CÎȘTIG, cîștiguri, s. n. Folos sau profit material (mai ales bănesc) variabil, izvorît de pe urma unei afaceri întîmplătoare sau a unei îndeletniciri permanente, de obicei cu caracter de speculă sau de exploatare (v. venit), uneori obținut la un joc de noroc sau prin tragere la sorți. Aleargă de dimineața pînă noaptea ca un cîine, însă nu găsește o posibilitate sigură de cîștig. SAHIA, N. 97. [Samsarii] își urmează Vorbirea ce-ntr-un singur cuvînt se însumează: Cîștigul. MACEDONSKI, O. I 45. Să nu aștepți în deșert cîștiguri. ISPIRESCU, U. 23. Ca tovarăș, era părtaș la toate, și la pagubă și la cîștig. CREANGĂ, P. 247. Numai banul îl vinează și cîștigul fără muncă. EMINESCU, O. I 151. ◊ Expr. A fi în cîștig (asupra cuiva) = a avea un avantaj (față de, cineva). Eram în cîștig asupra lui Grigoriță cu doi ardei. HOGAȘ, DR. 253. A avea cîștig de cauză = a obține o victorie, asupra cuiva, a triumfa.