DEZROBI, dezrobesc, vb. IV. Tranz. 1. A scoate, a elibera din starea de robie sau de sclavie (ca forme specifice ale relațiilor sociale în sclavagism și în feudalism); p. ext. a elibera de sub o asuprire politică sau socială, de sub exploatare. Vor mai fi bătălii Pînă omul de om l-om putea dezrobi. TOMA, C. V. 395. Trebuie să adunăm și să înarmăm o sută de mii de clăcași dezrobiți. CAMIL PETRESCU, B. 139. Constantin Mavrocordat dezrobește vecinii. NEGRUZZI, S. I 277. 2. A elibera (un stat, un popor) de sub o ocupație militară sau de sub o asuprire străină; a asigura (unei țări, unui popor) independența. Știrea ta e tristă foarte. Nu că fiu-meu a murit; Dar că chiar prin a lui moarte Pe romîni n-a dezrobit. BOLINTINEANU, O. 66. ◊ Refl. Domnule maior, se dezrobește țara. CAMIL PETRESCU, B. 93. 3. A elibera din prizonierat sau dintr-o detențiune. Să ni-i dezrobească craiul [pe cei zălogiți]. DAVILA, V. V. 73. 4. Fig. A scăpa pe cineva dintr-o încătușare, de sub o apăsare; a emancipa. Și te-am disprețuit, eu, bravul soldat al științei pozitive și aplicate, menite să dezrobească omenirea din robia prejudecăților seculare. GALACTION, O. I 228.