LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv. și arh.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum.

FABRICĂ ~ci f. Întreprindere industrială care prelucrează materia primă transformând-o în produse finite. ~ de zahăr. ◊ A lua (pe cineva) în ~ lua pe cineva la rost. [G.-D. fabricii] /<fr. fabrique, germ. Fabrik

ROST, rosturi, s. n. 1. Sens, înțeles, tâlc; scop, menire, justificare, motivare. ♦ Atribuție, rol, misiune, sarcină. 2. Mod de a-și organiza viața; stare, situație socială, materială, familială; p. ext. gospodărie. ◊ Expr. A (nu) ști rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. A fi rost de ceva = a întrevedea posibilitatea de a găsi ceva. A face rost de ceva = a procura ceva (greu de obținut, de realizat). 3. Mod, fel de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune; plan de desfășurare, de executare a ceva. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi locul, a nu-și găsi astâmpăr. A-și pierde rostul = a-și pierde cumpătul. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine să fie. ♦ Ordine stabilă, stare de lucruri; rânduială. 4. Spațiu în formă de unghi, format la războiul de țesut între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură. 5. Spațiu îngust lăsat între două construcții alăturate sau între două părți ale unei construcții, pentru a permite mișcarea lor relativă sub acțiunea forțelor interioare sau a variațiilor de temperatură. Rost de etanșare. Rost de lucru. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. 6. (Înv.) Gură; (azi livr.) grai, vorbire. ◊ Loc. adv. Pe de rost = fără un text în față, din aducere-aminte, din memorie. ◊ Expr. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea reda din memorie. A lua (pe cineva) la rost = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. ♦ (Înv.) Facultatea de a vorbi. – Lat. rostrum. corectat(ă)

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

FRECA, frec, vb. I. Tranz. 1. (Uneori complementul e urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul) A mișca forțat un corp pe suprafața altui corp cu care este în contact. Apucă un număr de spice, le frecă în palmă. CAMILAR, TEM. 207. Vitoria oftă și-și frecă domol ochii cu palmele, potrivindu-și broboada. SADOVEANU, B. 117. Găsește un buștihan putregăios, îl scobește cu ce poate și-i face urdiniș... îl freacă pe dinăuntru cu... buruiene mirositoare și prielnice albinelor. CREANGĂ, P. 238. Eu cămeșa i-am spălat, Cu sulcină o-am frecat, Și pe flori i-o am uscat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Expr. A-și freca mîinile = a-și trece mîinile de mai multe ori una peste cealaltă (pentru a se încălzi sau pentru a-și manifesta bucuria, satisfacția). Se duse la geam și privi afară, frecîndu-și încîntat mîinile. C. PETRESCU, C. V. 111. Deschideți iute, zise Ivan, tropăind și frecîndu-și mîinile. CREANGĂ, P. 309. ◊ Refl. Mieii să apropie... frecîndu-se cu lîna cea frumoasă și moale de hainele împăratului. RETEGANUL, P. II 32. Se frecau la ochi și se uitau în toate părțile. ISPIRESCU, L. 104. (Fig.) De 20 de ani, de cînd m-am tot frecat de păreții giudecătoriilor. ALECSANDRI, T. 257. (Expr.) Cît te-ai freca la ochi v. ochi. ♦ Refl. reciproc. Fig. A avea legături strînse, a veni în contact apropiat (unul cu altul). Romînii dintr-o parte și dintr-alta a Carpaților se frecară unii cu alții, își împărtășiră durerile. BĂLCESCU, O. II 212. 2. (Cu privire la unele alimente) A amesteca pentru a obține o masă omogenă și pufoasă. Freacă ouăle cu zahărul. ♦ (Cu privire la alte obiecte) A apăsa în toate direcțiile cu un corp (aspru sau moale) pentru a îndepărta murdăria sau pentru a face să strălucească; a șterge, a lustrui, a curăța. Se oferea... să-i frece parchetele. VLAHUȚĂ, O. AL. II 197. Bravul soldat... își perie uniforma, freacă bumbii. NEGRUZZI, S. I 7. 3. A fricționa, a face masaj. Au luat-o s-o frece cu oțet. CARAGIALE, O. III 46. Pune pe cineva să te frece zdravăn. ȘEZ. II 131. Fierbe lapte-ntr-o căldare De-mi gătește-o scăldătoare, Și mă freacă-ntr-un noroc Cu floare de busuioc. ALECSANDRI, P. P. 113. ♦ (Familiar) A bate. Unde nu mi-l înhață pe lupul de morari cu un par de pe cuptori și mi-l freacă așa de tare încît abia au scăpat. SBIERA, P. 243. Io-l întreb de sănătate, El mă freacă rău pe spate! HODOȘ, P. P. 194. ◊ Expr. (Familiar) A freca (cuiva) ridichea = a lua pe cineva la rost, a bate. Făt-Frumos privea și creștea carnea pe el de mulțumire, cînd vedea că freacă ridichea becisnicului de zăcaș. ISPIRESCU, L. 108. ♦ Fig. A fi prea exigent (și, de obicei, pe nedrept sau ca răzbunare) cu cineva, a-i pretinde prea mult, a-l obliga la sforțări prea mari. O să-l frec să mă țină minte. STANCU, D. 259. O să vă frec de-o să iasă untul din voi. SADOVEANU, M. C. 200.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se 'ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

ROST, rosturi, s. n. 1. (Urmat de determinări în genitiv) Sens, tîlc, scop, menire, justificare (a unui lucru, a unei acțiuni). Trecu fără zăbavă în birou și-l invită să-i spună numaidecît rostul telegramei. VORNIC, P. 170. Numai cei nepricepuți nu pot pătrunde rostul cuvîntului. REBREANU, R. I 162. În curtea mitropoliei, Ion cunoaște rostul tuturor lucrurilor. SP. POPESCU, M. G. 82. Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii, Să ne cînte rostul lumii și splendorile naturii? VLAHUȚĂ, O. A. 69. ◊ Fig. Ce vorbe-ar fi putut să-nșire Adîncul rost din ochii tăi! VLAHUȚĂ, O. A. 62. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) rost. Unii voiau să se repeadă fără rost după trăsură. DUMITRIU, N. 57. Alerg fără rost în toate părțile. CAMIL PETRESCU, U. N. 259. Oameni mulți se vor opri o clipă-n drum Și s-or descoperi în fața ta fără rost, Întrebîndu-se-ntre ei abia acum Cine-ai fost. D. BOTEZ, P. O. 154. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Are mult de lucru la birou și n-are rost să-l întrerup. DEMETRIUS, C. 8. Atunci ce rost are, după d-ta, codicilul ăsta? CAMIL PETRESCU, U. N. 35. [Cîntecul] nu-și avea rost în casa lor. C. PETRESCU, A. R. 56. ♦ Atribuție, rol, misiune, slujbă. Se trudi... să-și aducă aminte cum o cheamă pe una din slujnice care avea rostul să-ncarce sobele. DUMITRIU, B. F. 83. 2. Întocmire, înjghebare, mod de a-și întocmi viața; stare, situație socială, familiară sau materială; p. ext. gospodărie. Fierul nenorocirii spintecase în trei rînduri rostul și viața romînului Dănilă. GALACTION, O. I 156. Nu rostul meu, de-a pururi pradă Ursitei maștere și rele, Ci jalea unei lumi, părinte, Să plîngă-n lacrimile mele. GOGA, P. 6. Și Ținteș cel cu trainic rost Cu Lia lui sosit a fost Și Bardeș cel cu adăpost Prin munți sîlhui. COȘBUC, P. I 55. ♦ (În construcție cu verbele «a avea», «a găsi», «a pierde»,«a face») Ocupație, post; sursă de cîștig. Un băiat care muncește, încet-încet își face un rost. PREDA, Î. 113. El i-a făgăduit că se căsătoresc îndată ce-și face un rost. PAS, Z. I 93. Unde a stat, ce rosturi a avut, se poate numai bănui, de știut cu certitudine este însă greu. CĂLINESCU, E. 79. Grigore le spuse că tînărul Herdelea ar dori să-și găsească un rost în țară. REBREANU, R. I 41. Să fi rămas în sat la noi, De-ai fi avut și tu vreun rost. IOSIF, PATR. 33. ◊ Expr. A (nu) ști de rostul cuiva = a (nu) ști unde se află și cum își organizează cineva viața. Nu-i știa de rost de vreo trei zile. ISPIRESCU, la CADE. A fi (sau a face, mai rar a simți) rost de ceva = a exista (sau a găsi) modalități pentru a-și procura ceva (greu de obținut, de realizat). Facem rost de cal și de pături, domnule sublocotenent. CAMIL PETRESCU, U. N. 318. Azi o întoarce, pentru că simte rost de chilipir. REBREANU, R. I 237. Dacă poți face rost de un sutar, am o afacere minunată, o afacere din care putem pune mîna pe trei miișoare. VLAHUȚĂ, O. A. 484. 3. Mod de organizare a unei activități; ordine după care se desfășoară o acțiune, plan de executare a unui lucru. Și tot rostul gospodăriei, pentru ziua întreagă, îl regula cuconu Ioniță, de cu revărsatul zorilor. HOGAȘ, DR. II 88. Îi lipsea rostul obicinuit și ticna de toate zilele. SLAVICI, N. I 125. Făcură tot ce trebuia pentru rostul căsătoriei lor. ISPIRESCU, L. 63. ◊ Expr. A nu-și afla rost = a nu-și găsi astîmpăr, a nu avea liniște. Alelei, tu Costeo, frate, spune-ne ce gînd te bate? – Măi fîrtați, nu-mi aflu rost; Vesel eu ca voi am fost. Mă gîndeam la maica, biata, Eu în foc, sub cruce tata. COȘBUC, P. I 130. A-și pierde rostul = a se zăpăci, a-și pierde cumpătul. Pentru aceasta le trebuia un sol îndemănatic, carele să nu-și piardă rostul în curțile împărătești. ODOBESCU, S. III 526. Jian rostul nu-și pierdea, El se aruncă înot, Cu suflet, cu cal cu tot. ALECSANDRI, P. P. 159. A fi în rostul lui = a fi acolo unde îi este locul, unde se cuvine sau se potrivește să fie. Sabie și șușanea, vechi și în neputință de a mai sluji, mi se înfățișau nepotrivite... mai degrabă era în rostul ei o carabină scurtă cu repetiție, răzimată de părete și la îndemînă. SADOVEANU, O. L. 35. (De obicei în construcții negative) A ști de rostul bogăției = a ști cîtă avere are, a cunoaște firul, capătul unei averi (mari). Zice că erau odată doi frați: unu bogat tare, că de bogat ce era singur nu-și mai știa de rostul bogăției. ȘEZ. I 239. ♦ Ordine stabilită, cunoscută, stare de lucruri; rînduială. Ziceau unii mai bătrîni și mai îndărătnici – de ce să schimbăm rosturile vechi? PAS, L. I 144. ◊ (În construcție cu verbele «a cunoaște», «a ști», «a pierde», «a afla») Ei știu mai bine rosturile. DUMITRIU, N. 118. Deschideți, bre, careva, poarta... Nedelca, dumneata cunoști rosturile... Vîră-ți mîna printre ostrețe. GALAN, Z. R. 195. 4. Spațiul în formă de unghi format la război între firele de urzeală ridicate de ițe și cele rămase jos, prin care se trece suveica cu firul de bătătură; p. ext. activitatea țesătorului, țesut. Marița ca o nevastă vrea rostul să și-l pornească. ȘEZ. IX 187. ♦ Spațiul îngust dintre cărămizile unui zid, dintre scîndurile unei dușumele, dintre țiglele unui acoperiș etc. (uneori astupat cu un material de umplutură). Face să curgă printre rosturile bagdadiei sămînță de cînepă. SADOVEANU, O. VIII 179. Țiglele se pun rînduri-rînduri una lîngă alta, și rîndul de deasupra încalecă peste rosturile celui de jos. La TDRG. ♦ Jgheab săpat în lemn, pe care alunecă o ferestruică, o ușă, un capac. ◊ Expr. A pune (un lucru) în rost = a pune (un lucru) la locul pe care trebuie să-l aibă într-un mecanism, pentru ca mecanismul să poată funcționa bine. Decît să mă rog de prost, Pîn-a pune podu-n rost... MAT. FOLK. 166. 5. (Învechit) Gură; (astăzi livresc) grai, vorbire. Îi ascultam rostul greu și încîlcit. SADOVEANU, O. III 516. Ah! ce frumoase vorbe din rostul lui răsar. COȘBUC, P. I 160. Sfînt să fie rostul tătîne-meu, că bine m-a învățat. CREANGĂ, P. 212. ◊ (Azi în expr.) A ști (sau a spune, a recita) pe de rost (rar de rost) = a ști (sau a spune, a recita etc.) din aducere-aminte (și nu citind sau repetînd după alții). Asta era scrisoarea lui Gheorghiță și Vitoria o știa pe de rost. SADOVEANU, B. 15. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost, De-mi țin la el urechea și rîd de cîte-ascult. EMINESCU, O. I 71. Un răvaș pică pe genunchii-mi... Îl știu de rost. ALECSANDRI, O. P. 22. A învăța pe de rost = a învăța un text pentru a-l putea recita din memorie. Învățasem pe de rost aproape toate cuvintele normale, și-n fața mea era tot pîclă de nepătruns. SADOVEANU, E. 110. Dar severul Iorgu Carpen a înghițit de trei ori pînă să înceapă cuvîntarea, pe care o învățase pe de rost. POPA, V. 215. A lua (pe cineva) la rost v. lua. (Neobișnuit) De rost = (în opoziție cu în scris) prin viu grai, verbal. Totodată rog pre milostivul ziditoriu ca să mă învrednicească în puțînă vreme de a vă vide sănătos și mulțămit, ca să pot a vă zice di rost că sînt cu multă fiiască plecăciune. KOGĂLNICEANU, S. 93. ♦ (Învechit și arhaizant) Facultatea de a vorbi. Voise să vorbească ceva cu veselie, ș-acuma parcă-i amorțise rostul limbii. SADOVEANU, O. V 220.

PRIMIRE, primiri, s. f. Faptul de a primi. 1. Luare în posesie a unui lucru înmînat, predat, dăruit, trimis. Primirea mărfii. Primirea scrisorii. ◊ Expr. A da (cuiva, ceva) în primire = a preda, a înmîna ceva unei persoane care răspunde de ceea ce a primit. Vremea trece și încet-încet cazarma se golește. Pleacă schimbașii... după ce dau în primire. SADOVEANU, O. VI 227. A lua (ceva) în primire = a recepționa (un lucru), a prelua (un post). Și-a luat postul în primire. 2. Admitere a unui vizitator, a unui solicitator; felul de a-l întîmpina, de a-l trata. Toți cei sosiți știau de asemeni că se vor îndestula cu mîncare și vin, faima de primire de oaspeți a mănăstirii fiind întru totul neștirbită. SADOVEANU, F. J. 7. Una din odăi care e pentru primiri e spațioasă și foarte curată. PAMFILE, I. C. 437. ◊ Loc. adj. De primire = a) (despre ore, zile) în care este permis accesul cuiva într-un loc. Zi de primire; b) (despre săli, încăperi) destinat vizitatorilor, solicitatorilor. În față, cu ferestrele la stradă, e salonul de primire. VLAHUȚĂ, O. A. 245. 3. Manifestare a unei anumite atitudini față de cineva sau de ceva. Cartea s-a bucurat de o primire călduroasă din partea cititorilor. ◊ Expr. A lua în primire (pe cineva) = a) a ține sub supraveghere pe cineva, a aplica cuiva un anumit regim. L-au luat medicii iarăși în primire și s-au hotărît că nu-l lasă pînă ce nu-l vindecă deplin. SADOVEANU, M. C. 194; b) a certa (pe cineva), a face reproșuri (cuiva), a lua la rost. [Veneau] uneori cu un iepure sau cu două potîrnichi, însă alteori tolba lor era goală, îi luau nevestele în primire. PAS, Z. I 208. 4. Admiterea cuiva într-o organizație. Primire de membri noi în partid.

SĂRI, sar, vb. IV. Intranz. I. (Despre ființe) 1. A se desprinde de la pămînt avîntîndu-se în sus printr-o mișcare bruscă și a reveni în același loc (adesea ca o manifestare de bucurie, de exuberanță); a sălta. [Copiii] rîd și sar într-un picior, Se-nvîrtesc și țipă-ntr-una Mai cu zor. COȘBUC, P. I 226. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Îmi vine să sar, Să joc ca nebunii. ALECSANDRI, T. 202. ♦ A dansa, a țopăi; a zburda. Cellalt cîine, o corcitură de șase luni, care sărea pe la spatele babei. REBREANU, R. I 147. Nu-i de vină, dacă [oile] au sărit toată ziua ca mieii primăvara. SBIERA, P. 8. Să sărim în hop și-n trop, Că e ziua de uncrop. ALECSANDRI, P. P. 384. Ursul sare de nevoie. ◊ (Tranz., în expr.) A sări tontoroiul (sau drăgaica) = a fi neastîmpărat. Dar unde fu pomana aia, ca să stea la un loc? Sărea și el tontoroiul, fără să vrea. ISPIRESCU, L. 237. 2. A se deplasa, a trece dintr-un loc într-altul prin salt. Un cucoș sări pe zăplazul de scînduri. SADOVEANU, O. I 344. Sărea din bolovan în bolovan și din colț în colț. ISPIRESCU, L. 56. Pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ (Deplasarea are direcția de sus în jos) Irinel sări ușor din trăsură. DELAVRANCEA, H. T. 69. ◊ Expr. A sări din lac în puț = a ajunge din rău în mai rău, a scăpa dintr-o primejdie căzînd în alta mai mare. Omul nemulțumit fuge de bine și dă peste mărăcine. Sare din lac în puț. PANN, P. V. III 105. ◊ (Deplasarea prin salturi constituie mersul obișnuit al unor ființe) Văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui. ISPIRESCU, L. 184. Vornicel e-un grierel, Îi sar purici înainte cu potcoave de oțel. EMINESCU, O. I 87. ♦ Fig. A trece brusc dintr-o situație în alta, de la o idee la alta. Și-i sări deodată gîndul la vițel: N-a lăsat în uger lapte pentru el. COȘBUC, P. I 248. 3. A trece peste ceva printr-o săritură; a escalada. Sări ca o pisică de ușure peste prag. ISPIRESCU, L. 30. Eu am sărit peste uluci prin fundul curții. CARAGIALE, O. I 56. Fata babei sărea iute peste pîrlaz. CREANGĂ, P. 284. Peste gardul mititel, sare și-un cățel. ◊ Expr. A sări peste cal = a trece de țintă; a exagera. Simțea că greșește undeva, că «sare peste cal», dar socotea de datoria lui să-și arate gîndul pînă la capăt. GALAN, B. I 36. ◊ (Gimnastică și sport) Atletul a sărit 1,80 m în înălțime. ◊ Tranz. Căpitanul Cozmuță a sărit din doi pași cele patru trepte. SADOVEANU, N. P. 187. A fost odată, cînd a fost... pe cînd puricele sărea dintr-o săritură muntele. ȘEZ. I 97. Zid de piatră nalt sărea. Și sărind așa zicea... ALECSANDRI, P. P. 91. Cine sare multe trepte deodată, își frînge gîtul. Capra sare masa și iada sare casa v. capră. ◊ Expr. A sări garduri sau (intranz.) peste garduri = a umbla după aventuri amoroase. Apoi doar eu nu-s de-acelea de cari crede el: n-am sărit peste garduri niciodată, de cînd sînt. CREANGĂ, P. 28. Bree!... ce berbantlîc!... Îmi ia fata, îi mănîncă zestrea și sare garduri. ALECSANDRI, T. III 1278. ♦ Tranz. Fig. A omite, a trece cu vederea. Așa... ba nu... Am sărit o slovă. DELAVRANCEA, O. II 189. 4. A se ridica brusc (și a porni) de undeva. [Ursilă] deodată sare mînios din birlog. CREANGĂ, P. 53. Bine-ai venit, Făt-Frumos, zise ea sărind de la fereastră. EMINESCU, L. P. 179. ♦ A se grăbi, a se repezi (să facă ceva). Minodora se cuibărise pe un scăunel, jos, gaia să sară de cîte ori trebuia ceva. SADOVEANU, B. 58. Trăgînd mereu din carabină, Săriră-n front. COȘBUC, P. II 40. Zice cel mai mare: săriți și deschideți ușa, că vine mama. CREANGĂ, P. 22. Să sărim, voinici, la treabă. ALECSANDRI, O. 66. ◊ Expr. A sări cu gura = a interveni brusc cu vorba. Moș Ioan Roată sare cu gura: Aveți bunătatea de vorbiți mai moldovenește, cucoane. CREANGĂ, A. 155. (Eliptic) Și boierul sări și zise și el... ISPIRESCU, L. 69. A sări cu gura la (sau pe) cineva = a cicăli pe cineva, a-i face observații, reproșuri; a lua la rost. Sare cu gura pe Avendrea, natantolul de Gîngu. STANCU, D. 252. Preutul... au început a-l cîrti și a sări cu gura la dînsul. SBIERA, P. 266. A-i sări (cuiva) de (sau, rar, în) gît = a se repezi să îmbrățișeze pe cineva; fig. a arăta cuiva dragoste (adesea în mod exagerat). Îți venea să crezi că, dacă peste un ceas nu-ți va sări de gît, dar pentru a doua zi... te puteai aștepta negreșit la așa ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. 110. Dinaintea oamenilor era să-ți sar în gît? ALECSANDRI, T. 195. A-i sări (cuiva) înainte = a alerga în întîmpinarea cuiva. Ea-i sări înainte, întinzîndu-i mîna de departe. VLAHUȚĂ, O. AL. II 38. Sorioara... îndată i-au sărit înainte. SBIERA, P. 53. Crîșmărița, cum ne-a văzut, pe loc ne-a sărit înainte. CREANGĂ, A. 96. ♦ A-i veni cuiva în ajutor, a interveni grabnic pentru a ajuta pe cineva. Avea impresia că cineva a sărit pentru el, să-l sprijine, să-l ajute. SAHIA, N. 81. Sări îndată în ajutorul lui Luca. REBREANU, R. I 132. Pîn-or sări oamenii de la nuntă... casa are să se topească. CREANGĂ, P. 175. Prieten bun pentru prieten sare. ◊ Săriți! = strigăt desperat de ajutor. Nu-i lăsați! Săriți!... Dar nu sărea nimeni. REBREANU, I. 39. Săriți, flăcăi! Unde-s voinicii mei? NEGRUZZI, S. I 161. Săriți, frați, Nu mă lăsați! TEODORESCU, P. P. 280. ♦ (De obicei cu determinări introduse prin prep. «la», «asupra» sau «pe») A se repezi cu dușmănie la cineva; a ataca. Pricop sări la el cu pumnul ridicat. DUMITRIU, P. F. 55. Se răscolesc și cîinii De prin curți și sar la ei. COȘBUC, P. I 227. ◊ Expr. A sări în capul cuiva sau a-i sări cuiva în cap = a certa pe cineva, a lua la rost. Eu, în cap cum să nu-ți sar, Dacă ești un ulițar! MARIAN, S. 4. 5. A apărea, a se ivi pe neașteptate; a răsări. Acolo trebuie să ne sară vrun iepure de prin ogoarele nestrînse. SADOVEANU, O. VIII 159. Iaca mă! da aista de unde-o sărit cu poeziile lui? ALECSANDRI, T. 564. Nu știi de unde sare iepurele v. iepure. ◊ Expr. A sări în ochi = a fi evident. 6. (Mai ales determinat prin «în sus», «în picioare») A se scula, a se ridica în sus printr-un salt brusc. Sărise îngrozit de pe divan și se uita năuc la el. SADOVEANU, O. I 436. Atunci au sărit Pepelea, care ațipise puțin, drept în picioare. SBIERA, P. 2. Oamenii săriră arși în sus. SANDU-ALDEA, U. P. 48. Nurorile atunci sar arse în picioare. CREANGĂ, P. 11. ◊ Expr. A-și sări din minți (sau din fire) = a-și pierde mințile, a se țicni. Din pricina năcazurilor uneori parcă își sare din fire. SADOVEANU, O. VIII 38. Dar lanțul diavolesc astfel se înnoda pe sufletul celui ce rîvnise procopseala necurată, că acesta își sărea din minți. GALACTION, O. I 44. A-și sări din țîțîni (sau din balamale) = a-și pierde răbdarea, a se mînia. Nu vă vine a crede că mi-am sărit din balamale. PREDA, Î. 11. II. (Despre lucruri) 1. A se ridica brusc în sus, de obicei sub impulsul unei forțe din afară. Așa fugeam de tare pe prund, de săreau pietrele pe care le stîrneam... cît mine de sus. CREANGĂ, A. 67. Ele (= izvoarele) sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace. EMINESCU, O. I 85. ◊ Expr. A sări în aer = a se distruge, a se preface în bucăți (în urma unei explozii). Podul a sărit în aer. Plînge de sare cămașa de pe el = plînge foarte tare. [Smărăndița] plîngea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dînsa. CREANGĂ, A. 4 ♦ (Despre obiecte elastice) A se ridica în sus în urma unei lovituri. Mingea sare. 2. (Mai ales cu determinări locale, introduse prin prep. «din» sau «de la») A se mișca, a-și schimba brusc poziția; a se desprinde, a ieși brusc din locul în care a fost fixat. Măi Michiduță, cînd oi chiui eu... au să-ți sară creierii din cap. CREANGĂ, P. 54. Cu zgomot sare poarta din vechii ei ușori. EMINESCU, O. I 93. Sare ivărul la ușă. id. ib. 155. Așchia nu sare departe de trunchi (= copiii seamănă cu părinții; se spune mai ales cînd e vorba de defectele lor). ◊ Expr. A-i sări (cuiva) inima (din loc) = a se speria foarte tare; a se emoționa tare. Cînd spunea cîte una, ori te țineai cu mîna de inimă, rîzînd, ori te făcea să-ți sară inima din loc, de frică. CREANGĂ, P. 120. Cîteodată... prea arare... A tîrziu cînd arde lampa, Inima din loc îmi sare, Cînd aud că sună cleampa... Este ea. EMINESCU, O. I 106. Cînd el o zărea, Inima-i sărea. ALECSANDRI, P. P. 188. A-i sări (cuiva) țandăra (țîfna sau muștarul) = a se înfuria, a se mînia. Atît i-a trebuit bunicii s-audă – că spune bunicul că vrea să moară... I-a sărit țîfna. STANCU, D. 251. Baba se opri în mijlocul ogrăzii, ascultă o bucată, dar de la o vreme îi sări țandăra. DUNĂREANU, CH. 73. [Lui Pupăză] îi era sărită țandăra, și cînd îi sărea lui țandăra, era sărită și pace bună. SLAVICI, O. I 228. A-i sări (cuiva) ochii (din cap) = a) exprimă superlativul unei stări de suferință fizică; b) (în imprecații și jurăminte) Ba mă prind, să-mi sară ochii! CONTEMPORANUL, I 405. Duducuță, să-mi sară ochișorii dacă se află alt om mai fericit decît supusă sluga matale. ALECSANDRI, T. I 55. ♦ A țîșni. Din fierul înroșit sar scîntei. ▭ Ca flacăra ce sare deodată, – ca izvorul Ce sparge stîncă tare, așa învinge dorul. EFTIMIU, C. 28. Sîngele din ea sărea. ȘEZ. I 14. 3. (Regional, despre animale, mai ales despre armăsar) A îndeplini actul împreunării sexuale. – Prez. ind. și: (regional și popular) sai (CREANGĂ, P. 215, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434), săr (DUMITRIU, B. F. 27, STANCU, D. 297, VĂCĂRESCU, P. 216).

SCĂRMĂNA, scarmăn, vb. I. Tranz. 1. A descurca și a răsfira (cu mîna sau cu mașina) lîna brută sau alte materiale fibroase, pentru a le curăța de impuritățile aderente și a le înfoia. Pe jos să șadă fete pe țolul așternut, Să scarmene cu mîna lîna. EMINESCU, O. IV 81. ◊ Refl. reciproc. (Metaforic) Pe cer, ca niște grămezi mari de lînă, norii se scărmănau între ei, se subțiau tot mai mult, îngăduind lunii să-și arate palida ei lumină. CAZABAN, V. 83. ♦ (Rar) A desprinde de cotor, a smulge fulgii penelor, spre a face puf. Baba scărmăna pene, moșneagul vindea înainte marfa... care nu mai avea trecere. DUNĂREANU, CH. 77. ◊ (Refl., în expr.) A se scărmăna de cap = a-și smulge părul din cap (de necaz, de supărare etc.). Baba se scarmănă de cap, dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și de voie, de nevoie, nunta s-a făcut. CREANGĂ, P. 8. 2. Fig. A bate tare (pe cineva); a lua la rost, a certa rău (pe cineva). După ce a scărmănat-o... i-a dat a doua zi drumul. CARAGIALE, O. III 8. 3. Fig. A scotoci, a scormoni. Omul... scarmănă pămîntul și scoate dintru adîncimea lui metaluri. PISCUPESCU, O. 91.

MUSTRARE. Subst. Mustrare, admonestare, admonestație (rar), admonițiune (rar), apostrofă, apostrofare, muștruluială (fam.), dojană, dojenire, critică, observație, avertisment, reproș, probozeală (înv., reg. și fam.), probozire (înv., reg. și fam.), morală (fam.), cicăleală, cicălire, certare (înv.), ocărîre (rar), săpuneală (fig., fam.). Răsteală (pop.), stropșeală (pop. și fam.), stropșire (pop. și fam.), rățoială (fam.), burzuluială. Dezaprobare, reprobare, reprobațiune (rar), blam, blamare, oprobriu (livr.), reprehensiune. Avertisment; mustrare scrisă; mustrare verbală. Moralist (fam., peior.), moralizator (peior.), criticant. Adj. Mustrător, reprobator, dojenitor; cicălitor, criticant, admonitiv. Reprobabil, blamabil (livr.), criticabil, reproșabil, reprehensibil (livr.). Vb. A mustra, a admonesta, a apostrofa, a dojeni, a critica, a face (cuiva). observații, a reproșa, a-i scoate (cuiva) ochii, a probozi (înv., reg. și fam.), a moraliza (fam.), a face (cuiva) morală, a certa, a ocări (pop.), a muștrului (fam.), a săpuni (fig., fam.), a trage (cuiva) o săpuneală, a da (a trage) (cuiva) un perdaf, a face (pe cineva) cu ou și cu oțet, a-i bate (cuiva) perele, a-i face (cuiva) mizerii, a da cu boldul (în cineva), a-i da (cuiva) bolduri, a lua (pe cineva) la rost (la zor, la socoteală, la întrebări, la refec, la trei păzește, la trei parale, la depănat, în răspăr, în fabrică, din scurt, repede), a-i trage (cuiva) un frecuș, a-i trage (cuiva) un tighel, a trage (cuiva) un refec; a cicăli, a bodogăni, a boscorodi, a morocăni (reg.), a moronci (reg.). A se răsti, a se stropși (pop. și fam.), a se burzului, a se oțărî (pop.), a se zborși, a se rățoi (fam.). A dezaproba, a blama, a reproba. A fi luat la rost. V. bătaie, ceartă, cicăleală, iritare, pedeapsă.

răvări vt [At: POLIZU / V: ~vâri, ~vera / Pzi: ~resc / E: răvar] 1 (Reg) A trece legumele fierte sau alte alimente prin răvar (4) Si: a freca (16), (reg) a făcălui. 2 (Îe) A ~ra pe cineva A lua pe cineva la rost. 3 (Trs) A sfărâmă macul cu sucitorul. 4 A chinui câinii cu răvarul (2), în anumite zile ale anului, conform unei tradiții populare Si: (reg) a răvărui.

refenea sf [At: (a. 1652), ap. TDRG / V: rafin-, răf~, ~lă, ~el sn / Pl: ~ele / E: tc refene] 1 (înv) Sumă de bani reprezentând contribuția cuiva la o cheltuială făcută în comun (la o petrecere, la o consumație etc.). 2 (Reg; îe) A lua (pe cineva) la ~ A cere (cuiva) socoteală despre ceva, a lua (pe cineva) la rost. 3 Sumă datorată de cineva. 4 (Pop) Petrecere. 5 (Pex) Cârciumă. 6 (Buc) Petrecere cu mâncare, băutură și dans, care se face în seara de lăsatul secului. 7 (Reg) Batjocură (2). 8 (Reg; îe) A trage (cuiva) o ~ A lua în râs. 9 (Reg; îf refenel; udp „de”) Cantitate mică.

repezea sf [At: UDRESCU, GL. / Pl: ? / E: repezeală] 1 (Mun; îe) A lua la ~ (sau cu ~ua) (pe cineva) A lua la rost Si: a repezi (13). 2 (Mun; îae) A zori (pe cineva).

scândură [At: N. TEST. (1648), 171^v/31 / V: (reg) schin~, scun~, șc~ / Pl: ~ri, (reg) ~re / E: ml scandula] 1 sf Bucată de lemn cu formă și secțiune transversală, dreptunghiulară, în general groasă până la 4 cm, obținută prin tăierea longitudinală a buștenilor și întrebuințată în construcții, la lucrări de tâmplărie etc. Si: blană (5), dulap (3), răzlog¹, șipcă¹, tinichea. 2 sf (Îe) ~ de scăpare (sau de salvare) Mijloc oferit cuiva sau găsit, folosit de cineva pentru a se salva dintr-o situație desperată. 3 sf (Rar; îlav) Din ~ în ~ Din scoarță în scoarță. 4-5 sf, av (Fam; d. oameni; îe) A se usca (sau a slăbi, a se face, a rămâne, a fi etc) ca o ~ sau ca ~ ori ~ sau uscat (ori slab etc) ca o ~ sau ca ~ra ori ~ (A deveni, a fi etc) extrem de slab, numai pielea și oasele. 6 sf (Rar; îe) A-i lua (cuiva) ~ de sub picioare A-i strica (cuiva) rostul, a-i lua locul. 7 sf (Îe) A lăsa pe cineva pe ~ (sau ca ~ra, pe ~ra goală) A lăsa pe cineva complet sărac. 8 sf (Rar; îe) A călca pe ~ra putredă A merge pe căi greșite. 9 sf (Rar; îe) Văd eu ce ~ calcă Se spune pentru a arăta că vicleniile unei persoane sunt cunoscute vorbitorului. 10 sf (Spc) Scândură (1) lată și groasă, în special pavea de lemn Si: blană (5). 11 sf (Dep) Persoană foarte slabă. 12 sf Nume generic al unor obiecte, părți de obiecte etc. din scândură (1) sau asemănătoare cu scândura. 13 sf (Rar; lpl) Obadă. 14 sf (Pop; la plug) Cormană de lemn. 15 sf (Reg) Piesă la piua de postav, formată dintr-o bucată de scândură (1) prevăzută cu un orificiu în care se sprijină fusul. 16 sf (Pop; la războiul de țesut, mpl) Chingă (la tălpig (1)). 17 sf (Reg) Parte a ragilei de pieptănat fuioarele, formată dintr-o placă de lemn pe care este fixat pieptenele Si: (reg) pat¹. 18 sf Tăblie din scânduri (1) care formează partea de deasupra a unei mese, a unei tejghele etc. 19 sf (Rar) Planșetă (1) pentru frământat ori pentru întins aluatul. 20 sf (Trs) Fund pentru mămăligă. 21 sf Tocător de carne, de ceapă etc. 22 sf (Șîs ~ de călcat) Placă lată de lemn, pe care se calcă cu fierul de călcat diverse obiecte (de îmbrăcăminte, casnice etc.). 23 sf (Îs) ~ de semănat Placă de lemn întrebuințată în pepinierele silvice pentru semănat. 24 sf (Pop; csc) Șindrilă. 25 sf (Mun) Fiecare dintre șipcile așezate pe căpriorii acoperișului, pentru a susține șindrila, olanele etc. 26 sf (Trs) Laviță. 27 sf (Reg) Poliță¹. 28 sf (Reg) Botniță (cu cuie de fier) pusă vițeilor după înțărcare, ca să nu mai sugă Si: (reg) scândurică (7), scândurișcă, scânduruță cu cuie. 29 sf (Mlp; lsg; csc) Podea, dușumea din scânduri (1). 30 sf (Pop; șîs ~ de brad, fam, patru ~ri) Sicriu. 31 sf (Îe) A-i suna (sau a-i bate) cuiva ~ra A sosi momentul morții cuiva. 32 sf (Reg; îe) A fi pe ~ A fi mort (în sicriu).

FABRICĂ, fabrici, s. f. Ansamblu de instalații industriale, grupate în același loc și avînd o organizație unitară, în care se prelucrează o materie primă cu ajutorul mașinilor și pe bază de diviziune a muncii, pentru a produce în special mărfuri de larg consum, în serie și în cantități mari. Mii de lucrători pornesc spre fabrici și ateliere. BOGZA, A. Î. 247. În fabrici focu-nvie prin cuptoare, Și-n huiet lung tăcerea se preface, Și harnice se mișcă fără pace Uneltele de bunuri creatoare, NECULUȚĂ, Ț. D. 17. Din coșurile înalte ale fabricilor gîlgîie rotocoale negre de fum. VLAHUȚĂ, O. AL. I 116. Din Frauenfeld am mers în Islicon, unde sînt multe fabrici, întru care să lucrează stambe. GOLESCU, Î. 164. ◊ (Ironic) Galbeni, stupi... trebuia să ducă dascălii poclon catihetului de la fabrica de popi din Folticeni. CREANGĂ, A. 81. ◊ Expr. (Familiar) A lua (pe cineva) în fabrică = a lua la rost, a muștrului. A intra în fabrica cuiva = a fi luat la rost, a fi muștruluit. – Pl. și: (popular) făbrici.

GULER, gulere, s. n. 1. Parte a unui obiect de îmbrăcăminte (uneori răsfrîntă sau detașabilă) care acoperă gîtul sau termină partea de sus a unei haine. Din pricina gulerului ținea capul pe spate. DUMITRIU, N. 10. Frosa uitase să-i dea guler curat și aceasta cerea timp. BASSARABESCU, V. 45. Iar colo bălrînul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate... Își înfundă gîtu-n guler și bumbacul în urechi. EMINESCU, O. I 132. ◊ Guler marinar v. marinar. ◊ Expr. A lua (sau a apuca, a ține pe cineva) de guler = a prinde, a duce, a aduce pe cineva cu forța (ținîndu-l strîns de guler), a înșfăca; fig. a cere cuiva socoteală; a lua la rost. Și cum a fost pînă la urmă? întrebă ziaristul. L-ați luat de guler? V. ROM. decembrie 1953, 53. Îl țineau... de guler și de coate. DUMITRIU, N. 56. (Glumeț) A-l strînge (pe cineva) gulerul, se zice cînd cineva este în primejdie de a fi prins, se simte încolțit, este strîmtorat. 2. Spuma care se formează la gura paharului de bere. Halbă cu guler. 3. (Tehn.) Porțiune dintr-o piesă avînd diametrul mai mare decît corpul piesei. Gulerul osiei.

RĂFUIALĂ, răfuieli, s. f. 1. Limpezirea unui diferend, a unei socoteli, ceartă, bătaie. Că de-acu n-om mai zăbovi cu răfuielile, fii pe pace. REBREANU, R. II 112. După cîteva minute de «răfuială», un argat îl scoase în brînci din ogradă și-i azvîrli căciula peste poartă. VLAHUȚĂ, O. A. 357. ◊ (În construcție cu verbul «a avea») Noi trebuie să trăim... rosti Cimpoieșu. Căci, măi fraților, toți avem în urmă o răfuială. CAMILAR, N. I 266. Și eu tot cu administrația de aci am o mică răfuială. C. PETRESCU, C. V. 161. Ian stați oleacă de vorbă cu mine, că avem o țîr’ de răfuială. RETEGANUL, P. V 34. ◊ Expr. A trage (sau a da) cuiva o răfuială = a bate zdravăn pe cineva. Dacă-i așa, să-ți dau o răfuială isprăvnicească pe spinare. ALECSANDRI, T. 533. A lua (pe cineva) la răfuială = a mustra (pe cineva) cu asprime, a cere cuiva socoteală; a lua la rost. 2. Calculare a drepturilor bănești cuvenite cuiva. Să se amendeze toți acei cari au contractat obiceiul rău de a nu plăti bine pe muncitori... de a nu face răfuielile cît se vor putea mai des. I. IONESCU, D. 462.

suceală sf [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) șu~ / Pl: ~eli / E: suci³ + -eală] 1-2 (Rar) Sucire (1, 4). 3 (Reg; îe) A-i da ~ (și-nvârteală) A lucra foarte repede. 4 (Îae) A-i da zor. 5 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ A lua la rost¹ (47). 6 (Fig) Lipsă de rațiune, de claritate. 7 (Fig) fire, apucături de om sucit² (15). 8 (Înv) Luxare. 9 (Buc; îf șuceală) Smuceală.

răfuială sf [At: ȘTEFANELLI, D. C. 119 / S și: ref~ / Pl: ~ieli / E: răfui + -eală] 1 (Îvp) Lichidare a unor conturi bănești Si: (înv) răfuire (1). 2 (Îvp) Achitare a unei datorii Si: (înv) răfuire (2). 3 (Îvp) Socoteală. 4 (Îvp) Plată. 5 (Rar) Calcul (4). 6 (Fig) Clarificare a unei situații. 7 (Pex) Ceartă (1). 8 (Pex) Bătaie (1). 9 (Îe) A-i trage (sau a-i da) cuiva o ~ A mustra pe cineva. 10 (Îae) A bate pe cineva. 11 (Îe) A lua (pe cineva) la ~ A cere cuiva socoteală Si: a lua la rost. 12 Răzbunare (1).

MIȘTO adj. invar., subst. (Argotic) 1. Adj. (Adesea cu valoare de superlativ) (Foarte) bun, (foarte) frumos. Casă. . . mișto. BUL. FIL. II, 277, cf. IV, 127, CV 1 949, nr. 6, 36. Și-a luat o nevastă mișto. COMAN, GL. 2. Subst. (În e x p r.) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) la mișto sau a lua peste mișto = a batjocori, a-și bate joc (de cineva), a lua (pe cineva) peste picior; a lua la rost. Cf. BL II, 172, IV, 199, GR. S. VII, 131, com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. - Din țig. mišto.

mișto [At: BUL. FIL. II, 277 / V: ~oc a / E: rrm mișto] (Arg) 1-2 ain (Cu valoare de superlativ) (Foarte bun sau) foarte frumos. 3 s (Îe) A lua (sau, rar, a umfla pe cineva) Ia ~ sau a lua peste ~ A(-și) bate joc de cineva. 4 s (Rar; îae) A lua la rost.

așteamăt av [At: HEM 2008 / E: nct cf șteamătă] 1 (Cu sens nesigur) Pe neașteptate. 2 (Îe) A se lua ~ul după... A urmări pe cineva. 3 (Îe) A umbla ~ul A umbla fără rost.

teorie¹ sf [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 46^v/32 / P: te-o~ / V: (fer) tio~, tiurie / A și: (înv) teor~ / Pl: ~ii / S și: (înv) the~ / E: ngr Θεωρία, lat theoria, ger Theorie, fr théorie] 1 Formă superioară a cunoașterii științifice care mijlocește reflectarea realității. 2 Ansamblu sistematic de idei, de ipoteze, de legi și concepte care descriu și explică fapte sau evenimente privind anumite domenii sau categorii de fenomene. 3 (Îs) ~ia numerelor Ramură a matematicii care studiază proprietățile aritmetice ale numerelor. 4 (Îlav) În ~ Fără a afecta activitatea practică Si: teoretic². 5 (Mil) Partea teoretică a instrucției militare. 6 Punct (propriu) de vedere asupra unor probleme științifice, filozofice, literare etc. Si: concepție. 7 Expunere a unor principii. 8 Discuție cu caracter teoretic² (1). 9 (Fam; îe) A-i face (cuiva) ~ sau a-i face (cuiva) ~ia chibritului A-i face cuiva morală. 10 (Fam; îae) A spune lucruri inutile, fară rost. 11 (Înv) Cercetare (2). 12 (Înv) Verificare (a unei socoteli) Si: (înv) teorisis. 13 (Îs) ~ia informației Teorie¹ (2) matematică a proprietăților generale ale surselor de informație, ale posibilităților de păstrare și de transmitere a informațiilor etc. 14 (Îs) ~ia literaturii Ramură a științelor literaturii care studiază trăsăturile generale ale creației literare, curentele și metodele artistice. 15 (Îs) ~ia relativității Teorie¹ (2) a relațiilor dintre spațiu, timp și mișcare a materiei, în care legile fundamentale ale fenomenelor fizice sunt enunțate într-o formă valabilă atât pentru viteze relative mici ale corpurilor, cât și pentru viteze relative foarte mari, apropiate de viteza luminii.

ARANJA vb. I. tr. 1. a rândui, a pune în ordine. ◊ a pune la cale. 2. (fam.) a face cuiva un rău. 3. a prelucra, a transcrie o bucată muzicală pentru instrumente sau voce. II. refl. a lua anumite măsuri în interes personal; a-și face un rost. ◊ a se înțelege cu cineva, a se pune bine. ◊ a-și potrivi ținuta exterioară. (< fr. arranger)

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite, unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau, refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (În expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte, a-l învinge. [Pr.: tă-ia] – Lat. *taliare.

TĂIA, tai, vb. I. I. 1. Tranz. A despărți, a separa ceva în bucăți cu ajutorul unui obiect tăios sau prin diferite procedee fizice și chimice; a diviza, a scinda, a despica, a fragmenta, a îmbucătăți. ◊ Expr. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a-și primejdui situația printr-o acțiune negândită. A tăia nodul gordian = a găsi soluția unei probleme grele, a rezolva, a clarifica o situație încurcată. Poți să tai lemne pe dânsul, se spune despre cineva care doarme adânc. ♦ Spec. A desprinde, a desface filele unei cărți necitite unite la margini. 2. Tranz. A despica, a spinteca, a trece prin... ◊ Expr. A(-și) tăia drum (sau cale, cărare) = a-și face loc îndepărtând obstacolele ce îi stau în cale. 3. Tranz. A suprima (un text sau o parte din el). ◊ Expr. A tăia răul de la rădăcină = a lua măsuri energice pentru a stârpi radical un rău. 4. Tranz. A lăsa urme în profunzime, a brăzda; a executa (prin așchiere) adâncituri sau proeminențe pe suprafața unui obiect. ♦ A săpa, a sculpta. 5. Tranz. (Rar) A croi un obiect de îmbrăcăminte. 6. Tranz. (Înv.) A fabrica bani, a bate monedă. 7. Tranz. (Despre drumuri, râuri etc.) A străbate; a traversa. ♦ (Despre oameni, vehicule etc.) A merge pe drumul cel mai scurt; a scurta drumul. 8. Refl. recipr. A se întretăia. 9. Refl. (Despre țesături) A se destrăma, a se rupe în direcția firului țesut sau la îndoituri. 10. Refl. (Despre lapte) A se coagula, a se brânzi (fiind alterat); (despre anumite preparate culinare) a căpăta aspect de lapte brânzit din cauza alterării sau a unei greșeli de preparare. ♦ Tranz. A opri fermentarea mustului. II. Tranz. și refl. (recipr.) A (se) spinteca, a (se) omorî, a (se) ucide (cu un obiect tăios). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura = a se purta samavolnic, a proceda arbitrar și abuziv. ♦ A (se) răni cu un instrument tăios. ♦ Tranz. A provoca o durere fizică. ♦ Tranz. A înjunghia, a sacrifica un animal (în scopul valorificării). III. 1. Tranz. și refl. A (se) curma, a (se) opri, a (se) întrerupe. ◊ Expr. (Tranz.) A tăia drumul (sau calea) cuiva = a ieși înaintea cuiva spre a-l împiedica să înainteze, a-l opri din drum. (Refl.) A i se tăia cuiva drumurile (sau cărările) = a fi în încurcătură, a i se reduce posibilitatea de a-și aranja treburile. 2. Tranz. A face să slăbească sau să înceteze; a micșora, a slăbi, a modera, a atenua, a opri. ◊ Expr. A-i tăia (sau refl., a i se tăia) cuiva (toată) pofta = a face să-și piardă sau a-și pierde cheful, curajul de a (mai) face ceva. A-i tăia (cuiva) cuvântul = a descuraja (pe cineva). (Refl.) A i se tăia cuiva (mâinile și) picioarele = a-i slăbi, a i se muia cuiva (mâinile și) picioarele. ♦ A distruge, a șterge efectul. 3. Tranz. A consfinți încheierea unei tranzacții (prin desfacerea cu palma deschisă a mâinilor unite ale negociatorilor); a pecetlui. ♦ (La jocurile de cărți) A despărți în două pachetul de cărți, punând jumătatea de dedesubt deasupra; a juca ținând banca împotriva tuturor celorlalți jucători. 4. Tranz. și intranz. (Fam.; în expr.) A tăia (la) piroane = a spune minciuni. 5. Tranz. (în expr.) A-l tăia pe cineva capul = a înțelege, a (se) pricepe să facă un lucru. (Fam.) A spune ce-l taie capul = a spune vrute și nevrute, a vorbi fără rost. 6. Tranz. (Fam.; în expr.) A tăia pe cineva = a întrece pe cineva, a i-o lua înainte. – Lat. *taliare.

socoteală sf [At: NEAGOE, ÎNV. 123/16 / Pl: ~eli, (înv) ~ele, (îrg) ~le, (reg) ~teluri / E: socoti + -eală] 1 (Înv) Prețuire. 2 (Înv) Respect. 3 (Înv) Ocrotire. 4 (Adesea construit cu verbul „a face”) Ansamblu de operații matematice făcute cu scopul de a afla valorile unor mărimi sau o anumită expresie matematică Si: calcul (1), calculare (1), (rar) calculație, socotire (7), socotit¹ (3), (îvp) socoată (1), socotință (7), (pop) răboj, (înv) sămăluire¹, schepsis, seamă, (ltî) comput (1), (reg) sămădaș, răvaș. 5 (Rar; spc) Operație. 6 (Rar; spc) Cont² (1). 7 (Pgn; de obicei lpl) Situație financiară. 6 (Înv, îlpp; și îf în ~la...) Pe ~la (cuiva) Pe cheltuiala (cuiva). 7 (Rar; îal; șîf în ~la cuiva) În sarcina (cuiva). 8-9 (Îal) În (de)favoarea cuiva sau a ceva. 10 (Îal) Pe seama cuiva. 11 (Rar; îal) Pe răspunderea cuiva. 12 (Pfm; îe) A da (sau a face) cuiva ~la A plăti cuiva ceea ce i se cuvine pentru serviciile aduse. 13 (Pfm; pex; îae) A concedia (4). 14 (Rar; îe) A încheia ~elile (sau o ~) (cu cineva) A rezolva. 15 (Rar; îae) A se răfui¹. 16 (Pfm; îe) A-și încheia ~elile cu viața A muri¹. 17 (Îe) A-și greși ~elile A se înșela în așteptări. 18 (Fam; îe) A ieși la ~ (cu cineva sau cu ceva) A avea un rezultat final bun. 19 (Fam; îae) A duce ceva până la capăt. 20 (Îe) A ține ~ (sau, înv, ~la) (de ceva sau de cineva) A ține cont de ceva sau de cineva. 21 (Îe) A pune (ceva) în ~la cuiva A obliga pe cineva să plătească ceva. 22 (Pex; îae) A imputa cuiva ceva. 23 (Pop; îe) S-a mântuit ~la, scurtă ~ Scurtă vorbă. 24 Sumă de bani datorată. 25 (De obicei construit cu verbe ca „a cere”, „a plăti” etc.) Socoteală (1) scrisă, cuprinzând sumele pe care cineva trebuie să le achite pentru obiectele cumpărate într-un magazin, pentru consumații într-un local, pentru servicii primite etc. Si: notă. 26 (Înv) Numărătoare. 27 (Fig; de obicei construit cu verbul „a face”) Privire retrospectivă asupra unor fapte, evenimente, situații etc. Si: bilanț (4). 28 (Îvp) Judecată. 29 (Îvp) Chibzuință (3). 30-31 (Îla) Cu sau fără nici o ~, (reg) cu ~ bună, cu ~ bună la cap, cu ~eli bune (Ne)chibzuit. 32-33 (Îlav) Cu sau fără nici o ~ În mod (ne)chibzuit. 34 (Îe) A sta la (sau în) ~ A șovăi¹. 35 (Reg; îe) A avea ~ (bună) (sau ~teli bune) A fi chibzuit. 36 (Înv) Rațiune¹. 37 (Îe) A-și veni în ~ A deveni mai înțelept. 38 (Îe) A-i veni în ~ A se gândi (la ceva). 39 (Îe) A avea în ~ A intenționa. 40 (Înv) Voință. 41 (Înv) Hotărâre (4). 42 (Înv) Tâlc. 43 (Asr; fam) Părere. 44 (Îvp; îe) A(-și) da cu ~la (sau ~) (cum) că...., a-și face (sau a pune în ori la) ~ (că)... A crede (19). 45 (Îvp; îae) A presupune. 46 (Asr; îe) A-și da (cu) ~la (ori ~) A-și da seama. 47 (Înv) Sfat (1). 48 (Înv) Învățătură. 49 (Înv; pfm) Plan. 50 (Înv; pfm) Intenție. 51 (Îvr) Imaginație. 52 (Înv; fam) Rost¹. 53 (Fam) Problemă. 54 Treabă. 55 (Pex) Răfuială. 56 (Euf) Penis. 57 Justificare. 58-59 (Îe) A-i cere (cuiva) ~, (înv) a lua ~la (A avea dreptul de) a pretinde de la cineva explicații, satisfacție etc. Si: a trage la răspundere, (îrg) a(-i) cere (cuiva) seamă.

MAU subst. 1. (Mai ales Ban., Olt. și Transilv., în legătură cu verbele „a avea”, „a pierde”, „a prinde”, „a-și lua”, „a-și face”) Avînt, elan ; energie, vlagă. Cf. DR. V, 901, VI, 367, VII, 516. Plecă Fugilă, își luă mau. CĂTANĂ, ap. T. PAPAHAGi, C. L. N-are mau să lucreze. Com. LIUBA. N-are niși cît mau. GR. BĂN. 194, cf. NOVACOCIU, C. B. I, 13. Tușășče, pînă-ș faše mahu dže cîntat. ALR II/I MN 23, 6 956/27. Ia mau la spic. ALR II/36. Pînă își ia mau cînele. ib. [Pasărea] își face mau să zboare. ib. 3 471/29 ◊ E x p r. A lua (cuiva) maul = a ameți pe cineva cu o lovitură, a-l lăsa fără cunoștință (TOMESCU, GL.) ; p. ext. a reduce pe cineva la tăcere (GR. S. VII, 119). Toată truda. . . trebuie să ne fie de a-l obosi [pe pește] și a-l scoate cu capul afară ca. să bea aer și a-i lua astfel mau. ATILA, P. 71. I-a luat maul cînd i-a dat un pumn în nas. COM. SAT. III, 50, cf. CIAUȘANU, GL. Mi-a dat una, de mi-a luat mau. TOMESCU, GL. A-și pierde (sau a i se lua cuiva) maul = a-și pierde curajul, cumpătul ; a rămîne perplex. A face (cuiva) mau (pentru . . . sau să . . .) = a-i face rost, a-i înlesni (să. . .). Cf. DR. VI, 367. I-am făcut mau să fugă. Com. din ORAVIȚA. Fă-i mau să scape. Com. LIUBA. A-i fi (cuiva) mau = a-i conveni, a se fi obișnuit (undeva sau cu ceva). I. CR. VI, 127. 2. (Regional) Bun, avut (Mățău-Cîmpulung). COMAN, GL. - Și: mah subst.Din scr. mah.

memorie sf [At: MAN. GOTT., ap. DLR / Pl: ~ii / E: lat memoria, it memoria, fr mémoire] 1 Facultate a creierului de a reține, de a recunoaște și de a reproduce senzații, sentimente, idei, cunoștințe din trecut Si: ținere de minte. 2 Minte, considerată ca sediu al procesului de memorare. 3 (Îlav) Din ~ Din aducere-aminte. 4 (Îal) Pe de rost. 5 Păstrare în amintire Si: aducere-aminte. 6 (Spc) Amintire pe care o păstrează posteritatea despre oameni sau despre evenimente de seamă din trecut. 7 (Îlav) În ~ia cuiva (sau a ceva) în semn că cineva decedat sau ceva pierdut n-a fost dat uitării Si: în amintirea, spre aducere-aminte, ca omagiu. 8 Parte componentă a calculatorului electronic în care se înmagazinează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă Si: (iuz) instalație de memorare, (rar) memorator (2).

har² sn [At: CORESI, EV. 622 / Pl: ~uri / S și: (înv) ghar / E: vsl кѣарь] 1 Însușire care face pe cineva vrednic de admirație. 2 Grație divină acordată omului. 3 (Îe) ~ Domnului! Mulțumită lui Dumnezeu. 4 Putere sacramentală a preoților de a oficia actele de cult. 5 Bunăvoință acordată cuiva din îndurare. 6 (Înv; îe) A afla ~ înaintea cuiva A obține bunăvoința cuiva. 7 (Înv) Milă. 8 Dar. 9 (Îe) A da în ~ A dărui. 10 (Înv; îe) A lua în ~ numele Domnului A comite o blasfemie. 11 (Înv; îe) În ~ Domnului Fără motiv. 12 Rost. 13 (Înv; îe) A ști ~ul unui lucru A se pricepe la ceva.

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.