AGHEASMATAR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic de metal în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări. – Din ngr. aghiasmatárion.

AGHEASMĂ s. f. (În religia creștină) Apă sfințită. ♦ (Glumeț) Rachiu. [Var.: aiasmă s. f.] – Din sl. agiazma.

AGHESMUIT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Reg.) Beat. – V. aghesmui.

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune botezului (1). 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda, a stropi. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul etc.) = a adăuga apă în lapte (sau în vin etc.). 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul (1) cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a supranumi; a porecli. – Lat. batizare (= baptizare).

MĂTĂUZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse întrebuințări. – Et. nec.

PAOS s. n. (În practicile religiei creștine) Pomană (constând din vin, pâine, mâncăruri) care se dă pentru cei morți. ♦ (Pop.) Vin, untdelemn sfințit sau agheasmă cu care preotul stropește mortul înainte de a-l îngropa. [Var.: paus s. n.] – Lat. *pausum.

AGHEASMĂ s. (BIS.) (pop.) apă sfințită.

AGHEASMĂ s. v. rachiu.

APĂ SFINȚITĂ s. v. agheasmă.

RACHIU s. (Mold.) holercă, (Transilv. și Ban.) palincă, (Transilv.) stropșeală, vinars, (glumeț) agheasmă, (arg.) tabardos. (O cinzeacă de ~.)

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

AGHEASMĂ f. Apă sfințită. ◊ Vrei, nu vrei, bea, Grigore, ~ se spune când cineva trebuie să facă ceva fiind constrâns. [G.-D. aghesmei; Sil. a-gheas-] /<sl. agiazma, ngr. agiásma

A AGHESMUI ~iesc tranz. 1) bis. A stropi cu agheasmă. 2) fig. reg. A bate tare; a chelfăni. / agheasmă Șsuf. ~ui

A SE AGHESMUI mă ~iesc intranz. fam. A se îmbăta ușor; a se chercheli. /agheasmă + suf. ~ui

MĂTĂUZ ~e n. bis. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc. /Orig. nec.

SFEȘTOC ~oace n. bis. Mănunchi de busuioc folosit pentru stropirea cu agheasmă în timpul slujbei religioase. /cf. rus. svitoc, bulg. svităk

A SFINȚI ~esc tranz. 1) A trece în rândul sfinților; a ridica la rang de sfânt; a sanctifica. 2) (obiecte) A face să devină sacru prin săvârșirea unui ritual religios (rugăciuni, stropire cu agheasmă). 3) A trata cu dragoste și admirație exagerată; a venera. /<sl. sventiti

A VREA vreau tranz. 1) A avea în intenție; a proiecta în gând. Vreau să plec. Vreau să cânt. ◊ Vrei nu vrei fie că dorești, fie că nu dorești. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă se spune despre cineva care trebuie să facă ceva împotriva voinței sale. A face tot ce vrea din (sau cu) cineva a avea o mare influență asupra cuiva. 2) A dori să i se acorde; a pretinde; a cere. Vrea o explicație. 3) A exista posibilitatea; a fi posibil; a putea. Vrea să plouă. [Monosilabic] /<lat. volere

paos, paosuri, s.n. (înv. și reg.) 1. repaos, odihnă; liniște, calm. 2. (fig.) decădere, declin. 3. pomană; ceea ce se dă de pomană; jertfă din vin adusă morților. 4. vin sfințit, untdelemn sau agheasmă cu care preotul stropește mortul, înainte de a-l îngropa. 5. lumânare specială pentru mort, din ceară curată, de lungimea mortului, care arde tot timpul cât acesta stă în casă. 6. cuvântare la o înmormântare.

agheasmă s. f. sg. 1. băutură spirtoasă 2. otravă

praf (prafuri), s. n. – 1. Pulbere, colb. – 2. Prăfăraie. – 3. Medicament în formă de pulbere. – 4. Iarbă de pușcă (corect praf de pușcă, praf pentru arme). – Var. înv. prah, sprav, Mold., Trans. prav, Banat prau. Megl. prau. Sl. prachŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 39; Cihac, II, 285; Conev 37), cf. bg., sb., cr. prah, ceh. prach. – Der. prăfărie (var. înv. prăvărie), s. f. (praf mult); prăfos, adj. (cu praf); prăfos, adj. (cu praf); prăfui (var. praftură, ple(a)ftură), s. f. (pămătuf al fierarului; Arg., rege la cărțile de joc; Arg., popă), ultimele sensuri prin sinecdocă, din cauza barbei sale; prăftui, vb. (a stropi cu agheasmă; a da din coadă, pentru a se apăra de muște); prăfuriu, adj. (de culoarea prafului); prăfuros, adj. (plin de praf); sprehui (var. șrehui, sprăhui), vb. (a scutura de praf, a scoate praful), în Mold. – Cf. prahaiță.

BĂUTURĂ ALCOOLICĂ adio, mamă!, adormire, agheasmă, albitură, basamac, bibliotecă, calciu, calmant, ciorbă, dezinfectant, doctorie, genocid, glicerină, insecticid, întăritor, lichid, macheală, matrafox, pileală, pimos, pișvaser, pivo, poșircă, prescură, specială, stropeală, șampanie penală, șnaps, șoricioaică, șterge-mă din cartea de mobil, tărie, te-am zărit printre morminte, trăscău, trotil, țuischi, udătură, udeală, ulei, verde, visichi, zăhărel.

OTRAVĂ adormire, agheasmă, dedițel.

AGHEASMATAR, agheasmatare, s. n. 1. Vas în care se ține agheasma. 2. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări. – Ngr. aghiasmatarion.

AGHEASMĂ s. f. Apă sfințită după ritualul bisericesc. ♦ (Glumeț) Rachiu. [Var.: aiasmă s. f.] – Slav (v. sl. agiazma < gr.).

AGHESMUI, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A stropi cu agheasmă. 2. Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) îmbăta. 3. Tranz. Fig. (Reg.) A bate. – Din agheasmă.

AGHESMUIT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Afumat, cherchelit; beat. – V. aghesmui.

BOTEZ, botezuri, s. n. 1. Ritual creștin de primire a cuiva printre credincioșii bisericii, atribuindu-se celui botezat și un nume; p. ext. petrecerea care are loc cu acest prilej; cumetrie. ◊ Nume de botez = prenume. ◊ Expr. (Mil.) Botezul focului = prima participare activă la o luptă. 2. Apă folosită pentru săvîrșirea botezului (1). 3. Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. – Postverbal al lui boteza.

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune ritualului botezului. 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda. ◊ Expr. (Fam.) A boteza laptele (sau vinul, rachiul) = a adăuga apă în lapte (sau în vin etc.) pentru a mări cantitatea; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a porecli. – Lat. baptizare.

agheasmatar, agheasmatare s. n. 1. Vas liturgic de metal în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii aghesmei. 3. Carte bisericească, extras din molitvelnic, care cuprinde slujbele sfintelor Taine și ierurgiile săvârșite de preot la diferite trebuințe din viața creștinilor. 4. Edificiu cu aspect de pavilion deschis, de mici dimensiuni, așezat în fața unei bis. sau a unei m-ri pentru oficierea sfințirii apei, cele mai cunoscute edificii de acest fel aflându-se la bis. episcopală din Curtea de Argeș (patru arcuri dantelate care susțin o cupolă, datând din 1516-1517) și la m-rea Neamț (construcție de plan circular cu arcade împrejur și încununată de un monumental acoperiș cu forme baroce). 5. Vas de piatră sau de metal destinat păstrării apei sfințite la catolici, servind la spălarea mâinilor. [Var. aghiasmatar s. n.]. – Din gr. aghiasmatarion.

agheasmă s. f. Apă sfințită de preot. ♦ Slujbă bisericească pentru sfințirea apei. ♦ Agheasmă mică (sfințirea mică a apei) = slujbă care se face de obicei în ziua întâi a fiecărei luni sau ori de câte ori au nevoie credincioșii. ♦ Agheasmă mare (sfințirea mare a apei) = slujbă care are loc la 5 ianuarie (ajunul Bobotezei) și la 6 ianuarie (Boboteaza); bobotează. [Var.: aghiasmă, aiasmă, iasmă s. f.] – Din sl. aghiasma (< gr. aghiasma).

aghiasmă s. f. v. agheasmă.

apă, ape s. f. Element vital pentru întreținerea vieții pe Pământ. ♦ (La creștini) Materia botezului prin care lucrează Duhul Sfânt pentru a se naște cineva „din nou” și „de sus”, spre a putea intra în împărăția lui Dumnezeu (Ioan, 3, 3-5). ♦ Apă vie = învățătura Evangheliei, harul sfintelor Taine și darurile Duhului Sfânt. ♦ Apă sfințită = agheasmă. ♦ Apă mare = apă care se sfințește la Bobotează. ♦ Apa morților = (în credințele popolare) o tremurare a aerului care dă iluzia unei ape curgătoare pe o câmpie întinsă (în zilele calde). ♦ Apa sâmbetei v. sâmbătă. ♦ Apa duminicii = apa care se revarsă din rai. ♦ Apă neîncepută = apă din care nu s-a scos încă de băut și care joacă un mare rol în descântece. ♦ Expr. A face apa (unei lăuze) = a se duce la preot ca s-o sfințească. – Din lat. aqua.

botez, botezuri s. n. 1. Prima dintre cele șapte taine creștine, prin care, prin întreita cufundare în apa sfințită, se iartă celui botezat păcatul strămoșesc și păcatele personale săvârșite până atunci (când este vorba de adulți), cei botezați devenind astfel membri ai Bisericii creștine; ritualul prin care se săvârșește această taină, când cel botezat primește un prenume; p. ext., petrecere care are loc cu acest prilej; cumetrie; baia întâi. ♦ Botezul sângelui = moartea martirilor, asemănătoarea jertfei de sânge a lui Hristos, care suplinește botezul cu apă și simbolizează mântuirea celui botezat, intrând direct în rândul sfinților (Mat., 5, 11-12). 2. Stropirea cu agheasmă a credincioșilor și a caselor de către preot cu prilejul unor slujbe sau sărbători bisericești. – Din boteza (deriv. regr.).

busuioc, -oacă, busuioci, -oace subst. Plantă erbacee din familia labiatelor, cu tulpină păroasă și flori mici albe sau roz, cultivată pentru mirosul ei plăcut (Ocimum basilicum); p. ext. mănunchi sau pămătuf de busuioc, folosit de preot când stropește cu agheasmă; sfeștoc. [Var.: bosuioc s. n.] – Din bg. bosilak, scr. bosiljak.

căldărușă, căldărușe s. f. Diminutiv al lui căldare. ♦ Căldărușă pentru agheasmă = obiect de cult de forma unui vas mic de aramă, în care se pune apa sfințită cu care preotul botează casele credincioșilor și care se folosește mai ales la slujba agheasmei (sfințirea apei) mici și mari. – Din căldare + suf. -ușă.

iasmă s. f. v. agheasmă.

iordăni, iordănesc vb. IV Tranz. (Pop.) A umbla cu iordanul și a stropi cu agheasmă. ♦ Tranz. și refl. A (se) stropi cu apă, a lovi cu bulgări de zăpadă de sf. Ioan; p. ext. a petrece mâncând și bând vin în ziua de Bobotează. [Var.: iordana vb.] – Din Iordan (n. pr.).

ismui, ismuiesc vb. IV Tranz. și refl. A stropi cu agheasmă, a (se) spăla cu agheasmă; a aghesmui. [Var.: izmui vb. IV] – Din aiesmui.

paos, (rar) paosuri s. n. (Înv. și reg.) 1. Odihnă, repaus; liniște. ♦ Fig. Declin, decădere. 2. (În practicile bisericești) Pomană la înmormântările, parastasele etc., constând din colaci, mâncăruri, băutură sau apă; (în antichitate) vin adus ca jertfă morților sau zeilor. ♦ Untdelemn sfințit, vin sau agheasmă cu care preotul stropește mortul înainte de a fi îngropat; (prin Transilvania) vin sfințit folosit la ceremonia căsătoriei religioase. ♦ Lumânare specială pentru mort, făcută din ceară (de lungimea mortului) în formă de spirală și care arde tot timpul până la înmormântare. ♦ Cuvântare rostită la o înmormântare. [Var.: paus, paust, pauz, apaos s. n.] – Din lat. pausum.

PÁOS (lat. pausum) s. n. 1. (În ritualul creștin) Ofrandă de vin și de pâine care se dă ca pomană pentru morți. ♦ Vin (uneori amestecat cu untdelemn) sau agheasmă cu care preotul stropește morții înainte de îngropare. ♦ Lumânare groasă, în formă de spirală, care arde tot timpul la căpătâiul unui mort până este înmormântat. 2. (În Antichitate) Jertfă (mai ales de vin) adusă morților sau zeilor.

Bobotează, s.f. – Sărbătoare creștină (6 ianuarie) care marchează botezul lui Isus Cristos în apele Iordanului: „Îi sărbătoare di cele mari, ca și cum îi Crăciunu, că s-o botezat Isus în zua asta și să ține sus la noi zua asta” (Memoria 2001: 26; Cupșeni); „Boboteaza-l țâne-n brață / Sântion Sfântu botează” (Bilțiu 1996: 252). În Maramureș, cu acest prilej, au loc ritualuri magice de ursit; preotul umblă cu crucea și stropește cu agheasmă casele; în noaptea de Bobotează feciorii fură porțile fetelor; și tot atunci are loc scăldatul ritual la râu; există credința că „apa se preface-n zin”, apele-s sfințite, de aceea nu se spală haine timp de nouă zile din ziua de Bobotează; se încheie ciclul sărbătorilor de 12 zile, ce marchează trecerea dintre ani. – Din (apă)-botează (cf. Pușcariu, DA, DEX); Formație artificială, din sl. Bogŭ „Dumnezeu” și botează (Miklosich, cf. DER), devenită populară prin intermediul bisericii (cf. sl. Bogojavlenije „Bobotează”).

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

AGHEASMATAR, agheasmatare, s. n. 1. Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2. Clădire vecină cu o biserică, destinată sfințirii agheasmei. 3. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc la stropirea cu agheasmă. – Din ngr. aghiasmatárion.

AGHEASMĂ s. f. (în religia creștină) 1. Apă sfințită. ◊ Agheasma mare = slujba pentru sfințirea apei la Bobotează. Agheasma mică = slujba săvârșită de mai multe ori pe an, în diferite locuri. 2. Slujbă religioasă pentru sfințirea apei. [Var.: aiasmă s. f.] – Din sl. agiazma.

AGHESMUIT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. (Fam.) Beat. – V. aghesmui.

BOTEZA, botez, vb. I. 1. Tranz. și refl. A (se) supune botezului (1). 2. Tranz. A stropi cu agheasmă pe credincioși și casele lor. ♦ Fig. (Fam.) A uda, a stropi. ♦ A dilua cu apă; a falsifica. 3. Tranz. A avea calitatea de naș sau de nașă la botezul (1) cuiva. 4. Tranz. A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a supranumi; a porecli. – Lat. battizare (= baptizare).

PAOS s. n. (Rar; în practicile religiei creștine) Pomană (constând din vin, pâine, mâncăruri) care se dă pentru cei morți. ♦ (Pop.) Vin, untdelemn sfințit sau agheasmă cu care preotul stropește mortul înainte de a-l îngropa. [Var.: paus s. n.] – Lat. *pausum.

MĂTĂUZ, mătăuze, s. n. Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă; sfeștoc, pămătuf. ♦ (Reg.) Bețigaș la capătul căruia se află un ghemotoc de cârpe sau de câlți și care are diverse utilizări. – Et. nec.

AGHEASMATAR, agheasmatare, s. n. 1. Vas în care se păstrează agheasma. 2. Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii.

AGHEASMĂ s. f. Apă «sfințită» după ritualul bisericesc. Să ieie agheasmă din vasul sau rîul unde s-au sfințit apa. SBIERA, P. 318. (Popular) Vrei nu vrei, bea Grigore agheasmă, se spune celui care e constrîns să facă ceva. – Variantă: aiasmă (ODOBESCU, S. I 21) s. f.

AGHESMUI, aghesmuiesc, vb. IV. 1. Tranz. (în ritualul bisericesc) A stropi cu agheasmă. 2. Refl. Fig. A se chercheli, a se îmbăta. Vorbește fără șir; s-a cam aghesmuit. ◊ Tranz. (Rar) V-a aghes-uit bine domnu Aristică! spuse Zaharia Turcu, și cei din jurul lui se porniră pe rîs. PAS, L. I 27. 3. Tranz. Fig. (Mold.) A bate. Îl aghesmuiesc cu astă... labă, cum o numești d-ta. – Da pe mine, Măriucă, m-ai aghesmui? ALECSANDRI, T. 260.

AGHESMUIT, -Ă, aghesmuiți, -te, adj. 1. Stropit cu agheasmă. 2. Fig. Amețit de băutură; afumat, cherchelit; beat. Ne trezim cu popa Buligă Ciucălău din ulița Buciumenii, tămîiet și aghesmuit gata des-dimineață. CREANGĂ, A. 93.

CĂLDĂRUȘĂ, căldărușe, s. f. 1. Diminutiv al lui căldare (I). Atîrnă căldărușa de mămăligă în crăcane. ISPIRESCU, L. 396. ♦ Căldare mică în care preotul poartă agheasma. 2. Nume dat unei plante din familia ranunculaceelor, cu flori albastre, violete, roșii sau, mai rar, albe; se cultivă în parcuri și grădini ca plantă ornamentală (Aquilegia vulgaris ).

răora, (roura), vb. intranz. – A stropi cu apă sau agheasmă tarlaua care urmează să fie arată și semănată, în vederea obținerii de recolte bogate (Bilțiu, 1996): „Să merem tot răorând / Și din gură cuvântând, / Să dăm roadă grânelor...” (Bilțiu, 1990: 7; Boiereni). – Lat. roro, rorare „a cădea rouă; a uda; a bura” (Scriban, MDA).

Bobotează, s.f. – (rel.) (6 ianuarie) Sărbătoare creștină care marchează botezul lui Iisus Cristos în apele Iordanului: „Îi sărbătoare di cele mari, ca și cum îi Crăciunu, că s-o botezat Iisus în zua asta și să ține sus la noi zua asta” (Memoria, 2001: 26; Cupșeni); „Boboteaza-l țâne-n brață / Sântion Sfântu botează” (Bilțiu, 1996: 252). În Maramureș, cu acest prilej, au loc ritualuri magice de ursit. Preotul umblă cu crucea și stropește cu agheasmă casele; se afumă gospodăria: „La Bobotează afumăm grajdurile cu tămâie, pân-ce să dee Dumnedzău roade în bucate. Apoi la Bobotează, sara de agiun, doi coconi ai căsî, o bărbatu căsî dacă nu-s coconi, iau colacu’ în mână și cu lumină aprinsă înconjură casa de trei ori șî strâgă: Kir Alexa, Doamne, / Grâu de primăvară / Șî-n pod șî-n cămară” (Papahagi, 1925: 163). Feciorii fură porțile de la casele fetelor; și tot atunci are loc scăldatul ritual la râu: „În noaptea de Bobotează, pă la douăsprezece fix mereu feciori și bărbați și se scăldau în râu în ptelea goală să n-ai bube și boli tăt anu…” (Memoria, 2001: 21-23). Există credința că „apa se preface-n zin”, apele-s sfințite, de aceea nu se spală haine timp de nouă zile din ziua de Bobotează; se încheie ciclul sărbătorilor de 12 zile, ce marchează trecerea dintre ani. – Din (apă)-botează (cf. Pușcariu, DA, DEX); formație artificială, din sl. Bogŭ „Dumnezeu” și botează (Miklosich, cf. DER), devenită populară prin intermediul bisericii (cf. sl. Bogojavlenije „Bobotează”).

APĂ. Subst. Apă, apșoară (dim.). Apă dulce; apă sărată; apă minerală. Apă termală. Apă potabilă, apă de băut; apă menajeră; apă nepotabilă. Apă de fîntînă; apă de izvor; apă de ploaie. Apă neîncepută; apă vie (în basme); apă moartă (în basme); apă sfințită, agheasmă. Apăraie, apărie; fleșcăială, fleașcă. Picătură de apă, strop de apă; aburi, vapori de apă. Apă freatică; apă stătătoare; apă curgătoare. Izvor, izvoraș (dim.), fîntînă (reg.); sorginte (înv.), slatină, șipot, șipoțel (dim.), cișmea; izvor artezian. Fîntînă, fîntînioară (rar), fîntînea (rar), fîntîniță (dim., rar), puț, cișmea. Apeduct. Rîu, fluviu. Lac; mare; ocean. Hidrosferă, Hidrologie; potamologie; hidrogeologie; hidrometeorologie; hidrografie; oceanografie. Hidrolog, hidrograf. Adj. De apă, acvatic; hidric. Apos, apătos. Acvifer. Hidrologic, hidrografic. Oceanografie. Hidrotermal. Vb. A curge, a se scurge; a se revărsa, a se vărsa. A turna, a vărsa, a stropi, a uda. A iriga. A canaliza. V. ape curgătoare, ape stătătoare, curgere, umezeală.

AGHEASMĂ s. (BIS.) (pop.) apă sfințită.

agheasmă s. v. RACHIU.

apă sfințită s. v. AGHEASMĂ.

agheasmatar sn [At: HEM 505 / V: (îrg) -iu,^[1] aghias-^[2] / Pl: ~e / E: ngr άγιαματαριον] 1 Vas liturgic (de metal) în care se ține agheasma. 2 Clădire vecină cu biserica, destinată sfințirii agheasmei. 3 Carte care cuprinde rugăciunile ce se rostesc în timpul aghesmuirii și în alte împrejurări.

agheasmă sf [At: DOSOFTEI, V. S. 129, / V: aghia~, aghiazmă, aia~, ia~ / Pl: ~me / E: ngr αγίασμα] 1 (Îrc) Apă sfințită. 2 (Gmț) Rachiu. corectat(ă)

aghesmui [At: ALECSANDRI, T. 753 / V: aie-,^[1] ~ezm- / Pzi: ~iesc / E: agheasmă + -ui] 1 vt A stropi cu agheasmă. 2-3 vtr (Fam) A (se) îmbăta. 4 vtr (Fig; reg) A bate pe cineva.

aghesmuire sf [At: HEM 504 / V: aghezm~ / P: ~mu-i~ / Pl: ~ri / E: aghesmui] 1 Stropire cu agheasmă Si: aghesmuit¹ (1). 2 (Fam) îmbătare. 3 (Fig) Batere.

aghesmuit², ~ă a [At: CREANGĂ, A. 93 / V: aie~,^[1] aghezm~ / E: aghesmui] 1 Stropit cu agheasmă. 2 (Fig; fam) Beat.

aghiasmă sf vz agheasmă

aghiazmă sf vz agheasmă

aghizău sn [At: ALRM II/I, h. 246 / Pl: ? / E: nct] (Reg) Pămătuf de busuioc cu care se stropește cu agheasmă.

apă sf [At: (a. 1591) ap. GCR I, 38/28 / S: appă / Pl: ape, (rar) apuri / E: ml aquo] 1 Lichid incolor, fără gust și fără miros, compus hidrogenat al oxigenului. 2 (Îe) A cere pământ și ~ A cere supunere deplină din partea dușmanului (la vechii perși). 3 (Îe) A bate apa în piuă A spune mereu aceleași lucruri. 4 (Îae) A vorbi mult și fără rost. 5 (Îe) Sângele ~ nu se face Sentimentul înrudirii de sânge nu slăbește sau nu se pierde niciodată. 6 (Îe) A nu avea (nici) după ce bea ~ A fi extrem de sărac. 7 (Îe) A sorbi (pe cineva) într-o lingură (sau într-un pahar) de ~ A plăcea pe cineva foarte mult. 8 (Îe) A îmbăta pe cineva cu ~ rece A ameți pe cineva cu vorba. 9 (Îe) A fierbe pe cineva fără ~ A chinui pe cineva fără milă. 10 (Îe) A spăla (sau a da) (ceva) în mai multe ape A spăla în mai multe rânduri de apă. 11 (Îe) A face un lucru ~ A face un lucru să dispară. 12 (Îae) A fura un lucru. 13 (Îe) A fi (toți) o ~ A fi (toți) la fel. 14 (Îe) A face o ~ (din toate) A șterge toate deosebirile. 15 (Îe) A scoate ~ din piatră (seacă) A realiza un lucru imposibil. 16 (Îae) A fi foarte ingenios. 17 (Îe) A scrie pe ~ A da uitării. 18 (Îae) A nu ține cont (de ceva). 19 (Îe) A duce ~ cu ciurul A face încercări zadarnice. 20 (Îe) A căra ~ la puț A face încercări zadarnice. 21 (Îe) A face cuiva ~ A omorî pe cineva. 22 (Îe) A face ~ unei lăuze A duce o lăuză la preot ca să o sfințească. 23 (Îe) A da ~ la șoareci A plânge. 24 (Îs) ~ dulce (în opoziție cu apa sărată a mărilor) Apă de băut cu conținut scăzut de sare (din râuri sau lacuri). 25 (îas) Apă potabilă. 26 (Mar;^[1] Trs; îs) ~ poleită Apă care conține aur. 27 (Îs) ~ aspră (sau dură) Apă calcaroasă, care nu e bună de spălat (rufe). 28 (Îs) ~ moale (în opoziție cu ~ aspră) Apă de ploaie, bună de spălat. 29 (Îs) ~ goală (sau chioară) Apă curată, neamestecată cu vin. 30 (Fig; îas) Ciorbă subțire, fără zarzavat sau came. 31 (Fig; îas) Lucru fără valoare. 32 (Îs) ~ minerală Apă care conține în soluție săruri, gaze sau substanțe radioactive, având proprietăți terapeutice. 33 (Îs) ~ ne(î)ncepută (pentru descântece) Apă proaspătă din care încă nu a băut nimeni. 34 (Îs) ~ vie Apă despre care se spune în basmele populare că învie morții. 35 (Îs) ~ moartă Apă care poate omorî pe cineva. 36 (Îs) Apa morților Fata morgana Vz morgana. 37 (Îs) ~ mare (sau sfințită) Agheasmă. 38 (îc) ~-botează Bobotează. 39 (Îs) ~ molinzată Apă sfințită. 40 Masă de apă (1) formând un râu, un lac, o mare etc. 41 (Complinit prin râu, izvor, mare etc.) întreaga masă de apă (1) a râului, a izvorului, a mării etc. 42 (Lpl) Valuri unde. 43 (Îs) ~ curgătoare Apă (40) care curge (râu, izvor, fluviu etc.). 44 (Îs) ~ stătătoare Apă (40) care nu curge (baltă, lac, mare etc.). 45 (Îs) ~ lină Apă (40) care curge încet, fără valuri. 46 (Îs) ~ repede Apă (40) (de munte) care curge repede. 47 (Îs) ~ adâncă Om potolit în aparență, dar cu o fire ascunsă. 48 (D. o apă curgătoare; îe) în susul apei în partea superioară a cursului apei. 49 (D. o apă curgătoare; îe) în josul apei în partea dinspre vărsare a cursului apei. 50 (Îe) A ști (sau a vede) în ce ~ (sau ape) se adapă (sau se scaldă) cineva A cunoaște gândurile, intențiile sau dispoziția cuiva. 51 (Îe) A lăsa pe cineva (să se scalde) în apele sale A lăsa pe cineva în voia lui. 52 (Îe) Toți se scaldă într-o ~ Toți sunt deopotrivă. 53 (Îe) A pluti în apele cuiva A fi de aceeași părere cu cineva. 54 (Îe) A nu fi (sau a nu călători) în apele sale A nu se simți bine. 55 (Îae) A fi abătut. 56 (Îae) A fi prost dispus. 57 (Îe) A nu fi cu toată apa sau în toate apele sale A nu fi în toate mințile. 58 (Îe) A-i veni cuiva ~ la moară A se schimba împrejurările în favoarea cuiva. 59 (Îe) A-i lua (sau a-i tăia) cuiva apa (de la moară) A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 60 (Îae) A pune pe cineva în imposibilitatea de a face ceva. 61 (Îe) A scăpa căciula pe ~ A pierde ocazia. 62 (îlav) Ca pe ~ (sau ca apa) în mod curgător, fluent. 63 (îal) Pe de rost. 64 (Îe) A pescui în ~ tulbure A profita în urma unei situații confuze. 65 (îsp; îs) Apa sâmbetei Râu care curge pe o câmpie stearpă aflată în jurul iadului și care se revarsă în iad. 66 (Îs) Apa duminicii Râu mare și limpede care curge pe câmpiile din jurul raiului și care se revarsă în rai. 67 (Îe) A se duce pe apa sâmbetei A se distruge. 68 (Îae) A se pierde. 69 (Îe) Duce-te-ai pe (sau cu) apa sâmbetei Lua-te-ar dracul. 70 (Îe) A închega apele A face să înghețe apele sau să stea pe loc. 71 (Îe) Minte de încheagă (sau îngheață) apele Spune minciuni mari. 72 Joc de culori făcut în lumină de unele obiecte lucioase. 73 (Urmat de determinări) Denumire dată unor preparate lichide industriale, farmaceutice, de parfumerie etc. 74 (Îs) ~ de sodă Sifon. 75 (Îs) ~ gazoasă Sifon. 76 (Îs) ~ oxigenată Lichid cuprinzând o cantitate de oxigen dublă decât apa (1) obișnuită și care are proprietăți dezinfectante și decolorante. 77 (Îs) ~ de clor Soluție slabă de clor cu apă (1) folosită ca dezinfectant și decolorant. 78 (Îs) ~ de brom Soluție de brom în apă (3,5%) folosită ca decolorant și (rar) dezinfectant. 79 (D. produse industriale, farmaceutice etc.) Indică starea lichidă a preparatului. 80 (Îs) ~ acră Apă minerală. 81 (Chm; îs) ~ regală Amestec de acid clorhidric și acid azotic, care dizolvă aurul și platina. 82 (Chm; îs) ~ tare Acid azotic diluat cu apă (1) folosit în tinichigerie pentru lipit. 83 (Îs) Apa crăiesei Alcoolat de rozmarin. 84 (Mol; îc) ~-de-nimic Preparat pentru tuse. 85 (îc) ~-de-oase Iodură de potasiu. 86-88 (Fig) Denumire a unor secreții apoase ale corpului (lacrimi, salivă, sudoare etc.). 89 (Pfm; îe) A-i lăsa (cuiva) gura ~ (după ceva) A avea poftă de ceva. 90 (îae; fig) A dori ceva foarte mult. 91 (Reg; îe) Te-a trecut ~ sub limbă sau îți îngheață apa sub limbă E ger mare. 92-94 (Pop; îe) A lăsa ~ (unui animal) A sparge (sau a înțepa) o bubă, o umflătură ca să se scurgă lichidul din ea. 95 (Fig; îe) A lăsa ~ cuiva A scoate cuiva o idee greșită din cap. 96 (Pfm; îe) A fi (numai) (o) ~ A fi foarte transpirat. 97 (Pat; pop) Dropică. 98 (Pop; îe) A avea ~ la cap A fi hidrocefal. 99 (Fig; îae) A fi prost. 100 (Pop; la vite și cai) Umflătură plină cu lichid a picioarelor de la genunchi în jos. 101 (Pop; îe) Are ~ la picioare Se spune despre cineva care alunecă și cade mereu. 102 (Înv; îc) Apa trândului Dizenterie. 103 (Pop; îc) ~ albă Cataractă. 104 (Pop; îc) ~ neagră Glaucom. 105 Dans popular românesc la nunțile țărănești Si: găleata. 106 Melodia după care se execută acest dans. 107 (Reg) Rană. corectat(ă)

RACHIU s. (Mold.) holercă, (Transilv. și Ban.) palincă, (Transilv.) stropșeală, vinars, (glumeț) agheasmă, (arg.) tabardos. (O cinzeacă de ~.)

botez sn [At: CORESI, ap. GCR I, 32/31 / Pl: (înv) ~uri, ~e, (rar) ~i / E: boteza] 1 Taină a religiei creștine, destinată a șterge păcatul strămoșesc și care constă în cufundarea corpului celui ce se botează, de către preot, în cristelnița cu apă sfințită (în religia ortodoxă) sau în stropirea corpului cu apă (în religia catolică), ocazie cu care este primit și prenumele. 2 (Pex) Udare cu apă (în joacă). 3 (Îs) ~ul de foc Prima luptă dintr-un război. 4 (Prc) Apă sfințită întrebuințată la botez (1) sau la Bobotează Si: agheasmă. 5 Botezare (a enoriașilor) cu agheasmă în prima zi a fiecărei luni și în ajunul Bobotezei. 6 Ospăț și petrecere organizate la botezul cuiva Si: cumetrie. 7 (Mar) Ceremonie de lansare la apă a unei nave noi.

boteza [At: CATEHISM (1607), ap. GCR I, 42/29-30 / Pzi: ~ tez / E: boteza] 1 vt (D. preot) A săvârși actul de a creștina pe cineva prin botez (1). 2 vtf A face pe cineva să primească botezul, convertindu-se la creștinism. 3 vt A stropi cu agheazmă persoane, animale, case etc. în fiecare zi întâi a lunii, la sfeștanie, la Bobotează sau în ajunul Bobotezei. 4 vt (Pex) A uda. 5 vt (Fig) A dilua un lichid cu apă. 6 vt A fi naș la botezul cuiva. 7 vrp A se creștina prin primirea botezului (1). 8 vr A merge la preot pentru a fi stropit cu agheasmă. 9 A porecli.

botezare sf [At: DA / Pl: ~zări / E: boteza] 1 Creștinare a cuiva prin botez. 2 Supunere sau îndemnare a cuiva la actul botezului Vz boteza (2). 3 Udare cu agheasmă a credincioșilor Cf botez (5). 4 Poreclire.

botezat², ~ă [At: DDRF / Pl: ~ați, ~e / E: boteza] 1 smf Creștin. 2 a Care a fost creștinat. 3 smf Udat cu agheasmă Cf botez (5). 4 Poreclit. 5 (Fam; d. lapte, băuturi etc.) Diluat cu apă.

creștina [At: BIBLIA (1688) / Pzi: ~nez / E: creștin] 1-2 vtr A (se) face creștin Si: (reg) a (se) creștini (1-2). 3-4 vtr (Pfm; în religia creștină; spc) A (se) boteza. 6 vtr A (se) converti la creștinism. 7 vt A face cu forța pe cineva creștin (7). 8 vt A stropi cu agheasmă. 9 vr A se lăsa stropit cu agheasmă.

creștinare sf [At: DICȚ. / Pl: ~nări / E: creștina] 1 Trecere la creștinism. Si: (îvr) creștinătură, (la moți) creștinie, (reg) creștinire. 2 (Înv) Botezare. 3 Stropire cu agheasmă.

creștinat², ~ă a [At: DOSOFTEI, V. S. 85 / Pl: ~ați, ~e / E: creștina] 1 Care s-a făcut creștin (7). 2 Botezat. 3 Care s-a convertit la creștinism. 4 Care a fost făcut cu forța creștin (7). 5 Care a fost stropit cu agheasmă.

iasmă³ sf vz agheasmă

iazmă^3[1] sf vz agheasmă

ismui vtr [At: ȘEZ. III, 35 / V: izm~ / Pzi: ~esc / E: ns cf aghesmui] 1-2 A (se) stropi cu agheasmă. 3-4 A (se) spăla cu agheasmă.

mătăuz sm [At: LB / V: (reg) mataunz, ~ăhuz, ~ăonză sf ~unz, ~ă sf ~ăz, / Pl:~e / E: nct] (Reg) 1 Ghemotoc de cârpe sau de câlți legat la capătul unui băț care servește la curățatul vetrei cuptorului, la văruitul pereților, la prepararea empirică a unei cerneli. 2 Bețigaș la capătul căruia se leagă o cârpă, câlți etc. și care se folosește ca pensulă. 3 Unealtă făcută din crengi de brad cu care se amestecă laptele sau zerul pus la fiert. 4 (Bis) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă Si: pămătuf sfeștoc. 5 Faclă făcută din coajă de copac sau din paie, care se aprinde de Lăsata secului. 6 Sperietoare în semănături. 7 (Olt) Femeie prost îmbrăcată.

molichită sf [At: CHEST. V, 167/9 / Pl: ~te / E: nct] (Reg) Agheasmă.

molidvat, ~ă a [At: CHEST, V, 8 / Pl: ~ați, ~e / E: cf molitvă] (Reg) Dezlegat de păcate, purificat prin citire de molitve, stropire cu agheasmă sau curgere cu mir¹.

molitvă sf [At: CORESI, ap. GCR I, 25/15 / V: ~iftă, ~tfă, (reg) ~idvă, ~ivdă, ~izvă / Pl: ~ve / E: slv молитва] 1 (Bis creștină ortodoxă; șîe a citi, a zice sau a face și udp „de”) Rugăciune înainte de spovedanie. 2 (Spc) Rugăciune de iertare a păcatelor citită de preot în împrejurări speciale, la bolnavi, la înmormântări, botezuri, nunți etc. 3 (D. lăuze; îe) A ieși la ~ A se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naștere. 4 Oficiere a unei molitve (1-2). 5 (Reg) Sfeștanie. 6 (Fig, rar) Dojană. 7 (Ban; Olt) Agheasmă. 8 (Înv; art. și urmat de un aps) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu sau despre un membru al clerului Vz sfinție.

paos sn [At: DOSOFTEI, ap. GCR I, 264/1 / V: apaos, paus, paust, pauz / Pl: (rar) ~uri / E: ml *pausum] 1 (Îrg) Repaus. 2 (Îrg) Liniște. 3 (Fig) Decădere. 4 (Bis; îvp) Pomană la înmormântări, la parastase etc. care constă în a împărți colaci, mâncăruri și, mai ales, băuturi sau apă. 5 (Ccr) Ceea ce se dă de pomană cu acest prilej. 6 (Îe) A-i mânca (cuiva) ~ul A-i mânca pomana cuiva. 7 (Ant; rar) Jertfă, constând din vin, adusă, în Antichitate, morților sau zeilor. 8 (Îlav) A face ~ A jertfi. 9-11 (Pop) Vin, untdelemn sfințit sau agheasmă cu care preotul stropește mortul, înainte de a-l îngropa. 12 (Îe) A-i face ~ul (cuiva) A îndeplini ritualul de stropire a mortului cu vin, cu untdelemn sfințit sau cu agheasmă. 13 (Trs) Vin sfințit folosit în ceremonialul cununiei religioase. 14 (Reg) Lumânare specială pentru mort, făcută din ceară curată, de lungimea mortului, în formă de spirală, și care arde tot timpul cât stă mortul în casă. 15 (Reg) Cuvântare la o înmormântare.

pămătuf sn [At: C. STAMATI, ap. CADE / V: mătuf, pămatuc, ~uc, ~tug, ~tuh, ~tuș, ~tuv, ~tuz, pământuș, pănă~, pănătuv, plămătufc, pomătoc, pom~, pomătug, pomotuf, pomotuș, pum~ / Pl: ~uri, (reg) ~e / E: slv *помєтоухъ cf slv помєсти „a mătura”] 1 Ghemotoc de cârpe, câlți etc. legat la capătul unui băț sau mănunchi de paie, de pănușe, de pene etc., având diverse utilizări Vz feleștioc, mătăuz. 2 Smoc sau moț de păr. 3 (Spc) Obiect format din fire de păr prinse într-un mâner, cu care se săpunește fața la bărbierit Si: poanson, (reg) pomoci. 4 (Spc; reg) Bidinea. 5 (Spc) Mănunchi de busuioc cu care preotul stropește cu agheasmă Si: sfeștoc, (reg) mătăuz. 6 Floare a unor plante ca trestia, papura etc. 7 (Trs) Fire mici care rămân după ce se smulge cânepa.

zi [At: COD. VOR.² 25/11 / V: ~uă, (înv) zuao, (îrg) zâ, zâua, zauă² (înv) zele sfp, zio, dzuo, zouă sf, (reg) zăua / Pl: ~le, (nob) ~ / E: ml dies] 1 sf Lumină pe care o răspândește Soarele pe Pământ datorită căreia obiectele și ființele devin vizibile, clare, distincte. 2 sf (Pex) Lumină solară. 3 sf (Îlav) (Până) la (sau înspre, spre, către; pop despre; îrg îm; reg de cu) ~uă Puțin înainte de a se lumina. 4 sf (Îal) Spre dimineață. 5 av (Reg; îlav) Până în (sau la) ~uă (sau de cu ~uă) Până a nu se lumina Si: dis-de-dimineață. 6 sf (Reg; îlav) Cu ~ua-n cap Foarte devreme. 7 av (Reg; îlav) La ~uă În zori. 8 sf (Pop; îe) (A se face) ~ua albă A se lumina complet. 9 sf (Îoc noapte; șîc ~-lumină) Timp care se scurge de la răsăritul până la apusul Soarelui. 10 sf Timp cât Soarele rămâne deasupra orizontului. 11 sf (Iuz; îc) ~-muncă Unitate de măsură convențională care servește drept etalon pentru stabilirea salariului. 12 sf (Iuz; îac) Sumă de bani plătită pentru o zi (8). 13 sf (Îs) ~ de muncă Durata timpului în care lucrătorul prestează zilnic muncă. 14 sf (Iuz; îs) ~ pereche animale Unitate de măsură convențională care era folosită în agricultură și care exprima volumul de lucru efectuat timp de zece ore de către un atelaj cu două animale. 15 sf (Înv; îs) ~ de arătură Unitate de măsură a unui teren arabil, în cadrul obștilor (în cazul înstrăinării acestui teren). 16 sf (Îs) ~ de lucru (sau lucrătoare) Perioadă de timp în care se efectuează un program de lucru obișnuit. 17 sf (Pex; îas) Perioadă de timp în care se muncește în decurs de 24 de ore. 18 sf (Înv; îas) Perioadă de timp în care se efectua corvoada obligatorie în folosul boierului sau al statului. 19 sf (Îc) ~-lumină Perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul Soarelui. 20 sf (Îs) ~ scurtă Zi lucrătoare cu program redus. 21 sf (Îs) ~ua jumătate Parte a zilei cuprinsă între răsăritul Soarelui și amiază. 22 sf (Prc) Amiază. 23 sf (Îvp; îs) ~ de cale (sau de drum, de marș etc.) Distanță care se poate străbate într-o zi de mers pe jos. 24-25 sf (Îljv) Cu ~ua (sau, îvp, pe ~) (Care lucrează) fără angajament permanent. 26-27 sf (Îal) Temporar (pe durata unei zile). 28-29 (Îal) (Plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. 30 sf (Îe; pop) A face ~le de muncă A lucra temporar, ca zilier. 31 sf (Gastronomie; îs) ~ și noapte Prăjitură cu cacao (în care alternează culoarea galbenă cu cea maro închis). 32 sf (Îla) De ~ Care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile (41). 33 sf (Îal) Din decursul unei zile (41). 34 sf (Îlav) Nici ~, nici noapte (sau nici ~ua, nici noaptea) Niciodată. 35 sf (Îal) Deloc. 36-37 sf (Îlav) ~ și noapte (sau nopți) ori (și) ~ua și noapte(a), ~, noapte (sau ~-noapte), ~le (și) nopți, toată ~ua (și) toată noaptea, noaptea și ~ua, nopți și ~le, (înv) din (de) ~ (și) până-n noapte (sau seară), din (de, în) ~ din (de, în, și în) noapte, (reg) (cu) ~, (cu) noapte (Aproape) continuu (1). 38 sf (Îlav)Toată ~ua (bună ziua) sau ~ua toată Mereu. 39 sf (Îe) A face ~ua (sau din ~) noapte și noaptea (sau din noapte) ~ A lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. 40 sf (Pex; îae) A duce o viață dezordonată. 41 sf (Reg) A lua ~ua de căpătâi A-și începe activitatea la o oră matinală. 42 av (Îf ziua sau zilele) În timpul zilei (43). 43 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Interval de timp care corespunde unei rotații a Pământului în jurul axei sale Si: (înv) ziuoptime. 44 sf (Asl) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. 45 sf (Adesea însoțit de un adjectiv numeral cardinal, numeral nehotărât sau de articolul nehotărât) Durată de 24 de ore luată ca unitate de timp sau timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate Si: (reg; hip) zilișoară, ziluță, ziulică (1), zioară (1), ziucă, ziuliță (1), ziuță, ziușoară (1). 46 sf (Pex) Durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. 47 sf (Pgn) Timp. 48 sf (Îla) De (sau înv, din) toate ~lele sau de toată ~ua Care are loc în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 49 sf (Pex) Care se întâmplă în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent (1), zilnic (3), zilial (2), zios (2). 50-51 sf (Îljv) De ~ cu ~ (Care are loc) în fiecare zi (43) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 52-53 sf (Pex; îal) (Care se face, se întâmplă) în mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent. 54 sf (Îlav) Din ~ în ~ La o dată apropiată (care se schimbă mereu). 55 sf (Pex; îal) La infinit. 56 sf (Îal) Pe măsură ce trece timpul. 57 sf (Îal) Încetul cu încetul (și continuu) Si: progresiv (1). 58 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ În fiecare zi (44) Si: cotidian, diurn, zilnic (1), (îvr) zilial (1), zios (1). 59 sf (Îal) În mod regulat Si: curent, obișnuit, permanent, zilnic (3), (îvr) zilial (2), zios (2). 60 sf (Îlav) ~ de (sau cu, înv, pe, din, dintru) ~ sau (reg) cu ~ de ~ Din ce în ce Si: treptat. 61 sf (Îlav) De la o ~ la alta Zilnic (2). 62 sf (Pex; îal) Repede. 63 sf (Pex; îal) Progresiv. 64 sf (Îlav) ~ (sau, înv, prin) toate ~lele sau (îrg) în toată ~ (sau ~ua), ori în toate ~lele Foarte des Si: mereu. 65 sf (Îlav) Într-o (bună) ~ (rar, ~uă) sau într-una din (ori, înv, de) ~le La un moment dat Si: odată². 66 sf (Îlav) Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) ~ Din ce în ce mai mult Si: progresiv. 67 sf (Îe) A trăi (sau a o duce) de pe o ~ pe alta A duce un trai nesigur, precar. 68 sf Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, sau de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval. 69-70 sf (Îs) Bună -ua sau (îrg ~ua bună) Formulă de salut la întâlnire sau la despărțire, în timpul zilei (43). 71 sf (Îe) A da (sau a dori, reg, a pofti etc.) cuiva bună ~ua (sau, îvp, ~ua bună) A saluta pe cineva. 72 sf A-și (ori, înv, a se) lua bună ~ua (sau ~ua bună) (de la cineva sau de la ceva) A-și lua rămas-bun. 73 sf (Fam; îae) A renunța (la ceva) definitiv. 74 sf (Fam; îae) A socoti (ceva) drept pierdut. 75 sf (Fam) A se lăsa loc de bună ~ua A păstra relații bune cu cineva. 76 sf (Îs) ~-întâi Prima zi a fiecărei luni sau a unui an. 77 (Pop; îlav) Cât toate ~lele de mare Foarte mare. 78 (Pop; îlav) Într-o (bună) ~ sau într-una din ~le Cândva. 79 (Pop; pe lângă adjective ca „limpede”, „clar”; îla) Ca lumina ~lei Foarte clar. 80 sf (Rel; art; îas) Sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, în prima zi (42) a lunii. 81 sf (Îe) În (sau la) ~lele lui În perioada de maximă eficiență. 82 sf (Șîs ~ aniversară, ~ua nașterii sau ~ de naștere) Aniversare a unui eveniment. 83 sf (Șîs ~ua numelui, ~ de nume) Onomastică. 84 sf Timp precis în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc Si: dată. 85-86 sf (Îljv) La ~ La termenul stabilit (fără întârziere). 87 sf (Îlav) La ~ Pus la punct cu ultimele noutăți. 88 sf (Îal) Zilnic (2). 89 sf (îla) La ~ Care trebuie să fie pregătit pentru ziua (16) respectivă. 90 sf (Pop; îe) A da ~ după ~ A amâna de la o zi la alta. 91 sf (Pop; îlav) La ~le mari La ocazii deosebite. 92 sf (Pop; pex; îal) Foarte rar. 93 sf Perioadă nedeterminată de timp. 94 sf (Lpl) Timp viitor apropiat de momentul prezent. 95 sf (Prc) Prezent². 96 sf (Îs) ~ua de mâine Viitorul (apropiat). 97 sf (Îs) ~ua de astăzi (sau de azi, înv, de acuma) ~lele noastre Prezentul². 98 sf (Îe) ~ua de ieri Trecutul. 99 sf (Pex) Perioadă modernă. 100 sf (Îlav) De ~le De mult timp. 101 sf (Îal) De puțină vreme. 102 sf (Mpl; cu determinări ca „vechimi”, „tinereți” etc.) Perioadă de timp situată în trecut. 103 sf (Lpl) Spațiu de timp cuprins între nașterea și moartea cuiva. 104 sf (Pex) Ansamblu al evenimentelor care au avut loc în existența unei persoane. 105 sf (Lpl) Existență (1). 106 sf (Lpl) Trai. 107 sf (Lpl) Viață. 108 sf (Reg; îs) ~ de apoi Momentul în care viii și morții vor fi chemați la judecata lui Dumnezeu. 109 sf (Îla) (Reg; îs) Fără ~le Mort. 110 sf (Îljv) Cu ~le Cu viață, sănătos. 111 sf (Îe) În (sau reg, de) ~lele mele (tale, sale etc.) În toată viața mea (ta, sa etc.). 112 sf (Pex; îae) Niciodată. 113 sf A i se isprăvi (cuiva) ~lele A muri¹. 114 sf (Îe) A-și urî ~lele sau a i se urî (cuiva) cu ~lele A se sătura de viață. 115 sf (Îe) A-și pune capăt ~lelor sau a-și curma ~lele A se sinucide. 116 sf (Îe) A (nu mai) avea ~le (multe) sau a avea ~le cu carul A (nu) mai avea mult de trăit. 117 sf (Pop; îla) Cu ~lele în mână La un pas de moarte. 118 sf (Pop; îal) Înfricoșat. 119 sf (Pop; îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 120 sf (Îe) A avea (sau, înv, a vedea) ~ bună ori ~le multe și bune, ~ albă (cu cineva) A avea trai tihnit, liniște (din partea cuiva). 121 sf (Îe) (A fi) vechi de (sau în) ~le (ori înaintat în ~le) (A fi) bătrân sau foarte bătrân. 122 sf (Îe) A fi învechit în ~le rele A fi înrăit. 123 (Îe) (A fi) veșnic de ~le (A fl) nemuritor. 124 sf (Îe) (A fi) mic de ~e (A fi) tânăr. 125 sf (Îae) (A fi) lipsit de valoare. 126 sf A (-și) număra ~lele A nu mai avea mult de trăit. 127 sf (Îae) A nu mai avea multă răbdare. 128 sf (Îae) A fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. 129 sf (Îe) A trăi cu ~le A trăi în mizerie. 130 sf (Îs) Omor de ~le Muncă grea. 131 sf (Pex) Viață mizerabilă. 132 sf (Bot; reg; îc) ~ua crucii Flori-de-toamnă (Aster salignus). 133 sf (Bot; reg; îc) ~ua cu noaptea Miază-noapte (Melampyrum bibihariense). corectat(ă)

sfeștanie sf [At: NECULCE, L. 146 / V: (înv) ~ten~, sve~, sveșten~, (reg) ~estatină, șâș~^[1], sviș~, așe~, feștane, fe~, șiș~ / Pl: ~ii / E: slv освѧштєниѥ] Slujbă religioasă care constă în rugăciuni și din stropirea cu agheasmă, care se efectuează la începerea unei activități, la darea în folosință a unei construcții etc. sau la cererea credincioșilor în diferite alte ocazii. corectat(ă)

zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. Ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

MĂTĂUZ s. n. (Regional) 1. Ghemotoc de cîrpe sau de cílți (legat de capătul unui băț) care servește la curățatul vetrei cuptorului (PĂCALĂ, M. R. 429, PAȘCA, GL., TOMESCU, GL., ALR II 4 000/130, 812, 833, 876, 886), la văruitul pereților (CHEST. II 382/297, ALR II/I h 291, ROM. 1960, nr. 2, 19), la prepararea unei cerneli primitive. Cerneala o făceam noi: făceam noi mătăuz de cîlț și dam pă fundu căldării șî udam cîrpa: ce să loa di pă căldare, storceam și făceam cerneală. VÎRCOL, V. 21. ♦ Bețigaș la capătul căruia se leagă o cîrpă, cílți etc. și care se folosește ca pensulă. Pentru puntare [la încondeiatul ouălor] se folosește. . . mătăzul, pâmătuful sau feleștiucul, un bețișor cu cîțiva cîlțișori, bumbac ori scamă de in la un capăt. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 190. Scaunele de astăzi. . . sînt vâpsite, ca și lăzile moderne, numai cu mătăuzul de umbrit, dîndu-li-se coloarea lemnului de nuc sau de stejar. PĂCALĂ, M. R. 484. Cf. CIAUȘANU, GL. 2. Unealtă făcută din crengi de brad, cu care se amestecă laptele sau zerul pus la fiert. Ca să nu se prindă pe fundul căldării, se mestecă într-una cu „mestecăul urdei”, un mătăuz din crengi tinere de brad curățite de coaje și legate la vîrful unui băț. DRAGOMIR, O. M. 15, cf. CHEST. V 140/17. 3. (Bis.) Mănunchi de busuioc, cu care preotul stropește cu agheasmă ; pămătuf, sfeștoc. Cf. LB, POLIZU, PONBRIANT, D., LM, DDRF. Ia un fir de busuioc din mătăuzul cu care botează în acea zi. ȘEZ. VI, 62, cf. ALEXI, W. Din mătăuzul popii să-și rupă un fir. GOROVEI, CR. 341. Ajungînd la mire și descălecînd toți, află în mijlocul ocolului pe o masă o găleată cu apă înflorată frumos și un mătăuz. DENSUSIANU, Ț. H. 242. Scoase o mescioară pătrată, o duse la gura băii, puse pe ea un vas cu apă, o cruce de lemn și-un mătăuz de busuioc. AGÎRBICEANU, A. 435, cf. ALRM II/I h 246. 4. Faclă făcută din coajă de copac sau din paie, care se aprinde de lăsata secului. Cf. ALR II 4 840/130, LEXIC REG. 82. 5. Momîie (în semănături) (Cîlnic-Sebeș). A II 12. 6. (Prin nord-estul Olt.) Femeie prost îmbrăcată. CIAUȘANU, V. 178. – Pl.: mâtâuze. - Și: (regional) mătăúnz (GL. V. J.), mătăhúz (ATILA, P. 108), mătăz, mataúnz (ALR II/I h 291) s. n. ; mătăúză (ALR II 4 000/130,833), mătăónză (GL. V. J.) @s. f. – Etimologia necunoscută.

bea vb. II. 1 tr. A înghiți, a consuma un lichid. ◊ expr. A bea paharul pînă la fund = a îndura o supărare, un necaz pînă la capăt. A bea tot amarul v. amar. A nu avea (nici) după ce bea apă v. apă. A bea apă clocotită și a mînca foc v. clocotit. Doar n-am băut cucută (ca să...) v. cucută. Doar n-am băut gaz v. gaz. A bea dintr-o înghițitură v. înghițitură. A bea dintr-un pahar (cu cineva) v. pahar. A bea paharul morții (ori de moarte) v. pahar. Vrei, nu vrei, bea Grigore agheasmă v. vrea. ♦ A sorbi, a suge. ◊ poet. Văd fluturi albaștri ușori Roind și bînd miere din flori (EMIN.). 2 intr. A consuma băuturi alcoolice. ◊ expr. (fam.) A bea în cinstea (sau pentru succesul) cuiva = a sărbători pe cineva. A bea la botul calului v. bot. A-și bea (și) mințile v. minte. A se pune pe mîncat și pe băut v. mînca. A bea (cîte) un păhărel v. păhărel. A bea în (ori pentru, reg., de) sănătatea (cuiva) v. sănătate. A bea ca în tîrg v. tîrg. A bea de-i (sau pînă-i) trosnesc (sau să-i trosnească) urechile (sau fălcile) v. trosni. A ține (pe cineva) pe mîncat și pe băut v. mînca. Bea de usucă v. usca. ♦ (tr.) A sărbători (printr-o petrecere, printr-un chef) pe cineva; a consuma băuturi în cinstea și pe cheltuiala altuia. 3 intr. A cădea în patima beției. A început să bea. 4 tr. A cheltui, a risipi bani, avere etc. pe băutură. ◊ expr. A-și bea și cămașa v. cămașă. 5 tr. expr. (pop.) A bea tutun (sau o țigară) = a fuma. A bea ciubuc v. ciubuc. Cît ai bea o țigară ori în cîtă vreme ai bea o țigară v. țigară. • prez.ind. beau. /lat. bĭbĕre.

botez s.n. I (bis.) 1 Taină a religiei creștine (prima dintre cele șapte) prin care o persoană este primită in rîndurile credincioșilor. 2 Ritual prin care se săvîrșește prima taină creștină, iertîndu-i-se celui botezat păcatul originar, care constă în scufundarea de trei ori a noului născut în apă sfințită (în cultul ortodox) sau în stropirea corpului cu apă sfințită (în cultul catolic), atribuindu-se, în același timp, un prenume. La botezul copilului să fie adunați cu toții în dragoste familială (SLAV.). Nume de botez v. nume. ♦ Ext. Petrecere sau masă organizată cu prilejul botezului; cumetrie. 3 Apă sfințită utilizată la botez sau la Bobotează; agheasmă. 4 Stropire cu agheasmă a credincioșilor și a caselor lor de către preot, cu prilejul unor slujbe sau al unor sărbători bisericești. Cîtă vreme umbla popa cu botezul prin partea aceea de sat (AGÂR.) ♦ (fam.) Udare cu apă (în joacă)... Erau întîmpinați cu vedre de apă din care erau botezați (AGÂR). II Fig. 1 Expr. (milit.) Botezul focului = prima participare activă la luptă în timpul unui război. 2 (mar.) Ceremonial de lansare a unei nave noi pe apă. • pl. -uri. /de la boteza, prin derivare regresivă.

boteza vb. I. 1 tr. A supune botezului; a creștina. L-a pus de i-a botezat un copil (CAR). 2 refl. A se creștina prin primirea botezului. 3 tr. (compl. indică persoane) A-i da un prenume; a numi. Nașul l-a botezat pe băiat Ion. ♦ (pop.; deprec.) A pune cuiva sau la ceva un nume (de batjocură); a porecli. Bine l-a botezat cine l-a botezat Tițircă Inimă Rea (CAR.). 4 tr. (compl. indică credincioși, copii, gospodării, case etc.) A stropi cu agheasmă de ajunul Crăciunului sau al Bobotezei. ♦ (fam.) A uda, a stropi. Ploaia i-a botezat. 5 tr. Fig. (fam.; compl. indică lichide, băuturi alcoolice etc.) A dilua cu apă; a falsifica. • prez.ind. botez. /cf. gr. βαπτίζω, lat. baptĭzo > lat. pop. battĭzare.

botezare s.f. 1 Supunere la actul de creștinare. 2 Stropire cu agheasmă. 3 Numire. 4 Poreclire. • pl. -ări. /v. boteza.

busuioc, -oacă subst., adj. I 1 s.m. (bot.) Plantă erbacee de grădină, din familia labiatelor, cu tulpina păroasă, cu florile mici, albe sau roz, cu miros plăcut, întrebuințată în gastronomie, pentru a parfuma hainele, lenjeria, în medicina populară, pentru împodobirea icoanelor sau, în mănunchi, pentru stropirea de către preot cu agheasmă (Ocimum basilicum). O policioară încărcată cu busuioc uscat și flori (EMIN.). ◊ Expr. A drege busuiocul = a) a încerca să repare o gafa, să împace pe cineva pentru o faptă sau o vorbă nepotrivită; b) a repara o nedreptate, o greșeală. I-a spus o minciună ca să dreagă busuiocul. ◊ Compuse: busuioc-roșu = plantă erbacee ornamentală, cu florile mici, roșii, dispuse în spice (Amaranthus caudatus); busuioc-sălbatic = plantă erbacee, cu tulpina păroasă și cu florile violete (Prunella vulgaris). ◊ Fig. Fata ei, busuioc depus la icoane (CR.). 2 s.n. (reg.) Dans popular românesc asemănător horei, cu ritm binar și mișcare moderată, care se joacă la nuntă, cînd se scoală nuntașii de la masă. ♦ Melodie după care se execută acest dans. II 1 adj. (despre fructe) Cu aromă de busuioc; busuiocesc. ◊ Pere busuioace (și subst. f) = soi local de pere răspîndit mai mult în Moldova, cu fructele ovale, galbene-verzui, roșii-aprins pe partea însorită. 2 s.f. Varietate de viță-de-vie. ♦ Vin produs din strugurii acestui soi de viță-de-vie. • pl. -ci, -oace, n.-uri. și (reg.) busiioc, busioc, bosuioc, bosioc s.n. /<bg. босилек, srb. bosiok; cf. magh. bosziók, busziók.

agheasmă s. f., g.-d. art. aghesmei

MOCNÍ vb. IV. 1. I n t r a n z. (Despre foc) A arde înăbușit, fără flacără; a arde sub cenușă ; a fi pe punctul de a se stinge; (regional) a mocăi (4). Cf. DDRE, TDRG. Numa jarul mai mocnește Sub spuza ce se răcește. DEȘLIU, M. 61. Focul mocnea, nu se aprindea, fumega și ea se apleca tot mai tare, lipindu-se aproape cu pieptul de pămînt și sufla învinețindu-se. V. ROM. iunie 1960, 36. Focul parcă se potolise, căci rămase numai spuza. El însă nu era stîns, ci numai mocnea sub cenușă. ȘEZ. V, 49, Focu mognește, șade mort, nu arde. ALR II/I h 282/228. [Focul] mocăne, nu arde. ib. 282/362. ◊ (În contexte figurate) Focul care mocnea de mult în Simion, îl făcu să izbucnească. V. ROM. mai 1953, 118. Timp de 17 luni, războiul civil a mocnit mereu sub cenușă. CONTEMP. 1949, nr. 164, 12/3. În privirile lui Andrei mocnea ceva ciudat, o flăcăruie primejdioasă. T. POPOVICI, S. 408. ◊ F i g. Slăbise mai tare, tușea și mocnea ca un tăciune gata să se stingă. REBREANU, I. 334. 2. I n t r a n z. A fierbe încet, înăbușit, pe îndelete. Aduc. . . mai multe rămurele de lemnul-domnului, îl pun într-o căldare mare, aduc apa și turnînd-o într-o oală o pun la foc ca să mocnească. MARIAN, Î. 41, cf. GOROVEI, CR. 449, CANDREA, F. 229. 3. I n t r a n z. (Regional) A se macera. Cine voiește ca bețivii să nu mai beie holercă sau rachiu, adună cîte nouă floricele de alun de la nouă tufe, și după ce le adună, le pune în agheasmă , ca să mocnească (a. 1881). ap. HEM 945. O seamă de români însă iau rădăcină de stirigoaie, o pisează bine cu muchia toporului, o amestecă cu slatină sau cu sare asemenea pisată, o pun într-o oală, și dimpreună cu aceasta o așază la un loc cald, bunăoară pe horn, unde o lasă apoi cam la 24 ore ca să mocnească. MARIAN, INS. : 482, cf. GOROVEI, CR. 449. Mieii, umplîndu-se de chercheliți (căpușe sau păduchi), trebuie Spălați cu apa în care a mocnit sțerigoaie. JUN. LIT. XII, 48, cf. 32. ♦ A sta închis, înfundat, fără aer. După trei zile, varul se lasă din foc, se astupă gîrliciul cu lut și tot astfel se urmează și cu găurile de la groapă, lăsîndu-se astfel varul să mohnească o zi. După aceasta se dezvălește pentru a se răci și a se desface. PAMFILE-LUPESCU, CROM. 227. 4. R e f l. (Regional, despre alimente) A prinde miros; a se strica, a se altera. Ți-am spus șă scoți carnea afară, la răcoare, că vezi, aici e cald și se mohnește ! BUGNARIU, N. 52/425. ◊ T r a n z. F i g. A-și trece vremea fără folos; a lîncezi, a zăcea, a vegeta. Brustur și Cociurlă? . . . Elei, frate ! . . . cum o să-mi dau fetele după niște boierinași de țeară?. . . Ea, Brusturoaie . . . ea, Cociurloaie . . . mai bine decît or mocni ș-or îmbătrâni în casa părintească. ALECSANDRI, Ț. 420. Destul am mocnit la țeară . . . Ian să mai fantacsesc și eu pin tîrg, ca altele . . . doar îs isprăvniceasă. id. ib. 484. Din toate părțile mă dogorește a umed și a frig. Mocnesc în halat. CARAGIALE, O. VII, 129. Era un frig de cele care te pătrund, la os și te fac să mocnești, în casă, lîngă vatră. ap. TDRG. Oamenii mocnesc în șanțuri, cu spatele rezemat în pămînt și cu genunchii la gură. C. PETRESCU, Î. II, 14. 6. I n t r a n z. F i g. A sta în așteptare, ascuns, gata să izbucnească; a sta tăcut și posomorît; a nutri sentimente de ură, de revoltă etc.; a fierbe. Pînă a nu luci la soare, naționalitățile mocnesc veacuri, și odată resar cu toate armele lor. RUSSO, S. .77. Țiganul cînd i-e foame cîntă; boierul se primblă cu mîinile dinapoi, iar țăranul nostru își arde luleaua și mocnește înțr-însul. CREANGĂ, A. 54. BordeIele rari, lăsate mai în pămînt, tăcute în bătățurá lor acoperită de dudâu, aveau, un aer de bâtrîneță chinuită, parcă mocneau veacuri de suferinți sub strășinele de moloz și de hlujeni putreziți. VLAHUȚĂ, N. 122. Atunci au izbucnit, și la el și la mine, toate cîte mocneau în noi șj nu ni le spuneam. id. ap. CADE. Mama ținea tăcea, cătînd țintă-n ochii lui și mocnea. CONTEMPORANUL, V₂, 143. Ștâpîna noastră e ciudată ! . . . De loc nu se disbrobodește, N-arată fața nimărui, Ea stă de-o parte și mocnește, Oricît o rogi, oricît îi spui ! I. NEGRUZZI, S. IV, 533. Unii vorbeau, dar de alte nevoi; însă cei mai mulți mohneau în gînd, cu ochii în pămînt. N. REV. R. II, nr. 20, 122 (supl.). La treaba asta trebuie răbdare. Mulți ani un duh mocnește în tăcere; Cu vremea prinde leacul fin putere. GORUN, F. l03. A mocnit de necaz departe de tabăr-Ahile. MURNU, I .45. Cei șapte de la Amara însă, ștrînși într-un colț, mocneau și numai arar își aruncau cîte-o vorbă. REBREANU, R. I, 273. Și iar. . . aceeași oră de dimineață. . . Pe toate mocnind același secret. BACOVIA, O. 103. În văzduh mocnea răsuflarea caldă a pămîntului reavăn și mireasmă de frunză tînără. CAMIL PETRESCU, O. I, 111. Pe undeva, în fundul sufletului sărăcit al acestui înrăit bătrîn funcționar mocneșc accente de revoltă, dar care ies la suprafață doar atunci cînd alcoolul suplinește lipsa de curaj. CONTEMP. 1951, nr. 224, 2/6. Filică rîdea sfidător. . . cu o poftă din care nu-i vedeai decît dușmănia ce mocnea în el. MIHALE, O. 162. Cine știe cîte mai mocnesc aici, se gîndi el. E mai bine să nu zgîndăr lucrurile. V. ROM. ianuarie 1954, 99. Mă tem însă ca pînă atunci Badea să nu-și piardă răbdarea. Mocnește furia în el ca într-un om turbat. ib. august 1954, 147. – Prez. ind.: mocnesc. – Și: (regional) mocăni (prez. ind. mócăn), mogní, mohní vb. IV. – Din v. sl. мокиѧти „a uda, a muia”.

MOLICHÍTĂ s.f. (Regional) Agheasmă (Beclean-Făgăraș). CHEST. V 167/9. – Etimologia necunoscută.

MOLIDVÁT, -Ă adj. (Regional) Dezlegat de păcate, purificat (prin citire de molitve, stropire cu agheasmă sau ungere cu mir¹) (Bîrsana-Sighetul Marmației). CHEST. V/8. Șede o fată molidvată Pă stîncă de piatră, ib. – Pl.: molidvați, -te. – Cf. m o l i t v ă.

MOLÍTVĂ s. f. 1. (În ritualul bisericii creștine ortodoxe; de obicei în legătură cu verbele „a citi”, „a zice” sau „a face” și urmat de determinări introduse prin prep. „de” sau în genitiv) Rugăciune; s p e c. rugăciune de iertare a păcatelor citită de preot în împrejurări speciale (la bolnavi, la înmormîntări, botezuri, nunți etc.). Zicînd: ocenaș și alte molitve. CORESI, ap. GCR I, 25/15. Molitve cîndu te scoli den somn dimineața. PARACLIS (1639), 249. I-au cetit molitfa de domnie. URECHE, LET. I, 179/16. M[o]l[i]tva raselor. PRAV. MOLD. 81^v/8. Obrazul cel călugărit. . . să aibă asupra sa hirotonie sau molitve de preoție. PRAV. 152, cf. 299. l-au cetit deasupra capului moliftele de domnie. IST. Ț. R. 4. Dup-acee au incălicat cu álaiu ș-au purces la Sfetei Neculaiu, de i-au cetit molitfeli de domnie. NECULCE, L. 115. Arhiereul. . . au citit rugăciunile și molitvele ceale de la ieșirea sufletului (a. 1757). GCR II, 54/23. Molitfa colivii. . . se cetește de mitropolitul. GHEORGACHI, LET. III, 299/32. Molitfe a sfintei liturghii (a. 1764). URICARIUL, I, 311. Se cetiră molifte lungi, ca la noi, răsâritenii. CODRU-DRĂGUȘANU, C. 102. Să-ți faci pomană cu dînsul, vro molitfă sâ-i citești. PANN, P. V. i, 65/7. Bătrînii. . . își făceau cruce, boscorodind molitfe. NEGRUZZI, S. I, 227. Popa vine. . . Numai cîteva molitfe peste cap îți mai cetește Și de boală și durere chiar pe loc te lecuiește. CONTEMPORANUL, I, 690. Kir Behehe Berbecilă, care era și țîrcovnicul palatului, citi lui Rănică o molitvă. ODOBESCU, S. III, 240. Preotul citește anumite rugăciuni (molifte) . . . cu ajutorul cărora bolnavul se lecuiește. CANDREA, F. 273. I-a cetit molitfa de dezlegare. GALACTION, O. 184, cf. 196, 203. Ăștia au venit să . . . citească molifta morților. CAMIL PETRESCU, O. II, 579. Sîmbătă. . . mirele și mireasa. . . seduc la biserică de le fac molifta. SEVASTOS, N. 340. Cîn naște un copil de la o muiere, să duce moașa și-i face molivdă la popa. GRAIUL, I, 9. cf. ALR I 596/12, 51, 186, 820, 837. Aducem pă popa să-i facă moliftă. ALR II 3396/791, cf. ALR II/I MN 7,6852/47, ib. MN 103, 2 773/2, 7, 91. ◊ (Glumeț) Iată molitfele mele, adaose, scoțînd din buzunar cărțile [de joc]. NEGRUZZI, S. I, 85. ◊ E x p r. A ieși la molitvă = (despre lăuze) a se duce la biserică pentru a i se citi rugăciunea rituală, la 40 de zile după naștere. Femeia. . . cînd naște. . . „iese la moliftă” peste 40 de zile. MARIAN, NA. 25. După 6 săptămîni. . . iese femeia leuză cu copilul la molitfă. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 4. ♦ Oficierea unei molitve (1). Părinte. . . eu aș lăsa ceva de o moliftă. SADOVEANU, O. IX, 42. ♦ (Regional) Sfeștanie. ALRM II/I h 248/2, 791. ♦ F i g. (Rar) Dojană, mustrare, morală. E în zadar, mamă! Toate aceste molifte nu folosesc nimică. ap. TDRG. 2. (Ban., Olt.) Agheasmă. I-a adus molifta, adecă apa sfințită de la preotul. MARIAN, NA. 139, cf. 84. Pune o țîră molidvă (aghiazmă) în var și piatră vînătă. ALRT II 47. Cînd îmblă popa la sfîntul Ion, ŝer fęĉili molidvă.. . să-ș facă dă dragoste. ARH. FOLK. III, 42, cf. CHEST. II 458/8, ALR I 585/12, 18, 28, 30, 40, 77, 840, 885, ALR II 3 396/886, ALR II/I MN 72, 2 652/76. 3. (Învechit; de obicei articulat și urmat de un adj. pos.) Termen de reverență folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un membru al clerului. V. s f i n ț i e. Vînd lui popa Ion . . . cum și hiilor moliftei sale. . . un loc de casă (a. 1710). URICARIUL, XXIII, 379. Molitva sa Isaiea monah (a. 1743). ib. XXI. 414, cf. X, 270. Să vii molifta ta îndată, ca să binecuvîntezi praporul. SADOVEANU, O. XIII, 823. – Pl.: molitve. – Și: molitfă, moliftă, (regional) molidvă, molivdă, molízvă (ALR I 596/170) s. f. – Din slavonul молитв.

MUJDEI subst. 1. S. n. Preparat comestibil din usturoi pisat amestecat cu apă (sau supă, oțet, borș) și sare; (regional) mujdeală, mujdar (1). Cf. BUDAI-DELEANU, LEX., LB. Cîți însă postesc mîncînd numai mămăligă cu ceapă sau oțet, sau mujdeu, adecă oțet în care s-a pisat usturoi ! I. IONESCU, M. 203. Las-o c-a mînca și mămăligă cu mujdei. CONTEMPORANUL, IV, 393, cf. VII₂, 7. Iaca niște bulughine cu mujdei și cu mămăligă. CREANGĂ, P. 153. Condimentele cu care se mănîncă peștele, și anume: mujdei de usturoi, făcut cu borș sau oțet. ANTIPA, P. 760, cf. PAMFILE, I. C. 54. Câutînd loc. . . spre a muia și eu o urechiușă în mojdeiul prea sărat din fundul scăfiții. HOGAȘ, M. N. 69, cf. 194. Puii fripți, trecuți prin mujdei de usturoi, fură devorați cu entuziasm. CAMIL PETRESCU, N. 70, cf. BĂCESCU, P. 80. Frige, măi nevastă, bine crapu și pisează o scăfiță de mujdei. SADOVEANU, O. VI, 641, cf. IX, 409. Întingeți cu bulzi de mămăligă în mujdei și duceți la gură. STANCU, 195, cf. CAMILAR, C. 97. Căută printre străchini și începu să piseze niște usturoi, să facă mujdei pentru friptură. PREDA, D, 223, cf. 170, II X 436, XIV 437. Usturoiul se pisează, se face mujdei. ȘEZ. I, 254, cf. CHEST. V 153/94, VIII 7/1, ALR II 4 117/53, 105, 310, 520, 605. ◊ E x p r. (Rar) A avea mujdei la inimă = a fi plin de mînie, furios. Nițu Șerpe, călare pe-un căluț alb, venea în galop . . . și cînd se arăta el așa în galop, însemna că are mujdei la inimă. CAMILAR, N. I, 313. ♦ Usturoi pisat (amestecat cu apă) folosit în medicina populară. În Moldova, babele trag pe bolnav cu mujdei. GRIGORIU-RIGO, M. P. I, 7. Leac . . . nu-i altul decît: agheasmă de la trei biserici și cu dînsa să se facă mujdei. PAMFILE, DUȘM. 164. Doftoria cea mai răspîndită [contra holerei] este usturoiul, cu care, făcut mujdei. . ., să unge peste tot corpul. ȘEZ. I, 182. De ciumurluială scapi prin frecături cu mujdei și oțet. ib. II, 131. 2. Subst. (Regional; în forma mojdai) Ciorbă acrită cu borș (Voiniceni-Tirgu Mureș). ALR II 4 086/235. – Pl.: (1, rar) mujdeie (PONTBRIANT, D.) și mujdeiuri (id. ib.). – Și: (regional) mujdeu, mujdai (ALR II 4 117/102, 346), mojdei, mojdai s. n. – Must + de + ai „usturoi”.

răorá, (roura), v.i. A stropi cu apă sau agheasmă (în cadrul unei ceremonii) tarlaua care urmează să fie arată și semănată: „Să merem tot răorând / Și din gură cuvântând, / Să dăm roadă grânelor...” (Bilțiu, 1990: 7). – Lat. roro, rorare „a cădea rouă; a uda; a bura” (Scriban, MDA).

AGHEASMĂ Vrei, nu vrei (sau de voie, de nevoie), bea, Grigore, agheasmă = Se spune celui care e constrâns să facă ceva: Ei, dar din păcate lucrul nu se mai putea întoarce. Vorba ceea: Vrei, nu vrei, bea Grigori agheasmă! (NICOLAE GANE) Știi că și eu am fost totdeauna pentru neutralitate și împotriva aventurilor războinice, dar de acum înainte n-avem încotro; vrei nu vrei, bea, Grigore, agheasmă. (C. DOBROGEANU-GHEREA) De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de formă și numai cu vorba. (N. STEINHARDT)

mătăuz s.n. 1 (bis.) pămătuf, sfeștoc, <reg.> smoc, struț. Preotul stropește agheasma cu mătăuzul. 2 (reg.) v. Momâie. Sperietoare.