DA¹ (dau; perf. dădui, detei, ❍ dedei; part. dat) I. vb. tr. 1 A întinde cuiva să ia ceea ce cere, ceea ce-i trebue sau ceea ce i se cuvine (în opoziție cu a lua): cere și ți se va da; ~ de pomană, a dărui; Ⓕ: ~ dreptate; ~ voie; ~ un sfat; ~ pace, a lăsa în pace ¶ 2 A oferi un preț: i-am dat un milion pe casă și n’a primit ¶ 3 A oferi în dar: cei ce dau la mese și la ospețe cunoscuților și prietenilor lor (ISP.) ¶ 4 A vinde: cum dai trandafirii, mamă, o întrebai eu tare? (DLVR.); ~ pe bani; ~ pe datorie ¶ 5 A jertfi: a-și ~ viața pentru patrie ¶ 6 A însărcina, a pune să facă ceva: ~ de lucru; ~ să-și facă haine ¶ 7 A produce, a face: ~ poame; ~ iarba, a încolți; ~ frunze ¶ 8 A scoate: ~ un țipăt; ~ un miros plăcut ¶ 9 A înmîna, a preda, a încredința: ~ în seama cuiva; ~ în primire; a-și ~ fata după cineva, a o mărita ¶ 10 A pune, a așeza: ~ la o parte ¶ 11 A duce, a purta, a plimba: pe borfași îi da prin tîrg, bătîndu-i la spete (I.-GH.) ¶ 12 A împărți: ~ cărțile ¶ 13 A lovi cu, a trage: ~ pe cineva cu capul de pereți; ~ o palmă; ~ pinteni; dete o săgeată, dete două, și nu-l nimeri (ISP.) ¶ 14 A arunca: ia cucoșul ist obraznic și-l dă în fîntîna ceea (CRG.); ~ pe fereastră; ~ pe scări, ~ jos, a arunca jos; a coborî; ~ afară, a alunga, a izgoni din casă, etc; a vărsa, a borî; Ⓕ: ~ vina pe cineva ¶ 15 A împinge: ~ ușa de perete ¶ 16 ~ cu ..., a unge, a mînji, a spoi: ~ ghetele cu vacs; ~ cu ceară ¶ 17 A hotărî, a orîndui (vorb. de soartă): așa i-a fost dat; a face să se întîmple: Dar’ar Domnul Dumnezeu ... ¶ 18 A ura: ~ bună ziua ¶ 19 A căuta, a încerca, a se pregăti: a dat să plîngă, dar ochii lui nu mai aveau lăcrămi (VLAH.); ¶ 20 Urmat de un substantiv, e întrebuințat perifrastic în locul verbului: ~ ajutor, a ajuta; ~ ascultare, a asculta; ~ brînci, a îmbrînci; ~ fuga, a fugi; ~ gata, a găti, a isprăvi; ~ greș, a greși; ~ naștere, a naște; ~năvală, ~ busna, a năvăli; ~ vina, a învinui ¶ 21 Formează diferite locuțiuni: ~ dosul, a fugi; ~ drumul, a lăsa să plece; ~ foc, a aprinde; ~ loc, a produce; ~ ochii, a zări, a vedea; ~ tîrcoale, a umbla de jur împrejur; ~ țîță, a alăpta; ~ de rușine; ~ ureche (MAR.), a asculta. II. vb. intr. 1 A umbla, a merge: ~ înainte; ~ înapoi; ~ îndărăt ca racul; tată-său dete pe altă parte și-i ieși înainte (ISP.); nimeni nu se încumenta să dea dincolo cu piciorul (S.-ALD.) ¶ 2 A trece: deteră prin foc și prin apă, și după dînșii! (ISP.) ¶ 3 A mișca, a clătina: cine dă din mîini, nu se ’nneacă; m’am adăpostit la spatele trăsurii, dînd din mîini și din picioare (I.-GH.); ~ din cap ¶ 4 A veni: cînd mai dai pe la noi? de trei zile n’a mai dat pe-acasă; mai în toată ziua da pe la școală (CRG.); a-i ~ în gînd ¶ 5 A ieși: a dat sufletul din mine; dă lapte din piatră; îi dete rînjitul prin piele (ISP.); i-a dat sîngele pe nas ¶ 6 A intra: îi dă apa în gură; îi dete un fier ars prin inimă; de se va prileji să dea lupii în vii (PRV.-MB.) ¶ 7 A (se) atinge, a se lovi: a dat cu capul de tavan; ~ cu capul de prag, de zid; ~ de fund; a ~ cu nasul de pămînt, a cădea ¶ 8 A întîlni, a găsi: în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu (D.-ZAMF.); căutînd într’o ladă ... dau peste o gazetă de cele mari (I.-GH.) ¶ 9 A ajunge: ~ de capăt, de căpătîiu ¶ 10 A lovi, a bate: ce dai în mine? deteră în păgîni de-i svîntară (ISP.); ~ cu sabia; ~ cu piciorul; ~ pestenas; slujitorii deteră în tîmpine și în surle (ISP.); Ⓟ: nici cît ai da în cremene; unde dai și unde crapă 👉 CRĂPA ¶ 11 A arunca: ~ cu pietre într’un pom; toată lumea dă în pomul cu roade (ZNN.) ¶ 12 A trage, a descărca: ~ cu pușca, cu praștia în cineva; ~ la semn; ~ din tunuri ¶ 13 A cădea: ~ în (sau pe) brînci; ~ în apă; dedeau în gropi de proști ce erau (ISP.); cărturarul ... dădu în genunchi, cerînd iertare (DLVR.); Ⓕ: a dat păcatul peste mine ¶ 14 A se face, a se produce: dete un îngheț de nu se mai puteau mișca din loc (ISP.) ¶ 15 A avea vederea spre: ferestrele odăii mele dau în curte, în grădină ¶ 16 Urmat de o prepoziție însoțită de un substantiv, formează locuțiuni perifrastice în locul verbului simplu: ~ în copt, a se coace; ~ în genunchi, a îngenunchia; ~ în spor, a spori; ~ de știre, a înștiința; ~ de veste, a vesti; ~ înainte, a continua. a urma ¶ 17 Formează numeroase locuțiuni: ~ de gol; ~ de hac; a-i ~ mîna; a-și ~ în petic; ~ de urmă, etc. (👉 cuvintele respective). III. vb. refl. 1 A se duce, a se pune, a se așeza: se dete în lături; dă-te la o parte; a se ~ mai încolo; a se ~ înapoi; îi venea să se dea la umbră sub cîte un copac nalt și stufos (ISP.) ¶ 2 A se lăsa: a se ~ rămas, prins, învins; a se ~ spre odihnă; a se ~ somnului ¶ 3 A intra: a se ~ în vorbă ¶ 4 A trece: se dete în partea ei (ISP.) ¶ 5 A se atinge, a se apropia: lupul se dă la oi, uneori și la oameni ¶ 6 A se deda: a se ~ la băutură ¶ 7 Formează numeroase locuțiuni: a se ~ afund, a se afunda, a se cufunda; a se ~ pe ghiață; a se ~ jos, a se coborî; a se ~ peste cap, a se rostogoli (peste cap); a se ~ drept, a vrea să treacă drept ..., a face să creadă lumea că e ...; a se ~ în vorbă, etc. [lat. dare].

REGRET. Subst. Regret, părere de rău, mustrare (de cuget, de conștiință), remușcare, reproș; căință, pocăință, pocăială (rar), pocăire, pocaianie (înv.), penitență (livr.). Întristare, tristețe, durere, îndurerare, amărăciune, mîhnire, obidă (pop.). Adj. Regretat. Regretabil, de regretat, vrednic de regretat. Remușcător (rar). Pocăit. Întristat, îndurerat, amărît, mîhnit, obidit (înv. și pop.), obidos (înv.). Vb. A regreta, a simți un regret, a-i părea rău, a fi cuprins de părere de rău, a avea remușcări, a avea mustrări de conștiință, a-l mustra (pe cineva) cugetul (conștiința); a se mustra, a se dojeni, a-și face reproșuri, a-și reproșa; a se căi; a se pocăi, a-și smulge părul din cap, a-și mușca buzele (de părere de rău), a-și pune cenușă în cap, a-și mușca limba, a se da cu capul de pereți; a-și exprima regretul, a-i plînge (cuiva) de milă, a deplînge, a deplora (rar). A cere scuze, a cere iertare, a-și prezenta scuzele. A se întrista, a se îndurera, a se amărî, a se mîhni, a se obidi (înv. și pop.). Adv. Cu regret, cu tot regretul, cu părere de rău; (în mod) regretabil. V. durere, lamentare, milă, tristețe.

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. ◊ Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească; p. gener. orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins, cap. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap sau a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu nici un preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nici o nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = transductor electromagnetic care transformă variațiile unui semnal electric în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. – Lat. caput, (II) după fr. chef (< lat. caput).

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. S. n. 1. Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, alcătuită din cutia craniană și legată de trunchi prin gât. ◊ Loc. adv. Din cap până-n picioare = de sus până jos, în întregime, cu desăvârșire. Cu noaptea-n cap = dis-de-dimineață. (Până) peste cap = extrem de..., exagerat de... Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus, mai deștept, mai reușit, mai bine. Cu capul plecat = rușinat, umilit, învins. Pe după cap = pe după gât, la ceafă. Loc. adj. (Fam.) Bătut (sau căzut) în cap = tâmpit, prost. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; a depune eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trânti (pe cineva) la pământ; a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da peste cap (paharul, băutura etc.) = a înghiți dintr-odată conținutul unui pahar, al unei căni etc. A da (ceva) peste cap = a) a schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc.; b) a lucra repede, superficial, de mântuială. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; a ataca cu violență pe cineva; a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a fi distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de disperare sau de necaz, a regreta o greșeală făcută. A-și lua (sau a apuca) lumea în cap = a pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se declara învins, a se supune. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva (o situație neplăcută, un necaz etc.) = a veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). A sta (sau a ședea, a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lângă cineva. A ședea (sau a sta) pe capul cuiva = a sta pe lângă sau la cineva (creându-i neplăceri, plictisindu-l etc.). A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. ◊ Cap de familie = bărbatul care exercită puterea maritală și părintească; p. gener. orice persoană care asigură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. ◊ Cap de expresie = portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. ♦ (La fotbal) Lovire a mingii cu capul. ♦ Cap de bour = nume sub care sunt cunoscute primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul unui bour. ♦ Parte a monedei pe care se află imprimat capul unei persoane. ♦ Părul capului. 2. Căpătâi; căpătâiul patului. 3. Individ, ins. Câte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, în număr foarte mare, pe întrecute. Câte capete, atâtea păreri, exprimă o mare divergență de opinii. 4. Minte, gândire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (ori de) cap sau a avea cap ușor = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap ori a avea cap greu = a pricepe cu greutate; a fi prost. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gândul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. A-i sta capul la... = a se gândi la... A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) capul = a se gândi, a se strădui pentru a soluționa o problemă. A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva, a lămuri (pe cineva). A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci, a învârti) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A nu avea cap să... = a nu avea posibilitatea să..., a nu putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. A plăti cu capul. ♦ (Astăzi în expr.) Odată cu capul sau în ruptul capului = cu niciun preț, niciodată. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. S. m. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. S. n. 1. Vârf (al unui obiect). ♦ Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfârșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic grav, nicio nenorocire. A sta (sau a ședea, a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stând în pat, a sta în șezut. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămână, de iarnă etc.) = începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.). Cap de coloană = persoană sau grupul care stă în fruntea coloanei. Cap de afiș (sau cap de listă) = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început, de la începutul rândului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a ceva). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfârșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfârși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Niciun cap de ață = absolut nimic. Până la un cap de ață = tot. 6. (În sintagma) Cap magnetic = dispozitiv utilizat pentru înscrierea, citirea-preluarea sau ștergerea informației înscrise pe bandă, casetă, disc sau tambur magnetic. – Lat. caput, (II) după fr. chef.

BATE (bat) I. vb. tr. 1 A lovi de mai multe ori pe cineva, a-i da lovituri cu mîna, cu un băț, etc. pentru a-l pedepsi, pentru a-i face rău: ~ cu pumnii, cu mîna, cu picioarele, cu bățul; ~ măr pe cineva, a-l bate rău, a-l stîlci în bătăi; ~ la tălpi pe cineva, a pedepsi pe cineva lovindu-l peste tălpi cu o nuia, cu un băț; Fig. ~ la tălpi (sau la pingea), a prăpădi, a cheltui în jocuri și în petreceri: cînd puneau mîna pe cîte o para, o băteau la tălpi pe must (I.-GH.); proverb ~ șeaua să priceapă iapa 👉 IAPĂ; ~ pe umăr pe cineva, a-l lovi ușurel cu mîna peste umăr în chip prietenos ¶ 2 A lovi cu putere de ceva, a izbi: muierea rea singură-și dă palme și-și bate capul de pereți (PANN) ¶ 3 A pedepsi (vorb. de urgia dumnezeească, mai ales în blesteme): Dumnezeu nu bate cu bățul, se zice cînd vine peste cineva o nenorocire; bată-te varga lui Dumnezeu! bată-te mînia lui Dumnezeu!; de asemenea, în jurăminte și blesteme: să mă bată Dumnezeu dacă mint; bată-l Dumnezeu! Alte expresiuni ca: bată-l norocul! bată-l fericea! bată-l cucul! bată-l crucea! bată-l pîrdalnicul! bată-l pustia! etc. se întrebuințează adesea ca exclamațiuni de uimire sau de admirare: sare ca o maimuță pe armăsar, parcă-l văz, bată-l Dumnezeu! (I.-GH.) ¶ 4 🎖️ A învinge, a birui (în războiu, în luptă): Ștefan cel Mare a bătut pe Turci în mai multe rînduri ¶ 5 🎖️A lovi, a ataca o cetate cu tunuri, cu puști, cu mașini de războiu, pentru a o cuprinde: Vineri de dimineață au început a batere cetatea (GR.-UR.); de aci (vorb. de puști sau de tunuri) a trage, a lovi, a ținti, a împușca: număram tunurile care băteau Silistria (I.-GH.); ~ războiu, a purta războiu, a se lupta, a se război ¶ 6 Fig. A învinge, a întrece, a se arăta mai tare (într’o discuție, într’o polemică, la joc): l-am bătut de două ori la biliard ¶ 7 A da lovituri cu o unealtă pentru a prelucra ceva, pentru a scoate ceva dintr’un lucru: 🚜 ~ pămîntul (aria, etc.), a întări pămîntul prin lovituri cu maiul, cu picioarele, etc.; 🔧 ~ fierul, a-l lucra cu ciocanul, a-l ciocăni: proverb: bate fierul cît e cald, nu scăpa prilejul din mînă, nu pierde vremea, zorește o afacere cînd vezi că e bine îndrumată; 🚜 ~ coasa, a ciocăni coasa cu ciocanul pentru a o ascuți; 🪙 ~ monetă, a face bani: 🚜 ~ grîul, porumbul, etc. a desface prin lovituri cu îmblăciul, etc, grăunțele de grîu, boabele de porumb, etc., a îmblăti; ⛓ ~ pînza, a lovi cu vătalele firele de bătătură pentru a face țesătura mai deasă; ~ un pom, a-l scutura, a-i lovi crengile cu o prăjină, cu o nuia, ca să pice fructele; proverb: bate nucile pînă nu pică frunza, să facem ori-ce lucru Ia vreme; ~ hainele, covoarele, a le lovi cu un băț ca să iasă praful din ele ¶ 8 A amesteca bine prin lovituri date cu o unealtă: ~ ouăle; ~ laptele; ~ apa să aleagă unt, a face o muncă zadarnică, a lucra fără rost; 🍽 ~ mazărea, fasolea, lintea, a reduce boabele fierte de mazăre, etc. în stare aproape lichidă, frecîndu-le și amestecîndu-le bine; ♠️ ~ cărțile (de joc), a le amesteca ¶ 9 A înfige, a vîrî, a băga în ceva. a înțepeni prin lovituri repetate: ~ un cuiu, un piron în perete; ~ un par, un țăruș în pămînt; ~ broasca la ușă; ~ potcoava; ~ cercuri la o bute ¶ 10 🎼 A face să răsune prin lovituri (vorb. de unele instrumente muzicale): ~ toba, toaca; proverb: bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte; ~ tactul, măsura, a măsura tactul, timpul, lovind ușor cu ceva; – a juca lovind tare cu picioarele în pămînt: ~ brîul, chindia ¶ 11 ⛹ A asvîrli, a arunca departe, a repezi, lovind cu ceva: ~ mingea, țurca, poarca, etc. ¶ 12 A umbla des într’un loc, a străbate, a cutreiera: se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele (I.-GH.); toată ziulica bate prundurile după scăldat, în loc să pască cei cîrlani (CRG.); ordonă... să bată codrii, ca să prinză pe fugari (NEG.); de aci proverb: ~ drumurile, ~ ulițele, ~ podurile, ~ cîmpurile, a umbla haimana, a umbla încoace și încolo pe drumuri fără nici un rost; ~ cîmpii, a vorbi într’aiurea; ~ ușile (L.-M.), a umbla din casă în casă fără căpătîiu ¶ 13 🐑 A mîna: ~ oile ¶ 14 A da lovituri, a lovi (vorb, de unele părți ale corpului): a-și ~ pieptul cu pumnii; pr. ext.: a-și ~ picioarele, a se osteni de geaba; de geabă vă mai bateți picioarele ducîndu-vă (CRG.); a-și ~ gura, a-și ~ limba (ZNN.). a vorbi de geaba, fără nici un folos ¶ 15 A vătăma, a răni prin frecare, prin apăsare: ghetele m’au bătut rău la picioare; l-a bătut jugul la ceafă ¶ 16 familiar A munci, a chinui, a nu da pace: ~ capul cuiva, a nu-i da pace, a-l supăra cu o cerere; a-și ~ capul, mintea, gîndul, firea, a-și frămînta mintea, a se osteni cercetînd ceva; a-l ~ la cap, a-l ameți, a-i produce amețeli (vorb. de băuturi spirtoase, de cărbuni aprinși): l-au bătut cărbunii la cap; și ’n mod absolut (fără obiect direct): aceasta-i altă băutură: bate mai tare la cap (SB.); a-l ~ gîndurile (sau gîndul), cugetul, mintea, a-l îndemna cugetul, a-l împinge să facă ceva ¶ 17 🌦 A vătăma, a aduce stricăciuni, a bîntui (vorb. de ploaie, grindină, brumă, etc.): Româncele serbează toate Joile de după Paști... ca grindina să nu le bată holdele (MAR.) ¶ 18 🌦 A sufla tare (vorb. de vînt): cînd vînturile îl bat, frunzele-i cad la pămînt (GOL.) ¶ 19 A izbi, a lovi cu putere (vorb. de apă. de valuri): corabia mare și valuri mari o bat (PANN) ¶ 20 🌦 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale (vorb. de soare, de lună): luna-l bătea în față (VLAH.) ¶ 21 A atinge: părul i se făcuse cu totul de aur și-i crescuse de bătea pulpele (ISP.) ¶ 22 ⛪ ~ mătănii, a face mătănii; a bătut mătănii pentru mîntuirea țării, milostiva Domnița Elena (VLAH.) ¶ 23 🐑 ~ un berbec, ~ un țap, a-l întoarce, a-l castra ¶ 24 🐒 ~ o iapă, a o încăleca (armăsarul) pentru fecundațiune ¶ 25 A-și ~ joc de cineva, a-l lua în rîs, a-l batjocori, a-l lua în bătaie de joc. II. vb. intr. 1 A lovi, a da una sau mai multe lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de în): bătea cu pumnii în ușă și-mi striga de zor să-i deschid (VLAH.); ~ cu piciorul în pămînt; de aci, în mod absolut: bate și ți se va deschide, cere și ți se va da; ~ în palme, a lovi de mai multe ori cu o palmă în cealaltă, a plesni din mîini: a) în semn de aprobare, de mulțumire, de bucurie; b) pentru a chema o slugă: bătu în palme și porunci feciorului să-mi aștearnă în odaia copiilor (I.-GH.); proverb: cît ai bate în palme, într’o clipă, îndată, numai decît ¶ 2 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de la): ~ la ușă, la poartă; Fig.: în sfîrșit succesele au început să bată și la ușa mea (VLAH.); Fig.: (Crăciunul) bate la ușă, se apropie, nu e departe; proverb: cine bate la poarta altuia, o să bată și altul la poarta lui, cine cere un serviciu de la altul, va veni vremea să i se ceară și lui ¶ 3 A lovi, a da lovituri în ceva (cu obiectul indirect precedat de din): ~ din picior, a) a lovi cu piciorul în pămînt; b) Fig. a porunci, a se răsti; Fig.: ~ din pinteni, a fi foarte bucuros, a nu mai putea de bucurie ¶ 4 A izbi, a lovi cu putere (cu obiectul indirect precedat de în): zidul de afară în care bat valurile Oltului (VLAH.) ¶ 5 A mișca: ~ din aripi sau cu aripile; proverb: ~ din (sau în) buze, a duce lipsă de un lucru de mare trebuință, a rămînea înșelat în așteptările sale, a nu se alege cu nimic ¶ 6 🫀 A se mișca în mod ritmic, a svîcni: a-i ~ inima, pieptul, vîna, pulsul, tîmpla; Fig.: a cărui inimă bate la ori-ce faptă nobilă (I.-GH.) ¶ 7 🌦 A sufla (vorb. de vînt); îi bate vîntul în traistă, e sărac lipit; proverb: cîinii latră, vîntul bate, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 8 🌦 A cădea cu putere, cu sgomot (vorb. de ploaie, de grindină, etc.): cînd bate piatra, înfige toporul în pămînt, că-i bine (ȘEZ.): într’o seară lungă de iarnă, pe cînd ninsoarea bătea în geamuri (I.-GH.) ¶ 9 🎼 A răsuna, a suna (vorb. de tobă, clopot, etc,): băteau dobele, de gîndeai că bubue (RET.); clopotele bisericii domnești... băteau cu glas jalnic (ODOB.); de asemenea vorb. de un ceasornic: ceasornicul ce bătea de se auzea peste tot tîrgul (LET.); de aci, familiar: ~ la auz ori la urechi, a atrage luarea aminte, a face vîlvă; înființase o societate secretă, cu numele de eterie, nume modest, care nu bătea la auz (I.-GH.); Fig.: ~ bine (sau rău la urechi), a suna frumos (urît), a plăcea (a nu plăcea) auzului ¶ 10 A lătra: cîinii... au început a ~ strașnic (SEV.); proverb: cîinele bate, vîntul duce, lumea multe vorbește, dar omului să nu-i pese, ci să-și vadă de treabă ¶ 11 A lovi, a atinge, a învălui cu razele sale, a lumina (vorb. de soare, lună, stele, de lumina focului, etc.): cînd am deschis ochii, soarele bătea în geam (VLAH.) ¶ 12 ⚔️ A împușca, a ținti: Turcii băteau cu tunurile în Muscali de-i prăpădeau (I.-GH.); cît bate pușca, cît de departe poate să ajungă, să străbată glonțul puștii; de aci, Fig.: cît bate ochiul, cît vezi cu ochii, cît poți cuprinde cu vederea, cît vezi de departe ¶ 13 ~ la ochi, a atrage prea mult luarea aminte (trezind interes sau bănuială) ¶ 14 vorb. de colori: ~ în roșu, în galben, etc., a da în roșu, în galben, a se apropia întru cîtva de una din aceste colori ¶ 15 Mold. ~ (cu...), a avea tragere de inimă, a avea simpatie: Luluța nu bate nicidecum cu Guliță (ALECS.). III. vb. refl. 1 A se lovi unul pe altul, a-și da lovituri unul altuia: băieții se bat între ei; s’au bătut cu pietre, cu pumnii, cu picioarele, cu ciomagul, cu sabia, etc.; (construit cu în): s’a bătut în duel; berbecii se bat în capete; ~ cap în cap sau în capete ¶ 2 🎖️ A se lupta pe cîmpul de bătaie, a se război: Românii s’au bătut totdeauna, n’a fost războiu fără ca ei să nu fi sărit asupra păgînilor (I.-GH.) ¶ 3 Fig. ~ cu moartea, a trage de moarte, a fi în agonie; ~ cu morile de vînt, a se lupta cu primejdii sau greutăți închipuite; ~ cu gîndurile, a se frămînta cu mintea ¶ 4 A se certa, a se lupta, a căuta să se întreacă unii pe alții pentru a căpăta ceva: liftele streine... cari se băteau mereu pe biata țară se retrăseseră peste Dunăre (I.-GH.); de aci, Fig. Mold. Bucov. a căuta cu drag pe cineva sau ceva, a-i plăcea din cale afară; (băiatul) se bate tare după femei (VOR.); o vită care se bate foarte tare după sare se numește în unele părți ale Bucovinei mîrsită (MAR.) ¶ 5 A se lovi pe sine, a-și da lovituri: începe a plînge și a se ~ cu pumnii în cap (I.-GH.); proverb: ~ cu mîna (sau cu palma) peste gură 👉 GURĂ ¶ 6 A se lovi cu putere de ceva, a se izbi: s’a bătut cu capul de toți pereții; proverb: omul pînă cînd nu se bate cu capul de pragul de sus, nu-l vede pe cel de jos 👉 PRAG ¶ 7 🫀 A se mișca în mod ritmic, a se clăti, a svîcni: i se bate inima, vîna, pulsul, tîmpla, pieptul, ochiul, sprînceana ¶ 8 A se svîrcoli, a se sbate: nu te-a frămîntat dorul ca să te bați pe iarbă noaptea întreagă fără să adormi (DLVR.); proverb: ~ ca peștele pe uscat, a duce o viață plină de necazuri [lat. batt(u)ĕre].

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale bot) și legată de trunchi prin gît. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire. (Pînă) peste cap = prea mult. Cu noaptea-n cap = foarte de dimineață. Cu un cap mai sus = (cu mult) mai sus. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. A da (pe cineva) peste cap = a trînti (pe cineva) la pămînt; fig. a da jos dintr-o situație, a doborî, a învinge. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o înghițitură. A scoate capul în lume = a ieși între oameni, în societate. A i se urca (cuiva) la cap = a) a deveni îngîmfat, îndrăzneț, obraznic; b) a fi amețit de băutură. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = a nu ști ce să mai facă, a fi copleșit de... A-și pierde capul = a se zăpăci. A nu mai avea unde să-și pună capul = a ajunge fără adăpost, pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu se sinchisi de ceea ce se întîmplă. A da din cap = a clătina capul (în semn de aprobare, de refuz etc.). A da (cuiva) la cap = a lovi; a omorî; fig. a ataca, a distruge (cu vorba sau cu scrisul). A umbla cu capul în traistă = a umbla distrat, neatent. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți) = a fi cuprins de desperare sau de necaz. A-și lua lumea în cap = a pleca, rătăcind în lume. A-și pleca capul = a se simți rușinat, umilit; a se da învins. Cu capul plecat = rușinat, umilit; învins. Pe după cap = pe după gît, la ceafă. Bătut (sau căzut) în cap = tîmpit, prost. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de calități. A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) capul cuiva = a fi lovit de o nenorocire, a trebui să suporte o serie de dificultăți. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva (creîndu-i neplăceri). A sta (sau a se ține) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a stărui fără încetare pe lîngă cineva. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. (Reg.) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a se afla într-o împrejurare grea și a nu mai ști ce să facă. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. ♦ Părul capului. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se lua cu mîinile de păr (de necaz, de ciudă sau de deznădejde); p. ext. a-i fi necaz, ciudă, a fi deznădăjduit. 2. Căpătîi; căpătîiul patului. 3. Individ, ins, om. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute. ♦ (La pl.) Capital. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele (TEODORESCU). 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = (în mod) inteligent, deștept. Fără cap = (în mod) necugetat. ◊ Loc. adj. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă; cuminte. ◊ Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept. A fi greu (sau tare) de cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva ceva) în cap = a face pe cineva să creadă ceva. A nu(-i) intra (cuiva) în cap = a nu putea pricepe (ceva). A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe; a ține minte. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la...; a uita. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a-l stăpîni mereu (același gînd). A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe. A-l duce (sau a-i sta) capul la... = a-i trece prin minte, a se gîndi la... A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = a se gîndi intens (spre a soluționa o problemă). A-i deschide (cuiva) capul = a face (pe cineva) să înțeleagă ceva. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, nesupravegheat. A face (ceva) din (sau de) capul său = a face (ceva) fără a se consulta cu altcineva. A întoarce (sau a suci) capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată; a zăpăci; a face pe cineva să se îndrăgostească. A avea cap să... = a avea posibilitatea să..., a putea să... ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Înv.) Viață. (Astăzi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc; a garanta cu viața pentru cineva. O dată cu capul = cu nici un preț. În ruptul capului = cu primejdia vieții; cu nici un preț. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața; a face nebunii. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-lui-Adam = strigă; b) (Bot.) cap-de-cocoș = dulcișor¹; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui = plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) capul-balaurului = o parte a constelației balaurului. II. Căpetenie, șef, conducător. ♦ Inițiator. III. 1. Vîrf (al unui obiect). ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv, instrument etc. ♦ Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap (I 1), folosit în diverse scopuri tehnice. 2. Partea extremă cu care începe sau sfîrșește ceva. ◊ Cap de pod = loc aflat pe teritoriu inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc.; p. ext. forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și a mijloacelor de luptă. ◊ Loc. adv. Cap la (sau în) cap = cu părțile extreme alăturate. ◊ Expr. Cap de țară = margine de țară; hotar. (Reg.) Nu-i (un) cap de țară = nu-i nimic, n-are importanță. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a se ridica stînd în pat, stînd așezat, șezînd. 3. Partea de dinainte; început, frunte. În capul coloanei. ◊ Cap de an (sau de săptămînă, de iarnă etc.) = începutul unui an (al unei săptămîni etc.). Cap de coloană = cel sau cei care stau în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. ◊ Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Din (sau de la) cap = de la început; de la începutul rîndului. Din capul locului = înainte de a începe ceva; de la început. ♦ Partea principală, mai aleasă (a unui lucru). ◊ Expr. Capul mesei = locul de onoare la masă. 4. Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. ◊ Expr. A o scoate la cap = a sfîrși (cu bine). A-i da de cap = a rezolva; a învinge, a răzbi. În cap = (după numerale) exact, întocmai. 5. Bucățică ruptă sau rămasă dintr-un obiect; p. ext. lucru de mică importanță. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Pînă la un cap de ață = tot. – Lat. caput.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete = care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lasa, a izbi etc.) ușă (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușă, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci cînd spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. ♦ Element anatomic, membrană etc. care înconjură o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

PERETE, pereți, s. m. 1. Element de construcție așezat vertical (sau puțin înclinat), făcut din zidărie, din lemn, din piatră etc., care limitează, separă sau izolează încăperile unei clădiri între ele sau de exterior și care susține planșeele, etajele și acoperișul. ◊ Loc. adj. De perete= care este fixat, prins de perete. Lampă de perete. ◊ Loc. adj. și adv. Perete în perete = cu unul din pereți comun sau lipit de cel al încăperii vecine; p. ext. (care este) în imediata vecinătate a (locuinței) cuiva. ◊ Expr. A da (sau a deschide, a lăsa, a izbi etc.) ușa (sau poarta) de perete = a deschide larg, la maximum ușa, poarta. A se da (sau a se izbi, a se bate) cu capul de pereți (sau de toți pereții) = a fi deznădăjduit; a regreta enorm o greșeală făcută. De când (se) scria musca pe perete = de demult. Între patru pereți = a) la adăpost; b) în secret; izolat. Pereții au ochi (sau urechi), se zice pentru a atrage cuiva atenția să fie precaut, să se ferească atunci când spune ceva (secret). A vorbi la pereți = a vorbi zadarnic, fără să fie ascultat. 2. Masiv pietros care se înalță (aproape) vertical. 3. Parte a unui obiect, a unui sistem tehnic etc. care se aseamănă cu un perete (1), mărginind, izolând, protejând; piesă dintr-un sistem tehnic care are rolul de a separa între ele anumite spații sau sistemul tehnic de spațiile înconjurătoare. 4 Element anatomic, membrană etc. care înconjoară o cavitate a corpului. [Var.: (reg.) părete s. m.] – Lat. paries, -tis.

MUȘCA, mușc, vb. I. 1. Tranz. A apuca puternic cu dinții și a strînge (provocînd durere, rănind sau sfîșiind). Lăsați cîinii în pace, c-o să vă muște! REBREANU, R. II 30. O lovi după ceafă de era să-și muște limba. ISPIRESCU, L. 208. Cățelușa a mușcat-o de i-a rupt degetele. CREANGĂ, P. 294. ◊ Fig. Roțile [tractorului] se înfig în pămînt, nu în pietrele drumului pe care le mușcă. DUMITRIU, V. L. 111. Tîrnăcopul, pila, mîna mușcă stîncă cu-ndîrjire. MACEDONSKI, O. I 231. ◊ Expr. A-și mușca mîinile (sau degetele) = a se căi amarnic. Ai să-ți muști mîinile... și ai să te dai cu capul de toți pereții. CAMIL PETRESCU, U. N. 49. Își mușca fata acum degețelele... de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. A-și mușca buzele v. buză. A-l mușca pe cineva de inimă să... = a se lăsa ispitit să. Tu cînd îi intra la pasere, să o iei, dar să nu care cumva să te muște de inimă să pui mîna pe cușcă. ȘEZ. IV 172. ◊ Absol. Cîinele cînd mușcă nu mai latră! REBREANU, R. II 73. Calu-i turbă, mușcă, sare Nechezind cu înfocare. ALECSANDRI, P. II 1. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și indicînd obiectul sau partea obiectului care se apucă) Mușcă-mă de vîrful degetului, să văz: dorm ori sînt deștept? CARAGIALE, O. III 69. Nevăstuica.. de multe ori mușcă vitele de picioare. ȘEZ. III 204. ♦ Fig. A pricinui durere, usturime; a înțepa. Simte sub tălpi iarna, cum îl mușcă prin încălțăminte. SAHIA, N. 91. ◊ Intranz. Frigul începe a mușca, măntăile coboară de pe poliți. SADOVEANU, O. VI 254. Arșița miezului înflăcărat al zilelor de iulie mușca cu dinți de foc pretutindeni. HOGAȘ, M. N. 172. 2. Intranz. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. «din») A rupe cu dinții o bucată dintr-un aliment (pentru a mînca). Grigoriță mușcă din o felie de măr și sorbi foarte liniștit din paharul cu vin. HOGAȘ, DR. II 26. ◊ Fig. Al nostru-i pămîntul din care fierul va mușca. BENIUC, V. 111. Numai susurul Prahovei, numai detunătura unei stînci prăvălită din înălțimi, numai izbitura securilor care mușcau din tulpina mustoasă a copacilor, tulburau tihna locului. PAS, L. II 157. 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe răutăcioase, sarcastice.

DA³, dau, vb. I. I. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A întinde cuiva un obiect; a înmîna, a oferi. Mama lui Abu-Hasan... le-a dat trei feluri de mîncări. CARAGIALE, O. III 63. Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă... Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs. EMINESCU, O. I 147. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. Am dat cina asta ca să-l onorez pe Spallazini. CAMIL PETRESCU, T. II 191. Acum să dăm o petrecere, la care... să chemăm și pe Ber-Căciulă! VISSARION, B. 74. A da (cuiva) o gură (sau o guriță) = a săruta pe cineva. Să rîzi mai bine și să-mi dai O gură, numai una. EMINESCU, O. I 174. A da (cuiva) mîna sau a da mîna cu cineva v. mînă. A da cuiva mură-n gură v. mură. A-și da bucățica de la gură v. bucățică. A da bună ziua (bună seara, binețe etc.) = a saluta pe cineva. Și mai dau bun-întîlniș cu unul. SADOVEANU, O. I 564. Dai domnului strein bună seara. Întinzi mîna. Îți spui numele. C. PETRESCU, A. 285. Cînd oamenii se-ntoarnă-n sat Și-mi dau, pe rînd, binețe. IOSIF, PATR. 30. A da față cu cineva = a se vedea, a se întîlni cu cineva. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemînă, a face rost de ceva, a procura. Te rog s-mi dai bani de cheltuială, straie de primeneală, arme și cal de călărie, ca să și pornesc fără zăbavă. CREANGĂ, P. 184. Dați-mi, dați-mi aripioare, Să zbor iute pe sub soare. ALECSANDRI, P. II 102. 2. A împărți, a distribui, a repartiza. Știu că s-a împărțit la companii rachiu. L-ai dat oamenilor? CAMILAR, N. I 161. Dînd două-trei cărți [de joc]. NEGRUZZI, S. I 85. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. Ești mama lui Iorgovan, Mîndrul nostru căpitan. Să ne fii mamă și nouă Care-am dat cu el în două Munca noastră de mulți ani, Împărțind grămezi de bani. TEODORESCU, P. P. 559. A-i da (cuiva) un număr oarecare de ani = a atribui (cuiva) o anumită vîrstă. Eu de-abia ți-aș fi dat șepte, mult opt ani. CREANGĂ, P. 148. A da cuiva cîștig de cauză = a face pe cineva să cîștige (într-un diferend). ♦ A repartiza cuiva un lucru spre executare, a însărcina pe cineva cu ceva, a obliga la ceva. Profesoara ne-a dat să scriem despre Delta Dunării. ▭ Părinții pustnici... mi-au dat canon să mănînc lapte numai de la o vacă. CREANGĂ, P. 116. ◊ Expr. A da (cuiva) de lucru = a însărcina pe cineva cu o muncă, a-i procura o ocupație; a pricinui cuiva multă bătaie de cap, a-l face să o scoată greu la capăt, să se căznească mult. După obicei, ea le dă de lucru cu măsură. CREANGĂ, P. 7. Hai la treabă, cumătriță, că lupul ți-a dat de lucru! id. ib. 29. 3. (Cu privire la persoane, de obicei urmat de determinări ca «pe mîna», «în seama», «în paza», «în grija» etc.) A încredința, a preda. Dete pe fiu-său acestui vînător ca să-l învețe meșteșugul său. ISPIRESCU, L. 183. Pornește spre casă, urmat de cîțiva ostași, în paza cărora l-a dat împăratul. CREANGĂ, P. 84. ◊ Expr. A da (pe cineva) în judecată = a chema pe cineva în fața justiției a intenta (cuiva) un proces. ♦ (Cu privire la obiecte) A preda (pentru a se descărca de o îndatorire). A dat în primire, aceluiași copil, costumul și jobenul. SAHIA, N. 103. Spune-i că te prinzi să-i dai în girezi tot grîul cît îl are semănat. CREANGĂ, P. 155. 4. A preda ceva cuiva (uneori la cererea acestuia), a pune pe cineva în posesia unui lucru (fără a cere sau a primi ceva în schimb), a face cuiva parte de... Țara... s-a gîndit să vă deie pămînt. CAMILAR, N. I 247. Plîngem și dăm – căci ni se cere. Trebuie să deie toți – căci le cerem. SADOVEANU, Z. C. 247. ♦ (Uneori determinat prin «în dar», «de pomană», «plocon» etc.) A dărui. Murise un flăcău... și-mi «dase mă-sa lui» pantaloni de pomană. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 11. [Era] gata totdeauna să-și ia bucata de la gură sau haina de pe dînsa ca s-o dea. M. I. CARAGIALE, C. 134. Îl întîmpină în pragul ușii cerșitoarea, căreia îi dăduse el un ban de pomană. CREANGĂ, P. 213. ◊ Fig. Dă-mi-i mie ochii negri... nu privi cu ei în laturi. EMINESCU, O. I 155. ◊ Expr. A-și da cuvîntul (de onoare) v. cuvînt. ♦ A pune ceva la dispoziția cuiva contra plată. Dă odăi cu chirie. STANCU, D. 245. ♦ (Mai ales determinat prin «împrumut», «cu camătă», «cu dobîndă», «pe datorie» etc.) A împrumuta pe cineva (cu ceva). Ar mai fi cerut, dar știa că Busuioc nu-i dă pe datorie, fiindcă mai e scris acolo la catastif. REBREANU, R. II 57. (Fig.) Lelișoară de pe plai, Spune-mi gura cui o dai? Dă-mi-o mie-n datorie. ȘEZ. I 270. ◊ Expr. A da (pămîntul) în parte v. parte. A da (pămîntul) în arendă v. arendă. ♦ (Uneori determinat prin «înapoi») A întoarce cuiva ceva primit de la el sau ceea ce i se cuvine; a restitui. Băgați de seamă, aveți timp să dați înapoi ce-ați furat. CAMIL PETRESCU, U. N. 295. Uite, maică, urîtul, Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie, El zice c-o să mă ieie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 5. (Cu privire la persoane) A pune la dispoziția cuiva, a repartiza; (popular, cu sensul reueșind din context) a mărita o fată (cu cineva). Ne-am îngrijit de plecarea cuvioșiei-sale și-i dăm slujitori care să-l petreacă pînă la Dunăre. SADOVEANU, Z. C. 168. Dete fetelor pentru grădină un paznic neadormit. ISPIRESCU, U. 13. Îmi dai pe Măndica? ALECSANDRI, T. I 332. ◊ Expr. (Popular) A da (o fată) după cineva = a mărita (pe o fată) cu cineva. Am auzit că ai tăi ar fi glăsuit Că te-or da după mine, fiindcă-s sărac. VINTILĂ, O. 41. Mămucă, să nu mă dai după urît și după bătrîn, ca să mă bucur și eu de viață, cum te-ai bucurat dumneata. SADOVEANU, B. 30. Împăratul... a făcut sfat și a găsit cu cale să deie fata după feciorul moșneagului. CREANGĂ, P. 85. (Rar) A da unei fete (de bărbat) pe cineva = a căsători o fată cu cineva. Tecla se îndrăgi de Stoicea pe viață și pe moarte; și boier Rovin, neavînd ce face, îi dădu pe Stoicea. GALACTION, O. I 51. Împăratul... dete de bărbat fie-sei pe argat. ISPIRESCU, L. 169. 6. (Uneori urmat de determinări introduse prin prep. «pentru», «în locul», «pe» etc.) A oferi ceva în schimbul, în locul... (spre a plăti sau a răscumpăra ceva); a schimba cu... Bătrînețe, bătrînețe, cum te-aș da pe tinerețe! POP. ◊ Expr. A da cinstea pe rușine v. cinste. (Mold.) A da toate pe una = a nu mai avea încotro, a nu-i rămîne altceva decît... Căci și împăratul, cît era de împărat, le dăduse acum toate pe una, și nici macar aceea nu era bună: frica! CREANGĂ, P. 86. (Familiar) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se zice pentru a arăta că prețuim pe unul mai mult decît pe celălalt. Nu-l dau pe Ion pe cinci ca Gheorghe. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se crede mai grozav decît altul, a nu se lăsa învins sau întrecut de altul, a nu se lăsa schimbat cu altul. Hei! pipiric, pipiric, dară voinic, nu se dă pe orișicine! SBIERA, P. 178. Nu m-aș da pe zece ca d-al de ăștia. ISPIRESCU, L. 15. (Refl., rar) A nu se da pentru mult = a se considera foarte mulțumit de sine sau de situație. E rău la părău, cu geta feciorul de împărat, toate ca toate dar de asta să mă văd o dată scăpat, apoi nu m-aș da pentru mult. BOTA, P. 7. ♦ A oferi (în schimb, drept plată), a plăti. Cît dă de-o căruță? – Cum cît dă?... – Cît plătește? a răspuns tare Miai. PREDA, Î. 120. Nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? ISPIRESCU, L. 231. Noră-mea vrea să meargă la Piatră. Cît să-ți dau ca să mi-o duci? CREANGĂ, P. 113. ◊ Expr. A da ortul popii v. ort. A da bir cu fugiții v. bir. ♦ A vinde. Mergem la Pațanghel, să vedem cum a dat porumbul. PREDA, Î. 74. Dau numai pe bani CAMILAR, N. I 166. Cine are un petic de pămînt, din sărăcime, îl dă pe ce pe apă nu curge, ca să scape de foamete. STANCU, D. 102. 7. A jertfi, a sacrifica. N-avem soți, nici fii de dat. BANUȘ, B. 123. Cîinele acesta zece ani a dat din viața lui ca să sară la porunca mea. ISAC, O. 178. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament pentru cineva sau pentru ceva. Să nu uităm pe acei care și-au dat viața pentru transformarea revoluționară a patriei. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 371, 3, 1. Mi-aș da viața ca să te apăr. CAMIL PETRESCU, T. II 23. Îmi dau capul, spune cineva care afirmă un lucru cu energie, cu deplină siguranță. 8. (Cu sensul reieșind din context) A arunca, a azvîrli. Să iei pielea cea de porc și în foc s-o dai. CREANGĂ, P. 87. Alelei! tîlhari păgîni, Cum o să vă dau la cîni! ALECSANDRI, P. P. 88. ◊ Expr. A da vina pe cineva = a învinui. A da afară v. afară. A da pe gîrlă = a renunța la un lucru, a-l lepăda. Amu uite cum fac ei: se lăcomesc la două și dau pe gîrlă optsprezece. GALAN, Z. R. 286. A da uitării = a nu se mai gîndi la..., a uita, a părăsi. Singura mea rugă-i uitării să mă dai. EMINESCU, O. I 127. (Formulă de ocară sau de blestem) A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracul, naibii, corbilor), a-l da încolo (sau în plata domnului) = a se dezinteresa de cineva sau de ceva, a nu-și mai bate capul cu cineva sau cu ceva. Dă-l încolo de proces-verbal. SEBASTIAN, T. 247. 9. A așeza altfel, în altă poziție. Își dăduse pe ochi pălărioara rotundă. SADOVEANU, O. VI 359. Avea un fel al ei de a-și da capul pe spate. BART, E. 48. Își netezi părul de pe frunte și-l dete pe spate. EMINESCU, N. 12. ◊ Expr. A da la o parte (sau într-o parte) = a îndepărta. Dînd într-o parte ghimpoasele creci ale verdelui mărăciniș, se strecură... pînă la rădăcina celui mai înalt dintre ulmi. MACEDONSKI, O. III 7. A da ochii peste cap = (a fi pe punctul de) a muri; fig. a face fasoane. Începea să cînte de dor și amor, cu ofuri și ochii dați peste cap. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 31. Fata își dădu de cîteva ori ochii peste cap, răsuflă greu și flacăra tainică a vieții se stinse. SANDU-ALDEA, D. N. 277. Indignat grozav și dîndu-și ochii peste cap: «O, doamnă, e teribil ce se petrece!». VLAHUȚĂ, O. AL. II 8. A da (ceva) peste cap = a face un lucru de mîntuială, a lucra superficial. A da (pe cineva) peste cap v. cap (I 1). A da (ceva) după spate = a lăsa la o parte, a trece cu vederea. Mane, fîrtate! Dă-ți mînia după spate. ALECSANDRI, P. P. 73. A da ușa (poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg. Dete poarta de părete și trecu înainte. ISPIRESCU, L. 359. A da cărțile pe față v. carte. ♦ A petrece prin sau pe după ceva. Un domn scurt și gras, cu ochelari dați după ureche. C. PETRESCU, Î. I 12. ♦ (Complementul indică o băutură sau o cantitate de băutură; determinat prin «pe gît», «de dușcă», «peste cap», «pe spate») A bea (lacom, dintr-o dată sau în cantități mari), a goli bînd, a turna pe gît. Dădu restul de ceai călduț pe gît. C. PETRESCU, C. V. 130. Baba dădu rachiul pe gît. SANDU-ALDEA, D. N. 194. Și d-ta ai cîntec: «Ipate care da oca pe spate Și face cu mîna să-i mai aducă una». CREANGĂ, P. 150. 10. (În diverse procese de muncă, sensul reieșind din context) A da găuri = a găuri. Începu să... dea găuri cu un burghiu. C. PETRESCU, Î. II 183. A da (un obiect tăios) pe piatră = a(-l) ascuți. Scoate bulicheriul din teacă, îl dă pe amînari. CREANGĂ, P. 125. Paloșul scotea, Pe amnar îl da, De și-l ascuțea. TEODORESCU, P. P. 450. A da (un lemn) la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. (Mold.) A da (o țesătură) în undă = a spăla, a clăti. Numai de două ori pîn-acu am dat-o [pînza] în undă. ALECSANDRI, T. 259. ◊ (În legătură cu alte acțiuni ale omului) A da lecții = a preda lecții. Am un băiet, Karl, și aș vrea să-i dați d-voastră lecții. HOGAȘ, DR. II 63. A da o telegramă = a expedia o telegramă. Dați-i o telegramă din partea mea să se intereseze ce e cu depozitul. CAMIL PETRESCU, U. N. 66. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. Și voi la ziar puteți da tot ce știți. C. PETRESCU, C. V. 131. A da foc = a aprinde. Buntași care au de gînd să deie foc tîrgului în astă-noapte! ALECSANDRI, T. I 70. A da bici = a lovi cu biciul. A dat bici calului și-a plecat însoțit de argați. STANCU, D. 22. A da la mînă = a pune la dispoziția cuiva, a înmîna cuiva (un act, un obiect de folosință imediată etc.). I-a... dat la mînă hîrtie de danie. CARAGIALE, O. III 48. A da (refl. a se da) o luptă, o bătălie = a avea loc o luptă. Bătălia în care Tomșa fusese înfrînt... se dăduse dimineață. SADOVEANU, O. VII 154. Luptele se dau acum în Carpați. CAMIL PETRESCU, U. N. 419. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. Spectacolele le da în aer liber. SAHIA, N. 67. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. 11. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a emite, a scoate din sine însuși. Oile dau lînă și lapte. ▭ Ca moarte ramuri vestejite, Sătule să mai deie rod, Își lasă brațele s-atîrne Sărmanul istovit norod. TOMA, C. V. 60. N-am învățat știința ierburilor, dar. pe cît mă taie capul, sacul n-a dat niciodată trandafiri. DELAVRANCEA, A. 93. Mugurii dau frunză și cîmpii dau verdeață. ALECSANDRI, P. III 241. ♦ (Mai ales despre persoane, cu complementele: «glas», «chiot», «țipăt», «răcnet» etc.) A emite, a face să se audă. Stați să deie badea un chiot spre caii ceia. CAMILAR, N. I 309. Ea dă glas și bate cu bățul în poartă. SADOVEANU, B. 35. Le-a pătruns prin piept, ca fierul, Strigătul ce-a dat străjerul. TOMA, C. V. 139. ◊ Expr. A da dintr-însul o vorbă (sau niște vorbe) = a spune lucruri, de obicei minunate, înțelepte. Cînd da cîte-o vorbă dintr-însul, vorba era vorbă. CREANGĂ, P. 142. Are un duh cît șăpte și dă dintr-însa niște vorbe! ALECSANDRI, T. I 129. ♦ A produce, a crea. Eminescu a dat o operă de valoare universală. ◊ Expr. A da la lumină (sau la iveală) = a descoperi ceea ce este ascuns; (cu privire la scrieri) a publica. Săpăturile au dat la iveală ruinele unei vechi cetăți. ▭ Am arătat cartea me la mulți profesori... și ei m-au îndemnat ca să o dau la lumină. KOGĂLNICEANU, S. 102. A da viață = a naște, a da ființă, a făuri; fig. a anima, a însufleți. Bătrînul Dan trăiește ca șoimul singuratic... Privind cu veselie cum soarele răsare Dînd viață luminoasă cu-o caldă sărutare. ALECSANDRI, O. 206. A da (ceva) în vileag (sau tîrgului) = a divulga. Cum de să știe el ceva și să n-o deea tîrgului? ISPIRESCU, U. 112. A da de veste (sau de știre) = a aduce la cunoștință, a vesti. Mică lacrimă fierbinte, Ce te-ncerci cînd n-ai cuvinte... Să dai altui suflet veste De cît dor în tine este. TOMA, C. V. 93. Să cerc a da de știre Marghioliții, după chipul obișnuit... să-i cînt pe sub ferești. ALECSANDRI, T. I 78. A da însemnătate = a acorda atenție. Cred că ea nu dădea nici o însemnătate jocurilor deputatului. CAMIL PETRESCU, U. N. 53. A da semne de... = a indica, a arăta că..., a lăsa să se vadă că... A-și da (refl., familiar, a se da cu) părerea = a-și exprima punctul de vedere. Au să vă vină oaspeți... își dădu părerea dascălul Iov. SADOVEANU, P. M. 27. Așteaptă pe franțuz să-și deie părerea în limba lui străină. id. Z. C. 46. Poate sosește acum, se dădu cu părerea portarul binevoitor. C. PETRESCU, C. V. 123. A da gata = a) a termina, a lichida. Au dat gata patru curcani fripți. SADOVEANU, O. I 297; b) a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). (Sport) A da startul = a anunța plecarea printr-un semnal. La ora 4 s-a dat startul în prima serie a cursei de 100 m plat. 12. A provoca, a prilejui, a pricinui, a cauza, a stîrni. Zeama de mahorcă slăbește și dă căldură. CAMILAR, N. I 143. [Pajul Cupidon] dă gînduri ne-nțelese Vrîstei crude și necoapte. EMINESCU, O. I 108. Un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește, Și ce nădejdi dă unul acelălalt le ia. ALEXANDRESCU, P. 77. 13. (Mai ales urmat de verbe ca: «a cunoaște», «a înțelege» etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa, a face posibil. Îi ședea ghimpe de foc în creier, gîndindu-se că fuga lui putea să deie crezut pînă și coanei Tasica, ba chiar și Rusandei, că el e ucigașul. POPA, V. 80. Începu a horcăi, dînd să cunoască că el a adormit. RETEGANUL, P. I 76. Baba se culcă... dînd a înțelege nurori-sa că are s-o privegheze. CREANGĂ, P. 6. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mîna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a fi în stare să..., a avea posibilitatea să...; a-i veni bine la socoteală, a-i conveni. Vă impunea mult respect faptul că ei... veneau acasă... cu trăsura, și știați că pentru asta le dă mîna să plătească un leu. PAS, Z. I 110. 14. (Adesea legat de ideea divinității) A rîndui, a destina, a sorti, a hărăzi. Și dînd dumnezeu un vînt bun, corăbiile mergeau ca săgeata. ISPIRESCU, L. 24. Of, jupîneșică, of! Ce-a fost să nu dea dumnezeu să mai fie! CREANGĂ, P. 119. ◊ (Impersonal) Ploi de lumină Mi-i dat să sărut. BENIUC, V. 57. Ți-a fost dat... să-nduri toată durerea Pe care lumea n-o mai simte. VLAHUȚĂ, O. A. 50. Se înduioșa la gîndul că îi va fi dat să trăiască în liniște! MACEDONSKI, O. III 23. ◊ Expr. Ș-apoi dă doamne bine! = apoi a fost strașnic! După aceasta se începe nunta, ș-apoi dă doamne bine! CREANGĂ, P. 279. Ce-o (sau cum a) da tîrgul și norocul = cum se va întîmpla să fie, cum se va nimeri. Apoi dă, tată, cum a da tîrgul și norocul. CREANGĂ, P. 197. (Bine că) a dat dumnezeu! = în sfîrșit, după atîta așteptare, în cele din urmă. A dat dumnezeu de ne-a scris o scrisoare. 15. (Cu privire la oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «la») A așeza sau a trimite într-un loc pentru o îndeletnicire determinată. Îl deteră pe la școli și filosofi. ISPIRESCU, L. 2. ◊ Expr. A da (pe cineva) pe brazdă v. brazdă. ♦ (Cu privire la animale) A mîna. Au dat oile la păscut. SBIERA, P. 37. Drăguțule bace, Dă-ți oile-ncoace La negru zăvoi, Că-i iarbă de noi Și umbră de voi. ALECSANDRI, P. P. 1. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. Flăcăul dădea răspuns că așteaptă pe tatăl său cu paralele, ca să împace pe ciobani și pe stăpînul bălții. SADOVEANU, B. 15. A da ordin (sau poruncă) = a ordona, a porunci. M-am necăjit și am dat poruncă să dea gazeta înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 29. Prefectul i-a dat ordin să plece la expoziție «pe puțin cu trei sute de suflete». SP. POPESCU, M. G. 22. A da bucium = a vesti. Și de acolo din margini de zări, Din creieri de culme, din inimi de luncă, Dau bucium și zvoană spre depărtări, Să-și strîngă tovarăși de rodnică muncă. DEȘLIU, G. 28. A da crezare (sau crezămînt) v. crezare. A-și da (popular a da) sfîrșitul (sau sufletul, duhul) = a muri. Într-o seară, bolnava își dădu sfîrșitul. DUNĂREANU, CH. 10. I-a venit și lui rîndul să-și dea duhul. ANGHEL, PR. 129. Bătrînul a dat sfîrșitu și, după ce l-au înmormîntat, feciorii săi au pornit de au vînat toți munții. POPESCU, B. IV 4. (Prin exagerare) Eram sfîrșit de oboseală, nu mai puteam; îmi dădeam sufletul. SADOVEANU, O. VI 66. A da dovadă = a dovedi. Lenin și Stalin ne învață că membrii de partid trebuie să dea dovadă de inițiativă creatoare în muncă. LUPTA DE CLASĂ, 1951, nr. 11-12, 101. A da prilej (sau ocazie) = a prilejui. Eliberarea poporului nostru a dat prilej miilor de talente... să se afirme, să se dezvolte, să atingă culmi nebănuite în creații. CONTEMPORANUL, S. ii, 1953, nr. 353, 1/2. Eu am apelat la dumneata numai ca să-mi dai ocazie să muncesc. C. PETRESCU, C. V. 134. Natura psihică a lui Eminescu a dat prilej multor aprecieri greșite asupra poetului. IONESCU-RION, C. 65. A da ocol (sau tîrcoale), a da raita (sau o raită) = a se învîrti în jurul unui loc, a cerceta un loc. Pînă seara a clocotit tot tîrgul Nomoloasei de vestea nebunului bătrîn, care dădea tîrcoale la marginea orașului. POPA, V. 150. El poartă calul, dînd ocol... Și ochii pașei mari s-aprind. COȘBUC, P. I 109. A da năvală (sau buzna) = a năvăli. Se așeză jos pe prispă; păsările flămînde dădură buzna la căuș. VLAHUȚĂ, O. AL. I 48. (Eliptic) A venit vestea că dau tatarii. SADOVEANU, O. I 515. A da roată = a se roti. Se zbuciumă vîntu-n mînie, Iar corbii-n pribeagul lor drum Dau roate prin zarea pustie. COȘBUC, P. II 47. A da informații (sau referințe, relații) = a informa, a referi, a relata. Îți voi da relație de călătoria me. KOGĂLNICEANU, S. 41. (Rar) A da răscoală = a răscoli. Doar vîntul nopții-n ierburi dă răscoală! IOSIF, P. 24. A-și da truda (sau osteneala) = a se trudi, a se osteni. Toate chipurile și toate trudile ți le-ai dat, numai ca să mă vezi norocit și însămnat între moldoveni. KOGĂLNICEANU, S. 54. A da luciu (sau lustru) = a lustrui. Vezi luciul ăla de la bielă? Eu l-am dat. SAHIA, N. 30. Ema, dîndu-și lustru la unghii: A venit multă lume? CAMIL PETRESCU, T. II 41. A da raportul = a raporta. Am venit să dau raportul săptămînii. SEBASTIAN, T. 155. A(-și) da demisia = a demisiona. Se înturnă la Iași și îi dete demisiunea. NEGRUZZI, S. I 111. ◊ Expr. A da (un) examen = a se prezenta la un examen, a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva, a fi tras la răspundere. Dacă va fi să dau cuiva socoteală, voi istorisi tot ce-am văzut. CAMILAR, N. I 425. Ți-am cerut să-mi dai samă ce cauți la hotar. SADOVEANU, F. J. 152. Eu n-am teamă De-a mele fapte-n viață să dau în ceruri seamă. ALECSANDRI, T. II 192. A-și da seama (rar seamă) = a se dumeri, a pricepe, a se lămuri. Din analiza lucrărilor Congresului ne putem da seama de uriașele sarcini care stau înaintea noastră. DAVIDOGLU, M. 7. Ne-am dat seama că fără popor nu putem face revoluția. CAMIL PETRESCU, B. 67. Fiecine cum i-e vrerea despre fete samă deie-și, – Dar ea seamănă celora îndrăgiți de singuri ei-și. EMINESCU, O. I 79. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «cu») A face o mișcare (de obicei repetată), conștientă sau reflexă. Ion dădu încet din cap, în semn că da, și ieși. DUMITRIU, N. 158. Dă din aripi, iar se urcă, iar coboară fluturele roșu. ISAC, O. 254. Privind la mine, Ai tot da cochet din cap. EMINESCU, O. IV 369. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța ușor din umeri pentru a-și manifesta neștiința, nedumerirea, nepăsarea. Toți pe cîți îi întrebă dădeau din umere, neștiind ce să răspundă. CREANGĂ, P. 307. A da din gură = a vorbi mult. ♦ (Cu arătarea instrumentului) A face mișcări repetate (în procesul muncii). De mînecate, dă-i cu grebla, cu tătăbonțul. POPA, V. 135. ♦ A o ține într-una, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). Face ca și atunci cînd îi curgea sîngele șiroi și el îi da că n-are nimic. SADOVEANU, O. I 87. Călușeri de pe Tîrnavă... Dați, măi, dați, Nu vă lăsați! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 416. ◊ Expr. (Familiar) Dă-i cu..., dă-i cu..., se zice pentru a arăta o succesiune de acțiuni. Din vorbă-n vorbă, tura-vura, ne-am abătut pe la o țuică... una-două-trei... pe urmă dî-i cu bere, dă-i cu vin, dă-i cu vin, dă-i cu bere. CARAGIALE, O. I 119. A da cu paharul = a bea mult. A dat cu paharul pîn’ s-a îmbătat. PANN, P. V. I 118. ♦ (În practicile superstițioase, urmat de determinări introduse prin prep. «cu» sau «în») A spune viitorul, a ghici, a prezice. Safta da în cărți și ghicea în palmă și cafea. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 32. Dați-mi ceva, cît de puțin, să vă dau cu norocul. RETEGANUL, P. II 38. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», sensul reieșind din context) A spăla, a spoi, a unge a vopsi (cu...). Au nu îți e rușine Să-ți dai cu dresuri și sulemenele? TOMA, C. V. 260. Să-mi dau cu apă de izvor pe față. D. BOTEZ, P. O. 16. ◊ Tranz. [Compoziția] trebuie topită întîi în apă, or s-o dea pe păr așa simplu? CARAGIALE, O. VII 5. 3. A lovi, a izbi; a bate. Nu da, păgînule, că-i copilul meu. ALECSANDRI, T. II 14. ◊ (Cu determinări arătînd instrumentul, locul acțiunii sau persoana asupra căreia se răsfrînge acțiunea) Dacă mai spunea o vorbă, dam în el, că am eu socoteală veche. DAVIDOGLU, M. 64. Văzu o muscă înainte, dete cu pălăria în ea și pică la pămînt. RETEGANUL, P. III 80. Mi-ai dat cu frîul în cap, să mă prăpădești. CREANGĂ, P. 196. (Cu construcția schimbată) Îl prinde de brăcinar și dă cu el de pămînt. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. I 134. ◊ Expr. (Despre două sau mai multe persoane) A-și da coate (sau cu cotul) = a se atinge cu cotul pentru a-și atrage atenția, a-și face semne. Unii dintre flăcăi își dădură cu cotul și-ncepură să zîmbească. DUNĂREANU, CH. 21. A(-i) da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (pe cineva) cu violență, pentru a-i distruge situația, bunul nume etc. Vreau să-mi leg numele de o operă de purificare. Vreau să le dau la cap tîlharilor. C. PETRESCU, C. V. 108. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva), a nu voi să știi (de cineva sau de ceva); a scăpa un bun prilej, a nu profita de... Ai dat cu piciorul la avere. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 77. Bogătași ce cu piciorul dați la inimi în gunoi... N-am cu voi nici un amestec. MACEDONSKI, O. I 97. Sîntem încredințați că tu nu ni-i da cu piciorul, mai ales aducîndu-ți aminte de prieteșugul nostru. SBIERA, P. 271. Unde dai și unde crapă! v. crăpa. ◊ Tranz. (Folosit și absolut; complementul indică persoana lovită, lovitura sau instrumentul întrebuințat la lovit) Te-a bătut?... – Nu... Mi-a dat numai o palmă. CAMIL PETRESCU, T. II 29. N-am fost slab și nici fricos: Pe opt ți-i dam grămadă jos. COȘBUC, P. I 199. Fata dete călcîie calului. ISPIRESCU, L. 17. Nu pot eu s-o ajung să-i dau o scărmănătură bună. CREANGĂ, P. 268. Dăsagii pe cal punea, Una bună că-i dedea. TEODORESCU, P. P. 503. (Fig., în amenințări; construit cu dativul) Vai... Mădălină... gemu Costache prin somn. – Îi dau eu Mădăline... Eu strig... și el visează Mădăline. CAMILAR, N. I 222. Stăi tu, vulpe vicleană ce ești! Las’ că ți-oi da eu ție. SBIERA, P. 186. ♦ (Instrumentul este o armă de foc) A pune în acțiune, a trage. Eram băiat de vreo treisprezece ani cînd am învățat să dau cu pușca. ODOBESCU, S. III 21. Îmi vine să poruncesc să deie cu tunurile în prostimea aceea. NEGRUZZI, S. I 153. ◊ Tranz. (Complementul indică proiectilul) Se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două și nu-l nimeri. ISPIRESCU, L. 8. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva). Calul fugea de da cu burta de pămînt. ISPIRESCU, L. 129. Ajunse la un munte mare... al cărui vîrf da la nori. id. ib. 216. 4. (Urmat de determinări locale sau modale; uneori (tranz.) construit cu pron. «o», care are valoare neutră) A o lua, a o porni, a o apuca, a se duce. Stoicea dădu spre iaz, sprijinindu-se în ciomag. GALACTION, O. I 47. Caii, obosiți și ei, simțind că li se slobod frînele, o deteră în pas domol de tot. SLAVICI, O. I 215. După ce ieși din sat, dete cătră casă prin o pădure. RETEGANUL, P. I 13. Dă soarele după deal și noi tot pe loc stăm. CREANGĂ, P. 128. ◊ Fig. Nevasta n-au știut încotro să deie de bucurie. SBIERA, P. 229. Nu mai știa ce să facă și încotro s-o deie, ca să nu greșească tocmai acum la dică. CREANGĂ, P. 270. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo sau la deal, la vale) = a merge de colo pînă colo; fig. a se frămînta, a încerca în toate chipurile, a-și da osteneală. Dau încolo, încoace; dară nime nu poate chibzui... încotro să fie drumul spre casă. SBIERA, P. 67. Baba... dă la deal, dă la vale, dar n-are ce face; și, de voie, de nevoie, nunta s-a făcut, și pace bună. CREANGĂ, P. 8. A o da pe... = a o aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. Cînd însă i se întîmpla să pomenească de ceva din trecutul neamului nostru, o da pe romînește. M. I. CARAGIALE, C. 78. ♦ A se abate, a trece (pe la...), a intra (undeva) pentru puțin timp. Părăsise cu totul gîndul de a mai da pe la universitate. VLAHUȚĂ, O. A. 257. Trecînd Dunărea, dete prin satele turcești și bulgărești. ISPIRESCU, M. V. 17. Părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. CREANGĂ, A. 2. ◊ Expr. A-i da cuiva în (sau prin) gînd, prin (sau în) cap, în (sau prin) minte = a-i veni cuiva o idee. Cum de i-a dat în cap imbecilului să-mi trimită telegrama? C. PETRESCU, C. V. 111. 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «peste») A ajunge la..., a găsi, a afla, a întîlni, a nimeri. Oriunde ar apuca-o, dă peste oameni. CAMILAR, N. I 316. Ne-a împrăștiat furtuna tocmai cînd dăduserăm peste ursoaică. GALACTION, O. I 50. La moară dau de prieteni. COȘBUC, P. I 76. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge pînă la fund; p. ext. a ajunge la margine, la capăt, la sfîrșit. Am făcut datorii peste datorii. Cum dam de fund, nenea Scarlat... îmi făcea numaidecît rost de împrumut cu dobînzi sălbatice. M. I. CARAGIALE, C. 88. Cercați voi marea cu degetul, dar ia! să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260. A da de capăt v. capăt. A(-i) da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da peste cineva cu caii (sau cu căruța etc.) = a veni din mers peste cineva, lovindu-l, răsturnîndu-l. Dedeau cu caii preste oamenii lui Ercule. ISPIRESCU, U. 52. Cine e acesta ce a să deie piste noi cu droșca. NEGRUZZI, S. I 238. A da de dracu = a o păți. A da cu ochii de cineva v. ochi. A-și da cu socoteala că... v. socoteală. ◊ (Urmat de determinări ca: «rușine», «primejdie», «necaz» etc.) Ia cupa cea largă și-ai grijă ce faci; Ascunde-o bine, Căci Mufti... ne-o ia... Și dăm de rușine! COȘBUC, P. I 210. Avem să dăm peste o primejdie mare. ISPIRESCU, L. 6. Cînd este să dai peste păcat, dacă-i înainte, te silești să-l ajungi, iară dacă-i în urmă, stai și-l aștepți. CREANGĂ, P. 223. ♦ Tranz. (Regional) A băga de seamă, a prinde de veste, a observa. Băgînd sacii în moară, au dat că într-înșii nu-i grîu. SBIERA, P. 16. Cînd a dat de copilă că nu-i, a început a-și smulge părul din cap. CREANGĂ, A. 20. 6. (Despre întîmplări sau împrejurări neplăcute; de obicei urmat de determinări introduse prin prep. «peste») A veni peste cineva pe neașteptate, a surprinde pe cineva. Acolo, la Cotnari, am fost demult la culesul viilor, pe cînd încă nu dăduse molima filoxerei. SADOVEANU, O. VIII 233. Deodată dete preste ei o căldură, încît leșinau de sete. RETEGANUL, P. III 75. N-au mers mult și iată c-au dat altă nevoie peste dînsa. SBIERA, P. 208. De multe ce dăduse peste dînsul, se făcuse cam hurșuz. CREANGĂ, P. 111. ◊ Expr. A da strechea într-însul, se spune despre un animal care fuge orbește pentru că a fost mușcat de streche, sau (fig.) despre un om care fuge cuprins de spaimă. 7. (Despre persoane, în legătură cu verbe de mișcare) A ajunge într-un punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a intra în alt drum, a se împreuna cu alt drum. Ivancea coti îndărăt ca să iasă prin fundul curții pe drumul ce da în șosea, fără să treacă prin sat. DUMITRIU, N. 53. Fac înapoi, pe același drum, cu gîndul... să dea în Calea Victoriei. SP. POPESCU, M. G. 62. Ieșiră acum din pădure și dădură într-o poiană frumoasă. RETEGANUL, P. I 46. Dacă prin codri pătrunzi, dai de-o vale frumoasă și verde, Pe-al căreia deal se întinde o mîndră grădină. EMINESCU, O. IV 179. ♦ (Rar, despre locuri, terenuri) A ajunge sau a se întinde pînă la... Nimerise în grădini tăcute care dădeau în cîmp. CAMILAR, N. I 102. Făt-Frumos vede că șirul munților dă într-o mare verde. EMINESCU, N. 13. ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A fi cu fața spre..., a avea vederea spre..., a se deschide spre... Mai la dreapta o ușă cu geam... dă înspre peron. SEBASTIAN, T. 188. Din odăile neluminate ce dădeau în larga încăpere din mijloc se auziră șoapte, rîsete înfundate. M. I. CARAGIALE, C. 120. 8. A nimeri în..., a cădea în... S-azvîrlea, nu s-azvîrlea, Drept în paloșe că da. TEODORESCU, P. P. 443. ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. De cînd ai luat zestre o casă, trei cai și-o sanie, te-ai prostit de dai în gropi. GALAN, Z. R. 266. A da din lac în puț = a nimeri din rău în mai rău. A-și da în petic v. petic. A da în brînci v. brîncă. ♦ (Despre păr) A intra, a cădea, a ajunge în... Pletele îi dădeau în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. Baba... s-a ghemuit... cu spatele la lună, să nu-i dea lumina-n ochi. CARAGIALE, S. N. 255. Tainicele raze [ale lunii], dînd pieziș pe o zidire... Mîngîie a ei ruină. ALEXANDRESCU, P. 136. 9. (În legătură cu o acțiune în desfășurare; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A începe, a trece în..., a intra. Vremea dădu în cald. DELAVRANCEA, S. 50. Copacii dau în mugur. VLAHUȚĂ, O. A. 342. Soarele dă în asfințit. ISPIRESCU, L. 34. ◊ (Impersonal) Dădea în toamnă și-o amorțise frigul. PAS, Z. I 88. ◊ Expr. A da în undă (sau în clocot) = a începe să fiarbă, să clocotească. (Fig.) S-a depărtat al ploii ropot, Dar Rîul Mic a dat în clocot Și spumegă de-a lungul văii. DEȘLIU, M. 35. A da în pîrpăra însuratului = a fi stăpînit de dorința însuratului. Dă, ce să-i zici! dăduse și el în pîrpăra însuratului. CREANGĂ, P. 166. (Despre cereale sau fructe) A da în copt (sau în pîrg) = a începe să se coacă, să se pîrguiască. Acasă perele de vară dau în copt. CAMILAR, N. I 83. Pomul înflorea în fiecare zi... rodul creștea și seara da în pîrg. ISPIRESCU, L. 73. Vezi d-ta, colo departe, niște lanuri frumoase de grîu care dă în copt? CREANGĂ, P. 155. A da în spic = a lega spic. Holdele au dat în spic mai devreme ca în alți ani. ♦ (Despre frunze, muguri, păr) A ieși, a se ivi, a apărea. Le dădea puful pe obraz. SADOVEANU, O. I 271. Am fugit repede la oglindă să cercetez dacă nu mi-au dat fire albe. C. PETRESCU, Î. II 63. A suflat vîntul de primăvară, au încolțit mugurii, a dat frunza. DELAVRANCEA, A. 34. De-ar veni luna lui mai, Să-mi aud cerul tunînd, Să văd norii fulgerînd, Ierbulița-n șesuri dînd. ANT. LIT. POP. I 72. ◊ (Despre sînge, lacrimi etc.) Îmi dau lacrimile și plîng încet de bucurie. CAMIL PETRESCU, U. N. 186. Avea o senzație de durere fizică așa de intensă, că-i da lacrămile în ochi. BART, E. 212. ◊ Expr. A da inima (sau duhul) din cineva, se zice despre acela care e gata să se sufoce în urma unui efort prea mare. Aleargă săraca, de dă inima din ea, ș-o trec amețeli. VLAHUȚĂ, O. A. 369. Începe a striga, de da duhul dintr-însa: «Ioane, Ioane, Ioane!» și Ion – pace! CREANGĂ, A. 64. ♦ (Despre lichide, determinat prin «afară» sau «pe din afară») A trece peste buzele vasului, a ieși afară din vas. Apa numai cît nu da afară din fîntîni. RETEGANUL, P. I 27. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afarî din vas. S-a întîmplat să dea laptele în foc. GALAN, Z. R. 38. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice) A veni, a se face a se lăsa, a se porni. Aici, în locul mărului, era o salcie cu scorbură arsă... și stăteau la adăpost în scorbură pescari cînd da cumpăna. CAMILAR, TEM. 195. Ciobanii de demult, cînd plecau cu oile, intrau ca în mănăstire: nu-i mai vedeau fetele și nevestele decît cînd da zăpada. GALACTION, O. I 64. Peste o lună dă primăvara. C. PETRESCU, C. V. 149. 11. (Cu valoare de auxiliar, urmat de un verb la conjunctiv) A începe să..., a se apuca de..., a avea de gînd, a se pregăti pentru o acțiune, a fi pe punctul de a... Rizea dădu să plece. DUMITRIU, B. F. 27. Dragoș dădu să coboare scara, dar iute o sui înapoi, căci Geoiana era cît pe ce să-l umfle în corne. HOGAȘ, DR. II 96. A dat el să se supere și să ne ocărască, dar a priceput îndată că cel mai bun lucru ce-i rămînea de făcut era să rîdă și el cu noi. VLAHUȚĂ, O. A. 456. Dă el să descuie ușa, nu poate; dă s-o desprindă, nici atîta. CREANGĂ, P. 256. III. Refl. și (rar) intranz. 1. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. Dă-te mai încoace. ▭ Ian, măi oameni, dați-vă la o parte. CAMILAR, N. I 208. Dă-te la o parte să treacă domnu doctor. C. PETRESCU, C. V. 35. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a) a se retrage (mai înapoi). Tuspatru deterăm un pas înapoi. M. I. CARAGIALE, C. 25. Dacă murgu-i sprinten da-n lături sforăind, Viteazul cu blîndeță îl dezmierda. ALECSANDRI, O. 207; b) a se codi, a se sustrage de la ceva, a căuta să scape, a se retrage (într-o luptă). Nu, Ioane, noi nu trebuie să dăm înapoi! Pentru nimic în lume, nici un pas înapoi! CAMILAR, TEM. 85. Teama de necunoscut era de neîndurat. Dar, negreșit, asta numai la cei hotărîți să nu dea, în nici un caz, înapoi. CAMIL PETRESCU, U. N. 337. Cum văd eu, nici de asta nu te-ai da în lături. CREANGĂ, P. 166. ◊ (Locuțiune verbală) A se da jos = a coborî. (Tranz.) De ce m-ați dat jos din tren? SEBASTIAN, T. 232. (Fig.) Prometeu... adesea mustra pe Joe pentru nelegiuirea ce săvîrșise dînd pe tat’său jos de pe scaun. ISPIRESCU, U. 82. Dînd jos pe Lăpușneanul, urcăm pe cine-n loc? ALECSANDRI, T. II 112. ♦ A se așeza undeva. Se dete p-o pernă, răzimîndu-și cotul. PANN, P. V. I 58. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A se năpusti, a se arunca, a năvăli asupra cuiva. Cînd se da armăsarul la Galben-de-Soare, mușca din pieile de bivol, iară cînd se da acesta la armăsar, mușca din carne vie. ISPIRESCU, L. 28. Ține-l [pe cîine] să nu se dea la mine. CARAGIALE, O. II 267. Iarna... ursul ajunge de să dă la vite și la oameni. SLAVICI, la TDRG. ◊ Intranz. V-aștept, ca să nu dea la voi cîinele. SADOVEANU, P. M. 261. Zîna... dă deodată la dînsul, să-i scoată ochii. SBIERA, P. 38. ◊ Expr. A da fuga = a se repezi. Eu am dat fuga la brad și m-am suit în brad. SADOVEANU, V. F. 27. A da de-a dreptul = a veni drept la țintă, fără a face ocol. Golătatea încunjură, iară foamea dă de-a dreptul. CREANGĂ, A. 69. 3. A se deda la..., a fi înclinat spre... Leneșa lor minte, dată pe gîndiri ușoare, Se împiedică de-o muncă ce-o cutremură ș-o doare. VLAHUȚĂ, P. 134. El din mica copilărie au fost dat către aceste. DRĂGHICI, R. 73. 4. (În jocuri, urmat de determinări ca «de-a rostogolul», «pe gheață», «în leagăn» etc.) A aluneca, a se rostogoli, a se legăna etc. Fă-te dar tu o roată de lemn și eu una de fier, să ne dăm unul pe un deal, altul pe alt deal. RETEGANUL, P. III 73. În scrînciobul din culme se dau flăcăi și fete. ALECSANDRI, P. III 143. ◊ Expr. A se da peste cap v. cap. A se da de-a tumba (sau de-a dura) = a se da peste cap, a se rostogoli. A se da de rîpă = a se prăpădi. Porumbo, iubește-mă că mă dau de rîpă, pre legea mea! ALECSANDRI, T. 157. A se da în vînt după... = a) a-și da toată osteneala. Ilinca bocea pe la toate pragurile și se da-n vînt după leacuri. VLAHUȚĂ, O. A. 129. Și merg eu acum fără păsare prin păpușoi pînă în dreptul ogrăzii și mă uit printre gard și văd pe mama cum se da în vînt după trebi. CREANGĂ, A. 68; b) a ține foarte mult la cineva, a face orice pentru... 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. «pe lîngă») A se lua cu binele pe lîngă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. Slutul se dete pe lîngă fată și începu s-o lingușească cu vorbe mierloitoare și să se ia cu binele pe lîngă dînsa. ISPIRESCU, L. 47. Dacă... vrun tinerel viteaz S-ar da pe lîngă mine... Atunci cu voie bună I-aș da sufletu-n dar. ALECSANDRI, T. 156. 6. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «în») A trece în altă parte, în altă tabără sau grupă. Lasă legea creștinească Și te dă-n legea turcească. ALECSANDRI, P. P. 211. ◊ Expr. A se da în (sau de) partea (cuiva) sau a se da cu cineva = a se alătura de partea cuiva (într-o discuție, într-un diferend etc.). Of, of... te-ai dat cu năpîrca de Eftimie. DUMITRIU, N. 238. Stă la chibzuri în care parte să se de. ISPIRESCU, U. 28. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau ceva. Eu gîndesc că s-a da după mine și s-a face și ea bună. CREANGĂ, P. 164. ◊ Expr. A se da pe (sau la) brazdă v. brazdă. 7. (Despre persoane) A se lăsa în voia cuiva. Lasă-ți lumea ta uitată, Mi te dă cu totul mie. EMINESCU, O. I 209. ♦ A se lăsa stăpînit, copleșit de... Dragul meu... învață-te a munci, nu te da lenii. HOGAȘ, DR. II 47. Se dete cu totul la această patimă. NEGRUZZI, S. I 20. Inima i se sfîrșea, Dar îndat’ se stăpînea Și durerii nu se da. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 488. 8. (Mai ales în forma negativă) A ceda, a nu opune rezistență, a se supune. [Cîinii] nu se da să li tai cozile. SBIERA, P. 15. Fricosule... nu mi te da, păcătosule. ALECSANDRI, T. I 117. ◊ Expr. A nu se da cu una cu două = a nu ceda ușor. Flăcăul era chitit la capul său și nu se da cu una cu două. CREANGĂ, P. 142. ♦ (Întregit printr-un participiu, cu sensul determinat de acesta) A se lăsa (nemaiavînd încotro). N-a mai avut ce spune și s-a dat bătut. SADOVEANU, P. M. 205. Cum nu se dă scos ursul din bîrlog... așa nu mă dam eu dus din Humulești. CREANGĂ, A. 116. ♦ (Învechit și familiar; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. Numai Timișoara mai este în mîna împotrivnicului, dar întru atîta înconjurată că în puțintică vreme trebuie să se dea. GHICA, A. 306. Aceștii, după puțin, s-au dat robi și cetățuia s-au ars de franțezi. KOGĂLNICEANU, S. 13. Dă-te de voia tea. Să ne scapi de vreo belea. TEODORESCU, P. P. 292. 9. (Urmat de determinări introduse prin prep. «la», rar «spre») A începe să..., a se apuca de..., a se pune pe... După cină să dau la culcare. RETEGANUL, P. III 83. Se deteră spre odihnă, dar pîndea cînd unul, cînd altul. ISPIRESCU, L. 4. Satul văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. La lucru s-au pornit Și la lucru mi s-au dat; Mi s-au dat la secerat. TEODORESCU, P. P. 150. ◊ Expr. A se da (rar, intranz., a da) în vorbă cu cineva = a intra în vorbă. Mai de una, mai de alta, apoi dădură în vorbă cu Pahon. RETEGANUL, P. V 14. Numai cît în vorbă se da, Secerele și gătea. TEODORESCU, P. P. 142. 10. (Numai în expr.) A se da drept (învechit, de) cineva = a voi să treacă drept altcineva, a face să se creadă că e altcineva. [Agenții] s-au ivit în aceeași zi la han la Brătulescu, dîndu-se drept negustori de covoare. POPA, V. 95. M-oi duce la curtea împăratului și m-oi da de doftor. SBIERA, P. 301. Am să mă dau și eu de baroană, cum oi trece granița. ALECSANDRI, T. I 181. 11. (Mai ales în forma negativă) A se pomeni, a se ivi. Înc-așa schilodeală nu mi s-a dat în cale! RETEGANUL, P. III 62. Turbare de cap și frîntură de limbă ca la acești nefericiți dascăli nu s-a mai dat a vedea! CREANGĂ, A. 84. Nu s-a dat pe fața pămîntului o jupîneasă mai iscusită decît Anghelușa. ALECSANDRI, T. I 105. – Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (regional dedei și detei); m. m. perf. dădusem și dasem (regional dedesem și detesem); prez. conj. pers. 3 să dea (regional să deie).

PERETE ~ți m. 1) Parte verticală a unei clădiri sau a unei încăperi. ◊ ~ în ~ având un perete comun. De ~ care se poate pune, atârna pe perete. Între patru ~ți a) la adăpost; b) în taină; în secret. A se da cu capul de ~ți (sau de toți ~ții) a fi în stare de disperare extremă. A spune cai verzi pe ~ți v. CAL. A strânge la ~ (pe cineva) a forța pe cineva să spună sau să facă ceva. A vorbi la ~ți a vorbi zadarnic; a nu fi ascultat. 2) Obstacol natural sau artificial care se ridică vertical. 3) Element care mărginește sau împarte ceva în două sau în mai multe spații. 4) Membrană care înconjoară o cavitate internă a unui organism. /<lat. paries, ~tis

CAP¹, (I, III) capete, s. n., (II) capi, s. m. I. 1. Partea superioară a corpului omenesc (la animale, partea anterioară), alcătuită din cutia craniană și față (la animale, bot), legată de trunchi prin gît. V. căpățînă, țeastă. Sub cap o mînă pui. Dorm colea, pe pămînt. COȘBUC, P. I 230. Ai să-mi aduci pe stăpîna acestei cosițe; căci de nu, unde-ți stau talpele, îți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 23. Dintr-o fereastră deschisă se zărea, printre oale de flori, un cap de fată oacheș și visător, ca o noapte de vară. EMINESCU, N. 14. La așa cap, așa căciulă v. căciulă. ◊ Fig. Norul negru din capul nopții începu a se mișca domol, luînd felurite forme nedeslușite, pînă ce se prefăcu într-un fel de harmăsar aripat, avîntat în salt năprasnic. SADOVEANU, M. C. 94. Marți dimineața soarele scoase capul de după perdeaua de nouri plumburii. REBREANU, R. II 26. ◊ Loc. adv. Din cap pînă-n picioare = în întregime, cu desăvîrșire; din creștet pînă-n tălpi. Căpitanul de port, ras proaspăt, îmbrăcat în alb din cap pînă în picioare, șterse ușor cu batista praful de pe scaun. BART, E. 35. Dinu îi măsură pe toți cu privirea din cap pînă-n picioare. BUJOR, S. 22. Lăpușneanu mergea alăturea cu vornicul Bogdan... înarmați din cap pînă în picioare. NEGRUZZI, S. I 138. (Pînă) peste cap = prea mult, prea destul. Ori (cu) capul de piatră, ori (cu) piatra de cap = într-un fel sau într-altul, fie ce-o fi! Stăpîne, zise atunci calul: de-acum înainte ori cu capul de piatră, ori cu piatra de cap, tot atîta-i; fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea. CREANGĂ, P. 212. Cu noaptea-n cap sau (rar) cu ziua-n cap = foarte de dimineață, dis-de-dimineață. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Ai ieșit de-acasă cu ziua-n cap. ALECSANDRI, T. 259. Cu un cap mai sus = cu mult mai sus. Ceea ce-l ridică pe Bălcescu cu un cap mai sus de orice ideolog al burgheziei este convingerea sa nestrămutată în rolul hotărîtor al maselor în istorie. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 100. ◊ Expr. A se da peste cap = a face tumbe; fig. a face imposibilul. Broasca se dete de trei ori peste cap și se făcu o zînă. ISPIRESCU, L. 35. A da (pe cineva) peste cap = a trînti la pămînt, a răsturna (pe cineva sau ceva); fig. a învinge. În caic sărea Și pe cel arap îl da pesta cap. ALECSANDRI, P. P. 117. A da paharul peste cap = a goli paharul dintr-o singură înghițitură. A scoate Capul în lume = a ieși din casă, a se arăta printre oameni. N-avea să scoată capul în lume Sultănica... că începeau șușuitul și ponoasele. DELAVRANCEA, S.14. A i se urca (cuiva) la cap = a-și lua îndrăzneală prea mare, a depăși limita normală, a deveni înfumurat, îngîmfat. A i se urca (cuiva) în cap = a se obrăznici față de cineva. A nu-și (mai) vedea capul de... sau a nu ști unde-i stă capul = anu ști ce să mai facă, a fi copleșit de..., a nu mai prididi. Nu-mi văd capul de trebi. CREANGĂ, A. 62. A-și pierde capul = a se. zăpăci. A nu avea unde să-și pună capul = a fi fără adăpost, a fi pe drumuri. A nu-l durea (nici) capul = a nu fi îngrijorat, a nu-i păsa de ceea ce se poate întîmplă. Trecea prin pădure fără să-l doară măcar capul. ISPIRESCU, L. 8. A da din cap = a mișca capul în semn de aprobare, de refuz, de îndoială etc. Dă din cap, zîmbind, clipește Și îngînă veteranul: «Le-oi mai apuca eu oare [stolurile de cucoare] Și la anul?» IOSIF, PATR. 26. A da (cuiva) la cap = a lovi, a omorî; fig. a ataca (cu vorba sau cu scrisul), a doborî. A umbla cu capul între urechi (sau în traistă) = a umbla gură-cască, a nu fi cu luare-aminte. A se da cu capul de toți pereții (sau de pereți, de vatră) = a fi cuprins de desperare sau de ciudă. Vii acasă supărată, Te dai cu capul de vatră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. A (sau a-și) lua lumea-n cap = a lăsa totul în voia soartei și a pleca, rătăcind în lume. Dacă nu se ține de datorie și îl supără pe boier, boierul nu-l mai primește în primăvară la învoială, așa că țăranul nu mai are alta de făcut decît ori să moară de foame, ori să-și ia lumea în cap. PAS, Z. II 26. [Dorul de soră-sa] îl făcu să părăsească și casa și tot și să-și ia lumea în cap, spre a se duce oriunde va vedea cu ochii. POPESCU, B. III 120. Desperat, era să ieie lumea în cap. EMINESCU, N. 20. A-și aprinde paie în cap v. aprinde. A-și pleca capul = a se da învins, a se supune; a simți o rușine, o umilință. Oamenii plecară capetele și ieșiră în drum cu umerii puțin încovoiați. DUMITRIU, N. 26. Cu capul plecat = învins, supus; umilit, rușinat. Odată, mîhnit, dus pe gînduri, cu capul plecat, a intrat în odaia mă-sii. CARAGIALE, P. 121. A se bate în cap v. bate. (A lua sau a prinde pe cineva) pe după cap = (a lua) pe după gît. Bate-mă, doamne, să zac... Cu mîndră pe după cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. Bătut (sau căzut) în cap = (despre oameni) prost. A-și vîrî (sau a-și băgă, a-și pune) capul sănătos sub evanghelie = a se vîrî de bunăvoie într-o belea. Nu știu la cît mi-a sta capul cu... = nu știu cum o voi scoate la cale cu... Cu omul roș, nu știu, zău, la cît mi-a sta capul. CREANGĂ, P. 234. (învechit) A ridica cap = a se răscula. Hotărîrea... d-a ridica cap și sabie împotriva domnului. BĂLCESCU, O. II 309. ♦ Fig. (Luîndu-se partea pentru întreg) Îl rugau să se lase de a face călătoria aceasta, ca nu cumva să meargă la pieirea capului său. ISPIRESCU, L. 4. Am tare multe trebi pe capul meu. CREANGĂ, P. 169. Decît cu urît în casă, Mai bine cu boală-n casă; De boală bolesc și scap, Dar urîtu-i tot pe cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. ◊ Expr. Vai (sau haram) de capul lui = vai de el. Bolnavă ca vai de capul ei. CREANGĂ, P. 286. Har am de capul vostru; de n-aș fi eu aici, ați păți voi și mai rău. CREANGĂ, P. 310. A nu fi nimic de capul cuiva = a fi lipsit de merite, de calități; a fi fără căpătîi. A cădea (sau a veni, a se sparge, a se întoarce) pe (sau în) capul cuiva = a-l ajunge pe cineva o nenorocire. Biata mamă nu știe de astă mare urgie ce i-a venit pe cap. CREANGĂ, P. 25. Bucurie peste bucurie venea pe capul meu. CREANGĂ, O. A. 49. Înălțate împărate, Pune pace, nu te bate, C-or cădea pe capu-ți toate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 316. A cădea pe capul cuiva = a sosi pe neașteptate la cineva, a trage la cineva; (care n-are unde să te găzduiască). Nu trebuie să le cădem pe cap bieților creștini. DUMITRIU, B. F. 148. A sta (sau a se ține, a se lega, a se apuca) de capul cuiva sau a se pune pe capul cuiva = a se ține scai de cineva, a nu lăsa în pace pe cineva, a insista, a stărui pe lîngă cineva. Ce te legi de capul meu? CONTEMPORANUL, I 852. Toată ziua am stat de capul tatii, să-mi facă... un buhai. CREANGĂ, A. 41. A se duce de pe capul cuiva = a lăsa pe cineva în pace. Duceți-vă de pe capul meu, că mi-ați scos peri albi. CREANGĂ, P. 270. A-i da cuiva de cap, se zice cînd cade pe capul cuiva o belea care le întrece pe celelalte, care pune vîrf la toate. Asta a fost și-a trecut; dar acum mi-a dat alta de cap. RETEGANUL, P. II 53. A nu ști (sau a nu avea) ce-și face capului = a nu mai ști ce să faci, a nu avea încotro. Nici nu mai știau ce să-și facă capului cu atîtea avuții. DELAVRANCEA, S. 241. Pe fiul cel mai mic... nu-l trăgea inima a pleca în pețit. Dară n-avu ce-și face capului, căci lată-său îl trimetea într-una să caute a se căpătui și el. ISPIRESCU, L. 33. ♦ Parte a monedei care are imprimat un chip. Cap ori pajură? ♦ Părul capului. Cap nepieptănat. ◊ Expr. A-și pune mîinile în cap sau a se lua cu mîinile de cap = a se apuca cu mîinile de păr, a turba de necaz, de ciudă sau de deznădejde. Auzind vuiet tocmai din casă, iese afară și, cînd vede aceste, își pune mîinile în cap de necaz. CREANGĂ, P. 261. 2. Căpătîi. Puse, seara la capul fiecărui din ei cîte un mănunchi de flori. ISPIRESCU, L. 20. Ipolit o privea stînd la capul ei. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ Căpătîiul patului. Punîndu-l [mănunchiul de flori] la capul patului său, se culcă și dormi dusă. ISPIRESCU, L. 20. 3. Individ, ins, om, persoană. V. căciulă, suflet, rumîn, creștin. Cîte 5 lei de cap. ◊ Expr. Pe capete = care mai de care, pe întrecute, de zor. Se luptară pe capete. ISPIRESCU, L. 254. ♦ (La pl.; reminiscență a timpului cînd averea consta mai ales în vite) Capital. Oamenii... erau chemați acum la bancă să plătească dobîndă și să dea și ceva din capete. STANCU, D. 230. Au hotărît amîndoi dobînda și două soroace pentru capete. GALACTION, O. I 177. Am vîndut cirezile Și mi-am scos capetele. TEODORESCU, P. P. 546. ◊ Expr. (Regional) A-și scoate din capete = a nu rămîne în pagubă, a fi răsplătit pentru osteneală, a se răzbuna cu prisosință asupra cuiva. Tu ți-ai bătut joc de mine. Fie, că și eu mi-am scos din capete. ISPIRESCU, L. 283. 4. Minte, gîndire, judecată; memorie. Capul i se limpezea ca de răcoarea unei dimineți, după un somn îndestulător, și se simțea ușor... ușor ca un fir de iarbă. VLAHUȚĂ, O. AL. 95. Capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. 1 64. Nimănui vină nu-i bag, Fără prostului de cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 180. Unde nu e cap, vai de picioare. PANN, P. V. II 4. Capul face, capul trage = fiecare om suportă consecințele faptelor sale). ◊ Loc. adj. și adv. Cu cap = cu multă minte, cu judecată, deștept. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. Fără cap = necugetat. Cu scaun la cap = cu judecată dreaptă, logic, cuminte. Cei cu scaun la cap se desprindeau din prăvălie și porneau la casele lor. PAS, Z. I 34. Expr. A fi bun (sau ușor) la (sau de) cap = a fi deștept, a pricepe ușor. A îi greu (sau tare). a (sau de) cap = a fi prost. A fi (sau a umbla) cu capul prin (sau în) nori = a fi zăpăcit, distrat. A-i băga (sau vîrî cuiva) în cap (ceva) = a face (pe cineva) să creadă (ceva). Cine ți-a vărît în cap și una ca aceasta? CREANGĂ, P. 194. A nu(-i) intra (cuiva ceva) în cap = a nu putea pricepe. A lua în (sau a băga la) cap = a pricepe, a ține minte. Făt-Frumos lua în cap tot ce-l învăța grădinarul. ISPIRESCU, la TDRG. A-i ieși (cuiva ceva) din cap = a nu-i mai sta gîndul la..., a uita, a renunța. Dar de cînd m-am măritat, Mi-au ieșit toate din cap. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 177. A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din cap = a nu putea uita ceva, a-l stăpîni mereu același gînd. A-l duce (sau a-l tăia pe cineva) capul = a se pricepe la ceva. E bun de astea... îl taie capul. BASSARABESCU, V. 9. Au început a vorbi, care ce știa și cum îi ducea capul. CREANGĂ, P. 232. A-l duce capul la... = a-i sta mintea la..., a se ține de..., a-i trece prin minte,a-i da în gînd să... Mai bine că al nostru nu poate vorbi și nu-l duce capul, cape alții... la atîtea iznoave. CREANGĂ, P. 78. A-i sta capul la... = a-i sta mintea (sau gîndul) la..., a se gîndi la... Capu-i stă la sărutat. COȘBUC, P. I 89. A-și bate (sau a-și frămînta, a-și sparge) capul = ase gîndi mult, intens la ceva. A-i deschide (cuiva) capul = a-l face să înțeleagă (sau să vadă) ceva. Îi deschise capul și-l făcu să priceapă cum merg lucrurile prin orașe. ISPIRESCU, la TDRG. A fi cu (sau a face cuiva) capul călindar v. calendar. A fi (sau a rămîne, a umbla etc.) de capul său = a fi (sau a rămîne etc.) liber, independent, necontrolat. Mama... ne lasă... de capul nostru. SAHIA, N. 48. Am rămas liberă, de capul meu. ALECSANDRI, T. I 312. A face (ceva) de (sau din) capul său = a face (ceva) fără a consulta pe altul, cum se pricepe el singur. Femeie nepricepută! Ce-ai făcut? De te-a învățat cineva, rău ți-a priit; iară de-ai făcut-o din capul tău, rău cap ai avut! CREANGĂ, P. 88. Las’ să fie rău, nu bine, Că n-am ascultat de nime, Ci-am făcut de capul meu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 218. A întoarce capul cuiva = a face pe cineva să-și piardă dreapta judecată, a-l zăpăci. A avea cap să... = a se gîndi să..., a-i trece prin minte să...; (în construcții negative) a nu fi în stare să... Mult mă mir de tine ce cap ai să vii aici. RETEGANUL, P. V. 40. ♦ (În construcții cu verbul «a avea») Posibilitate, mod. N-am cap și chip pe toți să-i spui. COȘBUC, P. I 151. N-ai cap să trăiești, de răul lor! ALECSANDRI, T. I 171. Avea cineva cap să treacă pe-aici, fără să fie jăfuit, bătut și omorît? CREANGĂ, P. 119. ♦ (Jur.) Cap de acuzare = motiv pe care se întemeiază acuzarea. 5. (Învechit) Viață. Se poate să le ierte capetele... murmurau cei care judecau împrejurarea. SADOVEANU, Z. C. 169. ◊ Primejdie de cap = primejdia vieții. ◊ (Azi în expr.) A-și pune capul (la mijloc) = a-și pune viața în joc sau în primejdie; a garanta cu viața sa pentru cineva. Să-mi pun capul pentru-o Lină, Să mă fac un om pribag! COȘBUC, P. I 50. Parcă despre asta mi-aș pune capul la mijloc. CREANGĂ, P. 170. O dată cu capul = cu nici un preț, nici mort. Nu deschide o dată cu capul! CARAGIALE, O. I 99. Să mă las de București!... O dată cu capul! de-oi ști că m-oi duce pe jos val-vîrtej pînîn capitală. ALECSANDRI, T. I 278. În (sau de-a) ruptul capului = cu primejdia vieții, chiar dacă și-ar pierde viața; (cu sens atenuat) cu nici un preț, de loc. Nu se astîmpără, nici în ruptul capului. CREANGĂ, P. 217. A face cuiva de cap sau a pune capul cuiva = a-i face cuiva de petrecanie, a-l pierde, a-l omorî. A-și face de cap = a face ceva ce poate să-i primejduiască viața sau să-l nenorocească; (cu sens atenuat) a face blestemății, nebunii. Ești un netot, ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! COȘBUC, P. I 148. Poate să mai doarmă cineva, de răul nebunelor istor de privighetori? Parcă-și fac de cap, nu altăceva. CREANGĂ, P. 131. La alți le-ai făcut pe plac, Ție ți-ai făcut de cap! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 223. Singur de cap ți-ai făcut, După vina ce-ai avut! TEODORESCU, P. P. 516. 6. Compuse: a) (Entom.) cap-de-mort sau capul-morților sau capul-lui-Adam = strigă. Cel mai mare în privința grosimii corpului dintre toți fluturii... e striga, numită... încă și... capul-lui-Adam... cap-de-mort... capul-morților. MARIAN, INS. 268; b) (Bot.) Cap-de-cocoș = dulcișor; capul-ariciului = șovar; capul-șarpelui= plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sîngele (Echium rubrum); c) (Astron.) Capul- balaurului = o parte a constelației numite balaurul. II. Căpetenie, șef, conducător. Capii mișcării, cu Heliade în frunte, fugiră. SADOVEANU, O. I 420. Să lovim azi numai capul; ceata, fără capul său, Se va-mprăștia, și-n urmă i-om lovi pe toți de-a rîndul. DAVILA, V. V. 72. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate. BĂLCESCU, O. II 14. Cap de familie sau capul familiei = tatăl, soțul sau alt membru al familiei care are răspunderea ei și îi susține interesele. În zori, capul familiei pornește iarăși să caute [de lucru]. SAHIA, N. 94. Capul răutăților = inițiatorul răutăților. Capul răscoalei = inițiatorul sau conducătorul răscoalei. III. 1. (Uneori în opoziție cu coadă) Partea de sus a unui obiect, vîrf. Ajunseseră în capul dealului. DUMITRIU, N. 228. Te văd mereu ca-n clipa de pe urmă: încremenit în capul scării. CAZIMIR, L. U. 90. Aduc apă vie și apă moartă de la munții ce se bat în capete. ISPIRESCU, L. 126. Toate lemnele se pleacă Cu capul cătră pămînt. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 152. ♦ Extremitate sau piesă de extremitate a unui dispozitiv sau a unui corp tehnic. Capul șurubului. Capul burghiului. Capul oiștii. ♦ Umflătura unei bube unde, s-a strîns puroiul. Buba cap nu face Pînă nu să coace. PANN, P. V. I 60. Capul pieptului = partea de sus a toracelui. Măicuța călcatu-i-a Cu copita calului Tocma-n capu pieptului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. ♦ Măciulia macului. 2. (Uneori în opoziție cu mijloc) Partea extremă (cu care începe sau sfîrșește un lucru); capăt. Drăgan stătea în capul viei. DUMITRIU, N. 249. Munceau mai departe, ștergîndu-și repede, pe furiș cîte o lacrimă, între două brazde de coasă sau la întorsul plugului la capul locului. SANDU-ALDEA, D. N. 286. Nu uita să te îndreptezi... în capul stradei San Gregorio. ODOBESCU, S. III 70. Ș-o luăm noi... tocmai din capul satului din sus, cu gînd să umblăm tot satul. CREANGĂ, A. 42. Cap de pod = bază militară, în apropierea unui obstacol (curs de apă, zonă muntoasă), făcută cu scopul de a asigura trecerea grosului forțelor și a mijloacelor de luptă. (Fig.) Rolul pe care S.U.A. și Anglia l-au destinat Germaniei occidentale... este acela al unei colonii cu o industrie dezvoltată... bază industrială-militară și cap de pod strategic în inima continentului european. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 158, 2/1. ◊ Loc. adv. (Despre două obiecte alăturate) Cap la (sau, rar, în) cap =cu părțile extreme alăturate. Sudură cap la cap. De la un cap la altul (sau la celălalt) sau din cap în cap = de la o extremitate pînă la cealaltă. Porni din nou... de la un cap la celălalt Cutreierînd tot Bucureștii. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 10. De la un cap la altul mulțimea e mișcată... MACEDONSKI, O. I 251. ◊ Expr. Cap de țară =margine de țară, hotar; fig. (în construcții negative, în legătură cu verbul «a fi») nu-i nimic, n-are importanță, nu-i grav. Ei, n-o să fie cap de țară! DUMITRIU, V. L. 129. Nu te mai pune și d-ta atîta pentru te mieri ce și mai nemica, că doar n-are să fie un cap de țară. CREANGĂ, P. 152. A sta (sau a se ridica) în capul oaselor = a sta în pat (sau a se ridica stînd) pe șezut. Daniil sta acum cu ochii mari deschiși, în capul oaselor, și se gîndea. SADOVEANU, M. 104. Se ridică repede în capul oaselor. BUJOR, S. 79. Făcea multe nopți albe, chinuit, în capul oaselor, ca să n-adoarmă. VLAHUȚĂ, O. A. 126. 3. Partea de dinainte, început, frunte. O sută... de muncitori se încolonează pe șosea, cu mortul în cap. SAHIA, N. 43. Venea în frunte batalionul I al regimentului al 10-lea de dorobanți, care trebuia să formeze capul coloanei. D. ZAMFIRESCU, R. 253. Și mă cată, mamă, cată... La capul șireaguliu, Chiar la poala steagului. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 324. ◊ Fig. Iașul a fost în capul culturii în cele trei sferturi dinții ale veacului al XIX-lea. IBRĂILEANU, SP. CR. 11. Cap de an = începutul unui an. Capul săptămînii = întîia zi a săptămînii. Cap de iarnă, de primăvară etc. = începutul iernii, al primăverii etc. A venit la Păuna Mică... în cap de primăvară. SADOVEANU, P. M. 233. Capul primăverii este sosit. I. IONESCU, M. 202. Cap de coloană = cel care stă în fruntea unei coloane. Cap de afiș = primul nume dintr-o listă de persoane care sînt afișate în ordinea valorii lor. Actorul X este cap de afiș. Loc. adv. În cap de noapte sau în capul nopții = după ce s-a întunecat bine. Cum vrei d-ta, finule, să pleci acum, în cap de noapte, pe aci încolo? RETEGANUL, P. I 76. Din (sau de la) cap = a) de la început. Începu mai lung, cu vorbe, un fluierat plin, pe care îl luă de la cap pînă ce ochii începură să i se umfle. PREDA, Î. 148; b) de la,începutul rîndului, din capăt. Scrieți de la cap. Din capul locului = de la început, înainte de a începe ceva, înainte de a face primul pas, în prealabil. De ce n-ai venit cu scrisoarea la mine, din capul locului, deschis, cinstit? BARANGA, I. 189. Ar fi voit să-și dea cingătoarea... din capul locului. ISPIRESCU, U. 53. Fie acestea zise din capul locului. ODOBESCU, S. III 11 ♦ Partea principală, de frunte, mai aleasă (a unui lucru). (Mai ales în expr.) Capul mesei = locul de onoare la masă, fruntea mesei. Tata și-a reluat lacul său obișnuit, din capuI mesei. SAHIA, N. 56. Socrul roagă-n capul mesei să poftească să se pună Nunul mare. EMINESCU, O. I 85. Dar pe-un vîrf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mînă fruntea lui se lasă; Stă în capul mesei între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. BOLINTINEANU, O. 31. 4. (Adesea în opoziție cu mijloc, vîrf) Partea de jos sau dindărăt a unui lucru; capăt; (cu sens temporal) sfîrșit. (Mai ales în expr.) A ajunge în cap sau a o scoate la cap = a sfîrși, a termina. A-i da cuiva de cap = a-i veni cuiva de hac, a-l răzbi. Paloșenii găsiră foarte mulți Soreni morți în metereze și înaintară bucurați că în fine le-a dat de cap. VISSARION, B. 340. A (o) scoate la cap sau a ieși la un cap = a termina cu bine, a o scoate la capăt, la socoteală, la cale; a reuși. Ei! dragă, cu rușinea astăzi n-o scoți la capăt. ALECSANDRI, T. 1111. În cap = (după numerale) exact, întocmai. Așa este... că sînt douăsprezece în cap? ISPIRESCU, U. 68. 5. Bucățică ruptă dintr-un obiect sau rămasă după întrebuințarea lui; lucru de mică valoare. ◊ Expr. Nici un cap de ață = absolut nimic. Nu mai dau pe datorie nici un cap de ață. STANCU, D. 121. Pînă la un (sau într-un) cap de ață = tot, pînă la cel din urmă lucru.

SLOBOD, -Ă, slobozi, -de, adj. (Învechit și popular, în concurență cu liber) 1. (Despre oameni) Care are drepturi politice și cetățenești depline, care se bucură de independență individuală și cetățenească. Pacea aduce... legea care apără pe cel slobod de nedreptate și nu apasă pe sărman în folosul bogatului. RUSSO, O. 25. ◊ (Substantivat) În slobozi și în robi Același sînge curge; și toți au trup și oase. NEGRUZZI, S. II 188. ♦ (Despre state, popoare) Neatîrnat, independent. Numai în republica democratică poate fi poporul slobod și stăpîn pe sineși. BĂLCESCU, O. I 351. ♦ (Despre orașe) Care se guvernează după legi proprii; autonom. De acolo am trecut prin Francfort pe apa Main, tîrg slobod, mare și frumos. KOGĂLNICEANU, S. 73. 2. (Despre oameni) Care nu este supus nici unei constrîngeri venite din afară, nici unei restricții, neîmpiedicat de nimic pentru a acționa; care are posibilitatea de a acționa după propria sa voință sau dorință. Mai stați, mai aveți răbdare, Că apoi veți fi slobode să umblați la tîrg și la horă. DUMITRIU, N. 193. Se gîndi că Grigore ar putea să revie să mai stea de vorbă, își zise apoi că și-au luat noapte bună, și deci pînă mîine dimineață slobod este să facă ce-i place. REBREANU, R. I 91. ◊ Expr. E slobod = e permis, e îngăduit. De este slobod aceluia ce umblînd prin casele altora să vază și să gîndească la a sa, slobod au fost și mie, în toată călătoria ce se cuprinde întru această cărticică, să gîndesc nu la casa, ci la patria mea. GOLESCU, Î. 19. Slobod e să beau și eu, Slobod e pe banul meu. BIBICESCU, P. P. 222. (Eliptic) Măria-ta, mă duc să-mi văd neamurile la Orhei. – Slobod! grăi domnul ridicînd mîna. SADOVEANU, O. VII 25. A avea mînă slobodă = a fi darnic, generos. Înălțimei-voastre gînd bun și mînă slobodă ca să ne dați cît se poate mai multă mîncare și băuturică, zise Setilă! CREANGĂ, P. 259. Cu inima slobodă = neapăsat de gînduri, de griji; liniștit, împăcat, p. ext. cu toată inima. Du-te tu în locul meu și slujește pe Tudor pînă la moarte... Mergi cu inima slobodă. GALACTION, O. I 157. Cînd se întoarse... cu inima de tot slobodă ca să-și ceară ea întîi iertare și văzu trandafirii ofiliți și urmă de apă la rădăcină, se luă cu mînile de păr. STĂNOIU, C. I. 205. A rămîne pe voia slobodă (a cuiva sau a ceva) = a rămîne în stăpînirea deplină, a fi la dispoziția (cuiva sau a ceva). Cît despre mine, știu atîta că pierd măsura timpului de îndată ce rămîn pe voia slobodă a pornirilor mele de sălbatec. HOGAȘ, M. N. 63. ♦ (Referitor la situația civilă) Fără obligații față de altcineva; neangajat (prin căsătorie). Se uită prin fereastă înlăuntru și vede pe nevastă-sa cu un fecior mîndru și frumos la masă. El își socoti: Ian caută mișaua ce face!... Ea se socotește acuma slobodă. SBIERA, P. 229. ♦ Neîmpiedicat, nestînjenit, nestingherit. Tiparul la noi nu este încă destul de slobod și de împrăștiat; noi n-avem încă publicată în limba națională măcar o istorie universală. KOGĂLNICEANU, S. A. 53. ◊ (Adverbial) Oștile englezești înaintară slobod pe țărmul Franciei. ODOBESCU, S. I 4. Asupra acestor canaluri sînt 360 poduri de piatră boltite, pe supt care trec slobod luntrile. GOLESCU, Î. 112. 3. (Despre oameni) Care nu e ținut la închisoare, care nu e întemnițat. Frunză verde lobodă, Toată lumea-i slobodă, Numai eu stau la-nchisoare Pentru-n frate-al meu mai mare. SEVASTOS, C. 306. ◊ Fig. Culmile slobode fără zăvoare, Flutură-n creștete flamuri de soare. DEȘLIU, G. 38. ♦ Care nu e prins, care nu e luat prizonier. Doi-trei să-mi plecați, Drum să-i astupați, Calea să-i tăiați... D-o fi vrun drumeț Prost și nătăfleț, O palmă să-i dați, Drum să-i arătați, Slobod să-l lăsați. TEODORESCU, P. P. 493. ♦ (Despre animale) Lăsat în libertate. Cum se văzu [cocoșul] slobod, se repezi spumegînd să se încaiere cu noul său vecin. STĂNOIU, C. I. 201. Mihai descălecă de pe cal, îi scoate frîul din cap și-i zice: Du-te acum, sireapul meu; slobod ești de la mine. ISPIRESCU, M. V. 52. 4. (Despre oameni și despre atitudinile, vorbele lor) Care nu ține seama de regulile bunei-cuviințe, prea familiar, licențios. Cu cît era slobozi și șagalnici cu femeile în adunările lor începute și sfîrșite cu mese mari și lăutari, cu atît sîntem politicoși și rezervați cu damile. RUSSO, S. 20. ◊ Expr. A fi slobod la (sau de) gură = a vorbi prea mult și fără sfială, a nu-și măsura cuvintele; a flecări. 5. (Despre drumuri) Pe care se poate merge, prin care se poate trece fără obstacole. Moșnege, lasă drumul slobod, Să treacă zmeii mei în tropot. BENIUC, V. 15. Drumul era slobod: tîrgul aștepta domn nou. SADOVEANU, O. VII 154. ♦ (Despre locuri, spații, scaune) Care nu e ocupat; gol. Pe băncile de lîngă pereții cîrciumii odihneau cîțiva bătrîni, iar împrejurul lor, pe locul rămas slobod, stăteau la sfat bărbații. REBREANU, R. I 126. 6. (Despre lucruri care leagă, fixează, strîng, apasă) Care permite mișcările, care nu strînge; larg. Dădea mereu din cap să-și lărgească dîrlogii, pînă ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. GÎRLEANU, L. 29. ◊ Expr. A da (cuiva) frîu slobod = a da (cuiva) libertate, a lăsa (pe cineva) în voie, v. frîu. 7. (Despre unități de timp) De care se poate dispune, în care ești scutit de obligațiile obișnuite, în care nu se muncește. Avînd zi slobodă, a rămas cu copilul. SADOVEANU, D. P. 90. N-am vreme care să-mi fie slobodă decît duminica. KOGĂLNICEANU, S. 55.

BATE, bat, vb. III. I. Tranz. 1. A lovi un om sau un animal (cu palma, cu biciul, cu varga etc.) în scopul de a-l pedepsi sau de a-l constrînge la o acțiune. Nuntașii au sărit la dînsul și au început să-l bată și să-l bată, de-i mergea colbul. SBIERA, P. 289. Moțoc îi sărută mîna, asemenea cînelui care, în loc să muște, linge mîna care-l bate. NEGRUZZI, S. I 141. Ortomane, Hoțomane, Bate-ți negrul Pe de-ntregul Și te du și fugi de mine. ALECSANDRI, P. P. 11. ◊ (Fig.) Bate șaua să priceapă iapa (= dă cuiva să înțeleagă ceva fără să i se adreseze direct). ◊ Absol. A ieșit Bujor în țară, Bate, pradă, nu omoară. Pe ciocoi îi bagă-n fiară. ALECSANDRI, P. P. 156. ◊ Expr. A bate măr (sau ca mărul) v. măr. Îl bat de-i merg (sau să-i meargă) fulgii v. fulg. Îl bat de-i iese (sau să-i iasă) untul v. unt. A bate la stroi v. stroi. A bate gros v. gros. A bate la tălpi = a lovi pe cineva peste tălpi (pedeapsă obișnuită în regimurile trecute). A bate la palmă = a lovi peste palmă (pedeapsă obișnuită în școala din trecut). Domnișoara Victoria... vă bătea la palmă. PAS, Z. I 111. (Glumeț; Mold.) Pui de bate = bătaie strașnică. Rămîind fără tovarăși de ispravă și mai dîndu-mi și părintele Isaia un pui de bate așa din senin, chihăiam pe mama... că doar m-a da și pe mine la catihet. CREANGĂ, A. 80. A-și bate capul (sau, rar, firea) cu (sau pentru sau de) ceva = a se gîndi mult la ceva, a-și frămînta mintea, a chibzui fel și chip, a se ocupa mult cu ceva, a se interesa mult de ceva, a-i păsa de ceva. Nu-mi bat capul ce-or gîndi vecinii. BENIUC, V. 9. Întîi voia să facă o mustrare duducăi noastre, dar pe urmă... nu și-a mai bătut capul cu asta. SADOVEANU, N. F. 86. Și cînd propria ta viață singur n-o știi pe de rost, O să-și bată alții capul s-o pătrunsă cum a fost? EMINESCU, O. I 134. A bate capul cuiva sau a bate pe cineva la cap = a sta de capul cuiva, a se ține stăruitor de cineva, a nu-i da pace, a-l ameți, a-l toca la cap. Anghelină, stinge lampa... Destul ai stat trează cît ne-a bătut capul cu poveștile acel cioban de la Păstrăveni. SADOVEANU, N. F. 24. De multă vreme Joe umbla după Junona, bătîndu-i capul și spunîndu-i că moare de dragoste pentru dînsa. ISPIRESCU, U. 11. A-l bate (pe cineva) gîndul (sau mintea) sau (refl.) a se bate cu mintea (sau cu gîndul sau cu gîndurile) = a fi preocupat de ceva, a fi obsedat de un gînd (care-l îndeamnă să facă ceva). Turcalete se bătea cu mintea unde să-și ascunsă el procleta lui de avere. GALACTION, O. I 293. De altfel mă bate gîndul s-o cumpăr mai bine eu. REBREANU, R. I 145. Drumeț bătut de gînduri multe. Ne lași atît de greu pe noi... GOGA, P.16. Pururea să bate cu gîndurile, ziua și noaptea, cum ar face o corabie. DRĂGHICI, R. 142. Pe mine mă bate gîndul să las crîngul, Să iau cîmpul. TEODORESCU, P. P. 289. A-i bate (cuiva) gîndul (undeva) = a fi înclinat, aplecat spre..., a-i merge gîndul la... S-a încercat de cîteva ori să afle cam încotro i-ar bate gîndul fetei. VLAHUȚĂ, O. A. 348. A-l bate (pe cineva) grija = a fi neliniștit sau muncit de o grijă, a fi îngrijorat. Cînd m-ar bate numai atîta grijă, măi femeie, ce mi-ar fi? Dar eu mă lupt cu gîndul cum să-i port de cheltuială [băiatului la școală]. CREANGĂ, A. 120. A-și bate gura degeaba (sau în vînt) sau (rar) a-și bate limba = a vorbi în zadar, fără nici un rezultat. A-și bate picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Să nu-și mai bată picioarele de pomană pe, la curte. REBREANU, R. I 191. De n-ar fi și unul ca mine pe acolo, degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă [după fată]. CREANGĂ, P. 246. A-și bate joc de cineva (sau de ceva) = a) a face pe cineva (sau ceva) de rîs, de ocară, a rîde de cineva (sau de ceva), a batjocori. Cine-a vrut să-și bată joc de tine? DUMITRIU, B. F. 100; b) (cu privire la o femeie) a necinsti, a viola. ◊ Fig. (în imprecații, mai ales glumețe) Bată-te norocul! ▭ Să vezi cum prinde mutul limbă... Bată-l cucu să-l bată! SADOVEANU, N. F. 104. Ei, d-apoi le-am mai uitat, bată-le de povești. VLAHUȚĂ, O. A. 49S. Bată-te pîrdalnicu să te bată!... Șezi binișor! ALECSANDRI, T. I 110. Bate-mă, doamne, să zac într-o grădină cu mac, Cu mîndra pe după cap JARNÍK-BÎRSEANU, D. 382. ♦ Refl. (În expr.) A se bate cu pumnii în (sau peste) cap= a-și da lovituri peste cap în semn de supărare mare, de desperare. O dată încep ele a se boci înăbușit și a se bate cu pumnii peste cap. CREANGĂ, P. 174. A se bate cu pumnii în piept = a) a-și da lovituri în piept în semn de pocăință sau de supărare. Împărăteasa... începu a suspina și a plînge, bătîndu-se cu pumnii în pept și smulgîndu-și și părui de supărare. RETEGANUL, P. II 29; b) a se fuduli, a se îngîmfa, a se lăuda. A se bate cu mîna (sau cu palma) peste gură= a se lovi peste gură ca pedeapsă pentru scăparea unor vorbe nesocotite sau în fața unei întîmplări neașteptate sau îngrozitoare. Nu mai face și tu atîta vorbă ca fariseul cel fățarnic. Bate-te mai bine cu mîna peste gură. CREANGĂ, A. 17. ♦ (Ideea de pedeapsă dispare; cu privire la oameni, urmat de determinarea «pe umăr») A lovi ușor peste umăr spre a-i arăta bunăvoință/încredere etc.; (cu privire la un animal, urmat de determinări care indică o parte a corpului) a-l lovi ușor spre a-l mîngîia. Cineva îi bătea [pe cai] cu palma pe gît. DUMITRIU, B. F. 59. Tata i-a strîns ciobanului mîna și l-a bătut cu dragoste pe umăr. SADOVEANU, N. F. 13. Așteptînd să-mi aducă o cafea, mă pomenesc bătut pe umăr cu multă discreție. CARAGIALE, M. 61. L-a bătut... cu mîna pe umăr, zicîndu-i Moșule, să știi că de azi înainte ești omul meu. CREANGĂ, A. 20. ◊ Expr. A bate palma (sau, glumeț, laba) cu cineva = a da mîna cu cineva; a ajunge la o înțelegere, a se învoi, a-și da asentimentul pentru o convenție stabilită. Uncheșul Haralambie... după ce a bătut palma cu tinichigiul... s-a coborît din cerdac și s-a dus. SADOVEANU, N. F. 183. Poftesc să vii aicea, să bați cu mine laba și să ne împăcăm. SADOVEANU, P. M. 305. 2. A izbi (pe cineva de ceva). L-a bătut cu capul de pereți. ◊ Intranz. (în expr.) A bate la ochi (mai rar la urechi sau la auz) = a izbi vederea (sau auzul) cuiva, trezindu-i luarea-aminte, interesul sau bănuiala. Își puneau întrebări furișe, avînd grijă să se despartă, ca să nu fie cîrdul prea mare și să bată la ochi. PAS, L. I 123. [Lipsurile] băteau prea tare la ochi ca să nu le fi putut îndată constata. ODOBESCU, S. II 395. Înființase o societate secretă cu numele Eterie (tovărășie), nume modest, care nu bătea la auz. GHICA, S. 94. A bate la cap = (despre o sobă sau o mașină de călcat) a provoca dureri de cap (prin difuzare de căldură sau prin degajare de gaze). 3. (Despre încălțăminte, ham, șa etc.) A freca, a roade, a produce răni. Mă bat pantofii. II. 1. Refl. reciproc. A se lua la bătaie, a se încăiera, a se lupta. Se puseră a se bate în săbii și se tăiară, de curgea sîngele vale. RETEGANUL, P. V 31. Am fugit... de frica unei cete de turci, care se bătuse chiar atunci cu volintirii la Secul. CREANGĂ, A. 20. Făt-Frumos își luă ziua-bună de la părinți, ca să se ducă să se bată el singur cu oștile împăratului. EMINESCU, N. 5. Pentr-o fată cît o ceapă Stau feciorii să se bată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 434. ◊ Expr. Se bat calicii (sau lupii sau nebunii) la (sau în) gura cuiva v. gură. A se bate cu moartea = a fi în agonie. A văzut o cioară bătîndu-se cu moartea. RETEGANUL, P. II 66. (Fig.) Cînd se bate ziua cu noaptea = pe înserate, în amurg, cînd se îngînă ziua cu noaptea. (Refl.) A se bate după ceva = a dori foarte mult un lucru, a-i plăcea foarte mult ceva. ◊ Refl. A se lupta cu arme, a purta război. Eu, omul negru, am fost mai apoi Trimis să mă bat într-un mare război. M-am bătut, pentru ca de acum niciodată Popoarele lumii să nu se mai bată. DEȘLIU, G. 43. S-au sculat sub cîrmuirea rusului o sută de noroade, și se bat o sută de noroade, mă Ghiță Lungu, pentru dreptatea ce-au dobîndit. SADOVEANU, M. C. 160. ◊ Tranz. (Cu complementul «război») Unde-i cetatea mai tare, acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. 2. Tranz. (Cu privire la un dușman, o țară etc.) A învinge, a birui, a înfrînge. Atuncea noroadele mongolilor... cutreierau pămîntul și băteau împărățiile. SADOVEANU, D. P. 75. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins (într-o discuție etc.); a ceda. ♦ (La jocul de cărți, în sport sau. într-o discuție) A cîștiga partida (de joc), a rămîne învingător. L-am bătut de două ori la șah. ♦ A prețui mai mult decît altul, a fi superior cuiva, a întrece. O capră bună bate la lapte o vacă rea. III 1. Tranz. A lovi de mai multe ori un lucru cu altul (mai ales cu o unealtă), pentru a scoate sau a prelucra ceva: a) lovi întruna, cu ustensile speciale de bucătărie, ouăle spre a le amesteca bine, laptele sau smîntîna spre a alege untul. Au început a bate laptele, pănă ce s-a ales untul. DRĂGHICI, R. 140. ◊ Expr. A bate apa-n piuă sau a bate apa să se aleagă untul v. apă. A lovi mereu cu ciocanul sau cu barosul un metal înroșit în foc, spre a-i da o anumită formă. Bate fierul pînă-i cald. ◊ Expr. A bate bani = a fabrica monede de metal. Că de mult ce ești avut, Bani de aur ai bătut. ALECSANDRI, P. P. 211. c) A lovi de repetate ori, cu un ciocan mic, tăișul coasei (așezat pe bîtcă), spre a-l ascuți. d) (Cu privire la cuie, nituri, țăruși etc.) A înfige, a vîrî prin lovituri repetate (cu ciocanul, cu maiul etc.). Nuntașii ies afară, caută un par înalt, îl bat în mijlocul ogrăzii. SEVASTOS, N. 331. ♦ A fixa un obiect de altul țintuindu-l cu ceva. Un cerc de aur bătut cu diamante. EMINESCU, N. 6. De-i găsi o para frîntă în toată casa, să mi-o bați în frunte! ALECSANDRI, T. 1557. Alții... să bată... potcoavele. ȘEZ. II 10. e) (Folosit și absolut) A îndesa cu spata firele bătelii. Am țesut bine, dadă Reveca? – Nu bate într-o parte. Apucă spata drept de mijloc. DELAVRANCEA, A. 4. Ileana Cusînzeana... cum țesea, de cîteori bătea cu brîgla, totdeauna ieșeau cîte două cătane îmbrăcate și-narmate. RETEGANUL, P. V 40. f) (Întrebuințat absolut sau cu complementul «apa») A da mereu cu un băț în apa (sau pe sub pietrele din apa) unui rîu, spre a scormoni peștii din ascunzători. Băiatul intră cu plasa în gîrlă. Bătu în sus, bătu în jos, și pește să prinză, cîtuși de cît. ISPIRESCU, L. 280. Un al treilea pescar vine cu luntrea și bate apa pînă ce se sfîrșește de strîns tot năvodul. I. IONESCU, P. 408. g) (Cu privire la grîu, porumb etc.)A îmblăti, a descoji, a dezghioca; (cu privire la plantele textile) a zdrobi prin lovituri repetate (cu o bîtă sau cu un mai), spre a face să se desprindă fibrele. Au pus să se treiere cerealele și să bată păpușoii. I. IONESCU, D. 295. [Inul] îl bat, îl curăță, îl meliță, îl perie, îl torc. DRĂGHICI, R. 78. h) A lovi cu o prăjină crengile unui pom spre a face să cadă fructele. Am bătut toți merii din grădină. i) (Cu privire la un covor, la o pătură, la o haină etc.) A scutura (de praf). Soldatul intră cu pantofii: – îi luase lelea Uța să-i bată. D. ZAMFIRESCU, R. 216. j) (Cu privire la tobă, la toacă etc.) A produce, prin lovituri ritmice, sunetul caracteristic al obiectului respectiv. Pune-l să bată toba la casa dregătorilor. PAS, L. I 17. Tălpoiul face iute o darabană... și începe a bate ca de război, brr... brr! CREANGĂ, P. 310. ◊ Expr. A bate toba = a lansa știri, a nu păstra un secret, a divulga imediat cele auzite. A bate toba la urechea surdului, se zice despre cei ce nu vor să asculte ce li se spune. A-i bate (cuiva) în strună = a vorbi (cuiva) așa cum îi place. Femeia a priceput slăbiciunea bărbatului și totdeauna i-a bătut în strună. SEVASTOS, N. 3. ◊ Intranz. (Cu determinări introduse prin prep, «din») Veneau toboșarii și trîmbițașii, bătînd din tobe și sunînd din trîmbițe. ISPIRESCU, M. V. 42. j) (Cu privire la pămînt sau arie) A bătători; p. ext. a lovi cu piciorul de repetate ori (jucînd sau tropăind). Se prind de mîini și se desprind... Și bat pămîntul tropotind în tact ușor. COȘBUC, P. I 57. ♦ (Cu privire la un joc) A juca cu foc. [Polca] o băteam vîrtos cînd eram mic. ALECSANDRI, T. I 93. l) A îndesa (ceva) prin apăsări repetate. Toader... întinse mîna la cărbune... și-l aruncă în lulea, bătîndu-l cu unghia. D. ZAMFIRESCU, R. 239. Bunătatea brînzei de oi atîrnă de la meșteșugul baciului de a prepara cașul și de la chipul de a o bate la putină. ȘEZ. VII 100. m) A lovi ceva de repetate ori cu un mai sau cu un ciocan (de exemplu carnea ca să se frăgezească, rufele muiate în apă ca să iasă din ele săpunul și leșia etc.). Iarna toarce la fuioare... Apoi vara-n foc de soare Bate pînza la izvoare. ALECSANDRI, T. 272. Își muia cîte-o bucată de carne, bătînd-o cu maiul. DRĂGHICI, R. 149. n) (Cu complementul «mingea») A azvîrli mingea departe (lovind-o cu ceva); p. ext. a se juca cu mingea. o) A juca mult cărți;a amesteca cărțile de joc. Își duce veacul numai în străinătăți... acolo bate cărți și petrece. SADOVEANU, N. F. 50. ◊ Expr. (La jocul de cărți) A bate o carte (sau cărțile) = a răspunde la cartea altuia cu o carte mai mare. Toderică... chemă pre vătaful și se puse la jucat stos. Îi bătu toate cărțile de-a rîndul. NEGRUZZI, S. I 84. Tranz. (Cu privire la un drum) A face mereu aceeași cale, a umbla mult (pe un drum), a străbate. De trei nopți aceeași cale Bate călătorul. TOPÎRCEANU, S. A. 39. Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. EMINESCU, O. I 112. Ordonă să se ridice îndată mic și mare... și să bată codrii, ca să prinză pe fugari. NEGRUZZI, S. I 108. Nu le-o mai dat pofta să bată drumul leșului! ȘEZ. VII 26. Foaie verde bob năut, Lungu-i drumul și bătut; Nu-i bătut de car cu boi Nici de turmele de oi, Ci de ochișorii mei. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 200. ◊ Expr. A bate (pasul) pe loc = a face o acțiune fără să realizeze vreun progres. Producția în țările lagărului imperialist bate pasul pe loc, iar neînsemnata creștere a producției industriale în aceste țări este legată numai de militarizarea economiei naționale, de pregătirile de război și de ducerea războaielor banditești de cotropire. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2, 81. ♦ (Cu privire la un loc) A frecventa des, a umbla într-una prin...; a cutreiera. Astăzi [ciobanii] fug noaptea de la stînă și bal satele primprejur. GALACTION, O. I 65. Se înhăitase cu cîțiva feciori de boieri și băteau mahalalele ziua și noaptea. GHICA, S. 40. Multe mări am trecut, Multe țări am bătut. TEODORESCU, P. P. 173. ◊ Expr. A bate prundurile (sau podurile) = a umbla de colo pînă colo (fără nici o treabă sau vreun scop), a hoinări. Toată ziulica bate prundurile după scăldat. CREANGĂ, A. 13. A bate cîmpii = a vorbi într-aiurea, a se abate de la chestiunea discutată, a ocoli un subiect care nu convine să fie discutat. (Intranz.) A bate în retragere = a) (despre o, armată) a se retrage din fața inamicului; b) fig. a renunța să mai susțină ceva cu aceeași tărie, a da îndărăt, a retracta. 3. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A lovi cu degetul sau cu pumnul în ușă, în fereastră etc. mai ales spre a atrage atenția celor dinăuntru; a ciocăni, a pocăni. Unul începuse să bată cu pumnul în geam. DUMITRIU, B. F. 10. Văzîndu-se-n sat... începu a bate pe la ușile oamenilor să-l lase de mas. RETEGANUL, P. I 11. Un orologiu sună noaptea jumătate. La castel, în poartă, oare cine bate? BOLINTINEANU, O. 33. ◊ Expr. A bate pe la ușile oamenilor = a cere de pomană. ◊ Fig. Iarna bate la ușă. ▭ Războiul bătea la poarta țării. PAS, Z. I 94. (Cu elipsa determinării) N-or mai jeli trudiții la praguri boierești; Ast an, la fiecare din ei belșugul bate. DEȘLIU, G. 49. 4. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu», arătînd instrumentul și, prin prep. «în»), obiectul acțiunii) A lovi tare, a izbi (uneori în semn de mînie, de nerăbdare sau spre a amenința sau intimida pe cineva). Expr. A bate cu pumnul (sau cu pumnii) în masă, ca manifestare a mîniei. Izbucni, strigînd și bătînd cu pumnii în masă. BART, E. 285. ◊ A lovi un animal spre a-l îndemna la mers. Călăreții... În caii lor sălbateci bat cu scările de lemn. EMINESCU, O. I 148. 5. Intranz. (Despre valurile apei) A se lovi, a se izbi (de maluri etc.). Valuri roșii băteau la Salonic în port. BOUREANU, S. P. 3. Numai bătrînul simțea puterea apei care-i bătea în glezne. SADOVEANU, N. F. 27. ◊ Refl. În funduri de prăpăstii se bat mereu de maluri Șiroaie. ALECSANDRI, P. III 298. 6. Refl. (Despre mai multe lucruri) A se lovi unul de altul. Frunza lin se bate În codru-nflorit. ALECSANDRI, P. I 197. ◊ Expr. A se bate cap în cap = a fi cu totul opus, contradictoriu, diferit; a se contrazice. Venea să se intereseze care este adevărul în vălmășagul de știri ce circulau și se băteau cap în cap. REBREANU, R. I 505. ◊ Tranz. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. (Despre fructe) A se atinge, a se strivi, a se bătuci. 7. Refl. A se zbate, a se zvîrcoli. Te bați pe iarbă noaptea întreagă, fără să adormi. DELAVRANCEA, la TDRG. IV. Intranz. 1. (Despre arme de foc) A trage. Ofițeri, murind, strigau în vaiete: Artileria... să bată... artileria... Și artileria prinse să bată. CAMILAR, N. I 49 ◊ Tranz. (Învechit) A bombarda. Tunurile lor bat zidiurile aiste necontenit de cinci zile. ALECSANDRI, T. 1494. Bătea partea de sus a cetății cu zece tunuri. BĂLCESCU, O. II 113. 2. (Despre o armă de foc) A trimite proiectilul pînă la...; p. ext. (despre glas sau ochi) a ajunge pînă la..., a atinge, a cuprinde. Pușca aceasta bate departe. ▭ În toate părțile unde bate ochiul, [vezi] buchete de arbori și colțuri de dumbravă. SADOVEANU, O. A. II 186. Miriște și imașuri, cît bate ochiul. VLAHUȚĂ, la TDRG. ◊ (Despre plante) Cum ți-e grîul...? – Bun, cumetre, bun... bate la piept. SANDU-ALDEA, U. P. 152. 3. (Uneori determinat prin «cu vorba») A face aluzie, a aduce vorba, a pișcă cu vorba. Atunci [împăratul] a stat și a cugetat, înțelegînd unde bătea al șaptelea sfetnic al său. Bătea în ce bătuseră și ceilalți șase. SADOVEANU, D. P. 125. Ei! Acu înțeleg eu unde bate vorba lui! CARAGIALE, O. I 54. 4. A înclina spre..., a fi aplecat spre... Mintea lui ca o cumpănă se clătina, cînd într-o parte, cînd în alta, dar tot spre înșelare bătea. CONTEMPORANUL, VI_II 213. 5. (În expr.) A bate cu cineva = a avea simpatie pentru cineva. Mai potriviți unde să-i găsești?... Numai atîta mă îngrijește, că Luluța nu bate nicidecum cu Guliță. ALECSANDRI, T. I 176. V. Intranz. (Despre unele fenomene ale naturii) 1. (Despre vînt) A sufla. Spre Creasta Ciungă Nouri s-alungă... Vîntul cu aspre aripe reci Bate din coastă A vreme proastă. DEȘLIU, M. 28. Începu să bată ușor un vînt reavăn. DUMITRIU, B. F. 15. Bate un vînt peste ape. BENIUC, V. 115. Cînd a-nceput să bată vîntul... am scos foaia mea de cort. SAHIA, N. 80. ◊ Tranz. Mă bate vîntul în față. 2. (Despre brumă, ploaie, grindină) A cădea, a lovi în... Ploaie măruntă și deasă de început de noiembrie bătuse toată noaptea în geamuri și ziduri. STANCU, U.R.S.S. 36. Ploaia bate-n geamuri, streșinile cîntă. TOPÎRCEANU, S. A. 35 ◊ Tranz. Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită. ALECSANDRI, O. 167. Codrule cu frunza lată, Bruma cază, nu te bată! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 199. ◊ Tranz. Fig. (Despre secetă) Să știți că și în anul ăsta ne bate seceta. PAS, L. I 8. 3. (Despre soare, lună, stele) A atinge, a-și trimite razele pînă la..., a lumina; a se reflecta în... S-au lungii pe mal, acolo unde bătea mai tare soarele. PAS, L. I 64. Peste toate bate acum soarele de dimineață tot mai covîrșitor, în explozii de puzderii de aur, risipind cele din urmă pilcuri de negură în văgăuni. SADOVEANU, O. A. II 191. Soarele bătea căldicel pe prispă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 179. Și dacă stele bat în lac Adîncu-i luminîndu-l, E ca durerea mea s-o-mpac Înseninîndu-mi gîndul. EMINESCU, O. I 193. Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri. EMINESCU, O. I 101. Pe aceeași ulicioară Bate luna în ferești, Numai tu de după gratii Vecinie nu te mai ivești! EMINESCU, O. I 112. ◊ Tranz. Mă bate soarele-n ochi. HOGAȘ, M. N. 19. Codrul... își deschide-a lui adîncuri fața lunei să le bată. EMINESCU, O. I 83. VI. 1. Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «din» sau «în», indicînd o parte a corpului)A lovi, a mișca dintr-o parte a corpului. Vreo douăzeci de soldați... băteau din călcîie... să se încălzească. DUMITRIU, B. F. 118. ◊ (Poetic) Un greier... Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinteni. EMINESCU, O. I 87. ◊ Expr. A bate din (sau în) palme = a-și lovi palmele spre a-și manifesta un sentiment de bucurie, de aprobare (v. aplauda) sau spre a chema pe cineva. Spune și el după noi, bătînd din palme: «tata, vine tata!. SAHIA, N. 48. Cît ai bate din palme = într-o clipă, pe loc, imediat. Crîșmărița iute a lăsat obloanele în jos, a aprins lumînarea și, cît ai bate din palme, ni s-a și înfățoșat cu o cană mare de lut, plină cu vin de Odobești. CREANGĂ, A. 97. A bate în pumni = a lovi un pumn de altul spre a-i face cuiva în ciudă. A bate din picior = a lovi cu piciorul în pămînt ca semn de amenințare sau intimidare, sau spre a arăta că vrea să-și impună voința. Împăratul a bătut din picior: Luați-l! SADOVEANU, D. P. 32. Scaraoschi... mînios grozav, chemă înaintea sa toată drăcimea și bătu din picior, strigînd... CREANGĂ, P. 57. A bate din picioare = (despre animale, mai ales despre cai) a lovi cu picioarele în pămînt de nerăbdare. [Iepele] nechezau și băteau din picioare. EMINESCU, N. 20. A bate din (sau în) buze = a rămîne păgubit de ceva sau înșelat în așteptările sale. Prepeleac a rămas bătînd în buze. CREANGĂ, P. 46. ♦ (Despre păsări; determinat prin «din aripi») A lovi aerul cu aripile. Au prins a bate din aripi cucoșii. SADOVEANU, F. J. 602. ◊ (Despre cîini; determinat prin «din coadă») A da din coadă. [Cățeaua] se lipi la pămînt schelălăind, apoi prinse a bate din coadă. SADOVEANU, O. III 357. 2. Tranz. (În expr.) A bate tactul (sau măsura) = a marca, prin mișcări regulate (făcute cu mîna, cu piciorul sau cu o baghetă), fiecare tact al unei bucăți muzicale. (Fig.) În casă tac toate. Un singur covor Atacă, pe nas, uvertura. Și cărțile toate-l urmează în cor, începe să cînte întregul decor, Ceasornicul bate măsura. TOPÎRCEANU, M. 37. A bate mătănii = a face mătănii. Alături... o femeie bătrînă bătea metanii. DUMITRIU, B. F. 137. 3. Intranz. (Despre inimă, puls, tîmple) A zvîcni, a palpita, a pulsa (în mod normal sau din cauza unei emoții, a unei boli). Inima... începu să-i bată atît de tare, încît îi tăia răsuflarea. DUMITRIU, B. F. 47. Cum îți bătea pe gît, sub mîna-mi, O vinișoară albăstrie! TOMA, C. V. 377. Tîmpla bate liniștită ca o umbră viorie. EMINESCU, O. I 79. Bătrînul Dan pe sînu-i apasă a lui mînă Și simte că tot bate o inimă romînă. ALECSANDRI, O. 209. ◊ Refl. Mi se bate inima. ♦ (Despre aparatul telegrafic) A funcționa. Ei? Nu bate telegraful?... Bate; ce treabă alta are? CARAGIALE, O. I 123. ♦ Tranz. (Învechit; cu privire la o telegramă etc.) A da o telegramă, a transmite ceva prin telegraf. Ce să fac?... Batem o depeșă la București... la minister, la gazete. CARAGIALE, O. I 126. Refl. pas. M-am dus printre poruncile stăpînirii ce se băteau a telegraf. SADOVEANU, N. F. 110. ◊ (Despre instrumente muzicale sau despre un clopot, un ceasornic etc.) A emite sunete muzicale sau ritmice. Un clopot bătu de patru ori. DUMITRIU, B. F. 109. Am plecat fruntea pînă ce mi-a ajuns bărbia de ceasornic. L-am auzit deodată bătînd. SADOVEANU, N. F. 82. Cînd mă pui să odihnesc, Doba-mi bate să pornesc, Doba-mi bate de pornit, Nu cată că-s ostenit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 302. ◊ Tranz. San-Marc sinistru miezul nopții bate. EMINESCU, O. I 202. 4. Intranz. (Despre cîini) A lătra (scurt și la intervale egale). Răsunete dulci încă vibrau, cînd un cîne răspunse, bătînd ascuțit de trei ori. SADOVEANU, O. III 357. Dacă vrei să nu te muște cînii și să te lase în pace, cum îi vezi că sar la tine, să te tupilezi jos, la pămînt, și să-i lași să te latre cît le place, fără să te urnești din loc; căci ei bat cît bat și de la o vreme te părăsesc și se duc. CREANGĂ, A. 68. Ce lup intră-n sat Și cînii nu bat? (Ceața). SADOVEANU, P. C. 6. VII. Intranz. (Despre culori; urmat de determinări introduse prin prep. «în») A avea o nuanță de..., a da în... Soarele, de un galben bătînd ușor în roșu, părea culcat, ca pentru a se odihni, pe marginea orizontului. STANCU, U.R.S.S. [Printre lespezi] răsărea o iarbă moale ca mătasea... Buruiană ciudată, care crește cine știe unde, ca și copăceii aceia cu foi lungi, bătînd într-un verde-întunecat. PAS, L. I 86. 238. Părul ei lung, negru, care bătea în albastru, căzu în bucle acoperindu-i curba fină a gîtului. BART, E. 169. Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODORESCU, P. P. 39. Forme gramaticale: perf. s. bătui, part. bătut.

cap¹ [At: COD. VOR. 92/13 / Pl: ~ete sn, ~i sm / E: ml caput] 1 sn Extremitatea superioară a corpului omenesc sau cea anterioară a animalelor, unde se află creierul, principalele organe de simț și orificiul bucal Si: căpățână, glavă, hârcă, scăfârlie, troacă, țeastă (arf) bostan, dovleac, oală, sfeclă. 2 sn (îlav) Din ~ până în picioare În întregime. 3 sn (Îlav) Cu noaptea-n ~ Dis-de-dimineață. 4 sn (Îlav) (Până) peste ~ Extrem de. 5 sn (Îlav) Cu un ~ mai sus (Cu mult) mai mult, mai deștept, mai bine. 6 sn (Îlav) Cu ~ul plecat Rușinat. 7 sn (Îal) Umilit. 8 sn (Îal) Învins. 9 sn (Îlav) Pe după ~ Pe după gât, pe ceafa. 10 sn (Fam; îla) Bătut în ~ Tâmpit. 11 sn (Îe) A se da peste ~ A face tumbe. 12 sn (Îae) A face eforturi deosebite pentru a realiza ceva, a face imposibilul. 13 sn (Îe) A da (pe cineva) peste ~ A trânti (pe cineva) la pământ. 14 sn (Îae) A da jos (pe cineva) dintr-o situație Si: a doborî, a învinge. 15 sn (Îe) A da peste ~ (paharul, băutura etc.) A înghiți dintr-o dată conținutul unui pahar, al unei căni etc. 16 sn (Îe) A da (ceva) peste ~ A schimba cu totul ordinea lucrurilor, a ideilor, a unui program stabilit etc. 17 sn (Îae) A lucra repede, superficial, de mântuială. 18 sn (Îe) A scoate ~ul în lume A ieși între oameni, în societate. 19 sn (Îe) A nu-și mai vedea ~ul de... sau a nu ști unde-i stă sau unde-i este ~ul A nu ști ce să facă, a fi copleșit de... 20 sn (Îe) A-și pierde ~ul A se zăpăci. 21 sn (Îe) A nu mai avea unde să-și pună ~ul A ajunge fără adăpost, pe drumuri, sărac. 22 sn (Îe) A da din ~ A clătina capul (1) în semn de aprobare, de refuz etc. 23 sn (Îe) A da cuiva la ~ A lovi. 24 sn (Îae) A omorî. 25 sn (Îae) A ataca cu violență pe cineva. 26 sn (Îae) A distruge pe cineva (cu vorba sau cu scrisul). 27 sn (Îe) A umbla cu ~ul în traistă A fi distrat, neatent. 28 sn (Îe) A se da cu ~ul de (toți) pereții A fi cuprins de disperare sau de necaz. 29 sn (Îae) A regreta o greșeală făcută. 30 sn (Îe) A-și lua lumea în ~ A pleca departe, părăsindu-și casa, locul de origine și rătăcind prin lume. 31 sn (Îe) A-și pleca ~ul A se da învins. 32 sn (Îae) A se simți rușinat, umilit. 33 sn (Îe) Vai de ~ul Iui (sau haram) de ~ul lui Vai de el. 34 sn (D. o situație neprevăzută, un necaz etc. îe) A cădea (sau a veni, a se sparge etc.) pe (sau de, în) ~ul cuiva A veni asupra cuiva tot felul de neplăceri și necazuri, a-l lovi o nenorocire. 35 sn (Îe) A cădea pe ~ul cuiva A sosi pe neașteptate la cineva (creându-i neplăceri, deranj). 36 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ține) de ~ul cuiva sau a se pune pe ~ul cuiva A stărui fără încetare pe lângă cineva. 37 sn (Îe) A se duce de pe ~ul cuiva A lăsa pe cineva în pace. 38 sn (Reg; îe) A nu ști (sau a nu avea) ce-și face ~ului A nu mai ști ce să facă pentru a ieși dintr-o situație grea. 39 sn (Înv; îe) A lega în ~ A lua de nevastă. 40 sn (Înv; îe) A ridica ~ul A se răscula. 41 sn (Îe) A i se urca (sau sui, sări) cuiva în ~ A-și lua o îndrăzneală prea mare. 42 sn (Îe) A se pune-n ~ (și-n cur) A face tot posibilul. 43 sn (Îe) A fi ~ tăiat (cineva) A fi leit cineva, a avea o mare asemănare. 44 sn (Îe) A (nu)-l durea ~ul A (nu)-i păsa, a (nu) fi îngrijorat. 45 sn (Îe) A-și vârî ~ul la... A intra la stăpân. 46 sn (Îe) A-și vârî ~ul (teafăr-) sănătos sub Evanghelie A se însura. 47 sn (Îae) A se pune sub ordinele altuia. 48 sn (Înv; îae) A se băga singur, fără a fi nevoie, într-o încurcătură. 49 sn (Îe) A-și lega ~ul de cineva A se căsători. 50 sn (Reg; îe) A-și lua ~ul în poale A o lua la fugă. 51 sn (Îe) A umbla cu ~ul între urechi (sau în sac) A nu fi atent. 52 sn (Îlav) Cu ~ul mare Căpos. 53 sn (Îal) Amețit de băutură Si: beat. 54 sn (Îe) A-l duce (sau a-l tăia) pe cineva ~ul A se pricepe. 55 sn (Îlav) Cu (scaun la) ~ Cu înțelepciune. 56 sm (Îs) ~ de familie Bărbatul care reprezintă puterea familială și părintească. 57 sm (Pgn; îas) Orice persoană care procură mijloacele necesare traiului unei familii și o reprezintă juridic. 58 sn (Îs) ~ de expresie Portret în care artistul face un studiu amănunțit al expresiei unui sentiment pe trăsăturile chipului omenesc. 59 sn (Fbl) Lovire a mingii cu capul (1). 60 sn (Îs) ~ de bour Primele serii de mărci poștale românești, având pe ele capul (1) unui bour. 61 sn (Pm) Parte a monedei care are imprimat un chip. 62 sn (Prc) Părul capului (1). 63 sn Căpătâi (1). 64 sn (D. oameni) Individ. 65 sn (D. animale) Bucată. 66 sn Impozit. 67 sn Sumă (în bunuri) posedată sau datorată Cf: capital¹ (1). 68 sn (Îe) A îndoi ~etele A dubla suma, capitalul¹ (9) investit. 69 sn (Îe) A-și scoate din ~ete A fi răsplătit pentru osteneală. 70 sn (Îlav) Pe ~ete Care mai de care, pe întrecute. 71 sn (Îal) În număr foarte mare. 72 sn (Îe) Câte ~ete, atâtea păreri Exprimă o mare divergență de opinii. 73 sn (Pm) Minte. 74 sn (Pm) Memorie. 75 sn (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) inteligent. 76 sn (Îlav; îla) Fără ~ (În mod) necugetat. 77 sn (Îe) A fi bun (sau ușor) la (sau de) ~ sau a avea ~ ușor A fi deștept. 78 sn (Îe) A fi greu (sau tare) de ~ sau a avea ~ greu A pricepe cu greutate, a fi prost. 79 sn (Îe) A nu-i intra cuiva în ~ A nu putea pricepe ceva. 80 sn (Îe) A-i ieși (cuiva ceva) din ~ A nu-i mai sta gândul la... Si: a uita. 81 sn (Îe) A nu-i mai ieși (cuiva ceva) din ~ A-l stăpâni mereu (același gând), a nu putea uita. 82 sn (Îe) A-i sta ~ul la... A se gândi la... 83 sn (Îe) A-și bate (sau a-și frământa, a-și sparge, a-și sfărâma etc.) ~ul A se gândi, a se strădui spre a soluționa o problemă. 84 sn (Îe) A-i deschide (cuiva) ~ul A face pe cineva să înțeleagă ceva Si: a lămuri. 85 sn (Îe) A fi (sau a rămâne, a umbla etc.) de ~ul său A fi (sau a rămâne etc.) liber, independent, nesupravegheat. 86 sn (Îe) A face (ceva) din (sau de) ~ul său A face (ceva) fără a se consulta cu nimeni. 87 sn (Îe) A întoarce (sau a suci, a învârti etc.) ~ul cuiva A face pe cineva să-și piardă dreapta judecată. 88 sn (Îae) A zăpăci. 89 sn (Îae) A face pe cineva să se îndrăgostească. 90 sn (Îe) A face cuiva ~ul calendar A umple cuiva capul cu multe probleme, obligații etc. 91 sn (Îe) A nu avea ~ să... A nu avea posibilitatea să... 92 sn Motiv, pricină. 93 sn (Jur; îs) ~ de acuzare Motiv pe care se întemeiază acuzarea. 94 sn (Îe) A plăti cu ~ul A plăti cu viața. 95 sn (înv; îe) A-și pune ~ul (la mijloc) A-și pune viața în primejdie. 96 (Înv; îae) A garanta cu viața. 97 sn (Înv; îae) A se prăpădi. 98 sn (Îe) A-și aduce ~ul (sau ~etele) la (sau sub) A se pune sub ascultarea sau sub scutul cuiva. 99 sn (Îe) A se apuca pe ~ A se jura pe viață. 100 sn (Îlav) O dată cu ~ul sau în ruptul ~ului Cu nici un preț. 101 sn (Îe) A-și face de ~ A face ceva ce poate să-i primejduiască viața. 102 sn (Îae) A face nebunii. 103 sn (Îe) A face cuiva de ~ sau a pune ~ul cuiva A omorî pe cineva. 104 sn (Îe) A nu avea ~ (și chip sau și Dumnezeu) să... sau de... A nu fi în stare, a nu avea posibilitatea. 105 sn (Ent; Îc) ~-de-mort sau ~ul Iui Adam Strigă (Acherontia athropos). 106 sn (Îc) ~ul-cerbului Boul-lui-Dumnezeu (Luconus cervus). 107 sn (Îc) ~-de-delfin sau ~-de-mops Specie bizară de șalău, cu oasele frontale încovoiate de la mijloc și lățite, nedefinită mai îndeaproape. 108 sn (Îc) ~sec Pește nedefinit mai îndeaproape. 109 sn (Îc) ~întortocat sau capu-ntoarce Capântortură. 110 sn (Bot; reg; îc) ~ul-ariciului, ~ul-șarpelui, ~ul-veveriței, ~ul viperei, ~-de-cocoș Plantă erbacee acoperită cu peri aspri și cu flori roșii ca sângele, dispuse în spice simple (Echium rubrum). 111 sn (Bot; reg; îc) ~ul-călugărului Plantă din familia compozitelor (Leontodon autumnalis). 112 sn (Bot; reg; îae) Șovar (Sparganium ramosum). 113 sn (Bot; reg; îae) Brusture (Arctium lappa). 114 sn (Bot; reg; îc) ~-de-cocoș Dulcișor (Hedysarum hedysaroides). 115 sn (Bot; reg; îc) ~ul-câinelui Gura leului (Anthirrhinum majus). 116 sn (Bot; reg; îc) ~ul-cucului Cârciumărese (Zinnia elegans). 117 sn (Bot; reg; îc) ~ul-dracului, ~ul-popii Trifoi (Trifolium pratense). 118 sn (Bot; reg; îc) ~ul-turcului Vătămătură (Anthyllis vulneraria). 119 sn (Bot; reg; îc) ~ul-șarpelui Coada-vacii (Echium altissimum). 120 sn (Glg; îc) ~-de-șarpe Fosile terebratule. 121 sn (Îs) ~ul balaurului O parte din constelația balaurului. 122 sm Conducător. 123 sm Inițiator. 124 sm (Îs) ~ul răutăților Inițiatorul, organizatorul dezordinilor. 125 sm (Îs) ~ul legii Preot. 126 sn Vârf al unui obiect. 127 sn Extremitate proeminentă a unui dispozitiv, instrument etc. sau a unui element dintr-un sistem. 128 sn Obiect, mecanism sau dispozitiv asemănător cu un cap¹ (1), folosit în diverse scopuri tehnice. 129 sn Partea extremă cu care începe sau se sfârșește ceva. 130 sn (Nav; îs) ~ magnetic Unghiul format de direcția de navigație cu direcția nordului magnetic. 131 sn (Nav; îs) ~ compas Unghiul obținut din capul (130) magnetic, făcând corecțiile necesare, datorate deviației compasului și derivei date de vânt. 132 sn (Înv) Capitel de coloană Si: bașlî, capitel, căpătâi (19), căpețea². 133 sn (Îs) ~ul pieptului Partea de sus a sternului, unde începe pieptul. 134 sn Partea de deasupra a scăunoaiei, cu care se strânge doaga Si: (reg) broască, căpățână (5), ceacâie, cioc, ciochie, clobanț. 135 sn Partea de dinainte a scaunului dulgherului Si: căpățână (5), frunte. 136 sn Fălcile cleștelui. 137 sn Partea de sus a jugului. 138 sn Partea subțire și rotundă de la extremitatea osiei carului. 139 sn Începutul urzelii. 140 sn Fructul, măciulia macului. 141 sn Speteaza de deasupra, pusă orizontal, a zmeului. 142 sn Izvorul, obârșia unui râu. 143 sn (Îs) ~ de pod Loc aflat pe teritoriul inamic, dincolo de un curs de apă, de un defileu etc. 144 sn (Pex; îas) Forțele armate care ocupă acest loc cu scopul de a asigura trecerea grosului trupelor și mijloacelor de luptă. 145 sn (Îlav) ~ la (sau în) ~ Cu părțile extreme alăturate. 146 sn (Îlav) Din ~ în ~ De la început până la sfârșit. 147 sn (Îs) ~ de țară Margine de țară Si: hotar. 148 sn (Îe) Nu-i un ~ de țară Nu-i nimic grav, nici o nenorocire. 149 sn (Îe) A sta (sau a ședea, a se ridica etc.) în ~ul oaselor A se ridica stând în pat, a sta în șezut. 150 sn Partea de dinainte Si: frunte, început. 151 sn (Îs) ~ de an (sau de săptămână, iarnă etc.) începutul unui an (sau al unei săptămâni etc.) 152 sm (Îs) ~ de coloană Cel care stă în fruntea coloanei. 153 sn (Îs) ~ de afiș (sau de listă) Primul nume dintr-o listă de persoane afișate în ordinea valorii lor. 154 sn (Îlav) În ~ de noapte sau în ~ul nopții După ce s-a întunecat bine. 155 sn (Îlav) Din (sau de la) ~ De la început, de la începutul rândului. 156 sn (Îlav) Din ~ul locului Înainte de a începe ceva. 157 sn (Îal) De la început. 158 sn Partea principală, mai aleasă, a unui lucru. 159 sn (Îs) ~ul mesei (sau al bucatelor) Locul de onoare la masă. 160 sn Partea de jos sau din spate a unui lucru Si: capăt, căpătâi (22), (cu sens temporal) sfârșit. 161 sn (Îe) A o scoate la ~ A sfârși (cu bine). 162 sn (Îe) A-i da de ~ A rezolva. 163 sn (Îae) A învinge. 164 sn (Îlav) În ~ (După numerale) Exact, fix, întocmai. 165 sn Bucățică ruptă dintr-un obiect Si: căpătâi, căpețel (2), muc. 166 sn (Pex) Lucru de mică importanță. 167 sn (Îlav) Nici un ~ de ață Absolut nimic. 168 sn (Îlav) Până la un ~ de ață Absolut tot. 169 sn (Îs) ~ magnetic Transductor electromagnetic care transformă variațiile de semnal magnetic în variații de flux magnetic sau invers, folosit pentru operații de înregistrare, redare și ștergere la magnetofoane. 170 sn (Înv) Capitol (1). 171 sn (Reg; la parastas sau la înmormântări) Nouă colaci și o pâine cu colivă pe ea Si: căpețel (3). 172 sn (Îs) ~ mare Testicule mari la un nou-născut. 173 (Alh; îs) ~ mort Rămășițe din alambic. 174 sn (Îs) ~ de negru Varietate de varză roșie, foarte productivă, cu tulpină scurtă, căpățână rotundă, îndesată, de culoare roșu închis (Brassica oier acea).

văcălie s.f. (reg.) 1 Peretele circular de lemn sau de metal al sitei, al ciurului, al baniței etc. ◊ Expr. A juca (sau a suci) (pe cineva) în ciur fără văcălie = a duce pe cineva de nas. 2 Cerc de lemn (sau de fier) așezat în jurul pietrelor morii pentru a împiedica risipirea fainii. 3 Cerc de lemn (sau de metal) folosit ca tipar pentru cașcaval. 4 Bor (la pălărie). 5 Văcălia capului = cutia craniană. 6 Nume dat unor obiecte sau părți de obiecte (de formă circulară sau ovală) care au rolul de a mărgini, de a încadra pervazul de la fereastră, pereții laterali ai luntrei. 7 (bot.) Numele mai multor specii de ciuperci parazite, din familia poliporaceelor, necomestibile, cu consistență lemnoasă, care cresc pe trunchiul arborilor: a) (și văcălie de brad) ciupercă a cărei pălărie este acoperită cu o crustă de culoare galbenă-roșcată (Fomes pinicola); b) (și văcălie de fag) ciupercă de forma unei etajere, de culoare brună-negricioasă (Ganoderma applanatum); c) (și văcălie de mesteacăn) ciupercă în formă de copită, cenușie-roșcată, acoperită cu o pieliță subțire și netedă (Placodes betulinus); d) (și văcălie de salcie) ciupercă cu pălăria bombată, albă, apoi brună, cu miros plăcut de anason (Trametes suaveolens); e) babiță (Fomes fomentarius și ignarius). • pl. -ii. g.-d. -iei. și văculie, văgălie, vecălie s.f. /veacă + -ălie.

vatră sf [At: (a. 1591) GCR I, 38/29 / V: (reg) ~tără / Pl: vetre, (reg) ~re, vătre, vătri, vetri / E: cuvânt de origine traco-dacă cf alb vatrë] 1 (De obicei urmat de determinări ca „de foc”, „focului” etc.) Loc (sumar) amenajat pe sol și neacoperit unde s-a făcut sau se face foc. 2 Platformă (înălțată) amenajată sub un horn ca loc pentru foc, în tinda caselor (vechi) țărănești. 3 Platformă de lut, de piatră sau de cărămidă pe care este clădit cuptorul în unele case țărănești. 4 Suprafață plană (prevăzută cu plită), amenajată în fața gurii unui cuptor sau a unei sobe, unde se face focul. 5 Parte plană în interiorul cuptorului sau al sobei, care susține boltitura și unde se face focul. 6 (Reg; pex) Cuptor (1). 7 Suprafață plană în prelungirea cuptorului sau a sobei și, uneori, de-a lungul pereților, care servește ca loc de stat, de dormit etc. 8 (Îe) A nu avea nici (sau decât) cenușă în ~ sau a nu-i arde (cuiva) nici focul în ~, a nu-i fierbe (cuiva) oala în ~ A fi foate sărac. 9 (Îe) A nu-i mai rămâne (cuiva) nici cenușă în ~ A sărăci. 10 (Îe) A-i lua (sau a-i vinde) (cuiva) și cenușa din ~ ori a nu-i lăsa (cuiva) nici cenușă în ~ A-i lua cuiva tot ce are. 11 (Îae) A aduce pe cineva în stare de sărăcie. 12 (Îe) A sta (sau a cloci) pe ~ ori a zăcea la gura vetrei A lenevi. 13 (Îae) A rămâne pasiv (la ceea ce se petrece în jur). 14 (Reg; d. femei; îe) A fi (sau a sta) pe ~ A fi lăuză. 15 (Mun; d. femei; îe) A da (sau a cădea) pe ~ A naște. 16 (Reg; îe) A se da cu capul de ~ A se da cu capul de pereți. 17 (Reg; îe) A se prinde cu mânele de ~ A-și înjgheba o gospodărie, un cămin. 18 (Pop; în limbajul fierarilor) Platformă (zidită) pe care se înfierbântă fierul pentru a fi prelucrat. 19 (Teh) Parte a forjei în care se depozitează și unde arde combustibilul. 20 (Teh) Platformă de la baza unui cuptor metalurgic pe care se așază materialele care trebuie încălzite sau topite. 21 (Înv) Altar (pe care se aduceau jertfe). 22 (Reg; pan) Prispă (de pământ). 23 (Îrg; pan) Mică platformă, înălțată pe sol, folosită în diverse scopuri. 24 (Pop; pex) Încăpere în care se află vatra (2-6) și unde se pregătește mâncarea Vz bucătărie (1). 25 (Reg) Încăpere a stânei unde se fierbe zerul. 26 (Pex) Locuință. 27 (Pex) Așezare omenească (primară în raport cu altele care s-au dezvoltat ulterior). 28 (Pex; adesea determinat prin „părintească”, „străbună”) Loc de baștină. 29 (Pex) Țară natală. 30 (Îe) A-și face (sau a pune) ~ A se stabili într-un loc. 31 (Îe) A cădea cuiva în ~ A veni în vizită la cineva pe neașteptate sau nepoftit. 32 (Reg; d. tinere necăsătorite; îae) A se stabili în casa bărbatului de la care urmează să aibă un copil. 33 (Îe) A îmbătrâni în ~ A rămâne fată bătrână. 34 (Îe) A lăsa (un ostaș) la ~ A elibera (un ostaș) după terminarea stagiului militar. 35 (Reg; îe) A rămâne cu sluta în ~ A nu-și putea mărita fata. 36 (Mtp) Loc unde se crede că sălășuiesc ielele. 37 (Pan) Adăpost al unui animal sălbatic care are pui. 38 (Mol; pan) Loc unde peștii își depun icrele. 39 (Pan) Spațiu restrâns în care se dezvoltă un grup compact de plante¹ de același fel Si: cuib (19). 40 (Pan) Loc unde se concentrează un anumit tip de rocă sau de zăcământ. 41 (Reg; pan) Matcă¹ (a unei ape curgătoare). 42 Loc (localitate sau parte dintr-o localitate) unde este concentrată o activitate (administrativă, culturală etc.) Si: centru (21). 43 (Fig) Loc unde se concentrează sau de unde se răspândesc anumite idei, influențe, acțiuni etc. Si: focar (13). 44 (Înv) Loc din care se răspândește o anumită boală. 45 (Pop) Loc de casă Si: (reg) vătrătură. 46 (Reg) Pardoseala (de pământ a) casei. 47 (Reg) Temelia casei. 48 (Înv; pex; urmat de determinări în genitiv) Moșie¹. 49 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Suprafață de teren pe care a fost sau pe care se află o așezare umană. 50 (De obicei urmat de determinări ca „satului”, „târgului”, „cătunului” etc.) Zonă locuită a unei așezări umane. 51 (Pop; îs) Țigan de ~ Țigan stabil. 52 (Îe) A pune (sau a așeza) ~ra satului A întemeia un sat. 53 (Reg; în legătură cu un verb de mișcare; îlav) Pe ~ Pe jos. 54 (Îlav) La (sau în, pe) ~ Jos, pe pământ. 55 (Îe) A trânti (ori a da) (pe cineva) de ~ sau a da (cuiva) a trântitură de ~ A doborî la pământ (pe cineva). 56 (Pan; de obicei urmat de determinări) Suprafață de pământ (care a fost sau este) folosită ca amplasament pentru o construcție, o instalație, o amenajare etc. 57 (Trs) Loc unde se depozitează piatra scoasă dintr-o carieră sau dintr-o mină. 58 (Reg) Arie¹ (1). 59 (Reg) Loc în fața morii unde se așteaptă rândul la măcinat¹. 60 (Reg; la stână) Loc în fața strungii unde se odihnesc oile după muls. 61 (Reg; la stână) Loc unde se dă oilor de mâncare iarna. 62 (Reg; la stână) Țarc. 63 (Reg) Scobitură în pământ pe care o fac copiii la jocul „de-a zala în găuri”. 64 (Reg) Loc gol în cuprinsul unei suprafețe acoperite cu vegetație. 65 (Reg; pan) Partea de jos a stogului de fân. 66 (Reg; pan) Jgheab (la teasc). 67 (Reg; pan) Parte a morii de apă sau de vânt nedefinită mai îndeaproape, probabil partea inferioară a coșului. 68 (Reg; pan) Usnă (la luntre).

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. (Urmat adesea de determinări introduse prin prep. «la», «cu» sau de o propoziție cu verbul la conjunctiv) A da cuiva ajutor, sprijin, asistență. Să vie de acolo să ne ajute un tovarăș, doi. DUMITRIU, N. 247. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. ◊ Expr. A-l ajuta (pe cineva) puterea sau capul, mintea etc. (mai ales în construcții negative sau limitative) = a avea capacitatea fizică sau intelectuală de a face un anumit lucru. Să-mi dea ajutor la trebi, după cît îl ajută puterea. CREANGĂ, P. 13. ◊ Refl. (Cu determinări introduse prin prep. «cu») A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor, a lua pe cineva sau ceva în ajutor. Agățăm felinarele de stîncă și începem să ne urcăm printre doi pereți, ajutîndu-ne cu mîinile, cu bocancii, cu genunchii și cu spinarea. BOGZA, Ț. 63. ♦ Refl. reciproc. Dă, sîntem datori a ne ajuta unii pe alții. CREANGĂ, P. 330. 2. Intranz. A fi de folos, a sluji. I-a ajutat la prășit. Medicamentul nu i-a, ajutat, deoarece nu l-a luat la timp. ◊ Badea-i călător, pornește. Pe mine mă părăsește, Nu-i ajute ce gîndește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 160. ◊ Expr. Doamne-ajută = a) formulă de invocare a divinității, folosită de către cei superstițioși la începutul unei lucrări; b) (substantivat, rar) spor, mers bun al treburilor. Unde se întîmplă una ca asta, acolo nu-i niciodată doamne-ajută. MARIAN, O. I 278. La casa fără copii nu cred că mai este vrun doamne-ajută. CREANGĂ, P. 74; c) (substantivat, ironic) bătaie, lovitură; (concretizat) ciomag. Să nu te pomenești cu un doamne-ajută pe spinare! PANN, P. V. 11 102. ◊ Loc. adj. (Mai) de doamne-ajută = (mai) de seamă, de oarecare valoare, cu care te mulțumești în lipsă de ceva mai bun. N-apucase calul să se depărteze o bucată de loc mai de doamne-ajută, și iată zmeoaica iară îi ajunge. ISPIRESCU, L. 194.

DA², dau, vb. I. I. Tranz. 1. A întinde, a înmâna cuiva ceva; a oferi. ◊ Expr. A da o masă, o petrecere etc. = a oferi o masă, a organiza o petrecere etc. A(-și) da bună ziua (sau bună seara, binețe etc.) = a (se) saluta. ♦ A pune cuiva ceva la dispoziție, la îndemână, a preda cuiva ceva; a-i face rost de ceva. ◊ Loc. vb. A da cu chirie = a închiria. A da cu (sau în) arendă = a arenda. A da (cu) împrumut = a împrumuta. A da înapoi = a înapoia, a restitui. A da în primire = a) a preda; b) (fam.) a muri. 2. A distribui ceea ce revine cuiva ca parte. ◊ Expr. A da ceva în (sau pe din) două = a împărți în două părți egale; a înjumătăți. A(-i) da (cuiva) un număr (oarecare) de ani = a(-i) atribui (cuiva) o anumită vârstă; a aprecia (cu aproximație) câți ani mai are cineva de trăit. ♦ A atribui, a repartiza cuiva ceva ca sarcină spre executare. A da cuiva o problemă de rezolvat. ◊ Expr. A da cuiva de lucru = a) a însărcina pe cineva cu o muncă; b) a cere cuiva un mare efort. 3. A încredința pe cineva în seama, în paza, în grija, pe mâna cuiva. ◊ Expr. A da în judecată = a chema o persoană în fața unei instanțe judecătorești în calitate de pârât. 4. A pune pe cineva în posesia unui lucru, a preda ceva cuiva; a-i dărui. 5. A pune pe cineva la dispoziția cuiva. ◊ Expr. (Pop.) A da o fată după cineva (sau cuiva) sau a(-i) da cuiva de bărbat (respectiv de soție) pe cineva = a căsători cu... 6. A renunța la ceva sau la cineva în schimbul a..., a oferi în locul..., a schimba cu... ◊ Expr. (Fam.) A nu da pe cineva pe (sau pentru) altul, se spune pentru a arăta că prețuim mai mult pe unul decât pe celălalt. (Refl.) A nu se da pe cineva = a se considera superior cuiva. (Refl.; rar) A nu se da pentru mult = a se declara mulțumit cu... ♦ A oferi, a plăti. 7. A vinde. Cum dai merele? 8. A jertfi, a sacrifica. ◊ Expr. A-și da viața = a-și jertfi viața din devotament (pentru cineva sau pentru ceva). Îmi dau capul, se spune pentru a arăta certitudinea asupra unui lucru. 9. A arunca, a azvârli. Să dai sticlele astea sparte la gunoi. ◊ Expr. A da (pe cineva sau ceva) dracului (sau la dracu, naibii, în plata Domnului etc.) ori a-l da încolo = a nu voi să știe (de cineva sau de ceva), a renunța la... A da pe gât (sau peste cap) = a bea (cu lăcomie, dintr-dată, în cantități mari). ♦ A trimite sau a așeza pe cineva într-un loc pentru o anumită îndeletnicire. L-a dat la școală. ♦ A mâna, a duce un animal la păscut. 10. A așeza, a orienta ceva într-un anumit mod, poziție sau direcție. Își dăduse pe ochi pălăria rotundă. ◊ Expr. A da la (sau într-)o parte = a îndepărta. A da ușa (sau poarta etc.) de perete = a împinge în lături, a deschide larg ușa (sau poarta etc.). A da (ceva) peste cap = a) a lucra superficial; b) a nimici, a distruge, a desființa. 11. (În expr. și loc.) A da pe piatră = a ascuți. A da la rindea = a netezi cu ajutorul rindelei. A da găuri = a găuri. (Reg.; despre țesături) A da în undă = a spăla, a clăti. A da lecții (sau meditații) = a preda lecții în afara orelor de școală. A da o telegramă = a expedia o telegramă. A da la ziar = a publica sau a face să se publice în ziar. A da la lumină (sau la iveală, în vileag etc.) = a descoperi, a arăta; a publica o scriere. A da viață = a naște; a făuri; fig. a anima, a însufleți. A da însemnătate = a acorda atenție. A-și da (cu) părerea = a-și expune punctul de vedere. A da foc = a aprinde. A da bici = a lovi cu biciul; fig. a grăbi, a zori. A da la mână = a pune la dispoziția cuiva, a înmâna cuiva ceva. A da o luptă, o bătălie = a purta o luptă, o bătălie; (refl.; despre lupte) a se desfășura. A da un spectacol = a reprezenta un spectacol. A da (pe cineva) dezertor = a face cunoscut în mod oficial că cineva este dezertor. A da gata = a termina, a lichida; a impresiona puternic, a cuceri (pe cineva). 12. (Despre sol, plante, animale etc.) A produce, a face. ♦ (Despre oameni) A produce, a crea. ◊ Expr. A da un chiot, un strigăt etc. = a scoate, a emite un chiot, un strigăt etc. 13. A provoca, a prilejui, a cauza. 14. (Urmat de verb ca: „a cunoaște”, „a înțelege” etc. la conjunctiv sau la moduri nepredicative) A îngădui, a permite, a lăsa. ◊ Expr. A-i da (cuiva) mâna să... = a dispune de mijloace materiale pentru a..., a avea posibilitatea să...; a-i veni (cuiva) bine la socoteală, a-i conveni (cuiva). 15. (Despre Dumnezeu, soartă, noroc etc.) A rândui, a destina, a sorti. ◊ Expr. Ș-apoi dă, Doamne, bine! = apoi a fost strașnic! Ce-o (sau cum a) da târgul și norocul = cum se va nimeri. (Bine că) a dat Dumnezeu! = în sfârșit, în cele din urmă. ♦ Intranz. (În expr.) A da în cărți (sau cu cărțile) = a prezice viitorul. 16. (Împreună cu obiectul formează locuțiuni verbale) A da sfaturi = a sfătui. A da răspuns = a răspunde. A-și da sfârșitul (sau sufletul, duhul ori obștescul sfârșit) = a muri. A da raportul = a raporta. ◊ Expr. A da (un) examen = a susține un examen în fața unui examinator; fig. a trece cu succes printr-o încercare. A da seamă (sau socoteală) = a răspunde de ceva. A-și da seama = a se lămuri, a pricepe. II. Intranz. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „din” sau „cu”) A face o mișcare (repetată), conștientă sau reflexă. Dă din mâini. ◊ Expr. A da din umeri = a înălța din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare. A da din gură = a vorbi mult. ♦ Intranz. și tranz. A o ține întruna, a nu se mai opri (din mers, din vorbă etc.). ◊ Expr. (Intranz.; fam.) Dă-i cu..., se spune pentru a arăta o succesiune de acțiuni. 2. A spăla, a unge, a vopsi, cu... 3. A lovi, a izbi, a bate. ◊ Expr. A-și da cu cotul sau (tranz.) a-și da coate = a (se) atinge cu cotul pentru a(-și) atrage atenția, a(-și) face semne. A-i da (cuiva) peste nas = a pune pe cineva la locul lui printr-o vorbă usturătoare. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul = a respinge (pe cineva sau ceva); a scăpa un prilej favorabil. ◊ Tranz. I-a dat o palmă. ♦ A trage cu o armă de foc. Am învățat să dau cu pușca. ♦ A se lovi, a se atinge (de ceva), a ajunge până la... Calul fugea de da cu burta de pământ. 4. (Urmat de determinări locale sau modale) A se duce către..., a o lua, a porni spre..., a apuca. ◊ Expr. A da încolo, încoace (sau pe ici, pe colo, la deal, la vale) = a merge de colo până colo; fig. a se frământa, a încerca în toate chipurile. A nu ști încotro să (sau, tranz., s-o) deie (sau dea) = a nu ști ce să mai facă, cum să mai procedeze. (Tranz.) A o da pe... = a nu aduce altfel, a o întoarce, a o schimba. ♦ A se abate, a trece (pe la...). ◊ Expr. A-i da cuiva ceva în (sau prin) gând (sau cap, minte) = a-i veni sau a-i trece cuiva ceva prin gând (sau prin cap, minte). 5. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau „peste”) A ajunge la..., a găsi, a afla, a întâlni. ◊ Expr. A da de fund = a ajunge până la fund; p. ext. a ajunge la capăt, la sfârșit. A-i da (cuiva) de urmă = a găsi pe cel căutat. A da de dracu = a o păți. A da de rușine (sau de necaz, de primejdie etc.) = a întâmpina o rușine (sau un necaz etc.) ♦ Tranz. (Reg.) A prinde de veste, a băga de seamă, a observa. 6. (Despre nenorociri, necazuri etc.) A veni peste cineva pe nepregătite; a-l surprinde. 7. (Despre oameni) A ajunge într-un anumit punct, a nimeri într-un loc; (despre drumuri) a se uni cu alt drum, a ajunge la... ♦ (Despre terenuri, locuri) A se întinde până la... ♦ (Despre ferestre, uși, încăperi etc.) A avea vederea spre..., a se deschide spre... 8. A nimeri în..., a intra, a cădea în... ◊ Expr. A da în gropi (de prost ce e) = a fi foarte prost. ♦ (Despre păr) A intra, a ajunge în... Îi dă părul în ochi. ♦ (Despre lumină) A cădea într-o direcție oarecare. 9. (În expr.) A da în clocot (sau în undă) = a începe să fiarbă, să clocotească. A da în copt (sau în pârg) = a începe să se coacă, să se pârguiască. ♦ (Despre frunze, muguri etc.) A ieși, a se ivi, a apărea. ◊ Expr. A-i da (cuiva) lacrimile = a i se umezi ochii, a începe să plângă. A(-i) da (cuiva) sângele = a începe să sângereze. A da inima (sau duhul din cineva), se spune despre acela care a ajuns la capătul puterilor din cauza unui efort prea mare. ♦ (Despre lichide; determinat prin „afară” sau „pe din afară”) A se revărsa afară din vas din cauza cantității prea mari. ◊ Expr. (Despre lichide în fierbere) A da în foc = a se umfla, a curge afară din vas. 10. (Despre anotimpuri, fenomene atmosferice etc.) A veni, a se lăsa, a se face. 11. A începe să..., a se apuca de...; a fi pe punctul de a..., a se pregăti să... Dă să plece. III. 1. Refl. și intranz. (Urmat de determinări locale) A se duce, a merge, a veni. ◊ Expr. A (se) da îndărăt (sau înapoi) = a se retrage; fig. a se codi, a se sustrage de la ceva, a ezita. (Refl. și tranz.) A (se) da jos = a (se) coborî. ♦ Refl. A se așeza undeva. 2. Refl. și intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. „la”) A se năpusti, a se arunca asupra cuiva. 3. Intranz. A se deda la..., a fi înclinat spre... 4. Refl. (Urmat de determinări ca: „pe gheață”, „de-a rostogolul”, „în leagăn” etc.) A se deplasa într-o anumită direcție, a aluneca, a se rostogoli, a se legăna. ◊ Expr. A se da în vânt după... = a-și da toată osteneala să obțină ceva; fig. a ține foarte mult la cineva sau la ceva. 5. Refl. A se lua cu binele pe lângă cineva, a încerca să intre sub pielea cuiva. 6. Refl. A trece de partea sau în partea..., a se alătura cuiva, a adera la ceva. ♦ A se acomoda cu cineva, a se lua după cineva sau după ceva. 7. Refl. A se lăsa în voia cuiva; a se lăsa stăpânit, copleșit de... 8. Refl. A nu opune rezistență; a ceda. ◊ Expr. A se da bătut = a se lăsa convins; a ceda. ♦ (Înv. și fam.; despre armate, cetăți, comandanți) A se preda, a se supune. 9. Refl. (Reg.; urmat de determinări introduse prin prep. „la” sau, rar, „spre”) A se apuca de..., a se pune... S-a dat la muncă. ◊ Expr. A se da în vorbă cu cineva = a intra în vorbă cu cineva. 10. Refl. (În expr.) A se da drept cineva = a voi să treacă drept altcineva. [Forme gramaticale: prez. ind. dau, dai, dă, dăm, dați, dau; imperf. dădeam și dam; perf. s. dădui (reg. dedei și detei); m. m. ca perf. dădusem și dasem (reg. dedesem și detesem); prez. conjunctiv pers. 3 să dea (reg. să deie).] – Lat. dare.