ACCES, accese, s. n. 1. Posibilitatea de a pătrunde, drept de ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă, și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

BALAMUC, balamucuri, s. n. Clinică pentru alienați mintali; casă de nebuni. ♦ Fig. Gălăgie, dezordine mare. – Din n. pr. Malamuc.

HIPOTIROIDIE, hipotiroidii, s. f. Stare patologică datorită reducerii secreției tiroide și manifestată clinic prin mixedem la adulți și cretinism la copii; hipotiroidism. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdie.

RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. Săvârșire de către aceeași persoană a unei noi infracțiuni. 2. (Med.), Reapariție, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.

ASIMPTOMATIC, -Ă, asimptomatici, -ce, adj. (Med.; despre boli) Care nu prezintă simptom clinic. – Din fr. asymptomatique.

POLIURIE, poliurii, s. f. Simptom clinic caracterizat prin eliminare de urină în cantitate mai mare decât cea normală. [Pr.: -li-u-] – Din fr. polyurie.

OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

TUBAJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ◊ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage.

DIAGNOSTIC, diagnostice, s. n. Determinarea precisă a bolii de care suferă cineva, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic.

SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ♦ Era secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, mamifere și pești osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.

SIMPTOMATOLOGIE, simptomatologii, s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinii care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie.

clinic adj. m., pl. clinici; f. sg. clinică, pl. clinice

clinică s. f., g.-d. art. clinicii; pl. clinici

monoclinic adj. (sil. -cli-) → clinic

policlinică s. f. (sil. -cli-) → clinică

ACLINIC ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care nu prezintă manifestări clinice. /<fr. aclinique

ASIMPTOMATIC ~că (~ci, ~ce) (despre boli) Care nu prezintă simptom clinic. /<fr. asymptomatique

BALNEOLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de balneologie; propriu balneologiei. Clinică ~că. [Sil. -ne-o-] /<fr. balnéologique

CLINIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de clinică; propriu clinicii. /<fr. clinique

CLINICĂ ~ci f. Unitate spitalicească folosită ca loc de tratament, de cercetări științifice sau pentru învățământul practic de specialitate al studenților. [G.-D. clinicii] /<fr. clinique

CLINICIAN ~ană (~eni, ~ene) m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. /<fr. clinicien

INTERNAT ~e n. 1) Școală în care elevii sunt asigurați cu locuință și hrană. 2) Practică efectuată de studenții de la instituțiile de medicină (într-un spital sau într-o clinică) în ultimii ani de studii. /<fr. internat

MOARTE morți f. 1) Oprire definitivă a tuturor funcțiilor vitale ale unui organism; încetare, stingere din viață; deces. * ~ biologică încetare a tuturor proceselor vitale, care duce la pieirea organismului ca sistem biologic. ~ aparentă letargie. ~ clinică (sau relativă) prima fază a decesului, constând în încetarea activității cardiace și a respirației, în care reanimarea este încă posibilă. Pe viață și pe ~ a) din toate puterile; b) cu riscul vieții. A fi bolnav de ~ (sau a se zbate de ~, a se afla între viață și ~, a fi pe patul de ~ sau a fi pe patul morții, a trage de ~, a fi în gura morții) a fi grav bolnav. A da mâna cu ~ea (sau a vedea ~ea cu ochii) a se afla într-o situație foarte periculoasă. A muri de ~ bună a muri de bătrânețe. Viață fără (de) ~ viață veșnică, nemuritoare. A fi uitat de ~ a fi foarte bătrân. 2) Lipsire de viață (premeditat sau din întâmplare); omor; ucidere. * A face ~ de om a comite o crimă. 3) Fapt care duce la încetarea din viață. 4) Mortalitate cauzată de un dezastru. * Asta e ~ea mea (ta, lui etc.) a) asta e preferința (sau slăbiciunea) mea (ta, lui etc.); b) acesta este lucrul cel mai nesuferit pentru cineva. 5) jur. Pedeapsă capitală; execuție. 6) Făptură groaznică reprezentând un schelet cu o coasă, care seceră viețile omenești. * Bun să-l trimiți după ~ se spune despre o persoană, care, fiind trimisă undeva, este așteptată prea mult. 7): ~ea-puricelui plantă erbacee, din familia compozeelor cu tulpina și frunzele păroase și cu flori galbene. [G.-D. morții] /<lat. mors, ~tis

MORGĂ¹ ~gi f. Sală într-un spital sau într-o clinică unde se păstrează temporar cadavrele (pentru constatarea cauzei decesului). /<fr. morgue

REANIMARE ~ări f. 1) v. REANIMA. 2) med. Procedeu de restabilire a funcțiilor vitale ale organismului (respirația și circu- lația), când acestea au încetat. 3) Secție într-un spital sau într-o clinică în care se aplică acest procedeu. [Sil. re-a-] /v. a reanima

STOMATOLOGIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de stomatologie; propriu stomatologiei. Clinică ~că. /<fr. stomatologique

ACLINIC, -Ă adj. 1. (Geol.; despre o regiune) Unde acul magnetic nu este influențat. 2. (Med.; despre boli) Fără manifestări clinice. [< fr. aclinique].

FARCIN s.n. (Vet.) Formă clinică cutanată a morvei. [< fr. farcin].

INVESTIGAȚIE s.f. Cercetare minuțioasă, făcută sistematic, cu scopul de a descoperi ceva. ♦ (Med.) Cercetare clinică și de laborator a unui bolnav. [Gen. -iei, var. investigațiune s.f. / cf. fr. investigation, lat. investigatio].

PARACLINIC, -Ă adj. În afara clinicii. [Et. incertă].

PRECLINIC, -Ă adj. Dinainte de internarea în clinică. [Cf. fr. préclinique].

SECUNDAR, -Ă adj. 1. Care nu vine decît în al doilea rînd, de importanță mai mică; accesoriu. ◊ Medic secundar (și s.m.) = medic care, în urma unui concurs este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen secundar = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. 2. Care urmează după primul; al doilea. ◊ (Geol.; și s.n.) Era secundară = mezozoic; propoziție secundară = propoziție subordonată, dependentă. // s.n. Ac al ceasornicului care indică secundele. [Var. secondar, -ă adj. / cf. fr. secondaire, lat. secundarius].

SUBCLINIC, -Ă adj. (Despre boli) Care nu determină manifestări evidente; cu o simptomatologie slabă. [< sub- + clinic].

ASIMPTOMATIC, -Ă adj. (Despre boli) Fără simptom clinic. [Cf. fr. asymptomatique].

CLINIC, -Ă adj. Făcut în clinică, de clinică. [< fr. clinique, cf. gr. kline – pat].

CLINICĂ s.f. Spital (sau secție a unui spital) folosit la cercetări științifice sau pentru învățămîntul practic al studenților. ♦ (Rar) Instituție medicală unde un anumit medic specialist dă consultații sau tratează bolnavii. [Gen. -cii. / < fr. clinique, it. clinica].

TUBAJ s.n. (Med.) Metodă de examen clinic constînd în introducerea în stomac, pe cale bucală, a unui tub de cauciuc pentru extragerea de suc gastric. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. [< fr. tubage].

ACLINIC, -Ă adj. 1. în care înclinația câmpului magnetic este nulă. 2. (despre boli) fără manifestări clinice. (< fr. aclinique)

AMPLEXARE s. f. (med.) mod de investigare clinică prin palparea volumului a două regiuni simetrice ale corpului. (după fr. amplexation)

ASIMPTOMATIC, -Ă adj. (despre boli) fără simptom clinic. (< fr. asymptomatique)

CLINIC, -Ă I. adj. făcut în clinică, la patul bolnavilor. II. s. f. (secție a unui) spital pentru cercetări științifice sau pentru învățământul practic al studenților. ◊ instituție medicală unde un anumit medic specialist acordă asistență sau tratament bolnavilor. (< fr. clinique, lat. clinicus, gr. klinikos)

CUART, -Ă adj. din patru în patru. ◊ malarie sau febră cuartă = formă clinică de malarie în care accesele de febră revin din patru în patru zile. (< fr. quart)

DEPRIVARE s. f. (psih.) situație clinică sau experimentală în care bolnavul întrerupe contactele senzoriale cu mediul ambiant. (după engl. deprivation)

DIAGNOSTIC s. n. 1. determinarea de către medic a unei boli pe baza manifestărilor clinice și de laborator; diagnoză. 2. (fig.) previziune, ipoteză pornind de la anumite semne. (< fr. diagnostic, gr. diagnostikos)

EXTERN, -Ă I. adj. aflat în afară, din afară; exterior. ♦ politică ~ă = politica unui stat față de celelalte state; unghi ~ = fiecare dintre unghiurile formate de două drepte tăiate de o secantă și aflat în afara lor. ◊ (despre medicamente) care se administrează la suprafața corpului. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuiește și ia masa în afara școlii. 2. student în medicină practicant într-o clinică. (< fr. externe, lat. externus)

EXTERNAT s. n. 1. externare. 2. școală în care nu se primesc decât elevi externi. 3. stagiu constituind o formă de pregătire a studenților în medicină în practica zilnică în clinică; denumirea acestui examen. (< fr. externat)

FIBROADENOMATOZĂ s. f. sindrom clinic prin formarea de fibroadenoame. (< fr. fibroadénomatose)

HEBEFRENIE s. f. formă clinică a schizofreniei la pubertate, care se manifestă prin comportament pueril, cu tendințe spre acte antisociale. (< fr. hébéphrénie)

INTERN, -Ă I. adj. care se află înăuntru; interior, lăuntric. ♦ organe ~e = organele din cavitatea toracică și abdominală; boli ~e = boli ale organelor interne; motor cu ardere ~ă = motor care folosește energia unui combustibil ars în interiorul cilindrului; unghi ~ = unghi format din două drepte tăiate de o secantă, aflat în interiorul lor și de aceeași parte a secantei; (inform.) memorie ~ă = memorie a calculatorului făcând parte din unitatea centrală. II. s. m. f. 1. elev, ucenic care locuiește și ia masa într-un internat. 2. student în medicină care face practică într-o clinică, unde, de obicei, și locuiește. (< fr. interne, lat. internus)

INTERNAT s. n. 1. instituție anexă a unei școli care asigură elevilor locuință și masă. 2. stagiu de pregătire a studenților în medicină în practică retribuită în clinică sau spital. (< fr. internat)

PARACLINIC, -Ă adj. în afara clinicii. (< para¹- + clinic)

PERCUȚIE s. f. 1. metodă de explorare clinică care permite diagnosticarea după sunetul rezultat prin lovirea înceată și repetată a regiunii examinate. 2. lovire, ciocnire, izbire. ♦ instrument de ~ = instrument muzical care emite sunete prin lovirea unei membrane, lame etc. ◊ grupă din orchestră din astfel de instrumente. 3. lovire de către percutor a capsei unui cartuș, a unui focos. (după fr. percussion, lat. percussio)

PREINFARCT s. n. sindrom cu aspecte clinice și de laborator intermediare față de criza de angor și infarctul miocardic. (< germ. Präinfarkt)

PROGNOZĂ s. f. 1. previziune, anticipare a evoluției viitoare a fenomenelor, bazată pe date științifice; (p. ext.) pronostic. ◊ text în care se arată modul cum va evolua vremea într-un anumit interval de timp. 2. parte a științei conducerii, reprezentând activitatea pregătitoare pentru planificare, în determinarea tendințelor și perspectivelor dezvoltării diferitelor sfere de activitate. 3. prevedere a evoluției unei boli în conformitate cu diagnosticul, forma clinică și stadiul acesteia; prognostic. (< fr. prognose, germ. Prognose)

PROPEDEUTIC, -Ă I. adj. referitor la propedeutică. II. s. f. 1. disciplină care constituie o introducere în studiul unei alte discipline. 2. (în unele țări) ciclu preparator (de un an) la treapta de învățământ superior. 3. ramură a medicinei la învățământul pregătitor clinic. (< fr. propédeutique, /II/ germ. Propädeutik)

SECUNDAR², -Ă adj. 1. în al doilea rând ca importanță, interes etc.; accesoriu. ♦ învățământ ~ = formă de învățământ de al doilea grad, care urmează celui primar; liceal, mediu; (ec.) sector ~ = ansamblu de activități economice în care materiile prime sunt transformate în produse industriale sau bunuri de consum; medic ~ = medic care, în urma unui concurs, este admis să se specializeze într-o clinică; fenomen ~ = fenomen puțin important care apare în cursul unei boli. ◊ (psih.) cu reacții lente, durabile și profunde. 2. care urmează după primul. ♦ era ~ă = mezozoic; propoziție ~ă = propoziție subordonată. (< fr. secondaire, lat. secundarius)

SIRINGOBULBIE s. f. formă clinică a siringomieliei, cu localizare în bulbul rahidian. (< fr. syringobulbie)

TERȚ, -Ă I. adj. care vine în al treilea rând; al treilea. ♦ malarie (sau febră) ~ă = formă clinică de malarie în care accesele febrile revin din trei în trei zile. II. s. m. (jur.) persoană care nu figurează ca parte într-un contract ori într-un angajament intervenit între două părți, dar care poate avea drepturi sau obligații izvorâte din astfel de acte. III. s. n. (log.) ŭl exclus = principiu fundamental potrivit căruia un enunț nu poate fi decât adevărat sau fals, o a treia posibilitate fiind exclusă. (< lat. tertius, it. terzo)

ANALÍZĂ (< fr., lat. m.) s. f. 1. Descompunere reală sau mintală a unui obiect, fenomen sau a relațiilor dintre obiecte, fenomene etc., în părțile lor componente, în scopul cunoașterii; examinare amănunțită, parte cu parte, a unei probleme, a unui obiect de studiu. V. sinteză. ♦ A. psihologică = modalitate de investigare prin diverse procedee (descriere, introspecție, monolog interior etc.) a conștiinței, a trăirilor sufletești, a raporturilor omului cu mediul. (SOCIOL.) A. funcțională = metodă de cercetare punînd accentul pe evidențierea articulațiilor reciproce ale elementelor și pe descrierea traiectoriei ce caracterizează dinamica de ansamblu a obiectului considerat. A. sistemică = metodă dezvoltată în cadrul teoriei generale a sistemelor. A. de conținut = ansamblu de tehnici aplicate comunicărilor orale sau scrise ale indivizilor, în vederea interpretării lor științifice. A. critică = procedeu de studiu al lucrărilor literare, prin punerea în lumină a elementelor constitutive; analiză de text. A. chimică = procedeu pentru stabilirea compoziției chimice (calitative sau cantitative) a substanțelor cu ajutorul unor reacții chimice specifice sau pe baza proprietăților fizico-chimice specifice. A. conformațională = domeniu al stereochimiei care studiază proprietățile fizice și chimice ale conformerilor, stabilind conformația privilegiată. A. biochimică = procedeu de cercetare care pune în evidență o substanță chimică aflată într-un lichid organic; este folosită curent în clinică pentru decelarea unor tulburări ale metabolismului. A. biologică = operație prin care se determină acțiunea fungicidă sau insecticidă a produselor chimice destinate combaterii bolilor sau dăunătorilor. A. economică = cercetare obiectivă (cantitativă sau calitativă) bazată pe descompunerea în elementele componente ale proceselor și fenomenelor economice, a factorilor de influență în scopul cunoașterii științifice a întregii activități economice. A. contabilă = stabilirea pe bază de documente, în mod distinct pentru fiecare operațiune economică, a conturilor corespondente și a părților acestora (debit sau credit) în care urmează să se înregistreze concomitent aceleași sume; stabilirea corelației dintre pozițiile (posturile) de bilanț. A. marginală = cercetare bazată pe folosirea multiplicatorilor, a metodelor calculului diferențial și integral în studierea fenomenelor economice. 2. A. statistică = stabilirea și explicarea legăturilor și legităților în dezvoltarea fenomenelor de masă, pe bază de date obținute prin observare și prelucrare statistică. 3. (TELEC.) Analiza imaginii = descompunerea unei imagini în elemente simple, susceptibile de a fi transformate în semnale electrice transmisibile individual; este utilizată în televiziune, telefotografie etc. 4. A. matematică = ramură a matematicii care studiază funcțiile, limitele și aplicațiile lor (ex. derivatele, diferențialele, integralele etc.), precum și relațiile în care intervin acestea. Bazele a.m. au fost puse de Newton și Leibniz prin introducerea calculului diferențial și integral. Dezvoltări ulterioare se datorează Euler, Cauchy, Riemann, Cantor etc. A. numerică = ramură a matematicii care studiază rezolvarea numerică a problemelor și evaluarea erorilor ce pot să apară în soluțiile bazate pe metode de calcul aproximativ. A. funcțională = ramură a matematicii care se ocupă cu studiul spațiilor vectoriale, topologice și al funcțiilor definite pe aceste spații. Contribuții în a.f. au adus V. Voltera, D. Hilbert și St. Banach. A. combinatorie (combinatorială) = capitol al algebrei care studiază aranjamentele, combinările și problemele în care este necesară numărarea diverselor posibilități de ordonare a unor elemente, după reguli date. A. factorială v. factorial. 5. (FIZ.) Determinare a gradului și a planului de polarizare a luminii. ♦ A. armonică = descompunere a unei mărimi periodice nesinusoidale într-o sumă de armonice. A. spectrală v. spectral. 6. (INFORM.) A. informației = atribuirea de indicatori pentru fiecare element memorat care să reflecte informația stocată. 7. A. granulometrică v. granulometrie.

ASLAN, Ana (1897-1988, n. Brăila), medic român. Acad. (1974). Specialistă în gerontologie. Director al Institutului Național de Geriatrie și Gerontologie (1958-1988). A evidențiat importanța novocainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vîrstă, aplicînd-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital. A elaborat (în colab.) noul produs geriatric Aslavital. Membră a numeroase academii și societăți științifice străine.

BĂLTĂCEANU, Gheorghe (1885-1952, n. Strehaia), medic și balneolog român. Contribuții în balneologia clinică și cunoașterea acțiunii terapeutice a apelor minerale din România.

BOERHAAVE [bú:rhafə], Herman (1668-1738), medic olandez. Unul dintre fondatorii medicinii clinice moderne.

BAREM MEDICAL condiție limită stabilită pentru selecționarea candidaților la zbor, acestora făcându-li-se examene clinice, electrocardiograme, explorări pulmonare, analize de urină și sânge, probe la centrifugă etc.

CHARCOT [șarcó], Jean Martin (1825-1893), medic francez. Unul dintre fondatorii neuropatologiei moderne. A organizat la Salpêtrière (Paris) o mare clinică neurologică. Contribuții esențiale în studiul isteriei, al atrofiei musculare, tabesului, bolilor cerebelului („Lecții asupra maladiilor sistemului nervos”, „Lecții asupra localizărilor în maladiile creierului și ale măduvii spinării”).

PARAMÉDIC (< para + medic) s. m., adj. (Referitor la) personalul auxiliar care lucrează într-un spital, într-o clinică (asistenți, fizioterapeuți, tehnicieni etc.).

fébră s.f. 1 (med.) Temperatură ridicată a corpului uman peste temperatura fiziologică, considerată de 37°C, din cauza perturbării echilibrului dinamic dintre termoreglarea chimică (producția de căldură) și termoreglarea fizică (pierderea de căldură), în unele boli; temperatură. 2 (med.; urmat de determ. care arată felul) Nume dat mai multor boli în care simptomul major este temperatura ridicată. ◊ Febră musculară = stare de oboseală generală, care apare în urma unor eforturi fizice mari. Febră galbenă = boală infecțioasă acută, febrilă, strict localizată și endemoepidemică în unele regiuni tropicale din Africa și America Centrală și de Sud, cauzată de un arbovirus, transmisă omului prin diverse specii de diptere (înțepătura unui țînțar), caracterizată clinic prin afectare hepatică, frisoane, cefalee, stare generală alterată, tulburări digestive și renale, sindrom hemoragic și cu evoluție frecvent letală. Febră recurentă = boală infecțioasă acută, provocată de spirochet, care este transmisă omului prin păduchi, căpușe etc. Febră butonoasă = boală infecțioasă febrilă și exantematică, determinată de Rickettsia conorii și transmisă prin căpușe, ce debutează printr-un șancru de inoculare. Febră aftoasă v. aftoasă. Febră cuartă v. cuart. Febră papataci v. papataci. Febră paratifoidă v. paratifoidă. Febră pernicioasă v. pernicios. Febră puerperală v. puerperal. Febră terță v. terț. Febră tifoidă v. tifoid. Febră vitulară v. vitulară. 3 fig. Emoție, neliniște, încordare (înainte sau în timpul producerii unui eveniment). Febra examenelor. • pl. (pop.; fam.) -e. / <lat. febris, -is, it. febbre.

SMURD (Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare), unitate de intervenție publică având în structura sa echipe integrate de reanimare specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență (inclusiv terapie intensivă mobilă), precum și echipe cu personal paramedical specializat în acordarea de prim ajutor calificat. Are în vedere toate urgențele care pun viața unor persoane în pericol imediat (accidente rutiere, explozii, accidente de muncă sau casnice, stări de urgență ca stopul cardiorespirator, suspiciuni de infarct, insuficiență respiratorie acută). Folosește ambulanțe de reanimare, elicoptere și avioane (inclusiv pentru transferul unor pacienți în stare critică între diverse centre medicale), personal medical și auxiliar specializat în domeniul asistenței medicale de urgență și colaborează cu pompierii militari (sub aspect operativ). Prima unitate de acest fel, inițiată în 1992, sub egida clinicii de anestezie și terapie intensivă din Târgu Mureș, a devenit centru-pilon național. În prezent unitățile SMURD din țară funcționează în cadrul Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, unității speciale de intervenție în situații de urgență (având ca operator aerian structurile de aviație ale Ministerului Administrației și Internelor) în colaborare cu autoritățile publice locale sau cu spitale județene și regionale de urgență.

alergologic, -ă adj. (med.) Relativ la stările de alergie ◊ „Se aduce la cunoștință că serviciul de consultații de tratamente alergologice de la Policlinica Colțea va funcționa [...] la Spitalul Clinic Fundeni.” I.B. 23 III 61 p. 4 (din fr. allergologique; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 132; DEX-S)

antenă s. f. Filială, unitate subalternă detașată pe lângă un organism central ◊ „În prezent, fostul premier se află la Nantes, pentru a-și îngriji ulcerul de care suferă la clinica condusă de tatăl șefului antenei de la București a organizației «Médecins du Monde».” R.l. 5 XI 91 p. 5 (din fr. antenne; PR; DMC 1970; DEX, DN3, DEX-S – alte sensuri)

antigenic, -ă adj. (biol.) Referitor la antigenă ◊ „Noul prototip de virus a fost izolat în U.R.S.S. și corespunde din punct de vedere al structurii antigenice și al formelor clinice [...]” R.l. 31 I 78 p. 5 (din fr. antigénique; DEX, DN3)

azotemie s. f. (med.) Cantitatea de azot din sânge ◊ „Starea clinică, anterior transplantului, era deosebit de gravă: anemie accentuată, hipertensiune arterială, azotemie crescută și anurie, ceea ce a necesitat rezolvarea rapidă prin transplantul renal, care a salvat viața tinerelor.” R.l. 26 III 80 p. 5 (din fr. azotémie; PR 1924; DEX, DN3)

botulism s. n. (med.) Intoxicație alimentară gravă produsă de un bacil ◊ „Ultimul caz de botulism la Suceava. Eleva G. M. din Fălticeni a fost internată recent la Clinica de boli infecțioase de pe lângă Spitalul județean Suceava, fiind suspectă de botulism.” R.l. 19 XI 93 p. 16; [mâncare] contaminată de botulism – v. Ev.z. 29 XI 96 p. 7; v. și R.M. 26 XI 93 p. 3, Ev.z. 12 IX 96 p. 5; v. și mascarpone (din fr. botulisme; DEX, DN3)

celioscopic, -ă adj. (med.) Referitor la interiorul cavității abdominale ◊ „Chirurgia celioscopică, una dintre cele mai moderne ramuri ale chirurgiei «fără incizie», se practică de 2 luni în mod curent la Clinica chirurgicală numărul. 3 din Cluj.” R.l. 23 III 95 p. 5 (din fr. cœlioscopique)

cvadruplu s. m. ◊ „În intervalul amintit, 1882 1972, în Bulgaria [...] 92 de cazuri s-au născut quadrupli.” Sc. 15 X 78 p. 5. ◊ „O tânără studentă din orașul Valera, situat în Anzii venezueleni, a dat naștere joi dimineața la patru băieți. Potrivit medicilor această naștere a unor cvadrupli este un caz deosebit datorită faptului că tânăra se află la prima sarcină.” R.l. 10 XI 78 p. 6. ◊ „Quadruplii. Soția unui funcționar din Kyoto a născut la clinica universitară din localitate patru copii – doi băieți și două fete.” R.l. 9 X 81 p. 6; v. și cvadruplet [și quadruplu] (din fr. quadruple, lat. quadruplus; DT; DEX, DN3)

ecograf s. n. (med.) Aparat pentru măsurarea densității mediilor bazat pe principiul vibrațiilor ultrasonore ◊ „La clinica medicală nr. 1 din Cluj-Napoca [...] s-a dat în funcțiune un ecograf multifuncțional.” R.l. 12 VI 84 p. 5. ◊ „[Clinica medicală nr. 3] a extins gama explorărilor cu ajutorul ecografului și asupra diagnosticului calcefierilor valvulare ale inimii. La un mare număr de bolnavi au demonstrat că explorarea ecocardiografică [...] pune pregnant în evidență, sub forma lipsei de ecouri, această maladie [...] Se îmbogățește astfel posibilitatea de diagnostic ecografic [...]” R.l. 4 XII 84 p. 5 (din fr. écographe; DN3, DEX-S)

ecografic, -ă adj. (med.) De ecografie ◊ „Centru de ecografie. La clinica medicală nr. 3, profilată pe maladii ale aparatului digestiv și alte boli interne, a intrat în funcțiune un centru de ecografie dotat cu aparatură perfecționată [...] fiind al doilea centru ecografic din țară.” R.l. 7 IV 83 p. 1; v. și ecograf (din ecograf + -ic; DEX-S)

ergospirometru s. n. (tehn. med.) Aparat cu ajutorul căruia se examinează funcțiile respiratorii ◊ „Oxycon-4. Este numele unui nou ergospirometru, realizat în Olanda și destinat utilizării în cardiologie, medicină preventivă, clinici de reeducare fizică, în laboratoare de psihologie sportivă și a muncii. În timpul unui singur test el asigură informații complete despre funcționarea plămânilor și a inimii.” R.l. 14 VIII 82 p. 6

fonoaudiologie s. f. Știință care se ocupă de relațiile dintre funcțiile auditive și cele fonatorii ◊ „În curând se va da în folsință, în cadrul Centrului medical de fonoaudiologie și chirurgie funcțională ORL un compartiment special destinat acestei ramuri.” I.B. 25 IV 84 p. 4. ◊ „[...] grădinița-spital din Ciuboțica Cucului [...] este, în fapt o prelungire, mai exact o componentă a secției de foniatrie a marii Clinici din Panduri. Și este, neîndoios, meritul prof. dr. Dorin Hociotă, conducătorul Centrului de fonoaudiologie și chirurgie funcțională ORL, de a iniția și dezvolta în țara noastră foniatria.” Fl. 4 IV 86 p. 19 (cf. fr. phonoaudiologie; DN3)

geriatrie s. f. (med.) ◊ „Geriatria, sau într-o accepțiune mai largă, gerontologia clinică, se ocupă cu prevenirea, terapia, supravegherea continuă și readaptarea la viața socială a vârstnicilor și bătrânilor.” Cont. 15 VI 79 p. 7 (din fr. gériatrie; PR 1961; DEX, DN3)

hemodializă s. f. (med.) Epurare artificială a sângelui printr-un filtru care elimină moleculele toxice în cazul unei insuficiențe renale grave ◊ „La Cluj-Napoca a fost inaugurat Centrul de hemodializă din cadrul clinicii medicale nr. 1.” R.l. 2 XI 78 p. 5. ◊ „În cadrul Institutului de nefrologie, urologie, hemodializă și transplant renal din cadrul Academiei de științe medicale a R.P. Bulgaria a fost realizat un nou dispozitiv de biopsie a țesuturilor.” R.l. 27 III 84 p. 6 (din fr. hémodialyse; PR 1947; DM; DEX-S)

hipnopedie s. f. ◊ „Ș.K.C și M. G. de la Spitalul clinic de recuperare din Cluj-Napoca au aplicat hipnopedia – somnul superficial provocat cu ajutorul medicamentelor specifice – ca metodă de tratament logopedic, pentru corectarea tulburărilor de exprimare la bolnavii afazici [...]” R.l. 12 I 85 p. 2 (din fr. hypnopédie; DEX, DN3)

microbacterie s. f. (biol.) Bacterie extrem de redusă ca dimensiuni ◊ „Bacteriologul dr. N. M. de la clinica de ftiziologie din Cluj [...] a descoperit și studiat a doua microbacterie patogenă pentru om și animal.” Mag. 28 I 67 p. 2 (din micro- + bacterie; cf. engl. microbacterium; CD)

mioglobintest s. n. (med.) ◊ „Trusa mioglobintest. În cadrul Clinicii IV medicale a Spitalului Municipal a fost recent experimentată «Trusa pentru decelarea mioglobinei» – concepută și realizată în laboratorul de imunologie umorală a Institutului Cantacuzino.” I.B. 6 IV 84 p. 2. ◊ „Spitalul clinic municipal și spitalul clinic de urgență utilizează pentru diagnosticul imunologic al infarctului de miocard trusa denumită «mioglobintest», concepută de cercetători din cadrul Institutului Cantacuzino.” R.l. 23 V 84 p. 5 (din mioglobin + test)

moarte albă sint. s. ♦ 1. Moarte prin înghețare ◊ „Începuse ceea ce oamenii de munte numesc «moartea albă». Înghețase și nu mai era conștient.” R.l. 9 I 85 p. 5. ♦ 2. Moarte provocată de droguri ◊ „[...] o echipă de cercetare asupra toxicomaniei [din Germania] a izbutit să pună la punct o metodă de terapie comportamentală a candidaților la «moartea albă». Bazându-se pe minuțioase investigații de psihologie experimentală, psihoterapia administrată clinic și ambulator [...] este axată pe ideea că pacientul trebuie să învețe să trăiască fără drog.” I.B. 9 IV 86 p. 3. ◊ „Moartea albă a apărut și la noi” Ev.z. 11 X 96 p. 6

ortoptică s. f. (med.) Ramură a oftalmologiei care se referă la corectarea tulburărilor vizuale datorate proastei coordonări a mișcărilor oculare (de pildă strabismul) ◊ „Secția de ortoptică a clinicii pe care o conduce profesorul Sachsenweger este una dintre cele mai bine dotate din Europa.” Sc. 17 IX 67 p. 4 (din fr. orthoptique; DMN 1971; DM)

paraoptic, -ă adj. (opt.) Situat în afara organului de simț al vederii ◊ „Supusă unui control științific la clinica din Harkov s-a constatat că ea poseda o vedere paraoptică și mai perfectă decât R.K., că recunoaște fără greșeală literele și culoarea lor.” Sc. 16 II 65 p. 4 //din para- + optic//

pion s. m. (fiz.) Tip de particulă subatomică ◊ „O nouă metodă de luptă împotriva cancerului va fi supusă în curând primelor experimente clinice. Este vorba de iradierea celulelor din tumorile maligne cu «pioni», particule subatomice, ce au proprietatea de a descărca energie asupra unui punct precis.” Sc. 17 V 79 p. 5; v. și spion (1965) (din engl. pion; cf. fr. pion; PR 1957; DT; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)

posttraumatic, -ă adj. (med.) (Boală) care este consecința unei lovituri, a unui traumatism ◊ „Aceste rezultate, obținute ca urmare a cercetărilor clinice efectuate în boli neurologice, reumatismale și posttraumatice, demonstrează eficiența metodei.” Cont. 10 II 61 p. 7 (din post- + traumatic; cf. germ. post-traumatisch; DN3, DEX-S)

premarital, -ă adj. Care aparține perioadei dinaintea căsătoriei ◊ „În policlinicile sectoarelor 2 și 6 au luat ființă cabinete de sfat premarital, unde medici, sociologi, psihologi poartă discuții cu tinerele cupluri privind căsătoria, posibilitatea de a avea copiii doriți la vârste tinere.” I.B. 5 III 84 p. 5. ◊ „[...] în cadrul Dispensarului Policlinic al Spitalului Clinic Municipal s-a deschis un cabinet de sfat premarital, de tratament al sterilității și infertilității, de ginecologie infantilă.” I.B. 4 IV 84 p. 5 (din pre- + marital)

psihofarmacologie s. f. (farm.) Ramură a farmacologiei care se ocupă cu studiul substanțelor psihotrope ◊ „[...] ați efectuat timp de aproape zece ani cercetări laborioase în vastele arii ale psihofarmacologiei clinice.” Mag. 16 VII 83 p. 8 (din fr. psychopharmacologie; DN3)

scintigrafic, -ă adj. (med.) Obținut prin scintigrafie ◊ „«Imaginea scintigrafică în practica clinică», volum alcătuit de [...]” I.B. 26 XI 85 p. 2 (din engl. scintigraphic; DEX-S)

stripping s. (cuv. engl.; med.) Metodă chirurgicală de smulgere a varicelor ◊ „Doctorul român H.A. a făcut operații demonstrative la clinica universitară din oraș și a prezentat filmul «Chirurgia varicelor fără stripping».” R.l. 17 X 78 p. 6. ◊ „Modalitatea operațiilor de varice la membrele inferioare fără stripping (smulgere) a fost publicată și aplicată în țară, încă din 1969.” R.l. 18 III 93 p. 2 (cf. fr. stripping; PR 1950)

supermorfină s. f. (biol.) ◊ „O echipă de medici de la Institutul de cercetări clinice din Montreal a descoperit că una din glandele endocrine, hipofiza, secretă un hormon natural, supermorfina – un alcaloid asemănător morfinei [...] Efectele secundare ale hormonului, denumit științific beta-andorfină, sunt mai puțin periculoase decât cele produse de morfină.” R.l. 22 XII 76 p. 6 //din super- + morfină//

telecobaltoterapie s. f. (med.) Tratamentul de la distanță al tumorilor cu radiații emise de cobaltul radioactiv ◊ „A intrat în funcțiune secția de telecobaltoterapie de la Spitalul clinic Colțea” R.l. 17 I 84 p. 5 (din fr. télécobaltothérapie; DN3)

termogramă s. f. (tehn.) Curbă de înregistrare grafică a temperaturii ◊ „În mai multe clinici din Moscova, Leningrad și Kiev se utilizează un nou mijloc de diagnostic – metoda termogramei. Primele experiențe sunt bazate pe proprietatea cristalelor lichide de a se împrăștia asemenea apei și de a-și schimba culoarea în urma fluctuațiilor de temperatură. Ele au demonstrat că temperatura pielii crește în zona unde are loc un proces inflamator, sau unde se dezvoltă o tumoră.” R.l. 8 XI 76 p. 6 (din fr. thermogramme, engl. thermogram, germ. Thermogramm; LTR, TDE; DN3)

termovizor s. (med.) ◊ „Termovizorul este un aparat folosit de institutul de chirurgie clinică și experimentală a Academiei de Științe Medicale din U.R.S.S. pentru diagnosticarea bolilor vaselor sanguine.” Cont. 29 X 65 p. 8. ◊ „[...] aparatul denumit termovizor care urmărește câmpurile termice ale scoarței cerebrale.” R.l. 10 VI 86 p. 6 (din rus. termovizor; DEX-S)

HAËN, Anton de (1704-1776), medic olandez. Prof. univ. la Viena. Promotor al termometriei în clinica medicală.

RĂȘCANU, Vasile (1885-1980, n. Orgoiești, jud. Vaslui), medic și fiziolog român. Acad. (1955), prof. univ. la Iași. Cercetări asupra electrofiziologie musculare și cardiace (a înființat primul laborator de acest gen din România) și reflexelor medulare. S-a ocupat și de probleme de organizare sanitară (a construit noi clinici și a reamenajat spitalele distruse de război). Lucrări: „Notă asupra modificărilor electrofiziologice ale mușchilor”, „Cercetări fiziologice în parkinsonism și paralizia agitantă”.

HERESCU, Petre (1868-1915, n. București), medic român. Prof. univ. la București. A pus bazele urologiei științifice în România („Clinica bolilor urinare”).

*clínic, -ă adj. (vgr. klinikós, d. kline, pat). Care se face la patu bolnavuluĭ: lecțiunĭ clinice. S. m. și f. Clinician, medic care studiază bolnaviĭ la patu lor, nu în cabinetu luĭ. S. f., pl. ĭ. Învățămîntu medicineĭ lîngă bolnav. Spital în care studențiĭ fac practica medicineĭ și chirurgiiĭ. Spital maĭ mic și numaĭ p. unele boale.

*clinicián, -ă s. (fr. clinicien). Clinic, medic care studiază bolnaviĭ la patu lor.

ROMANOVSKI, Dmitri Leonidovici (1861-1921), medic rus. Prof. univ. la Petrograd. S-a făcut cunoscut mai ales prin cercetările sale de parazitologie și de histologie a sângelui. El a elaborat și a introdus în practica laboratorului clinic colorația mixtă cu eozină și cu albastru de metilen, care-i poartă numele și care a jucat un rol important în cunoașterea histologiei sângelui („Parazitologia și terapia malariei”, „Metodica cercetărilor clinice-microscopice”).

FREUD [frɔit], Sigmund (1856-1939), psihiatru austriac. Stabilit la Londra (1938). Întemeietorul psihanalizei („Introducere în psihanaliză”). A contribuit la constituirea psihologiei clinice prin tehnica explorativă a inconștientului. Cercetări asupra simptomelor nevrotice (angoase, fobii, obsesii). A studiat rolul sexualității în viață și în artă, al viselor, al actelor de fiecare zi, ca și al impulsurilor de autoafirmare („Interpretarea viselor”, „Psihopatologia vieții cotidiene”, „Trei eseuri asupra teoriei sexualității”, „Totem și tabu”).

RIEGLER, Emanoil (1854-1929, n. Gozești, azi Oituz, jud. Bacău), medic și farmacolog român. M. coresp. al Acad. (1904), prof. univ. la Iași. A înființat (1918) Serviciul de clinică terapeutică. Studii privind acțiunea chimică a antisepticelor și biochimia acidului uric. Tratate („Chimia, fiziologia și patologia urinei umane”, „Terapeutica bolilor interne”). A inventat aparate și dispozitive noi pentru dozarea substanțelor chimice. A lăsat (1929) Acad. Române suma de 200.000 lei pentru un premiu care să fie acordat celor mai valoroase lucrări de terapeutică.

ODOBLEJA, Ștefan (1902-1978, n. sat Izvoru Aneștilor, jud. Mehedinți), medic și on de știință român. Autor al primei variante a concepției cibernetice generalizate, încercând să explice fenomenele din natură și, în particular, cele din cadrul biologiei și psihologiei cu ajutorul conexiunii inverse (legii reversibilității). În lucrarea „Psihologia consonantistă”. apărută în 1938, la Lugoj, în lb. franceză (trad. în lb. română, 1982), sesizează și pune în evidență, prin intermediul conexiunii inverse, fenomenul adaptării organismelor vii la condițiile de mediu. Lucrări în care a înfățișat experimentele sale asupra modului cum sunt transmise sunetele în organismul uman („La phonoscopie, nouvelle m ethode d’exploration clinique”, „Fonoscopia și semilogia clinică”). M. post-mortem al Acad. (1990).

DECLÍN (< fr.) s. n. 1. Coborâre a unui astru spre apus; asfințit, scăpătat. ♦ Fig. Decădere (a unei ființe, a unui popor, a unei civilizații etc.); decadență. ◊ D. economic = regres al activității economice, manifestat prin diminuarea producției și a comerțului, pierderea locului ocupat într-o anumită perioadă într-un ansamblu economic dat, la nivel micro- sau macroeconomic, ca urmare a crizelor economice, calamităților naturale, confruntărilor sociale, politice sau militare pe plan național sau internațional. ◊ Balanță în d. = balanță în care fiecare plată produce o diminuare a conturilor. 2. (MED.) Stare sau perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizate de regresiunea generală a funcțiilor organismului și care marchează începutul senescenței.

PENDE, Nicola (1880-1970), medic italian. Prof. univ. la Cagliari, Bari și Genova. Director al Clinicii medicale din Messina (din 1922). A pus bazele Institutului de Biotipologie Ortogenetică din Genova. Lucrări de endocrinologie (amplul tratat „Endocrinologia”). M. de onoare al Acad. Române (1935).

PAVEL, Ionel S. (1897-1991, n. București), medic român. Acad. (1990), prof. univ. la București. Fondator și director (1948-1967) al Centrului de Asitență a Diabeticilor din București. Unul dintre inițiatorii studiilor sistematice de hepatologie și diabetologie clinică în România; a militat pentru organizarea asistenței medico-sanitare a diabeticilor. Cercetări asupra fiziologiei și patologiei pancreasului, a tulburărilor funcționale ale colecistului, aspura diabetului zaharat etc. („Colecistopatiile”, „Obezitatea”, „Diabetul zaharat”, „Dietetica fiziopatologică și clinică”). Membru al mai multor academii și societăți științifice străine.

PAVELCU, Vasile (1900-1991, n. Costuleni, Basarabia), psiholog român. Acad. (1974), prof. univ. la Iași. Bazându-se pe metodele experimentului mental, a celor clinice și a cazurilor, individuale, a avut contribuții importante la studiul personalității și afectivității, la statutul științific al psihologiei, al problemelor de docimologie („Psihologia personalității ”, „Funcția afectivității”, „Drama psihologiei. Eseu asupra dezvoltării psihologiei ca știință”, „Principii de docimologie”, „Motivația creației științifice”, „Cunoașterea de sine și cunoașterea personalității”).

OSLER [óuslər], Sir William (1849-1919), medic canadian. Prof. univ. la Montreal. Cercetări privind endocardita infecțioasă malignă (maladia O.) și metodele clinice de tratare.

OVARÍTĂ (< fr.; {s} lat. ovarium „ovar”) s. f. Inflamație acută sau cronică a ovarului, însoțită de cele mai multe ori de inflamația trompelor uterine (salpingo-ovarită sau anexită). ◊ O. sclerochistică = formă de o. cronică care se manifestă clinic prin semne de hiperfoliculinie.

RUSESCU, Alfred (1895-1981, n. București), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții în studiul unor boli (dermatoze, hepatite, boli alergice), în fiziologia și fiziopatologia copilului („Studiu asupra dezvoltării taliei la copii”, „Diagnosticul clinic și radiologic în pediatrie”, „Pediatria”).

LONGHIN, Scarlat (1899-1979, n. sat Doftana, jud. Bacău), medic român. M. coresp. al Acad. (1963), prof. univ. la Timișoara și București. Contribuții în tratamentul biologic al dermatomicozelor; precursor al imunoterapiei în piodermite, dermatomicoze și tuberculoze cutanate; a făcut o nouă clasificare a streptodermiilor, pe baza unor criterii patogenice și clinice. Lucrări: „Dermatologie și venerologie”, „Medicația afecțiunilor dermatologice”, „Fotodermatoze”, „Vascularite alergice cutanate”.

LUPU 1. Nicolae L. (1876-1946, n. Arsura, jud. Vaslui), medic și om politic român. Membru al Partidului Liberal (din 1907). Președinte al Partidului Țărănesc (1924-1926), la care a aderat în 1918; în 1926 a fost vicepreședinte al Partidului Național-Țărănesc. În 1927 a părăsit P.N.Ț., creând, cu adepții săi, un nou partid țărănesc. A revenit în P.N.Ț., în 1934. A luat atitudine împotriva tendințelor autoritare ale lui Carol II. Ministru de Interne (1919-1920), al Instrucțiunii (4-20 iun. 1927), al Muncii, Cooperației și Asigurărilor Sociale (1927-1928), calitate în care a contribuit la adoptarea unor legi privind ziua de lucru de 8 ore și protecția muncii femeilor și copiilor. În 1946 s-a desprins din P.N.Ț., formând Partidul Țărănesc-Democrat, care a susținut principalele măsuri inițiate de guvernul procomunist dr. Petru Groza. 2. Nicolae Gh. L. (1884-1966, n. Arsura, jud. Vaslui), medic și om politic român. Frate cu L. (1). Acad. (1948), prof. univ. la București. După decesul fratelui său, a luat conducerea Partidului Țărănesc-Democrat (1946-1948). A înființat și condus (1848-1966) Institutul de Terapeutică. Lucrări în diferite domenii ale medicinii interne („Hematologie clinică”, „Sclerozele pulmonare”, „Insuficiența aortică latentă”, „Boala reumatismală”). A promovat o mai bună organizare a învățământului medical și a muncii științifice, amenajând la Spitalul Colentina laboratoare pentru pregătirea studenților și pentru cercetare. Membru al mai multor academii și societăți științifice din străinătate.

MARCOVICI 1. Simion M. (1802-1877), cărturar român, iluminist. Prof. la Colegiul „Sf. Sava”. Promotor la predării matematicii în limba română în România. Autorul unui „Curs de retorică”; traduceri. 2. Alexandru Simion M. (1835-1886, n. București), medic român. Fiul lui M. (1). Întemeietorul învățământului de clinică medicală din România. Studii privind pleurezia, febra tifoidă, boala lui Addison etc.

EXPLORÁRE (după fr. exploration) s. f. 1. Acțiunea de a explora. 2. (GEOL.) Totalitatea cercetărilor geologice și geofizice care au drept scop stabilirea limitelor și condițiilor de zăcământ în cazul valorificării substanțelor minerale utile, precizarea structurii de detaliu a rocilor din fundament și determinarea proprietăților lor fizico-mecanice în cazul lucrărilor de fundații pentru baraje, precum și stabilirea regimului debitului, naturii, adâncimii și condițiilor de zăcământ ale apelor subterane în cazul cercetărilor hidrogeologice. E. poate fi preliminară sau de detaliu. 3. (TEHN.) Explorarea spațiului = (în radiolocație) cercetarea unei regiuni a spațiului cu ajutorul unui fascicul dirijat de unde electromagnetice, în vederea descoperirii și localizării corpurilor (țintelor) din acea regiune. Explorarea imaginii = (în televiziune) operație de examinare punct cu punct, într-o ordine dată, a unei suprafețe cu scopul captării de informații referitoare la starea locală (strălucire, culoare etc.) a unei imagini existente pe acea suprafață sau cu scopul prezentării unei imagini pe ea. 4. (MED.) Examen clinic sau de laborator efectuat pentru stabilirea diagnosticului unei boli (ex. e. funcțiilor hepatice).

*infantíl, -ă adj. (lat. infantilis, d. infans, copil). De copil mic: clinică infantilă.

FLEMING [flémiŋ], Sir Alexander (1881-1955), bacteriolog britanic. A descoperit (1929) penicilina și proprietățile bactericide, experimentată (1939) în clinică de E.B. Chain și H.W. Florey. Lucrări privind lizozimul ca element bacteriologic prezent în țesuturi și secreții. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1945), împreună cu E.B. Chain și H.W. Florey.

FLOREY [flɔri], Sir Howard Walter (1898-1968), medic britanic. Prof. univ. la Oxford. Studii și cercetări privind proprietățile terapeutice ale penicilinei, pe care, împreună cu E.B. Chain, a experimentat-o clinic (1939). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1945), împreună cu A. Fleming și E.B. Chain.

FLUORESCÉNȚĂ (< fr.) s. f. Proprietate a unor substanțe, numite fluorescente, de a emite lumină un timp foarte scurt (până la 10^-9 s) când sunt iradiate cu radiații de o anumită lungime de undă (radiații ultraviolete, radiații X etc.). Pe f. unor substanțe (sulfat de chinină, fluoresceină) se bazează unele teste clinice (fluoroscopia și fluorometria).

FLUTTER (cuv. engl.) [flátə] subst. 1. Fenomen aeroelastic propriu aparatelor aerospațiale, care constă în apariția în timpul zborului a unor oscilații, datorate interacțiunii dintre forțele aerodinamice și cele elastice exercitate asupra lor. 2. (MED.) Fluturare; vibrație sau pulsație rapidă. ◊ F. atrial = tahiaritmie atrială (200-400 contracții atriale/min) cu răspuns ventricular regulat sau neregulat, frecvența evoluând între 60 și 300 bătăi/min., în paralel cu intensitatea tulburărilor clinice.

EAKINS [éikinz], Thomas (1844-1916), pictor și sculptor american. Tablouri de gen, cu tendință academistă („Clinica dr. Gross”) și portrete („Walt Whitmann”).

EFORIE, oraș în jud. Constanța, situat pe fâșia litorală înaltă dintre L. Techirghiol și Marea Neagră; 9.295 loc. (1995). Renumit centru balneoclimateric și de odihnă format din două stațiuni (Eforie Nord și Eforie Sud), indicate pentru tratarea afecțiunilor reumatismale, neurologice periferice, respiratorii, ginecologice, rahitism, decalcifieri, anemii, a unor boli dermatologice etc. La Eforie Nord funcționează două baze de tratament (una legată de complexul hotelier Meduza, Delfinul, Steaua de Mare și alta de clinica Grand), iar la Eforie Sud, două sanatorii pentru copii (reumatologic și pentru debilitate și rahitism). În 1894, Eforia Spitalelor din București a construit primul sanatoriu care a constituit nucleul stațiunii de mai târziu. Până în 1933, când a fost declarat oraș, E. a aparținut de orașul Techirghiol. Înainte de 1950, Eforie Sud s-a numit Carmen Sylva, iar între 1950 și 1962, Vasile Roaită.

LAGACHE [lagáʃ], Daniel (1903-1972), psihanalist francez. Prof. univ. la Strasbourg și Sorbona. Unul dintre fondatorii (1958) Societății Franceze de psihanaliză. Lucrări de psihologie clinică și socială („Halucinațiile verbale și cuvântul”, „Teoria transferului”, „Psihanaliza”).

LAVERAN [lavrã], Charles-Louis-Alphonse (1845-1922), medic militar francez. Prof. univ. la Paris. A studiat malaria în Algeria (1878-1883), descoperind agentul cauzal al acesteia („Tratat de paludism”). Din 1896, s-a dedicat cercetării bolilor tropicale în cadrul Institutului Pasteur. Alte lucrări: „Noi elemente de patologie și clinică medicală”, „Tratat de igienă militară”, „Tripanosome și tripanosomiaze”. M. de onoare al Acad. Române (1914). Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1907).

LIMFÓM (< fr.) s. m. Nume generic pentru proliferarea, adesea malignă, a unui țesut limfoid. ◊ L. mediteranean = sindrom de malabsorbție ce apare la tineri (15-30 de ani) din ținuturile M. Mediterane, manifestat clinic prin diaree, dureri abdominale și scădere importantă în greutate; evoluția este mortală în 1-4 ani.

MARINESCU, Gheorghe (1863-1938, n. București), medic român. Acad. (1905), prof. univ. la București. Fondatorul școlii românești de neurologie. A aplicat, printre primii din lume în neurologie, metode histologice și metoda anatomoclinică în cercetarea științifică. Contribuții originale în domeniul fiziologiei, histologiei și clinicii sistemului nervos (ex. teoria troficității reflexe, chinetoplasma, cromatoliza, neuronofagia). Deschizător de drumuri în cercetarea histochimică a sistemului nervos, precum și metoda reflexelor condiționate în studiul isteriei, epilepsiei, nevrozelor („Studii asupra evoluției și involuției celulei nervoase”, „Celula nervoasă”, „Date și cercetări noi asupra biologiei nervoase”). A utilizat primul radiografia pentru studierea scheletului mâinii în acromegalie (1896) și pentru prima dată în lume, cinematografia în cercetarea științifică, studiind tulburările mersului (1898). A folosit metoda reflexelor condiționate (primul după Pavlov) în aprofundarea studiilor studiilor de de dinamică a proceselor neuropsihice („Les reflexes conditionnés”). Concepția sa biologică și filozofică asupra mecanismelor îmbătrânirii a fost prezentată într-o serie de lucrări („Bătrânețe și reîntinerire”, „Materia, viața și celula”, „Determinism și cauzalitate în domeniul biologiei”). Monografii („Viața, sufletul și opera lui Pasteur”).

MILCU, Ștefan-Marius (1903-1997, n. Craiova), medic, biolog și antropolog român. Acad. (1948), prof. univ. la București. Președinte al Secției de Științe Medicale a Academiei (1974-1990). Rector al Institutului de Medicină și Farmacie din București (1953-1955); director al Institutului de Endocrinologie „C.I. Parhon” (1957-1977). Creatorul endocrinologiei moderne în România; pionier al aplicării izotopilor radioctivi în endocrinologie. Cercetări teoretice, experimentale și clinice în domenii ca: biologia epifizei, timusului, tiroidei, gonadelor, gușii endemice („Gușa endemică”, „Bolile endocrine”). Lucrări de genetică („Genetica umană”, „Endocrinopatiile genetice”). A introdus în antropologie metoda de investigare medico-socială („Introducere în antropologie”, „Antropologia în contextul culturii”). Membru al unor academii și societăți științifice străine.

MORENO, Jacob Levy (1892-1974, n. București), sociolog și psihiatru american originar din România. Creatorul psihoterapiei de grup, sub formele axiodramei, psihodramei, sociodramei și al sociometriei. A experimentat modalitățile de eliberare a spontaneității și a creativității de sine a individului, tehnici de grup aplicabile atât în domeniul clinic-terapeutic, cât și în cel educativ-formativ („Cine va supraviețui?”, „Sociometria și cunoașterea omului”, „Psihodrama”).

NANU-MUSCEL, Ioan (1862-1938, n. Câmpulung), medic român. Prof. univ. la București. Contribuții în domeniile semiologiei, holerei, pneumoniei, febrei recurente („Clinici medicale”, în colab.).

NEVRÓZĂ (< fr.) s. f. Tulburare mentală fără substrat organic (cerebral), cauzată de traume psihice, surmenaj intelectual, în care pacientul păstrează contactul cu realitatea exterioară. Debutează într-un moment distinct al vârstei adulte. Ea nu afectează funcțiile esențiale ale personalității, iar subiectul o trăiește conștient și dureros, neputând-o depăși voluntar. Principalele forme clinice de n. sunt isteria, n. fobică, n. obsesională. Sin. nevropatie (2).

NIEMEYER [ní:majər], Oscar (pseud. lui O.N. Soares Fieho) (n. 1907), arhitect și urbanist brazilian. Principalul reprezentant al arhitecturii moderne în Brazilia. Influențat de Le Corbusier, ale cărui principii le adaptează condițiilor locale, creația sa se caracterizează prin plasticitatea și varietatea formelor simple (Yacht Club la Pampulha, Clinica Sul America la Río de Janeiro). Împreună cu Lúcio Costa a elaborat (1956) planul construcției orașului Brasilia. A colaborat la construcția clădirii O.N.U. din New York.

PALPÁRE (< palpa) s. f. 1. Procedeu de examinare clinică a bolnavului, făcut de către medic printr-o ușoară presiune cu degetele sau palmele asupra unei regiuni a corpului, pentru a determina limitele, consistența și sensibilitatea unor țesuturi și organe, prezența unor vibrații normale sau anormale, a unor formațiuni patologice etc. 2. (TEHN.) Examinare a suprafețelor unui corp solid, cu mâna sau cu un palpator, pentru a se verifica netezimea lor după prelucrare (fină).

PÉAN, Jules-Émile (1830-1898), chirurg francez. A introdus procedee și noi instrumente (pensă hemostatică cu cremalieră) revoluționând tehnica chirurgicală a hemostazelor. A efectuat prima splinoectomie. Considerat întemeietorul chirurgiei ginecologice („Lecții de clinică chirurgicală”, „Diagnosticul și tratamentul tumorilor abdomenului și ale bazinului”).

POPA, Constantin (n. 1938, Stroești, jud. Vâlcea), medic român. Acad. (2003), prof. univ. la București. A înființat primul laborator de hemodinamică și metabolism cerebral (1974) și primul institut de boli cardiovasculare, al cărui director este de la creare (1995). Lucrări teoretice aplicative („Medicina nucleară și diagnosticul clinic”, „Metode de neurofiziologie clinică”, „Tomografia computerizată de monoemisie și de transmisie”, „Diagnosticul neurologic”).

POPESCU, Irinel (n. 1953, Filiași), medic român. Prof. univ. la București. Director medical al Institutului Clinic Fundeni. Specialist în chirurgie hepatică și transplant. A realizat în premieră națională transplantul hepatic cu ficat întreg și cu ficat împărțit, precum și alte intervenții chirurgicale deosebit de dificile. Lucrări: „Tumorile intestinului subțire”, „Supurațiile pancreatice și peripancreatice”, „Peritonitele acute” – toate în colab.

HAȚIEGANU 1. Emil H. (1878-1959, n. Tritenii de Sus, jud. Cluj), jurist și om politic român. M. de onoare al Acad. (1945). Prof. univ. la Cluj. Membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei. Membru marcant al Partidului Național Țărănesc. În 1940, rămas în partea ocupată a Transilvaniei, este ales în fruntea comunității naționale a românilor; a fost arestat și deținut la Budapesta și Györ (1944-1945). De mai multe ori ministru, ultima dată ca reprezentant al P.N.Ț. (ministru de stat în guvernul Groza, 1946). Deținut politic (1948-1955). 2. Iuliu H. (1885-1959, n. sat Dârja, jud. Cluj), medic român. Frate cu H. (1). Acad. (1955), prof. univ. la Cluj, unde a creat o prestigioasă școală de medicină internă. Cercetări privind formele viscerale ale sifilisului („Sifilisul visceral medical”), diverse afecțiuni ale tubului digestiv, tulburările psihosomatice la femeie („Clinică și patologie medicală”). Împreună cu I. Goia, a condus redactarea unui important tratat de semiotică și patologie medicală.

IONESCU, Agrippa (1925-2003, n. București), chirurg român. Prof. univ. la București. Lucrări privind tratamentul arsurilor, traumatismelor extremităților, malformațiilor membrelor („Particularitățile tratamentului șocului cu arsuri”, „Studiul apariției complicațiilor în arsuri”, „Câteva considerații genetice asupra piciorului strâmb congenital”, în colab., „Aspecte clinice și terapeutice în electrocutările grave ale extremităților”). A organizat prima clinică de chirurgie plastică și reparatorie din România.

IONESCU, Dimitrie (Mitică) (1876-1929, n. București), medic și farmacolog român. Prof. univ. la Iași și la București. Cercetări clinice experimentale privind patogenia anghinei pectorale și a metabolismului glucidelor. Lucrări: „Farmacologia ca știință biologică experimentală”, „Asupra existenței de fibre augmentatrice în pneumogastricul mamiferelor”.

*triclíniŭ n. (vgr. triklinion și triklinon, d. treis, treĭ, și kline, pat; lat. triclinium. V. clinic). Sofragerie cu treĭ divanurĭ la vechiĭ Grecĭ și Romanĭ.

JUVARA, Ioan Jak René (1913-1996, n. București), medic român. M. de onoare al Acad. (1992), prof. univ. la București. Nepotul lui Ernest J. Creator al unei prestigioase școli de chirurgie, formând numeroși specialiști. Lucrări de clinică și tehnică chirurgicală („Chirurgia pancreasului”, „Boala hepato-biliară postoperatorie”). A realizat numeroase tehnici operatorii originale, precum și o serie de inovații în domeniul aparaturii medicale. Memorii.

KALINDERU 1. Nicolae K. (1835-1902, n. București), medic român. M. coresp. al Acad. (1890), prof. univ. la București. Cercetări valoroase privind tratamentul pleureziei pulmonare, leziunile tuberculoase și meningita tuberculoasă la adulți („Despre pleurezia purulentă și în particular despre tratamentul ei”, „Despre meningita tuberculoasă la adulți”). A inițiat, împreună cu V. Babeș, studii morfopatologice, bacteriologice și clinice de histologie, microbiologie, diagnostic și epidemiologie a leprei („Memoriu asupra leprei în România”, „Lepra anestezică”). A înființat primele laboratoare permanente de investigații clinice din România și a întemeiat azilul de leproși de la Răchitoasa. Colecționar de artă. 2. Ion K. (1840-1913, n. București), jurist și publicist român. Frate cu K. (1). Acad. (1893); președinte (1904-1907) al Acad. Române. Lucrări privind dreptul roman și istoria Imperiului Roman („Droit prétorien et réponse des prudents”, „Viața municipală la Pompei”, „Din viața romană. Societatea înaltă pe vremea lui Pliniu cel Tânăr”). Pe baza testamentului său, în 1916, a fost inaugurat Muzeul „Kalinderu”, în care a fost inclusă și colecția de artă a fratelui său, Nicolae.

KELLY [kéli], Howard Atwood (1858-1943), medic american. Prof. univ. la Baltimore. A organizat școala medicală de la „J. Kopkins University” și a condus clinica de ginecologie a Spitalului universitar. A efectuat primele rectoscopii (1903). Pionier în tratamentul cu radiu al cancerului. Lucrări: „Ginecologie operatorie”, „Ginecologie medicală”. M. coresp. al Acad. Române (1921).

KRAEPELIN [krépəlin], Emil (1865-1926), psihiatru german. Prof. univ. la Dorpat, Heidelberg și München. Unul dintre fondatorii nosologiei psihiatriei moderne. A propus o sistematizare larg acceptată a psihozelor. Lucrări de psihiatrie privind demența precoce și psihoza maniaco-depresivă („Compendiu de psihiatrie”, „Introducere în clinica psihiatrică”) și de psihologie experimentală.

KREINDLER, Arthur (1900-1988, n. București), medic român. Acad. (1948), prof. univ. la București. Elev al lui Gh. Marinescu. A propus o nouă clasificare a formelor clinice de nevroză astenică. Cercetări privind anatomia funcțională a sistemului nervos, fiziologia și fiziopatologia creierului, mecanismele accidentelor vasculare cerebrale („Neurologia”, „Structura și funcțiile sistemului nervos central”, „Agnozii și apraxii”). Și-a legat numele de efectuarea primelor encefalografii din România.

clinic adj. m., pl. clinici; f. clinică, pl. clinice

clinică s. f., g.-d. art. clinicii; pl. clinici

clinic a. ce ține de clinică: învățământ clinic.

clinică f. 1. învățământul medicinei lângă patul bolnavilor: curs de clinică; 2. spital unde se învață a cunoaște și a îngriji pe bolnavi.

infantil a. de. copil mic: clinică infantilă.

Boerhaave m. (cit. Burhav), celebru medic olandez și profesor la Leyda, fundatorul învățământului clinic (1668-1738).

DANIELOPOLU, Daniel (1884-1955, n. București), fiziolog, clinician și farmacolog român. Acad. (1948), prof. univ. la București. Primul care a experimentat interdependența dintre sistemul nervos somatic și cel vegetativ, atribuind un rol coordonator scoarței cerebrale. A imaginat și a introdus metoda viscerografică în medicina experimentală și în clinică. Contribuții la studiul gușei endemice și al profilaxiei acesteia cu sare iodată, al anginei pectorale, al acțiunii nespecifice a medicamentelor. A creat primele laboratoare de fiziologie pe lângă clinicile medicale din țara noastră. Precursor al teoriei sistemelor biologice și al medicinii cibernetice (1928). Op. pr.: „Metoda viscerografică”, „Sistemul nervos al vieții vegetative”, „Probleme de farmacodinamie nespecifică”.

DAUSSET [dosé], Jean (1916-2009), medic francez. Prof. univ. la Paris. Inițiator al cercetărilor privind acceptarea sau respingerea țesuturilor și organelor grefate. Lucrări în domeniul hematologiei clinice și al transplantelor. Contribuții la definirea sistemului major de histocompatibilitate (HLA) la om. Premiul Nobel pentru fiziologie și medicină (1980), împreună cu B. Benacerraf și G. Snell.

ACCES, (1) accesuri, (2) accese, s. n. 1. Posibilitate de a pătrunde, drept de a ajunge până într-un loc sau până la o persoană; p. ext. intrare. ◊ Cale (sau drum, șosea) de acces = drum care face legătura cu o șosea importantă, cu o localitate etc. Rampă de acces = porțiune de drum în pantă care permite urcarea vehiculelor pe o șosea mai înaltă, pe un pod etc. ◊ Expr. A (nu) avea acces = a (nu) avea permisiunea să meargă undeva, a (nu) avea voie să pătrundă undeva. 2. Ansamblu de tulburări clinice ale organismului care se manifestă brusc, în stare de sănătate aparentă și care se repetă de obicei la intervale variate. ♦ Izbucnire violentă (și trecătoare) a unei stări sufletești. – Din fr. accès, lat. accessus.

ASIMPTOMATIC, -Ă, asimptomatici, -ce, adj. (Med.; despre boli) Care nu prezintă simptom clinic – Din fr. asymptomatique.

TUBAJ, tubaje, s. n. (Med.) Metodă de examen clinic care constă în introducerea unui tub de cauciuc sau metalic în stomac sau în duoden pentru extragerea și analiza sucurilor respective. ♦ Tubaj laringian = introducerea unui tub metalic în laringe în caz de asfixie. – Din fr. tubage.

OBSERVAȚIE, observații, s. f. 1. Procedeu al cunoașterii științifice care constă în contemplarea metodică și intenționată a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmărire; spec. supraveghere medicală (a unui bolnav). Bolnav ținut sub observație. ◊ Foaie de observație = formular în care se notează istoricul și descrierea bolii, rezultatele examenului clinic și al analizelor de laborator, evoluția bolii și fazele tratamentului urmat de bolnav în timpul spitalizării acestuia. 2. Remarcă, constatare. 3. Obiecție critică; p. ext. mustrare, dojană, reproș. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.

SECUNDAR², -Ă, secundari, -e, adj. 1. Care ocupă locul al doilea (în timp) într-o succesiune. ◊ Eră secundară = a doua eră geologică, caracterizată prin apariția primelor păsări, a mamiferelor și peștilor osoși; era mezozoică. (Ieșit din uz) Curs secundar = ciclu școlar care urma după ciclul primar. (Ieșit din uz) Profesor secundar = profesor care predă în cursul secundar. Sifilis secundar = sifilis aflat în a doua fază, caracterizat prin apariția unor erupții pe piele. 2. Care se plasează pe al doilea plan din punct de vedere al importanței; de mai mică importanță. ◊ (Gram.) Propoziție secundară (și substantivat, f.) = propoziție care nu este de sine stătătoare, depinzând în frază de propoziția principală (din punctul de vedere al înțelesului). Medic secundar (și substantivat, m.) = medic care, în urma unui concurs, este admis să lucreze într-o clinică între 3 și 5 ani, în vederea specializării sale. Fenomen secundar = fenomen patologic puțin important, care apare în cursul unei boli, ca efect al fenomenelor ei caracteristice și care nu influențează cursul bolii. – Din fr. secondaire, lat. secundarius.2

SIMPTOMATOLOGIE s. f. Totalitate a manifestărilor clinice și de laborator ale unei boli, care permit diagnosticarea bolii respective și diferențierea ei de alte afecțiuni; parte a medicinei care studiază simptomele bolilor; semiologie. – Din fr. symptomatologie.

CRUP s. n. Obstrucție a laringelui manifestată clinic prin respirație sufocantă și printr-o tuse răgușită, uneori cu formare de false membrane; gușter. – Din fr. croup.

RECIDIVA, recidivez, vb. I. Intranz. 1. (Jur.) A comite o infracțiune după ce mai fusese condamnat o dată, pentru săvârșirea altei infracțiuni. 2. (Med.; despre o boală) A se manifesta din nou după o vindecare clinică; a reapărea, a reveni. – Din fr. récidiver.

RECIDIVĂ, recidive, s. f. 1. Săvârșire de către o persoană, în anumite condiții, a unei noi infracțiuni pentru care legea penală prevede pedepse privative de libertate. 2. (Med.) Reapariție, revenire a unei boli după ce aceasta s-a vindecat clinic; recădere. – Din fr. récidive.

DECLIN, declinuri, s. n. 1. Coborâre a unui astru pe bolta cerului înspre apus; asfințire, scăpătare. ♦ Fig. Sfârșitul unei glorii, al unei puteri aparținând unei persoane, unui popor, unei civilizații etc.; decădere. 2. (Med.) Perioadă a unei boli în care simptomele clinice scad gradat în intensitate. ♦ Perioadă a vieții caracterizată de regresiunea funcțiilor organismului, care marchează începutul senescenței. – Din fr. déclin.

DIAGNOSTIC, diagnostice, s. n. Identificarea unei afecțiuni, pe baza datelor clinice și a examenelor de laborator; diagnoză. [Pr.: di-ag-] – Din fr. diagnostic.

PROPEDEUTICĂ s. f. 1. Disciplină care constituie o introducere necesară în studiul unei alte discipline. 2. Ramură a medicinei care are ca obiect învățământul pregătitor clinic. [Acc. și: propedeutică] – Din fr. propedéutique.

HIPOTIROIDIE, hipotiroidii, s. f. Stare patologică cauzată de reducerea secreției tiroide și manifestată clinic prin mixedem la adulți și cretinism la copii; hipotiroidism. [Pr.: -ro-i-] – Din fr. hypothyroïdie.

NEURASTENIE, neurastenii, s. f. Formă clinică de nevroză manifestată prin dureri de cap, insomnie, oboseală, depresie psihică, anxietate, palpitații, sufocări etc. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurasthénie.

BALNEOLOGIC, -Ă, balneologici, -e, adj. Referitor la balneologie, de balneologie. Clinică balneologică. – Pronunțat: -ne-o-.

DERMATOLOGIC, -Ă, dermatologici, -e, adj. De dermatologie, privitor la dermatologie. Clinica dermatologică.

CHIRURGICAL, -Ă, chirurgicali, -e, adj. Care se referă la chirurgie, care se realizează cu ajutorul chirurgiei. Clinică chirurgicală. Operație chirurgicală. ▭ Prin ungherele odăilor... străluceau dulapuri de sticlă, cu clești, cuțite, forfeci chirurgicale. DUMITRIU, N. 236.

CLINIC, -Ă, clinici, -e, adj. Făcut în cadrul clinicii; de clinică. Examen clinic. Tratament clinic.

CLINICĂ, clinici, s. f. Așezămînt spitalicesc sau secție într-un spital care servește și ca loc de cercetări științifice sau de învățămînt practic pentru studenți. Clinică oftalmologică.

CLINICIAN, -Ă, clinicieni, -e, s. m. și f. Medic care lucrează într-o clinică. Un bun clinician. – Pronunțat: -ci-an.

INFANTIL, -Ă, infantili, -e, adj. 1. De copii, pentru copii, referitor la copii. Clinică infantilă. ▭ În urma acțiunii sistematice întreprinse de puterea populară în vederea ocrotirii sănătății publice, s-a ajuns la o scădere fără precedent în țara noastră a mortalității generale și a mortalității infantile. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. ◊ Paralizie infantilă = boală cu caracter epidemic, produsă de un virus care atinge mai ales pe copii și care produce paralizia anumitor mușchi. 2. (Rar) Fig. Lipsit de seriozitate, neserios, copilăresc. Aceasta e o infamie, O născocire infantilă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 97.

INTERNA, internez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la bolnavi) A instala pentru tratament într-un spital. Omul a cerut un răgaz de două zile, să-și interneze mama într-o clinică oculistică, în așteptarea unei operații. C. PETRESCU, A. 319. ◊ Refl. S-a internat în spital pentru a se supune unei operații. 2. A închide pe cineva într-un lagăr.

LABORATOR, laboratoare, s. n. Local sau încăpere prevăzută cu instalații speciale, aparate și instrumente, pentru experiențe științifice și lucrări practice în domeniul științelor experimentale și al tehnicii sau pentru prepararea unor produse de uz comun. Își lipi obrazul de fereastra laboratorului oțelăriei și părăsi platforma. CĂLUGĂRU, O. P. 120. Un cartier întreg din Leningrad e rezervat laboratoarelor și clinicelor medicale. STANCU, U.R.S.S. 127. Cabina doctorului era, în miniatură, o farmacie, laborator și bibliotecă. BART, E. 219. ◊ Fig. Nu putem intra aici, în amănunt, în descrierea laboratorului de creație al lui Caragiale. L. ROM. 1953, nr. 1, 53. Țara Făgărașului este un vast laborator de poezie populară. BOGZA, C. O. 275. – Variantă: laboratoriu, laboratorii (BOGZA, C. O. 230), s. n.

OCULISTIC, -Ă, oculistici, -e, adj. (Neobișnuit) De ochi. A cerut un răgaz de două zile, să-și interneze mama într-o clinică oculistică în așteptarea unei operații. C. PETRESCU, A. 319.

OFTALMOLOGIC, -Ă, oftalmologiei, -e, adj. Care se referă la oftalmologie, de oftalmologie. Clinică oftalmologică.

OPERATOR, -OARE, operatori, -oare, s. m. și f. 1. Persoană care supraveghează funcționarea unei mașini de lucru, a unui aparat, sau efectuează diverse operații cu acestea. V. manipulant. Operatorii filmează aceste sute de mii de oameni care roiesc prin poienele pădurii. STANCU, U.R.S.S. 169. 2. Persoană care face anumite operații (mai ales chirurgicale); chirurg. Clinica are un foarte bun operator.

OPERAȚIE, operații, s. f. 1. Activitate efectuată de unul sau mai mulți oameni, de obicei calificați, sau acțiune efectuată de un aparat, o mașină etc. în cadrul unei munci specifice; p. ext. lucrare. Scoase beșica de porc și luleaua pentru o lungă și migăloasă operație. SADOVEANU, O. VIII 96. Cum, izbucni căpitanul, d-voastră împiedicați operația vaporului pentru un cîine? BART, S. M. 103. 2. Acțiune terapeutică chirurgicală, efectuată asupra unui organ sau a unui țesut bolnav; intervenție chirurgicală. Medicii de la clinică cred că va mai fi nevoie de o operație peste o lună. C. PETRESCU, A. 322. În profesia mea de hirurg am făcut și am văzut grele și dureroase operații. NEGRUZZI, S. I 295. 3. Acțiune militară de amploare în vederea realizării unui plan strategic sau a sarcinilor subordonate acestuia. Operație în spatele inamicului. 4. Efectuarea unei tranzacții financiare sau comerciale; înregistrarea acesteia într-un registru. Operație de schimb. 5. Regulă după care se face un calcul sau o socoteală aritmetică (sau matematică). Cele patru operații aritmetice simple sînt: adunarea, scăderea, înmulțirea și împărțirea. ♦ Efectuare a unui calcul.- Variantă: operațiune (DUMITRIU, B. F. 131, HASDEU, I. V. 133) s. f.

PARATIFOID, -Ă, paratifoizi, -de, adj. (Numai în expr.) Febră paratifoidă = boală contagioasă cauzată de bacili paratifici, înrudiți cu bacilul tific, și avînd o evoluție clinică asemănătoare cu a febrei tifoide.

REGRETABIL, -Ă, regretabili, -e, adj. (Despre o faptă, o situație etc.) Care provoacă părere de rău; (vrednic) de regret, de regretat. Singurul lucru regretabil a fost că se afla clinica mea în reparație. C. PETRESCU, C. V. 206. E regretabil că cei în drept n-au luat măsuri generale în privința aceasta, ca să se evite situațiile delicate. REBREANU, P. S. 125. Straniu și regretabil rezultat. GHEREA, ST. CR. II 272.

REPARAȚIE, reparații, s. f. 1. Ansamblu de operații efectuate asupra unui lucru stricat, uzat, pentru a-l readuce în stare bună, pentru a-l face din nou utilizabil. Singurul lucru regretabil a fost că se afla clinica mea în reparație și nu te-am putut scuti pe dumneata de atîtea nopți grele. C. PETRESCU, C. V. 206. ◊ Reparație capitală v. capital² (1). 2. Fig. (Franțuzism) Satisfacție pentru o ofensă. – Variantă: reparațiune (CARAGIALE, O. VII 59) s. f.

PSIHIATRIC, -Ă, psihiatrici, -e, adj. Care privește psihiatria, care se referă la psihiatrie. Clinică psihiatrică. – Pronunțat: -hi-a-.

SIMPTOM, simptome, s. n. Manifestare, semn, indiciu caracteristic unei stări patologice sau unui proces fiziologic al organismului sau, fig., al oricărei stări anormale individuale sau sociale. Modul de acțiune a acestui microorganism, care produce diverse simptome clinice, este necunoscut. BABEȘ, O. A. I 342. Și-a întrerupt întrebările atunci, fiindcă i s-au părut primele simptome ale lașității. REBREANU, R. II 188. Nici concepțiile filozofice, nici cutare ori cutare credință religioasă nu pot fi pricina unor anomalii spirituale, ca pesimismul, decepționismul; căci aceste concepții și credinți religioase sînt simptome că societatea e bolnavă. GHEREA, ST. CR. I 67. Această urîtă maladie își atacă victima pe furiș. După primele simptome, pacientul cade la pat. CARAGIALE, O. VII 46. Această moliciune de simțimînt este simptomul unei boale. BOLINTINEANU, O. 442.

SCHIZOFRENÍE (< fr.; {s} schizo + gr. phren „spirit”) s. f. Boală cronică, caracterizată prin destructurarea progresivă a funcțiunilor psihice (afectivitate, intelect, voință), care duce la pierderea contactului cu realitatea. Îmbracă numeroase forme clinice, constituind de fapt un grup de afecțiuni cu simptome foarte diverse. Se caracterizează prin disociere mintală, respectiv discordanță afectivă (lipsă de armonie între sentimente și expresia lor), limbaj incoerent, dezorganizat. În unele forme apar idei delirante bizare, delir de grandoare sau de persecuție, halucinații auditive, gîndire accentuat ilogică, afectivitate neadecvată, repliere autistică (retragere în sine și ruperea contactului cu lumea exterioară). Prin tratament adecvat (neuroleptice, psihoterapie, socioterapie) poate fi ținută sub control, permițând bolnavului să-și găsească un anumit echilibru. Psihiatrul german Emil Kraepelin a descris, în 1899, primul simptomele maladiei, distingând-o de psihozele maniaco-depresive.