VATRĂ, vetre, s. f. 1. Un fel de platformă înălțată, amenajată în tinda caselor țărănești, pe care se face focul pentru a pregăti mâncarea; parte plană din interiorul cuptorului (de pâine) sau al sobei, care susține cuptorul sau soba în afară și pe care se poate ședea sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, așezământ stabil, cămin, casă (părintească). ◊ Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se întinde satul. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatre.

COSIȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în una sau două cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

COADĂ cozi f. 1) (la animale) Parte terminală a coloanei vertebrale. ◊ A da din ~ a se linguși pe lângă cineva. A-și vârî (sau a-și băga) ~a a) a se amesteca în treburile altora; b) a se strecura peste tot. A călca pe cineva pe ~ a trezi mânia cuiva; a supăra. A pune ~a pe spinare a fugi de răspundere; a pleca lăsând toate în voia soartei. A pleca (sau a fugi sau a se duce) cu ~a între picioare (sau între vine) a pleca rușinat, fără a obține nimic. A scăpa scurt de ~ a ieși dintr-o încurcătură cu urmări neplăcute. A-i atârna cuiva ceva de ~ a-i atribui cuiva o vină; a-l acuza (pe nedrept) de ceva. A trage mâța de ~ a o duce greu; a trăi în sărăcie. Minciună cu ~ minciună mare. A umbla (sau a se ține) ~ după cineva a fi nedespărțit de cineva. 2) (la păsări) Smoc de pene de pe prelungirea coloanei vertebrale. ◊ A căuta ~a prepeliței a căuta ceea ce nu există. 3) (la pești, șerpi etc.) Partea posterioară a corpului. 4) Păr lung și des, împletit; cosiță. ◊ A împleti ~ (sau cosiță) albă a rămâne fată bătrână, nemăritată. 5) (la flori, fructe sau frunze) Formație vegetală prin care floarea sau fructul se leagă de ramură; peduncul. ~ de cireașă. ◊ Cozi de ceapă vârfurile tulpinii de ceapă verde. ~a-șoricelului plantă erbacee cu flori albe sau trandafirii, întrebuințate în medicină. 6) Partea alungită de la spatele unei rochii (care se târăște); trenă. 7) Parte a unui obiect de care se apucă cu mâna. ~a sapei. ◊ ~ de topor om care servește drept unealtă în mâna dușmanului; trădător. 8) rar Partea cu care se termină ceva; bucată de la sfârșitul unui lucru; margine; capăt; extremitate. ◊ ~a ochiului unghiul extern al ochiului. La (sau în) ~ pe ultimul loc. De la ~ de la sfârșit spre început. 9) Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul la ceva sau undeva. 10) astr.: Stea cu ~ cometă. ~ de cometă prelungire luminoasă a cometei. /<lat. coda

VATRĂ vetre f. 1) Suprafață plană situată în partea de jos a cuptorului, prelungită în afară, pe care se trage jăraticul (și pe care uneori se pregătește mâncarea). ◊ A-i lua (sau a-i vinde) și cenușa din ~ a-i lua totul; a nu-i lăsa nimic. A se prinde cu mâinile de ~ a ajunge la o stare materială foarte bună; a deveni bogat. A cădea musafir în ~ a fi musafir nepoftit și nedorit. 2) Construcție plană, înaltă și lungă, care prelungește cuptorul sau soba în afară, pe care se poate dormi (mai ales iarna, când se face focul). ◊ A cloci pe ~ (sau a se muta de pe ~ pe cuptor) a-și petrece vremea fără nici un rost; a trândăvi; a lenevi. A îmbătrâni pe ~ a rămâne fată bătrână; a nu se mărita. 3) Casă părintească; cămin. ◊ A fi lăsat la ~ a fi lăsat acasă; a fi demobilizat. A rămâne cu sluta în ~ a rămâne cu fata nemăritată. 4) Loc pe care se întemeiază o așezare, o construcție. ~a satului. ~a iazului. 5) Fâșie de pământ mai ridicată pe care se seamănă legume sau flori; strat; răzor. 6) Partea de jos a unei galerii de mină, ce constituie baza ei. 7) Parte a unui cuptor metalurgic, unde se așază materialul care trebuie topit. [G.-D. vetrei; Sil. va-tră] /Cuv. autoh.

fătălău (feteleu), fătălăi (fetelei), s.m. (pop.) 1. flăcău cu apucături de fată. 2. om fără căpătâi. 3. hermafrodit. 4. fată bătrână și urâtă; fătoi, fătoc, fătocină, fătăloancă, fătătoi, fătătău.

joimăriță¹ s.f. (pop.) 1. ființă mitologică având înfățișarea unei femei urăte și spurcate, cu cap mare și cu părul despletit, cu dinții mari și rânjiți; muma-pădurii, sperietoare, ciuhă. 2. obicei țărănesc legat de ziua de joi (flăcăii controlează fetele dacă au tors lâna și inul până joi; dacă nu, ei percep o taxă în ouă, pentru a nu da foc lânii și inului netors). 3. buhă, bufniță. 4. (fig.) fată bătrână.

mazdroancă s.f. (reg.) fată bătrână, nemăritată.

neleapcă, nelepci, s.f. (pop.) 1. vacă (iapă, oaie) care are mai puțin de doi ani. 2. vacă la primul fătat. 3. (reg.) vacă sau juncă stearpă; mânzată. 4. (reg.) femeie cu copil din flori. 5. fată bătrână.

revedină s.f. (reg.) fată bătrână.

șezută, șezute, adj., s.f. 1. (reg.; adj.; despre apă) care nu este proaspătă; stătută. 2. (reg.; adj.; în sintagmă) fată șezută = fată bătrână. 3. (s.f.; înv.) interval de timp consacrat unei anumite activități; ședință.

țurlă, țurle, s.f. (reg.) fată bătrână.

a da cu picamerul expr. (er., glum.) a deflora / a dezvirgina o fată bătrână.

a rămâne fată bătrână expr. (d. fete) a nu se căsători până la o vârstă înaintată.

MENOTTI, Gian Carlo (1911-2007), compozitor, libretist și regizor italian. Stabilit în S.U.A. (1928). Opere („Mediumul”, „Telefonul”, „Consulul”), balete, lucrări instrumentale. Primele opere le-a scris special pentru radio („Fata bătrână și hoțul”) sau televiziune („Sfântul din Bleecker Street”). Fondatorul (1957) și președintele festivalului celor două lumi (muzică italiană și cea americană) de la Spoleto. Carieră internațională de regizor de operă.

PORTER [pórtər], Edwin Stanton (1869-1941), regizor american de cinema. Pionier al filmului mut, anticipându-l pe D. Griffith în multe aspecte. A avut o contribuție importantă la definirea genului și a primelor elemente de limbaj cinematografic („Fata bătrână”, „Cleptomana”, „Aventurile lui Alice în Țara Minunilor”, „Tess din ținutul furtunilor”). A realizat primul western din istoria cinematografiei („Atentatul din tren”) cu efecte spectaculare.

horholină, -e, s.f. – Fată bătrână: „Mărită-te, horholină, / Nu șede fată bătrână” (Papahagi 1925: 221). – Probabil din horhola „a înfrumuseța, a împodobi”; sau din țig. horholina „femeie bătrână”.

metehău, -ăi, s.m. – Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud 1908). Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). ♦ Obicei legat de sărbătorile de iarnă, practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar 1980: 122). Termenul circulă intens în Moldova. În Trans. apare în forma meteleu. – Cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

joimăriță f. 1. sărbătoare de Joi-mari; 2. iazmă ce poporul crede că umblă în ajunul zilei de Joi-mari ca să pedepsească pe fetele leneșe la tors; 3. bufniță de noapte (din cauza aspectului ei fioros); 4. fig. fată bătrână.

DAVIS [déivis], Bette (Ruth Elizabeth Davis) (1908-1989), actriță americană de teatru și film. Temperament dramatic, dublat de inteligență și spirit independent, revoluționează canoanele de frumusețe și de interpretare ale Hollywood-ului („Fata bătrână”, „Femeia diabolică”, „Regina fecioară”, „Totul despre Eva”, „Ce s-a întâmplat cu Baby Jane”). Premiul Oscar: 1935 („Pericules”) și 1938 („Jazebel”).

VATRĂ, vetre, s. f. 1. Partea cuptorului unde se face focul; (în vechile case țărănești) suprafață plană care prelungește cuptorul în afară și pe care se poate sta sau dormi. ◊ Expr. A îmbătrâni în vatră = a rămâne fată bătrână, nemăritată. A rămâne cu sluta în vatră = a nu-și putea mărita fata. A cloci pe vatră = a lenevi (la căldură), a trândăvi. A cădea cuiva în vatră = a fi oaspete nepoftit și supărător al cuiva. ♦ Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul; partea inferioară din interiorul unui cuptor metalurgic, pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 2. Locuință, cămin, casă (părintească). Loc. adj. De vatră = care și-a făcut gospodărie și s-a statornicit într-un loc. ♦ Loc de baștină, de origine. ◊ Expr. (Ieșit din uz) A lăsa (un ostaș) la vatră = a elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. ♦ Cuib al unui animal sălbatic, cu puii în el. 3. Locul principal, central al unei așezări, al unei instalații etc.; locul pe care s-a clădit ceva, pe care se construiește sau unde se așază ceva. ◊ Vatra satului = suprafața de teren pe care se găsesc casele și construcțiile anexe gospodărești. 4. (Pop.) Porțiune de pământ, pe un câmp, care se deosebește de restul locului printr-o vegetație diferită sau prin absența vegetației. – Cf. alb. vatrë.

COSIȚĂ, cosițe, s. f. 1. Părul lung al femeilor, împletit în cozi; p. gener. păr. ◊ Expr. A împleti cosiță albă = a rămâne fată bătrână, nemăritată. ♦ Șuviță de păr. 2. Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

horholină, horholine, s.f. – Fată bătrână: „Mărită-te, horholină, / Nu șede fată bătrână” (Papahagi, 1925: 221). – Din horhola „a înfrumuseța, a împodobi” + suf. -ină (MDA).

metehău, metehăi, s.m. – (reg.) 1. Pocitanie. „Mutos, tras-împins” (Bud, 1908). 2. Om leneș (în Maramureșul din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar foarte caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse foarte vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). Se caută în dreptul casei unde locuiește destinatarul un loc greu accesibil unde se agață. A doua zi (în ziua de Anul Nou) poporul iese pe stradă și implicit dă de metehău, iar textul e citit în fața asistenței (Nistor, 1973: 11). Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maramureșul istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). Text la metehău: „Eu am init a peți / Pântr-o fată de aci, / Pântr-o fată de mijloc / M-o legat lumea de drod. / – Hăi, tu fată de mijloc, / Adă scara de la pod / Să mă scobor de pă drod, / Ca să pot mere-n ocol. / Din ocol să intru-n casă / Să te pot face mireasă. / Să mă-nsor și io odată / Cu o fată-așa frumoasă. / Că demult io te-am isat / Că io ți-oi si bărbat. / Tu nu te uita că-s micuț / Că-s a dracului pruncuț. / Dacă vrei să-ți sie bine / Tu să nu asculți de nime / Că io de te-oi lăsa / Tu nu ti-i mai mărita”... (Text de Vasile Borodi, 63 de ani, care împreună cu Gh. Orza, 66 de ani și Ion Moldovan, 64 de ani au confecționat și pus un metehău unei fete, în anul 1934, în noaptea de Anul Nou, în Vadul Izei (cf. Nistor, 1973: 27). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

alb, ~ă [At: PALIA (1582), ap. GCR I, 36/9 / E: lat albus] 1 a De culoarea zăpezii sau a laptelui. 2 a (D. culori) Ca zăpada sau ca laptele. 3 a (Îs) Bilă ~ă Bilă de culoare albă care se pune în urnă la vot (în parlament), însemnând vot pentru. 4 a (Înv; îas) Nota cea mai mare la examene. 5 a (Îs) Carne ~ă Carne de pasăre și de pește. 6 a (Îs) Pește ~ Pește cu carne albă (5). 7 a (Îas) Albișor. 8 a (Îs) Hârtie (sau coală) ~ă Hârtie nescrisă. 9 a (Îs) Rând ~ Spațiu între două rânduri nescrise. 10 a (Fig; îas) Rând nescris. 11 a (Îs) Pâine (sau pită) ~ă Pâine făcută din faină albă. 12 a (Îas; pop) Grâne. 13 a (Îs) Vin ~ Vin făcut din struguri albi. 14 a (Îs) Vite ~e Bovine. 15 a (Îs) Versuri ~ Versuri fără rimă. 16 a (Îs) ~ la față Palid. 17 a (Îe) Ba e ~ă, ba e neagră Se zice despre spusele cuiva care se contrazice. 18 a (Îe) Nici ~ă, nici neagră Nici așa, nici așa. 19 a (Îae) Fără vorbă multă. 20 a (Îae) Deodată. 21 a (Îe) De când lupii ~i Din timpuri străvechi. 22 a (Îe) Până-n pânzele ~e Până la moarte. 23 a (Îs) Săptămâna ~ă A opta săptămână înainte de Paști. 24 a (Îe) A scoate cuiva peri ~i A necăji mereu pe cineva. 25 a (Îae) A agasa. 26 a (Îe) A împleti coadă ~ă A rămâne fată bătrână. 27-28 smf, a (Persoană) care are pielea albă. 29 a (D. obiecte de metal) Strălucitor. 30 a (Pop; îe) A strânge bani ~i pentru zile negre A păstra o sumă de bani pentru situații dificile. 31 a (Îs) Armă ~ă Armă cu lamă de oțel. 32 a (Rar; îas) Armă scoasă din teacă. 33 a (D. lumina zilei) Însorit¹. 34 a (Îs) Noapte ~ă Noapte petrecută fără somn. 35 a (Îs) Lume ~ă Lumea reală. 36 a Curat. 37 a (Reg; îs) Calea ~ă Calea pe care o face mireasa la casa mirelui, îndată după nuntă. 38 a (D. băuturi) Limpede. 39 a (Fig; d. vânt) De miazăzi. 40 a (Îe) A trăi lumea ~ă A duce viața în petreceri. 41 a (Pop; îe) A avea (sau a duce) zile ~e A duce un trai tihnit. 42 sn Culoarea albă (1). 43 sn (Irn; îe) A da de ~ A se spăla (bine) pe față, pe mâini etc. 44 sn (Îs) ~ul ochiului Sclerotică. 45 sn (îlav) Negru pe ~ În scris. 46 sn (Îe) A semna în ~ A iscăli o poliță în care nu sunt specificate nici suma, nici scadența. 47 sn (Fig; îae) A acorda cuiva încredere deplină. 48 sn (Îs) -ul zilei Zorii zilei. 49 sf (Pop; îe) A intrat ~a-n sat S-a făcut ziuă. 50 sf (Îae) A început să ningă. 51 sf (Fig) Făină de grâu. 52 sf (Pop; îs) ~ în căpistere (sau în strachină) Făină de grâu. 53 sf (Pop; îas) Mălai. 54 sf (Pop; îas) Merinde. 55 sf (Pop; îe) A vedea ~ în căpistere A-și atinge scopul. 56 sf (Pop; îae) A se îmbogăți. 57 sf (Lpl) Albituri. 58 sf (Îe) A fi îmbrăcat în ~ A purta haine de culoare albă (42). 59 sfp (Trs) Lemnișoare folosite în jocul de-a ~ele. 60 sm (Ent) Vierme dăunător cartofilor nedefinit mai îndeaproape. 61 sf (Bot) Varietate de viță de vie Cf albișoară. 62 sm (Iuz; supranume pentru) Conservator. 63 sm (Reg) Partizan al regimului țarist. 64 sn (Chm; îs) ~ de plumb Carbonat bazic de plumb folosit în industria vopselelor. 65 sn (Îs) ~ de balenă Spermanțet. 66 sn (Îs) Rasă ~ă Unul dintre grupurile de popoare în care este împărțită, convențional, omenirea și care se caracterizează prin culoarea albă-roz a pielii. 67 a (D. oameni sau părul lor) Cărunt. 68 a (Îs) Nopți ~e Nopți luminoase, obișnuite, în perioada solstițiului de vară, în regiunile situate între paralele de 50° și 65° nord și sud, în care nu se produce întunecare completă din cauză că soarele nu coboară suficient sub orizont. 69 a (Îs) Magie ~ă Capacitate a unor persoane de a săvârși fapte neobișnuite, în aparență, miraculoase, care însă pot fi explicate științific. 70-72 sn (Îs) Negru pe ~ Asigurare că cele spuse sunt (adevărate sau) sigure (ori scrise). 73 sn (Îs) ~ de zinc Oxid de zinc (folosit în vopsitorie). 74 sm Denumire generică dată unor rase de porcine de culoare albă (1) crescute pentru producția de carne. 75 sfp Piesele albe de la unele jocuri distractive sau de noroc. 76 sma (La jocul de șah) Jucătorul care are piesele albe (75). corectat(ă)

arăcit², ~ă a [At: ȘEZ. II, 42^h/33 / V: (înv) hăr~, hărăgit / Pl: ~iți, ~e / E: arăci] 1 Susținut cu pari. 2 (Reg; îs) Fată ~ă Fată bătrână. 3 (Reg; îf hărăgit) Pocit.

babă sf [At: MOXA, 378/20 / Pl: ~be / E: bg, srb, rs, pn баба] 1 (Prt) Femeie bătrână Si: (Rar; mpl) băbete. 2 (Hip) Mătușă. 3 (Îc) ~ba-hâra (sau ~ba-hora, ~ba-sora, ~ba-țora, ~ba-țura, ~ba-țoandră) Femeie bătrână care încearcă să joace în rândul tinerilor. 4 (Fig; im) Om fricos. 5 (Fam; gmț) Soție. 6 (Fam; irn; îe) Știe cât ~ba mea Nu știe nimic. 7 (Pfm) Fată bătrână nemăritată. 8 (Îcp) Femeie care vindecă bolile prin descântece sau vrăji. 9 (Îcp; îc) (Știrba)-~ba-Cloanța Vrăjitoare rea și primejdioasă. 10 (Îcp; îc) ~ba-Coaja Spirit necurat și răuvoitor care omoară copiii nebotezați. 11 (Îc) ~ba-Dochia Sfânta Eudochia, serbată la 1 martie. 12 (Îc) ~ba-Marta Prima din cele 9 sau 12 babe, care în tradiția populară, personifică zilele începutului lunii martie. 13 (Lpl) Cele 9 sau 12 zile de la începutul lui martie, dintre care femeile și fetele își aleg câte una. 14 (Îs) De-a ~ba-oarba Joc de copii, în care se leagă ochii unuia dintre ei, care trebuie să-i prindă pe ceilalți Si: (reg) de-a mâța oarbă. 15 (Reg) Bunică. 16 (Ban) Moașă. 17 (Reg) Mamă. 18 (Reg; lpl) Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 19 (Reg; îcs) De-a ~ba-gaia De-a puia gaia. 20 (Reg; îcs) De-a ~ba-huța Joc în care copilul se așază pe stinghia ușii și o împinge ca să se deschidă și să se închidă. 21 (Reg; îcs) De-a ~ba și uncheșul Joc la priveghiul mortului, în care cineva are un ciomag și încearcă, lovind în toate părțile, să găsească o altă persoană. 22 (Iht) Zglăvoacă (Cottus gobio). 23 (Ent) Larvă a cărăbușului Melolonta vulgaris Si: (reg) ciormag, ciorman, ciormă. 24 (Ent; îc) Câinele~bei Larva unor fluturi sub formă de vierme mare, păros, cu cârlig chitinos la unul din capete. 25 (Bot; reg) Ciupercă roșie, comestibilă, care crește pe crăci uscate și putrede Cf babiță. 26 (Bot; reg; îc) Urechea~bei Planta Peziza aurantia. 27 (Bot; reg; îc) Colțul~bei Știuletele porumbului, când are boabe foarte rare. 28 (Teh; pop) Bârnă sprijinitoare. 29 (Teh) Trunchi de lemn pentru sprijinit greutăți sau corpuri voluminoase. 30 (Teh) Grindă de lemn așezată de-a lungul unui zid, pe care se sprijină acoperișul sau planșeul. 31 (Teh) Element de construcție la poduri, format din una sau două grinzi așezate pe capul piloților. 32 (Teh) Fiecare dintre stâlpii care sprijină podul morii în locul unde e coșul prin care se toarnă grăunțele de măcinat. 33 Stâlp de lemn gros, care trece prin talpa morii de vânt Si: (reg) babană (1). 34 Gaură în pământ la jocul copiilor de-a popicul și de-a cotea, mingea. 35 Încheietoare. 36 Scobitură în lemnul gardului. 37 Femeiușcă (la copcă). 38 Bețișor folosit la fixarea beteliei ițarilor. 39 Fiecare dintre cei doi dinți mai groși de la marginile spatei la războiul de țesut. 40 (Lpl) Capete de fire care rămân pe sul fără a mai putea fi țesute Si: piedin Cf uruioc. 41 (Buc) Vârf al unei cofe cu fragi, legat cu o pânză. 42 (Reg) Colac cu stafide. 43 (Reg) Plăcintă în strachină. 44 (Reg) Burtă.

cosiță sf [At: DOSOFTEI, V. S.188/1 / V: (reg) ~sâță / Pl: ~țe / E: bg косица, srb kosico] 1 Păr al femeilor, lăsat să crească lung și împletit, despărțit sau nu în două, apoi lăsat pe spate sau prins în jurul capului Si: coadă, codiță. 2 (Pop; îe) A împleti ~ albă A rămâne fată bătrână. 3 (Pop; îe) ~e moarte Păr fals împletit. 4 (Prc) Șuviță de păr. 5 (Reg; pan) Bătătură de la genunchiul calului. 6 (Bot) Planta erbacee agățătoare Vicia hirsuta, cu frunze terminate cu un cârcel ramificat, cu flori mici, albe-albăstrii, cu fructe păstăi păroase. 7 (Reg) Stuf împletit deasupra acoperișului casei.

criș¹, ~ă [At: POLIZU / V: ~a / Pl: ~i, ~e / E: nct] 1 a (Mol; îe) ~u (sau ~a) eu, el (ea) sau ~u lui sau (ei)! Ferice de (mine, el, ea)! 2 a (Nob) Puternic. 3 sf (Îvr; îf crișa) Fată bătrână.

gâță¹ sf [At: MARIAN, NU. 288 / Pl: ~țe, ~ți / E: nct] (Reg) 1 Panglică sau șnur care se împletește la capătul cosițelor ca să se poată înnoda când se leagă împrejurul capului. 2 Împletitură a părului în vârful capului, împodobită cu mărgele, panglici sau flori. 3 (La fete) Coadă împletită. 4 (Îe) A împleti ~țe albe A rămâne fată bătrână. 5 (Îe) A face ~ cuiva A face în necaz cuiva. 6 (Reg; îae) A amăgi.

horhotină sf [At: PAMFILE, C. Ț. 319 / Pl: ~ne / E: horhoti + -ină] (Prt) 1 Femeie grasă, urâtă și greoaie. 2 Fată bătrână, urâtă și leneșă.

îmbătrâni [At: PSALT, SCH. 114 / S și: (înv) înb~ / Pzi: ~nesc / E: în- + bătrân] 1 vi (D. ființe) A deveni bătrân Si: (îvp) a bătrâni. 2 vi (Fig; rar; d. obiecte) A se uza. 3 vtf A face pe cineva să devină bătrân (provocându-i supărări, griji etc.) Si: (îvp) a bătrâni. 4 vtf A face pe cineva să pară mai bătrân decât este în realitate Si: (îvp) a bătrâni. 5 vi (Pfm; îe) A ~ în vatră A rămâne fată bătrână. 6 vt (Teh) A schimba structura, proprietățile și aspectul unor materiale sau produse, pentru a le da aspectul unui lucru vechi. 7 vt (Ind) A trece lent și repetat un metal de la o temperatură ordinară la una joasă, de la o stare instabilă la una stabilă, pentru a obține un metal ale cărui calități să nu se mai schimbe.

mator¹, ~ă [At: (a. 1652), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: slv маторъ cf matur¹] 1 a (Îrg; d. oameni) Înaintat în vârstă. 2 a (Îrg; pex; d. oameni) Copt la minte. 3 a (Îrg; îs) Fată ~ă Fată bătrână. 4 a (D. judecată, gândire) Chibzuit. 5 a (D. animale) Care are mai mult de doi ani. 6-7 sm (Reg) Berbec (rar, porc) de trei ani. 8-9 sm (Reg) Berbec (rar, porc) de un an. 10 sm (Reg) Berbec pentru reproducere.

neleapcă sf [At: (a. 1735-1747) DR. IV, 877 / Pl: ~epci, ~epce / V: (reg) me~, meleaptă, meleatcă, mie~, ~pacă, ~aptă, ~aptcă / E: sl *нєлєтка cf ucr нєлiтка rs налепка] 1 (Pop) Vită care are mai puțin de doi ani. 2-3 (Pgn) Animal care are (mai puțin de) doi ani. 4 (Îe) A făta (de) ~ A lepăda fătul. 5 (Pop) Juncă ce a fătat înainte de a împlini vârsta de trei ani. 6 (Pop) Vacă la primul fătat. 7-8 (Pop) (Vacă sau) juncă stearpă Si: (reg) mânzată. 9 (Reg) Epitet depreciativ pentru o femeie care a născut fără a fi măritată. 10 (Mun) Fată bătrână.

nemăritată af [At: VARLAAM, C. 387 / Pl: ~te / E: ne- + măritată] 1 (D. fete, femei) Care nu este măritată Si: celibatară, (nob) nenevestită. 2 (Reg; îs) Fată ~ă Fată bătrână. 3 (Rar; îe) A fi ca fata ~ă A fi fără nici un rost pe lume.

rămășiță¹ sf [At: PSALT. HUR. 116{r}/14 / V: (înv) rem~ / Pl: ~țe, (înv) ~țuri, ~ți / E: rămas¹ + -iță] 1 Ceea ce a rămas dintr-un tot sau dintr-o cantitate oarecare, după ce partea cea mai mare a dispărut sau a fost utilizată Si: rest (4), (îrg) rămăsătură. 2 (Mpl; șîs ~țe pământești sau trupești) Corpul neînsuflețit al unui om. 3 (Înv) Moaște. 4 (Reg) Om de nimic. 5 (Reg) Fată bătrână. 6 (Îvp) Ceea ce a rămas neachitat dintr-o datorie Si: rest (8), restanță (1). 7 Ceea ce a rămas neîmplinit dintr-o obligație. 8 (Rar) Ceea ce lipsește până la cantitatea sau limita prevăzută. 9 (Înv) Ceea ce prisosește. 10 (Îvp) Totalitatea bunurilor rămase după moartea cuiva Si: moștenire. 11 Urmaș. 12 (Mat; înv) Rezultatul unei scăderi Si: rest (9).

rebedină sf [At: MAT. DIALECT. I, 234 / Pl: ~ne / E: nct] (Reg) Fată bătrână.

păr¹ sm [At: PSALT. HUR. 34^v/2 / V: (îvr) per / Pl: peri, ~uri / E: ml pilus] 1 Formație de origine epidermică, cornoasă, filiformă, flexibilă, care crește pe corpul omului și mai ales pe al unor animale. 2 (Csc) Totalitate a acestor formații care acoperă corpul omului sau al animalelor. 3 (Spc) Fiecare dintre firele de felul celor de mai sus care, crescând lungi și dese, acoperă capul omului. 4 (Csc) Totalitate a firelor de păr¹ (3). 5 (Îe) Lupul își schimbă ~ul, dar năravul ba Se zice despre un om rău, care, deși pare a se fi îndreptat, nu își schimbă niciodată firea. 6 (Trs; Buc; îs) Fată în ~ Fată care a rămas nemăritată Si: fată bătrână. 7 (Ban; Olt; îs) ~ul pintenului Smoc de fire de păr¹ (1) lungi și aspre care cresc pe pintenul calului. 8 (Mol; îs) ~ul pământului Plante cultivate, semănături. 9 (Pop; d. animale; îla) În doi peri Care are părul¹ (1) în amestec de două culori Si: sur. 10 (D. oameni; îal) Cărunt. 11 (Pex; d. oameni; îal) Care este între două vârste. 12-13 (Reg; dom; îljv) În doi peri (Care este) amețit de băutură Si: cherchelit, afumat. 14-15 (Îal) (Care este) neprecizat. 16-17 (Îal) (Care este) nehotărât. 18-19 (Îae) (Care este) îndoielnic Si: confuz, echivoc. 20 (D. modul de a călări; îlav) Pe ~ sau pe ~ul calului Fără șa Si: pe deșelate. 21 (Reg; îlav) În ~ (Îoc în răspăr) În sensul direcției normale de creștere a firelor de păr¹ (1). 22 (Îal) Cu toții prezenți, fără să lipsească vreunul. 23 (Îlav; d. povestit) Din (sau de-a) fir în (ori a) ~ sau (reg) până într-un ~ De la un capăt la altul și cu lux de amănunte, în întregime și cu multe detalii. 24 (Îe) A atârna de un fir de ~ A depinde de foarte puțin. 25 (Îae) A avea o poziție primejdioasă. 26 (Îe) A se lua cu mâinile (ori, rar, a se smulge) de ~ sau a-și smulge ~ul (sau perii) (din cap) A fi foarte supărat, cuprins de disperare. 27 (Îe) A se lua (sau a se prinde) (cu cineva) de ~ A se lua la bătaie Si: a se încăiera. 28 (Îe) A i se ridica (sau a i se sui) (tot) ~ul (în cap sau în vârful capului) sau a i se face (sau a i se ridica etc.) ~ul măciucă (sau vâlvoi, reg, puică) (pe cap sau în vârful capului) sau a i se zbârli (ori, reg, a i se arici, a i se înspica tot) părul (în cap) A fi cuprins de o spaimă puternică Si: a se îngrozi, a se înspăimânta. 29 (Îe) A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de păr, un fir de păr) în patru (sau în șapte etc.) A cerceta ceva în mod amănunțit, a se ocupa de ceva cu minuțiozitate exagerată, mai mult decât este necesar. 30-31 (Îe) (Nici) un ~ (mai mult) sau nici cât e un fir de ~ (Nici) oricât de puțin. 32 (Îe) Cât s-ar (ori ai) rupe un ~ (din cap) Foarte puțin. 33-34 (Îe) N-am ~ în cap (sau în barbă) sau cât ~în cap, ca ~ul din cap Se spune pentru a arăta că ceva este (în număr sau) în cantitate foarte mare. 35 (Reg; îe) Cât ~ (sau câți peri) în palmă (ori pe broască) Deloc. 36 (Îla) Tras de ~ Se spune despre o concluzie, o afirmație etc. forțată sau exagerată, care denaturează adevărul, despre un lucru nefiresc, silit. 37 (Îe; reg) A-i lua (cuiva) ~ul foc A intra în mari încurcături sau primejdii Si: a da de belea. 38 (Îe) A scoate (cuiva) peri albi A pricinui cuiva multe necazuri și supărări. 39 (Îae) A sâcâi pe cineva. 40 (Îe) A-i ieși (cuiva) peri albi A îmbătrâni înainte de vreme din cauza prea multor necazuri. 41 (Îae) A fi hărțuit și tracasat de ceva. 42 (Îe) A-i ieși (sau a-i trece) cuiva ~ul prin căciulă A face eforturi deosebite trecând peste multe greutăți, a ajunge la limita răbdării, fiind silit să suporte multe neajunsuri. 43 (Reg; îe) A întoarce ~ul pe dos A se mânia. 44 (Reg; îe) A se ține în ~ A arăta bine, a se menține tânăr, sănătos. 45 (Reg; îla) Cu ~ pe limbă Lipsit de educație. 46 (Pop; îe) A-și da ~ul pe mâna altuia sau a fi cu ~ul în mâna altuia A-și încredința soarta cuiva, a fi la discreția cuiva. 47 (Reg; îe) A ține (sau a apuca) pe cineva de ~ A avea influență asupra cuiva. 48 (Reg; îae) A depinde cu totul de cineva. 49 (Pop; îe) A se da (sau a se lăsa) după ~ A accepta să se comporte așa cum i se cere, să facă ceea ce i se cere Si: a se acomoda, a se conforma. 50 (Îe) Cu mari peri Cu deosebit efort. 51 (Fam; îls) ~ de câine Om de nimic. 52 (Îe) Are peri de lup Este un om rău, hain la inimă. 53 (Îvr; îls) ~ul purcelei Capac al lăzii. 54 Fiecare dintre firele chitinoase care se găsesc pe unele organe sau părți ale corpului insectelor. 55 (Pan; mpl) Fiecare dintre firele scurte, ieșite în afară, care acoperă suprafața unei țesături, în special a unui covor. 56 (Pan; Trs; Ban) Mătase de porumb. 57 Păr¹ (1) tăiat sau smuls de pe corpul unor animale pentru a fi folosit în diverse scopuri, mai ales ca materie primă. 58 (Îrg) Blană de animal. 59 (Pop) Lână de calitate superioară, cu firul lung, separată prin pieptănare sau dărăcire. 60 (Îe) ~ pe (sau în) ~ Se spune pentru a arăta că se face un schimb între lucruri echivalente sau în proporții egale. 61 (Reg) Fuior de cânepă. 62 Denumire generală dată fibrelor textile de origine animală. 63 (Pex) Țesătură făcută din păr¹ (62). 64 (Reg) Fibră de lemn. 65 (Pan; lsg) Fiecare dintre filamentele (foarte fine) de origine epidermică existente pe anumite organe ale unor plante. 66 (Pan; pop) Abces foarte dureros care se face de obicei la degetele de la mână. 67 (Pan) Arc în formă de spirală la ceas. 68 (Bot; reg; îc) ~ul-doamnei Strașnic (Asplenium trichomanes). 69 (Bot; reg) ~ul-ciutei Verigar (Rhamnus cathartica). 70 (Bot; reg; îc) ~ul-zânelor Colilie (Stipa pennata). 71 (Bot; reg; îac) Năgară (Stipa capillata). 72 (Reg; îc) ~ul-Maicii-Domnului (sau ~ul-Maicii- Preciste) Plantă erbacee cu frunzele lunguiețe, triunghiulare și penate, care crește prin păduri, în locuri umede și umbroase sau prin crăpăturile stâncilor Si: (reg) ~ul-fetei, ~ul-Sfintel-Marii (Asplenium adianhum nigrum). 73 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 74 (Bot; reg; îac) Strașnic (Asplenium trichomanes). 75 (Bot; reg; îac) Năfurică (Artemisia annua). 76 (Reg; îc) ~ul fetei (Șîf ~ul-fetei-mișele, ~ul-orfanei) Plantă criptogamă înrudită cu feriga, cu pețiolurile lungi și subțiri, folosită în medicină și cultivată, uneori, ca plantă ornamentală Si: (reg) buricul-Vinerei, buruiană-de-bubă-neagră, părul-Maicii-Domnului, percica-fetei (Adianthum capillus Veneris). 77 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 78 (Reg; îc) ~ul Sfintei-Marii Planta Asplenium septentrionale. 79-80 (Bot; reg; îac) Torțel (Cuscuta epithymum și europaea). 81 (Bot; reg; îac) Părul-Maicii-Domnului (Asplenium adianthum nigrum). 82 (Bot; reg; îac) Părul-fetei (Adianthum capillus-Veneris). 83 (Bot; reg; îc) ~ul-porcului Coada-calului (Equisetum telmateja). 84-85 (Bot; reg; îac) Coada-calului (Equisetum arvense și silvaticum). 86 (Bot; reg; îac; șîf ~-de-porc, ~-de-lup) Țăpoșică (Nardus stricta). 87 (Reg; îac) Plantă graminee care crește prin locuri nisipoase Si: (pop) păiuș-de-nisipuri (Festuca vaginata). 88 (Bot; reg; îac) Păiuș (Festuca ovina). 89 (Bot; reg; îac) Iarba-calului (Festuca sulcata). 90 (Bot; reg; îac) Ciumăfaie (Datura stramonium). 91 (Reg; îac) Plantă erbacee cu tulpina împărțită în numeroase ramificații subțiri și aspre, care crește prin locurile umede de pe lângă pâraie (Juncus trifidus). 92 (Bot; reg; îac) Rugină (Juncus effusus). 93 (Bot; reg; îac) Brădățel (Juncus compressus). 94 (Bot; reg; îac) Cornișor (Lycopodium annotimpum). 95 (Bot; reg; îac) Piedicuță (Lycopodium claviatum). 96 (Bot; reg; îac) Brădișor (Lycopodium selago). 97 (Bot; reg; îac) Alior (Euphorbia cyparissias). 98 (Bot; reg; îc) ~ul crâjei Specie de lichen Si: (reg) puricească (Lecanora confluens). 99 (Reg; îc) ~ul ursului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 100 (Pop; îs) Peri răi Boală de ochi care se caracterizează prin creșterea anormală a unor fire pe gene pe partea inferioară a pleoapei, provocând iritarea ochiului. 101 (Pop; pex; îac) Corp străin intrat în ochi și care provoacă iritarea acestuia. 102 (Reg; îs) ~ul porcului Boală la copiii mici, care se manifestă prin apariția unor peri scurți și aspri pe spinarea copilului, care îi provoacă dureri și înțepături. 103 (Ast; îc) ~ul-Berenicei Constelație din emisfera boreală.

piatră sf [At: COD. VOR. 145/13 / Pl: pietre, (îrg) pietri, pietruri / E: ml petra] 1 (Lsg) Nume generic al oricărei roci solide, dure și casante răspândite la suprafața sau în interiorul pământului. 2 (Lpl) Fragment de forme și de dimensiuni diferite dintr-o piatră (1). 3 (Pex) Material fabricat pe cale artificială pentru a înlocui roca naturală dură și care are diverse utilizări. 4 (Îs) ~ de încercare (sau ~ de încercat, de probă, de cercare, de probat) Rocă silicioasă foarte dură, folosită în trecut la verificarea purității metalelor prețioase. 5 (Fig; îas) Mijloc de verificare a capacității, a valorii, a sentimentelor cuiva sau a ceva. 6 (Fig; îas) Dovadă. 7 (Îs) ~ de temelie sau (înv) ~a temeliei Piatră care intră în construcția fundației unei clădiri și care adesea este pusă cu prilejul unei solemnități ce marchează începutul construcției. 8 (Fig; îas) Element sau principiu de bază, esențial. 9 (Îs) ~ unghiulară (sau, înv, de ugolniță) ori (înv) ~ în margine de unghi Piatră așezată în colțul fundației unei clădiri. 10 (Fig; îas) Element de bază, fundamental. 11 (Reg; îs) ~ sclipitoare Cuarț. 12 (Îla) De ~ Neclintit. 13 (Îal) Greu. 14 (Îe) A avea (sau a i se pune, a-i sta cuva ca) o ~ pe inimă A avea un mare necaz. 15 (Îae) A fi foarte îngrijorat. 16-17 (Îe) A (sau a-i, a i se) lua sau a (i se) ridica (cuiva) o ~ (de moară) de pe inimă (sau cuget ori suflet etc.) (A face să se simtă sau) a se simți eliberat de o grijă sau de o teamă. 18-19 (Îae) (A face să găsească sau) a se găsi o soluție care pune capăt unei situații dificile. 20 (Îe) A-și pune carul în pietre A lua o hotărâre nestrămutată. 21 (Îae) A se încăpățâna. 22 (Îe) A aduce (sau a scoate etc. ceva) (și) din ~ seacă A realiza, a obține ceva cu orice preț, depunând toate eforturile, trecând peste toate greutățile. 23 (Îe) A călca (sau a umbla) din ~-n~ A face orice pentru a obține ceva. 24 (Îe) A călca în ~ seacă A se osteni zadarnic. 25 (Îae) A avea ghinion. 26 (Îe) A număra pietrele A umbla fără treabă, fără rost. 27 (Îe) A pune cea dintâi ~ A începe o acțiune, o lucrare etc. 28 (Îe) A nu (mai) rămâne (sau fi, sta) ori a nu se (mai) ține etc. (nici) ~ pe ~ (din ceva) sau (reg) a se alege ~a și uscata (de ceva sau de cineva) A se distruge complet, a nu mai rămâne nimic din ceva sau din cineva. 29 (Îe) A nu mai lăsa nici ~ peste ~ A nimici. 30 (Îe) A arunca (cu) ~a (sau ~e) (în cineva) A defăima pe cineva. 31 (Cdp fr; îe) A arunca (cu) ~a (sau pietre) în grădina cuiva (sau vecinului) A ataca pe cineva indirect, prin aluzii. 32 (Îe) A arunca prima ~ sau a arunca primul ~ra A provoca un conflict. 33 (Îae) A fi sigur că numai ceilalți oameni au păcate. 34 (Îe) (Frig sau ger de) crapă pietrele Ger foarte mare. 35 (Îe) (A fi) tare (sau sănătos) ca ~ra A fi foarte sănătos și rezistent. 36 (Îe) A sparge ~a în palmă A fi foarte puternic. 37 (Rar; cdp fr; îe) ~ de scandal Motiv de conflict. 38 (Îe) (A fi) ~ (de moară) în casă sau ~ra din casă A fi fată bătrână, nemăritată, considerată ca o povară la casa părinților. 39 (Îe) A sta ~ pe capul cuiva A constitui o povară pentru cineva, în casa cuiva. 40 (Îe) A ridica (sau a duce) ~e de moară A face lucruri foarte grele, care depășesc puterile unui om. 41 (Reg; îe) A face (pe cineva) să mănânce ~e A supăra foarte tare pe cineva. 42 (Îc) ~-linte Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori de culoare albă sau albă-gălbuie, care crește prin pădurile din regiunea alpină (Astragalus australis). 43 (Îc) ~-căpriță Plantă nedefinită mai îndeaproape, care dacă este arsă, se face ca o piatră. 44 (Îcs) De-a pietrele (sau pietre) Joc de copii cu mai multe pietre care se aruncă în sus și trebuie să fie prinse cu dosul palmei Si: de-a pietriceaua (11), de-a pietricica (11), de-a pietruțele (11), la pietrucele (11). 45 (Reg; îcs) Zbărnâială cu ~a Joc de copii în care se aruncă o piatră care trebuie să zbârnâie prin aer. 46 (Îs) Epoca ~ei (sau de ~) Cea dintâi și cea mai lungă perioadă din istoria omenirii, care a durat sute de mii de ani, începând odată cu desprinderea omului din lumea animală. 47 (Îs) ~ filozofală Substanță imaginară, despre care alchimiștii credeau că poate transforma orice metal în aur și argint. 48 (îs) ~ prețioasă, (sau scumpă, curată, semiprețioasă) Mineral cristalizat cu aspect frumos, cu culori variate, cu duritate mare, de valoare, care se găsește în natură și se folosește, de obicei, la confecționarea bijuteriilor. 49 Piesă folosită la unele jocuri de societate, confecționată din piatră (1), sau (pex) din os, din lemn etc. 50 (Îvp) Meteorit. 51 (Reg; îs) ~ de foc (sau de trăsnet) Trăsnet. 52 (Îrg) Greutate de cântar sau de balanță. 53 (În legătură cu verbele „a bate”, „a cădea”) Precipitație formată din particule de gheață, care cade atunci când în interiorul norilor de furtună există curenți ascendenți puternici Si: grindină. 54 Fiecare dintre particulele de gheață care formează această precipitație Si: grindină. 55 (Olt) Legătură de cânepă alcătuită din mai multe fuioare. 56 Crustă de săruri minerale depuse în decursul timpului pe pereții unui vas în care de obicei se fierbe apă sau pe pereții vaselor unde se păstrează anumite lichide, în special vin sau must. 57 Substanță calcaroasă de culoare gălbuie sau negricioasă care se formează uneori pe suprafața dinților neîngrijiți Si: detritus, tartru. 58 (Cu determinări care arată organul în care se formează) Calcul. 59 (Pex) Litiază. 60 (Pop; îc) ~-acră Sulfat dublu de aluminiu și de potasiu Si: alaun (2). 61 (Îc) ~-(de-)pucioasă Sulf sub formă de bucăți. 62 (Pop; îc) ~-de-var Carbonat de calciu. 63 (Îrg) ~a-șoricelului Arsenic. 64 (Pop) ~-vânătă (sau, reg; ~-mierie) Sulfat de cupru hidratat. 65 (Pop; îc) ~a-iadului sau (înv) ~-infernală Azotat de argint, topit și turnat în forme. 66 (Reg) ~-de-țipirig Clorură de amoniu.

șezută¹ [At: DOSOFTEI, V. S. ianuarie 18^v/33 / Pl: ~te / E: ședea] 1 a (Reg; d. apă) Care nu mai este proaspătă Si: (pop) stătută. 2 a (Pop; îs) Fată ~ Fată bătrână. 3 sf (Îvr) Interval de timp consacrat unei anumite activități.

vatră sf [At: (a. 1591) GCR I, 38/29 / V: (reg) ~tără / Pl: vetre, (reg) ~re, vătre, vătri, vetri / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb vatrë] 1 (De obicei urmat de determinări ca „de foc”, „focului” etc.) Loc (sumar) amenajat pe sol și neacoperit unde s-a făcut sau se face foc. 2 Platformă (înălțată) amenajată sub un horn ca loc pentru foc, în tinda caselor (vechi) țărănești. 3 Platformă de lut, de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. 4 Suprafață plană (prevăzută cu plită), amenajată în fața gurii unui cuptor sau a unei sobe, unde se face focul. 5 Parte plană în interiorul cuptorului sau al sobei, care susține boltitura și unde se face focul. 6 (Reg; pex) Cuptor (1). 7 Suprafață plană în prelungirea cuptorului sau a sobei și, uneori, de-a lungul pereților, care servește ca loc de stat, de dormit etc. 8 (Îe) A nu avea nici (sau decât) cenușă în ~ sau a nu-i arde (cuiva) nici focul în ~, a nu-i fierbe (cuiva) oala în ~ A fi foate sărac. 9 (Îe) A nu-i mai rămâne (cuiva) nici cenușă în ~ A sărăci. 10 (Îe) A-i lua (sau a-i vinde) (cuiva) și cenușa din ~ ori a nu-i lăsa (cuiva) nici cenușă în ~ A-i lua cuiva tot ce are. 11 (Îae) A aduce pe cineva în stare de sărăcie. 12 (Îe) A sta (sau a cloci) pe ~ ori a zăcea la gura vetrei A lenevi. 13 (Îae) A rămâne pasiv (la ceea ce se petrece în jur). 14 (Reg; d. femei; îe) A fi (sau a sta) pe ~ A fi lăuză. 15 (Mun; d. femei; îe) A da (sau a cădea) pe ~ A naște. 16 (Reg; îe) A se da cu capul de ~ A se da cu capul de pereți. 17 (Reg; îe) A se prinde cu mânele de ~ A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 18 (Pop; în limbajul fierarilor) Platformă (zidită) pe care se înfierbântă fierul pentru a fi prelucrat. 19 (Teh) Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul. 20 (Teh) Platformă de la baza unui cuptor metalurgic pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 21 (Înv) Altar (pe care se aduceau jertfe). 22 (Reg; pan) Prispă (de pământ). 23 (Îrg; pan) Mică platformă, înălțată pe sol, folosită în diverse scopuri. 24 (Pop; pex) Încăpere în care se află vatra (2-6) și unde se pregătește mâncarea Vz bucătărie (1). 25 (Reg) Încăpere a stânei unde se fierbe zerul. 26 (Pex) Locuință. 27 (Pex) Așezare omenească (primară în raport cu altele care s-au dezvoltat ulterior). 28 (Pex; adesea determinat prin „părintească”, „străbună”) Loc de baștină. 29 (Pex) Țară natală. 30 (Îe) A-și face (sau a pune) ~ A se stabili într-un loc. 31 (Îe) A cădea cuiva în ~ A veni în vizită la cineva pe neașteptate sau nepoftit. 32 (Reg; d. tinere necăsătorite; îae) A se stabili în casa bărbatului de la care urmează să aibă un copil. 33 (Îe) A îmbătrâni în ~ A rămâne fată bătrână. 34 (Îe) A lăsa (un ostaș) la ~ A elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. 35 (Reg; îe) A rămâne cu sluta în ~ A nu-și putea mărita fata. 36 (Mtp) Loc unde se crede că sălășuiesc ielele. 37 (Pan) Adăpost al unui animal sălbatic care are pui. 38 (Mol; pan) Loc unde peștii își depun icrele. 39 (Pan) Spațiu restrâns în care se dezvoltă un grup compact de plante¹ de același fel Si: cuib (19). 40 (Pan) Loc unde se concentrează un anumit tip de rocă sau de zăcământ. 41 (Reg; pan) Matcă¹ (a unei ape curgătoare). 42 Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (administrativă, culturală etc.) Si: centru (21). 43 (Fig) Loc unde se concentrează sau de unde se răspândesc anumite idei, influențe, acțiuni etc. Si: focar (13). 44 (Înv) Loc din care se răspândește o anumită boală. 45 (Pop) Loc de casă Si: (reg) vătrătură. 46 (Reg) Pardoseala (de pământ a) casei. 47 (Reg) Temelia casei. 48 (Înv; pex; urmat de determinări în genitiv) Moșie¹. 49 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Suprafață de teren pe care a fost sau pe care se află o așezare umană. 50 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Zonă locuită a unei așezări umane. 51 (Pop; îs) Țigan de ~ Țigan stabil. 52 (Îe) A pune (sau a așeza) ~ra satului A întemeia un sat. 53 (Reg; în legătură cu un verb de mișcare; îlav) Pe ~ Pe jos. 54 (Îlav) La (sau în, pe) ~ Jos, pe pământ. 55 (Îe) A trânti (ori a da) (pe cineva) de ~ sau a da (cuiva) a trântitură de ~ A doborî la pământ (pe cineva). 56 (Pan; de obicei urmat de determinări) Suprafață de pământ (care a fost sau este) folosită ca amplasament pentru o construcție, o instalație, o amenajare etc. 57 (Trs) Loc unde se depozitează piatra scoasă dintr-o carieră sau dintr-o mină. 58 (Reg) Arie¹ (1). 59 (Reg) Loc în fața morii unde se așteaptă rândul la măcinat¹. 60 (Reg; la stână) Loc în fața strungii unde se odihnesc oile după muls. 61 (Reg; la stână) Loc unde se dă oilor de mâncare iarna. 62 (Reg; la stână) Țarc. 63 (Reg) Scobitură în pământ pe care o fac copiii la jocul „de-a zala în găuri”. 64 (Reg) Loc gol în cuprinsul unei suprafețe acoperite cu vegetație. 65 (Reg; pan) Partea de jos a stogului de fân. 66 (Reg; pan) Jgheab (la teasc). 67 (Reg; pan) Parte a morii de apă sau de vânt nedefinită mai îndeaproape, probabil partea inferioară a coșului. 68 (Reg; pan) Usnă (la luntre).

țurlă² sf [At: SCL 1978, 325 / Pl: ~le / E: nct] (Reg) Fată bătrână.

vechi¹, veche a [At: COD. VOR². 14^v/13 / S și: (înv) vechie sf / Pl: ~, (înv) veche sf / E: mlp veclus (vetulus)] 1 a (Îvp ; d. ființe; îoc tânăr) Bătrân (8). 2 sm (În textele religioase; îs) Cel ~ de zile Dumnezeu. 3-4 smp (Îljv) Din ~ Din moși-strămoși. 5 a Care este caracteristic unei ființe bătrâne. 6 a (Înv; d. vârstă¹) Înaintat. 7 a (D. oameni; îoc nou) Care este de mult timp într-o anumită situație. 8 a (D. oameni; îoc nou) Care deține de mult timp o anumită calitate. 9 a (D. oameni; îoc nou)Care se află de mult timp într-o anumită relație cu cineva. 10 a (D. oameni; îoc nou) Care practică de mult timp o anumită meserie. 11 a (D. oameni; îoc nou) Care exercită de mult timp o anumită funcție. 12 a (Pex) Experimentat (1). 13 a (Reg; îs) Fată veche Fată bătrână. 14 a (Rar; în stilul epistolar; în formule de încheiere) Devotat (2). 15 a Inveterat. 16 a (Îoc nou) Care există de mult timp. 17 a (Îoc nou) Care a fost făcut cu mult timp în urmă. 18 a (Îoc nou) Care se menține de mult timp. 19 a (D. rânduieli, obiceiuri, datini etc.) Care este preluat și păstrat prin tradiție Si: bătrânesc (3), strămoșesc, străbun. 20 a (Buc; îs) Ploaie veche Ploaie abundentă care ține timp îndelungat. 21 a (Îs)Vorbă (ori, îvr, zisă) veche sau (îvr) ~ cuvânt Proverb. 22 a (Îas) Maximă. 23 a (Reg; îs) Lună veche Ultima fază a lunii, când aceasta este în conjuncție cu soarele și se vede o mică porțiune din suprafața sa luminată în forma unei seceri subțiri. 24 a (Reg; îas) Înfățișarea lunii în faza „lună veche (23)”. 25 a (Mol; îas; șîs crai ~) Lună plină. 26 sn (Trs; d. lună; îe) A se întoarce pe ~ A începe să descrească. 27 a (D. argint sau rar, d. aur) Cu strălucirea estompată de timp. 28 a (D. sentimente) Statornic. 29 a (D. idei) Consecvent. 30 a (D. obiecte făcute de oameni) Care a ajuns în stare de degradare prin acțiunea îndelungată a timpului sau din cauza folosirii îndelungate Si: învechit. 31 a (Înv; d. pământ) Cultivat vreme îndelungată, fără întrerupere (până la secătuire). 32 a (D. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a pierdut sau este pe punctul de a-și pierde calitățile inițiale. 33 a (Pex; d. alimente și produse alimentare, farmaceutice etc.) Care, prin trecerea timpului, și-a modificat proprietățile, devenind impropriu consumului, inutilizabil Si: alterat² (3), stricat. 34 a (D. boli) Care este contractată de mult timp (și are o evoluție lentă) Vz cronic. 35 a (De obicei precedat de art. cel; adesea îoc nou) Care există de mai mult timp (decât ...). 36 a (Îs) ~ul Testament sau Testamentul (cel) ~, Legea (cea) veche, Vechea lege, (înv) Vechea scriptură, Scriptura (cea) veche, Cartea cea veche Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu. 37 a (Îs) Lumea veche Societate dispărută sau pe cale de dispariție. 38 a (Îas) Antichitate. 39 a (Îas) Țările, popoarele din Antichitate. 40 a (Îas) Nume generic dat celor trei continente (Europa, Asia și Africa), cunoscute până la descoperirea Americii. 41 a (D. legume, cereale, furaje etc.) Din recolta anului precedent sau a anilor precedenți. 42 a (D. vin sau, rar, d. coniac) Ale cărui calități inițiale s-au ameliorat o dată cu trecerea timpului. 43 a (Mai ales despre idei, concepții etc.) Care nu mai este actual Si: demodat, depășit, învechit, perimat. 44 sn Ceea ce nu mai corespunde, aparținând unei epoci revolute. 45 a Care a existat în trecut Si: fost (2), trecut. 46 a (D. oameni) Care a avut în trecut o anumită funcție, rang, calitate cu care nu mai este învestit în prezent Si: fost (1). 47 a (D. teorii, metode, legi etc.) Care nu mai este valabil Si: fost, trecut. 48 (Îs) Anul (cel) ~ Anul (calendaristic) care s-a încheiat. 49 a (Îs) Stil ~ sau (înv) calendar (de stilul) ~ Calendarul iulian. 50 a (Îas) Metodă de socotire a timpului după calendarul iulian. 51 sn (Îlav) Pe ~ Conform stilului vechi (49). 52 a (Îvp ) Literă (sau slovă, buche) veche Literă chirilică. 53 (Rar; îs) Crai de Curtea veche Haimana (1). 54 a (D. limbi) Care s-a vorbit într-o epocă îndepărtată. 55 a (D. limbi) Care este cunoscut (și studiat) sub aspectul său din trecut (deosebit de cel actual). 56 a Care aparține trecutului (îndepărtat). 57 a Care este caracteristic trecutului (îndepărtat). 58 a (Spc) Care aparține Antichității Si: antic (3). 59 a Caracteristic Antichității Si: antic (4). 60 a Care ține de perioade originare, de început Si: arhaic, primitiv. 61 a (Îs) Istoria veche Parte a istoriei care studiază peristoria și Antichitatea. 62 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din trecut. 63 smp (Precedat de art. cei) Oamenii din Antichitate.

virgin, ~ă [At: HELIADE. O. I, 185 / V: (îrg) ver~ / A și: (înv) vir~ / Pl: ~i, ~e / E: lat virgo, -inis, it vergine] 1 sf Fecioară (1). 2 sf (Înv; cu determinarea „Sfânta”) Maica Domnului. 3 sfa (Ast) Constelația Fecioarei. 4 a (D. oameni, mai ales d. fete) Care nu a avut niciodată relații sexuale Si: (îrg) vergur (4). 5 a (Reg; îs) Fată vergină Fată bătrână. 6 a (D. albine) Care nu a fost fecundată. 7 a (Fig) Care este pur din punct de vedere moral Si: inocent, candid, neprihănit, virginal (3). 8 a (Fig) Care exprimă puritate morală Si: virginal (4). 9 a (D. pământ) Care nu a fost niciodată cultivat Si: (înv) vergur (5). 10 a (D. locuri) Pe care nu a mai umblat nimeni Si: (înv) vergur (6). 11 a (D. pădure) Ai cărei copaci nu au fost niciodată tăiați Si: (înv) vergur (7). 12 a (Rar; d. metale) Care este în stare pură, neamestecat cu alte substanțe. 13 a (D. obiecte) Intact. 14 a (D. obiecte) Neutilizat. 15 a (D. domenii de cercetare) Care nu a fost încă studiat.

horholínă, horholine, s.f. Fată bătrână: „Mărită-te, horholină, / Nu șede fată bătrână” (Papahagi, 1925: 221). – Din horhola „a înfrumuseța, a împodobi” + suf. -ină (MDA).

metehắu, metehăi, s.m. (reg.) 1. Pocitanie. 2. Om leneș (în Maram. din dreapta Tisei). 3. Păpușă de dimensiunile unui om de statură mijlocie, confecționată dintr-un schelet de lemn, costumată în general cu haine uzate, în portul specific zonei, dar caricaturizat. Sunt evidențiate organele genitale, care sunt expuse vizibil și exagerate ca dimensiuni. Se atașează un text (în versuri sau proză). ■ Obicei practicat de tinerii din sat, prin care se ironizează fetele și feciorii bătrâni, necăsătoriți (în Maram. Istoric, Chioar și Codru); moși, babe, domni, pețitori, vindici: „Noaptea, la fetele bătrâne se pune metehău, un om din cârpe, urât; se pune în cel mai înalt copac sau poartă (...). Fata îl ia, îl duce-n casă, îl pune după masă și-l cinstește cu mâncare și băutură” (Calendar, 1980: 122). – Creație expresivă, cf. mătăhăi (DER); cf. meteleu, mătăhaie (MDA).

colind (colindă) (< lat. calendae – corindă, înlocuit sub influența termenului sl. Koleda*, cu colindă [Rosetti]), gen ritual străvechi cu caracter agrar, cu funcție de urare, de felicitare, care se execută în cadrul unui ceremonial complex, variat, regional, în timpul sărbătorilor de iarnă (între 24 dec. – 6 ianuarie). C. își are originea în cultura geto-dacilor, peste care s-au suprapus elemente ale culturii romane și creștine. Datina colindatului, sărbătorea „reînvierea nebiruitului soare”, începerea unui nou ciclu agrar, prin petreceri zgomotoase, mese îmbelșugate, daruri reciproce, urări de belșug și fericire, înscenări de nunți, cântece* și jocuri*, cu sau fără măști. C. se cântă în grup, fie de tineri, fie de oameni căsătoriți, de fete (rar), de copii, fie în grup mixt (femei și bărbați), în ajunul și ziua de Crăciun, în ajunul și ziua de Anul Nou și în alte zile ale ciclului mergând din casă în casă, după un protocol tradițional. În ciuda strădaniilor continue ale bis. de a le înlătura (fiind socotite „păgâne”, „diavolești”, conform atestărilor; Conciliul Trulan, 693; Cronicile lui Nestor, 1067; Heltai, 1550; A. Mathesius, 1647; ordinul vicomitelui de Deva, 1783 etc.), c. s-au transmis din generație în generație, pe cale orală, până astăzi, în forme variate. Tematic și ca mod de execuție, se cunosc: c. de copii, c. propriu-zise de adulți și c. cu măști. Textele poetice, profane în majoritatea lor, au unele elemente religioase, care prin influența cărților specifice, au fost adaptate, după mentalitatea poporului, la preocupările și munca sa zilnică. C. de copii sunt urări directe de bunăstare și sănătate, continuate cu cererea darurilor și se cântă pe melodii simple sau se scandează într-o ritmică specială. Colindătorii sunt numiți pițărăi*, pizari sau bobârnaci și poartă mici bastoane, încrustate și împodobite frumos, numite colinde sau colindețe. Unele melodii păstrează ecoul unei vechi muzici creștine, comună orientului și occidentului (Brăiloiu). C. adulților se remarcă prin marea varietate tematică literară și muzicală, prin valoarea artistică superioară. Textele, epice sau epico-lirice de mari dimensiuni, versificate, relatează, într-o manieră fabuloasă, de legendă, aspecte ale vieții de familie și ale muncii, în formă concentrată, utilizând procedee de compoziție și stil comune baladei (IV), basmului și cântecelor ceremoniale din ciclul familial. În c., accentul cade pe urările finale (esența genului fiind tocmai urarea) ce au rolul de a susține încrederea celui colindat într-o viață mai bună și îmbelșugată. Arhitectura literară a c. este fixă: a) sosirea colindătorilor, rugămintea de a fi primiți în casă sau plasarea fabulației de obicei într-un loc înalt (Colo sus pe lângă cer; Colo susu, mai în susu; Sub razele soarelui etc.); b) nararea hiperbolizată a unei acțiuni într-o atmosferă de basm, cu caracter indirect de urare și de laudă a calităților celui căruia i se adresează și c) formulă finală de urare pentru belșug, sănătate, căsătorie etc. urmată, uneori, de cererea darului. Elementele mitologice sunt integrate în universul familiei, în mediul țărănesc hiperbolizat (Ex. tema metamorfozei vânătorilor în cerbi, în c. de vânător, temă ce stă și la baza lucrării Cantata profana de Bartók). Textele c. sunt individualizate, diferă după vârstă, sex, stare socială, profesiune (c. de copil, de tânăr, de bătrân, de fată, de băiat, de logodiți, de tineri căsătoriți, cu sau fără copii, de văduv, păstor, vânător, pescar, primar, preot etc.). Bogăția și marea varietate a temelor poetice s-au cristalizat în melodii cu caracter dinamic, optimist, uneori solemn, care se deosebesc total de melodiile religioase de Crăciun ale Europei centrale și occidentale [v. cântec (I, 4)]. Prin tematică, maniera de interpretare și ambianța în care se desfășoară, c. lasă o impresie mai curând „sălbatic-războinică” (Bartók). Tezaur artistic de valoare și originalitate deosebite, c. se impun prin diversitatea și ingeniozitatea structurilor ritmico-melodice, a procedeelor de alcătuire a discursului muzical, cu ajutorul unui număr redus de mijloace de expresie. Trăsăturile specifice stilului vechi de c. sunt: melodie silabică bazată pe 2-6 sunete diferite, cu un contur pregnant, profil descendent, mixt, crenelat sau apropiat de recitativ* (uneori cu salt inițial de terță*, cvartă* sau cvintă*), utilizarea în măsură aproape egală, a celor două tipare metrice: hexa- și octosilabic (v. vers), organizare motivică a rândului melodic*, fracționat variat (în 4+4, 2+6, 6+2, 2+2+2, 4+2, 2+4, rar 3+3), formă fixă, strofică, în care refrenul* (regulat, neregulat sau versificat) are un rol important, stilistic și compozițional, ocupând locuri variate: la începutul, mijlocul sau la sfârșitul melodiei; adesea există două refrene, orânduite simetric sau asimetric. Frecvența refrenului, raportul lui melodic și ritmic cu ceilalți membri ai melodiei, conferă c. configurație specială: rf.; A; A rf.; A rf. A; B rf.; A B rf. etc. Sunt frecvente sisteme sonore arhaice (premodale, prepentatonice și pentatonice) (v. pentatonică) mai puțin heptacordiile diatonice (v. diatonic) cu caracter modal, formate prin îmbinarea a două microstructuri identice sau eterogene (cromatismele sunt rare) (v. cromatism). Spre deosebire de alte genuri, cadențele (1) finale se fac pe trepte diferite: 1, 2, 4, 5, sau V. Sunt semnificative cazurile de metabolă*, persistența cadenței prin subton*, lărgirea scării prin coborârea la cvarta inferioară, bogăția structurilor modale (Bartók distinge 36 de scări). Elementul expresiv preponderent al genului, ritmul, de o deosebită complexitate, aparține sistemului giusto silabic, nu mai puțin sistemului aksak, parlando-rubato și distributiv [v. sistem (II, 6)]. Melodiile sunt izoritmice [au la bază o singură formulă (II) elementară, o dipodie* sau un grup metric complex], sau heteroritmice. Execuția, în mișcare vie, cunoaște uneori o ușoară accelerare spre final. C. sunt acompaniate, în forma clasică, de instr. aerofone tradiționale sau mai nou și de percuție (v. dubă). Sunt executate uneori în 2-3 grupe, grupul următor intră după terminarea melodiei sau mai înainte, de unde rezultă o antifonie* specifică. C. cu măști sunt însoțite de instr. și se folosesc fie melodii de c. fie melodii diferite, de multe ori în aksak, la care se adaugă jocul măștii (v. capră), și versuri scandate, adesea cu conținut satiric. Repertoriul de c. trebuie văzut ca o formă amplă, de suită, în care se succed, în funcție de un program determinat, de legătura cu ceremonialul, piese vocale și instr.: „zicale” (melodie instr. în ritm de dans, acompaniată de dobă și strigăturile feciorilor), c. între case (în cazuri rare), cu acomp. de dobă, c. la fereastră sau la ușă, c. în casă (pentru fiecare membru al familiei), urări de mulțumire pentru daruri, c. de plecare, dans (cu tinerii din casă). C. cu măști cuprind alt ciclu: c. de joc în stradă, c. în fața porții și jocul măștii în casă. În unele zone, semn al evoluției genului, s-au produs contaminări: c. cu călușar*, c. cu turcă, c. cu turcă și călușar etc. Repertoriul cu caracter agrar inițial și funcție magică, de influențare a forțelor naturii, s-a îmbogățit treptat cu teme realiste din repertoriul ceremonialului de nuntă, din cântecele lirice și epice (Miorița, Soacra rea, Șarpele, Pintea Viteazul, Meșterul Manole ș.a.). Sin.: corindă; a dobii; cântec de dobă; cântec de fereastră.

SLAVICI, Ioan (1848-1925, n. Șiria, jud. Arad), scriitor român. M. coresp. al Acad. (1882). Redactor la ziarul „Timpul”; director al „Tribunei” din Sibiu (1894-1890); fondator, alături de Coșbuc și Caragiale, al revistei „Vatra”. A făcut parte din cercul „Junimii”. Teoretician al „realismului popular”, care indica drept surse de inspirație pentru literatură tradiția folclorică și viața poporului, a realizat un tablou autentic al satului transilvănean („Novele din popor”). Remarcabil analist, a urmărit, uneori în tonalități idilice, dragostea tinerilor („Scormon”, „Pădureanca”, „La crucea din sat”), dezumanizarea sub imperiul setei de înavuțire („Moara cu noroc”, „Comoara”), ridicarea intelectualității rurale („Budulea taichii”). Romanul social și psihologic, de formulă obiectivă, „Mara”, una dintre cele mai valoroase creații epice românești; romane istorice („Din bătrâni”); comedii („Fata de birău”); drame („Gaspar Grațiani”); povești de inspirație folclorică („Zâna zorilor”); memorialistică („Închisorile mele”, „Lumea prin care am trecut”); scrieri didactice și de popularizare.

dam¹ [At: PAMFILE, J. III, 16 / V: ~ă, dană sf / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 sn Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 2 sf Melodie după care se execută acest dans. 3 sfp Joc specific sărbătorii ajunului Anului Nou, care constă în deghizarea unui grup de băieți în fete, în bătrâni sau bătrâne, cu scopul de a merge din casă în casă și a ura.

MORATÍN 1. Nicolás Fernández de M. (1737-1780), dramaturg și poet spaniol. Tragedii de inspirație națională construite în spiritul clasicismului francez („Mormesinda”, „Guzmán cel Bun”). Versuri lirice remarcabile prin culoare și naivitate („Diana”, „Lupta cu taurii la Madrid”). 2. Leandro Fernández de M. (1760-1828), dramaturg spaniol. Fiul lui M. (1). Comedii de moravuri caracterizate prin satira usturătoare, echilibrul și simplitatea stilului („Bătrânul și tânăra fată”, „Comedia nouă”, „Da-ul tinerelor fete”), zarzuele, versuri. Traduceri din Shakespeare și Molière.

cuc, cuci, s.m. (în expr.) A sări cuc = a se arunca (pe cineva), a face un salt: „Pă când o deștis-o, o fo plin de gândaci, vermi, broaște. Și-o sărit toți cuci, să-i mănânce pă bătrâni și pă fată” (Bilțiu, 2007: 194). ■ (top.) Dosul Cucului, deal în Vișeul de Sus. ■ (onom.) Cuc, nume de familie în jud. Maram.; Cucu, supranume în Vișeul de Sus (neamul lui Cucu). – Lat. cucus (Scriban, DEX).

îndămână, (îndemână), adv. – De ajutor, de sprijin: „Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână” (Papahagi, 1925: 226). – Din în- + de + mână (Scriban, DER, DEX, MDA).

îndămấnă, (îndemână), adv. De ajutor, de sprijin: „Și eu-s slabă și bătrână / Și n-am fată de-ndemână” (Papahagi, 1925: 226). – Din în- + de + mână (DER, DEX, MDA).

credință, credințe, s.f. – 1. (reg.) Logodnă; termen general în Maram. istoric, cu excepția zonei Ieud-Săcel-Borșa, unde se folosește sin. tomneală (ALRRM, 1969: 236): „La noi, credințâia înainte nu să făcea așa. Cân’ să credința oarece fecior cu oarece fată, apoi dădea împușcături șî de la unu șî de la altu. Amu numai la nuntă să face așa” (Papahagi, 1925: 318). „Înainte de nuntă premerge logodna, tocmeala sau credința, cum zic maramureșenii; se mai zice darea de mână. Feciorul care vrea să se logodească cu cutare fată trimite mai întâi pețitor pe cutare rudă mai bătrână, care mergând la părinții fetei întreabă dacă au de vânzare fân, otavă, paie sau ogrinji. Dacă pomenesc că numai paie au de vânzare, respectivul nici nu cutează să mai ceară pe fată. Dimpotrivă, dacă spune că are nu numai fân, dar și otavă de vânzare, este semnul învederat ca să cuteze a cere fata, că vor da-o! Merge apoi și mirele la fată și, în sfârșit, se înțeleg asupra zilei când vor face logodna solemnă” (Bârlea, 1924, II: 465-466). 2. În expr. a lua pe credință = a lua pe datorie: „Da’ zinu mi s-o ciuntat. / – Tu-n credință țî l-ai dat” (Papahagi, 1925: 261). Atestat cu acest sens și în Maramureșul din dreapta Tisei. – Lat. *credentia (Pușcariu, CDDE, DA, cf. DER; DEX, MDA).

colinda, colind, (corinda), vb. intranz. – 1. A umbla în seara de Crăciun sau de Anul Nou, din casă în casă, cântând colinde: „În seara de Crăciun, după ce înserează, copiii încep a colinda. Ca dar primesc mere, nuci, alune etc. Mai târziu, vin flăcăii, apoi fetele, ba chiar și oamenii bătrâni umblă a colinda, stând sub geamul luminat și de acolo colindă. La miezul nopții se face la biserică serviciul dumnezeiesc, luând parte aproape toți locuitorii comunei. După săvârșirea lui, se continuă colindatul până în zorii zilei. Asemenea, umblă cu colinda și lăutarii, iar copiii toată săptămâna umblă cu steaua. (...) În seara de Crăciun, tot satul e în fierbere de mulțimea colindătorilor și de lătratul câinilor” (Bârlea, 1924, II: 473). Atestat și în Maramureșul din dreapta Tisei, în var. corinda (Apșa de Jos). 2. A călători, a vizita. – Din colindă (MDA).

fată sf [At: COD. VOR. 26/13 / S și: (înv) feată / Pl: fete / E: ml feta] 1 Persoană de sex feminin, nemăritată. 2 Copil de sex feminin. 3 (Îs) ~ mare (sau ~ de măritat, pop ~ n floare, reg ~ în păr) Fată (1) la vârsta căsătoriei. 4 (Îs) ~ bătrână (sau ~ stătută, reg ~ în păr) Fată trecută de vârsta măritișului și rămasă necăsătorită. 5 (Reg; îs) Fete (de) nune Fete (1) care merg cu mirele după mireasă. 6 (Reg; îs) Fete după masă Fete (1) pe care le cheamă mireasa. 7 (Pop; îs) ~ mare (sau curată, fecioară, înv vărgură) Fecioară (1). 8 (Îrg; îe) A fi ~ Ia cap A-și fi pierdut fecioria. 9 (Îrg; îae) A umbla cu capul descoperit, ca fetele. 10 (Pop; îs) Fetele câmpului (sau codrului, pădurii) Zâne răuvoitoare Cf iele. 11 (Înv; nob; îs) Fete de mare Sirene. 12 (În raport cu părinții) Fiică. 13 (Îe) A-și da ~ta din casă A-și mărita fiica. 14 (Înv; pex) Servitoare. 15 (Îs) ~ în casă Menajeră. 16 (Ast; pop; îs) -ta mare (sau, reg cu cobiliță, mare cu cobiliță cu apă, mare cu cobiliță în spinare, cu donițele) Constelația Orion. 17 (Ent; Buc) Furnică fără aripi. 18 (Pop; la jocul de cărți) Damă. 19 (Înv; îs; mpl) ~ galantă Prostituată. 20 (D. băieți; îe) A merge (sau a se duce) Ia fete A avea prima relație sexuală. 21 (Îae) A merge la bordel.

hârștioagă sf [At: I. CR. III, 156 / V: arș~, hâjdoacă, hâș~ / Pl: ~age / E: nct] 1 Oaie bătrână, fără dinți, care nu mai fată, îngrășată pentru tăiat. 2 (Pex) Vită de nimic. 3 Piele după ce s-a jupuit. 4 (Îe) A da ~ga popii A muri.

iernatic, ~ă [At: ANON. CAR. / V: ernatec, er~, ~tec / Pl: ~ici, ~ice / E: iarnă + -atic] 1 a Care este caracteristic iernii Si: (pop) iernăreț (1). 2 a Care trăiește iarna. 3 a Care se menține până iarna târziu. 4 a (Pop; d. locuri) În care nu pătrunde soarele Si: răcoros (1). 5 a (D. locuri) În care iarna începe mai devreme și durează mai mult decât de obicei. 6 a (Pop; îs) Timp ~ Vreme cu vânturi reci. 7 a (D. oameni) Căruia nu-i este frig iarna. 8 a (Fig; d. oameni) Posomorât. 9 a (Fig; d. oameni) Introvertit. 10 a (Prt; fig; d. oameni) Bătrân. 11 a (Pop; d. viței, mânji, miei) Fătat iarna. 12 a (Pop; d. păsări) Care nu migrează iarna. 13 a (Îs) Mere ~ice Soi de mere care se păstrează bine iama Si: mere iernărețe (2). 14 a (Reg; îs) Păr ~ic Varietate de păr altoit, nedefinită mai îndeaproape. 15 a (Reg; îs) Pere ~ice Napi porcești (Helianthus tuberosus). 16 sn (Înv) Tabără militară de iarnă. 17 sn (Pop; ccr) Adăpost pentru turme în timpul iernii. 18 sn (Pop) Nutreț uscat pentru iarnă. 19 sn (Pop) Întreținere pe timpul iernii. 20 sn (Pop) Taxă pentru hrana vitelor în timpul iernii. 21 sn (Reg) Taxă plătită de mire înainte de plecarea, împreună cu mireasa, de la ospățul de nuntă. corectat(ă)

testament sn [At: N. TEST. (1648), (prefață) 473 / V: (îrg) ~mânt (Pl: ~ure), (înv) -om, ~um, ~tăm~, teștamentom, tește~ / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat testamentum, ger Testament, fr testament, mg testamentum, testamentom] 1 Act juridic unilateral, personal și solemn prin care cineva își exprimă dorințele ce urmează a-i fi împlinite după moarte, mai cu seamă în legătură cu transmiterea avutului său Si: (înv) diată, tocmeală (43). 2 (Reg) Joc practicat la priveghi, în care un bătrân e pus să numească flăcăii și fetele cărora le lasă moștenire diferite lucruri, arătate celor de față, fară ca el să le vadă. 3 (Înv) Lege. 4 (Înv) Legislație. 5 (Îs) Vechiul ~ sau ~ul (cel) Vechi Prima parte a Bibliei cuprinzând textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Hristos). 6 (Îs) Noul ~ sau ~ul cel Nou A doua parte a Bibliei cuprinzând evangheliile și alte scrieri religioase (posterioare nașterii lui Hristos). 7 (Înv) Hotărâre definitivă. 8 (Înv; spc) Dispoziție privitoare la cler, dată de domnitor în înțelegere cu capul bisericii. 9 (Înv; fig; irn) Lucru sigur, care nu poate fi pus la îndoială. 10 (Ltî; rar) Dovadă (1). 11 (Îs) ~ olograf Testament (1) scris în întregime, datat și semnat de testator. 12 (Îs) ~ autentic Testament (1) întocmit de către un funcționar de stat, cu formalitățile cerute de lege.

PANAITEANU-BARDASARE, Gheorghe (1816-1900, n. Burdujeni, jud, Suceava), pictor și grafician român. Portrete („Portret de femeie”, „A. Lochmann”, „Cap de bătrân”) și scene de gen („Două surori”, „La baie”, „Fata cu tamburina”) de factură academistă, litografii cu subiect istoric („Bătălia moldovenilor cu cavalerii teutoni”, după Al. Lessler). Rol important în organizarea învățământului artistic și a Pinacotecii din Iași.

hárcă, (hârcă), s.f. (reg.; mit.) Pește uriaș; balenă: „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu, 1999: 138). – Probabil din hârca „craniu, țeastă; femeie bătrână și urâtă”.

BUNICĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă². ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Reg.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.

BUNICĂ, bunici, s. f. 1. Mama tatălui sau a mamei; mamaie, mamă-mare, buniță, bună (VIII), bâtă, iacă². ◊ Expr. (Pe) când era bunica fată (mare) = demult. 2. (Fam.) Termen cu care se adresează cineva unei femei bătrâne. – Bună + suf. -ică.

hârcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX); Formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER).

hârcă, hârce, s.f. – 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie, 1980: 285). Vezi și harcă. – Din ucr. hyrka (DEX, MDA); formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER); poate din vsl. *hyrka, hyra „hâră” (Scriban).

hấrcă, hârce, s.f. 1. Femeie bătrână, urâtă și rea. 2. Vechitură, hârb: „Hârcă de babă săraca, / Unde ți-e fata cea dragă?” (Antologie, 1980: 285). – Din ucr. hyrka (DEX, MDA); formație regresivă de la hârcâi, cf. horcăi (DER); poate din vsl. *hyrka, hyra „hâră” (Scriban).

strigătură, -i, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi 1925: 220). – Din striga (< lat. *strigare) + -ătură.

strigătură, strigături, s.f. – Specie a liricii populare, în versuri, cu caracter satiric; chiuitură. După unii autori, o reminiscență a procesiunilor dionisiace, când totul era permis; „se cultiva vorba pe șleau, expresia batjocoritoare ce îmbracă formele strigăturilor noastre populare” (Nițu, 1988: 23): „Haideți, fete, la căline, / Că la gioc nu vă ie nime; / Sunteți multe ca iarba / Și bătrâne ca mama” (Papahagi, 1925: 220). – Din striga + suf. -ătură (DEX, MDA).

dadă f. 1. numire ce fata țărancă dă surorii mai mari: pune capul în poala dadei ISP.; 2. termen de respect dat femeilor mai bătrâne de către cele tinere: dadă Irină! [O duzină de silabe, ca ba, da, mă, na, pa, ta, reduplicate, servă pretutindenea a reda noțiunile principale din graiul copiilor (doică sau femeie bătrână, nume de rudenie): babă și babacă, dadă și dădacă, mamă, nană, papă, tată; numele copilărești de rudenie se confundă în diferitele familii de limbi; dada, mamă (sârbește și macedo-românește), dada, tată (turcește și țigănește)].

MAMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.

mamă sf [At: PSALT. HUR. 21/25 / V: (îvp) mumă, (înv) îmă (S și: îmmă), (20) mamare / G-D: mamei, mamii (îvp) mămânii (în textele rotocizante) măriei, mamelor (îvp) mămănilor / Pl: mame, (îvp) mămâni / E: ml mamma cf alb ëmë] 1 Femeie, considerată în raport cu copiii ei Si: maică, (reg) mică, (înv) mușă Vz născătoare. 2 (Îs) ~ vitregă (sau, reg, bătrână, de salcă fiiastră, mașteră, strâmbă) Soție a tatălui, considerată în raport cu copiii lui dintr-o căsătorie anterioară. 3 (D. rude; îla) De ~ În linie maternă. 4-5 (Îljv) Despre ~ (Care se află) în linie maternă. 6-7 (Îljv) De (sau ca de) ~ma focului (Care este) grozav. 8 (Îlav) La ~ma dracului sau (reg) Ia ~ma săcretă Foarte departe Si: la capătul pământului, la dracu-n praznic. 9 (Îe) De când ~ma m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut sau de când m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut ~ma De când sunt (sau ești, este etc.) pe lume. 10 (Îae) De totdeauna. 11 (Îe) De (sau pe când) era ~ma fată (mare) De foarte multă vreme. 12 (Pop; îe) A cere cât pe mă-sa A pretinde un preț exagerat. 13 (Îs) O ~ de bătaie O bătaie strașnică. 14 (Reg; îlv) A face mumă A dezvirgina. 15 (Reg; îe) Ăsta e muma banilor Se spune despre cineva care este în stare de orice pentru bani. 16 (Pgn) Animal femelă în raport cu puii lui. 17 (Reg; șîs ~ma puilor, ~ma gaia, ~ma cu uliul, puii ~mei de trei ori) Joc de copii Ș: cloșca, de-a puia gaia. 18 (Reg; îs) ~ma albinelor Matcă. 19 (La vocativ) Termen de dezmierdare cu care o femeie se adresează copiilor ei sau unei persoane mai tinere. 20 (Șîs ~ mare, ~ bătrână, ~ bună, șîf mamare) Bunică. 21 (Îs) ~ soacră Soacră. 22 (Ban; îs) ~ mare Soție a fratelui mai mare al tatălui. 23 (Ban; îs) ~ mică Soție a fratelui mai mic al părinților. 24 (Reg; îc) (De-a) ~ma oarbă Joc de copii Si: de-a baba oarba. 25 Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu sau despre o femeie în vârstă, care impune respect. 26 (Fig) Protectoare. 27 (Nob; îs) Adunarea mumă Divanuri ad- hoc. 28 (Fig) Origine. 29 (Înv; îs) Limbă ~ Limbă de bază, din care s-au dezvoltat alte limbi. 30 (Înv; îas) Limbă maternă. 31 (Teh; îs) Soluție ~ Soluție lichidă rămasă în urma solidificării unui aliaj Si: soluție matcă. 32 (Teh; îs) Șurub ~ Șurub care transformă mișcarea de rotație în mișcare de translație sau invers. 33 (Mtp; îc) ~ma (sau muma)-pădurii (sau, rar, ~pădurilor) ori (reg) ~ma-codrului, ~ma-luciului, ~ma-ogașilor Personaj închipuit ca o bătrână urâtă și rea, care umblă căutând sau bocindu-se prin păduri și care ademenește și ucide oameni, ia somnul copiilor din leagăn etc. Si: (reg) fata-pădurii, pădureana, surata-din-pădure, vâlva-pădurii, vidma-pădurii. 34 (Reg; îc) ~ma-pădurii Boală a copiilor mici, caracterizată prin insomnie și plânsete. 35 (îae; șîc ~ma-codrului) Descântec pentru copiii mici care plâng. 36 (Reg; îc) ~ma~pădurii Caloian. 37 (Reg; îc) ~ma-pădurii Mică plantă parazită cu flori purpurii, rar albe și cu rizomul ramificat care se dezvoltă pe rădăcinile arborilor din pădurile umede Si: șerpariță, buricu-pământului, floarea-șărpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor, (Trs) cucuruz-de-pădure (Lathraea Squamaria). 38 (Bot; reg; îae) Ferigă-de-câmp (Pteridium aquilinum). 39 (Bot; reg; îae) Barba-popii (Aruncus vulgaris). 40(Bot; reg; îae) Năprasnică (Genarium robertianum). 41 (Bot; reg; îae) Vinariță (Asperula odorata). 42 (Reg; îc) ~ma-ho Ființă imaginară cu care sunt amenințați copiii Si: caua, gogoriță. 43 (Rar; îc) ~mamușă Vrăjitoare. 44 (Reg; îc) ~ma-săcării Secară comută. 45 (Reg; îc) ~ma-ghici (sau gâciu) Rădăcină a papurei. 46 (Bot; reg; îc) ~-mașteră Trei-frați-pătrați (Viola arvensis). 47 (Bot; reg; îc) ~ma-ploaie sau ~ma-ploii Pătlagină (Plantago major). 48 (Om; reg; îc) ~ma-cucului Codobatură. 49 (Reg; îc) Muma-muierii Placentă.

moș, moși, s.m. 1. Om bătrân, moșneag. 2. Bunic. ■ Cu acest sens, se mai folosesc expresiile: tată moș, tată bătrân, tată bun. 3. (pl.) Seria descendenților mai îndepărtați, generațiile vechi, bătrânii, strămoșii. 4. Sperietoare de păsări; ciuhă. 5. Metehău. 6. (mit.) Moșul cel Alb = Divinitatea supremă; Dumnezeu. Închipuit ca un moș cu barbă albă și îmbrăcat cu straie albe: „Apoi [Fata Pădurii] s-a dus la un moșneag de vreo optzeci, o sută de ani și l-a întrebat: (...) -Cât vrei să trăiești? -Cât mi-a da Moșul cel Alb. Atâta aș vrea să trăiesc” (Grigore Turlaș, 73 ani, Săliștea de Sus, după Bilțiu, 1999: 113). ■ (onom.) Moș(u), Moșescu, Moșuț(an), nume de familie în jud. Maram. (Sec. XV). – Cuv. autohton (Philippide, DER, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu, Miklosich); der. regr. din moașă (DEX, MDA). ■ Cuv. rom. > ucr. mošul „bunic”, moša „bunică; moașă” (Candrea, după DER), bg. moš, mosija (Capidan, după DER), magh. mósuly „bătrân” (Scriban; Edelspacher, după DER).

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – 1. (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz; înflorește din iulie până în septembrie (Ocimum basilicum). „Această plantă cu miros îmbietor e foarte prețuită la fetele de la țară, care-l poartă în sân, în brâu sau la cap, ca să aibă noroc în dragoste. Altele îl pun, în ajunul Bobotezei, sub pernă, ca să-și viseze ursitul. În toată peninsula balcanică și în Italia, busuiocul se bucură de aceeași favoare ca și la români” (Candrea 1944: 262). În Maramureș: „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). (Med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură 1979; Dumitru 1992). 2. Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș 2000, 106). 3. Soț, bărbat: „Ce-ți mai face bosâiocu?” sau „Unde ți-i bosâiocu?” (cf. Memoria 2001: p 22; Desești). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX).

busuioc, (busâioc, bosâioc), s.m. – (bot.) Plantă erbacee de grădină, cu miros plăcut, cu flori mici, albe sau roz (Ocimum basilicum). „Fetele îl poartă în sân ori în păr, feciorii în clop ori la cujmă și verde, și uscat. Se pune în vase de flori, după oglindă, sub perini. Bătrânii îl poartă în buzunar. Este una dintre cele mai îndrăgite plante” (Calendar, 1980: 66). Se utilizează pentru fabricarea aghiazmei și în descântecele de dragoste (trei fire de busuioc descântate și aruncate într-o apă curgătoare). ♦ (med. pop.) Frunzele se pun pe tăieturi și bube, iar în legături, la uimele de pe gât și șale. Se puneau pe jăratic și fumul se trăgea în piept contra tusei, iar pe nas contra guturaiului. Cu tulpini de busuioc aprinse se ardeau negii. Ceaiul de frunze se folosea în boli de stomac (Butură, 1979; Dumitru, 1992). ♦ (onom.) Busuioc „om frumos”; neamul Busuiocenilor (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Din srb. bosiok (Miklosich; Cihac), magh. bosziok (DA), bg. bosilek (DEX, MDA).

băbar sm [At: PANN, P. V. II, 145/12 / V: bab- / Pl: ~i / E: babă + -ar] 1 (Irn) Bărbat matur care umblă după fete tinere. 2 (Gmț) Bărbat însurat. 3 Celibatar. 4 Bărbat căruia îi place să stea cu babele. 5 Om care stă acasă mereu, ca o babă. 6 (Reg; lpl) Bărbați care, deghizați în bătrâni, colindă seara, la sărbătorile de iarnă.

verș 1. Cântec de origine cărturărească (creat inițial de dascăli și cantori*, mai târziu de țărani, în același stil), cu tematică religioasă, executat în grup, de bărbați (sau mixt), la înmormântare. Versurile (2) octosilabice, grupate în strofe (uneori cu rime încrucișate) sunt asociate cu melodii religioase sau de influență pop. Uneori împrumută texte din literatură (Bolintineanu: „O fată tânără pe patul morții” etc.). 2. Cântec de origine semi-cultă, cu text religios („al lui Teodor”, „al lui Haralamvie”,„al lui Adam” etc.), executat, de obicei, de țăranii bătrâni, în Transilvania, Banat și sporadic în Câmpia Dunării. Cel mai vechi v. datează din sec. 17. 3. Cântec liric (ex. „v. străinătății” etc.); v. cântec (I). 4. Caiet (sau foaie volantă) pe care țăranii din Transilvania își scriu textele cântecelor.

veni vb. IV. A intr. I (despre ființe; mai ales cu determ. locale care indică punctul de plecare, punctul de destinație, traseul sau reperul în funcție de care este orientată deplasarea) 1 A se deplasa spre locul unde se află cineva sau ceva; a merge tot mai aproape de un anumit loc, de o așezare etc.; a se apropia. Vine spre casă. ◊ (repetat, cu val. intensivă sau durativă) Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare (EMIN.). ◊ (în corelație cu vb. ca „a se duce”, „a pleca”, „a merge”, exprimă, în mod explicit, o deplasare în sens opus) Badea vine și se duce, dor îmi lasă (POP.). ◊ (constr. cu „de unde”, „dincotro” etc., arată că cineva se întoarce la locul de unde a plecat) Turcii... în vremea războiului, l-au părăsit și s-au dus de unde vinisă (CANT.). Δ expr. A se întoarce (sau a se duce, a pleca etc.) cum a venit, se spune pentru a arăta că cineva nu și-a realizat scopul pentru care a făcut deplasarea. A se duce cum (sau precum) a (sau au) venit, se spune pentru a arăta că banii obținuți fără efort sînt cheltuiți cu multă ușurință. ◊ (la imper., de obicei întărit prin „încoace”, „aici” etc., predomină ideea de amenințare, de provocare, de sfidare) Vie să-și cerce norocul, dacă li s-au urît zilele (ALECS.). Δ Compus (fam.): vino-ncoace (sau vino-ncoa) subst. invar. = (adesea în legătură cu „a avea pe”, „a fi plin de” etc.) atracție, farmec, drăgălășenie. ◊ (cu determ. modale care arată sau sugerează ritmul de deplasare) S-a oprit un moment în loc indignat, derutat, pe urmă vine brusc către ei (CA. PETR.). Δ (constr. cu dat. etic) Tare-mi venea și-mi sosea, Tot din guriță strigînd (POP.). ◊ (cu determ. care arată distanța parcursă) Șapte țări de ai venit (POP.). ◊ (cu determ. care indică sau sugerează mijlocul de deplasare) Vine călare spre cetate un hatman leșesc cu steag alb (ALECS.). ◊ fig. Iarna vine, vine pe crivăț călare (ALECS.). ◊ (cu determ. elem. pred. supl.) Din droaia de copii... vine curajos, mi se așază pe genunchi (STANCU). ◊ analog. (despre fenomene atmosferice, meteorologice) A venit o furtună cu grindină. ◊ ext. (despre corpuri cerești) Ca stelele acelea călătoare ce se zăresc..., fără a ști de unde vin și unde se duc (RUSSO). ◊ (despre vreme; cu determ. ca „bună”, „rea” etc.) După furtună vine și vreme bună (c. NEGR.). ♦ ext. (despre ambarcațiuni) A se deplasa pe apă apropiindu-se (de cineva sau ceva). După cîteva minute, barca veni la vapor cu trei oameni (BOL.). ♦ analog. (despre păsări) A zbura (dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat). ◊ (despre ființe imaginare sau mitologice) Iuții aprigi zburători Vin curgînd de pretutindeni (c. NEGR.). ♦ analog. (despre obiecte) A se deplasa prin aer cu viteză dintr-un punct mai îndepărtat către unul mai apropiat (fiind lansat, azvîrlit). Capriciul obuzului care vine unde nu te aștepți (CA. PETR.). ♦ (cu determ. introduse prin prep. „pe la”, „prin”, „peste”) A merge traversînd, străbătînd un loc, o întindere, o suprafață; a trece (prin...). Iuda veni... prin valea lui losafat (BOL.).** (cu determ. locale în care de obicei alternează „de la” sau „din” cu „la” sau „în”) A merge dintr-un loc în altul, dintr-o parte în alta. Oile... veneau dintr-un mal în cellalt al Milcovului (GHICA). ◊ fig. De la gîndul restauratorilor de a întemeia gramatica română am venit la gramatica latină (RUSSO). 2 (cu determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”, „de la” sau constr. cu „de unde”, care indică punctul de plecare; cumulează adesea ideea originii sau provenienței) A se pune în mișcare pentru a ajunge undeva sau la cineva; a proveni din... Vin din cetatea împărătească sau din Asia mică... negustori (IORGA). ◊ ext. Plante venite de la Ecuator. ◊ (în corelație cu „a merge”, „a se duce”) Acest popor... nu v-a întrebat niciodată de unde ați venit și unde vă duceți (EMIN.). ◊ expr. Așa (sau acum) mai vii de-acasă, se spune, aprobativ, cuiva care revine asupra unei hotărîri (considerate greșite) sau care adoptă o atitudine mai conciliantă, mai înțeleaptă etc. A(-și) veni de-acasă = a se dumiri, a se lămuri (asupra unui lucru). Mergi (sau mergeți, să mergi etc.) ori du-te (sau duceți-vă, să te duci etc.), pleacă (sau plecați etc.) de unde ai (sau ați etc.) venit = pleacă (sau plecați etc.) de aici! lasă-mă (sau lăsați-mă etc.) în pace! A-i veni (cuiva) în (ori întru) întîmpinare sau a veni în (ori întru) întîmpinarea (cuiva), a veni înaintea (cuiva) = a) a merge, a ieși înaintea cuiva (pentru a-l primi, pentru a-l întîlni etc.); a întîmpina (pe cineva); b) (și a veni în întîmpinarea a ceva) a precede, a anticipa o idee, o teorie; a răspunde unei întrebări, unei necesități, înainte ca aceasta să fie formulată. ♦ (mai ales despre abstracte) A lua naștere, a rezulta din ceva sau de undeva; a se trage din... Acest sentiment vine pesemne din înălțimea și sublimitatea naturii noastre intelectuale (CAR.). ◊ expr. De aici vine (apoi) (aceea) că... sau de unde vine că... = datorită acestui fapt, pentru acest motiv, din această cauză. ♦ A-și avea originea, obîrșia, proveniența din ceva sau de undeva; a rezulta, a decurge. A denunța abuzurile, a biciui, a strivi răul, ori din care parte ar veni (I. NEGR.). ◊ (despre limbi sau despre elemente ale unei limbi) Numele localității vine de la un nume de persoană. ♦ (înv.; despre dispoziții, hotărîri etc. oficiale) A emana. Legea vine de la parlament. 3 (de obicei cu determ. locale introduse prin prep. „la”, „pînă în”, „în” etc. care indică punctul de sosire) A ajunge, a sosi într-un anumit loc; a descinde, a se opri într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). Într-o iarnă... venise la Iași o trupă de actori despre care se dusese vestea (BRĂ.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) iapa la hăț = a se schimba împrejurările în favoarea cuiva. A veni pe (sau în) lume = a) a se naște; b) (bis.; și a veni cu trup; despre Iisus Hristos) a lua trup de om; a se întrupa. A veni alba în sat = a se lumina de ziuă. A(-i) veni la țanc (sau la pont) = a sosi la timp. A veni la mijloc = a interveni, a intra în acțiune. A veni fără vistavoi = a sosi (undeva) pe neașteptate. A-i veni (cuiva) cuțitul la gît (sau mucul la deget) = a ajunge într-o situație grea, dificilă, a fi în primejdie; a ajunge la limita răbdării. A(-i) veni (cuiva) în (sau întru, spre) ajutor = a interveni (grabnic, prompt) pentru a ajuta pe cineva; a sări în ajutorul cuiva; a fi de folos cuiva. La o vreme de nevoie,... noi ți-om veni într-ajutor (EMIN.). A veni în ajutorul (a ceva sau a cuiva) = a aduce argumente în sprijinul unei idei, al unei teorii, al unui principiu etc. sau al unei persoane care susține anumite teorii, idei etc. A veni deasupra = a deveni învingător. A(-i) veni (cuiva) la (ori în) mînă sau a veni pe (ori în, la) mîna (ori mîinile) (cuiva) = a ajunge la discreția, la dispoziția, în puterea cuiva; a depinde de cineva. A(-i) veni (cuiva) drăguș la căuș, se spune, ca amenințare, celui care te-a nemulțumit și pe care-l vei pedepsi. A-i veni (cuiva) (Moș) Ene pe la gene = a i se face somn; a începe să moțăie. A(-i) veni de hac = a) a pedepsi sau a face inofensiv pe cineva care provoacă necazuri, supărări, nemulțumiri; b) a depăși, a învinge o dificultate, un obstacol etc. ♦ (despre obiecte, mai ales despre mărfuri; adesea cu determ. introduse prin prep. „din”, „de la”) A ajunge la destinație; a fi adus undeva. Ridică halba: golesc băutura cîteșitrei și mai vine un rînd (GÎRL.). ◊ expr. A veni la (sau în) mîna (sau mîinile) (cuiva) ori a-i veni (cuiva) la (sau în, sub, a) mînă = a ajunge în posesia, în stăpînirea cuiva. A-i veni cuiva cărți = a trage sau a-i cădea cărți bune (potrivite pentru a cîștiga la jocul de cărți). ◊ (despre înștiințări, mesaje, scrisori etc.; adesea cu determ. introduse prin prep, „din”, „de la”; de obicei constr. cu dat. pron. person.) I-a venit răspuns Că dușmanii țării... Năvălesc grămadă (IOSIF). ◊ expr. (înv.) A-i veni mazilie = a fi mazilit, înlăturat de la domnie. ♦ (despre publicații periodice) A fi difuzat, a ajunge (periodic) undeva. Presa îi venea destul de regulat. ♦ (despre lumină, sunete, mirosuri etc.; adesea constr. cu dat.) A se propaga prin spațiu pînă într-un anumit loc; a se face perceput, simțit. Văzu tufișuri mari și-i veni un miros adormitor de iarbă (EMIN.). ◊ (cu determ. introduse de obicei prin prep. „de la”, „din”) Lumina vine de la o curte interioară (RALEA). ◊ expr. A veni la (sau în) urechile (sau cunoștința) ori a-i veni (cuiva) la urechi = (despre știri, zvonuri etc. sau, ext., despre fapte, întîmplări etc.) a ajunge la cunoștința cuiva; a deveni cunoscut. A-i veni (cuiva) muștarul la nas v. muștar. 4 (cu determ. nume de persoane sau echivalente ale acestora, introduse de obicei prin prep. „cu”) A însoți, a întovărăși, a acompania (pe cineva) sau a fi însoțit, întovărășit, acompaniat (de cineva). Nu te teme de nimic și vino cu mine în această pădure (FIL.). ♦ (de obicei cu determ. nume de obiecte) A aduce cu sine. Mai apoi, vine unul cu împletituri, altul cu un car de roate (SLAV.). ◊ expr. A juca pe vine (sau pe venite) = (la unele jocuri de cărți) a juca pe datorie, în contul banilor care vor fi aduși ulterior. ♦ analog. (cu determ. nume abstracte, de acțiuni etc.) A fi mesagerul, purtătorul a ceva.. Vine cu știri de la stăpînul său (SADOV.). ♦ (cu determ. care indică idei, proiecte, propuneri etc.) A prezenta, a propune, a susține. A venit cu un plan de dezarmare (TIT.). 5 (pop.; despre ființe; de obicei cu determ. introduse prin prep. „asupra”, „peste”, „împotriva”) A se repezi asupra cuiva sau peste ceva cu intenții dușmănoase agresive. Cine sînt eu, măi, de vii asupră-mi cu bastonul? (BOL.). ♦ ext. (pop.; despre vehicule sau despre conducători de vehicule) A lovi, a izbi (intrînd în coliziune cu...), a da peste... A văzut cum a venit camionul peste copac. ♦ A se năpusti, printr-o acțiune militară asupra dușmanului, asupra unui loc deținut de acesta etc.; a pătrunde în număr mare (și pe neașteptate) pe un teritoriu străin cu scopul de a-l cotropi, de a-l jefui etc. Turcii au venit cu oaste asupra Ardealului (XEN.). ◊ expr. (Doar) nu vin turcii (sau tătarii) ori (doar) nu vin turcii, nici tătarii, se spune pentru a potoli pe cineva prea grăbit sau alarmat, înfricoșat fară motiv. ♦ (mai ales despre animale sau păsări de pradă) A se năpusti pentru a fura, a ucide (pe cineva) sau a distruge, a devora (ceva). Lăcustele călătoare... ne vin în mod periodic din sudul Rusiei (ENC. AGR.). 6 (determ. prin „ înăuntru” sau prin alte determ. locale care indică un spațiu delimitat sau considerat ca atare și introduse de obicei prin prep. „în”) A intra în...; a pătrunde undeva. Țăranul veni în curtea palatului și ceru să vorbească cu împăratul (POP.). ♦ ext. (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „prin”, „în”) A pătrunde printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust, delimitat etc. Odăile erau mari... întunecoase prin faptul că lumina le venea prin mijlocirea unui geamlîc (CĂL.). 7 (determ. prin „afară” sau prin alte determ. locale introduse de obicei prin prep. „din”) A ieși, a trece din interior spre exterior sau dintr-un mediu în altul. Veni repede afară și se duse să deschidă poarta. 8 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la” sau în dat.) A se deplasa la cineva (acasă) pentru a-l vedea, a-l ajuta etc., a merge (în mod repetat) undeva; a vizita. Fecioară blondă ca spicul cel de grîu, Veneai la mine noaptea ca nimeni să te vadă (EMIN.). ◊ (cu precizarea „în vizită”) Foarte mulțămit... prinse încredere către noua sa mumă și veni din nou în vizită (EMIN.). ◊ (urmat de determ. introduse de obicei prin prep. „pe la” sugerează imprecizia momentului sau a duratei vizitei) Ceea ce vreau nu-ți pot spune aici... Trebuie să vii pe la mine (REBR.). 9 (de obicei cu determ. introduse prin prep. „la”, care indică întruniri, manifestări publice etc.) A merge pentru a asista, pentru a participa la ceva; a lua parte (la...), a fi de față (la. ..). Va fi o ședință de inițiere la care poate veni oricine (PHIL.). 10 (de obicei însoțit de prop. finale) A se înfățișă, a se prezenta la cineva, înaintea cuiva sau undeva (cu un anumit scop, cu o anumită intenție). Veniră creștinii din satele vecine să spună că pe hotarul lor se iviră boi străini (AGÂR.). ◊ (cu determ. modale, elem. pred. supl.) Ca sorbită de vîntul turbat, așa veni de cătrănită (DELAVR.). ◊ (cu determ. ca „în vis”, „în somn” etc.) Astă-noapte veniră dumnezeii voștri la mine și mă certară foarte rău (ALEXAN.). ◊ (la prez.ind. pers. 1 și 4, precedînd vb. ca „a spune”, „a zice”, „a întreba, ca formulă protocolară de a se adresa, de a relata ceva etc.) Viu să-ți adresez și felicitările și expresia simpatiilor mele (ALECS.). ◊ expr. A veni pe capul cuiva = a cauza cuiva suferințe, necazuri etc. Bine ai (sau ați) venit (sănătos sau sănătoși), formulă de salut cu care este întîmpinat un oaspete. Bine că ai (sau ați etc.) venit, formulă prin care se evidențiază mulțumirea față de oportunitatea sosirii cuiva. A veni la ușa (sau la pragul) (cuiva) sau a-i veni (cuiva) la ușă = a se prezenta la cineva pentru a-i cere ospitalitate, ajutor, bunăvoință. A veni ca la borș, se spune despre o persoană care, prezentîndu-se undeva, pleacă în grabă, fară explicații. A veni (undeva) după cineva (sau ceva) = a căuta pe cineva sau ceva în locul unde se află, se adăpostește, se ascunde. A veni în numele cuiva = a) (și a veni din partea cuiva) a se prezenta undeva ca trimis, ca reprezentant al cuiva; b) a se prezenta (undeva) dîndu-se drept altcineva și uzînd, prin înșelăciune, de autoritatea acestuia. ◊ ext. (cu acc.pe ideea determinării unei acțiuni sau a intervenției într-o acțiune, într-un proces) Realitatea, cea mai aprigă dușmană a închipuirei, vine de se pune necontenit dinaintea ei (ALECS.). ◊ fig. Pe mii de drumuri umbre se ridică Și parcă vin să fure parfumul florilor (DENS.). ♦ A se adresa cuiva, a solicita ceva cuiva. Să nu mă lași!... Viu la tine sigur că n-ai să mă refuzi (CAR.). ♦ (despre bolnavi) A consulta un medic. Mai mulți bolnavi au venit la cabinetul medical. ♦ (pop.) A se prezenta la o persoană de sex feminin pentru a o cere în căsătorie. ♦ (jur.; de obicei cu determ. ca ”înaintea„, ”spre înfățișare„, ”de față„, ”la judecată„) A se înfățișa (ca parte) în fața unei autorități judiciare sau a unui organ de justiție; a compărea. Veneau pentru vechi procese – cu multă îndoială față de judecățile vremelnice (SADOV.). ◊ expr. A veni cu jalba în proțap v. jalbă. ◊ ext. (despre plîngeri, reclamații etc.) Vinind pîrîre nencetată, Vru să știe cu temei de sînt Oare acele toate adevărate (BUD.). ♦ A se alătura cuiva, a trece de partea cuiva; a deveni asociat, partener, adept. Sînt dușmănit de Măria sa... și totuși vii cătră mine (SADOV.). II (mișcarea se realizează pe verticală) 1 (de obicei determ. prin ”jos„, ”la vale„) A se deplasa de sus în jos (pe o suprafață); a se lăsa în jos; a coborî. Vine domol la vale un călăreț tînâr (CAR.). ♦ A cădea (cu viteză) de la oarecare înălțime. O pană veni de sus învîrtejindu-se repede și căzu (SADOV.). ◊ (despre precipitații atmosferice) De-ar veni o răpăială de ploaie... Să vină și să treacă repede (STANCU). ◊ (despre lumină sau despre întuneric) Venea din cer pe cîmp amurgul (GOGA). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”pe„, ”peste„ etc., care indică locul căderii; intervine adesea și ideea de lovire sau de izbire cauzată de cădere) Copacul a venit peste mașină. ◊ expr. A veni în vale = (despre porțiuni de teren) a se surpa, a se prăbuși, a aluneca. ♦ (relig.; despre divinități) A se stabili printre oameni, în lume; a coborî (din cer) peste lumea pămîntească. Veți lua putere venind Duhul Sfînt preste voi (BIBLIA 1688). ♦ (despre necazuri, suferințe etc.) A se abate, a cădea asupra cuiva sau a ceva. Pentru legea noastră și credință vom răbda tot răul ce ne va veni asupră (DOS.). ♦ (și a veni de sus) A proveni de la o autoritate superioară, de la cineva cu prestigiu, de la Dumnezeu etc. ♦ (pop.; despre ființe; urmat de determ. ca ”în mînă„, ”în nas„, ”pe brînci„, care indică partea corpului care intră în contact cu locul căderii) A cădea la pămînt, a-și pierde poziția verticală. Unealta căzu: omul veni... pe spate (SADOV.). 2 (pop.; despre ființe; cu determ. ca ”în sus„, ”sus„, ”în vale„) A se îndrepta în sus (spre un loc mai ridicat), a se deplasa dintr-un loc mai jos (sau din josul apei) către unul situat mai sus (sau în susul apei); a (se) urca, a (se) sui. Rugă... să vină puțin sus spre a-i pune pe hîrtie unele scurte sfaturi (CĂL.). ◊ ext. Mașina a venit la deal cu greutate. 3 (despre corpuri, materii) A se ridica deasupra (apei); a ieși la suprafață. Lava venită din adîncurile vulcanului. ◊ expr. A veni la iveală (sau la arătare) = a se da pe față, a fi dezvăluit, a se arăta. III (despre ființe; de obicei cu determ. modale ca ”mai„, ”înapoi„) 1 A se întoarce în locul de unde a plecat; a merge din nou unde a mai fost; a reveni. Dintr-o întîmplare neașteptată, omul venise înapoi devreme (SADOV.). ◊ (în constr. neg.; cu referire la moarte, considerată ca o plecare fără întoarcere) Eu voi pleca... pe-o cale depărtată, De unde nu mai vine acel ce a plecat (BOL.). ◊ (în corelație cu ”a se duce„, ”a pleca„, ”a merge„ etc.) Cînd pleci, să te-nsoțească piaza bună... Cînd vii, pășește slobod (ARGH.). ◊ (urmat de determ. introduse prin prep. ”de la„, ”din„, care indică locul de desfășurare a unor activități, a unor îndeletniciri etc. sau activitățile, îndeletnicirile ca atare) Mirii veniseră de la biserică și se așezaseră între cei doi nuni (VOIC.). Δ expr. A veni de la biserică, se spune, ironic, despre cineva care se întoarce beat acasă. ◊ (cu determ. modale sau elem. pred. supl.) Educat la Paris, vine în țară plin de iluzii reformatoare (CONST.). ◊ fig. Cele ce trec nu mai vin, nici să-ntorc (COSTIN). Δ expr. A-i veni (cuiva) numai numele = a muri undeva, departe de locul de unde a plecat, a locuit. ♦ (despre obiecte) A fi adus înapoi undeva, a fi returnat cuiva. Scrisorile mi-au venit înapoi. ◊ expr. A veni la loc = (despre obiecte, despre părți ale lor etc.) a se întoarce în locul inițial; a(-și) recăpăta poziția inițială. Din cauza mișcării mașinii, scaunele se deplasau în față și veneau la loc. 2 (mai ales despre păsări) A se întoarce din migrație. Pe unde-ați fost și voi străine, Veniți, dragi păsări, înapoi! (COȘB.). 3 A se întoarce la o stare anterioară; a redobîndi o stare, o situație anterioară. Această mare vindecare a pocăinții, ca prin mijlocul ei să vie iară la cinstea cea dintîi (ANTIM). ◊ expr. A-și veni în chef = a-și recăpăta buna dispoziție, voia bună. A-și veni în fire = a) a-și recăpăta forțele, vigoarea, vitalitatea; a se restabili (după o stare de slăbiciune, de depresie, de epuizare etc.); b) a-și reveni dintr-un șoc, a-și recăpăta cunoștința în urma unui leșin, a unei crize etc.; a se trezi, a se dezmetici dintr-o stare de toropeală, de amețeală, de leșin etc.; c) a-și recăpăta cumpătul, stăpînirea de sine, a-și restabili starea psihică normală (după un moment de spaimă, de furie, de uluire, de descumpănire etc.); d) a-și redobîndi capacitatea de judecată, de discernămînt (renunțînd la idei, la intenții sau la fapte nepotrivite, neîngăduite, condamnabile); a-și da seama, a înțelege, a se lămuri (în legătură cu o situație). ♦ (despre forță, putere, simțuri etc. ale oamenilor) A se reface, a se restabili. Unsei și pe orb și îi veni vederile ca mai nainte (ISP.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) puterea (sau firea, răsuflul) = a se trezi, a-și reveni dintr-o stare de leșin, de amețeală etc. A veni în viață = a se întoarce la viață, a învia. A-i veni (cuiva.) fața (la loc) v. față. A-i veni (cuiva) inima la loc v. inimă. A-i veni (cuiva) mintea (sau mințile, minte) (acasă sau la loc, la cap, în cap) v. minte. A-i veni (cuiva) sufletul la loc v. suflet. IV 1 (înv.,pop.; despre ape; de obicei cu determ. locale sau modale) A curge (la vale) (în cantitate mare). Se auzea răsunînd glasul unui pîrăuaș ce venea... din deal în vale prăvălindu-se (CR.). ♦ ext. A se revărsa. Cînd puhoiul vine... tîrăște nu numai ce-i pe șosea, dar și casele înalte (CA. PETR.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) apa (sau apă) la moară sau a veni apă (sau apa) (și) la (sau pe) moara cuiva v. apă. ♦ (despre ape curgătoare; cu determ. introduse mai ales prin prep. ”din„) A izvorî. Pîrîul vine din munți. ♦ (de obicei cu determ. introduse prin prep. ”în„) A se vărsa. Dunărea vine în mare. ♦ (și a veni la matcă sau la vad) A reintra în albie după vărsare. ♦ (pop.; adesea cu val. incoativă) A curge (la un robinet, pe o țeavă, într-o instalație etc.). Din cauza defectării unei instalații, nu a venit apa caldă. 2 (pop.; despre lichide organice) A se scurge. De pe frunte, sîngele îi venea în ochi. V 1 (cu determ. introduse mai ales prin prep. ”pînă la„, ”la„, ”în„) A ajunge pînă la nivelul...; a avea ca limită. Pantalonii îi veneau pînă la glezne. ◊ expr. A nu-i veni (cuiva) nici la degetul cel mic = a nu se putea compara (cu cineva) din cauza inferiorității în care se află. A veni la măsură = a ajunge la măsura, la mărimea prestabilită sau potrivită. A veni cotul la măsură sau a veni tafta la cot = a se nimeri; a se potrivi. A-i veni (cuiva) apa la gură (sau la gît) v. apă. 2 (pop.; despre obiecte, bunuri etc.) A fi evaluat ca mărime, ca greutate, ca volum (în unități corespunzătoare). Pui de cîntărește oala... Venea trei oca și ceva (BRĂT.). ◊ (cu un compl. indirect introdus prin prep. ”de„, ”la„, ”pe„ care indică distribuția) Noi sîntem aici douăzeci... și ne vine pe fiecare doi miei (AGÂR.). 3 (pop.; despre mărfuri) A fi evaluat ca preț, a prețui, a costa, a ajunge. A întrebat cît vine kilogramul de roșii. 4 (înv.; despre oameni) A ajunge (cu numărătoarea) la numărul de... A numărat oștenii și a venit pînă la o sută. 5 (înv., pop.) A ieși, a rezulta în urma unui calcul. Adăugăm doi la șapte și vine nouă. ♦ A se cuprinde, a intra, a merge. Doi în opt vine de patru ori. VI (de obicei cu determ. modale care indică un reper spațial; exprimă ideea de așezare, deplasare în spațiu) 1 (despre forme de relief, repere geografice) A fi situat, a se afla, a se găsi undeva (prin raportare la...). Versantul dinspre sat al muntelui... vine în fața răsăritului (BĂLC.). ♦ (despre drumuri, hotare etc.) A avea traseul (din direcția..., cu începere din..., pînă la...). O improvizare de bîlci pe șoseaua care vine de la Piatra (IBR.). ♦ (despre construcții, despre părți ale unei construcții etc.) A fi amplasat, așezat pe un anumit loc, într-o anumită poziție. Unde vine Banca Națională? ♦ (despre obiecte sau despre componente ale unui ansamblu, ale unei instalații etc.) A avea un loc determinat în cadrul unei structuri, al unei organizări, al unui întreg etc. ◊ expr. A(-i) veni cuiva (ceva) la îndemînă = a fi îndeajuns de aproape (de cineva) pentru a putea fi ușor de atins, de luat, de mînuit; ext. a-i fi cuiva ușor, comod, convenabil etc. (de făcut) ceva. A-i veni cuiva peste mînă (ceva) = a fi prea departe pentru a fi ușor de atins, de luat, de mînuit de către cineva; ext. a-i fi cuiva greu, incomod, neconvenabil, neplăcut (să facă) ceva. 2 (mai ales cu determ. modale ca ”bine„, ”frumos„, ”de minune„) A i se potrivi, a-i ședea; a-l prinde. Hainele noi îi veneau foarte bine. VII 1 (de obicei cu determ. care indică rangul, instituția, domeniul) A prelua, a primi (ca succesor) funcția, împuternicirea de... Venind din nou la domnie,... începu cu un mare măcel al boierilor (IORGA). ◊ expr. A veni la putere (sau la guvern, la guvernare) = (despre șefi de state, guverne, formațiuni politice) a prelua puterea (politică) într-o țară. Singurul partid care nu are nici un interes imediat de-a veni la guvern... e cel conservator (EMIN.). ♦ (despre oameni; cu determ. introduse prin prep. ”la„ sau ”în„) A luat în primire o slujbă, un post (de conducere); a se angaja într-un serviciu; a avea o îndeletnicire. A venit la institut de trei ani. ◊ expr. A veni în serviciul cuiva = a se pune în serviciul cuiva, a-și oferi cuiva serviciile. 2 (înv., pop.; mai ales despre bunuri, proprietăți etc.) A i se cădea, a i se cuveni, a i se atribui (prin partaj) ca moștenire, ca zestre, ca recompensă etc. Le-a venit cîte două mii partea fiecăruia. Ce-i drept, au și muncit (GHICA). VIII (despre ființe; adesea cu determ. care indică elem. precedent față de care se face raportarea) A urma (imediat) după altcineva sau după altceva (în spațiu sau în timp); a merge, a păși după cineva sau după ceva; a succeda. Fluturi mulți, de multe neamuri, vin în urma lui un lanț (EMIN.). ♦ (despre fapte, întîmplări, sentimente etc. ale oamenilor) Știe marele poet că... apoi vin reflecțiile (RUSSO). ♦ A urma în grad sau în rang după...; a fi situat pe o anumită treaptă, într-o ierarhie după... Logofătul cel mare... are sub sine mulți logofeți. Logofătul al doilea vine după el (PER.) ♦ (pop.; de obicei cu determ. introduse prin prep. ”după„) A se însoți cu cineva (căsătorindu-se); a urma (pe cineva) în vederea căsătoriei. E muiere bună, ne iubește și chiar a zis c-ar veni după d-ta, tată (POP.). ♦ A urmări (pe cineva) (pentru a-l supraveghea, pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde etc.); a se călăuzi după un indiciu, după o urmă etc. Dihania de lup adulmecă și vine după fum (CR.). ♦ A urma învățăturile, îndrumările etc. cuiva, a asculta de..., a proceda conform cu...; ext. a adera la ceea ce întreprinde cineva, a fi alături de cineva (într-o acțiune). Veniți după mine și vă voi face pescari de oameni (BIBLIA). B intr. I 1 (despre evenimente, situații, întîmplări etc.) A se produce, a avea loc, a se întîmpla; a se petrece, a se realiza; a surveni, a interveni. Circulă zvonul că în curînd va veni răsturnarea rînduielii de acum (DAN). ◊ expr. Nu știi cum vine păcatul, se spune pentru a exprima resemnarea în legătură cu viitorul imprevizibil sau îndemnul la prudență, la prevedere. A veni vorba de... (sau despre..., că...) = a fi adus, pus, luat în discuție; a se vorbi (printre altele) despre... Așa (sau cum) vine vorba (sau vorbirea) = așa se vorbește, așa se spune, așa umblă vorba. A înțelege (sau a pricepe, a vedea) cum vine vorba cuiva (sau vorba asta) = a sesiza sensul, nuanța, aluziile din spusele cuiva. ♦ (despre oameni) A se ivi, a apărea (în timp). O personalitate... vine într-o vreme în care talentul și predispozițiile artistice nu se au singure în vedere (OPR.). 2 (despre timp sau despre unități, intervale, perioade de timp) A începe să se desfășoare; a deveni actual; a sosi. Veni timpul de plecare în străinătate (ALECS.). ◊ (în legătură cu intervale de timp determinate, părți ale zilei, anotimpuri etc. realizează deseori constr. cu val. de loc.vb.) Cînd a venit toamna, s-a dus și ea cu frunzele (SADOV.). ◊ expr. A(-i) veni (cuiva sau la ceva) vremea (sau vremurile, timpul) = a sosi pentru cineva sau pentru ceva prilejul așteptat, momentul favorabil. Vine (ea) și vremea aceea, se spune pentru a exprima convingerea că ceea ce este așteptat se va împlini. A veni împlinirea vremii = a împlini timpul stabilit. Nu știi (sau mai știi) cum vine (sau veni) vremea ori așa vine vremea, se spune pentru a evidenția caracterul imprevizibil sau accidental al unor situații sau întîmplări la un moment dat. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) vremea (sau ziua) mea (sau a ta, a lui etc.) ori ceasul meu (sau al tău, al lui etc.), se spune pentru a atrage atenția că este inevitabil momentul favorabil cuiva, al aprecierii, al recompensării sau al pedepsirii (cuiva). A(-i) veni (cuiva) ceasul (sau vremea) = a) a ajunge la capătul vieții, a se afla în pragul morții; b) a-i sosi timpul să se căsătorească; c) a-i sosi timpul să nască. I-a venit vremea, dar nu i-a venit ceasul, se spune a) despre o femeie însărcinată ajunsă la termenul nașterii, dar așteptínd declanșarea acesteia; b) despre o fată de măritat care nu și-a găsit încă pretendent. A veni rîndul (cuiva) sau a veni rîndul (pentru ceva), a veni la rînd v. rînd. ♦ (despre unități de timp, date, termene calendaristice, sărbători) A urma la rînd (în conformitate cu periodicitatea specifică). Nici nu bagi de seamă cum vine Crăciunul (DAN). ◊ (bis.; în prop. atrib. care capătă valori semantice echivalente cu ”veșnic„, ”de apoi„) În viața ce-o să vie, ca-n viața trecătoare... tot vesel am a fi (BOL.). ♦ A avea ca limită finală, a ajunge pînă la data (de...). Documentele bisericii vin pînă la anul 1780. ♦ (pop.; despre zile, evenimente, ocazii festive, sărbători etc.; cu determ. introduse prin prep. ”în„, ”la„) A se nimeri, a cădea la o anumită dată, într-o anumită zi sau perioadă; a se afla, a fi într-un anumit moment; a pica. Anul acesta Sfîntul Gheorghe vine după Paște. ◊ (pop.; despre unități ale timpului) A se încheia, a se împlini. Mă muncesc de vine-un an Să fac din pelin sahar (POP.). II unipers. (de obicei cu un compl. în dat.) 1 (despre stări fiziologice sau psihiatrice, simptome de boală etc.) A cuprinde, a apuca, a pune stăpînire pe cineva. Îmi veni atunci o grozavă strîngere de inimă (GAN.). ◊ expr. A-i veni (cuiva) lacrimile (sau lacrimi) (în ochi) = a i se umezi ochii, a începe să plîngă. A(-i) veni (cuiva) pe buze (sau pe limbă) (ceva) = a avea impulsul, pornirea de a rosti ceva, de a spune, de a da glas. (Tot) ce îmi (sau îți, îi etc.) vine la (sau în) gură sau cîte îmi (ori îți etc.) vin la (sau în) gură = (în legătură cu vb. ca ”a zice„, ”a spune„ etc.) fără a alege, a selecta cuvintele (fiind sub impulsul unei stări emoționale de moment). Cum (sau oricum) îi (sau îți etc.) vine la gură = (în legătură cu vb. ca ”a ocărî„, ”a batjocori„, ”a blestema„) în termeni duri, brutali, violenți. A-i veni (cuiva) acru = a-i displace, a se sătura de ceva; a i se acri. A-i veni (cuiva) o nebuneală (sau pandaliile) să... = a i se năzări să... Îmi (sau îți, îi etc.) vine nebunie (sau vin pandaliile), se spune pentru a exprima enervarea, agasarea în legătură cu ceva. Să-i vină dambla (sau damblaua, nebunie), se spune pentru a exprima surprinderea, uluirea, mirarea (în legătură cu o situație, o întîmplare neplăcută). A-i veni (cuiva) dracii = a deveni îndărătnic, nereceptiv, furios. A-i veni cuiva pe cineva = a se supăra, a se mînia, a avea necaz pe cineva. A-i veni cuiva ceva = a i se face de ceva. A-i veni (cuiva) o toană (sau toanele) v. toană. ♦ (precedat de ”cum„, ”cînd„, ”unde„ etc.; constr. cu dat. pron.pers.) A găsi de cuviință, a crede potrivit, necesar (la un moment dat); a vrea. Poate să se plimbe cînd îi vine cheful. ◊ expr. A-i veni (cuiva) la socoteală (să..., ca să..., de..., de a..., a...) = a-i fi bine (să...); a-i fi pe plac, comod, convenabil (să...); a-i fi (cuiva) la îndemînă (să...), a găsi momentul prielnic (să...). A-i veni (cuiva) bine cu... (sau că...) = a-i produce mulțumire, satisfacție (că...), a-i face plăcere (că...). A-i veni (cuiva) ușor (sau lesne, cu înlesnire) (să..., a...,dea...) = a-i fi, a i se părea ușor, simplu (să...). A nu-i veni (cuiva) să... = a-i fi, a i se părea greu, anevoios (să...); a-i fi, a i se părea dezagreabil, plăcut (să...); a-i fi imposibil (să...); a nu-i conveni. A-i veni (cuiva) bine (să..., ca să..., de..., de a..., a...) v. bine. A(-i) veni (cuiva) (cu) greu (să..., a..., de...) v. greu. 2 (cu sub. gram. ”gîndul, ideea„ etc. sau, impers., determ. prin ”în gînd„, ”în minte„, ”în cap„ etc., cu care formează loc.vb.) A-i trece cuiva prin minte, a găsi de cuviință, a socoti potrivit să...; a gîndi. I-a venit ideea să-și facă testamentul. ◊ expr. A(-i) veni (cuiva) în cap = a) (și a-i veni cuiva în amintire, în memorie, în gînd) a-și aduce aminte, a-și aminti (de ceva); b) a-și da seama de..., a realiza că..., a înțelege necesitatea de a... Cum îi vine în (sau la) minte (ori în gînd) = după bunul plac. A nu-i veni (cuiva) nici (măcar) în (sau prin) minte = a nu considera ceva ca acceptabil, plauzibil, realizabil etc.; a socoti, a considera ceva de neconceput, inacceptabil, irealizabil. (Nu știu) ce-mi (sau ce-i, ce ne etc.) vine (sau veni, a venit) (mie sau lui, nouă etc.) (în minte sau în gînd) (de...), se spune (adesea cu val. exclam.) pentru a atrage atenția asupra caracterului neașteptat, neobișnuit, surprinzător al faptelor sau al situațiilor relatate. Ce-ți (sau ce-i) veni? ori ce ți-a (sau i-a etc.) venit?, se spune, cu nuanță de reproș, pentru a exprima nedumerirea, surprinderea, nemulțumirea în legătură cu afirmațiile, cu atitudinea sau cu faptele neobișnuite, nepotrivite, nesăbuite ale cuiva. C intr. I 1 (cu determ. introduse prin prep. ”la„, ”în„ etc.) A ajunge, a se vedea, a se pomeni într-o anumită situație, într-o anumită stare. La atîta fățărnicie... au venit pornirile unor oameni (BOJ.). ◊ expr. A veni în contact (sau în atingere) (cu...) = a) a ajunge în nemijlocită apropiere, în vecinătate cu...; a se atinge de...; b) a ajunge să aibă relații, raporturi, datorită vecinătății, cu...; c) a ajunge să cunoască, a fi influențat, informat de... A veni în contradicție (sau în contrazicere, în conflict, în opoziție, în luptă etc.) cu... = a fi în dezacord, în discordanță cu...; a fi opus, contrar cu... ♦ (pop.; despre plante) A face, a produce rod; a rodi. Verdețuri care vin primăvara. ◊ expr. A veni pe rod = (despre vie, pomi fructiferi) a începe să rodească. ♦ (înv.; pop.; cu precizări ca ”în vîrstă„, ”la anii„ etc., urmate de determ. gen. sau introduse prin prep. ”de„) A împlini o anumită vîrstă. Veni în vîrstă de măritat. ♦ expr. A(-și) veni la (sau în) vîrstă (sau deplină vîrstă, vîrstă legiuită, măsura vîrstei, vîrstă anilor) = a deveni major, a ajunge la majorat. A veni în vîrstă (sau la vreme) de (adînci) bătrînețe sau a veni mai la vîrstă = a îmbătrâni (foarte tare), a deveni (foarte) bătrân. A veni la sfîrșitul vieții (sau anilor) = a muri. A veni pe... = (urmat de determ. numerice) a fi pe punctul de a împlini vîrsta de...; a merge pe... Fata venea pe șapte ani. 2 (înv.; cu determ. care indică opinii, păreri, decizii, hotărîri) A cădea de acord, a conveni; a adopta. ◊ expr. A veni în pofta cuiva = a face cuiva pe plac. A veni la tocmeală (sau la împăcăciune, la consens etc.) (cu...) = a se înțelege, a cădea de acord (cu...). 3 (înv.,pop.; constr. cu dat. pron.pers.) A-i părea, a-i face impresia de... Aceste vorbe i-au venit omului cam ciudate. II (cu val. de semiauxil. de aspect, exprimă caracterul potențial al unei acțiuni; constr. cu dat. pron.pers.; mai ales urmat de un alt vb. la conjunct.) A avea pornirea, dorința de a... (sau să...), a se simți în măsură să... Era atîta ușurare în ce-i spunea bătrína, încît nu-i venea să creadă (AGÂR.). III (cu val. de semiauxil. de modalitate, exprimă caracterul iminent al unei acțiuni; urmat de un alt vb. la indic, introdus prin conj. ”de„, ”și" sau la conjunct, sau la inf.) A fi pe punctul, în situația de...; a ajunge pînă la punctul (de) unde... Fumul vine de se depune pe horn. D intr. (cu funcție de vb. cop.; cu nm.pred. care indică modalitatea sau relația) 1 (înv., pop.) A fi. Ia să vedem, cam cum ar veni trebușoara asta? (CR.). ◊ Loc.vb. A veni rudă (cu...) sau a-i veni (cuiva) rudă = a se înrudi (cu...). Ne vine cam rudă. I-a fost Costache tutor (CĂL.). ◊ expr. Cum vine (și) (vorba sau treaba) asta, se spune pentru a arăta nedumerirea, mirarea sau iritarea cuiva care pretinde o explicație pentru o întîmplare, pentru o afirmație sau o faptă a cuiva. 2 (pop.) A deveni, a se face. A venit copilul flăcău mare. E (înv., pop.; cu funcție de vb. auxil., realizează o formă a diatezei pas.) Ciocul... este aci relativ mare și vine așezat ca la pripoane, imediat sub vârf (ANTIP.). • prez. ind. vin, (înv.,pop.) viu; conjunct. pers. 1 să vin, (înv., pop.) să viu, pers. 3,6 să vină, (înv., pop.) să vie; imper. pers. 2 vino, (pop.) vină; ger. venind, (înv.,pop.) viind; part. venit. /lat. venīre.

codru sm [At: PSALT. HUR., ap. DA / Pl: ~ri, (rar) ~ri / E: ml *quodrum (= quadrum)] 1 Pădure (mare, deasă, bătrână). 2 (Îlav) Ca în ~ Fără să-i pese de nimeni și de nimic Si: nestingherit. 3 (Îal) Foarte tare. 4 Bucată de pâine sau de mămăligă. 5 (Reg) Bucată de pământ. 6 (Pop; îs) Fetele ~lui Ielele. 7 (Bot; reg; îc) ~l-cucului Planta Lathraea squamaria. 8 (Pex) Munte păduros. 9 (Pgn) Munte. 10 (Îvp; îs) ~ de pământ Pământ mult și roditor. 11 O parte de pădure. 12 (Îs) Popușoi ~ Porumb frumos și înalt (precum copacii din codru (1). 13 (Îppl de haiducie; îlv) A se duce, a se băga, a se trage, a ieși etc. în sau la ~ A se apuca de haiducie. 14 (Îe) Vorbești parcă ai fi în ~ Vorbești prea tare, strigi. 15 (Îe) A aștepta ca pe un ~ verde A aștepta cu mult dor. 16 (Îe) ~ fără lupi nu este Printre oameni sunt și buni și răi. 17 (Îe) I s-a încheiat (sau închis) calea în ~ I s-au curmat drumurile. 18 (Îae) I s-au terminat plăcerile (după întâmpinarea unei greutăți care nu poate fi învinsă). 19 (Îe; pbl) A visa ~ri verzi A visa lucruri imposibile. 20 (Înv; îe) E bun doar de ~ Nu e bun de muncă. 21-22 (Îs) Cântec de ~ Cântec bătrânesc sau doină voinicească. 23 (Înv; îs) Hoț sau voinic de - Haiduc Cf codrean (3). 24 (Îs) Păunașul ~rilor Personaj legendar apărător al dreptății. 25 Măgură.

BĂTRÂN¹ ~ă (~i, ~e) 1) și substantival (despre ființe) Care trăiește de mult timp; ajuns la o vârstă înaintată. Om ~. 2) fig. Care are caracterele fizice sau morale ale unei persoane de vârstă înaintată. * Fată ~ă fată care a trecut de vremea măritișului, rămânând nemăritată. Lup ~ om cu multă experiență de viață; om încercat în viață. 3) rar (despre lucruri) Care este făcut de mult timp; care este în întrebuințare de mult timp; vechi. [Sil. bă-trân] /<lat. veteranus

june, ~ă [At: CORESI, PS. 402 / Pl: ~ni, ~ne / E: ml juvenis] 1-2 smf, a (Asr) Tânăr. 3 sf (Irn) Fată nemăritată. 4 sm Fecior. 5 sm (Îs) ~ prim Actor care interpretează roluri de tânăr îndrăgostit. 6 smp (Reg; îs) ~nii lui Crăciun Colindători. 7 sm (Ban; Buc) Logodnic. 8 sm (Ban; Buc) Mire. 9 sm (Reg) Holtei. 10 sm (Pop; șîs ~ bătrân, ~ nemțesc) Flăcău tomnatic. 11 smp (Reg) Organizație de bărbați căsătoriți sau nu, care în săptămâna Paștilor serbează patimile și Învierea lui Hristos prin diferite întruniri și procesiuni.

fată, fete, s.f. – (mit.) Fata Pădurii (Fata Nopții, Fata Dracului, Pădureana, Ileana Pădurii, Vâlfa Pădurii, Crăiasa Pădurii, Zâna Pădurii, Știma Pădurii, Avizuhără, Albița, Aripa Satanei), un geniu rău al pădurilor, o divinitate malefică, nefastă, din mitologia românească. „Uneori, apare ca o femeie tânără, alteori foarte bătrână, cu părul lung până la pământ, bocind neîncetat prin păduri; se poate autometamorfoza la dorință. Întotdeauna când se plimbă, stârnește vuietul codrului, iar adesea, râde în hohote sinistre sau plânge hohotind, alteori chiuie sau croncăne. Umblă la marginea pădurilor, momind pe drumeții rătăciți” (Kernbach, 1989: 409-410). „Este un demon, apare în postura de agresor al bărbaților, îndeosebi al ciobanilor. Metamorfozată în iubita rămasă acasă, ea dă năvală noaptea, peste tânărul aflat singur, departe de sat și îl atacă, îl violează. Atunci când se opune sau descoperă impostura, tânărul este pedepsit: demonul îl ia pe sus și îl aruncă peste stânci sau în prăpăstii, îl îmbolnăvește și, nu de puține ori, îl omoară. Fură sau schimbă copiii nou-născuți sub ochii mamelor” (Eretescu, 2007: 11). Sălășluiește în scorburi de copaci. Stârnește vânturi puternice, furtuni care scot lemne din rădăcini, ploi mari. Pe unde trece ea, rămân oile sterpe, bolnave sau moarte (Bilțiu, 1999: 34). Este o creatură care nu a atins nivelul de civilizare a celor din satul tradițional. Nu cunoaște îmbrăcămintea sau încălțămintea, este incapabilă să mintă sau să-și ascundă intențiile (Eretescu, 2007: 60). „Fata Pădurii din Carpați este stăpâna pădurii și a plantelor de leac din natură. Stăpână deci a unor locuri asemănătoare celor care formează cadrul de viață al vânătorilor și culegătorilor de plante sălbatice din preistorie” (Jean Cuisenier, 2000). ♦ „Se zicea că, odată, la noi în sat umbla Fata Pădurii. Avea copite de cal și umbla pe la vetrele de oi. Păcurarii știau bine unde are ea grădinița și straturile de flori. Și, într-o zi, unul din păcurari s-a dus în grădina ei să vadă și el ce flori are Fata Pădurii în grădină. A vrut omul și el să se-nstruțe. Fata Pădurii repede a și aflat că a fost în grădina ei. Și se pomenește numai că se apropie de el și zice: Măi, Mihai, de n-ai fi foastă, / La stratu’ cu rostopască, / Tătă lume-ar si a noastră. Și atunci Fata Pădurii l-a luat în brațe și l-a sărutat. Numai că Mihai a avut la el usturoi. Și ea a simțit atunci miros de usturoi și l-a aruncat. Ea n-a mai avut putere asupra lui, că cine știe ce făcea cu el. L-ar fi dus undeva. Apoi toți păcurarii s-au strâns și au legat-o cu coajă de tei. De atunci se spune că s-ar fi depărtat Fata Pădurii de către sat” (Maria Bârlea, 42 ani, Giulești, cf. Bilțiu, 1999: 227-228). ♦ Legendele despre Fata Pădurii sunt răspândite în nordul Ardealului, Maramureș, estul Sătmarului și nordul Moldovei, apoi sudul Ucrainei (Transcarpatia – nordul Maramureșului istoric), respectiv Albania și nordul Greciei. Elementele comune dialectale daco-român și aromân sugerează apartenența la un strat autohton, preroman. „Maramureșul este perimetrul în care întâlnim stratul cel mai vechi de narațiune și credințe despre Fata Pădurii...” (Eretescu, 2007: 66). – Lat. feta (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, Densusianu, cf. DER; DEX, MDA).

barșon, barșoane, s.n. (reg.) 1. Catifea (în Trans.). 2. Zgardă de mărgele (în Maram., Oaș, Lăpuș): „Lelea cu barșoanele / Nu ști mulge vacile” (Memoria, 2001: 81). ■ „În tot Maramureșul, de la fetiță la bătrână, fiecare poartă și acum în jurul gâtului zgărdanul sau barșonul, identice cu zgarda din Țara Oașului, completând răscroiala pătrată a cămășii” (Bănățeanu, 1965: 124). ■ Explicația devierii de la sensul primar (catifea), la sensul secundar (zgărdan): „La sărbători, tinerele fete [din Lăpuș] purtau câte două rânduri de barșoane (broderie din mărgele pe suport textil, cu panglici colorate la capete), prinse de cozi” (Mirescu, 2006: 149). Panglicile colorate de la capetele zgărdanelor erau confecționate din catifea. Cu timpul, cuvântul barșon a devenit sinonim cu zgărdan. – Din magh. bársony „catifea” (DLRM, MDA).

barșon, -oane, s.n. – 1. Catifea (în Trans.). 2. Zgardă de mărgele (în Maramureș, Oaș, Lăpuș): „În tot Maramureșul, de la fetiță la bătrână, fiecare poartă și acum în jurul gâtului zgărdanul sau barșonul, identice cu zgarda din Țara Oașului, completând răscroiala pătrată a cămășii” (Bănățeanu 1965: 124). Tot barșon se numește zgarda lungă care se poartă prinsă pe cap și de cozile fetelor, în Țara Lăpușului (idem, 154): „Lelea cu barșoanele / Nu ști mulge vacile” (Memoria 2001: 81); „Ori pă bumbi, ori pă cojoc,/ Ori pă barșonul de la clop” (Lenghel 1985: 593). Explicația devierii sensului o găsim la Mirescu (2006, 149): „La sărbători, tinerele fete [din Lăpuș] purtau câte două rânduri de barșoane (broderie din mărgele pe suport textil, cu panglici colorate la capete), prinse de cozi”. Panglicile colorate de la capetele zgărdanelor erau confecționate din catifea (barșon), material textil achiziționat din magazin. Utilizat la început cu sens peiorativ (depreciativ la adresa fetelor ce recurgeau la acest „zorzon” modern), cuvântul barșon a devenit cu timpul sinonim cu zgărdan. – Din magh. bársony „catifea”.

barșon, barșoane, s.n. – (reg.) 1. Catifea (în Trans.). 2. Zgardă de mărgele (în Maramureș, Oaș, Lăpuș): „În tot Maramureșul, de la fetiță la bătrână, fiecare poartă și acum în jurul gâtului zgărdanul sau barșonul, identice cu zgarda din Țara Oașului, completând răscroiala pătrată a cămășii” (Bănățeanu, 1965: 124). Tot barșon se numește zgarda lungă care se poartă prinsă pe cap și de cozile fetelor, în Țara Lăpușului (idem, 154): „Lelea cu barșoanele / Nu ști mulge vacile” (Memoria, 2001: 81); „Ori pă bumbi, ori pă cojoc,/ Ori pă barșonul de la clop” (Lenghel 1985: 593). Explicația devierii sensului o găsim la Mirescu (2006: 149): „La sărbători, tinerele fete [din Lăpuș] purtau câte două rânduri de barșoane (broderie din mărgele pe suport textil, cu panglici colorate la capete), prinse de cozi”. Panglicile colorate de la capetele zgărdanelor erau confecționate din catifea (barșon), material textil achiziționat din magazin. Utilizat la început cu sens peiorativ (depreciativ la adresa fetelor ce recurgeau la acest „zorzon” modern), cuvântul barșon a devenit cu timpul sinonim cu zgărdan. – Din magh. bársony „catifea” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

harcă, (hârcă), s.f. – (reg.; mit.) Pește uriaș; balenă; „tata peștilor” (Papahagi, 1925): „O mărs o fată cu boii la râu și s-o băgat în marginea râului să adape boii. Și odată o vinit harca și-o prins-o pă fată de picior” (Bilțiu, 1999: 138): „În Maramureș, deși lipsesc apele mari, întâlnim totuși mitocredințe ale apelor, unele născocite din rațiuni de ordin practic, având drept scop îndepărtarea copiilor de la apele curgătoare” (Bilțiu, 1999: 26-27). – Probabil din hârca „craniu, țeastă; femeie bătrână și urâtă”.

COPIL¹, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugaci. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = fiu de boier care făcea serviciul de paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

COPIL¹, copii, s. m. 1. Băiat sau fată în primii ani ai vieții (până la adolescență). ◊ Copil de școală = copil care a depășit vârsta de 7 (sau 6) ani și merge la școală. Copil mic (sau, pop., de țâță) = sugar. ◊ Loc. adv. De (mic) copil = din copilărie. ◊ Expr. (Despre bătrâni) A ajunge (sau a da) în mintea copiilor = a-și pierde judecata, a se ramoli. 2. Tânăr, adolescent. ◊ (În trecut) Copil de casă = paj la familia domnitoare sau la boierii mari. Copil de trupă = copil (orfan) crescut și educat de o unitate militară. 3. Fiu, fiică. ◊ Copil legitim = copil născut în cadrul căsătoriei. Copil nelegitim = copil născut în afara căsătoriei; copil natural, bastard. Copil din flori = copil din afara căsătoriei; copil nelegitim, copil natural, bastard. ◊ Expr. Unde (și-)a înțărcat dracul copiii = în locuri depărtate și pustii. 4. Fig. Om naiv, fără experiență. – Cf. alb. kopil.

cață, cațe, s.f. (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ■ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari, cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). ■ Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, după DER).

vitreg, ~ă [At: (a. 1652) ap. TDRG / A și: ~reg / V: (pop) ~ec, ~ric, ~rig, (reg) vetrigă, ~reag / Pl: ~egi, ~ege, (reg) ~egi af / E: ml vitricus] 1 a (D. copii sau părinți, determinând natura rudeniei lor reciproce) Care nu este rudă de sânge, devenind rudă printr-o nouă căsătorie a unuia dintre părinți. 2-3 a (Îs tată ~), (îrg) sm Soțul mamei considerat în raport cu copiii dintr-o căsătorie anterioară a acesteia Si: (îrg) mașter, (înv) mașteh, (reg) bade, bădică, măștihoi, nene, tată (de-)al doilea, tată de salcie, tată de scoarță, tată fiastru. 4-5 a (Îs mamă ~ă), (îrg) sf Soția tatălui considerată în raport cu copiii dintr-o căsătorie anterioară a acestuia Si: (îrg) maștehă, mașteră, (reg) lele, măștihoaie, măștihucă, mătușă, maică de-a doua oară, mamă bătrână, mamă de-a doua, mamă de salcă, mamă de scoarță, mamă fiastră, mamă priminită, mamă strâmbă. 6-7 a (Îs fiu sau fecior ~), (îrg) sm Fiu din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerat în raport cu părintele vitreg (1) Si: (înv) fiastru. 8 a (Îs) Fiică (sau fată) ~ă Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu părintele vitreg (1) Si: (înv) fiastră. 9-10 a (Îs frate ~), (înv) sm Fiu din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerat în raport cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați dintr-o nouă căsătorie Si: (reg) bade, bădiță, nene, frate de-al doilea, frate de măștihoi, frate de salcie, frate de scoarță, frate fiastru, frate mașter, frate priminit. 11-12 a (Îs frate ~), (înv) sm Fiu nelegitim considerat în raport cu copiii legitimi ai aceluiași părinte Si: (reg) bade, bădiță, nene, frate de-al doilea, frate de măștihoi, frate de salcie, frate de scoarță, frate fiastru, frate mașter, frate priminit. 13 a (Îs) Soră ~ă Fiică din altă căsătorie a unuia dintre soții recăsătoriți, considerată în raport cu copiii celuilalt soț ori cu copiii rezultați dintr-o nouă căsătorie Si: (reg) soră de-a doua, soră de scoarță, soră fiastră, soră mașteră. 14 a (Îas) Fiică nelegitimă considerată în raport cu copiii legitimi ai aceluiași părinte Si: (reg) soră de-a doua, soră de scoarță, soră fiastră, soră mașteră. 15 a (Pex; d. oameni, guvernări, autorități etc.) Care are o atitudine ostilă și nedreaptă față de cineva Si: asupritor (2), opresiv. 16 a (D. destin) Implacabil. 17 a (Fig; d. împrejurări, condiții etc.) Defavorabil (1).

mamă s.f. I 1 (și mamă bună) <pop. și fam.> maică, mamaie, muică, <fam.> bătrâna (v. bătrân), mimă, <reg.> babă, mamacă, neneacă, <înv.> mușă, <arg.> purie (v. puriu). Mama se sacrifică pentru copiii ei. 2 mamă-mare = bunică, <pop. și fam.> bună (v. bun), mamaie, <înv. și reg.> mătușă, moașă, <reg.> babă, bâtă (v. bât), bobă, iacă², maică, mamancă, mamă-bătrână, mamă-bună. Mama-mare maternă este o persoană distinsă și energică; (reg.) mamă-bătrână = mamă-bună v. Bunică. Mamă-mare. 3 mamă vitregă = <înv. și reg.> maștehă, mașteră (v. mașter), <reg.> maică, măștihoaie, nană. Mama lor vitregă este o femeie bună și înțelegătoare. 4 mamă-soacră = soacră, <pop.> socrie, <înv.; iron.> patefon. Se înțelege foarte bine cu mama soacră. 5 mamă de împrumut = mamă purtătoare, mamă-surogat; mamă purtătoare = mamă de împrumut, mamă-surogat; mamă-surogat = mamă de împrumut, mamă purtătoare. Mama-surogat este femeia care poartă și naște copilul unui cuplu. 6 (art.) mama-pădurii = a (mitol. pop.; și nm. pr.) <reg.> fata-pădurii (v. fată), mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, papună, pădureana (v. pădurean), pădureanca (v. pădureancă), păduroaia (v. păduroaie), păduroaica (v. păduroaică), păduroaie, surata-din-pădure (v. surată), vâlva-codrilor (v. vâlvă), vâlva-pădurii (v. vâlvă), vidma-pădurii (v. vidmă). Mama-pădurii este un personaj închipuit ca o bătrână urâtă și rea; b (folc.; reg.; în forma muma-pădurii) v. Caloian; (folc.; pop.) mama-ploaie v. Caloian; (mitol. pop.; reg.) mama-codrului = mama-huciului = mama-ogașilor v. mama-pădurii; mama-ho v. Baubau; (în credințe și superstiții; înv.) mama-mușă v. Babă. Strigoaică¹. Vrăjitoare (v. vrăjitor). 7 fig. (rar) v. Ajutor. Apărătoare (v. apărător). Cârjă. Ocrotitoare (v. ocrotitor). Patroană (v. patron²). Protectoare (v. protector). Reazem. Sprijin. Sprijinitoare (v. sprijinitor). Susținătoare (v. susținător). Toiag. Tutore. 8 fig. (pop.) v. Cauză. Izvor. Obârșie. Origine. Rădăcină. II 1 (entom.; și, art., mama-albinelor) împărăteasa-albinelor (v. împărăteasă), împărăteasă, matcă, regină, <pop.> albină-împărătească, <reg.> crăiasa albinelor (v. crăiasă), crăiasă, crăiță, muscă-mare. 2 (art.; bot.) mama-pădurii = a Lathraea squamaria; <reg.> buricul-pământului (v. buric), buruiană-de-trânji, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui (v. floare), iarba-șarpelui (v. iarbă), păduroaică, porumbul-cucului (v. porumb), roșioară-sălbatică (v. roșior), solzarie, sudoare, șerpariță, trânji (v. trând¹), untișor; b (reg.) v. Barba-popii (v. barbă) (Spiraea aruncus); c (reg.) v. Năprasnică (v. năprasnic) (Geranium robertianum); d (reg.) v. Sânziene-de-pădure (v. sânziană). Vinariță (Asperula odorata); (reg.) mama-mașteră v. Unghia-păsării (v. unghie¹) (Viola declinata); mama-ploaie v. Pătlagină (Plantago major); mama-săcării v. Secară-comută (Claviceps purpurea). 3 (art.; ornit.; reg.) mama-cucului v. Codobatură. Prundar. Prundaș (Motacilla alba). 4 (art.; j. de copii; reg.) mama-cucului = mama-gaia = mama-puilor v. Cloșca-cu-pui (v. cloșcă). Puia-gaia. III (art.; anat.; reg.; în forma mumă) muma-muierii v. Placentă.

cață, s.f. – (reg.) Băț lung, cu un cârlig la un capăt. ♦ (top.) Cața, tarla în hotarul orașului Seini, pe malul Someșului, în dreptul satului Roșiori. Bătrânii spun că pe aceste locuri era o pădure seculară de stejari. În această pădure erau copaci cu tulpini atât de groase, încât trebuiau cinci oameni să le cuprindă. Și azi Someșul dezgroapă, săpând în maluri, trunchiuri uriașe, aproape carbonizate. Legenda spune că în pădurea din Cața trăia o fată înaltă și voinică: Fata Cații sau Fata Pădurii (Zinir, 2003: 62-63). – Cf. acăța (DEX, MDA); postverbal a lui (a)căța (< lat. captiare) (Șăineanu, Scriban, DLRM); cuv. autohton (Russu). Cuv. rom. > ucr. kaca „bîtă” (Candrea, cf. DER).

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

bucium, instrument aerofon natural specific folclorului românesc. Plaiurile munților noștri răsună încă de sunetul pătrunzător al acestui străvechi instrument păstoresc. Pe povârnișurile de miazăzi și de răsărit ale Carpaților, în munții din N țării și în Munții Apuseni se pot întâlni cinci tipuri de b., deosebite prin forma țevii, lungă între un metru și jumătate și peste trei metri, dreaptă ori încovoiată, conică pe toată lungimea sau cilindrică, cu capătul inferior ușor conic. Păcurarii îl mai numesc bucin, bucen, trâmbiță, trâmbită, tulnic etc. și îl fac din doage lungi de lemn de brad, frasin, tei sau alun. Doagele le dobândesc despicând în lung lemnul bine uscat și scobind miezul. Cele două jumătăți sunt pe urmă lipite și strâns înfășurate cu curmei de tei, coajă de mesteacăn sau coajă de cireș. În partea de miazănoapte a țării, b. sunt adesea din tablă, făcute de meșteșugari din sate sau târguri, uneori cu țeava de două ori încolăcită (cam ca un trombon*). „Tulnicu” Țării Moților, din care cântă mai ales fetele și nevestele, este întotdeauna din doage de brad, legate din loc în loc cu inele de răchită. B. este un instrument de suflat natural. Sunetele pe care le scoate (seria de armonice* ale sunetului fundamental, între armonicele 3 și 16), diferă după lungimea și forma tubului sonor, după îndemânarea instrumentistului, dar și pe potriva melodiilor specifice, obișnuite în partea locului. Întrebuințat altădată și pentru semnalizări militare – bătrânele cronici pomenesc adesea de glasul b., care dădea semn de război – actualmente este folosit aproape numai de păstori. Din el intonează felurite semnale (2), strâns legate de munca lor de toate zilele: A oilor, Cînd vin oile la muls, La făcutul cașului, Când coboară oile de la munte ș.a., dar și diferite „zicăli” în scop de divertisment. În ținuturile din partea de miazănoapte a țării, din b. se cântă și la înmormântare. V. Alphorn.

MAMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) mumă s. f.] – Lat. mamma.

danț 1. Denumire dată suitei ciclice de jocuri* populare, în Țara Oașului. Ea este alcătuită din trei părți (jocuri): „cu fete”, „feciori în roată” și „de-a-nvârtitu”; formația în care se joacă cunoaște multiple evoluții – coloană de perechi, cerc de bărbați, perechi în linie repartizate în spațiul de joc – de asemenea variază și priza între jucători. Ritmul este binar* sincopat „optime” ♪ „optime” ♪ „optime” iar mișcarea, deosebit de viguroasă, cu pași tropotiți, bătăi* de pinteni (pe sol și în aer) învârtituri, bătăi din palme, însoțite de „țipurituri” (strigături* cântate). 2. Denumire dată brâului* (tip brâu bătrân bănățean), în unele localități din Ținutul Pădurenilor (Hunedoara). 3. Danțu, varianta brâului carpatin (mocănesc) din Rășinari (Sibiu). 4. De d., d. sus, denumire sub care sunt cunoscute variante ale ardelenei (1) sincopate, în zona Vașcăului (Bihor).

lumină s.f. A I 1 (urmat de determ. în gen. care indică sursa) rază, strălucire, <rar> senin, străluminare, <înv. și pop.> lume, răsfrângere, vedere, <reg.> zare, <înv.> luceafăr, luceală, luceață, lucoare, smiclire, <latin.; înv.> luce, <fig.> bătaie. Îi orbea lumina soarelui. Paharele sclipeau în lumina candelabrului aprins. 2 (electr.) lumină electrică = curent electric, electricitate, energie electrică, <reg.> vilon. Lumina electrică a fost întreruptă timp de câteva minute. 3 (chim.) lumină de var = (art.) lumina lui Drumond. Lumina de var este o lumină albă intensă, obținută prin atingerea unei plăci de var cu vârful unei flăcări mici de gaz detonant; (art.) lumina lui Drumond= lumină de var. 4 (fiz.; pop.) v. Watt. 5 (entom.; reg.) lumină-de-pădure v. Licurici (Lampyris noctiluca). 6 (fiz. ; impr.) v. Lumen. II 1 (astron.; înv. și reg.) v. Lună. 2 (astron.; înv. și reg.) lumină nouă v. Lună nouă. 3 (pop.) v. Lumânare. 4 (bis..; reg.) lumină de stat v. Toiag. 5 (reg.) v. Foc. 6 (astron.; înv.) v. Lunație. Lună sinodică. 7 (înv.) v. Lună. 8 (poetic) v. Flacără. Flamă. Pară¹. Văpaie. Vâlvătaie. 9 (poetic) v. Flăcăraie. Pară¹. Pălălaie. Pârjol. Văpaie. Vâlvătaie. Vâlvoare. III (reg.) 1 (la moara de apă) <reg.> grindă, podoimă¹, posadă¹, punte. Pe lumină se sprijină capătul de jos al fusului care învârtește piatra alergătoare. 2 (la cumpăna fântânii) v. Prăjină. 3 (reg.; și lumină de gheață) v. Țurțur. B I 1 (mineral.; rar) v. Diamant. 2 (anat.; înv. și pop.; și, art., lumina ochiului) v. Bulbul ochiului (v. bulb). Glob ocular. Globul ochiului (v. glob). 3 (mai ales în pictura bisericească; înv. și pop.) v. Aură. Aureolă. Halo. Nimb. 4 (anat.; pop.; și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) v. Pupilă. 5 (poetic; adesea cu determ. „apei”, „mării”) v. Luciu². Oglindă. II fig. 1 (și, art., lumina ochiului, lumina ochilor) vedere. Orbii au ochii lipsiți de lumină. Cu cât îmbătrânește, lumina ochilor i se stinge. 2 (anat.) ochi¹. Sub bretonul lung al fetei două lumini albastre te fascinează. 3 licăr, licărire, licărit, lucire, scânteiere, sclipire, sticlire, străfulgerare, strălucire, <fig.> foc, rază, scăpărare, străfulgerare, <fig.; reg.> strelici. îndrăgostiții nu-și pot ascunde lumina din priviri. 4 strălucire. Orice urmă de lumină i-a pierit de pe chip. III fig. 1 cultură, cunoștințe (v. cunoștință), instrucție, învățătură, pregătire, studii (v. studiu), <fig.> carte. Îi întrece pe toți în privința luminii. Deși este foarte isteț, nu are prea multă lumină. 2 înțelepciune. Lumina acestui bătrân este recunoscută. 3 călăuzitor, îndrumător, povățuitor, sfătuitor, <fig.> guru, luceafăr, luminător. Savantul i-a fost lumină în primii ani de cercetare. 4 (relig. creștină; nm. pr.) Lumină de la Lumină = Lumină din Lumină = Fiul lui Dumnezeu (v. fiu), Fiul Omului (v. fiu), Galileanul, Hristos, Iisus, Iisus Galileanul, Iisus Hristos, Învățătorul (v. învățător), Mântuitorul (v. mântuitor), Mesia, Mielul Domnului (v. miel), Mielul lui Dumnezeu (v. miel), Mielușelul Domnului (v. mielușel), Mielușelul lui Dumnezeu (v. mielușel), Nazareeanul (v. nazareean), Nazarineanul (v. nazarinean), Tămăduitorul (v. tămăduitor), <fig.; înv.> Leul (v. leu¹). Ne închinăm Luminii din Lumină. 5 (rar) v. Iluminare. Revelație. 6 (înv.) v. Cărturar. Dascăl. Erudit. Învățat². Savant. 7 (relig. creștină; înv.) v. Sfânta Treime (v. sfânt). Trinitate. Troiță. C (tehn.; rar) v. Interstițiu.

cotruță² sf [At: COSTINESCU / V: ~uț sn / Pl: ~țe / E: mg katrocz] (Pop) 1 Vatră mică, în prelungirea vetrei mari. 2 Vatra de sub horn, unde se face focul. 3 Porțiune de vatră între sobă, cuptor și horn. 4 Partea din fund a vetrei. 5 Parte a vetrei unde se adună cenușa Si: cenușar. 6 Colț al vetrei unde stau să se încălzească pisicile sau copiii mici. 7 (Îe) Șade încă pe ~ E foarte mic. 8 (Pex) Toată întinderea vetrei. 9 (Pex) Loc gol dintre cuptor și perete. 10 Treaptă care servește copiilor pentru a se urca pe cuptor. 11 Loc de lângă sobă unde se usucă rufe sau se dospește aluatul. 12 Dulap pentru vase de gătit, între sobă și perete. 13 Pat pentru copii și bătrâni, între sobă și perete. 14 (Pan) Firidă în zid sub vatră, unde cade cenușa printr-un grătar Si: cenușar. 15 Firidă în zid unde se păstrează lemnele de foc. 16 Firidă în zid unde se țin vase. 17 Firidă în zid unde se încălzesc mieii sau pisicile. 18 Mică firidă în perete unde se țin chibriturile. 19 (Pre) Grătarul prin care cade cenușa. 20 Poliță dintre cuptor și ușă. 21 (Spc) Cujbă ce ține găleata pe foc. 22-23 (Fig) Cotruțar (1, 3). 24 Cățea mică și slabă. 25-26 (Fig) Fată sau femeie tânără care umblă din casă în casă, leneșă și rea de gură.

bătrân, ~ă [At: COD. VOR. 63/2 / V: (înv) ~târn, ~ă / E: ml betranus (= veteremus] 1 smf Om de vârstă înaintată Cf moșneag (1), moș (1), (îrg), ghiuj (1), vâj (1), unchiaș, babă, mătușă. 2 smp (Înv; îs) ~ii satului Reprezentații comunali (aleși dintre oamenii în vârstă). 3 smp (Pop) Strămoși. 4 smp (Îlav) Din ~i Din moși-strămoși. 5 smp (Pfm) Părinți. 6 sm (Îrg) Parte de moșie rămasă din moși-strămoși. 7 sm (Iht) Țigănuș (Umbra krameri). 8-9 a (D. ființe) (Foarte) înaintat în vârstă. 10 a (Înv; d. profesioniști) Cu mulți ani de activitate. 11 a (Îs) Fată ~ă Fată care a rămas nemăritată după vremea măritișului. 12 a (Îs) June ~ Bărbat care a îmbătrânit necăsătorit. 13 a (Îs) Tata ~ Bunic. 14 a (Îs) Mamă ~ă Bunică. 15 a (Îs) Zile (sau vremuri) ~e De demult. 16 a (Înv; d. oameni) Așezat de mult într-un loc.

VORBĂ, vorbe, s. f. 1. Cuvânt. 2. Șir de cuvinte care exprimă o cugetare; gând, idee exprimată prin cuvinte; spusă, zisă. ◊ Expr. Auzi vorbă! = ce spui! se poate? e posibil? Ce vorbă! = în adevăr, fără îndoială. A avea o vorbă cu cineva = a avea ceva de discutat cu cineva; a vrea să comunici un secret cuiva. Cu vorba că... = zicând că..., sub pretext că... Vorbe de clacă = flecăreală fără rost, fără miez. 3. Expunere, istorisire, relatare. ◊ Expr. Lasă vorba! sau (eliptic) vorba! = tăcere! nici un cuvânt! Ce mai (atâta) vorbă? = ce să mai lungim discuția, să curmăm discuția. A (nu) da (cuiva) pas la vorbă = a (nu) lăsa cuiva posibilitatea să vorbească. 4. Convorbire, conversație; discuție, taifas. ◊ Loc. adv. Fără multă vorbă = fără a crâcni, fără să protesteze. Din două vorbe = fără multă discuție; operativ, repede. Din vorbă în vorbă = din una în alta, din discuție în discuție. ◊ Expr. A fi vorba de... (sau despre..., să...) = a fi în discuție, a fi obiectul discuției..., a se vorbi de... A-și face de vorbă cu cineva = a găsi prilej de discuție cu cineva. A avea de vorbă (cu cineva) = a avea de discutat, de aranjat ceva (cu cineva). Fie vorba între noi! = ceea ce știm să rămâne între noi, să nu afle nimeni. Nici vorbă! = a) negreșit, desigur; fără doar și poate; b) nici pomeneală. Nu-i vorbă! (sau mai e vorbă?) = fără îndoială, firește, e de la sine înțeles. Vorbă să fie! = nu cred așa ceva, nici pomeneală. A schimba vorba = a schimba obiectul discuției. ♦ Compus: vorbă-lungă = om flecar, palavragiu. ♦ Schimb de cuvinte în contradictoriu; neînțelegere, ceartă. 5. Mod, fel de a vorbi, de a se exprima. Vorba dulce mult aduce. ◊ Expr. Dacă ți-i vorba de-așa sau dacă așa ți-i vorba = dacă așa stau lucrurile. 6. Zicătoare, zicală, proverb, expresie. ◊ Expr. Vorba ceea, expresie stereotipă folosită în povestire pentru a introduce o zicală, un proverb, cuvintele spuse de cineva etc. Vorba cântecului = așa cum se știe din bătrâni. 7. Îndemn, sfat, învățătură. ♦ Părere, convingere; hotărâre. 8. Promisiune, făgăduială; angajament. ◊ Expr. Vorba-i vorbă = cuvântul dat trebuie respectat, promisiunea dată e datorie curată. A se ține de vorbă = a-și respecta promisiunile, angajamentele. A zice vorbă mare = (mai ales în construcții negative) a se angaja solemn, a face o promisiune deosebită. 9. Înțelegere, învoială; tocmeală; târguială. ◊ Loc. adv. Din două vorbe sau (rar) dintr-o vorbă = fără multă discuție, repede. ◊ Expr. (Pop.) A face vorba (sau vorbele) = a peți. A-i face (cuiva) vorbă cu cineva = a mijloci o întâlnire între un băiat și o fată (în vederea căsătoriei). A fi în vorbă = a fi în tratative pentru încheierea unei căsătorii, a unei afaceri etc. 10. Zvon; veste, știre, informație. ◊ Expr. A se face vorbă = a se răspândi o știre, un zvon. A spune (cuiva) două vorbe = a comunica ceva cuiva. A lăsa vorbă = a lăsa o dispoziție, a anunța ceva înainte de a pleca undeva. (Așa) umblă vorba = (așa) se vorbește, (așa) se vorbește, (așa) se spune. A trimite (sau a da) vorbă = a transmite un mesaj. ♦ Bârfeală, clevetire; calomnie. 11. Grai, limbă. Străin la vorbă. – Et. nec. Cf. sl. dvorĭba.