AVANTREN, avantrenuri, s. n. Partea anterioară a unei mașini agricole cu tracțiune animală, care asigură stabilitatea și direcția mașinii în timpul lucrului. – Din fr. avant-train.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); ursa-mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri. – Lat. carrus (cu unele sensuri noi după fr. char).

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Una dintre părțile componente ale plugului cu tracțiune animală, care leagă între ele toate celelalte elemente. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, scr. gredelj.

SEMĂNĂTOR, -OARE, semănători, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport, antrenat de unul sau mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau a amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățirea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ♦ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. – Lat. sappa.

COMPRESOR, -OARE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la îndesarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur.

CAMION ~oane n. 1) Autovehicul prevăzut cu caroserie deschisă, folosit pentru transportarea încărcăturilor; autocamion. 2) înv. Vehicul cu tracțiune animală, prevăzut cu platformă și folosit la transportul mărfurilor. [Sil. -mi-on] /<fr. camion

GRINDEI ~ie n. 1) Parte a plugului cu tracțiune animală, constând dintr-o bară de oțel, de care se fixează celelalte piese. 2) Fusul de la roata unei mori de apă. /grindă + suf. ~ei

A MÂNA mân tranz. 1) (animale, mai ales de tracțiune) A îndemna la mers; a sili să urmeze un anumit traseu. * ~ porcii la jir a sforăi în timpul somnului. 2) pop. (vehicule, mai ales cu tracțiune animală) A face să se miște conducând într-o anumită direcție. 3) pop. (persoane) A obliga cu forța la ceva. 4) A mișca din loc, ducând (cu sine) într-o anumită direcție. Vântul mână frunzele uscate. /<lat. minari

OPRITOARE ~ori f. 1) Frână rudimentară pusă la roata unui vehicul cu tracțiune animală. 2) Piesă de harnașament constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de oiște și servește la încetinirea mersului sau la oprirea unui vehicul tras de cai; popritoare. 3) Plasă cu care se astupă partea în formă de sac a năvodului, ca să nu iasă peștele. [G.-D. opritorii; Sil. o-pri-] /a opri + suf. ~toare

POSTORONCĂ ~ci f. 1) Parte a hamului constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde la orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; șleau. 2) fig. Persoană fără caracter de care se folosesc alții. /<ucr. postoronok

RĂSCRUCE ~i f. 1) Loc de întretăiere a două sau mai multe drumuri; răspântie; încrucișare. ◊ În ~ cruciș. 2) fig. Moment crucial în viața cuiva; răspântie. 3) pop. Parte în formă de cruce a unui vehicul cu tracțiune animală, de care se prinde proțapul sau cele două orcicuri. 4) rar Totalitate a stinghiilor încrucișate din mijlocul unei ferestre. 5) Parte a vârtelniței, constând din două brațe încrucișate, pe care se pun cele două fofeze; fofelniță. /răs- + cruce

ȘLEAU² ~ri n. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang. /<ucr. šleja, pol. szleja, szla

ȘTREANG ~uri n. 1) rar Frânghie făcută, de obicei, din cânepă. ◊ Un ~ a) o nimica toată; un fleac; b) nimic. 2) Frânghie cu laț la capăt, care se folosește pentru a spânzura osândiții. ◊ A-și prinde ~ul de gât a se sinucide prin spânzurare. Moarte prin ~ moarte prin spânzurare. Bun de ~ se spune despre un ticălos. 3) Parte a hamului constând dintr-o funie sau dintr-o curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; șleau. /<germ. Strang

TALAGHIR ~e n. reg. Frână, în formă de talpă de lemn sau de fier, care se pune sub una din roțile unui vehicul cu tracțiune animală. /Orig. nec.

TRĂGĂTOARE ~ori f. Parte a hamului, constând dintr-o funie sau curea groasă (mai rar lanț), care se prinde de orcicul unui vehicul cu tracțiune animală; postoroncă; ștreang; șleau. /a trage + suf. ~ătoare

FURGON s.n. Vehicul, de obicei acoperit, cu tracțiune animală, care servește la transportul bagajelor și al munițiilor unui corp de trupă. ♦ Vagon pentru transportat mărfurile în containere. [< fr. fourgon].

MOTORIZA vb. I. tr. A înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică; a mecaniza. ♦ A echipa un vehicul cu un motor. [< fr. motoriser, cf. germ. motorisieren].

car (care), s. n. – 1. Vehicul cu patru roți, cu tracțiune animală. – 2. Cărătură. – 3. (Înv.) Obligația de a contribui personal la transporturile de Stat. – 4. Parte a unor aparate ca ferăstrăul mecanic, mașina de scris etc. – Mr., megl. car. Lat. carrus (Pușcariu 284; Candrea-Dens., 253; REW 1721; DAR); cf. alb. karrë, it., prov., cat., sp., port. carro, fr. char. Der. căroaie, s. f. (car cu două roți; car pentru transportul trunchiurilor de copaci, cu distanța între osii care poate fi schimbată; dispozitiv care pune urzeala în războiul de țesut); cărucer, s. m. (înv., căruțaș); cărucior, s. n. (dim. al lui car; trăsurică de copil); căruț, s. n. (car, căruță); căruță, s. f. (car), mr., megl. căruță; căruțaș, s. m. (vizitiu; Arg., dezertor); căruți, vb. (a transporta). Căruță poate fi un sing. analogic de la căruțe, pl. de la dim. normal căruț; însă ar putea fi la fel de bine lat. carucca, al cărui pl. *căruce ar putea da căruțe, prin influența aceluiași dim. (Pascu, I, 57, îl derivă de la un lat. *carrucia, care este inutil; cf. și Iordan, BF, VI, 150). Din rom. provine bg., rut. karuca (Miklosich, Wander., 16), rut. kary, „car” (Candrea, Elemente, 404), sb. karuce, mag. karuca (Edelspacher 15).

TREN s.n. 1. Convoi de vehicule similare legate între ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tracțiune animală, prin cablu de tracțiune etc. 2. (Tehn.) Ansamblu de două sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc. identice sau similare, care sunt asociate în serviciu. ♦ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe; tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac servind la descrețirea și paralelizarea fibrelor; Tren de aterizare v. aterizare. 3. Tren anterior (sau posterior) = partea dinainte (sau dinapoi) a corpului unui animal. [< fr. train].

CAMION s. n. 1. autocamion. 2. vehicul cu tracțiune animală, pentru transportul de mărfuri sau de materiale. (< fr. camion)

FURGON s. n. 1. vehicul militar cu tracțiune animală, pentru transportul bagajelor, alimentelor și munițiilor. 2. vagon pentru transportat mărfurile în containere. (< fr. fourgon)

TREN s. n. 1. convoi de vehicule similare legate între ele, remorcat de un vehicul motor sau antrenat prin tracțiune animală, prin cablu de tracțiune etc. 2. ansamblu de două sau de mai multe dispozitive, organe ale unui sistem tehnic etc., identice sau similare, asociate în serviciu. ♦ ~ fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe; ~ de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac la descrețirea și paralelizarea fibrelor; ~ de aterizare = sistem de două sau trei roți cu ajutorul căruia avionul rulează pe sol; ~ de unde = grup de unde prin suprapunerea unor unde armonice de frecvențe și amplitudini apropiate. 3. partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal. (< fr. train)

AUTODRUM, autodrumuri, s. n. Șosea construită atît pentru vehicule cu tracțiune animală cît și pentru vehicule cu tracțiune mecanică. – Din auto² + drum (după fr. autoroute).

CAMION, camioane, s. n. Autocamion. ♦ Vehicul cu tracțiune animală, prevăzut cu platformă și folosit pentru transport. – Fr. camion.

CAR¹, care, s. n. 1. Vehicul încăpător cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la tară pentru transportarea poverilor. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car de asalt = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva care nu se mulțumește în nici un chip. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemînatic. ◊ Compuse: carul-mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car; ursa-mare; carul-mic = constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte, jocuri și ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a ferăstrăului mecanic constînd din două stinghii pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scînduri. – Lat. carrus.

CĂRĂUȘIE, cărăușii, s. f. Transport de mărfuri sau de persoane (în vehicule cu tracțiune animală); ocupația cărăușului. – Din cărăuș + suf. -ie.

MECANIZÁRE (< mecaniza) s. f. Introducere și folosire a mașinilor, aparatelor etc. pentru executarea unor operații, activități productive sau neproductive, în scopul de a înlocui ori de a face mai eficientă munca fizică sau intelectuală a omului sau de a substitui munca animalelor. Începuturile m. sunt legate de revoluția industrială, de trecerea la producția mașinistă. M. constituie, în condițiile contemporane, o direcție principală a progresului tehnic. O treaptă superioară a m. o constituie automatizarea. ◊ Mecanizarea agriculturii = introducerea și folosirea tractoarelor și a altor mașini agricole în procesul de producție agricol, în scopul înlocuirii tracțiunii animale și a muncii umane, a creșterii producției și productivității, a utilizării judicioase a suprafețelor agricole, a efectuării lucrărilor de îmbunătățiri funciare etc. M. a. a permis reducerea populației active din agricultură, în țările dezvoltate, de la 75-85%, la sfârșitul sec. 19, la 2-5% la sfârșitul sec. 20.

borjug, -uri, s.n. – Element din compunerea jugului, utilizat în trecut la carele cu tracțiune animală (vaci, boi etc.); bucată de lemn ușor încovoiată, în partea superioară a jugului; obadă. Atestat ca și toponim în Maramureș: Dealul Borjugului și Valea Borjugului (Sălsig, Codru). Probabil s. borjug a dat porecla Borjug (cf. nume atestat Borjuganu) > valea lui Borjug, a Borjugului. – Din *bor „lemn” (cf. borhălău „arbore, copac”) + jug (< lat. iugum). E posibil ca s. borjug să fie o creație românească veche.

grindei, -eie, s.n. – Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco 1990: 233). – Din grindă (< sl. grenda) + -ei.

iergan, -e, s.f. – 1. Batoză pentru cereale: „Până la începutul secolului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza (”ierganul„) cu tracțiune animală. Ultimul exemplar, ce provine din Preluca Nouă, se găsește la Muzeul Județean Maramureș” (Șainelic 1986: 29). 2. Denumirea locală a crivacului folosit în mină (Șainelic, 1996). – Et. nec.

AVANTREN, avantrenuri, s. n. Partea anterioară a plugurilor și a semănătoarelor cu tracțiune animală care asigură stabilitatea și direcția în timpul lucrului. – Din fr. avant-train.

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă. ◊ Tren subteran = metrou. ◊ Expr. A scăpa (sau a pierde) trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule formând o unitate de transport antrenat de unul sau de mai multe vehicule motoare sau prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ (Înv.) Tren de luptă = convoi de vehicule care aprovizionează cu muniții trupele aflate în linia de luptă. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. ◊ Tren fix = ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pământ (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (În sintagma) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Din fr. train.

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau puțin concavă, fixată aproape perpendicular într-o coadă de lemn. ◊ Sapă rotativă = mașină agricolă (cu tracțiune animală) care sfărâmă, cu ajutorul unor discuri stelate, crusta formată la suprafața pământului înainte de răsăritul plantelor. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea, a aduce, a lăsa etc.) la (sau în) sapă de lemn = a (se) ruina. 2. Dispozitiv care constituie extremitatea inferioară a garniturii de foraj, cu ajutorul căruia se sapă gaura de sondă. 3. Piesă metalică de la partea posterioară a afetului unui tun, care se înfige în pământ la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 4. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile acoperișului unei case țărănești. – Lat. sappa.

SEMĂNĂTOR, -OARE, semănători, -oare, s. m., s. f. 1. S. m. și f. Muncitor agricol care seamănă¹. ♦ Fig. Propovăduitor. 2. S. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se introduc semințele în sol la o adâncime constantă, repartizându-le uniform. – Semăna¹ + suf. -ător.

CAR², care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car² (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).

CĂRUȚĂ, căruțe, s. f. 1. Vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. ◊ Expr. A se lăsa de căruță = a renunța la un lucru sau la o treabă începută. A rămâne de căruță = a rămâne în urmă; a pierde ocazia. 2. Cantitate de fân, de lemne etc. cât se poate încărca într-o căruță (1). – Din car.

COMPRESOR, -OARE, compresori, -oare, adj., s. n. 1. Adj. Care comprimă. 2. S. n. Mașină, cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 3. S. n. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la tasarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 4. S. n. (În sintagma) Compresor de dinamică = aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 5. S. n. (Med.) Instrument cu care se strânge un vas sanguin în timpul unei operații. – Din fr. compresseur.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc. ◊ Expr. De la coarnele plugului = de la țară. ♦ Arat¹, plugărit. ♦ Îndeletnicirea, ocupația plugarului; plugărie¹. ◊ Expr. Acesta (sau acela) mi-i plugul = aceasta (sau aceea) îmi este meseria, ocupația. ♦ Fig. Ogor, pământ; țară. 2. (În sintagmele) Plug de cărbune = mașină de lucru prevăzută cu lame sau cuțite pentru dislocarea materialului, folosită la executarea mecanizată a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunilor. Plug nivelator = mașină folosită la nivelarea terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale care servește la săparea șanțurilor. Plug de zăpadă = vehicul echipat cu un dispozitiv pentru curățarea zăpezii de pe o cale de comunicație. 3. Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 4. Figură de schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau pentru a reduce viteza. 5. (Reg.) Plugușor (2). – Din sl. plugŭ.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală, pe care se montează trupița, cuțitul lung și coarnele. 2. Grindă mică (fixată la o construcție de-a curmezișul și orizontal). ♦ Bucată de lemn care intră în alcătuirea unor instrumente, mecanisme etc. – Grindă + suf. -ei. Cf. bg. gredel, sb. gredelj.

OIȘTE, oiști, s. f. 1. Bară lungă de lemn fixată în crucea unui vehicul cu tracțiune animală, de-a dreapta și de-a stânga căreia se înhamă caii. ◊ Expr. A (o) nimeri (sau a da) (ca Irimia) cu oiștea-n gard = a face sau a spune ceva cu totul nepotrivit, a face o prostie. ♦ Parte a constelației Carul-Mare, alcătuită din trei stele așezate în prelungirea careului care seamănă cu un trapez. 2. Parte componentă a morii de vânt, cu ajutorul căreia aceasta se întoarce în bătaia vântului. [Pr.: o-iș-] – Din bg. oište.

CAMION, camioane, s. n. Vehicul cu tracțiune animală sau mecanică (v. autocamion), prevăzut cu platformă și folosit pentru a transporta cantități mari de diferite produse, sau de oameni. Camionul a început să huruie. SAHIA, N. 92. Din camioane începură a se prăvăli pachete de oameni, salvîndu-se la întîmplare pe cîmp. SADOVEANU, M. C. 104. – Pronunțat: -mi-on.

GREBLĂ, greble, s. f. 1. Unealtă agricolă formată dintr-o coadă de lemn care are la un capăt o bară transversală cu dinți de oțel sau de lemn, cu ajutorul căreia se strîng paiele, cocenii, fînul de pe pămînt, se rîcîie sau se nivelează straturile etc. Vorbele cuvîntătorului se întruchipau în niște obraji urîți, cu guri largi, cu dinți ca dinții greblei. CAMILAR, TEM. 276. Îs bolnavă și mai moartă, Cînipa cade de coaptă. Ie tu coasa de-o cosește De boală mă mîntuiește Și ie grebla de-o adună Și de boală mă răzbună. ALECSANDRI, P. P. 310. ◊ Greblă mecanică = mașină agricolă folosită pentru adunatul fînului sau al spicelor, după cosit sau secerat, formată dintr-o serie de dinți de oțel susținuți de o bază metalică purtată de două roți și pusă în mișcare prin tracțiune animală sau mecanică. ◊ Expr. (În jargonul jucătorilor de cărți) A-și face mîna greblă = a aduna banii cîștigați de la ceilalți jucători (cu degetele încovoiate și depărtate puțin unul de altul). Își făcea mîna greblă ș-aduna mizele-n banc, c-o mișcare grațioasă, rotundă. VLAHUȚĂ, O. AL. II 170. 2. Construcție transversală pe cursurile de apă, făcută pentru oprirea buștenilor transportați de rîu. N-aș putea spune că admirasem la greble clădirile imense și zbîrlite de trunchiuri, care în partea locului se cheamă plăvii. SADOVEANU, O. A. II 206. Mergeam cătră o greblă din susul apei... grebla este opritoarea buștenilor în vremea plutitului. id. V. F. 116.

GRINDEI, grindeie, s. n. 1. (La plugul cu tracțiune animală) Partea orizontală, de lemn sau de oțel, de care se fixează trupița și fierul lung (și antetrupița) și care la un capăt are coarnele, iar cu celălalt capăt se sprijină pe cotigă. Grindeiul pîn’ l-am tocmit, S-a gătat de plugărit! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 390. ◊ Grindei cu ramă = grindei în formă de cadru, purtat pe două sau trei roți și avînd una sau mai multe cormane, folosit de obicei la plugul cu mai multe brazde. 2. Grindă mică, așezată orizontal și de-a curmezișul la diferite construcții. Un grindei de stejar stă prins în zid de amîndouă laturile, iar în mijloc este o verigă ruginită, de care se anina ștreangul. NEGRUZZI, S. I 311. 3. Axul roții unei mori de apă; fus.

CĂRĂUȘIE, cărăușii, s. f. Transport de mărfuri sau de persoane (mai ales în vehicule cu tracțiune animală); ocupația cărăușului. Tustrei feciorii babei umblau în cărăușie și cîștigau mulți bani. CREANGĂ, P. 4. Cărăușia-i scumpă, șosele mai n-avem, și pînă-agiung productele la malul Dunării, cîte care se sfarmă, cîți boi se dezghină și mor, cîtă pîne se pierde! ALECSANDRI, T. I 348. Toți răzeșii se ocupă nu numai cu lucrul pămîntului, dară și cu facerea de cărăușii. I. IONESCU, D. 391. Bărbatul femeii pornise la cărăușie, ca să cîștige ceva parale. ȘEZ. I 59. – Pronunțat: -ră-u-.

COMPRESOR, compresoare, s. n. 1. Mașină stabilă sau mobilă pentru ridicarea presiunii unui gaz, în vederea folosirii practice a presiunii obținute. Pornesc la trudă ca la joc Nouă mineri cu compresorul, Și-n frunte-i unul mai cu foc, Și-acela-i Toader doinitorul! DEȘLIU, M. 20. 2. Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, servind la nivelarea șoselelor. 3. Instrument cu care se strînge un vas sanguin în timpul unei operații.

MOTORIZA, motorizez, vb. I. Tranz. A înzestra cu tracțiune mecanică, a înlocui tracțiunea animală prin tracțiune mecanică. ♦ A echipa un vehicul cu un motor.

PLANTATOARE, plantatoare, s. f. Mașină de plantat, cu tracțiune animală sau mecanică.

PLUG, pluguri, s. n. 1. Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită la arat, la dezmiriștit etc., alcătuită din cuțit și brăzdar și dintr-o piesă specială (v. cormană) care răstoarnă brazda. Pocnind din bici pe lîngă boi, în zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. COȘBUC, P. I 93. Noroc bun! Pe cîmpul neted ies romînii cu-a lor pluguri! Boi plăvani în cîte șese trag, se opintesc în juguri. ALECSANDRI, P. A. 120. ◊ Expr. De la coamele plugului = de la țară, din pătura țărănească. Plug de cărbune = piesă metalică cu un cuțit care se înfige în stratul de cărbune, detașînd o parte din el. Plug nivelator = mașină de lucru formată dintr-un șasiu cu patru roți și o lamă tăietoare lungă, înclinabilă, care servește la nivelarea suprafeței terenurilor și la împrăștierea unui material pe o șosea sau pe un teren. Plug pentru șanțuri = mașină de lucru cu cuțite speciale, care servește la săparea șanțurilor. ♦ Arat. Oamenii, la plug, răsturnau pămîntul în brazde mănoase. BUJOR, S. 111. Eu mergeam la plug în laz. Și, cînd trec, Lina s-ascunde, Parcă nici nu m-a văzut. COȘBUC, P. I 49. 2. Vehicul sau dispozitiv atașat la un vehicul, care împinge în lături zăpada de pe o cale de comunicație, pentru a menține sau a restabili circulația. Regionala a dat ordin să purceadă un plug de desfundat liniile. C. PETRESCU, A. 277. ♦ Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul să cadă alături de bandă. 3. Figură la schi, care constă în apropierea din mers a vîrfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frîna sau a reduce viteza. 4. Plugușor (2). Odată, la un sfîntul Vasile, ne prindem noi vro cîțiva băieți din sat să ne ducem cu plugul. CREANGĂ, A. 41. Noi cu plugul ne-am luat De cu seara ce-a-nserat, Ș-am fi venit mai de mult, Dar noi nu ne-am priceput. TEODORESCU, P. P. 148.

TÎNJALĂ, tînjeli, s. f. Un fel de proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite în jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală (plugul, grapa, tăvălugul etc.) sau pentru a transporta greutăți mari, pe care le tîrăște după sine. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tînjală... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Pune-oi boii la tînjală Și-oi scoate gunoiu-afară. SEVASTOS, C. 261. Dragă, hai de mă sărută, Că-ți dau boii de la rudă, Puică, hai ș-a doua oară, Că-ți dau și cei din tînjală. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 78. ◊ Expr. A mîna pe tînjală = a mîna încet. Dacă-i drumețul ros pe la cot... Mîn pe tînjală numai de-un zlot. ALECSANDRI, T. 46. A se lăsa pe tînjală = (despre animale de tracțiune) a trage foarte încet sau de loc (sprijinindu-se pe tînjală); fig. (despre oameni) a slăbi ritmul în muncă, a neglija sau a amîna lucrul. Are grijă... să nu tragă unii boi, iar ceilalți «să se lase pe tînjală», adică să nu tragă de loc. PAMFILE, A. R. 51. S-a lăsat pe tînjală, și în trei ani, el, care era atît de expeditiv în alte daraveri, nu și-a putut trece nici un examen. VLAHUȚĂ, O. A. 455. – Pl. și: tînjele (MARIAN, Î. 537, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 461).

TREN, trenuri, s. n. 1. Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă cu aburi, cu motor diesel sau cu forță electrică. Trenul... a trecut prin fața gării, și, cîștigînd din ce în ce viteză, s-a înfundat în întuneric, legănînd numai în urmă un ochi roșu. GALAN, Z. R. 113. Treceau de cîteva ori pe zi, pe lîngă casa noastră, trenuri iuți de pasageri și trenuri lungi de marfă cu mers greoi. STANCU, D. 240. Trenuri trec în șiruri lungi pe malurile apei, cu locomotivele pufăind și cu sute de capete omenești ivite la ferestre. BOGZA, C. O. 250. ◊ Tren sanitar = tren amenajat pentru a transporta răniți sau bolnavi. Tren subteran = metro. În adîncimea Moscovei, enorme cantități de pămînt sînt dislocate pentru a mări spațiul prin care pot circula trenurile subterane. BOGZA, M. S. 21. Mersul trenurilor v. mers. ◊ Expr. A scăpa trenul = a scăpa o ocazie favorabilă. 2. Convoi de vehicule, formînd o unitate de transport, antrenate de unul sau de mai multe vehicule motoare, prin cablu, prin tracțiune animală etc. ◊ Tren regimentar v. regimentar. (Învechit) Tren de luptă = convoi de vehicule care alimentează cu muniții trupele din linia de luptă. Jimborean... se trezi din gînduri abia cînd treceau prin dreptul lui căruțele trenurilor de luptă. CAMILAR, N. I 154. 3. Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte prin care trece un material în serie, în cursul efectuării unui proces tehnologic. ◊ Tren de laminare = dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. Tren de roți = sistem de roți dințate montate pe același arbore. Tren de aterizare (sau de amerizare) = ansamblul organelor cu ajutorul cărora un avion (sau un hidroavion) alunecă pe pămînt (sau pe apă) înainte de a-și lua zborul sau după ce a aterizat (sau amerizat). 4. (Med. vet.; în expr.) Tren anterior (sau posterior) = partea de dinainte (sau de dinapoi) a corpului unui animal. – Variante: (popular) trin (MIRONESCU, S. A. 38) s. n., (2, rar, franțuzism) trenă (ANGHEL-IOSIF, C. M. I 152) s. f.

SANIE, sănii, s. f. 1. Vehicul, în general cu tracțiune animală, avînd în loc de roți două tălpi de lemn sau de fier, cu ajutorul cărora alunecă iarna pe zăpadă sau pe gheață. În seara de lăsata-secului, am fost poftiți la masă de un proprietar vecin. Ne-a trimis sania, căci, deși vremea se dezmorțise, zăpada era tot întreagă. GALACTION, O. I 101. Dar plug, grapă, teleagă, sanie... nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. CREANGĂ, P. 38. Dar ce văd? ce se strecoară Colo-n zare cînd și cînd? E o sanie ușoară, Prin lumină lunecînd. ALECSANDRI, O. 222. 2. (Tehn.) Suport la anumite mașini-unelte, care poate aluneca în lungul unor ghidaje, asigurînd una dintre mișcările secundare de lucru ale mașinii. ◊ Sanie portunealtă = suport pe care se fixează unealta de tăiere a unei mașini-unelte. – Gen.-dat. și: saniei (CAMIL PETRESCU, O. I 9).

SAPĂ¹, sape, s. f. 1. Unealtă agricolă pentru săpat și prășit, alcătuită dintr-o lamă de oțel plană sau curbată, fixată aproape perpendicular pe o coadă de lemn. El era drumeț sărman, Muncitor cu sapa. TOPÎRCEANU, B. 9. Coasa va dormi și sapa, Va tăcea cîntarea-n grîu. COȘBUC, P. I 316. Iar cînd sufletul mi-oi da, Cînd nu te-oi mai dezmierda, Din copită să-ți faci sapă Lîngă ulmi să-mi faci o groapă Și cu dinții să mă-apuci, În tainiță să m-arunci. ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ Expr. A ajunge (sau a se vedea) la (sau în) sapă de lemn = a sărăci, a deveni foarte sărac. Noi, oamenii din sat, cîteodată ajungem în sapă de lemn. PREDA, Î. 96. Bunicu-meu, încurcat în judecăți... pierde tot, și din gospodar de frunte, cînd se vede la sapă de lemn, desperat, ia parul și, ziua-n amiaza-mare, la arie, îl culcă dintr-o lovitură. VLAHUȚĂ, O. AL. II 13. Pe timpul lui Alexandru-vodă III țara ajunsese în sapă de lemn. ISPIRESCU, M. V. 4. A aduce (sau a lăsa) pe cineva la (sau în) sapă de lemn = a sărăci pe cineva, a ruina. O să m-aduci în sapă de lemn! DELAVRANCEA, O. II 367. Sapa și lopata v. lopată. (Glumeț) Apă de sapă = vin. Se adăpa cu apa de sapă cea plăcută a stăpînului său. ISPIRESCU, U. 104. ♦ Sapă rotativă = mașină de lucru agricolă, cu tracțiune animală, care sapă pămîntul cu ajutorul unor discuri stelate care se înfig în sol. 2. Munca prășitului, a săpatului. Foaie verde, foaie lată venii asear’ de la sapă. ȘEZ. I 139. Vino, nevastă, la sapă! – Vai, bărbate-s rău bolnavă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 455. 3. Unealtă folosită la sonde, constituind extremitatea inferioară a garniturii de săpare. Sapa, de fier masiv, cîntărind sute de kilograme, seamănă cu o palmă de om întinsă. BOGZA, A. Î. 49. 4. Piesă metalică de la partea de dinapoi a afetului unui tun, care se înfige în pămînt, la tragere, servind astfel la fixarea tunului. 5. Fiecare dintre cei patru căpriori de la colțurile unei case țărănești. Cele patru căpriori de pe colțuri se numesc sape și alcătuiesc sapa casei. DAMÉ, T. 94. – Pl. și: (regional) săpi (C. PETRESCU, R. DR. 235), sepe (MAT. FOLK. 1533).

SECERĂTOARE, secerători, s. f. Mașină cu tracțiune animală sau mecanică cu care se seceră cerealele. S-a oprit sunetul secerătoarei. Toate secerătorile și-au oprit sunetul. Zac cu aripile întinse ca niște mori de vînt, pe zăpușeală, fiare moarte. STANCU, D. 194. Pluguri și secerători... umblau pe lanuri ca niște dihănii cu aripi fantastice. ANGHEL, PR. 82. În depărtare... cîmpul vesel și bogat, străbătut de tot felul de mașini și instrumente: pluguri, grape... secerători. GHICA, S. 537. ◊ Secerătoare-legătoare = mașină care seceră și totodată leagă snopii. Secerătoare-treierătoare = mașină care seceră și totodată treieră recolta din mers; combină.

SEMĂNĂTOARE, semănători, s. f. Mașină agricolă cu tracțiune animală sau mecanică cu care se seamănă anumite plante. Peste marea negricioasă a arăturilor, semănătorile treceau în rînduri dese, înlănțuite în uriașe agregate. MIHALE, O. 304.

borjug, borjuguri, s.n. – (reg.; înv.) Element din compunerea jugului, utilizat în trecut la carele cu tracțiune animală (vaci, boi etc.); bucată de lemn ușor încovoiată, în partea superioară a jugului; obadă. Atestat ca toponim în Maramureș: Dealul Borjugului și Valea Borjugului (Sălsig). Probabil s. borjug a dat porecla Borjug (cf. nume atestat Borjuganu) > Valea lui Borjug, a Borjugului. – Et. nec.; posibil cf. Boruga / Borugă, n. fam. < apelativul borugă „defileu îngust între două dealuri” (Pătruț, 1984: 68).

car¹, care, s.n. – 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66; Săcel ). ♦ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ♦ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor). Tradiția populară spune că împăratul Traian a dus prizonieri daci la Roma cu Carul Mare; Carul Dracului (constelația Perseu) conform tradiției populare, acesta ar transporta păcătoșii în iad. – Lat. carrus „car, căruță” (Șăineanu, Scriban, DLRM, Pușcariu, CDDE, MDA). Cuv. rom > bg. karuca (Miklosich), ucr. kary „car” (Candrea, cf. DER), sb. karuce, magh. karuca (Edelspacher, cf. DER).

căruța, căruțez, vb. refl., tranz. – (înv.) A (se) plimba cu căruța: „Așe ne-am căruțat pân orașe și sate” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 299). – Din căruță „vehicul cu tracțiune animală” (< car „căruță” < lat. carrus) (MDA).

grindei, grindeie, s.n. – 1. Parte componentă a plugului cu tracțiune animală: „Până-am făcut bârsă nouă / Mi s-o rupt grindeiu-n două” (Ștețco, 1990: 233). 2. Grindă mică. – Din grindă + suf. -ei (DEX); din sl. grendeǐ < vsl. grenda „grindă” (Scriban, MDA).

iergan, iergane, s.f. – (reg.; arh.) 1. Batoză pentru cereale: „Până la începutul secolului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza (”ierganul„) cu tracțiune animală. Ultimul exemplar, ce provine din Preluca Nouă, se găsește la Muzeul Județean Maramureș” (Șainelic, 1986: 29). 2. Denumirea locală a crivacului folosit în mină (Șainelic, 1986). – Et. nec.

atelaj sn [At: NEGRUZZI, ap. CADE / V: (îvr) ~agiu / Pl: ~e / E: fr attelage] 1 Ansamblu format din animalele de tracțiune ale unui vehicul și harnașamentul lor. 2 (Pex) Animale împreună cu vehiculul pe care îl trag. 3 (Imp) Vehicul care este deplasat prin tracțiune animală. 4 Mod de a înhăma sau înjuga animalele la un vehicul Si: înhămătură, înjugătură. 5 Echipament de legătură între două vehicule. corectat(ă)

camion sn [At: M. CHIRIȚESCU, CONV. LIT. 451, ap. DA / P: ~mi-on / Pl: ~oane / E: fr camion] 1 (Asr) Vehicul rutier cu tracțiune animală, prevăzut cu o platformă și folosit pentru transport. 2 Autocamion.

car³ sn [At: PSALT. 206/17 / Pl: ~e, (îvp) ~ă, (nob) ~uri / E: ml carrus] 1 Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor. 2 (Îs) ~ funebru (sau funerar, mortuar) Dric. 3 (Îs) ~ blindat (sau de asalt) Tanc. 4 (Îas) Transportor amfibiu blindat. 5 (Îs) ~ de război Car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în Antichitate. 6 (Îvp; îs) ~ de foc Tren. 7 (Îe) Nici în ~, nici în căruță Se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. 8 (Îe) A pune ~rul înaintea boilor Se spune despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. 9 (Pop; îe) Pune (sau încarcă) că-i ~ul altuia Zi, că fac eu. 10 (Îe) Înjugă sacii la ~ și hai la moară să măcinăm boii Se spune pentru a sugera cuiva că vorbește prostii. 11 (Îe) I s-a rupt ~-n drum Se spune despre cineva care nu-și poate continua lucrul (din cauza unei defecțiuni). 12 (Îe) Și-a pus sacii în ~ Și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează nimic. 13 (Îe) A-și pune ~-n pietre A-și pune în gând ceva cu toată hotărârea Si: a persevera, a stărui. 14 (Îcst) De-a ~ul Țintar. 15 (Bot; reg; îc) ~ul-pădurilor sau ~ul-zânelor Amică (Amica montana). 16 (Ast; îc) ~ul mare Constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car² (1) Si: Ursa Mare. 17 (Ast; îc) ~ul mic Constelație formată din șapte stele (printre care și steaua polară) așezate în chip asemănător cu cele din Carul (16) mare Si: Ursa Mică. 18 (Ast; pop; îc) ~ul-dracului Constelația Perseu. 19 (Ast; pop; îc) ~ul-lui-Dumnezeu Constelația Vizirul. 20 Cantitate de material care se poate încărca într-un car³ (1). 21 (Fig; îs) Un ~ de ani Mulți ani. 22 (Îe) Ajunge (sau e destul) o măciucă la un ~ de oale Unui om sensibil (simțitor) ajunge să i se spună o dată ceva ca să înțeleagă. 23 (Îlav) Cu ~ul Din belșug. 24 (Înv) Impozit care obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri cu carul. 25 (Reg) Parte a ferăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a fi prefăcut în scânduri Si: căruță, război, sclai. 26 (La centrala telefonică automată) Dispozitiv mobil al selectorului, care ajută la căutarea liniilor libere.

cărăușie sf [At: ECONOMIA, 74/20 / P: ~ră-u~ / Pl: ~ii / E: cărăuș + -ie] 1-2 Transport de mărfuri sau de persoane (în vehicule cu tracțiune animală), de obicei pe baza unui contract. 3-4 (Iuz; îs) ~ publică Cărăușie (1-2) organizată de stat. 5 Ocupația cărăușului (1) Si: cărăușit, (reg) chirigie, harabagie. 6 (Iuz) Plată făcută cărăușului pentru transport.

cărăușit², ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~iți, ~e / E: cărăuși] (D. mărfuri sau persoane) Transportat (în vehicule cu tracțiune animală) de obicei pe baza unui contract.

căruță sf [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 319/31 / Pl: ~țe / E: car + -uță] 1 (Rar) Car mic. 2 Vehicul de forma carului (1), dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai. 3 (Îe) Nici în car, nici în ~ Se spune despre un om mofturos care nu acceptă nici una dintre alternativele propuse. 4 (Îe) A rămâne cu ~ța în drum A întrerupe o treabă începută. 5 (Îe) A se lăsa de ~ A renunța la un lucru sau la o treabă începută. 6 (Îe) A rămâne de ~ A nu ține pasul cu ceilalți. 7 (Îae) A pierde ocazia. 8 (Îae) A se face de râs (în urma neîndeplinirii unui angajament). 9 Cantitate de fân, lemne etc. care se poate încărca într-o căruță (2). 10 (Înv) Car (1) cu muniții și provizii în războaie (folosit și ca unitate de măsură). 11 (Înv) Afetul (cu roțile) pe care stăteau și se transportau tunurile. 12 Căruț (7). 13 (Buc) Trăsură (de lux). 14 (Ast) Ursa mică Si: car, căruț (8). 15 (Bot; îc) ~ța-dracului Scaiul-dracului (Eryingium campestre). 16 (Bot; îae) Săricică (Salsola kali).

compresor [At: DA / Pl: ~oare sn și ~i, ~oare a / E: fr compresseur] 1 sn (Med) Instrument care servește la comprimarea unei artere pentru a împiedica o hemoragie. 2 sn (Med) Instrument ce servește la anestezierea unei părți a corpului în timpul unei operații. 3 sn (Mec) Mașină cu piston și cu rotor, întrebuințată pentru ridicarea presiunii unui gaz. 4 sn Cilindru metalic masiv, cu tracțiune animală sau mecanică, ce servește la îndesarea terasamentelor, nivelarea șoselelor etc. 5 sn (Fiz; îs) ~ de dinamică Aparat electronic care realizează compresia dinamicii semnalelor electrice. 6-7 a Care comprimă (1-2).

fânos, ~oasă [At: I. GHICA, CONV. LIT. XIX, 710 / Pl: ~oși, ~oase / E: fân + -os (3) după fr. faneuse] (Rar) 1 a Ca fânul (1). 2 a (D. terenuri) Bogat în fân (6). 3 sf (Înv) Unealtă agricolă cu tracțiune animală, pentru întoarcerea fânului (1).

luptă sf [At: MARDARIE, L. 225 / V: (înv) lupt / Pl: ~te / E: ml lucta] 1 (De obicei după verbul „a se apuca”, „a se lua”, „a se prinde”) Bătaie între două sau mai multe persoane, în care se folosesc sau nu armele Si: (îvr) luptare. 2 (Îs) ~ dreaptă Luptă (1) corp la corp, fără arme și fară vicleșuguri. 3 (Lpl) Ramură sportivă în care se întrec, după anumite reguli, doi luptători. 4 (Lpl; îs) ~te clasice (sau greco-romane) Formă de lupte (3) la care procedeele tehnice reglementare se aplică numai la partea superioară a corpului, de la linia de centură în sus. 5 (Lpl; îs) ~te libere Formă de lupte (3) la care procedeele tehnice se aplică la oricare dintre părțile corpului, putând fi executate și cu ajutorul picioarelor. 6 (Spc) Înfruntare dintre oameni și animale, mai ales în scopul salvării vieții. 7 (Pan) Încăierare care are loc între animale în timpul vânătorii, în cadrul unor spectacole de divertisment etc. sau între masculi în perioada de reproducere. 8 (Irn; între persoane de sex opus) Hârjoană. 9 (Fig) Mișcare dezordonată și nestăvilită. 10 Ciocnire armată între două forțe inamice Si: bătaie (21), (îrg) bătălie (1), (rar) război, războire. 11 (Înv; îs) Om de ~ Combatant. 12 (Lpl; îs) ~te interne Confruntări, de obicei armate, între cetățenii aceleiași țări. 13 (Prc; îas) Confruntări, armate sau nu, între membrii aceluiași partid, grup politic etc. 14 (Spc; îs) ~ biologică Metodă de distrugere a speciilor dăunătoare culturilor agricole, prin utilizarea prădătorilor și a paraziților lor naturali sau a unor produse de natură biologică. 15 (Spc; îs) ~ integrată Ansamblu de mijloace și metode, fizice, chimice, biologice, utilizate împotriva dăunătorilor agricoli. 16 (Înv; îs) Car de ~ Vehicul ușor, cu două roți, blindat, cu tracțiune animală, care servea, în Antichitate și în Evul Mediu, ca mijloc de deplasare rapidă a luptătorilor pe câmpul de luptă în timpul desfășurării acțiunilor militare. 17 (Înv; îs) Ordine de ~ Organizare a trupelor și a dispozitivelor de luptă (10) în teren. 18 (Îs) Tovarăș de ~ Camarad. 19 (Pex; îas) Soldat. 20-21 (Îljv) Fără ~ (În mod) pașnic. 22-23 (D. țări, popoare etc.; îe) A (se) angaja în ~ A (se) implica în cheltuielile și pregătirile pentru desfășurarea unor acțiuni armate. 24 (Îe) A se ridica la ~ A veni la război Si: a se mobiliza. 25 (Îe) A scoate din ~ A îndepărta de pe câmpul de luptă ceva sau pe cineva devenit ineficient. 26 (Înv; îe) A se scula (asupra cuiva) cu ~ A declanșa un conflict, o ceartă, un atac etc. împotriva cuiva. 27 (D. oameni; îe) A cădea în ~ A muri în timpul unei confruntări armate. 28 (D. țări, persoane; îe) A intra în ~ A interveni cu trupe, tehnică militară etc. în desfășurarea unui război. 29 Efort depus de cineva pentru a învinge o greutate, o nevoie sau pentru a se apăra. 30 (Udp „pentru”, „spre”, care indică domeniul, scopul, caracterul) Curent care grupează sau mobilizează un număr mare de oameni în jurul unor interese, idealuri etc. 31 (Îs) ~ta pentru existență Denumire dată de Charles Darwin confruntării dintre indivizii aceleiași specii, dintre specii diferite sau dintre organisme și mediul abiotic, prin care își asigură supraviețuirea indivizii care se adaptează cel mai ușor. 32 (Pex; șîs ~ta pentru viață, trai sau ~ta vieții) Totalitate a eforturilor, acțiunilor etc. depuse în scopul asigurării celor necesare traiului zilnic. 33 (Îla) De ~ Militant. 34 (Îvp; îe) A lupta ~te A depune eforturi. 35 (Pop; îe) A avea ~te A se confrunta cu mari greutăți. 36 Efort depus de cineva pentru a combate o idee, o concepție, o deprindere etc. 37 (Udp „contra”, „cu”, „împotriva”) Împotrivire. 38 (Îvr) Acțiune agresivă Si: (înv) pătimire, vrăjmășie, zbucium. 39 (Îvr; îe) A-i da (cuiva) ~ A persecuta. 40 (Fig; udp „cu”, „între” etc.) Ciocnire între două forte, tendințe, fenomene etc., care se manifestă sau se dezvoltă în sens contrar. 41 (Rar; îs) ~ de partid Activitate politică desfășurată în favoarea propriului partid și în dauna intereselor obștești. 42 (Înv; în teoria marxist-leninistă; îs) ~ de clasă Luptă (40) desfășurată pe plan ideologic, politic și economic între clase cu interese opuse. 43 (Pex) Polemică. 44 (Reg; îe) A se da pe (sau în) ~ A se trânti.

mâna¹ [At: PSALT. 166 / Pzi: mân și mâi; Cj: să mân, să mâi; Grz: mânând, (pop) mâind / E: ml minari „a amenința”] 1 vt (Fșa) A dirija mersul unui animal. 2 vt (Fșa) A dirija mersul unui vehicul cu tracțiune animală. 3 vt (Fșa) A stimula la mers. 4 vt (Fam; îe) A ~ porcii (la jir sau, rar, la Brașov) A sforăi în somn. 5 vt (Îe) Mână măgaru'! Pleacă de aici! 6 vt (Fig) A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel. 7 vt (Pop; pan; c. i. vehicule cu diferite genuri de tracțiune) A conduce. 8 vi (Abs) A pomi. 9 vi (Abs) A se deplasa. 10 vi (Abs) A grăbi. 11-12 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A duce pe cineva la... 13-14 vti (Indicând o deplasare în spațiu) A îndruma pe cineva spre... 15-16 vi, vr (Înv) A (se) deplasa spre... 17 vt (Pop) A lua cu sine. 18 vt (Îvr) A pune pe fugă. 19 vt (Reg) A îndepărta. 20 vt (Reg; c. i. un animal sălbatic, un vânat) A hăitui. 21 vt (Reg, c. i. un animal sălbatic, un vânat) A adulmeca. 22 vt (Îvp) A trimite pe cineva undeva. 23 vt (Reg; îe) A-l ~ (pe cineva) afară sau a-l ~ burduhanul A avea diaree. 24 vt (Îvr; c. i. o scrisoare, o petiție etc.) A expedia. 25 vt A pune în mișcare. 26 vt A mișca din loc Si: a deplasa, a împinge. 27 vr (Reg) A aluneca. 28 vt (Înv; Ban) A da în judecată. 29 vrr (Ban) A se ciorovăi. 30 vr (Înv) A duce mai departe. 31 vt (Îe) A(-și) ~ viața sau a o ~ A-și duce viața. 32 vr (D. timp) A trece. 33 vt (Mun) A înainta cu săpatul într-o mină, într-o galerie etc.

mânare¹ sf [At: ȘINCAI, HR. II, 133/12 / Pl: ~nări / E: mâna¹] 1-2 Dirijare a unui animal sau a unui vehicul cu tracțiune animală Si: mânat² (1-2). 3 Stimulare. 4 Îndemn. 5 (Pop) Conducere. 6 (Pop) Pornire. 7 (Pop) Deplasare. 8-9 (Îvr) Obligație (de a merge undeva sau) de a face ceva Si: mânat² (8-9).

mânat³, ~ă a [At: MDA ms / Pl: ~ați, ~e / E: mâna] 1-2 (D. animale sau vehicule cu tracțiune animală) Dirijat. 3 Stimulat 4 Îndemnat. 5 (Pop) Condus. 6 (Pop) Deplasat. 7-8 Obligat să meargă undeva sau să facă ceva.

motoriza vt [At: DL / Pzi: ~zez / E: fr motoriser] 1 A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică. 2 A înlocui tracțiunea animală cu una mecanică.

motorizare sf [At: LTR² / Pl: ~zări / E: motoriza] 1 Înzestrare a unui vehicul cu un motor. 2 Înlocuire a tracțiunii animale cu una mecanică.

plantator, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 106 / V: (înv) ~tător sn, plântător smf / Pl: ~i, ~oare / E: planta + ~tor cf lat plantator] 1 smf Persoană care se ocupă cu plantarea (1) puieților, a răsadurilor etc. 2 smf Persoană care îngrijește de o plantație (4). 3 sm Proprietar al unei plantații (4). 4 sn Unealtă de lemn sau de fier, ca un baston scurt, ascuțit la un capăt și îndoit la celălalt, pentru plantarea (1) răsadurilor, a puieților etc. 5 sn Cazma cu partea metalică lungă și îngustă, montată pe o coadă de lemn prevăzută cu mâner, cu care se sapă gropile în care se introduc puieții. 6 sf Mașină de plantat¹ (5) cu tracțiune animală sau mecanică.

plug sn [At: CORESI, EV. 413 / Pl: ~uri / E: slv плоугъ] 1 Unealtă agricolă cu tracțiune animală sau mecanică, folosită pentru aratul solului și pentru lucrări de dezmiriștire, de desfundare etc. Si: (reg) plugniță (1). 2 (Înv; pex) Atelaj pentru plug (1). 3 (Îe) A fi de la coarnele ~ului A fi de la țară. 4 (D. oameni; îla) De la coarnele ~ului De la țară. 5 (Îe) A-i merge sau a-i umbla (cuiva) ~ul (bine) A-i merge cuiva bine treaba. 6 (Îae) A avea succes. 7 (Îae) A fi bine dispus din cauza reușitei unei acțiuni. 8 (Îe) A-i merge ~ul în grădina altuia A munci la altul Si: a slugări. 9 (Îe) A-i sta ~ul A nu mai avea nici un folos de nicăieri. 10 (Îe) A nu-i fi ~ul pe brazdă A nu fi cumsecade. 11 (Îe) A băga sau a-și pune (boii, vitele etc.) în ~ cu cineva sau a se pune în ~ cu altul, a pune amândoi în ~ A-și face de lucru cu cineva Si: a se asocia, a se întovărăși. 12 (Reg; îe) (A avea) un ~ de copii A avea copii foarte mulți. 13 (Pop) Arat. 14 Plugărit (1). 15 (Reg; îe) Acesta (sau acela) mi-i ~ul Se spune pentru a arăta care este ocupația, profesia cuiva. 16 (Fig) Ogor. 17 (Fig) Patrie. 18-19 (Reg) Plugușor (3-4). 20 (Agr; pop; îs) ~ de săpat (sau de sapă, de prășuit etc.) ori sapă de ~ Rariță¹. 21 (Ast; reg; art) Șir de trei stele din constelația Orion Si: rarița. 22 (Înv; csnp) Unitate de măsură pentru terenuri agricole, egală cu cantitatea de pământ pe care o poate ara un plug (1). 23 (Șîs ~ de zăpadă) Vehicul sau dispozitiv atașat la un vehicul, folosit pentru înlăturarea zăpezii de pe o cale de comunicație, în vederea menținerii sau restabilirii circulației. 24 (Teh; îs) ~ de cărbune Agregat folosit la executarea mecanică a operațiilor de abataj și de încărcare a cărbunelui, prevăzut cu lame sau cuțite care dislocă materialul. 25 (Teh; îs) ~ nivelator Mașină de lucru formată dintr-un șasiu cu patru roți și o lamă tăietoare lungă, înclinabilă, care servește la nivelarea suprafețelor de teren și la împrăștierea în scopul nivelării a unui material pe o șosea sau pe un teren. 26 (Teh; îs) ~ pentru șanțuri Mașină de lucru cu cuțite speciale, care servește la săparea șanțurilor. 27 Piesă metalică montată transversal pe o bandă de transport, pentru a face ca materialul transportat să cadă alături de bandă. 28 Figură la schi care constă în apropierea din mers a vârfurilor schiurilor în formă de unghi, pentru a frâna sau a reduce viteza schiorului.

podlaș sn [At: BUGNARIU, M. 264/208 / V: (reg) patlaj, poclaj, poclaș / Pl: ~uri / E: mg padlás] 1 (Trs) Pod¹ (2) la tinda caselor țărănești sau la șură. 2 (Trs; Buc) Construcție rudimentară de desupra vetrei țărănești, prin, care se adună și se evacuează fumul și scânteile Si: (reg) babura, capră, fumar, ursoaie. 3 (Reg; îf patlaj) Suport de lemn pe care se clădește o stivă de lemne pentru a o feri de umezeală. 4 (Mar; îf poclaj) Podină (7). 5 (Mol; Buc; îf patlaj) Construcție din lemne așezate transversal pe căile de acces forestiere pentru a ușura transportul cu tracțiune animală a buștenilor la vale. 6 (Reg; îf poclaș) Masă¹ pe care se ține cașul la stână. 7 (Reg; îaf) Vreasc.

tânjală sf [At: ANON. CAR. / V: (reg) ~auă, ~jea, ~jea~ / Pl: ~jeli, (reg) ~jele / E: vsl *таѫало cf pn cięźadło] 1 Proțap care se folosește pentru a prinde a doua pereche de vite la jug, pentru a lega de jug uneltele agricole cu tracțiune animală sau pentru a transporta greutăți mari Si: (reg) tânjăl (1), tănjălar (1), tânjăloi, tănjălău, tâșlă. 2 (Pop; d. animale de tracțiune; îe) A se lăsa pe ~ A trage foarte încet (sprijinindu-se pe tânjală (1)). 3 (Pfm; d. oameni; îae) A lucra încet, cu lene. 4 (Pfm; d. oameni; îae) A neglija lucrul. 5 (Pop; îe) A mâna pe ~ A mâna încet. 6 (Reg; îe) A pune umărul la ~ A se pune serios pe muncă. 7 (Reg; dep) Persoană înaltă și slabă. 8 (Reg) Tânjăluță. 9 (Reg) Parte a joagărului cu ajutorul căreia se pune în mișcare jugul cu ferăstrăul Si: (reg) iapă, mâtcă. 10 (Îrg) Unitate de măsură pentru terenuri agricole, echivalentă cu 28 de prăjini.

trage [At: PSALT. HUR. 52725 / V: (reg) trăgea / Pzi: trag; Ps trăsei, (înv) trașu; Par tras / E: ml trahere] 1 vt A face efortul de a mișca, de a deplasa (ceva sau pe cineva), apucându-l și îndreptându-l spre sine sau spre un punct voit ori de a-l da la o parte. 2 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) pe sfoară sau a ~ (pe cineva) de nas ori, arg, a-i ~ (cuiva) o țeapă A păcăli. 3 vt (Pfm; îe) A ~ ițele (sau sforile) A unelti. 4 vt (Pop; îe) A ~ plapuma (sau, reg, țolul) A căuta să obțină foloasele numai pentrusine. 5 vt (Reg; îe) A ~ mușamaua sau a ~ lucrul mușama A mușamaliza. 6 vt (Pop; îe) A nu avea de ce-l ~ câinii A fi foarte sărac. 7 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) de mânecă A-i face (cuiva) semn, atrăgându-i atenția spre un anumit lucru. 8 vt (Pfm; îae) A îndemna. 9 vt (Reg; îe) A ~ țărână (pe cineva) A înmormânta. 10 vt (Fam; îe) A ~ cortina A dezvălui ceva. 11 vt (Fam; îae) A ascunde ceva. 12 vt (Fam; îe) A ~ de timp A tergiversa în interes propriu. 13 vi (Reg; îe) A ~ cu piciorul A dori și altcuiva aceeași fericire ca a sa proprie. 14-15 vtr (Reg; îe) A se ~ în degete sau în deget (cu cineva) sau a ~ degetul sau deget (cu cineva) A se măsura cu cineva. 16 vrr (Îrg; d. persoane de sex opus) A se hârjoni (prinzându-se de mâini, îmbrățișându-se, împingându-se etc.). 17 vrr (Îrg; pex; d. persoane de sex opus) A se săruta. 18 vt (C. i. instrumente acționate prin tragere, mai ales clopote) A face să sune. 19 vi (D. clopote) A suna. 20 vt (Trs; c. i. ceasul, orologiul, cdp ger aufziehen) A întoarce. 21 vt (Îvp) A face să vină spre sine Si: a atrage. 22 vt (Îvp; fig) A îndemna. 23 vt (Îvp; fig) A ademeni (1). 24 vim (Fam; îe) A-l ~ (pe cineva) la somn A simți nevoia să doarmă. 25 vt (Înv; îlv) A ~ pâră asupra cuiva A pârî. 26 vt (Înv; îlv) A ~ luarea aminte (sau de seamă) sau a ~ băgare de seamă A atenționa (1). 27 vt (Înv) A face să se îndepărteze de la ceva Si: a distrage, a reține. 28 vt (Înv; c. i. fluide) A abate din drum pentru a duce în direcția voită. 29 vi (Pop) A avea greutatea de... Si: a cântări. 30 vi (Reg; îe) A ~ (greu) în (sau la) cumpănă A avea importanță (deosebită). 31 vt (Reg; îc) ~-punții Greutate la orologiu. 32 vi (Pop; fig) A valora. 33-34 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A pune (sau a scoate) (depunând oarecare efort). 35 vt A duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi) Si: a aranja, a potrivi. 36 vt A înfige (în frigare, în țeapă sau în alt obiect ascuțit). 37 vt A târî după sine. 38 vt (Pop; îe) A ~ verde pe albastru A trăi greu. 39 vt (Pfm; îe) A ~ un picior (sau piciorul) A șchiopăta. 40 vt A duce cu forța. 41 vt (Îvp; îe) A ~ la (sau spre, către, în) judecată sau la lege, la divan, (rar) a ~ cu pâră A duce în fața unui organ judecătoresc. 42 vt (Îe) A ~ la răspundere A cere cuiva să dea socoteală pentru faptele sale. 43 vt (Înv; fig) A pretinde (ca fiind al său). 44 vt (Înv; fig) A lua în stăpânire. 45 vt (Pex) A duce cu sine. 46 vt (Reg; îe) A-și ~ măsurile A-și chibzui faptele sau vorbele. 47 vt (Reg; îe) A ~ la îndoială A se îndoi de ceva. 48 vt (Reg; îe) A-și ~ glasul (sau ghersul) A-și potrivi glasul. 49 vi (Fig) A duce spre... sau la... Si: a obliga, a sili. 50 vt A duce cu sine Si: a conduce. 51 vt (Șfg) A pune în mișcare Si: a antrena. 52 vt (C. i. un vehicul, o unealtă cu tracțiune animală, pex, jugul sau hamul) A face să meargă. 53 vr (Reg) A se da cu sania. 54 vr (Reg) A se da pe gheață. 55 vt (Pfm; fig) A îndura. 56 vt (Șîe a ~ consecințele) A suporta urmările unei acțiuni reprobabile Si: a ispăși. 57 vt (Îlv) A ~ un profit A profita. 58 vt (C. i. un vehicul, o ambarcație) A îndrepta spre un loc de staționare, oprind (pentru ca oamenii să poată urca sau coborî, pentru a încărca sau descărca ceva). 59 vt (Reg; îe) A ~ carul la uscat A scăpa de un necaz, de un rău. 60 vt(a) (Îe) A ~ la dreapta sau la stânga A cârmi un vehicul ca să cotească la dreapta sau la stânga. 61 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta sau pe stânga A dirija un vehicul în așa fel încât să meargă aproape de marginea din dreapta sau din stânga a dramului. 62 vt(a) (Îe) A ~ pe dreapta A opri un vehicul pe marginea din dreapta a drumului. 63 vi (Fam; gmț; îae) A se culca (pentrua se odihni). 64 vz (Pfm) A se opri undeva pentrua fi găzduit. 65 vi (Pfm) A se instala undeva pentru un timp limitat. 66 vr (Înv; d. reptile, viermi) A se târî (15). 67 vr (Îvr; pex) A se mișca. 68 vr (Îvp; d. oameni) A înainta folosindu-se de mâini, de genunchi Si: a se târî (14). 69 vr (Pop) A înainta cu greutate, abia mișcându-și picioarele Si: a se târî (20). 70 vr (Pop; d. obiecte care atârnă) A atinge pământul cu capătul de jos Si: a se târî (23). 71 vr (Înv) A se duce după... 72-73 vir (Pop) A se îndrepta către... 74 vz (D. ambarcații; îe) A ~ la fund A începe să se scufunde. 75 vt (Fam; îe) A ~ la fund (pe cineva) A pune (pe cineva) într-o situație grea. 76 vt (Fam; îae) A antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. 77-78 vir (Înv; îe) A se ~ (sau a ~) la divan A se prezenta în fața divanului (cu o cerere, cu o reclamație). 79 vr A se apropia¹ (1). 80-81 vir (Pfm; îe) A se ~ în partea... (sau după...) sau a ~ pe... A semăna cu... 82 vz (Îrg) A evolua spre... 83 vz (Reg; îe) A ~ de ziuă A se face ziuă. 84 vz (Reg; d. culori) A avea o nuanță de... 85 vz (Reg; indică locul cu aproximație) A se afla (20). 86 vi (Reg; îe) A ~ la traistă A căuta de unde se pot obține foloase. 87 vrim (Reg; îe) A i se ~ de ceva A fi curios de ceva. 88 vz (Reg;îe) A ~ cu casa A fi credincios în căsnicie. 89 vz (Reg; udp „la”, „spre”, „cu”) A fi de partea cuiva. 90 vz (Îrg) A fi tentat să... 91 vz (Îrg) A acționa ca să... 92 vz (Pop) A prevesti (o anumită stare). 93 vz (Pop) A aminti de... 94 vz (Reg; d. oameni; îe) Mustățile îi trag (sau mustața îi ~) a oală Se spune despre cineva căruia îi place să bea. 95 vz (Reg; îe) ~ a pământ (sau a groapă) Se spune despre cineva care este aproape de moarte. 96 vz (Reg; îe) A ~ rău A cobi (6). 97 vr (Pop; adesea urmat de determinări care arată direcția mișcării) A se retrage din locul unde se află. 98 vt (Pop; îe) A-și ~ mâna de deasupra cuiva A înceta de a mai ocroti pe cineva. 99 vt (Reg; îe) A-și ~ vorba A reveni asupra celor afirmate anterior. 100 vr (Înv; pex) A părăsi o funcție sau instituția, colectivitatea din care face parte. 101 vr (Fig) A se da în lături de la ceva Si: a se sustrage. 102 vr (Reg; îe) A se ~ de ceva A se jena. 103 vr (Reg; îae) A-i păsa de ceva. 104 vr (Îrg; d. ape curgătoare) A reintra în albie după o inundație Si: a se retrage. 105 vr (Înv; cu determinări introduse prin pp „de”) A se depărta de cineva Si: a se despărți. 106 vr (Reg; d. o inflamație, o excrescență) A regresa. 107 vr (Reg; d. persoane și d. fața lor; șîe a se ~ la față sau la obraji, la chip) A slăbi. 108 vr (Îrg) A se perpetua. 109 vt (Înv; îe) A-și ~ viața (sau veacul) A trăi (1). 110 vt (Înv; îe) A ~ război A purta război vreme îndelungată. 111 vr (Reg; d. lapte, vin) A se strica, devenind cleios. 112 vi (Reg; d. lapte) A mirosi urât. 113 vt A scoate. 114 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un ghimpe din picior A scăpa pe cineva de un necaz, de o dificultate. 115 vt (Reg; îe) Au tras straiul de sub el Se spune despre cineva care a murit. 116 vz (Pop; îe) A ~ în cărți A prevesti viitorul cu ajutorul cărților de joc. 117 vt (Fig; c. i. abstracte) A degaja dintr-un ansamblu unele elemente pentru a le utiliza Si: a extrage. 118 vt (Pex; fig; c. i. abstracte) A elabora, utilizând elementele extrase. 119 vt (Fam; îe) A ~ concluzia (că...) A deduce o consecință Si: a conchide. 120 vt (Mat; înv; îe) A ~ rădăcina pătrată (sau cvadrată, cvadraticească) A extrage rădăcina pătrată. 121 vt (Mat; îrg) A scădea. 122 vt (C. i. o armă) A scoate (din teacă) (pentru a începe lupta). 123 vt (C. i. un lichid) A scoate (dintr-un recipient) Si: a extrage. 124 vt (Îe) A ~ vinul de pe drojdie (sau de pe drojdii) A scoate vinul limpezit din vasul în care s-a depus drojdia Si: a pritoci. 125 vt A scoate (prin distilare). 126 vt (C. i. puroiul dintr-o rană infectată, dintr-un abces) A face să se strângă la un loc. 127 vt A lua (cu forța). 128 vt A obține. 129 vt A lua înapoi Si: a retrage. 130 vt A reține (o parte din ceva) Si: opri. 131 vt ( Îrg) A lua de la cineva un impozit, o taxă, o datorie etc. Si: a executa. 132 vt (Îvr) A confisca. 133 vt (Și, reg, îe a-și ~ sufletul sau răsuflarea) A introduce în plămâni prin inspirație (aer, fum etc.) Si: a inspira, a inhala. 134 vt (Pop; îae) A respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc. 135 vt (Pfm; îae) A se odihni (puțin) după un efort greu Si: a se reculege. 136 vi (Reg; îe) A ~ (ca) să moară sau (rar) ~ să-și dea răsuflarea cea de pre urmă, sau a ~ de (sau pe) moarte A fi pe moarte. 137 vt (Îvp; îe) A-și ~ mucii (sau nasul) A reține secreția nazală, inspirând puternic Si: a smiorcăi. 138 vt (C. i. fumul de tutun) A face să iasă din țigară sau din pipă, prin aspirație. 139 vt (C. i. tabac) A priza. 140 vi (Reg; îe) A ~ pe nări (sau pe nas) A sforăi. 141 vi (D. aparate, instalații de ardere etc.) A avea tiraj. 142 vt A bea (băuturi alcoolice) Si: a înghiți, a sorbi. 143 vi (Pfm; îe) A ~ la măsea (sau la mustață) A fi bețiv. 144 vt (Reg) A suge. 145 vt (Înv) A face să iasă Si: a extrage, a scoate. 146 vt (Pop) A încorpora în sine Si: a absorbi. 147 vt (Subiectul indică pereți; îe) A ~ igrasie A absorbi umezeală. 148 vi (Reg; d. pereți, imobile) A deveni umed, igrasios. 149 vi (Pfm; îe) A ~ cu urechea A asculta pe furiș pentru a prinde zgomote ușoare sau vorbe șoptite. 150 vi (Pfm; îae) A se informa discret (despre ceva) Si: a iscodi. 151 vi (Pfm; îe) A~ cu ochiul (sau cu ochii, cu coada ochiului) A se uita pe furiș, pentru a nu putea fi observat. 152 vi (Îvr; îe) A ~ cu ocheanul A privi prin ochean. 153 vt A trasa linii, semne, contururi Si: a desena, a marca. 154 vt (Îe) A ~ (o) brazdă (sau, îvr, răzoare) A ara⁴. 155 vt (Iuz; cdp fr tirer une lettre de change (sur quelqu ’un); îe) A(-i) ~ (cuiva) o poliță sau a o poliță asupra cuiva A emite o poliță (asupra cuiva). 156 vt (Pop) A tivi¹ (5). 157 vr (Fig) A se contura (3). 158 vt (C. i. o sfoară, un fir etc.) A întinde pe toată lungimea (smucind). 159 vt (C. i. un drum, o construcție, o lucrare caracterizată prin lungime) A construi (2). 160 vr (Înv; d. o regiune, un teritoriu) A se întinde (pe... sau spre...). 161 vt (Îe) A ~ pe nicovală A prelucra bătând pe nicovală. 162 vt (Îe) A ~ o piele A prelucra o piele. 163 vt (îe) A ~ pe (sau la) calapod A întinde pe calapod. 164 vt (Îrg; îe) A ~ cânepa A melița cânepa cu melița mai mică. 165 vt (Reg; îe) A ~ în piepteni (sau în fușalăi, în hecelă) A dărăci (1). 166 vt (Reg; îe) A ~ (o țesătură) la piuă A supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. 167 vt (Îe) A ~ pe roată A modela pe roată (un vas de pământ). 168 vt (Înv; îae) A supune torturii pe roată. 169 vt (Îlv) A ~ la rindea A rindelui. 170 vt (Înv; îe) A ~ (pe cineva) la munci A tortura¹ (1). 171 vt (Reg; îe) A ~ cu acul A coase (1). 172 vt (Îe) A ~ la mașină A coase la mașină. 173 vt (Pfm; gmț; îe) A ~ în dinți sau a-i ~ fălci A mesteca¹. 174 vt (Reg; gmț; îe) A ~ pe sub nas A mânca. 175 vt (îvp; îlv) A – la cântar A cântări (1). 176 vt (Fam; îe) A ~ la cântar A fura la cântar. 177 vi (D. cântar) A fi defect. 178 vt (Înv; îe) A ~ cu funia (sau cu odgonul) A măsura cu funia. 179 vt (Reg; îe) A ~ raful (sau fierul, panta) pe roată A pune șina pe roată. 180 vi (Îlv) A ~ cu coasa (sau în, la coasă) A cosi² (1). 181 vi (Îlv) A ~ cu secera A secera. 182 vi (Îlv) A – din vâsle sau, pop, la rame ori la (din) lopată (ori la lopeți, cu lopețile), la opacină (sau la opăcini) A vâsli. 183 vi (Îrg; îe) A ~ din fuior (sau din caier, din furcă) A toarce (2). 184 vt (Îe) A ~ mătasea (sau borangic, gogoșile) A depăna mătasea de pe gogoși. 185 vt (Înv; îe) A ~ pânza A întinde pânza, netezind-o astfel după ce a fost înălbită. 186 vt (Reg; îe) A ~ apa A vâsli. 187 vt (Îe) A ~ năvodul sau a ~ cu năvodul (ori cu volocul) A pescui cu năvodul, cu volocul etc. 188 vt (Îlv) A ~ la tipar (sau la mașină) A tipări (5). 189 vt (Îlv) A ~ la șapirograf A șapirografia. 190 vt (Îlv) A ~ o copie (sau copii) A copia (1). 191-192 vtr (Pfm; îlv) A (se) ~ în poză (sau în chip, în tablou) A (se) fotografia. 193 vt A mișca un corp (în toată lungimea lui) pe suprafața (sau în lungimea) altui corp Si: a freca. 194 vt (îe) A~ pe piatră (sau pe amnar, pe curea) sau cu gresia, cu cutea A ascuți (4). 195 vt (Îe) A ~ un chibrit (sau chibritul) A freca un chibrit pentru a-l aprinde. 196 vt(a) (Îlv) A – cu mătura A mătura. 197 vt(a) (Îlv) A ~ cu aspiratorul A aspira praful, murdăria etc. dintr-o încăpere. 198 vt(a) (Pfm; îe) A – cu buretele (sau cu condeiul) peste ceva A șterge. 199 vi (Pfm; îae) A considera ca și cum n-ar fi existat. 200 vi A trece prin... 201 vt (Pfm; îe) A ~ banul (sau gologanul) prin barbă A freca de barbă un ban câștigat (cu credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior). 202 vt (Pfm; îe) A-și ~ banul sau a-și ~ osânza (dintr-o afacere) A dobândi un câștig important (pe căi ilegale). 203 vt (Reg; îlv) A ~ spânz A spânzui. 204 vt (Îvr; îe) A ~ sub ascuțitul săbiei A ucide cu sabia. 205 vt (Teh) A întinde și a subția un material ductil, făcându-l să treacă printr-o filieră, pentru a obține bare, fire sau țevi. 206 vt (Pfm; de obicei ccd etic) A face (ceva) din plin, cu multă energie, cu pasiune, cu vioiciune. 207 vt (Pfm; îe) A ~ un pui de somn sau a – la soamne (ori la aghioase) A dormi adânc. 208 vt (Pfm; îe) A – o spaimă A se speria tare. 209 vt (Pfm; cu determinări care indică instrumentul; șîe a ~ o cântare) A cânta (1). 210 vt (Pfm; c. i. dans, horă etc.) A dansa (1). 211 vt (Reg; îc) ~-ți-hora Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 212 vt (Reg; cu sensul reieșind din determinări) A înjura. 213 vt (Pfm) A face un lucru deosebit de mare, de frumos. 214 vt (Pfm; îe) A ~ un chef (sau o petrecere, o beție) A face o petrecere cu mult alcool. 215 vi (Reg; îe) A ~ cu ochiul (sau cu coada ochiului, din ochi ori cu geana, cu mustața) A face (cuiva) un semn discret cu ochiul sau cu mustața. 216 vt (C. i. o lovitură) A da cu putere Si: a bate, a lovi, a plesni. 217 vi (Reg; îe) A ~ (cu cineva sau cu ceva) de pământ A izbi de pământ. 218 vt (Reg; îe) A-i ~ (cuiva) un șfichiu A spune cuiva vorbe usturătoare Si: a certa. 219 vi A descărca o armă spre țintă. 220 vi (Îe) A ~ la țintă (sau la semn) A face exerciții de lovire a unei ținte cu săgeți, gloanțe etc. 221 vi (Îae) A lovi ținta cu un glonț, cu o săgeată etc. 222 vi (Îe) A ~ la tir A face exerciții de lovire a unei ținte, de tragere la țintă, cu o armă de foc. 223 vi (Îe) A ~ în vânt (sau în sec) sau a ~ greș A descărca arma fără a nimeri ținta. 224-225 vti (Spt) A lovi mingea cu putere Si: a șuta. 226 vt (Pop) A fricționa în scopuri terapeutice Si: a masa¹. 227 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de gâlci A-i cauza cuiva neplăceri. 228 vi (D. vânt) A bate (încet). 229 vt (Pop; îe) A ~ (sau a-i ~ cuiva) vânt (sau, rar, boare) A pune în mișcare aerul, pentru a-i face cuiva răcoare. 230 vt (Pfm; îe) A ~ un vânt (sau vânturi sau, pop, o bășină, bășini, un pârț sau pârțuri) A elimina gaz intestinal prin anus Si: (pfm) a se băși. 231 vim A se produce un curent de aer. 232 vt (Subiectul indică un curent de aer) A cuprinde pe cineva, provocându-i o senzație de răcoare bruscă și neplăcută (urmată adesea de îmbolnăvire). 233 vr A descinde din... Si: (înv) a obârși, a răsări¹. 234 vt (Îvr; îe) A-și ~ începutul din... A proveni din... 235 vr A fi originar din... 236 vr A proveni din... sau de la... 237 vt (Înv; îe) A-și ~ originea (sau obârșia) din... A proveni de la... 238 vi (Pfm; îe) A-și ~ peste mâini (sau peste picioare) A-și provoca singur eșecul. 239 vr (Pfm; îe) A se ~ de șireturi (sau de brăcinar) (cu cineva) A fi de aceeași vârstă. 240 vr (Pfm; îae) A fi în relații de prietenie cu cineva. 241 vi (Pfm; îe) A ~ de cineva A încerca să convingi pe cineva să facă un anumit lucru. 242 vi (Pfm; d. persoane de sex opus; îae) A încerca să câștigi simpatia unei persoane dragi care nu are aceleași sentimente față de tine. 243 vt(a) (Îe) A ~ de fir (sau de un fir) A deșira un obiect de îmbrăcăminte tricotat sau croșetat. 244 vi (Fam; fig; îae) A începe investigațiile într-o situație. 245 vt (Pfm; îe) A ~douăzeci și cinci la fundul altuia A pune pe cineva să facă un efort foarte mare. 246 vi (Pfm; îe) A ~ tare A învăța mult. 247 vi (Pfm; îae; șîe a ~ la plug) A munci mult. 248 vi (Pfm; îe) A ~ tare pe ultima sută (de metri) A munci foarte mult înainte de finalul foarte apropiat al unui lucru. 249 vi (Pfm; îae) A învăța foarte mult înainte de un examen, de finalul unui an, semestru etc. 250 vi (Spt; fam; îae) A alerga cu viteză mare înainte de sosire. 251 vi (Pfm; îe) A (o) ~ înainte cu trăiască regele A o ține una și bună. 252 vt (Pfm; îe) A ~ o fugă până la... A se duce în viteză undeva. 253-254 vir (Pfm; urmat de determinări locale introduse prin pp „la”) A se duce (mânat de o dorință). 255 vi (Pfm; fig) A se simți atras către... 256 vi (Arg; îe) Ai-o ~ cuiva A păcăli pe cineva. 257 vt (Arg; îae) A avea relații sexuale cu cineva. 258 vi (Iuz; îe) A ~ la galere A ispăși o condamnare pe o galeră. 259 vi (Pfm; îae) A munci foarte mult și greu.

tramvai sn [At: BACALBAȘA, S. A. I, 171 / V: (înv) ~vei, ~anv~, (reg) traivan, trăivan / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: eg, fr tramway] Mijloc de transport în comun, folosit în interiorul orașelor, constând din unul sau mai multe vagoane care circulă pe șine, cu tracțiune electrică (în trecut și cu tracțiune animală).

tren sn [At: NEGRUZZI, S. I, 331 / V: (pop) trin / Pl: ~uri / E: fr train] 1 Convoi de vagoane de cale ferată legate între ele și puse în mișcare de o locomotivă Si: (îrg) car-de-foc, ghezăș, țug, (reg) mașină. 2 (Iuz; îs) ~-fulger Tren (1) care merge cu viteză foarte mare. 3 (Îs) ~ de marfă (sau de mărfuri) Tren (1) format din vagoane destinate transportului de mărfuri Si: mărfar. 4 (Îs) ~ petrolier Tren (1) special amenajat pentru a transporta petrol. 5 (Îs) ~ subteran Metrou. 6 (Fam; îe) A scăpa (sau a pierde) ~ul A pierde o ocazie favorabilă, un prilej, o șansă. 7 (Reg; sîcs de-a ~ul) Joc de copii în care se imită mersul și zgomotul trenului (1). 8 Convoi de vehicule cu tracțiune animală sau mecanică, formând o unitate de transport. 9 (Înv, îs) ~ regimentar Convoi de căruțe sau de camioane care transporta pe front proviziile unui regiment. 10 (Înv; îs) ~ de luptă Convoi de vehicule care aproviziona cu muniții trupele din linia de luptă. 11 (Înv; îs) ~ de artilerie Trupe speciale însărcinate cu conducerea echipajelor de artilerie. 12 Ansamblu de dispozitive sau de mașini-unelte care îndeplinesc împreună un anumit rol funcțional, o anumită operație tehnică etc. 13 (Îs) ~ fix Ansamblu de piese din interiorul cutiei schimbătorului de viteze, format din axul intermediar și pinioanele fixe. 14 (Îs) ~ de laminare Dispozitiv al mașinilor din filatura de bumbac, care servește la descrețirea și paralelizarea fibrelor și la subțierea produselor intermediare de fabricație. 15 (Îs) ~ de aterizare Ansamblu de piese (bare de susținere, roți amortizoare și frâne) care asigură deplasarea (rularea) pe sol a unui avion. 16 (Îs) ~ de amerizare (sau de amerizaj) Ansamblul organelor care asigură deplasarea pe apă a unui hidroavion la decolare sau amerizare. 17-18 (Îs) ~ anterior sau ~ posterior Partea de dinainte sau de dinapoi a corpului unui animal (de tracțiune). 19 (Îs) ~ de roți Sistem de roți dințate montate pe același arbore. 20 (Rar; cdp fr train de vie) Totalitatea elementelor de confort ale unei persoane sau ale unei familii.

vagon sn [At: ELEM. ALG. 78/23 / V: (reg) văg~ (Pl: ~oane) / S și: (înv) wagon / Pl: ~oane, (îvr) ~uri / E: fr vagon, wagon, ger Waggon] 1 Vehicul de mari dimensiuni, propulsat sau autopropulsat, care circulă pe șine și care servește la transportul persoanelor, al mărfurilor etc. 2 (Îs) ~ de dormit sau (îvr; îvr) ~-pat Vagon (1) pentru transportul persoanelor pe distanțe lungi, cu cabine în care sunt instalate paturi pentru dormit Si: wagon-lit, . 3 (Îas) Categorie (diferențiată după gradul de confort și tarif) corespunzătoare sistemului de transport al pasagerilor în vagoane de dormit Si: wagon-lit. 4 (Îs) ~ de bagaje Vagon atașat la un tren de călători destinat transportului bagajelor mari. 5 (Îs) ~ de poștă Vagon atașat la un tren de călători pentru transportul coletelor, al scrisorilor etc. 6 (Îs) ~ de marfă Vagon (1) pentru transportul mărfurilor. 7 (Îs) Casă (sistem) ~ (sau, rar, casă în ~) Casă cu încăperi care se înșiră una după alta, ca vagoanele unui tren. 8 (Îc) ~-restaurant Vagon (1) amenajat pentru a servi ca restaurant. 9 (Îc) ~-spital Vagon (1) pentru transportul răniților și al bolnavilor. 10 (Îc) ~-cisternă Recipient de formă cilindrică, de metal, montat pe șasiu, destinat transportării de lichide pe calea ferată. 11 (Arg; d. oameni; îla) Suit în ~ Mândru. 12 (De obicei cu determinări introduse prin pp „de”) Cantitate de mărfuri, de materiale care intră într-un vagon (1) și care servește ca unitate de măsură. 13 Vehicul rutier, fără autopropulsie, cu tracțiune animală sau tractat mecanic, folosit la transportul mărfurilor, al persoanelor etc.

sanie sf [At: URECHE, L. 200 / V: (reg) saină (Pl: săini, saine), sane (Pl: săni) / Pl: sănii, (înv) ~ii, (reg) săni / E: ns cf vsl *сани, bg сани] 1 Vehicul prevăzut cu două tălpi de lemn sau de metal în loc de roți, cu tracțiune animală, umană sau autopropulsat, folosit la transportul pe zăpadă sau pe gheață. 2 (Reg; îe) A lua cuiva roatele de la ~ A nu avea ce să iei de la cineva (atât e de sărac). 3 Conținutul unei sănii (1). 4 Sanie (1) de dimensiuni reduse, folosită, mai ales de copii, la alunecarea pe zăpadă sau pe gheață Si: săniuță. 5 (Teh; pan) Dispozitiv pentru transportul greutăților mari la manevrele de forță. 6 Organ de mașină-unealtă sau piesă componentă a unor subansambluri de mașini-unelte sau a unor aparate de măsură, care poate aluneca pe ghidaje, asigurând deplasarea fie a sculei prelucrătoare sau a mecanismului de măsurare, fie a piesei care se prelucrează sau se măsoară. 7 (Șîs ~ de lansare) Ansamblu de grinzi montate sub o navă, care ajută la alunecarea acesteia pe calea de lansare în timpul operației de lansare. 8 Ansamblu de plute unite provizoriu, folosit la transportarea buștenilor. 9 (Reg) Sanceu (4). 10 (Reg; art) Numele unei constelații nedefinite mai îndeaproape. 11 (Reg) Greșeală la urzit.

borjug, borjuguri, s.n. (reg.; înv.) Element din compunerea jugului, utilizat în trecut la carele cu tracțiune animală (vaci, boi etc.); bucată de lemn ușor încovoiată, în partea superioară a jugului; obadă. ■ (top.) Dealul Borjugului și Valea Borjugului (loc. Sălsig). – Et. nec.

car¹, care, s.n. 1. Vehicul cu patru roți, din lemn, cu tracțiune animală, folosit în trecut pentru transportarea poverilor. 2. Carul cu fân, unitate de măsurare a pământului: „De obicei se spunea că are un loc cu fân de un car sau două” (AER, 2010: 66). ■ (top.) Calea Carelor, drum de căruțe ce duce de la Bârsăuța spre Coroieni, în Vima Mare (Vișovan, 2008: 25). ■ (astr.) Carul Mare, Carul Mic, constelații (Ursa Major, Ursa Minor); Carul Dracului (constelația Perseu). – Lat. carrus „car, căruță” (MDA).

căruța, căruțez, v.r.t. (înv.) A (se) plimba cu căruța: „Așe ne-am căruțat pân orașe și sate” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 299). – Din căruță „vehicul cu tracțiune animală” (MDA).

MÎNÁ¹ vb. I. T r a n z. 1. (Folosit și a b s o l.) A dirija mersul unui animal, p. e x t. al unui vehicul cu tracțiune animală; a îmboldi, a stimula la mers, a îndemna. După aceaste cirezi și după bărbații ce mîna boii, venie fecioare (A. 1773). GCR II, 88/34. Încălecînd pe una din iepe, mînă pe celelalte. EMINESCU, N. 20, cf. id. O. IV, 130. Frate, mai fă-mi bine și cu iapa, să mîn boii de călare. CREANGĂ, P. 47. Te rog să mîi cu băgare de samă, ca să nu-mi prăvăli nora. id. ib. 115, cf. 109, 117, 126. Pune o desagă pe măgarul lui și pleacă, mînîndu-l binișor. CARAGIALE, O. IV, 188. Luară herghelia, mînînd-o de dinapoi. ISPIRESCU, L. 28. Vânători de dropii. . . mînînd în pas alene gloabele lor de călușei. ODOBESCU, S. III, 14. E-n amurg. Pe deal bulgarul Liniștit își mînă carul. COȘBUC, P.. II, 27. Răducanu meu. . . mînă caii mai abitir ca bietul răposat. DELAVRANCEA, H. T. 133. Vizitiul lui Scatiu mîna bine. D. ZAMFIRESCU, V. Ț. 182. M-am încărcat cu familia în trăsură, și mînă și mînă ! REBREANU, R. II, 223. Întâlniră o patrulă turcească, care venea pe jos, mînînd o cireadă de boi. CAMIL PETRESCU, O. III, 174. Alături de sanie merge, mînînd calul, o femeie. STANCU, U.R.S.S. .57. Spre casă se-nturna Cu flâcâii-alăturea Care carele mîna. TEODORESCU, P. P. 152. S-aud moara vîjîind, Pe badea boii mînînd. JARNIK-BÎRSEANU, D. 144, cf. 510. Au și început. . . a mîna caii. SBIERA, P. 125. Mînam stava dinapoi. RETEGANUL, TR. 32, cf. 45. Să ții dîrlogii cu dinții, Să mîi calul ca muții. SEVASTOS, C. 120. Tot cu frîul m-ai mustrat Și cu zbiciul m-ai mînat. HODOȘ, P. P. 46. Cine mînă plugul rău, Trece pe la făgădău. ȘEZ. II, 213. Cîmpu-i alb, Oile negre Cin' le mînă Le adună, Cin' le paște Le cunoaște, Cin' le vede Nu le crede (Scrierea). TEODORESCU, P. P. 243. ◊ E x p r. (Familiar) A mîna porcii (la jir sau, rar, la Brașov) = a sforăi în somn. Se așterne pe somn și unde nu începe a mîna porcii la jir. CREANGĂ, P. 226, cf. ISPIRESCU, L. 369. Să nu mîne vrunu porcii la Brașov, că-l dau afară în ploaie, LUNGIANU, CL. 143, cf. RĂDULESCU-CODIN, Î. 5, 19, 43, 160. Mînă măgarul = pleacă de aici! ia-o, din loc ! dă-i drumu! (A b s o l.) A mîna pe tînjală v. t î n j a l ă. ◊ (Prin analogie, complementul indică o mulțime de oameni) Un neam . . . bine prăvilnicit în dreptățile sale, bine mînat pe calea fericirii, nu poate să nu ajungă la sfîrșitul spre care tot omul privește. GOLESCU, Î. 7, Ei brațul tău înarma, ca să lovești în tine Și pe voi contra voastră la luptă ei vă mîn. EMINESCU, o. i, 59, cf. 148. Eu sînt o biată fată și nu voi ști nici să mă lupt nici să mîn oastea la război. ODOBESCU, S. I, 8. Împărate Pavele, Unde mîi cătanele? Nu le mîna așa tare, Că s-or trînti la picioare. MÎNDRESCU, L. P. 36. Cît ținea anul de vară, Ne mîna din țară-n țară. Hodoș, P. P. 209. ♦ F i g. A determina să facă un anumit lucru, să acționeze într-un anumit fel; a îmboldi. Nu-l poate purta diavolul pre voia sa, nice-l poate măna în păcate. VARLAAM, C. 16. Să cunoaștem cărarea pe care firea ne mînă. CONACHI, P. 259. Ce-i mîna pe ei în luptă? EMINESCU, O. I, 147. Gheorghe, Gheorghe, ce păcat te mînă pe tine ! CARAGIALE, O. VI, 263. De te mînă vrun gînd rău, n-ai nemerit-o. DELAVRANCEA, O. II, 179. Poate-i vrun bătut de șoaptă care-aleargă pe cîmpie. . . Dor îl mînă, griji îl poartă. COȘBUC, P. I, 221, cf. id. F. 126. Cum aș putea spune în zece cuvinte ce m-a mînat la dumneata? C. PETRESCU, C. V. 145. Năvălesc dușmaní mereu . . . Păcatu-i mînă din urmă. Mulți au mai venit la noi, Puțini s-au dus înapoi. ALECSANDRI, P. P. 172. ♦ P. a n a l. (Popular; complementul indică vehicule cu alt gen de tracțiune) A conduce. Mînă vesel, lopătase, de la Lido la San-Marc. ALECSANDRI, P. I, 168. Fac plute pe care le mînă pînă la Galați. SADOVEANU, O. X, 516. În luntre era un turc care o mîna. RETEGANUL, P. III, 5. **A b s o l, A porni, a pleca; a se deplasa, a merge, a zori. Îl ghiontea să mîie mai tare. CAMILAR, N. I, 235. Mîndra-m urmă-i se lua Și mîna, măre, mîna. TEODORESCU, P. P. 629. De ce joc, d-ai-aș juca, Mînă, mînă măi. JARNIK-BÎRSEANU, D. 362. ♦ (Urmat de determinări indicînd direcția, punctul de sosire sau scopul deplasării) A duce la. . ., a îndruma spre. . . Doi trag cu cîte o mînă de voloc, iar în ceialantă, poartă cîte o nuia. . . cu care mătură fundul apei de pe lîngă maluri, mînînd peștele-n cale volocului. ȘEZ. IV, 115. ♦ I n t r a n z. și (învechit) r e f l. A se îndrepta spre . . ., a se duce la . . . Etiopeanii... să apropie cît de în grabă și, trecînd cataracții, să mînă cătră Schini. AETHIOPICA, 49^r/5. Fiindcă vîntul, pe o parte bătea asupra corăbiei, iar pe alta în coasta din protivă, corabia să mîna cătră partea unde vedeți că stă America. DRĂGHICI, R. 19/16. Secerătorii mînau năvală spre bordeiele lor. DELAVRANCEA, S. 195. 2. (Popular) A lua, a duce, a tîrî cu sine. Du-le, Oltule, le mînă, Mîndru tresărind mereu Numai una să-mi rămînă: Floarea sufletulu meu ! CERNA, P. 144. Tătarii începeau a mîna pe cei prinși. SADOVEANU, O. VII, 15. Și tot șuvoiul a mînat Balaurul Cu care chibzuisem să mă bat. BENIUC, V. 20. Trec prin apă, nu mă mînă. MÎNDRESCU, L. P. 24, cf. 33, 100. Păși mai tare Fecior mare, Că te-ajunge Dunărea Și mă tem că te-a mîna ! RETEGANUL, TR. 115. Fugi, copilă mai la vale Că vine Bistrița mare. – Las' să vie, să mă mîie Că n-am tată să mă ție. ȘEZ II, 185. 3. (Învechit și regional) A pune pe fugă, a alunga, a izgoni. Viniile dintru Eghipet mutași, mărași (g o n i ș i C², i-s c o s-ai D) limbile. . . și răsădiși rădăcirile ei și împlu pămîntul. PSALT. 166, cf. 83, 131. Să fie mînați den casele sale. CORESI, PS. 311/1, cf. 84/5, 116/4. Ceia ce nu vor să-ți creadzâ Mînă-i, Doamne, cu răii să-i piardză. DOSOFTEI, PS. 440/4. Du-te și mînă-l afară și te fă vodă (a. 1821), IORGA, S. N. 150. Leoaica mînă, gonește pe ciuta cea îngrozită. CONACHI, P. 269. Au mînat-o din curte afară, la bordeiul ei. SBIERA, P. 231. Mă-nsurai și-mi luai nevastă. . . Și la un prieten al meu Eu așa-i ziceam, zeu: Mîn-o, mă, s-o mîn și eu Să meargă la tată-său, Sâ-i dea țol și lepedeu. BIBICESCU, P. P. 193. ◊ R e f l. p a s. Fârălegiuitorii mînă-se și sămînța necuraților potreabeaște-se. CORESI, PS. 96/8. ♦ (Regional) A îndepărta, a înlătura. Dimineața Își mînă greața Cu vin ars, Bine ars. BIBICESCU, P. P. 225. – (Regional, complementul indică un animal sălbatic, un vînat) A goni, a hăitui (STOICA, VÎN. 16, ALR I 1 216/231, 378, 381, 571); a adulmeca (ALR I 1 215/9, 63, 223, 270, 573). Cînii iar mînau vînatul; se apropiau. SADOVEANU, O. I, 158.4. (Învechit și popular) A trimite (pe cineva undeva) Am mînat pre sluga domniii meale cum să facă cale (a. 1621). CUV. D. BĂTR. I, 226/9. Nichifor. . . fu mînat cu oștile la Siriia. MOXA, 393/16. Vod[ă]. . . au mînat toț vlădicii și egumenii la Smîl (a. 1640). IORGA, D. B. I, 72. Ucenicii săi mănă-i să treacă în corabie de ceia parte de mare cătră lume. VARLAAM, C. 197. Mînă slujile sale să chiame chiemații la nuntă. N. TEST. (1648), 28^v/10. Cela ce va face uciderea, nu va putea șuvăi să dzică că l-au mânat (mînat MUNT.) mai-marele său. PRAV. 276. M-au mînat împăratul să chem voievozii, ALEXANDRIA (1784), 49^r/9. Unde-l trimiți, unde-l mîi, Umblă fără căpătîi. PANN, P. V. I, 100/1, cf. II, 141/25. Iarna, e cu greu săracilor a trimete toți copiii la școală. . . însă vara pot să-i mîie dezbrăcați și desculți, pentru că e cald. CODRU-DRĂGUȘANU, XII. Se defig zilele de robotă . . . acum însă și distanța pînă la care pot fi mînați sclavii la lucru. BARIȚIU, P. A. I, 385. Dacă i s-a scrîntit mințile, am eu pe cine mîna să i le pună la loc. CARAGIALE, O. ii, 289. Părintele meu m-a mînat la munte să cercetez turmele, SADOVEANU, O. XII, 488. Mînă pruncul la mine să-i dau zamă și pită. T. POPOVICI, SE. 148. Te-am mînat să ari la plug. ALECSANDRI, P. P. 351. M-a mînat maica să țăs. JARNIK-BÎRSEANU, D. 428, cf. 315, 361, 392. Măiculița mea . . . m-au mînat după apă vie. SBIERA, P, 29, cf. 118. La moară nu te-oi mîna, Nu te-i duce, nu-i mînca ! MARIAN, SA. 9. A doua zi îi mînă zmeoaica după apă. RETEGSNUL, P. IV, 18. Mă mînă maica la lemne. ȘEZ. II, 183, cf. 36, 51, HODOȘ, P. P. 144, ALR II/I MN 78, 2673/141, 353, 362, A III 2. (A b s o l.) Mînă de adusă pre. . . papa de Rîm Martin la Țarigrad. SODOFTEI, V. S. septembrie 23^r/27. Mînă să chiame pre egumenul dintr-o mănăstire aproape. MAIOR, P. 47/5, cf. id. ist. 180/1. ◊ E x p r. A-l mîna (pe cineva) afară sau a-l mîna burduhanul = a avea diaree, MAT. DIALECT. I, 181. ♦ (Complementul indică o scrisoare, o petiție etc.) A trimite, a expedia. Minase plîngere mare pînă la Stambul. SADOVEANU, O. X, 251. Scrisoare-mi scria Ș-acas-o mîna. TEODORESCU, P. P. 463. 5. A pune în mișcare; a acționa. Văile cari mînau piuele încă nu înghețaseră niciodată. AGÎRBICEANU, A. 407. Ai logodit văpaia cu apele-n viitoare, Să mîne sumedenii de mori și de cuptoare. ARGHEZI, C. O. 26. Mînate cu foc, navele vor fi de sute de ori mai mari decît istamboalele astea. CAMIL PETRESCU, O. III, 129. ♦ A mișca din loc, a împinge, a deplasa; a purta. Mînă dar coardele unele-ntr-altele, Mînă-le lin. EMINESCU, O. IV, 29. Spre geamuri, iubito, privește Și mînă fotoliul spre sobă. BACOVIA, P. 35. Un vînt cald mînă norii spre miazănoapte. C. PETRESCU, Î. II, 69. Vîntul se jeluiește afară, mînînd roate de frunze. SADOVEANU, O. I, 78, cf. IX, 445, X, 653, id. E. 5. O pată cenușie ca o manta zdrențuită s-apropie plutind prin înălțime, e un nor ce vine mînat de suflarea vîntului de nord. BART, S. M. 13. ♦ R e f l. (Regional) A aluneca (Stupinii-Zălau). ALR I 395/283. Pămîntul să mînă. ib. ♦ (Învechit, prin Ban.) A duce (proces), a purta (judecată). Gîlcevitoriul nu are mai mare muncă, fără numai dacă nu are cu cine să se pîrască și se mîne proțes. ȚICHINDEAL, F. 456/2. ♦ R e f l. r e c i p r. (Prin Ban.) A se tîrgui, a se ciorovăi. Cf. ALR II 3581/36, 3645/29. 6. (Învechit) A duce mai departe; a continua. Mînă mai încolo istoria prea vestitul Enghel și zice. ȘINCAI, HR. I, 384/8, cf. II, 14/12. Apoi au mînat înainte războiul cu romanii, id. ib. I, 101/21, ,cf. II, 54/5. (R e f l. i m p e r s.) Îi bagă [pe viței] într-un juguț. . . , după aceaia se slobod din jug și se lasă pînă ce storc tot laptele din ugerul mumînilor lor, apoi iarăși se aleg. Și așa se mînă, pînă cînd nu-i înțearcă vacile pe viței. ECONOMIA, 81/2. ◊ E x p r. A(-și) mîna viața sau a o mîna = a-și duce viața, a trăi. Au omorît pre Uraia ostrogotul cu vicleșug; ci Hildebald încă nu o au mînat îndelung, pentru că în anul acesta fu ucis. ȘINCAI, HR. I, 102/38. Au mînat o viiață plină de păcate. MAIOR, P. 10/22, cf. 63/30. Pe cînd colegii jucau cărți, rîdeau, beau și povesteau anecdote. . . eu îmi mînam viața cu capul așezat în mîni, cu coatele rezemate de marginea mesei, neascultînd la ei și citind romanțe. EMINESCU, G. P. 45. ♦ R e f l. (Despre timp) A trece, a se scurge. S-au mînat de la Potolomei Epifan pănă la Cleopatra 300 de ai. MOXA, 352/2, cf. 351/16. Se mînă a cincea lună. CORESI, ap. DHLR II, 456. ♦ (Min.) A continua, a înainta cu săpatul (într-o mină, într-o galerie etc.). Au mÎnat baia aia vro 10 ani. PAȘCA, GL. Am mînat o galerie ca de vreo sută de metri. MAT. DIALECT, I, 261. – Prez. ind.: mîn și mîi; conj. să mîn și să mîi; ger. mînînd și mîind. – Lat. minari „a amenința”.

MOTORIZÁ vb. I. T r a n z. A înzestra cu motor, cu tracțiune mecanică; a înlocui tracțiunea animală cu una mecanică. Cf. DL. – Prez. ind.: motorizez. – Din fr. motoriser.

iergán, iergane, s.f. (înv.) 1. Batoză pentru cereale: „Până la începutul secolului nostru se treiera cu îmblăciul (astăzi, cu acesta se bate doar fasolea). Din primele decenii ale secolului nostru s-a folosit batoza (”ierganul„) cu tracțiune animală” (Șainelic, 1986: 29). 2. (min.) Crivac. – Et. nec.

BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

PODVADĂ, podvezi, s. f. 1. (În evul mediu, în Țara Românească și în Moldova) Obligație la care erau supuși țăranii dependenți în folosul domniei (mai ales în timp de război), care consta în prestații (transport, cărăușie) sau rechiziții ale animalelor de tracțiune; p. ext. cărăușie (cu plată). 2. Încărcătură. [Var.: podvoadă s. f.] – Din sl. podŭvoda.

POTCOAVĂ, potcoave, s. f. Piesă din oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează cu caiele pe copitele animalelor de tracțiune, pentru protejarea lor la mers. ◊ Loc. adv. În potcoavă = în formă de semicerc. ◊ Expr. Căută (sau umblă după) potcoave de cai morți ori caută (sau umblă) după cai morți, să le ia potcoavele = umblă după lucruri imposibil de obținut sau de găsit. A-și lepăda (sau a sta să-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesă de oțel, aproximativ în formă de semicerc, care se fixează pe tocurile bocancilor și ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.

POTCOVAR, potcovari, s. m. Meseriaș care face potcoave și potcovește animalele de tracțiune. – Potcoavă + suf. -ar.

POTCOVĂRIE, (1) potcovării, s. f. 1. Atelier unde se fac potcoave și unde se potcovesc animalele de tracțiune. 2. Meseria potcovarului. – Potcovar + suf. -ie.

POTCOVI, potcovesc, vb. IV. Tranz. 1. A pune potcoave animalelor de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) A înșela, a păcăli. ♦ A învăța minte pe cineva. – Din potcoavă.

POTCOVIT², -Ă, potcoviți, -te, adj. (Despre animalele de tracțiune) Care are potcoave, cu potcoave. – V. potcovi.

SCOATE, scot, vb. III. Tranz. I. 1. A lua ceva (afară) dintr-o cantitate mai mare sau din locul unde se află. 2. A extrage dintr-un spațiu, dintr-un înveliș etc. pentru a elibera sau a utiliza. ◊ Expr. A scoate sabia (din teacă) = a începe vrajba, războiul. ♦ A elibera dintr-o strânsoare; a degaja. 3. A pune la vedere; a da la iveală, a înfățișa, a expune. ◊ Expr. A scoate la vânzare (sau la mezat, la licitație) = a pune în vânzare (sau la mezat, la licitație). A scoate la iveală (sau în vileag) = a face cunoscut; a dezvălui. 4. A(-și) da jos de pe sine sau de pe altcineva un obiect de îmbrăcăminte, de podoabă etc. ◊ Expr. Pe unde scot (sau scoți etc.) cămașa? = cum aș (sau ai etc.) putea să scap (ori să scapi etc.) din încurcătura sau necazul în care mă aflu (sau te afli etc.)? ♦ A elibera din ham sau din jug un animal de tracțiune. 5. A trage afară cu forța; a smulge, a extrage, a extirpa. I-a scos o măsea. ◊ Expr. A scoate (cuiva) sufletul = a necăji, a supăra foarte tare (pe cineva). A-și scoate sufletul = a se obosi prea mult, a pune (prea) mult suflet, a se extenua. A-i scoate (cuiva) ochii (pentru ceva) = a-i aduce (cuiva) mereu aminte de un serviciu sau de un bine pe care i l-ai făcut; a reproșa (ceva cuiva). A-și scoate ochii unul altuia = a se certa; a se bate; a-și imputa, a-și reproșa. ♦ Fig. A obține, a căpăta (cu greutate). 6. A izgoni, a alunga, a da pe cineva afară dintr-un anumit loc. ♦ A face să iasă în calea sau în întâmpinarea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) în lume = a conduce (pe cineva) la o petrecere, la un spectacol, a face (pe cineva) să cunoască societatea. 7. A îndepărta pe cineva dintr-o funcție, a da afară. ♦ A elimina dintr-o serie, dintr-o listă, dintr-un șir. ◊ Expr. A scoate din circuit = a) a face să nu mai funcționeze, întrerupând legăturile cu circuitul; b) a retrage din circulație. A scoate corecturile = a îndrepta greșelile indicate în corecturile unui text pregătit pentru tipar. 8. A face pe cineva să iasă dintr-o anumită stare, a schimba starea cuiva. ◊ Expr. A scoate (pe cineva) din viață (sau dintre cei vii) = a omorî (pe cineva). A nu mai scoate (pe cineva) din... = a nu mai înceta de a numi (pe cineva) cu un nume, cu o poreclă, cu un calificativ (injurios). A scoate (cuiva) peri albi = a pricinui (cuiva) mari necazuri, a sâcâi mereu (pe cineva). ♦ A convoca, a aduna; a mobiliza (pentru o acțiune). 9. A conduce pe călători într-un anumit loc; a duce până într-un loc. O potecă i-a scos din pădure. ◊ Expr. A o scoate la capăt = a termina ceva cu succes, a izbuti, a reuși. A scoate (pe cineva) la covrigi = a ruina sau a păgubi (pe cineva). 10. A scăpa, a salva, a ajuta (pe cineva) să iasă dintr-o situație grea. 11. A obține un produs din ceva; a extrage, a fabrica. 12. A dobândi, a câștiga, a obține. ◊ Expr. A-și scoate pâinea (sau, rar, mămăliga) = a-și câștiga existența, a dobândi cele necesare traiului. ♦ A lua înapoi, a recupera. 13. A lua, a ridica, a obține (un pachet, un act etc.) dintr-un anumit loc. 14. A face ca cineva să parvină, să obțină o situație mai bună; a promova. Meșterul l-a scos calfă. ◊ Expr. A scoate om din cineva = a face pe cineva să devină om cumsecade, de valoare. 15. A face o copie, o reproducere; a fotografia. 16. A tipări, a edita, a publica. A scos o carte. II. 1. A împinge înainte, făcând să iasă în afară, a lăsa să se vadă, a da la iveală. Scot capul pe geam. ◊ Expr. Fuge de-și scoate ochii = fuge foarte tare. ♦ A face să emane; a produce. ♦ A azvârli, a arunca, a trimite. 2. A rosti sunete, a pronunța cuvinte; a striga, a țipa. ♦ A formula, a spune, a zice. 3. A născoci, a scorni, a inventa. ♦ (Înv.) A institui. 4. (Despre păsări) A cloci ouăle și a face să iasă pui. 5. (Despre plante) A face să răsară, să crească, să se dezvolte. – Lat. *excotere (= excutere).

CODÂRLĂ, codârle, s. f. 1. Partea dinapoi, mobilă, a unui car sau a unei căruțe, în care se pune de obicei nutreț pentru animalele de tracțiune. 2. Fig. (Fam.) Partea de la coadă a unei cete, a unui stol de păsări etc. [Var.: (reg.) codirlă s. f.] – Coadă + suf. -ârlă.

TRAGE, trag, vb. III. I. 1. Tranz. A face efortul de a mișca, de a deplasa ceva, apucându-l pentru a-l da la o parte sau pentru a-l îndrepta spre un anumit punct. ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a-i face (cuiva) un semn, a-i atrage atenția spre un anumit lucru; b) a îmbia, a îndemna. A fi tras de păr = a fi relatat în mod exagerat, forțat, tendențios. A trage (pe cineva) la (sau în) judecată = a cita pe cineva în fața justiției. A trage pe sfoară = a păcăli. A trage pe roată = a supune torturii cu ajutorul roții de tortură. A trage la răspundere = a cere cuiva să dea socoteală de faptele sale, a face răspunzător. A trage la fund (pe cineva) = a pune (pe cineva) într-o situație grea; a antrena (pe cineva) cu sine într-o afacere, într-o întreprindere dezavantajoasă, sortită eșecului. ♦ (Cu complementul „clopotul”) A face să sune (prin deplasare într-o parte și în alta). ♦ A întinde, a încorda un fir, o sfoară (smucind). ◊ Expr. A trage sforile = a conduce în ascuns, din culise (o acțiune reprobabilă); a unelti. ♦ Fig. (Înv.) A îndemna; a atrage (asupra sa). 2. Tranz. A duce, a târî după sine. ◊ Expr. A trage targa pe uscat = a trăi în lipsuri, în sărăcie; a o scoate greu la capăt. A trage un picior sau a trage piciorul = a șchiopăta. ♦ (Despre animale de tracțiune) a face ca un vehicul să se deplaseze (ducându-l după sine). 3. Tranz. A pune (sau a scoate) (de) pe sine un obiect de îmbrăcăminte sau de încălțăminte; a înfunda pe cap o bonetă, o căciulă; a duce un accesoriu de îmbrăcăminte înspre o parte a corpului (spre a o acoperi); a aranja, a potrivi. 4. Intranz. (Pop.) A avea greutatea de..., a cântări, a atârna. 5. Tranz. A înfige (într-un corp ascuțit). 6. Tranz. A îndrepta și a opri un vehicul, o ambarcație la locul de îmbarcare sau de coborâre. 7. Intranz. A se opri undeva spre a fi găzduit; a se instala undeva pentru un timp limitat. 8. Refl. și intranz. (Reg. și fam.; urmat de determinări locale introduse prin prep. „la”) A se duce (mânat de o dorință), a se îndrepta spre o țintă. ♦ Intranz. Fig. A tinde spre..., a se simți atras către... ♦ Intranz. A prevesti o anumită stare. Trage a rău. 9. Refl. (Pop.) A se da la o parte, a se feri din cale; a se retrage. ◊ Expr. (Tranz.) A-și trage mâna de deasupra cuiva = a înceta să mai ocrotească pe cineva. 10. Tranz. Fig. A îndura, a suporta, a pătimi. ◊ Expr. A trage o spaimă = a se speria foarte tare. ♦ A suporta consecințele unui fapt reprobabil; a ispăși. II. 1. Tranz. A lua, a scoate; a smulge; a extrage. ◊ Loc. vb. A trage un profit = a profita. A trage învățăminte din (sau de pe urma)... = a învăța (dintr-o experiență). ◊ Expr. A trage foloase din (sau de pe urma)... = a avea, a obține un avantaj de pe urma... 2. Intranz. Fig. (în expr.) A trage cu urechea = a-și încorda auzul pentru a prinde zgomote ușoare, vorbe șoptite; a asculta pe furiș. A trage cu ochiul (sau cu coada ochiului) = a se uita pe furiș, pentru a nu fi observat. 3. Tranz. A inspira; a respira; a inhala. ◊ Expr. A-și trage sufletul (sau răsuflarea) = a respira greu din cauza oboselii, bătrâneții etc.; a se odihni după un efort greu. (Intranz.) A trage să moară = a fi în agonie, a-și trăi ultimele clipe. ♦ A fuma, a priza. 4. Intranz. (Despre sobe) A avea tiraj bun. 5. Tranz. A sorbi, a înghiți, a bea. ◊ Expr. (Absol.) A trage la măsea (sau la mustață) = a fi bețiv. III. Tranz. A trasa, a marca, a desena o linie, un contur. ◊ Expr. (A fi) tras cu sfoara = (a fi) drept, aliniat. (Intranz.) A trage (peste ceva) cu condeiul (sau cu buretele) = a șterge; a anula; a face uitat, a uita. IV. 1. Tranz. (În diverse procese de muncă sau în acțiuni care presupun un efort fizic; cu sensul reieșind din determinări) A trage la rindea = a rindelui. A trage (o țesătură) la piuă = a supune o țesătură unei operații mecanice la piuă, pentru a o face mai deasă. A trage la tipar = a tipări. A trage la șapirograf = a șapirografia. A trage pe piatră (sau pe amnar, pe curea) = a ascuți. A trage pe calapod = a întinde pe calapod. (Intranz.) A trage cu acul = a coase, a broda. A trage cu coasa = a cosi. A trage la rame (sau la, din lopată) = a vâsli. ♦ A trece prin... Trage firele prin spată. ◊ Expr. A trage banul (sau gologanul) prin barbă = a freca de barbă un ban câștigat (în credința superstițioasă că acest gest atrage un câștig ulterior bun). Tras (ca) prin inel, se spune despre o persoană cu trupul subțire, mlădios. ♦ A întinde și a subția un material ductil, trecându-l printr-o filieră. ♦ Refl. (În expr.) A se trage la față (sau la obraji, la chip) = a slăbi, a avea figura obosită, palidă. 2. Tranz. (Fam.) A face ceva cu plăcere, cu multă energie, cu pasiune. ◊ Expr. A trage un (pui de) somn sau a trage la soamne (ori la aghioase) = a dormi adânc. 3. Tranz. A da una sau mai multe lovituri; a bate, a plesni. 4. Intranz. A descărca o armă spre țintă, a face ca proiectilul, săgeata etc. să pornească spre țintă. 5. Tranz. A freca o anumită regiune a corpului în scopuri terapeutice; a masa. ♦ A fricționa. V. 1. Intranz. (Despre vânt) A bate, a sufla. 2. Tranz. (Adesea impers., subînțelegându-se ca subiect aerul rece, curentul etc.) A învălui pe cineva, provocându-i o senzație neplăcută de răcoare (urmată adesea de îmbolnăvire). VI. Refl. 1. A descinde din..., a fi din neamul... ♦ A fi originar din... 2. A proveni; a fi provocat (de...). [Perf. s. trăsei, part. tras] – Lat. *tragere (= trahere).

DESPRINDE, desprind, vb. III. I. Tranz. 1. A desface un lucru de altul cu care este unit, prins; a separa. 2. A rupe, a dezlipi și a scoate sau a lua ceva din locul în care a fost prins, așezat, pus. ♦ A desface un obiect din balamalele, nasturii, copcile, șireturile etc. care îl susțin. ♦ A lua din cui sau din cuier. 3. A scoate din jug sau din hamuri un animal de tracțiune; a dejuga, a deshăma. II. Refl. 1. A se desface și a cădea sau a se îndepărta de la locul unde era prins, fixat; a se detașa. 2. A se desface dintr-un tot, a se separa; p. ext. a se contura, a se desluși. ♦ (Despre oameni) A ieși dintr-un grup sau dintr-o mulțime, a se detașa. ♦ (Rar) A se despărți, a se separa de cineva. 3. Fig. A rezulta, a reieși. ♦ A se distinge, a se înțelege, a se auzi. [Perf. s. desprinsei, part. desprins] – Des¹- + prinde.

ATELAJ ~e n. 1) Animalele de tracțiune împreună cu harnașamentul necesar. 2) Echipament de legătură între două vehicule. /<fr. attélage

BOU ~i m. 1) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune și, mai ales, pentru carne. * A lucra ca un ~ a lucra mult și din greu. A scoate (pe cineva) din ~ii lui a scoate (pe cineva) din fire; a enerva. ~ii ară, caii mănâncă se spune în cazul când unii muncesc, iar alții trag foloase. A-și băga (sau a-și pune) ~ii în jug (sau în plug) cu cineva a colabora cu cineva. 2) fig. depr. Bărbat prost. 3): ~-de-baltă (sau -de-apă) a) specie de broaște cu pete roșii sau galbene pe pântece; b) specie de bâtlan cu gâtul alb și cu penajul galben-verzui pe spate și negru pe cap. ~-de-mare pește marin, de talie mică, de culoare cafenie sau cenușie-închisă. ~-de-noapte bufniță. ~ul-domnului a) rădașcă; b) buburuză. [Monosilabic] /<lat. bovus

CAIA caiele f. Cui cu ajutorul căruia se prinde potcoava de copita calului sau a altor animale de tracțiune. [Sil. ca-ia] /<turc. kayar

CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucișarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracțiune. 2) fig. Om încăpățânat. /<turc. katır

A DEȘELA deșel tranz. (persoane sau animale de tracțiune) A face să se deșele; a speti. /des- + șale

A SE DEȘELA mă deșel intranz. (despre persoane sau animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauza unor eforturi excesive; a se speti. /des- + șale

ÎNAINTAȘ¹ ~ă (~i, ~e) 1) înv. (despre animale de tracțiune) Care este înhămat înaintea rotașilor. 2) rar Care este situat înaintea altora. /înainte + suf. ~aș

POTCOAVĂ ~e f. 1) Piesă semiovală de metal care se fixează (prin caiele) pe copitele cailor sau ale altor animale de tracțiune pentru protejare. ◊ A căuta (sau a umbla după) ~e de cai morți sau a căuta (sau a umbla) după cai morți pentru a le lua ~ele a-și pierde timpul, căutând lucruri imposibil de găsit. 2) Piesă asemănătoare fixată pe tocul unor obiecte de încălțăminte. /<bulg. podkova, sb. potkova

A POTCOVI ~esc tranz. 1) (animale de tracțiune, mai ales cai) A înzestra cu potcoave. 2) (persoane) A face să ia un neadevăr drept adevăr (recurgând la o șmecherie); a păcăli; a amăgi; a înșela. 3) fig. pop. (persoane) A numi, contrar voinței, responsabil de ceva; a boieri. /Din potcoavă

SPETEALĂ ~eli f. 1) (la animalele de tracțiune) Înțepenire a țesuturilor musculare de la spate cauzată de un supraefort, care se manifestă prin mers greoi sau șchiopătat. 2) (la oameni) Durere acută în regiunea șalelor din cauza unei munci grele. /a speti + suf. ~eală

A SE SPETI mă ~esc intranz. 1) A munci din răsputeri; a se istovi. 2) (despre animale de tracțiune) A-și vătăma șalele din cauză unor eforturi excesive; a se deșela. 3) fig. A se angaja în acțiuni ce depășesc posibilitățile reale. /Din spată

A TRAGE trag 1. tranz. 1) A mișca spre sine sau spre alt punct, apucând de un capăt, de un mâner sau de altceva. ~ dulapul. ◊ ~ pe sfoară a păcăli; a înșela. ~ la răspundere a cere ca cineva să dea socoteală pentru faptele sale. ~ sapa a) a prăși; b) a munci din greu. 2) (persoane, animale de tracțiune, mașini etc.) A face să se miște ducând după sine; a târî. Locomotiva trage vagoanele. ~ jugul a munci din greu. A(-și) ~ piciorul, ~ cu piciorul (pe la cineva sau pe undeva) a intra din când în când pe la cineva sau pe undeva. 3) (obiecte de îmbrăcăminte sau de încălțăminte) A îmbrăca potrivind în grabă pe corp. ~ pantalonii. 4) (linii, urme, brazde etc.) A imprima pe o suprafață plană. 2. intranz. 1) (despre drumeți, călători etc.) A se opri pentru un timp; a face un popas. ~ la han. 2) (despre instalații de ardere sau de ventilare) A asigura evacuarea normală a gazelor de ardere sau a aerului viciat. Soba trage bine. 3) A lansa un proiectil (cu ajutorul unei arme). ~ cu pușca. /<lat. trahere

TRĂGACI¹ ~e adj. pop. (despre animale de tracțiune) Care trage bine la jug sau la ham; trăgător. /a trage + suf. ~aci

TRĂGĂTOR¹ ~oare (~ori, ~oare) și substantival 1) Care trage ceva. ◊ ~ de sfori a) actor care manevrează marionetele cu ajutorul unor sfori; b) persoană care pune la cale acțiuni condamnabile; uneltitor; intrigant. 2) (despre animale de tracțiune) Care trage la ham sau la jug; care este de povară, de tracțiune. /a trage + suf. ~ător

ATELAJ s.n. 1. Pereche de animale de tracțiune înhămate cu harnașamentul necesar. ♦ Fel de a înhăma animalele de tracțiune. 2. Echipamentul de legătură dintre două vehicule. [< fr. attelage].

atelaj (atelaje), s. n. – Ansamblu format din animale de tracțiune. – Var. (înv.) atelagiu. Fr. attelage.

bală (bale), s. f. – 1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.

prămândi, prămândesc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se afla, a trăi, a viețui undeva; a sta, a locui; a petrece. 2. a dura, a dăinui. 3. a amâna, a întârzia. 4. a neglija, a omite. 5. a disimula, a ascunde, a tăinui. 6. (despre animalele de tracțiune) a cruța, a nu pune la muncă. 7. (în forma: premândi) a trimite, a revărsa.

prigonar, prigonari, s.m. (reg.) animal de tracțiune care se înhamă sau se înjugă la mijloc (între o pereche aflată în față și una în spate); mijlocaș, mijlocar.

călca (calc, călcat), vb. – 1. A pune piciorul pe jos, a păși. – 2. A zdrobi, a strivi cu picioarele. – 3. A nu respecta, a nesocoti. – 4. A ataca, a viola domiciliul. – 5. A vizita pe neașteptate, a lua prin surprindere. – 6. A netezi rufăria, îmbrăcămintea etc. cu fierul de călcat. – 7. La păsări, a fecunda bărbătușul femela. – 8. La animale de tracțiune, a-și lovi picioarele, a și le răni, datorită faptului că au fost legate prea strîns. – 9. A rostui, a abate dinții de ferăstrău. – 10. A supune un bolnav unui anume masaj propriu medicinei populare, făcîndu-l să fie călcat de un urs domesticit. – Mr., megl. calcu. Lat. calcāre (Pușcariu 254; REW 1491; Candrea-Dens., 217; DAR; Iordan, BF, VI, 150); cf. it. calcare, prov., sp., port. calcar, v. fr. chaucier, fr. cocher „a călca (păsările)”. Sensurile sînt în general cele din sp. pisar; în plus, sensul 2 coincide perfect cu cel al vb. rom. a pisa. Pentru 7, cf. fr. cocher, sp. pisar. Cihac, I, 35, afirma că a călca și a încurca „a încîlci” sînt în mod fundamental identice, pornind pentru aceasta de la o interpretare destul de forțată a etimonului care le presupune, lat. inculcare. Der. călcat, s. n. (călcătură, urmă); călcător, s. n. (presă, teasc; pedală, de ex. cea a mesei dulgherului sau a războiului de țesut; pilă pentru a rostui dinții ferăstrăului); călcătoreasă, s. f. (femeie care are meseria de a călca rufe); călcătorie, s. f. (atelier de călcat rufele); călcătură, s. f. (pas, mers; urmă; nesocotire, violare, nerespectare; incursiune, invazie), care poate fi un der. intern (cf. căzătură, scurtătură, strîmbătură etc.); Pușcariu 255 și Candrea-Dens., 220 propun totuși, o der. de la lat. calcatura, care este de asemenea posibilă; încălca, vb. (a viola, a nu respecta); încălcător, adj. (infractor; invadator).

ceafă (cefe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari.

cerbice s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).

ștrăifui, ștrăifuiesc, vb. IV (reg.) 1. (în forma: ștrefui; despre drumuri forestiere) a acoperi cu traverse de lemn pentru a înlesni târârea buștenilor. 2. (despre bușteni) a târî cu ajutorul animalelor de tracțiune. 3. (refl.; despre cai) a se lovi în mers cu un picior de altul. 4. (refl.; în forma: ștrofui; despre cai) a bate din picioare.

tamaz s.n. (reg.) împotrivire în mers a animalelor de tracțiune.

ATELAJ s. n. 1. animalele de tracțiune înhămate la un vehicul și harnașamentul necesar. 2. harnașament pentru caii unui atelaj (1). 3. echipament de legătură dintre două vehicule. 4. figură de stil, prin coordonarea unui termen concret cu unul abstract. (< fr. attelage)

trage (-g, -as), vb. – A deplasa ceva spre sine. – 2. A atrage, a tîrîi, a tîrî. – 3. A extrage, a smulge, a scoate. – 4. A obține, a procura. – 5. A suporta, a pătimi, a suferi. – 6. A întinde, a lungi. – 7. A fugi, a aluneca. – 8. A arunca, a azvîrli, a lansa. – 9. A lovi, a descărca. – 10. A repeta cu zel o acțiune. – 11. În general, a executa acțiunea proprie a unui obiect de terminat; a trage cismele; a trage clopotele; a-și trage sufletul; a trage ușa; a trage cu buretele; a trage cu urechia; a trage din fluier; trage în țeapă; a trage un somn etc. – 12. A aspira, a înghiți. – 13. A sorbi, a absorbi. – 14. A bea, a trage la măsea. – 15. (Înv.) A retrage. – 16. A face masaj. – 17. (Arg.) A împerechea. – 18. A scoate un tiraj. – 19. A face o fotografie. – 20. A emite o trată. – 21. A deveni țeapăn. – 22. A descărca o armă de foc. – 23. A se îndrepta către, a merge în direcția. – 24. A aspira, a pretinde. – 25. A avea simpatie, a avea înclinație către. – 26. A descinde, a se instala, a rămîne. – 27. A semăna, a aduce cu. – 28. A prezice, a profeți, a da semne. – 29. (Refl.) A ieși, a scăpa. – 30. (Refl.) A se prelungi, a dura. – 31. (Refl.) A descinde din, a proveni, a avea originea. – 32. (Refl.) A purcede, a rezulta. – 33. (Refl.) A se retrage, a retroceda. – Mr. trag, trașu, traptu, tradzire; megl. trag, tradziri; istr. trǫgu, trǫs. Lat. *tragere, var. vulgară de la trahĕre (Pușcariu 1752; REW 8841), cf. vegl. truar, it. trarre, prov., fr. traire, cat. traure, sp. traer, port. trazer. – Der. trăgaci, adj. (bun de tras; s. m., trăgător; s. n., cocoș de armă; s. n., Arg., pistol); trăgător, s. m. (persoană care trage; animal de tracțiune; eliberator de polițe; s. n., cocoș de armă; instrument de tras linii); trăgătoare, s. f. (curea de șa; bici, cravașă; mariță, scăunel de descălțat cizmele; ureche de gheată; cocoș de pușcă; vas de cereale); trăgulă, s. f. (Olt., Banat, pîlnie); trăsătură, s. f. (faptul de a trage linie, contur; urmă); trăsură, s. f. (trăsătură; urmă; liniuță de unire; vehicul). Der. neol. contrage, vb., după lat. contrahere, formă rară, substituită de contracta; retrage, vb., după fr. retirer; sustrage, vb., după fr. soustraire.

boală, boli s. f. 1. animal de tracțiune; dobitoc. 2. (numai la sg.) invidie, ciudă; motiv de supărare.

ATELAJ, atelaje, s. n. 1. Pereche (sau perechi) de animalele de tracțiune, cu harnașamentul necesar; (impr.) animalele împreună cu vehiculul pe care îl trag (sau numai vehiculul). 2. Echipamentul de legătură dintre două vehicule. – Fr. attelage.

BOU, boi, s. m. 1. (Adesea fig.) Taur castrat, folosit ca animal de tracțiune, a cărui carne e folosită ca aliment (Bos taurus). ◊ Expr. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva de care nu s-a prins învățătura sau care s-a întors tot nelămurit de undeva. A nu-i fi (cuiva) (toți) boii acasă = a fi rău dispus. A lăsa (pe cineva) în boii lui = a da (cuiva) pace. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). 2. Compuse: bou-de-mare = pește mic de mare, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-sur = bour; bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una avînd pe pîntece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); b) pasăre de baltă cu ciocul lungăreț și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gîtul alb (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) = gîndac mare de apă, de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bobus (= bos, bovis).

PRIGON s. m. (În expr.; despre animale de tracțiune) Din (sau la) prigon = înhămat (sau înjugat) la mijloc (între înaintași și rotași). – Comp. ucr. pryhin, -honu.

GAIÁL s. m. (ZOOT.) Specie de bovid din Indonezia, reprezentând forma domestică a gaurului; folosit ca animal de tracțiune, mai puțin pentru lapte și carne.