ANHIDRIDĂ, anhidride, s. f. 1. Substanță anorganică care, reacționând cu apa, formează un acid. 2. Substanță organică rezultată de obicei prin eliminarea unei molecule de apă dintre doua grupări carboxil. ♦ Anhidridă carbonică = bioxid de carbon. Anhidridă acetică = lichid incolor cu miros ințepător, întrebuințat la fabricarea coloranților, medicamentelor, acetatului de celuloză, etc. – Din fr. anhydride

CALCIMETRU, calcimetre, s. n. Aparat de laborator care determină bioxidul de carbon din carburanți. – Din fr. calcimètre.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe, care, la maturitate, se deschide de la sine, punând semințele în libertate; măciucă (3), măciulie (2). 2. înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tinichea cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșeizat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. – Din fr. capsule, lat. capsula.

CARBOGAZOASĂ, carbogazoase, adj. (În sintagma) Apă carbogazoasă = apă minerală care conține o cantitate de bioxid de carbon dizolvat; apă gazoasă. – Carbo(n) + gazoasă.

CARBOGEN s. n. Amestec de bioxid de carbon în oxigen, utilizat mai ales în tratamentul asfixiilor. – Din fr. carbogène.

CARBOHEMOGLOBINĂ s. f. Compus instabil care se formează în sânge, în proporție foarte mică, din bioxid de carbon și hemoglobină. – Din fr. carbohémoglobine.

CARBOMETRU, carbometre, s. n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon. – Din fr. carbomètre.

CARBONATARE s. f. Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat. – După fr. carbonation.

CARBONIC, -Ă, carbonici, -ce, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab care se obține prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă; (impr.) bioxid de carbon. – Din fr. carbonique.

CARBOXILAZĂ, carboxilaze, s. f. Enzimă care catalizează eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi. – Din fr. carboxylase.

HEMATOZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul introdus în plămâni în timpul respirației; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

KALIPATRON, kalipatroane, s. n. Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu și încorporată în masca de protecție, care servește la regenerarea aerului (prin reținerea bioxidului de carbon și a apei) și care este folosită în mine. [Sil. -tron] – Din germ. Kalipatron.

ZĂPADĂ, zăpezi, s. f. 1. Precipitație atmosferică solidă, sub formă de fulgi albi, alcătuiți din cristale de apă înghețată; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0° C; omăt, nea, ninsoare. 2. (Chim.; în sintagma) Zăpadă carbonică = bioxid de carbon în stare solidă. – Cf. sl. zapadati „a cădea”.

CLOROFILIANĂ, clorofiliene, adj. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu bioxidul de carbon din aer; fotosinteză. [Pr.: -li-a-] – Din fr. chlorophyllien.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva cu altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură). ◊ (Tehn.) Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, fabricată izolat de acesta și menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată, a mecanismului. (Fiziol.); Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sânge oxigenul și se elimină bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj., adv. Cu schimbul = (care apare, intervine etc.) când unul, când altul, pe rând. (Mil., în trecut) Trupă cu schimbul = trupă în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic și pe rând (în intervale fiind lăsați la vatră). ◊ Expr. Schimb de cuvinte = discuție aprinsă, ceartă. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua altul în locul lui; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. ◊ Loc. adv. În schimb = drept compensație, ca echivalent. ◊ Loc. prep. În schimbul... = în locul..., pentru... ♦ (Concr.) Ceea ce se primește, se obține în locul a ceea ce s-a cedat; echivalent, compensație. ♦ Transformare a unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constând din alte monede. ◊ Casă de schimb = întreprindere comercială care se ocupă cu schimbarea banilor. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o sumă de bani celui indicat în act. Agent de schimb = persoană intermediară care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Fiz.) Trecere a unei energii, a unei sarcini electrice, a unei particule etc. de la un sistem fizic la altul, dintr-o parte în alta. 4. Totalitatea lucrătorilor, funcționarilor etc. care se găsesc în același interval de timp la lucru într-o secție, într-un serviciu etc. în care lucrează mai multe rânduri de angajați; echipă de lucrători sau persoane care, după un interval de timp determinat, înlocuiește sau este înlocuita în muncă de altă echipă sau de altă persoană; interval de timp cât lucrează astfel o echipă sau o persoană. 5. (Mai ales la pl.) Rufărie de corp (sau de pat) care înlocuiește pe cea murdară; primeneli. – Din schimba (derivat regresiv).

FOTOSINTEZĂ, fotosinteze, s. f. Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanțele organice din bioxid de carbon și apă cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofilă și eliberează oxigen; asimilație clorofiliană. – Din fr. photosynthèse.

ASIMILAȚIE, asimilații, s. f. 1. (Fiziol.) Fază a metabolismului în care materiile nutritive introduse în organism sunt transformate În substanțe proprii acestuia. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează (cu ajutorul luminii absorbite de clorofilă) substanțele organice din bioxidul de carbon și din apă și eliberează oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influența altuia, aflat în apropiere. – Din fr. assimilation, lat. assimilatio, -onis.

PRAF, (2, 3) prafuri, s. n. 1. Material format din particule solide foarte fine, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc.; pulbere, colb. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a) a sfărâma în bucăți; a distruge; b) (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui fără rost; c) (fam.) a învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, a-i anula argumentele; a impresiona profund (prin cele ce spune sau face); a epata. A (se) face praf și pulbere sau a (se) preface în praf = a (se) distruge complet, a nu mai rămâne nimic. A se alege praful sau nu se alege nici praful, a nu rămâne nici praf = a fi complet distrus, nimicit; a fi ucis. A arunca (cu) praf în ochii cuiva = a încerca să înșele pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât sunt în realitate, a induce în eroare. A se face praf pentru cineva = a-i purta cuiva o mare grijă, a face tot posibilul pentru cineva. Praful de pe tobă = nimic. 2. (De obicei urmat de determinări) Nume dat diferitelor materiale solide reduse la starea de particule foarte fine și care sunt folosite în diferite scopuri. ◊ Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Praf de spumă = preparat care produce în contact cu apa o spumă și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile, prin bioxidul de carbon pe care îl degajează. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf de mătase = substanță cu aspect lucios, preparată din mică¹ pisată, folosită la zugrăveli. Praf hidrofob = material pulverulent, neinflamabil și imputrescibil, obținut din cenușa de la termocentrale cu adaosuri de păcură, folosit pentru hidroizolări. 3. Spec. Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (pop.) doză dintr-un astfel de medicament. ◊ (Arg.) Praf alb = cocaină. 4. (Pop.) Polen. [Var.: (înv. și reg.) prav s. n.] – Din sl. prachŭ.

MOFETĂ, mofete, s. f. Produs gazos, constituit în cea mai mare parte din bioxid de carbon, degajat prin crăpăturile scoarței terestre în fazele finale ale activității vulcanice. – Din it. mofeta, fr. mofette.

RESPIRA, respir, vb. I. Intranz. 1. A introduce în plămâni, prin inspirație, aer și a da afară, prin expirație, bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderile care au loc în organism; a răsufla. 2. Fig. A răspândi, a revărsa, a degaja. – Din fr. respirer, lat., it. respirare.

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Totalitatea proceselor fiziologice prin care se realizează schimbul de gaze (absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră aerul ambiant conținând oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. ◊ Respirație artificială = mijloc de reanimare care constă în efectuarea unui ansamblu de mișcări ce se execută asupra corpului unei persoane, pentru a provoca reluarea mișcărilor respiratorii normale, întrerupte în caz de asfixiere, sincopă etc., în vederea introducerii și scoaterii alternative și ritmice a aerului din plămâni. Operă (sau studiu, lucrare) de largă respirație = operă (sau studiu, lucrare) de mare amploare, complexă. ♦ Aerul respirat; suflare. – Din fr. respiration, lat. respiratio.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon care se degajează din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nici o garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

SIFON, sifoane, s. n. 1. Tub în formă de U răsturnat folosit pentru a face ca un lichid să treacă de la un nivel la alt nivel, pe deasupra unui obstacol care împiedică scurgerea liberă a lichidului. 2. Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3. Butelie etanșă de sticlă, de material plastic etc., cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune a apei acidulate cu bioxid de carbon; p. ext. apă gazoasă obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile. 4. Aparat pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 5. Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie la unele animale acvatice inferioare. – Din fr. siphon, lat. sipho, -onis, germ. Siphon.

SIFONA, sifonez, vb. I. Tranz. 1. A trece un lichid dintr-un vas în altul cu ajutorul sifonului (1). 2. A turna un material într-un tipar cu ajutorul sifonului (1). 3. A acidula un lichid cu bioxid de carbon. – Din fr. siphonner.

SOLFATARĂ, solfatare, s. f. Emanație vulcanică constituită mai ales din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. – Din fr. solfatare, it. solfatara.

SPIROGRAF, spirografe, s. n. Aparat care înregistrează mișcările respiratorii și efectuează măsurarea cantitativă a oxigenului inspirat și a bioxidului de carbon expirat. – Din fr. spirographe.

ACID s. (CHIM., FARM.) acid acetic = acid etanoic; acid acetilsalicilic v. aspirină; acid aminobenzoic v. acid antranilic; acid antimonic = acid hexahidroantimonic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic v. vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă tare, (prin Ban.) apă vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic v. fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămâie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbituric v. veronal; acid ditionos = acid hidrosulfuros; acid etanoic v. acid acetic; acid fenic v. fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid glutamic = glutacid; acid hexahidroantimonic v. acid antimonic; acid hidrosulfuros v. acid ditionos; acid nalidixic v. negram; acid nicotinic v. vitamina PP; acid nitric v. acid azotic; acid nitros v. acid azotos; acid ortofosforic v. acid fosforic; acid ortosilicic v. acid silicic; acid paraaminobenzoic v. vitamina H1; acid paraaminosalicilic v. pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic v. pirogalol; acid prusic v. acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folic; acid rodanhidric v. acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric v. hidrogen sulfurat; acid sulfocianhidric v. acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans v. oleum; acid tanic v. tanin; acid tartric v. acid citric; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

ANHIDRIDĂ s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă v. arsenic; anhidridă azotică v. pentoxid de azot; anhidridă carbonică v. bioxid de carbon; anhidridă fosforică v. pentoxid de fosfor; anhidridă sulfurică v. trioxid de sulf; anhidridă sulfuroasă = bioxid de sulf.

BIOXID s. (CHIM.) 1. dioxid. 2. bioxid de azot = hipoazotidă; bioxid de carbon = anhidridă carbonică; bioxid de siliciu = silice; bioxid de sulf = anhidridă sulfuroasă, sulf volatil; bioxid de titan = alb de titan.

BIOXID DE CARBON s. v. acid carbonic.

GHEAȚĂ s., adj. invar. 1. s. (CHIM.) gheață uscată = zăpadă de bioxid de carbon. 2. adj. v. lichid.

ZĂPADĂ s. 1. (MET.) nea, ninsoare, omăt. (A nins și ~ acoperă câmpia.) 2. (CHIM.) zăpadă de bioxid de carbon = gheață uscată.

CAPSULĂ ~e f. 1) Fruct dehiscent cu învelitoarea uscată și dură în care se dezvoltă și se păstrează semințele unor plante; măciulie. ~ de mac. ~ de bumbac. 2) Înveliș al unor organisme inferioare. ~ bacteriană. 3) Înveliș solubil în care se pun unele medicamente în formă de praf, cu gust neplăcut, pentru a fi înghițite mai ușor; bulin; cașetă. 4) Vas de laborator pentru evaporarea unor soluții. 5) anat. Înveliș conjunctiv al unui organ sau al unei articulații. 6) Cutie metalică plată, cu capac deformabil, care constituie partea sensibilă a diferitelor tipuri de manometre. ◊ ~ telefonică cutie de dimensiuni mici care conține microfonul sau receptorul aparatului. 7) Capac de metal cu care se astupă sticlele. 8) Cilindru mic de metal care conține bioxid de carbon sub presiune, folosit la prepararea unei băuturi gazoase speciale. 9): ~ cosmică sau spațială aparat cosmic de formă sferică capabil să se desprindă de restul vehiculului și să efectueze o coborâre pe planeta-țintă. [G.-D. capsulei] /<fr. capsule, lat. capsula

CARBOGAZOASĂ ~e adj.: Apă ~ apă minerală care conține bioxid de carbon. /carbo[n] + gazoasă

CARBOGEN n. Amestec de bioxid de carbon și oxigen, folosit ca stimulent al căilor respiratorii. /<fr. carbogene

CARBOMETRU ~e n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon în minele de cărbune. /<fr. carbometre

CARBON n. Metaloid, foarte răspândit în natură (sub formă de grafit), în zăcăminte fosile (cărbune de pământ și bitumuri) și în bioxidul de carbon, component de bază al tuturor substanțelor organice vegetale și animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis

CARBOXILAZĂ ~e f. Enzimă care catalizează eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi. /<fr. carboxylase

DUH ~uri n. 1) (în superstiții) Ființă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; fantomă; spirit; vedenie; nălucă; arătare; stafie. 2) Latura psihică a omului; suflet. 3) Facultate mintală; minte. ◊ Sărac cu ~ul naiv. Vorbă de ~ vorbă spirituală. 4) înv. Proces fiziologic prin care organismul folosește oxigenul și elimină bioxidul de carbon pentru întreținerea vieții; răsuflare; respirație. ◊ A-și da ~ul a muri. Într-un ~ într-un suflet; într-o fugă. 5) înv. Fel de a fi al omului; caracter; fire; natură. /<sl. duhu

ERITROCIT ~e n. Celulă sangvină de culoare roșie, care transportă oxigenul și bioxidul de carbon în organism; globulă roșie; hematie. /<fr. érythrocyte

GLOBULĂ ~e f. 1) Corp sferic foarte mic. 2) Particulă de formă sferică sau ovală, care se găsește în diferite lichide organice (sânge, limfă, lapte). * ~ roșie celulă sangvină care transportă oxigenul și bioxidul de carbon în organism; hematie; eritrocit. ~ albă celulă sangvină care are un rol important în procesul de apărare a organismului; leucocită. /<fr. globule, lat. globulus

HEMATIE ~i f. Celulă sangvină de culoare roșie, care transportă oxigenul și bioxidul de carbon în sânge; globulă roșie; eritrocit. [G.-D. hematiei] /<fr. hématie

RESPIRAȚIE ~i f. 1) Proces fiziologic care constă în schimbul de gaze între organism și mediul înconjurător (constând în absorbirea oxigenului și eliminarea bioxidului de carbon); răsuflare. ◊ ~ artificială mijloc de reanimare care constă în efectuarea unor mișcări pentru a provoca restabilirea respirației normale (în caz de întrerupere a ei). 2) Aer expirat. ◊ De largă ~ de mare amploare. [G.-D. respirației; Sil. -ți-e] /<fr. respiration, lat. respiratio, ~onis

CARBONATARE s.f. (Chim.) Reacție chimică produsă cu participarea bioxidului de carbon din aer și a hidroxidului de calciu din varul nestins, din care rezultă carbonatul de calciu. [< carbonata, după fr. carbonatation].

HEMATIE s.f. Element component al sîngelui, care conține hemoglobină și care transportă oxigenul și bioxidul de carbon; globulă roșie; eritrocit. [Gen. -iei. / < fr. hématie].

MINERALIZAȚIE s.f. Mineralizare. ♦ Fosilizare. ♦ Descompunerea treptată a humusului în apă, bioxid de carbon și săruri minerale simple. [Gen. -iei. / cf. fr. minéralisation, rus. mineralizațiia].

UREAZĂ s.f. Enzimă care catalizează descompunerea ureei, cu formare de bioxid de carbon și amoniac. [Pron. -re-a-. / < fr. uréase].

ZIMAZĂ s.f. Enzimă care se găsește în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon. [< fr. zymase].

ANHIDRIDĂ s.f. Combinație chimică formată în general prin deshidratarea unui acid. ◊ Anhidridă carbonică = bioxid de carbon; anhidridă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la fabricarea coloranților, a medicamentelor etc. [< fr. anhydride].

BIOXID s.m. Compus chimic în a cărui moleculă intră doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element. ◊ Bioxid de carbon = gaz incolor din atmosferă, care se formează prin arderea carbonului și a compușilor săi. [< fr. bioxyde].

CARBOGEN s.n. Amestec de bioxid de carbon cu oxigen, folosit ca stimulent al căilor respiratorii. [< fr. carbogène].

CARBOHEMOGLOBINĂ s.f. Compus instabil, care se formează în sînge în proporție foarte mică, din bioxid de carbon și hemoglobină. [< fr. carbohémoglobine].

CARBOMETRU s.n. Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon, folosit mai ales în galeriile de mină. [< fr. carbomètre, cf. lat. carbo – cărbune, gr. metron – măsură].

CARBONIC, -Ă adj. Bogat în carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă. [< fr. carbonique].

CLOROFILĂ s.f. Pigment natural de culoare verde, care se găsește în celulele unor plante și care, sub acțiunea razelor solare, absoarbe din aer bioxidul de carbon necesar plantei. [< fr. chlorophylle, cf. gr. chloros – verde, phyllon – frunză].

MOFETĂ s.f. Emanație de bioxid de carbon care străbate prin crăpăturile scoarței terestre în regiunile vulcanice. [Cf. it. moffetta, fr. mofette].

ACAPNIE s. f. scădere a conținutului de bioxid de carbon din sânge. (< fr. acapnie)

ANHIDRIDĂ s. f. 1. substanță anorganică (oxid) care, în combinație cu apa, dă un acid. 2. substanță organică rezultând prin eliminarea unei molecule de apă din două grupări carboxil. ♦ ~ carbonică = bioxid de carbon; ~ acetică = lichid incolor cu miros înțepător, folosit la fabricarea coloranților, a medicamentelor etc. (< fr. anhydride)

CARBOGEN s. n. amestec de bioxid de carbon cu oxigen, stimulent al căilor respiratorii. (< fr. carbogène)

CARBOHEMOGLOBINĂ s. f. compus instabil care se formează în sânge, din bioxid de carbon și hemoglobină. (< fr. carbohémoglobine)

CARBOMETRU s. n. aparat pentru detectarea bioxidului de carbon, în galeriile de mină. (< fr. carbomètre)

CARBONATARE s. f. 1. reacție chimică de transformare a hidroxizilor de carbon în carbonați, cu participarea bioxidului de carbon. 2. operația de tratare cu bioxid de carbon a zemurilor la fabricarea zahărului, pentru purificare. (< carbonata)

CARBONIC, -Ă adj. bogat în carbon. ♦ acid ~ = acid slab, format prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă. (< fr. carbonique)

HEMATIE s. f. element component al sângelui, care conține hemoglobină și care transportă oxigenul și bioxidul de carbon; globulă roșie; eritrocit. (< fr. hématie)

HIPERCAPNIE s. f. exces de bioxid de carbon în sânge. (< fr. hypercapnie)

HIPOCAPNIE s. f. diminuare a bioxidului de carbon din plasma sangvină. (< fr. hypocapnie)

METANOGEN, -Ă adj., s. n. (microorganism) care trăiește în medii calde, complet lipsit de oxigen, convertind bioxidul de carbon și oxigenul în metan. (< metan + -gen²)

MOFETĂ s. f. emanație de bioxid de carbon care străbate prin crăpăturile scoarței terestre în regiunile vulcanice. (< it. mofeta, fr. mofette)

OXICARBONISM s. n. intoxicație cu bioxid de carbon. (< fr. oxycarbonisme)

PROTOLIZĂ s. f. descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii. (< fr. protolyse)

QUOTIENT CVO-/ s. n. rezultat al unei diviziuni; cât. ♦ ~ intelectual = raport între vârsta mentală și cea reală a unui copil; ~ respiratoriu = raport între volumul de bioxid de carbon eliminat și cel de oxigen absorbit în același timp de un organism animal sau vegetal. (< fr. quotient, lat. quotiens)

UREAZĂ s. f. enzimă care acționează asupra ureei, descompunând-o în amoniac și bioxid de carbon. (< fr. uréase)

HIPOXEMIE scăderea cantității de oxigen din sânge, legată și de scăderea presiunii parțiale a bioxidului de carbon în sânge (hipocapnie), cauzând boala de înălțime.

CARBONATARE s. f. Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon din aer și hidroxidul de calciu din varul stins și din care rezultă carbonatul de calciu. – După fr. carbonatation.

CARBONIC, -Ă, carbonici, -e, adj. Care conține (mult) carbon. ◊ Acid carbonic = acid slab, compus din carbon, oxigen și hidrogen, stabil numai în soluții apoase; (impr.) bioxid de carbon. – Fr. carbonique.

ZIMAZĂ s. f. Enzime care se găsesc în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon. – Fr. zymase (< gr.).

aspersare s. f. Acțiunea de a stropi cu un lichid ◊ „Profesorul vest-german H.G. M. experimentează, din 1970, diferite metode de risipire a ceței. Cel mai eficient dintre ele pare a fi «vaccinarea» bancului de ceață cu zăpadă carbonică sau aspersarea de bioxid de carbon lichid în apropierea pistei de aterizare. În această a doua variantă, cu ajutorul unor instalații de aspersare de mare capacitate, în cel mult o oră și jumătate un aeroport poate fi făcut practicabil.” Sc. 16 XII 75 p. 6 (cf. fr. aspersion; DEX-S)

biodegradabil, -ă adj. (biol.) Care se degradează sub acțiunea unor factori biologici ◊ „În tratarea glaucomului, afecțiune oculară gravă, de exemplu, o minusculă pastilă este inserată sub pleoapa inferioară; confecționată dintr-un material plastic biodegradabil, pastila distribuie treptat, timp de mai multe zile, medicamentul.” Sc. 26 IV 74 p. 6. ◊ „Într-o anumită perioadă de timp, masele plastice sunt convertite de bacterii în apă, bioxid de carbon și humus obișnuit. Descoperirea a fost valorificată de firma engleză «Coloroll Ltd.» care a și pus în vânzare diverse obiecte realizate din plastic biodegradabil.” Sc. 12 IX 75 p. 6; v. și 16 V 80 p. 5 (din fr. biodégradable, engl. biodegradable, it. biodegradabile; DMN 1966, DMC, DPN 1978, BD 1968)

ecologic, -ă adj. Privitor la ecologie ◊ „Ca orice semnal de alarmă privind echilibrul ecologic al planetei noastre, acesta și-a avut valoarea sa, așa cum continuă să aibă și după instituționalizarea apărării mediului.” Cont. 22 III 74 p. 10. ◊ „Planta-petrol prezintă și un avantaj ecologic: ea absoarbe bioxidul de carbon pe care arderea cărbunilor și produselor petroliere îl împrăștie în atmosferă.” Sc. 12 I 78 p. 6. ◊ „[...] un alt important accident ecologic continuă să stârnească controverse în Brazilia. Este vorba de utilizarea în jungla Amazonului a două defoliante [...]” R.l. 20 III 84 p. 6; v. și defoliant, ecofilm, ecomodel, viral (din fr. écologique; cf. engl. ecological; DMN 1968, BD 1970, MNC 1986; Th. Hristea în LR 3/72 p. 193; DEX, DN3)

efect s. n. în sintagmele: ♦ efect de tunel Trecerea unei particule printr-o barieră de potențial ◊ „Aplicare practică a așa-numitului «efect de tunel», aparatul [...] este capabil să pună în evidență [...] asperități de dimensiuni infinitezimale.” Sc. 22 XII 82 p. 5 ♦ efect de seră ◊ „[...] noile cercetări confirmă teoria «efectului de seră» potrivit căreia temperatura atmosferei va crește, ca urmare a acumulării bioxidului de carbon, care captează razele solare, păstrând căldura ca într-o seră.” Sc. 24 I 84 p. 7. ◊ „Activitatea omului [...] va determina creșterea conținutului de bioxid de carbon din atmosferă, producând așa-numitul «efect de seră», ce va provoca o încălzire.” I.B. 6 II 84 p. 8; v. și R.l. 11 I 85 p. 6 (efect de tunel din fr. effet tunnel; DN3; efect de seră din fr. effet de serre)

întreprinzător, -oare s. m. f. Persoană care creează și se ocupă de o întreprindere, de o afacere etc. ◊ „Agenția Națională pentru Privatizare și Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii invită uniunile și asociațiile întreprinzătorilor particulari legal constituite să o contacteze de urgență la telefoanele [...]” R.l. 1 V 91 p. 6. ◊ „Un întreprinzător particular construiește o fabrică de bioxid de carbon.” R.l. 21 IX 93 p. 4; v. și 6 IX 90 p. 1, 22 IX 93 p. 4 (din (a) întreprinde; DEX, DN3 – numai adj., cu alt sens; Laura Vasiliu în LR 3/92 p. 166-169)

SOFFIÓNI (cuv it.) (GEOL.) Emanație de vapori și de ape fierbinți însoțite de diferite gaze (amoniac, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid boric ș.a.), legată de activitatea magmatică; poate fi utilizată pentru extragerea unor elemente utile.

REACTOR NUCLEAR s. n. (FIZ.) Instalație complexă în care se realizează fisiunea nucleelor elementelor grele printr-o reacție în lanț controlată. Funcționarea unui r.n. se bazează pe faptul că fisiunea unui nucleu atomic, provocată de acțiunea unui neutron, este însoțită de eliberarea altor 2-3 neutroni, precum și de degajarea unei însemnate cantități de energie (îndeosebi ca energie cinetică a fragmentelor de fisiune și a neutronilor emiși), care, în final, apare sub formă de căldură. Fiecare nou neutron poate provoca, la rândul lui, fisiunea unui alt nucleu și astfel numărul neutronilor, ca și cel al fisiunilor, poate crește în avalanșă, procesul dobândind un caracter de reacție în lanț autoîntreținută. Din punctul de vedere al vitezei neutronilor care realizează fisiunile, r.n. se împart în: r. termice, în care viteza predominantă corespunde practic unei situații de echilibru termic al neutronilor cu materialele din zona activă; r. epitermice, în care aproape jumătate din fisiuni se datoresc neutronilor cu viteze superioare celor de agitație termică; r. intermediare, în care majoritatea fisiunilor sunt produse de neutroni ale căror viteze sunt superioare celor de agitație termică și inferioare celor cu care neutronii sunt eliberați în procesele de fisiune; r. rapide, în care fisiunile sunt înfăptuite de neutronii ale căror viteze nu diferă mult de cele cu care ei sunt emiși prin fisiune. Partea cea mai importantă a r.n. este regiunea unde se desfășoară reacțiile de fisiune, numită zona activă. Aici se află materialul fisionabil sau combustiblul nuclear, care poate fi: uraniu natural, uraniu îmbogățit cu izotopul U{²35}, plutoniu etc., și moderatorul, care are rolul de a încetini neutronii rapizi și care poate fi: apă obișnuită, apă grea, grafit etc. În r.n. de tip eterogen combustibilul nuclear este dispus sub formă de elemente distincte (de obicei bare) înconjurat de moderator, iar în r.n. de tip omogen combustibilul și moderatorul formează un amestec intim, sub forma unei soluții sau a unei suspensii. Proporția de moderator raportată la cantitatea de combustibil depinde de felul r.n., fiind mai mare la r.n. termice și foarte mică (sau lipsind complet) la r.n. rapide. Zona activă este înconjurată de un reflector, care are rolul de a reduce, prin împrăștiere elastică, scăpările de neutroni în afara zonei active. Pentru reglarea puterii, r.n. este prevăzut cu câteva bare de control (sau de reglaj), care pot fi introduse mai mult sau mai puțin în zona activă și care, fiind făcute din materiale puternic absorbante, acționează asupra cantității de neutroni liberi și, implicit, asupra intensității reacției globale. Alte bare de același tip, numite bare de siguranță, au rolul de a opri automat funcționarea r.n. în caz de avarie. Căldura produsă în zona activă este preluată și transferată în afara r.n. prin intermediul unui agent de răcire, care poate transporta energia termică până la un schimbător de căldură sau direct la un turbogenerator (în cazul unor tipuri de r.n. energetice) ori la un turn de răcire (în cazul r.n. de cercetare). Drept agenți de răcire se folosesc: apă, apă grea, gaze (ex. bioxid de carbon), metale topite (ex. sodiu), substanțe organice (ex. difenil) etc. Uneori agentul de răcire se confundă cu moderatorul (de exemplu la r.n. cu apă). O componentă importantă a r.n. este recipientul, care împiedică substanțele radioactive să iasă în afara zonei active și care uneori este și vas de presiune pentru agentul de răcire. Pentru evitarea iradierii personalului cu radiațiile nocive foarte intense care se formează în zona activă, precum și pentru evitarea contaminării aparaturii și echipamentului auxiliar, recipientul r.n. este înconjurat de un zid gros dintr-un material absorbant (de obicei beton special). R.n. este prevăzut cu un tablou de comandă, care conține comenzile dispozitivelor de reglaj, precum și instrumentele de măsură și de înregistrare pentru temperatura și presiunea din zona activă, fluxul de neutroni, pozițiile barelor de control și ale celor de siguranță etc. Se construiesc r.n. pentru diferite scopuri: a) r. de cercetare, care oferă posibilitatea utilizării fluxurilor intense de neutroni și de radiații gamma și care uneori poate și folosit și pentru producerea izotopilor radioactivi; b) r. energetic, care este destinat producției de energie termică și care poate fi staționar (montat într-o centrală electronucleară) sau mobil (montat pe nave de suprafață, pe submarine etc.); c) r. reproducător, care transformă un material puțin fisionabil (ex. U²³⁸)sau nefisionabil (ex. Th²³²) într-un combustibil nuclear mult mai eficient (în Pu²³⁹, respectiv U²³³), în vederea utilizării ulterioare a acestuia într-un r.n. energetic. Primul r.n. a fost construit la Chicago (S.U.A.), în 1942, de către E. Fermi; era un r.n. eterogen, cu grafit moderator, de putere practic nulă. În prezent puterea r.n. ca și diversitatea de tipuri, este în continuă creștere; cele mai mari r.n. au puteri de ordinul sutelor de megawați. În România a fost dat în funcțiune, în 1954, un r.n. de cercetare, de tip eterogen, care funcționează cu uraniu îmbogățit (10% U²³⁵), având ca moderator apa obișnuită; s-a construit, la Cernavodă, o centrală atomoelectrică, în colaborare cu Canada, pe baza conceptului r.n. de tip CANDU (Canadian Deuterium Uranium). Centrala atomoelectrică funcționează cu uraniu natural și utilizează apa grea ca moderator și ca agent de răcire. Primul grup energetic (din cele 5 preconizate) are o putere instalată de 700 MW și a fost inaugurată oficial la 17 apr. 1996 (producția de energie electrică a început în nov. același an).

SÂNGE (lat. sanguis) s. n. 1. Lichid organic, de culoare roșie, de importanță vitală pentru organism, existent la toate animalele vertebrate și la unele nevertebrate, care circulă într-un sistem de vase, format în general din inimă, artere, capilare și vene. S. se compune din două părți distincte: celulele sau elementele figurate (globulele roșii, denumite eritrocite sau hematii, globulele albe sau leucocite și trombocitele) și plasma. Masa sangvină reprezintă c. 1-13 din greutatea totală a corpului. Proporția masei celulare față de plasmă este de 47-52%. La omul normal există 4-5.000.000 de eritrocite, 5-8.000 de leucocite și 1.3.000.000 de trombocite pe 1 mm³. Plasma are o compoziție chimică foarte complexă, conținând în afară de apă, proteine, lipide, glucoză, substanțe minerale dizolvate, uree, acid uric, hormoni, enzime, anticorpi etc. Scos din vasele sangvine, s. se coagulează repede, separându-se în cheag și ser sangvin. S. îndeplinește în organism funcții importante, ca funcția respiratorie (care constă în transportarea oxigenului de la plămâni la țesuturi și al bioxidului de carbon de la țesături la plămâni), funcția nutritivă (legată de transportul substanțelor nutritive de la intestin la țesuturi), funcția excretoare, menținerea echilibrului hidroelectrolitic al organismului,reglarea temperaturii corpului, apărarea organismului față de agenții patogeni cu ajutorul leucocitelor etc. S. conține foarte mulți antigeni și anticorpi (aglutinogene și aglutinine), care au un rol important în fenomenul de incompatibilitate la transfuzii, în patologie, antropologie, în medicina legală, în studiile genetice. ◊ Frate de sânge = frate de la același tată și aceeași mamă; frate bun. ◊ Legături de sânge = rudenie. ◊ Glasul sângelui = înclinare firească (și instinctivă) de dragoste pentru familie sau pentru o rudă apropiată. ◊ Loc. De sânge a) de culoare roșie; b) (despre lacrimi) de durere, de mare supărare; c) de neam, de familie bună. ◊ Cu sânge rece = fără emoție, liniștit, calm; p. ext. cu multă cruzime, fără milă. ◊ Cu (sau de) sânge albastru = de neam mare, ales; nobil. ◊ La sânge = până la distrugere; extrem de aspru, drastic. ◊ Expr. A avea sânge în vine = a fi energic. ◊ Sânge nevinovat = se spune despre cel ucis fără nici o vină. 9 A fi setos (sau dornic) de sânge = a fi crud, ucigaș. ◊ A avea mâinile pătate de sânge = a fi vinovat de o crimă. 2. (BOT.) Sângele-voinicului = a) denumire a două specii de plante erbacee din genul Nigritella, familia orhidacee, cu frunze înguste, alungite, îndreptate în sus și flori și flori parfumate, mici, roșii-purpurii (Nigritella rubra) sau purpurii-închise (Nigritella nigra) grupate în inflorescențe ovoide. Sunt întâlnite local în reg. muntoase înalte, pe substrat calcaros. Ambele specii sunt ocrotite prin lege; b) v. oreșniță.

ZĂPADĂ, (1) zăpezi, s. f. 1. Precipitație atmosferică solidă, sub formă de fulgi albi, alcătuiți din cristale de apă înghețată; strat provenit din aglomerarea acestor fulgi, când temperatura solului este sub 0°C; omăt, nea, ninsoare. 2. (Chim.; în sintagma) Zăpadă carbonică = bioxid de carbon în stare solidă. – Cf. sl. zapadati „a cădea”.

ANHIDRIDĂ, anhidride, s. f. 1. Substanță anorganică care, reacționând cu apa, formează un acid. 2. Substanță organică rezultată de obicei din eliminarea unei molecule de apă din două grupări carboxil. ◊ Anhidridă carbonică = bioxid de carbon. Anhidridă acetică = lichid incolor cu miros înțepător, întrebuințat la fabricarea coloranților, a medicamentelor, a acetatului de celuloză etc. Anhidridă sulfuroasă = bioxid de sulf. – Din fr. anhydride.

ASIMILAȚIE, asimilații, s. f. 1. (Fiziol.) Fază a metabolismului în care materiile nutritive introduse în organism sunt transformate în substanțe proprii acestuia. 2. (În sintagma) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează (cu ajutorul luminii absorbite de clorofilă) substanțele organice din bioxidul de carbon și din apă și eliberează oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influența altuia, aflat în apropiere. – Din fr. assimilation, lat. assimilatio, -onis.

CAPSULĂ, capsule, s. f. 1. Tip de fruct uscat, dehiscent, uneori divizat în mai multe loji și având numeroase semințe; măciucă (3), măciulie (2). 2. Înveliș al unor organe și organisme inferioare. Capsulă bacteriană. 3. Mic înveliș solubil, din amidon, gelatină sau cheratină, al unor medicamente pulverulente cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4. Vas fabricat dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe; capsă (3). 5. Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea unei băuturi gazoase în sifoane speciale. 6. Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7. (În sintagma) Capsulă telefonică = cutiuță care conține (într-un aparat telefonic) un microfon sau un receptor. 8. Capac de tablă subțire, utilizat la închiderea sticlelor de bere, de apă minerală etc. 9. (În sintagma) Capsulă cosmică = compartiment etanșat al navei spațiale capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe suprafața unui astru. – Din fr. capsule, lat. capsula.

DECARBURÁRE (după fr. décarburation) s. f. 1. Operație de eliminare a carbonului din topitura metalică sub formă de bioxid de carbon, până la valoarea admisă din standard, prin oxidare cu oxigen sau oxid de fier în procesul de afinare, la elaborarea oțelului. 2. Micșorare a conținutului de carbon din stratul superficial al pieselor de oțel încălzite în cuptoare pentru tratamente termice.

REZERVĂ, rezerve, s. f. 1. Cantitate de alimente, de obiecte, de bani, de materiale etc. pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu; depozit. ♦ (Ec. pol.) Rezerve de stat = cantitate de bunuri materiale dintre cele mai importante acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor situații neprevăzute. Rezerve interne = posibilități existente într-o întreprindere, a căror descoperire și folosire permit, fără investiții suplimentare mari, să se realizeze cantități sporite de produse. (Fin.) Rezervă-aur = cantitatea de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentru biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. Rezervă lichidă = a) totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nicio sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc.; b) aurul disponibil în monede sau în lingouri, precum și valutele și devizele liber convertibile în aur, destinate operațiilor internaționale. Rezervă bugetară = parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. (Jur.) Rezervă succesorală (sau legală) = parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept unor anumiți moștenitori. (Fiziol.) Rezervă alcalină = cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de dioxid de carbon care se degajă din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm mercur și la temperatura corpului. ♦ Cantitate de substanțe minerale utile pe care le conține un zăcământ. 2. Cameră de spital în care se internează un singur bolnav sau cel mult doi. 3. Parte din armată care nu se află sub arme, formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar, și care este solicitată numai în caz de război sau de concentrare; trupe neangajate în luptă, păstrate pentru a interveni la nevoie. ◊ Ofițer de rezervă = ofițer care nu face parte din cadrele active ale armatei. ♦ Persoană, grup de persoane, obiect etc. destinate să ia locul altora în anumite condiții sau împrejurări. ◊ Loc. adj. De rezervă = care poate înlocui, la nevoie, o piesă tehnică, un obiect, o persoană. ♦ Spec. (Sport) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 4. Obiecție, îndoială, lipsă de încredere. ◊ Loc. adv. Fără rezervă = fără reticențe; cu totul, în întregime. Sub toate rezervele = fără nicio garanție. Cu multă rezervă sau cu toată rezerva = cu îndoială, fără siguranță, fără a-și lua răspunderea pentru autenticitatea, veridicitatea, exactitatea sau oportunitatea unui fapt. ◊ Loc. prep. Sub rezerva... = cu condiția... ♦ (Jur.) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. ♦ Fig. Prudență, circumspecție; discreție; reticență; p. ext. răceală, indiferență; jenă. – Din fr. réserve.

HEMATOZĂ, hematoze, s. f. Transformare a sângelui venos în sânge arterial prin eliminarea bioxidului de carbon și prin fixarea oxigenului din aerul inspirat; oxigenare (2). – Din fr. hématose.

ELIMINA, elimin, vb. I. Tranz. A îndepărta, a înlătura, a exclude dintr-un tot, dintr-un ansamblu. Organismul elimină toxinele. ▭ Datorită respirației... sîngele poate absorbi fără întrerupere cantități mereu noi de oxigen și poate elimina în aerul înconjurător bioxidul de carbon acumulat în el. ANATOMIA 66. ♦ (În învățămînt) A da afară din școală. Vei fi eliminat din școală. Imediat voi supune cazul dumitale conferinței profesorale. SADOVEANU, N. F. 145.

BIOXID, bioxizi, s. m. Compus chimic în care doi atomi de oxigen sînt combinați cu un atom al unui metal sau metaloid. Bioxid de azot. Bioxid de mangan. ▭ Bioxid de carbon = gaz incolor format prin oxidarea carbonului și a compușilor lui, care nu arde și nu întreține arderea și respirația; se găsește liber în atmosferă ca produs al procesului de ardere sau de descompunere a substanțelor organice.

FOTOSINTEZĂ, fotosinteze, s. f. (Chim.) Sintetizarea unei substanțe prin acțiunea luminii. Una din cele mai importante probleme ale biologiei contemporane este problema fotosintezei – fenomenul prin care se produce de către plante, sub acțiunea luminii, din bioxidul de carbon și apă, materia organică. SCÎNTEIA, 1955, nr. 3187.

GAZOS, -OASĂ, gazoși, -oase, adj. 1. (Despre unele corpuri sau despre starea lor fizică, în opoziție cu lichid și solid) Care este în stare de gaz. Corpurile se pot prezenta în trei stări fizice: solidă, lichidă și gazoasă. ▭ Pe măsură ce se răcea, globul în starea gazoasă a devenit planetă. În același mod au apărut sateliții planetelor. GEOGRAFIA FIZ. 37. 2. (Despre lichide) Care conține un anumit gaz (mai ales bioxid de carbon). Apele minerale sînt ape gazoase naturale.

CARBONIC, -Ă, carbonici, -e, adj. Care conține carbon în mare cantitate. ◊ Acid carbonic = acid slab, compus din carbon, oxigen și hidrogen, stabil numai în soluție apoasă; (impropriu) bioxid de carbon.

CLOROFILIAN, -Ă, clorofilieni, -e, adj. (Mai ales în expr.) Asimilație clorofiliană = proces fiziologic care se petrece în frunzele plantelor superioare unde, în prezența clorofilei și sub influența razelor solare, are loc combinarea apei, venită din pămînt prin rădăcini, cu bioxidul de carbon din aer. – Pronunțat: -li-an.

INTOXICA, intoxic, vb. I. Tranz. 1. A introduce într-un organism substanțe toxice; a otrăvi. (Refl.) S-a intoxicat cu bioxid de carbon. 2. Fig. (Familiar) A plictisi (pe cineva) peste măsură.

MOFETĂ, mofete, s. f. Emanație de bioxid de carbon care străbate prin crăpăturile scoarței terestre (în legătură cu vulcanii stinși sau în activitate).

RESPIRAȚIE, respirații, s. f. Proces fiziologic constînd din schimburi de gaze între țesuturile vii ale plantelor și animalelor și mediul înconjurător; acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare inspiră (pe nas sau pe gură) aerul ambiant conținînd oxigenul necesar întreținerii vieții și expiră bioxidul de carbon și vaporii de apă rezultați din arderi; răsuflare. Și toți, îngrămădiți la provă, ca o turmă speriată, muți și palizi, cu respirația tăiată, privesc țintă înainte la orizont. BART, S. M. 38. El urmă mai departe rar, de-abia vorbind, cu respirația scurtă. D. ZAMFIRESCU, R. 57. ◊ (Poetic) După ora două nu s-a mai auzit decît respirația domoală a orașului adormit. BOGZA, M. S. 10. ◊ (Rar, considerat ca unitate de măsură) Izvorul e aproape, la cîteva respirații numai. BOGZA, C. O. 18. ◊ Respirație artificială = mișcare mecanică care se execută asupra corpului unui pacient, pentru a provoca reluarea mișcărilor normale respiratorii, întrerupte în caz de asfixie, sincopă etc. ◊ Expr. Operă (studiu, lucrare) de largă respirație = operă (studiu, lucrare) de mare amploare. ♦ Aerul expirat, suflare. Încep a obosi, te ocolesc, nu se mai pleacă deasupra să le simți respirația caldă. C. PETRESCU, Î. II 54. Îi simt respirația fierbinte. SAHIA, N. 20.

PRAF, (3) prafuri, s. n. 1. Materie formată din particule solide foarte mici, care pot fi antrenate în mișcare sau pot sta în suspensie în aer, gaz, provenite din fărîmițarea naturală a unor corpuri solide, (mai ales a rocilor din scoarța pămîntului), din unele procese biologice ale viețuitoarelor sau din uzura unor obiecte și care pot fi purtate prin aer sau se depun pe suprafața lucrurilor; pulbere, colb. Norul de praf care-i înconjurase o clipă, înecăcios, rărindu-se ca o ceață, se născu iarăși sub roțile căruței. DUMITRIU, N. 224. Oamenii merseră repede prin praful moale ca vata al șoselei. SADOVEANU, O. III 197. Dete de niște porți încuiate, pline de praf și de păianjeni. ISPIRESCU, L. 359. ◊ Fig. Și îndată... se mișcă, își scutură praful singurătății. SADOVEANU, O. VII 201. Razele soarelui își scutură, tremurînd, praful de aur în aer. GÎRLEANU, L. 38. ◊ Expr. A face (pe cineva sau ceva) praf = a sfărîma în bucăți, a ucide; (cu privire la bunuri materiale) a irosi, a cheltui; fig. (familiar, cu privire la persoane) a învinge pe cineva într-o discuție, a reduce pe adversar la tăcere, a-i anula argumentele. În cîțiva ani... a făcut praf moșia. GALAN, B. I 71. Dar eu pe tine te credeam făcut praf acolo la căruțe. CAMIL PETRESCU, U. N. 370. S-a înfuriat în așa hal, încît și-a făcut praf monoclul de dușumea. POPA, V. 206. A (se) face praf și pulbere sau (mai rar) a se preface în praf = a se distruge, a se sfărîma, a se nimici; (cu privire la ființe) a fi ucis, zdrobit. [Calul] zboară cu dînsul în înaltul cerului și apoi, dîndu-i drumul de acolo, se face spînul pînă jos praf și pulbere. CREANGĂ, O. A. 265. De ce nu pot în praf a mă preface? EMINESCU, O. IV 79. A se alege praful (a nu se alege nici praful sau a nu rămîne nici praf) = a fi zdrobit, sfărîmat; a nimici cu desăvîrșire; (fiind vorba despre ființe) ucis. Dete brînci fiului acestui împărat din vîrful turnului și nici praful nu se alese de dînsul. ISPIRESCU, U. 70. Într-un secol fără patimi, nu va rămînea nici praf Din durere, din robie, din ruină și din jaf. BELDICEANU, P. 126. A arunca praf în ochii cuiva = a înșela pe cineva, căutînd să-i dai iluzia că lucrurile sînt altfel decît în realitate. 2. Material solid sub formă de particule foarte mici, utilizat în diferite scopuri. Oleacă de necaz și spaimă degeaba nu strică din cînd în cînd: e ca un praf de piper peste o mîncare prea dulce. CARAGIALE, O. VII 19. O crestezi de-a curmezișul cu cuțitul pe amîndouă laturile; o presări cu praf de sare; o pui pe un grătar. ODOBESCU, S. I 464. Praf de pușcă = pulbere formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil. Sînt suflet blestemat, întîmplările mă cheamă unde miroase a sînge și a praf de pușcă. SADOVEANU, O. I 422. Cînd aprinzi praf de pușcă e totuna dacă ai cît încape într-un degetar ori ai zece vagoane. POPA, V. 211. A dat o ploaie mare, de a muiat praful cel de pușcă. HASDEU, I. V. 154. Praf de spumă = preparat care produce spumă în contact cu apa și care se folosește pentru stingerea incendiilor. Praf de copt = preparat care degajă bioxid de carbon și care se întrebuințează în patiserie pentru a face să crească aluaturile. Lapte praf = lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea totală a apei din componența lui. Praf de bronz = pulbere metalică (de culori diferite) care se amestecă cu ulei sau cu lac și formează vopsele care imită metalul. Praf alb = cocaină. Schimbase morfina pe praful alb, fiindcă era mai ușor de găsit. C. PETRESCU, C. V. 313. 3. (Adesea la pl.) Substanță toxică sau medicamentoasă în formă de pulbere; (popular) doză de medicament în formă de pulbere. Vă îndopau cu prafuri amare și cu ceaiuri neîndulcite. PAS, Z. I 217. – Variantă: prav (EMINESCU, O. I 36, CONTEMPORANUL, II 219, RUSSO, S. 128) s. n.

ZIMAZĂ s. f. Amestec de enzime care se găsește în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon.

SCHIMB, schimburi, s. n. 1. Înlocuire a cuiva prin altcineva sau a ceva prin altceva (de aceeași natură). Schimbul santinelelor se face din două în două ore. ◊ (Tehn). Piesă de schimb = piesă dintr-un mecanism, care se vinde izolat și e menită să înlocuiască altă piesă, identică, dar uzată. Îmi cer cheia unei magazii unde sînt ascunse piesele de schimb. DEMETRIUS, C. 18. (Fiziol.) Schimb de materii = totalitatea proceselor care se petrec în organism cu ocazia asimilării hranei. Schimburi respiratorii = totalitatea proceselor prin care se introduce în sînge oxigen și se elimină bioxidul de carbon. ◊ Loc. adj. și adv. Cu schimbul = înlocuindu-se unul pe altul; pe rînd. (Mil.; în trecut) Trupă cu schimbul = trupă (de călărași sau de dorobanți) în care soldații erau chemați să facă serviciul în mod periodic (în intervale fiind lăsați la vatră). A umblat băietanul încoace și încolo, a cheltuit doar l-or da în trupa cu schimbul, dar unde a fost chip! DUNĂREANU, CH. 181. Soldat (sau călăraș) cu schimbul = soldat care făcea parte din trupa cu schimbul. 2. Faptul de a ceda un lucru, un bun, pentru a lua în locul lui altul; procesul circulației mărfurilor ca formă de repartizare a bunurilor produse de societate. Fără existența și dezvoltarea unei industrii socialiste este cu neputință un schimb socialist între oraș și sat. LUPTA DE CLASĂ, 1952, nr. 6, 59. Mă duc să-ntîlnesc pe cel cu mărgeaua, doară vom putea face schimb. RETEGANUL, P. I 5. Nu vrei să facem schimb? să-ți dau capra asta și să-mi dai gîsca. CREANGĂ, P. 43. ◊ Fig. De am fi putut răscumpăra, pierderea lui... cu jertfa a zece alții... nu ne-am fi stînjenit a face acest schimb. NEGRUZZI, S. I 244. ◊ Liber schimb = comerț exterior neîngrădit de taxe vamale sau de restricții la import și la export. ♦ Echivalent, compensație. Dacă socotești că nu poți aștepta trei ani, atuncea lasă marfa în sama noastră. Ți-om da un schimb potrivit, după vremuri. SADOVEANU, D. P. 153. ◊ Loc. adv. În schimb sau (loc. prep.) în schimbul... = drept compensație, ca echivalent, în loc de aceasta, pentru. Poezia avea strofe mai puține, dar în schimb versurile erau ceva mai lungi. VLAHUȚĂ, O. A. 431. Tu-mi ceri chiar nemurirea mea În schimb pe-o sărutare? EMINESCU, O. I 173. Sultanul... mi-ar da averea-i mie În schimb pe calul meu. ALECSANDRI, P. II 66. ♦ Transformarea unei sume de bani în alta de aceeași valoare, dar constînd din alte monede. ◊ Casă de schimb = întreprindere autorizată să schimbe bani. Scrisoare de schimb = act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească celui indicat în act sau prepusului său o sumă de bani. Agent de schimb = (în regimul capitalist) intermediar care are rolul de a negocia, în mod oficial, obligațiuni de stat și alte efecte. 3. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» și arătînd obiectul în discuție) Transmitere cu caracter de reciprocitate. Toate fenomenele chimice se produc cu schimb de căldură. Schimb de note diplomatice. ◊ Expr. Schimb de cuvinte v. cuvînt (9). 4. Totalitatea lucrătorilor care se găsesc în același timp de lucru într-o secție, într-un serviciu etc.; echipă de lucrători sau persoană care după un interval de timp determinat înlocuiește sau este înlocuită în muncă de altă echipă sau de altă persoană; intervalul de timp cît lucrează o echipă (după care este înlocuită de alta). Schimb de noapte. ▭ Să lucrăm în două schimburi: tu cu ajutorii – ziua, iar Moise Coman cu tractoriștii – noaptea. MIHALE, O. 427. Vreau să mai prind schimbul lui Toni; să-l văd ce poate. DAVIDOGLU, M. 9. 5. (Mai ales la pl.) Albituri de corp, rufe de primeneală; primeneli. Serdici n-are haine pe el. Un schimb de rufe, de la reformă, îi acoperă trupul lung. SAHIA, N. 120. Se uită la cufăr. Acolo era tot ce avea el; un rînd de haine, schimburi și cărți. VLAHUȚĂ, O. A. 255. Își ia merinde și bani de ajuns, schimburi în desagi și o ploscă plină cu apă. CREANGĂ, P. 198.

VICIAT, -Ă, viciați,-te, adj. 1. (Despre aer) încărcat cu mirosuri grele sau cu bioxidul de carbon provenit din respirație; stricat, infectat, alterat. ♦ Fig. Depravat, desfrînat, corupt, vicios. Oameni cu o mentalitate viciată. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 2/2. Prietenia ce încercase să mă păstreze cît mai departe de atmosfera viciată în care trăiau... robii din mahalaua cu nume rușinos. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 198. 2. (Jur.; despre acte, dispoziții etc.) Vicios. – Variantă: vițiat, -ă (ARDELEANU, D. 82) adj.

SÎNGE, (rar) sîngiuri, s. n. 1. Substanță lichidă, de culoare roșie, compusă din plasmă și globule (albe și roșii), care circulă prin artere și vine, asigurînd nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. În învălmășeala din ce în ce mai strînsă, sîngele curgea ca o ploaie; în curînd se prefăcu în bălți care sclipeau ca rubinuri mari în lumina soarelui. SADOVEANU, O. VII 12. Vărdaru observă că, atunci cînd roșește, obrazul lui Comșa e mai respingător: cicatricele rămîn palide, fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. Atunci sîngele cerbului odată a și început a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. ◊ Sînge roșu (sau arterial) = sîngele din artere încărcat cu oxigen. Sînge negru (sau venos) = sîngele din vine încărcat cu bioxid de carbon. Circulația sîngelui = mișcarea sîngelui în vine și artere. Pierdere (sau scurgere) de sînge = hemoragie. Donator de sînge v. donator. (Impropriu) Animale cu sînge rece = animale (pești, reptile, batracieni și nevertebrate) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. ◊ Loc. adj. De sînge = de culoare roșie. Văzînd înainte-i pîclă de sînge s-a răpezit acasă ș-a izbit cu umăru-n ușă. SADOVEANU, O. A. IV 72. (Despre cărnuri fripte) În sînge = care a rămas puțin crud și își păstrează sîngele. ◊ Loc. adv. Cu lacrimi de sînge v. lacrimă. ◊ Expr. A scuipa (cu) sînge = a avea hemoptizie. A-i lua (sau a-i lăsa) (cuiva) sînge v. lăsa (1). Că doară n-o pica (sau curge) sînge = nu e mare pagubă. ◊ Compuse: sînge-de-nouă-frați (sau sîngele-dracului sau sîngele-zmeului) = rășină de culoare roșie, recoltată din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzînd, răspîndește un miros plăcut; sîngele-voinicului = plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori mari, roșii, violete sau albe, care se cultivă prin parcuri și grădini (Lathyrus odoratus). Mă gîndesc c-ar fi bine s-adun flori. Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA, N. 24; (cu aluzie la un simbol din mistica creștină) sîngele-domnului = vin. De-abia m-oi mai încălzi oleacă bînd sîngele-domnului. CREANGĂ, P. 258. Săteanul de munte numai rar... cinstește sîngele-domnului. ȘEZ. I 39; (familiar) sînge-de-prună = țuică. 2. (Metaforic, în locuțiuni și expresii în legătură cu anumite stări afective, cu temperamentul, cu caracterul omului) ◊ Loc. adj. și adv. Cu sînge rece v. rece. Cu sînge iute = fără stăpînire; impulsiv, pornit spre mînie. ◊ Expr. A-și păstra sîngele rece v. păstra. A avea sînge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a i se sui, a-i năvăli, a-i da etc.) sîngele la cap (în față sau în obraz) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice. Sîngele îi năvăli în față și inima-i bufnea cu grabă în coșul pieptului. SADOVEANU, O. VII 91. Și atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz, Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz? EMINESCU, O. I 80; b) a se înfuria. Se încruntă și tot sîngele îi năvălește în față. SAHIA, N. 53. Și-a prins-o tremurul de ciudă, Și simțea suindu-i sîngele-n obraz. COȘBUC, P. I 252. A nu mai avea o picătură de sînge în obraz = a păli, a se face alb la față (de emoție). Cred că n-am mai avut o picătură de sînge în obraz. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. A-i îngheța (cuiva) sîngele în vine sau a îngheța sîngele în cineva = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sîngele în cineva = a se înfierbînta din cauza mîniei, supărării etc. Simțea că începe să-i clocotească sîngele. REBREANU, I. 81. A-și face (sau a-i face cuiva) sînge rău, a-și pune (sau a pune cuiva) sînge rău la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva (sau a enerva pe cineva). Nu-ți mai face atîta sînge rău. DUMITRIU, N. 115. Ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul... CREANGĂ, P. 136. Oleu, soro, ce-ți mai faci îndată sînge rău? CONTEMPORANUL, V_I 99. De m-ai tăia (sau de ai tăia etc.) n-ar curge (o picătură de) sînge, se spune pentru a exprima în chip hiperbolic starea de adîncă deprimare a cuiva. Săraca inima mea, C-un cuțit de-o ai tăia N-ar curge sînge din ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 3. (Metaforic, exprimă ideea de obîrșie, p. ext. de progenitură, familie, neam) O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. Cu soldați aleși, pe care cred a-i aduce lesne ca să apere sîngele și patria lor, voi apăra nația mea pînă la cel din urmă suspin. BĂLCESCU, O. II 302. ◊ Legături de sînge = legături de rudenie (apropiată). Frate de sînge = frate de la același tată și de la aceeași mamă. Glasul sîngelui = înclinare firească de dragoste pentru familie. ◊ Loc. adj. De sînge = de neam, de familie. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sînge. EMINESCU, N. 3. Cu (sau de) sînge albastru = de neam mare, ales, de familie bună. Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie. RALEA, O. 67. ◊ Expr. Sîngele apă nu se face = legăturile de rudenie nu se uită. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său... – Apoi dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. Deși sîngele apă nu se face și cămeșa e mai aproape decît anteriul, dar nepotul e salba-dracului. NEGRUZZI, S. I 249. A fi de același sînge cu cineva (sau a fi sîngele cuiva) = a fi rudă cu cineva, din aceeași familie cu cineva. A avea (ceva) în sînge = a fi obișnuit (cu ceva); a avea (ceva) înnăscut. A-i intra (cuiva) în sînge v. intra (II 2). ♦ Soi, rasă (la animale). Cal de sînge arab. La CADE. 4. (Metaforic, mai ales în locuțiuni și expresii, exprimă ideea de violență, cruzime, asuprire, exploatare) (Loc. adv.) La sînge = drastic, pînă la distrugere. Pînă la sînge = pînă țîșnește sîngele. Am găsit într-o șaică pe moșneag legat. Și-n cealaltă șaică, pe jupîn Costea, strîns în funii pînă la sînge, cu căluș de rășină-n gură. SADOVEANU, O. A. IV 67. ◊ Expr. A umple de sînge = a bate foarte tare, crunt. Odată, la o nuntă îl umpluse de sînge. REBREANU, I. 21. A suge sîngele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Dumneata sugi sîngele poporului!... CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Exprimă ideea de omor, crimă, p. ext. de luptă sîngeroasă, război) Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă, și mîndră te-ndreaptă Spre țărmuri de sînge și plîns neudate, Spre țărmuri pe care divina dreptate De veacuri te-așteaptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ Expr. Sînge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sînge (rar de sîngiuri) = ucidere în masă, măcel. Dreptăți agonisite cu multe și mari vărsări de sîngiuri. PISCUPESCU, O. 15. A vărsa sînge = a omorî. Împăratul Roș avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. M-am arătat cumplit, rău, vărsînd sîngele multora. NEGRUZZI, S. I 149. A se scălda în sînge sau a se adăpa cu sînge = a omorî (în masă) din cruzime. A fi omul sîngelui sau a fi iubitor (sau dornic, setos) de sînge = a fi crud, ucigaș. A face să curgă sînge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sîngeroase. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge = a fi vinovat de o crimă. A-și băga mîna în sînge v. băga (I 1). A primi botezul de sînge = a intra pentru prima dată în luptă (la război). ♦ (Exprimă ideea de efort, de jertfă, de sacrificiu) Eu am luat-o fără drum în sus, Am mărturie urmele-mi de sînge, Mai urc, și-mi vine cîteodată-a plînge, Dar singur duc ce-mi este dat de dus. BENIUC, V. 7. ◊ Expr. A-și da (sau a-și vărsa) sîngele pentru cineva sau ceva = a se jertfi; a suferi sau a-și da viața pentru cineva sau ceva. 5. (Învechit, la pl.) Sînge (1) vărsat prin cruzime, prin omor; p. ext. omoruri, crime. Îmi pare că mă aflu în locuinț-adîncă A unei groazneci iezme, ce sîngiuri o hrănesc. ALEXANDRESCU, M. 94. Îi spală zăbunele Și-i curăță armele... De siropuri ienicerești Și de sîngiuri păgînești. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Omul sîngiurilor = călău, gîde. Fiori de groază coprinseră atunci pe omul sîngiurilor, și... aruncă jos securea. ISPIRESCU, M. V. 8. Oamenii sîngiurilor = tiranii, asupritorii. Cu toate aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slăvește încă, înzeită libertate, și deși oamenii sîngiurilor au învelit cu maramă neagră dulce fața ta, crede că va veni ziua fericită, ziua izbîndirii. BĂLCESCU, la ODOBESCU, S. III 495. Orașele s-au întemeiat din nou...copiii robiți întorsu-s-au iarăși.... dar oamenii sîngiurilor nu-ți deteră înapoi volnicia... pămînt al grelelor dureri! și copiilor tăi le-a rămas robia. RUSSO, O. 42. 6. (Popular) Nume dat unei boli a vitelor. Vitele tragace... se bolnăvesc de sînge. ȘEZ. III 147. Cînd vita e bolnavă greu de sînge, poți să-i tai vîrful urechilor... și, curgînd sînge, vita scapă. ib. 147.

STRICA, stric, vb. I. 1. Tranz. A aduce (fără voie) într-o stare (mai) proastă, a preface din bun în rău; a deteriora; (cu privire la mecanisme) a defecta. Aștept un telefon și aș vrea ca aparatul să funcționeze... Să sperăm că va funcționa... Să nu se strice. SEBASTIAN, T. 73. ◊ Refl. Broasca se strică și capacul se desfăcu. DUMITRIU, N. 84. Unul zise: aveam să mă duc pînă în cutare loc, însă o roată de la căruță mi se stricase. ISPIRESCU, L. 180. Tu ai boi, de ce nu-ți închipuiești și-un car? Al meu l-ai hîrbuit de tot. Hodorog încolo, hodorog pe dincolo: carul se strică. CREANGĂ, P. 39. ◊ Expr. A se strica căruța în mijlocul drumului = a întîmpina piedici cînd ești încă departe de țintă. (Glumeț, cu inversiunea termenilor «drum» și «căruță») Bun întîlnișul, om bun! Așa-i că s-a stricat drumul în mijlocul căruței? CREANGĂ, P. 127. 2. Tranz. A sfărîma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge. Să iei sîmburi de piersică și să-i strici. ALECSANDRI, T. I 106. A început a strica alune și a mînca. ȘEZ. IV 171. ♦ A sfărîma uși, încuietori, a deschide cu forța (pentru a intra sau a ieși). Acum, ca să scăpăm de aici, trebuie să ne punem toate puterile să stricăm fereastra magaziei ăștia și să fugim. ISPIRESCU, L. 274. Deschide-mi să ieu traista din cui!... Dă-mi drumu, că stric ușa. ALECSANDRI, T. I 325. 3. Refl. (Despre materii organice) A se altera (sub acțiunea agenților exteriori distructivi). Să lese să se strice carnea toată dintr-o vacă? CONTEMPORANUL, III 293. Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-au mîncat. ALEXANDRESCU, M. 404. ◊ Tranz. Merele putrede strică și pe cele bune (= unul care dă exemplu rău corupe și pe cei din jurul lui). ♦ (Despre aer) A se încărca de mirosuri grele sau de bioxidul de carbon provenit din respirație. 4. Tranz. A pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma. Fiul împăratului nu cuteza să calce... pe velințele cele de mare preț... de milă să nu le strice frumusețea. ISPIRESCU, L. 38. ◊ Absol. După cîtă învățătură am dobîndit de la unii și de la alții și de prin cărți, ți-oi spune că cel ce lenevește e frate cu cel ce strică. SADOVEANU, P. M. 17. 5. Intranz. (Mai ales în forma negativă sau interogativă) A face rău, a fi nefolositor (într-o anumită situație sau unei anumite persoane); a fi nepotrivit. Un pahar de vin și un hartan de miel nu strică. SADOVEANU, O. I 30. De unde nu-i, de acolo nu se varsă, fiilor; însă mai multă băgare de seamă nu strică. CREANGĂ, A. 11. Haide să le fac un bine, căci un bine nu le strică. CONTEMPORANUL, I 457. Gîndește că măria-ta ești preaputernic și că niște săraci boieri nu-ți pot strica. NEGRUZZI, S. I 146. ◊ Fig. Frunză verde, flori mărunte, Ieșitu-mi-au vorbe multe; Las’ să iasă că nu-mi strică, Că-s tînără și voinică! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 402. ◊ Expr. (Mai ales în construcții impersonale) Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care... N-ar strica să aprindem aci o lampă și să faceți focul! C. PETRESCU, A. 279. Niciodată nu strică cineva să facă încercare. ISPIRESCU, L. 219. ♦ A fi vinovat, a fi de vină. Cine strică dacă ai îmbătrînit șef de birou? Lipsa de tact, neglijența și amorțeala în care trăiești. DELAVRANCEA, S. 111. Nu strici dumneata... eu stric... nu trebuia să-mi pui mintea cu un copil ca dumneata. CARAGIALE, O. I 63. Nu strică cine mănîncă mai multe pite, ci cine i le dă (= nu este vinovat cel care face rele, ci cel care îi îngăduie să le facă). ♦ Tranz. (Cu complementul «ce» sau «nimic») A greși, a se face vinovat (cu ceva, împotriva cuiva). Și tu vrei să bag sabia în teacă? – Ce-au stricat ei? – Că s-au născut. DELAVRANCEA, O. II 148. Codrule, ce ți-am stricat, De m-ai dat de mîni legat? Eu nu mă știu vinovat, Făr’ c-o creangă ți-am tăiat. BIBICESCU, P. P. 166. Codre, vei avea păcat Cumva de m-ei da legat. Că nimic nu ți-am stricat, Nu mă știu de vinovat. TEODORESCU, P. P. 295. ◊ Expr. Ce strică? de ce-ar fi rău, de ce (să) nu? Te miră, tată, la ce am putea fi bune și noi. Și apoi ce strică dacă ne vei spune și nouă? ISPIRESCU, L. 177. 6. Tranz. A vătăma un organ sau o funcție organică. E o femeie nebună, care mi-a stricat mintea și mie. Eu sînt sănătos, crezi, de cînd am luat-o? CARAGIALE, O. I 245. Dar de ce plîngi, mîndră, hăi, Ce strici ochișorii tăi? JARNÍK-BÎRSEANU, D. 255. ◊ Expr. A-i strica (cuiva) inima v. inimă (II 1 b). ◊ Refl. (Despre organe, p. ext. despre ființe) Să nu dai în boi prea tare Că se strică la spinare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 336. Împărate, împărate!... Unde duci catanele? Iar la foc sîrmanele? Nu le duce așa tare Că se strică la picioare. ALECSANDRI, P. P. 296. De plîns ochii li se strică, Frunza-n codru se despică. De dor mare nesfîrșit Fața lor s-a veștejit. id. ib. 379. ♦ Fig. (Despre stări sufletești) A mîhni; a doborî, a prăpădi. Dorul naibei tare strică Pe mîndruța ocheșică; Nice bea, nice mănîncă, Nici trăiește, nici nu moare, Ci se uscă pe picioare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 89. Tare suflă vînturile, Rău mă strică gîndurile, Tare suflă vînturi reci, Rău mă strică gînduri seci! id. ib. 350. 7. Refl. (Despre vreme) A se schimba în rău. Toamna a sosit, soarele apune trist și în urma lui o baltă de sînge. Vremea o să se strice. DELAVRANCEA, A. 15. Ori părerea mă înșală, ori s-a stricat vremea, zise împăratul; din două una trebuie să fie numaidecît. CREANGĂ, P. 265. 8. Tranz. A împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări de fapt; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici. Și astfel mergeau amîndoi cătră împărăția Împăratului Verde fără de leac de frică că le va mai strica cineva traiul cel bun. BOTA, P. 90. Ah! munteanco! nu-mi strica socotelile! DELAVRANCEA, O. II 17. Blăstemat să fie... Acel om pe care Mi-l împinge firea Să strice iubirea Cea nevinovată De fecior și fată. COȘBUC, P. II 163. Harap-Alb, fiindcă ești așa de bun de ți-a fost milă de viața noastră... și nu ne-ai stricat veselia, vreu să-ți fac și eu un bine. CREANGĂ, P. 237. Cine strică dragostele Mînce-i grîul pasările! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 281. ◊ Expr. A strica casa cuiva v. casă¹ (4). ◊ Refl. Atunci deodată tuturor mesenilor și pe loc li s-au stricat cheful. CREANGĂ, P. 232. Tot cheful mi se strică Cînd mă văd supus la bir, Atins tocmai la chimir. ALECSANDRI, T. I 239. 9. Tranz. A influența (pe cineva) în rău, a corupe. [Muierea aia] vine la mine în casă ca să-mi strice nevasta. DUMITRIU, P. F. 223. Ocî și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. I-a înfumurat. STANCU, D. 44. ♦ Refl. A decădea din punct de vedere moral, a se ticăloși. Nici ciobanii nu mai sînt ciobanii din timpurile mele. S-a stricat lumea; s-au stricat și ei. GALACTION, O. I 64. 10. Tranz. A face un lucru greșit, cum nu trebuie. Croitorul a stricat haina. ▭ Graba strică treaba. REBREANU, I. 118. ♦ A deforma înfățișarea, caracterul, manifestările cuiva; a face să fie așa cum nu trebuie, urît, neplăcut, antipatic. Minunat om ar fi părintele Trandafir, dacă nu l-ar strica un lucru. Este cam greu la vorbă, cam aspru la judecată. SLAVICI, O. I 53. Vărsatul a stricat-o puțin și i s-a scurs un ochi. NEGRUZZI, S. I 59. De frumoasă ești frumoasă Ș-ai fi bună de mireasă, Dar te strică gurița, Că-ți umblă ca melița. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 427. 11. Tranz. (Cu privire la așezări omenești, înjghebări, construcții) A dărîma, a nărui, a distruge. Nu strica fîntîna, că o avem de la moși-strămoși. RETEGANUL, P. IV 18. Lăpușneanul porunci să împle cu lemne toate cetățile Moldaviei... și le arse, vrînd să strice prin aceasta azilul nemulțămiților. NEGRUZZI, S. I 142. Ei coprind orașul, îl strică și îl dau pradă flăcărilor. BĂLCESCU, O. II 75. Brazii că se legănau, Cuibulețul mi-l stricau. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 204. ◊ Refl. Atunci podul cel minunat îndată s-a stricat și s-a mistuit, de nu se știe ce s-a făcut. CREANGĂ, P. 89. ♦ (Învechit și arhaizant) A ucide, a mutila. Împăratul nostru preaputernic a dat poruncă să fie stricat coconul său. SADOVEANU, D. P. 33. Neagoe se răpezi încruntat cu paloșul la dînșii: Să nu stricați pe nimeni! strigă el în gura mare. ODOBESCU, S. I 91. Alelei! pe cînd eram Om întreg de mă luptam, Mulți păgîni am mai stricat! ALECSANDRI, P. P. 169. ◊ Refl. (În propoziții consecutive, exprimînd ideea că acțiunea din propoziția principală se face cu mare intensitate) Crîșma-i mare, frumușică, Beau voinicii de se strică. La TDRG. (Expr.) A se strica de rîs = a rîde foarte tare, cu hohot. Dănilă... privea de departe vălmășagul acesta și se strica de rîs. CREANGĂ, P. 53. Și în vîrtejul cela, răsturna tîrăbi și toate cele în toate părțile, de-ți venea să te strici de rîs. id. ib. 310. ♦ Fig. A anula, a abroga, a călca (convenții, învoieli, legi, obligații). Eu merg să fac dreptate în țară... să stric legile cele rele făcute de domnie. GANE, N. I 158. De vrei, putem strica obiceiul. RETEGANUL, P. V 30. Mi-ar fi voia să stric logodna cu năzuroasa aia de fată. ISPIRESCU, L. 400. Nu cumva să găsesc vreun fir de mac printre năsip sau vreunul de năsip printre mac, că atunci am stricat pacea. CREANGĂ, P. 263. ♦ (În superstiții) A dezlega, a desface (farmece, blesteme). Strică, mîndro, ce-ai făcut, Nu mă ținea om pierdut! HODOȘ, P. P. 63. 12. Refl. A rupe legăturile de prietenie (cu cineva).; a se certa. Prepeleac pusnicul se stricase acum de tot cu dracul. CREANGĂ, P. 58. Știi că unchiul d-tale a pus toate la cale cu șatrarul Nărilă. – Bine zici... o uitasem... Trebuie găsit un mijloc de a ne strica cu șatrarul. ALECSANDRI, T. 785. ♦ Tranz. A contribui ca cineva să rupă o legătură de prietenie. Ai cercat să mă strici cu Florica, pentru ca să tragi cenușa pe turta ta? ALECSANDRI, T. 930. 13. Tranz. A utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător). Ia, nu mai strica banii pe cocoș, Natalio. STĂNOIU, C. I. 194. De-acum trebuie să ne mai punem și cîte pe-oleacă de carte, căci mîne-poimîne vine vacanția de crăciun și noi stricăm pînea părinților degeaba. CREANGĂ, A. 100. Pe toată ziua stricam... [în vrăbii] cîte un corn de praf și cîte o pungă de alice. ODOBESCU, S. III 22. Ticălosul... nu plătește să strice cineva un glonț într-însul. NEGRUZZI, S. I 31. ◊ Fig. Nu era prea încredințat de evlavia acelor străini și n-ar fi vrut să-și strice vorbele fără folos. SADOVEANU, P. M. 18. ◊ Expr. A strica orzul pe gîște v. orz. 14. Refl. (Despre adunări, petreceri) A lua sfîrșit (prin împrăștierea participanților). Îndată ce s-a stricat hora, bărbații au început să se îndrepte... spre Avrum. REBREANU, I. 32.

ACID s. (CHIM., FARM.) acid acetilsalicilic = aspirină; acid aminobenzoic = acid antranilic; acid antranilic = acid aminobenzoic; acid ascorbic = vitamina C; acid azotic = acid nitric, (pop.) apă-tare, (prin Ban.) apă-vie; acid azotos = acid nitros; acid carbolic = fenol, acid fenic, (înv.) carbol; acid carbonic = (impr.) bioxid de carbon; acid cianhidric = acid prusic; acid citric = acid tartric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid clorhidric = (înv.) spirt-de-sare; acid dietilbarbiluric = veronal; acid fenic = fenol, acid carbolic, (înv.) carbol; acid folic = acid pteroilglutamic; acid fosforic = acid ortofosforic; acid nitric = acid azotic, (pop.) apă-tăre, (prin Ban.) apă-vie; acid nitros = acid azotos; acid ortofosforic = acid fosforic; acid ortosilicic = acid silicic; acid paraaminobenzoic = vitamina H₁; acid paraaminosalicilic = pas; acid picric = trinitrofenol; acid pirogalic = pirogalol; acid prusic = acid cianhidric; acid pteroilglutamic = acid folie; acid rodanhidric = acid sulfocianhidric, acid tiocianic; acid silicic = acid ortosilicic; acid sulfhidric = hidrogen sulfurat, (înv.) hidrogen pucioșit; acid sulfocianhidric = acid rodanhidric, acid tiocianic; acid sulfuric = vitriol; acid sulfuric fumans = oleum; acid tanic = tanin; acid tartric = acid citric, sare de lămîie, (pop.) săricică; acid tiocianic = acid rodanhidric, acid sulfocianhidric.

ANHIDRIDĂ s. (CHIM.) anhidridă arsenioasă = arsenic, (rar) arsen, șar, (pop.) săricică, șoricioaică, (Mold.) șoriceasă; anhidridă carbonică = bioxid de carbon; anhidridă sulfurică = trioxid de sulf; anhidridă sulfuroasă = bioxid de sulf, sulf volatil.

BIOXID s. (CHIM.) bioxid de azot = hipoazotidă; bioxid de carbon = anhidridă carbonică; bioxid de siliciu = silice; bioxid de sulf = anhidridă sulfuroasă, sulf volatil; bioxid de titan = alb de titan.

bioxid de carbon s. v. ACID CARBONIC.

EU- „bine, normal, frumos, armonios”. ◊ gr. eu „bine, bun” > fr. eu-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. eu-. □ ~antie (v. -antie), s. f., concepție a originii strobilare a florii; ~arheofite (v. arheo-, v. -fit), s. f. pl., plante ruderale sau nitrofile din neolitic; ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., grupă din clasa ascomicetelor, cuprinzînd ciuperci care formează ascocarpi cu pereții proprii; ~capnie (v. -capnie), s. f., prezență a bioxidului de carbon sanguin în cantități normale în sîngele arterial; ~cefal (v. -cefal), adj., (despre insecte) prevăzut cu un cap chitinizat, distinct de corp; ~ciclic (v. -ciclic), adj., care prezintă un număr egal de piese în fiecare verticil floral; ~claz (v. -claz), s. n., mineral din familia silicaților avînd o compoziție foarte apropiată de cea a beriliului; ~colie (v. -colie₁), s. f., stare normală a fierii; ~coloid (v. colo-₂, v. -id), s. m., substanță macromoleculară cu proprietăți coloidale; ~crazie (v. -crazie), s. f., constituție fizică bună; ~croic (v. -croic), adj., (despre un organ vegetal) care prezintă o culoare sau o pigmentație naturală; ~cromocentru (v. cromo-, v. -centru), s. n., cromocentru al nucleului în stare de repaus; ~cromozom (v. cromo-, v. -zom), s. m., cromozom tipic și normal; ~dicotomie (v. dico-, v. -tomie), s. f., tip de dicotomie normală cu ramuri dezvoltate și ramificate uniform; ~fenie (v. -fenie), s. f., ramură a geneticii care urmărește ameliorarea fenotipului, fără să acționeze asupra structurilor genetice; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., succesiune armonioasă de sunete; ~forie (v. -forie), s. f., stare exagerată de bună dispoziție, întîlnită în unele boli neuropsihice; ~fotic (v. -fotic), adj., 1. (Despre plancton) Aflat în zona apelor cu lumină abundentă. 2. (Despre stratul de apă) Cuprins între suprafață și limita la care pătrund razele luminoase; ~fototropic (v. foto-, v. -tropic), adj., (despre frunză) cu lamina așezată perpendicular pe razele de lumină; ~gamie (v. -gamie), s. f., fecundație normală, tipică; ~genetic (v. -genetic), adj., referitor la eugenie; ~genie (v. -genie₁), s. f., disciplină care studiază ameliorarea caracterelor ereditare ale speciei umane; ~geofite (v. geo-, v. -fit), s. f. pl., geofite a căror perioadă de repaus biologic se datorează lipsei de lumină sau căldură corespunzătoare; ~geogen (v. geo-, v. -gen₁), adj., (despre o rocă) ușor dezagregabil; ~gnație (v. -gnație), s. f., ocluzie dentară normală; ~halin (v. -halin), adj., (despre organisme) care trăiește numai în apele sărate; ~haploid (v. haplo-, v. -id), s. m., haploid adevărat în ale cărui celule somatice se află un singur set de cromozomi; ~menoree (v. meno-, v. -ree), s. f., menstruație normală; ~micete (v. -micete), s. f. pl., clasă de ciuperci cu miceliul septat, cuprinzînd un număr mare de specii parazite pentru om și pentru animale; ~micofite (v. mico-, v. -fit), s. f. pl., ciuperci cuprinzînd ficomicetele, ascomicetele, bazidiomicetele și deuteromicetele; ~morfic (v. -morfic), adj., cu dezvoltare somatică normală; ~morfie (v. -morfie), s. f., dezvoltare armonioasă și normală a corpului omenesc; ~notozaur (~notosaur) (v. noto-₁, v. -zaur), s. m., reptilă mică din permian, considerată strămoș al broaștelor țestoase, avînd dinți pe oasele palatine și pe maxilare; ~osmie (v. -osmie₁), s. f., stare normală a simțului olfactiv; ~pareunie (v. -pareunie), s. f., îndeplinire normală a actului sexual; ~patie (v. -patie), s. f., resemnare în fața suferinței; ~pepsie (v. -pepsie), s. f., digestie fiziologică ușoară; ~picnoză (v. -picnoză), s. f., colorare și spiralizare normală a unor cromozomi sau segmente cromozomiale; ~pnee (v. -pnee), s. f., respirație normală; ~potamic (v. -potamic), adj., (despre plante) care trăiește în ape curgătoare și în bazine acvatice; ~praxie (v. -praxie), s. f., capacitate de a executa mișcări coordonate; ~prosop (~prozop) (v. -prosop), adj., (despre un individ) a cărui față este mai mult lată decît lungă; ~ritmie (v. -ritmie), s. f., 1. Combinație armonioasă de linii, sunete și mișcări. 2. Funcționare regulată a oricărei activități organice ritmice. 3. Ritm regulat al pulsului; ~semie (v. -semie), s. f., totalitatea simptomelor favorabile în evoluția unei boli; ~sporie (v. -sporie), s. f., dezvoltare normală a sporilor în urma unei meioze obișnuite; ~static (v. -static), adj., referitor la variația nivelului general al oceanelor, de origine climatică sau tectonică; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru vegetal central cu fascicule liberolemnoase concentrice; ~stenurie (v. sten o-, v. -urie), s. f., condiție în care se elimină o urină finală cu presiune osmotică normală; ~stil (v. -stil), s. n., colonadă în care coloanele sînt distanțate între ele prin spații proporționate după diametrele lor; ~tanasie (v. -tanasie), s. f., 1. Moarte ușoară, fără suferință. 2. Metodă medicală de provocare a morții precoce unui bolnav incurabil. 3. Sacrificare prin procedee rapide și nedureroase a animalelor bolnave; ~tecă (v. -tecă), s. f., zid al hexacoralierilor dezvoltat din centre de calcifiere distinctă; ~tectic (v. -tectic), adj., (despre un amestec chimic) care se topește sau se solidifică la temperatură constantă, inferioară punctului de topire a fiecăruia dintre constituenți; ~terofite (v. tero-₁, v. -fit), s. f. pl., plante anuale cu flori; ~texie (v. -texie), s. f., fenomen prezentat de un amestec a cărui temperatură de fuziune constantă este mai joasă decît aceea a altui amestec făcut în alte proporții; ~timie (v. -timie), s. f., dispoziție afectivă normală; ~tocie (v. -tocie), s. f., naștere normală, fără complicații; ~trof (v. -trof), adj., (despre lacuri) care conține, în cantități echilibrate, substanțe necesare biosintezei; ~trofic (v. -trofic), adj., (despre lacuri) bogat în materii nutritive; ~trofie (v. -trofie), s. f., stare normală de nutriție, creștere și dezvoltare a unui organism; ~tropic (v. -tropic), adj., (despre plante) care prezintă fototropism negativ; ~tropie (v. -tropie), s. f., adaptare a unor flori la polenizare numai prin anumite insecte specializate; ~xerofitic (v. xero-, v. -fitic), adj., (despre plante) care prezintă o adaptare pronunțată la perioadele de uscăciune.

PROTO- „cel dintîi, anterior, primul, preistoric, primitiv, inițial”. ◊ gr. protos „primul, cel dintîi” > fr. proto-, germ. id., it. id., engl. id. > rom. proto-. □ ~ascomicete (v. asco-, v. -micete), s. f. pl., subclasă de ciuperci din clasa ascomicetelor, încrengătura talofitelor; ~biologie (v. bio-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază formele de viață mai mici decît bacteriile; ~bionte (v. -biont), s. n. pl., organisme unicelulare sau coloniale, care reprezintă formele cele mai primitive ale vieții; sin. protiste; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Celulă lipsită de membrană. 2. Celulă primordială a embrionului; ~cariocineză (v. cario-, v. -cineză), s. f., formă intermediară de cariocineză între amitoză și mitoză; ~cerc (v. -cerc), adj., dificerc*; ~clamidospor (v. clamido-, v. -spor), s. m., structură terminală și umflată, formată pe un filament, din care se formează clamidospori; ~clorofilă (v. cloro-, v. -fil₂), s. f., pigment care conține carotină și xantofilă, prezent în frunzele îngălbenite; ~colenchim (v. col/o-₂, v. -enchim), s. n., primele elemente ale colenchimului; ~corm (v. -corm), s. n., 1. Partea tuberiformă a embrionului care, prin diferențiere, dă naștere radiculei, tulpiniței și primelor frunze. 2. Axă hipocotil; ~crat (v. -crat), adj., (despre plante) care, odată cu ameliorarea climatului, și-a putut recuceri arealul pierdut în perioadele glaciare; ~cromozomi (v. cromo-, v. -zom), s. m. pl., granulații cromatofile formate în mitoză la bazidiomicete, care, la sfîrșitul profazei, se reunesc în doi cromozomi; ~dermă (v. -dermă), s. f., strat celular extern al meristemului primar din regiunea apicală a organelor radiculare; ~filă (v. -fil₂), s. f., 1. Frunzuliță sau rezervă nutritivă care se găsește în embrionul unei plante fanerogame; sin. cotiledon. 2. Formă juvenilă a frunzei. 3. Frunza protocormului; ~fite (v. -fit), s. f. pl., organisme vegetale primitive unicelulare sau coloniale, care stau la baza evoluției regnului vegetal; ~fitologie (v. fito-, v. -logie₁), s. f., disciplină care studiază plantele fosile; ~gamie (v. -gamie), s. f., fenomen de combinare a gameților fără fuziune nucleară; ~gen (v. -gen₁), adj., protogenic*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Reproducere prin înmugurire. 2. Stadiu primordial al embrionului; ~genic (v. -genic), adj., (despre structuri vegetale) care există încă din primele stadii de diferențiere; sin. protogen; ~gin (v. -gin), adj., proterogin*; ~ginie (v. -ginie), s. f., proteroginie*; ~glie (v. -glie), s. f., nevroglie^[1] a substanței cenușii, avînd corpul lipsit de gliofibrile și de prelungiri spinoase; ~hemicriptofite (v. hemi-, v. cripto-, v. -fit), s. f. pl., plante cu tulpinile acoperite la bază cu scuame, avînd frunze dezvoltate numai de la mijlocul tulpinii în sus; ~leucocit (v. leuco-, v. -cit), s. n., celulă limfoidă mică, prezentă în măduva osoasă roșie și în splină; ~liză (v. -liză), s. f., descompunere a clorofilei cu disocierea bioxidului de carbon sub influența luminii; ~log (v. -log), s. n., totalitatea datelor asociate cu un taxon nou, la prima lui publicare; ~metrocit (v. metro-₃, v. -cit), s. n., celulă-mamă a seriilor leucocitară și eritrocitară; ~nemă (v. -nemă), s. f., formație a gametofitului; ~paleolitic (v. paleo-, v. -litic₁), s. n., prima perioadă a epocii pietrei cioplite; ~patie (v. -patie), s. f., maladie primitivă, esențială; ~plasmatologie (v. plasmato-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul protoplasmei; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță albuminoidă fundamentală vîscoasă, care alcătuiește baza oricărei celule vii; ~plast (v. -plast), s. n., 1. Protoplasmă a celulelor vegetale. 2. Organism unicelular. 3. Forma primordială a celulei sau a protoplasmei celulare; ~sclerenchim (v. scler/o-, v. -enchim), s. n., colenchim asemănător cu fibrele liberiene; ~spor (v. -spor), s. m., spor din prima generație; ~sporofit (v. sporo-, v. -fit), s. n., carposporofit al algelor roșii, rezultat din germinarea zigotului; ~stel (v. -stel), s. n., cilindru central primitiv, prezent la unele psilofite din paleozoic; ~strofe (v. -strofă), s. f. pl., spiralele secundare în filotaxie; ~tal (v. -tal), s. n., tal primitiv al lichenilor cu crustă; ~timie (v. -timie), s. f., pulsiune psihologică principală; ~tip (v. -tip), s. n., 1. Exemplu perfect, model desăvîrșit. 2. Tipul ancestral, original al taxonului vegetal; ~trof (v. -trof), adj., (despre microbi) care trăiește în substraturi nutritive primitive, lipsite de compuși organici; ~trofic (v. -trofic), adj., (Despre microorganisme) 1. Care nu poate descompune proteinele. 2. (Despre microorganisme) Care își asigură singur hrana necesară; ~trofie (v. -trofie), s. f., mod primitiv de nutriție la unele tulpini microbiene; ~zoare (v. -zoar), s. n. pl., încrengătură de animale microscopice unicelulare, cu o structură anatomică foarte simplă, care trăiesc în grupuri numeroase; ~zomi (v. -zom), s. m. pl., structuri prebiontice care, în asociere cu polinucleotidele, formează, din aminoacizi liberi, scurte secvențe de peptide; ~zoofil (v. zoo-, v. -fil₁), adj., (despre flori) fertilizat prin protozoare; ~zoologie (v. zoo-, v. -logie₁), s. f., disciplină care se ocupă cu studiul morfologic și biologic al organismelor unicelulare. corectat(ă)

acetilacetic a [At: DEX² / E: fr acétylacétique] (Chm; îs) Acid ~ Acid instabil care se descompune în acetonă și bioxid de carbon.

anhidridă sf [At: PONI, CH. 32/19 / Pl: ~de / E: fr anhydride] (Chm) 1 Substanță anorganică ce reacționează cu apa, ducând la formarea unui acid. 2 Substanță organică rezultată, de obicei, din eliberarea unei molecule de apă din două grupări carboxil. 3 (Îs) ~ carbonică Bioxid de carbon. 4 (Îs) ~ acetică Lichid incolor cu miros înțepător, întrebuințat la fabricarea coloranților, a medicamentelor, a acetatului de celuloză etc. 5 (Îs) ~ sulfuroasă Bioxid de sulf. 6 Corp rezultat din eliminarea apei din grupările oxidrile^[1] ale unui acid. 7 Combinație oxigenată care, unindu-se cu apa, poate produce un acid.

asimilație sf [At: DA ms / V: (înv) ~iune / Pl: ~ii / E: fr assimilation, lat assimilatio, -onis] 1 Fază a metabolismului în care materiile nutritive introduse în organism sunt transformate în substanțe proprii acestuia Si: asimilare (1). 2 (Îs) ~ clorofiliană Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează cu ajutorul luminii absorbite de clorofilă substanțele organice din bioxidul de carbon și din apă și eliberează oxigen. 3-7 Asimilare (2, 5-8).

bătaie sf [At: PRAV. MOLD., ap. GCR I, 121/₂₉ / P: ~ta-ie / Pl: ~tăi / E: lat batalia, -am] 1 Lovitură repetată dată de cineva cu mâna sau cu un obiect. 2 (Spt) Izbire a pământului, a trambulinei etc. cu un picior, sau cu amândouă picioarele, înainte de desprinderea de pe sol pentru a efectua o săritură. 3-4 (Îlv) A (se) lua la ~ A (se) bate. 5 (Îe) A stinge (sau a snopi, a zvânta), în ~ (sau în ~tăi) (pe cineva) A bate (pe cineva) foarte rău. 6 (Îlav) A da (sau a trage) ~ A da lovituri cuiva. 7 (Îlav) A primi (sau a mânca) ~ A primi lovituri de la cineva. 8 (Îc) Într-o ~ de amnar într-o clipă. 9 (D. prăvălii; îe) A fi în ~ia fierului A se găsi într-un loc foarte potrivit. 10 (Îcs) De-a ~ia Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 11 Melodie după care se execută bătaia (10). 12 (Îcs) De-a dura-n ~ Dans țărănesc nedefinit mai îndeaproape. 13 Melodie după care se execută bătaia (12). 14 (Mol; îs) ~ia păpușoiului Operație de desfacere a boabelor de porumb de pe cocean. 15 (Fam; îe) A da ~ A grăbi. 16 (Fig; îs) ~ de cap Frământare a minții. 17 (Pex; îas) Trudă. 18 (Înv; îs) ~ de cuget Remușcare. 19 (Fam; îc) ~ de joc Batjocură. 20 (Pex; îae) Faptă urâtă. 21 (Înv) Luptă. 22 (Înv) Bombardament cu artileria. 23 (Îe) A pune (ceva) la ~ A oferi (ceva) spre a fi cheltuit sau consumat. 24 (Îae) A risca (ceva). 25-26 (Îe; îlav) (A cântări) cu bătaie (A cântări) cu puțin peste greutatea exactă. 27 Lovire (repetată) a unui obiect de altul. 28 (Îs) ~ de aripă (sau de aripi) Fâlfâit. 29 Lovitură a vatalei la războiul de țesut. 30 Băteală. 31 Stârnire a peștelui sau a vânatului. 32 Lovitură dată într-un obiect (cu mâna, cu ciocanul etc.) 33 Fiecare contracție a inimii Si: puls. 34 Fiecare zvâcnire a ochiului. 35 Zgomot (ritmic) produs de un motor sau de un mecanism în funcțiune. 36 Distanță până la care poate ajunge un proiectil, săgeată etc. 37 Felul în care trimite o armă proiectilul. 38 Traiectoria unui proiectil. 39 (Pex) Distanță până la care poate ajunge vederea cuiva Si: rază vizuală. 40 (Îlav) În ~ia vântului Împotriva direcției vântului. 41 (Îs) ~ia vântului Adiere. 42 (Îs) ~ia ploii (sau grindinei etc) Căderea ploii, a grindinei etc. 43 (Îs) ~ia soarelui Arșiță. 44 (Îas) Lumină. 45-46 (Îs) ~ la cap (sau cahlă) Asfixiere cu bioxidul de carbon în urma astupării coșului sobei. 47 Sunet ritmic produs prin loviturile limbii clopotului sau prin mișcarea mecanismului unui ceasornic. 48 Lătrat (scurt și ritmic) al câinilor de vânătoare. 49 Boiște. 50 (Înv) Aruncare cu flori unul în altul la serbările organizate în luna florilor. 51 (D. mărfuri; îe) A fi pe ~ A se vinde foarte repede. 52 (La jocul de șah; cărți etc.) înfrângere. 53 (Îs) ~ia lui Dumnezeu Pedeapsă. 54 (Îae) Nenorocire. 55 Împreunare (a armăsarului cu iapa). 56 (D. pești) Depunere a icrelor. 57 (Pex) Interval de timp când are loc bătaia (56). 58 Interval de timp în care se împerechează cocoșii-de-munte.

capsulă sf [At: IONESCU-MUSCEL, FIL. 330 / Pl: ~le / E: fr capsule, lat capsula] 1 Tip de fruct uscat, uneori divizat în mai multe loji care, la maturitate, se deschid de la sine și având numeroase semințe, pe care le împrăștie Si: măciucă, măciulie. 2 Înveliș al unor organe și organisme inferioare. 3 Mic înveliș solubil făcut din amidon, gelatină sau cheratină, care conține diferite medicamente pulverulente sau cu gust neplăcut, pentru a putea fi înghițite mai ușor. 4 Vas făcut dintr-un material rezistent la căldură, în care se încălzesc, în laborator, diverse substanțe Si: capsă (6). 5 Mic cilindru metalic care conține bioxid de carbon sub presiune, servind la prepararea de băuturi gazoase în sifoane speciale. 6 Cutie cu capac care se deformează sub acțiunea variațiilor presiunii atmosferice (constituind partea sensibilă a unor barometre). 7 (Îs) ~ telefonică Cutiuță care conține un microfon sau un receptor într-un aparat telefonic. 8 Capac de tablă cu care se astupă sticlele de bere, de apă minerală etc. 9 (Îs) ~ cosmică Compartiment etanșeizat al navei spațiale, capabil să se desprindă de restul vehiculului și să coboare pe un corp cosmic. corectat(ă)

carbogazos, ~oasă a [At: DEX² / Pl: ~oși, ~oase / E: carbo(n) + gazos] Care conține o cantitate de bioxid de carbon dizolvat.

carbogen sn [At: DEX² / E: fr carbogène] Amestec de bioxid de carbon în oxigen, utilizat, mai ales, în tratamentul asfixiilor.

carbohemoglobină sf [At: D. MED. / E: fr carbohémoglobine] Compus instabil care se formează în sânge, în proporție foarte mică, din bioxid de carbon și hemoglobină.

carbometru sn [At: DEX² / Pl: ~re / E: fr carbomètre] Aparat pentru detectarea bioxidului de carbon.

carbonatare sf [At: DEX² / Pl: ~tări / E: carbonata] Reacție chimică la care participă bioxidul de carbon și un hidroxid, din care rezultă un carbonat (1).

carbonic, ~ă a [At: MACAROVICI, CH. 326 / Pl: ~ici, ~ice/ E: fr carbonique] 1 Care conține (mult) cărbune. 2 (Îs) Acid ~ Acid slab care se obține prin dizolvarea bioxidului de carbon în apă.

carboxilază sf [At: DEX² / Pl: ~ze / E: fr carboxylase] Enzimă care catalizează eliberarea bioxidului de carbon din unii acizi.

decarboxila vr [At: LTR² / Pzi: ~lez / E: decarboxilare] A elimina bioxidul de carbon printr-o reacție chimică.

decarboxilare sf [At: LTR² / Pl: ~lări / E: ns cf fr décarboxilation] Reacție chimică de eliminare a bioxidului de carbon din unii acizi organici Si: (îvr) decarbonizație.

clorofilian, ~ă a [At: DEX² / P: ~li-an / Pl: ~ieni, ~iene / E: fr chlorophyllien] 1 Referitor la clorofilă. 2 Datorat clorofilei. 3 (Îs) Sinteză ~ă Fotosinteză. 4 (Îs) Asimilație ~ă Proces fiziologic de asimilație a substanțelor nutritive, care se poate produce în frunzele plantelor verzi, în prezența clorofilei și sub influența luminii solare, și care constă din combinarea apei, venită din pământ prin rădăcini, cu bioxidul de carbon din aer Si: fotosinteză.

dospit², ~ă [At: BIBLIA (1688), 47^v/28 / Pl: ~iți, ~e a, ~e sn / E: dospi] 1 a (D. aluat) Care a suferit procesul de creștere și afânare. 2 a Care s-a transformat într-o masă afânată ca rezultat al unor procese biochimice. 3-4 sn, a (Îrg) (Pâine sau plăcintă) din aluat dospit. 5 a (D. pământ) Care s-a afânat printr-un proces de degajare de bioxid de carbon. 6 a (D. anumite produse, fructe, alimente etc.) Care a suferit un proces (natural) de fermentație, modificându-și aspectul. 7 a (Reg) Murat. 8 a Intrat într-un proces de descompunere sub acțiunea unor agenți naturali în condiții de căldură, de umezeală etc. (degajând mirosuri fetide). 9 a (Spc) Macerat. 10 a (Pex) Stricat. modificată

emanație sf [At: KRETZULESCU, M. 30/4 / V: (înv) ~iune, (nob) emănăciune / P: ~ți-e / Pl: ~ii și (înv) ~iuni / E: fr émanation, lat emanatio, -onis] 1 Degajare a unui miros, gaz, a căldurii etc. dintr-un corp. 2 (Ccr) Ceea ce se degajă Si: exalație. 3 (Glg; îs) ~ vulcanică Emitere de produse gazoase legate de activitatea vulcanului. 4 (Glg; îas) Produs al acestei activități, reprezentat prin bioxid de carbon, amoniac, hidrogen, hidrogen sulfurat, clor, azot, oxigen etc. 5 Gaz radioactiv, obținut prin dezintegrarea elementelor radioactive. 6 Emisie. 7 (Fig) Ceea ce își are originea într-un lucru oarecare. 8 Răspândire. 9 Exalație (5).

fotosinteză sf [At: LTR / Pl: ~ze / E: fr photosynthèse] Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizează substanțele organice din bioxid de carbon și din apă cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofilă și eliberează oxigen Si: asimilație clorofiliană.

kalipatron sn [At: DN³ / Pl: ~oane / E: ger Kalipatron] Cutie de tablă umplută cu hidroxid de potasiu și încorporată în masca de protecție, care servește la regenerarea aerului (prin reținerea bioxidului de carbon și a apei) și care este folosită în mine.

zăpadă sf [At: PSALT. 331 / Pl: ~pezi / E: pvb zăpădi] 1 Precipitație atmosferică solidă, sub formă de fulgi albi, alcătuiți din cristale de apă înghețată. 2 Strat provenit din aglomerarea zăpezii (1), când temperatura solului este sub 0° C Si: ninsoare, (pop) omăt¹, (reg) nea². 3 (Îla) De ~ Alb (1). 4 (Reg; îs) Apă de ~ Apă de ploaie (1). 5 (Chm; îs) ~ carbonică (sau de bioxid de carbon, uscată) Bioxid de carbon în stare solidă Si: gheață uscată. 6 (Rar) Plantă de apartament cu petale albe, nedefinită mai îndeaproape.

mofetă sf [At: MOLDOVAN, Ț. N. 273 / Pl: -te / E: it mofeta, fr mofette] Produs gazos, constituit în cea mai mare parte din bioxid de carbon, care apare în fazele finale ale activității vulcanice și se degajă prin crăpăturile scoarței terestre.

respira [At: I. GOLESCU, C. / V: (înv) răs~ / Pzi: respir, 3 (înv) și ~rează / E: fr respirer, lat respirare] 1 vi A introduce în plămâni, prin inspirație, aerul din atmosferă și a elimina, prin expirație, aerul din plămâni, încărcat cu bioxid de carbon Si: a răsufla (1). 2 vt A inhala (aer) în plămâni Si: a inspira. 3 vt (Îe) A-și ~ sufletul A muri. 4 vi (Fig) A-și reveni, a se simți ușurat după o emoție, o grijă, un efort Si: a răsufla (4). 5 vt (Fig) A răspândi (3) (idei, sentimente).

respirație sf [At: ÎNVĂȚĂTURĂ, 63/6 / V: (înv) ~iune, ~răciune / Pl: ~ii / E: fr respiration, lat respiratio, -onis] 1 Proces fiziologic care constă în schimbul de gaze (absorbirea oxigenului din atmosferă și eliminarea bioxidului de carbon) între organismele vii și mediul înconjurător Si: răsuflare (1), răsuflet (1), respirat¹, (rar) răsuflat¹ (1), respir, respirare (1), (pop) răsuflu (1), (Trs) răsufluș. 2 Acțiune ritmică și mecanică prin care animalele superioare realizează acest schimb Si: răsuflare (2), respirare (1). 3 Aerul expirat Si: suflare. 4 (Fig; d. o operă, un studiu etc.) Răspândire, degajare (a unor sentimente, idei). 5 (Îla) De largă (sau scurtă) ~ De amploare mare (sau redusă).

rezervă sf [At: (a. 1832) CR. 302 / S și: rese~ / Pl: ~ve / E: fr réserve] 1 Cantitate (de alimente, de obiecte, de bani etc.) pusă deoparte și păstrată pentru a fi întrebuințată mai târziu Si: depozit (1), rezervație (1). 2 (Îc) ~ succesorală (sau legală) Parte dintr-o avere succesorală de care testatorul nu poate dispune liber, fiind rezervată de drept moștenitorilor rezervatari. 3 (Îc) ~ de pădure Porțiune de pădure în care nu se pășunează. 4 (Îla) De ~ Destinat să înlocuiască la nevoie o piesă tehnică, un obiect, o persoană. 5 (Spt; spc; îal) Jucător care înlocuiește, la nevoie, pe unul dintre jucătorii titulari angajați în competiție. 6 (Îal) Păstrat pentru a fi întrebuințat în anumite condiții. 7 Obiecție. 8 (Îlav) În ~ La dispoziție pentru a fi utilizat la nevoie. 9 Resursă (neexploatată). 10 (Îc) ~ve interne Posibilități de creștere a capacității de producție a unei întreprinderi prin mai buna folosire a mașinilor, prin reducerea consumului de materiale, prin mai buna organizare a procesului tehnologic etc. 11 Cantitate de substanțe minerale utile, industrializabile, care se găsește în subsolul unui anumit teren. 12 Trupă neangajată în luptă, păstrată pentru intervenții neprevăzute. 13 Parte a armatei formată din persoane care au satisfăcut serviciul militar și care este chemată sub arme în caz de război sau de concentrare. 14 (D. militari, în special d. ofițeri; îla) De (sau în) ~ Care nu face parte din cadrele active ale armatei. 15 Persoană (sau grup de persoane) destinată să înlocuiască pe altele în anumite condiții. 16 Cameră de spital în care este internat un bolnav sau cel mult doi. 17 Îndoială. 18 Restricție. 19 (Îlav) Fără ~ (sau ~ve) Fără reticențe. 20 (Îlav) Sub toate -vele Fără nici o garanție. 21-22 (Îljv) Cu (multă) ~ Cu îndoială. 23 (Îlpp) Sub ~va Cu condiția. 24 (Îe) A face ~ve A-și exprima îndoielile asupra justeții unei teze. 25 (Fig) Discreție (4). 26 (Pex) Răceală. 27 (Ecp; îc) -ve de stat Cantitate de bunuri materiale, dintre cele mai importante, acumulate și centralizate cu scopul de a asigura continuitatea procesului de producție și necesitățile de consum ale populației, în cazul ivirii unor greutăți neprevăzute. 28 (Fin; îc) ~-aur Cantitate de aur pe care o păstrează băncile de emisiune ca garanție pentra biletele de bancă puse în circulație și pentru lichidarea datoriilor către alte țări, în cazul când acestea nu pot fi achitate prin livrări de mărfuri obișnuite. 29 (Fin; îc) ~ lichidă Totalitatea mijloacelor bănești, existente sub orice formă, negrevate de nici o sarcină, disponibile la o bancă, la o întreprindere etc. 30 (Fin; îc) ~ bugetară Parte din veniturile unui buget, constituită ca rezervă în scopul acoperirii unor cheltuieli neprevăzute sau în cazul nerealizării integrale a veniturilor. 31 (Fzl; îc) ~ alcalină Cantitate de bicarbonat de sodiu din plasmă, exprimată în cm³ de bioxid de carbon, care se degajază din 100 ml de plasmă la presiunea parțială a bioxidului de carbon de 40 mm de carbon și la temperatura corpului. 32 (Jur) Manifestare prin care un stat, devenit parte la un tratat, declară că vrea să excludă sau să limiteze aplicarea anumitor clauze cuprinse în acest tratat, ori să le atribuie un anumit înțeles. 33 (Fig) Prudență. 34 (Pex) Jenă.

praf sn [At: PSALT. HUR. 28^v/20 / V: (îrg) prah, prau, prav, (reg) pra, praj, praure / Pl: ~uri / E: slv прахъ] 1 Material format din particule solide, foarte fine și ușoare, provenite din fărâmițarea naturală a scoarței terestre, a unor corpuri solide, din unele procese biologice ale viețuitoarelor etc. Si: (reg) colb, pulbere. 2 (Pgn) Orice amestec pulverulent din corpusculi care se pot menține în suspensie în aer. 3 (Îe) A face (pe cineva sau ceva) ~ (și pulbere) sau ~ și țărână (sau scrum, cenușă, fărâme etc.) A distruge complet pe cineva sau ceva Si: a nimici. 4 (D. bunuri materiale; îae) A risipi în totalitate Si: a irosi. 5 (Fam; fig; îae) A învinge pe cineva într-o discuție în contradictoriu, anulându-i toate argumentele. 6 (Fam; fig; îae) A impresiona profund pe cineva prin cele spuse sau făcute Si: a epata. 7 (Îe) A se alege ~ul (sau ~ul și pulberea, ~ul și țărâna, reg, ~ul și paradichiul etc.) (de cineva sau de ceva) sau a nu se (mai) alege (sau rămâne) nici (sau decât) ~ (sau ~ul, ~ul și pulberea etc.) A fi complet distrus, nimicit. 8 (Îae) A fi ucis. 9 (Îae) A fi complet irosit, risipit. 10-11 (Îe) A (se) face ~ și pulbere sau a (se) preface în ~ A (se) distruge complet. 12 (Îe) A da (sau a arunca cuiva cu) ~ în ochi A induce în eroare, a înșela pe cineva, dându-i iluzia că lucrurile sunt altfel decât în realitate. 13 (Reg; îe) A se face ~ pentru cineva A-i purta cuiva mare grijă. 14 (Îae) A face tot posibilul pentru a ajuta pe cineva. 15 (Fam; d. oameni; îe) A face ~ A vorbi fără rost. 16 (Fam; d. oameni; îae) A spune minciuni. 17 (Fam; îae) A combate cu elemente puternice, convingătoare, hotărâtoare. 18 (Fam; pex; îae) A anula argumentele cuiva într-o discuție Si: a desființa. 19 (Fam; îae) A uimi prin argumentație, judecată, cunoștințe etc. 20 (Fam; îs) ~ul de pe tobă Nimic. 21 (Rar; îlv) A trage un ~ (cuiva) A mustra. 22 (Rar; îal) A critica. 23 (Fam; îe) A o face ~ A nu realiza nimic. 24 (Fam; îae) A suferi un eșec. 25 (Pan; cu determinări care arată materia) Materie solidă redusă la starea de particule foarte fine, care are diferite utilizări. 26 (Îs) ~ de bronz Pulbere metalică, având culori și jocuri de lumini variate, fabricată din metale simple sau din aliaje care, în amestec cu ulei sau cu lac, formează vopsele ce imită metalul. 27 (Îs) ~ de spumă (sau spumant) Amestec de pulberi de bicarbonat de sodiu, de saponină și de sulfat de aluminiu, sau acid oxalic, care în contact cu apa, produce o spumă folosită pentru stingerea incendiilor. 28 (Îs) ~ de strănutat (sau, înv, strănutător) Substanță pulverulentă iritantă care provoacă strănutul. 29 (Îs) ~ de copt Preparat chimic sub formă de pulbere, care în contact cu umezeala sau cu căldura, degajă bioxid de carbon și care este folosit în patiserie pentru a face să crească aluatul. 30 (Îs) ~ de mătase Substanță cu aspect lucios, preparată din mică pisată, folosită la zugrăveli. 31 (Îs) ~ de lipit Material pulverulent format dintr-o anumită substanță sau dintr-un amestec, folosit la lipituri și la sudură pentru a împiedica formarea oxizilor. 32 (Îs) ~ hidrofob Pulbere neinflamabilă, imputrescibilă în contact cu apa, obținută din cenușa de la termocentrale mici cu un adaos de păcură, folosită pentru hidroizolări. 33 (Îs) Lapte ~ Lapte sub formă de pulbere, obținut prin eliminarea apei din componența lui. 34 (Precedat de arn „un”) Cantitate mică dintr-o materie care se prezintă sub formă de pulbere. 35 (Șîs ~ de pușcă, înv, ~ de tun) Substanță pulverulentă formată dintr-un amestec de azotat de potasiu, sulf și cărbune de lemn, folosită ca explozibil, mai ales la armele de foc Si: (pop) iarbă, (îvr) prăvărie. 36 (Îe) Miroase a ~ de pușcă Se simte atmosfera de război, de lupte armate. 37-38 (Spc) Substanță (medicamentoasă sau) toxică în formă de pulbere. 39 Doză dintr-o astfel de substanță. 40 (Rar; îs) ~ alb Cocaină. 41 (Pop) Polen¹ (1). 42 (Bot; reg; îc) ~ul-strigoilor Brădișor (Lycopodium clavatum).

urează sf [At: DC / P: ~re-a~ / Pl: ~ze / E: fr uréase] Enzimă care acționează asupra ureei, descompunând-o în amoniac și bioxid de carbon.

zimază sf [At: MACAROVICI, CH. 491 / Pl: ~ze / E: fr zymase] (Chm) Enzimă care se găsește în drojdia de bere și care transformă zahărul în alcool și în bioxid de carbon.

vicia [At: COSTINESCU / P: ~ci-a / V: (înv) viția / Pzi: ~iez / E: fr vicier, lat vitiare] 1 vt A altera puritatea aerului (dintr-un spațiu închis) cu mirosuri neplăcute, cu bioxid de carbon provenit din respirație etc. 2 vt A face ca aerul din mediul înconjurător să devină nociv prin emanații chimice, prin emisii radioactive etc. Si: a polua. 3 vt A deteriora (1). 4 vr (D. aer) A deveni greu respirabil sau nociv din cauza mirosurilor neplăcute, a emanațiilor chimice, a emisiilor radioactive etc. 6 vt (Fig) A face să se abată de la linia moralității, a corectitudinii etc. Si: a corupe (6), a perverti, a strica. 7 vtf (Fig) A face să-și piardă din valoare. 8 vt (Jur) A face ca un act, o clauză etc. să devină defectuoase (determinând anularea).

viciat, ~ă a [At: CONTEMPORANUL, I, 171 / P: ~ci-at / V: (înv) viți~ / Pl: ~ați, ~e / E: vicia] 1 (D. aer) Care este încărcat cu miresme neplăcute sau cu bioxid de carbon (provenit din respirație) Si: stricat, (pop) nădufos. 2 (D. aer) Încărcat de noxe Si: poluat. 3 (Pex) Impur (din punctul de vedere al compoziției chimice). 4 (D. oameni) Care este corupt moralmente Si: corupt² (6), desfrânat (7), depravat. 5 (D. oameni) Care predispune de viciu (1). 6 (D. oameni) Care denotă imoralitate. 7 Vicios (7). 8 (Jur; d. acte, dispoziții etc.) Care a devenit nul (din cauza unor vicii de formă).

schimb sn [At: PSALT. 93 / V: (îrg) scaimb, scămp, scâmb, știmb, (reg) șc~ / Pl: ~uri / E: pvb schimba] 1 Înlocuire a cuiva prin altcineva sau a ceva cu altceva (de aceeași natură sau de aceeași valoare) Si: schimbare (1), (reg) schimbală (1), (înv) schimbătură (1). 2 Cedare a unui lucru, a unui bun (material sau spiritual) pentru a lua, a primi în locul lui un alt lucru , un alt bun (de o valoare echivalentă) Si: schimbare (2), (reg) schimbală (2), (înv) schimbătură (2). 3 (Spc) Proces de circulație a produselor în cadrul diviziunii muncii, de la producători la consumatori, prin vânzare-cumpărare, ca formă de repartizare a bunurile produse de societate și ca moment al reproducției. 4 (Pex) Relație care se stabilește prin schimb (3). 5 (Teh; îs) Piesă de ~ Piesă dintr-un mecanism care se fabrică separat de acestea și este menită să înlocuiască altă piesă identică, dar uzată, a respectivului mecanism. 6 (Fzl; îs) ~ de materii Totalitatea proceselor care se produc în organism odată cu asimilarea hranei. 7 (Fzl; îs) ~uri respiratorii Totalitatea proceselor care au loc în organism în timpul introducerii oxigenului în sânge și al eliminării bioxidului de carbon. 8 (Îs) Liber ~ Comerț exterior neîngrădit de taxe vamale sau de restricții de import și de export. 9 (Reg; îs) Seara ~ Seara de dinaintea plecării oilor la stână, când proprietarii lor se adună și le mulg reciproc. 10 (Îs) ~ de experiență Împărtășire reciprocă de către persoane sau colective a cunoștințelor, deprinderilor și rezultatelor dobândite într-un domeniu de activitate și care servește la ridicarea calificării și măiestriei profesionale, la perfecționarea procesului de producție etc. 11-12 (Îljv) Cu ~ul (Care apare, intervine, are loc) când unul, când altul Si: rând pe rând, alternativ. 13 (Mil; în trecut; îs) Trupă cu ~ul Trupă, unitate militară (de călărași sau de dorobanți) în care soldații erau chemați periodic să facă serviciul militar (în rest fiind lăsați la vatră). 14 (Mil; în trecut; îs) Soldat (sau ostaș, călăraș, dorobanț etc.) cu ~ul Soldat (sau ostaș, călăraș, dorobanț etc.) care făcea parte din trupă cu schimbul (13) Si: (înv) schimbaș (1). 15 (Îlav) În ~ În loc(ul...). 16 (Îal) Drept compensație. 17 (Îvr; spc) Schimb (1) al inelelor de logodnă între doi tineri care se logodesc. 18 (Pex; ccr) Inele de logodnă. 19 (Pgn; ccr) Daruri care se schimbă între logodnici. 20 (Reg; îe) A da ~(urile) A se logodi. 21 (Spc) Predare a unei sume de bani pentru a primi o alta de (aproximativ) aceeași valoare, dar constând din alte monede sau bancnote Si: schimbare (7). 22 (Pex) Valoarea cu care se cotează zilnic diferite hîrtii de valoare la bursă. 23 (Îs) Bancă (sau casă) de ~ Instituție financiară care se ocupă cu schimbarea banilor, a valorilor, a metalelor prețioase etc. Si: (rar) schimbărie, schimbătorie. 24 (Îs) Scrisoare de ~ Act prin care semnatarul cere unei alte persoane să plătească o anumită sumă de bani celui indicat în act sau reprezentantului acestuia. 25 (Îs) Agent de ~ Intermediar care are rolul de a negocia în mod oficial, obligații de stat și alte efecte. 26 Trimitere, adresare, expediere reciprocă (a ceva). 27 (Udp „de”) Discuție (sumară) cu cineva sau între două ori mai multe părți. 28 (Spc; udp „de”) Discuție aprinsă Si: ceartă. 29 Așezare, fixare în altă parte, (unul) în locul altuia. 30 (Fiz) Trecere a unei energii, a unei particule etc. dintr-o parte în alta, de la un obiect la altul Si: transfer. 31 (Îs) Forță de ~ Forță de legătură între două sisteme cuantice care se realizează prin schimb (30) reciproc și permanent de fotoni, de mezoni etc. 32-33 (Persoană care înlocuiește pe alta, ori este înlocuită de alta, care face parte dintr-un) ansamblu de persoane care activează în același timp și după același program într-o întreprindere, într-o instituție etc., în care, de obicei, lucrează mai multe serii de persoane cu alte programe de muncă, în cursul unei zile. 34 (Pex) Interval de timp -dintr-o zi- în care se lucrează în schimb (33) Si: tură. 35 (Mpl) Lenjerie de pat, de corp sau, (pgn) orice fel de îmbrăcăminte curată care servește la înlocuirea periodică a celei murdare Vz albitură (5). 36 Înlocuire (periodică a) lenjeriei murdare Si: primeneală, (reg) premenituri Vz schimbare (11). 37 Grup, set de obiecte de îmbrăcăminte (de lenjerie) care formează un tot, o serie, și care se folosesc o dată Vz rând.

sofioni smp [At: LTR² / P: ~fi-oni / S și: (după it) soffioni / E: it soffione] (Glg) Emanații de vapori și de ape fierbinți, însoțite de diverse gaze ca amoniac, bioxid de carbon, hidrogen sulfurat, acid boric etc., legate de activitatea magmatică.

solfatară sf [At: BARASCH, I. N. 59/9 / Pl: ~re / E: it solfatara, fr solfatare] 1 (Iuz) Teren caracterizat prin emanații de gaze constituite în special din vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon. 2 Emanație vulcanică de vapori de apă, hidrogen sulfurat și bioxid de carbon.

spumant, ~ă [At: ARGHEZI, T. C. 83 / Pl: ~nți, ~e / E: spumă + -ant cf it spumante] 1 a Care face spumă (1) Si: spumat (1), spumos (1). 2 a (D. vinuri) Care face spumă (1) când este deschisă sticla și se toarnă în pahar, datorită unor procedee de saturare cu bioxid de carbon Si: înspumat, spumos (4). 3 sm Substanță care, dizolvată într-un lichid, favorizează formarea spumelor (1) stabile Si: (rar) spumogen (3). 4 sm Soluție care conține un spumant (3).

sifon sn [At: I. GOLESCU, C. / V: (îrg) ți~ / Pl: ~oane / E: fr siphon, lat sipho, -onis] 1 Țeavă îndoită, cu două brațe inegale, folosită la transvazarea lichidelor între două niveluri diferite. 2 Dispozitiv în formă de S, de U sau de P montat la punctul de legare dintre un obiect de instalație sanitară și o conductă de canalizare, cu scopul de a opri, prin formarea unui dop de apă, trecerea gazelor din canal în instalație. 3 Butelie etanșă de sticlă sau plastic, cu pereții groși, folosită pentru păstrarea și debitarea sub presiune, prin deschiderea unei supape, a apei acidulate cu bioxid de carbon. 4 (Pex) Apă acidulată obținută prin saturarea cu bioxid de carbon, sub presiune, a apei potabile Si: (pop) apă gazoasă, (rar) sodă. 5 (Fam; îe) A-i veni (cuiva) cu ~ A se supăra (11). 6 Aparat de uz medical pentru spălarea și dezinfectarea anumitor cavități ale organismului (stomac, nas etc.). 7 Organ de locomoție sau de circulație în formă de pâlnie, la unele animale acvatice inferioare. 8 (Arg) Sifilis. 9 (Gfg; înv) Vânt foarte puternic în formă de vârtej. asemănător cu tromba¹.

bioxid s.m. (chim.) Dioxid ◊ Bioxid de carbon = dioxid de carbon. • pl. -izi. /<fr. bioxyde.

METAN subst. (Și în sintagma gaz metan, DL) Gaz combustibil din grupa hidrocarburilor, fără culoare și fără miros, care se formează din materia organică în descompunere. Discuție. . . asupra substanțelor gazoase ce se pun în libertate din lave. . . și în care se găsesc hidrocarbure, mai ales metan. SĂM. VI, 388. Metan se găsește . . . între cristalele de sare gemă. MACAROVICI, CH. 437. O parte din elementele sale componente s-au eliminat sub formă de apă, metan, hidrogen și bioxid de carbon. IOANOVICI, TEHN. 11. – Din fr. méthane.

MOFÉTĂ s. f. Produs gazos, constituit în cea mai mare parte din bioxid de carbon, care apare în fazele finale ale activității vulcanice și se degajă prin crăpăturile scoarței terestre. Muntele Büdös și împrejurimea lui apropiată formează o grupă de așa-numite solfatare și mofete, asemenea împrejurimii Neapolei. MOLDOVAN, Ț. N. 273, cf. CANTUNIARI, L. M. 158. Mofetele sînt active atît în timpul erupției vulcanice, cît și mult timp după ce s-a produs paroxismul vulcanic. LTR², cf. DER. – Pl.: mofete. – Din it. mofeta, fr. mofette.

*CARBONIC adj. 🔬 1 Care conține carbon în mare cantitate ¶ 2 Acid ~ sau anhidridă ~, acid gazos format dintr’o parte de carbon și din două părți de oxigen, bioxid de carbon (CO²); disolvat în apă, sub presiunea a 4-5 atmosfere, constitue „apa gazoasă” [fr.].

HOPCALITĂ s.f. Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon. [< fr. hopcalite].

hopcalită sf [At: DN³ / Pl: ~te / E: fr hopcalite] Amestec de bioxid de mangan cu oxid de cupru, cobalt și argint, folosit în măști speciale contra oxidului de carbon.

BIOXID s. m. compus chimic în a cărui moleculă intră doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element; dioxid. ♦ ~ de carbon = gaz incolor în natură sau care se formează în procesele de oxidare a substanțelor organice, de fermentație etc. (< fr. bioxyde)

sulf² sn [At: I. NAT. ap. URSU, T. Ș. 285 / V: (îvr) ~ur, (înv) ~ure / E: fr sulf, lat sulphur] 1 Element chimic, nemetal, de culoare galbenă, care se găsește în stare nativă sau în combinație, cu un miros specific, neplăcut, foarte reactiv din punct de vedere chimic, întrebuințat la fabricarea acidului sulfuric, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură și în farmacie Si: pucioasă, (îvr) piatră-pucioasă, (reg) țâmpar. 2 (Îs) ~ volatil, bioxid de ~ Compus al sulfului cu oxigenul, sub formă de gaz incolor, cu miros sufocant, foarte solubil în apă, care nu arde și nu întreține arderea și care se folosește în diverse reacții organice, ca decolorant în vopsitorie, în industria alimentară, în industria petrolieră Si: anhidridă (5) sulfuroasă. 3 (Îc) Trioxid de ~ Compus al bioxidului de sulf cu oxigenul, cu structura fibroasă sau asemănătoare gheții, care reacționează puternic cu apă și dezvoltă multă căldură Si: anhidridă (1) sulfurică. 4 (Îc) Tetraclorură de ~ Compus al sulfului (1) cu clorul, sub formă de lichid galben-brun, care se descompune în reacție cu apa. 5 (Îe) Hexafluorură de ~ Compus al sulfului cu fluorul, sub formă de gaz incolor, fără gust, stabil și electroizolant, neinflamabil și netoxic, folosit în electrotehnică. 6 (Îc) (Mono)clorură de ~ Compus al sufului cu clorul sub formă de lichid fumegător, de culoare galben-chihlimbarie, cu miros iritant, foarte neplăcut, care se dizolvă în sulfură de carbon și benzen și e folosit la vulcanizarea cauciucului. 7 (Îc) Bromură de ~ Compus al sulfului cu bromul, sub formă de lichid roșu-închis, care se descompune prin fierbere. 8 (Alh; îs) ~ filozofic Element ezoteric esențial pentru culoare și proprietățile diferite ale metalelor.

DIOXÍZI (< fr.) s. m. pl. Combinații chimice ale oxigenului cu elementele nemetalice, de tipul EO₂, sau cu elemente metalice, de tipul MO₂. ◊ Dioxid de carbon = compus oxigenat al carbonului, gaz incolor cu miros înțepător, mai greu decât aerul, necesar plantelor pentru sinteza hidraților de carbon; întrebuințat la fabricarea bicarbonatului de sodiu, a ureii etc., în ind. zahărului, la prepararea unor băuturi gazoase, iar în stare solidă în tehnica frigului; anhidridă carbonică. ◊ Dioxid de mangan = compus oxigenat al manganului; apare în natură sub formă de piroluzită și se prezintă ca o pulbere cristalină bruno-neagră; oxidant, toxic, întrebuințat ca depolarizant la pile Leclanché, în ind. cauciucului, chibriturilor, a sicativilor, a glazurilor ceramice, a sticlei etc. ◊ Dioxid de siliciu = compus oxigenat al siliciului, care se găsește în natură sub formă de cuarț, opal, agat etc.; intră în compoziția a diferite roci și este componentul principal al nisipului. Se mai găsește și ca pământ de infuzori (diatomit, kiselgur). Servește ca materie primă pentru pentru combinațiile siliciului și pentru fabricarea sticlei; silice. ◊ Dioxid de sulf = compus oxigenat al sulfului (se lichefiază la -10,2°C și se solidifică la -73°C), gaz incolor, sufocant; se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, ca decolorant în vopsitorie, ca mijloc de conservare a fructelor, la sulfitare în ind. zahărului, la rafinare în ind. petrolieră și ca insecticid; anhidridă sulfuroasă. ◊ Dioxid de titan = compus oxigenat al titanului, cristalizat, alb, insolubil în apă, folosit ca pigment în pictură, la prepararea vopselelor și a cernelurilor poligrafice albe, în ind. textilă, a sticlei și a ceramicii, în cosmetică etc.; alb de titan. Sin. bioxizi.