ca conj. – 1. (Înv.) Pentru că, întrucît. – 2. Pentru ca, cu scopul ca. Lat. quia (Pușcariu 244; DAR; Sandfeld, REB, I, 100-7; Rosetti, II, 117). Sensul s-a pierdut din sec. XVII. Astăzi apare numai cu sensul 2, și totdeauna în compunere, ca să, deci pentru a introduce un conjuctiv. Folosirea lui ar trebui să se reducă la prop. care indică finalitate sau consecință: mă duc, ca să nu-l MAI văd, dar nu vreau să-l mai văd. Totuși, uzul cere prezența lui ca, atunci cînd conjunctivul nu urmează imediat după verbul principal: nu vreau să mă vadă toată lumea, dar: nu vreau ca toată lumea să mă vadă. Perfecta echivalență a acestor două expresii este cauza pentru care folosirea lui ca să s-a extins exagerat, astfel încît este ușor să se spună, impropriu, nu vreau ca să mă vadă toată lumea. Această formă incorectă este simțită tot mai puțin ca atare, așa că astăzi ca să a devenit mai mult sau mai puțin echivalent al lui să. Pentru der. romanici ai lui quia (v. it., it. de sud, v. sp., v. port. ca, it. che, prov., fr., cat., sp., port. que), cf. J. Jaquet, Recherches sur l’origine de la conj. que et des formes romanes équivalentes, Paris, 1894, și REW 6954, unde, totuși, lipsesc rom. ca, mr. ca să (tra să), megl. ca si.