1) gust n., pl. urĭ (lat. gûstus, maĭ probabil decît gŭstus; vgr. geustós, gustat, d. geúo, gust, v. tr. [V. gușă]; it. sp. gusto, fr. goût, pg. gosto). Simțu pin care apreciezĭ alimentele: avea gust supțire. Impresiunea pe care o fac alimentele asupra limbiĭ: mĭerea are gust dulce. Fig. Facultatea de a aprecia ce e frumos: critic plin de gust. Înclinațiune, predilecțiune: gust pentru pictură. Dorință, poftă: am gust de un pepene bun, de plecare, să plec. Mod personal de a simți, de a lucra: fie-care artist are gustu luĭ, tabloŭ în gustu luĭ Rafael. Grație, eleganță: îmbrăcat cu gust. Opiniune, preferență: a-țĭ spune gustu. Mîncare fără gust, mîncare fadă, nesărată.