Definiția cu ID-ul 1092687:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

cleuasm (gr. kleuasmos „glumă”, „bătaie de joc”), figură prin care cineva simulează că-și reproșează anumite lipsuri, cu ostentație, ca să dea de înțeles că nu e vinovat ori că vinovat e altcineva (A). Specificul c. stă, deci, în autoironizarea simulată pe care o poate conține. Un exemplu de c. ne oferă Grigore Alexandrescu în Satiră. Duhului meu, construită, în întregime, pe schema acestei figuri. Prefăcându-se că-și reproșează: nepriceperea în unele deprinderi și moravuri ale societății contemporane (ca jocul de cărți, dansul), că nu știe decât să critice pe alții, că știe anumite lucruri fără valoare (versuri multe pe de rost etc.), că-și supraestimează „darul vorbei”, care „e numai o părere”; simulând că se condamnă singur din cauză că râde de snobi, de înfumurarea și ipocrizia fanfaronilor etc., poetul încheie; „Așa, în loc să critici greșalele străine În loc să râzi de alții, mai bine râzi de tine; Învață dansul, vistul și multe de-al de alea, Iar de vrei să faci versuri, ia pildă de la Pralea.” Morier (p. 79) citează din Molière o replică a lui Tartuffe, în care personajul se acuză, simulând ironia, ca să respingă de fapt, suspiciunea lui Orgon, când este acuzat, pe drept, de către Damis: „Oui, mon frère, je suis méchant, un coupable, Un malheureux pécheur tout plein diniquité, Le plus grand scélérat qui jamais ait été”.