GAMBIR s. m. Numele a două plante agățătoare subtropicale, din ale căror frunze se obține un extract folosit ca astringent (Ourouparia și Uncaria gambir). – Din lat. [Ourouparia și Uncaria] gambir, numele științific al plantelor.

GUAIAC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiac, -i s. m.] – Din engl. guayaco.

VALEX, s. n. (Chim.) Extract de valonee. – Din lat., fr. valex.

ELIXIR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în evul mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie.

OPOTERAPIE s. f. Tratament aplicat în diferite boli care constă în administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de țesuturi, de organe sau de glande endocrine; organoterapie. – Din fr. opothérapie.

COLA² s. f. 1. Băutura răcoritoare cu extract de cola¹. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cola² (1). – Din engl. [coca] cola.

SULFITA, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu bioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter.

extract s. n., pl. extracte

BELADONĂ ~e f. 1) Plantă erbacee otrăvitoare, cu flori brune-violete și cu fructe negre lucioase, întrebuințate în medicină; mătrăgună. 2) Preparat farmaceutic, obținut din acestă plantă. Extract de ~. [G.-D. beladonei] /<fr. belladone

EXTRACT ~e n. Substanță concentrată extrasă din diferite amestecuri vegetale sau animale. [Sil. ex-tract] /<lat. extractus, germ. Extrakt

MAROCHIN ~e n. Piele subțire și fină de capră (mai rar de oaie), tăbăcită cu extracte vegetale și folosită la confecționarea unor articole de galanterie și de încălțăminte; saftian. [Pl. și marochinuri] /<fr. maroquin, it. marochino^[1]

OPOTERAPIE f. Metodă de tratare a diferitelor boli, constând în administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de țesuturi, de organe etc. /<fr. opothérapie

TINCTURĂ ~i f. Preparat medicamentos lichid obținut dintr-un extract de plante dizolvat în alcool sau în eter. ~ de iod. [G.-D. tincturii; Sil. tinc-tu-] /<lat. tinctura, fr. tincture

EXTRACT, extracte, s.n. (În gastronomie) Preparat concentrat, cu aspect siropos sau în stare solidă (pulbere, făină, granule), extras din materii vegetale sau animale prin evaporarea parțială sau totală a lichidului dintr-o fiertură. În gastronomie se utilizează extracte lichide (sosuri concentrate) sau solide (concentrate de carne), pentru a da gust și consistență preparatelor (supe, sosuri).

EXTRAS s.n. 1. Fragment, pasaj, citat scos, reprodus dintr-o lucrare. ♦ Act în care s-au reprodus fragmentar părțile esențiale dintr-un document. ◊ În extras = reprodus aparte, fragmentar; extras de cont = copie a situației creditului și a debitului unui cont curent într-o anumită perioadă de timp. ♦ Articol, studiu apărut într-o publicație periodică etc. tipărit aparte în broșură. 2. Extract. [Var. estras s.n. / < extrage, cf. lat. exstractum, fr. extrait].

MIGDALĂ, migdale, s.f. Fructul a două varietăți de migdal (Prunus amygdalus, var. dulcis și var. amara), asemănător cu o caisă verde, dar necomestibil; (prin restr., la pl.) sâmburii mari și lemnoși ai migdalelor, respectiv miezul acestora, utilizat ca aromatizant; a) migdale dulci = miezul varietății dulcis, de culoare alb-gălbuie, comestibil, utilizat pe scară largă în cofetărie, întreg, prăjit, caramelizat sau efilat, iar sub formă de pudră pentru realizarea de diverse paste (marțipan) și creme; b) migdale amare = miezul varietății amara, acoperit cu o pieliță groasă, maronie, foarte amară, cu bogat conținut de amigdalină, toxică în cantitate mare – fiind de aceea interzis în consum, dar utilizat pentru fabricarea de esență, extract, ulei și lichior de migdale.

CONDIMENT, condimente, s.n. Substanță de natură minerală (sare) sau vegetală (frunze, semințe, rădăcini, fructe întregi sau măcinate) sau un preparat din acestea (oțet, ulei, esență, extract, pastă, sos etc.), sau obținută prin sinteză (aromă, esență), care, adăugată unor produse alimentare sau preparate culinare, le conferă un gust sau o aromă specifice, contribuie la conservarea acestora, precum și la stimularea apetitului și a digestiei.

VANÍLIE s.f. Fructul aromat, având forma unei păstăi, al unei varietăți de orhidee (Vanilla planifolia) din America Centrală, cu bogat conținut de vanilină, utilizat ca mirodenie mai ales în cofetărie. Se comercializează ca batoane de vanilie, reprezentând păstăile fermentate și uscate, de culoare maronie-neagră, lungi de 10-20 cm, dar și ca esență sau extract natural de vanilie, obținut din aceste fructe.

SOIA s.f. Plantă anuală din fam. leguminoaselor (Glycine hispida, Glycine maxima), utilizată ca plantă furajeră, iar boabele de soia și în alimentația umană, soia fiind una din cele cinci semințe sfinte ale Chinei. Există boabe de soia galbene, verzi, roșii și negre. Din ele se prepară ulei de soia, tofu („brânză de soia”), miso (pastă dulce de soia), făină de soia, din care se produc harusame (tăiței subțiri, transparenți ca sticla); preponderent, din soia se obține așa-numita carne vegetală, un extract de proteine vegetale utilizat ca înlocuitor de carne în preparatele dietetice, iar semințele încolțite de soia sunt foarte apreciate ca ingrediente delicate în diverse preparate culinare.

GAIACOL s.n. Extract din rășina de gaiac. [Pron. ga-ia-, var. guaiacol s.n. / < fr. gaïacol, cf. engl. guaiacol].

HEPAR s.n. (Anat.) Ficat. ♦ Extract de ficat, cu acțiune de stimulare a hematopoiezei și de regenerare a celulei hepatice. [Nume comercial, cf. gr. hepar – ficat].

HIPOFIZARE s.f. Metodă prin care se injectează peștii cu extract de hipofiză. [< hipofiza].

PETUNIZARE s.f. Stropirea tutunului cu extract de petun. [După fr. pétuner].

SARCOTERAPIE s.f. (Med.) Metodă de tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. [Gen. -iei. / < fr. sarcothérapie, cf. gr. sarx – carne, therapeia – tratament].

SUMACARE s.f. (Tehn.) Tratare a pieilor cu o zeamă din extract de sumac. [< sumac + -a].

TIROIDOTERAPIE s.f. Folosirea terapeutică a extractului de glandă tiroidă. [Gen. -iei. / < fr. thyroïdothérapie].

VALOPAL s.n. Extract tanant obținut din ghinda unor specii de stejar. [Nume comercial].

COLA², cole, s. f. 1. Băutură răcoritoare cu extract de cola¹. 2. (Eliptic) Sticlă, pahar etc. cu cola² (1). – Din engl. [coca]cola.

EXTRACT s.n. 1. Preparat, substanță chimică extrasă din plante, din organisme, din organe etc. 2. Parte dintr-un înscris; extras (2) [în DN]. [< lat. extractum, cf. germ. Extrakt].

GAMBIR s.m. (Bot.) Plantă agățătoare din regiunile subtropicale, din ale cărei frunze se obține un extract tanant și care se folosește și în medicină ca astringent. [< fr. gambir, germ. Gambir].

ORGANOTERAPIE s.f. (Med.) Tratament care constă în administrarea de extracte de organe sau chiar de organe. [Gen. -iei. / < fr. organothérapie, cf. gr. organon – organ, therapeia – tratament].

PASIFLORAL s.n. Medicament calmant sub formă de soluție, preparat din extractul de pasifloră. [< pasifloră + -al].

SULFITA vb. I. tr. 1. A folosi bioxidul de sulf ca dezinfectant, decolorant etc., în special în vinificație. 2. A trata cu sulfit de sodiu unele extracte tanante vegetale. [< fr. sulfiter].

CICOLACT s. n. produs alimentar din lapte, zahăr, extract de surogate de cafea și cicoare. (n. com.)

COLETERAPIE s. f. tratament al unor afecțiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou. (< cole- + -terapie²)

DIAMALȚ s. n. extract de malț uscat, folosit la prepararea bomboanelor, în patiserie și în industria textilă. (< fr. diamalz)

EXTRACT s. n. 1. preparat, substanță chimică extrasă din plante, din organisme, organe etc. 2. parte dintr-un înscris; extras (4). (< germ. Extrakt, lat. extractum)

EXTRAS s. n. 1. fragment, pasaj, citat dintr-o scriere. 2. (jur.) act în care s-au reprodus fragmentar părți esențiale dintr-un document. ♦ în ~ = reprodus parțial, fragmentar; ~ de cont = copie a situației creditului și a debitului unui cont într-o anumită perioadă de timp. 3. articol, studiu apărut într-o publicație periodică etc., tipărit aparte în broșură. 4. extract (2). (< extrage)

GAIACOL s. n. extract din rășina de gaiac. (< fr. gaïacol)

GAMBIR s. m. plantă grimpantă subtropicală, din ale cărei frunze se obține un extract tanant, folosit ca astringent. (< lat. gambier, germ. Gambir)

HEPAR s. n. ficat. ◊ extract de ficat, cu acțiune de stimulare a hematopoiezei și de regenerare a celulei hepatice. (< fr. hépar)

HEPATOTERAPIE s. f. 1. tratament al bolilor ficatului. 2. tratament pe bază de extracte hepatice. (< fr. hépatothérapie)

HIPOFIZARE s. f. metodă prin care se injectează peștii cu extract de hipofiză. (< hipofiză)

HISTOTERAPIE s. f. tratament al unor boli bazat pe extracte tisulare. (< fr. histothérapie)

OPO¹- elem. „extract glandular, endocrin”. (< fr. opo-, cf. gr. opos, suc)

SARCOTERAPIE s. f. tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor. (< fr. sarcothérappie)

SULFITA vb. tr. 1. a folosi bioxidul de sulf ca dezinfectant, decolorant etc., în vinificație. 2. a trata cu sulfit de sodiu unele extracte tanante vegetale. (< fr. sulfiter)

tare (-e), adj. – 1. Puternic, robust, viguros. – 2. De temut, influent. – 3. Rezistent, dur, solid. – 4. Aspru, sălbatic, rău, primejdios. – 5. Viteaz, voinic. – 6. Care produce o senzație intensă. – 7. Bun, bine pregătit, care știe mult. – 8. (Adv.) Puternic, cu putere. – 9. (Adv.) Foarte. – 10. (Adv., înv.) Mult, enorm. – Megl. tari, istr. tore. Lat. tālis (Pușcariu 1713; REW 8543; Rosetti, I, 173), cf. it. tale, prov., cat., sp., port. tal, fr. tel. Evoluția semantică este curioasă, și a fost explicată prin echivalența, puțin vizibilă dintre „un anume cineva” cu „atît de important” (Tiktin), sau prin influența sl. jak „astfel” și „tare” (Skok, Arch. slaw. Phil., XXXVII, 87; Densusianu, GS, II, 324). De asemenea se poate porni de la comparativul mai tare, care poate ajunge să însemne „mai important”, cf. mai așa, mai acătării. Cf. atare. Der. tărie, s. f. (forță, putere, vigoare, autoritate; înv., armată, forțe; rezistență; soliditate; înv., fortăreață, fortificație; severitate, rigoare, duritate; gust înțepător; usturime, usturătură; energie, curaj; temperament; capacitate; mijloc, centru; esență, extract; cer, boltă), ultimul sens numai poetic; întări, vb. (a fortifica, a solidifica; a deveni robust, a prinde putere; a confirma; a ratifica); întăritor, adj. (tonic, fortifiant); întăritură, s. f. (fortificație); tărire, s. f. (înv., forță); tărime, s. f. (soliditate, rezistență, forță, putere).

ARGENTINA, Republica Argentina, stat federal în SE Americii de Sud, cu largă ieșire la Oc. Atlantic (peste 4 mii km²); 2,8 mil. km²; 32 mil. loc. (1989). Limba de stat: spaniola. Cap.: Buenos Aires. Orașe pr.: Córdoba, Rosario, La Plata, Mar del Plata. Pop. urbană: 84,7 la sută (1985). Este împărțită în 22 prov. federale, un teritoriu național și Capitala Federală. Relieful A. este dispus în 3 mari trepte: M-ții Anzi (în V, la graniță cu Chile), podișurile („mesetas”) Patagoniei (în S) și cîmpiile Pampa (c. 600 mii km²), Chaco și Entre Rios („Mesopotamia”) în E și N. Climă variată, de la cea tropicală (în N) la cea temperat-continentală cu nuanțe de ariditate (în S). Expl. de petrol (22,6 mil. t, 1989), gaze naturale, argint, staniu, min. de fier, sare ș.a. Ind. produce energie electrică (48,5 miliarde kWh, 1988), fontă, oțel (3,6 mil. t, 1988), ciment (6,3 mil. t, 1987), articole mecanice, aparate și utilaje, autovehicule (182,4 mii buc., 1987), produse alim., farmaceutice, textile, și din lemn, extract de quebracho; 9,5 la sută din terit. țării se cultivă cu cereale: grîu (7,8 mil. t, 1988), porumb (9,2 mil. t, 1988), orez, plante furajere, floarea-soarelui, (2,9 mil. t, 1988, locul 2 pe glob), ricin (146 mii t, locul 3 pe glob), bumbac, tutun ș.a.; pomicultură și viticultură (274 mii ha, 3,3 mil. t struguri, 1988). Pe întinsele pajiști naturale (52,1 la sută din supr. țării) se cresc bovine (50,8 mil. capete, 1988), ovine (29,2 capete, 1988), cabaline (3,1 mil. capete, 1988). Pescuit intens (420,3 mii t, 1986). C. f.: 34,5 mii km. Căi rutiere: 207,6 mii km. Flota maritimă comercială: 2,5 mil. t. Moneda: 1 Astral = 100 centavos. Exportă produse agricole (c. 2/5), produse ale ind. constr. de mașini, produse chimice, textile ș.a. și importă materii prime ind. și semifabricate, utilaje și echipament ind., mijloace de transport, produse alim., bunuri de larg consum ș.a. – Istoric. Populat de triburi indiene (diaquita, chechua, guarani, puelche, araucani etc.), terit. A. a fost cucerit în sec. 16 de conchistadorii spanioli, care din 1536 i-ai inclus în viceregatul Perú, iar din 1776 în viceregatul Rio de la Plata. În 1810 creolii și emigranții au început lupta armată antispaniolă. La 9 iul. 1816 Provinciile Unite din La Plata s-au proclamat independente, iar în 1826 și-au luat numele de Republica Federativă Argentina. Sec. 19 din istoria A. este marcat de lupta pentru putere între unioniști și federaliști și de războaie împotriva Uruguayului și Paraguayului. La sfîrșitul sec. 19 și începutul sec. 20 se intensifică pătrunderea capitalului străin și se accelerează dezvoltarea economică. În perioada celui de-al doilea război mondial, A. și-a proclamat, la început, neutralitatea, dar în mart. 1945 a intrat în război de partea coaliției antihitleriste. În primii ani postbelici, președintele Juan Domingo Perón (1946-1955) inițiază o serie de reforme economice și sociale îndrăznețe (naționalizarea transporturilor, a unor ramuri ale ind., etatizarea comerțului exterior, separarea deplină a bisericii de stat ș.a.). După 1955, A. cunoaște o puternică intervenție a forțelor armate în viața politică a statului. Președinții Arturo Frondizi, Arturo Umberto Illia, Juan Carlos Ongania, Roberto Marcelo Levingston și Maria Estella Martinez de Perón au fost înlăturați prin lovituri de stat militare. În perioada 1955-1983 din cei 20 președinți, 12 au fost generali. Războiul cu Marea Britanie izbucnit după ocuparea de către A. a Insulelor Falkland (Malvinas) (apr.-iun. 1982) este urmat de demisia președintelui, generalul L.F. Galtieri, și de dizolvarea juntei militare de guvernămînt (iun. 1982), de legalizarea partidelor politice (iul. 1982) și de ținerea de alegeri generale (dec. 1983) care au permis revenirea la un guvern civil în ian. 1984. Alegerile din 14 mai 1989 au readus la putere Partidul Peronist, noul președinte, Carlos Saul Menem, avînd de făcut față unei situații economice grav deteriorate. A. este republică prezidențială. Activitatea legislativă este exercitată de Parlament, iar cea executivă de președinte și un cabinet condus de președinte.

BALTA ALBĂ 1. Liman fluviatil cu apă sărată, slab sulfatată, sodică, slab magneziană, pe cursul inf. al Buzăului, în C. Rîmnicului; 10,1 km². Ad. max.: 4 m. Rezerve de nămol sapropelic (2,45 mil. m³) din care se produce extractul „Pell-mar” ce stă la baza multor produse cosmetice și a unor medicamente antireumatice. 2. Com. în jud. Buzău; 3.402 loc. (1991). Stațiune balneoclimaterică permanentă, indicată pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice, periferice, ginecologice, dermatologice. Stație de c. f.

BROWN-SEQUARD [braun-secuá:r], Charles Edouard (1817-1894), medic și fiziolog francez. Unul dintre fondatorii endocrinologiei și inițiatorii organo- și opoterapiei. A preparat și aplicat primul extract glandular (extract testicular).

CARNE (lat. caro, carnis) 1. Țesutul muscular al corpului omenesc și al animalelor, împreună cu țesuturile moi la care aderă. ♦ C. vie = carne de pe care s-a jupuit pielea. ♦ Expr. A tăia în carne vie = a) a tăia, a lovi din plin, fără milă; b) a curma fără cruțare un rău, a stîrpi răul de la rădăcină. 2. (Ind. Alim.) Partea comestibilă din corpul unor mamifere, păsări, pești, crustacee etc. ♦ C. congelată = c. înghețată la o temperatură cuprinsă între -12 și -20°C, în vederea conservării ei pe o perioadă mai lungă (pînă la c. șase luni). C. refrigerată = c. răcită la o temperatură cuprinsă între +4 și -2°C, pentru a-și păstra calitățile inițiale pe o perioadă scurtă (pînă la trei săptămîni). Extract de c. = soluție concentrată de substanțe nutritive, fără grăsimi și albumine, obținută prin tratarea cărnii slabe cu apă la temperatura de cel puțin 90°C, urmată de concentrarea produsului rezultat. 3. Partea interioară a pieilor, opusă feței acestora. 4. Partea comestibilă a unor fructe și legume; pulpă (3).

propedie (Biz.) (< gr. προπαιδεία [propaideia] de la προπαιδεύω [propaidevo] „a da o învățătură pregătitoare, o instrucție preliminară”), „introducere” în teoria și practica psaltichiei (v. bizantină, muzică); carte cuprinzând denumirile și semnificația neumelor (semnelor) muzicale [v. notație (IV)]. Prima p. în lb. română este ms. rom. 61 BAR, scrisă de Filothei Jipa la 1713. La sfârșitul sec. 17 și în sec. 18 aceste manuale aflate în unele mss. gr. din BAR poartă diferite denumiri ca: Introducere asupra semnelor muzicale bisericești (102); Introducere în muzica bisericească (622); Introducere în muzica psaltică (1096); Introducere asupra semnelor psaltice (648 și 661); Scurtă introducere despre muzica bisericească (649). Uneori aceste manuale sau mici gramatici muzicale sunt intitulate Γραμματιϰὴ τῆς μουσιϰῆς (Gramatică muzicală), Γραμματιϰὴ τῆς ψαλτιϰῆς τέχνης (Gramatică a artei psaltichiei) etc. În sec. 19-20, p. au luat diferite alte denumiri ca: Didascalia teoretică și practică a muzicii bisericești (Dionisie Fotino); Eἰσαγωγὴ εἰς τόν θεορητιϰόν ϰαì πραϰτιϰόν τῆς μουσιϰῆς τέχνης (Introducere în teoria și practica muzicii bisericești de Chrisant de Madit, Paris 1821), Theoriticon sau privire cuprinzătoare a meșteșugului musichiei bisericești (Macarie Ieromonahul, Viena, 1823); Θεωρητιϰόν μέγα τῆς μουσιϰῆς (Marele theoreticon al muzicii de Chrisant, Triest, 1832); Bazul teoretic și practic al muzicii bisericești sau Grammatica melodică (A. Pann, Buc, 1845); Prescurtare din bazul muzicii bisericești (A. Pann, Buc., 1847); Mică gramatică muzicală teoretică și practică (A. Pann, Buc., 1857); Principii elementare ale muzicii bis. [...] (Oprea Dumitrescu, Buc., 1859); Gramatica [...] (Neagu Ionescu și I.B. Sburlan, Buzău, 1875); Scurtă teorie elementară (Gh. Ionescu, 1891); Gramatica muzicii bis. (Neagu Ionescu, Buc., 1897); Idem (N. Ionescu și N. Severeanu, Buc., 1897); Teoria principiilor elementare de muzică bis. [...] (Lazăr S. Ștefănescu, Buc., 1897); Curs elementar de muzică orientală (N. Severeanu, Buzău, 1900); Extract din teoria muzicei eclesiatice [...] (I. Zmeu, Buc., 1903); Gramatica [...] (Dimitrie C. Popescu, Buc., 1908); Principii de muzică bis. orientală (I. Popescu-Pasărea, Buc., 1942); Gramatica muzicii psaltice (Gr. Costea, I. Croitoru și N. Lungu, Buc., 1951); Notație și ehurile muzicii bizantine (Grigore Panțâru, Buc., 1971). Aceste „gramatici”*, „introduceri”, „propedii”, „enhiridii” sau „teoreticoane” s-au bucurat de largă răspândire și întrebuințare pe întreg teritoriul României. V. papadichie (1).

CIANCOBALAMÍNĂ (< germ., rus.) s. f. (BIOCHIM.) Factor antianemic prezent în extractul de ficat, conținînd cobalt și un grup cianic; are o puternică acțiune hematopeică; cobalamină, vitamina B₁₂.

antiviral, -ă adj. Care distruge acțiunea virusului ◊ „Specialiștii Institutului de igienă și sănătate publică au experimentat un nou dezinfectant antibacterian și antiviral ce poate fi utilizat în spălătoriile spitalelor, cantinelor, hotelurilor și internatelor.” R.l. 15 IV 76 p. 5. ◊ „Farmacistul I.M. și dr. N. M. din Cluj-Napoca au realizat un extract vegetal antiherpes și antiviral [...]” R.l. 17 VI 82 p. 5; v. și interferon (din engl., fr. antiviral; BD 1969)

eleuterococec s. (bot.; probabil cuv. rus.) ◊ „La combinatul de zahăr de la Ussuriisk (U.R.S.S.) a fost elaborată o metodă de fabricare a zahărului rafinat artificial, în componența căruia intră extracte de anumite plante medicinale ce cresc în taiga, între care și eleuterococecul.” Sc. 4 XII 76 p. 6

linie s. f. Ansamblu de produse, în special cosmetice ◊ „Aceeași geneză o are linia de produse «Herba», destinată bărbaților, gama «Bioton», cu extractele vegetale și animale, care însumează pleiada unguentelor pentru îngrijirea tenului, linia «Ada», în curs de lansare, cuprinzând accesoriile pentru machiaj.” R.l. 5 VII 77 p. 6; v. și 3 II 81 p. 5 (din germ. Linie, fr. ligne; DMC 1970; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

malțat, -ă adj. ◊ „Un loc important în bucătăria celor mici îl deține făina malțată, fabricată din făină albă de grâu grișată și extract de malț.” Sc. 4 VII 69 p. 5 (din malț + -at)

*blamanjeá f., pl. ele (fr. blanc-manger). Barb. Gelatină animală albă preparată cu extract de migdale dulcĭ, cu apă de florĭ de portocal și cu esență de lămîĭe.

*bulión n., pl. oane (fr. bouillon, fertură, d. bouillir, a ferbe). Fertură, supă. Extract de carne, de tomate orĭ de ardeĭ ș.a.

*extráct n., pl. e (lat. extractum, d. éx-traho, -tráhere, a extrage). Substanță extrasă dintr’alta printr’o operațiune chimică: extract de carne. Articul orĭ pasagiŭ scos dintr’o carte. Prescurtare dintr’o carte maĭ mare. Copie din registrele la naștere orĭ de moarte: extract de naștere. – Și extras.

*extrás n., pl. e. Formă maĭ rom. îld. extract, ca și manuscris față de manuscript.

ĭahníe f. (turc. pers. ĭahni, de unde și bg. ĭahniĭa). Un fel de mîncare de pește orĭ de fasole cu sos făcut din multă ceapă, undelemn și extract de domate. – Și aĭcníe (Bz.), ihníe (Mold. sud) și ihneá (nord), pl. -ele. V. tocană și curcut.

manuscrípt n., pl. e (lat. manu-scriptus, scris cu mîna). Carte scrisă cu mîna (în opoz. cu imprimat saŭ tipăritură). – Se zice maĭ des manuscris (formă românizată, ca extract, product și extras, produs) și se întrebuințează și ca adj.: o carte manuscrisă.

LEPROMÍNĂ (< fr.) s. f. Extract preparat din țesuturile leproase, folosit ca antigen specific în testele cutanate pentru diagnosticarea leprei.

HENCH [hentʃ], Philip Showalter (1896-1965), medic american. Prof. univ. în Minnesota. A introdus în tratamentul diferitelor tipuri de reumatism cortizonul, ACTH-ul, extractele de hipofiză și suprarenală. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1950), împreună cu E.C. Kendall și T. Reichstein.

HUZUM, Ioan (1876-1943, n. Corod, jud. Galați), farmacist român. Autorul lucrării „Extracte și metode de preparare a lor”, descriind procedee, majoritatea originale, de obținere a peste 280 de extracte vegetale cu utilizare terapeutică.

tăríe f. (d. tare). Calitatea de a fi tare (putere, forță, rezistență, consistență, soliditate, durabilitate, vigoare, energie, violență): tăria brațuluĭ, oștiĭ, dușmanuluĭ, cetățiĭ, diamantuluĭ, oŭălor răscoapte, ziduluĭ, guvernuluĭ, vîntuluĭ, otrăviĭ, cafeleĭ, ceaĭuluĭ. Poet. Rar. Firmament, cer. Esență, extract.

INSULÍNĂ (< fr. {i}; {s} lat. insula „insulă”) s. f. (BIOCHIM., FIZIOL.) Hormon secretat de celulele β ale pancreasului (insulele Langerhans), cu acțiune hipoglicemiantă. Deficiența i. duce la apariția diabetului zaharat. Savantul român N. C. Paulescu a prezentat (1920) și a publicat (1921), pentru prima oară, sub denumirea de „pancreină”, acțiunea extractului injectat în sânge la un animal diabetic. F.C. Banting și C.H. Best (1922) ajung la aceleași concluzii și dau extractului denumirea de „isletină”. Purificarea, în vederea lansării pe piață a „insulinei”, aparține chimiștilor Collip, Clowes și Walden.

extract s. n., pl. extracte

extract n. 1. substanță trasă dintr’alta: extract de roibă; 2. ceeace se scoate dintr’o carte, dintr’un registru: extract de naștere; 3. sumar, analiză.

condică f. 1. odinioară, codice: Condica lui Ipsilante, un extract din Vasilicale (1790), Condica lui Caragea în Muntenia (1817) și Condica lui Calimah în Moldova (1817); 2. colecțiune de acte privitoare la o mănăstire: Condica Bistriței, Tismanei; 3. azi, registru comercial, catastif. [Gr. mod. KÓNDIKAS].

VALEX s. n. (Chim.) Extract de valonee. – Din lat., fr. valex.

SULFITA, sulfitez, vb. I. Tranz. 1. A trata cu dioxid de sulf unele produse alimentare sau anumite vase în scopul dezinfectării, al conservării, al decolorării etc. 2. A trata cu sulfit și bisulfit de sodiu unele extracte tanante pentru a solubiliza produsele insolubile. – Din sulfit. Cf. fr. sulfiter.

ELIXIR, elixire, s. n. 1. Băutură cu proprietăți miraculoase pe care o căutau, în Evul Mediu, alchimiștii pentru a obține viață veșnică; p. ext. (azi) băutură scumpă, aleasă. 2. (Fam.) Soluție alcoolică cu conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale (servind ca medicament). [Pr.: -gzir] – Din fr. élixir.

FITOTERAPIE s. f. 1. Ramură a fitopatologiei care se ocupă cu mijloacele de prevenire și de combatere a bolilor, a paraziților și a dăunătorilor plantelor cultivate. 2. (Med.) Prevenirea și combaterea bolilor cu ajutorul plantelor (sub formă de ceaiuri, extracte etc.). – Din germ. Phytotherapie, fr. phytothérapie.

GAMBIR s. m. Numele a două plante agățătoare subtropicale, din ale căror frunze se obține un extract folosit ca astringent (Ourouparia și Uncaria gambir). – Din lat. [Ourouparia și Uncaria] gambir, denumirea științifică a plantelor.

GUAIAC, guaiaci, s. m. Arbore exotic important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale). [Var.: gaiac s. m.] – Din engl. guayaco.

OPOTERAPIE s. f. Metodă terapeutică care constă în administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de țesuturi, de organe sau de glande endocrine atunci când acestea lipsesc din organism; organoterapie. – Din fr. opothérapie.

ORGANOTERAPIE, organoterapii, s. f. Metodă de tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine; opoterapie. – Din fr. organothérapie.

APOSTILĂ, apostile, s. f. Însemnare sau hotărîre (de obicei a șefului unei administrații publice) notată pe o petiție, pe un raport sau pe alt fel de act oficial; p. ext. semnătura pusă pe un asemenea act. Serviciul cu care-l însărcinase șeful său era de a citi toate petițiunile adresate domnului, de a face pentru fiecare cîte un extract și de a le adresa autorităților respective cu apostila domnească. GHICA, S. A. 131.

ELIXIR, elixire, s. n. 1.Băutură cu proprietăți miraculoase, pe care o căutau în evul mediu alchimiștii; p. ext. (azi) băutură prețioasă. Cînd lichiorul fu turnat, colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt, ținîndu-l între degetele grase, cu o luare-aminte și o înduioșare de savant examinînd un elixir miraculos. C. PETRESCU, Î. I 5. ◊ Fig. Torentele de apă gîlgîie neîntrerupt, invadînd... cele mai intime țesuturi [ale pădurilor], cu însuși prețiosul elixir al vieții vegetale. BOGZA, C. O. 65. 2. (Farm.) Soluție alcoolică cu un conținut variabil de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale. ♦ (Prin extensiune) Medicament, Îi vestise răspicat moartea lui Onoriu Ionescu... Nimic nu-l mai putuse susține; elixirul din sticluța albastră se dovedise și el nefolositor. SADOVEANU, P. M. 301.

EXTRACT, extracte, s. n. 1. (Ieșit din uz) Copie a unui act, făcută de pe un registru (în special de stare civilă). Extract de naștere. 2. (Azi înlocuit prin extras) Pasaj scos dintr-o scriere, fragment. Academiile traduc în extracte și, adesea, in extenso principalele lor opere și le dau publicității. ODOBESCU, S. III 644. 3. Substanță chimică extrasă din diferite organisme sau organe. Extract de ficat. 4. (Neobișnuit) Rezumat. Aceasta e negreșit vrun extract lesnicios a sistemului său de învățătură. NEGRUZZI, S. I 7.

EXTRAS, extrase, s. n. 1. Fragment sau pasaj scos dintr-o scriere. ◊ Loc. adv. În extras = reprodus fragmentar, parțial. ◊ Extras de cont = situația la zi a creditului și debitului unui cont curent într-un răstimp determinat; formular pe care sînt trecute aceste date. ♦ Articol sau studiu scos dintr-o revistă, dintr-un volum omagial sau din altă publicație colectivă și tipărit separat în broșură. 2. Extract (1).

CRUȘEALĂ s. f. (Regional) Prelucrare a pieilor de animale, macerate în extracte de scoarță de stejar sau de salcie ori în soluții chimice speciale; (concretizat) lichid cu care se argăsesc (p. ext. se colorează) pieile; argăseală. – Pronunțat: -șea-.

RECENZA, recenzez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la o lucrare literară, științifică, la un spectacol etc.) A face o scurtă dare de seamă critică, a analiza sau a prezenta critic. 2. (Cu privire la populație, animale, vehicule etc.) A întocmi tabele (sau liste) cu datele necesare recensămîntului; a înregistra în tabelele de recensămînt; a face un recensămînt. Analele statistice... conțin un extract despre teritoriul și populațiunea țării recenzate în 1858. I. IONESCU, M. 14.

PLACENTĂ, placente, s. f. 1. Membrană cărnoasă, care învelește și alimentează embrionul în perioada de gestație a mamiferelor. Extractul de placentă de orice speță animală poate fi descompus de serul femeilor gravide. MARINESCU, P. A. 54. 2. (Bot.) Porțiune din suprafața unei cîrpele în care sînt așezate ovulele.

VERVENĂ, vervene, s. f. (Bot.) Verbină. O batistă înmuiată în triplu extract de vervenă. CARAGIALE, la CADE.

SISTEM, sisteme, s. n. 1. Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe) dependente între ele și formînd un tot organizat (care pune ordine într-un domeniu de gîndire teoretică sau care face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit). Ce este un sistem? Un complex de elemente care se influențează reciproc și care sînt coordonate între ele în vederea îndeplinirii unei funcții comune. GRAUR, S. L. 11. Sistemul lumii, conceput de ilustrul matematician Newton, e astăzi pus în discuție. MARINESCU, P. A. 36. Priveam cu mirare înaintea mea pe un filozof care cunoștea toate sistemele filozofice și care... din treaptă în treaptă, mă ridica cu sine spre niște înălțimi neașteptate. GALACTION, O. I 231. [Oamenii] împărțesc a lor gîndire pe sisteme numeroase. EMINESCU, O. I 36. Va trece și ardelenismul, cum au trecut multe alte sisteme. RUSSO, O. 63. ◊ (Urmat de determinări indicînd domeniul la care se referă, alcătuiește adesea formule fixe) Sistem metric v. metric. Sistem solar = ansamblu de corpuri cerești alcătuit din soare și din corpurile care gravitează în jurul lui. Nenumărate planete se învîrtesc în sisteme solare pe care omul le-ar putea cuceri, însușindu-și fantasticele lor teritorii. BOGZA, V. J. 6. Sistemul nervos (osos, muscular etc.) = totalitatea elementelor nervoase (osoase, musculare etc.) formate dintr-un țesut specializat și care acționează în vederea unui scop comun. Este un mare dezacord între sistemul dentar și cutia craniană. BART, S. M. 107. Sistem vegetativ = totalitatea organelor care asigură hrănirea și creșterea unei plante sau a unui animal. Sistem de ecuații = ansamblu format din două sau mai multe ecuații, legate între ele prin faptul că admit aceeași soluție. Sistem fizic = sistem format din corpuri și din cîmpuri de forță (electrice, magnetice, nucleare), considerat din punctul de vedere al proprietăților sale fizice. Sistem tehnic = sistem fizic format cel puțin în parte din corpuri solide produse prin mijloace tehnice. 2. Fel de a lucra, metodă de lucru (întîmplătoare sau după un plan chibzuit); normă, obicei. Sistemul cel mai bun să descopere... pe făptași. SADOVEANU, B. 247. M-am convins acuma că vechiul sistem cu sobe nu era de lăpădat. CARAGIALE, O. VII 33. [Profesorul] scoase din sîn o broșură cartonată cu hîrtie pestriță... O! am gîndit, aceasta e negreșit vreun extract lesnicios a sistemului său de învățătură. NEGRUZZI, S. I 7. ◊ Sistem Braille = metodă de scriere pentru orbi, cu literele scoase în relief (ca să poată fi pipăite). 3. Model, tip, tipar, marcă (de fabrică). Motor sistem diesel. – Variantă: (astăzi rar) sistemă (C. PETRESCU, A. 383, ODOBESCU, S. III 37, RUSSO, S. 59) s. f.

MICOTERAPIE s. f. folosirea unor extracte de ciuperci în scop terapeutic. (<fr. mycothérapie)

CIANCOBALAMINĂ s. (BIOL., FARM.) cobalamină, vitamina B₁₂. (~ există în extractul de ficat.)

COBALAMINĂ s. (BIOL., FARM.) ciancobalamină, vitamina B₁₂. (~ există în extractul de ficat.)

COLE- „fiere, bilă, hepatic, biliar”. ◊ gr. khole „fiere” > fr. cholé-, germ. id., engl. id., it. cole- > rom. cole-. □ ~cist (v. -cist), s. n., vezică biliară; ~cistectazie (v. cist/o-, v. -ectazie), s. f., dilatație a vezicii biliare; ~cistectomie (v. cist/o-, v. -ectomie), s. f., extirpare chirurgicală a vezicii biliare; ~cistendeză (v. cist/o-, v. -endeză), s. f., incizie a vezicii biliare, pentru scoaterea calculilor biliari; ~cistocinetic (v. cisto-, v. -cinetic), adj., (despre substanțe) care favorizează excreția bilei conținute în veziculă; ~cistocoledocostomie (v. cisto-, v. coledoco-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și canalul coledoc; ~cistoduodenostomie (v. cisto-, v. duodeno-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de creare a unei anastomoze între vezicula biliară și duoden; ~cistoenterostomie (v. cisto-, v. entero-, v. -stomie), s. f., operație chirurgicală de realizare a unei anastomoze între vezicula biliară și intestin; ~cistogastrostomie (v. cisto-, v. gastro-, v. -stomie), s. f., realizare operatorie a unei anastomoze între vezicula biliară și stomac; ~cistografie (v. cisto-, v. -grafie), s. f., radiografie a vezicii biliare cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~cistopatie (v. cisto-, v. -patie), s. f., maladie a căilor biliare; ~cistopexie (v. cisto-, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a vezicii biliare de peretele abdomenului; ~cistorafie (v. cisto-, v. -rafie), s. f., operație medicală de suturare a pereților vezicii biliare; ~cistostomie (v. cisto-, v. -stomie), s. f., intervenție chirurgicală de deschidere și de fixare la piele a vezicii biliare; ~cistotomie (v. cisto-, v. -tomie), s. f., deschidere operatorie a vezicii biliare; ~doc (v. -doc₁), adj., s. n., (canal) prin care se varsă bila în duoden; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul biliar; ~litotripsie (v. lito-, v. -tripsie), s. f., operație chirurgicală de strivire a calculilor biliari, fără deschidere a vezicii biliare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile căilor biliare; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., proces de producere a bilei; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă, parțială sau totală, a bilei către exterior; ~stază (v. -stază), s. f., stază provocată de întreruperea scurgerii bilei din căile biliare în intestin; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unor afecțiuni prin administrarea unor extracte de fiere de bou; ~urie (v. -urie), s. f., colurie*.

CORTICO- „scoarță, cortex; cortizon, cortical”. ◊ L. cortex, icis „scoarță” > fr. cortico-, engl. id. > rom. cortico-. □ ~id (v. -id), adj., s. m., 1. adj., Referitor la zona corticală a suprarenalei. 2. s. m. pl., Hormoni steroizi secretați de corticosuprarenală; ~lipoid (v. lipo-, v. -id), s. m., extract exclusiv lipidic de suprarenală; ~steroid (v. stero-, v. -id), s. m., corticoid (2); ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a hormonilor corticosuprarenali; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizia chirurgicală a scoarței cerebrale; ~trop (v. -trop), s. m., hormon al lobului anterior al hipofizei, care stimulează funcția cortexului suprarenal.

GASTRO- „stomac, pîntece; abdominal, ventral”. ◊ gr. gaster, gastros „stomac” > fr. gastro-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. gastro-. □ ~cel (v. -cela), s. n., hernie a stomacului; ~cronoree (v. crono-, v. -ree), s. f., prelungire a duratei de secreție gastrică; ~diafanoscopie (v. diafano-, v. -scopie), s. f., explorare a stomacului prin transparența pereților săi, produsă de sursa luminoasă a unui esogastroscop; ~duodenostomie (v. duodeno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac și duoden; ~enteralgie (v. enter/o-, v. -algie), s. f., durere gastrointestinală; ~enterolog (v. entero-, v. -log), s. m. și f., specialist în gastroenterologie; ~enterologie (v. entero-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază bolile aparatului digestiv; ~enteroptoză (v. entero-, v. -ptoză), s. f., cădere patologică a stomacului și a intestinelor; ~enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s. f., deschidere chirurgicală în vederea realizării unei comunicații directe între stomac și intestin; ~fil (v. -fil₁), adj., (despre microorganisme) care parazitează cavitatea gastrică a unor animale; ~gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între cardia și pilor; ~graf (v. -graf), s. n., instrument pentru înregistrarea grafică a mișcărilor stomacului; ~histeropexie (v. histero-₁, v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a uterului pe cale abdominală; ~histerotomie (v. histero-₁, v. -tomie), s. f., operație cezariană; ~jejunostomie (v. jejuno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac și o ansă jejunală; ~latrie (v. -latrie), s. f., pasiune excesivă pentru mîncare; ~latru (v. -latru), s. m. și f., persoană preocupată în mod excesiv de mîncare; ~lit (v. -lit₁), s. n., concrețiune de calcar care se află în stomacul racului și din care ia naștere crusta; ~logie (v. -logie₁), s. f., 1. Studiul stomacului. 2. Tratat de artă culinară; ~malacie (v. -malacie), s. f., înmuiere a peretelui stomacului; ~megalie (v. -megalie), s. f., stare caracterizată prin mărirea dimensiunilor stomacului; ~mel (v. -mel₁), s. m., monstru care prezintă gastromelie; ~melie (v. -melie), s. f., monstruozitate congenitală care se manifestă prin prezența membrelor anexate de abdomen; ~menie (v. -menie), s. f., hemoragie gastrică periodică, survenind ca o menstruație vicariantă; ~miotomie (v. mio-₁, v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a pilorului; ~mixoree (v. mixo-₁, v. -ree), s. f., exagerare a secreției sucului gastric; ~mucoree (v. muco-, v. -ree), s. f., secreție excesivă de mucus în sucul gastric; ~nom (v. -nom₁), s. m. și f., persoană cu gusturi culinare rafinate; ~nomie (v. -nomie), s. f., arta de a prepara produse culinare deosebite sau de a le aprecia calitatea; ~pareză (v. -pareză), s. f., atonie gastrică; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile stomacului; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a stomacului deplasat; ~piloroduodenojejunostomie (v. piloro-, v. duodeno-, v. jejuno-, v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei anastomoze între stomac, pilor și duoden, pe de o parte, și o ansă jejunală, pe de altă parte; ~plastie (v. -plastie), s. f., refacere chirurgicală a stomacului diform sau defect; ~plegie (v. -plegie), s. f., paralizie a stomacului; ~pode (v. -pod), s. n. pl., clasă de moluște univalve cu corpul acoperit cu o cochilie calcaroasă și care se tîrăsc cu ajutorul unui picior muscular așezat sub pîntece; sin. gasteropode; ~por (v. -por), s. m., orificiu al gastrulei; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare patologică a stomacului; sin. batigastrie; ~rafie (v. -rafie), s. f., sutură chirurgicală a stomacului; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie gastrică; ~ree (v. -ree), s. f., secreție gastrică abundentă; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură gastrică; ~scop (v. -scop), s. n., instrument cu care se examinează interiorul stomacului; ~scopie (v. -scopie), s. f., examinare optică a interiorului stomacului cu ajutorul gastroscopului; ~spasm (v. -spasm), s. n., contracție spasmodică a pereților stomacului; ~stenoză (v. -stenoză), s. f., îngustare patologică a unui orificiu gastric; ~stomie (v. -stomie), s. f., deschidere operatorie a stomacului; ~tehnie (v. -tehnie), s. f., studiu al schimbărilor suferite de produsele alimentare în timpul preparării lor culinare; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical pe bază de extract de mucoasă gastrică animală; ~tomie (v. -tomie), s. f., deschidere chirurgicală a stomacului; ~tonometrie (v. tono-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a tensiunii intragastrice cu ajutorul insuflării de aer în stomac; ~zoizi (v. -zoid), s. m. pl., polipi care au funcția de a hrăni colonia de hidrozoare.

HEMO- „sînge, globule roșii, hematii”. ◊ gr. haima „sînge” > fr. hémo-, engl. hemo- și haemo-, germ. hämo > rom. hemo-. □ ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., biologie a sîngelui; ~blast (v. -blast), s. n., celulă tulpină; sin. hemocitoblast; ~cel (v. -cel₁), s. n., cavitate a corpului la unele nevertebrate, originară din fragmentarea mezodermului sub formă de sinusuri sau lacune pline cu sînge în blastocel; ~cit (v. -cit), s. n., celulă sanguină; sin. hematocit; ~citoblast (v. cito-, v. -blast), s. n., hemoblast*; ~citofagie (v. cito-, v. -fagie), s. f., fenomen de citofagie, manifestat la celulele sîngelui și la organele hematopoietice; ~citometru (v. cito-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea numărului de hematii dintr-un volum de sînge; ~citopenie (v. cito-, v. -penie), s. f., diminuare a numărului de hematii din sînge; ~clazie (v. -clazie), s. f., 1. Scădere a numărului de leucocite din masa sanguină. 2. Hemoliză*; ~colecist (v. cole-, v. -cist), s. n., acumulare de sînge în vezicula biliară; ~conie (v. -conie), s. f., corpusculi foarte mici, observați în sînge la ultramicroscop și care prezintă mișcări browniene; ~crinie (v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor în sînge; ~crinoterapie (v. crino-₂, v. -terapie), s. f., utilizare în scop terapeutic a unui amestec injectabil de sînge și de extract glandular; ~crioscopie (v. crio-₁, v. -scopie), s. f., determinare a punctului de înghețare a sîngelui; ~crom (v. -crom), s. m., termen generic pentru pigmenții sanguini transportori de oxigen; ~cromogen (v. cromo-, v. -gen₁), s. m., compus rezultat din combinarea heliului cu diverse substanțe azotate; ~cromometru (v. cromo-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea procentului de hemoglobină din sînge; ~cultură (v. -cultură), s. f., cultivare și identificare a unor germeni patogeni în sînge prin însămînțarea lor pe un mediu adecvat; sin. hematocultură; ~dinamometru (v. dinamo-, v. -metru₁), s. n., instrument pentru măsurarea presiunii sîngelui; ~dromograf (v. dromo-, v. -graf), s. n., debitmetru bazat pe deplasarea variabilă de către curentul sanguin a unei supape, ale cărei mișcări sînt înregistrate pneumatic; ~dromometru (v. dromo-, v. -metru₁), s. n., aparat de măsurat viteza de circulație a sîngelui în vene și artere; ~fag (v. -fag), adj., 1. adj., (Despre animale) Care se hrănește cu sînge. 2. adj., (Despre celule fagocitare) Care distruge globulele roșii; ~filie (v. -filie₁), s. f., boală de sînge ereditară, caracterizată printr-o predispoziție patologică la hemoragii datorită insuficientei puteri de coagulare a sîngelui; ~genie (v. -genie₁), s. f., afecțiune caracterizată prin hemoragii care survin spontan, ca urmare a scăderii pronunțate a numărului de trombocite; ~gramă (v. -gramă), s. f., analiză medicală prin care se stabilește compoziția sîngelui; ~histioblast (v. histio-, v. -blast), s. n., celulă cu citoplasma ușor bazofilă și cu nucleu rotunjit și semilunar, prezentă în splină și în măduva osoasă; ~id (v. -id), adj., care se aseamănă cu sîngele; ~leucogramă (v. leuco-, v. -gramă), s. f., analiză de laborator constînd în notarea hematiilor și a leucocitelor; ~limfă (v. -limfă), s. f., lichid organic din aparatul circulator al nevertebratelor, corespunzător sîngelui; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge hematiile; ~liză (v. -liză), s. f., fenomen de distrugere patologică a globulelor roșii din sînge; sin. eritrocitoliză, hematoliză, hemoclazie (2); ~manometru (v. mano-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru măsurarea presiunii sanguine; ~metru (v. -metru₁), s. n., 1. Aparat pentru dozarea hemoglobinei din sînge. 2. Aparat pentru determinarea cantității de hemoglobină din sînge; ~neurocrinie (v. neuro-, v. -crinie), s. f., vărsare a hormonilor hipofizari în sistemul nervos prin mijlocirea circulației porte hipotalamohipofizare; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile sîngelui; ~poieză (~poeză) (v. -poieză), s. f., hematopoieză*; ~ptizie (v. -ptizie), s. f., eliminare de sînge pe gură, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., hemoragie*; ~ragie (v. -ragie), s. f., scurgere abundentă de sînge, datorită ruperii peretelui unui vas sanguin; sin. hemoptoză; ~ree (v. -ree), s. f., curgere de sînge; sin. hematoree; ~rinie (v. -rinie), s. f., hemoragie nazală produsă de ruperea unui vas de sînge; ~spermie (v. -spermie), s. f., hematospermie*; ~static (v. -static), adj., s. n., (medicament) care oprește o hemoragie; sin. hematostatic; ~stază (v. -stază), s. f., oprire a unei hemoragii prin mijloace proprii organismului sau prin procedee medicale; ~tahometru (v. taho-, v. -metru₁), s. n., aparat pentru determinarea vitezei de circulație a sîngelui; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament al unei boli prin transfuzii de sînge; sin. hematoterapie; ~tipologie (v. tipo-, v. -logie₁), s. f., determinare tipologică a unei populații cu ajutorul grupelor sanguine; ~toxie (v. -toxie), s. f., otrăvire a sîngelui; ~trop (v. -trop), adj., (despre un virus) care se fixează electiv pe celulele sanguine.

HEPATO- „ficat, glandă hepatică”. ◊ gr. hepar, atos „ficat” > fr. hépato-, germ. id., engl. id. > rom. hepato-. □ ~cel (v. -cel₂), s. n., hernie a ficatului; ~cit (v. -cit), s. n., celulă hepatică; ~citofagie (v. cito-, v. -fagie), s. f., aspect lezional apărut în urma fagocitării unor celule hepatice; ~enterostomie (v. entero-, v. -stomie), s. f., operație prin care se creează o anastomoză între o zonă a glandei hepatice și un segment al intestinului subțire; ~gastrostomie (v. gastro-, v. -stomie), s. f., operație prin care se creează o anastomoză, între glanda hepatică și stomac; ~gen (v. -gen₁), adj., de origine hepatică; ~grafie (v. -grafie), s. f., radiografie a ficatului, făcută cu ajutorul unei substanțe de contrast; ~lit (v. -lit₁), s. n., calcul hepatic; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în hepatologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază anatomia, fiziologia și patologia ficatului; ~malacie (v. -malacie), s. f., ramolisment al ficatului; ~manometrie (v. mano-, v. -metrie₁), s. f., măsurare a presiunii din ficat; ~megalie (v. -megalie), s. f., mărire patologică a ficatului; ~necroză (v. -necroză), s. f., distrugere celulară în cursul unor procese infecțioase ale ficatului; ~patie (v. -patie), s. f., nume generic pentru bolile ficatului; ~pexie (v. -pexie), s. f., fixare chirurgicală a glandei hepatice deplasate; ~ptoză (v. -ptoză), s. f., deplasare în jos a ficatului; ~rafie (v. -rafie), s. f., operație de suturare a unei plăgi hepatice; ~ragie (v. -ragie), s. f., hemoragie hepatică; ~rexie (v. -rexie), s. f., ruptură a ficatului; ~splenomegalie (v. spleno-, v. -megalie), s. f., creștere patologică a ficatului și a splinei; ~stomie (v. -stomie), s. f., creare operatorie a unei derivații biliare; sin. colangiostomie; ~terapie (v. -terapie), s. f., 1. Tratament medical al bolilor hepatice. 2. Tratament pe bază de extracte hepatice; ~tomie (v. -tomie), s. f., incizie chirurgicală a ficatului; ~toxemie (v. tox/o-, v. -emie), s. f., intoxicație de origine hepatică; ~trop (v. -trop), adj., (despre virusuri) care are afinitate pentru ficat sau care se fixează electiv pe ficat; sin. hepatotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., hepatotrop*.

HISTO- „celulă, țesut organic”. ◊ gr. histos „țesut, țesătură” > fr. histo-, germ. id., engl. id. > rom. histo-. □ ~autoradiografie (v. auto-, v. radio-, v. -grafie), s. f., metodă pentru studiul distribuției topografice a unui radioizotop sau a unei substanțe marcate la nivelul celulei; sin. autohistoradiografie, historadiografie, radiohistografie; ~fiziologie (v. fizio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază funcțiile celulei și ale țesuturilor organice; ~gen (v. -gen₁), adj., s. n., 1. adj., Care dă naștere la noi țesuturi. 2. s. n., Unul dintre straturile de celule meristematice de la vîrful organelor vegetative. 3. s. n., Grup de celule meristematice generatoare de țesuturi; ~genetic (v. -genetic), adj., (despre plasmă) care formează țesuturi; ~geneză (v. -geneză), s. f., proces de formare și dezvoltare a țesuturilor vegetale și animale; sin. histogenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., histogeneză*; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere sistematică a țesuturilor organice; ~gramă (v. -gramă), s. f., reprezentare grafică a unei distribuții statistice prin dreptunghiuri, astfel ca înălțimea fiecărui dreptunghi să fie proporțională cu mărimile, pe care le reprezintă; ~id (v. -id), adj., asemănător cu un țesut organic; ~litic (v. -litic₂), adj., (despre enzime) care produce histoliza; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere a țesuturilor organice vii; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în histologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază țesuturile organice; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., totalitatea metodelor și procedeelor de măsurare a țesuturilor organice; ~nomie (v. -nomie), s. f., studiul legilor de dezvoltare și de organizare a țesuturilor organice; ~patologie (v. pato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care tratează despre patologia țesuturilor; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., ciupercă imperfectă din clasa adelomicetelor; ~radiografie (v. radio-, v. -grafie), s. f., histoautoradiografie*; ~spectroscopie (v. spectro-, v. -scopie), s. f., apreciere cantitativă a elementelor histologice foarte mici cu ajutorul spectroscopului; ~terapie (v. -terapie), s. f., tratament medical bazat pe extracte tisulare; ~tom (v. -tom), s. n., instrument utilizat pentru disecția țesuturilor; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a unui țesut organic; ~trof (v. -trof), adj., care furnizează substanțe nutritive folosite în gestație; ~trop (v. -trop), adj., care prezintă afinitate pentru celule și țesuturi organice.

MICO- „ciuperci, fungi”. ◊ gr. mykes „ciupercă” > fr. myco-, germ. myko-, engl. myco- > rom. mico-. □ ~cenoză (v. -cenoză₁), s. f., asociație de ciuperci din cadrul unei biocenoze; ~derme (v. -derm), s. f. pl., ciuperci filamentoase artrospore, cu aspect fragmentat, care vegetează normal în contact cu aerul; ~ftoră (v. -ftor), s. f., ciupercă ce se hrănește pe o altă ciupercă, fiind sau nu parazită; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la stadiul genetic al ciupercilor; ~litic (v. -litic₂), adj., care distruge ciupercile; ~liză (v. -liză), s. f., distrugere a ciupercilor sub acțiunea agenților externi; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor; sin. micetologie; ~paleontologie (v. pale/o-, v. onto-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul ciupercilor din timpurile geologice; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., grup de microorganisme, intermediare între bacterii și virusuri; ~riză (v. -riză₁), s. f., legătură simbiotică dintre miceliile unor ciuperci și rădăcinile plantelor superioare; ~sociologie (v. socio-, v. -logie₁), s. f., știință care se ocupă cu studiul comunităților micologice; ~static (v. -static), adj., s. n., (substanță) care oprește dezvoltarea ciupercilor; ~tecă (v. -tecă), s. f., colecție de preparate microscopice cu ciuperci; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizarea extractelor de ciuperci în scop terapeutic; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cu viață scurtă; ~trofe (v. -trof), adj., s. f. pl., (plante) care trăiesc în simbioză cu unele specii de ciuperci; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre plante) care se nutrește în simbioză cu unele specii de ciuperci.

OPO-₁ „extract glandular, endocrin”. ◊ gr. opos „suc” > fr. opo-, germ. id., engl. id. > rom. opo-. □ ~fil (v. -fil₁), adj., cu afinitate pentru sucuri glandulare; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare a extractelor endocrine în scop terapeutic.

SARCO- „carne, mușchi, țesut muscular, sarcom”. ◊ gr. sarx, sarkos „carne” > fr. sarco-, engl. id., it. id., germ. sarko- > rom. sarco-. □ ~bază (v. -bază), s. f., ginobază cărnoasă în formă de disc; ~carp (v. -carp), s. n., 1. Fruct cărnos. 2. Mezocarp cărnos sau suculent al unor fructe; ~cel (v. -cel₂), s. n., tumoare dură a testiculelor; ~clad (v. -clad), adj., cu ramuri cărnoase; ~core (~chore) (v. -cor), adj., s. f. pl., (plante) care se răspîndesc cu ajutorul propriilor fructe cărnoase; ~derm (v. -derm), s. n., strat median cărnos existent între sămînță și învelișul extern; sin. sarcodermă; ~dermă (v. -dermă), s. f., sarcoderm*; ~fag (v. -fag), adj., (despre animale) care se hrănește cu carne; ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze cărnoase; ~id (v. -id), adj., s. n., 1. adj., În formă de sarcom. 2. adj., Asemănător cu carnea. 3. s. n., Leziune cutanată infiltrativă și nodulară; ~lemă (v. -lemă₁), s. f., membrană periferică a fibrelor musculare striate; ~liză (v. -liză), s. f., proces de distrugere histolitică a fibrelor musculare striate; ~logie (v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul mușchilor; ~mer (v. -mer), s. n., porțiune a unei miofibrile, circumscrisă de două striuri ale lui Amici; ~micete (v. -micete), s. f. pl., grup de ciuperci cu țesut cărnos; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., citoplasmă a fibrei musculare; ~plast (v. -plast), s. n., celulă din care se formează fibrele musculare striate; ~plastic (v. -plastic), adj., relativ la sarcoplasmă; ~pod (v. -pod), adj., cu suport cărnos; ~poietic (~poetic), adj., care formează mușchi; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe cărnoase; ~terapie (v. -terapie), s. f., utilizare terapeutică a extractelor animale; ~zom (v. -zom), s. m., parte contractilă a unei fibre musculare.

elixir sn [At: MEȘT. DOFT. II, 195^v/11 / V: (înv) elesir, elex~, ~isir (S și: ~issir), ~issiriu, ~riu, ~izir, lixer / P: ~i-gzir / Pl: ~e și ~uri / E: fr élixir, it elisir] 1 Preparat farmaceutic obținut din amestecul alcoolului cu o cantitate variabilă de zahăr și cu diverse esențe sau extracte de plante medicinale. 2 (Pex; înv) Decoct. 3 (Pex; înv) Medicament. 4 (Adesea cu determinări în genitiv sau cu pp „de”) Băutură considerată miraculoasă pe care o preparau alchimiștii Evului Mediu cu scopul de a obține tinerețea sau viața veșnică. 5 Leac. 6 Panaceu. 7 (Pex) Băutură scumpă. corectat(ă)

estract sn vz extract

evonimină sf [At: LM / V: (înv) ~min sm / E: fr évonymine] Extract alcoolic uscat folosit în medicină ca laxativ.

extract sn [At: DEX / Pl: ~e / E: ger Extrakt, lat extractus] 1 (Iuz) Copie a unui act scoasă dintr-un registru (de stare civilă). 2 Substanță sau amestec de substanțe chimice preparat prin concentrare a produselor extrase din materii vegetale sau animale, proaspete sau uscate Si: extras² (16). 3-4 Extras² (8, 15).

extras², ~ă [At: STAMATI, D. / V: (înv) est~ / Pl: ~ași, ~e / E: extrage] 1 a (D. întregii unei fracții) Scos în fața liniei de fracție. 2 a (D. rădăcina unui număr) Determinat prin calcul. 3 a (D. substanțe) Separat dintr-un compus sau din secreția unui organ, a unei plante. 4 a (D. idei, concluzii etc.) Scos, degajat dintr-un ansamblu de fapte, o situație etc. 5 a (D. abstracte) Dedus². 6 a Scos, tras afară dintr-un loc unde s-a format sau a fost introdus. 7 a (D. pasaje, rezumate) Selectat, detașat, transcris dintr-o lucrare. 8 sn Fragment, pasaj reprodus dintr-o lucrare. 9 sn Variantă rezumativă a unui text Si: (înv) extract (2), extrăsătură (2). 10 sn (Îlav) În ~ Reprodus fragmentar. 11 sn (Îal) Rezumativ. 12 sn (Îs) ~ pentru pian Aranjare a unei piese orchestrale pentru pian. 13 sn (Îs) ~ de cont Copie de pe un cont care reflectă situația la zi a debitului și creditului. 14 sn Articol scos dintr-o publicație (periodică sau colectivă) și tipărit separat în broșură. 15 sn (Îlav) În ~ În broșură. 16 sn Extract (2). 17 sn (Rar) Extract (1). 18 a (D. minerale, țiței etc.) Scos din pământ Si: exploatat. 19 (D. corpuri străine, organe sau părți din organe bolnave etc.) Înlăturat pe cale chirurgicală.

gambir sm [At: LTR / Pl: ~i / E: lat gambir] Plantă agățătoare subtropicală, din ale cărei frunze se obține un extract folosit ca astringent (Ourouparia și Uncaria, gambir).

guaiac sm [At: DN³ / V: gaiac / P: gua-iac / Pl: ~aci / E: eg guayaco] Arbore exotic rășinos, important pentru lemnul și extractele lui, folosite în medicină (Guaiacum officinale).

hepar sn [At: LTR² / Pl: ~e / E: fr hépar] 1 (Atm) Ficat. 2 (Cmr) Medicament preparat din extract de ficat, cu acțiune stimulatoare asupra hematopoiezei, având proprietatea de a regenera celula hepatică.

hipofiza vt [At: DN³ / Pzi: ~zez / E: fr hypophiser] (Med) A injecta peștii cu extract de hipofiză.

hipofizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: hipofiza] Metodă prin care se injectează peștii cu extract de hipofiză.

opoterapie sf [At: BIANU, D. S. / Pl: ~ii / E: fr opothérapie] Tratament aplicat în diferite boli și care constă în administrarea de sucuri, extracte sau pulberi de țesuturi, de organe sau de glande endocrine, în cazurile când substanțele respective lipsesc din organism.

organoterapie sf [At: DN³ / Pl: ~ii / E: fr organotherapie] Tratament medical care constă în administrarea de extracte de organe sau de glande endocrine Si: opoterapie.

pasifloral s [At: LTR² XII, 150 / Pl: nct / E: pasifloră + -al] (Cmr) Medicament calmant sub formă de soluție, preparat din extractul fluid al plantei Passiflora incarnata, cu adaosuri de alte substanțe sedative și de sirop.

petunizare sf [At: DN³ / Pl: ~zări / E: cf fr pétuner] Stropire a tutunului cu extract de petun.

pluriglandol sn [At: SFC V, 57 / Pl: ? / E: pluri- + gland(ă) + -ol] Medicament preparat din extractul mai multor glande.

tiroidoterapie sf [At: DN³ / P: ~ro-i~ / Pl: -ii / E: fr thyroïdothérapie] (Med) Folosire terapeutică a extractului de glandă tiroidă (5).

valeriană sf [At: COTEANU, PL. 14 / P: ~ri-a~ / V: (înv) valerian / Pl: ~ne / E: lat valeriana, fr valériane] 1 Plantă din familia valerianaceelor, cu tulpina erectă, cu florile trandafirii sau albe, a cărei rădăcină este folosită la prepararea unor produse farmaceutice și în medicina populară Si: odolean¹, (reg) năvalnic, gușa-porumbului, iarba-pisicilor (Valeriana officinalis). 2 (Prc) Rădăcină de valeriană (1). 3 Substanță uleioasă, puternic mirositoare, extrasă din rădăcina de valeriană (1), folosită sub formă de infuzie, extract sau tinctură, ca spasmolitic și sedativ.

valopal sn [At: DN³ / Pl: ~uri / E: dc] Extract tanant obținut din ghinda unor specii de stejar.

sarcoterapie sf [At: DN⁴ / Pl: ~ii / E: fr sarcothérapie] Tratament cu ajutorul extractelor din carnea animalelor.

sulfita vt [At: DEX / Pzi: ~tez / E: fr sulfiter] 1 A efectua o sulfitare (1). 2 A trata unele extracte tanante prin sulfitare (2).

sulfitare sf [At: LTR² / Pl: ~tări / E: sulfita] 1 Operație de tratare cu bioxid de sulf a unor produse alimentare (vinuri, sucuri de fructe etc.) sau a recipientelor în care acestea urmează să fie păstrate, în scopul dezinfectării, al conservării, al dizolvării unor componenți etc. în cursul prelucrării din industria alimentară Si: (rar) sulfitaj (1). 2 Operație de tratare cu sulfit¹ (1) și bisulfit de sodiu a unor extracte tanante, pentru a le mări solubilitatea Si: (rar) sulfitaj (2).

sumacare sf [At: LTR² / Pl: ~cări / E: sumac] (Teh) Operație premergătoare vopsirii pieilor tăbăcite vegetal, care constă în tratarea pieilor cu extract de sumac¹ (1).

valeriană s.f. 1 (bot.) Plantă erbacee din familia valerianaceelor, cu tulpina erectă, cu florile trandafirii sau albe, a cărei rădăcină este folosită la prepararea unor produse farmaceutice și în medicina populară (Valeriana officinalis); odolean. 2 (farm.) Substanță uleioasă, puternic mirositoare, extrasă din rizomul de valeriană, cu proprietăți spasmolitice și sedative; medicament preparat din această substanță, sub formă de infuzie, extract, tinctură. • sil. -ri-a-. pl. -e. /<fr. valériane, lat. valeriana; cf. nm. pr. Valeria, regiune din vechea Panonie.

válex s.n. Extract uscat, bogat în tananți, obținut din cojile ghindelor unor specii de stejar și folosit în industrie; extract de valonee. • /<fr. valex.

valopal s.n. Extract tanant obținut din ghinda unor specii de stejar. • /den. com.

MATCĂ s. f. 1. (Adesea determinat prin „de albine”, „de stup”) Albină femelă, mai mare decît albinele lucrătoare, care depune ouă; regină, mamă. Matca, carea ne chivernisește, ne poruncește, ne stăpînește. . . din toată dihaniia cunoscută și aleasă iaste. CANTEMIR, ist. 164. Matca, din multe flori, în vreame de vară, tocmeaște și gâteaște ceaia ce ar fi de trebuință albinelor în vreame de iarnă (a. 1 757). BV II, 141. În fieștecarea cojnițâ sînt trei fealiuri de albine, adecă albine lucrătoare, trîntori și matce. ECONOMIA, 173/19. Otrăvitorul șerpe văzînd p-un teișor O matcă de albine. . . Începe să îi spuie. NEGRUZZI, S. II, 293. Din dobitoacele toate, numai matca la albine N-are cusur ca stâpînă. HASDEU, R. V. 88. Mai tare însă sînt infectați și supărați [de păduchele albinelor] trîntorii și matca, și aceasta din urmă, mai ales atunci cînd are să-și depuie ouăle prin chiliuțe. MARIAN, INS. 404, cf. 144. Albinele. . . cînd se înmulțesc și ies afară, se zice că roiește sau face altă matcă. H XI 131, cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, CHEST. VI 40/9, 13, 17, 18, 20, 21, 27, 30, 31, ALR I 1 680, v 14, 22, 33, vi 26. ◊ (Ca termen de comparație, sugerînd bunătatea, grija pentru cei apropiați, spiritul gospodăresc etc.) Petru vodă era domn blînd, ca o matcă fără ac. URECHE, LET. I, 205/23. Încep numa-nșir și spun, C-al lui moș era om bun, Moașă-sa, pildă-n vecini, Ca o matcă la albini. MUMULEANU, C. 146/12. ◊ (În contexte figurate) Am crezut că-i matcă de stup și deodată Trezitu-ne-am c-un trîntor și cu mierea mîncată. ALECSANDRI, T. II, 164. În urma lui parcă lipsea orașului ceva; lipsea matca roiului; întemeietorul tuturor petrecerilor. GANE, N. III, 178. ◊ Fig. Domnul, adecă matca, pre nime nu vatămă. URECHE, LET. I, 188/7. Mintea este matca cea adunătoare și săvîrșitoare de idei. PISCUPESCU, O. 122/2. ◊ E x p r. Ca un roi fără de matcă = dezorientat, zăpăcit, bezmetic. Râmasără ca un roiu făr-de matcă leșii. NECULCE, L. 159, cf. ZANNE, P. I, 640. 2. (Regional) Stup bătrîn de cel puțin un an, care a roit o dată sau de mai multe ori; (regional) roi, pîrvac. Însemnăm zestrile fie-mea Stancăi. . . 6 mătci de stupi (cca 1565). ap. ODOBESCU, S. I, 422. 2 cai și 8 mătci de stupi (a. 1 708). BUL. COM. IST. V, 231. Au dat 9 matce pe ispisoc de l-au scos (a. 1 719). URICARIUL, VI, 350. Am înzestrat-o. . . cu patruzeci de vaci, cu boi și cu o sută de mătci de uleie (a. 1 720). ib. XII, 333. Pentru stupi, să dea de toată matca cîte bani trei (a. 1 783). BUL. COM. IST. V, 278, cf. URICARIUL, XVI, 209, MARIAN, INS. 145. Dobîndesc un fagure de la o matcă. SADOVEANU, O. XIII, 673, cf. H VII 117, X 498, XVIII 295, CHEST. VI 28/5,133/9, ALR I 1687/28, com. din ILIȘEȘTI-GURA HUMORULUI. 3. (La sg. cu sens colectiv) Nucleu de reproducere într-o crescătorie de animale, de păsări. O matcă de păsări care să asigure ouăle necesare producerii puilor. SCÎNTEIA, 1 960, nr. 4 861, cf. CHEST. V/45. * (Atribuind calitatea ca un adjectiv) 1200 păsări au fost oprite ca efectiv matcă. SCÎNTEIA, 1960, nr. 4842. 4. Albie (minoră) a unei ape curgătoare ; pat, făgaș. Rădicară rîurile glasurele sale, lua-vor rîurele matcele sale. PSALT. 194, cf. CORESI, PS. 257/8. De acolo, peste matca Bahluiețului, în hotarul lui Urechii (a. 1638). BUL. COM. IST. IV, 82. Alții zic cum au rămas matca dintăi sacă și au venit toată apa pre dindărăptul oștii, pre zâgaș. HERODOT (1 645), 31. Cela ce trage apa și o scoate den matcă de o duce la grădină sau la pomătul său, fără de știrea giudețului, să să cearte ca un fur. PRAV. 37. Părîul. . . pre altă matcă și cale numai cu ruga l-au mutat. DOSOFTEI, V. S. februarie 73^v/21. De acolo, drept spre răsărit, pe răzor pînă în matca văii de unde să face scursură de apă spre Sîrghi, am pus altă piatră (a. 1 667). URICARIUL, XXV, 67. Iordanul să împlea pre toată matca lui, ca în zilele seacerii grîului. BIBLIAS(1688), 154²/37. Să să închiză toată țara Muntenească suptu hotarăle și marginile ei vechi, despre partea Moldovei și a munților, despre Dunăre pînă la mijlocul matcii Dunării. N. COSTIN, L. 578. Traian. . . abătînd din matca sa apa Sargheții, i-au aflat toată avuțiia. CANTEMIR, HR. 83. Și ia părău Corbului în jos matca, până dă în Trotuș (a. 1 755). URICARIUL, XI, 228. Dintr-acele mari gîrle ce le numim noi purure curgătoare, unele cu totul s-au uscat, altele au schimbat mătcile și drumurile (a. 1 779). BV II, 235. țara Rumânească toată sau cu ostroavele ei pînă în matca Dunării. VĂCĂRESCU, IST. 302. Întăritură. . . pe aceeași siliște anume Pulberenii, ce este în matca Cogălnicului (a. 1 798). URICARIUL, XXIV, 424, cf. XIV, 230. Cînd apa curgătoare pre moșia cuiva să va trage cu încetul din matca sa. PRAVILA (1 814), 83/14. Curgerea (albia sau matca) acestui rîu va fi hotarul acestor două principaturi. CR (1829), 291²/27. Au început. . . apa a să trage la matca ei. DRĂGHICI, R. 112/28. Cu topirea zepezii, Dîmbovița a ieșit într-aceste zile din matca sa. CR (1 836), 32¹/12. Punea hotar pămîntului dăruit culmele dealurilor, matcele apelor, adîncul văilor, și uneori orizonul. NEGRUZZI, S. I, 273, cf. II, 5. El vedea că fiecare strop de apă, cînd pica înapoi, la matcă, se face cîte un armean (cerc) împrejurul lui. ISPIRESCU, L. 34. Apa Cricovului. . . cu mii de pîrîie. . . împestrițează matca sa răslățată și năsipoasă. ODOBESCU, S. I, 63, cf. 144. De la Giurgiu în jos. . . Dunărea-și croiește matca drept, pare c-ar fi canalizată. VLAHUȚĂ, O. A. II, 120. Tu ești ca pîrîul în zilele cu nor, Cînd tulbure s-azvîrle din matca lui cea plină. COȘBUC, S. 149. În general apa cea mai turbure este pe matcă (Talweg). ANTiPA, P. 217. Matca Oltului bătea La colțul casei într-un soc. GOGA, P. 35. O vină liniștită de apă, care se desprinde din rîu, se abate îmbrățișînd un cot de luncă și intră apoi iar în matca cea mare. SADOVEANU, O. VII, 338. Pe străvechea stradă ca-ntr-o matcă Grele curg miresmele de tei. BLAGA, P. 181. Locul era îngust, cel mai îngust de pe cursul apei, numai matcă, iar puhoiul pămîntiu vuia năprasnic. CAMIL PETRESCU, O. I, 558, cf. II, 148. Azi am văzut, semeț, cum rîul se frămîntă Să-și surpe-n matcă malul roșcat. STANCU, C. 72. Sub picioarele lui, acum, cînd Șiretul sta în matcă, digul părea un mal de pămînt înălțat de cine știe ce întîmplare veche. GALAN, Z. R. 91. Drumul merge ocoliș Lîngă matca rîului Pîn-la poala muntelui. DEȘLIU, M. 22. Cînd apele se trăgeau în matcă, rămînea pe urma lor noroi negru. V. ROM. mai 1955, 21, cf. octombrie 1955, 168. Căprioare surioare, Sculați în două picioare, Roadeți poala codrului, Să văd matca Oltului. ALECSANDRI, P. P. 291. N-am fugit Ci mi-am gonit, Ciutalină Făr-de splină Din malul Solotrului, Pînă-n matca Oltului. TEODORESCU, P. P. 70. Apa atunci s-a rușinat și s-a tras în matca ei. RETEGANUL, P. V, 56, cf. id. TR. 85. Că tu ești legea spurcată, Că bei apă după matcă. MAT. FOLK. 330. Apa trage la matcă și omul la teapă. Cf. ȘEZ. I, 220, PĂSCULESCU, L. P. 107, CHEST. VI 26 SUPL., ZANNE, P. IV, 456. (Cu parafrazarea proverbului) Ziceți mai bine că vă trageți la teapa voastră, ca apa la matcă. CREANGĂ, A. 115. ◊ (Prin analogie) Negura se trăgea spre matcă, învăluind pădurile. AGÎRBICEANU, A. 523. ◊ F i g. Cugetarea se zbate astfel tumultoasă în matca îngustă a unor scurte propoziții gata să-și spargă forma neîncăpătoare. LOVINESCU, C. VII, 161. Viața a curs în matca adîncită de veac și de veac. C. PETRESCU, A. 140. El speră necontenit că torentul vieții va curge iarăși în vechea și adînca lui matcă. CONTEMP. 1953, nr. 338, 3/3. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra în) matcă = a reveni la starea o- bișnuită, a-și relua cursul normal. Apa trebuie să vie la matca ei. ROMÂNUL GLUMEȚ, 43. Un răstimp băieții părură încă mereu încordați, nu se clintiră; apoi mișcările, răspunsurile lor reveniră la matca obicinuită de peste an. AGÎRBICEANU, A. 510. Lucrurile reintrarâ în matcă. PAS, Z. IV, 27. A readuce la matcă = a readuce pe calea cea bună. Trebuie să ne silim să readucem la matcă pe sărmanii rătăciți. REBREANU, I. 306. ♦ (Regional) Partea cea mai joasă în lungul unei văi; „fundul unui izvor” (com. MARIAN); vîlcea (ALR SN III h 815/29). Vale, vale buștenoasă Și la vîrf ești cam crengoasă, La matcă cam izvoroasâ. VÎRCOL, V. 23, cf. ARVINTE, TERM. 5. (Învechit, în sintagma) Matca focului sau matca de foc= iad; „fluviu de foc în infern” (DDRF). Și aceasta știe-se că adevărat iaste ce e de matca focului nestins cuvînt și de munca ce va să fie. CORESI, EV. 148. Și nu cumva să-mi usuce matca focului sîngele mieu (a. 1 633). GCR I, 82/22. Va da căruiaș după lucrul lui: păcătoșilor munca de veaci și matca focului. VARLAAM, C. 272. Cum vei scăpa de judecata lui Dumnezeu și de matca focului? (a. 1 644). GCR I,113/25. Mai bine iaste ție un ochiu avînd, în viață să intri, decît doi ochi avînd aruncat în matca focului, N. TEST. (1648), AP. GCR I, 127/24. Și aceasta să i se întîmpleze lui a le nemeri în valea matcei focului (a. 1652). MAG. IST. I, 129/7. Au luat plată matca focului (începutul sec. XVIII). ib. IV, 362. Pre cei păcătoși îi va arunca în matca focului celui nestins. ANTIM, P. 110. Vei dobîndi matca focului. MINEIUL (1 776), 181^vI/10. Cărțile să vor deschide, Matcă de foc să va aprinde. Păcatele să vor vedi, Greșiții să vor osîndi (a. 1784). GCR II, 141/31. Să moștenească iadul și matca focului (a. 1777). FURNICA, I. C. 57. Au. . . pricină de a se îngrozi întru așteptarea pasului aceluia, carele va să fie lor surupare în matca focului de veaci. MAIOR, P. 35/4. Munca cea vecinică și nesfîrșitâ usturime a matcii focului celui nestins (a. 1809). CAT. MAN. I, 406. ◊ (În imprecații) Să-l ia matca focului. H IV 90. 6. (Anat.; învechit și regional) Mitră. O pojghiță. . . drept o perdea acoperitoare în dreptul gurii matchii. PISCUPESCU, O. 102/6. Matca unei iepuroaice. MARIAN, NA. 4. Cu matca de iepuroaică se vindecă sterilitatea. N. LEON, MED. 88, Cf. BIANU, D. S., CANDREA, F. 311, CHEST. IV 33/393. ♦ (Regional, și în sintagma matca copilului) Placentă. ALRM I/II h 289. 7. F i g. Obîrșie, izvor, origine; spec. locul de naștere, familia, neamul din care se trage cineva. Au fugit și Iordachi Ruset, ce fusese mai nainte vornic mare (matca tuturor răutăților). N. COSTIN, LET. II, 78/12. Bunătatea se aseamănă focului și este să meargă sus în văzduh unde-i este matca. ANTIM, P. 78. Aceasta este matca pricinilor, a urîciunii, a pizmuirii, a pîrii și a zavistuirii dintre noi. PISCUPESCU, O. 13/20, cf. KOGĂLNICEANU, S. 113. Trebuie să se coboare în fundul popolului, în matca nației, să vază traiul săteanului. BOLLIAC, O. 213. Aicea-i matca noastră de-o sută cincizeci de ani. Aicea ne-am născut, aicea pierim! V. ROM. februarie 1 954, 90. 8. (Pescuit) Matiță (I). Cf. ANTIPA, P. 459. Partea de năvod care formează un fel de coadă în mersul lui prin apă se numește matcă. PAMFILE, I. C. 66.9. (Învechit) Original al unui act. Ei au arătat un suret de pe uricul luminatului domn Ștefan vodă. . . a căruia uric i s-au văzut matca lui atît de veche, cît numai bucățelele lui au rămas (a. 1797). URICARIUL, X, 244. Fiindcă hrisovul matca cea adevărată au rămas la mîna mea. . . să mi să dei copie (a. 1800). IORGA, S. D. XXI, 185. Însemnarea de scrisorile monastirilor... cercetează cu amăruntul matcele unde sînt (a. 1 815). URICARIUL, VII, 68. 10. Parte din foile unui chitanțier, bonier, dosar etc., care rămîne după ce s-au rupt părțile (sau foile) detașabile ; cotor, (regional) sușă. S-a primit bani fără ca să se dea chitanție din registrele cu matcă. I. IONESCU, P. 148 Sînt datori a libera pentru fiecare depunere o recipisâ din registrul cu matcă. I. PANȚU, PR. 69 cf. com. din RUCĂR-CÎMPULUNG. ♦ Carte funduară (TDRG); matricolă (CADE). Domnul căuta la catastișăle visteriii cari le didese el mătci și nu să găsea scrise multe sate. IST. Ț. R. 70. Osibit de acest extract, vei face și matcă dă fieșcare sat, arătătoare anume de toți birnicii (a. 1819). DOC. EC. 219. Maică de toți birnicii acestui județ (a. 1820). ib. 243. 11. (Rar) Piuliță (de înșurubat), ALEXI, W. 12. (Dulgherie) Parte a colțarului cu limbă, în care se mișcă limba; toc. Cf. DAMÉ, T. 113, PAMFILE, I. C. 117. 13. (Entom.; regional) Viermănar (Sarco phaga carnaria) (Ineu-Arad). ALR II 6 575/64. – Pl.: mătci și (învechit) maice, (regional) mătcuri (ALR SN III h 816), (neobișnuit) măci (IORGA, S. D. XIV, 247). – Gen.-dat.: mătcii, (învechit) matchii, matcii. – Și: (regional) máctă (ALR I 1 680/865), mápcă (ib. 1 680/283), máscă (ib. 1 680/782) s. f. – Din bg. матка, scr. matka.

MĂRTURIE s. f. 1. (Învechit, în limbajul bisericesc) Susținere, mărturisire a credinței. În toate dzile leșuia să împiadece mărturiia și învățătura svîntului. VARLAAM, C. 372. Roagâ-te pentru mine ca să fiu iertat de cît rău ț-am făcut și să-mi obîrșesc viața în bună mărtorie. DOSOFTEI, V. S. septembrie 5^r/19. ◊ (Rar) Mărturia credinței = crezul. Cf. CADE. Parte dintr-o cîntare bisericească executată, alternativ, de două persoane; stare. Cînd nu cîntau împreună, își ținea una alteia ison și se ajutau la mărturii, adică la stări, ca să poată să răsufle. STANOIU, C. I. 193. Maica Natalia cînta la strană, căci era de „rînd”, iar maica Vitalia îi ținea ison ș-o ajuta la mărturii. id. ib. 195. ♦ (Învechit, rar) Supliciu, mucenicie, martiriu. Alți marturi a domnului H[risto]s depreună aflarâ sfîrșitul mărturiei sfîrșindu-să întru H[risto]s. DOSIFTEI, V. S. octombrie 109^r/20. Și așa au obrășitu-și nevoința mărturiei dîndu -și s[u]fl[e]tele în mînule lui D[u]mn[e]dzău, sv[i]nții m[u]cin[i]ci. id. ib. noiembrie 127^v/23. ♦ (Concretizat) Martir² (2), mucenic. Fiind închiși multe mărturii, adecă m[u]cenici, prin temnițe și mearsă îngerul lui D[u]mn[e]dzău de i-au slobodzît. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 143^r/17. 2. Declarație făcută de o persoană pentru a adeveri un lucru, văzut ori auzit, sau pentru a-și susține părerile; spec. depoziție a unei persoane în fața instanței judecătorești ; p. e x t. confirmare, adeverire a unui fapt săvîrșit, văzut sau auzit de cineva; (învechit) mărturisanie (1). Nu-ți voru preemi mărturiia ceaia ce e de menre. COD. VON. 42/19, cf. GCR I, 3/17. Cel ce propovedui mainte pre Hristos și cu mîinile sale boteză-l și de sus de el mărturie auzi. CORESI, EV. 525. Eu Pătrașco Păturniche fac mărturie cu această mică cărțulie, cum amu avut o țigancă la mănăstire de Bistriță (a. 1597). CUV. D. BĂTR. I, 77/23. Nu mărturisi pre vecinul tău mărturie strîmb[ă]. PARACLIS (1639), 251. Nu-l creade nime ce grăiaște, nice să creade necăiuri mărturiia lui. PRAV. 248, cf. 133, 189, 299. Și-l va sudui pre martur înaintea giudețului dzicînd cum mărturiia lui nu iaste bună. EUSTRATIE, ap. GCR I, 123/1. Iară și în leagea voastră scrisu-i, că a doi oameni mârturiia adevărată iaste. N. TEST. (1 648), 116^v/l, cf. 203^r/12. Deci acea mărturie de la acei oameni buni, măriia-sa domnu nostru au credzut-o, și noi toți (a. 1 657). GCR I, 174/36, cf. DOSOFTEI, PS. 115/15. Așa se grăbise de scrisese pîra lui Simion, susținînd-o și prin mărturia lui de preot. REBREANU, I. . 122. Poate fi cazul să ne cheme și pe noi, să ne cerceteze, să dăm vreo mărturie. SADOVEANU, M. C. 67. A venit nașa la noi și a vorbit cu mama și s-a jurat și a adus mărturia altor fini, că încuiase poarta servitoare. PAS, Z. I, 178. Codul, penal sancționează, într-adevăr, sub calificare de. mărturie mincinoasă, fapta unei persoane care, depunînd ca martor înaintea unei instanțe, face afirmații mincinoase. PR. DREPT, 699. Mărturia dreaptă te scapă din păcate. ZANNE, P. VIII, 318. Mărturia mincinoasă în groapă te lasă. id. ib. ◊ (învechit) Mărturie de cercetare = anchetă. Iar acei ce vor rămâne nemulțămiți cu mărturiia D[umnea]voastră de cercetare să-i sorociți ca să viie la Divan (a. 1 803). URICARIUL, iv, 216. ◊ P. e x t. (Învechit, rar); Judecată. Nu se cade episcopului să umble la mărturie (a. 1 640). MURNU, GR. 36. ♦ (Învechit) Cunoștință, știre. Acest nărav au bolnavii, -că nu vor niminea să aibă mărturie de boala lor. CORESI, EV. 244, cf. 170, 203. Și aceștia toți luară mărturie pren credință, nu dobîndiră făgăduința. N. TEST. (1648), 300^v/12. ♦ (învechit și regional ; concretizat) Martor (2, 3) i Sculase pri menre mărturia nedreptății (m a r t o r i m i n c i n o ș i B 1 938) carile. . . întrebară-mă. PSALT. HUR. 29^r/12, cf. PSALT. SCH. I 104/6, PSALT. 46, 62, 270. Și-i va împărți ei Dumnezeu că nu va trebui mărturii, că el însuși iaste și mărturisitoriu și judecătoria. CORESI,EV. 39. De va trimite vreunul să fie mărturie mincinoasă, atunce pentru căce iaste încă nu de vrăstă, tînăr, nu să va putea certa. PRAV. 329, cf. 44, 279. Iară să nu va asculta pre tine, mai ia lîngă tine încă unul sau doi, că de în gura a doi au a trei mărturii să întăreaște tot cuvîntul. N. TEST. (1 648), ap. GCR I, 1 128/1, cf. 134/27. Eu i-am zis să aducă 5 mărturii să mărturisească precum iaste bou al lui și să-l dau (a. 1 760). IORGA, S. D. XII, 72. Ai tu mărturii să pui de față pentru aceste cuvinte ci-m spusăș tu mie? (a. 1 773). GCR II, 97/34. Nu voi vorbi cu el fără de mărturii, ca să nu mai scornească de acestea despre mine. ȘINCAI, HR. III, 211/36, cf. I, 295/36, II, 282/9, gcr II, 206/8, MAG. IST. I, 361/29. Au adus. . . mărturii, oameni cinstiți, care dovedesc că să află cu deplină știință la meșteșugul testemelurilor (a. 1823). DOC. EC. 300. Ai tu mărturie, ca să stea dovadă, după datorie? – Am, el îi răspunse. . . Nu persoane proaste, ci de cinste-n lume. PANN, P. V. I, 121/17. ◊ F i g. Sărmane flori. . . La ce-ntîlnire mărturii tăcute Mi-ați fost? IOSIF, P. 36, cf. HODOȘ, P. P. 132. 3. (Învechit, în limbajul bisericesc) Învățătură, lege morală, precept, poruncă; (învechit, rar) mărturisit¹. Se-ar ținrea feciorii tăi mărturiia mea. PSALT. HUR. 113^v/26, cf. 14 ^v/17. Și ispitiră și mîniară Dzeul de sus, și mărturia (l e a g e a C²) lui nu feriră. PSALT, 161, cf. 195, 259, 265. Feri sufletul mieu mărturia ta (p o r ă n c i t e l e VH, p o r u n c i l e D) și iubii-o foarte. ib. 266, cf. GCR I, 12/34. Fi vor cădea căci nu vor asculta mărturia lui. VARLAAM, C. 418. Ce ei biruiră pre el pentru sîngele mielului și pentru cuvîntul mărturiei lui. N. TEST. (1 648), 312^v/2. Mărturia ta, Dumnedzău sfinte, Credincioasă dînd poruncilor minte. DOSOFTEI, PS. 58/11, cf. MURNU,GR. 36. 4. Probă, dovadă ; semn, indiciu ; act, document (care servește drept dovadă, probă, indiciu) ; certificat, adeverință, (învechit, rar) mărturisire (3), (învechit) mărturisitură (3), mărturiseală (2). Aurulu vostru și argintulu rruginrii și rrugira loru întru mărrturie voao fi-va. COD. VOR. 132/12. Cum veade, nu știm, grairă, ce feciorul înainte puseră-l, destul credincioasă mărturie. CORESI, EV. 172, cf. 36. Făcutu-i-am de la noi această mărturie și am pus pecetia orașului ca să-i fie de credință (a. 1 591). GCR I, 38/37. Pentr-aceea i-am făcut cest zapis să-i hie d[u]m[i]sale de mărturie (a. 1 642). GCR I, 93/12. Într-această carte sînt învățături cu bună tocmire alcătuite și cu adevărate mărturii dentru sf[í]nta scriptură a legii cei vechi. CHEIA ÎN., ap. GCR I, 237/20. Am arătat cu mărturiile și a istoricilor și a numelui ce avem. N. COSTIN, L. 114, cf. 56. Arătăm grije și osîrdie întru aflarea și aducerea mărturiilor și învățăturilor a mulți dascăli și istorici aleși (a. 1714). GCR II, 8/29. Eu l-am sădit numai ție, Dragostei o mărturie, BĂRAC, A. 18/2. Și casa pentru ca s-o știe, Au pus ca semn și mărturie În fața casei o nuia. COȘBUC, B. 31, cf. MARIAN, Î. 78, MURNU, GR. 36. Luîndu-și de acolo mărturie pecetluită să vie slobozi la Suceava. N. A. BOGDAN, C. M. 22, cf. 170. Jalea și planșetele Saftei, pînă la ziuă, fură destulă mărturie. GALACTION, O. 73. Eu am luat-o fără drum în sus, Am mărturie urmele-mi de sînge. BENIUC, V. 7. Marile construcții ale socialismului constituie mărturii vii și puternice ale politicii de pace. SCÎNTEIA, 1952, nr. 2 372, cf. nr. 2 394, 2399, ib. 1 953, nr. 2 592. După o mărturie bizantină de la începutul veacului al XI-lea, conducătorii populației din ținuturile Dobrogei căutau protecția „stăpînitorului de la nordul Dunării”. LUPTA DE CLASĂ, 1 954, nr. 1, 81. Căsuța apare ca o mărturie a unui trecut mort. CONTEMP. 1 954, nr. 408, 4/4, cf. V. ROM. ianuarie 1 954, 162. Numai pe primarul satului l-a cruțat, ca să fie de mărturie despre puterea lui. RETEGANUL, P. I, 8, cf. II, 25, RĂDULESCU-CODIN, Î. 134. ◊ (Regional) Mărturie de vestiri = dovadă prin care se adeverește că s-au făcut strigările sau vestirile mirilor înainte de cununie. Cf. m ă r t u r i s i r e (4). Cf. MARIAN, NU. 204. ** (Regional; și în sintagma mărturie de cununie) Certificat, extract de cununie. Cf. LM, COMAN, GL. ♦ (Și în sintagma mărturie de botez) Iconiță sau cruciuliță de metal dăruită de naș participanților la botezul unui copil. Cf. PONTBRIANT, LM, DDRF, TDRG. 5. (Transilv. și Maram.) Tîrg săptămînal (fixat în zilele în care oamenii veneau la oraș pentru mărturii 2). Concesiunea tîrgurilor (Uleiuri, mărturii), cum și luatul de vămi la tîrguri. BARIȚIU, P. A. I, 651. În zilele de mărturie el văzu. . . populația sătească ce inundează orașul. AGÎRBICEANU, L. T. 100, cf. VAIDA, CABA, SĂL. 90. Mi-am lăsat boii-n cîmpie Și m-am dus la mărturie. BÎRLEA, C. P. 71, cf. dr. IV, 1 080, T. PAPAHAGI, M. 225, CHEST. V 3/66, ALR I 1 580/255, LEXIC REG. 16. La Cluj miercurea-i mărturie. MAT. DIALECT, I, 79. 6. (Prin nord-estul Olt. ; în e x p r.) A veni la mărturie = a veni la calea cea bună, a se da pe brazdă. MAT DIALECT, I, 230. 7. (Învechit și regional ; în l o c. a d v.) De (sau drept) mărturie = de formă, de mîntuială ; fără folos. Cf. POLIZU, BARCIANU, CIAUȘANU, GL.Pl.: mărturii. – Și: (învechit) mărtoríe, mărturie (DHLR I, 394) s. f. -Martur +suf. $-ie. – Cf. gr. μαρτορία, bg. мартория.

beladonă s.f. 1 (bot.) Mătrăgună (Atropa belladonna). 2 Extract vegetal obținut din frunzele, semințele și rădăcinile de beladonă, bogate în alcaloizi, care, în doze mici, are acțiune antispastică, sedativă. • pl. -e. /fr. belladone, it. belladonna „doamnă frumoasă”,

bioterapie s.f. 1 Metodă de terapie neconvențională prin utilizarea substanțelor biologice (vaccinuri, extracte tisulare, produse organice etc.) sau a unor produse organice. ♦ Ext. Tratament înglobînd toate remediile naturale (fitoterapie, fizioterapie, homeopa- tie, apiterapie etc.). 2 Transmiterea de către organismul unui individ a unei cantități de energie către organismul altui individ, în scopul ameliorării stării psihosomatice a acestuia din urmă. • sil. bi-o-. g.-d. -iei. /<fr. biothérapie, engl. biotherapy; cf. gr. βίος „viață”, θεραπεία „tratament”.

METODĂ s. f. 1. (Și, învechit, în sintagma cartea metodului) Manual care cuprinde reguli și principii normative pentru învățarea sau pentru practicarea unei discipline, a unei arte etc.; ansamblu al acestor reguli și principii; metodică. Grammatica rumânească. . . acum întâi izvodită prin Dimitrie Eustathiev Brașoveanul, methodos prea folositori și prea trebuincios (a. 1 757). CAT. MAN. II, 337. Toți iubitorii de albine, care s-au desfătat cu dînsăle, după temeirile acestui metod, cu adevărat au luat îndoită dobîndă. MOLNAR, E. S. v/6. Extract din cartea metodului pentru trebuința dascălilor. CALENDARI (1 802), 32³/11. Se vor hotărî nu numai obiecturile învățăturii a fieștecâriia feliu de sholi, ci și modul pășirii într-însele sau cuviinciosul metod a învățăturii. MAN. ÎNV. 6/14. D-ar învăța toate științele și filosofia cu cel mai bun metod și sistemă. MUMULEANU, C. 6/11. Profesorul de metodul lui Lancaster din Craiova a plecat la Sibii ca să-ș tipărească în litografie caligrafia sa rumânească ce a făcut. CR (1829), 40²/27. Cere sfat și îi întreabă să-l învețe-n vreun fel, Ce să facă, din ce parte s-aducă vrun iscusit, Ca să-l poatâ-nvâța carte cu vrun metod osebit? PANN, P. V. II, 6/20. Am învățat a ceti fără lesniciosul metod al abecedarului d-tale. NEGRUZZI, S. I, 12. Reforma metoadelor învățămîntului. MAIORESCU, CR. I, 343. O gramatică grecească, lucrată după metoada lui G. Curtius. CONV. LIT. XI, 76. 2. Mod organizat, disciplinat, sistematic de lucru, de gîndire; alcătuire, desfășurare sistematică a unei lucrări. V. s i s t e m. Gheometria lor era. . . fără metod. IST. AM. 56^v/16. Văzînd că scopul Vasilicálelor și a tuturor legelor celor drepte stă în educarea orfanilor . . . am socotit de cuviință a schimba modurile despre aceste, adunînd mijloace din nouă codici europienești a cărora și metodul am îmbrățoșat ca unul ce ni s-au părut cel mai nimerit (a. 1 817). URICARIUL, IV, 307/13. Metod. . . chipul de a zice sau de a face cineva vreun lucru cu oarecare rînduială [Titlu]. VÎRNAV, L. 138^r. Pe omul de știință, de muncă și, mai ales, de metod îl cunoaștem și-l prețuim. LOVINESCU, C. V, 17. ◊ L o c. a d v. Cu metodă = sistematic, metodic (1). Lucrarea . . . urmează cu metodă și stăruință. CARAGIALE, O. I, 64. 3. (Adesea cu determinări care indică domeniul de cercetare sau operația logică) Mod de cercetare, de cunoaștere și de transformare a realității obiective; (impropriu) metodologie (2) . De te împeadecă cuvîntul metod matematicesc, zi metod firesc. MICU, L. 14/13. Singură natura ne învațî analisul... și.. . după metodul acesta tălmăcești cineva începutul și naștere, atît a ideilor, cît și a puterilor sufletului (a. 1 825). CAT. MAN. II, 112. Să meargă pă la toate acele locuri. . . spre a face băgările de seamă și cercările cuvenite după metodul mineraloghicesc (a. 1 838). DOC. EC. 699. Să caută măsura comună prin metodul ce l-am arătat. ASACHI, E. III, 14/10. În metoada reducțiunei eliminarea se face reducînd coeficientul necunoscutei ce voim a elimina la aceeași valoare în ambele ecuațiuni ale sistemei. CULiANU, A. 96. Metoda ultimei sume a cifrelor numerilor. CLIMESCU, A. 83. Logica și materialismul le socotea realități, nu metode ingenioase. SADOVEANU, O. IX, 51. Din punctul de vedere al speciilor de operații logice se deosebesc, în științele speciale, metode deductive. . . și metode inductive. LTR². Metoda filozofiei marxist-leniniste este metoda materialist-dialectică. cf 1 961, 426. 4. Procedeu sau ansamblu de procedee folosite în realizarea unui scop. V. s i s t e m. Metodă pentru scoaterea rădăcinii. . . din sumă alcătuită. AAT 178^r/1. Fabula nu-și are locul decît numai ca un metod de a prezenta oamenilor adevărul. HELIADE, O. II, 75. Ce metod, ce sistemă au luat spre îmbogățirea și înfrumusețarea limbii norodului? id. ib. 418. Metodul a lungi viața omi- nească [Titlu], scavinschi, m. Ideea ce-l preocupă ziua și noaptea este de a afla metodul prin care să- și facă stare. FILIMON, O. I, 96. El voia să prindă șarpele cu mîna altuia – metod foarte ingenios, ce s-a practicat în toți timpii. id. ib. 142. Cîteșitrele metode fură încercate. HASDEU, I. V. 37. Vina multor greșeli, în ce privește găsirea cauzelor hotârîtoare ale pesimismului, stă în metodele greșite întrebuințate pentru căutarea acestor cauze. GHEREA, ST. CR. II, 294. Metoda de a studia a domnului Ion Gherea. . . constă într-o vastă și profundă judecare logică a operelor literare din punct de vedere social. DEMETRESCU, O. 173. Putem magnetisa o bucată de oțel prin mai multe metode. PONI, F. 238. Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carriére, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum. . . și veți avea aproximativ imaginea unei cafenele. ANGHEL, PR. 29. Am făcut comparațiile. . . numai pentru a defini metodul. IBRĂILEANU, S. L. 14. A prinde cu arcanul era, cum se vede, pe vremea lui Mihail Sturza, un metod de recrutare. CĂLINESCU, I. C.41. Și-au rezervat dreptul exclusiv de a aproviziona brutăriile cu făina pe care și-o procurau prin metodele capanului. OȚETEA, T. V. 44, cf. MACAROVICI, CH. 78, 295, LEG. EC. PL. 80. O metodă de lucru ar fi gruparea numelor pe categorii și studierea fiecărei categorii în parte. CV 1 949, nr. 9, 37. Se discută metodele de îngrășare a pămîntului. STANCU, U.R.S.S. 117, cf. PARHON, O. A. 151. Introducerea în serie a metodelor de analize pe cale polarografică va îmbunătăți considerabil procesul tehnologic. CONTEMP. 1 954, nr. 384, 5/5. Un factor de seamă . . . îl constituie aplicarea și extinderea sistematică, în cadrul întrecerii socialiste, a metodelor și experienței înaintate în muncă. SCÎNTEIA, 1 954, nr. 2 862. Încearcă o metodă nouă. DAVIDOGLU, M. 9. Descrise pe scurt noua metodă întrebuințată de brigada sa pentru filtrarea motorinei. MIHALE, O. 200. Metodele avansate de lucru sînt popularizate prin presa locală. LUPTA DE CLASĂ, 1 961, nr. 1, 56. ♦ Manieră de a proceda. V. t a c t i c ă. Cu oamenii mei. . . eu am metodele mele încercate. REBREANU, R. II, 14. – Pl.: metode. – Și: (astăzi rar) metod (scris și method; pl. metoduri. IORDAN, L. R. A. 73) s. n., (învechit) metoádă s. f., méthodos s. n. – Din ngr. μέθοδος, lat. methodus, germ. Methode, fr. méthode.

extract s. n., pl. extracte

*EXTRACT (pl. -te) sn. 1 🔬 ☠ Substanță medicamentoasă compusă din toate materiile solubile în apă sau într’un alt lichid, pe care le conțin unele părți ale unui vegetal, precum sucuri, tulpini, frunze, fructe, rădăcini, etc.: ~ de nalbă, de opiu ¶ 2 📝 Pasagiu; bucată scoasă dintr’o carte, dintr’un registru, etc. ¶ 3 📝 Prescurtare, rezumat: aceasta e negreșit vr’un ~ lesnicios a sistemului său de învățătură NEGR. ¶ 4 Analiză, sumar, copie sumară sau parțială a unui act; ~ de naștere, de căsătorie, de deces, copie legalizată a unui act de naștere, de căsătorie, de deces, după registrele stării civile [lat.].

*EXTRAS I. adj. p. EXTRAGE. II. (pl. -ase) sn. = EXTRACT 2.

NEBUNARIȚĂ s. f. (Bot.; popular) Măselariță¹ (1) (Hyoscyamus niger). cf. lb, polizu, DDRF, GHEȚIE, R. m., BRANDZA, FL. 343, BARCIANU, GRECESCU, FL. 422, ALEXI, W., BIANU, D. S., tdrg, șăineanu, d. u. Otrăvitoare este și măsălarița... I se mai zice din această pricină și nebunariță. simionescu, fl. 203. Țăranul român, înzestrat cu spirit de observație, cînd i-a dat numele de nebunariță a știut bine ce face. Planta aceasta (sau extractul din ea) luat în doză mai mare produce ca un fel de nebunie. ygrec, m. n. 248. – pl.: nebunarițe. – Nebun + suf. -ariță. cf. nebunăriță.