CARLINGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale navei. – Din fr. carlingue.

VARIOMETRU ~e n. tehn. 1) Aparat pentru măsurarea variațiilor câmpului magnetic al pământului. ~ vertical. ~ orizontal. 2) Instrument pentru măsurarea schimbării de altitudine a avioanelor în zbor. 3) Aparat pentru schimbarea lentă a inductivității. [Sil. -ri-o-me-tru] /<fr. variométre

AERONAUTICĂ ramură a științei, tehnicii și tehnologiei care are drept obiect de studiu și experimentare domeniul navigației aeriene, construcția de aparate zbor și legile care stabilesc condițiile zborului în atmosferă cu viteze subsonice și hipersonice. În funcție de aplicațiile sale, aeronautica se poate împărți în: aeronautica civilă, aeronautica militară și aeronautica sportivă, aceasta din urmă valorificând construcțiile, tehnica și măiestria din aeronautică în competiții cu caracter sportiv, dezvoltând un organism sănătos, îndemânarea, reflexele, curajul, voința, etc.

CARLINGĂ cabină destinată pilotului sau echipajului unei aeronave, amplasată în partea cu cea mai bună vizibilitate și în care sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de zbor și alte dispozitive.

CARLINGĂ, carlingi, s. f. 1. Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2. Grindă longitudinală din osatura unei nave, care servește la legarea diferitelor părți ale ei. – Din fr. carlingue.

carlingă sf [At: DEX² / Pl: ~ngi / E: fr carlingue] 1 Cabină pentru echipajul unui avion, în care stă pilotul și unde sunt instalate comenzile de zbor, aparatele de bord etc. 2 Grindă longitudinală din osatura unei nave care servește la legarea diferitelor părți ale navei.

CÂRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

VARIOMETRU, variometre, s. n. 1. (Elt.) Dispozitiv cu inductanță variabilă care servește la reglarea fină a inductanței unui circuit. 2. Instrument care măsoară viteza de urcare și de coborâre a unui aparat de zbor. [Pr.: -ri-o-] – Din fr. variomètre.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind zvârlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvŏlāre.

PLANOR, planoare, s. n. 1. Aparat de zbor fără motor, la care deplasarea se realizează datorită unor factori meteorologici (curenți de aer) sau de relief (zbor de pantă). 2. Osatura generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. – Din fr. planeur.

rachetă (proiectil, aparat de zbor, obiect de sport) s. f., pl. rachete

AERON¹ n. Aliaj ușor și dur de aluminiu, cupru și silex, folosit în construcția aparatelor de zbor.

AVION ~oane n. Aparat de zbor mai greu decât aerul, cu aripi de sustentație, cu motoare și elice sau cu reactoare, care îi asigură propulsia. ~ de călători. [Sil. -vi-on] /<fr. avion

CONVERTOPLAN ~e n. Aparat de zbor care decolează și aterizează vertical ca un elicopter. /Orig. nec.

DELTAPLAN ~e n. Aparat de zbor foarte ușor (asemănător la formă cu litera grecească delta), care planează în curentul dinamic de pantă sau plutește în curentul termic ascensional. /<fr. deltaplan

FUZELAJ ~e n. Corp al unui aparat de zbor (avion, elicopter, planor etc.) de care sunt fixate aripile. /<fr. fuselage

MONOPLAN ~e n. Aparat de zbor cu un singur rând de aripi. /<fr. monoplan

MOTOREACTOR ~oare n. Motor cu reacție, format dintr-un motor cu ardere internă și dintr-un compresor, folosit la propulsarea aparatelor de zbor. [Sil. -re-ac-] /<fr. motoréacteur

A PARAȘUTA ~ez tranz. (persoane sau obiecte) A lansa cu parașuta dintr-un aparat de zbor. /<fr. parachuter

PARAȘUTĂ ~e f. Dispozitiv (de forma unei umbrele) pentru coborârea lentă a oamenilor (sau a unor obiecte) lansați dintr-un aparat de zbor. /<fr., engl. parachute

STABILIZATOR² ~oare n. 1) Aparat care menține constantă tensiunea electrică de alimentare, indiferent de variațiile tensiunii din rețea. 2) Parte imobilă la un aparat de zbor menită să-i asigure stabilitatea în atmosferă. 3) Dispozitiv care împiedică oscilațiile prea mari ale unui vehicul de apă. /<fr. stabilisateur

A SURVOLA ~ez tranz. (teritorii, orașe etc.) A parcurge cu un aparat de zbor. ~ regiunile de frontieră. /<fr. survoler

A ZBURA zbor 1. intranz. 1) (despre păsări și despre insecte) A se porni în zbor; a-și lua zborul. 2) (despre aparate de zbor) A se ridica în aer; a decola. 3) (despre păsări și despre insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor; a se afla în zbor. 4) (despre aparate de zbor) A se deplasa pe calea aerului sau prin spațiul interplanetar. 5) (despre obiecte) A fi purtat de vânt prin aer. 6) (despre proiectile) A se mișca prin aer cu mare viteză. 7) (despre persoane) A călători cu un aparat de zbor. 8) fig. A se mișca foarte repede; a goni. ~ ca gândul. 9) (despre timp) A trece repede și pe neobservate. 10) (despre zvonuri, vești etc.) A se răspândi cu repeziciune. 11) (despre gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune. 2. tranz. 1) fig. fam. (persoane) A da afară dintr-o funcție sau dintr-un post ca fiind necorespunzător; a scoate; a concedia; a destitui. 2) (obiecte sau ființe) A culca la pământ; a prăvăli; a doborî. ◊ ~ cuiva capul a decapita pe cineva. A(-și) ~ creierii a (se sin)ucide cu o armă de foc. /<lat. exvolare

AVION s.n. Vehicul aerian mai greu decît aerul, susținut în aer de aripi și propulsat de motoare; aeroplan. ♦ Avion proiectil = aparat de zbor fără pilot care transportă o încărcătură explozivă sau nucleară. [Pron. -vi-on. / < fr. avion].

ELICOSTAT s.n. Aparat de zburat prevăzut cu o elice de susținere și completat printr-un mic balon. [Var. helicostat s.n. / < fr. hélicostat].

SATELOID s.m. Satelit artificial destinat să se miște pe orbite apropiate de Pămînt. ♦ Aparat de zbor orbital, intermediar între avion și un satelit artificial, echipat cu motor-rachetă de mică tracțiune. [Pron. -lo-id. / cf. it. satelloide].

ELICOPTER s.n. Aparat de zburat cu motor, care se ridică vertical în aer și se susține cu ajutorul unor mari elice orizontale. ◊ Elicopter-macara = elicopter care transportă greutăți. [Var. helicopter s.n. / < fr. hélicoptère, cf. gr. helix – spirală, pteron – aripă].

PLANOR s.n. 1. Aparat de zbor fără motor, care se menține în aer prin folosirea curenților ascendenți provocați de relief sau de temperatura solului. 2. Parte a unei aeronave cuprinzînd mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. [Cf. fr. planeur].

PLANORISM s.n. Sport practicat cu planorul. ♦ Îndeletnicirea de a construi aparate de zbor fără motor. [< rus. planorizm].

AEROBAZĂ s. f. centru de exploatare a aparatelor de zbor. (< aero- + bază)

BRACA vb. I. tr. 1. a îndrepta un obiect, un lucru către un punct. 2. a orienta roțile directoare ale unui automobil pentru a vira. ◊ a înclina comenzile unui aparat de zbor. II. intr. a întoarce (un vehicul), a vira. (< fr. braquer)

ELICOSTAT s. n. aparat de zburat cu o elice portantă și cu un balon. (< fr. hélicostat)

HIPERSONIC, -Ă adj. 1. (despre viteze) care depășește de peste 5 ori viteza sunetului (aproximativ 6000 km/h). 2. (despre aparate de zbor) cu viteză hipersonică (1). (< fr. hypersonique)

PLANOR s. n. 1. aparat de zbor fără motor. 2. parte a unei aeronave cuprinzând mai ales organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice. (< fr. planeur)

RADIOGHIDAJ s. n. dirijate de la distanță, prin mijloace radiotehnice, a aparatelor de zbor fără pilot (avioane, rachete etc.). (< fr. radioguidage)

SATELOID s. m. satelit arficial destinat să se miște pe orbite apropiate de Pământ. ◊ aparat de zbor orbital, intermediar între avion și un satelit artificial, echipat cu motor-rachetă de mică tracțiune. (< it. satelloide)

BRIȘCU, Grigore (1884-1965, n. Bîrlad), inventator român. A conceput (1909) și experimentat (1911) aparate de zbor (aerobrișca) și dispozitive pentru asigurarea stabilității și pilotării elicopterelor („Helicopterele”, 1910).

AEROMOBIL aparat de zbor capabil să se deplaseze în limitele atmosferei terestre cu ajutorul unor forțe de natură aerodinamică sau gazodinamică. În primul caz, forțele apar prin interacțiunea dintre aer și anumite organe ale aparatului (aripi, elice, rotoare, etc.), iar în al doilea caz forțele apar ca efecte ale unor jeturi de gaze trimise de instalații speciale (fuzee, motoare, suflante, etc.). Din cea de-a doua categorie fac parte și unele aparate cu decelerare-aterizare pe verticală.

AEROMODEL planor de hârtie cu fuzelaj baghetă sau fuzelaj închis, model de avion sau alt aparat de zbor de dimensiuni reduse, cu sau fără motor, care poate zbura fără pilot o distanță apreciabilă. Aeromodelele sunt de mai multe categorii: a) zbor liber: F1A-A1 – planoare mini lansate, F1B-B1 – propulsare tip „coupe D’Hiver” cu motor de cauciuc, F1A-A2 – planoare tip Nordic, F1B-B2 – propulsoare de tip Wakefield, F1C – modele cu motor cu piston tip C de 2,5 cm³, F1D – modele Indoor; b) zbor captiv (comandat prin cablu): F2D – aeromodele de luptă aeriană (vânătoare de balonașe), F2B – aeromodele de acrobație cu program internațional (lupinguri, picaje, tonouri, etc.) dotate cu motorașe de diferite capacități cilindrice; c) zbor radiocomandat: F3B-H6 – planoare monocomandă de tip Houlberg, F3B-ABC – planoare sau motoplanoare cu multicomenzi, cu motor sub 2,5 cm3; d) zbor la pantă: F3B-P – aparate cu motor cu multicomenzi; e) machete: F4C – modele care se găsesc în dotarea aeroflotelor comerciale, de turism sau a flotelor aeriene militare.

APARAT dispozitiv tehnic sau agregat utilizat în diverse scopuri. Aparat de oxigen, inhalator de oxigen (V.). Aparat de pulverizat din aeronave, rezervor metalic de formă aerodinamică fixat sub aripile sau pe fuselajul unei aeronave destinat tratamentelor aviochimice. În domeniul militar acest aparat este destinat infectării obiectelor personalului, tehnicii și terenului cu picături de substanță toxică de luptă sau preparate bacteriene. Aparatul este compus din: recipient prevăzut cu orificiu de umplere, tub de scurgere cu duză și dispozitiv pentru deschiderea tubului de scurgere, acționat din cabina aeronavei. Rezervorul se încarcă cu substanțe toxice de luptă persistente sau receptori microbiene ori cu substanțe toxice de luptă solide (pe timp de iarnă). Pulverizarea durează 6-20 secunde, formând pe teren o fâșie infectată a cărei dimensiuni depinde de capacitatea rezervorului, de timpul de scurgere și de viteza aeronavei (un bombardier mijlociu infectează 5-6 hectare cu o densitate de infectare medie de 10-15 mg/m²) Aparate de radio emisie-recepție, este destinat comunicării dintre echipaj cu baza (bazele) cât și cu celelalte aeronave aflate în zzbor în raza sa de activitate. Aparate pentru antrenamentul catapultării, dispozitiv care urmărește deprinderea părăsirii aeronavelor de viteză mare prin metoda catapultării. Aparate pentru instruirea căderii libere, dispozitiv care permite învățarea la sol a manevrelor de evitare a intrării în evoluții periculoase și ieșirea din acestea, compus dintr-un tunel aerodinamic și un dispozitiv cardanic care permite parașutistului să execute orice mișcare sau poziție pe care ar efectua-o în mod normal în aer. Aparat de zbor ultraușor, aeronavă care în mod obișuit are o masă mai mică de 500 kg. Din această categorie fac parte: avioane și elicoptere ultraușoare, baloane și dirijabile, deltaplane, parapante, parașute și variantele lor motorizate etc.). Aparate de pilotare, instrumente care se găsesc în general în carlinga aeronavelor, cele mai importante fiind: manșa și palenierele, maneta de gaze, radioemițătorul, avertizorul trenului de aterizare, giroscopul, indicatoarele de prsiune și de ulei, radiolocatorul, turomentrele.

CRUCEA DE MALTA vechi aparat de zbor cu indicator în forma „Crucii de Malta” – semn al ordinului cavalerilor de Malta, legat la punctele în care putea apare un incendiu la bord cu ajutorul unor cabluri. În poziție normală crucea este albă, în cazul apariției incendiului sectorul se rotea și apărea crucea roșie.

DELTAPLAN aparat de zbor având forma literei grecești „Δ” (delta), construit dintr-un schelet metalic din țevi de duraluminiu peste care se întinde o voalură din material sintetic, având o greutate de 16-20 kg. Pilotul stă fixat sub aripă cu ajutorul unui sistem format din chingi, sprijinindu-se cu mâinile de bara de comandă. Pilotarea se face prin schimbarea centrului de greutate al aparatului prin acționarea cu forța brațelor a barei de comandă. Decolarea se face de pe înălțimi (alergându-se până la desprindere cu deltaplanul în spate) sau pe teren șes prin remorcare. Deltaplanul motorizat sau deltaplanul cu motor, este o aripă delta căreia i s-a atașat un motor clasic de putere mică.

ELICOSTAT aparat de zbor prevăzut cu elice portantă, atașate unor aerostate tip dirijabil legate între ele printr-un cadru metalic pe care se află o cabină și două motoare care acționează elicea.

FLUTTER fenomen aeroelastic propriu aeronavelor caracterizat prin apariția în timpul zborului a unor oscilații a elementelor de structură datorat interacțiunii dintre forțele aerodinamice (v.) și cele elastice.Sursa flutter-ului este curentul de aer care se scurge în jurul aparatului de zbor depinzând de forțele inerțiale și disipatice ale structurii respective. Flutterul poate provoca distrugerea parțială sau completă a aeronavei, evitânsu-se prin zboruri la viteze superioare vitezei de flutter, la care începe să se simtă acest fenomen.

GIRODINĂ aparat de zbor combinat la care forța portantă este creată de un sistem de aripi rotative, rotorul fiind independent de organul de propulsie (elicea), acționarea acestora fiind făcută de motoare diferite (autogirul, vertoplanul etc).

GIROORIZONT aparat de zbor giroscopic utilizat spre materializarea liniei orizontului, permițând cunoașterea poziției aeronavei față de aceasta. Giroorizontul este utilizat în zborul automat și în cel fără vizibilitate.

INTERCEPTARE a) operațiune de întâlnire comandată a cel puțin două avioane. Ansamblul activităților care premerg și asigură interceptarea poate fi comandat la sol prin radio sau dirijat nemijlocit de unul sau de mai mulți piloți ai aeronavelor angrenate în acțiune. Parametrul principal al intercepției este distanța dintre aparatele de zbor, iar parametrul derivat îl constituie vitezele relative ale aeronavelor; b) atacarea cu avioane de vânătoare speciale sau cu proiectile teleghidate, cu propulsie automată a aeronavelor inamice. Sin. intercepție.

MIJLOC / DE LUPTĂ / DE ACȚIUNE / DE ATAC / AERIAN, denumire generală dată tehnicii de luptă deservind acțiunile militare (aici sunt incluse avioanele și aparatele de zbor fără pilot).

MOCK-UP, macheta unui aparat de zbor construită la mărimea normală a acestuia, în scopul urmăririi modului în care se pot integra și intersecta componentele, cablajele, sistemele etc. ale viitoarei aeronave.

MONOMOTOR DE BUZUNAR aparat de zbor de dimensiuni reduse, cu un singur motor și cu un singur plan, care se montează și se demontează în aproximativ zece minute.

MOTODELTAPLAN, aparat de zbor format dintr-o aripă delta (de deltaplan) căreia i s-a atașat un triciclu pe care s-a montat un motor cu elice propulsivă.

MOTOPLANOR aparat de zbor a cărei susținere este realizată prin reacțiile aerodinamice pe suprafețele care rămân fixe în timpul aceluiași regim de zbor și este prevăzut cu un motor auxiliar, care îi permite să zboare cu propriile mijloace. Motorul este utilizat în scopul atingerii zonelor de ascedență sau pentru efectuarea unui zbor de întoarcere, putând fi pus în funcțiune în timpul zborului.

ORIENTAREA APARATELOR DE ZBOR/ÎN SPAȚIU, ansamblu de manevre și acțiuni comandate manual sau automat care se finalizează în deplasări unghiulare pentru obținerea unei anumite altitudini, pentru evitarea obstacolelor și a abordajelor.

PARAPANTĂ aparat de zbor special destinat plutirii la pantă și în curenți termici, derivat din parașuta tip aripă, având voalura de formă dreptunghiulară sau eliptică.

PATRULARE evoluția unui aparat de zbor de-a lungul unei pante în vederea menținerii cât mai mult timp în aer, prin efectuarea mai multor viraje, patrularea având în ansamblu forma cifrei opt. Patrularea se desfășoară după anumite reguli privind executarea virajelor (spre exteriorul pantei), intersectarea traiectului altui aparat, eșalonarea în altitudine etc.

PILOTAJ știința și tehica de a conduce în zbor o aeronavă. Pilotajul poate fi: la vedere (când se utilizează reperele de pe sol sau orizontul natural vizibil) și instrumental (se utilizează exclusiv indicațiile aparatelor de bord). În procesul de instruire se disting: pilotajul în dublă comandă (elevul execută msnevre de zbor sub îndrumarea instructorului, aparatul de zbor posedând, de regulă, comenzi duble) și pilotajul în simplă comandă (pilotul nu este însoțit în zbor de instructor).

PLANARE a) plutire în aer cu un aparat de zbor fără ajutorul unui motor; b) coborâre a unei aeronave fără motor (sau redus) pe o traiectorie cu pantă foarte mică și cu viteză redusă.

PLANOR a) parte a unei aeronave cuprinzând în mod special, organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice; b) aparat de zbor fără motor la care zborul se realizează datorită greutății proprii, viteza de coborâre fiind compensată de acțiunea vântului sau a curenților ascensionali provocați de relief sau de temperatura solului. Planorul este prevăzut cu aripi de lungime mare, iar fuzelajul este format din postul de comandă și o grindă care poartă ampenajele. Decolarea este posibilă prin lansare cu sandoul, cu ajutorul unui troliu, prin remorcare cu un vehicul terestru sau prin remorcare în zbor cu ajutorul unui avion. Se deosebesc planoarele de clasă: liber (anvergura de 19 m), standard (maxim 15 m)și cu motor (motoplanor (v.)). Din rândul planoarelor ultraușoare fac parte și deltaplanele.

PLANORISM a) îndeletnicirea de a construi aparate de zbor fără motor; b) sport aviatic în care aparatele de zbor fără motor sunt lansate prin tracțiune, zborul desfășurându-se pe baza curenților atmosferici. Probele de concurs sunt: zbor de înălțime, de durată, de distanță, în circuit și acrobatic.

RACHETĂ a) motor la care propulsia se realizează prin evacuarea cu mare viteză a unui jet gazos, funcționând independent de mediul exterior, carburantul și comburantul aflându-se în corpul rachetei. Cel mai răspândit tip este motorul-rachetă termochimic, la care jetul de gaze, cu presiunea și temperatura ridicate, se realizează în urma unor reacții chimice puternic exoterme. Motorul-rachetă electric utilizează energia electrică pentru accelerarea jetului format dintr-un fluid ionizat sau din plasma unui gaz. Motorul-rachetă nuclear utiizează energia termonucleară pentru a încălzi jetul de gaze sau utilizează pentru propulsie un jet de izotopi radioactivi. Motorul-rachetă termochimic utilizând combustibil solid sau lichid, este constituit din: camera de ardere, ajutaj reactiv, rezervoare de combustibil, sistem de alimentare, dispozitiv de aprindere (la motoarele cu combustibil solid încărcătura este amplasată în camera de ardere). Sin. accelerator, rachetă auxiliară de decolare. b) aparat de zbor fusiform propulsat cu ajutorul unui motor-rachetă, fiind compus din: corp, motor și încărcătură utilă – aparatură științifică, vehicul spațial, substanță explozivă, încărcătură chimică sau nucleară etc. După modul de stabilizare pe traiectorie se deosebesc rachetele: cu ampenaj (amplasat la partea posterioară), cu aripi (amplasate pe corp ca la avion, sin. avion-rachetă), cu stabilizare giroscopică (fără ampenaj, imprimându-i-se o mișcare de rotație în jurul axei sale longitudinale). După numărul treptelor sunt rachete: cu o treaptă (simple) și cu mai multe trepte (compuse sau etajate), prezentând un ansamblu de rachete simple, etajele propulsoare, cu funcționare succesivă, ultima treaptă purtând încărcătura utilă. Rachetele compuse pot fi: cu trepte în serie (etajele propulsoare sunt dispuse unul după altul) și cu trepte în paralel (etajele propulsoare sunt amplasate în jurul treptei principale, care poartă încărcătura utilă). După modul de dirijare există rachete: nedirijate și dirijate. Rachetele dirijate au prevăzute sisteme de comandă (suprafețe aerodinamice, deviatori de jet, mici motoare-rachetă auxiliare etc.) pentru modificarea traiectoriei și legii de mișcare pe traiectorie. Sistemele de comandă pot fi activate de la bordul rachetei (autodirijate, autoghidate, dirijare autonomă sau din exterior (teleghidate). După destinație rachetele pot fi: de luptă, cosmice, geofizice, meteorologice, antigrindină, port-satelit etc. Racheta de luptă de aviație, armă de bază la bordul avionului, utilizată pentru lovirea țintelor aeriene sau terestre, crearea barajului, iluminarea terenului etc. De regulă, are o singură treaptă, se lansează în viteză prin folosirea unui puternic motor de start, continuând zborul prin inerție. Folosește încărcătură brizant-explozivă sau cumulativă, cu focos de proximitate (cele dirijate) sau de impact (cele nedirijate). După raza de acțiune și după natura obiectivelor împotriva cărora sunt utilizate, pot fi: tactice, operativ-tactice, strategice, antitanc, antiaeriene, antirachetă, antiradiolocație (lansată de la bordul avioanelor împotriva stațiilor de radiolocație de la sol, are sistem de autodirijare cu radiolocator pasiv, care determină poziția țintei după semnalele electromagnetice emise de radiolocatorul inamic). După poziția relativă a lansatorului pot fi: aer- aer, aer-sol, aer-navă. După natura încărcăturii pot fi: nenucleare, cu exploziv clasic sau încărcătură chimică (substanțe toxice de luptă, cu toxicitate mare de tip organofosforice) și nucleare (pot avea două sau mai multe focoase nucleare, care se pot dirija în timpul zborului astfel încât să lovească obiective diferite).

RADIOGHIDAJ dirijarea de la distanță prin mijloace radiotehnice a aparatelor de zbor fără pilot (rachete, proiectile-rachetă, avioane fără pilot etc.) Principalele tipuri de radioghidaje sunt: autonom (programul de dirijare este calculat anticipat și introdus în servomecanismul cu program al aparatului înainte de lansare), prin comandă (aparatul este dirijat prin semnale emise, de regulă, de la locul lansării), automatizat (aparatul este dotat cu aparatură capabilă să sesizeze abaterea de la traiectori impusă și să-i corecteze direcția pentru a urmări și atinge ținta) și autoghidaj (aparatul este dotat cu dispozitive care îi permit să descopere ținta și să se orienteze singur spre aceasta).

S evoluție a unui aparat de zbor constând în două viraje de 220°.

SUPRAFAȚĂ arie pe care se execută diverse forțe aerodinamice, îndeplinind diferite funcțiuni în realizarea zborului. Suprafața de comandă, contribuie la pilotarea aeronavei, putând fi fixe sau mobile (ampenajul orizontal și vertical, eleroanele etc.). Suprafața de stabilizare, contribuie la menținerea direcției aparatelor de zbor cu voalură (parașute, parapante etc.). Suprafața portantă, asupra acesteia se exercită portanța (v.) (ex. aripa de avion, rotorul elicopterului). Suprafața rotativă, ansamblul palelor sau aripilor aflate în afara aeronavei, aflate în mișcare de rotație în jurul unui ax apropiat de verticală în scopul susținerii aeronavei.

TUNEL AERODINAMIC instalație experimentală pentru determinarea forțelor aerodinamice exercitate de un curent de aer asupra unor modele, machete sau părți componente ale acestora, permițând aprecierea de ansamblu a caracteristicilor aparatului de zbor în curs de finalizare, înainte ca acesta să fie încercat în zbor. Tunelul aerodinamic este compus din: camera de încercare (în interiorul ei se introduc macheta sau modelul legat de o balanță aerodinamică), canale și ajutaje de aer și ventilator (care antrenează curentul de aer). Sin. suflerie aerodinamică.

ȚINTĂ AERIANĂ aeronavă pilotată sau nu, descoperită și urmărită de mijloacele de cercetare prin radiolocație pe timpul zborului în spațiul aerian de deasupra trupelor sau a teritoriului propriu ori în afara acestuia. În funcție de mărime există ținte aeriene izolate (formate dintr-un aparat de zbor), grupe mici de ținte aeriene (2-4 aeronave care execută zbor în formație strânsă), grupe mari de ținte aeriene (9-15 aeronave zboară în formație strânsă) și ținte aeriene grupate (formate din grupuri mici și mijlocii de ținte zburând eșalonat în front, adâncime și înălțime, la distanțe mici unele de altele, compunând o formație de dimensiuni mari, întinsă pe câteva sute de metri. Se mai deosebesc ținte aeriene reale (constituite din aeronavele inamice pe timpul zborului), ținte aeriene marcate (aeronave care marchează, în timpul aplicațiilor, zborul țintelor aeriene) și false (avion fără pilot, de dimensiuni mici, dotat cu reflectori poliedrici pentru a mări semnalul de radiolocație).

ULTRAUȘOR aparat de zbor având o masă relativ mică. Termenul este utilizat în special pentru avioanele care se încadrează în această categorie.

UNGHI figură geometrică alcătuită de două drepte care au un punct comun. Unghiul este utilizat în aviație pentru a denumi elemente importante în navigație, construcția de aeronave, tragerea cu armamentul de bord etc. Unghi de atac, unghi la care se atacă ținta de către un avion sau o formație. Unghi de incidență, unghi format de axa longitudinală a unei aeronave cu viteza fluidului din zona neperturbată a acestuia, de valoarea sa depinzând forțele aerodinamice care acționează asupra aparatului de zbor. Unghi de drum, unghi format în plan orizontal de direcția de origine și direcția de zbor a aeronavei, măsurată în sensul de mișcare al acelor de ceasornic, având valori cuprinse între 0° și 360°. Unghi de cabraj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat brusc pe un plan înclinat, mărindu-și altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse 0° și 90°. Unghi de picaj, unghi format de orizontală cu direcția de zbor a aeronavei care s-a angajat pe un plan înclinat, micșorându-și brusc altitudinea de zbor și poate avea valori negative cuprinse între 0° și 90°. Unghi de planare, unghi cuprins între orizontală și traiectoria de zbor. Unghi de calaj, unghi care asigură o funcționare optimă în regim de zbor a elicelor cu pas variabil. Unghi la vârf (bot), unghi cuprins între tuburile laterale ale deltaplanului, putând avea valori de 105°-130°. Unghi de acoperire, diferența dintre unghiul voalurii desfășurate în plan și unghiul la vârf al scheletului metalic al deltaplanului, putând avea valori cuprinse între 0°-7°. Unghi de tangaj, unghi format de axa longitudinală cu orizontala, definind viteza verticală de urcare sau coborâre. Unghi de lansare, unghi format de verticala punctului de lansare cu direcția țintei, putând fi determinat din raportul dintre abaterea calculată și înălțimea lansării. Unghi de portanță maximă, unghiul maxim de incidență care asigură susținerea aeronavei în aer, depășirea sa ducând la pierderea portanței, la angajare și chiar la prăbușirea aparatului de zbor.

URCARE ÎN PALIER fază a zborului remorcat în care aparatul de zbor trebuie ținut pe direcția automosorului.

VERTOPLAN giravion care decolează și aterizează vertical datorită forței generate de un sistem de suprafețe rotative acționat de un aparat propulsor. Suprafețele rotative au o poziție aproximativ paralelă cu axul longitudinal al aparatului. Vertoplanul zboară orizontal susținându-se cu ajutorul aripii fixe când axul longitudinal al aparatului a fost basculat într-un plan sensibil orizontal.

ZBOR deplasare în atmosferă a unei aeronave. După momentul desfășurării există: zbor de zi (începe la 30 de minute după răsăritul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de apus) și zbor de noapte (începe la 30 de minute după apusul soarelui și se încheie cu 30 de minute înainte de răsărit) raportându-se la ora locală. După mijloacele și metodele utilizate există: zbor la vedere (orientarea în aer față de sol și eventualele aeronave aflate în trafic se face prin observare directă, aprecierea distanțelor, a înălțimilor, a vitezelor etc. făcându-se din ochi) și zbor instrumental (datorită lipsei de vizibilitate – nori, ceață etc. – orientarea se face cu ajutorul instrumentelor de bord). După natura susținerii în aer există: zbor fără motor (aeronave care nu utilizează decât caracteristicile aerodinamice constructive: planoare, deltaplane, parapante etc.) și zbor cu motor (aeronave care utilizează ca mijloc principal de propulsie forța generată de un motor: avioane, elicoptere etc.). În funcție de alți factori sau de scop, se disting și alte feluri de zbor. Zbor în condiții meteo grele, efectuat parțial sau total fără vizibilitatea solului și a orizontului natural, având un plafon coborât și o vizibilitate redusă (în nori, între straturi de nori, pe precipitații puternice, sub nori, dar la mică înălțime), impunând măsuri speciale de navigație, complexitatea acestora depinzând de tipul și de aparatura de bord a aeronavei. Zbor terestru, efectuat în straturile relativ dense ale atmosferei, în câmpul gravitațional al Pământului. Zbor transmeridian, efectuat peste fuse orare, determinând oscilații ale ritmului arcadian. Zbor razant, efectuat la foarte mică înălțime, urmărind relieful solului, prezentând interes din punct de vedere militar prin realizarea surprinderii inamicului, radiolocatoarele terestre de descoperire devenind ineficiente, zgomotul avionului supersonic auzindu-se la obiectiv după trecerea sa. Zbor de luptă, executat în scopul îndeplinirii unei misiuni de luptă. Zbor de aclimatizare, efectuat în vederea obișnuirii organismului cu mediul aerian. Zbor în dublă comandă, efectuat în procesul de instruire de către piloți-elevi pe aeronavele de școală dotate cu dublă comandă, cu instructor la bord în scopul învățării pilotajului, a navigației aeriene etc. Zbor de încercare, efectuat cu aeronavele prototip în vederea testării parametrilor tehnico-tactici proiectați. Zbor demonstrativ, efectuat în scopuri didactice sau în cadrul mitingurilor aviatice. Zbor acrobatic, executat cu aparate de zbor special construite pentru a dezvolta îndemânarea pilotului pentru cunoașterea aparatului și aprecierea corectă a propriilor posibilități; are caracter demonstrativ sau competitiv. Zbor pe spate, avionul este pilotat având comenzile în profunzime și direcțiile inversate. Zbor în oglindă, executat de două avioane la o distanță de 2-3 m unul de celălalt, unul dintre acestea zburând pe spate. Zbor la punct fix, regim în care elicopterul se menține la o anumită înălțime față de sol fără a înainta, e important în operațiuni speciale (salvare, remorcare, desant aeropurtat și antisubmarin etc.). Zbor planat, fără motor, executat de un planor sau un avion cu motorul oprit. Zbor plutit, executat în curenți ascendenți în care un planor (deltaplan sau parapantă) câștigă sau își menține înălțimea; poate fi executat la pantă, faleză sau termic (curenți ascendenți). Zbor termodinamic, executat la pantă, constând în utilizarea alternativă a curenților dinamici care urcă panta și a căminelor termice. Zbor de undă sau în curenți oscilatorii, executat în curenții ondulatorii din norii altocumulus, care oferă un câștig de înălțime lent, dar în timp îndelungat. Zbor în fața frontului de furtună, efectuat prin patrulare, manevrele fiind similare zborului plutit la pantă, în masa de aer cald împinsă de aerul rece al frontului. Zbor de înălțime, efectuat în curenți ascendenți cu realizarea unui câștig de înălțime de cel puțin 1000 m (pentru planare). Zbor de durată, executat în curentul dinamic de pantă, undă lungă sau termic în scopul menținerii cât mai mult în aer. Zbor de distanță, efectuat în scopul realizării unei distanțe parcurse în zbor cât mai mari, putând avea și țel fixat (cu meționarea unei rute fixe, executat cu vânt de față, vânt de spate sau cu întoarcere la aerodromul de plecare). Zbor subsonic, nu depășește viteza de 1M. Zbor supersonic, nu depășește viteza de 5M. Zbor hipersonic, depășește viteza de 5M, desfășurarea acestuia în straturile dense ale atmosferei implică puternica încălzire a învelișului aeronavei, acesta trebuie să fie construit din oțeluri speciale refractare (titan) sau să aibă straturi ceramice pentru a combate bariera termică, de regulă se execută la înălțimi mari unde densitatea aerului fiind redusă, încălzirea se micșorează, sau în cosmos unde frecarea cinetică dispare lisind aerul.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vînt); a trece prin aer cu viteză (fiind azvîrlit sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte iute, a alerga, a goni. Caii au prins a zbura prin omăt (SADOVEANU). ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi pînă undeva. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni (VLAHUȚĂ). ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gînduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, a prăvăli, a răsturna. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val (DUMITRIU). ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop., în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte, ca să se aleagă brînza. – Lat. *exvolare.

deltaplan s. n. (av.) Aparat individual de zbor, pe principiul planorului, cu aripile în forma literei grecești delta ◊ „Un pilot s-a încumentat să urce împreună cu o echipă de admiratori și reporteri pe vârful muntelui Kilimandjaro și, de acolo, de la înălțimea de 6010 m, pe un delta-plan, să se avânte într-un zbor pe distanța de 22 kilometri.” I.B. 6 IX 76 p. 8. ◊ „O spectaculoasă cursă Londra-Paris a fost angajată zilele trecute între două deltaplane cu motor.” R.l. 30 VIII 79 p. 6. ◊ „Specialiști ai Institutului de aviație din Moscova au experimentat [...] un aparat de zbor original – o motocicletă deltaplan, respectiv o motocicletă prevăzută cu o pânză asemănătoare deltaplanului și care poate zbura.” Sc. 5 II 84 p. 5; v. și 23 III 77 p. 5, R.l. 12 VIII 77 p. 6, Mag. 26 V 79 p. 8; v. și deltaplanist (din fr. deltaplan; DMC 1975, DTN 1976; DEX-S)

JUNKERS [júnkərs], Hugo (1859-1935), inventator și industriaș german. Pionier în domeniul construcției monoplanelor și a aparatelor de zbor cu structură în întregime metalică. În 1910 a înființat, la Dessau, o fabrică de avioane, unde, ulterior, s-au construit aparate aparate de zbor folosite de Germania în timpul celui de-al doilea război mondial. A mai construit motoare Diesel pentru avioane și a proiectat unul dintre primele motoare cu turboreacție.

LA CIERVA [la θiérva] Y CODORNÍU, Juan de la (1893-1936), inginer spaniol. Constructor al unui aparat de zbor „Autogirul” (1924), precursor al elicopterului. Mort în accident de avion.

GOLIESCU, Rodrig (1877-1942), aviator român. A conceput și construit aparate de zbor: avioplanul cu fuselaj tubular (1909), încercat (1910) în zbor (s-a ridicat 50 m), aviocoleopterul (1934) ș.a.

LEONARDO DA VINCI (1452-1519), pictor, sculptor, arhitect, inventator și umanist italian. Întruchipare a tipului de „om universal” al Renașterii. Elev al lui Verocchio. Picturile sale sunt pătrunse de un adânc umanism, pline de poezie și de mister: portrete („Mona Lisa” sau Gioconda, „Madona Litta”, „Madona Benois”, „Doamna cu hermina”, „Buna Vestire”), compoziții („Sf. Ieronim în pustie”, „Madona în grotă”, „Sf. Ana cu Fecioara și Pruncul”), picturi murale („Cina cea de taină”, „Adorația magilor”, „Bătălia de la Anghiari”). Organizarea savantă a compoziției, desăvârșirea procedeului de topire a contururilor într-o atmosferă învăluitoare, de treceri subtile de la umbră la lumină (sfumato), care contribuie la reliefarea psihologiei personalului, îmbinarea perspectivei liniare cu cea cromatică, urmărind variațiile luminii pe chipuri și peisaj fac din creația lui una dintre culmile artei renascentiste. Desene, unele artistice (schițe, ca celebrul său „Auportret”, studii de expresie cum sunt „Portrete grotești” sau lucrări definitive), altele cu caracter științific. Ca sculptor, a realizat statuia ecvestră a lui Francesco Sforza (neturnată în bronz). A lăsat un mare număr de schițe și proiecte de arhitectură și urbanistică (proiectul unui oraș ideal în care a folosit cele mai noi soluții arhitectonice și inginerești). Autorul unui celebru „Tratat despre pictură”. Contribuții și anticipări în numeroase ramuri ale științei: mecanică (studii asupra frecării, căderea corpurilor, rezistenței materialelor etc.), hidrotehnică (sisteme de irigație, canale, apeducte), optică (transparența culorilor, vederea binoculară, primele experiențe pentru determinarea intensității luminii în funcție de distanță etc.), cosmologie (principiul omogenității fizice a Universului), anatomie (prin efectuarea de disecții), botanică (studii asupra heliotropismului și geotropismului); a lucrat la construcția unor aparate de zbor, formulând ideea parașutei și a elicopterului; a proiectat numeroase mașini (de săpat, tipografice etc.), cuptoare metalurgice etc.

LILIENTHAL, Otto (1848-1896), inginer german. Unul dintre pionierii aviației mondiale. A construit planoare cu care a efectuat (începând din 1890) primele zboruri planate, imitând zborul păsărilor. Lucrarea sa „Zborul păsărilor ca bază a aviației” a constituit punctul de plecare pentru fundamentarea teoretică a zborului cu aparate mai grele decât aerul. A murit în timpul unui experiment de zbor.

MIRAGE [miráʒ], numele unei serii de aparate de zbor realizate de firma franceză „Dassault” (creată de M. Dassault în anii ’80). Au fost construite în special avioane de interceptare și atac (M. III, M. V, M. 50, M. F-1, M. 2000, M. 2000-5) dar și bombardiere strategice (M. IV, M. 2000 N, M. 2000 D).

MORANE [morán], familie de industriași și aviatori francezi: Leon M. (1885-1918). A studiat împreună cu fratele său Robert (1886-1968), finețea aerodinamicii, maniabilitatea și stabilitatea formelor naturale și a efectuat cercetări legate de aparatele de zbor destinate formării și perfecționării piloților. Primul care a depășit viteza de 100 km/h și altitudinea de 2.500 m. Împreună cu R. Saulnier, a fondat (1911) firma M.-Saulnier.

drónă, drone s. f. Aparat de zbor fără pilot uman la bord, ghidat de la distanță sau cu pilot automat. Din engl. drone, „trântor”.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor. ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. ♦ (Despre lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt); a trece prin aer cu viteză (fiind aruncat sau lansat cu putere). 2. Intranz. (Despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului; (despre oameni) a călători cu un astfel de aparat. 3. Intranz. Fig. A merge foarte repede, a alerga, a goni. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se repezi până undeva. ♦ (Despre timp) A trece, a se scurge repede. ♦ (Despre gânduri, idei) A se succeda cu repeziciune. 4. Tranz. Fig. A smulge de la locul său, aprăvăli, a răsturna. ◊ Expr. A zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A-și zbura creierii = a se sinucide prin împușcare. (Fam.) A zbura (sau a face să zboare) pe cineva de undeva = a da pe cineva afară de undeva, dintr-un post; a-l concedia. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească un loc (în special un post, o slujbă). ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. 5. Tranz. (Pop.; în expr.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte ca să se aleagă brânza. – Lat. *exvolare.

VARIOMETRU, variometre, s. n. 1. (Elt.) Dispozitiv cu inductanță variabilă care servește la reglarea fină a inductanței unui circuit. 2. Instrument care măsoară viteza de urcare și de coborâre a unui aparat de zbor. [Pr.: -n-o-] – Din fr. variomètre.

CÂRMĂ, cârme, s. f. 1. Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcațiuni, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2. Fig. Conducere, cârmuire, guvernare. – Din sl. krŭma.

PILOTAJ, pilotaje, s. n. Acțiunea de a pilota; tehnica manevrării unei aeronave în zbor, folosind repere terestre vizibile sau numai aparatele de zbor. – Din fr. pilotage.

ELICOPTER, elicoptere, s. n. Aparat de zburat, mai greu decît aerul, a cărui susținere și mișcare sînt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe aproape verticale, puse în mișcare de unul sau mai multe motoare. Cu ajutorul elicopterului se poate decola și ateriza vertical. – Variantă: helicopter s. n.

CÎRMĂ, cîrme, s. f. 1. Piesă care servește la menținerea sau schimbarea direcției de mers a unei nave, a unei plute sau a unui aparat de zbor. Îi plăcea și meseria. Parcă nu conducea; parcă stătea la cîrma unei corăbii care înainta ușor, ca în vis, pe oglinda liniștită a apelor mării. MIHALE, O. 198. La cîrmă, un ofițer și un caporal ședeau gravi, ținînd cu mare atenție pe genunchi niște cutii de lemn. BART, E. 132. La cîrma plutei sta Copila zîmbitoare. COȘBUC, P. I 186. Ai putea să lepezi cîrma și lopețile să lepezi, După propria lor voie să ne ducă unde repezi. EMINESCU, O. I 155. ◊ (Poetic) Pe marea vieții, cînd te duce vîntul, Fie-ți cîrmă cugetarea de ți-e pînză simțimîntul. DAVILA, V. V. 143. 2. Fig. Conducere, cîrmuire, guvernare. Venirea la cîrma țării a clasei muncitoare în alianță cu țărănimea muncitoare a ridicat patriotismul oamenilor muncii din țara noastră pe o treaptă superioară. CONTEMPORANUL, S. II, 1951, nr. 235, 3/5.

AERONAVĂ. Subst. Aeronavă, aparat de zbor, aerovehicul, aeromobil; avion, aeroplan; avionetă; monoplan; biplan; sescviplan; bimotor; trimotor; cvadrimotor; aerodină; girodină; giravion; autogir; giroplan; elicopter; elicopter-macara. Avion de transport; cliper. Amfibiu. Hidroavion. Avion de vînătoare; avion de bombardament, (supra)fortăreață zburătoare. Avion-proiectil. Aerostat, montgolfier; balon; stratostat; dirijabil, zepelin. Aeromodel; planor. Aeronaut, aviator, zburător; pilot; planorist. Aeroport, aerodrom; aerogară. Aviație; hidroaviație. Aerotransport, transport aerian. Aeromodelism; planorism. Aeronautică; aerotehnică. Aeromodelist. Constructor de avioane. Decolare. Aterizare, amerizare, amartizare. Adj. Aeronautic; aeronaval; aviatic. Vb. A decola, a-și lua zborul, a se ridica (a se înălța) în văzduh (în aer). A zbura. A ateriza; a ameriza; a amartiza. V. Călătorie, mișcare.

ELICO- (HELICO-) „elice, spiralat, spirală”. ◊ gr. helix, ikos „spirală” > fr. hélico-, engl. id., it. elico-, germ. heliko- > rom. elico- și helico-. □ ~id (v. -id), s. n., 1. Curbă generată de învîrtirea unei parabole obișnuite în jurul unui cerc. 2. Suprafață generată de o curbă supusă unei mișcări elicoidale; ~pter (helicopter) (v. -pter), s. n., aeronavă mai grea decît aerul, prevăzută cu una sau mai multe elice orizontale și care poate decola și ateriza pe verticală; ~stat (helicostat) (v. -stat), s. n., aparat de zburat, prevăzut cu o elice de susținere și completat cu un balon; ~steg (helicosteg) (v. -steg), s. m., porțiune de înrulare în spirală a camerelor unei cochilii pluriloculare, prezentă la foraminifere; ~tremă (helicotremă) (v. -tremă), s. f., orificiu rotund al labirintului cohlear.

avion sn [At: CAMIL PETRESCU, P. 413 / Pl: ~oane / E: fr avion] 1 Vehicul aerian mai greu decât aerul, prevăzut cu mari suprafețe plane în formă de aripi și care se deplasează cu ajutorul elicei și al motoarelor sau reactoarelor Si: aeroplan. 2 (Îs) ~ proiectil Aparat de zbor fără pilot care transportă o încărcătură explozivă sau nucleară.

barograf sn [At: MARIAN – ȚIȚEICA, FIZ. I, 167 / Pl: ~e / E: fr barographe] (Teh) Aparat care înregistrează presiunea (la sol sau într-un aparat de zbor), în funcție de timp.

cârmă sf [At: COD. VOR. 94/2 / V: cur~, căr~ / Pl: ~me / E: vsl кърма] 1 Piesă mobilă care servește la menținerea sau la schimbarea direcției de mers a unei ambarcații, a unei nave sau a unui aparat de zbor. 2 (Mrn; înv) Pupă¹. 3 Vâslă. 4 Proțapul morii de vânt. 5 (Fig) Conducere. 6 (Fig) Guvernare. 7 (Fig) Conducător.

deltaplan sn [At: DEX / Pl: ~e / E: fr deltaplan] 1 Aparat de zbor foarte ușor (de forma literei grecești delta) care poate plana în curentul dinamic de pantă sau poate pluti în curentul termic ascensional. 2 Deltaplanism.

derivometru sn [At: DEX / Pl: ~re / E: fr dérivomètre] Aparat de zbor pentru măsurarea derivei (1) unui avion în zbor normal.

elicopter sn [At: CONTEMP., S. II, 1969, nr. 1183, 12/4 / V: he~ / Pl: ~e / E: fr hélicoptère] Aparat de zburat cu motor, a cărei susținere și mișcare sunt asigurate de una sau mai multe elice care se rotesc în jurul unor axe verticale și care poate ateriza pe un spațiu extrem de redus ori se poate menține în aer într-un punct fix. corectat(ă)

elicostat sn [At: DN³ / Pl: ~e / E: fr hélicostat] Aparat de zburat alcătuit dintr-un mic balon și o elice. corectat(ă)

hipersonic, ~ă a [At: DN³ / Pl: ~ici, ~ice / E: eg hypersonic, fr hypersonique] 1 (D. viteze) Care depășește viteza supersonică. 2 (D. aparate de zbor) Care atinge o viteză hipersonică (1).

navă sf [At: HELIADE, D. J. 96/22 / Pl: ~ve / V: (înv) ~ve / E: fr nave, lat navis, it nave] 1 Vehicul construit, amenajat și echipat pentru a pluti și a se deplasa pe apă, folosit la transportul persoanelor, al mărfurilor și al materialelor, în scopul unor lucrări tehnice Si: vas. 2 (Rar) Conținut al unei nave (1). 3 Personal al unei nave (1) 4 (Rar) Persoane care se află pe o navă (1). 5 (Îs) ~ de linie Cea mai mare navă de război, prevăzută cu artilerie grea, mijlocie și antiaeriană, precum și cu o cuirasă puternică. 6 (Îc) ~-far Navă (1) ancorată în locurile primejdioase unde nu se poate construi un far. 7 Vehicul aerian care zboară. 8 (Șîs ~ cosmică sau ~ spațială) Aparat pentru zborurile omului în cosmos. Si: aeronavă. 9 (Spc) Aeronavă pentru zborurile extraterestre. 10 (Aht) Naos (1).

rachetă¹ sf [At: I. GOLESCU, C. / V: ~cle~ / Pl: ~te / E: ger Rakete, it racchetta, rs ракета] 1 Proiectil ce conține substanțe care se aprind în aer producând o lumină puternică (de diferite culori) pe o traiectorie lungă și care este folosit la semnalizări sau la focuri de artificii. 2 Aparat de zbor propulsat, prin reacție directă, cu ajutorul unui motor, la distanțe foarte mari de Pământ. 3 (Îs) ~ cosmică Rachetă¹ (!2!) de mari dimensiuni, folosită pentm plasarea sateliților artificiali pe orbite și a navelor cosmice pe traiectorii stabilite. 4 (Îs) ~ meteorologică Rachetă¹ (2) recuperabilă dotată cu aparate speciale de măsură a parametrilor meteorologici și de transmitere a informației, folosită pentru investigații ale atmosferei până la altitudini de 150 km.

planor sn [At: LTR / Pl: ~oare / E: fr planeur] 1 Aparat de zbor fără motor, care se poate menține în aer un timp mai mult sau mai puțin îndelungat folosind curenții ascendenți provocați de relieful sau de temperatura solului. 2 Osatură generală a unei aeronave, cuprinzând în special organele asupra cărora se exercită forțele aerodinamice.

zbura [At: CORESI, EV. 240 / V: (reg) zbora / S și: sb~ / Pzi: 1 zbor; 3, 6 zboară, (îrg) zbor / E: ml *exvolare] 1 vi (D. păsări sau insecte) A plana și a se mișca în aer cu ajutorul aripilor Si: a trece, a plana¹ (1), a pluti (1), (rar) a zumzăi (2). 2 vi (Reg; îcs) De-a pasărea zboară Joc de copii (sau de flăcăi și fete la șezători) în care participanții, adunați în cerc, ținând degetele pe pământ sau pe masă, răspund prin ridicarea mâinii la pronunțarea numelui unei vietăți sau al unui obiect care zboară și sunt pedepsiți când greșesc Si: (reg) de-a cioara (16), de-a zburatu (16). 3 vi (D. păsări sau insecte) A părăsi locul unde se află, plecând în zbor¹ (1) Si: a se zburătăci (5). 4 vi (Fig) A pieri. 5 vr (Reg; fig; d. boli) A trece. 6 vr (Reg; fig; d. bolnavi) A se vindeca. 7 vr (Reg; fig; d. copii) A crește (1). 8 vi (Reg; fig; d. lapte) A ieși afară din vas în timpul fierberii. 9 vi (D. aparate de zbor) A se deplasa în aer. 10 vi (Pex; d. oameni) A călători cu o aeronavă. 11 vt (Rar) A transporta cu avionul. 12 vi (D. lucruri) A pluti în aer (purtat de vânt, de curenți) Si: (reg) a zburături (6). 13 vi (D. lucruri) A străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere) Si: (reg) a zburături (7). 14 vi (D. veșminte, plete etc.) A se legăna în vânt Si: a se agita (2), a se clătina (1), (pop) a pălălăi¹, (îrg) a pălăi, a fâlfâi (2), a flutura (3), (reg) a zburături (8). 15 vi (D. fum, praf, mirosuri etc.) A se înălța în aer, împrăștiindu-se (în vânt) Si: a pluti, (reg) a zburături (9). 16 vi (Fig; d. sunete, cuvinte, glas etc.) A se transmite din aproape în aproape, în spațiu (și în timp), cu viteză finită Si: a se propaga, (reg) a zburături (10). 17 vi (Fig; d. știri, idei etc.) A se recomanda și a se face cunoscut tuturor cu insistență (și pretutindeni) Si: a populariza, a predica, a se propaga, a răspândi. 18 vi (Fig; d. oameni, animale, vehicule) A străbate un spațiu cu o viteză foarte mare. 19 vi (Fig; d. oameni) A merge foarte repede Si: a alerga (15), a goni (13). 20 vi (Rar; fig) A se repezi. 21 vi (Îrg) A face un salt, trecând repede, cu mare ușurință peste ceva. 22 vi (Fig; d. timp sau d. unități de timp) A trece repede. 23 vi (Fig; d. gânduri, idei etc.) A evolua în libertate. 24 vi (Fig; d. gânduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune (în mintea cuiva). 25 vi (Îvr; îlv) A ~ cu nădejdea A nădăjdui. 26 vi (Îe) A ~ cu gândul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gândul (sau gândurile, mintea, inima) la (ori către etc.) (cineva sau ceva) A se gândi la cineva (sau la ceva). 27 vi (Îae) A avea în vedere pe cineva (sau ceva). 28 vt (Reg; c. i. mămăligă) A pregăti în mare grabă. 29 vt (Fig; d. agenți fizici, mai ales d. vânt) A desprinde sau a smulge de la locul său prăvălind sau antrenând cu sine. 30 vt (Reg; îe) A ~ vântul (pe cineva) A prinde frigul pe cineva din cauza vântului. 31-32 vti (Fam; fig) A părăsi (sau a face pe cineva să părăsească) forțat un loc, o slujbă, o funcție, o situație etc. 33 vt (Îvp; fig; c. i. o parte a unui obiect sau a corpului unei ființe) A reteza brusc. 34 vt (Îe) A(-i) ~ (cuiva) capul A decapita (1). 35 vt (Îe) A-și ~ creierii A se sinucide prin împușcare în cap. 36 vt (Fam; îe) A ~ (sau a face să zboare) (pe cineva) de undeva A da pe cineva afară dintr-un post etc. Si: a concedia (3). 37 vi (Fam; îe) A ~ de undeva A fi forțat să părăsească un loc, un post etc. 38 vi (Rar; fam) A se prăbuși. 39 vi (Reg; d. membrele corpului) A se scrânti (1). 40 vt (Îrg) A provoca cuiva o durere foarte mare. 41 vt (Reg) A transpira (1). 42 vt (Pop; îe) A ~ laptele A pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte pentru a se brânzi.

sateloid sn [At: M. D. ENC / Pl: ~e / E: satel + -oid] 1 Aparat de zbor orbital, cu motorachetă de mică tracțiune, constituind un intermediar între un avion și un satelit artificial. 2 Satelit (5) destinat să se miște pe orbite apropiate de pământ.

survola vi [At: DN² / Pzi: ~lez / E: fr survoler] (D. aparate de zbor; c. i. teritorii) A efectua un survol.

zbura vb. I. 1 intr. (despre păsări, insecte etc.) A se ridica și a se deplasa în aer cu ajutorul aripilor. Prin aer zburau niște gîndaci (PER.). ◊ expr. A crede că tot ce zboară se mănîncă v. mînca. A zbura în vînt v. vînt. ◊ ext. (în mit. pop.; despre ființe) Să fie oare adevărată credința că duhurile sînt ca niște trupuri subțiate ce pot zbura? (CĂL.). ◊ fig. O să-ți dai seama că moartea zboară prin aer (PRED.). ♦ A pleca în zbor, a-și lua zborul. Rațele zburară măcăind speriate (CĂL.). ◊ fig. Îi zburară din suflet toate bucuriile (REBR.). ♦ fig. A pieri. Moșiile zboară una cîte una, iar... grecul e sărăcit (E. LOV.). ♦ fig. (reg.; refl.; despre boli) A trece. ♦ fig. (reg.; refl.; despre bolnavi) A se vindeca. ♦ (reg.; refl.; despre copii) A crește. 2 intr. (despre aparate de zbor) A se ridica și a se menține în văzduh, a se deplasa pe calea aerului. Zburau în fiecare zi avioane (STANCU). ♦ (despre oameni) A călători cu o aeronavă. Zburăm spre Paris. 3 intr. (despre lucruri) A se menține în aer planînd (purtat de curenți, de vînt). Roșii flori prin aer zboară (COȘB.). ♦ A străbate aerul cu mare viteză (fiind aruncat sau lansat cu putere). A văzut toporul gata să-i zboare în cap (CA. PETR.). ♦ (despre veșminte, plete etc.) A se legăna, a flutura în vînt. Zburau iile largi din giulgiu foarte fin (AGÂR.). ♦ (despre fum,praf, mirosuri etc.) A se înălța în aer, împrăștiindu-se (în vînt). Fumul țigaretei zboară în spirală (ALECS.). ♦ fig. (despre sunete, cuvinte, glas etc.) A se transmite din aproape în aproape. Notele zburau cînd puternic, cînd încet (EMIN.). ♦ (despre știri, păreri, opinii etc.) A se face cunoscut tuturor cu mare repeziciune. Știrile zboară mai repede ca păsările (STANCU). ◊ expr. A zbura (de) pe toate buzele v. buză. 4 intr. fig. (despre oameni) A merge foarte iute; a alerga, a goni. Auzind vestea, zbură pînă acasă. ♦ (despre oameni, animale, vehicule etc.) A străbate spații cu mare repeziciune. Zboară, murgule, cu mine (COȘB.). ♦ (despre timp sau despre unități de timp) A trece, a se scurge repede. Anii tinereții zburaseră (SADOV.). ♦ (despre gînduri, idei etc.) A se succeda cu repeziciune (în mintea cuiva); a evolua în toată libertatea. Tot alte gînduri îmi zburau prin cap (CR.). ◊ expr. A zbura cu gîndul (sau cu mintea) ori a-i zbura (cuiva) gîndul (sau gîndurile, mintea, inima) la... = a se îndrepta (cu gîndul) către cineva (sau ceva); a-și pierde, din neatenție, din oboseală etc., șirul ideilor (și a începe a se gîndi la altceva); a sări la o altă idee. 5 tr. fig. A smulge pe cineva sau ceva de la locul său; a prăvăli, a răsturna. Șindrila o zboară mereu vîntul (STANCU). 6 intr., tr. fig. (fam.) A părăsi o slujbă, o funcție, o situație etc. Dacă nu te potolești, zbori din clasa asta! 7 tr. fig. (compl. indică părți ale unui obiect sau ale corpului ființelor) A reteza brusc, facînd să sară sau să cadă. ◊ expr. A(-i) zbura cuiva capul = a decapita pe cineva; a-l omorî. A(-și) zbura creierii v. creier. ♦ (intr.) A cădea, a se prăbuși, a se prăvăli. Stînca a zburat în prăpastie. 8 tr. expr. (pop.) A zbura laptele = a pune puțin lapte acru în lapte dulce fierbinte, ca să se aleagă brînza. • prez.ind. zbor. /lat. *exvolare.

variometru s.n. (tehn.) 1 Dispozitiv format din două bobine electrice, una fixă și alta mobilă, cu inductanță variabilă, care servește la reglarea fină a inductanței unui circuit. 2 Aparat pentru măsurarea variațiilor cîmpului magnetic pămîntesc. 3 Aparat de bord care măsoară viteza verticală de urcare și cea de coborîre a unui aparat de zbor. • sil. -ri-o-. pl. -e. /<fr. variométre.

braca vb. I. I tr. 1 (compl. indică obiecte) A îndrepta către un anumit punct. 2 (tehn.; compl. indică vehicule, aparate etc.) A orienta într-o anumită direcție. 3 (tehn.; compl. indică roțile directoare ale unui vehicul) A orienta pentru a întoarce; a vira. 4 (av.) A înclina un aparat de zbor pentru viraj. II intr. A vira, a întoarce. Bracați la dreapta. • prez.ind. -chez. /<fr. braquer.

DELTAPLAN s. n. aparat individual de zbor de tip planor, dintr-o aripă de forma literei delta (1). (< fr. deltaplan)

avion-robot s. n. ◊ „Se poate decola și zbura cu un aparat fără combustibil? Se pare că da, întrucât în scurt timp un astfel de avion-robot va fi testat în Canada.” R.l. 6 V 89 p. 6 (din avion + robot)

drapel sn [At: KOGĂLNICEANU, în PLR, 171 / V: (reg) ~păl, drăp~, str~, tr~ sn / Pl: ~e, ~uri / E: it drapello, cf. fr drapeau] 1 (Adesea cu determinări care indică felul) Bucată de pânză, de mătase, de stofă etc., de obicei în formă dreptunghiulară, fixată la una din laturi de un băț sau lance și reprezentând culorile (uneori și stema sau emblema) unei organizații, ale unei instituții etc. Si: steag, stindard, (liv) flamură, (înv) bandieră. 2 (Îs) ~ de stat Drapelul (1) oficial al unui stat, a cărui descriere este prevăzută în constituție. 3 (Îs) ~ negru Semn de doliu. 4 (Îe) A fi (sau a intra) sub ~ A servi în armată. 5 (Îae) A-și face stagiul militar. 6 (Îe) A lupta sub ~ul cuiva A lupta sau a milita pentru cineva sau pentru ceva. 7 (Îe) A ține sus ~ul A milita cu tărie pentru o idee, o cauză etc. 8 (Îae) A rămâne fidel unei cauze. 9 (Îae) A se comporta exemplar într-o acțiune, într-o împrejurare. 10 (Îe) A ridica ~ul luptei pentru... A porni lupta sau acțiunea pentru... 11 Pânză subțire (folosită la confecționarea drapelelor (1). 12 Pavilion. 13 (Îlav) În ~ Poziție a palelor elicei unui avion, în care aceasta are rezistență minimă la înaintare, în direcția de zbor. 14 (Mtg) Axul aparatului de formare cu șablon.

zumzăi vi [At: MIRONESCU, S. 21 / Pzi: 3 zumzăie / E: zum] 1 (D. insecte, mai ales d. albine) A zbârnâi (1). 2 (Rar; pex) A zbura (1). 3 (D. mașini, aparate, instrumente muzicale, obiecte din metal, din sticlă etc.) A zbârnâi (2).

spațial, ~ă [At: PUȘCARIU, L. R. I, 133 / P: ~ți-al / Pl: ~i, ~e / E: fr spatial] 1 a Care ține de spațiu¹ (1). 2 a Privitor la spațiu¹ (1). 3 a Specific spațiului¹ (1). 4 a Al spațiului¹ (1). 5 a Din spațiu¹ (1). 6 av În mod spațial (1). 7 a (Rar) Dimensional (2). 8 a (Fig) Larg. 9 a Care ține de spațiu¹ (10) Si: cosmic (1), interplanetar, (liv) sideral. 10 a Privitor la spațiu¹ (10) Si: cosmic (3), interplanetar, (liv) sideral. 11 a Din spațiu¹ (10) Si: cosmic (5), interplanetar, (liv) sideral. 12 a Care are loc în spațiu¹ (10) Si: cosmic (7), interplanetar, (liv) sideral. 13 a (Îs) Medicină ~ă Ramură a medicinei care studiază reacția organismului uman și animal în condițiile spațiului¹ cosmic. 14 a (D. aeronave, aparate etc.) Destinat zborului în spațiu¹ (12) sau cercetării spațiului¹ (12) Si: cosmic. 15 a (Îs) Cabină ~ă Compartiment al unei nave cosmice în care stau membrii echipajului în timpul zborului în spațiul¹ interplanetar Si: capsulă cosmică. 16 a Care ține de spațiu¹ (18). 17-19 a Privitor la spațiu¹ (17, 23-24). 20 a (Rar; îs) Lingvistică ~ă Geografie lingvistică. 21 a Privitor la spațiu¹ (32).

ATERIZARE evoluția unei aernonave în vederea revenirii la sol, compusă din următoarele manevre: coborârea, planarea, redresarea, luarea contactului cu solul și rularea pe acesta până la oprirea aparatului. Aterizarea poate fi lungă sau scurtă. Anumite avioane folosesc pentru reducerea distanței de aterizare parașute de frânare. De regulă aterizarea aeronavelor se face cu vântul în față. În funcție de viteza vântului, tipul aeronavei, pregătirea personalului navigant și limitele stabilite pentru fiecare aeronavă, aterizarea se poate efectua și cu vântul din spate sau din lateral. Elicopterele și avioanele cu decolare și aterizare verticală utilizează A. pe verticală care începe în momentul reducerii motorului / motoarelor pentru pierderea înălțimii până la luarea contactului cu solul /platforma de aterizare / puntea de pe portavion sau portelicopter. De regulă se utilizează platforme de 50m x 50m înierbate, consolidate sau betonate și fără obstacole pe verticală pe o rază de 75-100m. Elicopterele pot proceda la A. cu oprire rapidă trecând din zborul cu translație în zborul staționar, prin cabrarea aparatului combinată cu o coborâre momentană a pasului general. A. de precizie este o probă de măiestrie utilizată în special în competiții sportive mai ales de parașutism, dar și pentru diverse categorii de aeronave.

TULBURARE VESTIBULARĂ ansamblul simptomelor cauzate de deteriorarea aparatului vestibular în timpul zborului (amețeli, grețuri, paliditate, palpitații, pierderea echilibrului, vomismente etc.) datorate aeronavei care produce: accelerații, suprasarcini, menținerea unei ponderabilități scăzute sau a imponderabilității, factori stimulatori termici și electrici etc., la nivelul analizatorului. Tulburarea vestibulară se previne prin antrenarea personalului navigant.

INHALATOR, inhalatoare, s. n. 1. Aparat producător de oxigen, folosit de aviatorii și pasagerii care zboară la înălțimi mari. 2. Aparat care servește la administrarea unei inhalații.

ÎNĂLȚIME DE ZBOR distanța pe verticală a unei aeronave față de un punct de referință, care poate fi solul sau cota locului de dispunere a aparatului care determină altitudinea de zbor a țintei. Se disting: înălțimea de zbor barometrică (măsurată de altimetrul barometric față de suprafața izobarică considerată zero), înălțimea de zbor relativă (măsurată față de cota aerodromului de decolare), înălțimea de zbor adevărată (măsurată față de nivelul mării). În raport de cota reliefului, înălțimile de zbor se împart în: razante (între 15 și 50 m), mici (între 50 și 1000 m), medii (între 1000 și 4000 m), mari (între 4000 și 12.000 m) și stratosferice (peste 12.000 m). Înălțimea de zbor de siguranță se stabilește pentru securitatea zborului și variază în raport de diferite obstacole de pe traiectul de zbor: în zonele muntoase este de 400-500 m, în zonele de deal de 200-300 m, iar la șes 100-200 m. Înălțimea de zbor de apropiere este cea la care se execută manevrele de apropiere de aerodrom, în cazul zborului fără vizibilitate, sau de un obiectiv ce urmează a fi bombardat sau fotografiat.

cosmonavă s. f. (astr.) Aparat construit special în vederea zborurilor cosmice ◊ „G. a comentat noile proiecte de protecție a cosmonavei contra meteoriților.” I.B. 17 IV 61 p. 3; v. și radiocomplex (din cosmo- + navă, după rus. kosmokorabli, fr. cosmonef; DMN 1963; Fl. Dimitrescu în LR 2/62 p. 135 și LR 4/1962 p. 398, Th. Hristea P.E. 168, FC I 149; DEX, DN3)

MAREY [maré], Étienne Jules (1830-1904), medic și fiziolog francez. A studiat mișcările de locomoție, construind pentru înregistrarea acestora cronofotograful, considerat strămoș al aparatelor de filmat („Fiziologia mișcării: zborul păsărilor”).

LINK-TRAINER [LINC-TREINĂR] s. n. aparat folosit la antrenamentul piloților pentru zborul fără vizibilitate. (< engl. link-trainer)

zumzăit s.n. Acțiunea de a zumzăi și rezultatul ei. ♦ Concr. Zgomot vibrant, continuu, caracteristic zborului insectelor sau anumitor mașini, mecanisme, aparate, instrumente muzicale, obiecte de metal, de sticlă etc. în timpul mișcării, al funcționării etc. • /v. zumzăi.

BAROCAMERĂ încăpere etanșă în interiorul căreia presiunea și temperatura se modifică în limitele comandate. Barocamerele au forme diferite și volume cuprinse între sute de litri și zeci de m³, putând fi vidate cu ajutorul unor etaje de pompe, simulându-se condiții de mediu de la altitudini mari și chiar din cosmos. Barocamerele sunt utilizate în scopul studierii comportării organismelor vii și a aparatelor în condiții cât mai apropiate de zborul real și pentru antrenamentul personalului navigant de pe avioanele de mare altitudine. Comportamentul este urmărit direct, prin hublouri sau vizoare sau indirect, prin televiziune cu circuit închis și aparate indicatoare.

VITEZOMETRU aparat de bord care indică viteza de zbor a aeronavei față de masa de aer înconjurătoare, funcționând pe baza acțiunii dinamice a aerului asupra unei capsule aneroide. Vitezometrul se compune dintr-un tub Pilot (v.) montat pe aripă sau pe fuzelajul aeronavei și instrumentul propriu-zis de pe planșa de bord, alcătuit dintr-o carcasă de aluminiu închisă cu un sistem de pârghii legat la una sau două capsule aneroide deschise, destinderea sau comprimarea acestora (sub presiunea dinamică furnizată de tubul Pilot) antrenând acul indicator din fața cadranului gradat, care arată viteza în Km/h. Vitezometrul interesează prin datele furnizate pentru calculul duratei de zbor, dând indicații și pentru menținerea portanței necesare zborului în diferite manevre și evoluții. Vitezometrul electric transmite deformările capsulelor în tensiuni electrice proporționale deformării, acționând un sistem de indicare, înlăturând o serie de erori datorate jocului pârghiilor și a roților dințate Vitezometrul combinat (indică viteza proprie și pe cea proprie adevărată a aeronavei cu ajutorul a două ace, fiind utilizat în special la decolare și aterizare).

miniaparat s. n. Aparat de mici proporții ◊ „Mini-aparatul de televiziune în culori, cu ecran de 34 cm.” Cont. 29 XI 68 p. 11. ◊ „Un nou domeniu de aplicare a electronicii: miniaparate ce asigură traducerea în diferite limbi străine a unor cuvinte din fondul lexical principal.” Sc. 6 IV 79 p. 3. ◊ „S. G. din Varșovia, pilot, funcție în care a efectuat nu mai puțin de șase mii de ore de zbor, are o a doua pasiune: colecționează aparate miniaturale. El este deținătorul unei bogate colecții de miniaparate de zbor.” f.d.; v. și radioceas (1982) //din mini- + aparat; Fl. Dimitrescu în SMFC VI p. 138//

ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. 2. Ansamblul pieselor, dispozitivelor, aparatelor și mașinilor care deservesc un sistem tehnic. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații folosite la controlul zborului și conducerii unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

ÎNFOCARE s. 1. ardoare, avînt, elan, entuziasm, înflăcărare, însuflețire, pasiune, patimă, pornire, (livr.) fervență, fervoare, patos, (rar) ardență, (Mold.) ahotă, (înv.) porneală, săltare, (fig.) aprindere, căldură, flacără, foc, pojar, suflu, zbor. (~ specifică tinereții.) 2. impetuozitate, vehemență, violență. (Se apără, ripostează cu ~.)

Traian Nume cu largă răspîndire în toate regiunile românești, frecvent și apreciat în epoca noastră, Traián continuă la noi cognomenul lat. Traiánus, celebru în istoria Imperiului roman datorită împăratului Marcus Ulpius Traianus. Originar din Spania, remarcat prin popularitatea de care se bucura în rîndurile armatei și guvernator al Germaniei, Marcus Ulpius Traianus (53 – 117) este adoptat de Marcus Cocceius Nerva și îl urmează pe acesta la tron în anul 98. Desigur că, dintre faptele celor 19 ani de domnie ai împăratului, de o uriașă importanță pentru istoria noastră rămîn cele două războaie din anii 101-102 și 105-106 prin care învinge dîrza rezistență a lui Decebal și transformă cea mai mare parte a vechii Dacii în provincie romană. Ca urmare a victoriei lui Traian începe intensul proces de romanizare oficială a teritoriilor de la nord de Dunăre, al cărui rezultat va fi, în ultimă instanță, apariția în istorie a poporului român și a limbii române, continuatoare„ directă ”a limbii latine vorbite neîntrerupt pe teritoriul vechii Dacii și în regiunile romanizate de pe malul drept al Dunării (vom adăuga apoi că în timpul lui Traian, Imperiul roman atinge cea mai mare extindere teritorială, prin crearea altor patru provincii – Arabia, Armenia, Asiria, Mesopotamia și tot lui i se datoresc cele cîteva cunoscute lucrări publice, Forul, Columna, modernizarea portului Ostia, Via Traiana etc.). Fostul cognomen Traiánus, rămas și astăzi enigmatic din punct de vedere etimologic, este introdus în onomastica românească, pe cale cultă și întîi în Transilvania în secolul trecut; prin capacitatea sa de evocare istorică, numele se impune și se răspîndește în toate regiunile țării noastre. Ipoteza continuității vechiului Traianus în limba română, mai exact în toponimie și antroponimie este reluată cu noi argumente. Singura urmă a numelui este la noi subst. troian, care desemna inițial un val de pămînt cu rol de întăritură, construirea unei astfel de fortificații este atribuită lui Traian „valul lui Traian” (extrem de interesant ar fi un studiu privind prezența în limbile sud-slave a cuvîntului troian și chiar a numelui propriu cu aceeași formă, semnalată în folclor și mitologie). ☐ Bg. Traian (a fost propusă și o altă etimologie), magh. Trajanusz. ☐ Scriitorul Traian Demetrescu, inventatorul Traian Vuia, cel care a realizat primul zbor cu mijloace proprii de bord ale aparatului, biologul Traian Săvulescu, cîntărețul de operă Traian Grozăvescu.

ECHIPAMENT, echipamente, s. n. 1. Totalitatea obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și de accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. pentru a (se) echipa. 2. Ansamblu de piese, de dispozitive și de mecanisme, împreună cu elementele de legătură, aparținând unei instalații, unei mașini etc. și îndeplinind o anumită funcție în cadrul acestor sisteme tehnice. ◊ Echipament de bord = ansamblu de aparate, mecanisme și instalații care servește pentru controlul zborului și funcționării motorului unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. Echipament de campanie = echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție. – Din fr. équipement.

FLUTTER (cuv. engl.) [flátə] subst. 1. Fenomen aeroelastic propriu aparatelor aerospațiale, care constă în apariția în timpul zborului a unor oscilații, datorate interacțiunii dintre forțele aerodinamice și cele elastice exercitate asupra lor. 2. (MED.) Fluturare; vibrație sau pulsație rapidă. ◊ F. atrial = tahiaritmie atrială (200-400 contracții atriale/min) cu răspuns ventricular regulat sau neregulat, frecvența evoluând între 60 și 300 bătăi/min., în paralel cu intensitatea tulburărilor clinice.

RADIOALTIMÉTRU (< fr.) s. n. Aparat de bord folosit pentru măsurarea înălțimii de zbor a unui avion. Constituit dintr-un emițător de unde electromagnetice și dintr-un post care recepționează undele reflectate de sol. Determinarea înălțimii se face prin măsurarea intervalului de timp dintre momentul emisiunii undelor și cel al recepționării undelor reflectate.

RANVERSÁRE (după fr. renversage) s. f. 1. Evoluție acrobatică a unui avion, constând din urcarea pe verticală și întoarcerea lui, în vederea schimbării rapide a direcției de zbor cu 180°. 2. (PSIH.) R. în contrariu = mecanism de apărare al „Eului” prin care scopul unei impulsii se inversează trecând de la activitate la pasivitate, ori invers.

ZBURA, zbor, vb. I. 1. Intranz. (Despre păsări și insecte) A se deplasa în aer, cu ajutorul aripilor. Fusese o zi caldă de început de aprilie și paseri încă zburau și țîrîiau sub cerul senin. SADOVEANU, O. VII 123. Zboară mierlele-n tufiș Și din codri noaptea vine, Pe furiș. COȘBUC, P. I 47. Cocostîrcul... în cercuri line zboară Și, răpide ca gîndul, la cuibu-i se coboară. ALECSANDRI, P. III 26. ◊ (În basme, despre cai năzdrăvani sau despre alte ființe fantastice) Calul... își arată puterile sale zicînd: Stăpîne, ține-te bine pe mine, că am să zbor lin ca vîntul, să cutrierăm pămîntul. CREANGĂ, P. 213. ◊ (Poetic) Zboară peste-adîncul văii Tristul vai al cucuvăii, COȘBUC, P. II 99. Măi bădiță Onule, Sămăna-ți-aș numele, Prin toate grădinele, Să zboare miroasele, La toate frumoasele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 94. ◊ Fig. Zboară vești contradictorii, Se-ntretaie știrile... TOPÎRCEANU, B. 51. Știa că și numele lui răsunase odinioară, zburînd din gură-n gură. ANGHEL-IOSIF, C. L. 8. ♦ A părăsi locul unde se află, înălțîndu-se în văzduh; a pleca în zbor, a-și lua zborul. Pricepu că stolul de paseri trebuie să fi zburat. ISPIRESCU, L. 74. Lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat. CREANGĂ, P. 46. ◊ Tranz. fact. Fig. Scuturase capul cu un gest de voință, să sperie gîndurile și să le zboare de sub frunte, ca pe un stol de vrăbii. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 35. 2. Intranz. Fig. (Despre lucruri) A pluti prin aer (purtat de vînt); a trece prin aer sau a tăia aerul cu iuțeală (fiind azvîrlit, mînuit sau lansat cu putere). Mii de petale, Zburînd spre trandafiri, îi cheamă să vie toți, făr-de zăbavă. ANGHEL, Î. G. 46. Rupi cununa și-o arunci: Roșii flori prin aer zboară Desfoiate, ca să moară Jos, prin lunci. COȘBUC, P. I 219. Și coasa neobosită și harnica secure Zburau, abătînd caii sub călăreții lor. ALECSANDRI, P. III 224. ◊ Tranz. fact. Jos pre livezi cînd cade frunza cea-ngălbenită, Vîntul de seara suflă, o zboară, ș-a pierit. HELIADE, O. I 77. ♦ A se ridica, a se înălța în aer. Fumul țigaretei ce zboară în spirale. ALECSANDRI, P. III 5. 3. Intranz. (Despre aparate care pot pluti în aer) A se menține în văzduh, pierzînd contactul cu pămîntul, a se deplasa pe calea aerului; p. ext. (despre oameni) a pluti, a călători în aer cu un astfel de aparat. Înălțimea de 4 m era atunci, pentru mine, un record care îmi consacra mașina. Zbierasem și asta era principalul. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 328, 2/5. 4. Intranz. Fig. (Despre cai, vehicule etc.) A merge foarte iute, a alerga, a goni. Am ieșit afară din tîrgușor și caii au prins a zbura pe omăt. Tîrgul rămase în urmă cu freamătu-i înăbușit. SADOVEANU, O. I 400. Luntrea lui Șapte-ochi zbura spre larg cătră o nălucă neagră. id. ib. VIII 238. Deodată, răsărită ca din pămînt, trăsura trasă de doi cai mari, negri, zbură pe lîngă dînsul. GÎRLEANU, L. 30. Zboară, murgule, cu mine! COȘBUC, P. 131. ◊ (Urmat de comparații sugestive pentru a arăta iuțeala) Di! caii mei, Nu vă lăsați, Zburați ca zmei înaripați, Spre creste de vis. BENIUC, V. 13. Intram în creasta viforoasă și spumegătoare a apelor ce zburau cu iuțeală de fulger. HOGAȘ, M. N. 222. Se urcă pe cal... Părea că fata pustiului se ia după urmele lui și zbura ca un gînd, ca o vijelie printre volburele de nisip. EMINESCU, N. 22. ♦ (Despre oameni) A străbate spații mari cu repeziciune; a se duce undeva foarte repede. Să pot zbura pe trei zile la Iași, tare-aș veni. VLAHUȚĂ, O. AL. I 111. Apoi în treacăt ne-ntreba De mergem la vro nuntă. Noi răspundeam în hohot: ba, Zburăm la luptă cruntă. ALECSANDRI, O. 236. ♦ (Despre timp și noțiuni temporale) A trece repede, a se scurge cu iuțeală. La ce să măsuri anii ce zboară peste morți? EMINESCU, O. I 127. Odinioară, îți părea că zboară ceasurile ca minutele, lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 18. ♦ (Despre gînduri, idei) A se succeda cu repeziciune. Lui moș Sandu îi zburau prin cap tot felul de gînduri, tot felul de închipuiri. BUJOR, S. 51. Creșteam pe nesimțite; și tot alte gînduri îmi zburau prin cap și alte plăceri mi se deșteptau în suflet. CREANGĂ, A. 35. 2. Tranz. Fig. (Subiectul este un agent fizic sau mecanic) A smulge pe cineva sau ceva de la locul său, a face să se prăvălească, să se răstoarne. Se așeză iar, de frică să nu-l zboare din barcă un val. DUMITRIU, P. F. 24. Șindrila o zboară mereu vîntul. STANCU, D. 50. Floricica sus, de pe stîncă, Zîmbește vesel. În zadar vîntul vrea să o zboare, Ca s-o arunce cruntului val. ALECSANDRI, P. II 45. O lovitură de tun zboară acelui soldat coiful din mînă. BĂLCESCU, la TDRG. ◊ Expr. A zbura (cuiva) capul = a tăia (cuiva) capul; a ucide. Se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb și-i zboară capul dintr-o singură lovitură de paloș. CREANGĂ, O. A. 264. În cinci minute, iataganul gealatului îi zbură capul, GHICA, S. 158. Și el sabia scotea, Capul jos că i-l zbura. BIBICESCU, P. P. 168. A-și zbura creierii = a se sinucide împușcîndu-se. E în stare să-și zboare creierii. DUMITRIU, N. 133. Cînd n-am să mai pot face față, îmi zbor creierii. CĂLINESCU, E. O. I 96. (Familiar) A zbura pe cineva (sau a face să zboare) de undeva = a da pe cineva afară (în mod abuziv) de undeva (în special dintr-o slujbă). Am să te fac să zbori din prefectura asta în două zile. DUMITRIU, N. 117. Dar dacă n-au să mă creadă? Mă zboară mîine, el nu știe multe. DEMETRIUS, C. 20. (Intranz.) A zbura de undeva = a fi forțat să părăsească (în mod abuziv) un loc (în special un loc de muncă, o slujbă). Destul să fi spus că nu știi – și zburam din școală, C. PETRESCU, C. V. 106. ♦ Intranz. (Rar) A cădea, a aluneca, a se prăbuși, a se prăvăli. Numai trei dinți i-au rămas în gură. I se clatină și aceia, gata să zboare. STANCU, D. 123. Se ținea cu amîndouă mîinile, să nu zboare în șanțuri. C. PETRESCU, R. DR. 101. 6. Tranz. (Popular, în expr.) A zbura laptele = a pune cîteva linguri de lapte acru în lapte dulce fierbinte, pentru a-l face să se brînzească, ca să se aleagă brînza. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: (învechit) zbor (ALECSANDRI, P. III 9).

echipament sn [At: BARCIANU / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: fr équipement] 1 Totalitate a obiectelor de îmbrăcăminte, de încălțăminte și accesorii cu care este dotat un militar, un sportiv, un excursionist, un scafandru etc. în vederea unei acțiuni, expediții etc. Si: (înv) echipaj (1). 2 Ansamblu de piese, de dispozitive și de mecanisme, împreună cu elementele de legătură, aparținând unei instalații, unei mașini etc. și îndeplinind o anumită funcție în cadrul acestor sisteme tehnice. 3 (Îs) ~ de bord Ansamblu de aparate, mecanisme și instalații care servește pentru controlul zborului și funcționării motorului unui avion, precum și pentru asigurarea condițiilor de confort în interiorul acestuia. 4 (Îs) ~ de campanie Echipament pe care îl poartă soldații pe front sau la instrucție.

COORDONATOR, -OARE, coordonatori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur.

RADIALTIMETRU s. n. aparat de bord care determină prin radar înălțimea de zbor a avionului. (< fr. radioaltimètre)

GIROSCOP piesă cu simetrie axială menținută în mișcare de rotație, menținând direcția inițială a axei de rotație față de un sistem de referință inerțial. Proprietățile giroscopului se utilizează la determinarea poziției în spațiu a unei aeronave în cadrul zborului instrumental (fără vizibilitate). Giroscopul intră în compunerea diverselor aparate de bord: giroscopul, girodirecționalul etc.

RĂU stare provocată de expunerea organismului brusc la mediul aerian care este în general ostil omului. Rău de altitudine, similar răului de munte, provoacă stări de indispoziție, palpitații, tulburări de vedere, atenție și memorie, dureri musculare și articulare, hemoragii etc., simptome care dispar după coborârea aeronavei la o altitudine mai mică. Rău de avion/de mișcare, este similar răului de mare. Se deosebește de rău de înălțime, apărând la câtva timp după decolare, în general în zborurile de lungă durată. Mișcările aeronavei se transmit organismului și sunt receptate de sistemul nervos și organul de echilibru din urechea internă, declanșând reflexe nervoase spre inimă, plămâni și, în special, aparatului digestiv. La această stare de disconfort contribuie și alți factori: mișcările corpului și ale ochilor, teama de zbor, zgomot și vibrații produse de motoare, aer închis, mirosuri neplăcute și factorul psihic (vederea altor persoane suferind de rău de avion).

COORDONATOR, -OARE, coordonatori, -oare, adj., s. m. și f., s. n. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană, organ) care coordonează. 2. Adj. (Lingv.; în sintagma) Conjuncție coordonatoare = conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziție de același fel. 3. S. n. Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare. – Din fr. coordonnateur.

coordonator, ~oare [At: DA ms / V: ~din~ / Pl: ~i, ~oare / E: fr coordonnateur] 1-2 smf, a (Persoană) care coordonează (2). 3 a (Lin; îs) Conjuncție ~oare Conjuncție care leagă propoziții sau părți de propoziții de același fel. 4 sn Aparat care indică în mod automat pilotului, în cursul zborului, poziția avionului și distanța parcursă de la locul de decolare.

radiocompas sn [At: LTR² / Pl: ~uri / E: fr radiocompas, ger Radiokompas] Aparat de bord care servește la determinarea direcției de zbor a avionului în raport cu un post terestru de radionavigație, ale cărui semnale le recepționează.

RADIOALTIMETRU ~e n. tehn. Aparat instalat la bordul unei aeronave, care determină înălțimea de zbor cu ajutorul undelor radio. [Sil. -di-o-] /<fr. radioaltimetre, rus. radioaltimetr

GIROCLINOMETRU aparat giroscopic care indică înclinarea laterală a unei aeronave în zborul fără vizibilitate fiind frecvent utilizat. Se compune din două indicatoare: de viraj și de glisadă (v.). Sin. clinometru giroscopic.

zumzăi vb. IV. intr. 1 (despre insecte, mai ales despre albine și muște) A produce un sunet caracteristic cînd zboară; a bîzîi, a zîzîi, (pop.) a zuzui. 2 (despre mașini, aparate, instrumente muzicale, obiecte din metale, din sticlă etc.) A produce un zgomot caracteristic sau o vibrație puternică (puternică și continuă) în timpul mișcării, al funcționării etc. Zumzăie batozele (STANCU). • prez.ind. pers. 3 zumzăie. /form. expr.

INHALATOR s.n. Aparat care servește la inhalații. ♦ Aparat producător de oxigen, folosit de aviatori și de pasagerii care zboară la înălțimi mari. [Cf. fr. inhalateur].

STABILIZATOR, -OARE adj. Care dă stabilitate. // s.n. 1. Partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilațiile unei nave. 3. Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. // s.m. Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].

INHALATOR s. n. 1. aparat pentru inhalații. 2. aparat producător de oxigen, folosit de aviatori și de pasagerii care zboară la mari altitudini. (< fr. inhalateur)

STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizează, care dă stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixă a ampenajului orizontal, care asigură stabilitatea avionului în timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile unei nave. 3. aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 4. dispozitiv automat care contribuie la menținerea constantă a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de mișcările acestuia. III. s. m. substanță care se adaugă unei soluții coloidale, unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)

ECHIPAMENT DE BORD ansamblul aparatelor, mecanismelor și instalațiilor de la bordul unei aeronave pentru controlul zborului, a navigației, a funcționării motorului și a aparaturii radio, electrice și de oxigen, a aparatelor de comandă și control de luptă (manșă, paloniere, levier de comandă a veleților, levierul de comandă al compensatorului, sistemul de prindere și declanșare al cablului de remorcaj, aparatul de emisie-recepție, instalația sau inhalatorul de oxigen.

BLOCAREA AERODROMURILOR procedeu de interzicere a decolării al avioanelor inamice executat de una sau două subunități de aviație de vânătoare (celulă sau patrulă), care zburând în jurul aerodromului în afara zonei de foc a mijloacelor de apărare antiaeriană, atacă orice avion care încearcă să decoleze, pe panta de urcare, înaintea atingerii parametrilor de zbor care îi permit să ducă acțiuni de luptă. Blocarea aerodromurilor nu permite inamicului să introducă oportun în luptă toate forțele de care dispune.

CONTAINER recipient de regulă etanșeizat, conținând diverse aparate, materiale sau rezerve de supraviețuire, dispuse în așa fel încât factorii zborului (vibrații, trepidații, suprasarcini etc.) să le afecteze cât mai puțin.

DERIVOMETRU aparat de bord destinat măsurării unghiului de derivă a unei aeronave în zbor normal.

SURSĂ DE ENERGIE instalație plasată în aeronave care asigură alimentarea aparaturii de bord, a sistemelor de supraviețuire a echipajului, a mijloacelor de telecomunicații și a acționării propulsoarelor în timpul zborului. De regulă se utilizează curentul continuu de 12 sau 24 V, pentru unele aparate existând convertizoare de curent alternativ.

SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini înalte și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

aripă (-pi), s. f. – 1. Organ care servește la zbor. – 2. Simbol a tot ce străbate spațiul cu repeziciune. – 3. Ocrotire, protecție. – 4. Piesă de aparat care prezintă asemănare cu aripa păsărilor. – 5. Capăt, flanc al unei trupe dispuse în ordine de bătaie. – 6. Parte laterală a unei clădiri. – 7. Parte a unui automobil care seamănă cu o aripă. – 8. Paletă a roții unei mori de apă. – Mr. aripă, areapită, megl. (i)aripă. Lat. ālĭpēs „înaripat”, probabil aplicat la început la obiectele care prezentau vreo asemănare cu aripile păsărilor (ca de ex. paleta roții hidraulice), și apoi generalizat, în locul lat. ala. Cf. calabr. alapa, prov. aubo, arbro, fr. aube, v. cat. álep, sp. álabe, toate cu sensul spaniol, care coincide cu sensul 8; cf. și cors. álaba „oblon” și port. aba „margine”. Mai multe materiale în Corominas, I, s. v. álabe. Etimologia alipes, propusă de Densusianu, Hlr., 30, este pentru REW 310 „begrifflich unmöglich”. Evoluția semantică prezintă în mod cert dificultăți; în ciuda acestui fapt, această ipoteză pare însă mai plauzibilă decît celelalte. După Pușcariu 123, „unbekannt, obwohl im ersten Teil des Wortes ala zu erkennen ist”. Același autor, în DAR, s-a decis în favoarea lat. alapa „palmă, lovitură” (etimologie acceptată și de REW 319, explicată de Diculescu, Elementele, 435 ca un der. de la ala cu suf. -αφος sau ιφος, a cărui necesitate nu ni se pare clară); dar trecerea semantică de la „palmă” la „aripă” este mai greu de explicat decît decît pe cea pe care am sugerat-o mai sus. Celelalte ipoteze sînt mai curînd fanteziste: din mag. röp „pană, penaj” (Cihac, II, 476); din gr. ῥιπή „început, pornire” (Roesler 564); de la un der. verbal *alipare, de unde alt der. postverbal *alipa (Pascu, I, 39; Beiträge, 7; Etimologii, 17); de la ala, cu suf. -ip (Pascu, Arch. Rom., VI, 325); din fondul anterior limbilor indo-europene, în legătură cu arab. risa și cu dravidiana (Lahovary 313). Der. aripa, vb. (a înaripa, a da aripi; a speria o pasăre cu pușca); aripăriță, s. f. (oaie care merge de obicei departe de turmă); aripat, adj. (înaripat); aripi, vb. refl. (despre copii, a avea convulsii, boală atribuită, în credința populară, faptului de a fi mîncat aripi de pasăre); aripioară, s. f.; aripos, adj. (înaripat); înaripa, vb. (a da aripi, a însufleți).

INHALATOR DE OXIGEN aparat care furnizează echipajelor (și pasagerilor) o cantitate de oxigen dozată în timpul zborului la înălțimi mari, unde presiunea scăzută a aerului nu asigură respirația normală.

SITUAȚIE AERIANĂ totalitatea datelor și factorilor luați în considerare pentru caracterizarea activității forțelor aeriene într-un anumit moment pe timpul executării unei lovituri sau operații aeriene într-o perioadă de timp. Situația aeriană este caracterizată prin următorii factori: spațiul aerian în care se efectuează zborul și acțiunile țintelor aeriene, determinat prin frontul de acțiune, adâncimea la care se execută zborurile, înălțimile de zbor; numărul și compunerea forțelor aeriene, traiectoriile și vitezele lor, durata zborului, timpul de zi, de noapte și condițiile meteo; manevrele executate de țintele aeriene în direcție, înălțime sau viteza și acțiunile lor (atac, cercetare, transport desant aerian, bruiaj). Situația aeriană poate fi: simplă sau complexă, determinată de apariția prin surprindere a țintelor aeriene, numărul mare și eșalonarea pe front, în adâncime și în înălțime, direcțiile diferite de acces, manevre dese și acțiuni numeroase pentru a se sustrage ripostelor trupelor de apărare antiaeriană (bruiaj radio-electronic, acoperirea țintelor prin aviația de vânătoare, lovirea pozițiilor trupelor de apărare antiaeriană). Situația aeriană tactică, ansamblu de date și factori referindu-se la zborul și acțiunile inamicului aerian, raportul de forțe între aviația proprie și cea inamică.

motoplanor s. n. (av.) ◊ „Industria aeronautică românească a introdus anul acesta în fabricația de serie un nou gen de aeronavă – motoplanorul, aparat care îmbină calitățile de planare ale planoarelor cu cele de decolare și zbor independent al avioanelor ușoare.” R.l. 29 V 78 p. 5 (din moto- + planor; DEX-S)

SCAFANDRU, (1) scafandri, s. m., (2) scafandre, s. n. 1. S. m. Persoană specializată în lucrări sub apă cu ajutorul unui aparataj special; scafandrier. 2. S. n. Costum special, impermeabil, închis ermetic, prevăzut cu aparat respirator, cu care se îmbracă scafandrii (1) când coboară sub apă, aviatorii care zboară la altitudini mari și cosmonauții. – Din fr. scaphandre.

inhalator sn [At: DA ms / Pl: ~oare / E: inhala + -tor] 1 Aparat pentru inhalații. 2 Aparat care furnizează piloților de avion oxigenul necesar unei respirații nonnale în condițiile zborului la înălțimi mari, unde presiunea aerului este scăzută. 3 Stabiliment, în stațiile termale, în care pacienții sunt expuși vaporilor, gazelor și emanațiilor ce se degajă din izvoare.

stabilizator, ~oare [At: ENC. TEHN. I, 175 / Pl: ~i, ~oare / E: fr stabilisateur] 1 a Care dă stabilitate (1) Cf stabiliza (1). 2 a Care face stabil (1). 3 sn (Aer) Parte fixă a ampenajului orizontal care împiedică înclinarea (excesivă) a avionului în timpul zborului. 4 sn (Nav) Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilațiile navei. 5 sn Aparat pentru menținerea constantă a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrică. 6 sn Legătură elastică între capetele osiei unui autovehicul, care împiedică înclinările mari ale acestuia. 7 sm Substanță care se adaugă unei soluții coloidale sau unei suspensii pentru a-i mări stabilitatea Si: (rar) stabilizant.

CUTIE NEAGRĂ aparat electronic instalat la bordul aeronavelor, destinat controlului desfășurării deplasării în spațiu după încetarea zborului, înregistrând pe bandă magnetică date legate despre încărcătură, distanța parcursă, combustibil consumat etc. Cutia neagră servește la stabilirea circumstanțelor unui eventual accident aviatic.

RADIOCOMPAS aparat de radiorecepție instalat la bordul unei aeronave care servește la menținerea direcției de zbor în raport cu un post de radionavigație terestru al cărui semnale le recepționează.

REZERVOR DE PROPERGOL container montat pe aeronavă sau dispus în infrastructura unui aerodrom în care sunt stocați propergolii (v.). Aeronavele prezintă rezervoare de propergol cu structuri rigide, cu sisteme de asigurare a etanșeității și de presurizare, cu pereți interiori compartimentați care reduc oscilațiile fluidelor conținute în timpul funcționării motoarelor. Pentru motoarele-rachetă cu propergoli solizi, acceleratoarele de start și uneori motoare-rachetă cu propergoli lichizi se utilizează rezervoare de propergol exterioare. Rezervoarele suplimentare, au formă aerodinamică, sunt acroșate în exteriorul aparatului, sub aripă sau la extremitățile acestora și sunt utilizate la mărirea distanței de zbor, putând fi largate după consumarea combustibilului conținut.

FLUTURE, fluturi, s. m. 1. Nume generic dat insectelor din ordinul lepidopterelor, care au corpul bombat sau alungit și catifelat, patru aripi membranoase acoperite cu solzi foarte mărunți de culori diferite și un aparat bucal adaptat pentru supt; larva lor este o omidă. Printre tufele sălbatice umblau în zboruri nehotărîte fluturi, ca petale albe dintr-o floare. SADOVEANU, O. II 413. Pe o floare veștedă de dumitriță, un fluture albastru zgribulea, cu aripile lipite, înghețat. C. PETRESCU, S. 241. Săltau atîția fluturi pe cîmpie Cînd străluceați în roua dimineții. IOSIF, P. 37. Era boboc de trandafir din luna lui mai, scăldat în roua dimineții, dezmierdat de cele întăi raze ale soarelui, legănat de adierea vîntului și neatins de ochii fluturilor. CREANGĂ, P. 276. ◊ Specii: fluture-de- mătase = fluture a cărui larvă produce firele de mătase (Bombix mori); vierme-de-mătase; fluture-alb sau fluture-de-varză = albiliță (Pieris brassicae). ♦ (La pl.) Fig. (Familiar) Idei curioase și extravagante; toane. V. gărgăuni, fumuri. Poate să număr și fluturii care-ți umblă prin cap. DAVIDOGLU, M. 42. 2. (Mai ales la pl.) Discuri mici sclipitoare de metal care se aplică de obicei ca ornament mai ales pe unele haine femeiești. V. paiete. Purta catrință cu fluturi, bluză de modă nouă și pantofi cu călcîie nalte. SADOVEANU, B. 261. Blîndele fiice ale munților și cîmpiilor... au moștenit... frumoasele cingători înguste, bătute în fluturi strălucitori. HOGAȘ, DR. II 185. Numără, Simino, numără pe fir... Roșul de pe margini uite cum l-ai pus! Și-ai cusut cu negru fluturii pe coate! COȘBUC, P. I 245. Hai, murgule, hai, Pe coastă de plai... Ori zeaua te-apasă, Ori șaua te-ndeasă, Ori frîul cu fluturi? ALECSANDRI, P. P. 63. 3. (Tehn.) Disc care se rotește în jurul unui diametru și care, montat într-o conductă, servește la reglarea cantității de carburant care intră într-un carburator. ♦ (În expr.) Piuliță-fluture = piuliță cu două aripi. 4. Fel de înot caracterizat prin mișcarea brațelor asemănătoare cu fluturarea unor aripi. – Variantă: flutur (EMINESCU, N. 29) s. m.

GIRODIRECȚIONAL aparat de bord giroscopic pentru determinarea și menținerea poziției azimutale a unei aeronave, utilizat în special în zborul fără vizibilitate și cel automat. G. este mai sesnsibil și mai precis decât busola. Sin. semicompas giroscopic, girocompas.

SIMULATOR DE ZBOR dispozitiv complex care simulează majoritatea fenomenelor și activităților proprii pilotajului unei aeronave, în cabina acestuia aflându-se aparate identice cu cele din cabina reală, dar care indică date tehnice introduse de instructor sau de programul automat de antrenament. Instructorul poate verifica corectitudinea manevrelor executate de cel antrenat, care la rândul său poate vizualiza greșelile comise prin televiziunea cu circuit închis.

INDICATOR DE VIRAJ aparat giroscopic care indică viteza unghiulară de rotație a aeronavei în plan orizontal. Este utilizat în special în cadrul zborului fără vizibilitate, dar și pentru controlul calității zborului (corectitudinea manvevrării comenzilor în timpul virajului).

zumzet s.n. 1 Sunet caracteristic pe care îl produc insectele, mai ales albinele, cînd zboară; bîzîit, (pop.) zuzet. 2 Zgomot caracteristic produs de vibrația anumitor obiecte din metal, din sticlă etc., de mașini, mecanisme, aparate etc. în timpul mișcării, al funcționării. 3 Analog. Zgomot slab, continuu și monoton, produs de curgerea liniștită a unei ape, de bătaia fină a vîntului sau de alte elemente ale naturii; freamăt. Marele fluviu îi poartă în zumzetul lui imens (BOGZA). ◊ Fig. Țărînă e plină de zumzetul tainelor (BLA.). 4 Succesiune de sunete, slab și monoton articulate, de cuvinte rostite încet și, uneori, neînțeles. Mai auziră o vreme murmurul și zumzetul nunții (SADOV.). • pl. -e. /zumzăi + -et.

REDRESARE revenire a unei aeronave dintr-o evoluție în zbor orizontal sub efectul comenzilor pilotului sau al reacțiilor aerodinamice. În timpul redresării din picaj, pentru a evita solicitările excesive ale aparatului și ale organismului uman, pilotul trebuie să evite traiectoriile cu raze de curbură prea mici.

PREGĂTIRE totalitatea acțiunilor și a măsurilor premergătoare desfășurării zborului și lansărilor pe o perioadă de zbor constând în repartizarea atribuțiunilor, asigurarea medicală și meteorologică, stabilirea temelor de zbor și de salt etc. Pregătirea imediată/nemijlocitor/zilnică precede o zi de zbor și lansări. Pregătirea preliminară precede întreaga etapă de zbor și lansări. Pregătirea de foc se execută înainte de începerea atacului, unitar și într-un timp limitat asupra inamicului care se apără, în scopul neutralizării și nimicirii celor mai importante obiective, a dezorganizării conducerii sistemului de foc și a creării condițiilor favorabile pentru ruperea apărării.

CARTON, cartoane, s. n. 1. Hîrtie groasă și compactă cu flexibilitate redusă; mucava. Cutie de carton. Jucării de carton. ◊ Loc. adj. De carton = lipsit de trăinicie, efemer. Casă de carton. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton acoperit cu gudron sau smoală, întrebuințat la acoperirea unor clădiri sau pentru izolarea fundațiilor și a zidurilor de la subsol. Carton presat= a) carton dur, de compoziție specială, din care se confecționează diferite obiecte. Geamantan de carton presat; b) carton întrebuințat ca izolant în mașinile și aparatele electrice. 2. Schiță inițială a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. (Rar) Carte de joc. Cartoanele zburau de la unul la altul, vrafurile de bancnote făceau ocolul mesei. C. PETRESCU, S. 101. 4. Tub mic de hîrtie groasă la capătul unor țigări, prin care se trage fumul. Prietenul meu mușcă din cartonul aurit al țigării și-mi înfruntă semeț privirea. C. PETRESCU, S. 152. 5. Tăviță de mucava; p. ext. conținutul ei. Am adus copiilor un carton de prăjituri.

SFÎRÎI, sfîrîi, vb. IV. Intranz. 1. (În special despre materii grase) A trosni ușor și continuu cînd arde sau se prăjește pe foc. Pe vatră sfîrîia, într-un hîrb de ceaun, friptura de purcel. SADOVEANU, O. I 351. Hribii, așezați pe spete și cu pîntecele-n sus, sfîrîiau pe cărbuni. HOGAȘ, M. N. 117. A luat pielea cea de porc... și a dat-o pe foc! Atunci perii de pe dînsa au început a pîrîi și pielea a sfîrîi. CREANGĂ, O. A. I 52. ◊ (Prin metonimie) Lumina lămpii sfîrîia, împuținată și fumegoasă. C. PETRESCU, A. 118. O lampă-ntinde limb-avară și subțire, Sfîrîind în aer bolnav. EMINESCU, O. I 52. ◊ Fig. Poate ni-ți da și ceva udeală, măria-ta, zise Setilă, că ne sfîrîie gîtlejul de sete. CREANGĂ, P. 257. ♦ A se prăji. Puse într-un hîrb de ceaun la sfîrîit slănină și bucăți afumate de porc. SADOVEANU, B. 94. 2. (Despre insecte) A produce sunete ascuțite, continue, caracteristice speciei. V. țîrîi. În ierburile care începeau să se usuce, în țepile gălbii ale miriștilor, sfîrîiau cosași. SADOVEANU, O. V 80. ◊ Fig. De pretutindeni, toate, într-un susur nedeslușit, sfîrîiau a uscăciune. HOGAȘ, M. N. 172. ♦ (Despre păsări) A mișca repede și zgomotos din aripi, producînd un sunet caracteristic. V. fîlfîi. Prepelița sări în aer și porni sfîrîind în zbor, la înălțimea omului. SADOVEANU, O. VII 82. Canarii sfîrîiau din pene și piuiau, privighetorile doineau, un papagal, sub o cupolă de sîrmă, se alinta și vorbea ca un copil! GALACTION, O. I 328. Păsările, stîrnite de cîine, izbucneau din cuiburi, sfîrîiau din aripi, mînate drept în față. C. PETRESCU, S. 27. 3. (Despre obiecte) A produce (printr-o mișcare de învîrtire continuă) un zgomot ușor. V. bîzîi. Fusul sfîrîie aspru între degetele osoase. C. PETRESCU, R. DR. 305. Sfîrîie roatele tipografiilor fără minută de odihnă. CARAGIALE, N. F. 60. Și tot toarce cloanța, toarce... Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfîrîind. ALECSANDRI, P. A. 37. ◊ Expr. A-i sfîrîi cuiva inima = a i se zbate cuiva inima (de dor, de dragoste). Nu știu dacă ție îți place ori ba, dară mie îmi sfîrîie inima după dînsul. ISPIRESCU, L. 387. Cum sfîrîia fusul roții, așa-mi sfîrîia inima-n mine, de dragostea Măriucăi! CREANGĂ, A. 63. A-i sfîrîi cuiva călcîiele (după cineva) = a se îndrăgosti tare (de cineva). ◊ Tranz. fact. Cu obrazul culcat pe vioară, cu ochii închiși, își sfîrîie degetele pe strune. REBREANU, I. 11. Pe pragul casei lui Țigău, Rusanda își sfîrîia fusul grăbit între degete. POPA, V. 275. Ceasornicul din părete, sfîrîindu-și lănțișoarele cu greutăți, cîntă cucu de nouă ori. VLAHUȚĂ, O. AL. II 53. ♦ A produce un zgomot ușor, continuu. Mașina se oprise pe șoseaua pustie... și motorul vibra și sfîrîia potolit. DUMITRIU, N. 272. Părintele Filip turna în pahare un vin alb, subțirel, care sfîrîia și tresărea în stropi. SADOVEANU, O. VIII 100. Iese must nou, carele sfîrîie în gură cînd îl bei. id. F. J. 554. 4. A se mișca foarte repede (dînd iluzia că produce zgomote). Era desculț, cu ițarii suflecați pînă la genunchi, și fluierele picioarelor, subțiri ca la cocostîrc, sfîrîiau. Fugea, zbura... SADOVEANU, O. VII 358. Picioarele flăcăilor sfîrîiau, spulberau ceva nevăzut. CAMIL PETRESCU, O. I 118. Fuge mai tare; Fuge ca crivățul; sabia-i sfîrîie În apărare. BOLINTINEANU, O. 74. ◊ Expr. Fuge (sau merge) de-i sfîrîie călcîiele = fuge foarte tare. Mergea... glonț spre acel palat minunat, de-i sfîrîiau călcîiele. POPESCU, B. II 28. – Prez. ind. și: sfîrîiesc (COȘBUC, P. II 55, NEGRUZZI, S. II 201).

PARAȘUTĂ s.f. 1. Aparat construit în forma unei umbrele, care încetinește căderea unui corp și este folosit pentru lansarea din avion a oamenilor sau a materialelor în timpul zborului. ◊ Parașută luminoasă = parașută cu care se lansează un material cu bază de magneziu, care se aprinde în cădere, luminînd puternic. 2. Dispozitiv de frînare pentru cazuri de avarii la ascensoare. [< fr. parachute < parer – a evita, chute – cădere].

CONVERTOPLAN giravion a cărui susținere este asigurată total sau parțial de suprafețe fixe (aripa putându-se mișca în jurul unui ax paralel cu anvergura) în zborul vertical sau staționar, putând decola și ateriza pe distanțe foarte scurte. Deplasarea convertoplanului este asigurată de un sistem de suprafețe rotative acționate de un aparat propulsor.

ȘANȚ, șanțuri, s. f.. 1. Săpătură lungă și îngustă făcută de o parte și de alta a unui drum, pentru scurgerea apei; p. ext. orice săpătură în forma de mai sus, făcută pentru scurgerea apei, pentru marcarea hotarului între două suprafețe de pămînt etc. Gheorghiță a pus mîna pe baltag; omul a sărit șanțul ș-a apucat pe subt o potecă și pe subt o rîpă. SADOVEANU, B. 154. Voinicul făcu precum îl învățase zîna. Săpă un șanț adînc pînă ce ajunse sub culcușul scroafei. ISPIRESCU, L. 129. A dat de niște șanțuri; buiestrașul s-a poticnit și l-a trîntit cît colo. CARAGIALE, P. 87. ◊ Expr. (Rar) A se duce la șanț = a se risipi, a se prăpădi. Rămăsese, după cum știți, singur cu fata și toată gospodăria i se ducea la șanț. PREDA, Î. 114. 2. Fortificație de apărare împotriva armelor de foc, constînd dintr-un șanț (1), cu un parapet făcut din pămîntul scos; tranșee. Noi vom restaura ceea ce alții au distrus!... Noi toți cei din șanțuri și cei din spitale. C. PETRESCU, Î. II 90. Voi, frumoase turturele, Să zburați în țara mea Să-mi cătați pe maica mea, Spuneți-i că am murit Sub un șanț acoperit. HODOȘ, P. P. 230. ♦ (În trecut, uneori determinat prin «de apărare») Fortificație în forma unui canal care împrejmuia un castel sau o cetate medievală. Se văd încă urmele șanțului de apărare, ce ocolea zidurile pe din afară. VLAHUȚĂ, O. AL. I 160. 3. Crestătură sau scobitură în formă de șanț (1) la diferite organe sau piese de mașini.

voleu¹ s.n. 1 (sport) Reluare din zbor a mingii, înainte de a atinge solul. ◊ În vole = în aer. 2 (cinemat.) Dispozitiv format din două sau patru palete mobile din tablă neagră mată, care se montează în fața aparatelor de iluminat pentru obturarea, parțială sau totală, a luminii. 3 (la pl.) Efecte cinematografice obținute prin înlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcație. 4 Serie rapidă de contracții musculare provocate artificial. • pl. -uri. și vole s.n. /<fr. volée.

DIPTER, -Ă I. adj. 1. (despre edificii antice) cu portic înconjurat de două șiruri de coloane. 2. (despre insecte) cu două aripi și cu aparatul bucal adaptat pentru supt. II. s. n. pl. ordin de insecte, muștele și țânțarii, cu o singură pereche de aripi membranoase și o pereche de balansiere, servind pentru echilibru în timpul zborului. (< fr. diptère/s/, lat. diptera)

CALE spațiu sau suparafață destinată deplasării aeronavelor. Există: cale aeriană, porțiune din spațiul aerian controlat de forma unui paralelipiped cu dimensiuni stabilite lateral, iar pe verticală începând de la nivelul de zbor 300 m și până la nivelul de zbor 15.550 m (pentru avioane supersonice nivelul de zbor maxim este de 18.250 m); Cale de acces a mijloacelor de atac aerian, direcție de pătrundere la obiective a mijloacelor de atac aerian ale inamicului, putând fi îndepărtată (la 100-300 km de obiectivul apărat pe care acționează aviația de vânătoare), apropiată (la 70-100 km de obiectivul apărat, pe care acționează trupele de rachete și artilerie antiaeriană și trupele de bruiaj radioelectronic) și nemijlocită (la 15-20 km de obiectivul apărat, nimicirea inamicului aerian fiind asigurat de focul artileriei și rachetelor antiaeriene și a armamentului de infanterie. Cale de rulaj, porțiune de teren special amenajată care asigură accesul aeronavelor de la locul de staționare la pista de decolare-aterizare.

CULOAR (DE ZBOR), rută aeriană destinată parcurgerii traseelor de zbor de aeronavele civile în vederea evitării coliziunilor aeriene și pentru o mai bună legătură radio între aeronave și punctele terestre de urmărire și control al traficului aerian sau destinată evoluției unor aeronave militare. Pentru aeronavele militare există: culoar de aterizare-decolare (porțiune a câmpului de zbor la aerodromuri fără pistă artificială, destinată pentru aterizare-decolare) și culoar de trecere prin zona de foc a rachetelor și artileriei antiaeriene (fâșie din zona de foc a unui sistem de apărare antiaerian prin care aviația proprie trebuie să treacă neapărat pentru îndeplinirea misiunilor, putând să treacă fără riscul de a fi lovită de apărarea antiaeriană proprie și a stânjeni acțiunea artileriei și a rachetelor antiaeriene. Acest culoar este stabilit prin cooperare de către artileria antiaeriană și aviație, cuprinzând măsuri de evitare a erorilor și recunoaștere, și are lărgimea de 30-40 km pe direcția de zbor a aviației).

VOLEU s. n. 1. (tenis) reluare din zbor a mingii, înainte de a atinge solul. 2. volet (1). ◊ aripă laterală, mobilă a unui poliptic. ◊ (cinem.) dispozitiv format din două sau patru palete mobile din tablă neagră mată, care se montează în fața aparatelor de iluminat pentru obturarea luminii. 3. serie rapidă de contracții musculare provocate artificial. 4. (pl.) efecte cinematografice constând în înlocuirea unei imagini prin alta, de-a lungul unei linii mobile de demarcație. (< fr. volée, volet)

ANTRENAMENT VESTIBULAR activitate complexă destinată măririi rezistenței organismului la efectele stimulilor vestibulari din timpul zborului, incluzând exerciții fizice, expunere gradată a organismului la accelerații unghiulare sau lineare și antrenament la bordul aeronavelor, urmărind realizarea obișnuinței omului de a se orienta în spațiu fără riscul unori tulburări ale aparatului vestibular.

CELULĂ² formă de organizare pentru luptă a aviației, fiind cea mai mică subunitate de foc, reunind două avioane (împreună cu echipajele respective) de vânătoare sau vânătoare-bombardament. C.D.A. este indivizibilă și nu se desparte decât în caz de forță majoră, de aceea acțiunile de luptă și pregătirea de luptă în zbor și la sol se execută întrunit ca în cadrul echipajelor să existe o strânsă legătură. În lupta aeriană piloții trebuie să stăpânească perfect tehnica pilotării pentru a fi în măsură să se apere reciproc în cazul unui atac din spate, capul celulei execută atacul, iar coechipierul îl protejează și rolurile se pot inversa.

A ȘUIERA, șuier 1. intranz. 1) (despre vânt, furtună, vijelie etc.) A produce un sunet ascuțit și continuu; a țiui. 2) (despre obiecte în zbor) A produce un sunet prelung și ascuțit (străbătând aerul cu mare viteză); a piui. 3) (despre persoane) A produce un sunet ascuțit și puternic, suflând cu putere aerul printre buze sau într-un anumit instrument. 4) (despre aparate sau despre instalații speciale) A produce un sunet lung și strident. 5) (despre unele animale sau păsări) A scoate un sunet caracteristic speciei. 2. tranz. 1) (actori sau oratori) A primi sau a petrece cu șuierături. 2) (sunete muzicale, melodii etc.) A interpreta suflând aerul printre buze. [Sil. șu-ie-ra] /<lat. subilare

CARAVANĂ, caravane, s. f. 1. Convoi de oameni și de animale de povară care transportă mărfuri, bagaje etc. prin pustiuri sau prin stepe. Ca o caravană prin deșert Care se pierde, sufocată în norii de nisip... De-abia mai răsuflăm Prin negura de pulbere uscată. CAMIL PETRESCU, V. 15. Fila albă de hîrtie, ca un pustiu pe care pașii nici unei caravane nu și-a însemnat urma... stă înaintea mea și mă fascinează. ANGHEL, PR. 104. Pe la orele 3 după miezul nopții caravana se prepară de- plecare către Iordan. BOLINTINEANU, O. 302. Cînd caravana ajunge la un izvor, toți călătorii descalecă. RUSSO, O. 101. ♦ Convoi de vehicule și călători care parcurg un drum împreună. Caravana porni cu grabă la vale, lăsînd pe om tăcut și pe cîini urlînd. SADOVEANU, Z. C. 27. Mai mulți tineri... urmau caravana călări. GHICA, S. 324. Caravană cinematografică = grup de autocamioane și mașini special amenajate care transportă aparate cinematografice și filme și dau reprezentații în diferite locuri. Caravana cinematografică a C.C.S. dă reprezentații pe marile șantiere. Fiecare sfat popular raional are caravana sa cinematografică. ◊ Fig. Caravane de păsări călătoare treceau în zbor spre țările unde înfloresc portocalii. BART, E. 167. 2. (Rar) Car sau căruță mare pentru transport. Pornesc cu caravana părinților mei spre o rudă, la țară. SADOVEANU, P. S. 206. Și-ndală umplea nouă caravane [cu saci de grîu], De trosneau osiile Și scîrțîiau roțile. PĂSCULESCU, L. P. 24.

scafandru [At: BARCIANU / Pl: ~re sn, ~ri sm / E: fr scaphandre] 1 sn Echipament special de protecție, impermeabil de forma unui combinezon, prevăzut cu o cască metalică cu vizor, cu mănuși și bocanci speciali, cu aparat respirator (autonom sau în legătură cu suprafața apei), care permite unui scufundător să rămână mai mult timp sub apă, pentru explorarea fundului apelor, pentru efectuarea anumitor lucrări subacvatice etc. Si: (rar) scafandrier (1). 2 sm Costum special de zbor, izolat față de mediul exterior, cu care se îmbracă aviatorii sau cosmonauții pentru a fi protejați împotriva condițiilor nefavorabile vieții din atmosfera superioară sau din spațiul cosmic. 3 sm Persoană calificată care, cu ajutorul unui echipament special, efectuează lucrări la anumite adâncimi dub apă Si: scafandrier (2). 4 sm Persoană specializată care cu ajutorul unui echipament special, efectuează zboruri și cercetări în spațiul cosmic.