CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au la cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristala); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creasta de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

AMARANTĂ s. v. creasta-cocoșului.

BARBA-CAPREI s. v. aglică, burete de conopidă, creasta-cocoșului, crețușcă, rămurele, tocmăgel.

BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.

BURETE-CREȚ s. v. burete-de-conopidă, creasta-cocoșului, rămurele, tocmăgel.

CREASTA-COCOȘULUI s. v. breabăn, ferigă, granat, laba-ursului, moțul-curcanului, pieptănariță, rămurele, spilcuță, talpa-gâștei.

CREASTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creștet, culme, muchie, spinare, sprânceană, (pop.) culmiș. (O ~ prelungă de munte.) 2. v. vârf. 3. v. coamă. 4. v. spinare. 5. (BOT.) creasta-cocoșului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloșel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mâței; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă. 6. (ANAT.) creastă epidermică v. creastă papilară; creastă papilară = creastă epidermică.

FERIGĂ s. (BOT.) (reg.) năvalnic, creasta-cocoșului, iarba-șarpelui, spasul-dracului, spata-dracului, spinarea-lupului. (Numeroase plante pteridofite poartă numele de ~.)

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gâștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

LABA-MÂȚEI s. v. burete-de-conopidă, creasta-cocoșului, drob, drobușor.

LABĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) brâncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureți-degetar (pl.), creasta-cocoșului.

MELOȘEL s. v. burete-de-conopidă, creasta-cocoșului, rămurele.

MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moțul-curcanului = a) (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului; b) (Amaranthus angustifolius) știr.

OPINTIC s. v. creasta-cocoșului.

PIEPTĂNARIȚĂ s. (BOT.; Cynosurus cristatus) (reg.) creasta-cocoșului, iarba-cerbilor, iarba-câinelui.

RĂMUREA s. (BOT.) 1. v. rămurică. 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) meloșel, opintici (pl.), tocmăgel, verzișoară, barba-caprei, burete-creț, creasta-cocoșului. 3. (la pl.; Ramaria botrytis) burete-de-conopidă.

TALPĂ s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină (pop.) fălcea, (reg.) tălpeț, (Olt. și Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. v. butuc. 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. v. plaz. 10. v. grindei. 11. (BOT.) talpa-gâștei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătușniță, cervană, somnișor, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-cășunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Cheiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului = a) (Acanthus longifolius) (reg.) matrună, pălămidă, brânca-ursului; b) (Heracleum palmatum) plăcinta-porcului.

TOCMĂGEL s. v. creasta-cocoșului, rămurele.

creasta-cocoșului (bot.) s. f.

AMARANTACEE f. 1) la pl. Familie de plante erbacee apetale, cu frunze verzi, roșii sau pestirțe și flori grupate în inflorescențe lungi (reprezentanți: știrul, creasta-cocoșului). 2) Plantă din această familie. /<fr. amarantacées

cioane s.f. pl. (reg.) 1. talpa-gâștei. 2. creasta cocoșului.

ciotfă s.f. (reg.) burete denumit și gheb sau creasta-cocoșului.

căciulă (-ci), s. f. – 1. Moț de pene la unele păsări. – 2. Obiect de pus pe cap, caracteristic țăranului, făcut din blană de miel sau de oaie, cu părul pe din afară. – 3. Pălărie. – 4. Prin sinecdocă, individ, cap. – 5. Partea cărnoasă a ciupercii. – 6. Capac metalic care protejează fitilul la lampa cu petrol. – 7. Accent circumflex. – 8. Acoperiș de paie deasupra stogurilor de fîn. – Mr., megl. cățiulă. Origine obscură, dar cu siguranță expresivă. Prezența unor cuvinte ca ciocîrlan „pasăre moțată”, ciocîrlău „bot”, pare a atesta contaminarea temei expresive cioc „plisc”, cu coc „obiect rotund”, și în același timp existența unei forme *ciocîrlă, cu r expresiv ca infix, cf. cocîrlă. Pentru forma simplă, fără r, care trebuia să fie *ciocilă sau *cioculă se poate avea în vedere o metateză căciulă, ca în gămălie < măgălie, ciocan › cocean, etc. Oricum, nu este probabilă o der. de la lat. Pușcariu, Lr., 179, îl consideră cuvînt autohton și Graur, BL, V, 92, afirmă că nu poate proveni din lat. Explicațiile care s-au încercat pînă acum nu sunt suficiente (o prezentare deja învechită în Jb., XV, 108). Este puțin probabilă der. din alb. indicată de Cihac, II, 715 (cf. Meyer 190; Treimer, ZRPh., XXXVIII, 392; Rosetti, II, 112); contrariul pare mai sigur. Philippide, II, 702, indică numai că termenul este „obscur”, în timp ce Pușcariu, Lat. ti, 53, pleca de la un lat. *cat- cu suf. -cula. Pentru Berneker 466 și Sandfeld 94, este cuvînt balcanic de origine incertă. Pascu, Suf., 248, sugerează un lat. *catteula, de la *cattea „pisică”, pe cît de artificios pe atît de improbabil. În sfîrșit, Vasmer, Jagič-Festschrift, Berlin 1908, 273, explică sb. košulja prin lat. casula; ipoteză dificilă, îmbunătățită în parte de Scriban, Arhiva, XXVIII, 238 (urmat de Pascu, I, 60 și REW 1752), care sugerează lat. casĭbŭla, var. de la casŭbŭla. Plecînd de la același etimon, Popa-Lisseanu, Limba romînă în izvoarele istorice medievale, Bucarest, 1940, 25, a propus gr. ϰασοῦλα, pe care Giuglea, Dacor., X, 111, datorită unor dificultăți fonetice, îl transformă într-un lat. *caciubla sau *caciulla, extrem de improbabil. Der. căciular, s. m. (persoană care face căciuli; poreclă a soldaților infanteriști, în războiul din 1877); căciulat, adj. (cu căciulă; moțat); căciulată, adj. (oaie cu multă lînă pe cap); căciuleală, s. f. (adulare, umilință); căciuli, vb. (a aduna, a se umili); căciulie, s. f. (moț de pene; mîner; bulb de usturoi sau de ceapă). Probabil provin din rom. alb. këculj(ë) „moț”, këculjer „ciocîrlan”, këculoń „a avea urechile căzute”, ngr. ϰατσοῦλα „bonetă” (care ar putea deriva și de la lat. casula, cf. Meyer, Neugr. St., IV, 29), ϰατσοῦλι „creasta cocoșului”, ϰατσουλιέρι „ciocîrlan”; bg. kačula „bonetă; moț”, kačulat „moțat”, kačulka „bonetă”, kačuljă se „a-și pune pe cap” (cf. Candrea, Elemente, 402; Romansky 108; Capidan, Raporturile, 202); mag. kacsul(y)a „pălărie”; kacsulia „capră albă cu capul negru” (cf. căcior).

cucurigu interj. – 1. Cuvînt care imită cîntecul cocoșului. – 2. (S. m.) Cîntecul cocoșului. – 3. Cocoș. – 4. Galerie (la teatru). – 5. Miez de nucă întreagă. Creație expresivă, cf. gr. ϰίϰιρρος „cocoș”, lat. cucurrire, bg. kukurigu, pol., rut. kukuryku (Cihac, II, 85; Conev 54), sb. kukurijek (Skok 76). Pentru sensul 4 cf. sp. gallinero. Sensul 5 se datorează probabil asemănării miezului de nucă cu creasta cocoșului. – Der. cu(t)curiga (var. cu(t)curigi), vb. (a cînta cocoșul).

pieptene (piepteni), s. m. – Obiect de toaletă pentru păr, darac. – Mr., megl. chiaptine, istr. coptir. Lat. pĕctĭnem (Pușcariu 1312; Candrea-Dens., 1383; REW 6328), cf. it. pettine, prov. penche, fr. peigne, sp. peine, port. pente. – Der. pieptăna, vb. (a da cu pieptenele prin păr; a dărăci; a curăța, a cizela, a îngriji), care ar putea reprezenta lat. pĕctĭnāre (Pușcariu 1311; Candrea-Dens., 1384; REW 6329), cf. mr., megl. chiaptin; pieptănariță, s. f. (creasta-cocoșului, Cynorosus cristatus); pieptănătură, s. f. (coafură, frizură), cf. lat. med. pectinatura; pieptănaș, s. m. (pieptene mic); pieptenel, s. m. (darac); pieptănar, s. m. (fabricant de piepteni); cheptene, s. m. (Arg., bou).

GORKY, Arshile (pe numele adevărat Vosdanig Adoian (1905-1948), pictor american de origine armeană. Stabilit în S.U.A. (1920). Marcat de diverse influențe (cubism, suprarealism), a evoluat spre o pictură nonfigurativă, cu un desen nervos și fin, exploatând efectele de culoare; inițiatorul „abstracției lirice” („Ficatul este creasta cocoșului”, „Agonie”).

GUTÂI (GUTIN), Munții ~, masiv muntos în lanțul vulcanic al Carpaților Orientali, cuprins între M-ții Oaș și Țibleș; alcătuit din aglomerate vulcanice și revărsări de lavă. Alt. max.: 1.443 m (vf. Gutâi). Zăcăminte de min. polimetalice. Expl. forestiere. Păstorit. Rezervația naturală geologică „Creasta cocoșului” (50 ha).

cocoș, -i, s.m. – 1. Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). Rezervație de cocoș de mesteacăn (Lyrurus tetrix) la Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în M-ții Maramureșului. Specia caracteristică zonei este cocoșul de munte (Tetrao urogallus), în pădurile de rășinoase din M-ții Maramureșului și din M-ții Rodnei. 2. (top.) Creasta Cocoșului, rezervație naturală de interes național. 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene (Nistor 1977: 17). 4. Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALR 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALR 1973: 848). 6. Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Dragomirești (ALR 1969: XXII; Papahagi 1925: 103). 7. Floricele de porumb (ALR 1965: 115). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); Din sl. kokosi „găină” (DEX).

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta cocoșului, iarbă amară, mușețel de grădină. Se folosește în medicina populară contra durerilor de cap și de urechi (Borza 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (MDA).

REZERVÁȚIE (< fr., engl.) s. f. 1. Întindere redusă din teritoriul unui stat înlăuntrul căreia au posibilitatea să trăiască anumite grupuri de băștinași păstrându-și stilul specific de viață (ex. r. din S.U.A. în care trăiesc indienii). 2. Arie protejată prin lege pentru conservarea unor ecosisteme, specii de plante sau animale, elemente geografice etc. de interes științific sau peisagistic. În funcție de modul de administrare și obiectivele urmărite se disting: Rezervație a biosferei, arie protejată care se întinde pe o suprafață mare și cuprinde un complex de ecosisteme terestre și acvatice cu biocenoze unice, cu peisaje armonioase naturale sau rezultate din amenajarea tradițională a terit., ecosisteme modificate sub influența omului și care pot fi readuse la starea naturală, comunități umane a căror existență este bazată pe valorificarea resurselor naturale pe principiul dezvoltării durabile și armonioase. Fac parte dintr-o rețea internațională organizată prin programul U.N.E.S.C.O. „Omul și Biosfera” (MAB), care cuprinde eșantioane caracteristice ale diverselor biomuri de pe glob. În cuprinsul lor se pot delimita zone cu regim diferențiat de protecție ecologică: zone strict protejate, cu regim de rezervație științifică, zone tampon, cu rol de protecție a ariilor strict protejate, în care sunt admise activități limitate de valorificare s resurselor disponibile, zone de reconstrucție ecologică, în care se realizează acțiuni de refacere a mediului deteriorat, zone ce pot fi valorificate economic prin practici tradiționale sau ecologice, în limitele capacității de regenerare a resurselor. Rezervație naturală = arie care are ca scop protecție și conservarea unor ecosisteme naturale și seminaturale și a unor specii de plante sau animale importante sub aspect faunistic, geologic, peisagistic etc. Managementul rezervațiilor naturale are în vedere (în funcție de natura lor) măsuri active de asigurare a menținerii habitatelor și protejare a anumitor specii, grupa de specii sau comunități vegetale și animale. Pe lângă activități științifice pot fi admise, după caz, activități turistice sau recreaționale organizate. În unele cazuri sunt admise activități de valorificare durabilă a unor resurse naturale care nu dăunează obiectivelor sau chiar sunt necesare pentru menținerea specificului locului (ex. cosirea fânețelor). Deoarece modificarea antropică a peisajului se produce într-un ritm accelerat, în prezent se consideră importantă conservarea unor eșantioane reprezentative din diverse tipuri de biocenoze, chiar dintre cele alcătuite alcătuite din specii relativ comune. Totuși multe dintre rezervații au un obiect de interes clar precizat (protejarea unor specii rare, periclitate, specii la limită de areal, obiective geologice, paleontologice, geomorfologice remarcabile). Se disting următoarele categorii: rezervații botanice (floristice), zoologice (faunistice), inclusiv refugiile ornitologice, forestiere, geologice – geomorfologice, paleontologice (numite șu puncte sau locuri fosilifere), speologice, peisagistice, mixte, de zonă umedă, de resurse genetice etc. De fapt cele mai multe rezervații au caracter complex: acolo unde s-a păstrat o vegetație abundentă, cu un anumit specific, există de cele mai multe ori și o faună interesantă, ambele adesea asociate și cu un peisaj aparte. Printre cele mai valoroase rezervații din România se numără rezervații botanice ca Bosanci Ponoare și Bosanci Frumoasa din Pod. Sucevei, Fântânița – Murfatlar din Dobrogea, Fânațele Clujului, Fânațele de la Suatu (cu endemitul strict local Astragalus peterfii), Zaul de Câmpie (cu bujor de stepă, Paeonia tenuifolia) din Pod. Transilvaniei, șesul Craiul Scărița – Belioara din M-ții Apuseni, Pietrele Roșii – Tulgheș și mlaștinile cu relicte glaciare din Carpații Orientali (Poiana Stampei, Tinovul Mohoș, Tinovul Luci cu Betula nana), poienile cu narcise de la Dumbrava Vadului, lacul și pârâul Pețea de la Băile Felix cu nufărul termal (Nymphaea lotus thermalis); rezervații zoologice ca rezervația pentru păsări de apă de la Satchinez în Banat, lacul Geaca din Pod. Transilvaniei; rezervații mixte: vulcanii noroioși de la Pâclele Mari și Pâclele Mici, cu Nitraria schoberi, specie est-continentală la limită de areal, în unica stațiune din țară, Valea lui David de lângă Iași cu floră și faună est-continentală (reptile ca vipera de stepă, unele nevertebrate), iezerele Cindrelului și iezerul Șurian cu peisaj glaciar, floră și faună alpină și subalpină, Cheile Sohodului din munții Vâlcan, Cheia Turzii din M-ții Apuseni, pădurile Hagieni, Esechiori și Dumbrăveni din Dobrogea, cu floră și faună sudică; rezervații geologice: Creasta Cocoșului din m-ții Gutâi, muntele Puciosu și Valea Iadului cu emanații postvulcanice din Carpații Orientali, blocurile de calcar de la Bădila – Sarea lui Buzău din Subcarpați, coloanele de de bazalt de la Detunate și olistolitele din M-ții Apuseni, bazaltele de la Racoș, Râpa Roșie de la Sebeș; rezervații paleontologice: rezervația Chiuzbaia de la poalele m-ților Igniș (unul dintre cele mai bogate depozite de floră fosilă pliocenă din Europa), Cozla – Pietricica – Cernegura din împrejurimile orașului Piatra Neamț, cu abundente urme de pești fosili din Oligocen, Mălușteni din pod. Bârladului și dealul Repedea de la Iași, Suslănești (muscelele Argeșului), Dealul cu Melci de la Vidra din Apuseni cu gasteropode din Cretacicul superior, Punctul fosilifer de la Agighiol din Dobrogea, cu o bogată faună marină triasică, în special amoniți; peșteri ocrotite: Peștera Muierii la poalele Parângului, Gura Plaiului al poalele Vâlcanului, Topolnița în pod. Mehedinți, Meziad în Apuseni, Limanu, Gura Dobrogei și Peștera de la Movile din Dobrogea; rezervații forestiere: arboretele de castan de la Tismana și cele de la Baia Mare, codrul secular Slătioara din M-ții Rarău, laricetul de la Vidolm din M-ții Apuseni, pădurea Stârmina de lângă Drobeta-Turnu Severin. Rezervație științifică = arie care are ca scop protecția și conservarea unor habitate naturale cuprinzând elemente reprezentative de mare interes științific sub aspect floristic, faunistic, geologic, speologic, paleontologic sau de altă natură. Mărimea ei este determinată de arealul necesar pentru asigurarea integrității zonei protejate. În cadrul ei se asigură un regim strict de protecție, prin care habitatele să fie păstrate pe cât posibil neperturbate, nefiind admise decât activități științifice nedistructive, cu acordul forului științific competent. Poate fi o arie de sine stătătoare sau o porțiune din interiorul unui parc național sau natural care necesită măsuri speciale de protecție și în care nu este permis accesul publicului.

cocor m. 1. pasăre călătoare din clasa picioroangelor, cu ciocul și gâtul foarte lungi; călătorind, cocorii formează un triunghiu deschis și cântă neîncetat (Grus cinerea); 2. pl. (Banat) specie de dantelă; 3. momâie de secerător. [Cf. gr. mod. KOKKÓRI, cocoș, care e sensul primitiv (v. cocorei): cocorii au pe ceafă un moț de pene care aduce cu creasta cocoșului; v. cocostârc].

creastă f. 1. moțul sau coroana ce au unele păsări pe cap: creasta cocoșului, numele unei plante de podoabă cu florile mici roșii (Celosia cristata) și al unei delicioase ciuperci comestibile (Clavaria flava); 2. partea de sus a unui zid acoperit cu streașină: ziduri cu creste înalte OD.; 3. fig. creștet: creasta munților. [Lat. CRISTA].

talpă f. 1. partea de desubt la piciorul omului, între degete și călcâiu: din creștet până ’n talpă; a bate la tălpi, a) v. falangă; b) fig. a cheltui: când puneam mâna pe câte o para, o băteam la tălpi pe must, pe cărnați GHICA; 2. bucată obișnuit de piele ce se ține dedesubtul încălțămintelor; 3. grindă mare ce servă de temelie caselor țărănești: talpa casei, fig. țărănimea; talpa iadului, mama necuratului, fam. babă afurisită: tu și ca talpa iadului sunteți potrivită pereche CR.; talpa gâștei, fam. mâzgălitură, semn făcut de cei ce nu știu să scrie: puneți talpa gâștei pe sdelcă AL.; 4. lemnul ce suportă o sanie; 5. pl. suporturile răsboiului de țesut; 6. Bot. nume de plante: talpa gâștei, creasta cocoșului, talpa ursului, acant. [Ung. TALP].

creasta-cocoșului (plantă erbacee, ferigă, ciupercă) s. f. art., g.-d. art. crestei-cocoșului

CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, de obicei roșie și dințată, sau moț de pene pe care le au pe cap unele păsări. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) plantă erbacee cu frunze ovale, cu flori roșii sau galbene, reunite la vârful tulpinii în formă de creastă ondulată (Celosia cristata); b) numele a două specii de ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a frunzelor (Polystichum braunii și lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina cărnoasă, groasă, foarte ramificată (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminență osoasă alungită și cu marginea ascuțită. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apă etc. 3. Coamă de acoperiș. 4. (În sintagma) Creastă de taluz = linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista. corectat(ă)

CREASTĂ, creste, s. f. 1. Excrescență cărnoasă, roșie, dințată, pe care o au la cap unele păsări. În pod miaună motanii la curcani vînătă-i creasta Și cu păsuri melancolici meditînd umblă-n ogradă. EMINESCU, N. 42. Creastă bătută = creastă îndesată. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii, răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici bogliete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. ◊ Compus: creasta-cocoșului = a) nume dat mai multor plante erbacee cu flori mici, roșii sau galbene (Celosia cristata); b) numele unei ferigi cu sporii dispuși pe fața interioară a foilor (Aspidium Braunii); c) numele unei ciuperci comestibile (Clavaria flava). 2. Moț de pene pe care-l au unele păsări pe cap. Și cînd aproape să scot pupăza afară, nu știu cum se face, că mă spariu de creasta ei cea rotată. CREANGĂ, A. 53. Pupăze cu creste bălțate, grauri pestriți, sitari, dropii și ierunci, toate picau ca fermecate cînd ieșea el la vînătoare. ODOBESCU, S. III 180. Rîndunea cu albă creastă, Nu mai bate la fereastră. ALECSANDRI, P. P. 332. ♦ Fig. Frizură, pieptănătură. Locotenentul, dînd de lumină și de lume, își îndreptă creasta, își trase tunica de la spate și, făcînd doi pași, se opri. D. ZAMFIRESCU, R. 161. 3. Partea cea mai de sus (uneori cu colțuri și crestături) a unui munte (v. vîrf), a unei case (v. coamă), a unei fortificații (v. crenel), a unui copac, a unui val de apă etc. Dincoace muntele, namilă naltă, Căpățînoasă, cu creasta de cremene. DEȘLIU, G. 26. Cu noaptea în cap, unele căruțe răsăreau pe creasta șoselei. PREDA, Î. 135. Călare pe creasta casei, bătea cuie în șindrilă. STANCU, D. 147. Sub cei doi ulmi, cu creasta înfiorată de vînt, apa țîșnește cristalină. C. PETRESCU, S. 141. Trei pruni frățîni, ce stau să moară, își scutur creasta lor bolnavă. GOGA, P. 19. Cei doi pescari... stăteau în ușa colibei, privind în tăcere crestele spumoase. DUNĂREANU, CH. 187. Voinicii cai spumau în salt; Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia. COȘBUC, P. I 56. Țevile ce-i pîndesc de pe crestele fortului... ODOBESCU, S. III 592. Nici o lampă nu strălucea pe creasta crenelurilor. NEGRUZZI, S. II 48.

LABĂ, labe, s. f. 1. Partea piciorului de la gleznă în jos, la om și la animalele patrupede; partea piciorului pe care calcă păsările palmipede. Bozan avea picioarele înfășurate în plumb topit, dreptul pînă dincolo de genunchi, stîngul numai laba. SAHIA, N. 34. Rupsei o bucată de mămăligă ș-o aruncai cînelui care stătea pe labe mai departe. HOGAȘ, M. N. 70. Ursul începu a striga: Nu mă omorî... ci mai bine scoate-mi stepul ce mi-a intrat în labă. ISPIRESCU, L. 326. În viața mea n-am mîncat labe de pui! CARAGIALE, O. III 32. ◊ Compuse: laba-gîștei v. gîscă; laba-mîței = a) ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul arborilor bătrîni din păduri (Clavaria coralloides); b) creasta-cocoșului (Clavaria flava); laba-ursului = nume dat mai multor specii de ciuperci care cresc prin păduri (Clavaria). ♦ Picior (mai ales la cîine, urs, lup, pisică). Cind se întoarse la pivniță, pe trei labe și cu mare greutate, [cățelul] nu mai găsi acolo decît vreo cîțiva bătrîni. GALACTION, O. I 311. Cînta jucîndu-și ursul... Artistu-n patru labe, maestrul în toiag. DEMETRESCU, O. 66. Purceluși cu coada sfredel și cu bețe-n loc de labă. EMINESCU, O. I 84. ◊ Expr. Cu botul pe labe = (despre cîini) culcat cu botul pe labele dinainte. [Ogarul] dezamăgit se întoarse la loc, cu botul așternut pe labe. C. PETRESCU, Î. I 17. A pune cu botul pe labe v. bot. ◊ (Rar, la insecte) I se mișcau brațele ca niște labe subțiri de lăcustă. DUMITRIU, N. 219. 2. (Familiar) Mînă. ◊ Expr. A pune laba (pe cineva sau pe ceva) = a apuca, a prinde, a înhăța, a pune mîna pe cineva sau pe ceva. Mă, să nu pun laba pe voi! SADOVEANU, O. VI 255. A-i încăpea (sau a-i cădea) în labă = a prinde, a pune mîna pe cineva. Așa-i că mi-ai căzut în labă, cîne de zmeu ce ești! CREANGĂ, O. A. 280. A bate laba (cu cineva) v. bate (I 1).

MELISĂ s. f. 1. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori albe sau gălbui și miros plăcut aromat, căutată de albine; este cultivată ca plantă ornamentală și medicinală (Melissa officinalis); roiniță. lată iasomie, gura-leului... melisă, creasta-cocoșului. NEGRUZZI, S. I 101. 2. (Învechit) Băutură alcoolică aromată, obținută prin fermentarea frunzelor acestei plante. Constantin Racoviță muri pe tron, victimă a patimei sale pentru melisă și băuturile spirtoase. ODOBESCU, S. I 264.

granat², (granatir), s.m. – (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel de grădină. ♦ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi (Borza, 1968: 47): „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28; Ieud). – Et. nec. (DEX, MDA).

sărită, sărite, s.f. – (reg.) Cascadă, cădere de apă; cataractă. ♦ (top.) Sărita Gutâiului, cascadă de circa 10 m, situată între Creasta Cocoșului și Vf. Secătura, în Munții Gutâi; Sărita lui Pintea, cascadă situată lângă Peștera lui Pintea, în Munții Gutâi, formată din trei cascade mai mici, de 2 m fiecare; Sărita Iezerului, cascadă situată pe pârâul Iezerul (Munții Igniș), având o înălțime de 6 m (Timur, 2007: 56, 63, 68). (Trans., Maram.). – Din sări (< lat. salire).

tău, tăuri, s.n. – (reg.) 1. Apă stătătoare, lac, baltă, mlaștină: „Când după ploi se adună apa pe un loc arabil sau fânaț” (ALRRM, 1973: 682). „Mândrior, de doru tău, / Mă topesc ca inu-n tău” (Calendar, 1980: 63). 2. Lac glaciar. ♦ (top.) Tăul Roșu, lac situat în bazinul Vaserului (într-o căldare glaciară), sub Vârful Pietrosul Bardăului (1.850 m), în Parcul Național Munții Maramureșului (Timur, 2007: 88). Tăul cu zerni (șerpi), lac situat într-o pădure de fag în apropiere de satul Văleni (com. Călinești), format în urma unei alunecări de teren (Timur, 2007: 37). Tăul fără fund, lac natural situat lângă băile vechi de la Ocna-Șugatag; este cel mai adânc lac de mină din Maramureș (32,9 m) (Pânzariu, 1969, cf. Timur, 2007: 53). Tăul Morărenilor (Tăul în Tăciunoasa, Tăul Brebului, Iezerul Brebului), lac de baraj natural, format prin alunecarea unei coline, care a barat pârâul ce se varsă în Valea Neagră, afluent al râului Mara. Este situat pe Piemontul Gutâiului, în hotarul satului Breb, la altitudine de 825 m; are o adâncime maximă de 20 m (Monumente, 1976: 60; Timur, 2007: 44-48). Tăul Chendroaiei (Tăul de sub Gutâi, Iezerul Gutâiului), mlaștină cu două ochiuri de apă în centru, situat sub Creasta Cocoșului, în Munții Gutâi, la altitudine de 1.043 m (Timur, 2007: 67). Tăul lui Dumitru, mlaștină situată într-un crater vulcanic, la altitudine de 1.200 m, în hotarul localității Sat Șugatag (Ardelean, Bereș, 2000: 33). Tăurile de la Hoteni (Tinoavele plutitoare de la Hoteni), mlaștini situate la altitudine de 530 m, în zona Piemontului Gutâi; aici vegetează cele două plante ierbivore: roua-cerului și otrățelul-de-baltă (Timur, 2007: 49-50). Tăul cu Mușchi este situat în Parcul Național Munții Maramureșului, la 1.450 m altitudine (Bârlea, 1983, cf. Timur, 2007: 92). Tăul Muced, în bazinul superior al Văii Izei, pe creasta principală a Munților Rodnei, pe Muntele Bătrâna (Timur, 2007: 27). Tăul Obcioarei, mlaștină în Munții Rodnei, într-o pădure de molid. În partea centrală se află două lacuri adânci (Ardelean, Bereș, 2000: 34). Tăul Roșu, carieră de andezit situată pe pârâul Jidevoaia, afluent al văii Firiza (Posea, 1980: 125). ♦ (onom.) Tău, nume de familie în Maramureș. – Din magh. tó „lac” (Șăineanu, Scriban; DLRM, DEX, MDA).

cocoș, cocoși, s.m. – 1. (ornit.) Pasăre domestică de curte; masculul găinii (Gallus bankiva domestica). ♦ Cocoșul de mesteacăn, pasăre sedentară, rară, cu penaj de culoare închisă, cu reflexe metalice, coadă evazată și răsucită în formă de liră (Lynurus tetrix). Specie protejată. Populează pâlcurile de jnepeniș din Munții Maramureșului și Munții Rodnei, pe un areal foarte restrâns (Ciungii Bălăsinii și muntele Cearcănu). Locuitorii din zonă îl numesc tătarcă, percon sau bircon (Monumente, 1976: 98; Nădișan, 2000: 100). În anul 1971, a fost creată prima rezervație faunistică de cocoș de mesteacăn din țară, în Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii, în bazinul superior al râului Vișeu, pe o suprafață de 800 ha. „Sunt, iarăși, pline de interes zoologic vânătorile, din luna april, după frumoșii cocoși negri aurii cari, atunci când cocoșesc (orele 3 de dimineață), pot fi ușor vânați, întrucât în acele momente ei nici nu văd, nici nu aud, fără numa găina” (Papahagi, 1925: 97). ♦ Cocoșul de munte, specie sedentară de origine paleartică, care preferă pădurile de rășinoase, în locuri retrase din apropierea izvoarelor și pâraielor (Tetrao urogallus). Are corp masiv, penaj de culoare închisă, coada evazată, iar ciocul este asemănător cu al păsărilor răpitoare. În Maramureș, cea mai mare densitate a speciei se află în Munții Maramureșului (Farcău, Mihailec) și Munții Rodnei (Piatra Neagră, Măgura Moisei), (Monumente, 1976: 96). 2. (geol.) Creasta Cocoșului, rest de crater vulcanic (care a erupt în urmă cu circa 9 milioane de ani). Lamă de andezit cu dezagregări dispuse pe vertical (Posea, 1980: 25). Rezervație geologică în Munții Gutâi (Iștvan, Popescu, Pop, 1990: 28). Denumiri date de localnici: Țâfăraia Gutâiului, Pana Cocoșului, Creasta Gutâiului, Țurana Gutâiului, Piatra Gutâiului, Țâcla Gutâiului, Piatra Mare. Împreună cu celelalte culmi ale Gutâiului, Creasta Cocoșului reprezintă cumpăna apelor pentru râul Mara și Cavnic, primul, afluent al Tisei, celălalt, al Lăpușului. Lungimea Crestei este de aproximativ 200 m, iar orientarea, pe direcția NV-SE. Înălțimea relativă este de circa 150 m în partea de nord (Monumente, 1976: 30-34). 3. Motiv zoomorf pe porțile maramureșene. Pe o vraniță din Șieu, stâlpul central are sculptată pe partea superioară o frunză de stejar (stilizarea pomului vieții), în vârful căreia stă un cocoș ce cântă, prevestind zorii zilei, răsăritul soarelui (Nistor, 1977: 17). 4. (med.) Cucui, bolfă, coc, umflătură (ALRRM, 1969: 8; Hoteni, Strâmtura, Rozavlea, Borșa etc.). 5. Cuiul care leagă grindeiul de cotigă (la plugul de lemn); cârlig (ALRRM, 1973: 848). 6. Floricele de porumb (ALR, 1965: 115). ♦ (top.) Ulița Cocoșenilor, în Șieu (Vișovan, 2005). ♦ (onom.) Cocoș, Cocoși, Cocoșilă, nume de familie (36 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Cocoși, poreclă pentru locuitorii din Boiu Mare și Dragomirești (Bilțiu-Dăncuș, 2005; Papahagi, 1925): „fiindcă plecau de cu noapte la lucru” (ALRRM, 1969); „pentru că strigă cucurigu!” (Papahagi, 1925). ♦ (simbol.) Cocoșul alb e o pasăre a luminii care, prin cântecul său, vestește zămislirea Aurorei. În credințele românilor, la auzul primului cântat al cocoșului, dispar toate duhurile rele. Cocoșul e un animal apotropaic, apărător atât împotriva spiritelor rele, cât și împotriva bolilor de tot felul. Efigia lui se pune pe turlele bisericilor și clopotnițelor (Evseev, 2001: 41). – Creație expresivă care se bazează pe strigătul cocoșului, cf. lat. coco „strigătul cocoșului”, lat. med. coccus (DER); din sl. kokoši „găină” (Miklosich, Cihac, Conev, DA, cf. DER; DEX, MDA).

drum, drumuri, s.n. – Stradă, șosea. ♦ (top.) Drumul Țării, drumul principal care traversează o localitate rurală. Drumul bătrân, stradă (uliță) în Nănești, Oncești; „demult, aceasta era strada principală” (Vișovan, 2005). Drumul Măriucăi, cale de acces amenajată (rudimentar) din ordinul împărătesei Maria Tereza, pentru a face legătura între bazinul minier Baia Mare – Baia-Sprie cu localitățile din depresiunea Maramureș. Probabil cu scopul de a deschide o nouă rută pentru transportul sării (de la Ocna-Șugatag sau Coștiui) spre Viena. Traseul drumului: Baia-Sprie, Valea Săsarului, Șuior, Poiana Boului, Masa Domnilor, se ocolește Creasta Cocoșului pe la Tăurile Chendroaiei, Tăul Morăienilor, Budești, Ocna, Sighet. ♦ (astr.) Drumu’ lui Troian (Cărarea lui Stroian), Calea Lactee (ALRRM, 1973: 661). – Din vsl. drumǔ (Miklosich, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; DEX, MDA) < gr. drúmos, drómos „loc de alergare” (Șăineanu, Scriban).

CIUPERCĂ. Subst. Ciupercă, burete. Ciupercă comestibilă; ciupercă necomestibilă, ciupercă otrăvitoare. Burete alb, ciupercă albă, mînătarcă, hrib, pitoancă, pitoașcă (reg.), pitarcă (reg.), pitărcuță, pîinea-pădurii; beșica-calului; burete galben, gălbior, gălbioară, ciuciulete, zbîrciog, crăiță, oiță, rîșcov, rîșcoviță; buretele calului; burete călugăresc; burete crăiesc, burete domnesc; burete de mai; burete iute, burete acru, burete amar; bureți popești, bureți grași; burete pucios, burete puturos; burete de rouă, burete de prund, burete pestriț; burete roșu, hrib țigănesc; burete șerpesc, buretele-șarpelui, pălăria-șarpelui, muscăriță, bureți flocoși; ciuperca pieptănașului; ciupercă de bălegar, ciupercă de gunoi; creasta-cocoșului; ghebe; ghebe de brad; ghebe de pădure; gogoașă; hribul-vrăjitoarei; iască, burete de copac, burete de iască, copita calului, iască de scăpărat, văcălie; văcălie de brad, văcălie de mesteacăn, văcălie de salcie; nicoreți; păstrăvi (reg.), păstrăvi de pădure; pita-vacii; pîinișoară; popenchi; steaua-pămîntului; tăciune, mălura-grîului; trufă; urechiușă, urechea-babei, drelă; zbîrciog, zbîrciogi grași; vinețică; vinețică cu lapte. Vb. A aduna (a culege) ciuperci; a merge după ciuperci.

CIOANĂ subst. „creasta cocoșului” (Tiktin). 1. – olt., 1679 (AO XIX 167; Sd V 303; Cras 41); 2. – Mihart, mold. (Sur...); Cioane post. (17 B IV 557).

amarantă s. v. CREASTA-COCOȘULUI.

barba-caprei s. v. AGLICĂ. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. CREȚUȘCĂ. RĂMURELE. TOCMĂGEL.

BREABĂN s. (BOT.; Dentaria glandulosa) (reg.) creasta-cocoșului.

burete-creț s. v. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. RĂMURELE. TOCMĂGEL.

CREASTĂ s. 1. (GEOGR.) coamă, creștet, culme, muchie, spinare, sprînceană, (pop.) culmiș. (O ~ prelungă de munte.) 2. (GEOGR.) creștet, culme, pisc, vîrf, (rar) obîrșie, (înv. și reg.) sîmcea, (reg.) piscan, spic, tigvă, titilă, vîrvare, (Transilv.) picui, (Mold., Transilv. și Maram.) țiclău, (înv.) suiș. (Alpiniștii au ajuns pe ~.) 3. (CONSTR.) coamă, culme, (reg.) comană, coroană, laț, samară, slimnă. (~ a acoperișului.) 4. spinare. (~ unui val.) 5. (BOT.) creasta-cocoșului = a) (Clavaria flava) (reg.) meloșel, opintic, tocmăgel, barba-caprei, burete-creț, laba-mîței; b) (Celosia cristata) (înv.) amarantă.

CELOSIA L., CREASTA COCOȘULUI, fam. Amarantaceae. Gen originar din Africa, America și Asia, 50-60 specii, plante erbacee, rareori semiarbuști sau arbuști, 15-60 cm înălțime. Tulpina foarte ramificată, poartă în vîrf inflorescențe în formă de evantai, viu colorate, strălucitoare, roz, galbene-aum sau roșii, formate din flori mici (lipsite de corolă, și caliciul compus din 5 sepale) sau panicule spiciforme. înfloresc vara. Frunze ovat-alungite, acuminate, liniar-lanceolate, ovate sau ovat-lanceolate, alterne, verzi sau purpurii, pețiolate. Fruct cu mai multe semințe.

FERIGĂ s. (BOT.) (reg.) năvalnic, creasta-cocoșului, iarba-șarpelui, spasul-dracului, spata-dracului, spinarea-lupului. (Numeroase plante pteridofite poartă numele de ~.)

ALECTORO- „cocoș”. ◊ gr. alektor, oros „cocoș” > fr. alectoro- > rom. alectoro-. □ ~lof (v. -lof), adj., asemănător cu creasta cocoșului.

GRANAT s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) spilcuță, (reg.) bumbișor, firicică, matrice, matricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala Sfintei-Mării.

laba-mâței s. v. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. DROB. DROBUȘOR.

LABĂ s. 1. (ANAT.) (reg.) brîncă. (~ la animale.) 2. (BOT.) laba-ursului (Clavaria aurea) = (reg.) bureți-degetar (pl.), creasta-cocoșului.

meloșel s. v. BURETE-DE-CONOPIDĂ. CREASTA-COCOȘULUI. RĂMURELE.

MOȚ s. 1. (reg.) moțoc, moțochină, (Transilv., Mold. și Bucov.) cucui, (prin vestul Transilv.) pup, (prin Transilv. și Ban.) pupui, (Mold.) țuluc. (~ de pene, de păr.) 2. (BOT.) moțul-curcanului (Polygonum orientale) = (reg.) creasta-cocoșului, nasul-curcanului.

opintic s. v. CREASTA-COCOȘULUI.

PIEPTĂNARIȚĂ s. (BOT.; Cynosurus cristatus) (reg.) creasta-cocoșului, iarba-cerbilor, iarba-cîinelui.

RĂMUREA s. (BOT.) 1. crăculiță, crăcușoară, crăcuță, crenguță, rămurică, (Ban.) șibă. (O ~ de brad.) 2. (la pl.; Clavaria botrytis) (reg.) meloșel, opintici (pl.), tocmăgel, verzișoară, barba-caprei, burete-creț, creasta-cocoșului.

SPILCUȚĂ s. (BOT.; Chrysanthemum parthenium) granat, (reg.) bumbișor, firicică, mătrice, mătricea, mătriță, mușețel, năsturei (pl.), părăluțe (pl.), piretru, roman, romaniță, smirnă, spiculețe (pl.), tarhon, vetricea, creasta-cocoșului, iarbă-amară, iarbă-creață, iarbă-mare, laba-gîștii, ochiul-boului, poala-Sfintei-Mării.

burete sm [At: TETRAEV. (1574) 252 / Pl: ~eți / E: lat *boletis] 1 Nume generic dat unor ciuperci Si: spongie. 2 (Pfm; îe) Doar n-am mâncat ~eți nebuni Doar n-am înnebunit! 3 (Reg; îc) ~-acru (sau ~-iute, ~-amar, ~-galben, ~eți-albi, ~eți-de-spin, ~eți-lucii, ~eți-usturoi, ~eți-vineți) Ciupercă comestibilă, care crește în pădure vara și toamna, cu pălăria alb-gălbuie, cu piciorul alb, gros, scurt și cărnos, cu carne albă și piperată Si: (reg) coreani, hulubițe, iuțani, iuțari, iuțăi, iuțișori, lăptucă, usturoi, pâinea pădurii, piperuș, râșcov (Lactarius piperatus). 4 (Reg; îc) ~-bălos Ciuperca necomestibilă Hygrophorus eburneus. 5 (Reg; îae) Ciupercă necomestibilă care crește pe pământ, în pădurile de brad și de fag, cu miros neplăcut, cu pălărie galben-roșietică, cu piciorul alb, gros, plin, cu carne albă, grețoasă (Russula foetens). 6 (Reg; îc) ~-bubos (sau ~-pestriț) Ciuperca toxică Amanita pantherina. 7 (Reg; îc) ~-crăiesc (sau ~-domnesc) Ciuperca necomestibilă Bolbitius vitellinus. 8 (Reg; îc) ~-de-bubă, ~-domnesc (sau ~-de-inimă, ~-pucios, ~-puturos) Ciuperca necomestibilă Phallus impudicus Si: (reg) boțiți, bozur, ciuperca bubii. 9 (Reg; îc) ~-de-casă (sau ~-de-pivniță) Ciupercă necomestibilă care crește în locuri umede și întunecoase, spongioasă Si: (reg) ciupercă de casă (Merulius lacrymans). 10 (Reg; îc) ~-de-conopidă (sau ~ți-de-veveriță) Ciuperca comestibilă Ramaria coralloides Si: (reg) creasta cocoșului, crețișoară, curălice, laba mâței, laba ursului. 11 (Reg; îc) ~-de-mesteacăn Ciupercă necomestibilă care crește în pădure, pe pământ, cu pălărie cărnoasă, de culoarea scorțișoarei, cu picior gros, cu carne parfumată (Cortinarius cinnamomeus) Si: (reg) pâinișoare, ciuculem, ciuculați, ciuculeți. 12 (Reg; îc) ~-de-nuc Ciuperca necomestibilă Polyporus squamosus Si: (reg) păstrăv. 13 (Reg; îc) ~-de-prund (sau ~-de-rouă, ~-pestriț) Ciupercă comestibilă care crește în pădure, cu pălărie galben-brună, cu carne albă, cu gust amar (Collybia esculenta) Si: (reg) pestriță. 14 (Reg; îc) ~-de-soc Ciuperca necomestibilă Auricularia auriculavia-judae Si: drehle. 15 (Reg; îc) ~-de-spin Ciuperca comestibilă Russula alutaceea Si: pâinișoară, vinețică. 16 (Reg; îae) Ciuperca comestibilă Russula grisea Si: (reg) vinețele, vinețică. 17 (Reg; îc) ~-de-stejar (sau ~-de-gorun) Ciuperca necomestibilă Daedalea quercina Si: iască. 18 (Reg; îae) Ciupercă comestibilă, care crește pe trunchiurile arborilor, cu pălărie roșie Si: (reg) burete roșu de stejar, limba boului, păstrăvi roșii de stejar (Fistulina hepatica). 19 (Reg; îc) ~-domnesc (sau ~-crăiesc) Ciuperca comestibilă Tricholoma equestre. 20 (Reg; îc) ~-dulce Ciuperca comestibilă care crește în pădurile de fag sau de brad, cu pălăria roșcat-aurie și cu carnea albă, gustoasă, parfumată și care conține un suc alb, dulceag (Lactarius volenus) Si: (reg) lăptucă, pâinișoare, râșcov, vinețea, vinețică cu lapte. 21 (Reg; îc)~-roșu Ciuperca necomestibilă Hygrophorus coccinus. 22 (Reg; îae) Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 23 (Reg; îae) Plantă erbacee care crește spontan, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri lungi, vâscoși, cu frunze lungi și ovale, cu flori galbene cu pete violet Si: (reg) măsălariță (Hygrophorus niger). 24 (Reg; îc) ~-șerpesc Ciupercă comestibilă cu pălăria mamelonată, cu piciorul înalt, fistulos și cu came albă, plăcut mirositoare Si: (reg) pălăria șarpelui (Lepiota procera). 25 (Reg; îc) ~-țepos Ciuperca comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu pălăria ruginie, care prezintă țepi pe partea concavă și cu carnea albă Si: (reg) flocoșel (Hydrum repandum). 26 (Reg; îc) ~-vânăt Ciupercă comestibilă care crește în pădure, de culoare violet, cu pălăria cărnoasă și piciorul păros Cortinarius violaceus. 27 (Reg; îc) ~le-calului Ciuperca necomestibilă Coprinus macrorrhizus. 28 (Reg; îc) -le-cerbilor Ciupercă necomestibilă, care crește și la lumină, de formă sferică, galben-citron, cu carnea albă, marmorată sau albăstruie și cu miros neplăcut Si: (reg) bășina-porcului (Scleroderma aurantiacum). 29 (Reg; îc) ~le-oilor Ciuperca comestibilă Polyporus ovinus. 30 (Reg; îac) Ciupercă comestibilă care crește pe mușchi în pădurile de fag și brad, rigidă, cărnoasă, albă și plăcut mirositoare (Polyporus confluens). 31 (Reg; îc) ~le-vacii Ciupercă comestibilă care crește în păduri, în regiunea alpină, cu pălăria galben-roșietică și care secretă un suc alb, dulce-acrișor (Lactarius subdulcis). 32 (Reg; îc) ~eți-călugărești Ciupercă comestibilă care crește pe trunchiul stejarilor cu pălării numeroase, brun-cenușii, imbricate și reunite prin pedicule într-un singur trunchi, cu carnea albă, plăcut mirositoare (Polyporus frondosus). 33 (Reg; îc) ~eți-de-fag Ciuperca comestibilă Dryodon crinaceus. Si: (reg) buzdugea, nitorcă-sură, păstrăvi. 34 (Reg; îc) ~de-iarbă (sau ~de-pajiște) Ciuperca necomestibilă Marasmius alliaceus Si: (reg) bureciori, ciocărți, ciuciulași, cocărle. 35 (Reg; îc) ~eți-de-mesteacăn Ciuperca necomestibilă Placodes betulinus. 36 (Reg; îc) ~eți-de-rouă Ciupercă comestibilă, care crește pe bălegar, cu pălăria conic-cilindrică roșie-brună Si: (reg) bureavi, cuișoare (Marasmius oreades). 37 (Reg; iac) ~eți-de-spin Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de stejar, cu pălăria cărnoasă, roșie-violetă, cu piciorul neted, alb sau roz, cu carnea dulce și plăcut mirositoare Si: (reg) pâinișoare (Russula lepida). 38 (Reg; îc) ~eți-de-veveriță (sau ~-creț, ~-de-conopidă) Ciupercă comestibilă, care crește în pădurile de fag și de brad, cu tulpina cărnoasă, neregulată, alburie, ramificată inegal, cu came suculentă Si: (reg) barba caprei, creasta cocoșului, mărgean, opintic, rămurele (Ramaria botrytis). 39 (Reg; îc) ~ți-lucii-țigănești Ciuperca necomestibilă Hygrophorus niveus. 40 (Reg; îc) ~eți-pestriți (sau ~-pipărat, ~-veninos, ~le șarpelui, ~eți șerpești) Ciuperca toxică Amanita muscaria Si: (reg) muscar, muscariță, pălăria șarpelui, pistriț, prostia calului. 41 (Reg; îc) ~eți-popești (sau ~-grași) Ciuperca toxică Boletus calopus Si: (reg) ghebe, hribe. 42 (Reg; îc) ~-vinete Ciuperca comestibilă Russula cyanoxatha. 43 (Îc; lpl) ~-de-mare Încrengătură de nevertebrate marine, fixate de stânci, cu formă variată și cu scheletul constituit din spicule și bastonașe silicoase sau calcaroase (Spongiaria). 44 (Lsg) Animal din această încrengătură. 45-46 Scheletul poros al acestui animal (sau obiect sintetic similar) care, având capacitate mare de absorbție, este folosit la șters și la spălat.^[1] corectat(ă)

TALPĂ s. 1. (ANAT.) plantă, (prin Transilv.) tablă. (~ a piciorului.) 2. (CONSTR.) tălpoi, (reg.) subtoi, (prin Olt. și Ban.) bălvan, (prin Transilv., nordul Munt., nordul Olt. și Dobr.) temei. (~ casei.) 3. (TEHN.) tălpig, (rar) patină, (pop.) fălcea, (reg.) tălpeț, (Olt. și Munt.) plaz. (~ la sanie.) 4. (TEHN.) colac. (~ la o roată.) 5. (TEHN.; la pl.) butuci (pl.), plazuri (pl.), (reg.) craci (pl.), drugi (pl.), fofeze (pl.), grindeie (pl.), lemne (pl.), tălpeți (pl.). (~ la războiul de țesut.) 6. (TEHN.) butuc, pat, picior, scaun, strat, (reg.) pitrucă, stîrciog. (~ la sucală, la vîrtelniță.) 7. (TEHN.) călcător, (pop.) tălpigă. (~ la scaunul dogarului.) 8. (TEHN.) (reg.) pod. (~ la joagăr.) 9. (TEHN.) călcîi, plaz, (reg.) bîrsă, nadă, piept, plasă, plughiță, pod, (prin. Dobr.) taban. (~ la plug.) 10. (TEHN.) grindei, (prin Mold.) pat. (~ la plug.) 11. (BOT.) talpa-gîștei (Leonurus cardiaca) = (reg.) apucătoare, cătușniță, cervană, somnișor, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, coada-leului, creasta-cocoșului, iarba-cășunăturii, iarbă-de-dat, iarbă-flocoasă, laba-lupului; talpa-lupului (Chaiturus marubiastrum) = (reg.) poala-Sfintei-Mării; talpa-ursului (Acanthus longifolius) = (reg.) matrună, pălămidă, brînca-ursului.

tocmăgel s. v. CREASTA-COCOȘULUI. RĂMURELE.

cioane sf [At: POLIZU / P: cioa~ / E: nct] (Bot; reg) 1 Talpa-gâștei (Trifolium fragiferum). 2 Creasta-cocoșului (Celosia cristata).

ciocârțel sm [At: DA / Pl: ~ei / E: ciocârț + -el] (Reg) Creasta cocoșului.

ciuciulete [At: ȘEZ. V, 164 / V: ciule~, ciure~, ciulean / Pl: ~eți / E: ns cf ciuciuli] 1 sm (Reg) Obiect mototolit. 2 sm (Reg; mpl) Picături (abundente) de transpirație. 3 sm (Reg) Bucată de hârtie (sau cârpă) făcută sul. 4 sm (Reg) Știulete de porumb. 5-6 av (Pfm; îe) A (se) face (sau a fi ud) ~ A (se) uda (sau a fi ud) până la piele. 7 sm (Reg) Ciupercă comestibilă, cu pălăria zbârcită, gălbuie sau brună-roșcată, cu piciorul cilindric, alb și gol în interior (Morchella esculenta) Si: pup, zbârciog. 8 sm Burete galben (Cantharellus cibarius). 9 sm (Șîc ~-de-iarbă) Cocârle (Marasmius scorodonius). 10 sm (Îc) ~-nebun Planta Agaricus fascicularis Huds. 11 sm (Îc) ~leți-rămuroși Ciupercă comestibilă din familia clavariacee Si: burete-de-conopide, creasta-cocoșului, meloșel, rămurele, togmăgel.

coadă sf [At: PRAV. 49 / Pl: ~de, cozi (înv) / E: ml coda] 1 Apendice terminal al coloanei vertebrale a corpului vertebratelor. 2-3 Smoc de păr (sau de pene) care acoperă coada (1). 4-5 Păr (sau penaj) crescut în prelungirea cozii (1). 6 (Pop; pex; îs) ~ de vită Vită (slabă). 7 (Îla) Cu ~ Codat. 8-9 (D. competitori; îlav) La (sau în) ~ Pe cel din urmă loc sau printre ultimii. 10 (Îlav) De la ~ De la sfârșit spre început. 11 (Reg; îs) ~ de câine^[1] Om de nimic. 12 (Rar; d. păr sau mustăți; îla) ~ rățoiului Cârlionțat. 13 (Pfm; îla) (Get-beget) (de) ~da vacii Neaoș. 14 (Pfm; d. câini sau alte animale; îe) A da din ~ A se gudura. 15 (Pfm; d. oameni; îae) A linguși pe cineva. 16 (Îvp; îe) A fâțâi ~da (ca vulpea) A se comporta într-un mod care denotă viclenie. 17 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) ~da ori a da cu ~da A se amesteca în chestiuni care nu-l privesc (provocând complicații). 18 (Pfm; îe) A-și vârî (sau a-și băga) dracul ~da A se ivi neînțelegeri sau complicații într-o situație sau stare de lucruri. 19 (Pfm; îae) A (se) urzi o intrigă. 20 (Pop; îe) A se apuca de ~ sau a încăleca pe (la) ~da calului A începe ceva într-un mod greșit. 21 (Pfm; îe) A călca (pop, șarpele sau pe cineva) pe ~ A supăra. 22-23 (Îvp; îe) Din opincă Exprimă zădărnicia sau netemeinicia unei lucrări. 24 (Pfm; îe) A(-i) lega (cuiva) o tinichea (sau tinicheaua, reg, bășica ori tigva) de ~ A(-i) atribui cuiva (pe nedrept) fapte, lucruri reprobabile spre a-l compromite. 25 (Pfm; înv; îae) A concedia (nejustificat). 26 (Pfm; îe) A pune ~da pe (sau la) spinare A o rupe la fugă. 27 (Pfm; îe) A-și face ~da colac A se sustrage de la o răspundere. 28 (Pfm; îlav) Cu ~da între picioare (sau, reg, între vine) Rușinat. 29 (Pfm; îe) A scurta (sau a tăia) cuiva din ~ A tempera pornirile cuiva. 30 (Pfm; îe) A scăpa scurt din ~ A scăpa dintr-o mare primejdie dificil și cu pagube. 31 (Pfm; îe) A ține (sau a ridica) ~da sus ori a ședea cu ~ îmbârligată A se mândri (nejustificat). 32 (Pfm; îe) A nu avea nici cap, nici ~ sau a fi fără cap și ~ A nu avea nici o logică. 33 (Pfm; îae) A fi alcătuit fără ordine. 34 (Pfm; îe) A trage mâța (sau dracul) de ~ A o duce greu material. 35 (Pfm; irn; îe) A umbla câinii cu covrigii (sau colacii) în ~ A te bucura de bunăstare fără nici un efort. 36 (Reg; îe) ~da-i grasă! Exprimă credința că cel mai important e finalul. 37 (Pfm; îe) A prinde prepelița (sau purceaua) de ~ A se îmbăta. 38 (Pfm; îe) A (o) lua (ceva) de ~ A se pune pe treabă. 39 (Pfm; d. femei; îe) A-și vedea de ~da măturii (sau tigăii) A se ocupa (numai) de treburile gospodărești. 40 (Pfm; îe) A fi (sau a rămâne) scurt în ~ A o păți. 41 (Pfm; îe) A-i atârna (cuiva) de ~ A atribui cuiva o vină. 42 (Pfm; îae) A porecli. 43 (Pfm; îe) A strânge mâța de ~ A constrânge^[2]. 44 (Pfm; îe) A înnoda ~da la câini (sau câinii în ~) A fi viclean. 45 (Pfm; îae) A vagabonda. 46 (Pfm; îae) A sta degeaba. 47 (Pfm; îe) A trage la (sau sub) ~ A avea relații sexuale. 48 (îrg; d. vaci, îe) A sta în ~ A fi foarte slabă. 49 (Pfm; îe) A o da de ~-n vale A eșua într-o acțiune. 50 (Pfm; îae) A sărăci. 51 Partea unde se îngustează un lac, un iaz etc. 52 Loc pe unde se scurge apa dintr-un râu într-un iaz. 53 Șir (lung) de oameni care își așteaptă rândul pentru a obține ceva. 54 (D. oameni, îe) A face ~ A se așeza la rând, așteptând să obțină ceva. 55 Parte dinapoi, mai îngustă, a corpului unor animale. 56 Partea dinapoi (prelungită) a obiectelor de vestimentație (mai ales feminine) Si: trenă. 57 (Pfm; îe) A se ține de ~da cuiva sau, rar, a se ține (sau a umbla) ~ după cineva A căuta cu insistență compania cuiva. 58 Părul (femeilor) crescut și împletit Si: (pop) cosiță. 59 Prelugire luminoasă a cometelor. 60 Fâșie îngustă din cârpă sau hârtie pusă la zmeu pentru a-l echilibra în aer. 61 (Rar) Mână. 62 (Fam; îe) ~ de topor Persoană folosită de dușman împotriva grupului din care ea face parte. 63 Parte terminală a unui obiect, fenomen etc. 64 (Pfm; îe) A-i ieși (cuiva) (sau a avea) venin la ~ A-și arăta (în final) răutatea. 65 (Ast; pop; îc) ~da-câinelui^[3] sau ~da-căruței Stea din Constelația Taurului. 66 (Pop; îc) ~da-guzganului Boală pe care o fac la coadă caii. 67 (Pfm; îe) A împleti ~ (sau cosiță) albă A rămâne sau a îmbătrâni nemăritată. 68-69 (Pfm; îe) A avea ~ lungă, minte scurtă A nu fi (prea) inteligent. 70 (Pfm; îe) A rămâne la ~da sapei A scăpăta. 71 (Pfm; d. copii sau tineri; îae) A nu continua studiile. 72 (Îe) A trage cu ~da ochiului A privi pe furiș. 73 (Îe) A face cu ~da ochiului A face (cuiva) un semn discret din ochi. 74 (Fig) Persoană de rang inferior. 75 (Pfm; îe) A pune (sau a scoate) ~ (sau cozi) cuiva A bârfi pe cineva. 76 (Pfm; îae) A batjocori pe cineva. 77 (Pop; îs) ~da carului sau ~da trăsurii Partea dinapoi a trăsurii, ca o treaptă, pe care se stă Si: (pop) codirlă, șireglă. 78 (Înv; îs) ~da oștii (sau, înv, ~da obuzului ori taberii) Ariergardă. 79 (Îs) ~da-ochiului Unghiul extern al ochiului. 80 (Îs) ~da mesei Loc unde stau cei ce nu se bucură de onoruri. 81 (Înv; îs) ~ de mare Golf. 82 (Înv; pex; îas) Ocean (1). 83 (Îvr; șîe) ~ la gură Zăbală. 84 (Înv; îe) ~ de mătase Panglică pentru prins părul în coadă (56). 85 (Fig; îe) Minciună cu ~ Minciună sfruntată. 86 (Îlav) La ~ Pe ultimul loc. 87 (Îoc de frunte; îla) De ~ Nu prea bun. 88 (Spc; șip) Pleavă (resturi). 89 Parte a unei plante care leagă fructul, frunza sau floarea de tulpină ori de creangă Vz peduncul. 90 (Bot; reg) Pipirig (Equisetum hiemale). 91 (Bot; reg; îc) ~da-alor-de-vânt Brădișor (Lycopodium clavatum). 92 (Bot; reg; îc) ~da-boului Comaci. 93 (Bot; reg; îae) Coada-vacii. 94 (Bot; reg; îc) ~da-buhaiului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 95 (Reg; îc) ~da-calului (sau ~-goală, ~da-iepei, ~da-mânzului, ~da-șopârlei) Plantă erbacee din familia equisetaceelor, care crește prin fânețe și câmpuri umede, cu două feluri de tulpini, una fertilă, gălbuie, terminată într-un spic, și o alta sterilă, verde, ramificată Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, bota-calului, bota-cucului, brădac, brădișor, brăduleț, brăduștean, codăie, codăie, iarbă-de-cositor, mânzoaică, nodățică, opintici, părul-porcului, peria-ursului, perie-ursească, șirușliță (Equisetum arvense). 96 (Bot; reg; îae; șîc ~da-iepei, ~da-mânzului) Barba-ursului (Equisetum silvaticum). 97 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia equisetacee, care crește prin locuri umede sau mlăștinoase, cu tulpini fertile alb-roșietice și tulpini sterile albe sau verzui Si: (reg) barba-sasului, barba-ursului, brad, brădac, brădișor, codâie-de-a-mare, părul-porcului (Equisetum telmateja). 98 (Reg; îae; șîc ~da-mânzului) Plantă acvatică din familia hippuridacee, cu tulpina dreaptă și cu frunze lineare, dispuse în verticile, cu flori hermafrodite mici și verzui Si: (reg) brăduț-de-apă, iarba- sasului,porob, silhă (Hippuris vulgaris). 99 (Bot; reg; îae) Briofita (Mnium affine). 100 (Bot; reg; îc) ~da calului-de-râturi Luioane (Equisetum pratense). 101 (Bot; reg; îc) ~-de-căprioară Cupe (Gentiana acaulis). 102 (Reg; îc) ~da-câinelui Planta Linaria intermedia. 103 (Reg; îc) ~da-cocoșului Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze scurt pețiolate, ovale, acoperite cu peri moi, cu stamine glabre și flori, care crește în păduri umbroase și este întrebuințată în medicina populară Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoși, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum latifolium). 104 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze amplexicaule, cu stamine păroase și 3-5 flori, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum multiflorum). 105 (Reg; îae; șîc ~da-racului) Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu frunze alterne ovale, cu flori albe verzui dispuse câte trei și fructe boabe albastru-închis, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțele, cocoș, creasta-cocoșului, iarbă-de-dureri, pecetea-lui-Solomon (Polygonatum odoratum). 106 (Reg; îae) Plantă erbacee glabră din familia liliaceelor, cu flori mici, alb verzui, cu periant alb roz și fructele boabe roșii, care crește în păduri umbroase Si: (reg) cerceluși, clopoțel (Polygonatum verticillatum). 107 (Bot; Buc; îc) ~da-cucului Mușchi ce crește în locuri umede în tufe verzi cu rețele de fire ruginii (Mnium affine). 108 (Bot; reg; îc) ~-de-stea Iarbă neagră (Calluna vulgaris). 109 (Bot; reg; îc) ~da-găinii Iarbă-moale. 110 (Bot; reg; îc) ~-de-găină Rocoină. 111 (Reg; îc) ~-grasă Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 112 (Bot; reg; îc) ~da hălor din vânt Struțișori (Selaginella helvetica). 113 (Bot; reg; îc; șîc ~da-lupului, ~da-vacii) ~da hulpii Bătrâniș (Erigeron canadensis). 114 (Reg; îc) ~da-ielelor Sâlnic (Glechoma hirsuta). 115 (Reg; îc) ~da-iepurelui Plantă erbacee păroasă din familia gramineelor, care crește în zone alpine și subalpine, cu foi rigide în partea superioară și verzi în cea inferioară, cu un spic verde (Sesleria heuffleriana). 116 (Reg; îc) ~da-leului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în locuri necultivate, cu tulpina ramificată, cu frunzele inferioare în cinci lobi iar cele superioare trilobate, cu flori mici roz în corolă Si: talpa-gâștei (Leonurus cardiaca). 117 (Reg; îc) ~da-lupului Plantă erbacee din familia labiatelor, care crește în tufișuri și pe marginea drumurilor, cu tulpina ramificată, frunzele triangular-ordiforme și flori mici albăstrui-violacee dispuse în verticile multiflore Si: urechea-porcului (Salvia austriaca). 118 (Bot; reg; îae; șîc ~da-vacii) Lumânărică (Gentiana asclepicidaea). 119 (Bot; reg; îc) ~da-mâței (~-de-baltă). Specie de mușchi din familia sphagnaceelor, care crește prin locuri mlăștinoase și prin turbării, alb-gălbui, cu frunzele mici, dese, fără nervură Si: (reg) bungeac, penița-bungeacului (Sphagnum acutifolium). 120 (Bot; reg; îae) Briofita (Sphagnum palustre). (Bot; reg; îae; șîc ~da mâței-de-baltă) Briofita Sphagnum cuspidatum. 121 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Bumbăcariță (Euriophorum vaginatum). 122 (Bot; reg; îae) Iarbă-albă (Phalaris arundinacea). 123 (Bot; reg; îae; șîc ~da-veveriței) Papanași (Trifolium arvense). 124 (Bot; reg; îc) ~da mâței-de-baltă Briofita Sphagnum cymbifolium. 125 (Bot; reg; îae) Briofita Sphagnum fimbriatum. 126 (Reg; îc) ~da-lupului- vânătă, ~da-mielului Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește pe coline aride și câmpii nisipoase, cu frunze gălbui crenate, cu flori mari galbene dispuse într-un spic lung și des Si: lumânărică, lumânare (Verbascum phoeniceum). 127 (Reg; îae; șîc ~da-mâței) Plantă erbacee din familia scrofulariaceelor, care crește prin fânețe nisipoase și pășuni uscate, cu tulpini sterile pe pământ și florifere ascendente, cu frunzele pețiolate, cu flori albastru-deschis, dispuse în raceme axilare și fructul capsulă obovală Si: (reg) bobolnic, bobornic, coada-mâței, șopârliță, ventricea, ventrilică (Veronica prostata). 128 (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 129 (Bot; reg; îc) ~da-oii Hreniță (Lepidium campestre). 130 (Reg; îae) Soi de strugure nedefinit mai îndeaproape. 131 (Reg; îc) ~da-păunului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 132 (Bot; reg; îc) ~da-pisicii Traista-ciobanului (Capsella bursa-pastoris). 133 (Bot; reg; îc) ~da-popii Spânz (Helleborus purpurascens). 134 (Bot; reg; îc) ~da-priculicilor Barba-popii (Aruncus vulgaris). 135 (Reg; îc) ~da-dracului, ~da-racului Plantă erbacee din familia rozaceelor, care crește prin locuri umede, cu frunze întrerupt-penatifide, foliole lunguiețe dințate, verde-argintii și flori solitare mari, galbene Si: argentină, argindeană, argințică, argințel, buboasă, buruiană, forostoi, iarba-gâștii, iarba-sclintiturii, iolut, sclintită, prititoare, scrintea, scrintee, scrintitoare-de-baltă, scrânteală, scrintitoare, scrintitură, troscot, vintricea, zolotnic (Potentilla anserina). 136 (Bot; reg; îae) Turiță mare (Agrimonia eupatoria). 137 (Bot; reg; îae) Ochiul boului (Chrysanthemum leucantheum). 138 (Bot; reg; îae) Drețe (Lysimachia nummularia). 139 (Bot; reg; îc) ~da-raiului Peliniță (Artemisia annua). 140 (Reg; îc) ~da-rândunicii Plantă erbacee din familia marcantiaceelor, care crește prin locuri umede, pe ziduri și prin pietriș, cu talul cărnos, verde, poros, pe a cărui suprafață se văd organele de reproducție asexuată formate în lame verzi și organele de reproducție sexuată, reprezentate de pedunculele laterale Si: (reg) călbează, fierea pământului, mușchi de baltă, mușchi de fântână, mușchi de mlaștină (Marchantia polymorpha). 141 (Bot; reg; îae) Nemțișori (Consolida regalis). 142 (Pop; îae) Fluture mare, frumos colorat, cu o prelungire în partea posterioară a aripilor (Papilio machaon și Papilio podalirius). 143 (Bot; reg; îc) ~da-schimbării Umbra iepurelui (Asparagus tenuifolius). 144 (Reg; îc) ~-solzoasă Planta Aegilops incurvata. 145 (Bot; reg; îc) ~da-șopârlei Barba ursului de bahne (Equisetumpalustre). 146 (Bot; reg; îae) Șopârliță (Veronica orchidaea). 147 (Reg; îc) ~da-șoricelului Plantă erbacee din familia compozitelor, cu tulpina păroasă, frunzele penate și păroase, cu flori albe sau roz-trandafirii în corimb Si: (reg) sorocină, șereșină, tormac-alb (Achillea collinci). 148 (Bot; reg; îae; șîc ~da-șoarecelui, ~da hârcelui, ~da hârțului, Ban, ~da-sorocinii) Brădățel (Achillea millefolium). 149 (Reg; îae) Planta din familia compozitelor Achillea neilreichii. 150 (Bot; reg; îae) Pâinea-lui-Dumnezeu (Achillea pannonica). 151 (Bot; reg; îae) Sorocină (Achillea setacea). 152 (Bot; reg; îae) Rotoțele-albe (Achillea ptarmica). 153 (Bot; reg; îae) Pătlagină-îngustă (Plantago lanceolata). 154 (Reg; îc) ~da-șoricelului-de-munte Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește prin pășunile pietroase din zonele subalpine, cu tulpina păroasă, frunze auriculare și florile albe (Achillea distans). 155 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia compozitelor, care crește în regiunile montane, cu tulpina păroasă, frunze sesile, auriculate și florile roșietice, mai rar albe, în capitule (Achillea tanacetifolia). 156 (Reg; îc) ~da-vacii Plantă erbacee țepos-păroasă din familia boraginaceelor, care crește prin pășuni, câmpuri și fânețe uscate, cu tulpina ramificată erectă, frunze lanceolate, cu flori albe în spice geminate, cu staminele mai lungi decât corola și cu fructele nucule Si: capul-șarpelui, ursoaică (Echium altissimum). 157 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului, ~da-mielului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor care crește pe coline aride sau câmpii nisipoase, cu frunze crenate, flori mari galbene și cu două stamine glabre păroase Si: captalan-de-cel-galben, corobatică, corovatic, corovatică, cucuruz-galben, cucuruzoi, lipan, lipean, lumănarea-Domnului, luminea, lumânare, lumânărică, lumânărică-Domnului, pur, rănzișoară (Verbascum phlomoides). 158 (Reg; îae; șîc ~da-boului, ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri uscate, la marginea pădurilor, cu frunze mari și flori galbene, fără miros, dispuse într-un racem terminal simplu Si: lipan, pur (Verbascum thapsiforme). 159 (Reg; îae; șîc ~da-lupului) Plantă erbacee din familia scrofuliaceelor, care crește prin locuri umede din zonele montane, cu tulpină înaltă, frunze bogate, cu flori mari, albastre sau alb-gălbui, solitare Si: ciucurică, corobatică, corovatic, lemnul-Domnului, lipan, luminare, luminea, lumănarea-Domnului, lumânărica-Domnului, pur (Verbascum thapsus). 160 (Reg; îae) Planta Verbascum chaixii. 161 (Bot; reg; îae) Praz (Allium porum). 162 (Bot; reg; îae) Pur (Allium rotundum). 163 (Bot; reg; îae) Jale-de-câmp (Salvia nemorosa). 164 (Bot; reg; îae) Jale² (Salvia pratensis). 165 (Bot; reg; îae) Lumânărica-peștilor (Verbascum nigrum). 166 (Bot; reg; îc) ~da-vânătorului Saschiu (Vinca minor). 167 (Reg; șîc) ~da-șoarecelui, ~da-vulpii Plantă erbacee din familia graminaceelor, care crește prin livezi și fânețuri, cu rizom târâtor, tulpina erectă, frunzele superioare alungite și florile verzi dispuse în spicule uniflore ovale (Alopecurus geniculatus). 168 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopercus lagurifomis). 169 (Reg; îae) Plantă erbacee din familia graminaceelor (Alopecurus pratensis). 170 (Bot; reg; îae) Știr (Phleum paniculatum). 171 (Bot; reg; îae) Știr roșu (Amaranthuspaniculatus). 172 (Reg; îc) ~da-zmeului Mică plantă erbacee veninoasă din familia araceelor care crește prin mlaștini, cu rizom gros, târâtor, cu frunze glabre, lucitoare, cordiforme și fructe bace roșii Si: (reg) iarba-șarpelui, scălcele, scălciuțe, tămâiță (Calla palustris). 173 (Bot; reg; îc) Cinci-coade Căldărușă (Aqulegia vulgaris). 174 (Orn; pop; îs) ~-făloasă Codobatură. 175 (Orn; pop; îc) ~-roșie (sau roșă) Codroș. 176 (Ic) ~ de rândunică Cep la capătul^[4] unei bârne sau al unei scânduri, tăiat în forma cozii de rândunică. 177 (Îae) Formă de încheiere a lemnelor de construcție. 178 (Îc) ~-de-șoarece Ferăstrău ascuțit pentru făcut găuri și tăiat cercuri. 179 (Îc) ~-de-vulpe Ferăstrău care taie părțile lemnului ce nu pot fi tăiate cu ferăstrăul încordat. 180 (Reg) Chișiță. 181 (Îrg) Teren din apropierea unui izvor. 182 (Îrg) Terenul de unde începe o vale, o râpă etc. 183 (Îrg) Teren ce se întinde între un izvor și un deal. 184 (Îvp; îc) ~da veacului Sfârșitul lumii. 185-186 (Fig) Partea (sau persoana) cea mai puțin importantă. 187 (Pfm; la oameni și cai) Penis. 188 (Îvp; îlav) De când nemții cu ~ De demult. 189 (Îvp; îe) A se ține de ~da albiei A se chinui să fie în rândul lumii. 190 (Îvp; îe) A pune (sau a scoate) ~ (ori cozi) A batjocori. corectat(ă)

catachreză (gr. katakresis „abuz”), figură „gramaticalizată”, care reprezintă un fenomen lexical de origine metaforică, și anume folosirea unui termen figurat pentru denumirea unui obiect concret ori abstract, din lipsa unui termen propriu: „gura văii”; „gura cămășii”; „buza paharului”; „piciorul mesei”; „broasca ușii”; „pragul bătrâneții”; „povara bătrâneții” etc. (A): „Înc-o sărutare Și pieri sub geana unui nor” (Șt. O. Iosif) C., ca metaforă gramaticalizată, este o metaforă uitată ca atare. Ca metaforă uitată, c. este destul de productivă în domeniul vocabularului și al întrebuințării lui. Astfel, c. sunt și unele denumiri de plante: „gura-leului”; „creasta-cocoșului” „rochița-rândunicii” etc.

gâscă sf [At: PRAV. MOLD. 19 / V: (Trs) gâns~ / Pl: gâște, (pop) gâști / E: bg гъска] 1 (Orn) Pasăre domestică mai mare decât rața, cenușie pe spate și pe laturi și albă pe piept, cu gâtul lung, crescută pentru carnea, untura și fulgii ei (Anser domesticus). 2 (Îc) ~-sălbatică Specie mai mică de gâscă vânată pentru carne (Anser anser). 3 (Dep) Femeie ori fată proastă (sau credulă). 4 (Îla) ~ de jumulit Om pe care îl poți exploata. 5 (Îe) A strica orzul pe gâște A dărui, a sacrifica ceva util, bun, valoros cuiva care nu știe să prețuiască. 6 (Pop; îla) Cu ~ca-n barbă Cărunt. 7 (Pop; îe) Altă ~-n altă traistă sau (reg) altă ~, (neică Stane) în ceea traistă Asta-i cu totul altceva, altă vorbă, altă înțelegere, alt comportament, altă atitudine față de o situație etc. 8 (Îcs) De-a ~ca Joc de copii nedefinit mai îndeaproape. 9 (Pop; lpl) Floricele de porumb coapte în pripă. 10 (Trs) Bulz tăiat în felii late și subțiri. 11 (Trs) Bulz. 12 (Pop; Teh; la vârtelniță) Fus. 13 (Teh; la casă) Tarac. 14 (Reg) Parte a morii nedefinită mai îndeaproape. 15 (Pop; Teh) Piuliță. 16 (Pop) Fiecare din cele două broaște sau șurubelnițe cu care se strânge teascul de vin. 17 (Bot; îc) Talpa gâștei Troscot (Chenopodium rubrum). 18 (Bot; îac) Planta Leonurus cardiaca Si: (reg) apucătoare, buruiana orbalțului, buruiană de beleasnă, cătâjnică, cervană, cione, creasta cocoșului, gisdei, iarba cășunăturii, iarba flocoasă, iarbă de dat, baba lupului, lingorică, somnișor, talpa lupului. 19 (Reg; îac) Căpșunică (Trifolium fragiferum). 20 (Bot; reg; îc) Talpa (sau piciorul ori laba) gâștei Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îac) Știr (Atriplex patula). 22 (Bot; reg; îac) Creasta cocoșului (Celosia crestată). 23 (Bot; reg; îac) Spanac porcesc (Chenopodium hybridum). 24 (Bot; reg; îac) Merișor (Buxus sempervivens). 25 (Bot; reg; îac) Priboi (Geranium rotundifolium). 26 (Bot; reg; îc) Talpa gâștii Colăcel (Pelargonium grandiforum). 27 (Bot; reg; îac) Ciuboțica cucului (Primula elatior). 28 (Bot; reg; îc) Laba gâștii Unghia găii (Astragalus glycyphyllos). 29 (Bot; reg; îac) Calcea calului (Caltha palustris). 30 (Bot; reg; îac) Antonică (Chaerophyllum aromaticum). 31 (Bot; reg; îac) Granat (Chrysanthemum parthenium).

lupiță sf [At: DDRF / Pl: ~țe / E: lup + -iță] (Bot; reg) Creasta-cocoșului (Celosia cristata).

mielușel, ~ea [At: COD. VOR. 144/2 / V: (reg) meloșel, ~loș~, ~șauă, mierloșel / Pl: ~ei, ~e / E: mieluș + -el] 1-4 smf (Șhp) Miel (1-2) (mic) Si: mieluț (1-4), mielușică (1-4), (rar) mieișor (1-4), mieiță (1-4), mieluș (1-4), mielușor (1-4), (reg) mieluc (1-4), (îvr) mielușiță (1-4). 5 smf (Fig) Persoană bună și blândă. 6 sm (Bis; îs) ~ul lui Dumnezeu, ~ul Domnului lisus Hristos. 7 sf (Bis) Fecioara Maria. 8 (Bis; îs) ~eaua Domnului Mucenică. 9 sm (Nob; gmț; îs) ~ cu botul lung Porc. 10 smp (Ban, Trs) Ninsoare sub formă de mici particule sferice Si: (reg) țârțăriță, zăpada mieilor (3). 11 sm (Ban, Trs) Grindină. 12 sm (Bot; Mol; îf meloșel) Ciupercă de culoare gălbuie, cu piciorul subțire, foarte ramificat Si: tocmăgel, barba-caprei (Clavaria formosa). 13 smp (Bot; Mol; îf meloșel) Bureți-de-conopide (Clavaria coralloides). 14 smp (Bot, Mol; îf meloșel) Creasta-cocoșului (Clavaria fava). 15 sm (Bot; Mol; îf meloșel) Rămurele (Clavaria botrytis). 16 (Bot; Mol; îf meloșel) Togmăgel (Clavaria crispula). 17 smp (Bot; Olt) Papanași (Trifolium arvense). 18 smp (Bot; reg) Odagaci (Saponaria officinalis). 19 sm (Reg) Ament de alun.

moț¹ sn [At: ANON. CAR. / Pl: ~uri și (13, 14) moațe / E: nct] 1 Smoc, șuviță de păr mai lung și mai des, din frunte sau din creștetul capului, la oameni și la animale Si: motoc (3). 2 Smoc de pene, uneori de altă culoare, de pe capul unor păsări Si: (reg) moțochină (1). 3-4 (Irn; Îljv) (Mai) cu ~ (Într-un mod) mai deosebit, mai iscusit, mai grozav decât altcineva. 5-6 (Îal) (Într-un mod) mai îngrijit. 7-8 (Îal) (Într-un mod) mai hazliu. 9 (Îe) ~ și el! Se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. 10 (Gmț; îlv) A lua (sau a apuca) de ~ A trage de păr. 11 (Reg; îe) A face (pe cineva) cu ~ A defăima. 12 (Îc) ~ul-cocoșului Plantă nedefinită mai îndeaproape. 13 Șuviță de păr la copii, legată cu o panglică. 14 (Pex) Panglică cu care se leagă moțul (9) copiilor. 15 (Mpl) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cârpă, de hârtie sau pe o clamă, pentru a se încreți. 16 (Pex) Șiret, cârpă, hârtie folosită în acest scop Vz bigudiu. 17-18 (Reg) (Barbă mică sau) cioc. 19 Panaș. 20 Ciucure. 21 Piele roșie care atârnă ca un ciucure deasupra ciocului curcanului. 22 (Îc) ~ul-curcanului Plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice ce atârnă Si: (reg) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). 23 (Reg; îae) Busuioc-roșu (Amarantus caudatus). 24 (Reg; îae) Levănțică (Lavandula officinalis). 25 (Reg) Inflorescență. 26 (Spc) Floare de papură. 27 (Spc) Spic din vârful porumbului. 28 (Spc) Boabe, grăunțe în spic. 29 (Reg) Con de brad. 30 (Mun) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei (Potamogeton perfoliatus). 31 (Pan) Parte mai de sus a unui obiect Si: vârf 32 (Mun; Olt; fig) Parte mai bună a unui lucru Si: lamură. 33 (Pan) Vârf ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. 34 (Reg) Căciulă. 35 (Reg; pan) Gurgui al opincii. 36 (Trs; pan) Prâsnel la fus. 37 (Reg; pan) Feștilă a lumânării. 38 (Reg; pan) Matiță (1).

opintic sm [At: GHEȚIE, R. M. / Pl: ~ici^[1] / E: nct] 1 Plantă erbacee, cu flori galbene, reunite, câte două sau câte cinci, într-o mică inflorescență în vârful tulpinii, care crește pe terenuri uscate sau la marginea pădurilor (Hieracium auricula). 2 (Mol; Buc; mpl) Ciuperca Armillaria melléa Si: (lpl) ghebe. 4^[2] Ciuperca Clavaria botrytis Si: rămurele. 5 Ciuperca Clavaria flava Si: (pop) creasta cocoșului. 6 Ciuperca Clavaria caralloides Si: (pop) laba-mâței. 7 Ciuperca Loctarius deliciosus Si: (reg) râșcov. corectat(ă)

pieptănariță sf [At: BRANDZA, FL. 496 / V: (reg) ~ten~ / Pl: ~țe / E: pieptene +-ariță] Plantă erbacee din familia gramineelor, cu tulpina lungă și subțire, cu inflorescențe în formă de spicușoare așezate pe două rânduri, ca dinții unui pieptene, cultivată uneori ca plantă de nutreț Si: (reg) creasta-cocoșului, iarba-cedrilor; iarba-câinelui (Cynosurus cristatua).

talpă sf [At: PSALT. HUR. 82721 / Pl: tălpi, ~pe / E: mg talp] 1 Partea inferioară a labei piciorului la om și la unele animale, care vine în atingere cu pământul și pe care se sprijină corpul. 2 (Pex) Laba piciorului. 3 (Iuz; îs) Sărut tălpile Formulă de salut. 4 (Îlav) Din ~ sau de sus (ori din vârf) și până în ~ sau din (ori de la) creștet până în tălpi (sau în ~) sau din tălpi (ori din ~) până în (sau la) creștet (sau creștetul capului), din tălpi până în subsuori, din ~ (sau din ~pe) până în cap În întregime. 5 (Pop; îlav) În tălpi În picioare. 6 (Pop; pex; îal) Vertical. 7 (Pop; îe) A fi (sau a scula (pe cineva) în tălpi A fi sculat (sau a se scula) din pat. 8 (Pop; îae) A (se) pune în mișcare, în acțiune. 9 (Pfm; în formule de amenințare; îe) A-i sta (cuiva) capul unde-i stau tălpile A i se tăia cuiva capul. 10 (Pop; îe) Parcă îi arde jăratec (sau foc) sub tălpi sau arde focul la tălpile picioarelor Se spune când cineva este amenințat de o primejdie care se apropie și de care trebuie să fugă. 11 (Pfm; îe) A-l frige pământul sub tălpi A fi neliniștit, nerăbdător (să facă ceva, să plece undeva). 12 (Pfm; îe) A fî în tălpi (cu cineva) A fi aidoma cu... 13 (Pop; îe) A o apuca la ~ (sau a o lua la tălpi) sau a-și lua tălpile în spinare A pleca repede (de undeva). 14 (Pfm; îe) A cunoaște (pe cineva sau ceva) din ~ A cunoaște (pe cineva sau ceva) foarte bine. 15 (Pop; îe) A ieși cu tălpile înainte A muri. 16 (Reg; dep; îs) ~-lată Om cu tălpi (2) mari. 17 (Reg; dep; îas) Om cu mersul greoi și apăsat. 18 (Îc) ~pa-gâștei Plantă erbacee cu tulpina puternică, cu flori mici, roz, care crește în locuri necultivate Si: (reg) apucătoare, buruiana-orbalțului, buruiană-de-bleasnă, cătâjnică, cătușniță, cervană, cione, creasta-cocoșului, gisdei, iarba-cășunăturii, iarbă-flocoasă, iarbă-de-dat, laba-lupului, somnișor, șanta², talpa(33)-lupului (Leonurus cardiaca). 19 (îae) Plantă erbacee, cu frunze romboidale sau triunghiulare crestate, cu flori mici dispuse în spice nefoliate verzi, mai târziu roșii, cu semințe negre, lucitoare Si: (reg) troscot¹ (16) (Chenopodium rubrum). 20 (Bot; reg; îae) Lobodă (Chenopodium album). 21 (Bot; reg; îae) Spanac-porcesc (Chenopodium hybridum). 22 (Bot; reg; îae) Căpșunică (7) (Trifolium fragiferum). 23 (Bot; reg; îae) Lobodă (Atriplex hortensis). 24 (Bot; reg; îae) Creasta-cocoșului (Celosia cristata). 25 (Bot; reg; îae) Meișor (Digitaria sanguinalis). 26 (Bot; reg; îae) Priboi (Geranium macrorrhizum). 27 (Bot; reg; îae) Colăcel (Pelargonium peltatum). 28 (Bot; reg; îae) Ciuboțica-cucului (Primula veris). 29 (Îvp; îs) ~pa gâștei Semnătură (pe un act) prin punerea degetului. 30 (Pfm; îas) Scris necaligrafic, puțin citeț, neîngrijit Si: (pfm) laba gâștei. 31 (Pop; îas) Răspântie. 32 (Reg; îc) ~pa-lupului Plantă erbacee cu flori mici roșietice și cu frunzele acoperite în partea inferioară de numeroase glandule albe Si: (reg) cimburel-sălbatic, cione, iarbă-flocoasă, iarbă-neagră (Chaiturus marubiastrum). 33 (Bot; reg; îae) Talpa(18)-gâștei (Leonurus cardiaca). 34 (Bot; reg; îae) Papanași (Trifolium arvense). 35 (îc) ~pa-stancei (sau, reg stâncii) Mică plantă erbacee cu tulpina târâtoare, ramificată, cu flori mici, albe (Coronopus squamatus). 36 (Bot; reg; îae) Flocoșele (3) (Lychnis coronaria). 37 (Îc) ~pa-ursului Plantă erbacee cultivată și ca plantă ornamentală, cu frunze mari și cu flori albe sau trandafirii, grupate în fonnă de spic Si: (reg) brânca-ursului, buiedea-mamei-bune, matrună, pălămidă¹ (Acanthus longifolius). 38 (îae) Plantă din familia cactacee, cu tulpina lungă, cărnoasă, prevăzută cu țepi, cu flori roșii, cultivată și ca plantă ornamentală Si: limbă, (reg) bostan, limba-vecinii, limba-boului, palmă¹, stoletnic (Phyllocactus ackermanni). 39 (Bot; reg; îae) Plăcinta-porcului (Heracleum palmatum). 40 (Bot; reg; îae) Brânca-ursului (Heracleum sphondylium). 41 (Bot; reg; îae) Piedicuță (Lycopodium clavatum). 42 (Bot; reg; îc) ~pa-iepurelui Golomăț (Dactylis glomerata). 43 (Bot; reg; îc) ~pa-mâței Parpian (Antennaria dioica). 44 (Bot; reg; îae) Flocoșele (1) (Filago arvensis). 45 (Bot; reg; îae) Firicică (Filago germanica). 46 (Bot; reg; îae) Albumeală (1) (Leontopodium alpinum). 47 (Înv) Unitate de măsură pentru lungimi. 48 (Pop; rar; urmat de determinări ca „pământ”, „teren”, introduse prin pp „de”) Distanță foarte mică. 49 Partea de dedesubt a încălțămintei sau a ciorapului, care protejează talpa (1). 50 (Pop; îe) A bate ~pa (Ia pământ) A călca apăsat. 51 (Reg; îe) A călca pe ~ putredă A se înșela. 52 (Pfm; îe) A pune sub ~ A pune sub papuc. 53 (Reg; îae) A nu ține seama de ceva. 54 (Reg; îe) A o ține ~ A nu ceda nimic. 55 Piele groasă, tăbăcită special, din care se confecționează pingelele încălțămintei, flecurile tocurilor etc. 56 (Îs) ~ artificială Material fabricat prin aglomerare cu lianți din fibre de piele (provenite din deșeuri), fibre de celuloză și fibre textile, folosit ca înlocuitor pentru talpă (55), branțuri, bombeuri și glencuri. 57 Pedală la mașina de cusut. 58 (Reg) Partea de la scaunul lemnarului pe care se apasă cu piciorul în timpul lucrului și cu ajutorul căreia se fixează bucata de lemn care se trage la cuțitoaie. 59 (Reg) Piedică la car. 60 Ansamblu de piese care se așază la baza unei construcții și pe care aceasta se reazemă Si: (reg) taban¹ (3). 61 (Pex) Temelie (1). 62 (Îs) ~pa țării (sau a casei) Țărănimea considerată în trecut ca temelie a țării și obligată să suporte tot greul îndatoririlor. 63 (Îs) ]~pa casei Capul familiei Si: bărbat. 64 (Îs) ~pa iadului (sau ~ la iad ori ~ de iad) Temelia iadului Si: (reg) tălpoi (9). 65 (Îas) Mama căpeteniei dracilor Si: tălpoi (10). 66 (Pfm; îas) Om foarte rău, păcătos. 67 (Pfm; îas) Babă rea. 68 (Reg; îas) Vrăjitoare. 69 (Fig) Totalitatea oamenilor simpli, considerați ca bază a societății. 70 (Fig) Persoană care constituie un sprijin esențial pentru o colectivitate Si: bază, stâlp. 71 (Fig; pex) Sprijin. 72 (Fig) întemeietor al unui neam, al unei spițe. 73 (Trs; îs) ~pa satului Omul cel mai din urmă din sat. 74 Fiecare din cele două lemne groase, orizontale, pe care se sprijină războiul de țesut manual Si: (reg) tălpete (1), tălpeț (1). 75 Pat¹ la sucală. 76 Fiecare din cele două suporturi laterale, de lemn sau de oțel curbate în sus la capătul din față, pe care alunecă sania Si: (reg) tălpete (2), tălpeț (2). 77 Plaz¹ la plug. 78 Partea de dedesubt a corăbiei. 79 Partea care formează fundul unui scoc de moară, de joagăr etc. 80 Fiecare din cele două bucăți de lemn curbate, pe care este așezat leagănul pentru copiii mici. 81 (Reg) Patină² (de lemn). 82 Partea inferioară, mai lată, a unei piese, a unui organ de mașină sau a unui element de construcție, prin care acestea se reazemă pe altă piesă, pe teren sau pe un suport. 83 (Spc) Partea de jos, lățită, a unei șine, prin care aceasta se reazămă pe traverse. 84 (Spc) Extremitate a unui pat de pușcă pe care se sprijină arma când stă vertical. 85 (Spc) Bază a unei excavații miniere sau a unei găuri de sondă. 86 (Spc) Partea mai lățită (inferioară) a unei litere tipografice. 87 (Spc) Parte a rindelei care alunecă pe lemnul supus prelucrării. 88 (Spc) Suport pe care se clădește o claie sau un stog Si: (reg) pătul¹. 89 (Reg) Posadă la moară. 90 (Reg; îs) ~pa cuptorului Ridicătură de zid pe care este așezată vatra sau soba. 91 Lemn care se așază în partea de jos a ușii. 92 (Reg; pex) Scândură groasă. 93 (Reg; lpl) Stinghii la grapă. 94 Fiecare dintre cele două grinzi mari așezate pe piloți deasupra apei și în care sunt fixați parii gardului sau îngrăditura de nuiele, la leasa de pescuit pentru năvod. 95 (Reg) Laviță în casele țărănești sau la stână, pe care se așază vasele cu apă sau alte obiecte.

Cocoșul galic – E emblema națională a Franței revoluționare. De multe ori, vorbindu-se despre Franța, i se spune „Cocoșul galic”. Această emblemă are o dublă explicație: 1) Romanii îi numeau gali pe locuitorii Franței de azi și se pare că le-au dat acest nume, fiindcă mulți dintre ei purtau moțuri roșcate. Aceste moțuri le-au evocat crestele cocoșilor, iar în latinește gallus înseamnă cocoș. 2) După revoluția de la 1789, în căutarea unei embleme pentru baterea monedelor noi (care să înlocuiască „ludovicii”), juriul, instituit pentru concurs, a recomandat un cocoș, gîndindu-se la deșteptare, la vigilență, la trezirea conștiințelor. Poporul însă, cînd a văzut „cocoșul” pe monedele de 20 de franci, a făcut legătură cu vechii gali. Cocoșul a fost decretat emblemă națională. Mai tîrziu, Napoleon a desființat acest simbol. Dar cocoșul a revenit o dată cu revoluția de la 1830, începînd să fie aplicat și pe drapele. Sub a Treia Republică (1871) a căpătat o mai mare răspîndire (pe monede în special) și a devenit alegoria Franței, reprezentată în grafică prin „cocoșul galic” (sau prin semănătoarea Marianna). IST.

MELÍSĂ s. f. Numele a două plante erbacee, aromatice din familia labiatelor: a) plantă meliferă cu flori albe plăcut mirositoare mult căutate de albine, cu frunze ovale întrebuințate în medicină pentru calitățile lor stimulente și antispasmodice; roiniță, (regional) mătăcină (Melissa officinalis) ; b) (rar, și în sintagma melisă turcească, PANȚU, PL.), mătăcină (Dracocephalum Moldavica). Pîntre melisă uscată și alte ierburi mirodioase. CANTACUZINO, P. P. 84^v/2. Iată iasomie, gura-leului. . . melisă, creasta-cocoșului. NEGRUZZI, S. I, 101, cf. BARONZI, L. 138, BRANDZA, FL. 390, GRECESCU, FL. 466, 467. La țară să dă ceaiul și decoctul de melisă pentru durere de stomac, de intestine și pentru urdinare. BIANU, D. S. 638. Starețul dormea, amețit de rachiul de melisă din care mai rămăsese foarte puțin pe fundul sticlei de pe masă. ARDELEANU, U. D. 58. Spirtul de melisă e bun pentru fricționat și tras. VOICULESCU, L. 180. Din melisă se face o apă mirositoare. id. ib., cf. NOM. MIN. Melisa sau mătăciune. . . se găsește prin păduri. ȘEZ. XV, 83. Apă de melisă = băutură aromatică, cu întrebuințări medicinale, obținută prin fierberea frunzelor uneia din cele două plante în apă sau în vin. Ia apă prefăcută de melisă (mătâciune). CORNEA, E. II, 99/10. Apa de melisă. . . să ia cîteva picături pe o bucată de zahăr sau în puțină apă. BIANU, D. S. 630. Cu frunzele de mătâciune prepară călugării noștri „apa de melisă”. PANȚU, PL. 171, cf. VOICULESCU, L. 180, H XII 217. ♦ Băutură alcoolică aromată (întrebuințată în medicina populară) obținută prin fermentarea frunzelor uneia din cele două plante. A domnului jup(ăn) Vasilie, ce negoț au primit tot anume. . . melis. . . troc, cusător, cupfer (a. 1 766). IORGA, S. D. XII, 81. Constantin Racoviță muri pe tron, victimă a patimei sale pentru melisă și băuturile spirtoase. ODOBESCU, S. I, 264. - Accentuat și: (după ngr. μέλλισσα) mélisă (CANTACUZINO, N. P. 84^v/2). – Pl.: melise. – Și: (învechit și regional) melís s. n. H XII 217. – Din lat. melissa, fr. mélisse. – La scriitorii mai vechi din ngr. μέλλισσα.

creasta-cocoșului (plantă erbacee; ferigă; ciupercă) s. f. art., g.-d. art. crestei-cocoșului

MIELUȘEL, -EÁ, -ÍCĂ subst. I. 1. S. m. și f. Diminutiv al lui m i e l (I 1); mieluț (1), (rar) mieluș (1), mielușor, (regional) mieluc. Pentru jîrtva mintuirei. . . mielușale de un an, cinci. BIBLIA (1688), 99²/15, cf. COD. PUȘC. 79, ANON. CAR. De toată darea. . . adecă de dijma grîului, secărei. . . mieilor, mielușeilor .. . să-i scutim. ȘINCAI, HR. III, 82/21, CÍ. BUDAI-DELEANU, LEX., POLIZU. Se gudur porumbeii; se-nalță turturica; Aleargă mielușeaua; zîmbește floricica. BOLLIAC, O. 67, cf. REV. CRIT. III, 160, STOIAN, PĂST. 53. De-oi pierde-o mielușea, Oi slugi un an pe ea. ALECSANDRI, P. P. 207, cf. 208. După ciobănel m-oi duce. . . El întreagă ziulițâ Nu se lasă de doiniță. . . Mînînd printre ghilicei Mielușei tot frumușei. JARNIK-BÎRSEANU, D. 76. Căci eu mă lupt cu urși, cu lei, Cînd vor să-mi ia din mielușei. TEODORESCU, P. P. 111. Verde, verde ș-o lalea Și-ș avea Tudor ș-avea: Tot cinzăci dă mielușei, Mielușei cam berbecei. ȘEZ. III, 212. Și-s mîncat și de ai mei, Ca iarba de mielușei. RETEGANUL, TR. 24. Da Ion mi-avea, Mi-avea o mielușică, Mîndră, frumușică. MAT. FOLK. 3. Cîte flori sînt pe vălcele, Atîtea-n vară mielușele. PĂSCULESCU, L. P. 12, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 15, ALR I 1773/190, 554, 1774/164,166,190, 200, 370, 690 ,870, ALR II/170. Cé mi-i bună mie mielușaua cea tînără, fiind oaia cea grasă și frumoasă gata? CANTEMIR, HR. 413. ◊ (Ca termen de comparație, de obicei cu aluzie la blîndețea caracteristică animalului) Nu cu . . . argintu sau auru izbăvitu-vă. . . ce cu sîngele cela curatul ca de mielușelu nevinovata și nespurcatu H[risto]s. COD. VOR. 144/2. Mărgînd la răstignire ca un mielușel spre giungheare. VARLAAM, C. 361. Pînă la sfîrșitul cununiei, duminică seara, era blîndă și supusă ca o mielușea. CARAGIALE, O. II, 223. Auzind așa viteazul, se duse singur de voia lui și se supuse ca un mielușel. ISPIRESCU, U. 29. Îi bună și blîndă ca mielușelul ? PETRESCU, r. dr. 19. Se țineau femeile de el. . . I se părea atît de firesc să le vadă ca niște mielușele în jurul lui, încît nu găsea de loc de ce ar putea fi mîndru. CAMIL PETRESCU, O. II, 520. A venit alt sergent-major, blînd ca un mielușel. PAS, Z. I, 113. Facem orice ne-o porunci el, ca mielușeii o să fim ! V. ROM. august 1954, 140. ♦ Epitet dat unei persoane bune și blînde. Cf. GORUN, F. 160. ♦ (La m.; în limbajul bisericesc și în sintagmele mielușelul lui Dumnezeu, mielușelul Domnului) Isus Hristos. Acesta iaste mielușelul lui Dumnedzău. VARLAAM, C. 412. Pre mielușălul său. . . stăpîna cea cu totul fără prihană pre cruce deaca l-au văzut. . . vai mie plîngînd au zis. MINEIUL (1 776), 1^v2/21, cf. 8^r2/1. Mielușelul Domnului a răbdat. . . răstignire. DELAVRANCEA, S. 17. ♦ (La f.; în limbajul bisericesc) Fecioara Maria. Mielușa carea ai născut pre . . . cel fără prihană. MINEIUL (1776), 99^v2/21. Aș Mielușeaua Domnului =. mucenică. Svi[n]tele acestea mielușeale a D[o]mn[u]lui. .. cu cinstita lor maică sv[î]nta Sofie biruiră. DOSOFTEI, V. S. septembrie 20^r/29. 2. S. m. (Neobișnuit, glumeț, în sintagma) Mielușel cu botul lung = porc. Cf. ALEXI, W. II. S. m. pl. (Ban., Transilv.) Ninsoare în formă de mici particule sferice (aALR SN III h 797, com. din DUMBRĂVENI) ; ploaie cu gheață, grindină (ALR I 1253/136, 156, 158); (regional) țîrțăriță, zăpada mieilor. Ziua alegerii sosi cu învăluiri mari de vînt, de ploaie, de mielușei și zăpadă. AGÎRBICEANU, L. T. 237. De cu seară vîntul începu să bată iarăși cu mielușei. id. ib. 255. III. S. m. (Bot.) 1. (Mold.; în forma meloșel) Numele mai multor ciuperci: a) ciupercă de culoare gălbuie, cu piciorul subțire, foarte ramificat; (regional) tocmăgel, barba-caprei (Clavaria formosa). Cf. PANȚU, PL. ; b) bureți-de-conopide (Clavaria coralloides). Cf. id. ib.; c) creasta-cocoșului (Clavaria fava). Cf. id. ib.; d) rămurele (Clavaria botrytis). Cf. id. ib.; e) togmăgel (Clavaria crispula). Cf. id. ib. 2. (Olt.) Papanași (Trifolium arvense). Cf. PANȚU, PL. 3. (Regional, la pl.) Odagaci (Saponaria officinalis) (Imoasa-Strehaia). ALR I 1911/842. 4. (Regional) Ament de alun (Recea-Pitești). Cf. ALR I 990/790. – Pl.: mielușei, -ele. – Și: (cu schimbare de suf.) mielușică s. f., (regional) mieloșél (PANȚU, pl.), meloșél, mierloșél (ALR SN III h 797/27) s. m.; mielușáuă (BUDAI-DELEANU, LEX.) s. f. – Mieluș + suf. -el, -ea. – Mielușică: cu schimbare de suf. – Mielușáuă: refăcut după sg. art.

labă s.f. I 1 (anat.; la unele animale) picior, brâncă², <reg.; glum.> caralibe. Câinele are o rană la o labă. 2 (anat.; la oameni; pop. și fam.; deprec.) v. Mână. 3 (constr. cu vb. ca „a arde”, „a cârpi”, „a da²”, „a mânca”, „a primi”, „a rade”, „a șterge”, „a trage”; pop. și fam.; deprec.) v. Palmă. 4 (anat.; la oameni și la unele animale; pop.; deprec.) v. Membru inferior. Picior. 5 (arg.; adesea cu determ. care indică materialul, calitatea, întrebuințarea) v. Pantof. 6 (arg.) v. Cizmă. 7 (arg.) v. Gheată. II (art.; bot.) laba-ursului = a Clavaria aurea; <reg.> bureți-degetar (v. burete), creasta-cocoșului (v. creastă); b (reg.) v. Piedicuță (Lycopodium clavatum); c (reg.) v. Brânca-ursului (v. brâncă¹). Crucea-pământului (v. cruce) (Heracleum sphondylium); d (reg.) v. Piciorul-caprei (v. picior) (Aegopodium podagraria); e (reg.) v. Cucuruz (Petasites albus); (reg.) laba-broaștei v. Piciorul-cocoșului (v. picior) (Ranunculus acris); laba-găinii v. Costrei. Troscot¹ (Polygonum arenarium și Polygonum aviculare); laba-gâștei v. a Antonică (Chaerophyllum aromaticum); b Lobodă. Spanac-alb. Spanac-porcesc. Spanac-sălbatic (Chenopodium album); c Granat¹ (Chrysanthemum parthenium); d Calce¹. Calcea-calului (v. calce¹) (Caltha palustris); e Priboi (Geranium macrorrhizum); f Unghia-găii (v. unghie¹) (Astragalus glycyphyllos); laba-lupului v. a Piedicuță (Lycopodium clavatum); b Talpa-gâștei (v. talpă) (Leonurus cardiaca); laba-mâței v. a Burete-de-conopidă (Clavaria coralloides); b Creasta-cocoșului (v. creastă) (Clavaria flava); c Drob². Drobușor (Isatis tinctoria); d Parpian (Antennaria dioica); e Măceș. Trandafir-sălbatic (Rosa canina).

MOȚ¹ s. n. 1. Smoc, șuviță de fire de păr (crescute mai lungi și mai dese) din frunte sau din creștetul capului (la oameni și la animale); smoc de pene (uneori de altă culoare) de pe capul unor păsări; (regional) moțochină (1), moțoc (2). Cf. ANON. CAR. Să iasă cu moț fiecare pui. PANN, H. 81/6. Tunderea sau tăierea moțului se întîmplă. . . după împlinirea anului al treilea de la naștere. MARIAN, NA. 414. O oaie mărginașe se opri, ridică moțul din cîrd, behăi și o luă la goană. PREDA, Î. 143. O pupăză, simțind cum i se ridică Moțul de pene din creștet. V. ROM. octombrie 1954, 160. Mai poftim, Anico, jos, Să-ți fac o coadă ș-un moț. ȘEZ. I, 237. Moț, moțișorul meu, De cînd te-am spălat, De cînd te-am pieptănat, Nici o slujbă nu ți-am dat. MAT. FOLK. 690. În ușa stînii venea Și-n stînă că să uita, Numai moțul că-i zărea Și din gură câ-i zicea. PĂSCULESCU, L. P. 276. Nașa a luat din moț copilului. Com. din ȚEPEȘ- CERNAVODĂ. (F i g.) O singură fată am, îi dau zestre bună, alt moț nu-i trebuie. SADOVEANU, P. M. 63. ◊ (De obicei ironic) (Mai) cu moț = a) l o c. a d j. (mai) de seamă, (mai) important, (mai) deosebit, (familiar) (mai) breaz. A zice că boieru e mai cu moț ca rumănu este a crede că cîinili crescut în casă. . . nu e tot una cu ăl ciobănesc, JIPESCU, O. 130. Te găsiși tu mai cu moț, să ne faci de rîs. KLOPȘTOCK, F. 132, cf. 161. Toate erau aci mai cu moț decît la locanta domnului Maicu din Satu Mare. STANCU, R. A. V, 107. Păstra pentru la urmă o învinuire care se născocise în mintea lui. Era cea mai cu moț. PAS, Z. III, 287. îs mai cu moț dînșii GALAN, B. I, 60, DAVIDOGLU, M. 83. Cum te-ai brodit tu mai cu moț, Mai firoscos decît noi toți. TEODORESCU, P. P. 111, cf. CIAUȘANU, GL. ; b) l o c. a d v. (mai) îngrijit, (mai) înflorit, (mai) cu haz. Spune-le nițel mai cu moț, iar nu așa, odoronc-tronc, ca din topor. ISPIRESCU, ap. ZANNE, P. I, 555. ◊ E x p r. Moț și el !, se spune cuiva care apare pe neașteptate undeva sau intervine brusc într-o discuție. Cf. ZANNE, P. II, 715, CIAUȘANU, GL. (Glumeț) A lua (sau a apuca) de moț = a trage de păr, a bate (pe cineva) trăgîndu-l de păr. Ducîndu-se la baba Eva, o luă de moț, o învîrti de trei ori pre după mînă și o bătu de o făcu vînâtă. CĂTANĂ, P.B. II, 15. (Regional) A face (pe cineva) cu moț = a defăima (pe cineva). ZANNE, P. I, 555. ◊ Compus: moțul-cocoșului = numele unei plante nedefinite mai de aproape. Se arde o buruiană numită moțul-cocoșului, se amestecă cu undelemn și se unge vita la mușcătură. GRIGORIU-RIGO, M. P. II, 13, cf. BUJOREAN, B. L. 385. ♦ Șuviță de păr (la copii) legată cu o panglică; p. e x t. panglica cu care se leagă această șuviță. Fetița și-a pierdut moțul. Com. din BRAȘOV. ♦ (Mai ales la pl.) Șuviță de păr răsucită pe o bucată de șiret, de cîrpă, de hîrtie sau pe o clamă, pentru a se încreți; p. e x t. șiret, cîrpă, hîrtie folosită în acest scop. V. bigudiu. ♦ (Regional) Barbă mică sau cioc. Cf. ALR II 6 932/27, 833. 2. Panaș; ciucure. Seimenii călări, înarmați și îmbrăcați cu haine roșii și moțuri galbene. FILIMON, O. I, 302, cf. IORDAN, L. R. A. 61, TEODORESCU, P. P. 497. 3. Pielea roșie care atîrnă (ca un ciucure) deasupra ciocului curcanului. Un curcan stă sus, pe-o bîrnâ, Nu vrea să se bucure. Moțul roșu îi atîrnă Moale ca un ciucure. TOPÎRCEANUI, M. 39. Nasul subțire și vînât, căzut ca un moț de curcan. CAZIMIR, GR. 31. ◊ Compus: moțul-curcanului = a) plantă erbacee mare, cu flori roșii, roz sau albe dispuse în spice cé atîrnă în jos; (regional) creasta-cocoșului, nasul-curcanului (Polygonum orientale). Cf. PANȚU, PL., H IV 53, 194; b) (regional) busuioc-roșu (Amarantus caudatus). Cf. PANȚU, PL. ; c) (regional) levănțică (Lavandula officinalis). ALR II 6 295/812. Moțul-curcanului tivea cu violet șanțurile. BOTEZ, ȘC. 102. Înaintau. . . deschizîndu-și drum pe sub tufe uriașe: vetrice, moțul-curcanului, cătină. GĂLAN, B. I, 84, cf. H I 187, II 142, V 279, IX 472, XII 20, XVI 405. 4. (Regional) Inflorescență; s p e c. floare de papură (ALR I 1 907/78é, 818, 890, 900); spic de porumb (DAMÉ, T. 63, I. CR. IV, 219, 221); boabe, grăunțe în spic (ALR II 5 135/791, 872, 876, 886, 899, 928). Se alege numai moțul sovîrfului cu floare. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 134, cf. PAMFILE, A. R. 85. Se bucură [floarea] cînd un țînțar De moțu-i aurit se prinde. ARGHEZI, V. 33. Îmi aduc aminte de fiecare fir de păpădie al cărui moț l-am retezat cu nuiaua. STANCU, D. 24. ♦ (Regional) Con de brad (Movilenii-Slatina). ALR I 974/890. 5. (Prin Munt.) Plantă acvatică cu flori verzui, unite în spic, care ies la suprafața apei ( Potamogeton perfoliatus). Cf. PANȚU, PL. 6. P. a n a l. Partea cea mai înaltă, cea mai de sus, vîrf (al unui obiect). Sta cocoțată ín moțul carului, ca o mireasă. CONV. LIT. XLIV¹, 39,Are dibăcia cofetarului de-a ridica pe farfuria întinsă o cremă bătută, cu moț. ARGHEZI, P. T. 6. Se așază ciori pe moțul plopului. STANCU, D. 96. ♦ Fig. (Prin Mold. și Olt.) Partea cea mai bună (a unui lucru); lamură. Cf. H XVIII₁ 143. Moțu făinii. ALR 1 772/839. 7. P. a n a l. Nume dat capătului bulbucat sau ascuțit al unui obiect: a) Vîrful ascuțit al unei căciuli, al unei bonete etc. O scufă. . . lungă, cu moț îndoit spre nas. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 159. O căciulă de samur destul de mare își pleacă moțul deasupra frunții.lui. IORGA, C. I. I, 122. Moțurile capelelor se înălțau țanțoșe către tavan. SAHIA, N. 73, cf. 52. ♦ P. e x t. (Regional) Căciulă (Hațeg). H XVII 99.b) (Regional) Gurguiul opincii. Cf. DR. VI, 322, GR. S.VIi, 240, ALR I 1 676. c) (Prin Transilv.) Prîsnel (la fus). Cf. ALR I 1 270/174, 178. d) (Regional) Feștila lumînării (Negreni-Slatina). ALR II/I MN 141, 3 908/791, cf. ALRM II/I h 379/791. e) (Regional) Matiță (1). DAMÉ, T. 124. – Pl.: moțuri și (în unele sensuri) moațe. – Etimologia necunoscută.

granát², (granatir), s.m. (bot.) Plantă erbacee aromatică (Chrysanthemum parthenium); grădiștea lui Cristos, creasta-cocoșului, iarbă-amară, mușețel-de-grădină: „Ș-on firuț de granatir; / Granatiru mohorât, / Să-ți pară popa urât” (Bârlea, 1924: 28). ■ (med. pop.) Se folosește contra durerilor de cap și de urechi. – Et. nec. (MDA).

sărítă, sărite, s.f. 1. (reg.) Cascadă, cădere de apă; cataractă. 2. (în expr.) A face sărite = a face pași mari, a face sărituri: „Mulți spuneau că [Omul Pădurii] nu are decât un singur picior. El își făcea sărite, nu făcea pași, așa, ca și alți oameni ca și noi” (Bilțiu, 1999: 167). ■ (top.) Sărita Gutâiului, (10 m), cascadă situată între Creasta Cocoșului și Vf. Secătura, în Munții Gutâi; Sărita lui Pintea, cascadă situată lângă Peștera lui Pintea, în Munții Gutâi; Sărita Iezerului, cascadă situată pe pârâul Iezerul (Munții Igniș). (Trans. și Maram.). – Din sări.

CRESTAT², crestați, s. m. (Zool.; glumeț) Cocoș. – Din creastă.

chică (chici), s. f. – 1. Plete, lațe. – 2. (Înv.) Perucă. – 3. Creastă de cocoș. – 4. Stigmat al porumbului. Sl. kyka, cf. bg., sb., cr. kika (Miklosich, Slaw. Elem., 27; Cihac, II, 49; Berneker 659; DAR); cf. chișiță. – Der. chicos, adj. (pletos); chicui, vb. (a ciufuli; a se lua de păr).

1) crestát, -ă adj. (lat. crĭstatus). Cu creastă (ca cocoșu).

greábăn n., pl. grebene (bg. sîrb. greben, peptene, creastă de cocoș orĭ de munte, umăr de cal, d. vsl. grebenĭ, peptene, darac; ngr. grébanos, loc rîpos. V. gîrb, gîrbiță). 1. Gîrbiță, grumaz, partea cea maĭ înaltă la umeriĭ vitelor. 2. S. m., pl. grebenĭ. Creastă (culme) de munte, de deal: grebeniĭ Parînguluĭ (Vlah. Rom. Pit. 104). – Formele grebăn și greben îmĭ par false. Cp. cu leagăn.

CRESTAT², crestați, s. m. (Zool,; fam.) Cocoș. – Din creastă.

BOGHET, -Ă, bogheți, -te, adj. (Mold.) 1. (Despre găini) Cu un smoc de pene pe cap. V. moțat. Nu apucă bine să arunce grăunțele și, pe dată, din toate colțurile ogrăzii răsăriră găini negre, albe, cocoși cu creasta bătută, puici boghete, rațe leșești. DUNĂREANU, N. 20. Să nu cumva să-mi prindeți pe porumbacu ori vro puică baghetă, că vă splnzur. HOGAȘ, DR. II 88. Își aducea ea aminte de puicile cele nadolence și boghete. CREANGĂ, P. 12. 2. (Substantivat) [Cocoșul] se repezea să despartă două boghete zuliare. CONTEMPORANUL, V_I 97. 2. Mare și frumos. Dacă aș avea de unde, i-aș da ochi mai bogheți. SADOVEANU, P. M. 59. Îmi făcea apoi cîte un benchi boghet în frunte. CREANGĂ, A. 35.

greben, grebeni, (zgreben), s.m. – (reg.) Pieptene. ♦ (top.) Grebeni, masiv situat între văile Novățu și Novicioru, la est de Vaser, parte componentă a culmei Pietrosu-Bardău (Munții Maramureșului); vf. Grebeni (1.590 m). – Din srb. greben „pieptene, creastă de cocoș sau de munte” < vsl. grebenǐ „pieptene, darac” (Scriban).

creastă sf [At: ANON. CAR. / Pl: ~este / E: ml crista] 1 Excrescență cărnoasă (de obicei roșie), dințată, pe capul unor păsări. 2 (Bot; reg; îc) ~ta-cocoșului Plantă ierboasă (Celosia cristata) cu flori mici roșii sau galbene, reunite în vârful tulpinii pe o axă dilatată în formă de creastă ondulată. 3 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu flori roșii sau liliachii Si: brabăn (Dentaria grandulosa). 4-5 (Bot; reg; îae) Plantă ierboasă cu foi lanceolate, cu spori de mărime mijlocie, foarte bombați, sau cu spori foarte mici, aproape plani, dispuși pe fața interioară a frunzelor (Aspidium Braunit sau lobatum). 6 (Bot; reg; îae) Talpa-gâștei (Chenopodium rubrum). 7 (Bot; reg; îae) Ciupercă mare fragilă, comestibilă, cu tulpina cărnoasă, albă, care se pune la uscat Si: (reg) barba-caprei, burete-creț, meloșel, opintici, togmăgel (Dryodon carelloides). 8 (Bot; reg; îae) Rămurele (Ramaria borytis). 9 (Bot; reg; îae) Iarba-ficatului. 10 (Bot; reg; îae) Clocotici (Rhinantus alpinu). 11 (Bot; reg; îae) Moțul-curcanului (Amaranthus condatus). 12 (Bot; reg; îae) Spilcuțe (Tanacetum vulgare). 13 (Bot; reg; îc) ~ta-găinii Rămurele. 14 (Bot; reg; îc) ~-măruntă Togmăgel (Ramaria crispata). 15 (Pan) Moț de pene (de altă culoare) la capul unor specii de păsări. 16 (Pan) Pieptănătură în formă de creastă. 17 (Fig) Tăietură lungă și îngustă. 18 (Fig) Crestătură. 19 (Spc; șîs) ~estele crăcilor Fiecare dintre cele două scobituri în osia din spate a carului. 20 (Spc) Parte de jos a trunchiului de copac tăiat în unghi ascuțit. 21 Bucată tăiată din ceva crestat. 22 (Psr) Crestălău. 23 Parte superioară a unui zid acoperit de streașină. 24 Vârf al casei țărănești, adesea împodobit cu figuri sculptate în lemn. 25 Ornament în zigzag. 26 (Spc; îc) ~ta-găinii Ornament incizat pe mobile. 27 Parte a unei plante care prezintă crestături. 28 Parte de sus a unui obiect formată din colțuri, ca o creastă (1) de cocoș. 29 Vârfuri ale unui șir de munți, formând un contur cu ridicături și adâncituri. 30 Partea cea mai înaltă, în formă de linie, a unui val. 31 Vârf al unui arbore. 32 (Spc) Vârf al molidului, crescut în ultimul an. 33 Ridicătură lungă și îngustă. 34 (Atm) Proeminență osoasă. 35 Coamă de acoperiș. 36 (Îs) ~ de taluz Linia de intersecție dintre fața unui taluz și suprafața terenului natural sau a platformei unui rambleu. corectat(ă)

cresta [At: ECONOMIA 158/21 / Pzi: ~tez / E: drr creastă] 1 vt A face tăieturi în carne pentru a se frige mai ușor Si: a încresta. 2 vt A tăia slănina până la șorici, încât să aibă forma unei creste de cocoș Si: a încresta. 3 vt A face o tăietură în formă de cruce la ceapă sau ridiche, pentru a pătrunde sarea Si: a încresta. 4-5 vt A face tăieturi (pe suprafața sau) pe marginea unui obiect Si: a încresta. 6 vt A tăia ceva în formă de creastă de cocoș Si: a încresta. 7 vt A tăia, cu scop ornamental, adâncituri egale, la distanță egală, în scoarța unui lemn Si: a încresta. 8 vt A scobi. 10 vt A întrerupe uniformitatea unei suprafețe (netede sau) de aceeași culoare. Si: a încresta. 11 vt însemna ceva printr-o tăietură Si: a încresta. 12 vt (Îe) A ~ pe răboj A face o tăietură pe răboj pentru a ține socoteala. 13 vt (Fig; îae) A ține minte pentru a răsplăti ceva. 14 vt (Înv; îe) A ~ pe cineva A băga pe cineva în seamă. 15 vt A face o tăietură dreaptă și una oblică, intersectate într-un obiect, pentru a lua o bucățică din el Si: a încresta. 16 vt A face o incizie în formă de cruce Si: a încresta. 17-18 vtr A (se) răni ușor Si: a (se) încresta. 19 vt (Reg; fig) A bate.

crestare sf [At: MEHEDINȚI, G. F. 114 / Pl: ~tări / E: cresta] 1 Efectuare a unor tăieturi în carne pentru a se frige mai ușor Si: crestat¹ (1), crestătură (1), încrestare, încrestat¹ (1), încrestătură. 2 Efectuare a unor tăieturi în slănină, până la șorici, încât să aibă forma unei creste de cocoș Si: crestat¹ (2), crestătură (2), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 3 Efectuare a unei tăieturi în formă de cruce, la ceapă sau ridiche, pentru a pătrunde sarea Si: crestat¹ (3), crestătură (3), încrestare (3), încrestat¹, încrestătură. 4-5 Efectuare a unor tăieturi (pe suprafața sau) pe marginea unui obiect Si: crestat¹ (4-5), crestătură (4-5), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 6 Tăiere a unui obiect în formă de creastă de cocoș Si: crestat¹ (6), crestătură (6), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 7 Tăiere, în scop ornamental, a unor adâncituri egale la distanță egală în scoarța unui lemn Si: crestat¹ (7), crestătură (7), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 8 Scobire. 9-10 Întrerupere a uniformității unei suprafețe (netede sau) de aceeași culoare Si: crestat¹ (9-10), crestătură (9-10), încrestare, încrestat¹ (9-10), încrestătură. 11 Însemnare a ceva printr-o tăietură Si: crestat¹ (11), crestătură (11), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 12 (Îe) ~ pe răboj Efectuare a unei tăieturi pe răboj, pentru a ține socoteala Si: încrestare pe răboj Vz încrestare. 13 (Fig; îae) Memorare pentru a răsplăti ceva Si: încrestare pe răboj Vz încrestare. 14 Efectuare a unei tăieturi drepte și a uneia oblice, intersectate, într-un obiect, pentru a lua o bucățică din el Si: crestat¹ (12), crestătură (12), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 15 Efectuare a unei incizii în formă de cruce Si: crestat¹, crestătură (13), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 16 Rănire ușoară Si: crestat¹ (14), crestătură (14), încrestare, încrestat¹, încrestătură. 17 (Reg; fig) Batere a cuiva Si: crestat¹ (15), crestătură (15).

crestat², ~ă [At: LEX. MARS. 200 / Pl: ~ați, ~e / E: cresta] 1 a (D. carne) Care are mai multe tăieturi, pentru a se frige mai ușor Si: încrestat² (1). 2 a (D. slănină) Care are tăieturi până la șorici, încât să aibă formă de creastă de cocoș Si: încrestat². 3 a (D. ceapă sau ridiche) Care are tăieturi în formă de cruce, pentru a pătrunde sarea Si: încrestat² (3). 4-5 a (D. obiecte) Care are tăieturi (pe suprafața sau) pe marginea sa Si: încrestat² (4-5). 6 a (D. obiecte) Tăiat în formă de creastă de cocoș Si: încrestat²(6). 7 a (D. lemn) Ornamentat cu tăieturi egale la distanță egală în scoarța sa Si: încrestat² 8 a Scobit². 9-10 a (D. suprafețe) A cărei uniformitate de netezime sau de culoare este întreruptă Si: încrestat² (9-10). 11 a Însemnat printr-o tăietură Si: încrestat² (11). 12 a Însemnat pe răboj pentru a ține socoteala. 13 a (Fig) Memorat pentru a fi răsplătit. 14 a (D. obiecte) Din care s-a luat o bucățică, printr-o tăietură dreaptă și una oblică intersectate. 15 a Căruia i s-a făcut o incizie în formă de cruce Si: încrestat² (15). 16 a Rănit ușor Si: încrestat (16). 17 a (Fig; reg) Bătut². 18 a Cu colțuri pe margine. 19 sm Rotiță de fier dințată, care servește la mișcarea carului joagărului. 20 sm Colac mare, din făină de grâu, cu mai multe împletituri și crestături în cruce, pentru înmormântări și sfeștanii. 21 a (D. țărmuri) Neregulat². 22-23 smf (Gmț) (Cocoș sau) găină.

grében, grebeni, (zgreben), s.m. (reg.) Pieptene. ■ (top.) Grebeni, masiv situat între văile Novățu și Novicioru, la est de Vaser, parte componentă a culmei Pietrosu-Bardău (M-ții Maramureșului); vf. Grebeni (1.590 m). – Din srb. greben „pieptene; creastă de cocoș sau de munte” (Scriban).

ÎNSÎNGERAT, -Ă, însîngerați, -te, adj. Plin de sînge, acoperit de sînge; care sîngerează. Rănitul zăcea însîngerat. ◊ (Poetic) M-am luptat Corp la corp cu traiul zilnic și cu soarta ne-mpăcată Sub a căreia sandală inima-mi însîngerată Chiar și astăzi e strivită, fără-nvins a mă fi dat. MACEDONSKI, O. I 11. ♦ Fig. Roșu-aprins. În nisipul fierbinte se scaldă cîteva găini, păzite de un cocoș mic, cu creasta însîngerată. REBREANU, I. 10. ♦ (Impropriu) Injectat. Pufnind pe nări, ea căuta spre mal cu ochii însîngerați, cu botul deschis. BART, S. M. 93.

crestat a. 1. cu creastă; 2. colțorat, dințat. ║ m. cocoș.

ciuclă sf [At: PAMFILE, A. 224 / Pl: ~le / E: mg csuklya] 1 (Mar) Creastă a găinii sau a cocoșului. 2 (Mar; pex) Moț. 3 (Mar; pex) Buclă de păr. 4 (Reg) Grămadă de coceni (de porumb) Si: glugă, maldăr.

COCOȘ ~i m. 1) Pasăre domestică cu o creastă roșie pe cap, cu penele cozii lungi și arcuite și cu pinteni tari la picioare; masculul găinii. ◊ La (pe la sau spre) cântatul ~ilor în zori de zi. Basmul (sau povestea) cu ~ul roșu istorie fără sfârșit sau neadevărată. 2) pop. Mascul al unor păsări. ~ul potârnichii. 3) Ciocănel care lovește percutorul la armele de foc. 4) Miezul de la harbuz, mai dulce și fără sâmburi; inimă. 5) la pl. Grăunțe de porumb coapte în sare sau în nisip înfierbântat și desfăcute în formă de floricele; cocoșei. 6): ~ de vânt figură de metal, reprezentând un cocoș, instalată pe acoperișul casei, care, fiind mobilă, arată dincotro bate vântul; giruetă. ◊ A fi ~ de vânt a se da după împrejurări; a fi conformist. /<sl. kokoši

RUDĂ², rude, s. f. (Regional) 1. Prăjină, par, drug. Iau mai înainte de toate două năfrămi... le prind de partea superioară a unei rude frumos împestrită. MARIAN, NU. 267. Armele lor cele mai cumplite Era furce și rude de șatră. BUDAI-DELEANU, Ț. 66. Rudă lungă, fără umbră (Valea). GOROVEI, C. 391. 2. Oiște, proțap. Cocoșul, urcat pe ruda carului, își înălță creasta împreună cu un picior, făcînd găinilor din preajmă-i semn să tacă. DAN, U. 215. Un car cu cîte două proțapuri sau rude. MARIAN, O. II 286. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ♦ Carîmb (2). Gujbă se numește în Transilvania o împletitură de carpăn, cu care se leagă leucele de rudele carălor. MARIAN, O. II 395.

A FI LĂUDĂROS a se bărbieri, a-și burzului creasta, a se căca pe el, a se cocoși, a-și da aere / ifose, a se da artist / artizanat / crocant / grande / lebădă / mare / rotund, a se da mare sculă de basculă, a face pe boierul / pe nebunu’, a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz, a se împăuna, a-i muri (cuiva) lăudătorii, a se rupe în figuri, a se simți miez, a-și ține nasul pe sus, a umbla cu nasul pe sus, a umbla în bășini, a se umfla în pene, a i se umfla (cuiva) pipota, a nu-și vedea lungul nasului.

ÎNFOIAT,-Ă, înfoiați, -te, adj. 1. (Despre păr, despre coada sau coama animalelor, despre penele păsărilor) Umflat (ca niște foale), răsfirat, zbîrlit. O veveriță cu coada înfoiată. ▭ Cu aripile înfoiate, cu creasta înălțată, cu ochii de mărgele privind trufaș spre cer, cocoșul a străpuns zorile: Cucurigu! PAS, L. II 49. ♦ (Despre haine) Care stă departe de trup, larg, creț, învolt. Se îmbulzeau... jupînese cu rochiile înfoiate. C. PETRESCU, A. R. 7. 2. (Despre pămînt) Afînat. Grăpatul... are de scop de a netezi bucata arată... și de a îndesa sau pături pămîntul înfoiat prin arare. PAMFILE, A. R. 61. ♦ (Regional, despre ape) Care și-a mărit volumul; crescut, revărsat. Se făcu din ea o apă mare, o dunăre! dar nu mai era lată, dar nu mai era-nfoiată! RETEGANUL, P. I 40. 3. (Rar, despre copaci sau ramuri) Cu frunză bogată. Arabescuri... formate din ramuri înfoiate. ODOBESCU, S. II 188. Paltin înfoiat, Subțire și nalt. TEODORESCU, P. P. 459. ◊ Varză înfoiată = varză cu foile afînate, cu miezul rar, neîndesat.

creástă f., pl. este (lat. crĭsta, it. pv. sp. cresta fr. crête). Moț de carne saŭ de pele îngroșată, cum are la cap cocoșu și alte păsărĭ și unele reptile. Fig. Muche, punct culminant: creasta caseĭ, a dealuluĭ. Creasta cocoșuluĭ, o plantă din familia amarantuluĭ (celosia cristata). Trans. O plantă labiată numită și talpa gîșteĭ (leonurus cardiaca). O cĭupercă foarte gustoasă (clavaria flava).

COCOȘ, (1, II 3) cocoși, s. m., (II 1, 2) cocoașe, s. n. I. Pasăre domestică din famiiia galinaceelor (masculul găinii), cu creasta roșie, cioc ascuțit și penele de diferite culori (Gallus domesticus). Cocoși răzleți vesteau apropierea zorilor. CAMILAR, N. I 62. Cînd începu să cînte cocoșii, acel cineva pieri ca o nălucă. ISPIRESCU, L. 253. Ziuă albă-acum se face; Prind cocoșii a cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Expr. Cîntă cocoșul (într-o casă) = bărbatul conduce, își impune părerile (într-o familie, într-o gospodărie). În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iară nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Basmul (sau povestea) cu cocoșul roșu = povestire (întîmplare, încurcătură) fără sfîrșit (pentru că aceleași fraze se succed periodic). (Pe) la cîntatul cocoșilor v. cîntat. ♦ Compus: cocoș-sălbatic sau cocoș-de-munte = pasăre sălbatică (de vînat) de mărimea unui curcan, cu penele negre, iar pe piept verzi strălucitoare (Tetrao urogallus). Vînătoare de cocoși sălbatici. II. 1. (La armele de foc portative) Ciocănel percutor (mai demult în formă de cap de cocoș) care lovește capsa cartușului, producînd explozia încărcăturii și descărcarea armei. Noroc măi, moț călare, de vrei o flintă bună, Am, uite, una plină; cînd trag cocoșul, sună! COȘBUC, P. II 95.Pîrghie de comandă a supapei, la ciocanele de mînă, acționate cu aer comprimat sau cu abur. ♦ (Termen minier) Robinet, mai ales la țevile cu aer comprimat, la care se montează un tub de cauciuc pentru tragerea unei ramificații. 2. (La pl.) Floricele. V. floricică (2). – Variantă: (regional) cucoș (SADOVEANU, Z. C. 61, CREANGĂ, P. 68) s. m. și n.

MĂSEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gât, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mână. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

MĂSEA s. 1. (ANAT.) molar. 2. (TEHN.) (reg.) bot, boț, burete, ceafă, cioc, clenci, creastă, crestuș, gît, nod, umăr, ureche. (~ la leuca carului.) 3. (TEHN.) (reg.) ciocîlteu, ciocîrlie, cocoș, cui, popă. (~ la plug.) 4. (TEHN.) colț, dinte. (~ la grapă.) 5. (TEHN.) (reg.) bonțoc, cățel, coadă, mănușă, mînă. (~ la coasă.) 6. (TEHN.) (reg.) șiștoare. (~ la joagăr.) 7. (TEHN.) pană. (~ la grindeiul de la piuă.) 8. (BOT.) măseaua-ciutei (Erythronium dens canis) = (reg.) cocorei (pl.), cocoșei (pl.), ghicitori (pl.), turcarete.

cocoș¹ [At: CANTEMIR, 1.1. II, 76 / V: (reg) cuc~ / Pl: ~i, (îrg) ~oașe, (rar) ~uri / E: vsl кокош „găină”] 1 sm Pasăre domestică mai mare decât găina, cu o creastă roșie dezvoltată, cu cioc ascuțit și cu penele de diferite culori (Galliis bankiva domestica). 2 sm Mascul al găinii. 3 sm (Îe) Cântă ~ul (într-o casă) Se spune pentru a arăta că, într-o familie, bărbatul are cuvântul hotărâtor. 4-6 sm (Îs) Basm (sau poveste) cu ~ul roșu Povestire, întâmplare fără sfârșit ori neadevărată. 7 sm Nume dat masculilor unor păsări. 8 sm (Îs) Pe la ~i Pe la ora două după miezul nopții. 9 sm (Îcs) De-a ~ul Nume al unui joc în care jucătorul rămas fără pereche se numește cocoș. 10 sm (Pop; îs) ~-baș Cocoș (1) care cântă când este numai de trei zile și care auzind toaca din cer, începe a cânta (la miezul nopții), iar după el cântă și ceilalți cocoși. 11 sm (Îc) ~-de-munte sau ~-sălbatic Pasăre sălbatică de mărimea unui curcan, cu pene negre, pe piept verzi-albăstrui, cu ciocul puternic și puțin încovoiat (Tetrao urogallus). 12 sm (Îc) ~-de-mesteacăn Pasăre sălbatică având coada în formă de liră, cu penajul masculului negru, cu luciu metalic, iar al femelei brun-ruginiu cu pete transversale (Lyrurus tetrix). 13 sm (Îc) ~-încălțat Găinuță (Lagopus). 14 sm (Orn; îc) ~ul-pustietății Ciuhurez. 15 sm (Iht; îc) ~-de-mare Peștele Raja clavata. 16 sn Ciocănel percutor la armele de foc. 17 sn Pârghie de comandă a supapei la ciocanele acționate cu aer comprimat sau cu aburi. 18 sm (Pfm) Parte centrală a miezului pepenelui^[1] verde, mai dulce și lipsită de sâmburi. 19 sm (Reg; lpl) Floricele de porumb. 20 sm Categorie în care sunt încadrați boxerii între 51 și 54 kg și luptătorii între 52 și 57 kg. 21 sm Boxer sau luptător care face parte din categoria cocoș (20). 22 sm Figură de metal având înfățișarea unui cocoș, fixată în vârful caselor. 23 sm (Pop; îe) A fi cucoș-de-vânt A se potrivi la voia întâmplări. 24 sm Figură de metal sau de pământ, în formă de cocoș, servind ca jucărie pentru copii. 25 sm (Reg; la car) Cui mare îndoit, agățat la ruda carului cu un lănțug. 26 sm (La joagăr) Ic de fier care întinde custura în jug. 27 sm (Reg) Clanță. 28 sm (Teh) Piesă a mașinii de tors mecanică. 29 sm Pinten fixat la spatele călcâiului cizmei, cu ajutorul căruia se descalță cizma. 30 sm (Bot; lpl) Urlupi. 31 sm Figură la jocul numit „în buși”. 32 sma (Ast; pbl) Constelația pleiadelor Si: (pop) Cloșca cu pui. 33 sm (Reg; lpl) Floricele de porumb. 34 sm (Pfm) Penis. corectat(ă)

GALIFÓRME (< fr.; {s} lat. gallus „cocoș” + forma „formă”) s. f. pl. Ordin de păsări tericole sau arboricole (șase familii cu 283 de specii), cu zbor greoi, de talie variată, cu gheare la picioare (pentru scormonit), uneori cu creastă colorată în roșu și cu ciocul puternic; cele mai multe trăiesc în păduri, fiind vânate (fazanul, potârnichea, prepelița, ierunca), câteva specii fiind domesticite (găina, păunul, bibilica). Multe prezintă dimorfism sexual.

măsea sf [At: PSALT. 110 / V: (reg) ~sauă (Pl: măsauă) mășauă / Pl: ~ele / E: ml maxilla „maxilar”] 1 Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini Si: molar (1). 2 (Îs) ~ de minte sau ~ua minții (ori, pop, ~ întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tânără, a ochiului) Fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor, care apar la sfârșitul adolescenței. 3 (Reg; îs) ~ua cățelii (sau cățelească) Măsea de lângă dintele canin Si: premolar. 4 (Îe) A clănțăni din ~ele A tremura de frig. 5 (Îe) A-i crăpa (sau, rar, a-i scăpăra) ~aua sau ~elele (în gură) A fi foarte nerăbdător să... 6 (Îae) A avea mare nevoie (de...). 7 (Îe) A nu avea ce pune (nici) pe o ~ sau a pune abia pe o ~ ori (nici) cât (să) pui pe o ~ A avea foarte puțin de mâncare. 8 (Pop; îe) A nu avea cu ce-și stropi ~ua A nu avea ce bea. 9 (Îae) A fi sărac. 10 (Îe) A trage (sau a o lua, a suge) la ~ sau a pune (ori, pop, a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) ~ua A bea mult băuturi alcoolice. 11 (Pop; îe) A nu-l durea (pe cineva) -ua (de ceva) A nu-i păsa de ceva. 12 (Pop; îe) Fiecare știe unde-l doare ~ua Fiecare om își cunoaște necazurile. 13 (În legătură cu „a bate”, „a pălmui”; îlav) De-i sar (sau crapă, trosnesc) ~elele sau de-și culege ~elele (de pe jos) Extrem de tare, de mult etc. 14 (Îe) A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o ~ stricată A se debarasa de cineva sau de ceva fără părere de rău. 15 (Pfm; îe) A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și ~elele (din gură) A-i lua cuiva tot ce are Si: a sărăci. 16 (Pop; îlav) Cât te-ai scobi în ~ Repede. 17 (Îs) Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de ~ele Se spune despre un oltean aprig, îndărătnic. 18 (Pgn; îae) Om voinic și isteț. 19 (Îc) ~ua-ciutei Plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roși Si: (reg) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis). 20 (Bot; reg; îae) Brândușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). 21 (Reg; îae) Ghiocel (Galanthus nivalis). 22 (Bot; reg; îc) ~ua-calului Varietate de porumb mare în bob. 23 (Reg) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții morii, cu ajutorul cărora se pune în mișcare prâsnelul. 24 (Reg) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul Si: (reg) șiștori. 25 (Îs) Roata cu ~ele (pe dungă) Roată dințată a joagărului Si: (reg) șuștorar. 26 Fiecare dintre penele grindeiului la piuă. 27 Cui din capătul grindeiului la plug, care prinde grindeiul de rotile sau care prinde cârligul de jug Si: (reg) ciocâlteu, ciocârlie, cocoș, cui, popă. 28 Fiecare dintre colții grapei Si: dinte. 29 Parte a custurii la coasă, care se leagă de toporâște Si: (reg) coadă, mănușă (16), mână. 30 Dinte la coasă care intră într-o gaură din toporâște, numită locul măselei Si: (reg) bonțoc, cățel. 31 Colț la capătul de sus al leucii carului, de care se leagă lanțul sau cârligul care prinde loitra de leucă Si: (reg) boț, burete, ceafă, clenci, coilul de jos, creastă, crestușnod, gât, umăr, ureche. 32 Cui cu care sunt prinse cele două scânduri la sanie prin care se leagă tălpile de proțap. 33 Fiecare dintre dinții rupți la colț ai ferăstrăului, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. 34 (Olt) Cep de lemn care se bate în bârnă, în dosul canatului care trebuie să rămână fix. 35 (Reg) Înfloritură de pe ștergare.

cucui (cucuie), s. n. – 1. Moț de pene la păsări. – 2. Vîrf, culme, apogeu. – 3. Culme, creastă. – 4. Umflătură, protuberanță. – 5. Umflătură la cap provocată de lovirea cu un corp tare. – Mr. cucul’u, megl. cucul’. Lat. *cucullium, în loc de cucullus (Candrea-Dens., 419; Pascu, I, 71), cf. ngr. ϰουϰούλιον (de unde sl. kukuli, rom. cuculiu, s. n., înv., potcap caracteristic călugărilor ortodocși, sec. XVII, cf. culion), › alb. kukül’ „glugă”. Cf. și calabr. cuccua „tumoare, bășică”, calabr. kukuggyata „ciocîrlie”, nume datorat moțului. Der. susținută de Pușcariu, Dacor., IX, 440 și DAR, din lat. coccum „boabă”, cu suf. -ui, este de nesusținut, atît din cauza dificultății de a explica semantic primele sensuri ale cuvîntului rom., cît și a rezultatului din dialecte. Din gr. ϰουϰούλιον „pustulă”, după Roesler 571; anterior indoeurop., după Lahovary 323. Este cuvînt general cunoscut; însă în vest se folosește adesea cu sensul de „cocoș” (ALR, I, 6). Der. cucuia, vb. refl. (a se umfla, a face cucuie; despre păsări, a se duce la culcare, a se cocoța, a se sui; a se găti, a se dichisi); cucuiat, adj. (moțat; care are cucuie; cocoțat; deosebit, ieșit din comun); cuculei, s. n. (culme, înălțime). Sb. kukulj „glugă” nu provine din rom., cum credea Candrea, Elemente, 407, ci din mag.

RODNA 1. Munții Rodnei, masiv muntos în N Carpaților Orientali, situat între văile râurilor Vișeu și Bistrița Aurie (N și NE), Someșu Mare (E și SE) și Sălăuța (V) și dealurile Năsăudului (S). Extins pe o supr. de c. 1.300 km², prezintă o creastă principală, orientată E-V, între pasurile Rodna și Șetref, cu o lungime de 52 km și o lățime max. de 25 km, dominată de mai multe vârfuri de peste 2.000 m alt.: Pietrosu Mare (2.303 m, cel mai înalt din Carpații Orientali), Ineu (2.279 m), Rebra (2.221 m), Puzdrele (2.189 m) ș.a. Alcătuit predominant din șisturi și calcare cristaline, intens faliate în N (falia Dragoș Vodă) și în S (falia Rodnei). Marginile cristalinului sunt acoperite, transgresiv, cu gresii, marne, conglomerate și calcare numulitice, străpunse pe alocuri de formațiuni eruptive (andezite, riolite, dacite), care apar în relief sub formă de măguri, mai frecvente pe versantul de S (Măgura Porcului, Măgura Sângeorz, Măgura Mare). Masivul R. are aspectul unui horst asimetric, înalt și cu pereții abrupți în N și mai scund și cu înclinare accentuată spre S. Prezintă un relief puternic fragmentat, cu forme semețe (creste ascuțite, versanți abrupți), niveluri de eroziune etajate, forme structurale, fenomene carstice (peșterile Izvorul Tăușoarelor, Zânelor), pe versantul SV și pe cel N (izbucul Albastru al Izei), văi adânci ș.a. Frecvente urme ale glaciației cuaternare (lacurile glaciare Buhăescu, Lala Mare, Lala Mică, Iezerul Pietrosului ș.a, circuri glaciare etc.). Important nod hidrografic din care izvorăsc râurile Someșu Mare, Vișeu, Iza, Bistrița Aurie, Arieș, Cormaia, Rebra ș.a. Stație meteorologică de altitudine. Acoperit cu păduri de molid și de fag și brad. La peste 1.800 m alt. se află domeniul subalpin cu tufărișuri de jneapăn, pâlcuri de smârdar (Rhododendron myrtifolium) și exemplare rare de zâmbru (Pinus cembra), iar pe culmi pajiști alpine în care sunt dominante Carex curvula, Juncus trifidus și Oreochloa disticha. În cadrul florei M-ților Rodnei se remarcă o specie înrudită cu gușa porumbelului (Silene nivalis), endemit al R., precum și o serie de endemite ale Carpaților Orientali ca de ex. Centaurea carpatica, Silene zawadzkii ș.a. Pe muntele Saca poiană cu narcise. Faună bogată (urși, mistreți, cerbi, râși, jderi, cocoși de munte și de mesteacăn, ieruncă, capră neagră – reintrodusă în rezervația Pietrosu Rodnei ș.a.). Începând din 1973 a fost colonizată cu succes marmota. Incluși în cea mai mare parte în Parcul Național Munții Rodnei, în cadrul căruia se individualizează. Rezervația naturală complexă Pietro Rodnei (900 ha), înființată în 1932 și rezervația Ineu-Lala. Turism. 2. Pas în N Carpaților Oriental, între culmile de E ale m-ților Rodnei și cele de NV ale m-ților Suhard, în zona de izvor a Someșului Mare, la 1.271 m alt., prin care se fac legături rutiere între Moldova și Transilvania. Cunoscut și sub numele de Rotunda. 3. Com. în jud. Bistrița-Năsăud, situată la poalele SSE ale m-ților Bârgău, pe cursul superior al Someșului Mare; 6.354 loc. (2005). Punct terminus de c. f. Expl. de min. cuprifere și min. complexe. Expl. de prelucr. lemnului. Muzeu etnografic. În satul Valea Vinului sunt izv. cu ape minerale carbogazoase, bicarbonatate, calcice. În satul R., atestat documentar în 1235, se află o biserica romano-catolică (sec. 18) și o biserică ortodoxă în stil neobizantin (1825). Ruinele unei mănăstiri dominicane din sec. 13-14.

MĂSEÁ s. f. I. 1. Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini; molar. Măsealele leilor frînse. PSALT. Ochii lui sînt di mascur și dinții mari și măsălile după cum iaste și mărimea trupului. HERODOT (1 645), 112, cf. 499, ANON. CAR. Măsele vrăjmașilor săi zdrobia (sec. XVIII). ARHIVA R. I, 46. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărăm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I, 139. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degete plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6, cf. id. T. I, 106. Măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani. CREANGĂ, P. 52. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, O. I, 137. Este bună la pregătirea aburului care va tămădui măselele. PAMFILE, VĂZD. 90. Se uita la Dănuț ca la mîna dentistului după ce ți-a scos măseaua. TEODOREANU, M. II, 18, cf. 136. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 447, cf. 449. RETEGANUL, TR. 44. Tu tînără cu mărgele, El bătrîn fără măsele. HODOȘ, P. P. 158. În țevile plămânilor, În gingiile măselelor. ȘEZ. II, 92, cf. 20, 182. Urechile ca leucile, Măselele ca piuele, Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304, cf. MAT. FOLK. 1436. Mă doare măsaua. ALR II 2 946/848. De ai venituri mititele Mai oprește din măsele, se spune ca îndemn la economie și cumpătare. Cf. ZANNE, P. V, 654. De la noi și pînă la voi, Tot în zele Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ Măsea de minte sau măseaua minții (sau, popular, întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tînără, a ochiului) = fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor și care apar la sfîrșitul adolescenței. Cf. DR. V, 289, 816, ALR II/I MN 16, 6 922. (Regional) Măseaua cățelii (sau cățelească) = măseaua de lîngă dintele canin; premolar. Cf. ALR II 2 943/310, 836, 848. ◊ Fig. Directorul se lăsă pe-o enormă măsea de stîncă. AGÎRBICEANU, A. 380. ◊ E x p r. A clănțăni din măsele = a tremura de frig. Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele. CREANGĂ, P. 246. A-i crăpa (sau, rar, a-i pocni, a-i scăpăra) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi foarte nerăbdător (să. . .); a avea mare nevoie (de. . .). Mă uitam. . . așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară. . . și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5, cf. ZANNE, P. II, 269. A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea sau (nici) cît (să) pui pe o măsea = (a avea) foarte puțin de mîncare. [Lupul] îl mîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. Dară de unde să le ajungă ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o măsea. ISPIRESCU, L. 174, cf. ZANNE, P. II, 267, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu avea cu ce-și stropi măseaua = a nu avea ce bea ; a fi sărac. Cf. BARONZI, L. 43, ZANNE, P. II, 268. A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) măseaua = a bea mult (băuturi alcoolice). Ercule își încălzi măseaua și se cam turlăci. ISPIRESCU, U. 33, cf. 103. Vorbele dascălului Pândele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I, 225, cf. ZANNE, P. II, 267, 268, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu-l durea (pe cineva) măseaua (de ceva) = a nu-i păsa (de ceva). De te-ar calici numai pe tine. . . nu m-ar durea măsaua. CONV. LIT. IV, 310, cf. ZANNE, P. II, 269. Fiecare știe undel doare măseaua = fiecare om își cunoaște păsurile, ZANNE, P. II, 266. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate”, „a pălmui”, pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-și culege măselele (de pe jos) = extrem de tare, de mult etc. Cf. id. ib. 269. A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau de ceva) fără părere de rău. id. ib. 266. A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și măselele (din gură) = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. Cu sila-ți vinde și măselili din gură. JIPESCU, O. 62, cf. ZANNE, P. II, 268. Cît te-ai scobi în măsea = repede. ZANNE, P. II, 268. Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de măsele, se spune despre un oltean sau, p. gener., despre un om voinic și isteț. Cf. BARONZI, L. 42, ZANNE, P. VI, 201, 244. 2. C o m p u s e: măseaua-ciutei = nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roșii; (regional) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis); b) (regional) brîndușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). ALR SN III h 643; c) (regional) ghiocel (Gálanthus nivalis). aALR I 1932/200. Măseaua-ciuti, chipărușu, bune de vătămătură. JIPESCU, O. 73, cf. H IV 44, IX 49, 141, 306, XI 311, 327 ; măseaua-calului = varietate de porumb mare în bob. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. (Regional) 1. Nume dat la diferite părți ale unor obiecte sau unelte, asemănătoare cu măseaua (I 1). a) (La moară) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prîsnelul. De obezile roții sînt prinse măselele. Cînd se rupe o măsea se zice că este o știrbină sau o știrbitură la roată. DAMÉ, T. 152, cf. 151, 159, PAMFILE, C. 185, 189. Lovi c-un ciocan în șele, De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. VASILIU, C. 183, ȘEZ. VII, 188, H II 13, 81, 186, 214, 244, 254, III 18, IV 11, XIV 248, ALR SN I h 163, ALR II 6 749/95, 141, 886. b) (La joagăr) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul; (regional) șiștori. Cf. ALR II 6437 bis/228, 365. Roata cu măsele (pe dungă) = roata dințată a joagărului; (regional) șuștorar. Cf. ib. 3 437/310, 353, 6 456/27, 265. c) (La piuă) Fiecare dintre penele grindeiului. În curtea fostului primar se învîrtea încet o roată de piue și trei „săgeți” izbeau pe rînd cu măselele lor de cremene. AGÎRBICEANU, A. 529, cf. ALR II 6471/172, 250, 260. d) (La plug) Cuiul din capătul grindeiului, care prinde grindeiul de roțile sau care prinde cîrligul de jug ; (regional) ciocîlteu, ciocîrlie, popă, cui, cocoș. Cf. ECONOMIA, 21/18, H II 282, IX 6, 123, XI 7, XIV 16, 210, XVII 234, LIUBA-IANA, M. 167, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, LEXIC REG. 82. e) (La grapă) Fiecare dintre colți; dinte. Grapa de părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ, XXI, 83, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 898/347, ALRM SN I h 30. f) (La coasă) Parte a custurii care se leagă de toporîște, (regional) coadă, mănușă, mînă; dintele care intră într-o gaură din toporîște (numită locul măselei). (regional) b o n ț o c, c ă ț e l. Prinde coasa de măsea, o pleacă puțin cu vîrful în jos. MARIAN, NA. 15, cf. I. CR. III, 226, PAMFILE, A. R. 125, id. I. C. 141. Luăi coasa di Uicior, Ș-o izbii di-un păducel Ș-o rupsăi di prin cățel Ș-am făcut din cățel un băltăgel Și din măsea o securice. CARDAȘ, C. P. 80, cf. ALR SN I h 50, A I 22, 23, 26, III 2, 4, 16, 17, 18, 19, 23, 25, IV 5. g) (La car) Colț la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cîrligul care prinde loitra de leucă; (regional) ureche, clenci, burete, creastă, crestuș, boț, nod, umăr, gît, ceafă, copilul de jos. Cf. DAMÉ, T. 11, PAMFILE, C. 134. h) (La sanie) Cui cu care sînt prinse cele două scînduri prin care se leagă tălpile de proțap. Cf. DAMÉ, T. 22, A III 3. i) (La ferăstrău) Fiecare dintre dinții rupți la colț, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. Cf. PRIBEAGUL, P. N. 61. j) (Prin nord-estul Olt.) Cep de lemn care se bate în bîrnă, în dosul canatului care trebuie să rămînă fix. CIAUȘANU, V. 178. 2. (Regional) Numele unei înflorituri de pe ștergare (Brașov). Cf. PITIȘ, ȘCH. 111. – Pl.: măsele. – Și: (regional) măsáuă (pl. și măsauă ALR II 2 946/2, 29, 64, 76, 325³ 202/2, ALR II/I h 42/64, ib. h 43, A I 23, II 12, III 12, 13, 16, 18, 19, IV 5), mășáuă (ALR II 2 943/272) s. f. – Lat. maxilla „maxilar”. – Măsauă: refăcut după forma articulată.

coc (cocuri), s. n. – 1. Chiflă. – 2. Pieptănătură cu părul strîns la ceafă, conci. Formație expresivă. Cf. gr. ϰόϰϰος, lat. coccum (de unde mr. cocă „fruct” Pascu, I, 69, megl. cocă „cap”), alb. kok(jë) „cap”, sard. kokka „pîine rotundă”), sp. coco „larvă; mărgea din mătănii”, etc. Pentru mai multe ex., cf. DAR; Lacea, Dacor., II, 623; Iordan, BF, VI, 150); coacăză. Este mai puțin probabilă der. din fr. coque „coc” (Schuchardt, ZRPh., XXVI, 323; DAR). Cf. și REW 2009. Der. cocă, s. f. (cocoloș făcut din pîine; chiflă; aluat; păpușă; copil), cf. it. coccolo „copil”, cuvînt din limbajul copiilor, care circulă și în forma diftongată coacă; cocuță, s. f. (chiflă; copil); cocoli (var. gogoli), vb. (Olt., a frămînta aluatul pentru a face prăjituri; a răsfăța, a alinta; a răzgîia; a înfofoli), cu suf. expresiv -li (Graur, BL, IV, 92), cf. it. coccolarsi „a face nazuri”, Rovigo, cuculío „mîngîi”; cocoleală, s. f. (acțiunea de a frămînta aluat; acțiunea de a răsfăța); cocoloș, s. n. (bulgăre, boț; bilă, bulgăre, grunz; știulete de porumb; cucui) din cuvîntul anterior, cu suf. -oș; cocoloși, vb. (a mototoli, a face cocoloș; a răsfăța, a răzgîia; a înfofoli; a strînge, a stoarce; a strica o afacere; a trece sub tăcere un subiect), cf. mr. mi cuculescu „mă ghemuiesc”; cocoloșeală, s. f. (acțiunea vb. anterior); cocoașe, s. f. (gheb), pentru a cărui formație cf. gogoașe (mr. cucoașe „nucă”, cucoș „nuc”; după Pușcariu 390, din lat. *cocca); cocoșa, vb. (a încovoia; a curba; a deșela; a îmbătrîni); cocoșat, s. m. (care are cocoașă, ghebos), pentru a cărui răspîndire în Olt., Munt. și Dobr., cf. ALR, I, 41; cochiță, s. f. (boabă; bob; grăunte); cococ, s. n. (Trans., gaură; cuvînt care nu apare în dicționare cf. Enciclopedia romînă, III, 22); cocor, s. n. (bombare, umflătură, tumoare); cocoradă, s. f. (Trans., pesmet, prăjitură), a cărui formare pare a indica o contaminare cu paparadă. Corcoman, s. m. (în Trans. de Nord, coc caracteristic femeilor măritate), pus în legătură de DAR cu lat. *cocculus „melc”, pare a se explica mai bine plecînd de la coc, cu suf. -man cf. și colcovan, s. n. (Munt., grunz, bulgăre). Curculez, s. m. (gărgăriță, Calendra granaria), explicat de către Scriban pe baza lat. curculio, pare a fi o der. ca cea anterioară (cf. cocor „umflătură”), cu suf. -ez; bg. kokolëza, kukulëza (urechelniță) pare a proveni din rom. Cf. și cocon, cocîrlă, coclete, cocoța, cucui. Din rom. provin mag. kóka „moț, creastă” și iud. sp. koko „coc”. Coincidența lui a cocoșa „a deșela” cu rus. kokošiti „a asasina” (din rut. kokoš „a asasina”, cf. Vasmer 594), pare cauzală.

PIATRA CRAIULUI, masiv muntos în E Carpaților meridionali, în SV depr. Brașov, între valea Bârsei la N, culoarul Bran-Rucăr la E și valea Dâmboviței la V; alcătuit din calcare jurasice și conglomerate cretatice. Alt. max.: 2.238 m (vf. La Om sau Piscul Baciului). Are aspectul unei creste înalte, orientată NE-SV, lungă de 25 km. Forme carstice (peșteri, chei, doline, lapiezuri ș.a.); o mare suprafață de grohotiș pe latura de E. Prezintă mai multe vârfuri ascuțite (La Om, Țimbalu Mic 2.198 m, Turnu 1.923 m ș.a.), forme insolite, rezultate în urma acțiunii de eroziune (hornuri, trene deluvio-proluviale) și o suită de trepte numite „brâie” sau „polițe” structurale. Inclusă în Parcul național P.C. (14.800 ha), care cuprinde și un complex de chei din culoarul Rucăr-Bran (cheile Brusturelui, cheile Dâmboviței, cheile Dâmbovicioarei, cheile Ghimbavului ș.a.). În cadrul parcului se află o rezervație naturală complexă, floristică și faunistică, cuprinzând diverse rarități floristice, printre care garofița Pietrii Craiului (Dianthus callizonus), endemism strict local, omagul, macul galben, sângele voinicului ș.a. Tot aici se găsesc numeroase plante ocrotite, ca de pildă floarea de colți, smirdarul, bulbucul de munte ș.a., relicte glaciare (Ligularia sibirica) și alte plante rare. Fauna este abundentă, specialiștii considerând că aici se află una dintre cele mai mari concentrări de urs brun, lup și râs din Europa, ceea de a determinat includerea Parcului național P.C. în programe speciale de cercetare. Se mai întâlnesc și cocoșul de munte, capra neagră, acvila de stâncă ș.a., specii ocrotite de lege. Printre formele carstice se remarcă Cerdacul Stanciului (o arcadă cu diametrul de 8 m), avenul Vlădușca, avenul de sub vârful Grind. Alpinism; importanță turistică.

PICIOR, picioare, s. n. 1. Fiecare dintre cele două membre inferioare ale omului și fiecare dintre membrele pe care se sprijină corpul celorlalte viețuitoare și care servesc la umblat. Plecă în goană spre deal... Pămîntul duduia sub picioarele lui. BUJOR, S. 127. Calul fiului de crai începe a sări în două picioare. CREANGĂ, P. 185. Cînd își pun copilu-n leagăn, Cu-n picior încet îl leagăn'. EMINESCU, L. P. 143. Acum e legat mai tare, Și de mini și de picioare, Cu lanțuri și cu zăvoare! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 287. ◊ (Formulă de amenințare) Unde-ți stau picioarele, îți va sta și capul = ți se va tăia capul. Să te duci să-mi aduci herghelia de iepe cu armăsarul ei cu tot... căci de nu... unde-ți stau picioarele, iți va sta și capul. ISPIRESCU, L. 26. ◊ Loc. adj. Bun (sau iute) de picior = iute, sprinten. ◊ Loc. adv. În (sau din) picioare sau d(e)-a-n picioarele = fără a fi așezat; în poziție verticală. Au gustat ceva din picioare, după cum era obiceiul. SADOVEANU, P. M. 182. În picioare, la umbra duzilor, femei înalte, rumene la față, curat îmbrăcate, întind pe rișchitor firele galbene de borangic. VLAHUȚĂ, O. AL. I 132. Într-o a cincea luntre sînt cîntăreți care suflă, d-a-n picioarele, în flaute. ODOBESCU, S. III 110. În vîrful picioarelor = fără a face zgomot, pe neobservate, tiptil. Domițian își luă cărțile și – în vîrful picioarelor – se strecură pe nesimțite printre bănci afară. BASSARABESCU, V. 3. Cu piciorul sau cu picioarele = pe jos. Ceva mai încolo, la zece minute cu piciorul, sînt binefăcătoarele izvoare – vestitele ape minerale de la Căciulata. VLAHUȚĂ, O. AL. I 139. Din cap pînă în picioare v. cap¹ (11). ◊ Expr. A se scula (sau a se ridica) în picioare = a se scula de jos, a se ridica în poziție verticală. Stroe se sculă în picioare și fluieră la început ca un semnal. PREDA, Î. 147. S-au ridicat toți în picioare. CARAGIALE, P. 26. A sări drept (sau ars) în picioare = a se ridica repede, brusc. Sări drept în picioare și plecă hotărît. BUJOR, S. 25. Nurorile atunci sar arse în picioare și cele mari încep a tremura ca varga de frică. CREANGĂ, P. 11. Are numai (atîția...) ani pe un picior = are o vîrstă mai mare decît cea pe care o mărturisește. A se pune (sau a fi) pe (sau în) picioare = a se însănătoși după o boală lungă; fig. a se reface din punct de vedere material. Odihnă îi trebuie și îngrijire bună și să vezi că în scurt e pe picioare. SADOVEANU, O. I 37. Cojocaru lupta încă din greu cu nevoile, căci nu se pusese bine pe picioare cu tot ajutorul dat de Tudor. CAMIL PETRESCU, O. II 64. Eu zic bodaprosti lui dumnezeu că-l văd în picioare. Cît am tras cu boala lui – numai inima mea știe. VLAHUȚĂ, O. A. 428. A pune piciorul (undeva) = a călca, a păși, p. ext. a pătrunde, a se instala undeva; a se duce undeva, a frecventa pe cineva. În doi ani n-a pus piciorul afară din tîrg. GALAN, Z. R. 65. Fac puține vizite și la teatru încă n-am pus piciorul. ALECSANDRI, S. 274. Dragă mi-e lelița naltă Și la mers cam legănată.. Unde ea-și pune piciorul Se aprinde chiar mohorul. BIBICESCU, P. P. 364. A pune pe picioare = a) (cu privire la lucruri, acțiuni etc.) a organiza, a face să meargă, să funcționeze. Eu v-ajut... Cu asemenea metode? Ca să dezorganizezi munca?...Dimpotrivă, abia acu o pun pe picioare. V. ROM. august 1953, 43; b) (cu privire la persoane) a face sănătos, a însănătoși. Cu coada între picioare v. coadă (1). A se topi (sau a se usca, a pieri, a se pierde) pe (din sau de pe) picioare sau d(e)-a-n picioarele = a slăbi, a se prăpădi pe încetul. Mă topesc de-a-n picioarele de dorul părinților mei. ISPIRESCU, L. 8. Amîndoi într-o durere se uscau de pe picioare. CONACHI, P. 84. Numai te uști pe picioare, Ca și floarea de cicoare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. A boli (sau a duce boala) pe picioare = a fi bolnav (ușor) fără a zăcea la pat. De frică și de griji bolea pe picioare. DELAVRANCEA, la TDRG. Cu un picior în groapă (și cu unul afară) = foarte bătrîn, prăpădit; bolnav de moarte. E cu un picior în groapă și cu unul afară. PREDA, Î. 124. Eu îs bătrînă acu, cu un picior în groapă și unu afară. La TDRG. A vedea (pe cineva) cu picioarele înainte = a vedea pe cineva mort. A dormi (sau a adormi) în picioare (sau d(e)-a-n picioarele) = a dormi (sau a adormi) stînd drept (nu culcat); a fi foarte obosit, a pica de somn. Putea să adoarmă aici, așa, în picioare. DUMITRIU, N. 14. Unde mi-l încinse așa fără de veste o poftă de somn, de parcă-i venea să doarmă d-a-n picioarele. POPESCU, B. II 27. A sta (sau a fi) în picioarele cuiva = a sta în calea cuiva, a împiedica; a deranja pe cineva, a fi inoportun. E tatăl său (mama sa etc.) în picioare = seamănă întocmai, aidoma cu tatăl său etc. Fețișoara lui... bucățică ruptă, tată-său în picioare. CREANGĂ, P. 250. ◊ (Fig.) Ce bujorel de copilă! parcă-i primăvara-n picioare... Te întinerește numai cătînd la dînsa. ALECSANDRI, T. 1416. A sări într-un picior = a se bucura tare. Unde ai mai văzut mirese rîzînd și sărind într-un picior? GANE, N. I 62. Cît te-ai întoarce (sau învîrti) într-un picior = repede de tot, într-o clipă. A o lua (sau a o apuca) la picior sau a întinde piciorul la drum sau a-și lua picioarele pe umeri (sau la spinare) = a iuți pasul; a o șterge, a o tuli. Bucătarul iși luă picioarele pe umere și se depărtă. SLAVICI, la TDRG. Apoi o luară iute la picior. ISPIRESCU, L. 25. Mistreți, vulpi, cerbi, ba chiar și iepurii ar apuca-o îndată la picior. ODOBESCU, S. III 101. A nu-i (mai) sta (cuiva) picioarele (sau a nu-și mai strînge picioarele) = a nu mai sta locului, a alerga de colo-colo, a umbla într-una. Cît era ziulica de mare nu-și mai strîngea picioarele; dintr-o parte venea, și-n alta se ducea. CREANGĂ, P. 284. A-și bate (sau a-și rupe) picioarele = a umbla mult, a osteni umblînd. Degeaba vă mai bateți picioarele ducîndu-vă. CREANGĂ, P. 246. (Rar) A prinde (undeva) picior = a intra, a se așeza, a se statornici (undeva). Corpul lui Kiel Hassan-pașa trecuse Dunărea... și prinsese picior pe țărmul stîng al Dunării. GHICA, S. 374. A cădea în picioare v. cădea. A cădea (sau a se arunca) la picioarele cuiva sau a săruta picioarele cuiva = a se ruga de cineva; a se umili înaintea cuiva. A călca (pe cineva) pe picior = a face sau a spune (cuiva) ceva supărător. A călca cu piciorul stîng (sau cu stîngul) v. stîng. (Despre lucruri) A face (sau a căpăta) picioare = a dispărea. (A sta, a ședea sau a pune) picior peste, picior = a încrucișa picioarele unul peste altul, pentru a sta într-o poziție comodă. Se înfundă în jilț, picior peste picior. C. PETRESCU, C. V. 104. Iată-l răsturnat în birjă, picior peste picior. VLAHUȚĂ, O. A. 449. Și deodată e vioaie, stă picior peste picior. EMINESCU, O. I 164. A lua (pe cineva) peste picior = a lua (pe cineva) în rîs, a-l zeflemisi. Te faci că n-auzi și mă iei peste picior. SADOVEANU, N. F. 147. Văzînd noi că ne iau oamenii tot peste picior... ne acoperim peste tot cu-n țol. CREANGĂ, A. 128. A călca (pe cineva sau ceva) în (sau, învechit, sub) picioare = a zdrobi, a sfărîma, a distruge, a nimici (cu picioarele); fig. a disprețui, a desconsidera. Mircea însuși mînă-n luptă vijelia-ngrozitoare, Care vine, vine, vine, calcă totul în picioare. EMINESCU, O. I 148. Fericit acel ce calcă tirania sub picioare. ALECSANDRI, P. II 29. A bate din picior v. bate (VI 1). A pune (sau a așterne, a închina ceva) la picioarele cuiva = a supune, a închina, a oferi cuiva (ceva), în semn de supunere sau omagiu. Au venit la han neguțătorii cei adevărați și i-au pus la picioare prețul cuvenit șantalului. SADOVEANU, D. P. 161. Vrei tu la picioare-ți lumea s-o închin? ALECSANDRI, P. II 29. A-i pune cuiva capul sub picior = a omorî pe cineva. Și de-o avea vreun ficior, Puie-i capul sub picior. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 216. A pune piciorul în prag = a lua o atitudine hotărîtă, a se opune energic. Fie-sa pusese piciorul în prag și nu voia nici în ruptul capului să ia pe altul de bărbat. ISPIRESCU, L. 388. Cînd voi să plece, pasionata Porția îi puse piciorul în prag: scene sfîșietoare, rugăciuni fierbinți, amenințări teribile. CARAGIALE, O. II 93. A da (cuiva sau la ceva) cu piciorul v. da³ (II 3). A da sau a trage (cuiva) un picior = a lovi (pe cineva) cu piciorul. A da din mîini și din picioare = a face tot ce e posibil (pentru a duce o acțiune la bun sfîrșit, pentru a scăpa dintr-o încurcătură etc.). A fi (sau a sta, a veghea) în picioare = a fi gata oricînd, a fi mobilizat pentru o acțiune; a fi treaz; a sta de pază. A doua zi, de cu noapte, tot satul era în picioare. BUJOR, S. 123. Iar țara dormea-n pace pe timpii cei mai răi Cît Dan veghea-n picioare la căpătîiul ei. ALECSANDRI, O. 207. (Eliptic) În picioare, toți cu fală, Saltă, saltă țara mea! ALECSANDRI, T. 668. A scula (sau a ridica, a pune) în picioare = a pune în mișcare, a mobiliza, a răscula. A sculat mai tot satul în picioare. CREANGĂ, A. 59. Ca să vîneze lei și tigri. faraonii Egiptului... rădicau în picioare ordii și popoare întregi. ODOBESCU, S. III 79. Ne vom înarma noi... vom ridica țara în picioare. NEGRUZZI, S. I 141. A fi (sau a se pune) pe picior de pace (sau de război) = a fi (sau a se pune) în stare de pace (sau de război). A fi pe picior de egalitate (sau a fi pe același picior cu cineva) = a se bucura de aceleași drepturi, a avea aceeași situație ca altcineva. A trăi pe picior mare = a duce o viață de belșug, a cheltui mult pentru trai. A fi (sau a sta) pe picior de ducă (sau de plecare) = a fi gata de plecare. Oamenii, după ce-și încheiaseră pregătirile începute cu o săptămînă înainte, stăteau pe picior de plecare. CAMIL PETRESCU, O. I 8. Parcă a apucat (sau a prins) pe dumnezeu de (un) picior v. dumnezeu. A lega (pe cineva) de mîini și de picioare = a imobiliza (pe cineva), a nu-i mai lăsa cuiva posibilitatea să acționeze. A-și tăia (singur) craca (sau creanga) de sub picioare = a pierde din propria-i vină un avantaj, a-și periclita singur situația. A cădea de pe (sau din) picioare sau a nu se (mai) putea ține, a nu (mai) putea sta pe picioare, a se legăna (sau a se clătina) pe picioare sau a nu-l (mai) ține, a i se rupe (cuiva) picioarele (de oboseală) = a-și pierde puterile, a fi foarte obosit, a cădea de oboseală. Într-un tîrziu de-abia, cînd Dinu nu se mai putea ține pe picioare, plecă înspre casă, rezemat de brațul Floricăi. BUJOR, S. 45. E cald. De drum îndelungat, Picioarele de-abia-i mai țin Și-i cale pînă-n sat. COȘBUC, P. I 227. De-abia îl țineau picioarele, de trudit ce era. CREANGĂ, P. 302. A i se tăia sau a i se muia cuiva (mîinile și) picioarele = a-și pierde firea (de spaimă, de durere etc.). Cînd însă văzu pe Făt-Frumos ca un voinic... i se tăie mîinile și picioarele. ISPIRESCU, L. 196. Cînd știa că are să deie peste Ivan, i se tăiau picioarele. CREANGĂ, P. 314. (Nici) picior de... = (nici) urmă de..., nici țipenie. Pădurea e pustie, fără picior de om. C. PETRESCU, Î. II 4. N-am lăsat picior de turc în Mehedinți. GHICA, S. 24. (Eliptic) Însă toți [să fie goniți]! Toți pîn’ la unul! Nici un om! Nici un picior. HASDEU, R. V. 82. Negustorie (sau comerț, afaceri) pe picior = comerț constînd din afaceri de vînzare-cumpărare făcute întîmplător, ocazional, fără sediu sau firmă înscrisă. ◊ Compuse: piciorul-caprei = plantă erbacee de pădure, cu frunze compuse mari, cu flori albe, care crește prin locuri umbroase și umede (Aegopodium podagraria); spanac sălbatic; piciorul-cocoșului = plantă erbacee cu rizom lung și cu fructe bombate (Ranunculus Acris); piciorul-vițelului = rodul-pămîntului (Arum maculatum). Piciorul-vițelului sau rodul-pămîntului crește în locuri umede și umbrite prin păduri. ȘEZ. XV 105. 2. (La oameni, determinat prin «de lemn») Proteza unui picior (1). Piciorul de lemn și cîrja sună în pietre. C. PETRESCU, Î. II 78. În urma lor rămîne, în loc de arme sau roți de tun, picioare de lemn și cîrje. SAHIA, N. 19. 3. Parte a diferitelor obiecte care, servind ca suport, seamănă cu piciorul (1). Colonelul ridică în lumină paharul cu piciorul înalt. C. PETRESCU, Î. I 5. Sui pe laiță măsuța cu trei picioare, întinse pe ea ștergar. SADOVEANU, B. 51. Masa nu stă-ntr-un picior Și nici lumea-ntr-un ficior; Masa stă-n patru picioare Și mai sînt voinici sub soare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 251. ♦ Element de construcție al unei clădiri, al unei mașini etc., care are o formă sau o funcție asemănătoare cu a piciorului (1). Picior de bielă. ♦ Partea de jos, apropiată de pămînt, a tulpinii unei plante; p. ext. fig. rădăcină. Arbori de argint care, încununați cu ramuri de smarald, își pierd picioarele într-un tapet de iarbă împestrițat cu miroase de flori. BOLINTINEANU, O. 321. 4. Element al unei construcții de lemn, de metal, da zidărie etc. care servește la susținerea întregii construcții și la legarea ei de teren. Se oprea la piciorul farului. Marea izbea în cadență baza blocului de piatră. BART, E. 316. Picioarele de sprijin [ale podului] zidite-n piatră. VLAHUȚĂ, la TDRG. Picior de siguranță = parte din masivul unui zăcămînt lăsată neextrasă pentru protecția unor lucrări miniere sau a unor construcții de la suprafață. Picior de pod = fiecare dintre elementele de reazem care susțin construcția unui pod. ♦ Jumătate de claie formată de obicei din 15 snopi. [Secerătorii] înălțau ici-colo, din snopi peste snopi, picioare și din picioare clăi. La TDRG. 5. Partea de jos a unui munte, a unui deal, a unui zid etc. și terenul din jurul acestora. Spre miazăzi munții, cu crestele înalte de cremene, făcînd de veghe asupra ținutului, iar la picioarele lor panglica lată a Oltului. BOGZA, C. O. 310. Observai atunci că la picioarele acelor ziduri, pe nisipul pustiei, poposea mulțime de norod. ODOBESCU, S. III 87. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, lată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ Loc. adv. În picioare = nedărîmat, intact. Mai rămăsese un perete pe jumătate surpat și hogegele în picioare. C. PETRESCU, Î. II 5. Petre se apucase de dimineață să dreagă poarta dinspre uliță din care numai stîlpii mai erau întregi în picioare. REBREANU, R. II 170. Pe un munte nalt și gol... o cetățuie veche a căriia porți și ziduri sînt pînă astăzi în picioare. KOGĂLNICEANU, S. 9. ♦ (Învechit) Partea care atîrnă la un cercel, mai jos de lobul urechii. 1 păreche cercei de aur cîte cu un picior di smarand. ODOBESCU, S. I 421. 6. Piesă de fier între grindeiul și brăzdarul plugului, care se poate ridica și coborî, avînd rolul de a regla adîncimea brazdei. ♦ Coada coasei. Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor. ALECSANDRI, P. P. 259. 7. (Geom.; numai în expr.) Piciorul perpendicularei = intersecția unei drepte cu planul sau cu dreapta pe care aceasta cade perpendicular. 8. (Învechit) Unitate de măsură avînd lungimea de aproximativ o treime dintr-un metru, folosită înainte de adoptarea sistemului metric (în vigoare și azi în unele țări). Doi arșini, trei picioare, se auzi... dinlăuntru. CONTEMPORANUL, III 777. 9. Unitate ritmică a unui vers compusă dintr-un număr fix de silabe lungi și scurte sau accentuate și neaccentuate. «Glossa» lui Eminescu e scrisă în versuri de cîte patru picioare.