AUR A avea mâini de aur = A fi îndemânatic, dibaci: Dr. chirurg Cristian Postolache, medicul cu mâini de aur, cum îi spun pacienții, este invitat să opereze alături de alți medici renumiți ai chirurgiei oftalmologice românești [...]. (http://www.desteptarea.ro/) A cântări cu aur = A plăti foarte scump pentru un lucru: Dar nu e deputat roșu să nu aibă câte două-trei funcții deghizate sau fățișe, nu e unul care să nu fie legat de guvern prin interese materiale și personale, încât fiecare ridicare de mână în adunări e cântărită cu aur. (MIHAI EMINESCU) A făgădui munți de aur (frm.) = A făgădui lucruri imposibile: Suntem deci liberali în puterea cuvântului, dar nu înțelegem ca cineva, exploatând ideile liberale, amăgind mulțimea, promițându-i munți de aur și râuri de lapte fără muncă, să ajungă în fine a exploata acea mulțime chiar și a o conduce din rău în mai rău. (MIHAI EMINESCU) A înota în aur = A fi foarte bogat: Numaidecât hainele de pe dânsul, patul, așternutul, păreții caselor, armele și toate lucrurile, până și florile pe care puse mâna se făcură de aur. Inota, cum se zice, numai în aur. (P. ISPIRESCU) A plăti în aur (frm.) = A plăti foarte scump: Și [împărăteasa] a poruncit să i se plătească meșterului aurul din două hărăbăli pline, că să fi trăit meșterul zece veacuri de om […] (EM. GÎRLEANU) Fă-mi dar și mie ce te rog,/ Te voi plăti cu aur, / Posterității să lăsăm / Un magnum, un tezaur. (I. L. CARAGIALE) A tăia găina care face ouăle de aur = A sacrifica o sursă de câștiguri mici, dar constante, în speranța unui câștig mai mare: Nu are sens să așteptăm până când cineva va face asta, deoarece corupția este o afacere extrem de profitabilă! Cine va tăia găina care aduce ouă de aur? (http://m.noi.md/) Soluția găsită [...] a fost numirea de administratori pe care Românii continuau să-i numească Domnitori, iar Turcii îi numeau Bey-i [...] și care mai cu seamă să aplice și să mențină linia impusă de Imperiul Otoman: maximum de venituri pentru visterie cu minimum de abuzuri posibile, pentru a nu omorî găina care producea ouăle de aur. (ALEXANDRU GABRIEL FILOTTI) Aur bătut la faur = Metal ordinar care imită aurul: − Rigă, te oprește! / Coroana ta nu e de aur, / e fier bătut de meșter faur. (DOMINIC STANCA) Cruce de aur (la noi) în casă! (Mol.; Buc.) = Exclamație de apărare împotriva diavolului, când se rostește numele lui: Vezi că-i blestemase biata Anița, și blestemul se prinde, că-i al necuratului. Cruce de aur în casă! (EM. GÎRLEANU) Epocă (sau zile, veac) de aur = Perioadă de înflorire a vieții materiale și culturale: Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, / Mă cufund ca într'o mare de visări dulci și senine (MIHAI EMINESCU) Ați luptat luptă deșartă, ați vânat țintă nebună, / Ați visat zile de aur pe-astă lume de amar. (IDEM) Fie-ți gura de aur! = Să se împlinească prevestirea ta favorabilă: Să dea Dumnezeu să-ți fie gura de aur! Gură de aur (fig.) = Persoană care vorbește mult și frumos, convingător:Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere: Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere (MIHAI EMINESCU) − Ai gură de aur, surată Catrină, răspunse încet Mira. (BARBU DELAVRANCEA) Sete de aur = Lăcomie de bani; avariție: [...] în 1456, mărețul Sultan Mohammed, pe care, ca pe întregul său neam, îl ardea o nestinsă sete de aur, străbătea, prădând Serbia. (NICOLAE IORGA)

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nici o ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici) un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nici o valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: pieile-roșii = nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

ȘA, șei, s. f. 1. Piesă de harnașament confecționată din piele sau din lemn, care se pune pe spinarea calului și pe care șade călărețul. ◊ Expr. A pune șaua (pe cineva) = a supune, a stăpâni, a exploata (pe cineva), a constrânge pe cineva să facă ceva. A vorbi din șa = a vorbi de sus, cu siguranță de sine. 2. Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) din piele, din cauciuc sau din material plastic, pe care se stă în timpul deplasării vehiculului. 3. Os din spinarea găinii. ◊ Șaua turcească = scobitură în grosimea osului sfenoid, în care se află situată glanda hipofiză. 4. Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care alcătuiește un ansamblu; curmătură. Șaua dealului. [Var.: șea s. f.] – Lat. sella.

MULGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.) mulge-capre subst. = lipitoare. – Lat. mulgere.

EXPLOATA, exploatez, vb. I. Tranz. 1. A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanță utilă, un material folositor etc. în vederea realizării unor obiective economice. 2. (În teoria marxistă) A-și însuși fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină, a acapara o parte din roadele muncii producătorilor nemijlociți de bunuri materiale. ♦ A aservi pe plan economic și politic alt stat. 3. A asupri, a prigoni, a oprima, a împila. 4. (Fig.) A trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slăbiciunile cuiva. – Din fr. exploiter.

SUGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) o dată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = A fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte putin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre ființe) A fi tras la față, a slăbi. [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere.

SÂNGE n. 1) Lichid care circulă prin vasele sangvine ale organismului, asigurând activitatea vitală a țesuturilor. * Lacrimi de ~ lacrimi de mare suferință. A vărsa ~ a ucide; a omorî. Cu ~ rece cu stăpânire de sine; fără emoții. A-și păstra ~le rece a-și păstra calmul. A-i îngheța cuiva ~le în vine (sau a îngheța ~le în cineva) a se speria foarte tare. A fierbe (sau a clocoti) ~le în cineva a fi stăpânit de mânie. A-și face (sau a-i face cuiva) ~ rău a se amărî sau a amărî pe cineva foarte tare. A nu avea (nici o) picătură de ~ în obraz a fi foarte palid la față. A-i intra cuiva în ~ a se transforma în obișnuință; a deveni obicei. A suge ~le cuiva a exploata crunt pe cineva; a chinui. A avea mâinile pătate de ~ a purta vina unui omor. A face să curgă ~ a provoca un măcel, o vărsare de sânge. A dona ~ a oferi o cantitate de sânge pentru transfuzii; a fi donator. 2) fig. Neam din care se trage cineva; os. * Rudenie de ~ rudenie pe linie directă (între părinți și copii, frați și surori). Frate de ~ frate de la aceiași părinți; frate bun. A fi de același ~ cu cineva a fi rudă cu cineva; a fi din aceeași familie cu cineva. 3): ~le-voinicului a) plantă erbacee cu tulpina culcată și cu frunze alungite, cu flori roșii (uneori violete sau albe), dispuse în umbele și cu fructul păstaie; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze liniare și cu flori purpurii, dispuse în inflorescențe terminale, sub formă de spic. /<lat. sanguis

colandrisi, colandrisesc, vb. IV (înv.) a utiliza, a exploata pe cineva.

a pune șaua (pe cineva) expr. 1. a exploata (pe cineva). 2. a constrânge (pe cineva) să facă ceva.

SUGE, sug, vb. III. Tranz. 1. A trage cu gura sau cu botul laptele din sân, din țâță. ◊ Expr. A suge (ceva) odată (sau împreună) cu laptele mamei = a dobândi o deprindere din cea mai fragedă copilărie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgârcit. ♦ A sorbi un lichid, un suc etc. Albina suge nectarul florilor. ♦ A dizolva ceva încet în gură și a mânca; a topi ceva puțin câte puțin. Suge o bomboană. ♦ A trage în piept, a aspira. ◊ Intranz. A suge din țigară. 2. (Depr.) A goli conținutul unui vas; a bea. ♦ (Fam.) A fi bețiv. 3. (Despre un corp poros) A absorbi lichide. 4. Fig. A stoarce de avere, de putere, de vlagă; a secătui, a slei. ◊ Expr. A suge (pe cineva) până la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sângele cuiva (sau din cineva) = a exploata, a asupri, a chinui pe cineva. ♦ Refl. (Despre obraji) A se trage mult înăuntru (din cauza lipsei dinților, a slăbiciunii). [Perf. s. supsei, part. supt] – Lat. sugere.

EXPLOATA, exploatez, vb. I. Tranz. 1. A folosi, a pune în valoare o resursă; a extrage o substanță utilă, un material folositor etc. în vederea realizării unor obiective economice. 2. A-și însuși fără plată din rezultatele muncii altuia. ♦ A aservi pe plan economic și politic alt stat. 3. A asupri, a prigoni, a oprima, a împila. 4. Fig. A trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slăbiciunile cuiva. – Din fr. exploiter.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut conjunctiv-epitelial care acoperă întreaga suprafață a corpului animalelor vertebrate și a celor mai multe dintre nevertebrate; spec. epiderma omului. ◊ Loc. adj. și adv. În (sau cu) pielea goală = complet dezbrăcat; gol, nud. ◊ Loc. adv. (Până) la piele = în întregime, de tot, complet. ◊ Expr. A ști (sau a vedea etc.) cât îi (sau ce-i) poate pielea cuiva = a ști (sau a vedea) de ce e în stare, cât valorează cineva. A nu-i face pielea (nici) doi bani (sau nici două parale, nicio ceapă degerată) sau a nu-i plăti pielea (nici)un ban = a nu fi bun de nimic, a nu avea nicio valoare. A nu(-și) mai încăpea în piele = a) a fi bucuros, fericit etc.; b) a fi foarte îngâmfat. A(-i) intra (sau a i se băga) (pe) sub piele sau (pe) sub pielea cuiva = a reuși să câștige încrederea sau simpatia cuiva (prin lingușiri, insistențe, servicii etc.). A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gâscă) ori pielea găinii (sau a gâștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică, de frig etc.). A-i lua (cuiva) (și) pielea (de pe el) sau șapte (ori nouă) piei = a exploata pe cineva crâncen, a-l jecmăni. (A fi) numai piele(a) și os(ul) = (a fi) foarte slab. A-i frige cuiva pielea = a se răzbuna pe cineva, a chinui sau a pedepsi aspru pe cineva. A plăti cu pielea = a suporta o pedeapsă corporală. A-și lăsa pielea (pe undeva) sau a da pielea popii = a muri (pe undeva). A-și pune pielea în saramură = a) a risca, a se expune; b) a-și impune anumite restricții pentru a realiza ceva. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri pentru cineva; a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele = a fi cuprins de un sentiment foarte puternic (de bucurie, de ciudă etc.). A-i da (sau a-i ieși cuiva ceva) prin piele = a suporta consecințele unui fapt, a o păți, a-i ieși pe nas. A-și vinde (și) pielea de pe el = a-și vinde tot, a face orice sacrificiu material (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a lupta cu înverșunare, provocând mari neajunsuri adversarului (chiar dacă nu mai sunt sorți de izbândă). A rămâne numai cu pielea = a rămâne foarte sărac. (A fi) vai (și amar) de pielea cuiva = (a fi) rău de cineva, (a fi) vai de capul lui. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin și personal consecințele unei situații. A fi în pielea cuiva = a se afla exact în aceeași situație (dificilă) cu altcineva. A face ceva pe pielea altuia = a-și satisface gusturi, a-și crea avantaje în dauna altora, aruncând riscul asupra altora. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. A avea pielea groasă sau a fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun-simț, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă (sau burduf) = a bate pe cineva foarte tare. ◊ Compus: Piei-roșii = (Pop.) nume dat populației indiene aborigene din America de Nord; amerindieni. ♦ Fig. Ființă, făptură; p. ext. viață. Ține la pielea lui. 2. Piele (1) jupuită de pe un animal (și prelucrată); spec. blană. ♦ Piele de drac = țesătură deasă de bumbac, foarte rezistentă, cu o parte pufoasă (imitând antilopa). [Gen.-dat.: pielii, pieii] – Lat. pellis, -em.

MULGE, mulg, vb. III. Tranz. 1. A extrage, manual sau mecanic, laptele din mamelele sau din ugerul femelelor unor animale domestice. ◊ Mașină de muls = aparat destinat mulgerii mecanice. ◊ Expr. Vacă bună de muls = persoană sau situație care poate fi exploatată, de pe urma căreia, prin abuz, se pot trage foloase. 2. Fig. A trage foloase, a profita; a exploata pe cineva. 3. Compus: (Zool.; pop.) mulge-capre s. f. = lipitoare. – Lat. mulgere.

EXPLOATA, exploatez, vb. I. Tranz. 1. (Despre proprietarii particulari ai mijloacelor de producție; cu privire la oameni sau la munca lor) A-și însuși fără echivalent o anumită cantitate de muncă străină, a acapara roadele muncii producătorilor de bunuri materiale. Sub regimul burghezo-moșieresc din trecut, femeile muncitoare de la orașe și sate au fost exploatate, asuprite și lipsite de drepturi. REZ. HOT. I 206. ♦ (Despre un stat imperialist) A aservi pe plan economic și politic alt stat în scopul asigurării de profituri maxime pentru grupurile monopoliste din țara colonizatoare. 2. A folosi, a valorifica un bun (mină, pămînt, pădure etc.) în vederea realizării unor obiective economice; a cultiva, a valorifica. 3. Fig. A trage folos (în mod abuziv) din ceva, a profita de ceva. A exploata slăbiciunile cuiva. – Pronunțat: -ploa-.

BUCĂȚICĂ, bucățele, s. f. Diminutiv al lui bucată. 1. v. bucată (1). I-a mai rămas o bucățică de mămăligă îmbrînzită. CREANGĂ, P. 143. Sfîșiind pasportul, aruncam bucățelele în apă. NEGRUZZI, S. I 66. ◊ Expr. A tace (sau a tăia, a rupe) bucățele (-bucățele) = a fărîmița, a mărunți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 12.4. Îl făcu bucățele-bucățele, cu paloșul. ISPIRESCU, U. 64. Șarpele se zvîrcolea... Și d-a lungul se lungea. Atunci el mi-l tăbăra, Bucățele că-l făcea. TEODORESCU, P. P. 443. (În legătură cu verbele «a fi», «a semăna» etc.) Bucățică ruptă (sau tăiată) sau ruptă, bucățică = exact la fel, leit (cu cineva). Îți samănă ție, ruptă bucățică! CREANGĂ, P. 75. Fețișoara lui... bucățică ruptă tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. Îmi seamănă mie... bucățică tăiată. ALECSANDRI, T. I 173. ♦ (Prin restricție, cu nuanță afectivă) Lucru de mîncare. Îi puneau masă curată și-i păstrau bucățica cea mai aleasă, cînd venea de la serviri la trei. BASSARABESCU, V. 4. ◊ Expr. A-și da (sau a-și lua) bucățica de la gură = a da din puținul său, a fi generos. A-i lua (cuiva) bucățica din gură = a exploata pe cineva, lipsindu-l chiar și de strictul necesar. [Boierul] ca un om făr’de inimă, a tot căutat să ne gîtuie și să ne ieie și bucățica copiilor din gură. BUJOR, S. 72. 2. v. bucată (2). Merg o bucățică bunișoară. SBIERA, P. 173. Averea bogatului mănîncă bucățica săracului ( = din cauza exploatării, țăranul sărac pierde și puținul ce-l are). – Variantă: (rar) bucățea (MARIAN, la TDRG) s. f.

argățire sf [At: DA / V: (reg) h~, hăr~ / E: argăți + -ire] (Rar) 1 Munca argatului (1). 2 Slujire (a unui stăpân) muncind din greu și pe degeaba. 3 (Pex) Exploatare a cuiva la munci mai ales agricole.

colandrisi vt [At: BUL. COM. IST. II, 146 / Pzi: ~sesc / E: bg холандисвам] 1-2 (Înv) A utiliza, a exploata pe cineva.

șa³ sf [At: PALIA (1581), 88/4 / V: (reg) ~lă (Pl: ~le, șăli, șeie, șele), ~uă (Pl: -ue, șeuri), șea (Pl: șele, șeli), șeauă (Pl: șele, ~uări) / Pl: (1-22) șei, (23-32) ~le, (reg) șele, șeli / G-D: sg șeii, (pop) șelei, șelii / E: ml sella] 1 Piesă de harnașament din piele (sau din lemn), fixată pe spinarea calului, pe care stă călărețul Si: (reg) tarniță. 2 (Pfm; îe) A fi cal de ~ A munci pentru alții. 3 (Pfm; îe) A bate șaua (ca) să (se) priceapă (sau înțeleagă) iapa (sau calul) A face aluzie la ceva. 4 (Pfm; îe) A vorbi din ~ A vorbi autoritar. 5 (Pfm; îae) A vorbi arogant. 6 (Pfm; îae) A vorbi cu siguranță de sine. 7 (Pfm; îe) A pune ~ua (pe cineva) sau a-i pune (cuiva) ~ua A stăpâni (pe cineva). 8 (Pfm; îae) A exploata (pe cineva). 9 (Pfm; îae) A constrânge (pe cineva) să facă ceva. 10 (Pop; îe) A scoate (pe cineva) din ~ A lipsi (pe cineva) de un avantaj. 11 (Pop; îae) A deposeda (pe cineva) de un bun. 12 (Pfm; îe) Ia ~ua la spinare! Pleacă! 13 (Pfm; îe) A lua ~ua de pe cal A lua o hotărâre. 14 (Reg; șîs ~ de povară, ~ de măgar) Șa³ (1) mare de povară, fără scări, care se pune pe măgari și pe catâri Si: samar. 15 (Pan) Parte a bicicletei, a motocicletei etc. formată dintr-un mic suport (triunghiular) pe care se stă. 16 (Reg; pan) Formă de relief reprezentând o depresiune cuprinsă între două părți de teren mai ridicate, cu care formează un ansamblu Si: (reg) curmătură (2). 17 (Reg) Scaun la coșul de la moară. 18 (Reg) Olan. 19 (Olt) Schimbător la plug. 20 Canal orizontal din beton armat, construit pentru aerisirea unei celule de siloz. 21 (Atm; pop; îs) ~ua turcească Scobitură în osul sfenoid, în care se află situată hipofiza. 22 (Reg; îs) ~ua casei Grindă care formează coama scheletului unui acoperiș de casă țărănească Si: (reg) coamă. 23 (Mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării calului pe care se pune șaua³ (1). 24 (Pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la animale Si: (reg) șaucă (1). 25 (Trs; Buc; prc; mpl; cu valoare de sg) Greabăn (1). 26 (Pan; mpl; cu valoare de sg) Parte a spinării din jurul regiunii lombare a coloanei vertebrale la om. 27 (Reg; pex; mpl; cu valoare de sg) Spinare la om. 28 (Reg; prc; mpl; cu valoare de sg; îf șală) Șold¹ (1). 29 (Atm; pop; mpl; cu valoare de sg; șîs ~lele ale mici, ~lele la încingătoare, ~ua corpului, ~ua picioarelor) Sacrum. 30 (Pop; mpl; cu valoare de sg; îs) Încheietura (sau crucea) șalelor Locul unde se îmbină extremitățile oaselor de la șale (26). 31 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îe) A i se lipi (cuiva) buricul (sau burta) de ~le A fi foarte slab. 32 (Pfm; mpl; cu valoare de sg; îae) A fi înfometat.

suge [At: PSALT. 316 / Pzi: sug, Par: supt și (îvr) sugt / E: ml sugere] 1 vt(a) (D. copii sau d. puii de mamifere; c.i. lapte sau organul ori recipientul care conține lapte și care este introdus în gura copilului sau în botul puiului de mamifer) A face o mișcare specifică cu gura (sau cu botul) și cu buzele, trăgând, aspirând și înghițind pentru a se hrăni. 2 vt(a) (Îe) A-i da (cuiva) să ~gă A alăpta. 3 vt (Îe) A ~ (ceva) împreună (sau o dată) cu laptele mamei (ori de la mamă) A dobândi anumite cunoștințe, anumite deprinderi etc. din fragedă copilărie. 4 vt (Îe) A spune și laptele (pe care l-a) supt (de la mamă sau de la mămica) A face, prin constrângere, mărturisiri, declarații complete asupra unui fapt petrecut. 5 vt (Pex; îae) A spune tot. 6 vt (Pop) A săruta. 7 vt (Pan; c.i. alimente solide, de obicei, bomboane, zahăr etc. sau bucăți ale acestora) A introduce (și a mesteca) în gură, amestecând cu salivă pentru a dizolva și, apoi, pentru a înghiți. 8 vt (C. i. oase din mâncare ori părți ale acestora) A introduce în gură pentru a curăța (cu buzele, cu dinții, cu limba) de carne, de măduvă, de sos. 9 vt (C.i. părți ale corpului oamenilor, de obicei, degete, palme etc. înmuiate în mâncare, în dulceață etc. sau înțepate, lovite etc.) A introduce în gură pentru a curăța sau a alina o durere, o senzație neplăcută etc. printr-o mișcare specifică, de aspirație, cu buzele Vz: linge. 10 vt (Înv; îe) A ~ (ceva) din degete A născoci. 11 vt (C.i. buzele) A strânge între dinți, făcând să se retragă spre interiorul gurii (prin inspirație). 12 vt (Complementul este limba) A scoate printre dinți, spre buze, făcând cu acestea o mișcare specifică de aspirație. 13 vt(a) (De obicei d. oameni; c.i. mai ales, sângele, lichidele, sucurile etc. pe care le conține un obiect, un organism etc.) A aspira cu ajutorul buzelor țuguiate (sau cu botul), făcând vid în gură, pentru a înghiți Si: a sorbi, (pop) a bea³ (2). 14 vt (Pfm; îe) A ~ sângele (rar, și sudoarea) cuiva (sau din cineva) A exploata nemilos pe cineva. 15 vt (Pfm; îae) A chinui (1). 16 vt (Pfm; îae) A asupri (5). 17 vt (Pfm; îe) A-și ~ de sub unghie (sau unghii) A fi foarte zgârcit. 18 vt (Pfm; îae) A fi foarte econom. 19 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva până la măduvă A sărăci pe cineva. 20 vt (Pop; îae) A lăsa pe cineva fără nimic. 21 vt (Îvp; pan; fam; c. i. aerul) A trage (cu putere). 22 vt (Îvp; pex; fam; c. i. aerul) A aspira (forțat). 23 vt (Îvr; c. i. oameni) A atrage (4). 24 vt (Pfm; fig; c. i. oameni, colectivități umane, state etc. sau averea, bunurile, resursele materiale etc. ale acestora) A stoarce (29). 25 vt (Rar; fig; c.i. oameni) A stoarce (30). 26 vt (Fig; c.i. ființe, mai ales, oameni sau părți ale corpului lor, în special fața) A face să devină slab, subțire, scofâlcit, tras. 27 vr (D. obraji) A se trage mult (ca urmare a lipsei dinților) înăuntru. 28-29 vtr (Cu complementul „burta”) A trage înăuntru, o dată cu respirația, pentru a arăta suplu. 30-31 vti (D. unele insecte sau, rar, d. unele animale; c. i. substanțe nutritive) A aspira cu ajutorul unor organe specializate pentru a se hrăni. 32 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A absorbi înghițind. 33 vt (Rar; c. i. oameni; d. vârtejuri de apă) A face să dispară în adâncuri. 34 vt(a) (Îvp; fam; c. i. , de obicei, băuturi, mai ales alcoolice) A bea cu poftă. 35 vt(a) (C. i. recipiente care conțin băuturi, de obicei, alcoolice sau conținutul acestora) A goli sorbind, puțin câte puțin, până la ultima picătură. 36 si (Îc) ~-bute (sau -cep) Bețiv înrăit. 37 si (Bot, reg; îc) ~-pin Sugătoare (18) (Monotropa hypopithys). 38 vi (Pex; fam) A-i plăcea să bea. 39 vi (Pex; fam) A fi (mare) bețiv. 40 vt (Înv; fig; înc; c. i. informații, cunoștințe etc.) A dobândi (1). 41-42 vit A trage din țigară, din pipă etc. cu nesaț, cu patimă, pentru a inhala fumul. 43-44 vit (Pex) A fuma (3-4). 45 vtrp (C. i. substanțe, lichide etc.) A face să pătrundă, să se înglobeze în sine Si: a absorbi (1), a încorpora, a înghiți, (îrg) a zbea. 46 vi (D. corpuri poroase, mai ales, d. hârtie) A avea absorbție mare. 47 vt (C. i. texte scrise cu cerneală pe hârtie) A usca prin absorbție.

CĂLCÂI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.

LICENȚĂ, licențe, s. f. 1. Titlu obținut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândește dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obținerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizație dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoț special, pentru operații de import și de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenție cedează cuiva dreptul de exploatare a invenției sale. 4. Atitudine, ținută care depășește limitele bunei-cuviințe; lipsă de respect pentru formele obișnuite. 5. (În sintagma) Licență poetică = abatere ușoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorința de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această parte a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge (sau merge) foarte repede. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi) călcîiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit; b) a fi zorit, nerăbdător. A da călcîie calului = a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ (Livr.) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte: la sanie, la plug, la arcuș etc. – Lat. calcaneum.

CĂLCÂI, călcâie, s. n. 1. Partea posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu; talus; p. ext. parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă această porțiune a piciorului. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi etc.) sub călcâi = a se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva, a fi exploatat, subordonat, împilat. A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcâi = a se mișca repede, a fi iute la treabă; fig. a se bucura. Fuge (sau merge) de-i pârâie (sau sfârâie) călcâiele = fuge (sau merge) foarte repede. A i se aprinde (sau a-i sfârâi) călcâiele (după cineva) = a) a fi foarte îndrăgostit (de cineva), a se îndrăgosti subit; b) a fi zorit, nerăbdător. ♦ Lovitură dată cu călcâiul (1). ◊ Expr. A da călcâie calului = (despre călăreți) a lovi calul cu călcâiele, ca să pornească sau să meargă mai repede. ♦ Călcâiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte. 3. Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 4. Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 5. Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului. – Lat. calcaneum.

CĂLCÎI, călcîie, s. n. 1. Partea dinapoi a tălpii piciorului; p. ext. parte a ghetei, a cizmei (v. toc) sau a ciorapului, care acoperă această parte a piciorului. M-am întors scurt pe călcîie. C. PETRESCU, S. 13. De te înalț de subsuori, Te-nalță din călcîie. EMINESCU, O. I 174. Frumosu-i păr de aur desfăcut Cădea pin’ la călcîie. EMINESCU, O. IV 107. ◊ (în forma călcîi) Purta cătrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Să-mi cumpere papucei Și să aibă și călcîi, Ca să joc hora cu ei. ȘEZ. I 75. ◊ Expr. A se afla (sau a fi, a trăi, a pune etc.) sub călcîi = a se afla (sau a fi, a trăi, a pune) sub dominația cuiva, a fi exploatat, împilat. A da călcîie calului = (despre un călăreț) a lovi calul cu călcîiele, ca să pornească sau să meargă mai repede; a da pinteni. Dădui călcîie Pisicuții și-mi căutai de drum. HOGAȘ, M. N. 57. Fata dete călcîie calului, și unde se repezi asupra lupului cu paloșul de mînă de să-l facă mici fărîmi. ISPIRESCU, L. 17. Fuge (sau merge) de-i pîrîie (sau sfîrîie) călcîiele = fuge foarte repede. Abia mă arătam înaintea vrăjmașului și, să te ții pîrleo! îi sfîrîiau călcîiele dinaintea feței mele. ISPIRESCU, L. 13. Mergea, de-i pîrîiau călcîiele. CREANGĂ, P. 293. A se învîrti (sau a se întoarce, a sări) într-un călcîi = a se mișca repede, a fi iute la treabă. Se întorcea numai într-un călcîi, cînd poruncea și așeza lucrurile de călătorie. ISPIRESCU, L. 13. A i se aprinde (sau a-i sfîrîi cuiva) călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti dintr-o dată; a nu mai avea astîmpăr, a fi zorit, nerăbdător. Ipate... se prinde în joc lîngă o fată... și... i se aprind lui Ipate al nostru călcîiele. CREANGĂ, P. 163. Cînd ți s-or aprinde călcîiele, însoară-te, pînă a nu îmbătrîni. NEGRUZZI, S. I 251. A-l durea în călcîie = a nu-i păsa de loc. A-și lua rămas bun de la călcîie = a pleca fără a-și lua rămas bun, fără a spune nimănui nimic. Îndată ce m-am sculat de la masă, luîndu-mi rămas bun de la călcîie, fuga la scăldat. CREANGĂ, A. 60. ♦ (Livresc) Călcîiul lui Ahile = partea vulnerabilă, latura slabă a unei persoane sau a unui lucru. 2. Nume dat părții dinapoi (sau de jos) a unor obiecte (la sanie, la plug, la arcuș etc.). – Variantă: (Mold.) călcăi s. n.

PIELE, piei, s. f. 1. Țesut care învelește în întregime corpul omului, al animalelor vertebrate și al unor nevertebrate, avînd rolul de a proteja corpul și uneori de a-i menține temperatura constantă. Pielea poate fi considerată ca o imensă terminație nervoasă. NICOLAU-MAISLER, D. V. 35. Atunci Ivan dezleagă turbinca în fața tuturor, numai cît poate să încapă mîna, și luînd cîte pe un drăcușor de cornițe, mi ți-l ardea cu palcele, de-i crăpa pielea. CREANGĂ, P. 306. Bat-o cruciulița lele, N-avu cum să nu mă-nșele, C-o văzui albă la piele Și la grumaz cu mărgele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 242. ◊ Loc. adj. și adv. Cu (sau în) pielea goală v. gol³. ◊ Expr. A i se face (cuiva) pielea de găină (sau de gîscă) ori pielea găinii (sau a gîștii) = a i se încreți (cuiva) pielea (de frică sau de frig). A fost pe-aici odată unul Horea... Vi se face pielea de găină? De ce? BENIUC, V. 95. A fi numai piele și oase sau a fi numai pielea și oasele de cineva v. o s. A fi dezbrăcat la piele = a fi fără nici un fel de îmbrăcăminte pe trup, a fi gol (pușcă), v. gol¹. Odraslele șefilor de trib african... se închină la pietroaie și idoli de lemn, și dezbrăcați la piele... prezidează festinurile cu dans, tam-tam și torțe de rășină. C. PETRESCU, R. DR. 101. N-aș vrea să fiu în pielea (cuiva) = n-aș vrea să fiu în locul, în situația cuiva, să pățesc ce are să pățească sau ce-a pățit cineva. A nu-și mai încăpea în piele v. încăpea. Te mănîncă pielea = cauți bătaie. A-i lua (cuiva) pielea sau șapte (ori nouă) piei = a exploata crîncen pe cineva, a-l jecmăni, a-l jupui. A-i frige pielea cuiva = a se răzbuna pe cineva, a-l face să sufere, a-i face zile fripte. Mai rabdă Harap- Alb, căci cu răbdarea îi frigi pielea. CREANGĂ, P. 223. A-și lăsa pielea (pe undeva) = a muri (pe undeva). A-și pune pielea la saramură = a risca, a se expune. A-și pune pielea pentru cineva = a se expune la neplăceri, a-și pune viața în primejdie pentru cineva. A-și ieși din piele (de bucurie, de ciudă etc.) = a fi foarte bucuros, a-i fi foarte ciudă etc., a nu mai putea (de bucurie, de ciudă etc.). Cînd îl vede norocul apropiindu-se de pădure tot numai cu toporul pe umăr și mai zdrențos decît în celelalte zile și tot zgî2riat, sta să-și iasă din piele. RETEGANUL, P. IV 25. A se băga sau a intra (pe) sub pielea cuiva v. băga. A intra (pe) sub pielea cuiva v. intra. A-i da prin piele = a o păți, a suferi consecințele unui lucru făcut; a-i ieși pe nas. A ști (sau a vedea) cît îi plătește (cuiva) (sau ce-i poate) pielea = a ști (sau a vedea) de ce e în stare cineva, a ști cît face, cît plătește cineva. Luați seama: jandarmii! Ne-au ajuns din urmă. Acuma să vedem ce ne poate pielea. DAVIDOGLU, O. 129. Nu-i plătește pielea (nici) un ban (sau nici o ceapă degerată), se zice despre cineva care nu-i bun de nimic. A face cuiva pielea cojoc v. cojoc. A i-o face (cuiva) pe piele = a se răzbuna pe cineva. Stăi – măi tu, că ți-o fac eu ție pe piele, femeie fără de inimă ce mi-ai fost. ISPIRESCU, L. 281. S-a mîniat rău pe sat Și trei zile n-a mîncat,Și le-a făcut-o pe piele. PANN, P. V. III 17. A-și vinde și pielea = a-și vinde tot, a-și vinde și cămașa (pentru a scăpa de o datorie, de o primejdie etc.). A-și vinde scump pielea = a căuta să obții cît mai mult, fiind într-o situație grea, într-o luptă etc. Oi căuta și eu să-mi vînd pielea cît se poate mai scump, ca să nu-mi pară rău pe ceea lume c-am fost înșelat. GANE, N. II 107. A rămîne numai cu pielea = a rămîne fără nimic, a rămîne sărac lipit pămîntului. A fi vai (și-amar) de pielea (cuiva) = a fi rău de cineva, vai de capul lui. De-oi veni pe-acolo și n-oi găsi trebile făcute după plac, vai de pielea ta are să fie. CREANGĂ, P. 208. Era o fată robace și răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ș-amar de pielea ei. id. ib. 283. A da pielea popii = a muri. Te poftesc să nu cumva să mă lași la o adică. Eu am venit cu d-ta precum m-ai rugat iar apoi n-am gust să-mi dau pielea popii. ALECSANDRI, T. I 90. A simți (ceva) pe propria (sa) piele = a suporta din plin consecințele unei situații. A face ceva pe pielea altuia = a face ceva pe seama, pe socoteala, în dauna cuiva. Moșierii și capitaliștii fac război pe pielea norodului, rîvnind să distrugă revoluția rusă ca să spargă amenințarea ce venea și asupra lor. SADOVEANU, M. C. 75. A fi gros la piele (sau cu pielea groasă) = a fi lipsit de bun- simț, de rușine, a fi obraznic. A-i face (cuiva) pielea tobă = a stîlci pe cineva în bătaie, a-l bate măr. Numai pielea lui știe, se spune despre cel care a răbdat și a suferit multe. ◊ (Numai la pl., în expr.) Pieile roșii = populația indigenă din America de Nord. ♦ Fig. Viață, existență. Avea să-și piardă viața doar pentru atîta lucru, pentru două-trei piei de golani săraci. DUMITRIU, N. 215. Dacă ții la pielea dumitale, să te duci mai degrabă, să ieși curînd din casa asta. CARAGIALE, O. I 70. 2. Pielea (1) unui animal jupuită de pe trup, tăbăcită și întrebuințată în industrie. Mănuși de piele de căprioară. ▭ Cînd treceam pe lîngă casa noastră, mi se strîngea inima. A luat-o... proprietarul unei fabrici de piele. C. PETRESCU, Î. II 238. În dulapuri vechi de lemn simplu erau cărți vechi legate în piele. EMINESCU, N. 52. Piele crudă = piele de animal jupuită (și conservată prin procedee chimice și fizice). ♦ Blană¹. Pe lavițe-așternute cu albe piei de ied Bărbații stau în șiruri. COȘBUC, P. I 161. Pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încălecă pe cal [și] iese înaintea fecioru-su pe altă cale. CREANGĂ, P. 185. Să nu faci azi ca lupul ce-n pielea cea de oaie Vorbea pe placul turmei să poată s-o jupoaie! BOLINTINEANU, O. 157. Nu vinde pielea ursului din pădure (= nu conta, nu te baza pe un lucru pe care nu-l ai). ◊ (În expr.) Lup în piele de oaie (cu aluzie la lupul din fabulă) = om fățarnic și viclean. – Forme gramaticale: gen.-dat. pielii și (mai rar) pieii.

roade¹ [At: PSALT. 166 / Pzi: rod, (îrg) roz Cj 3: și să roază / E: ml rodere] 1 vt A rupe cu dințiii, cu gura, puțin câte puțin, fărâme dintr-un obiect tare (de obicei dintr-un aliment, pentru a mânca). 2 vt (Îe) A ~ (cuiva) urechile (sau capul) A plictisi (pe cineva) repetându-i mereu același lucru. 3 vt (Îe) A (nu) avea (ceva) de ros A (nu) fi bogat. 4 vt (Îae) A (nu) fi în slujbă. 5 vt (Îe) A ~ litrele A-i plăcea (cuiva) băutura. 6 vt (Îe) A ~ pe cineva ca pe un picior de porc A bate pe cineva la cap. 7 vt (Fig; d. stări sufletești, gânduri, sentimente etc.) A preocupa fără încetare Si: a chinui (4), a consuma (3), a frământa (19), a tortura. 8 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la inimă A umple de neliniște, de supărare Si: a chinui (5). 9 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la ficați A regreta (ceva). 10 vr (D. oameni) A se dușmăni. 11 vr (Reg; îe) A te ~ cu cineva în gură A te ciorovăi cu cineva. 12 vt A exploata (1). 13 vt A distruge în ascuns Si: a măcina, a submina. 14 vt A morfoli (ceva) în gură fără a fărâmița sau a mânca Si: a mesteca. 15-16 vtr A (se) distruge (un material, un obiect) printr-o acțiune lentă și îndelungată de măcinare, de frecare Si: a (se) rupe (46-47), a (se) uza, (reg) a (se) rumega (6). 17 vt (Îe) A ~ cuiva pragul A vizita pe cineva prea des, prea stăruitor. 18 vt A eroda (1). 19 vt (Mai ales d. încălțăminte) A (se) răni pielea (prin faptul că ceva apasă mereu asupra ei). 20 vr (Fig) A se șlefui. 21 vi (Arg) A învăța mecanic Si: a toci.

CALICI, calicesc, vb. IV. 1. Tranz. (în regimurile de exploatare) A face pe cineva calic (1), a-l sărăci, a-l aduce la sapă de lemn. Nici nu vrei să stai cu noi de vorbă după ce ne-ai calicit. CAMILAR, N. II 93. Neică, frate, m-ai calicit! Atîta aveam pentru hrana copiilor: un cal și o căruță. PAS, L. I 287. Ce faci, vodă? Ce gîndești Pe la noi de cînd trăiești? Pe la noi de cînd veniși Țara toată caliciși. LIT. ANTIMONARHICĂ 110. ◊ Intranz. De cînd ne-a oropsit, Mai de tot am calicit. TEODORESCU, P. P. 552. ◊ Refl. Tudorel că-mi sărăcea, Tudorel se calicea. TEODORESCU, P. P. 670. 2. Refl. A nu se îndura să dea banul din pungă, a fi zgîrcit. Și-n casă te calicești pînă la lescaie. CARAGIALE, O. III 36. 3. Intranz. (Învechit) A cerși. Văzui copiii pe uliți calicind. NEGRUZZI, S. II 236. 4. Tranz. (Regional) A schilavi, a ologi. (Refl.) Zgaiba... sapă tot piciorul... și se calicește vita de ispravă. La TDRG.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

PERSECUTARE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

URGISIRE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

călcâi sn [At: CORESI, PS. 127 / V: (reg) ~âniu, ~chiniu / Pl: ~e / E: ml calcaneum] 1 Parte posterioară a tălpii piciorului, formată din oasele astragal și calcaneu Si: talus. 2-3 (Pex) Parte a ciorapului sau a încălțămintei care acoperă călcâiul (1). 4-5 (Îe) A se afla (sau a fi, a trăi) sub ~ A se afla (sau a fi, a trăi) sub totala dominație a cuiva. 6-8 (Îae) A fi exploatat, subordonat, împilat. 9-10 (Îe) A se învârti (sau a se întoarce, a sări) într-un ~ A se mișca repede, a fi iute la treabă. 12 (Fig; îae) A (se) bucura. 13-14 (Îe) A fugi (sau a merge) de-i pârâie (sau sfârâie) ~ele A fugi (sau a merge) foarte repede. 15 (Îe) A i se aprinde (sau a-i sfârâi) ~ele (după cineva) A fi foarte îndrăgostit de cineva. 16 (Îae) A fi zorit, nerăbdător. 17 Lovitură dată cu călcâiul (1). 18-19 (D. călăreți; îe) A da ~e calului A lovi calul cu călcâiele (1) ca să pornească sau să meargă mai repede Cf pinten. 20 (Îe) A sta (sau a ședea) în ~e A sta pe vine Vz vână. 21 (Dom; îe) A-i juca cuiva șoarecii în ~e A fi neastâmpărat. 22 (Îe) A-și bate ~ele (sau a bate din ~e) A sări în sus de bucurie. 23 (Îae) A-și bate joc. 24 (Îae) A nu-i păsa. 25 (Îe) A nu ajunge pe cineva la ~e A fi cu mult inferior. 26 (Îe) A-l durea (pe cineva) în ~e A nu-i păsa. 27 (Îe) A-și lua ~ele de-a umere A fugi repede. 28 (Îe) A-și lua rămas-bun de la ~e A pleca fără a spune nimănui. 29 (Ban; îe) A-i rupe (cuiva) ~ele cu ușa A scoate pe cineva afară, a-l goni cu rușine. 30 (Liv; îs) -iul lui Ahile Parte slabă, vulnerabilă a unei persoane sau a unui lucru. 31 (Pan; nob) Chișiță a calului Cf căi (1). 32 (Pan; nob) Pinten al cocoșului sau al altor păsări. 33 Parte dinapoi a tălpii unei sănii Cf câi (2). 34 Plaz al plugului. 35 Parte de jos, dinspre coadă, a ascuțișului unei securi. 36 (Trs) Capăt al coporâii coasei, în care se înțepenește, cu brățara, custura. 37 Crestătură în partea de jos a căpriorilor, unde se îmbină cu cosoroabele în altă crestătură numită cuib, și se prind de acestea prin cuie de lemn. 38 (Ban) Cui băgat în fusul roții morii, la capătul de jos, de sub, linguri. 39 Bucată de pâine, de mămăligă ori mălai Cf codru. 40 Spate al unei cărți, unde colile sunt prinse în sfori Si: cotor. 41 Sfârșit al unei scrisori. 42 Unealtă de dulgherie nedefinită mai îndeaproape. 43 Parte de jos, de lângă șurub, a arcușului instrumentelor de coarde. 44 Extremitate inferioară a catargului. 45-46 Piesă mică de lemn, de formă prismatică, fixată de o grindă de lemn pentru a împiedica alunecarea unui element de construcție care se reazemă pe grindă sau folosită ca piesă de rezistență într-o îmbinare. 47 Dispozitiv cu care se împiedică filarea unui lanț sau a unei parâme. 48 Strat format între săpun și leșiile de glicerină la fabricarea săpunului.

SUBJUGA, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva, a răpi libertatea și independența cuiva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer.

*exploatéz (oa doŭă silabe) v. tr. (fr. exploiter, d. lat. pop. explicitare, a dezvolta frecŭentativ d. explicare). Mă folosesc, trag folos dintr’o proprietate. Abuzez de cineva în folosu meŭ: a exploata credulitatea poporuluĭ. Fig. Profit de: îmĭ exploatez talentu.

SUBJUGA, subjug, vb. I. Tranz. 1. A supune o țară, un popor (prin forța armelor); a robi, a cuceri. 2. A pune în dependență (economică, politică etc.) față de cineva; a domina, a înrobi, a exploata. 3. Fig. A exercita asupra cuiva o influență, o atracție covârșitoare; p. ext. a fermeca, a cuceri. – Din fr. subjuguer.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jeratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile^^[1] etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vine și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ◊ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici) o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie-purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpurie întunecată (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

SÂNGE, (5) sângiuri, s. n. 1. Substanță lichidă de culoare roșie, compusă din plasmă și din globule (albe și roșii), care circulă prin vene și artere, asigurând nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. ♦ Animal cu sânge rece = animal (pește, reptilă, batracian și nevertebrat) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. Frate de sânge = frate de la același tată și de la aceeași mamă; frate bun. Legături de sânge = rudenie. Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie, pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. adj. De sânge = a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de supărare mare; c) de neam, de familie bună, aleasă. În sânge = (despre fripturi) care a rămas puțin crud, care își păstrează încă sângele. ◊ Loc. adj. și adv. Cu sânge rece = fără emoție; calm, liniștit. Cu sânge iute = fără stăpânire, impulsiv. Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ Loc. adv. La sânge = extrem de aspru, de drastic; până la distrugere. ◊ Expr. A scuipa (cu) sânge = a avea hemoptizie. A lăsa (sau a lua) cuiva sânge = a scoate cuiva o cantitate de sânge (în scop terapeutic). A da sânge = a lăsa să i se scoată o cantitate de sânge (în mod terapeutic sau pentru a fi folosit în transfuzii). A avea sânge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a-i năvăli, a i se sui, a-i da etc.) (cuiva) sângele în obraz (sau la cap, în față) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice sau din cauza unei boli etc.; b) a se înfuria. A nu mai avea (nici )o picătură de sânge în obraz = a fi palid din cauza bolii; a păli de emoție, de frică etc. A-i îngheța (cuiva) sângele în vine sau a îngheța sângele (în cineva) = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sângele (în cineva) = a se înfierbânta din cauza mâniei, a supărării etc. A-și face (sau a-i face cuiva) sânge rău = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva. A nu curge (sau a nu ieși) sânge din inimă (sau din cineva), se spune pentru a arăta că cineva este foarte supărat. A avea (ceva) în sânge = a fi obișnuit cu ceva; a avea ceva înnăscut. A bate (sau a zgâria) până la sânge = a bate (sau a zgâria) tare (până când curge sânge). A umple de sânge = a bate foarte tare, crunt. A suge sângele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Sânge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nicio vină. Vărsare de sânge = omor în masă, măcel. A vărsa sânge = a omorî. A fi setos (sau dornic, iubitor) de sânge sau a fi omul sângelui = a fi crud, a fi ucigaș. A se scălda în sânge sau a se adăpa cu sânge = a omorî (în masă) din cruzime. A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. A face să curgă sânge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sângeroase. A-și da (sau a-și vărsa) sângele (pentru cineva sau ceva) = a suferi sau a-și da viața (pentru cineva sau ceva). 2. Fig. Obârșie; p. ext. familie, neam; progenitură. 3. Fig. Soi, rasă (de animale). 4. Compuse: sânge-de-nouă-frați sau sângele-dracului, sângele-zmeului = produs vegetal rășinos, de culoare roșie, recoltat din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzând, răspândește un miros plăcut; sângele-voinicului = a) plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori roșii, violete sau albe (Lathyrus odoratus); b) numele a două specii de plante erbacee de munte din familia orhideelor, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus, cu miros plăcut de vanilie, dintre care una cu flori mici de culoare roșie- purpurie (Nigritella rubra), iar cealaltă cu flori de culoare purpuriu-întunecat (Nigritella nigra). 5. (Înv.; la pl.) Omoruri, crime. 6. (Pop.) Nume dat unei boli a vitelor (care le face să sângereze). – Lat. sanguis.

MÂNCA, mănânc, vb. I. Tranz. 1. A mesteca un aliment în gură și a-l înghiți; a folosi în alimentație, a consuma. ◊ Expr. A (nu) avea ce mânca = a (nu) avea din ce trăi. A mânca pâinea cuiva = a fi în slujba cuiva; a se folosi de binefacerile cuiva; a fi întreținut de cineva. A (nu mai) mânca (pâine și sare) dintr-un talger (sau dintr-un blid) cu cineva = a (nu mai) conviețui cu cineva; a (nu) se (mai) afla în raporturi intime sau prietenești cu cineva. A-și mânca de sub unghie (sau unghii) = a fi foarte zgârcit. A mânca rahat = a minți; a bârfi, a cleveti. A-i mânca (cuiva) rațele (sau câinii) din traistă (sau din buzunar) = a) a fi mic de statură; b) a fi bleg, prost. (Parcă) a mâncat laur, se spune despre cineva care (parcă) și-a pierdut mințile. A-i mânca cuiva colacii (sau coliva) = a vedea mort pe cineva. (Refl. pas.) A crede că tot ce zboară se mănâncă = a fi naiv, credul; a-și face iluzii. (Pop.) Mănâncă-l fript sau mănânc-o friptă, se spune pentru a exprima disprețul față de cineva sau de ceva, precum și renunțarea la un anumit lucru. A mânca foc pentru cineva = a face orice pentru a fi de folos cuiva. A mânca foc (sau jăratic) = (despre cai) a fi foarte iute. A mânca (cuiva sau a-și mânca cu cineva sau cu ceva) viața (sau zilele, tinerețile etc.) = a(-și) irosi, a(-și) distruge viața, tinerețea etc. A-i mânca sufletul (cuiva) = a supăra, a necăji, a chinui (pe cineva) peste măsură. A mânca (cuiva) capul = a distruge, a nimici. A-și mânca credința (sau omenia, lefteria) = a-și pierde prestigiul, cinstea, creditul. A mânca (pe cineva) din ochi = a privi (pe cineva) cu mare plăcere sau cu mare dragoste; a privi (pe cineva) foarte insistent și drăgăstos. Să-l (sau s-o) mănânci din ochi (nu alta), se spune despre o persoană frumoasă, atrăgătoare, iubită. A mânca (ceva) cu ochii = a se uita cu mare poftă (la ceva). (Pop.) Mânca-ți-aș ochii sau mânca-te-aș, se spune pentru a-și exprima afecțiunea față de persoana căreia i se adresează (căutând să-i câștige bunăvoința). A mânca bătaie (sau trânteală, chelfăneală etc.) = a fi bătut de cineva; p. ext. a fi învins (într-o luptă, într-o competiție, la un joc de societate etc.). A mânca (o) săpuneală (sau papară) = a fi (aspru) certat. A fugi (sau a alerga) mâncând pământul sau a mânca pământul fugind (sau alergând) = a fugi foarte repede, în graba mare. ♦ Intranz. A se hrăni, a se alimenta. ♦ Fig. (Fam.) A trăi din... ♦ Fig. A lua, a-și însuși (pe nedrept) un bun material; a cheltui, a risipi. ♦ Fig. (Pop.) A exploata, a spolia, a jecmăni pe cineva. ♦ Fig. (Pop.) A suferi, a pătimi, a îndura, a înghiți. ♦ Fig. (Fam.) A omite, litere, cuvinte, sunete în vorbire sau în scris. 2. (Despre animale și despre păsări sălbatice) A rupe prada în bucăți, a sfâșia (și a devora). ◊ Expr. A mânca carne de om = (despre oameni) a fi rău, crud, agresiv. ♦ (Despre viermi, molii, agenți fizici sau chimici) A roade, a distruge. ♦ (Despre boli) A distruge (treptat), a măcina, a mina. 3. (Despre insecte) A pișca, a ciupi. 4. (Precedat de un pron. pers. la acuz.; despre corp sau despre părți ale corpului) A produce o senzație de mâncărime. ◊ Expr. (Glumeț) A-l mânca (pe cineva) spinarea (sau pielea) = a se comporta ca și cum ar vrea să fie bătut. A-l mânca (pe cineva) palma (sau palmele) = a fi dornic, a avea chef să bată pe cineva. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma dreaptă = a avea o senzație de mâncărime în palma dreaptă, semn că va trebui să dea o sumă de bani. (În superstiții) A-l mânca (pe cineva) palma stângă = a avea o senzație de mâncărime în palma stângă, semn că va primi o sumă de bani. A-l mânca (pe cineva) tălpile = a nu avea astâmpăr să stea într-un loc, a fi nerăbdător să plece. Te mănâncă cojocul = nu te astâmperi, nu te potolești, vrei să te bat; cauți bătaie. (Pop.) A-l mânca (pe cineva) să... = a simți impulsul, îndemnul irezistibil să... a fi tentat să... 5. A roade cu dinții un lucru necomestibil, a-și înfige dinții într-un lucru necomestibil. 6. Fig. A face să dispară; a consuma, a nimici, a distruge. 7. Fig. (Despre nenorociri, stări sufletești etc.) A face pe cineva să sufere; a consuma, a chinui. 8. Fig. A face cuiva rău (pe ascuns); a submina. ♦ Refl. recipr. A se certa, a se dușmăni, a se săpa, a-și face rău unul altuia. – Lat. manducare.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect (în mînă) spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. Băiatul luă frigarea din mîna suroru-sei. ISPIRESCU, L. 340. Moșneagul... își ia toiagul bătrînețelor în mînă. CREANGĂ, P. 80. Sameni a fi știind de unde să iei lucrul și unde să-l pui. id. ib. 152. De cînd in ai semănat, Boala-n oase mi-ai băgat; Ia, zău, coasa și-l cosește, De boală mă mîntuiește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 457. ◊ Expr. A lua armele v. armă. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) obiectul unei discuții. Fetele atunci au luat altă vorbă. CREANGĂ, P. 209. ◊ (Urmat de determinări care arată locul unde se află sau unde se așază obiectul, instrumentul cu care se apucă etc.) I se făcu milă de biata păsărică... o luă de jos și o băgă în sîn. ISPIRESCU, U. 12. [Fata] își ia lada în spate și se întoarnă spre casa părintească cu bucurie. CREANGĂ, P. 290. El alergă după ea, o prinse și, luînd-o în coarne, o aruncă în leagănul de mătasă ce purta în spinare. ȘEZ. I 162. Dacă văzui și văzui, Îmi luai coasa din cui. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Expr. A-și lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua (cuiva) vorba din gură v. gură. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a se pregăti să tragă (cu arma). A lua (pe cineva) la ochi v. ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. Intră înlăuntru și nici nu-și luă pălăria de pe cap. RETEGANUL, P. I 9. A lua pasărea din zbor = a împușca pasărea în zbor; a fi foarte bun ochitor. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd partea de care se apucă) A apuca (pe cineva sau ceva) cu mîna. Îl lua de gît, se așeza pe genunchii lui și-l săruta. VLAHUȚĂ, O. A. 111. Atunci știu împăratul că acești copii sînt copiii lui, îi luă de după grumazi și îi sărută fierbinte. RETEGANUL, P. II 39. Își ia boii de funie și pornește cu ei spre tîrg. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A lua taurul de coarne v. taur. (Familiar) A lua purceaua de coadă = a se chercheli, a se îmbăta. A lua (pe cineva) în unghii v. unghie. (Refl.) A se lua de gît cu cineva v. gît. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie, a se bate (unul cu altul). Tot beu pînă se-mbată Și apoi se ieu de cap. ȘEZ. I 211. A se lua (cu cineva) la trîntă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. Acești nelegiuiți... îl silea să se ia la trîntă cu dînșii. ISPIRESCU, U. 54. Poți să te iei de mînă (cu cineva) = ai aceleași apucături rele (ca cineva). ◊ (Instrumentul acțiunii este altul decît mîna) Calul meu... mă luă cu dinții de pe la spate, de haine. ISPIRESCU, L. 303. ◊ Expr. A lua foc cu gura v. foc. A-și lua inima în dinți v. dinți. 2. A mînca sau a bea, a înghiți. Luînd împăratul și împărăteasa leacurile, s-au întors veseli la palat. ISPIRESCU, L. 2. Hai degrabă, Săftico, să luăm un ceai. ALECSANDRI, T. 88. ◊ (Precizat prin «în gură») Bucatele le-au făcut afumate, arse și sleite, de nu mai era chip să le poată lua cineva în gură. CREANGĂ, P. 292. ◊ Absol. Ne așezarăm la masă și începurăm a lua care de unde apucarăm. HOGAȘ, DR. II 31. Ajungă-te jalea mea, Mîndruțo, la cina ta; Cînd vei lua cu lingura, Să te doară inima. HODOȘ, P. P. 130. Măicuța masa mi-au pus, Iau o dată, două ori Și-am oftat de nouă ori. SEVASTOS, C. 176. ◊ Expr. A lua masa v. masă. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. Vorbele dascălului Pandele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I 225. A lua credință v. credință. A lua aer v. aer. 3. (Cu privire la obiecte de îmbrăcăminte) A îmbrăca, a pune pe sine. Își luă pe umeri un sumăieș. SADOVEANU, B. 31. Moș Nichifor... își ia cojocul între umere. CREANGĂ, P. 114. Deși eram negata, am luat un șal și am primit-o. NEGRUZZI, S. I 50. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a începe a purta în toate zilele hainele de sărbătoare. (Familiar) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A da la o parte, a înlătura, a îndepărta. Ia-mi frîul din cap și-l pune bine, și cînd vei avea lipsă de mine, numai scutură frîul. RETEGANUL, P. II 12. Și-au luat mîna de la ochi. SBIERA, P. 96. ◊ Refl. pas. Fig. Dodată văz că mi se ia De pre simțiri neagra perdea. VĂCĂRESCU, P. 446. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) apa de la moară v. apă. A-și lua nădejdea (de la – rar despre – cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a-și pierde nădejdea, a nu mai spera să obțină ceva. De-a veni turturica mea înainte... ie-ți nădejdea despre mine. CREANGĂ, P. 273. De corăbieri ne-am luat nădejdea. TEODORESCU, P. P. 164. Ia-ți nădejdea de la mine, Că eu nu mai știu de tine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 338. A-și lua gîndul ( de la ceva sau cineva) v. gînd. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgîndi. Vinovatul a fost el, căci după mărturisirea din parc nu și-a luat seama și nu s-a dezmeticit nici a doua zi. GALACTION, O. I 389. Se gîndea mereu să-și croiască drum pînă în grădină... Dar mereu își lua seama. REBREANU, I. 24. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a nu-și abate privirea de la ceva sau de la cineva, a nu se uita în altă parte. Eminescu îl privește lung, milos, nu-și poate lua ochii de la el. VLAHUȚĂ, O. A. 442. Oaspeții nu-și mai luau ochii de la dînsa. ISPIRESCU, L. 39. ◊ (Scopul înlăturării este de a scăpa pe cineva, de a-l elibera de ceva, de a-l liniști) Ia-l de pe capul meu. CREANGĂ, P. 66. Numai puiu cu vederea Mi-o luat toată durerea. ȘEZ. III 20. ◊ Expr. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă. (În comparații) A-i lua cuiva (o suferință) cu mîna = a ajuta pe cineva care suferă, făcînd să-i treacă imediat suferința. Se șterse o dată [cu năframa] și îndată-i trecu osteneala, ca și cum ai fi luat-o cu mîna. BOTA, P. 98. Parcă-ți ia cu mîna aleanul de la inimă. ȘEZ. III 108. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se zice cînd cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A face să nu mai fie în locul unde a fost, a scoate ceva din locul în care se află; a smulge, a desprinde. Copilul luă un bumb de argint de pe cămașă și-i zise babei: Na, mămucă! RETEGANUL, P. II 38. Făt-Frumos îi luă un picior cu săgeata. ISPIRESCU, L. 5. Umbli după cai morți să le iei potcoavele. CREANGĂ, P. 194. ♦ Refl. (Rar) A înceta de a mai exista, a dispărea. Iarna nu s-a mai luat. SADOVEANU, P. S. 12. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. Cînd a vrut fata să puie mîna pe pahar și să ieie apă... apa din fîntînă într-o clipă a secat. CREANGĂ, P. 293. Ea luă o mînă de lacrimi din baie. EMINESCU, N. 28. Apă-n donițe lua Și-ndărăt că se uita. BIBICESCU, P. P. 264. ◊ Expr. A lua (cuiva) sînge = a lăsa cuiva sînge, v. lăsa. 3. A deposeda (pe cineva) de un lucru (fără intenția de a și-l însuși), a lipsi (pe cineva) de ceva, a priva de un bun, de un drept, de o favoare. I-a luat permisul de circulație. (Fig.) În fața vijeliei țîșneau peste mare rafale de vînt; îi luau luciul ca și cum cineva ar fi aruncat pumni de nisip peste o oglindă. DUMITRIU, P. F. 15. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura pe cineva de la un post de răspundere (în special de la comanda unei unități militare). A-i lua (cuiva) mințile v. minte. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire. Un pat cu totul și cu totul de aur, împodobit cu pietre de rubin, smarand și diamant cît pumnul de mari, care străluceau de-ți lua ochii. POPESCU, B. III 70. Pe țol, toarnă o movilă de galbeni, cari străluceau la soare de-ți luau ochii. CREANGĂ, P. 69. A-i lua (cuiva) auzul v. auz. A-i lua (cuiva) piuitul v. piuit. A-i lua (cuiva) viața (sau zilele) = a omorî, a ucide. O să-ți iau zilele Ca să-ți lași Copilele Și să-ți faci Nepoatele Să-ți plîngă păcatele. TEODORESCU, P. P. 598. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. Am descoperit cabina aceea în care cu o săptămînă înainte o femeie își luase zilele. C. PETRESCU, S. 5. ♦ (În superstiții; complementul indică o parte a corpului) A face să paralizeze, să damblagească; a poci. Ielele i-au luat gura și picioarele. CREANGĂ, P. 15. Vro vrajă știe... Ori vro mînă-ți ia, ori glasul. CONTEMPORANUL, III 887. III. 1. A-și însuși ceea ce se cuvine, a pune stăpînire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. Luînd de zestre niște mere de aur... le răsădise. ISPIRESCU, U. 59. Mai bine ia-ți bănișorii și caută-ți de nevoi. CREANGĂ, P. 49. Mergi să-ți iei dreapta răsplată. ALECSANDRI, P. I 198. Veseli acum așteptăm Drept osteneală ospăț să luăm. TEODORESCU, P. P. 140. ◊ (Complementul e un abstract) D-acolo au luat cărturarii vorba. ISPIRESCU, U. 84. 2. A(-și) face rost de ceva, a(-și) procura ceva; a găsi (pe cineva sau ceva). De unde era să le iei... toate aceste, să fi fost în locul lui Robinson? DRĂGHICI, R. 45. Cinstite vornice de casă... Cînd te vom căuta Să n-avem de unde te lua! TEODORESCU, P. P. 180. (Absol.) A început a cotrobăi prin chilna căruței, să găsească niște frînghie, dar de unde să iei, dacă n-ai pus? CREANGĂ, P. 125. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se zice despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte, unde se știa că poate fi găsit. (Familiar) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți putea aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. ♦ A se împovăra (cu ceva neplăcut). Cîte păsărele zboară Toate zic: Bade, te-nsoară! Numai biata rîndunea Ea din gură-așa zicea: Bade, nu-ți lua belea! ȘEZ. I 103. Ce să-mi iau pe cap necaz? SEVASTOS, C. 119. 3. A cumpăra. Gătită... cu flori de cutie, luate din Tîrgu-Jiu. MACEDONSKI, O. III 137. Fetei moșului nu-i lua nimic, pentru că nu vrea baba să lese pe moșneag să-i cumpere și ei cîte ceva. SBIERA, P. 211. A plecat... mergînd iar marfă să ia Din alte țări depărtate. PANN, P. V. II 59. ◊ Fig. Dracul negru te-o știut Că ai gură de vîndut, Că și eu mi-aș fi luat Pe vreo zi de secerat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 368. 4. A încasa o sumă de bani. ♦ A sechestra, a popri, a confisca. Boii-n rît și eu la mîndra, Vin jurații să-mi ia țundra. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) și cămașa de pe el v. cămașă. A-i lua (cuiva) și cenușa din vatră v. cenușă. 5. A-și însuși un lucru străin; a fura. Vi-l pot lua și cu puterea, dar nu voi. RETEGANUL, P. I 15. [Hoțul] luase ce luase, dară tot mai rămăsese. ISPIRESCU, L. 74. ◊ (Urmat de un partitiv) Mai rar om care să poată lua dintr-însele. CREANGĂ, P. 211. ◊ Absol. Trage podul, măi podar, Să trec la ăl cîrciumar... Că e putred de bogat Și să-i iau nu e păcat. TEODORESCU, P. P. 293. ◊ Expr. A lua (ceva) cu japca (sau cu hapca) v. japcă, hapcă. A lua (cuiva) pîinea de la gură v. pîine. 6. A cuceri (cu asalt), a cuprinde (o țară, o cetate); a ocupa. Căpitanul Fărcășanul luă Nicopolea. ISPIRESCU, M. V. 32. ♦ (Urmat de determinări modale) A ataca (pe dușman). Trecu Dunărea... spre a lua pe Mihai de pe la spate. ISPIRESCU, M. V. 21. De la spate să-i luăm, Să-i batem, să-i ciopățim, țeara să o izbăvim. TEODORESCU, P. P. 479. ♦ (Urmat de determinări arătînd instrumentul) A sări asupra cuiva pentru a-l bate, a-l lovi, a-l goni. Dar păcatul l-ai vedea Cînd te-o lua cu palița Și te-o trece ulița. BIBICESCU, P. P. 194. Fugi, cucule, de-acole, Că te-oi lua C-o nuie. SEVASTOS, C. 25. 7. A angaja (o persoană), a folosi (un obiect) pentru un timp determinat, contra plată. V. închiria. A lua trenul, vaporul, tramvaiul. ▭ De ce te scumpești... și nu-ți iei o slugă vrednică, ca să-ți fie mînă de ajutor la drum? CREANGĂ, P. 2O1. Luai un fiacru și vizitai orașul. NEGRUZZI, S. I 67. Ia-ți, bădiță, cal cu plată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105. ◊ (Urmat de un complement care arată destinația) Să mă iei la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 209. ◊ Refl. pas. Acei 1000 pușcași se luau din tot locul unde tăbăra armia. BĂLCESCU, O. II 67. ◊ Expr. (Reflectînd relațiile de exploatare din trecut) A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) în serviciu fără salariu, în schimbul promisiunii de a-l căpătui. Se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său. CARAGIALE, N. S. 94. ♦ (Mai ales determinat prin «la joc», «la dans») A invita pe cineva să joace, să danseze împreună. Ar fi luat-o și alții la joc, dar le era frică de Simion. DUMITRIU, P. F. 56. Mergi la joc, nu te ia nime. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ A primi pe cineva la sine, a contracta o legătură de rudenie cu cineva. Era copilul acela pe care-l luasem de pe ulițe. RETEGANUL, P. V 83. Mulți trăgeau nădejdea să-l ieie de ginere. CREANGĂ, P. 142. ◊ Expr. A lua de suflet v. suflet. ♦ A se căsători (cu cineva). Fă cunoștință cu fata: n-o lua numai pe auzite. NEGRUZZI, S. I 251. ◊ Refl. reciproc. Uite ce, noi tot sîntem singuri, și unul și altul... N-ar fi bine să ne luăm amîndoi.? DUNĂREANU, CH. 78. Cînd cu baba m-am luat Opt ibovnice-au oftat. CREANGĂ, P. 108. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). A-și lua un angajament. ▭ Luai grija casei mele. TEODORESCU, P. P. 271. ◊ Expr. A lua atitudine v. atitudine. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei acțiuni (militare); a prelua o comandă. A lua în considerație v. considerație. A lua ceva asupra sa v. asupra. A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumîndu-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva, a se considera ca avînd anumite obligații. A lua apărarea cuiva v. apărare. (Refl., de obicei reciproc) A se lua la sfadă (sau la ceartă, la luptă) = a porni cearta, lupta. Slujitorii s-au fost luat la sfadă. NEGRUZZI, S. I 157. Și te iei cu toți la ceartă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 446. A se lua la întrecere v. întrecere. (Învechit) A se lua la prinsoare = a se prinde rămășag. Oamenii se luau la prinsoare că nici în cer nu se găsea o mai mare frumusețe. ISPIRESCU, L. 39. 9. (Rar) A dobîndi ceva (în urma unei solicitări, cereri, stăruințe); a obține. Lăpușneanu... fugind la Constantinopol, izbutise a lua oști turcești. NEGRUZZI, S. I 137. Veverița cinste mare De la leu a dobîndit. Ș-a luat făgăduință Că, din dările ce vin, Îi va da... Un car de alune. DONICI, F. 42. ♦ A accepta. [Împărăteasa] s-a înduplecat a lua cererea împăratului și mîine le este nunta. ISPIRESCU, L. 110. 10. (Cu privire la boli contagioase) A contracta. Să nu zici astăzi sau mîne C-ai luat boală de la mine. BIBICESCU, P. P. 39. ◊ Refl. pas. Scarlatina se ia. ▭ Dar nu se ia? – De loc, n-ai nici o grijă. CARAGIALE, S. N. 18. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se dezlipi, a se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). S-a luat pe haină vopseaua de pe ușă. 11. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. Cît ia butoiul acesta? ◊ Fig. S-a arat... Cît îți luau vederile. TEODORESCU, P. P. 154. ◊ Expr. A striga (sau a țipa, a se văita etc.) cît îl ia gura v. gură. 12. (În locuțiuni verbale) A lua (cuiva) măsura (sau măsuri) = a fixa, prin măsurători exacte, dimensiunile necesare pentru a confecționa ceva. Croitorul mi-a luat măsuri pentru haină. ▭ A lua cu împrumut = a împrumuta. A lua cu chirie = a închiria. Dragostea nu e moșie, ca să mi-o iei cu chirie. ȘEZ. I 112. A lua în arendă = a arenda. A lua în parte v. parte. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. Romînii, luînd pildă de la domnul lor, nesocotiră osteneala. ISPIRESCU, M. V. 24. A lua obiceiul, năravul = a se obișnui să... Luase obicei... a-și coase mînicile contășului. CREANGĂ, A. 103. Am luat năravul tău. HODOȘ, P. P. 151. A(-și) lua îndrăzneala = a îndrăzni. A-și lua libertatea v. libertate. A-și lua aere v. aer. A lua loc = a se așeza (I 1) (pe un scaun, pe o bancă). Ia loc, te rog. C. PETRESCU, Î. I 13. Abia luă loc pe bancă, și duba porni. SAHIA, N. 84. A lua (pasaje sau idei) dintr-un, autor = a reproduce, într-o scriere sau într-o expunere proprie, idei extrase din alt autor (indicînd sursa sau însușindu-ți pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. Statul de democrație populară ca formă a dictaturii proletariatului a luat ființă în urma transformărilor revoluționare din țara noastră, pe baza sfărîmării vechiului stat burghezo- moșieresc. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 97. A lua cuvîntul (sau, învechit, cuvînt) = a vorbi (în special în public). La o întrunire publică... în ajunul alegerilor, Piscupescu a luat cuvîntul. VLAHUȚĂ, O. A. 222. Atunci Petre ia cuvînt: Așa-i rîndul pe pămînt. ALECSANDRI, P. II 107. A lua sfîrșit = a se termina. A lua lecții v. lecție (1). A lua înfățișarea, aspectul etc. = a părea, a da impresia de... Dascălul acesta, lua în ochii mei un chip măreț. NEGRUZZI, S. I 6. A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. Strămoșescul său palat luă o nouă formă. NEGRUZZI, S. I 72. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua cunoștință (de ceva) v. cunoștință. A lua notă v. notă. A lua note v. notă. A lua aminte v. aminte. A lua seama v. seamă. (Mai ales în limbajul școlarilor) A lua o notă bună (sau rea) = a căpăta o notă (bună sau rea). (Mai ales despre ambarcații) A lua apă = a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. Partea mai de jos a corăbiei... începusă a lua apă. DRĂGHICI, R. 10. A lua foc = a se aprinde. Casa a luat foc. (Învechit) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare etc.). De cînd s-au pornit, n-am luat nici o scrisoare de la dînsa. DACIA LIT. I 281. (Intranz., despre o femeie) A lua în pîntece = a rămîne însărcinată. Nu trecu mult după asta, și împărăteasa simți că a fost luat în pîntece. ISPIRESCU, L. 245. IV. A duce cu sine. Cu voi vin florile-n cîmpie Și nopțile cu poezie Și vînturi line, calde ploi Și veselie! Voi toate le luați cu voi Și iar le-aduceți înapoi! COȘBUC, P. I 91. Șezi aici, pînă despre ziuă, că am să vin tot eu să te iau. CREANGĂ, P. 97. Merge mirele cu nuntașii să ia mireasa. ȘEZ. I 33. ◊ Fig. Eu mă duc, mîndră, la Blaj, Și-ți iau și doruțul tău, Dar nu ți-l voi ținea rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 112. Primăvara-i mama noastră Că-i și caldă și geroasă, Ia omătul de pe coastă. ȘEZ. II 199. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el sau ce să lase în urmă. A-și lua tălpășița (sau catrafusele) = a părăsi repede un loc în care prezența sa nu este dorită; a o șterge. Hai, gata ești? Ia-ți tălpășița! CREANGĂ, P. 147. Ba mai bine-ți caută de nevoi și-ți ie tălpășița pînă nu vine neneaca ca să te deie de urechi afară. ALECSANDRI, T. I 38. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut pentru satisfacerea serviciului militar. A lua (pe cineva) pe sus = a duce (pe cineva) cu sine fără voie, cu forța. A lua (pe cineva) moartea = a muri. Moartea nu vine cînd o chemi, ci te ia cînd nu te temi. A lua (pe cineva) dumnezeu (sau, peiorativ, dracul, naiba) = a muri. Apoi, dacă i-ar fi luat dumnezeu, ce mi-ar fi? D-apoi așa? CREANGĂ, P. 31. (În imprecații) Ba nu vin, taică. Și nici dumneata să nu-l ajuți, să-l ia dracul mai bine. DUMITRIU, N. 202. Harnică-i nevastă-mea, Harnică, dracu s-o ia! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 45. Naiba să te ia, crîșmar! id. ib. 388. A-l lua (pe cineva) dracul (sau mama dracului, toți dracii, naiba), se spune cînd cineva este într-o situație critică, la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare, a unei senzații prea puternice etc.). Eram mînios de mă luau toți dracii. CONTEMPORANUL, III 825. ♦ (Despre vehicule) A transporta pe cineva. M-a luat un camion pînă la destinație. ♦ A aduce una sau mai multe persoane în jurul său cu rolul de însoțitori. Împăratul și împărăteasa... luînd cu dînșii vro cîțiva boieri mari, ostași și slujitori... s-au dus la unchiaș acasă. ISPIRESCU, L. 1. Harap-Alb, luîndu-și oamenii săi, încalecă și el. CREANGĂ, P. 274. ♦ (Despre forțe ale naturii) A ridica ceva din locul în care se găsește și a duce cu sine. Vede o undă mare apropiindu-se de el și luîndu-l ca pe o peană. RETEGANUL, P. III 5. [Cucul] căzu... ca și cînd vijelia l-ar fi luat și l-ar fi aruncat acolo. ISPIRESCU, U. 12. V. A trata pe cineva într-un anumit fel. Boieriul, luîndu-i înainte cu glume, a înghițit gălușca și a tăcut molcum. CREANGĂ, A. 167. ◊ Expr. A lua (pe cineva sau a o lua) cu binele (sau cu binișorul, cu frumosul, cu încetișorul etc.) = a se arăta blajin (față de cineva), a trata (pe cineva) cu menajamente. Și de m-ar fi izgonit... tot n-aș fi rămas așa de umilit în fața ei, ca atunci cînd m-a luat cu binișorul. CREANGĂ, A. 70. Pe dumneavoastră vă rugăm Să ne luați încet, încetișor. TEODORESCU, P. P. 177. A lua (pe cineva) cu răul = a trata (pe cineva) cu asprime, a se purta (cu cineva) rău. A lua pe cineva cu măgulele (sau, refl., a se lua pe lîngă cineva cu binele) = a măguli, a linguși pe cineva pentru a-i cîștiga bunăvoința. Începu s-o lingușească... și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Calul îi iese înainte... și o ia cu măgulele. CREANGĂ, P. 273. A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în rîs, în zeflemea, peste picior, la vale, în balon etc.) = a rîde de cineva sau de ceva, a-l ironiza, a-și bate joc. Ceilalți rîdeau, luîndu-l peste picior. CAMILAR, N. I 31. Pe urmă, băieții nu l-au mai luat în rîs. PAS, Z. I 71. Autorul ia la vale unele idei ce ne sînt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. GHEREA, ST. CR. II 57. A lua (pe cineva) la (sau în) tărbacă v. tărbacă. A lua (pe cineva) cu huideo v. huideo. A lua (pe cineva) cu amenințări = a-l amenința. A lua (pe cineva) la rost (sau la socoteală, la trei parale, la trei (păzește), la refec, în răspăr, din (sau de) scurt, repede) = a fi aspru cu cineva, a cere cuiva socoteală de faptele sale, a-l sili să se justifice; a-i face mustrări. Surorile erau gîlcevitoare și-i numărau gologanii... și-l luau de scurt cînd îl cinsteau oamenii la cîrciumă. PAS, Z. I 225. D. Iordan Hagi Iordan se credea în drept să-l ia la rost fiindcă înstrăinează acțiuni fără nici o socoteală. C. PETRESCU, A. 399. A lua (pe cineva) pe (sau de) departe = a începe cu cineva o discuție prin ocoluri, prin aluzii îndepărtate, cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. A lua (pe cineva) cu nepusă masă = a surprinde (pe cineva) nepregătit. A lua (pe cineva) de sus v. sus. Nu mă lua așa = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A lua (pe cineva) la sigur v. sigur. ♦ A judeca un lucru într-un anumit fel, a avea un fel anumit de a privi lucrurile. Nu le mai lua toate în tragic. ▭ Cînta, juca și lua viața ușor. DUMITRIU, P. F. 57. ◊ Expr. A o lua de bună (sau de bani buni) = a considera că este așa cum se spune, cum pare. A lua (ceva) de nimic (sau de nimic lucru) = a socoti că ceva nu are destulă însemnătate, a nu lua în serios. Apoi de nimic lucru iei tu că am pierdut inelul? ISPIRESCU, L. 107. Dumneta mă mustrezi că am luat de nimica tulburarea dumitale la scrisoarea pîrîtoare ce au trimis domnul Hufeland. KOGĂLNICEANU, S. 122. A lua (ceva) în (sau, regional, a) nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun sau rău, a vedea cu ochi buni sau răi. (Absol.) Să nu luați în nume de rău cînd mă veți auzi. ISPIRESCU, U. 2. A lua (ceva) în glumă v. glumă. A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda (cu altcineva sau cu altceva). Sfiala lui o luă drept dovada statorniciei. NEGRUZZI, S. I 25. Nimenea nu-l cunoștea, Tot de mocan Îl lua, Tot cioban Îl socotea. TEODORESCU, P. P. 476. A lua lucrurile (așa) cum sînt = a se împăca cu situația, a fi realist. VI. A începe, a apuca, a porni să... De vedea și iar vedea, Se gîndea, se socotea Ce să facă, cum s-o ia. TEODORESCU, P. P. 688. ◊ (Urmat de un supin sau de un infinitiv) Și ai luat a te da cu capul de vatră. SEVASTOS, N. 130. Și mă ia la cercetat. ȘEZ. III 61. Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. ALECSANDRI, P. P. 259. ◊ Fig. A luat-o-n spovedit. HODOȘ, P. P. 177. ◊ Refl. S-au luat ei iarăși la cercat drumul. SBIERA, P. 68. Cu oștile s-a luat la vînat. SEVASTOS, N. 105. ◊ (Popular, legat prin conj. «și» de verbe la moduri personale) S-au luat și s-au suit pe un copaci de frica fierelor. SBIERA, P. 34. Se ia și se întoarnă singură acasă. CREANGĂ, P. 225. Dar Gruia de bucurat Se lua și-o săruta. BIBICESCU, P. P. 311. ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde, a învălui (pe cineva). M-a luat groaza cînd am trecut pe lîngă lan și l-am văzut cîtu-i de mare. CREANGĂ, P. 157. Pe bieții cîntăreți îi luase gîndurile. ȘEZ. II 67. Mereu mă iau la fiori, Din tălpi pînă-n susuori, Într-un ceas de nouă ori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 91. ◊ Impers. Te ia cu frig fără să vrei și întorci capul. BASSARABESCU, V. 29. Bătrînul a ieșit din pătură și-i e cald și îl ia cu fiori. DELAVRANCEA, H. T. 36. ◊ (În imprecații) Lua-te-ar boalele! lua-te-ar ciuma! iar te-ai îmbătat? DUNĂREANU, CH. 73. ◊ Expr. A-l lua (pe cineva) ceva înainte = a fi cuprins, copleșit de... Le-a trece lor zburdăciunea cînd or fi mai mari și i-or lua grijile înainte. CREANGĂ, A. 38. (Cu inversarea construcției) A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva, (sau de ceva), a ști de frică. (Refl.) A se lua de gînduri = a se îngrijora. A început a se cam lua și el de gînduri de năzdrăvăniile lui. CREANGĂ, P. 323. VII. 1. (Construit de obicei cu pronumele «o», cu valoare neutră) A pleca, a porni, a purcede. O lua încet de-a lungul cheiului, cu spinarea încovoiată, cu genunchii îndoiți. BART, S. M. 60. Eu des-de-diminicioară o luam de-a lungul pîrîului, după mlădițe de răchită. PĂUN-PINCIO, P. 104. Se hotărî și el a se duce acasă... și o luă la drum. ISPIRESCU, L. 212. ◊ Expr. A o lua din loc = a porni la drum, a pleca repede; fig. a se repezi (cu fapta, cu vorba). Haide, ia-o din loc! îi spuse. PAS, Z. IV 257. Ai luat-o prea din loc și nu trebuie așa, că tu ai sînge iute. STĂNOIU, C. I. 180. (Regional) A o lua în porneală = a porni la păscut. Cerbul... o luă în porneală și nu mai da pe la izvor iar pînă a doua zi. CREANGĂ, P. 224. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). Hai, Oarță! Ia-o înainte. Oarță plecă. C. PETRESCU, R. DR. 50. Dolfa... Înainte c-o lua Și pe Costea că-l ducea. TEODORESCU, P. P. 511. A o lua înainte (cu ceva) = a da semnalul, a începe. Bocăneț o luă înainte cu rîsul și rîseră și ceilalți. C. PETRESCU, Î. II 12. A i-o lua (cuiva) (rar a-l lua pe cineva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva), a sosi sau a face ceva înaintea altuia. Cît pe ce, cît pe ce să nu-l ieie carul înainte. CREANGĂ, P. 41. A-l lua pe cineva gura pe dinainte v. gură. A o lua la picior = a pleca repede. O luă la picior chinuit de arșița crîncenă a gîtlejului. DUMITRIU, N. 232. O luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. O luai la picior pîn crîng. GORJAN, H. I 107. A o lua la sănătoasa v. sănătos. A o lua razna v. razna. A-și lua zborul = a porni în zbor, a zbura; fig. a se depărta foarte repede, a fugi. Murgu-și lua zborul în liniște deplină Prin codrii fără drumuri și fără de lumină. ALECSANDRI, O. 207. A lua (pe cineva) la (rar în) goană v. goană. A lua fuga (sau a o lua la fugă, la goană sau, mai rar, într-o fugă; refl. a se lua la fugă) = a porni în fugă, în goană. La repezeală își puse o broboadă pe cap și o luă la goană pe cheu după vapor. BART, E. 234. Luntrașul... o ia tot într-o fugă din casă. RETEGANUL, P. IV 75. Se luă la fugă după dînșii. SBIERA, P. 269. (Despre animale de tracțiune) A lua vînt = a porni razna, scăpînd de sub controlul conducătorului. (Refl.) A se lua în goană cu cineva = a se lua la întrecere din fugă cu cineva. Avea... o fată slujitoare care se lua în goană cu ogarii. ISPIRESCU, L. 323. A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni (și a merge) în urma cuiva (sau a ceva), a se ține de... Petrache... năvăli în crîșmă. Părintele Ștefan se luă după el. SADOVEANU, la TDRG. Cum îl vede trecînd, se ia după el și-l apucă de haină. BASSARABESCU, V. 47. Se ia după moșneag și cît colea mergea în urma lui. CREANGĂ, P. 82; b) a porni împreună cu cineva, însoțindu-l la drum; a se alătura cuiva, a se întovărăși cu cineva. Flămînzilă... se ia după Harap-Alb și pornesc tustrei înainte. CREANGĂ, P. 241; c) a fugi după cineva (pentru a-l ajunge, a-l goni, a-l prinde); a urmări, a alunga, a fugări. După vînător se luase un alt porc și mai năprasnic. ISPIRESCU, L. 140. Cînele începe a alerga prin pădure și se ia după un ied sălbatec. NEGRUZZI, S. I 59; d) a porni undeva, orientîndu-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva, a se conforma, a asculta de..., a ține seamă de... A se lua după aparențe. A se lua după gustul cuiva. ▭ Voi, fetele, niciodată să nu vorbiți singure noaptea cu flăcăii, nici să vă luați după dînșii, că iată ce pățiți. SBIERA, P. 314. O povățui să se ia după drumul robilor. ISPIRESCU, L. 58. Moșneagul... se ia după gura babei. CREANGĂ, P. 63. A se lua cu cineva = a) a pleca la drum împreună (sau în același timp) cu cineva. Gerilă atunci Se ia cu Harap-Alb și pornesc împreună. CREANGĂ, O. A. 247. Domnul oștile lăsa, Cu ciobanul se lua. ALECSANDRI, P. P. 208; b) a se întovărăși cu cineva, a se înhăita. S-a luat cu niște derbedei. C. PETRESCU, C. V. 228. Așa pățești dacă te iei cu niște bicisnici. CREANGĂ, P. 252. Spune-mi cu cine te iei (variantă: te aduni), ca să-ți spun cine ești. A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva sau cu ceva și a uita de o grijă, de o preocupare (supărătoare). La răzbel, că acolo, dacă nu mori, poate să te mai iei și mai uiți. POPA, V. 339. Toate ca toate, dar urîtul îi venea de hac. În zile de lucru, calea-valea, se lua cu treaba și uita de urît. CREANGĂ, P. 140. Ziua ca ziua... mă mai ieu cu caprele, dar noaptea... toate stihiile năpădesc pe mine. ALECSANDRI, T. 616. Eu m-am luat cu alți mușterii, iar voi atunce ați fugit. ȘEZ. II 117. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitînd de treburi; a se întinde la vorbă. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare, a apuca sau a merge pe un anumit drum. Bricul Mircea... ieșind în larg, va lua drumul spre Kersonez. BART, S. M. 13. Luarăm o cale ce nu era a Brașovului, vizitiul nostru ne spuse... că am luat drumul Giurgiului. BOLINTINEANU, O. 263. ◊ Intranz. (Învechit) O caleașcă... făcînd la stînga, luă la deal. NEGRUZZI, S. I 16. ♦ (Despre căi de comunicație și despre ape curgătoare) A-și schimba direcția, a coti spre... Drumul o ia la dreapta. 2. (În anumite construcții) A merge, a străbate, a parcurge. O, calul meu! Tu, fala mea... Cum iei pămîntul în galop. COȘBUC, P. I 112. Luînd de-a lung pămîntul, merg spre împărăție. CREANGĂ, P. 236. Și-și ia drumul d-a lungul, Țările cu de-amănuntul. BIBICESCU, P. P. 133. ◊ Expr. A(-și) lua cîmpii = a pleca orbește, fără a ști încotro (de desperare, de durere, de mînie); a ajunge la desperare, a-și lua lumea în cap. Lucrau numai calfele, fără flăcăul care își luase cîmpii. PAS, Z. I 160. Of! saracan de mine! Că-mi vine să țip și să ieu cîmpii! Mult oi să mai stau în drum? ALECSANDRI, T. I 113. A(-și) lua lumea în cap v. cap. – Forme gramaticale: prez. ind. iau (regional ieu), iei (regional iai), ia, luăm, luați, iau (regional ieu); prez. conj. pers. 3: să ia (regional să iaie (NEGRUZZI, S. I 232) și să ieie).

SÎNGE, (rar) sîngiuri, s. n. 1. Substanță lichidă, de culoare roșie, compusă din plasmă și globule (albe și roșii), care circulă prin artere și vine, asigurînd nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. În învălmășeala din ce în ce mai strînsă, sîngele curgea ca o ploaie; în curînd se prefăcu în bălți care sclipeau ca rubinuri mari în lumina soarelui. SADOVEANU, O. VII 12. Vărdaru observă că, atunci cînd roșește, obrazul lui Comșa e mai respingător: cicatricele rămîn palide, fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. Atunci sîngele cerbului odată a și început a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. ◊ Sînge roșu (sau arterial) = sîngele din artere încărcat cu oxigen. Sînge negru (sau venos) = sîngele din vine încărcat cu bioxid de carbon. Circulația sîngelui = mișcarea sîngelui în vine și artere. Pierdere (sau scurgere) de sînge = hemoragie. Donator de sînge v. donator. (Impropriu) Animale cu sînge rece = animale (pești, reptile, batracieni și nevertebrate) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. ◊ Loc. adj. De sînge = de culoare roșie. Văzînd înainte-i pîclă de sînge s-a răpezit acasă ș-a izbit cu umăru-n ușă. SADOVEANU, O. A. IV 72. (Despre cărnuri fripte) În sînge = care a rămas puțin crud și își păstrează sîngele. ◊ Loc. adv. Cu lacrimi de sînge v. lacrimă. ◊ Expr. A scuipa (cu) sînge = a avea hemoptizie. A-i lua (sau a-i lăsa) (cuiva) sînge v. lăsa (1). Că doară n-o pica (sau curge) sînge = nu e mare pagubă. ◊ Compuse: sînge-de-nouă-frați (sau sîngele-dracului sau sîngele-zmeului) = rășină de culoare roșie, recoltată din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzînd, răspîndește un miros plăcut; sîngele-voinicului = plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori mari, roșii, violete sau albe, care se cultivă prin parcuri și grădini (Lathyrus odoratus). Mă gîndesc c-ar fi bine s-adun flori. Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA, N. 24; (cu aluzie la un simbol din mistica creștină) sîngele-domnului = vin. De-abia m-oi mai încălzi oleacă bînd sîngele-domnului. CREANGĂ, P. 258. Săteanul de munte numai rar... cinstește sîngele-domnului. ȘEZ. I 39; (familiar) sînge-de-prună = țuică. 2. (Metaforic, în locuțiuni și expresii în legătură cu anumite stări afective, cu temperamentul, cu caracterul omului) ◊ Loc. adj. și adv. Cu sînge rece v. rece. Cu sînge iute = fără stăpînire; impulsiv, pornit spre mînie. ◊ Expr. A-și păstra sîngele rece v. păstra. A avea sînge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a i se sui, a-i năvăli, a-i da etc.) sîngele la cap (în față sau în obraz) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice. Sîngele îi năvăli în față și inima-i bufnea cu grabă în coșul pieptului. SADOVEANU, O. VII 91. Și atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz, Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz? EMINESCU, O. I 80; b) a se înfuria. Se încruntă și tot sîngele îi năvălește în față. SAHIA, N. 53. Și-a prins-o tremurul de ciudă, Și simțea suindu-i sîngele-n obraz. COȘBUC, P. I 252. A nu mai avea o picătură de sînge în obraz = a păli, a se face alb la față (de emoție). Cred că n-am mai avut o picătură de sînge în obraz. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. A-i îngheța (cuiva) sîngele în vine sau a îngheța sîngele în cineva = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sîngele în cineva = a se înfierbînta din cauza mîniei, supărării etc. Simțea că începe să-i clocotească sîngele. REBREANU, I. 81. A-și face (sau a-i face cuiva) sînge rău, a-și pune (sau a pune cuiva) sînge rău la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva (sau a enerva pe cineva). Nu-ți mai face atîta sînge rău. DUMITRIU, N. 115. Ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul... CREANGĂ, P. 136. Oleu, soro, ce-ți mai faci îndată sînge rău? CONTEMPORANUL, V_I 99. De m-ai tăia (sau de ai tăia etc.) n-ar curge (o picătură de) sînge, se spune pentru a exprima în chip hiperbolic starea de adîncă deprimare a cuiva. Săraca inima mea, C-un cuțit de-o ai tăia N-ar curge sînge din ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 3. (Metaforic, exprimă ideea de obîrșie, p. ext. de progenitură, familie, neam) O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. Cu soldați aleși, pe care cred a-i aduce lesne ca să apere sîngele și patria lor, voi apăra nația mea pînă la cel din urmă suspin. BĂLCESCU, O. II 302. ◊ Legături de sînge = legături de rudenie (apropiată). Frate de sînge = frate de la același tată și de la aceeași mamă. Glasul sîngelui = înclinare firească de dragoste pentru familie. ◊ Loc. adj. De sînge = de neam, de familie. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sînge. EMINESCU, N. 3. Cu (sau de) sînge albastru = de neam mare, ales, de familie bună. Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie. RALEA, O. 67. ◊ Expr. Sîngele apă nu se face = legăturile de rudenie nu se uită. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său... – Apoi dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. Deși sîngele apă nu se face și cămeșa e mai aproape decît anteriul, dar nepotul e salba-dracului. NEGRUZZI, S. I 249. A fi de același sînge cu cineva (sau a fi sîngele cuiva) = a fi rudă cu cineva, din aceeași familie cu cineva. A avea (ceva) în sînge = a fi obișnuit (cu ceva); a avea (ceva) înnăscut. A-i intra (cuiva) în sînge v. intra (II 2). ♦ Soi, rasă (la animale). Cal de sînge arab. La CADE. 4. (Metaforic, mai ales în locuțiuni și expresii, exprimă ideea de violență, cruzime, asuprire, exploatare) (Loc. adv.) La sînge = drastic, pînă la distrugere. Pînă la sînge = pînă țîșnește sîngele. Am găsit într-o șaică pe moșneag legat. Și-n cealaltă șaică, pe jupîn Costea, strîns în funii pînă la sînge, cu căluș de rășină-n gură. SADOVEANU, O. A. IV 67. ◊ Expr. A umple de sînge = a bate foarte tare, crunt. Odată, la o nuntă îl umpluse de sînge. REBREANU, I. 21. A suge sîngele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Dumneata sugi sîngele poporului!... CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Exprimă ideea de omor, crimă, p. ext. de luptă sîngeroasă, război) Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă, și mîndră te-ndreaptă Spre țărmuri de sînge și plîns neudate, Spre țărmuri pe care divina dreptate De veacuri te-așteaptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ Expr. Sînge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sînge (rar de sîngiuri) = ucidere în masă, măcel. Dreptăți agonisite cu multe și mari vărsări de sîngiuri. PISCUPESCU, O. 15. A vărsa sînge = a omorî. Împăratul Roș avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. M-am arătat cumplit, rău, vărsînd sîngele multora. NEGRUZZI, S. I 149. A se scălda în sînge sau a se adăpa cu sînge = a omorî (în masă) din cruzime. A fi omul sîngelui sau a fi iubitor (sau dornic, setos) de sînge = a fi crud, ucigaș. A face să curgă sînge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sîngeroase. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge = a fi vinovat de o crimă. A-și băga mîna în sînge v. băga (I 1). A primi botezul de sînge = a intra pentru prima dată în luptă (la război). ♦ (Exprimă ideea de efort, de jertfă, de sacrificiu) Eu am luat-o fără drum în sus, Am mărturie urmele-mi de sînge, Mai urc, și-mi vine cîteodată-a plînge, Dar singur duc ce-mi este dat de dus. BENIUC, V. 7. ◊ Expr. A-și da (sau a-și vărsa) sîngele pentru cineva sau ceva = a se jertfi; a suferi sau a-și da viața pentru cineva sau ceva. 5. (Învechit, la pl.) Sînge (1) vărsat prin cruzime, prin omor; p. ext. omoruri, crime. Îmi pare că mă aflu în locuinț-adîncă A unei groazneci iezme, ce sîngiuri o hrănesc. ALEXANDRESCU, M. 94. Îi spală zăbunele Și-i curăță armele... De siropuri ienicerești Și de sîngiuri păgînești. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Omul sîngiurilor = călău, gîde. Fiori de groază coprinseră atunci pe omul sîngiurilor, și... aruncă jos securea. ISPIRESCU, M. V. 8. Oamenii sîngiurilor = tiranii, asupritorii. Cu toate aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slăvește încă, înzeită libertate, și deși oamenii sîngiurilor au învelit cu maramă neagră dulce fața ta, crede că va veni ziua fericită, ziua izbîndirii. BĂLCESCU, la ODOBESCU, S. III 495. Orașele s-au întemeiat din nou...copiii robiți întorsu-s-au iarăși.... dar oamenii sîngiurilor nu-ți deteră înapoi volnicia... pămînt al grelelor dureri! și copiilor tăi le-a rămas robia. RUSSO, O. 42. 6. (Popular) Nume dat unei boli a vitelor. Vitele tragace... se bolnăvesc de sînge. ȘEZ. III 147. Cînd vita e bolnavă greu de sînge, poți să-i tai vîrful urechilor... și, curgînd sînge, vita scapă. ib. 147.

SUBJUGA, subjug, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la țări, popoare) A supune (prin forța armelor); a robi. A trecut timpul d-a mai subjuga popor. GHICA, A. 325. ◊ Refl. pas. Valahia, obosită de atîte sîngeroase bătălii și necurmate zbuciumări, se subjugă de puterea otomanilor ce era pe atunci în apogeul său. NEGRUZZI, S. I 201. Bulgarii... pe la inceputul secolului al XI-lea... se subjugă de Vasile al II-lea, împăratul Orientului. BĂLCESCU, O. II 12. 2. (Cu privire la oameni, la clase sociale; p. ext. la ceea ce aparține oamenilor) A pune în dependență (economică) față de cineva, a răpi libertatea și independența (cuiva); a domina, a robi (prin exploatare). Pe noi nu ne-au putut subjuga nici prin băncile și creditele lor, nici prin industria lor. REBREANU, R. I 262. Tu faci bogat pe cîte-un nemernic, care apoi subjugă și chinuiește mulțime de oameni. RETEGANUL, P. IV 22. Cei tari se îngrădiră Cu-averea și mărirea în cercul lor de legi; Prin bunuri ce furară, în veci vezi cum conspiră Contra celor ce dînșii la lucru-i osîndiră Și le subjugă munca vieții lor întregi. EMINESCU, O. I 56.

DEPOSEDARE. Subst. Deposedare, luare, privare, privațiune (livr.), frustrare. Înstrăinare, confiscare, sechestrare, sechestru; poprire. Expropriere, dezmoștenire. Prădare, pradă, prădat, prădăciune (pop.), răpire, răpitură (rar), spoliere (livr.), spoliație (livr.), furt, furat, furătură (rar), furtișag, vămuială (fig.), vămuire (fig.), hoție, hoțomănie, hoțit (rar); jaf, jefuire, jefuit, jecuire, tîlhărie. Jecmăneală, dijmă, dijmuire, dijmuit, dijmuială (rar), despuiere, stoarcere (fig.), extorcare, extorsiune (rar), secătuire; exploatare. Sustragere, delapidare, deturnare, fraudă, fraudare, defraudare. Expropriator; exploatator; jefuitor, jacaș (reg.), jăpcan (rar), spoliator (livr.). Răpitor, prădător (rar), hoț, furător, fur (înv.), tîlhar, tîlhăroi (augm.). Delapidator, defraudator. Expropriat, dezmoștenit, exploatat. Adj. Frustrator, privativ (livr.), păgubitor, prădalnic, răpitor, furător (rar), jefuitor, exploatator. Hoțesc, tîlhăresc. Expropriat, dezmoștenit, despuiat, jefuit, prădat, păgubit, defraudat, înstrăinat; exploatat. Vb. A deposeda, a lua (cuiva ceva), a lipsi (pe cineva de ceva), a priva (livr.), a spolia (livr.), a frustra; a înstrăina, a frauda, a delapida, a sustrage, a deturna. A dezmoșteni, a expropria. A confisca, a sechestra, a pune sechestru, a popri. A prăda, a răpi, a fura, a vămui (fig.), a jefui, a jecmăni, a sărăci, a despuia, a extorca, a dijmui (peior.), a stoarce (fig.), a dezbrăca (fig.), a lăsa gol (pușcă), a lua și cămașa (de pe cineva), a lăsa pe cineva brebenel; a stoarce pe cineva de bani, a lăsa pe cineva lefter; a ruina (fig.), a aduce (a duce, a lăsa) pe cineva la sapă de lemn, a lăsa (pe cineva) sărac lipit pămîntului; a lua cu japca, a-i lua cuiva (și) bucățica de la gură, a scoate pe cineva în capăt, a-i lua (a-i vinde) cuiva și cenușa din vatră, a lăsa pe cineva scîndură (ca scîndura), a-i lua cuiva pielea (șapte, nouă piei), a suge pe cineva pînă la măduvă, a lăsa muritor de foame, a lăsa pe cineva pe drumuri (în brațele mizeriei). A ajunge sărac, a rămîne fără nimic, a ajunge la lulele, a rămîne numai cu pielea, a rămîne cu ața mămăligii, a rămîne de dîrvală, a rămîne pe drumuri, a nu avea unde să-și pună capul, a ajunge la sapă de lemn. V. asuprire, hoție, sărăcie.

da³ [At: COD. VOR. 32^v/3 / V: (îvr) dă~, de~ / Pzi: dau, 4 (reg) darem / Im: 1-4 dădeam, dam, (pop) dedeam, 6 (înv) da / Ps: 1 (îrg) dedei, (înv) dediu, dedu, (reg) detei, didei, 2 dede, dete, (înv) deade, deate, dedi, diede, 4 (reg) deterăm, 6 (îrg) deteră, (înv) deaderă, deateră, dediră, (reg) dară / Mp: 1 dădusem, desem, (reg) dedesem, detesem, 3 dăduse, dase, (înv) dădeasă, dedease, didease, didese, (reg) dedese, detese, dedusă, 4 dăduse(ră)m, dasăm, 6 (înv) dideseră / Cj: 3 (înv) dee, (reg) să deie / In: dare / Cnd: 3 dare-ar / E: ml dare] 1 vt (Fșa; d. oameni; c.i. de obicei obiecte, bunuri etc.) A pune la îndemâna sau în mâna, brațele, gura etc. cuiva Si: a încredința, a înmâna, a preda, a remite, (înv) a încrede, a porodosi, a tinde. 2 vt (Prc; fșa) A oferi de mâncat sau de băut Si: (nrc) a servi. 3-4 vtr (Îlv) A ~ gura sau (o) gură ori (o) guriță (sau gurița ori buzele) (cuiva) sau a(-și) ~ (o) sărutare (ori sărutări, săruturi sau sărutat) A (se) săruta. 5 vt (Îlv) A ~ țâță sau a ~ să sugă A alăpta. 6 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) papucii A face pe cineva să plece. 7 vt (Îae) A părăsi pe cineva. 8 vt (Îlv) A ~ o masă A invita pe cineva la masă. 9 vt (Îe) A ~ o petrecere sau un chef A organiza o petrecere sau un chef (în cinstea cuiva sau a ceva). 10 vt (Fam; îe) A ~ de băut A oferi cuiva mâncare și băutură (plătind, de obicei, consumația la un local) pentru a sărbători ceva. 11 vt A oferi mai multora câte o parte dintr-un întreg. 12 vt (Pex) A distribui. 13 vt (Pex) A repartiza. 14-15 vtrp (Îvp; îe) A (se) ~ (ceva) în două A (se) împărți în mod egal Si: a (se) înjumătăți. 16 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva îndeplinirea unei activități. 17 vt (Adesea construit cu verbe la conjunctiv sau la infinitiv) A încredința cuiva ceva spre realizare, întreținere sau prelucrare. 18 vt (Îe) A ~ (ceva) pe (sau în, înv, la) mâna (cuiva) A încredința ceva (spre păstrare). 19 vt (Fig; îae) A lăsa ceva la dispoziția, la bunul plac, în voia cuiva. 20 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) de lucru (sau de furcă) A pricinui cuiva bătaie de cap. 21 vt (Îae) A pune pe cineva în mare încurcătură. 22 vt A face ca cineva să aibă, să beneficieze de ceva. 23 vt A preda ceva cuiva. 24 vt A face cuiva rost de ceva. 25 vt (Spc) A atribui cuiva un rol, o funcție, o demnitate etc. 26 vt A repartiza cuiva o sarcină spre executare. 27 vt (Îe) A ~ (cuiva) de lucru A însărcina pe cineva cu o treabă. 28 vt (Îae) A-i găsi cuiva un loc de muncă. 29 vt (Îe) A cere cuiva un mare efort. 30 vt (Îe) A ~ în folosință sau în funcțiune, în exploatare A pune ceva la dispoziția cuiva. 31 vt (D. un magazin, o fabrică etc.; îae) A inaugura. 32 vt (Îlv) A ~ creștere (sau educație) A forma. 33 vt (Îal) A educa. 34 vt (Îe) A ~ lecții (sau meditații) A preda cuiva lecții particulare. 35 vt (Fam; fig; îe) A ~ lecții A spune cuiva ce sau cum să facă. 36 vt (Fam; fig. îe) A ~ o lecție (cuiva) A pedepsi pe cineva. 37 vt (Pop; Îlv) A da ocară A ocărî. 38 vt (Îlv) A ~ un impuls A impulsiona. 39 vt (Înv; îlv) A ~ (bună) învățătură (sau învățături, rar, învățăminte) A învăța. 40 (Înv; îal) A sfătui. 41-42 vt (Îe) A ~ (destulă sau puțină ori puțintică sau o deosebită ori o mediocră) atenție sau anu ~ (nici o ori vreo) atenție A (nu acorda (mare) importanță, preocupare, interes, grijă unui lucru. 43-44 vt (Îae) A (nu) se ocupa de ceva. 45 vt (Îe) A ~ iertare (sau, înv, iertăciune) A ridica pedeapsa pentru păcatul, vina sau greșeala cuiva Si: a ierta. 46 vt (Îae) A scuza. 47-48 vtr (Îe) A(-și) ~ întâlnire (sau rendez-vous) A(și) fixa o întâlnire. 49 vt (Îe) A(-i) ~ legătura A face (cuiva) legătura telefonică, prin satelit etc. 50 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) cuvântul A permite cuiva să vorbească într-o ședință, adunare etc. 51 vt (Îe) A ~ (cuiva) frâu liber (sau reg, slobod) A lăsa pe cineva să facă ce vrea. 52 vt (Îlv) A ~ ocazia sau prilejul A permite. 53 vt (Îe) A-i ~ (cuiva) revanșa A permite cuiva să-și ia revanșa după o înfrângere. 54 vt (Îe) A ~ (cuiva) nas (sau obraz) A îngădui cuiva prea multe. 55 vt (Îlv) A ~ în arendă A arenda. 56 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) chirie A închiria. 57 vt (Îlv) A ~ (cu) împrumut A împrumuta. 58 vt (Îe) A ~ (cuiva) un număr de ani A aprecia cu aproximație vârsta. 59 vt (Îae) A aprecia cu aproximație câți ani mai are cineva de trăit. 60 vt (Îlv) A ~ în primire A preda. 61 vt (Îal) A muri. 62 vt (Îvp) A restitui. 63 (Îe) A ~ înapoi (sau îndărăt) A înapoia. 64-65 vtr (Îe) A-și ~ acordul A fi de acord. 66 vt (Îlv) A ~ ajutor A acorda cuiva sprijin sau ajutor. 67 vt (Îlv) A ~ povață A povățui. 68 vt (Îlv) A ~ sfatul A sfătui. 69 vt (Îlv) A ~ uitării A uita. 70 vt (Îlv) A ~ răgaz A amâna. 71 vt (Îlv) A ~ o explicație A explica. 72 vt (Îlv) A ~ startul A începe. 73 (Îlv) A ~ întâietate sau prioritate A lăsa pe cineva să fie primul. 74 vt (Îlv) A ~ voie A lăsa. 75 vt(a) A face cuiva un dar Si: a dărui (1), a oferi, (îrg) a prosfora², (înv) a prosforisi. 76 vt A ~ bacșiș, șpagă A oferi o sumă necuvenită de bani chelnerilor, ospătarilor etc. 77 vt (Îlv) A ~ mită A mitui. 78 vt (Îlv) A ~ viață (sau suflarea vieții) A procrea. 79 vt (Fig.; îal) A crea. 80 vt (Fig; îal) A făuri. 81 vt (Fig; îal) A însufleți. 82 vt (Fig; îal) înviora. 83 vt (Îlv) A ~ naștere A naște. 84 vt (Fig.; îal) A produce. 85 vt (Fig.; îal) A determina. 86 vr (Îlv) A-și ~ sfârșitul (sau duhul, obștescul sfârșit) A muri. 87 vr (Îlv) A-și ~ cuvântul A promite. 88 vt (Îlv) A ~ frumusețe A înfrumuseța. 89 vt (Îlv) A ~ pe piatră A ascuți. 90 vt (Îlv) A ~ găuri A găuri. 91 vt (Îlv) A ~ formă A modela. 92 vt (Îlv) A ~ la rindea A netezi cu ajutorul rindelei. 93 vt (Reg; d. țesături; îlv) A ~ în undă A spăla. 94 vt (Reg; d. țesături; îal) A clăti. 95 vt (Îe) A ~ o telegramă A trimite o telegramă. 96 vt (Îlv) A ~ un telefon A telefona. 97 vt (Îe) A ~ greș A nu nimeri ținta. 98 vt (Îae) A eșua într-o acțiune. întreprindere etc. 99 vi (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) greș A găsi pe cineva vinovat. 100 vt (Îe) A ~ însemnătate A acorda atenție. 101 vt (Îlv) A ~ foc A aprinde. 102 vt (Îe) A ~ bici A lovi cu biciul. 103 vt (Fig; îae) A grăbi. 104 vt (Îe) A ~ la mână A pune ceva la dispoziția cuiva. 105 vt (Îae) A înmâna ceva cuiva. 106-107 vtr (Îe) A (se) ~ o luptă, o bătălie A (se) desfășura o luptă, o bătălie. 108 vt (Îe) A ~ un spectacol (sau o reprezentație) A prezenta un spectacol. 109 vr (Îe) A se ~ în spectacol A se face de râs. 110 vt (Îe) A ~ un concert A susține un concert. 111 vt (Fam; fig; îae) A face scandal, gălăgie. 112 vt (Îe) A ~ (pe cineva) dezertor A face cunoscut, în mod oficial, că cineva este dezertor. 113 vt (Îlv) A ~ gata A termina. 114 vt (Îal) A lichida. 115 vt (Fig: îal) A impresiona puternic pe cineva. 116 vt (Fig; îal) A cuceri pe cineva. 117 vt A încredința pe cineva în seama, în grija, pe mâna cuiva. 118 vt (Îe) A ~ în judecată A chema pe cineva în fața instanțelor judecătorești. 119 vt A pune pe cineva la dispoziția cuiva. 120 vt (Îe) A ~ (cuiva) fata de soție sau de nevastă ori a ~ (pe cineva) de bărbat (sau de soție) A căsători pe cineva cu... 121-122 vtr (D. părinți; îe) A(-și) ~ binecuvântarea sau consimțământul A fi de acord cu o căsătorie. 123 vt (Îe) A ~ bună ziua, bună seara etc. sau a ~ binețe A saluta. 124 vt (În formule de salut) A ura. 125 vt (Îe) A ~ onorul A saluta unele autorități, unele evenimente deosebite (fapte de arme, evenimente memoriale etc.), prezentând arma sau sunând din goarnă. 126 vt (Construit cu substantive care indică însușiri morale) A insufla (forță, fermitate, avânt etc.) Si: a îmbărbăta, a întări. 127 vt(a) (Adesea la pasiv, subiectul, exprimat sau subînțeles, este divinitatea sau o ființă supranaturală) A permite ca un eveniment să aibă loc, să se producă într-un anumit fel sau ca cineva să aibă parte de..., să fie, să se manifeste într-un anumit fel Si: a destina, a face, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a ursi, (liv) a rezerva, (rar) a predetermina, a preursi, (pop) a noroci, a soroci, a sorti¹, (înv) a hărăzi, a tocmi. 128-129 vt(a) (Îljv) Cum (sau din ce) dă Dumnezeu Sărăcăcios. 130 vt(a) (Pop; îe) (Ș-apoi) dă Doamne (bine) Se spune despre ceva (mai ales despre un ospăț, un chef) extraordinar. 131 vt (Reg; îlav) Ce-o (sau cum o) ~ târgul și norocul Cum se va nimeri. 132 vt (Îlav) (Bine că) a dat Dumnezeu În sfârșit! 133 vrim (Asr; îf negativă) A se pomeni. 134 vt(a) (Îvp; c.i. bunuri) A vinde. 135 vt(a) A achita o obligație materială Si: a plăti. 136 vt(a) A oferi bani cuiva pentru a obține ceva Si: a plăti. 137 vt(a) A oferi ca plată. 138 vt(a) A propune ca preț. 139 vt (Îlv) A ~ bir cu fugiții A dispărea. 140 vt (Îal) A fugi într-un mod laș. 141 vt (Fig; îlv) A ~ ortu’ popii sau a ~ pielea popii A muri. 142 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb” etc.) A înlocui cu altcineva sau cu altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar) Si: a schimba. 143 vt (Mai ales cu determinări introduse prin prepozițiile „pe”, „pentru”, „în schimb”) A ceda pentru a primi în loc altceva (de aceeași natură, de aceeași valoare, necesar etc.) Si: a schimba. 144 vr (Fam; îe) A nu se ~ pe cineva A se considera superior cuiva. 145 vt (Fam; îe) A nu ~ (pe cineva) pe (sau pentru) altul A prețui mai mult pe unul decât pe altul. 146 vr (Fam; îe) Anu se ~ pentru mult A se prețui mult. 147 vt (Reg; îe) A ~ toate pe una A rămâne cu o singură alternativă. 148 vt A renunța la ceva de preț. 149 vt (Pex) A sacrifica. 150 vr (Îe) A-și ~ viața, sângele A muri din devotament pentru cineva sau ceva. 151 vt (Înv; îlv) A ~ jertfă A jertfi. 152 vr (Îe) Îmi ~u capul Se spune de către cineva pentru a-și arăta deplina certitudine asupra unui lucru. 153-154 vtr (Îvp) A (se) așeza (într-un anumit loc, într-o anumită poziție, într-un anumit mod). 155-156 vtr (Îe) A (se) ~ la (sau într-o) parte A (se) îndepărta. 157 vt (Îe) A ~ ușa, poarta etc. de perete A împinge în lături. 158 vt (Îae) A deschide larg ușa, poarta etc. 159 vr (Îe) A se ~ peste cap A se rostogoli. 160 vt (Îe) A ~ (ceva) peste cap A lucra superficial. 161 vt (Îae) A distruge. 162 vr (Reg; îlv) A se ~ la culcare A se culca. 163 vt (Rar) A petrece ochelarii, părul etc. după ureche. 164 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A fi orientat spre... 165 vi (D. ferestre, uși, încăperi etc.; urmat de determinări locale introduse prin prepozițiile „în”, „spre”, „asupra”, „pe”, rar, „înspre”) A comunica cu... 166 vi (D. terenuri) A se întinde până la... 167 vi (D. lumină) A cădea într-o direcție. 168 vt (Cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A acoperi cu un strat de substanță, de vopsea, de metal Si: a spoi, a unge, a vopsi. 169-170 vtr (D. oameni) A se unge cu un strat de cremă, pudră, ruj etc. 171 vt (Pex; cu determinări introduse prin prepoziția „cu”) A stropi. 172 vt (Îlv) A ~ piper A pipera. 173 vt (Îlv) A ~ sare A săra. 174 vt (Îlv) A ~ cu poleială A polei¹. 175-176 vtr (Îlv) A (se) ~ cu săpun A (se) săpuni. 177 vt (C.i. substanțe) A întinde pe ceva. 178 vt A schimba poziția, locul etc. 179 vt (Pex) A împinge. 180 vt (C.i. oameni) A pune în anumite circumstanțe. 181 vt (C.i. oameni) A supune unei activități sau acțiuni (organizate). 182 vt (C.i. oameni) A încredința cuiva în vederea unui scop. 183 vt (Îe) A ~ (pe cineva) la școală (sau la învățătură) A înscrie pe cineva la școală. 184 vr (Îrg; îlv) A-și ~ moarte sau a se ~ morții A se sinucide. 185 vt (Înv; îlv) A ~ moarte cuiva A omorî pe cineva. 186-187 vtr (Înv; îlv) A (se) ~ vinovat A (se) învinovăți. 188 vi (Fam; îlv) A ~ de cap (la ceva) A rezolva. 189 vt (Înv; cu determinarea „prin târg”; c.i. răufăcători) A duce cu forța (sub pază), spre a fi expus privirilor oamenilor, în semn de pedeapsă. 190 vt (Pop; c.i. vite, mai ales oi) A mâna¹. 191 vt (Îvr) A trimite. 192 vt (Îvr) A amâna. 193 vt (Înv) A impune. 194 vr (Pop) A ceda. 195 vr (Pop) A se opune. 196 vr (Pop) A se lăsa. 197 vr (Îe) A nu se ~ cu una cu două A nu renunța ușor. 198 vt (Îvr) A admite. 199-200 vtr (Îvp; d. armate, cetăți, comandanți, persoane urmărite) A (se) preda. 201 vr (D. femei; construit cu dativul) A avea, de bunăvoie, relații sexuale cu cineva Si: a se dărui. 202 vr (Pop; d. animale) A se împerechea. 203-204 vri (D. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A se lăsa atras, cuprins, copleșit de... 205-206 vri (Prc; d. oameni; construit cu dativul sau cu prepozițiile „la”, înv, „spre”, „întru”) A lua un obicei rău Si: (pop) a se nărăvi. 207-208 vr, rar, vi (Îvp) A trece în altă tabără, grupă etc. 209-210 vtr (Îe) A (se) ~ pe (sau la) brazdă A (se) acomoda. 211-212 vtr (Îae) A (se) îndrepta. 213 vt (Înv) A traduce. 214 vt (C. i., în special, știri, informații, explicații) A aduce la cunoștință Si: a anunța, (rar) a înfățișa. 215 vt (Îe) A ~ la ziar A publica ceva în ziar. 216 vt (Îae) A trimite ceva spre publicare. 217 vt (Îe) A ~ la televizor A difuza ceva la televizor. 218 vt (Îlv) A ~ la lumină (sau la iveală) A descoperi. 219 vt (Îal) A arăta. 220 vt (Îal) A publica o scriere. 221 vt (Îe) A ~ în vileag A face publică o afacere, o acțiune etc. (necurată). 222 vt (Îe) A ~ (un) exemplu A explica ceva printr-un exemplu. 223 vt (Fig; îae) A se purta astfel încât să constituie un model de urmat. 224 vr (Îe) A-și ~ cu părerea A-și spune părerea Si: a considera, a crede, a opina. 225 vr (Îlv) A-și ~ cu presupusul A presupune. 226 vt (Îlv) A ~ dovadă de... A dovedi. 227 vt (Îal) A manifesta. 228 vt (Îe) A ~ un avertisment A avertiza. 229 vt (Îlv) A ~ răspuns A răspunde. 230 vt (Îlv) A ~ raportul A raporta. 231 vt (Îlv) A ~ ordin A ordona. 232 vt (Îlv) A ~ o comandă A comanda o anumită marfă. 233 vi (Îe) A ~ (cuiva) în cărți (sau cu cărțile), în bobi (sau cu bobii), cu norocul, cu ghiocul etc. A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc, al bobilor etc. 234 vi (Reg; îe) A ~ să cunoască A lăsa să se înțeleagă. 235 vt (Îe) A-și ~ în petic A-și arăta anumite cusururi. 236 vi (Îe) A ~ seamă (sau socoteală) A răspunde de ceva. 237 vr (Îe) A-și ~ seama A se lămuri. 238 vr (Îal) A înțelege. 239 vt (Îe) A ~ sfară sau sfoară în țară ori a ~ de veste A răspândi o veste. 240 vt (Îe) A ~ de știre A face cunoscut un lucru. 241 vt (Mai ales în limbajul bisericesc) A aduce laudă, mulțumire etc. 242 vr (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de”, „drept”) A vrea dă fie considerat, să treacă în loc de..., în calitate de... 243 vr (Îe) A-și ~ aere sau a se ~ mare, a-și ~ importanță A lua o atitudine de superioritate Si: a se făli, a se îngâmfa. 244 vr (Olt) A se destăinui. 245 vi (D. fenomene, stări, etape etc.) A începe să se arate Si: a se declanșa, a se ivi, a izbucni, a se porni. 246 vi (Pop; îe) A ~ peste (cineva) A se ivi pe neașteptate asupra cuiva. 247 vt (Îe) A-i ~ cuiva lacrimile A i se umezi cuiva ochii de lacrimi. 248 vt (Pex; îae) A începe să plângă. 249 vt (Îe) A-i ~ cuiva sângele A începe să sângereze. 250-251 vtr (Îe) A(-și) ~ inima sau duhul (din cineva) Se spune despre cineva care se sufocă din cauza efortului. 252 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A trece. 253 vi (Pop; d. vreme, fenomene, acțiuni în desfășurare) A intra într-o nouă fază. 254 vr (Pop; cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la infinitiv) A se apuca de... 255 vi (Îe) A ~ în clocot (sau în undă) A începe să fiarbă Si: a clocoti. 256 vi (Îe) A ~ în floare A înflori. 257 vi (Îe) A ~ în mugur A înmuguri. 258 vi (D. cereale; îlv) A ~ în spic A începe să facă spice. 259 vi (Îe) A ~ în copt (sau în pârg) A începe să se coacă. 260 vi (Îlv) A ~ în rod A rodi. 261-262 vt (Îe) A ~ roade sau rezultate A produce efectul dorit. 263-264 vir (Îvp; îe) A (se) ~ în vorbă cu cineva A începe o discuție. 265 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv) A fi pe punctul de a... 266 vi (Cu valoare de semiauxiliar; construit cu verbe la subjonctiv; pex) A încerca. 267 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A continua o acțiune. 268 vi (Fam; adesea repetat sau construit cu dativul etic) A nu se mai opri. 269 vi (Îe) A ~ cu paharul A bea mult. 270 vi (Fam; îe) Dă-i (înainte) cu... Se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 271 vi (Rar; cu valoare de interjecție) Haide! 272 vt (D. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A realiza prin muncă. 273 vt (Prc; d. oameni sau colectivități; c.i. bunuri materiale) A produce. 274 vt (Fig; fam; îe) A ~ găuri (sau o gaură) A fura. 275 vt (C.i. venituri, câștiguri) A aduce prin tranzacții. 276 vt A furniza. 277 vt (D. oameni; c.i. scrieri, concepții) A realiza prin mijloace intelectuale (concepând, redactând). 278 vt (C.i. legi, documente etc.) A elabora și a face cunoscut Si: a emite. 279 vt (D. candidați, elevi etc.; c.i. concursuri, teze de licență, de doctorat etc.) A-și prezenta cunoștințele în scris sau oral, în cadru organizat, pentru a obține un titlu, o promovare etc. Si: a susține. 280 vt (Îe) A ~ (un) examen A susține (un) examen. 281 vt (Fig; îae) A trece cu succes printr-o încercare. 282 vt A fi pricina, cauza, mobilul a ceva Si: a cauza, a ocaziona, a pricinui, a prilejui, a produce, a provoca, (rar) a prileji, (înv) a pricini. 283 vi (Pop) A vrăji. 284 vi (Pop) A dezlega de farmece. 285 vt (D. sol) A dezvolta. 286 vi (D. plante, animale) A produce printr-un proces fiziologic. 287 vt (Îlv) A ~ un chiot, strigăt etc. A scoate un sunet, țipăt etc. 288 vi (Înv; îlv) A ~ cu blesteme A blestema. 289 vt (Pop; îe) A ~ dintr-însul (sau dintr-însa) o vorbă (ori niște vorbe) Se spune pentru a arăta admirația față de înțelepciunea sau măiestria vorbitorului. 290 vt (Pan; c.i. mirosuri, raze etc) A trimite în spațiul înconjurător Si: a degaja, a emana. 291 vi (Îvp; mai ales cu determinări care indică instrumente muzicale, introduse prin prepoziția „în”) A suna. 292 vi (Urmat de determinări introduse prin prepozițiile „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată, ritmică) conștientă sau reflexă. 293 vi (Îlv) A ~ din mâini A gesticula. 294-295 vi (Îe) A ~ din cap (afirmativ sau negativ) A confirma sau a infirma cele spuse anterior. 296 vi (Îe) A ~ din umeri A ridica din umeri în semn de neștiință, nedumerire, nepăsare etc. 297 vi (Îe) A ~ din gură A vorbi mult. 298 vr (Pop; cu determinările „în leagăn”, „în scrânciob”) A se legăna. 299 vt (Îe) A ~ pe gât sau peste cap, pe spate A bea lacom, dintr-o dată, în cantități mari (băuturi alcoolice). 300 vt A aplica cuiva cu putere lovituri cu mâna, piciorul etc. sau cu orice alt fel de obiect Si: a bate, a izbi, a lovi, a trage. 301 vt (Îlv) A ~ brânci A îmbrânci. 302 vi (Îlv) A ~ în (sau din) palme A aplauda. 303-304 vti (D. două sau mai multe persoane; îe) A-și ~ coate sau cu cotul A (se) lovi cu cotul pentru a-și atrage atenția asupra unui lucru sau a unei persoane. 305 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) peste nas A pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. 306 vi (Îe) A-i ~ cu piciorul (cuiva sau la ceva) A respinge pe cineva sau ceva. 307 vi (Îae) A scăpa o ocazie favorabilă. 308 vt (Fam; îe) A ~ lovitura (sau, rar, lovituri) A reuși într-o acțiune, obținând un succes (important și neașteptat). 309 vi (Urmat de nume de instrumente introduse prin prepozițiile „cu”, rar, „din”, care indică acțiunea) A executa ceva lovind repetat, ritmic, cu ceva sau frecând cu ceva. 310 vi (Îlv) A ~ la piatră (sau pe amnar) A ascuți. 311 vi (Îe) A ~ din vâsle A vâsli. 312 vi A veni în contact. 313 vi A se lovi (atinge) de... 314 vt A freca (izbind). 315-316 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se deplasa dintr-un loc în altul Si: a merge. 317-318 vir (Urmat de determinări care indică direcția, locul sau modul) A se pune în mișcare, părăsind ceva sau pe cineva, pentru a ajunge undeva Si: a se duce, a merge, a pleca, a porni. 319-320 vir (Îlv) A (se) ~ de-a rostogolul (sau de-a rostogoala) A (se) rostogoli. 321-322 vir (Îe) A (se) ~ la fund (sau a ~ în fund) A (se) scufunda. 323 vr (Fig; îae) A dispărea din societate Si: a se ascunde, a se retrage. 324 vt (Înv; îe) A ~ (cuiva) goană A goni pe cineva. 325 (Înv; îae) A prigoni. 326 vr (Îe) A se ~ în lături (de la...) A căuta să scape (de ceva nedorit). 327 vi (Pop; îe) A ~ de-a dreptul A merge direct la țintă. 328 vi (Pop; îe) A ~ pe ici, pe colo (sau încolo, încoace, ori pe dincolo sau la deal, la vale) A căuta (febril) o rezolvare. 329 vi (Pop; îae) A încerca mai multe alternative. 330-331 vit (Reg; îe) A nu ști încotro să dea (sau s-o deie) A nu ști ce să mai facă. 332 vi (Reg; îe) În ce ape se dă În ce ape se scaldă. 333 vt (Îe) A o ~ pe... A o schimba. 334 vt (Fam; îe) A ~ o raită A trece în grabă, (într-o recunoaștere sau verificare), pe undeva. 335 vt (Fam: îe) A ~ o fugă A se deplasa, într-o vizită scurtă, într-un anumit loc. 336 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A se apropia de cineva. 337 (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A fi mereu în preajma cuiva. 338 vr (Îvp; cu determinări introduse prin „pe lângă”) A căuta compania cuiva (pentru a-i câștiga încrederea, bunăvoința, dragostea etc.). 339 vr (Fam; îe) A se ~ (la cineva) A face avansuri cuiva Si: a flirta. 340 vr (Urmat de determinări „pe gheață”, „pe derdeluș”) A se deplasa prin alunecare. 341 vr (Urmat de determinări „cu sania”, „cu patinele” etc.) A se deplasa cu sania, cu patinele etc. pe gheață. 342 vi (Înv; d. ape curgătoare; cu determinări introduse prin prepoziția „în”) A se vărsa. 343 vi (Îvr; d. ape curgătoare) A curge. 344 vr (Pop; de obicei urmat de determinări introduse prin prepoziția „la”) A se năpusti asupra cuiva. 345 vr (Pfm; îe) A se ~ în vânt (ca) să... sau după ceva ori cineva A se strădui să rezolve ceva. 346 vr (Îae) A aprecia. 347 vr (Îae) A-i plăcea foarte mult ceva sau cineva. 348 vt (Îvp) A arunca. 349 vi (Îe) A ~ cu banul A alege la întâmplare dintre două posibilități. 350 vi (Îe) A ~ cu zarul A se lăsa în voia sorții. 351 vt (Fam; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) dracului (ori la draci, la dracul, la toți dracii, în plata Domnului) A nu se mai ocupa de cineva sau de ceva Si: a se detașa, a se dezinteresa. 352 vt (Fam; îae; șîe) a ~ pe cineva la mama dracului) A înjura. 353 vi (Pop; d. oameni; cu determinări introduse prin prepozițiile „cu” sau „din”) A trage cu o armă de foc. 354 vi (Urmat de determinări locale introduse mai ales prin prepozițiile „pe”, „pe la”) A se opri (în treacăt) undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial) Si: a trece, a vizita. 355 vi (De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A întâlni în drum pe cineva sau ceva. 356 vi (Îe) A(-i) ~ (cuiva) de urmă A găsi pe cineva căutat. 357 vi De obicei urmat de determinări introduse prin prepozițiile „de” sau „peste”) A descoperi ceva căutând sau din întâmplare Si: a ajunge la..., a găsi. 358 vi (Pex) A ajunge într-o anumită situație. 359 vi (Îe) A ~ de fund A ajunge până la fund. 360 vi (Fam; fig; îae) A ajunge la capăt. 361 vi (Fam; fig; îe) A ~ de dracu A o păți. 362 vi (Îe) A ~ de necaz, rușine, etc. A păți o rușine, un necaz etc. 363 vi (Îe) A ~ de bine A ajunge într-o situație bună. 364 vi (D. lichide; urmat de determinările „prin afară”, „pe din afară”) A ieși din vas din cauza cantității prea mari. 365 vi (D. lichide în fierbere; îe) A ~ în foc A se umfla și a curge afară din vas. 366 vi (Îrg; îe) A ~ de cineva sau ceva că... A observa despre cineva sau ceva că... Si: a constata. 367 vi A nimeri în... 368 vi A cădea în... 369 vi (Pop; îe) A ~ peste cineva (cu mașina, cu caii, cu droșca etc.) A lovi sau a răsturna din mers pe cineva, accidentându-l (grav sau mortal). 370 vi (Îvp) A intra în ceva. 371-372 vir (Îe) A-i ~ cuiva în (sau prin) gând (ori prin minte, în sau prin cap, rar, prin cuget) sau a-și ~ cu gândul ori cu mintea A-i veni în minte o idee, un gând neașteptat Si: a se gândi. 373 vi (D. o nenorocire, un necaz etc.) A veni pe neașteptate asupra cuiva. 374 vi (Urmat de determinări locale) A merge. 375 vi (Urmat de determinări locale) A veni. 376-377 vir (Îlv) A (se) ~ îndărăt sau înapoi A (se) retrage. 378-379 vir (Îal) A (se) codi. 380-381 vir (Fig; îal) A (se) sustrage de la ceva. 382-383 vtr (Îlv) A (se) ~ jos A (se) coborî. 384 vr A se lăsa în voia cuiva. 385 vr A nu opune rezistență Si: a ceda. 386 vr (Îe) A se ~ bătut A se lăsa convins. 387 vr (Îae) A ceda. 388 vi (Îlv) A ~ cu mătura A mătura. 389 vt (Trs) A prinde de veste. 390 vt (Trs) A observa. 391 vi (D. păr) A ajunge în...^[1] corectat(ă)

deschiaburire sf [At: DEX / Pl: ~ri / E: deschiaburi] 1 (Asr) Desființare prin lege a posibilităților de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) Scoatere a cuiva din rândul chiaburilor.

deschiaburi vt [At: DEX / Pzi: ~resc / E: des- + chiabur] 1 (Asr) A desființa prin lege posibilitățile de exploatare ale chiaburilor. 2 (Imp) A scoate pe cineva din rândul chiaburilor.

SPECULA vb. I. tr. A face speculații financiare, economice etc., a exploata practicînd specula; (p. ext.) a înșela (pe cineva). ♦ A se folosi, a profita de o anumită împrejurare cu scopul de a dobîndi avantaje personale. 2. intr., tr. A face deducții teoretizînd formal, fără legătură cu practica. [< fr. spéculer, cf. it. speculare, lat. speculari].

SUGE, sug, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut) 1. (Despre copii și despre puii mamiferelor) A trage cu gura sau cu botul laptele din sîn, din țîță. Mulgeți numai cît ne trebuie... și lăsați mieii să sugă. GALACTION, O. I 66. Radă, fă, s-alergi degrabă Că-n șopron vițelul suge. COȘBUC, P. I 95. N-am perit cînd am supt țiță, Dar acum că am drăguță. HODOȘ, P. P. 110. ◊ Fig. Ș-are frați de cruce șapte, Care-au supt sînge cu lapte, Și nu-i pasă de nimic, Andrii-Popa cel voinic! ALECSANDRI, P. A. 47. ◊ Expr. A suge (ceva) împreună (sau o dată cu) laptele mamei = a dobîndi (o deprindere) din cea mai fragedă copilărie. A suge la două oi v. oaie. A-și suge de sub unghii = a fi foarte zgîrcit. 2. A sorbi, a absorbi (un lichid, un suc, o esență). Albina dacă suge nectarul din potire Și dacă sparg sobolii sub scoarță drumuri oarbe, E pentru a răspunde îndemnului... DEȘLIU, G. 51. Împărăteasa... atinse cu buza ei seacă lacrima cea răce și o supse în adîncul sufletului său. EMINESCU, N. 4. ◊ Fig. Motorul supsese cu lăcomie pînă și ultima picătură de motorină. MIHALE, O. 93. Îngrădiți de lege, plăcerilor se lasă Și sucul cel mai dulce pămîntului i-l sug. EMINESCU, O. I 59. ◊ (Complementul indică obiectul care conține sucul) O bătu gîndurile să sugă acel os, ca să știe și ea gustul bucatelor. ISPIRESCU, L. 381. (Fig.) Suge cu sete o țigară. STANCU, D. 246. (Intranz.) Prezidentul supse zdravăn din țigară și-i răspunse plictisit. VORNIC, P. 142. Buzele late ale lui Ahile începură să tremure nervos pe cînd sugeau cu lăcomie dintr-o țigară turcească. BART, E. 342. ♦ A frămînta în gură (amestecînd cu salivă) pentru a dizolva și a mînca. După aceea se așeză să aștepte, sugînd bucata de zahăr, fără grabă. C. PETRESCU, C. V. 130. ♦ (Despre lichide) A absorbi, a trage la adînc. Apoi [valul] te suge în adîncuri de ți se urcă inima în gît. DUMITRIU, P. F. 21. ♦ A aspira. [Scorpia] tot sugea văzduhul, ca să tragă într-însa și pe bietul George. ISPIRESCU, L. 138. 3. A goli conținutul unui vas, a bea (în special o băutură alcoolică). Era un bețiv fără pereche, în stare să sugă o vadră de spirt fără măcar să clipească. REBREANU, I. 34. Setilă dînd fundurile afară la cîte o bute, horp! ți-o sugea dintr-o singură sorbitură. CREANGĂ, P. 261. Apostolul sugînd un pahar, strigă că încă de la nunta din Cana nu băuse așa vin minunat. NEGRUZZI, S. I 82. ♦ A avea obiceiul să bea, a fi bețiv. Finul nu s-a dat în laturi, căci să sugă-i cam plăcea. La TDRG. 4. (Subiectul este un corp poros) A absorbi lichide. Buretele suge apa. ◊ (Subiectul devine instrumentul acțiunii) S-a încovoiat înspăimîntat... fără nevoia de a mai suge cu tamponul semnătura. SAHIA, N. 72. 5. Fig. A stoarce (de avere, de putere, de vlagă); a slei. Domnii Fanarului sugeau poporul, ca să se îmbogățească în scurtă vreme. La CADE. ◊ Expr. A suge (pe cineva) pînă la măduvă = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. A suge sîngele cuiva (sau din cineva) = a chinui, a oprima, a asupri; a exploata. Uite că ciocoiu moare! – Las’ să moară ca un cîine, C-a supt sîngele din mine. ANT. LIT. POP. I 70. A suge mîzga din cineva v. mîzgă. ♦ Refl. (Despre ființe) A slăbi foarte mult, a fi tras la față. – Forme gramaticale: perf. s. supsei, part. supt.

ASUPRIRE. Subst. Asuprire, asupreală (pop.), oprimare, împilare, exploatare, prigonire, prigoană, urgisire (înv. și pop.), persecuție, persecutare, oropsire; subjugare, înrobire, supunere, opresiune; robie, robire, sclavie, sclavaj (rar), șerbie, vecinie (înv.), vecinătate (înv.), iobăgie, rumânie (înv.). Despotism, despoție, tiranie, absolutism, samavolnicie, teroare, terorism, terorizare, dictatură, totalitarism, autocrație. Asuprit, sărman, împilat, oropsit, năpăstuit; sclav, ilot, rob, șerb (înv.), vecin (înv.), iobag, rumân, clăcaș. Asupritor, împilator, prigonitor, opresor, exploatator; despot, tiran, satrap, autocrat, dictator. Adj. Asuprit, oprimat, împilat, exploatat, prigonit, urgisit (pop.), năpăstuit, persecutat, oropsit, obidit, înrobit, robit, supus. Împilator, exploatator, persecutor, subjugator (rar), înrobitor, opresiv, samavolnic, despotic, tiranic, tiranicesc (înv.), tirănesc (înv.), satrapic, autocratic, autocrat, dictatorial, absolutist. Vb. A asupri, a oprima, a împila, a prigoni, a urgisi (pop.), a năpăstui, a persecuta, a oropsi; a subjuga, a înrobi, a robi, a supune. A exploata, a jefui, a jecmăni, a suge sîngele cuiva, a lua zece piei de pe cineva, a tiraniza, a teroriza, a tirăni (înv.). A fi asuprit, a se afla (a fi, a trăi) sub călcîi, a se afla (a fi, a trăi) sub dominația cuiva; a robi, a șerbi (înv.), a iobăgi, a clăcăși. Adv. Sub jug, sub călcîi. V. deposedare, iobăgie, neîndurare, țăran, umilință.

rob, roabă [At: (a. 1560) GCR I, 4/17 / Pl: robi, roabe / E: vsl ровъ] 1 smf Om aflat în dependență totală față de cineva și obligat să muncească pentru acela Vz sclav. 2 smf (Pex) Slugă. 3 sm Prizonier. 4 smf (Pop) Deținut (2). 5 smf Om aflat în relații social-politice de subjugare, de aservire Si: exploatat (1). 6 smf (Fig) Persoană foarte supusă, foarte devotată cuiva. 7 smf (Bis) Supus puterii divine Si: credincios (12). 8 smf (Fig; de obicei urmat de determinări în dativ și genitiv) Persoană stăpânită de o pasiune, de o preocupare copleșitoare, de o obligație sau de un sentiment puternic față de cineva. 9 sm (Îcs) Calea (sau drumul) ~ilor Calea lactee. 10 sm (Îcs) De-a ~ii Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 11 sm (Îacs) Joc obișnuit la priveghi.

CHEIE chei f. 1) Obiect de diferite forme care servește la încuierea-descuierea unui lacăt sau a unei broaște. ◊ A da ~ile pe mâna cuiva a încredința cuiva averea. La ~ bun pentru a fi dat în exploatare; complet finisat. 2) Instrument cu care se strânge ori se desface un șurub sau o piuliță. ~ universală. 3) muz. Semn convențional pus la începutul portativului pentru a indica poziția unei note. ~ fa-major. 4) Unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale; acordor. 5) Mic instrument cu care se răsucește resortul unui ceas sau al altor mecanisme. 6) fig. Procedeu prin care se poate soluționa ceva; explicație; dezlegare. ~ ia unui cifru. ◊ Poziție-~ poziție de primă importanță (din punct de vedere strategic, economic etc.). 7) pl. Vale îngustă între doi munți abrupți. 8): ~ de boltă a) piatră din mijlocul unei bolți care asigură sprijinirea celorlalte pietre; b) element de bază care explică sau rezolvă o problemă. [Art. cheia; G.-D. cheii; Sil. che-ie] /<lat. clavis

FINANȚA, finanțez, vb. I. Tranz. (Cu privire la o persoană, la o instituție, la o întreprindere etc.) A întreține sau a susține cu bani. Trusturile imperialiste finanțează războaiele de cotropire. ▭ Burghezia a finanțat în trecut mișcarea cooperatistă pentru a atrage sub influența sa masele țărănimii și pentru a le exploata. REZ. HOT. I 99. ♦ (Familiar, glumeț) A împrumuta (pe cineva) cu bani. Poți să mă finanțezi cu o sută de lei?

GAZDĂ, gazde, s. f. 1. Persoană care primește la sine pe cineva dîndu-i adăpost; amfitrion. Ion, ca gazdă, se gîndește tot la lucruri bune. SP. POPESCU, M. G. 85. Ceru de la gazdă pe cineva care să-i arate lucrurile cele mai însemnate. ISPIRESCU, L. 278. Ie un pahar și-l întinde gazdei. CREANGĂ, A. 97. ◊ (Metaforic) Iară gazda noastră zice, Dîndu-și ramurile-n laturi: «O, priviți-i cum visează Visul codrului de fagi!». EMINESCU, O. I 101. ♦ Persoană care ține pe cineva cu chirie (și cu întreținere plătită). De gazdă n-avea nevoie. Copilul putea merge la școală în fiecare dimineață. REBREANU, I. 52. ◊ Gazdă de hoți = persoană care adăpostește pe hoți și vinde obiectele furate. 2. Locuință provizorie (la un particular), ocupată de cineva în calitate de oaspete sau de chiriaș. De n-ai gazdă în sat, Să vii să dormi la noi. COȘBUC, P. I 230. Trebuie să vie în gazdă la mine. CARAGIALE, O. VII 21. Nu știu cum să fac ca să găsesc gazda nepotului meu. ALECSANDRI, T. I 81. ◊ Expr. A trage în (sau la) gazdă (la cineva) = a rămîne la cineva pentru un timp limitat; a mînea. Daca sosi, trase la gazdă la un om. ISPIRESCU, L. 278. Du-te de trage în gazdă la dînsa și fă-te că ești un drumeț străin. CREANGĂ, P. 170. Trebuia să tragi la gazdă, cînd era încă soarele de-o suliță sus pe cer. GHICA, S. A. 41. A primi (pe cineva) în gazdă = a oferi (cuiva) locuință, a adăposti (pe cineva) gratis sau cu plată. În cale dete preste un centaur, carele îl primi în gazdă. ISPIRESCU, U. 38. Cum, adicătele! nu trebuie să știu și eu ce pramatie de călător primesc noaptea-n gazdă? CARAGIALE, P. 54. Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar ce ne primise în gazdă. NEGRUZZI, S. I 245. A (se) așeza în gazdă (la cineva) = a(-și) găsi locuință (la cineva). Ajungînd acolo toamna tîrziu, m-am așezat în gazdă la Pavel ciubotariul. CREANGĂ, A. 81. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. id. ib. 25. A da (pe cineva) la gazdă = a găsi (cuiva) locuință. Dați pe Petre la gazdă undeva. PĂSCULESCU, L. P. 220. A lua (sau a ține pe cineva) în gazdă = a primi (pe cineva) în locuință, ca chiriaș. 3. (Transilv.) Țăran bogat care exploatează munca țărănimii sărace; chiabur, bogătan. Mult mă mustră gazdele Că le-am furat eu vacile. ȘEZ. VII 167. ◊ Loc. adj. De gazdă (mare) = din părinți chiaburi, din oameni bogați; bogat. Am tot zorit să-l însurăm. Găsisem una mai de gazdă. COȘBUC, P. I 240. Fata de gazdă mare Tot cu mîna la parale! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 438. ♦ Stăpîn, proprietar. Gazda fîntînii făcuse chiar un ospăț. RETEGANUL, P. II 46. Vie gazda boilor, Că ști rîndul buzelor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 405.

venit¹ s. n. I (econ.) Ceea ce revine unei persoane sau unei instituții, întreprinderi, societăți comerciale etc. din prestarea unei activități, din investirea unei sume de bani, din exploatarea unei proprietăți (funciare, imobiliare etc.); cîștig, beneficiu. ◊ Venit național = indicator macroeconomic al rezultatelor activității (anuale), reprezentînd suma veniturilor încasate de proprietarii factorilor de producție care participă direct sau indirect la procesul de producție. Venit global = totalitatea sumelor obținute de o persoană în cursul unui an fiscal. ♦ Ceea ce se obținea din dreptul de a exploata anumite servicii sau bunuri concesionate. II 1 Sosire a cuiva la un moment dat într-un anumit loc (care reprezintă punctul final al deplasării). 2 Deplasare către cineva sau ceva; parcurgere a unui traseu pentru a ajunge la un anumit loc, la o așezare etc. 3 (pop.) Revenire într-un loc în care a mai fost; înapoiere. Nu-i vreme de venit. 4 (bis.; și Întîiul Venit) Întrupare a lui Dumnezeu în Iisus Hristos, Fiul Lui; viața pe pămînt a Fiului lui Dumnezeu. ♦ (și Venitul al Doilea) Cea de a doua venire a lui Iisus Hristos, ca judecător suprem, la sfîrșitul lumii. • pl. – uri. și (înv., pop.) venită s.f. /v. veni.

ROBI, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ◊ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl execită). ◊ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

ROBI, robesc, vb. IV. 1. Tranz. A lua cuiva libertatea; a ține în captivitate, a aduce în stare de rob. 2. Intranz. A trăi în robie, a fi rob. ♦ A munci din greu. 3. Tranz. A menține o persoană sau o colectivitate în relații de subjugare politică, economică și socială, a aservi o țară, un popor etc.; a exploata. 4. Tranz. Fig. A înlănțui, a încleșta, a subjuga pe cineva (prin farmecul pe care îl exercită). ♦ Refl. A fi robul unei pasiuni, a fi dominat de cineva sau de ceva. – Din rob.

CAMĂTĂ, camete, s. f. (În orînduirile sociale bazate pe exploatare) Dobîndă mare pe care o ia cămătarul pentru banii împrumutați cuiva. Și pe tine te perpelește pe jăratec, ai?... Îi învăț eu minte să mai ia camătă. DUMITRIU, B. F. 32.

PERSECUȚIE s. 1. năpăstuire, nedreptățire, oropsire, persecutare, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. prigoană, (pop.) năpastă. (În timpul ~iilor rasiale.) 3. asuprire, exploatare, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

mulge [At: PRAV. 9 / Pzi: mulg / E: ml mulgere] 1 vt A extrage, manual sau mecanic, laptele din ugerul femelelor unor animale domestice. 2 vt (Îe) A ~ oaia din zbor A ști să profite de împrejurări. 3 vt (Reg; d. femeile care alăptează) A-și stoarce laptele din mamele. 4 vr (Reg; d. copii) A urina. 5 vt (Fig; c. i. o persoană sau o colectivitate) A exploata. 6 vt (Fig) A trage foloase, a profita de pe urma cuiva sau a ceva. 7 vt (Om; reg; îc) ~-capre Lipitoare (Hirudo medicinalis).