plantator, ~oare [At: CANTEMIR, I. I. I, 106 / V: (înv) ~tător sn, plântător smf / Pl: ~i, ~oare / E: planta + ~tor cf lat plantator] 1 smf Persoană care se ocupă cu plantarea (1) puieților, a răsadurilor etc. 2 smf Persoană care îngrijește de o plantație (4). 3 sm Proprietar al unei plantații (4). 4 sn Unealtă de lemn sau de fier, ca un baston scurt, ascuțit la un capăt și îndoit la celălalt, pentru plantarea (1) răsadurilor, a puieților etc. 5 sn Cazma cu partea metalică lungă și îngustă, montată pe o coadă de lemn prevăzută cu mâner, cu care se sapă gropile în care se introduc puieții. 6 sf Mașină de plantat¹ (5) cu tracțiune animală sau mecanică.