BOU, boi, s. m. 1. Taur castrat, cu talia mai mare decât a vacii, folosit ca animal de tracțiune și mai ales pentru carne (Bos taurus). ◊ Bou sur = bour. ◊ Expr. A nu-i fi (cuiva) toți boii acasă = a fi rău dispus. S-a dus bou și s-a întors vacă, se spune despre cineva care n-a reușit să învețe nimic, care nu s-a lămurit. A scoate (pe cineva) din boii lui = a enerva (pe cineva). ♦ Epitet injurios la adresa unui bărbat. 2. Compuse: bou-de-mare = pește marin mic, de culoare cafenie sau cenușie-închis, cu capul gros și lătăreț și cu ochii așezați în partea superioară a capului (Uranoscopus scaber); bou-de-baltă = a) nume dat la două specii de broască, una având pe pântece pete roșii (Bombinator igneus), iar cealaltă pete galbene (Bombinator pachypus); buhai-de-baltă; b) pasăre de baltă cu ciocul lung și ascuțit, galbenă-verzuie pe spate, cu capul negru și cu gâtul alb; buhai-de-baltă (Botaurus stellaris); c) (și în forma bou-de-apă) gândac mare de apă de culoare neagră, cu picioarele acoperite de peri deși și lungi și adaptate la înot (Hydrophilus piceus); bou-de-noapte = bufniță; boul-lui-Dumnezeu sau boul-Domnului = a) rădașcă; b) (și în forma boul-popii) buburuză. – Lat. bovus (= bos, bovis).

BOUR, bouri, s. m. 1. Taur sălbatic, care trăia odinioară și în țara noastră, socotit strămoșul direct al vitelor mari cornute; bou sur (Bos primigenius). 2. Vechea stemă a Moldovei, închipuind un cap de bour (1). 3. (Înv.) Fier (înroșit) cu care se însemnau răufăcătorii, vitele, pietrele de hotar etc. – Lat. bubalus.

BRUMĂRIȚĂ, brumărițe, s. f. Numele a două specii de păsări, una de mărimea mierlei, cu gușa albă cu pete brune (Prunella collaris), cealaltă mai mici, cu gușa sură (Prunella modularis). – Brumă + suf. -ăriță.

CENUȘIU, -IE, cenușii, s. n., adj. 1. S. n. Culoare obținută prin suprapunerea în diferite proporții a culorilor alb și negru; sur, gri. 2. Adj. De culoarea cenușii; gri, bozafer. 3. Adj. Fig. Șters, lipsit de expresivitate. – Cenușă + suf. -iu.

GRANGUR, granguri, s. m. 1. Pasăre cântătoare migratoare, cu penele galbene-aurii pe corp și negre pe aripi și pe coadă (la bărbătuș) ori de culoare verzuie pe corp, cu pântecele alb și aripile sure (la femelă) (Oriolus oriolus). 2. (Peior.) Persoană care ocupă o poziție socială sau politică înaltă (în rândurile clasei dominante); ștab. [Var.: (pop.) gangur, grangor, grangure s. m.] – Lat. galgulus (=galbulus).

GRIZONANT, -Ă, grizonanți, -te, adj. (Despre păr) Care începe să încărunțească; cărunt, sur, gri. – Din fr. grisonnant.

GURĂ, guri, s. f. I. 1. Cavitate din partea anterioară (și inferioară) a capului oamenilor și animalelor, prin care alimentele sunt introduse în organism; p. restr. buzele și deschizătura dintre ele; buze. ◊ Loc. adv. Gură-n gură = foarte aproape unul de celălalt. ◊ Expr. A(-i) da (cuiva) o gură = a săruta (pe cineva). Cu sufletul la gură = a) abia mai putând respira (de emoție sau de oboseală); b) foarte bolnav, aproape de moarte. A uita de la mână până la gură = a uita repede, a fi uituc. Parcă se bat lupii la gura lui, se spune despre cineva care mănâncă lacom sau vorbește repede. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea. A scoate (sau a scăpa ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o mare primejdie. A țipa (sau a striga etc.) ca din (sau ca în) gură de șarpe = a țipa din răsputeri, deznădăjduit. A se zvârcoli ca în gură de șarpe = a se zbate cu desperare. A avea gura moale (sau tare) sau a fi moale (sau tare) în (sau de) gură = (despre cai) a se supune ușor (sau greu) la mișcările ce i se fac cu frâul. ◊ Compuse: gură-cască (sau -căscată) = persoană care-și pierde vremea în zadar sau care dovedește neglijență, dezinteres condamnabil; persoană care stă absentă, care nu înțelege ce i se spune; gură-de-lup = a) defect congenital de conformație a feței omului, constând dintr-o despicătură la buza și la gingia superioară și în cerul-gurii, și în comunicarea cavității bucale cu fosele nazale; b) ochi dublu al unei parâme; c) unealtă cu care se îndoaie tabla groasă; gura-leului = plantă erbacee ornamentală cu flori de diverse culori, asemănătoare cu o gură (I 1) (Antirrhinum majus); gura-lupului = plantă erbacee cu flori vinete-violete, având o margine albă sau gălbuie (Scutellaria altissima). ♦ Sărutare, sărut. 2. Gura (I 1) considerată ca organ cu care cineva se hrănește. ◊ Expr. A pune (sau a lua, a băga) ceva în gură = a mânca (puțin). A i se face gura pungă = a avea o senzație de astringență din cauza unor alimente acre introduse în gură. A da (cuiva) mură-n gură = a-i da (cuiva) ceva de-a gata, fără să facă cel mai mic efort. De-ale gurii = (lucruri de) mâncare. ♦ Îmbucătură, sorbitură, înghițitură. ◊ Expr. Nici o gură de apă = nimic. ♦ Membru de familie care trebuie hrănit. 3. Gura (I 1) considerată ca organ al vorbirii; cloanță. ◊ Expr. A tăcea din gură = a nu (mai) vorbi nimic. A închide (sau a astupa) cuiva gura = a face pe cineva să nu mai vorbească, a pune pe cineva în situația de a nu mai putea spune nimic. A lua cuiva vorba din gură = a) a spune tocmai ceea ce voia să zică altul în clipa respectivă; b) a întrerupe pe cineva când vorbește. A i se muia (cuiva) gura = a nu mai avea curajul să vorbească; a schimba, a atenua tonul și conținutul celor spuse. A-l lua (pe cineva) gura pe dinainte sau a-l scăpa gura = a destăinui ceva fără voie, a spune ceva ce n-ar fi trebuit să spună. A avea gura (sau a fi gură) spartă = a nu putea ține un secret, a dezvălui orice secret. A fi slobod la gură = a vorbi mult și fără sfială, depășind uneori limitele bunei-cuviințe. A fi cu gura mare = a fi certăreț. A avea o gură cât o șură = a vorbi mult și tare. A-și păzi (sau ține etc.) gura = a-și impune tăcere; a fi prudent în tot ce vorbește. A(-i tot) da din gură (sau cu gura) sau a-i umbla (ori a-i merge, a-i toca etc.) gura (ca o meliță, ca o moară stricată sau hodorogită sau ca o pupăză) = a vorbi repede și fără întrerupere; a flecări. A fi bun de gură = (adesea peior.) a vorbi mult și cu ușurință, a se pricepe să-și pledeze cauza, să convingă. A fi rău de gură (sau gură rea) = a) a bârfi, a fi intrigant; b) a prevesti (cuiva) ceva rău, nefavorabil. A (nu) se uita în (sau la) gura cuiva = a (nu) ține seamă de ceea ce spune cineva, a (nu) crede pe cineva. A vorbi (sau a zice, a spune etc.) cu jumătate de gură (sau cu gura jumătate) = a vorbi (sau a zice etc.) nehotărât, fără convingere. E numai gura de el, se spune despre cineva care promite, dar nu se ține de cuvânt, sau care se laudă cu multe, dar nu face nimic. A-i umbla (cuiva) vorba prin gură = a nu găsi cuvântul potrivit pentru a exprima ceva (dar a fi pe punctul de a-l găsi). A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură = (despre vorbe, cântece etc.) a (se) transmite de la om la om, din generație în generație. ◊ Compus: gură-spartă = om flecar, limbut, care nu poate ține un secret. ♦ Ceea ce spune cineva; vorbă, spusă, mărturisire. ◊ Expr. Gura lumii = vorbe, bârfeli, scorneli. Gura satului (sau a mahalalei) = (persoană care născocește) vorbe, bârfeli, intrigi. A intra în gura lumii (sau a satului, a mahalalei) = a ajunge să fie vorbit de rău. A te lua după gura cuiva = a acționa (în mod greșit) după sfatul cuiva. A se pune (sau a sta) cu gura pe cineva = a insista mult pe lângă cineva pentru a-l convinge să facă un lucru; a cicăli pe cineva. ♦ Glas, grai. ◊ Expr. Nu i se aude gura, se zice despre un om tăcut, liniștit, potolit. Cât îl ține (sau îl ia) gura sau în gura mare = foarte tare, din răsputeri. A nu avea gură (să răspunzi sau să spui ceva) = a nu avea putința sau curajul (de a mai răspunde sau de a mai spune ceva). ♦ Gălăgie, țipăt, ceartă. ◊ Loc. vb. A sta (sau a sări, a începe) cu gura pe (sau la) cineva = a certa pe cineva, a se răsti la cineva. ◊ Expr. A da gură la câini = a striga la câini să nu mai latre. ♦ (Personificat) Cel care vorbește; vorbitor. ◊ Expr. Gurile rele = bârfitorii. 4. Gura (I 1) considerată ca organ al cântării. II. Deschizătură a unui obiect, a unei încăperi etc., prin care intră, se introduce, se varsă, iese etc. ceva, prin care se stabilește o comunicație etc. Gura vasului. Gura cămășii. Gură de canal. Gura fluviului. ◊ Gură de ham = ham primitiv, format numai din cureaua de pe piept și din cea care se petrece pe după gâtul calului. Gură de apă = instalație care servește pentru a lua apă dintr-o rețea de distribuție. Gură de incendiu = gură de apă la care se montează un furtun pentru luarea apei sub presiune în caz de incendiu. Gură de foc = nume generic pentru armele de foc (grele). Gură artificială = aparat compus, în general, dintr-un difuzor montat într-o incintă acustică, de formă și dimensiuni astfel alese, încât caracteristicile acustice să fie asemănătoare cu acelea ale gurii umane. ◊ Expr. A lega gura pânzei = a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. A prins pânza gură = s-a făcut începutul. A se afla (sau a trimite pe cineva) în gura tunului = a fi expus (sau a expune pe cineva) la un mare pericol. – Lat. gula „gâtlej, gât”.

HULUB, hulubi, s. m., adj. m. 1. S. m. (Ornit.; reg.) Porumbel. ◊ Hulub de stepă = pasăre din ordinul columbiformelor, de mărimea unui porumbel, de culoare galbenă-brună, cu pete sure pe spate (Syrrhaptes paradoxus). 2. Adj. (Despre animale) Cu părul sau cu penele cenușii, asemănătoare cu ale porumbelului sălbatic. – Din ucr. holub.

SERAI, seraiuri, s. n. 1. Palat al sultanului sau al marilor demnitari turci; p. restr. apartament destinat cadânelor într-un palat turcesc. ♦ P. gener. Palat. 2. (Reg.) Șură, șopron. ♦ Cămară, hambar. [Var.: sarai s. n.] – Din tc. saray, seray.

VÂNĂT, -Ă, vineți, -te, adj., s. n., s. f. I. Adj. 1. De culoare albastru-închis (cu reflexe violete). ♦ Întunecat, plumburiu (din cauza ceții, a depărtării etc.). 2. (Despre ființe sau părți ale corpului lor) Învinețit; palid, livid. 3. (Despre penele unor păsări sau despre părul unor animale) Cenușiu bătând în albastru; sur. II. S. n. Culoare vânătă (I 1). III. S. f. (Bot.) Pătlăgea vânătă, v. pătlăgea. – Lat. venetus.

MĂGAR, măgari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decât acesta, cu părul de obicei sur, capul mare și urechile lungi, întrebuințat ca animal de povară și de tracțiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici măgar = a nu avea o situație precisă, a nu aparține unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, încăpățânat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

MĂTĂSAR, -Ă, mătăsari, -e, s. m., adj. 1. S. m. (Înv.) Persoană care lucra sau vindea mătase (1). 2. S. m. Pasăre din nordul Europei (care petrece iarna la noi), de culoare sură-roșietică, cu aripile și gâtul negre cu pete roșii și cu un moț de pene în creștetul capului (Bombycilla garrulus). 3. Adj. (Reg.) Care produce mătase (1). – Mătase + suf. -ar.

SUR, -Ă, suri, -e, adj. 1. De o culoare intermediară între alb și negru sau care rezultă dintr-un amestec de alb și negru; cenușiu; (despre animale și păsări) care are părul, lâna, penele de culoare cenușie. ♦ (Substantivat, m.) Nume dat unui cal cu părul sur (1). ♦ Sură de stepă = rasă de taurine indigenă, de culoare cenușie sau vânătă, care prezintă o mare rezistență și pretenții reduse de hrană. 2. (Despre cer, nori, văzduh) Lipsit de lumină, de strălucire; încețoșat, tulbure; Fig. posomorât, mohorât. 3. (Despre părul oamenilor; p. ext. despre oameni) Cărunt. ♦ Fig. (Rar) Bătrân, străvechi; îndepărtat. – Din bg., scr. sur.

ȘIRĂ, șire, s. f. 1. Grămadă mare de paie, de snopi etc. clădită în formă de prismă și terminată la partea superioară cu o coamă (ascuțită); claie, stog. 2. (În sintagma) Șira spinării = coloana vertebrală. [Var.: șură s. f.] – Din lat. *sira.

PIETROȘEL, pietroșei, s. m. 1. Nume dat mai multor pești: a) pește mic de culoare cafeniu-închis pe spate și galbenă pe burtă (Umbra krameri); b) porcușor. 2. Nume dat mai multor păsări migratoare care trăiesc între stânci și prin locuri pietroase. ◊ Pietroșel sur = pasăre mică, cenușie pe spate și galbenă-ruginie pe piept; pietrar (Oenanthe oenanthe). Pietroșel cânepiu = cânepar. – Pietros + suf. -el.

PIETRAR, pietrari, s. m. 1. Muncitor calificat care prelucrează piatra (pentru construcții); cioplitor în piatră. ♦ (Înv.) Sculptor. ♦ Muncitor care pietruiește drumul. ♦ (Reg.) Zidar. 2. Pește răpitor cu corpul în formă de fus, de culoare galbenă pe aripioare și brună spre coadă, care trăiește în apele dulci adânci cu fundul pietros sau nisipos (Aspro zingel). 3. (Ornit.) Pietroșel sur. – Piatră + suf. -ar.

PLOȘNIȚĂ, ploșnițe, s. f. Insectă parazită, de culoare roșie, cu corpul turtit și cu miros urât caracteristic, care trăiește prin crăpăturile pereților sau ale mobilelor și se hrănește cu sângele omului; păduche-de-lemn, stelniță, polușcă (Cimex lectularius). ◊ Compuse: ploșniță-de-pom = numele a două insecte de culoare măslinie pe spate, cu antenele în dungi negre și galbene, care trăiesc pe fragi, pe zmeură, pe căpșuni etc. (Pentatoma baccarum și Dolycoris baccarum); ploșniță-de-grădină = insectă de culoare albăstruie, cu miros usturător, foarte dăunătoare legumelor (Sirachia oleracea); ploșniță-sură = insectă de culoarea bronzului, cu aripi înguste și cu capul în formă de cub, care împrăștie un miros aromatic (Syromastes marginatus); ploșniță-de-apă = a) insectă care înoată pe spate la suprafața apei și care are un ac otrăvitor (Notonecta glanea); b) răcușor; c) cornățar; ploșniță-de-câmp = insectă parazită verzuie pe spate, castanie pe aripi și roșiatică pe burtă, care trăiește pe fructe și pe legume (Palomena prasina); ploșnița-verzei = insectă dăunătoare, de circa 8 mm lungime, roșie cu pete negre, care atacă varza și conopida (Euryderma ornata). – Cf. ceh. ploščica.

PLUMBURIU, -IE, plumburii, adj. De culoarea plumbului (1); cenușiu, sur; p. ext. (despre cer, văzduh) încețoșat, întunecos. – Plumb + suf. -uriu.

VINECIOR, -OARĂ, vineciori, -oare, adj. Diminutiv al lui vânăt. ♦ (Despre păsări) Cu penele cenușii-albăstrii, bătând în vânăt; (despre animale) cu blana sură. – Vânăt + suf. -ior.

LUP, lupi, s. m. 1. Mamifer carnivor din familia canidelor, cu corpul de circa 150 cm lungime, acoperit cu blană sură, cu gâtul gros, cu capul mare, cu botul și urechile ascuțite și cu coada stufoasă (Canis lupus). ◊ Expr. Lup îmbrăcat în piele de oaie sau lup în pielea oii, se spune despre un om șiret, rău și prefăcut. A intrat lupu-n coșar = păzește-te de hoț. Vorbești de lup și lupul la ușă = vorbești despre cineva și acesta tocmai sosește. A da oile în paza lupului = a lăsa pe cineva la discreția dușmanilor. A avea urechi de lup = a auzi bine. A închide lupul în stână = a-și aduce singur dușmani în casă sau în preajmă. A trăi ca lupul în pădure = a trăi la largul său. A înghiți (sau a mânca) ca (sau cât) lupul = a înghiți sau a mânca mult și cu lăcomie. A se duce (ca) pe gura lupului = a dispărea cu repeziciune. A se arunca în gura lupului = a se expune primejdiilor. A scăpa (ca) din gura lupului = a (se) salva dintr-o situație foarte grea. A scoate (sau a trage) ca din gura lupului = a salva un lucru aproape pierdut. Foame de lup = foame mare. ♦ Fig. Om hrăpăreț și crud. 2. Compuse: lupul-bălții = (Iht.) știucă; lup-de-mare = a) numele unei specii de focă; fig. marinar experimentat, încercat; b) specie de pasăre acvatică de mărimea unui uliu, de culoare brun-întunecat, cu partea ventrală albă în timpul iernii, care cuibărește în ținuturile nordice (Stercorarius pomarinus); c) (Iht.) lavrac; d) pește teleostean marin lung de circa 1 m, cu dinți puternici (Anarchichas lupus); lupul-vrăbiilor = pasăre cu spinarea cenușie, cu aripile și cu coada negre; sfrâncioc (Lanius excubitor); lupul-albinelor = gândăcel carnivor, frumos colorat cu negru, negru-albăstrui și roșu, care trăiește pe flori (Trichodes apiarius). 3. Buștean susținut de o capră deasupra jilipului, folosit ca frână pentru reducerea vitezei lemnelor. 4. (Text.; în sintagmele) Lup amestecător = mașină de destrămat și de amestecat materia primă, care formează amestecul de fibre în filaturile de lână și de vigonia. Lup bătător = mașină de lucru folosită în filaturile de bumbac, care execută destrămarea și curățarea de impurități a bumbacului desfoiat în prealabil. Lup destrămător = mașină de lucru folosită în filaturile de lână și de vigonia pentru destrămarea firelor și a țesăturilor, în vederea recuperării fibrelor și a reintroducerii lor în amestec. – Lat. lupus.

ȘURĂ¹, șuri, s. f. Construcție anexă pe lângă o gospodărie rurală, în care se adăpostesc vitele și se păstrează diferite vehicule, unelte agricole etc. [Pl. și: șure] – Din germ. dial. Schur.

ȘURĂ² s. f. v. șiră.

FÂNĂRIE, fânării, s. f. (Pop.) 1. Fâneață. 2. Loc unde se fac clăile sau căpițele de fân. 3. Șură, magazie unde se păstrează fânul. – Fân + suf. -ărie.

LUPAN, -Ă, lupani, -e, s. m., adj. (Reg.) 1. S. m. Pui de lup (1). 2. Adj. (Despre animale) Care este de culoarea blănii lupului; sur, cenușiu. – Lup + suf. -an.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Bg., sb. siv.

MIERLĂ, mierle, s. f. Pasăre cântătoare de pădure, cu cioc galben și cu pene negre (Turdus merula). ◊ Mierlă sură (sau gulerată) = pasăre migratoare cu pene de culoare brună, cu un guler de pene albe în jurul gâtului (Turdus torquatus). Mierlă de pârâu = pescărel. – Lat. mer(u)la.

MISTREȚ, -EAȚĂ, mistreți, -e, adj. I. (În sintagma) Porc mistreț (și substantivat, m.) = animal sălbatic cu corpul masiv, acoperit cu păr aspru, negru-sur, cu greabănul înalt, capul mare, terminat cu bot alungit, cu ochii mici și cu caninii transformați în colți puternici; porc sălbatic (Sus scrofa). II. (Pop.) 1. Care rezultă dintr-un amestec de rase; de calități diferite; amestecat, pestriț; p. ext. care e de valoare mijlocie. 2. (Despre vin, fructe etc.) Acrișor; (despre fructe) pădureț, sălbatic. – Lat. mixticius.

COCOȘAR, cocoșari, s. m. Pasăre din genul sturzilor, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului, care vine la noi toamna (Turdus pilaris). – Din bg. kokošar.

DROPIE, dropii, s. f. Pasăre mare de stepă cu penajul spatelui galben-ruginiu, pieptul și vârful aripilor albe, capul și gâtul sur, a cărei carne este comestibilă (Otis tarda). – Din bg. droplja.

COLNIȚĂ¹, colnițe, s. f. (Reg.) Adăpost pentru oi sau pentru vite, construit din nuiele și acoperit cu paie; șură, șopron. – Din scr. kolnica.

SAMUR, (1) samuri, s. m., (2) samururi, s. n. 1. S. m. Mamifer carnivor cu blana prețioasă, de culoare sură cu o pată albă pe piept; zibelină (Martes zibellina). 2. S. n. Blană de samur (1) prelucrată. – Din tc. samur.

SIV, -Ă, sivi, -e, adj. (Reg.) De culoare cenușie, sură; (despre părul oamenilor) cărunt. – Din bg., scr. siv.

SUPRAEU, supraeuri, s. n. Parte a personalității considerată ca cenzor al întregului comportament social al individului. – Supra¹- + eu (după fr. sur-moi).

SUPRATONICĂ s. f. (Muz.) Treapta a doua a modului major și minor; acordul acestei trepte. – Supra¹- + tonică (după fr. sur-tonique).

SURI, suresc, vb. IV. Intranz. (Rar; despre păr; p. ext. despre oameni) A încărunți. ♦ Tranz. A face sur. – Din sur.

SURIU, -IE, surii, adj. (Pop.) Care bate în cenușiu-deschis. ♦ (Substantivat, n.) Culoare cenușiu-deschis. ♦ (Despre păr) Ușor încărunțit. – Sur + suf. -iu.

BOZAFER adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

CĂRUNT adj. încărunțit, sur, (pop.) înspicat, (reg.) sein, siv, (prin Olt. și Munt.) spicat, (fig.) nins. (Om cu părul ~.)

CENUȘIU adj. 1. fumuriu, gri, plumburiu, sur, (rar) prăfuriu, (pop.) sein, șoreciu, (reg.) siv, (Munt.) fumur, (înv.) plumbiu, sângepiu, (turcism înv.) bozafer. (De culoare ~.) 2. întunecat, pământiu, (reg.) pământit, pământos. (O față ~.)

CODOBATURĂ s. (ORNIT.) 1. (Motacilla) prundar, prundaș, (reg.) bâțâitoare, codalbă, codobâță, frișcă, obrăznicătură, păstorel, păstoriță, prundurel, sfredeluș, văcăriță, coadă-făloasă, jumătate-de-pasăre, ochiul-boului, pasăre-țigănească, rândunica-Domnului, (prin Transilv. și Maram.) slujnica-cucului. 2. codobatură sură (Motacilla cinerea) = (Ban.) plișcă.

COLNĂ s. v. șopron, șură.

FUMUR adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

ÎNCĂRUNȚI vb. 1. (pop.) a suri, (înv.) a însuri. (I-a ~ părul.) 2. a albi, a cărunți. (Ce tare ai ~!)

ÎNCEȚOȘAT adj. 1. v. cețos. 2. neclar, sur, tulbure, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.) 3. v. împăienjenit.

ÎNSPICAT adj. v. cărunt, sur.

ÎNTUNECAT adj. 1. v. întunecos. 2. v. închis. 3. v. sumbru. 4. întunecos, orb. (Felinare ~.) 5. v. închis. 6. mohorât, sumbru, sur, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 7. cenușiu, pământiu, (reg.) pământit, pământos. (O față ~.) 8. v. încruntat.

MOHORÂT adj., adv. 1. adj. v. înnorat. 2. adj. închis, întunecat, sumbru, sur, (pop.) suriu. (O culoare ~.) 3. adj. v. încruntat. 4. adj., adv. v. îmbufnat. 5. adj. v. dezolant.

NINS adj. v. cărunt, sur.

PIETRAR s. I. 1. (reg.) cioplitor. (~ la o carieră de marmură.) 2. pavagiu, pavator. (E ~ de profesie.) II. 1. (ORNIT.; Oenanthe oenanthe oenanthe) (rar) pietroșel-sur, (reg.) codalbiță, pietroaică-sură. 2. (IHT.; Aspro zingel) fusar mare, (reg.) fus, râp, sulă, pește-de-piatră, peștele-țiganului.

PIETROAICĂ-SURĂ s. v. pietrar.

PIETROȘEL-SUR s. v. pietrar.

PLIȘCĂ s. v. codobatură sură.

PLOȘNIȚĂ s. (ENTOM.) 1. (Cimex lectularius) păduche-de-lemn, (reg.) părăscuță, polușcă, (Olt. și Transilv.) stelniță, (Transilv.) păduche-de-perete. 2. ploșniță-de-câmp (Syromastes marginatus) = (reg.) goangă-pucioasă, ploșniță-gălbioară, ploșniță-sură.

PLOȘNIȚĂ-SURĂ s. v. ploșniță-de-câmp.

PLUMBIU adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

PRĂFURIU adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

SAIVAN s. v. șopron, șură.

SEIN adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

SIV adj. v. cărunt, cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

SÂNGEPIU adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

SPICAT adj. v. cărunt, înspicat, sur.

STRĂVECHI adj. 1. (livr.) imemorabil, imemorial, (înv.) nepomenit, preavechi, (înv. fig.) sur. (Din vremuri ~.) 2. v. arhaic. 3. secular. (O tradiție ~.) 4. străbun. 5. v. bătrân.

SUMBRU adj. 1. întunecat, întunecos, obscur, (livr.) tenebros, (rar) nepătruns, (înv.) noptos. (Un salon ~.) 2. închis, întunecat, mohorât, sur, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 3. v. lugubru. 4. v. deprimant. 5. v. funest.

SUR adj. 1. v. cenușiu. 2. întunecat, mohorât, sumbru, (pop.) suriu. (Haină de nuanță ~.) 3. v. cărunt. 4. vânăt. (Cal ~.) 5. încețoșat, neclar, tulbure, (reg.) suriu. (Un văzduh ~.)

SUR adj. v. străvechi.

SURI vb. v. încărunți.

ȘOPRON s. 1. (pop.) poiată, (reg.) acioală, șop, șopotei, șopreț, șoproneață, șușopru, (Transilv.) plesnicar, (prin Ban. și Maram.) scut, (Olt. și Ban.) scuteală, (Transilv.) sin, (Olt. și Munt.) slon, (Ban.) șupă, (prin Transilv.) șușop. (În ~ se țin uneltele agricole.) 2. v. șură.

ȘOPRU s. v. șopron, șură.

ȘORECIU adj. v. cenușiu, fumuriu, gri, plumburiu, sur.

ȘTALĂU s. v. grajd, șopron, șură.

ȘURĂ s. șopron, (pop.) șopru (reg.) saivan, (Transilv.) colnă, (prin Transilv., Maram. și Mold.) ștalău. (~ pentru nutreț.)

VÂNĂT adj. 1. (înv. și pop.) pătlăginiu, (Munt.) civit. (De culoare ~.) 2. v. învinețit. 3. v. livid. 4. sur. (Cal ~.)

pietroșel-sur s. m.

ploșniță sură s. f. + adj.

sur adj. m., pl. suri; f. sg. sură, pl. sure

sura s. f.

suri vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. suresc, imperf. 3 sg. surea; conj. prez. 3 sg. și pl. surească

suriu adj. m., f. surie; pl. m. și f. surii

șură s. f., g.-d. art. șurii; pl. șuri/șure

CĂRUNT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre păr) Care a început să albească; sur. 2) (despre oameni) Care are fire albe în păr; sur. ◊ Munți ~ți munți cu vârfurile înzăpezite. /<lat. canutus

CENUȘIU ~e (~i) și substantival 1) Care este de culoarea cenușii; sur; gri. 2) fig. Care nu se remarcă prin nimic; inexpresiv. [Sil. -nu-șiu] /cenușă + suf. ~iu

COCOȘAR ~i m. Pasăre de pădure de mărimea unui graur, cu pene sure pe spate și castanii pe restul corpului. /<bulg. kokosar

FUMURIU ~e ( ~i) Care este de culoarea fumului; sur-albăstrui. [Sil. -mu-riu] /fum + suf. ~uriu

GRI adj. invar. Care este de culoare cenușie; ca cenușa; cenușiu; sur. /<fr. gris.

GURĂ ~i f. 1) (la oameni) Cavitate în partea inferioară a feței, delimitată de buze. * ~-cască a) calificativ dat unei persoane care pierde vremea, manifestând interes pentru toate nimicurile; b) calificativ dat unei persoane care stă nedumerită, neînțelegând ce i se spune; c) calificativ dat unei persoane nepăsătoare și distrate. ~-de-lup defect congenital al feței omului, constând dintr-o fisură la buza și gingia superioară, prin care cavitatea bucală comunică cu fosele nazale. ~-n ~ foarte aproape unul de altul. A fi cu sufletul la ~ a) a respira cu greu (de emoție, de oboseală etc.); b) a fi aproape de moarte. A uita de la mână până la ~ a uita foarte repede. A da cuiva o ~ a săruta pe cineva. 2) (la om și la animale) Organ de alimentare prin care se introduce hrana. * De-ale ~ii alimente; hrană. A pune (sau a lua) ceva în ~ a mânca puțin. A da și bucățica de la ~ a da și puținul pe care-l are. A-i lua pâinea de la ~ a lipsi de mijloace de existență. A da (cuiva) mură-n ~ a da cuiva totul de-a gata. A se duce (drept) ca pe ~a lupului a dispărea fără urmă. A țipa (sau a striga) ca din ~ de șarpe a striga disperat. ~a-leului plantă erbacee decorativă cu flori bilabiate, de diferite culori. ~a-lupului plantă erbacee cu frunze alungite și cu flori violete. 3) Cantitate dintr-un aliment cât se poate apuca cu un asemenea organ de alimentare dintr-o singură dată; îmbucătură. 4) Persoană (membru al unei familii) care trebuie hrănită. 5) Parte a aparatului de vorbire. * A închide (sau a astupa) cuiva ~a a face pe cineva să tacă. A tăcea din ~ a nu vorbi. Cu jumătate de ~ fără mare dorință. A lua vorba din ~ a spune ceea ce vrea să spună altul, în momentul respectiv. A lua (pe cineva) ~a pe dinainte a destăinui ceva involuntar. A avea (sau a fi) ~ spartă a fi prea vorbăreț. A avea o ~ cât o șură a) a avea gură mare; b) a fi guraliv. A fi bun de ~ a vorbi mult; a fi limbut. A fi numai ~a de cineva a promite fără să se țină de cuvânt. A intra în ~a lumii a fi vorbit de rău. A se pune în ~ cu cineva a intra în conflict cu cineva. A se lua după ~a cuiva a acționa după sfatul cuiva. A sări cu ~a la cineva a certa pe cineva. ~ile rele bârfitori. 6) Facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; glas. ◊ A nu i se auzi ~a a fi tăcut. A striga (sau răcni, a țipa) cât îl ține ~a, a striga (sau a răcni, a țipa) în ~a mare a striga foarte tare, din răsputeri. A nu avea ~ (să răspundă, să vorbească ceva) a nu îndrăzni să răspundă sau să vorbească. 7) Deschizătură (a unei încăperi, instalații, a unui obiect etc.) prin intermediul căreia se introduce sau se evacuează ceva. ~a cămășii. ~ de canal. ~a beciului. ◊ ~ de foc armă grea de foc. A lega ~a pânzei a) a înnoda capetele firelor de urzeală înainte de a începe țesutul; b) a se înstări. 8) Loc unde se varsă o apă (curgătoare). ~a râului. ◊ ~ de incendiu gură de apă la care se racordează un furtun pentru a lua apa aflată sub presiune, în caz de incendiu. [G.-D. gurii] /<lat. gula

A ÎNSURI ~esc 1. intranz. A deveni sur; a încărunți. 2. tranz. (ființe) A face să devină sur; a încărunți. /în + sur

LUP ~i m. Mamifer carnivor, asemănător câinelui, care are blană sură, cap mare cu bot ascuțit, gât gros și coadă stufoasă. * ~ în piele de oaie om rău și nesincer. Vorbești de ~ și ~ul la ușă se zice când vorbești despre cineva și acesta tocmai atunci apare. A da oile în paza ~ului a lăsa pe cineva sau ceva la dispoziția răuvoitorilor. ~ul își schimbă părul, dar năravul ba deprinderile rele nu se uită (ușor). ~ bătrân om hâtru și cu experiență bogată. A scăpa ca din gura ~ului a scăpa cu greu dintr-o mare primejdie. A mânca ca un ~ a mânca mult și cu lăcomie. Foame de ~ foame mare. A se duce ca pe gură de ~ a dispărea repede și fără urme. Și ~ul sătul și oaia întreagă se spune când se face dreptate ambelor părți aflate în conflict. Iarna n-au mâncat-o ~ii iarna încă nu s-a sfârșit. 2): ~ul-bălții știucă. ~-de-mare a) pește marin cu dinți puternici; b) specie de focă; c) marinar experimentat. ~ul-vrăbiilor pasăre răpitoare cu spinarea cenușie, cu aripile și coada neagră. ~ marsupial mamifer carnivor, de talia unui câine, cu blană cenușie și cu dungi pe spate. 3) art. Constelație din emisfera sudică. /<lat. lupus

LUPAN ~ă (~i, ~e) (despre animale, în special despre boi și vaci) Care este cu părul de culoare sură (ca la lup). /lup + suf. ~an

PĂR² peri m. 1) (la animalele mamifere și la om) Fir cornos, subțire care crește pe corp. 2) (cu sens colectiv) Ansamblu al acestor fire. ~ ondulat. ~ mare. ◊ De-a fir a ~ (sau din ~ în ~) foarte minuțios. A se ține (sau a atârna, a sta) într-un fir de ~ (sau de ață) a) a depinde de ceva foarte nesigur; b) a fi în pericol de moarte. A despica (sau a tăia) ~ul (sau firul de ~) în patru (sau în șapte, în nouă etc.) a cerceta foarte amănunțit. A scoate (cuiva) peri albi (sau suri) a cauza cuiva multe neplăceri. A i se face (sau a i se ridica) ~ul măciucă a fi cuprins de un sentiment de groază. A-i ieși ~ul prin căciulă a) a fi foarte sărac; b) a se sătura de atâta așteptare. Când a crește (cuiva) ~ în palmă (sau când a face broasca ~) nicicând. Cât ~ în palmă defel; nimic. Tras de ~ forțat; cu de-a sila. În doi peri a) într-un mod neclar; ambiguu; b) care este neclar; ambiguu. Peri răi boală de ochi provocată de firele de gene mai lungi, care irită globul ocular. ~ul-porcului plantă erbacee cu tulpină erectă, cu frunze mărunte, asemănătoare cu solzii de pește, și cu sporangi în formă de spice terminale, care crește prin locuri umede. 3) Formație chitinoasă filiformă de pe corpul insectelor. 4) la pl. Firele retezate scurt de pe suprafața unei țesături (în special a unui covor). 5) la pl. Firele care cresc pe frunzele sau tulpinile unor plante. 6) pop. (la ceasuri) Arc subțire în formă de spirală. /<lat. pilus

PELIN m. Plantă erbacee amară la gust, cu tulpina erectă, ramificată, cu frunze verzi-cenușii pe față și argintii-surii pe dos și cu flori galbene aromate, folosită în medicină și în industria băuturilor alcoolice. /<bulg. pelin

SUR¹ ~ă (~i, ~e) 1) Care este de culoare intermediară între alb și negru; de culoarea cenușii; cenușiu; gri. Costum ~. Pasăre ~ă. 2) (despre cer) Care este acoperit de nori; înnorat; noros. 3) (despre păr) Care este încărunțit; cărunt. 4) fig. (despre oameni) Care are fire albe în păr; cărunt. /<bulg., sb. sur

SUR² ~i m. mai ales art. Cal cu părul de culoare cenușie. /<bulg., sb. sur

SURIU ~ie (~ii) 1) În care predomină culoarea sură; care are nuanță de sur. 2) (despre păr) Care a început să încărunțească; puțin încărunțit. /sur + suf. ~iu

A SURPRINDE surprind tranz. 1) (persoane) A prinde fără veste (asupra unui fapt); a prinde în flagrant delict. 2) A lua pe neașteptate; a prinde pe nepregătite. 3) A impresiona prin ceva neprevăzut. 4) (manifestări, acțiuni ale oamenilor) A descoperi pe neașteptate. ~ o conversație. [Sil. sur-prin-] /<fr. surprendre

SURPRIZĂ ~e f. 1) Lucru surprinzător; fapt care surprinde. Călătorie fără ~e. 2) Emoție (pozitivă) provocată cuiva prin surprindere. 3) Cadou acordat cuiva prin surprindere. [G.-D. surprizei; Sil. sur-pri-] /<fr. surprise

ȘURĂ ~i f. Construcție într-o gospodărie țărănească care servește pentru depozitarea nutrețului, a cerealelor etc. ◊ A căsca o gură cât o ~ a deschide larg gura. A avea o gură cât o ~ a) a avea gură mare; b) a vorbi mult și zgomotos; a fi guraliv. [G.-D. șurii; Pl. și șure] /<germ. Schur, săș. Schyren

AMBARAS s.n. (Rar) Încurcătură, confuzie. [Pl. -suri. / < fr. embarras].

AMNIOS s.n. (Biol.) Membrană care învelește fetusul la mamifere, la păsări și la reptile și care se află în partea cea mai dinăuntru a placentei, avînd forma unui sac plin cu un lichid. // (În forma amnio-) Element prim de compunere savantă pentru termenii care se referă la „amnios”. [Pron. -ni-o-, pl. -suri. / < fr. amnios, cf. gr. amnion].

BLOCHAUS s.n. Bloc². [Pl. -suri. / < germ. Blockhaus].

BRAS s.n. 1. Stil de înot pe burtă, în care brațele și picioarele împing corpul înainte prin mișcări simultane. 2. V. braț. [Pl. -suri. / < fr. brasse].

CADUS s.n. Vas mare pentru conservarea vinului, a untdelemnului etc. la greci și la romani. [Pl. -suri. / < lat. cadus, cf. gr. kados].

CICLOCROS s.n. Concurs de ciclism desfășurat pe un teren variat. [Pl. -suri. / < fr. cyclocross, cf. engl. cyclus – bicicletă, cross – cursă].

CLAVUS s.n. 1. (Med.) Bătătură. 2. (Zool.) Parte a elitrelor unor insecte. [Pl. -suri. / < fr., lat. clavus].

COCCIS s.n. Os triunghiular la extremitatea de jos a coloanei vertebrale; noadă. [Pron. coc-cis, pl. -suri, var. coccige s.n. / < fr. coccyx, cf. gr. kokkyx].

COMIS s.n. Confiscare a bunurilor unui vasal. ♦ Confiscare a unor mărfuri prohibite sau introduse prin fraudă. [Pl. -suri. / < fr. commis, cf. commettre – a comite].

CORPUS s.n. (Poligr.) Corp de literă de 10 puncte tipografice; garmond. 2. (Liv.) Culegere de documente, de fragmente din mai mulți autori etc. cu privire la un subiect sau la o epocă. [Pl. -suri. / < lat., fr. corpus].

DEGRAS s.n. Amestec de untură de pește și de acid nitric folosit în pielărie. [Pl. -suri. / < fr. dégras].

EXCES s.n. Diferență în plus dintre două cantități; surplus; (p. ext.) lipsă de măsură, necumpătare; exagerare. ◊ Exces de zel = zel exagerat. ♦ (la pl.) Abuzuri; violențe. [Pron. ecs-ces, pl. -se, -suri, var. esces s.n. / < fr. excès, cf. lat. excessus < excedere – a depăși].

EXCURS s.n. 1. Abatere, deviere de la subiect pentru a lămuri o problemă secundară; digresiune. 2. (Filol.) Disertație sub formă de digresiune, făcută cu ocazia comentării unui pasaj dintr-un autor (antic). [Pl. -suri, var. excursus s.n. / < lat. excursus < excurrere – a alerga în afară].

LAPSUS s.n. Neputință momentană de a-și aminti ceva. ♦ Folosire a unui cuvînt în locul altuia din neatenție; greșeală de vorbire (lapsus linguae) sau de scriere (lapsus calami). [Pl. -suri. / < fr., lat. lapsus].

PALMARES s.n. Listă în care se înscriu victoriile sportive, succesele literare obținute de cineva. [Pl. -suri. / < fr. palmarès, cf. lat. palma – frunză de palmier, simbol al victoriei].

PERMIS s.n. Autorizație oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, poate beneficia de anumite drepturi etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. permis].

PETAS s.n. (Ant.) Pălărie rotundă cu boruri largi, pe care o purtau grecii; (spec.) coif cu două aripioare cu care este reprezentat adesea zeul Mercur. [Pl. -suri. / < lat. petasus, gr. petasos, cf. fr. pétase].

POLIS s.n. 1. Oraș-stat în Grecia antică, cetatea întărită a conducătorului militar, care s-a transformat apoi într-un centru economic și politic. 2. Oraș, cetate, centru urban. [Pl. -suri. / cf. fr., it., gr. polis].

PROCES s.n. 1. Mers, evoluție, dezvoltare, desfășurare (a unui fenomen, a unui eveniment etc.). ♦ Prefacere, transformare succesivă, progresivă. 2. (Jur.) Activitatea pe care o desfășoară o instanță judecătorească în legătură cu soluționarea unei cauze de natură penală, civilă etc. ◊ A intenta un proces = a da în judecată (pe cineva). 3. Proces-verbal = act oficial prin care se constată un fapt; redarea în scris a discuțiilor și a hotărîrilor dintr-o ședință. [Pl. -se, -suri. / < fr. procès, processus, germ. Processus < lat. processus].

PUBIS s.n. 1. Os care formează partea anterioară a bazinului osos la oameni. 2. Regiune păroasă care acoperă osul pubis. [Pl. -se, -suri, var. pubes s.n. / < fr., lat. pubis, it. pube].

REGRES s.n. 1. Întoarcere de la o stare sau o formă superioară de dezvoltare la una inferioară; dare înapoi, decădere. 2. (Jur.) Drept în virtutea căruia cineva care a plătit o sumă de bani din culpa altuia se întoarce împotriva acestuia din urmă pentru recuperarea sumei plătite. [Pl. -se, -suri. / < lat. regressus < regredior – a da înapoi, cf. fr. régrès, it. regresso].

REVERS s.n. 1. (op. avers) Dosul unei medalii, al unei hîrtii scrise, al unei monede. ◊ Reversul medaliei = partea cealaltă, neplăcută a unei situații, a unui lucru. 2. (Fig.) Aspect, față ascunsă și în contrast izbitor cu aspect cunoscut al unei probleme etc. 3. (Mil.) Partea dinspre inamic a șanțului sau a tranșeelor. 4. (Geol.) Suprafață structurală slab înclinată. [Pl. -se, -suri. / cf. fr. revers, lat. reversus, germ. Revers].

SUR- Element prim de compunere savantă cu semnificația „super”, „supra”, „peste”, „deasupra”, „în exces”. [< fr. sur-].

ȘPAIS s.n. Cămară de alimente. [Pron. șpais, pl. -suri. / < germ. Speise(kammer)].

TARAXIS s.n. (Med.) Tulburare a vederii. [Pl. -suri. / < fr. taraxis].

TESIS s.n. (Metr.; op. arsis) Timpul tare sau accentuat dintr-o măsură. [Pl. -suri. / < fr. thésis, gr. thesis].

TRAS s.n. Material obținut prin măcinarea fină a unei varietăți de tuf vulcanic. [Pl. -suri, scris și trass. / < engl. trass].

TRAVERS s.n. 1. (Mar.) Partea de jos și de sus a coastei unei corăbii. ♦ Direcție perpendiculară pe direcția în care se deplasează o navă. ◊ Vînt de travers = vînt care bate dintr-o direcție (aproape) perpendiculară pe axa longitudinală a navei. 2. Nume generic pentru țesăturile care au dungi transversale. [Pl. -se, -suri. / < fr. travers].

VASISTAS s.n. (Constr.) Ferestruică, ochi (într-o fereastră mai mare, într-o ușă). [Pl. -se, -suri. / < fr. vasistas].

hâj², hâjuri, s.n. (reg.) 1. (înv.) Bordei. 2. Șură; căsuță folosită drept cămară pentru de-ale mâncării; hambar.

ACCES s.n. 1. Posibilitate de a ajunge, de a pătrunde într-un anumit loc, la cineva etc.; intrare, loc pe unde se pătrunde undeva. 2. (Med.) Simptome care apar brusc și determină o stare acută a unei boli. ♦ (Fig.) Izbucnire trecătoare și violentă a unei stări sufletești. 3. (Cib.) Proprietatea sistemelor de memorie de a permite înregistrarea și regăsirea informației. [Pron. ac-ces, pl. -se, -suri. / < fr. accès, cf. lat. accesus < accedere – a sosi, a ajunge].

EPOS s.n. (Liv.) Epopee. ♦ Povestire. [Pl. -suri. / < germ. Epos, gr. epos].

ALCARAZAS s.n. (Rar) Vas poros de pămînt în care se produce răcirea lichidului pe care îl conține, datorită evaporării prin pereții lui. [Pl. -suri. / < fr. alcarazas, sp. alcarraza, cf. ar. al-karaz].

AMBITUS s.n. Limitele extreme ale înălțimii sunetelor unei lucrări vocale sau instrumentale; întinderea unei voci sau a unui instrument. [Pl. -suri. / < germ. Ambitus, cf. lat. ambitus].

ANUS s.n. Orificiu care se găsește la extremitatea rectului. [Pl. -suri. / < fr., lat. anus].

ATLAS¹ s.n. 1. Lucrare de cartografie care conține hărți geografice (însoțite uneori de explicații și date în legătură cu regiunile respective). ◊ Atlas lingvistic = lucrare care prezintă pe hărți răspîndirea teritorială a diferitelor fapte de limbă. 2. Lucrare care conține o colecție de desene, stampe etc. [Pl. -se, -suri. / < fr. atlas].

AVERS s.n. (op. revers) Fața unei medalii sau a unei monede. [Pl. -suri. / < fr. avers].

BALANS s.n. Oscilație; mișcare de oscilație, de pendulare. [Pl. -suri. / < fr. balance].

BARN s.m. (Fiz.) Unitate de suprafață egală cu 10^-24 cm², întrebuințată în fizica atomică pentru a exprima valoarea secțiunii eficace a nucleului^[1] unui atom. [< fr. barn, cf. engl. big as a barn – mare cît o șură]. corectat(ă)

BLOCNOTES s.n. Carnet cu file care se detașează ușor și pe care se fac însemnări; notes. [Pl. -suri. / < fr. bloc-notes].

BOMPRES s.n. Catarg înclinat, așezat la prora unei corăbii. [Pl. -se, -suri. / < it. bompresso].

BUSINESS s.n. Afacere dubioasă, necinstită. [Pron. biz-nis, pl. -suri. / < engl. business].

CALUS s.n. 1. Țesut osos nou care sudează capetele rezultate din fractura unui os. 2. Țesut vegetal născut în urma rănirii diferitelor organe ale plantei, care cicatrizează rana. [Pl. -suri. / < fr. callus, cf. lat. callum – bătătură].

CANEVAS s.n. 1. Schiță, schițare a unui desen. 2. Rețea de meridiane și paralele în raport cu care se alcătuiește o hartă. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicări topografice. [Pl. -suri. / < fr. canevas].

CENS s.n. 1. Recensămînt făcut din cinci în cinci ani în vechea Romă asupra cetățenilor și a averii lor. ♦ Cens electoral = cuantum minim de impozit care, în anumite sisteme electorale, dă dreptul unui cetățean să aleagă sau să fie ales. 2. (În orînduirea feudală) Prestație anuală în bani sau în natură, datorată de posesorul pămîntului seniorului său feudal. [Pl. -suri. / < lat. census, cf. fr. cens, it. censo].

CLIPS s.n. 1. Agrafă, broșă sau cercel care se prinde cu un fel de clapă sau ac cu arc. 2. Piesă formată din două elemente care se asamblează și se desfac ușor. [Pl. -suri. / < germ. Klips].

COLAPS s.n. Stare patologică foarte gravă, manifestată printr-o scădere bruscă a puterii și încetarea treptată a funcțiilor cardiace, însoțită de pierderea cunoștinței. ♦ Prăbușire a pereților celulelor vegetale ca urmare a eliminării apei libere din golurile celulare. [Pl. -suri. / < fr., lat. collapsus].

COMICS s.n. Nume dat în Statele Unite ale Americii unor broșuri sau cărți care conțin un text ilustrat de literatură proastă, combinație de violență, groază și sexualitate. [Pl. -suri. / < engl. comics].

COMPAS s.n. 1. Instrument cu care se trasează linii curbe și cu care se fac măsurători de distanțe. 2. Busolă. ◊ Cap compas = drum urmat de o navă sau de o aeronavă după busolă. [Pl. -suri, -se. / < fr. compas, it. compasso].

COMPROMIS s.n. 1. (Jur.) Înțelegere potrivit căreia părțile în litigiu se supun judecății unor arbitri. 2. Înțelegere, acord care se bazează pe renunțări și pe concesii reciproce. [Pl. -suri. / < fr. compromis].

ciomoc, ciomoci, s.m. (reg.) câine sur flocos.

CORTES s.n. Parlament în Spania și Portugalia. [Pl. -suri. / < sp., fr. cortès].

corlă¹, corle, s.f. (reg.) adăpost primitiv pentru vite; poiată de nuiele; șură de scânduri; țarc, colibă, adăpost, târlă.

DECES s.n. Moarte (naturală) a unui om. [Pl. -se, -suri. / < fr. décès, cf. it. decesso, lat. decessus].

DEMOS s.n. (În Grecia antică) Poporul de rînd, o parte a populației libere care nu făcea parte din aristocrație. [Pl. -suri. / cf. gr. demos – popor].

hleamp, hleampuri, s.n. (reg.) acaret (casă, grajd, șură, coteț etc.), hei.

arăta (-t, -at), vb. – 1. A indica, a semnala. – 2. A prezenta, a înfățișa. – 3. A părea, a avea aspectul. – 4. A da de înțeles. – 5. (Refl.) A avea viziuni, a crede cineva că vede ceva (se construiește cu dat.). – 6. A expune, a explica. – 7. A explica, a face lecții, a ajuta la pregătirea temelor școlare. – 8. A corecta, a îndrepta; a învăța minte. – Var. (Trans. de S.) areta. Mr. arăt, istr. arǪtu. Lat. rătāre „a fixa, a determina”. Semantismul se explică în lumina unor expresii ca fr. je suis bien fixé sur son compte, care înseamnă je suis bien renseigné. Și a- poate fi lat. sau rom. Etimonul rătus, în forma *arrătāre, fusese indicat de Candrea, Rom., XXXI, 301, și Éléments, 72 și 91, respins de Pușcariu 108, și abandonat de Candrea, în GS, III, 423, care a sugerat lat. *ad reiterāre, redus la *arretrāre și disimilat; dar problema semantică pare insolubilă. Celelalte explicații sînt insuficiente: lat. *arrectāre, de la rectus (Cihac, I, 82; Weigand, Jb, II, 221-3; DAR); se lovește de dificultăți fonetice; lat. *elatāre (Meyer-Lübke, ZRPh., XIX, 574; REW 2837; Pușcariu, Lat. ti, 10), după Pușcariu 108, „wohl am besten passt, obwohl die Sinnesübergang nich ganz klar ist”. Hasdeu 1557 indica lat. *ad reputare, care nu pare posibil. Pascu, Beiträge, 9, presupune un *erettare, de la erectus, care este fără sens; iar Giuglea, Dacor., IV, 379, pleacă de la gr. ρέυος „membru, aspect”, într-o explicație prea forțată. Der. arătanie, s. f. (monstru, stafie); arătare, s. f. (demonstrație; dovadă, probă; stafie); arătător, adj. (indicator); arătător, s. n. (deget cu care se arată; ac de ceas); arătătură, s. f. (indicație; semnal, semn; monstru, stafie); arătos, adj.; arătoșenie, s. f. (frumusețe).

iorton, iortoane, s.n. (reg.) cocină, șură sau altă clădire din jurul casei.

EXPRES¹ s.n. Tren cu viteză mare pe parcurs și cu opriri numai în stațiile importante. [Pl. -suri, -se. / < fr., engl. express].

însurit, -ă, adj. (reg.) care a devenit sur.

artos (-suri), s. n. – Pîine sfințită care servește la împărtășanie. Ngr. ἄρτος.

FORCEPS s.n. Instrument de forma unui clește, cu care se scoate copilul din pîntecele mamei în cazuri de nașteri grele. [Pl. -suri, -se. / < fr., lat. forceps].

GRIZONANT, -Ă adj. (Franțuzism; despre păr) Care începe să încărunțească; sur, gri, cărunt. [< fr. grisonnant].

HERPES s.n. Boală de piele manifestată prin apariția unor grupuri de bășicuțe cu lichid, localizate mai ales în jurul gurii, al nasului și al organelor genitale. [Pl. -suri. / < fr., gr. herpés].

modur, -ă, moduri, -e, adj. (reg.) de culoare sură.

INTERES s.n. 1. Preocupare de a obține ceea ce este folositor, agreabil, necesar. ♦ Ceea ce este util, important, care convine; folos, cîștig. ◊ Interes economic = categorie a materialismului istoric care desemnează stimulul fundamental al activității umane. 2. Dobîndă. ◊ Daune interese = despăgubire bănească pentru un prejudiciu. 3. (Psih.) Orientare activă și durabilă a cuiva spre anumite lucruri, dorință de a le cunoaște și înțelege. 4. Simpatie, înclinare față de cineva. 5. Plăcere provocată de ceva care ne atrage atenția, ne stîrnește curiozitatea etc.; atracție. [Pl. -se, -suri. / < it. interesse, cf. lat. interest – interesează, privește].

bășcălie (bășcălii), s. f. – Muștruluială. Țig. baštali „șa (de călărit)” (Graur 127); semantismul prezintă analogii curioase cu fr. mettre sur la sellette și, în parte, cu rom. înșela. După Vasiliu, GS, VII, 103, ar fi o simplă var. de la bășcălui, de la bașcă. – Der. bășcăli, vb. (a mustra, a dojeni); beșteli, vb. (a mustra), pe care Drăgan, Dacor., VI, 263 îl derivă cu puțin succes din mag. bestya „animal”.

bec (becuri), s. n. – Sferă de sticlă în care se află filamentul unei lămpi electrice. Fr. bec „cioc”, bec de gaz „felinar”. Pentru expresia a cădea pe bec, care reproduce fr. tomber sur un bec de gaz, cf. Graur, BL, IV, 72.

păier, păieri, s.n. și m. 1. saltea umplută cu paie sau cu fân; mindir, părnăjac, sălmăjac, străjac. 2. construcție în care se păstrează nutrețul de vite; șopru, șură, magazie, fânar. 3. fiecare dintre cele două lemne cu care doi oameni aduc fânul pentru a-l așeza în claie. 4. parte a batozei prin care ies paiele. 5. (s.m.) muncitor agricol care cară paiele la treierat.

pătlăji, pătlăjesc, vb. IV (reg.) a face un patlaj (podlaș = pod la tinda caselor țărănești sau la șură).

pietrean, pietreni, s.m. (reg.) pasăre care trăiește pe lângă râuri cu prundiș; pietrar, pietroșel sur.

pietroică (pietroaică), pietroici (pietroaice), s.f. (reg.) specie de păsări cu aripile și spatele negre și cu abdomenul alb (pietrar negru sau pietroică neagră) sau pasăre de mărime mijlocie, cenușie pe spate și cu o pată albă pe frunte, care trăiește prin locuri stâncoase și nisipoase (pietrar sur, pietroică sură).

pipelean, pipeleană, adj. (reg.; despre cai) care are părul cenușiu, sur.

plesnicar, plesnicare, s.n. (reg.) 1. construcție mică de lemn, ridicată lângă șură; șopron. 2. lemn în formă de triunghi, care se așază între acoperiș și căpriori pentru a ridica streașina casei.

plevărie, plevării, s.f. (reg.) loc, construcție unde se ține pleava, nutrețul, fânul; șură, șopron, pătul.

plimnicer, plimnicere, s.n. (reg.) încăpere sau despărțitură într-o magazie, într-o șură, în care se țin uneltele agricole, pleava etc.

pliscar¹, pliscari, s.m. (reg.) codobatură sură.

podei, podeie, s.n. (reg.) 1. pod (la șură, la grajd) unde se păstrează fânul; podeț. 2. (înv.) pridvor. 3. (înv.) scenă, estradă. 4. platou, podiș, tăpșan. 5. mobilă. 6. poiană. 7. (înv.) teren mlăștinos.

podenaș, podenașe, s.n. (reg.) pod mai mic (la șură, grajd) în care se păstrează fânul.

podlaș, podlașuri, s.n. (reg.) 1. pod la tinda caselor țărănești sau la șură. 2. construcție rudimentară de deasupra vetrei țărănești pentru evacuarea fumului și scânteilor; fumar, ursoaie, babură, capră. 3. (în forma „potlaj”) suport de lemn pe care se clădește o stivă de lemne, pentru a o feri de umezeală. 4. (în forma „poclaj”) partea de jos a stogului de fân; podină. 5. (în forma „potlaj”) construcție din lemne așezate transversal pe căile de acces forestiere. 6. (în forma „poclaș”) masă pe care se ține cașul la stână. 7. (în forma „poclaș”) vreasc, gătej.

bompres (-suri), s. n. – Catargul din vîrful prorei unui vas. It. bompresso (< engl. bowsprit), cf. fr. beaupré (REW 1249), probabil prin intermediul ngr. μπομπρέσο sau sb. bonpres.

porlaș, porlașuri, s.n. (reg.) podul de la șură.

bour (bouri), s. m. – 1. Taur sălbatic, bou sur. – 2. (Mold., rar) Bou. – 3. Capăt încovoiat al unui obiect. – 4. Emblemă, stemă, pecete a Moldovei. – 5. (Înv.) Impozit pe vin. – 6. (Adj.) Se spune despre coarnele îndoite în așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var. buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat. būbălus (Tiktin, ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635; DAR); cf. alb. bualj, v. fr. bugle, sp. bubalo. Lat. bubalus se alterase deja, cf. bobulum „bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat. bubulus „tăuraș”, ceea ce ar fi ușurat confuzia ulterioară între cele două animale, bou și bour, prin intermediul unei singure denumiri. Cipariu, Arhiv., consideră că bour este reprezentant al lat. bos urus. Der. boura, vb. (a îndrepta, a înălța, a ridica); bourean, s. m. (bou; nume propriu de bou), pe care Candrea-Dens.,169, îl derivă de la bou; cf. opinia contrară a lui Pascu, Beiträge, 16; bourel, s. m. (bour tînăr; melc; animal, Lucanus cervus; pasăre, aurel; instrument muzical popular); bourel, adj. (ascuțit, cu vîrf); bouresc, adj. (de bour); bouri, vb. (a ridica, a îndrepta); bourie, s. f. (grajd de boi); bouriu, adj. (ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil aici bur, care apare numai în expresia destul de rară, bou bur „bou bălan”. După Diculescu, Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416) ar fi vorba de lat. burrus. Dar ar putea fi și una din diferitele formule de reducere a lui bour, cf. buăr, boor › bor. Această reducere, care ar fi normală (cf. nour › nor), s-a oprit probabil întrucît cuvîntul a ieșit mai mult sau mai puțin din uz, o dată dispărut animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după Graur, BL, III, 53, conservarea lui ou se datorează influenței lui r).

primnicer, primnicere, s.n. (reg.) adăpost de scânduri (ridicat lângă șură), în care se depozitează pleava, cocenii.

puic, puicuri, s.n. (reg.) 1. sertar. 2. despărțitură în șură, în care se păstrează cereale, alimente etc. 3. Șură. 4. podul grajdului, unde se păstrează fânul, nutrețul. 5. petic de diferite forme care se pune la răscroială de la subsuoară, sau la poalele cămășilor țărănești; broscuță, puiete, polhă, pălăcrinț.

puiug, puiuguri, s.n. (reg.) pod la șură sau la grajd; puiag pentru fân.

MOTOCROS s.n. (Sport) Concurs de motociclete care se desfășoară pe un teren variat. [Pl. -suri. / < fr. motocross].

saplâc, saplâcuri, s.n. (reg.) 1. șură de paie. 2. șiră de paie.

ca conj. – 1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si.

sein, seină, adj. și s.f. (reg.) 1. (adj.; despre lână, blană) de culoare roșcată-cenușie. 2. (adj.; despre oi) cu lâna roșcată-cenușie; sură. 3. (adj.; despre păr, barbă, mustăți; despre oameni) cărunt. 4. (s.f.) varietate de struguri cu bobul de culoare albă-cenușie sau neagră-vineție; corb. 5. (s.f. art.) numele unui cântec care se cântă la culesul strugurilor. 6. (s.f.) varietate de mere.

catahrisis (-suri), s. n. – Abuz, nelegiuire. Ngr. ϰατάχρησις (Gáldi 159).

standoală, standoale, s.f. (reg.) 1. coșar în care se păstrează grânele; hambar, șură. 2. loc unde se află mai multe coșare sau hambare. 3. arie.

PAPIRUS s.n. Plantă erbacee acvatică din a cărei tulpină membranoasă se scoteau niște foițe, folosite în antichitate și în evul mediu pentru a se scrie pe ele; foiță, foaie obținută dintr-o asemenea plantă. ♦ Manuscris scris pe astfel de foi. [Pl. -suri. / < fr., lat. papyrus, cf. gr. papyros].

PAPUS s.n. Aglomerație de perișori la extremitatea superioară a fructului ajuns la maturitate. [Pl. -suri. / < lat. pappus].

PARADIS s.n. Rai. ♦ Pasărea-paradisului = pasăre exotică cu pene foarte frumoase. [Pl. -suri, -se. / cf. fr. paradis, it. paradiso, lat. paradisus – grădină].

PARADOS s.n. Parapet de pămînt în spatele unui șanț, făcut pentru a-i apăra pe cei adăpostiți în șanț de loviturile venite din spate. [Pl. -suri. / < fr. parados].

stogar, stogari, s.m. și stogare, s.n. (reg.) 1. (s.m.) persoană care clădește stoguri. 2. (s.n.) șură.

PAS¹ s.n. Porțiune de lungime constantă care se repetă în lungul sau în latul unui sistem tehnic. ♦ Pas de dințare = distanța dintre elementele de același fel a doi dinți consecutivi ai unui angrenaj cilindric sau ai unei freze; pas de filet = distanța dintre două puncte consecutive ale unei spire de filet. [Pl. -suri. / < fr. pas].

PAS² s.n. Drum îngust între munți; trecătoare. V. defileu. [Pl. -suri. / < germ. Pass, fr. pas].

PATOS s.n. 1. (Lit.) Intensitate deosebită a sentimentelor prin care se realizează o puternică forță dramatică. 2. Înflăcărare, însuflețire, avînt, entuziasm. 3. Emfază, stil emfatic. ♦ Cu patos = a) în mod entuziast; b) afectat, cu emfază. [Pl. -suri. / < gr., fr., it. pathos, cf. gr. paschein – a suferi].

suraie, surăi, s.f. (reg.) vacă de culoare sură.

suran, -ă, adj. (reg.) 1. (despre părul, blana animalelor sau penelor păsărilor) sur, cenușiu, gri, fumuriu. 2. (despre animale și păsări) care are pielea, părul, blana de culoare sură; cu penele sure; cenușiu, sein.

suraș, -ă, adj. (reg.; despre animale și păsări) cu pielea, părul, blana de culoare sură; cu penele sure; cenușiu, suran, sein.

suratic, suratică, adj. (reg.) care este de culoare aproape sură.