GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (nici un) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

ANOST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: anost] – Din ngr. ánostos.

PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lătăreț, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări de viteză) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

NESĂRAT, -Ă, nesărați, -te, adj. 1. Care nu conține (în cantitate suficientă) sare. 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestări ale lor; spec. despre vorbe, glume) Fără spirit, fără haz, fără farmec, anost, fad, searbăd; p. ext. (despre manifestările oamenilor) fără conținut, fără sens, prostesc. – Ne- + sărat.

DULCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost sărat foarte puțin. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1) care se mănâncă. – Lat. dulcis.

SIROPOS, -OASĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau aspectul siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux).

Expresiv ≠ fad, neexpresiv, inexpresiv, searbăd, spălăcit, șters

Fad ≠ expresiv, gustos

Gustos ≠ fad, neplăcut, searbăd

SEARBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. (Despre alimente) Fără gust, fad; (fig.) plicticos, monoton.

FAD adj. 1. v. searbăd. 2. leșietic, leșios, sălciu, searbăd, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.)

FAD adj. v. anost, neinteresant, plicticos, plictisitor.

INSIPID adj. dulceag, fad, searbăd, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lânced. (O mâncare ~.)

LEȘIETIC adj. v. fad.

LEȘIOS adj. v. fad.

LIHOD adj. v. dulceag, fad, insipid, searbăd.

LÂNCED adj. v. bolnav, dulceag, fad, insipid, nesănătos, searbăd, suferind.

PLICTISITOR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. v. monoton. 3. v. enervant.

SĂLCIOS adj. v. fad, leșietic, leșios, sălciu, searbăd.

SĂLCIU adj. v. fad.

SĂLCOS adj. v. fad, leșietic, leșios, sălciu, searbăd.

SEARBĂD adj. 1. dulceag, fad, insipid, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lânced. (O mâncare ~.) 2. v. fad. 3. v. inexpresiv.

SPELB adj. v. dulceag, fad, galben, insipid, îngălbenit, palid, searbăd.

fad adj. m., pl. fazi; f. sg. fadă, pl. fade

DECOLORAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A DECOLORA și A SE DECOLORA. 2) fig. (mai ales despre stil) Care este lipsit de expresie; inexpresiv; palid; șters; fad. /v. a decolora

FAD ~dă (~ zi, ~ de) 1) (despre mâncăruri) Care este lipsit de gust; searbăd; insipid. 2) fig. Care este lipsit de expresie; fără expresivitate; șters; inexpresiv; decolorat; palid. Culoare ~dă. Frumusețe ~dă. /<fr. fade

INCOLOR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu are culoare; fără culoare. Un gaz ~. 2) fig. Care este lipsit de individualitate; fără expresie; șters; fad; palid; searbăd; spălăcit. /<fr. incolore

INEXPRESIV ~ă (~i, ~e) Care nu este expresiv; lipsit de expresivitate; șters; fad; decolorat; palid. [Sil. in-ex-pre-] /<fr. inexpressif

INSIPID ~dă (~zi, ~de) 1) Care nu are nici un gust; fără gust; fad; searbăd. 2) fig. Care este lipsit de interes; fără spirit; anost. /<fr. insipide, lat. insipidus

NEUTRU ~ă (~i, ~e) 1) (despre state) Care nu aderă la nici una dintre părțile aflate în conflict; care promovează o politică de neutralitate. 2) (despre persoane) Care nu este de partea nimănui. 3) Care este lipsit de proprietăți bine pronunțate; lipsit de expresivitate; fad; palid; inexpresiv; șters. Stil ~. 4) lingv.: (Gen) ~ gen gramatical al numelor care nu este nici masculin, nici feminin. 5) chim. Care nu are caracter nici de acid, nici de bază. [Sil. ne-u-; Acc. și neutru] /<fr. neutre, lat. neuter, ~tra, it. neutro

PALID ~dă (~zi, ~de) 1) (despre față) Care este de culoare galben-albie (din cauza unei boli, a unei emoții). 2) (despre persoane) Care are fața cu o astfel de culoare. 3) (despre lumină) Care este lipsit de intensitate; fără strălucire; pal; stins. 4) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; puțin intens. 5) fig. Care este lipsit de expresie, de colorit; inexpresiv; decolorat; fad; șters. Expunere ~dă. /<lat. pallidus, it. pallido

PLAT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre obiecte) Care are lățimea și lungimea cu mult mai mare decât grosimea; de formă lată și turtită; lătăreț. 2): Picior ~ v. PICIOR. 3) (despre forme de relief) Care este întins și neted; șes. 4) fig. Care este sărac în imagini artistice; lipsit de expresivitate artistică; fad; searbăd; banal. Stil ~. 5) (despre persoane) Care se caracterizează prin lipsă de personalitate; fără caracter personal. /<fr. plat

SĂLCIU ~e (~i) Care are gust neplăcut de leșie; fad; leșietic. /salcie + suf. ~iu

SPĂLĂCIT ~tă (~ți, ~te) 1) Care este lipsit de culori vii; decolorat; șters. 2) Care este lipsit de expresie; palid; șters; fad. /v. a spălăci

ȘTERS ștearsă (șterși, șterse) 1) v. A ȘTERGE și A SE ȘTERGE. 2) Care și-a pierdut forma inițială, aspectul. 3) fig. (despre persoane) Care manifestă insuficiente calități intelectuale; mărginit; limitat; redus; mediocru. 4) (despre stil) Care este lipsit de expresie; palid; inexpresiv; decolorat; fad. 5) fig. (despre sunete, glas) Care este lipsit de sonoritate; surd; mat. / v. a (se) șterge

FAD, -Ă adj. 1. Fără gust, searbăd, insipid, nesărat. 2. (Fig.) Neexpresiv, plictisitor, anost. [Pl. fazi, fade. / < fr. fade].

FEDING s.n. Scădere temporară a intensității undelor electromagnetice recepționate de un aparat de radiorecepție, datorită schimbărilor atmosferice. [Var. fading s.n. / < engl., fr. fading, cf. engl. (to) fade – a slăbi].

MELIFLUU, -Ă adj. (Liv.; despre stil) Curgător și armonios. ♦ (Peior.) Fad, dulceag. [< fr. melliflue].

SIROPOS, -OASĂ adj. Dulce și îngroșat ca siropul. ♦ (Fig.) Fad, dulceag, lipsit de consistență. [Cf. fr. sirupeux].

INSIPID, -Ă adj. 1. Lipsit de gust; searbăd, fad. 2. (Fig.) Anost, fără spirit, nesărat. [< fr. insipide, it. insipido, cf. lat. insipidus, < in – ne, sapidus – savuros].

sălcos, -oasă, adj. (înv. și reg.; despre terenuri) 1. care este acoperit cu sălcii, plin de sălcii. 2. cu gust neplăcut, fad, insipid, leșietic, leșios.

FAD, -Ă adj. (despre mâncăruri) fără gust, searbăd, insipid. ◊ (fig.) neexpresiv, plictisitor, anost. (< fr. fade)

FADOARE s. f. însușirea a ceea ce este fad; insipiditate. (< fr. fadeur)

INSIPID, -Ă adj. 1. lipsit de gust; searbăd, fad. 2. (fig.) anost, fără spirit, nesărat. (< fr. insipide, lat. insipidus)

MELIFLUU, -Ă adj. 1. care are dulceața mierii. 2. (despre stil) curgător și armonios. ◊ (peior.) fad, dulceag. (< fr. melliflu)

leșui (leșuiesc, leșuit), vb. – A slăbi, a lua puterea, a rămîne fără putere. Sl. lišiti „a lipsi”, cf. lehăi. – Der. leșuială, s. f. (slăbire, leșin); leșin, s. n. (slăbiciune, pierderea cunoștinței), probabil în loc de *leșin(i)e, cf. bg., rus. lišenie „pierdere, privare”; leșina, vb. (a pierde cunoștința; a pierde puterea), cf. sb. lješivati „a pierde puterea”; leșinat, adj. (slăbit, fără cunoștință; fad, searbăd); leșinătură, s. f. (slăbiciune; stîrpitură). Părerile variază destul cu privire la originea acestor cuvinte. După Cihac, II, 669, leșina (mr. lișinare) ar veni din gr. ỏλιγώνομαι, fiind un cuvînt identic cu a ligni. Pentru Philippide, Principii, 148 și Iordan, BF, IX, 153 este un der. din leș „cadavru”; după Tiktin, există o legătură între leșin și lehamite, care pare certă, însă nu pe calea indicată de el. În sfîrșit, după Candrea-Dens., 983; Pascu, I, 108; Densusianu, GS, II, 19; Rosetti, I, 168; Buescu, RPF, III, 356, e vorba de un reprezentant al lat. *laesionāre, din laesiōnem, greu de admis din punct de vedere semantic.

salcie (-ălcii), s. f. – Nume de arbori din familia salicaceelor (Salix alba, S. triandra, S. pentadra, S. babylonica). – Var. salce, Banat salcă. Mr. salțe, megl. sulcă. Lat. salĭcem (Pușcariu 1499; REW 7542) cf. alb. selk (Meyer 400; Phlippide, II, 653), it. salcio, prov. sautze, v. fr. sauce, sp. sauce. Ramurile de salcie se duc la biserică în Duminica Floriilor, ca în Spania ramurile de palmier; de aici Dumineca Sălcii, înv. – Der. sălcet, s. n. (loc cu sălcii), din lat. salĭcētum (REW 7532; P. Aebischer, RPF, III, 700), cf. it. salceto, prov. sauzeda, fr. saussaie; sălcioară, s. f. (răchițică, Elaeagnus angustifolia); sălciș, s. n. (loc cu sălcii); sălciu, adj. (cu gust de leșie; insipid, fad), a cărui legătură cu salce pare evidentă, datorită gustului amar al frunzei de salcie (Pușcariu; Tiktin; Candrea preferă să trimită la un lat. *salĭcineus), sau pentru că salcia este caracteristică pentru apele stătătoare (după Pascu, Beiträge, 53, ar fi în loc de *sărciu, de la sare; etimonul propus de P. Papahagi, Dunărea, II, 12, ne este necunoscut, cf. Lozovan 250).

sare (săruri), s. f. – Clorură de sodiu. – Mr. sare, mr., megl. sari, istr. sore. Lat. sale, forma vulgară de la săl (Pușcariu 1524; REW 7521), cf. it. sale, prov., cat., sp., port. sal, fr. sel. Pl. are valoare colectivă și uz în general științific. – Der. săra, vb. (a pune sare), mr. ansar, ansărare, megl. sar, sărari, din lat. sālāre (Pușcariu 1524; REW 7521); sărat, adj. (cu multă sare; excesiv de scump); sărărit, s. n. (înv., impozit plătit de locuitorii regiunilor învecinate cu ocnele de sare pentru a le folosi); sărătură, s. f. (calitatea de a fi sărat; apă sărată, apă de mare; pămînt sărat, impropriu culturilor), mr. nsărătură; sărăturos, adj. (înv., sărat); sărar, s. m. (vînzător de sare); sărărie, s. f. (depozit de sare); sărăriță, s. f. (Trans., rar, solniță); sărui, vb. (Banat, a săra); desăra, vb. (a îndepărta sarea; a înmuia); nesărat, adj. (fără sare; insipid, searbăd, fad; greoi, molîu, dizgrațios); presăra, vb. (a împrăștia); sănină, s. f. (loc în ocol unde se pune sare la oi), din lat. sālῑna (Candrea), sau în loc de *sărină, cu suf. -ină, ca pescuină, vizuină; sărune (var. sănune), s. f. (Trans., loc unde se pune sarea oilor), din lat. *salōnae (Candrea); săricică, s. f. (arsenic; Mold., acid tartric); sarniță, s. f. (solniță; plantă, Salsola kali); salin, adj., din fr. salin; salină, s. f., din fr. saline; salinitate, s. f., din fr. salinité. Din expresia rom. a făgădui marea cu sarea provine expresia ngr. ἠ σάρα ϰαἰ ἠ μάρα.

searbăd (-dă), adj. – 1. Fără gust, neplăcut, flasc. – 2. Insipid, nesărat, fad. – 3. Palid, decolorat, pricăjit. – Var. sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă. Ar putea fi vorba de lat. fervĭdus „cald”, deoarece mîncarea se strică sub efectul căldurii, cf. încins. Schimbarea lui f › s nu este normală și pare greu de explicat; poate se datorează unei forme intermediare; *sfearbăd, cu s- expresiv, redus ca în sfii › sii. Ultimul sens este normal, cf. sp. desazonada „flasc” și „indispus”, dar nu este de uz popular și ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se caute originea cuvîntului pornind de la această idee. Cu toate astea, așa au încercat să-l explice diferiți cercetători, pornind de la lat. *subalbidus „albicios” (Candrea, Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau **exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Iordan, Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat. *salvidus, de la salvia (Loewe 39) nu este mai ușoară. Legătura cu alb. tharpëd nu este clară: dar trebuie să fie remarcat că th alb. poate reproduce întocmai un f lat. Der. serbezi (var. sărbezi), vb. refl. (a deveni searbăd; a fi indispus), cf. înfierbăza, care se explică tot prin fervĭdus (Capidan, Dacor., III, 758; REW 3265aN); sărbușcă, s. f. (Mold., terci pregătit cu lapte acru).

bric-à-brac s. n. (franțuzism) Adunătură de lucruri vechi, puse alandala ◊ „Acțiunea a fost plasată într-o singură odaie (atelierul pictoriței? budoarul ei?), hală domestică într-un fad bric-à-brac, cu o singură ușă, monotonizând, exasperant, intrarea și ieșirea personajelor.” R.lit. 17 IV 80 p. 17 (din fr. bric-à-brac; DEX, DN3)

inasortabil, -ă adj. Care nu poate fi asortat cu ceva ◊ „Aceleași forme, aceleași culori fade, inasortabile cu interioarele moderne.” Cont. 13 XII 63 p. 2 (din in- + asorta + -bil)

op adj. inv. (arte; anglicism) Care se bazează pe reacții optice ◊ „Același nume este excelent într-un proiect figurativ și fad, impersonal într-o lucrare op, cu caracter ambiental-decorativ.” R.lit. 11 III 71 p. 29 (din engl. op[tical art]; BD 1965)

*fad, -ă adj. (fr. fade, it. fado, d. lat. vápidus, răsuflat, stricat, care vine d. vápor, abur). Insipid, nesărat, fără gust: mîncare fadă. Fig. Frumuseță fadă. Adv. În mod fad: a glumi fad.

1) gust n., pl. urĭ (lat. gûstus, maĭ probabil decît gŭstus; vgr. geustós, gustat, d. geúo, gust, v. tr. [V. gușă]; it. sp. gusto, fr. goût, pg. gosto). Simțu pin care apreciezĭ alimentele: avea gust supțire. Impresiunea pe care o fac alimentele asupra limbiĭ: mĭerea are gust dulce. Fig. Facultatea de a aprecia ce e frumos: critic plin de gust. Înclinațiune, predilecțiune: gust pentru pictură. Dorință, poftă: am gust de un pepene bun, de plecare, să plec. Mod personal de a simți, de a lucra: fie-care artist are gustu luĭ, tabloŭ în gustu luĭ Rafael. Grație, eleganță: îmbrăcat cu gust. Opiniune, preferență: a-țĭ spune gustu. Mîncare fără gust, mîncare fadă, nesărată.

dulceág, -ă adj., pl. egĭ, ege. Cam dulce. Fig. Fad, nesărat: poet dulceag. Adv. A scrie dulceag.

dulcegăríe f. Lucru dulceag, fad, fără gust, fără spirit: dulcegărie sentimentală.

dulcișór, -oáră adj. Cam dulce (E maĭ elegant de cît dulceag și n’are și înțelesu de „fad”). S.m. O mică plantă leguminoasă papilionacee cu florĭ purpuriĭ (hedýsarum obscúrum). Constituĭe un nutreț foarte bun.

nesărát, -ă adj. Fără sare. Fig. Fad, plicticos, sarbăd: vorbă nesărată. Adv. A vorbi nesărat.

* salsaparílă f., pl. e (fr. salsepareille, d. sp. zarzaparrilla, d. zarza, măcieș). Rădăcina unor plante sarmentoase agățătoare cu cîrceĭ originare din Mexic și America de Sud (smilax [medica, officinalis] ș.a.). Decoctu acesteĭ rădăcinĭ (fără gust, fad, și la urmă, cam amar și acru), care e un medicament sudorific și depurativ. V. saparină și salcie 2.

fad adj. m., pl. fazi; f. fadă, pl. fade

ANOST, -Ă, anoști, -ste, adj. Plicticos, searbăd, fad, monoton, uniform. [Acc. și: anost] – Din ngr ánostos.

SIROPOS, -OASĂ, siropoși, -oase, adj. Care are gustul sau consistența siropului. ♦ Fig. (Peior.) Plin de sentimentalism dulceag; fad. – Sirop + suf. -os (după fr. sirupeux).

DULCE, (A) dulci, adj., (B 2) dulciuri, s. n., (B 1) s. n. A. Adj. I. 1. Care are gustul caracteristic mierii sau zahărului. ♦ Care a fost îndulcit (cu miere, cu zahăr etc.). 2. (Despre lapte) Proaspăt; nefermentat. ♦ (Despre brânzeturi) Care nu a fost sărat sau care a fost puțin sărat. 3. (Despre fructe) Care este produs de un pom fructifer altoit, având gustul dulce (A I 1). 4. (Despre apă) De râu, de izvor, de fântână. II. Fig. 1. Frumos, drăguț, gingaș. Zâmbet dulce. ◊ Expr. A face (cuiva) ochi dulci = a privi (pe cineva) cu dragoste; a curta. ♦ (Despre miros) Aromatic, parfumat. ♦ (Despre glas, sunete etc.) Plăcut la auz; melodios. ♦ (Despre lumină) Puțin intens, blând, potolit. ♦ (Despre culori) Estompat, pal. 2. (Despre somn) Liniștit, calm, odihnitor. 3. (Despre gesturi, acțiuni) Ușor, delicat, gingaș. 4. (Despre terenuri) Puțin înclinat, cu pantă redusă, ușor de urcat. 5. (Despre climă și agenți fizici) Moderat, temperat. 6. (Despre ființe) Simpatic, plăcut la înfățișare sau în comportări. ♦ Iubit, drag. 7. (Despre oameni) Blând, omenos, înțelegător. ♦ Care procură mulțumire; agreabil. ♦ (Despre vorbe) Care place, desfată, mângâie. ♦ (Despre gânduri exprimate, versuri etc.) De dragoste; p. ext. searbăd, fad. B. S. n. 1. Ceea ce e plăcut, bun; ceea ce produce plăcere, bucurie. ◊ Loc. adj. De dulce = (în ritualul Bisericii creștine; despre mâncăruri) care este permis numai în perioadele dintre posturi; (despre zile sau perioade) în care este îngăduit să se mănânce orice fel de aliment. ◊ Expr. (Fam.) A spune (cuiva ceva) de dulce = a spune (cuiva) lucruri dezagreabile, a reproșa (cuiva ceva), a certa pe cineva. ♦ Perioadă de timp cât este îngăduit credincioșilor creștini să mănânce carne. 2. (Mai ales la pl.) Preparat dulce (A I 1), comestibil; desert. – Lat. dulcis.

FADO, fadouri, s. n. Nume dat unui gen de cântece populare portugheze. [Acc. și: fado. – Pr.: fadu] – Din port., fr. fado.

PLAT, -Ă, plați, -te, adj. 1. (Despre obiecte) Lat, turtit; plan. ◊ Picior plat = malformație congenitală a piciorului care are talpa prea puțin scobită; platfus. ♦ (Despre terenuri) Întins, neted, șes. 2. Fig. Lipsit de expresie sau de culoare; searbăd, fad; șters, banal. ♦ (Despre mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru, meschin; lipsit de variație, monoton. ♦ (Despre persoane) Fără personalitate, fără valoare, neinteresant, fără imaginație; prost. 3. (Sport; despre alergări atletice) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat. – Din fr. plat.

GUST, gusturi, s. n. I. Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact; senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale; proprietatea unor substanțe (alimentare) de a provoca această senzație. ◊ Loc. adj. Cu gust = gustos. Fără (niciun) gust = lipsit de gust bun; fad. ◊ Expr. A da de (sau a afla) gustul (unui lucru) = a începe să-ți placă (un lucru). II. Fig. 1. Capacitatea de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). ◊ Loc. adj. De gust = (despre oameni) cu simț estetic sau artistic dezvoltat; (despre manifestări, realizări ale oamenilor) care exprimă, arată un asemenea simț. Fără (sau lipsit de) gust = (despre oameni) lipsit de simț estetic; (despre manifestări sau realizări ale oamenilor) urât. De prost gust = a) care arată lipsa simțului estetic; b) nepotrivit, penibil, jenant. ◊ Loc. adv. Cu gust = cu pricepere, în mod estetic. 2. Înclinație, predispoziție, pornire. ♦ Preferință. 3. Plăcere, dorință, poftă. – Lat. gustus.

NESĂRAT, -Ă, nesărați, -te, adj. 1. Care nu conține sare (îndeajuns). 2. Fig. (Despre oameni sau despre manifestări ale lor; spec. despre vorbe, glume) Fără spirit, fără haz, fără farmec, anost, fad, searbăd; p. ext. (despre manifestările oamenilor) fără conținut, fără sens, prostesc. – Pref. ne- + sărat.

FAD, -Ă, fazi, -de, adj. 1. (Despre mîncări) Fără gust, nesărat. 2. Fig. Lipsit de expresie, searbăd, insipid, anost. În salonul acela plin de lume, pînă ai venit tu, totul era fad. CAMIL PETRESCU, T. II 20. Discuția se prelungea fără ca vreunul să cedeze din convingerea sa, în vreme ce tînărul Herdelea asculta cu un surîs fad și umil. REBREANU, R. I 84.

DULCEAG, -Ă, dulcegi, -e, adj. 1. (Despre mîncări și băuturi) Cu gust ușor îndulcit, searbăd, fad. Vin dulceag. ▭ Rachiul are coloarea roșcată, gustul dulceag. ȘEZ. IV 183. Uite-o pară mălăiață și dulceagă, taman pe gustul crăieselor. ib. IX 121. 2. Fig. Lipsit de gust; searbăd, anost, fad, banal. Versuri dulcege. 3. Fig. Care vrea să pară blînd, prietenos; mieros. Mi-a vorbit pe un ton dulceag. ◊ (Adverbial) Jupînul... care cunoștea cît se întinde poimîinile cocoanei, zice dulceag: dar... știti că... mai este un contișor. CARAGIALE, O. I 325.

INSIPID, -Ă, insipizi, -de, adj. 1. (Despre corpuri chimice, substanțe, alimente) Fără gust; fad, searbăd. Sînt, totuși, unele substanțe care, cu toate că se găsesc în stare lichidă, nu au gust, sînt insipide. ANATOMIA 236. 2. Fig. Lipsit de bun gust, fără spirit, searbăd, fad. O revistă pe care prietenii politici ai miniștrilor și ai prefecților o fac să apară o dată sau de două ori pe an, cu articole agramate și insipide. BOGZA, A. Î. 538. Mîzgălește-o coală cu proza-i insipidă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 106.

TRECUT ², -Ă, trecuți -te, adj. 1. Din trecut, de altădată; p. ext. de demult, vechi, dispărut. Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute. ALEXANDRESCU, M. 14. În vis i s-au înfățoșat toate întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 41. ◊ (Substantivat) Ocoli de vreo două-trei ori, cercetînd fiecare cameră, fiecare colțuleț, ce-i aducea aminte cele trecute. ISPIRESCU, L. 10. ♦ Care nu mai e actual; demodat. Tu crezi într-o doctrină bătrînă și trecută. BOLINTINEANU, O. 118. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Umblase toată ziua trecută pe la prietenele ei. DUMITRIU, N. 102. Pe umedele poteci bătute de jivini, ghinda anilor trecuți sta de un lat de palmă. SADOVEANU, O. I 63. Începe a ciocîrti un gîrneț de stejar din anul trecut. CREANGĂ, P. 125. ◊ Data trecută v. dată¹. 3. Îmbătrînit. Aristița Pretorian, trecută, cuminte, casnică, fadă. DUMITRIU, B. F. 119. Cît îi ea de trecută, de slabă și bătută de necazuri, dar fața îi întinerește cînd vede pe Radu viind. VLAHUȚĂ, O. A. 97. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vîrsta lui. CARAGIALE, O. II 226. Sufere într-atît, încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Cu determinări de întărire) Profesorul nostru era un om trecut de ani, aproape de pensie. I. BOTEZ, ȘC. 38. Cu toate că erau trecuți cu anii, nu aveau nici un copil. RETEGANUL, P. IV 34. Bărbați urîți și mai trecuți în vîrste. GORJAN, H. I 8. ♦ (Despre plante, în special despre flori) Veștejit, ofilit. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc, un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) Consumat (în parte). Lumînarea unuia e mai trecută ca a celuilalt. ȘEZ. II 65. 4. (Rar, determinat prin «din băutură») Amețit (de vin); beat. Acest nenorocit subaltern, trecut din băutură, nu așezase hamurile bine. CARAGIALE, S. U. 27.

SĂLCIU, -IE, sălcii, adj. Care are un gust dulceag, puțin sărat, neplăcut, searbăd; (despre gust) fad, leșios. Frunzuliță măr sălciu, Frățiorul mijlociu... El pe loc că nu-mi ședea. TEODORESCU, P. P. 440. ◊ Fig. Rămîneai cu un gol în cap și cu un gust sălciu după fascicolele pe care le schimbai cu Bică. PAS, Z. I 182. Foaie verde de secară Bună-i gura de la vară, Nici îi dulce, nici sălcie Fără cum îmi place mie! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 401.

SEARBĂD, -Ă, serbezi, -de, adj. 1. (Despre alimente) Lipsit de gust; nici dulce, nici acru, nici sărat; fad; (despre gustul alimentelor) nedefinit, insipid. (Fig.) Te îndopai mai departe cu lecturi care-ți cădeau în mînă și care-ți lăsau... un gust searbăd. PAS, Z. I 282. 2. Fig. Neinteresant, plictisitor, monoton, anost. Se cam săturase de atîta buchiseală searbădă. REBREANU, I. 61. Condeiul meu cel smead, molatic, searbăd și spălăcit. ODOBESCU, S. III 159. 3. (Despre oameni) Galben, palid la față; fără vlagă, veștejit. Năluci din vechiul timp desprinse, Știu viața lor că e sfîrșită În zugrăveala învechită, El searbăd, ea cu ruje-aprinse. MACEDONSKI, O. I 190. Toți erau serbezi de beutură. RETEGANUL, P. II 69. A doua zi îl găsiră tot cu cartea în mînă și searbăd și galben ca turta de ceară. ISPIRESCU, L. 102. ♦ (Despre lumină) Palid, slab, spălăcit. (Atestat în forma sarbed) Adormim întru cetirea... vreunei povești a lui Hoffman ce te umple de fiori, la lumina cea sarbedă a lampei. NEGRUZZI, S. I 77. – Variante: (regional) sarbăd, -ă (CREANGĂ, P. 272, ALECSANDRI, T. 1616), sarbed, -ă adj.

searbăd, -ă, serbezi, -de, adj. – Fără gust, nesărat, fad; acrișor. – Origine incertă (DER, DEX); et. nes., cf. alb. tharbët (MDA); cuv. autohton (Rosetti, Russu, Brâncuș), cf. alb. tharbët „acid”. Cuv. rom. > magh. szërbëzit.

Fadei v. Tadeu 3.

TADEU ebr. Thaddäus. 1. -(Ard II 172). 2. Thadeu (Syn). 3. Cu f < th. fon. rus: Fadei Hîjdău (BCI VII 116).

PLICTISEALĂ. Subst. Plictiseală, plictis (înv. și fam.), anosteală, anostie (rar), lasitudine, urît, splin (spleen); importunitate (livr.), uniformitate, monotonie (fig.); lehamite (pop.), blazare, dezgust, saturație (fig.), săturare (rar), sastisire (înv.). Adj. Plictisit; sătul (fig.), săturat (fig.), sastisit (înv.), dezgustat, blazat, lehămetit (reg.), lehămetuit (reg.). Plicticos, plictisitor, anost, ambetant (rar), fastidios (livr.), fad (fig.), importun (livr.), monoton (fig.), uniform (fig.), tern (fig.). Vb. A se plictisi, a se anosti (rar), a se ambeta (rar), a i se urî, a i se face urît, a fi plictisit, a se sastisi (grecism înv.), a-i fi (cuiva) urît, a fluiera in (a) pustiu, a muri de plictiseală, a muri de urît, a se sătura (de cineva, de ceva) (fig.), a se sătura (de cineva, de ceva) ca de mere pădurețe, a se sătura pînă în gît, a i se acri, a-i fi (a-i veni) (cuiva) acru, a-i fi lehamite, a i se face lehamite, a se lehămeti (reg.), a se lehămetisi (reg.), a se lehămetui (reg.). A plictisi, a anosti (rar), a ambeta (rar), a asasina (fig); a importuna (livr.), a indispune. V. aversiune, cicăleală, saturație, tristețe.

ANOST adj. 1. neinteresant, plicticos, plictisitor, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.)

DULCEAG adj. 1. (rar) dulciu. (Un fruct ~.) 2. fad, insipid, searbăd, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lînced. (O mîncare ~.)

FAD adj. 1. dulceag, insipid, searbăd, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lînced. (O mîncare ~.) 2. leșietic, leșios, sălciu, searbăd, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.)

fad adj. v. ANOST. NEINTERESANT. PLICTICOS. PLICTISITOR.

INSIPID adj. dulceag, fad, searbăd, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lînced. (O mîncare ~.)

LEȘIETIC adj. fad, leșios, sălciu, searbăd, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.)

LEȘIOS adj. fad, leșietic, sălciu, searbăd, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.)

lihod adj. v. DULCEAG. FAD. INSIPID. SEARBĂD.

lînced adj. v. BOLNAV. DULCEAG. FAD. INSIPID. NESĂNĂTOS. SEARBĂD. SUFERIND.

NEINTERESANT adj. anost, plicticos, plictisitor, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.)

anost, ~ă a [At: GHEORGACHI, ap. LET. III, 32/15 / Pl: ~oști, ~e / E: ngr άνοστος] 1 Plicticos. 2 Searbăd. 3 Fad. 4 Monoton. 5 Uniform.

PLICTICOS adj. 1. anost, neinteresant, plictisitor, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. agasant, enervant, iritant, plictisitor, sîcîitor, supărător. (O treabă ~.)

PLICTISITOR adj. 1. anost, neinteresant, plicticos, (livr.) fastidios, (fig.) fad, insipid, nesărat, sălciu, searbăd. (Un spectacol ~.) 2. anost, banal, monoton, placid, uniform, (fig.) searbăd, (livr. fig.) tern. (O viață ~.) 3. agasant, enervant, iritant, plicticos, sîcîitor, supărător. (O treabă ~.)

belatru sn [At: CAMIL PETRESCU, T. II, 88 / Pl: ~re / E: fr bellâtre] (Frm; nob) Bărbat de o frumusețe fadă, lipsită de expresie.

sălcios adj. v. FAD. LEȘIETIC. LEȘIOS. SĂLCIU. SEARBĂD.

SĂLCIU adj. fad, leșietic, leșios, searbăd, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.)

sălcos adj. v. FAD. LEȘIETIC. LEȘIOS. SĂLCIU. SEARBĂD.

SEARBĂD adj. 1. dulceag, fad, insipid, (rar) spelb, (Transilv.) lihod, (Bucov.) lînced. (O mîncare ~.) 2. fad, leșietic, leșios, sălciu, (înv.) sălcios, sălcos. (Gust ~.) 3. inexpresiv, neexpresiv, spălăcit, șters. (O față ~.)

spelb adj. v. DULCEAG. FAD. GALBEN. INSIPID. ÎNGĂLBENIT. PALID. SEARBĂD.

dovleac sm [At: (A. 1790). S. D. VIII, 107 / V: ~velc, (reg) ~vleag, ~vlece, ~vlegi, ~fleac, dulece, duv~ / Pl: ~eci / E: tc devlek, dövlek] 1 Numele mai multor plante din familia cucurbitaceelor, cu flori galbene, cu fruct rotund, turtit sau lunguieț, folosit ca aliment, furaj sau ca ornament și cu semințe albe, comestibile la unele specii. 2 (Șîs ~ turcesc, ~ alb, ~ alb turcesc, ~ românesc, ~eci bălani, ~eci plăcintari) Plantă cu tulpina cilindrică și fructul mare, sferic, de culoare albă sau portocalie, cu miezul afânat și dulce, comestibil, cu semințe mari, albe și lucioase Si: (reg) bicitoc, bolovan, dovlete, ludaie, sămânțar, tigvă (Cucurbita maxima). 3 (Șîs ~ comun, ~ porcesc, ~ turcesc, ~ furajer, ~ galben, ~ pestriț, ~ negru) Plantă cu tulpina în cinci muchii, frunza acoperită cu peri aspri și fructul galben-roșcat, oval, cu miezul fibros și fad folosit ca furaj și în medicina populară Si: (reg) bărbânță, bolovan, bostan, bubă, buroavă, cabac, cucurbetă, doflani, dovlete, harbuz, ivără, lubă, lubeniță, ludaie, pepene, pepenaș, pepenuț, tabac, tătarcă, tărtăcuță, tigvă, troacă, zbacă (Cucurbita pepo). 4 (Șîs ~ turcesc, ~ turcesc cealma, ~ alb) Bostan alb Si: (reg) bostănel, căun, cealma, cucurbetă, pepene, picitoc, tărtăcuță, zămos. 5 (Șîs ~ moscat) Plantă cu tulpina costată și fructul alungit de culoare galben-murdar și miezul dulce, aromat (Cucurbita moscata). 6 (Îe) A avea capul ca ~ul A fi prost. 7 (Îae) A avea capul mare. 8 (Pop; îe) A avea cap, nu ~ A fi deștept (1). 9 (Irn; îae) A se crede deștept (1). 10 (Reg) Pepene galben (Cucumis melo). 11 (Prt) Om prost. modificată

dud¹ sm [At: GOLESCU, P. 147/5 / Pl: duzi / E: tc dut] 1 (Șîc ~-alb, ~-negru) Numele a două specii de arbori cu frunze nedințate și asimetric lobate, cu fructe mici, cărnoase, albe (Murus alba) sau negre-roșietice (Murus nigra), cu gust dulce fad, ale căror frunze constituie hrana viermilor de mătase Si: (reg) agud, alior, cirici, frag, frăgar, iagod, (îrg) mur² (1). 2 (Reg) Plop¹ (Populus).

fad, ~ă a [At: I. NEGRUZZI, S. V, 388 / Pl: fazi, ~e / E: fr fade] 1 (D. mâncăruri) Fără gust Si: insipid, searbăd. 2 (Fig) Anost.

gust¹ sn [At: DOSOFTEI, V. S. 151 / Pl: ~uri / E: ml gustus] 1 Simț prin care organismul primește (cu ajutorul limbii și mucoasei bucale) informații asupra proprietăților chimice ale unor substanțe cu care vine în contact. 2 Senzație produsă de o substanță (alimentară) prin excitarea limbii și mucoasei bucale. 3 Proprietate a unor substanțe (alimentare) de a determina gustul (2). 4 (Fig) Capacitate de a înțelege sau de a aprecia frumosul (în natură, în artă). 5 (Îlav) Cu ~ Cu pricepere. 6 (Îal) În mod estetic. 7 (Îla) Cu ~ Gustos. 8 (Îla) Fără (nici un) ~ Lipsit de gust bun, fad. 9 (Îe) A da de (sau a afla) ~ul (unui lucru) A începe să-i placă (un lucru). 10 (D. oameni; îla) De ~ Cu simț estetic sau artistic dezvoltat. 11 (Îal; d. manifestări, realizări ale oamenilor) Care exprimă, arată un simț estetic sau artistic dezvoltat. 12 (D. oameni; îla) Fără (sau lipsit de) ~ Lipsit de simț estetic. 13 (Îal; d. manifestări sau realizări ale oamenilor) Urât. 14 (Îla) De prost ~ Care arată lipsa simțului estetic. 15 (Îal) Nepotrivit. 16 (Îal) Penibil. 17 (Îal) Jenant. 18 Plăcere. 19 Dorință. 20 Poftă. 21-22 (Îe) A (i se) tăia sau a (i se) lua cuiva ~ A pierde sau a face să piardă plăcerea sau dispoziția pentru ceva. 23 (Îe) A avea (sau a-i fi ori a (i) se face cuiva ~ de... sau a(-l) prinde sau a(-l) apuca (pe cineva) ~ul de... A fi (sau a se lăsa) cuprins de dorința de a face ceva. 24 (Îe) A face pe ~ul cuiva A face potrivit plăcerii sau dorinței cuiva. 25 (Îe) A(-și) face ~ul A-și îndeplini o dorință, a-și satisface o plăcere. 26 Înclinație. 27 (Fig) Preferință. 28 (Înv) Gustare. 29 (Reg; îe) A veni cu ~ A aduce o mostră de rachiu sau de vin pentru vânzare.

iențănă af [At: DR II, 706 / Pl: ~ne / E: ger Hinzel(birne)] (Reg; îs) Pară ~ Pară mare galbenă, cu pete roșii și cu gust fad.

insipid, ~ă a [At: HASDEU, I. C. 118 / Pl: ~izi, ~e / E: lat insipidus, fr insipide, ger Insipid] 1 (D. corpuri chimice, substanțe etc.) Fără gust. 2 (D. alimente) Fad. 3 (Fig) Fără spirit. 4 (Fig) Fără haz Si: anost.

lânced, ~ă a [At: COD. VOR.² 232 / V: (înv) ~nged / Pl: ~ezi, ~e / E: ml languidus] 1 (Înv; d. oameni) Slăbit de boală Si: suferind. 2 (D. oameni, d. corpul, fața etc. lor) Lipsit de vitalitate Si: extenuat, istovit, vlăguit. 3 (D. plante) Plăpând. 4 (Îvr) Nesigur. 5 (Fig; d. activități) Care stagnează. 6 (Fig) Lipsit de importanță. 7 (D. ochi, privire) Languros. 8 (D. ritm, mișcare) Lent. 9 (D. glas, sunete, lumină etc.) Cu intensitate scăzută. 10 (D. vreme, fenomene ale naturii etc.) Moale. 11 (D. mirosuri) Stătut. 12 (Îvr; d. mâncăruri) Lipsit de gust Si: fad.

lihod, ~ă a [At: ANON. CAR. / V: ~ot, ~hud / Pl: ~ozi^[1], ~e / E: ngr λιχούδης^[2]] 1 (Trs; d. mâncăruri, apă etc.) Fără gust Si: fad, nesărat, sălciu. 2 (Trs; d. gură, stomac) Care are o senzație neplăcută din cauza foamei, a consumării apei după anumite mâncăruri sau a prea multor dulciuri. 3 (Trs) Obosit. corectat(ă)

mălăieț, ~iață a [At: LB / Pl: ~i, ~e / E: mălai + -eț] 1 Cu consistență sau aspect făinos, nisipos Si: (rar) mălăios, (reg) mălăicios, mălăit¹, mălăietic, mălăiețos. 2 (D. fructe sau legume) Cu carnea moale și sfărâmicioasă. 3 Cu gust sălciu Si: fad. 4 Prea copt Si: dospit, fleșcăit. 5 (Reg) Cărnos. 6 (Pan; rar; d. bolovani de piatră, de sare etc.) Sfărâmicios. 7 (Fig; dep; d. oameni și manifestările lor) Lipsit de energie Si: bleg, moale. 8 (Reg; d. pâine) Preparat din făină de grâu amestecată cu mult mălai. 9 (Mun) Ușor de digerat.

melifluu, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ui, ~ue / E: fr melliflue] 1 (D. stil) Curgător și armonios. 2 (Prt) Fad, dulceag.

nesărat, ~ă [At: LB / Pl: ~ați, ~e / E: ne- + sărat] 1-2 a (D. alimente, mâncăruri, băuturi etc.) Care nu conține sare (în cantitate suficientă). 3 sf (Reg; îe) A trăi cruda cu ~a A o duce când mai bine, când mai rău. 4-5 sn (Reg) Mâncare preparată (fără sare sau) cu puțină sare. 6 sn (Reg; pex) Mâncare proastă, fără gust. 7 a (Fig; d. oameni sau manifestări ale oamenilor) Fără spirit Si: anost, fad, searbăd, (reg) necălit. 8 a (Pex; fig; d. oameni sau manifestări ale oamenilor) Fără farmec. 9 a (Fig; d. vorbe și glume) Fără haz. 10 a (Fig; d. manifestări ale oamenilor) Plicticos. 11 a (Fig; d. manifestări ale oamenilor) Fără sens Si: prostesc. 12 sf (Olt) Năzbâtie.

SPERMĂ (< fr.; cuv. gr.) Lichid vâscos, opalin, cu miros fad caracteristic, produs de glandele aparatului genital bărbătesc, care conține spermatozoizii cu substanțele ce le fac posibilă viața și mișcarea; (pop.) sămânță. Numărul spermatozoizilor este de 30-180 mil. pe mililitru.

plat², ~ă [At: IC. LUM. (1841), 389¹/18 / Pl: ~ați, ~e / E: fr plat, ger platt] 1 a (D. obiecte) Care are o suprafață plană, netedă. 2 a Care nu este bombat. 3 a Al cărui fund este plan. 4 a (Pex) Al cărui fund este puțin adânc. 5 a (D. terenuri) Întins. 6 a (Îs) Picior ~ Platfus. 7 av Vertical. 8 av Drept. 9 a (Fig; d. producții literare, artistice, stil etc.) Lipsit de expresie, de culoare Si: banal, fad. 10 a (D. mediul înconjurător, modul de viață etc.) Mediocru. 11 a (D. mediul înconjurător, modul de viață etc.) Lipsit de variație Si: monoton. 12 a (D. oameni) Fără personalitate. 13 a (D. oameni) Fără valoare. 14 a (D. oameni) Neinteresant. 15 a (D. oameni) Fără imaginație Si: îngust. 16 a (Pex; d. oameni) Prost. 17 a (Spt; d. alergări atletice, de obicei urmat de determinări care indică distanța) Care se desfășoară pe un teren neted, special amenajat.

Tadeu Foarte rar la români, Tadéu este un vechi nume biblic, purtat de unul dintre cei 12 apostoli. În realitate, personajul din N.T era numit Iuda, dar, spre a-l deosebi de alți omonimi, acesta era desemnat fie prin Iuda fratele lui Iacob, fie prin Iuda Tadeul (sau Tadeu). Funcționînd deci inițial ca supranume, gr. Thaddáios este în general considerat de origine ebraică și apropiat de taddai „curajos”. Numele se răspîndește, prin cultul apostolului atît în apusul, cît și în răsăritul Europei; dar cum personajul biblic nu se „remarcă” prin fapte deosebite, nici Tadeu nu s-a bucurat de popularitate. Venit la noi prin filiera slavă, numele apare ca o excepție în documentele mai vechi (o singură atestare pentru Moldova, sub forma Fadei, specifică limbilor slave de răsărit). ☐ Fr. Tadié, Thaddée, germ. Thaddäus (hipoc. Thadde), it. Taddeo, magh. Taddeus, Tadé, bg. Tadéi, rus., ucr. Fadéi. ☐ Taddeo di Bartolo, pictor italian din sec. 14 – 15.

searbăd¹, ~ă a [At: NEAGOE, ÎNV. 118/9 / V: sar~, sarbed, (înv) salbed, (reg) salbăd / Pl: serbezi și (înv) ~bezi, ~bede și (reg) ~de) / E: ns ml exalbidus] 1 (Îvp; d. oameni sau d. fețele lor) Palid (1). 2 (Îvp; d. oameni) Care este fără vlagă Si: slab, veștejit, (reg) sec (33). 3 (Reg) Puhav. 4 (Pop; d. lumină, d. surse de lumină sau d. corpuri luminoase) Palid. 5 (Pop; d. culori, d. ochii oamenilor, d. ape etc.) Palid. 6 (Reg; d. alimente) Care este lipsit de gust Si: insipid. 7 (Reg; d. gustul alimentelor) Nedefinit. 8 (Reg; pex) Nesărat (1). 9 (Reg; d. apă) Sălciu² (1). 10 (Reg; d. pământ, sol) Sărac. 11 (Îvr; d. prețuri; îf sarbed) Scăzut. 12 (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni, manifestări, creații literare etc. ale oamenilor) Care este lipsit de elemente, de evenimente etc. care să atragă atenția. 13 (Fig; d. viață, existență etc., d. acțiuni, manifestări, creații literare etc. ale oamenilor) Care nu trezește sau nu prezintă interes Si: anost, banal, plictisitor (1). 14 (Spc; d. oameni) Fără farmec, fără haz etc. Si: anost, fad, insipid, nesărat, (reg) necălit. 15 (D. figura oamenilor) Care exprimă lipsă de spirit, de haz, de farmec etc.

sur, ~ă [At: BIBLIA (1688), ap. TDRG / Pl: ~i, ~e / E: ns cf bg сур, srb sur] 1 a (D. culori) Intermediar între alb și negru Si: cenușiu (1), fumuriu (1), gri (1), (rar) prăfuriu, (pop) șoreciu, (reg) fumur (1), siv, (înv) plumbiu, sângepiu, (trî) bozafer Vz sein. 2 sn Culoare intermediară între alb și negru Si: cenușiu (2), fumuriu (2), gri (2). 3 a (D. obiecte, d. părul, blana animalelor, penele păsărilor etc.) Care are culoarea sură (1) Si: cenușiu (1), gri (1), (pop) fumuriu (1), șoreciu, (reg) fumur, siv, saran, (înv) plumbiu, sângepiu, (trî) bozafer Vz sein. 4 a (Îs) Mere ~ Soiuri de mere a căror coajă este sură (2). 5 sfa (Reg) Icter. 6-7 smf, a (Animal sau pasăre) care are pielea, părul, blana sau penele sure (2) Si: cenușiu, (reg) suran. 8 smf Cal sau iapă cu părul sur (2). 9 s (Ban; Trs) Bou sau măgar su părul sur (3) ori găină cu pene sure. 10 a (Pop; d. părul oamenilor) Cărunt (1). 11 a (Îe) A scoate (cuiva) peri ~i (în cap) A scoate cuiva peri albi. 12 a (D. oameni, d. capul ori tâmplele lor) Care are părul, barba sau mustățile cărunte Si: cărunt (1). 13 a (Fig) Străvechi (1). 14 a Argintiu (1). 15 a (Mai ales d. lumină, fenomene meteorologice, momente ale zilei) Lipsit de strălucire, de lumină Si: întunecat Vz încețoșat, tulbure. 16 a (Pex) Deprimant. 17 a Care nu se remarcă în nici un fel Si: șters. 18 a Lipsit de atractivitate Si: anost (3), fad. 19 sfa (Reg) Dans popular. 20 sfa Melodia după care se execută sura (19).

LIHOT adj. (Ban.) Fără gust, fad. Lihot. AC, 350. Etimologie: sl. lihŭ; cf. sl. lihota, lihodĕi.

MARFĂ s. f. 1. (Învechit, astăzi numai în Transilv., Ban.; în formele marhă, marvă și mară; adesea cu sens colectiv) Vită cornută (mai ales bou sau vacă); vită de muncă (GCR II, 472); p. g e n e r. animal domestic (CIHAC, II, 186, ALR II 5652/36, 47, 349), dobitoc (CABA, SĂL. 99, A II 7). În a șaptea zi. . . nu face nece un lucru nici tu, nici feciorul tău, nici fata ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici marha ta. CORESI, ap. GCR I, 23/34, cf. CCR 19/9. Iară să vor prinde la el cea marhă furată vie, săva bou fie, săva asin, săva oaie, de doao ori să dea atîta. PALIA (1581), ap. CCR 69/21. Deci s-au dus Ghiorghi de-au cumpîrat aceale vite, cîce atunci n-au fost oprită marha de măria-voastră (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 59, cf. 62, 73, 78. Pîntecele de-a stîngă de se va cutremura, o dobîndă de marhă veri apuca. PARACLISER (1639), 262. Deade noao fîntîna aceasta den carea au beut el și feciorii lui și marha lui. N. TEST. (1648), 109^r/12. Să-și adune mărha dumnilor-sale în plaiul muntelui pre locul țerei Moldovei (a. 1676). BUL. COM. IST. II, 199. Va plăti restul dăjdii, cum s-a face ceva pășune la marhe (a. 1767). IORGA, S. D. XIII, 262. Marha sau dobitoacele ceale cu coarne uneori capătă rîie. CALENDARIU (1814), 181/27, cf. BUDAI-DELEANU, LEX., CIHAC, II, 186. Cele apărținătoare de casă și sălașul cu marva afară la cîmp. MARIAN, S. R. II, 226, cf. TDRG, ROSETTI, R. VI, 150. Nici nu se mai spală, da de mîncat se îndoapă ca marha. T. POPOVICI, S. 145. Omul prost e ca măgarul sau ca marha. H XVIII 19. Să nu le strice lupii marvele (vitele). ib. 312. Bădișor de preste vale, Nu-ți pune pean-așa mare, Ci-o pune mai retezată, Precum ai marvă-n poiată. EPURE, P. 75. Feciorii slujiseră numai pre marve și nu pre bani. CĂTANĂ, P. B. I, 9. Bună umbră dobîndește, Multă marvă să dumbrește. ALEXICI, L. P. 25, cf. 111. Trăim dî pă plug șî dî pă marhă. DENSUSIANU, Ț. hH. 205, cf. 114. Murguleț, marhă rotată, Scoate-mă în deal odată. BÎRLEA, C. P. 171, cf. 304. Cumpără sare. Sarea o dă la marvă, la oi. ARH. FOLK. III, 143. Cîn-să gată, le-aleje; tot natu-ș ia marva lui. ib. 144. Abia am iășit dîn iarnă cu marhele. ALR I 324/56. Să duse cu marvil’e la iarbă. ib. 1088/49. Să nu să baje la mine-n ocol nici o mară străină. ALR II 3013/29. Mana marhălor, a vacilor. ib. 4241/346. Solniță dîn corn dă marhă. ib. 4995/64. ♦ P. g e n e r. (De obicei determinat prin „sălbatic”) Animal sălbatic (mai ales cerb sau căprioară). Cf. ALR I 1157/79, 90, 138, 315. ♦ (Depreciativ, cu determinări care accentuează nuanța depreciativă) Epitet pentru un om grosolan, lipsit de bun-simț sau prost. V. v i t ă, d o b i t o c. S-a dus la Rigo și a cerut-o la joc. Ea l-a privit semeață: – Nu joc cu tine. Ești marhă mare, nu știi juca. T. POPOVICI, SE. 514. Marvă încălțată. ALR I 1524/45. 2. (Prin Ban., în forma mară) Prăsilă. Cf. ALR I 1769/28. Am cumpărat oi și stupi de mară. Com. din ORAVIȚA. 3. (Învechit) Avut, avere, bogăție (constînd din vite sau, p. e x t., din diverse bunuri mobile).Aduseră . . . pre Lot, frate-său, și cu toată marha (uneltele BIBLIA 1688, 9²/33) lui și muieri și oameni. PALIA (1581), 55/7. Nedreptatea amu pohteaște să răpească marha striinului. CORESI, EV. 218, cf. 400. Robiră pre muierile den Madiam și marha lor și dobitoacele lor și toate agonisitele lor. BIBLIA (1688), 119²/9. Odăi de oi vom face aicea dobitoacelor noastre și cetăți marfelor noastre. ib. 120²/49, cf. 23¹/17, 461/40. Și de aceasta am poruncit domniia mea, din nice un fealiu din marha lor să nu li se ia vama domnească dinții, nice din oi, nice din stupi, nice din porci, nice din găleată (cca 1700). IORGA, S. D. XII, 277. Pînă acum tisturile nici atare la casa sau marha preuților n-au îndrisnit, ce cineși în forumul său au căutat judecata (a. 1765). id. ib. XII, 257. De dijma grîului, secărei. . ., inului, stupilor, meilor, melușeilor și a altor vite și marfe care s-au obicinuit. . . a se da fiscului nostru. . . să-i scutim și să-i mîntuim. ȘINCAI, HR. III, 82/22. 4. (La sg., de obicei cu sens colectiv, sau la pl.) Bun (material) produs al muncii și destinat schimbului pe piață. Aceștia sînt. . . iubitorii de argintu și ceia ce au cumpărat marhă strîmbă. COD. TOD. 205, cf. CUV. D. BĂTR. II, 344/5. Scriem carte. . . la vodă, la domnul nostru, să slobodzească drumul să îmbie neguțătorii. . . să vie cu negoațe și cu marhă la Bistriță (începutul sec. XVII). ROSETTI, B. 89, cf. 55. De la Lipova au tîrguit marfă la tîrgul Devii (a. 1747). IORGA, S. D. XII, 45. N-au trecut multă vreme la mijloc și au ars și vama domnească, arzînd multă marfă domnească și neguțitorească (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 231/34. Luase de la oamenii lui Paul Beldi de Bodula nouă cai, cu mărfile ce ducea, pentru că n-au avut răvășel. ȘINCAI, HR. II, 151/34. Neguțitorii. . . au suit prețul marfelor sale. id. ib. III, 219/23, cf. I, 371/9. Fâcînd tocmalâ cu numitul ca să-i dau zece mii ocă cașcaval.. . am și pus în lucrare ca la vremea cuviincioasă să-i fie marfa gata (a. 1810). URICARIUL, XIV, 239. Un neguțitor vienez bătrîn mi-au spus că din Viena de 16 ori au dus marfă la Moldova. GOLESCU, Î. 97. Vamă de acum înainte să va lua numai la schele și la locurile de la graniță, pentru mărfurile atît cele ce ies, cît și cele ce intră, cîte 3 lei la sută. CR (1829), 308²/17. Au socotit să arunce în mare. . . tunuri, coleturi cu marfă, poloboace și alte asemine. DRĂGHICI, R. 11/15. Importatia și exportația tuturor mârfilor să fie slobodă. GT (1839), 52¹/13, cf. 19¹/19. Moldovenii protimisăsc a da sute de mii de lei pentru carete și marfe de la Viena. KOGĂLNICEANU, S. 110. Să-și deschidă. . . piețe nouă pentru fabricate și alte mărfi de ale sale. BARIȚIU, P. A. II, 399. Cască gura la mărfurile expuse prin magazine. NEGRUZZI, S. I, 329, cf. 285. Să-mi facă mie Catagrafie, Parc-aș fi marfă de băcălie, Brașovenie sau lipscănie. ALECSANDRI, T. I, 111. Acea tainică simțire, care doarme-n a ta harfă, în cuplete de teatru s-o desfaci ca pe o marfă? EMINESCU, O. I, 137. Ce gîndești dumneata, moșule? Te joci cu marfa omului? CREANGĂ, A. 57. După ce i-a dăscălit pe larg cumnatul mai mare în toate privințele negoțului. . . , au pornit. . . după marfă. CARAGIALE, O. II, 230, cf. M, 155. Slujba cu care m-ai însărcinat o voi împlini-o, dacă-mi vei da douăzeci de corăbii și bani, ca să cumpăr marfa cea mai frumoasă și mai scumpă. ISPIRESCU, L. 24. Într-o societate producătoare de mărfuri. . . munca intelectuală devine și ea o marfă, care se cumpără și se vinde. GHEREA, ST. CR. II, 308. În tîrg, așternură un sac, lăsară marfa jos pe caldarîmul umed, iar ei se așezară alături. DUNĂREANU, CH. 76. Cînd ai o marfă bună, arată-ne-o de la început. AGÎRBICEANU, A. 147. Eu vreau să vorbim, să mă conving că marfa îmi convine, că prețul nu se mai poate scădea. SADOVEANU, B. 99, cf. 97, id. N. F. 156. Pierderile se ridică la peste treizeci la sută din valoarea mărfii,. REBREANU, R. I, 47. Haralambie asista la ridicarea mărfii lui Leíb. SAHIA, N. 96. Industria textilă. . . cuprinde cca 600 de fabrici. . . aproape suficiente ca să acopere necesitățile consumului intern de mărfuri textile. IONESCU-MUSCEL, ȚES. 23. Realizarea planului de desfacere a mărfurilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2744. Marfa pe care o aduceau nu era prea grea, pentru că era mai toată foarte scumpă la preț, încăpînd în lăzi ușoare. CAMIL PETRESCU, O. I, 543, cf. V. ROM. decembrie 1954, 64, TEODORESCU, P. P. 164. La timpul hotărît au sosit corăbierii cu corăbiile încărcate și cu alte mărfuri. SBIERA, P. 244. (Glumeț) Moș Nichifor fugea de cărăușie, de-și scotea ochii. . . Harabagia-zicea el-e mai bună: că ai a face tot cu marfă vie, care la deal să dă pe jos, la vale pe jos, iar la popas în căruță. CREANGĂ, P. 107. Am dugheană cu chirie și marfă pe datorie. ZANNE, P. V, 288, cf. 513. Cine deschide ochii după ce cumpără, cumpără totdeauna marfă proastă. id. ib. 229, cf. 400, VIII, 319. Unde este marfă, trebuie să fie și pagubă. ROMÂNUL GLUMEȚ, 37. ◊ (În contexte figurate) Sufletul, cu scumpă marfă încărcat, mearge să se spăsască. MAIOR, P. 38/27. Spune-mi însă mai-nainte, pentru banii ce ne-ai dat, Ce fel de marfă anume să-ți dea codru-ntunecat? HASDEU, R. V. 53. ◊ F i g. Din elementele tinere. . . cine știe dacă n-am vedea ieșind o mînă de oameni-vengheri de marfă bună? ALECSANDRI, S. 124. Ai noștri tineri la Paris învață. . . Ș-aceste mărfuri fade, ușurele, Ce au uitat pîn-și a noastră limbă, Pretind a fi pe cerul țării: stele. EMINESCU, O. IV, 252. Așa sînt fetele, marfă scumpă. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 18, cf. id. T. S. 31. ◊ (Învechit) Marfă (sau mărfuri) de Brașov = brașovenie. Cf. N. A. BOGDAN, C. M. 132. (Învechit) Marfă monedă sau marfa monedei = moneda considerată ca echivalent de schimb; bani. În vremile trecute, cînd comerțul nu era încă dezvoltat în țară. . ., marfa monedei era rară. KOGĂLNICEANU, S. A. 149. ◊ E x p r. A-și lăuda marfa = a-și lăuda lucrurile pe care le posedă sau meritele personale. Cf. COSTINESCU. Nu-mi vinde el mie marfă = nu mă poate înșela, fiindcă cunosc situația reală. Cf. PAMFILE, J. II, 153. A lua (pe cineva) marfă = a lua (pe cineva) în spate, în cîrcă. Cf. ALR II/I h 55. Bună marfă! sau marfă bună, se spune, depreciativ, despre un om șmecher sau imoral. Ce marfă bună-mi mai ești, doamne, doamne! PAMFILE, J. II, 153, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. (Rar) Altă marfă, se spune cînd este vorba despre alt aspect al unei probleme, despre altă situație, altă împrejurare. Alt arbore genealogic! Altă marfă! Alt blazon! PETRESCU, A. R. 11. ♦ Bun material; obiect. Aceste rudenii aduc in coliba sa cîte mărfuri pot mai multe, pentru a alcătui zestrea tînărului. IST. AM. 90^r/15. ♦ (Eufemistic) Lucru furat. Iar frații Chirei, Hoții Brăilei, Acasă veneau, La poartă strigau: Chiră Chirălină. . . Poarta ne-o deschide Și apoi ne-o închide, Marfa ce-o avem, În curți s-o băgăm, Căci ziua ne-apucă, Potira ne-ncurcă. ANT. LIT. POP. I, 359. – Pl.: mărfuri și (învechit) marfe, mărfi. – Și: (învechit și regional) márhă (pl. marhe și marhă), (1, Ban.) márvă (pl. marve și marvă), máră (pl. mare și mară ALR I 408/112), (suspect) mărhă s. f. – Din magh. marha. – Marvă < scr. mrva.

MĂLĂIÉȚ, -IÁȚĂ adj. 1. (Despre unele fructe sau legume) Cu carnea moale și sfărîmicioasă ; cu consistență sau aspect făinos, nisipos, (rar) m ă l ă i o s, (regional) m ă l ă i c i o s, m ă l ă i t¹, m ă l ă i e t ic, m ă l ă i e ț o s, m ă l c ă i a ț; cu gust sălciu, fad (DR. II, 706). Cf. LB, POLIZU, PONTBRIANT, D. Numiri de pere: . . .bordușele (mălăiețe). BARONZI, L. 93, cf. COSTINESCU, DDRF, BARCIANU, ALEXI, W. Pepenii galbeni, după tăria miezului și după dulceața ce o au, se numesc: scorțoși, cînd sînt tari și dulci. . . și mălăieți cînd sînt moi. PAMFILE, A. R. 175. Pere mălăiețe. ȘĂINEANU, D. U. Măr mălăieț. ȚIPLEA, P. P. 62. Cartofi de cele mălăiețe. ALR II 4 090/520, cf. 4090/784, 791, 899, 928. Pică pară mălăiață în gura lui Nătăfleață, se zice unui om leneș, care așteaptă să-i vină toate de-a gata. Cf. ZANNE, P. I, 243, VI, 219, GALAN, Z. R. 393. ◊ (În contexte figurate) Că nu-i măru zermănos Să mușc din el să-l țîp gios; Ce-i o pară mălăiață Și mni-a si pe a mea ziață. CANDREA, Ț. O. 45. C-aiesta nu-i. . . măr putregăios Tot să-l muști și să-l țîpi jos, Ba-i o pară mălăiață Și ți-a fi pe-a ta viață. BÎRLEA, C. P. 158. ♦ Prea copt, fleșcăit ; dospit. Cf. PONTBRIANT, D., COSTINESCU. Perele, cari după ce se coc devin moi, se numesc pere mălăiețe. Com. MARIAN, cf. BARCIANU, DS. ◊ Fi g. Iubirea fără dojană nu-i iubire deplină, sinceră, cinstită. E doar un sentimentalism comod, mălăieț și laș. V. ROM. iulie 1953, 261. ♦ (Regional) Cărnos. Cf. ALR SN I h 202. ♦ P. anal. (Rar, despre bolovani de piatră, de sare etc.) Sfărîmicios. Cf. DDRF, TDRG. Piatră mălăiață. H XI 324. 2. F i g. (Depreciativ, despre oameni și manifestările lor) Lipsit de energie ; moale, bleg. Cf. COSTINESCU. Tiranii, mari și mici, sînt mălăieți și trecători ca roua. JIPESCU, O. 2, cf. 156. 3. (Regional, despre pîine) Preparat din făină de grîu amestecată cu mult mălai. Com. din TĂRCĂIȚA-BEIUȘ. 4. (Prin Munt.) „Ușor de mistuit”. RĂDULESCU-CODIN. – Pl.: mălăieți, -e. – Mălai + suf. -eț.

fad adj. m., pl. fazi; f. fadă, pl. fade

*FAD adj. 1 Searbăd, fără gust ¶ 2 Fig. Care n’are nimic plăcut, anost, plicticos [fr.].

lânced, -ă adj. I 1 (despre ființe sau despre forța lor fizică ori psihică) epuizat, extenuat, istovit, moale, prăpădit, sfârșit¹, surmenat, trudit, vlăguit, <înv. și pop.> ostenit², ostoit, <pop.> rebegit, <fam.> kaput, <reg.> batojit, tâhobit, <înv.> stătut², <fig.> dărâmat², distrus, frânt, rupt, secat², secătuit, sleit², stins², stors², terminat², topit², uzat, zdrobit, <fig.; rar> ofilit, <fig.; pop.> măcelărit², <fig.; fam.> sec, <fig.; reg.> stocit, zdrobolit. După atâta alergătură, lânced, s-a așezat pe o bancă. 2 (despre ochi, privire) drăgăstos, galeș, languros, molatic, tandru, <fig.> umed. Fata îi aruncă priviri lâncede. 3 (în opoz. cu „amplu” „puternic”, „răstit”, „tare”, „zgomotos”; despre sunete, glas, ton) coborât, domol, încet, lin², mic, moale, molatic, molcom, muiat, potolit², scăzut, slab, stins², tainic, ușor², <astăzi rar> scoborât, <înv. și reg.> linicel, <înv.> tăinicit, <fig.> leșinat², plăpând, somnoros, <fig.; rar> confuz, înecat, <fig.; înv. și pop.> slăbănogii, sleit², <fig.; fam.> slăbănog. Vorbește cu vocea lâncedă. De departe se aude freamătul lânced al pădurii. 4 (în opoz. cu „intens”, „puternic”, „tare”; despre ploaie, ninsoare, vânt) blând, calm², domol, lin², liniștit, moale, moderat, molcom, plăcut, potolit², slab, ușor², <înv. și reg.> linicel, <fig.; înv.> înstrunat. După furtună a început o ploaie lâncedă. Adie un vânt lânced. 5 (de obicei fig.; despre ambient, atmosferă etc.) calm², domol, liniștit, molcom, netulburat, pașnic, plăcut, potolit², tihnit, <înv.> păciuit, <fig.> destins, dulce, relaxat, senin. În încăpere domnește o atmosferă lâncedă. 6 (mai ales despre căldură) moleșitor, toropitor. În sală este o căldură lâncedă. 7 (fam.; despre oameni) v. Comod. Indolent. Leneș. Moale. Puturos. Trândav². 8 (reg.; despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd¹. 9 (med., med. vet.; în opoz. cu „sănătos”; înv.; despre ființe) v. Bolnav. Nesănătos. Suferind. II fig. 1 (despre viața, existența oamenilor) anost, banal, monoton, placid, plictisitor, uniform, <fig.> liniar, monocrom, plat², searbăd¹, sec, sur, tern, vegetativ. Viața ei în acel mic oraș a fost lâncedă. 2 (mai ales despre acțiuni, manifestări, realizări ale oamenilor) anost, neinteresant, plicticos, plictisitor, <fig.> adormitor, arid, fad, insipid, nesărat, plat², sălciu, searbăd¹, sec, somnifer. Filmul i se pare lânced. 3 (despre concepții, gusturi, metode, obiceiuri, practici etc.) anacronic, caduc, demodat, depășit, desuet, dezactualizat, inactual, învechit, neactual, perimat, vechi², vetust, <fig.> antic, mucegăit, prăfuit, răsuflat, ruginit, <fig.; fam.> fumat², <fig.; fam.; iron.> antediluvian, preistoric, <fig.; înv.> muced. Folosește o metodă de predare lâncedă. 4 (în opoz. cu „grăbit”, „iute”, „pripit”, „repede”; despre mișcări, gesturi, vorbire etc.) domol, încet, leneș, lent, lin², liniștit, măsurat², potolit², tacticos, temperat, <fig.> moale, rotund. Se îndepărtează cu pas lânced. 5 (despre stil, acțiuni etc.) monoton, trenant. Stilul lânced al narațiunii este enervant. Actiunea filmului este lâncedă.

leșietic, -ă adj. I 1 (despre gust) fad, leșios, sălciu, searbăd¹, <reg.> lihod, <înv.> sălcios, sălcos. Supa are gust leșietic. 2 (pop.; mai ales despre apă) v. Sălciu. II fig. (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenușiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac², pâclos, plumbuit², plumburiu, urât², <fig.> leșios, posomorât. Cerul leșietic creează multora o stare de disconfort.

leșios, -oasă adj. I 1 (despre gust) fad, leșietic, sălciu, searbăd¹, <reg.> lihod, <înv.> sălcios, sălcos. 2 (pop.; mai ales despre apă) v. Sălciu. II fig. (în opoz. cu „senin”; despre cer) acoperit, cenușiu, împâclit, închis, înnegurat, înnorat, întunecat, întunecos, mohorât, neguros, noros, opac², pâclos, plumbuit², plumburiu, urât², <fig.>leșietic, posomorât.

lihod, -ă adj. (reg.) 1 (despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd¹. 2 (mai ales despre apă) v. Sălciu. 3 (despre gust) v. Fad. Leșietic. Leșios. Sălciu. Searbăd¹.

seárbăd, -ă, serbezi, -de, adj. Fără gust, nesărat, fad; acrișor. – Cuv. autohton (Rosetti, Russu, Brâncuș), cf. alb. tharbët „acid”. ■ Cuv. rom. > magh. szërbëzit.

lișteav, -ă adj., adv. (reg.) I adj. 1 (despre materii prime, obiecte etc.) v. Brut. Grosolan. Necioplit. Necizelat. Nefinisat. Neprelucrat. 2 v. Ciuciulete. Ciuciulit. Leoarcă¹. 3 (despre oameni, port, tradiții etc.) v. Adevărat. Autentic. Curat. Neaoș. Veritabil. 4 (în opoz. cu „ limpede ”; despre lichide) v. Tulbure. Turbid. 5 (despre mâncăruri, băuturi) v. Dulceag. Fad. Insipid. Searbăd¹. II adv. (modal) v. Aievea. Clar. Deslușit. Explicit. Expres². Lămurit. Limpede. Răspicat.