sorcoví, sorcovesc, v.t. 1. A colinda, a ura cu sorcova. 2. A lovi pe cineva, a bate cu o botă, cu un par: „Pintea să ia după Fata Pădurii cu bradul aprins, lovind-o mereu, când în spate, când la picioare, când la mijloc o sorcovea” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 202). 3. A vorbi fără rost. – Din bg. survakam (Candrea, după DER; MDA).