borjug, borjuguri, s.n. (reg.; înv.) Element din compunerea jugului, utilizat în trecut la carele cu tracțiune animală (vaci, boi etc.); bucată de lemn ușor încovoiată, în partea superioară a jugului; obadă. ■ (top.) Dealul Borjugului și Valea Borjugului (loc. Sălsig). – Et. nec.