TRECUT ², -Ă, trecuți -te, adj. 1. Din trecut, de altădată; p. ext. de demult, vechi, dispărut. Ne place a asculta povești frumoase din vremile trecute. NEGRUZZI, S. I 245. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute. ALEXANDRESCU, M. 14. În vis i s-au înfățoșat toate întîmplările trecute. DRĂGHICI, R. 41. ◊ (Substantivat) Ocoli de vreo două-trei ori, cercetînd fiecare cameră, fiecare colțuleț, ce-i aducea aminte cele trecute. ISPIRESCU, L. 10. ♦ Care nu mai e actual; demodat. Tu crezi într-o doctrină bătrînă și trecută. BOLINTINEANU, O. 118. 2. (Despre unități de timp) Anterior celui prezent; precedent. Umblase toată ziua trecută pe la prietenele ei. DUMITRIU, N. 102. Pe umedele poteci bătute de jivini, ghinda anilor trecuți sta de un lat de palmă. SADOVEANU, O. I 63. Începe a ciocîrti un gîrneț de stejar din anul trecut. CREANGĂ, P. 125. ◊ Data trecută v. dată¹. 3. Îmbătrînit. Aristița Pretorian, trecută, cuminte, casnică, fadă. DUMITRIU, B. F. 119. Cît îi ea de trecută, de slabă și bătută de necazuri, dar fața îi întinerește cînd vede pe Radu viind. VLAHUȚĂ, O. A. 97. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vîrsta lui. CARAGIALE, O. II 226. Sufere într-atît, încît pare că e un bătrîn trecut. NEGRUZZI, S. I 41. ◊ (Cu determinări de întărire) Profesorul nostru era un om trecut de ani, aproape de pensie. I. BOTEZ, ȘC. 38. Cu toate că erau trecuți cu anii, nu aveau nici un copil. RETEGANUL, P. IV 34. Bărbați urîți și mai trecuți în vîrste. GORJAN, H. I 8. ♦ (Despre plante, în special despre flori) Veștejit, ofilit. Ieri am găsit pe banca solitară Din parc, un biet mănunchi de flori trecute. IOSIF, P. 36. ♦ (Despre anumite obiecte sau materiale) Consumat (în parte). Lumînarea unuia e mai trecută ca a celuilalt. ȘEZ. II 65. 4. (Rar, determinat prin «din băutură») Amețit (de vin); beat. Acest nenorocit subaltern, trecut din băutură, nu așezase hamurile bine. CARAGIALE, S. U. 27.