CALEIDOSCOP, caleidoscoape, s. n. Aparat optic format dintr-un cilindru opac în interiorul căruia se găsesc mai multe oglinzi, dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privește, să formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu un conținut extrem de variat. – Din fr. kaléidoscope.

CARNET, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizatie politică, de masă etc. ◊ Carnet de muncă = document (în formă de caiețel) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (vechime în muncă, locul de muncă) și care servește acesteia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.); carte de muncă. – Din fr. carnet.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiți. ◊ Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace bănești oferite de altcineva. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuială = a cheltui mult (și nerațional). A băga (sau a pune pe cineva) la cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. (Fam.) A da cuiva de cheltuială = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. ♦ (În contabilitate; la pl.) Rubrică dintr-un registru în care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eală.

ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care este cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică având cele mai noi știri dintr-o gazetă. – Din lat. ultimus, it. ultimo.

VARIA¹ s. n. pl. 1. Culegere bibliografică de scrieri (mărunte) diferite. 2. Rubrică într-o publicație periodică, care cuprinde articole, note și informații mărunte și cu conținut variat. [Pr.: -ri-a] – Cuv. lat.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

POST², posturi, s. n. 1. Funcție, slujbă. ◊ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tău etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligațiilor (de serviciu). 2. Loc unde se găsește o formație militară (restrânsă) care execută un ordin; p. ext. formația militară respectivă. ♦ Unitate de polițiști sau jandarmi (în trecut de milițieni) însărcinată cu menținerea ordinii publice într-o localitate rurală; p. ext. local unde funcționează unitatea respectivă. ♦ Loc unde stă santinela în timpul serviciului de gardă; p. ext. serviciul de gardă al santinelei; (rar) santinelă. ♦ Loc unde stă un polițist însărcinat cu supravegherea circulației pe străzi. 3. Instalație utilată cu aparatura necesară pentru executarea anumitor operații tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfășoară o activitate practică sau pe care îl ocupă o persoană în timpul efectuării unei asemenea activități. Post de observație. ◊ Post de mișcare = loc pentru deservirea circulației trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încăperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare și al personalului sanitar, organizat cu scopul de a da primele îngrijiri persoanelor accidentate sau bolnavilor. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidență contabilă sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzătoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.

POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură primirea, transportul și distribuirea scrisorilor, a telegramelor, a mandatelor poștale și a coletelor; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Corespondența primită, expediată sau distribuită în aceeași zi sau într-o perioadă dată. ◊ Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, aprecieri, păreri, zvonuri de la o persoană la altă, a umbla cu vorbe, a face intrigi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligența, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc de popas, han așezat pe parcursul unui drum, unde călătorii care foloseau poșta¹ (3) găseau vehicule de transport în comun sau cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal destinat exclusiv serviciului de transport. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga de colo până colo. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. ◊ Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počtă.

COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n. (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. ♦ (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, scr. kolac.

MISCELANEU, -EE, miscelanee, adj., s. n. și f. (Livr.) (Rubrică în unele periodice, publicație sau volum) care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.^[1]

CONT, conturi, s. n. 1. Socoteală scrisă alcătuită din două părți (debit și credit), care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

DIVERS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. ◊ Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care prezintă succint întâmplările și evenimentele petrecute în cursul zilei. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l înfrumusețeze. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țâșnind cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nici o experiență, cu nici o învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

CURIER, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2) s. n., (3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier.

CAPITOL s. (înv.) cap, glavă, pont, rubrică, zăloagă. (Un ~ dintr-o carte, dintr-un text.)

RIGLĂ s. v. ivar, încuietoare, rubrică, zăvor.

RUBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

RUBRICĂ s. v. capitol.

curier (corespondență, publicație, rubrică) s. n. (sil. -ri-er), (publicații, rubrici) pl. curiere

rubrica vb., ind. prez. 1 sg. rubrichez, 3 sg. și pl. rubrichează

rubricare s. f., g.-d. art. rubricării; pl. rubricări

rubrică s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rubricii; pl. rubrici

subrubrică s. f. rubrică

CALEIDOSCOP ~oape n. 1) Dispozitiv optic constând dintr-un tub cilindric opac, înzestrat cu mai multe fragmente de oglinzi, care, prin rotire, produce o infinitate de combinații de imagini multicolore (folosit ca jucărie). 2) fig. Succesiune rapidă de senzații sau de impresii vii și variate; amestec de senzații și impresii disparate. 3) Rubrică în presa periodică sau în programul emisiunilor de radio și televiziune cuprinzând informații extrem de variate. [Sil. -lei-] /<fr. caléidoscope

CATALOG ~oage n. 1) Fișier sau listă care conține o înșirare metodică de nume, obiecte sau ființe. ~-album. ~ de prețuri. 2) Registru special în care sunt înscriși elevii dintr-o clasă, cu rubrici pentru note. /<fr. catalogue, lat. catalogus

CHELTUIALĂ ~ieli f. 1) Consum de bani, de bunuri materiale, de muncă etc. pentru satisfacerea necesităților de producție sau individuale. 2) Rubrică dintr-un registru contabil unde se înscriu sumele cheltuite. [G.-D. cheltuielii; Sil. -tu-ia-] /a cheltui + suf. ~eală

CITITOR¹ ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Persoană care citește. Rubrica ~orilor. ◊ ~ în (sau de) stele (~ de zodii) persoană care practică astrologia; astrolog; zodier. /a citi + suf. ~tor

COLOANĂ ~e f. 1) Stâlp înalt, cilindric, servind pentru susținere sau ca ornament al frontonului sau al părților interioare ale unui edificiu. 2) fig. Masă a unui fluid, care este închisă într-un tub cilindric sau care țâșnește dintr-o conductă. ~ de mercur. 3) tehn. Aparat alcătuit dintr-o manta verticală cilindrică, conținând materiale absorbante, filtrante etc. 4) poligr. Fragment vertical al unei pagini tipărite, despărțit printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb. 5) Rubrică într-un registru etc. 6) Șir de oameni sau de mașini care merg succedându-se. ~ de manifestanți. ~ de tractoare. 7) Formație a trupelor dispuse în adâncime. ~ de marș. 8): ~ sonoră ansamblul de cuvinte și muzică ce însoțește imaginile unui film. 9): ~ vertebrală totalitate a vertebrelor care formează axul scheletului; șira spinării. [G.-D. coloanei; Sil. co-loa-] /<fr. colonne

COLȚ¹ ~uri n. 1) Loc unde se întâlnesc două laturi sau două muchii ale unui obiect. ~ul mesei. ~ul batistei. ◊ ~ul gurii fiecare din cele două extremități ale gurii unde se întâlnesc buzele. ~ de pâine bucata de la margine a unei pâini; călcâi. ~ de stradă unghi format de două străzi care se întretaie. 2) Parte a unei încăperi, unde se unesc doi pereți alăturați; ungher. ◊ A da din ~ în ~a face eforturi disperate pentru a scăpa de ceva. 3) (în publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. ~ satiric. 4) Loc, departe de ochii lumii, care servește drept refugiu pentru cineva. ◊ ~ de țară loc retras. În (sau din) toate ~urile (lumii) în (sau din) toate părțile; (de) pretutindeni. La ~ de țară și la mijloc de masă într-un loc ferit, dar avantajos. 5) Broboadă subțire în formă de triunghi. /<bulg. kolec, sb. kolac

DEBIT¹ ~e n. cont. 1) Sumă pe care cineva o datorează unei persoane (mai ales juridice) creditoare. 2) Rubrică din partea stângă a unui registru contabil, unde se înscriu veniturile și reducerile de pasiv (cheltuielile). 3) Suma înscrisă în această rubrică. /<fr. débit

DIVERS ~să (~și, ~se) Care constă din elemente diferite; variat; felurit. ◊ (Fapte) ~se fapte care nu pot fi reunite la o rubrică specială și formează, de obicei, ultimul punct din ordinea de zi a unei întruniri. Fapt ~ întâmplare banală. /<fr. divers, lat. diversus

FOILETON ~oane n. 1) Spațiu în partea de jos a unei pagini de ziar rezervat pentru o rubrică permanentă. 2) Articol științific (de literatură sau de critică) care apare regulat în partea de jos a unui ziar. 3) Articol publicistic pe o temă de actualitate, publicat într-un ziar sau într-o revistă. * Roman-~ proză ce se publică pe fragmente în mai multe numere consecutive de ziar sau de reviste. [Sil. fo-i-] /<fr. feuilleton

MISCELANEU ~e n. 1) Rubrică într-o publicație care cuprinde materiale cu un conținut variat. 2) Culegere de articole ce tratează teme diferite (aparținând, de obicei, diferiților autori). /<lat. miscellanea, fr. miscellanées^[1]

NECROLOGIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de necrologie; propriu necrologiei. 2) Care conține un necrolog. Rubrică ~că. /<fr. nécrologique

POȘTĂ ~e f. 1) Instituție care se ocupă cu transportarea și distribuirea corespondenței, mandatelor, telegramelor, coletelor și presei periodice. ◊ ~a redacției rubrică într-o publicație periodică în care se dau publicității scrisorile cititorilor și răspunsurile la întrebările lor. De ~ poștal. 2) Clădire unde se află această instituție. 3) Totalitate a corespondenței și a publicațiilor periodice primite, expediate sau distribuite într-o perioadă de timp. ◊ A duce (sau a purta, a umbla cu) ~a a purta, a duce zvonuri, făcând intrigi. A fi ~a satului a se ocupa cu bârfeli. 4) înv. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență) pe distanțe mari, cu diligență, folosit înainte de apariția căii ferate. 5) v. POȘTALION I. ◊ Cal de ~ cal de schimb la o diligență. A ajunge (sau a fi) cal de ~ a fi trimis cu diferite treburi în toate părțile. 6) Loc special amenajat unde făceau popas drumeții care călătoreau cu poștalionul. 7) Distanță dintre două popasuri ale poștalionului egală cu aproximativ 22 km (folosită și ca unitate de măsură a lungimii). ◊ Cale de-o ~ la o distanță destul de mare. [G.-D. poștei] /<rus. poțta, fr. poste

PUBLICITATE f. 1) Caracter public. 2) Difuzare în public a informațiilor prin intermediul mijloacelor de informare în masă. ◊ Mica ~ rubrică într-o publicație periodică care cuprinde tot felul de anunțuri. A da ~ății a anunța în mod public; a publica. /<fr. publicité

RADIOGAZETA ~e f. Rubrică instructiv-informativă în cadrul emisiunilor radiofonice. [Sil. -di-o-] /radio + gazetă

RUBRICĂ ~ci f. 1) Coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată prin două linii verticale sau orizontale, care urmează a fi completată. 2) Compartiment permanent al unei publicații periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (în cărți, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu roșu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique

SINOPTIC ~că (~ci, ~ce) 1) (despre tabele, rubrici etc.) Care permite o privire generală asupra unui ansamblu. 2) Care ține de sinoptică; propriu sinopticii. Hartă ~că. /<fr. synoptique

TABEL ~e n. 1) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, simboluri, informații, prezentate într-o anumită ordine; tablă. 2) Listă de termeni, simboluri sau valori numerice, sistematizate într-un anumit mod (pentru a ușura folosirea lor). 3) Material didactic constând dintr-o coală de hârtie pe care este desenată o ilustrație a temei de studiu. /<lat. tabella, germ. Tabelle

TABLĂ¹ table f. 1) Foaie metalică subțire, folosită la acoperitul caselor și la confecționarea diferitelor obiecte; tinichea. 2) Placă cu inscripții; tăblie. ◊ Tablă cerată placă de lemn, acoperită cu un strat de ceară pe care, în antichitate, se scria cu stilul. 3) Panou special, vopsit într-o culoare închisă, pe care se poate scrie cu creta. 4) Foaie cuprinzând desenul unui ansamblu de rubrici completate cu cifre, date, informații, simboluri, prezentate într-o anumită ordine; tabel. ◊ Tablă de materii foaie de la începutul sau de la sfârșitul unei cărți sau a unei reviste, care cuprinde numerele compartimentelor cu indicarea paginilor corespunzătoare; cuprins; sumar. Tabla înmulțirii (sau Tabla lui Pitagora) tabel care conține produsele înmulțirii între ele a primelor zece numere. 5) reg. Recipient cu fundul plat și cu marginile ușor ridicate, pe care se aduc mâncarea și tacâmurile la masă; tavă. 6) reg. Parcelă de pământ semănată. [G.-D. tablei; Sil. ta-blă] /<lat. tabula, ung. tábla, fr. table

ULTIM ~ă (~i, ~e) și substantival 1) Care este cel mai de pe urmă într-o ierarhie. ~ul număr al revistei. ~ul loc la competiție. ◊ ~ul preț preț stabilit irevocabil. Până la ~a suflare (sau picătură de sânge) până la sfârșitul vieții. Până la ~ul toți. 2) Care rămâne în urmă; care se află în coadă; codaș. 3) Care este cel mai aproape de momentul de față; de curând. ~ele știri. ◊ ~a oră rubrică în ziare sau emisiune la radio sau la televiziune în care se prezintă cele mai noi știri. /<lat. ultimus, it. ultimo

VARIA n. 1) Culegere de scrieri variate. 2) Rubrică într-o revistă, care include diferite materiale mici (articole, note, informații). [Sil. -ri-a] /<fr. varia

MISCELANEU s.n. (Liv.) Carte, rubrică într-o publicație periodică, care cuprinde articole, studii etc. cu un conținut variat. ♦ Culegere de lucrări, de fapte etc. fără legătură între ele. // adj. Format din lucrări diferite. [Pron. -neu, var. miscelanea, miscellanea s.f. / cf. fr. miscellanées, lat. miscellanea – amestecate].

RUBRICA vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].

RUBRICARE s.f. Acțiunea de a rubrica și rezultatul ei; clasificare. [< rubrica].

RUBRICAT, -Ă adj. (Liv.) Trecut într-o rubrică, notat și clasificat. [Cf. it. rubricato].

RUBRICATOR s.n. Ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. [Cf. it. rubricatore, engl. rubricator].

RUBRICATURĂ s.f. Împărțirea unui registru, a unui formular etc. în rubrici; liniatură. [< germ. Rubrikatur].

SUBRUBRICĂ s.f. Subdiviziune a unei rubrici. [< sub- + rubrică].

COLOANĂ s. f. 1. stâlp cilindric de piatră, marmură etc. destinat să susțină un antablament. ♦ formație cu aspect de stâlp apărută în peșteri prin unirea unei stalactite cu o stalagmită. ◊ coloană vertebrală = șira spinării. ♦ parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. masă a unui fluid care ia formă cilindrică atunci când este închisă într-un tub sau când țâșnește cu putere dintr-o conductă. 3. secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise. ♦ rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. șir vertical de cifre. 5. denumire a mai multor aparate în chimie și în industria chimică, dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținând materiale absorbante, filtrante etc. 6. convoi de oameni, animale, vehicule, nave, care merge rânduit în șiruri paralele în adâncime. ◊ coloana a cincea = grup de trădători în slujba dușmanului, care organizează diversiuni, acte de sabotaj etc. pentru a dezorganiza spatele frontului. 7. (cinem.) coloană sonoră = ansamblu de sunete care însoțește imaginile unui film. (<fr. colonne)

VARIA s.n. 1. Culegere bibliografică de scrieri diferite. 2. Rubrică a unei publicații în care se tipăresc articole scurte, note mărunte, informații etc. [Pron. -ri-a. / < fr., lat. varia].

CALEIDOSCOP s.n. 1. Cilindru opac în lungimea căruia sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel încît mici obiecte colorate, puse în interior, formează o infinitate de desene simetrice. 2. (Fig.) Operă, rubrică care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte. [Pron. -lei-, pl. -oape, -opuri. / < fr. kaléidoscope, cf. gr. kalos – frumos, eidos – imagine, skopein – a vedea].

COLOANĂ s.f. 1. Stîlp de piatră, de marmură etc. de formă cilindrică, destinat să susțină o parte dintr-un edificiu. ◊ Coloană vertebrală = șira spinării. ♦ Parte dintr-un catarg care iese deasupra punții. 2. Masă a unui fluid, care ia formă cilindrică atunci cînd este închisă într-un tub sau cînd țîșnește cu putere dintr-o conductă. 3. Secțiune verticală a unei pagini tipărite sau manuscrise; conținutul acesteia. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.). 4. Șir vertical de cifre. 5. Denumire a mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta verticală, cilindrică, de metal etc., conținînd materiale absorbante, materiale filtrante etc. 6. Convoi de oameni, de animale, de vehicule care merge orînduit în șiruri paralele în adîncime. 7. (Cinem.) Coloană sonoră = ansamblul de sunete care însoțește imaginile unui film. [Cf. lat. columna, fr. colonne, it. colonna, ngr. kolona].

CONT s.n. 1. Fiecare dintre diviziunile operațiilor contabile ale unei întreprinderi, constînd în înregistrarea cheltuielilor și a veniturilor pe o anumită perioadă. ♦ Evidența acestor operații. 2. A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare; pe cont propriu = pe proprie răspundere; independent. [< it. conto, germ. Konto, fr. compte].

RUBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pămînt roșu].

STORNA vb. I. tr. A rectifica o înregistrare greșit făcută în jurnalul de contabilitate, introducînd-o în rubrica ei corectă. [< it. stornare].

TABEL s.n. Foaie liniată și împărțită în rubrici completate cu cifre, date etc. ♦ Listă care cuprinde cifre, nume etc. aranjate într-o anumită ordine; tablou. [Pl. -le, -luri. / < lat. tabella, germ. Tabelle].

ULTIM, -Ă adj. Cel din urmă. ♦ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. [< lat. ultimus, superlativ al lui ultra – dincolo, cf. fr. ultime, it. ultimo].

BIBLIORAMA s. f. titlu de rubrică cu conținut complex (cronici, comentarii, noutăți) din lumea cărții. (< biblio- + -rama²)

CALEIDOSCOP s. n. 1. cilindru opac în care sunt dispuse mai multe oglinzi, astfel încât mici obiecte colorate, în interior, formează o infinitate de desene simetrice. 2. (fig.) operă, rubrică care cuprinde cele mai variate aspecte, teme, subiecte. (< fr. kaléidoscope)

CONT s. n. 1. operație contabilă cuprinzând cele două părți (debit și credit) care exprimă valoric (și cantitativ) existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp. ◊ evidența acestei operații. 2. a trece în ~ = a înscrie la rubrica datoriilor; a ține ~ (de ceva) = a lua în considerare; pe ~ propriu = pe proprie răspundere. (< it. conto, germ. Konto, fr. compte)

DISCORAMA s. f. titlu de rubrică sub care sunt anunțate noi înregistrări pe discuri (muzică, teatru etc.). (< fr. discorama)

HOROSCOP s. n. 1. tabel sinoptic cu poziția aștrilor în momentul nașterii unui copil, pe baza căruia astrologii prezic viitorul acestuia. 2. prezicere astrologică a destinului. 3. rubrică în unele publicații conținând preziceri pentru cei născuți în fiecare dintre cele 12 zodii. (< fr. horoscope, lat. horoscopus, gr. horoskopos)

MISCELANEU, -EE I. adj. format din lucrări diferite. II. s. n. pl. carte, rubrică într-o publicație periodică cuprinzând articole, studii etc. cu un conținut variat. ◊ culegere de lucrări, de fapte etc. fără legătură între ele. – var. miscelanea s. n. pl. (< lat. miscellaneus, /II/ fr. miscellanées)

MONDORAMĂ s. f. rubrică, emisiune ce grupează articole, note, informații din întreaga lume. (< mondo- + -ramă²)

RUBRICATOR s. n. ansamblu de rubrici, fiecare alcătuită după un anumit criteriu, în care se clasifică un material variat. (< engl. rubricator)

RUBRICATURĂ s. f. împărțire a unui registru, formular etc. în rubrici; liniatură. (< germ. Rubricatur)

RUBRICĂ s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)

STORNA vb. tr. a rectifica o înregistrare greșit în jurnalul de contabilitate, introducând-o în rubrica ei corectă. (< it. stornare)

SUBRUBRICĂ s. f. subdiviziune a unei rubrici. (< sub- + rubrică)

TABEL s. n. foaie împărțită în rubrici completate cu nume, cifre, date etc.; tablou (I, 5). (< lat. tabella, germ. Tabelle)

ULTIM, -Ă adj. cel din urmă. ♦ ă oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri sosite la redacție. (< lat. ultimus, it. ultimo)

VARIA¹ s. n. pl. 1. culegere bibliografică de scrieri diferite. 2. rubrică a unei publicații în care se tipăresc articole scurte, note mărunte, informații etc. (< lat. varia)

CARNET, carnete, s. n. Caiet mic de buzunar, uneori cu date și rubrici tipărite, pentru diferite însemnări cu caracter personal sau oficial. ♦ Act, document în forma unui caiet mic, care atestă apartenența posesorului la o organizație politică sau de mase. – Fr. carnet.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. 1. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiți. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloacele bănești oferite de cineva. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuială = a cheltui mult. A intra la cheltuială = a fi obligat să cheltuiești mult. A băga (pe cineva) la cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. (Fam.) A da cuiva de cheltuială = a bate, a chelfăni pe cineva. 2. (În contabilitate, la pl.) Rubrică unde se trec sumele cheltuite. 3. (În expr.) Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărîri judecătorești, partea care a pierdut un proces. 4. Fig. Risipă, irosire de energie, de timp etc.

sinoptic, -ă, sinoptici, -ce adj. (Despre texte, date, rubrici etc.) Care este astfel întocmit încât permite o privire generală asupra tuturor părților componente. ♦ Spec. Termen adoptat de exegeții moderni pentru a explica armoniile, asemănările și identitățile unor părți sau fapte dintre primele trei evanghelii (cele după Matei, Marcu și Luca), numite și evanghelii sinoptice. – Din fr. synoptique.

topist, -ă, topiști, -iste s. m., s. f. meloman care participă, prin votul său, la stabilirea clasamentelor publicate în rubrici sau periodice de specialitate

antipsoriazis adj. inv. (med.) (Remediu) împotriva bolii numite psoriazis ◊ „Am scris în această rubrică despre un medicament antipsoriazis.” R.l. 1 IV 75 p. 5 (din anti- + psoriazis; DEX-S)

apiterapie s. f. (med.) Terapie cu produse apicole ◊ „Am citit nota apărută în cadrul rubricii «Alo» privind apiterapia.” R.l. 17 III 75 p. 5. ◊ „La Volgograd s-a deschis de curând un cabinet medical profilat pe aplicarea unor tratamente cu... înțepături de albine. Apiterapia – cum a fost denumită noua metodă – se bazează atât pe proprietățile tămăduitoare ale veninului de albine, cât și pe efectul excitant produs în unele puncte sensibile din organism sau în terminațiile nervoase din piele.” R.l. 23 IV 77 p. 6. ◊ „Consfătuire pe probleme de apiterapie [...] a avut loc o consfătuire a experților [...] privind modalitatea de acțiune a propolisului în tratamentele medicale.” Cont. 6 VI 80 p. 11. ◊ „Apiterapia în sprijinul tratării unor maladii de sezon” R.l. 20 VI 83 p. 2; v. și Cont. 6 VI 80 p. 11, R.l. 26 VI 84 p. 5; v. și propolis (din api- „albină” + terapie; cf. fr. apithérapie; DN3, DEX-S)

avantajos, -oasă adj. (În special la rubrica de mică publicitate, pentru vânzări-cumpărări, despre plăți) Făcut în monedă forte, în dolari ◊ „Urgent cumpărăm vilă [...] Plată avantajoasă.” R.l. 12 X 91 p. 7 (formal cf. fr. avantageux; DEX – alt sens)

carent, -ă adj. Insuficient, cu lipsuri ◊ „Apreciind regia tinerească (D. M.), strădaniile de omogenizare a imaginii (nu și sunetul, în general carent, confuz), este de salutat cu satisfacție noua rubrică «Revista literară» T.V.” Sc. 3 II 73 p. 6 (din carență, prin substituție de sufix -ent/ -ență)

cineamator s. m. (cinem.) Amator de filme ◊ „Revista cuprinde rubrici permanente consacrate cineamatorismului (ție, cineamatorule) și universităților populare de cultură cinematografică.” Cont. 17 XI 61 p. 5; v. și 5 X 79 p. 11 (din cine- + amator, după fr. cinéphile; FC I 139; Fl. Dimitrescu în LL 10/65 p. 233, L. Mareș în SMFC V p. 67, I. Iordan în SCL 4/70 p. 39; DN3, DEX-S)

cineidee s. f. (cinem.) (Titlu de rubrică în revista «Cinema») Idee utilizată în cinematografie ◊ „Cronica cine-ideilor.” Cinema 9/66 p. 18; v. și 12/72 p. 6 (din cine- + idee; I. Mareș în SMFC V p. 68, I. Iordan în SCL 4/70 p. 393)

columnist s. m. (cuv. engl. americ.) ◊ „Nu am uitat articolul acela pentru că nu cred să mai fi citit altul la fel în rubrica sa săptămânală din «Newsweek». S. A., unul dintre cei câțiva mari ai profesiunii regești de columnist (termen traductibil doar printr-o perifrază stângace, de pildă «comentator cu rubrică permanentă», care nu redă nici prestigiul, nici autoritatea cvasipontificală, nici aura de inamovibilitate implicate de termenul american), lăsa brusc deoparte temele politice la zi pentru a face cea mai intimă confesiune.” R.lit. 20 XII 73 p. 30. ◊ „Câți columniști cu doxă politică avem? Or fi 34?” ◊ Rev. 22 28/90 p. 4. ◊ „Un scriitor foarte cunoscut în Italia, columnist la «Oggi».” As 184/95 p. 11 [pron. călamnist] (D. Am.)

concentraționar, -ă adj. Privitor la lagărele de concentrare ◊ „Citind ultimele două articole publicate la această rubrică, cineva a avut gândul minunat de a-mi împrumuta volumul «Poezia concentraționară – Chipul omului în lagărele naziste, 19401945», antologie alcătuită în 1975.” R.lit. 1 IV 76 p. 23. ◊ „Dumneavoastră, Mikis Theodorakis, ce proiecte de viitor aveți? Fecundă, creația de până acum denotă și diversitate [...] o primă simfonie compusă în spațiul concentraționar al lagărului din insula Makronissos, apoi autor de balete.” R.l. 20 XI 78 p. 6 (din fr. concentrationnaire; PR 1946; DN3)

dietar, -ă adj. (alim.) Privitor la dietă ◊ „Încă o dată, cărțile de bucate dețin primul loc [...] Numai în ultima lună am înregistrat 8 noi apariții, amplu discutate în rubricile de recenzii ale presei de mare tiraj, mai ales din punctul de vedere al noilor prevederi dietare.” Luc. 11 X 84 p. 7 (din dietă + -ar)

interdisciplinarism s. n. Caracter interdisciplinar ◊ „Cu «interdisciplinarismul» acestui număr pot fi puse în legătură și dialogul lui Ș. Cioculescu despre vol. II (Jurnalul lui Rebreanu, rubrica lui A. Vieru...)” R.lit. 21 III 85 p. 2 (din interdisciplinar + -ism)

marinăriță s. f. Femeie care a îmbrățișat meseria de marinar ◊ „La bordul șalandelor «Razelm» și «Gârlița» [...] pot fi întâlnite și niște fete frumoase, ca toate fetele. Cele trei [...] sunt primele fete marinărițe din portul Constanța.” R.l. 1 X 75 p. 2. ◊ „«Marinărițe». Scriam nu de mult în rubrica noastră despre primele trei fete de la serviciul «Căi navigabile» al portului Constanța, care au devenit marinari pe o șalandă.” Sc. 16 XII 75 p. 2; v. și femeie-marinar (din marinar + -iță)

melodiascop s. (muz.) ◊ „Scriitorii și experiența lor de viață: Thomas Mann. Melodiascop.” Pr.R.TV 29 XI 77 p. 6. ◊ „Nou sub soare (rubrică de noutăți) Melodiascopul emisiunii.” Pr.R.TV 8 II 78 p. 6; v. și 9 VI 80 (din melo[die] + diascop)

microconferință s. f. Conferință de scurtă durată ◊ „Microconferința lui R.V. despre paradoxe a avut și cuprinderea istorică și concizia pe care o cere rubrica.” Cont. 18 II 66 p. 6; v. și 9 XII 66 p. 4 (din micro- + conferință; I. Iordan în SCL 4/70 p. 395)

mondoramă s. f. Imagine de ansamblu a lumii ◊ „Mondorama științifico-tehnică.” Pr.R.TV 29 V 80 p. 10. Titlu de rubrică în revista Luceafărul – v. Luc. 24 VI 78 p. 8, 16 XII 78 p. 8 etc. (din mondo- + -rama; L. Seche în LR 4/78 p. 341; DEX-S)

oraș-capitală s. n. Oraș cu funcție de capitală a unei țări ◊ „Ne-a prezentat fotografiile «din copilărie» ale orașului-capitală la rubrica «Bucureștiul necunoscut».” R.lit. 20 III 75 p. 16. ◊ „Nici unul din aceste locuri nu mai poate răspunde astăzi, cu demnitate, noului profil al orașului-capitală.” Sc. 27 IV 77 p. 1 (din oraș + capitală)

pace-maker s. (med.) ◊ „Aparatul «pace-maker», după denumirea sa englezească, este un fel de «mică cutie neagră» pe care bolnavul de inimă o poartă asupra lui spre a stimula, la nevoie, activitatea cardiacă.” Sc. 5 VI 74 p. 6. ◊ „Am mai scris în această rubrică de așa-numitul «pace-maker», aparat care, implantat în corp, are rolul de stimulator cardiac.” Sc. 20 XI 74 p. 6. ◊ „Rareori trebuie să te duci noaptea, să pui un cateter în artera pulmonară sau un pace-maker [...]” ◊ Rev. 22 5 X 94 p. 13; v. și Sc. 19 VI 74 p. 6 [pron. peis-meikă] (cuv. engl.; cf. fr. pace-maker; DMN 1960; DM)

perfluorbutilamină s. f. (chim.) ◊ „La Institutul central de cercetări științifice în domeniul hematologiei și transfuziei din Moscova a fost obținut sânge sintetic, așa numit perfluorbutilamină (despre cercetările similare ale specialiștilor americani am relatat anterior la această rubrică). Cercetătorii au folosit pentru înlocuirea sângelui natural compuși organici ai fluorului.” Sc. 9 I 80 p. 5 (probabil cuv. format în rusă)

reportaj-anchetă s. n. Reportaj sub formă de anchetă ◊ „Remarcăm, de asemenea, paginile memorialistice semnate de M.P [...] și reportajul-anchetă realizat de S.P.” Cont. 24 III 72 p. 3. ◊ „Următoarea rubrică, o rubrică menită să ne dea speranțe [...] în cea mai mare parte realizabile, așa cum am putut constata urmărind reportajul-anchetă al emisiunii Magazinul femeilor.” Săpt. 27 VI 75 p. 6. ◊ „Ce e nou în salonul de pictură și sculptură al municipiului București – reportaj-anchetă de R.G.” Pr.R.TV 13 I 77 p. 10; v. și Săpt. 26 III 76 p. 5; v. și reportaj-interviu (din reportaj + anchetă)

scriitor-diplomat s. m. ◊ „Inaugurăm cu acest număr rubrica «Scriitori-diplomați», care își propune să înfățișeze în câteva trăsături pe cei mai iluștri și mai interesanți scriitori din toate timpurile care au avut de îndeplinit misiuni diplomatice sau au fost diplomați de carieră.” L. 30 VI 66 p. 24 (din scriitor + diplomat)

sculer-matrițer s. m. Sculer care este și matrițer ◊ „Discutând despre emisiunea «Seară pentru tineret», sculerul-matrițer Vasile C., Daniela T., confecționeră de piese radio, s-au referit la caracterul neconvingător al unora dintre rubricile acestei emisiuni.” Sc. 27 III 73 p. 4; v. și R.l. 12 VII 79 p. 6 (din sculer + matrițer)

teleanchetă s. f. Anchetă a televiziunii ◊ „Spicuim câteva rubrici: «teleancheta» (trei întrebări și firește... trei răspunsuri)” Pr.R.TV 8 III 62 p. 8 (din tele-2 + anchetă; Fl. Dimitrescu în LR 2/70 p. 143; DEX-S)

telerubrică s. f. Rubrică fixă la emisiunile de televiziune ◊ „Prezentatorii unora din telerubricile noastre sunt însă la acest punct într-un mare defect.” Cont. 18 II 66 p. 6. ◊ „Se pare însă că cel puțin una din povețele persiflante ale lui Anton Pann este urmată cu grijă de unele tele-rubrici.” Gaz. lit. 25 VII 68 p. 6 (din tele-1 + rubrică)

teleșcoală s. f. (înv.) Emisiune de televiziune pentru elevi care vine în sprijinul școlii ◊ „Emisiunile de teleșcoală sau telelecțiile se vor adresa, desigur, în primul rând, elevilor, dar și populației adulte.” Cont. 1 VIII 67 p. 5. ◊ „În premieră [...] «telegrădinița». Televiziunea și-a inaugurat un nou ciclu de emisiuni dedicate celor mai mici «elevi» – preșcolarii. În fiecare marți și miercuri [...] în cadrul cunoscut de câțiva ani al rubricii «Teleșcoală».” Sc. 26 X 75 p. 4 (din tele-1 + școală; cf. fr. télé-enseignement; DMC 1960; DN3)

zooinstantaneu s. n. (creație ad-hoc) Rubrică TV în care se prezintă instantanee din zootehnie ◊ „Zooinstantanee. Porumbul fulguit și producția de lapte; șantiere zootehnice aflate încă la temelie; metisarea – o sarcină mereu actuală.” Pr.R.TV 11 IX 77 p. 2. ◊ „Zooinstantanee. Cum menținem valoarea biologică ridicată a animalelor?” Pr.R.TV 29 I 78 p. 2 (din zoo + instantaneu)

*cédulă și (fals) -úlă f., pl. e (fr. cédule, it. cédola, d. mlat. scédula, cl. schédula, dim. d. scheda, care vine d. vgr. shéde; germ. zettel, pol. cedula, rut. cedúla, rus. cedúlka, cidúlka). Rar. Adeverință, chitanță. Rubrică în condica birurilor. – Pop. (d. rut.) țidulă (maĭ vechĭ țedulă) și țudúlă (CL. 1924, 184).

MANOLESCU, Nicolae (1939-2024, n. Râmnicu Vâlcea), critic, istoric literar și om politic român. M. coresp. al Acad. (din 1997), prof. univ. la București. Director al revistei „România literară” (din 1990). Ca titular, timp de peste trei decenii, al rubricii „Cronica literară” a săptămânalelor „Contemporanul” și „România literară”, s-a impus drept principalul formator de opinie, prin independența și siguranța judecății critice. Lucrări despre literatura română modernă și contemporană („Lecturi infidele”, „Metamorfozele poeziei”, „Teme” I-VII), monografii („Contradicția lui Maiorescu”, „Introducere în opera lui Odobescu”, „Sadoveanu sau utopia cărții”), sinteze („Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc” I-III, „Despre poezie”, „Istoria critică a literaturii române” I); o antologie a poeziei românești de la G. Bacovia la E. Botta. Articole pe teme politice și civice („Dreptul la normalitate”).

SIMION, Eugen (n. 1933, Chiojdeanca, jud. Prahova), critic istoric literar și eseist român. Acad. (1991), vicepreședinte (1994-1996) și președinte (1998-2006) al Academiei Române. Rubrici permanente la „Contemporanul”, „România literară”. Fondator (1983) și director al revistei „Caiete critice”. Vaste panorame critice animate de idealul „plenitudinii și totalității” și al „rezistenței prin cultură” („Scriitori români azi”, „Fragmente critice”); monografii de mari scriitori (E. Lovinescu, M. Eliade) sau despre vârsta „aurorală” a literaturii române („Dimineața poeților”). Lucrări teoretice și aplicative privind relația operă-autor („Întoarcerea autorului”) și literatura subiectivă („Ficțiunea jurnalului intim”, „Genurile biograficului”). Jurnale intelectuale relevând un talent evocator și portretistic („Timpul trăirii, timpul mărturisirii”, „Sfidarea retoricii”). Discurs critic limpede, de o dezinvoltură și eleganță naturală, stil polemic urban, ironie fină. Susține pledoarii pentru recuperarea și apărarea valorilor naționale. Coordonează colecția „Opere fundamentale” a Editurii Univers Enciclopedic. Membru al mai multor asociații și academii străine.

SINOPTÍC, -Ă adj. (< fr., gr. synoptikos „care se vede dintr-o singură privire”) adj. 1. (Despre tabele rubrici) Care permite să se vadă dintr-o privire diferitele părți ale unui tot. 2. Meteorologie s. = ramură a meteorologiei care se ocupă de studiul legilor circulației generale a atmosferei, al factorilor care determină timpul și care elaborează metodele de prognozare a timpului. 3. Evangheliile sinoptice = primele trei evanghelii canonice (ale lui Matei, Marcu și Luca), foarte asemănătoare între ele, fapt explicat prin „teoria celor două izvoare”: Matei și Luca au avut ca sursă de inspirație textul lui Marcu; cei trei au folosit și un „izvor oral”, de unde au preluat cuvântările lui Iisus.

LUCEAFĂRUL 1. Revistă de literatură și artă. A apărut bilunar la Budapesta (1 iul. 1902-15 oct. 1906), Sibiu (15 oct. 1906-15 aug. 1914; 1941-1944 lunar) și București (1 ian. 1919-sept. 1920) sub conducerea lui Al. Ciura, O. Goga, Oct. Tăslăuanu ș.a. A susținut interesele naționale ale românilor din Transilvania. Printre colaboratori: I. Agârbiceanu, L. Rebreanu, Gib Mihăescu, G. Galaction, Alice Călugăru, Elena Farago, I. Lupaș, V. Pârvan, G. Bogdan-Duică, N. Tonitza, M. Dragomirescu. 2. Revistă a Uniunii Scriitorilor din România. Apare la București din 15 iul. 1958, inițial bilunar, apoi săptămânal (între 9 oct. 1965 și 1989), promovând îndeosebi creația tinerilor scriitori. Redactori-șefi: D. Deșliu (1958-1962), E. Barbu (1963-1968), Șt. Bănulescu (1968-1971), V. Teodorescu (1972-1974), N. Dragoș (1974-1979), N.D. Fruntelată (1980-1989). Au avut rubrici permanente M. Preda, M. Sorescu, N. Manolescu, F. Neagu, M. Ungheanu, D. Laurențiu, C. Ivănescu, I. Gheorghe, A.D. Munteanu ș.a. Aici au debutat: I. Naghiu, Al. George, Gabriela Adameșteanu, M. Pelin ș.a. Colaboratori: Gh. Tomozei, C. Baltag, L. Dimov, G. Dumitrescu, D. Pillat, A. Păunescu, Al. Piru, E. Simion ș.a. Serie nouă (din 1990), avându-l ca redactor-șef (1990-2000) pe L. Ulici. Colaboratori: D. Laurențiu, Șt. Aug. Doinaș, B. Nedelcovici, Ana Blandiana, Constanța Buzea, R. Vulpescu, M. Dinescu ș.a.

PUBLICITÁTE (< fr.) s. f. 1. Faptul de a face ceva cunoscut publicului; răspândire a unei informații în public. ♦ Ansamblul mesajelor transmise pentru orientarea comportamentului cumpărătorilor sau pentru influențarea opiniei acestora, în sens favorabil față de un produs sau serviciu. Principalele mijloace de p. sunt: presa scrisă, radioul și televiziunea, ambalajele, cataloagele, panourile, pliantele, afișele etc. ◊ Mica p. = rubrică sau pagină într-un ziar în care se publică, contra plată, cereri și oferte de serviciu, anunțuri de vânzări și cumpărări, înștiințări cu caracter personal etc.; totalitatea anunțurilor pe care le publică această rubrică sau pagină. ◊ Agenție (sau birou) de. p. = loc în care se pot da, pentru a fi publicate în periodice sau difuzate prin radio, televiziune etc., anunțuri cu caracter publicitar. ◊ Agent de p. = persoană angajată de o firmă oarecare pentru a prezenta mărfurile firmei respective și a le face reclamă. Expr. A da publicității = a anunța în mod public, a publica. 2. (Dr.) Principiul publicității = principiu al dreptului procesual, în temeiul căruia soluționarea litigiilor se face, cu unele excepții, în ședință publică. 3. (Dr.) P. imobiliară = sistem de aducere la cunoștința celor interesați a actelor de dobândire, modificare sau stingere a drepturilor reale imobiliare prin transcrierea actelor sau, în cazul cărților funciare, prin înscrierea drepturilor în anumite registre.

*rubrícă f., pl. ĭ (lat. rubrica, subînț. terra, pămînt, adică „lut roș” saŭ „cretă roșie”, cu care se scriaŭ titlurile și se întrebuința și ca emostatic, d. ruber, roș). Titlu al uneĭ părțĭ dintr’un ziar orĭ dintr’altă lucrare mare: rubrica informațiunilor. – Fals rúbrică.

rubrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rubricii; pl. rubrici

curier² (poștă, publicație, rubrică) (-ri-er) s. n., (publicații, rubrici) pl. curiere

rubrică f. 1. un fel de cretă roșie întrebuințată de dulgheri; 2. titlu tipărit roșu în vechile cărți juridice sau bisericești; 3. în ziare, titlu ce indică origina unei știri: sub rubrica de...

VARIA¹ s. n. pl. 1. Culegere bibliografică de scrieri diferite. 2. Rubrică într-o publicație periodică, care cuprinde articole, note și informații mărunte și cu conținut variat. [Pr.: -ri-a] – Cuv. lat.

ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Cel din urmă (dintr-o serie de elemente spațiale, temporale, valorice); care se află la sfârșit, în urma unei serii. A sosit ultimul. Ultima carte. ◊ Ultima oră = rubrică dintr-o gazetă având cele mai noi știri. – Din lat. ultimus, it. ultimo.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzând nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop; tablă¹ (4), tablou (I 5). ♦ (Mat.; Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine, în șiruri și coloane, pentru ușurarea unor calcule ori pentru obținerea unei clasificări. 2. (Înv.) Tablou (I 1); planșă; fig. priveliște. – Din lat. tabella, germ. Tabelle.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână, de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nicio experiență, cu nicio învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus la... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit; a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.; în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

CALEIDOSCOP, caleidoscoape, s. n. Dispozitiv optic cilindric alcătuit din oglinzi, cu ajutorul căruia se produc imagini simetrice multiple ale unor piese mici, colorate, plasate în interior. ♦ Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune etc. cu o tematică extrem de variată. – Din fr. kaléidoscope.

CARNET, carnete, s. n. Caiețel de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. ♦ Act, document în formă de caiețel, care atestă apartenența posesorului la o organizație, asociație, partid etc. ◊ Carnet de muncă = carte de muncă, v. carte. – Din fr. carnet.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. Faptul de a cheltui; (concr.) bani cheltuiți. ◊ Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care partea care a pierdut un proces este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, părții care a câștigat procesul. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloace bănești oferite de altcineva. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. A se pune pe cheltuială = a cheltui mult (și nerațional). A băga (sau a pune pe cineva) la cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. (Fam.) A da cuiva de cheltuială = a bate pe cineva. ♦ Consum de mijloace materiale, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. ♦ (În contabilitate; la pl.) Rubrică dintr-un registru în care se trec sumele cheltuite. [Pr.: -tu-ia-] – Cheltui + suf. -eală.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stâlp cilindric de marmură, piatră, lemn etc., destinat să susțină o parte dintr-un edificiu sau să-l ornamenteze, format din bază, fus și capitel. ♦ (Anat.) Coloană vertebrală = totalitatea vertebrelor reunite cap la cap, formând axul de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă de lichid conținută într-un tub sau care țâșnește cu putere dintr-o conductă sau dintr-un rezervor. Coloană de mercur. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte o pagină tipărită de ziar, revistă etc. și care este despărțită de celelalte printr-o linie neagră verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a demonstra că cineva a plagiat, expunând, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul folosit de acesta. ♦ Rubrică într-un formular, registru etc. 4. Șir de cifre așezate unele sub altele într-un tabel, într-o matrice etc. pentru a putea fi adunate. 5. Nume dat mai multor aparate folosite în chimie și în industria chimică, alcătuite dintr-o manta cilindrică verticală de metal, de sticlă etc. care conține materiale adsorbante sau talere de formă specială, materiale filtrante etc. 6. Formație realizată prin dispunerea în adâncime a unităților militare în vederea deplasării lor. ♦ (Și în sintagma coloană de marș) Grup de oameni, de soldați, de vehicule etc. care se deplasează pe același itinerar în șiruri paralele. 7. (Cin.; în sintagma) Coloană sonoră = ansamblu de sunete (cuvinte, muzică etc.) care însoțesc imaginile unui film; pistă sonoră. – Din fr. colonne.

COLȚ, (I, II 4) colțuri, s. n., (II, III) colți, s. m. I. S. n. 1. Punct în care se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc; locul format de fiecare dintre aceste unghiuri. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de străzile... ♦ Margine, extremitate. ◊ Colț de pâine = coltuc (1); p. gener. orice bucată de pâine (tăiată de la o margine). 2. Rubrică rezervată, într-o publicație, unei specialități. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. A pune (un copil) la colț = a pedepsi un copil, așezându-l într-un ungher al camerei cu fața la perete. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. II. S. m. 1. Dinte al animalelor (p. ext. și al oamenilor), în special caninul. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, aprigă. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata de încăierare. A avea colți (sau un colț) = a fi dârz; a fi obraznic. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor unelte asemănătoare. 3. Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vârf ascuțit și proeminent de stâncă, de gheață etc. 5. Vârful plantelor, în special al ierbii, la începutul dezvoltării lor, când încolțesc. 6. Compus: colții-babei = plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase (Tribulus terrestris). III. S. m. 1. Fiecare dintre tăieturile de formă aproximativ triunghiulară făcute pe marginea unei stofe; dantelă împletită în această formă. 2. Șuviță de păr ondulată trasă pe frunte sau pe tâmple. – Din bg. kolec, sb. kolac.

CONT, conturi, s. n. 1. Instrument fundamental de stocare a datelor contabile, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit mijloc economic pe o perioadă de timp determinată. ◊ Cont bancar = cont deschis la o bancă pe numele unui client. ♦ Evidența acestor operații. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor o notă. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere pentru cele spuse sau făcute. A da (cuiva) cont = a da (cuiva) lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale; a se justifica. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe propria răspundere, în mod independent. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva). – Din fr. compte, it. conto. Cf. germ. Konto.

CURIER, -Ă, (1) curieri, -e, s. m. și f., (2,3) curiere, s. n. 1. S. m. și f. Factor poștal. ♦ Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. ♦ Ștafetă. 2. S. n. (Înv.) Corespondență care se trimite sau se primește deodată; poștă. 3. S. n. (Înv.) Nume dat unor publicații periodice (cu caracter informativ) sau unor rubrici din aceste publicații. [Pr.: -ri-er] – Din fr. courrier.

DIVERS, -Ă, diverși, -se, adj. 1. Care prezintă aspecte, trăsături variate, diferite; diferit, variat, felurit. Fapt divers = a) întâmplare banală, de toate zilele; b) rubrică de ziar care comentează succint evenimentele cotidiene. ♦ (Substantivat, f. pl.) Probleme mărunte și auxiliare care se discută într-o adunare. 2. (La pl., precedând substantivul) Tot felul de..., diferiți. – Din fr. divers, lat. diversus.

POST², posturi, s. n. 1. Funcție, slujbă. ◊ Loc. adv. La post sau la postul meu (ori tău etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligațiilor (de serviciu). 2. Loc unde se găsește o formație militară (restrânsă) care execută un ordin; p. ext. formația militară respectivă. ♦ Unitate de poliție sau jandarmerie care menține ordinea într-o localitate rurală; p. ext. local unde funcționează unitatea respectivă. ♦ Loc unde stă santinela sau plantonul în timpul serviciului de gardă; p. ext. serviciul de gardă al santinelei; (rar) santinelă. ♦ Loc unde stă un agent de circulație. 3. Instalație utilată cu aparatura necesară pentru executarea anumitor operații tehnice. Post telefonic. ♦ Loc special amenajat în care se desfășoară o activitate practică sau pe care îl ocupă o persoană în timpul efectuării unei asemenea activități. Post de observație. ◊ Post de mișcare = loc pentru deservirea circulației trenurilor. Post (sanitar) de (prim) ajutor = ansamblul încăperilor, al mijloacelor tehnico-sanitare și al personalului sanitar, organizat pentru a da primele îngrijiri medicale. 4. Categorie în care sunt înscrise într-o evidență contabilă sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzătoare dintr-un registru de contabilitate. – Din fr. poste.

POȘTĂ¹, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care asigură transportul și distribuirea corespondenței, a coletelor etc.; local în care se află această instituție. ◊ Loc. adj. De poștă = poștal. 2. Transport de corespondență; corespondență. ◊ Poșta redacției = rubrică într-un periodic, în care se publică răspunsuri la scrisorile și la întrebările cititorilor. ◊ Expr. Cu prima poștă sau cu poșta viitoare (sau următoare) = cu prima corespondență care urmează să vină sau să plece. (Fam.) A duce (sau a purta, a umbla cu) poșta = a colporta știri, zvonuri etc.; a bârfi. ♦ Factor poștal. 3. Serviciu de transport pentru călători (și corespondență), cu diligență, folosit înainte de introducerea căilor ferate; vehicul folosit de acest serviciu; diligență, poștalion. ♦ Loc special amenajat pe parcursul unui drum, unde se găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. ◊ Cal de poștă = cal folosit doar la transportul cu poștalionul sau călare. ◊ Expr. A fi sau a ajunge cal de poștă = a fi foarte solicitat, a alerga mult. 4. Unitate de măsură a distanțelor folosită în trecut, egală cu aproximativ 20 km; p. gener. (fam.) distanță (mare) nedeterminată. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = distanță (relativ) mare. II. (Pop.) Bucată de hârtie unsă cu grăsime, care se lipește de talpa unui om adormit și care apoi se aprinde pentru a-l speria. Poșta merge = numele unui joc de copii. III. Echipă de hamali pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. [Var.: (înv.) postă, (reg.) poștie s. f.] – Din rus. počta.

MISCELANEU, -EE, miscelanee, adj. (Livr.) (Despre rubrici în unele periodice sau publicații ori volume) Care are un conținut variat și care aparține, de obicei, mai multor autori. ◊ (Substantivat) Manuscris miscelaneu. – Din lat. miscellanea, fr. miscellanées.

CARNET, carnete, s. n. 1. Caiet mic, de buzunar, pentru diferite însemnări. Umblă și cercetează cu un plan albastru. Înseamnă într-un carnet. C. PETRESCU, R. DR. 203. 2. Caiet mic, cu date și rubrici tipărite pentru diverse note și însemnări cu caracter oficial. Carnet de vizite medicale. 3. Act, document în forma unui caiet mic, care atestă apartenența posesorului la o organizație politică sau de mase. Carnet de partid = carnet care dovedește apartenența la un partid comunist sau muncitoresc; carte de membru. Carnet de bord = caiet în care se înseamnă drumurile unui autovehicul de transport, pentru a i se controla uzajul, consumul de carburanți etc.

CHELTUIALĂ, cheltuieli, s. f. 1. Faptul de a cheltui; consum, întrebuințare de bani; (concretizat) bani cheltuiți, sumă de bani întrebuințată pentru a cumpăra sau pentru a plăti ceva. Am avut cheltuieli mari luna aceasta. ▭ Consiliul de conducere poate face cheltuieli numai în cadrul prevederilor bugetare. STAT. GOSP. AGR. 29. Banii toți care dumneata ai fost atîta de bun de a-mi da i-am dat pentru cheltuiala tipăririi istoriei. KOGĂLNICEANU, S. 103. ◊ Expr. Cu (sau pe) cheltuiala cuiva = cu mijloacele bănești oferite de cineva. Ne-a așezat bunicul în gazdă, cu toată cheltuiala lui, la una Irinuca. CREANGĂ, A. 25. Guvernul a ordinat să se imprime operele lui [Pușkin] cu cheltuiala statului. NEGRUZZI, S. I 336. Bani de cheltuială = bani destinați cheltuielilor curente. Tată... dă-mi acum bani de cheltuială și haine de premeneală, că plec. POPESCU, B. II 12 Te rog să-mi dai bani de cheltuială. CREANGĂ, P. 185. (Familiar) A da cuiva (bani) de cheltuială = a chelfăni, a bate. Ei, las’ că ți-oi da eu ție de cheltuială, măi crestatule și pintenatule! CREANGĂ, P. 65. A se pune pe (sau a intra în) cheltuială = a cheltui mai mult ca de obicei. A băga (pe cineva) în (sau la) cheltuială = a face (pe cineva) să cheltuiască bani mulți. 2. (În contabilitate, la pl.) Rubrică unde se trec sumele cheltuite. 3. (Numai în expr.) Cheltuieli de judecată = sumă de bani pe care este obligată s-o plătească, pe baza unei hotărîri judecătorești, partea care a pierdut un proces. 4. Fig. Irosire, risipă. Se vedeau perechi învîrtindu-se tot timpul în loc, cu o cheltuială de grații și cu o expresie de mulțumire ce te făcea să zîmbești. VLAHUȚĂ, O. AL. II 5.

DOTA, dotez, vb. I. Tranz. 1. A prevedea (o instituție, o întreprindere etc.) cu cele necesare; a înzestra. Noua fabrică va fi dotată cu instalații sanitare, de ventilație și de apă, din cele mai moderne. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2848. Ambițiosul secretar de redacție voia să-l doteze cu diferite rubrici noi. REBREANU, R. I 240. 2. Fig. A înzestra cu calități intelectuale, sufletești. Natura l-a dotat cu inteligență. 3. A da dotă unei fete cînd se mărită, a înzestra.

COLOANĂ, coloane, s. f. 1. Stîlp cilindric de marmură, de piatră, de lemn etc., servind la sprijinirea frontoanelor și a părților interioare ale unor clădiri, sau numai la înfrumusețarea lor. Mai mult chiar decît o coloană de granit... sînt puternice trunchiurile vii [ale stejarilor]. BOGZA, C. O. 245. Ai fi zis că te afli subt o imensă boltă de templu, sprijinită de mii de coloane. HOGAȘ, M. N. 73. Înălțimea coloanelor de dinaintea ușii principale îl face pe Moș Gheorghe să se simtă mic, mic de tot. SP. POPESCU, M. G. 69. Eu nu am serai pe mare, Cu coloane de porfir. BOLINTINEANU, O. 101. ◊ Fig. Ardeau și copaci, coloane subțiri, trandafirii. DUMITRIU, B. F. 53. Vezuviul în aer împinge... Coloana sa de flăcări, coloana sa de fum. MACEDONSKI, O. I 52. ◊ Coloană vertebrală = ansamblu osos alcătuit din totalitatea vertebrelor unui animal, formînd baza de susținere a scheletului la animalele vertebrate; șira spinării. 2. (Fiz.) Masă cilindrică a unui fluid, închisă într-un tub sau țîșnind cu putere dintr-o conductă ori dintr-un rezervor. Coloană de mercur. Coloană de apă. 3. Fiecare dintre secțiunile verticale în care se împarte uneori o pagină tipărită (în special la ziare și reviste) și care este despărțită de celelalte printr-o linie verticală sau printr-un spațiu alb; p. ext. conținutul unei astfel de despărțituri. Ziarele noastre... au găsit mai toate loc pentru a jertfi, din cînd în cînd, cîte o coloană, două, poeziei. MACEDONSKI, O. IV 6. Redacția acestei foi va primi orice plîngere dreaptă a cetățenilor și va face să răsune coloanele sale în favorul celor nedreptățiți. BOLINTINEANU, O. 247. Coloanele ziarului... mi-au fost deschise. GHICA, S.175. Povestea asta se tipări în foaia «Propășirea», mai mult ca să împle coloanele jurnalului. NEGRUZZI, S.I 94. ◊ Expr. A pune (pe cineva) pe două coloane = a arăta că cineva a plagiat, a expune, în coloane alăturate, textul plagiatorului și originalul pe care l-a imitat sau copiat. ♦ Rubrică (într-un formular, într-un registru etc.) care urmează să fie completată. În coloana întîi se trece numele, în coloana a doua data nașterii. ▭ Sta la masă, în față cu un registru deschis, cu o mînă oprită hotărît pe una din coloanele pline de cifre. MIHALE, O. 524. 4. (Determinat uneori prin «de cifre») Șir de cifre așezate unele sub altele (pentru a putea fi adunate). 5. (Adesea urmat de determinări) Grup de oameni (de obicei de soldați) sau de vehicule în mers, așezate în șiruri paralele în adîncime (spre a ocupa cît mai puțin loc din lățimea căii de comunicație). Coloană de tractoare. ▭ Coloana se înșira tăcută. SAHIA, N. 43. Soldații se așezară la rînd și coloana, porni în urma felinarului. D. ZAMFIRESCU, R. 127. Acum coloana s-au oprit Sub crivățul de noapte. ALECSANDRI, P. A. 159. Coloană de marș = formație de mișcare a trupelor pe drum. Coloana a cincea = grup de elemente trădătoare strecurate în spatele unei armate, cu scopul de a-i submina lupta prin acțiuni de sabotaj, spionaj etc. (nume dat pentru prima oară grupului aflat în Madrid în timpul războiului civil, pe care se bizuiau fasciștii spanioli cînd înaintau cu patru coloane asupra orașului).

COLȚ, (I, II 2) colțuri, s. n., (II 1, 3, III) colți, s. m. I. (Uneori urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. «de») 1. Punct unde se întîlnesc două (sau mai multe) laturi ale unui obiect sau ale unei figuri. Colțul mesei. ◊ Colțul gurii = fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întîlnesc buzele. Ține țigara în colțul gurii. ▭ Zîmbea într-o parte cu un colț al gurii, arătîndu-și dintele cenușiu de tinichea. DUMITRIU, N. 159. ♦ Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întîlnesc; locul unde cotește o stradă sau unde se desface o altă stradă. Colțul străzii. ▭ (Determinarea «străzii» este subînțeleasă) Oameni ca el întîlnești... la toate colțurile. SAHIA, N. 93. După ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Cald și-a rupt piciorul în colț, la Petrea bacalul. ALECSANDRI, T. 238. ◊ Expr. Colț cu... = în unghiul format de două străzi. Calea Victoriei, colț cu bulevardul 6 Martie. 2. Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. V. unghi. Își ținea un colț al Arpei din cap, lipit de gură. DUMITRIU, N. 250. Întinse mîna spre buzunarul de la piept al brigadierului și-i aranjă un colț al batistei albe, scoase în afară. MIHALE, O. 501. Se găseau alături, luptînd cu-n colț de pînză care-i înfășură, zbătîndu-se în urletul furtunii. BART, E. 273. Lumea se răzlețește în toate colțurile ogrăzii. BUJOR, S. 10. ◊ Fig. (Eliptic) Caragiale e unul din, cei dintîi care, pe scenă, a ridicat un colț mic de pe marile suferinți țărănești. GHEREA, ST. CR. II 180. ♦ (În publicistică; totdeauna cu determinări) Rubrică rezervată unei anumite specialități. Colțid juridic. ♦ Margine, extremitate. Ia pe ciof, îl duce-n casă Și-l pune pe colț de vatră. ALECSANDRI, P. P. 384. Colț de pîine = fiecare dintre cele două capete ale unei pîini lungi (v. coltuc); p. ext. orice bucată de pîine (tăiată de la o margine). ♦ Porțiune dintr-o încăpere, cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. V. ungher. În celalt colț al automobilului, tînărul Vîrlan se frămînta în sufletul lin de tot ce auzise din gura lui moș Gheorghe. BUJOR, S. 167. Își mai aruncă ochii o dată prin grajd, și zărind într-un colț un cal răpciugos... se duse la dînsul. ISPIRESCU, L. 3. Ea pasul și-l îndreaptă Lingă fereastră, unde-n colț Luceafărul așteaptă. EMINESCU, O. I 167. ◊ Expr. A da din colț în colț = a recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. Slujitorii dedeau din colț în colț și nu mai știau ce să răspundă. ISPIRESCU, L. 44. (În sistemele pedagogice din trecut) A pune (un copil) la colț = a-l obliga să stea, drept pedeapsă, într-un ungher al camerei, cu fața la perete. Ia mai lasă-ne, domnule, că nu sîntem la școală. Atîta ar mai trebui: să ne pui la colț! PAS, Z. IV 161. ♦ Colț roșu = încăpere a unei instituții, anume amenajată, unde au loc diferite manifestări culturale sau profesionale. Sindicatele desfășoară o intensă activitate culturală de masă prin numeroase biblioteci, cluburi, colțuri roșii etc. – în vederea continuei ridicări a nivelului politic și profesional al celor ce muncesc. SCÎNTEIA, 1951, nr. 2132. Alături de activitatea de zi cu zi ce trebuie să se desfășoare în căminele culturale și colțurile roșii, o atenție deosebită trebuie să fie acordată organizării de manifestări cultural-educative și artistice la locul de muncă. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 342, 1/2. 3. Loc îndepărtat, retras, dosnic; refugiu, ascunziș. În orice colț zîmbească veselia. CERNA, P. 52. Vederea lui nu poate străbate prin toate colțurile și afundăturile [pădurii]. ISPIRESCU, L. 57. Vesela artistă... Acum e pierdută într-un colț de lume, sub negrul pămînt. ALECSANDRI, P. I 229. ◊ Fig. Poate să primească bine și să înțeleagă sinceritatea cu care îți deschizi inima, – dar poate să se și supere... Știu eu?... Sînt atîtea colțuri în sufletele omenești! D. ZAMFIRESCU, R. 150. Acești poeți caută să găsească colțuri noi în domeniul artei. DEMETRESCU, O. 146. ◊ Expr. În (sau din) toate colțurile = în (sau din) toate părțile. Și-n fiecare cuvînt Nu răsună glasul tuturor oamenilor Din toate colțurile lumii? BARANGA, V. A. 9. Dragele iubirile Cîntă ca paserile în toate colțurile. ALECSANDRI, P. P. 304. La colț de țară și la mijloc de masă = într-un loc ferit de primejdii. II. 1. (De obicei la pl.) Dinții animalelor (mai rar ai oamenilor), în special caninii. Colțun își descoperi colții într-un rînjet amenințător. SADOVEANU, N. F. 34. Scroafa se puse cu colții săi și sparse zidul, făcînd o gaură numai cît putea ea să treacă. ISPIRESCU, L. 129. [Mama zmeului] se pune, cu cei doi colți ce-i avea, a roade la zid. RETEGANUL, P. I 40. ◊ Expr. A-și arăta colții = a manifesta o atitudine agresivă, un caracter aprig. În Rusanda și-a arătat colții o făptură dîrză, care a vrut să trăiască și să-și apere inima. POPA, V. 309. A (se) lua la colți = a (se) certa, a fi gata să se încaiere. A avea colți = a fi dîrz, obraznic la răspunsuri, la replică. Aha... băietul are colți la răspunsuri. VISSARION, B. 287. ♦ Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 2. Fiecare dintre vîrfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii s-au ale altor instrumente asemănătoare; crăcană. O întoarse [furca] cu colții în sus. MIHALE, O. 218. 3. (Mai ales la pl.) Un fel de cui de fier care se aplică, iarna, pe talpa încălțămintei, ca să nu alunece pe gheață; țintă. 4. Vîrf ascuțit și proeminent de stîncă, de gheață etc. Colțuri de stîncă se îmbrăcau la rădăcină cu peria deasă, negricioasă, a tufelor țepoase. DUMITRIU, V. L. 6. Muma zmeului făcu ce făcu și trecu muntele, cățărîndu-se din colț în colț. ISPIRESCU, L. 25. Deodată se ridică din pămînt un colț sur, drept, neclintit. EMINESCU, N. 23. Așezînd genunchi și mînă cînd pe-un colț cînd pe alt colț, Au ajuns să rupă gratii ruginite-a unei bolți. EMINESCU, O. I 76. Un vultur cu durere țipa p-un colț de stîncă. BOLINTINEANU, O. 6. Să bei apă de pe piatră, Printre colțuri strecurată. TEODORESCU, P. P. 73. ◊ Compus: floare-de-colț = albumeală, floarea-reginei. 5. Vîrful plantelor (în special al ierbii) chiar la începutul dezvoltării lor, cînd încolțesc. Pe izlaz, iarba încă nu-și ridicase colțul într-atît, încît cirezile satului să meargă la păscut. MIHALE, O. 503. Nici nu-ți faci idee ce simțire de bucurie am cînd zăresc colțul unui fir de busuioc, al unei rozete; un sîmbure de viață, care crește, tinde cătră soare. SADOVEANU, O. IV 398. Mi se părea că fiecare pom, fiecare bulgăre, fiecare colț de iarbă au văzut... goana nebună a tatei. SAHIA, N. 62. Femeia trimite pe băiet cu vitele la cîmp, să pască colț de iarbă, să se mai înfiripe. ȘEZ. VII 137. (În legătură cu verbele, «a prinde», «a scoate», «a da» etc.) [Simion] se și auzea cîntînd din fluier... în timp ce oile pășteau repede iarba dată în colț. CAMILAR, TEM. 122. Începea a scoate colț porumbul. SADOVEANU, P. M. 275. III. 1. (Mai ales la pl.) Tăietură (sau șir de tăieturi) în formă mai mult sau mai puțin triunghiulară, făcută pe marginea unei stofe; dantelă împletită în formă de asemenea triunghiuri. 2. (Rar) Șuviță de păr ondulată, trasă pe frunte sau pe tîmple. Își drege colții de pe frunte. CARAGIALE, T. II 202.

CONT, conturi, s. n. 1. Fiecare dintre,diviziunile operațiilor contabile dintr-o întreprindere, constînd în înregistrarea existenței și mișcărilor unui mijloc economic (materiale, numerar etc.), ale unui proces economic (de producție, de desfacere etc.) sau ale unei surse economice (finanțare, creditori etc.) pe o perioadă determinată. ♦ Evidența acestor operații, ținută într-o formă regulată (pe fișe sau în registre). Întreprinderile de stat varsă beneficiile la conturi speciale la Banca R.P.R. Cont curent v. curent. Cont de economii = evidență de valoarea economiilor realizate în regimul socialist de un muncitor într-o anumită perioadă. Conturile de economii contribuie la educarea comunistă a oamenilor muncii. ▭ Extras de cont v. extras. 2. (În expr.) A trece la (sau în) cont = a înscrie la rubrica datoriilor. A cere (cuiva) cont = a trage (pe cineva) la răspundere, a cere socoteală. Vă cerem cont:...pentru Răpirea trudei noastre de milenii. TOMA, C. V. 222. A da (cuiva) cont =a da lămuriri asupra faptelor sau intențiilor sale, a da socoteală, a da seama, a se justifica. Nu mi-ai spus ce ocupație ți-ai găsit. – Ce te interesează pe tine? izbucnește Haralambie Oanță. Mă privește pe mine și n-am să-ți dau cont. SAHIA, N. 95. A ține cont (de ceva) = a avea în vedere, a lua în considerare. Pe cont propriu = pe răspundere personală, din inițiativă și executare proprie, în mod independent. Ia hotărîri pe cont propriu. În contul (cuiva sau a ceva) = pentru (cineva sau ceva), pe seama (cuiva sau a ceva), (în economia socialistă, în legătură cu depășirile de plan) Multe întreprinderi și-au luat angajamentul să dea produse în contul anului viitor.

IMPRIMAT¹, imprimate, s. n. 1. Formular (cu rubrici) pentru întocmirea de acte oficiale. Apostol Bologa luă în primire, de la locotenentul pe care venea să-l înlocuiască, biroul cu cele cîteva registre și imprimate. REBREANU, P. S. 139. 2. (La pl.) Publicații tipărite, tipărituri.

METEOROLOGIC, -Ă, meteorologici, -e, adj. De meteorologie, privitor la meteorologie. Hăsmașul Mare este un punct meteorologic cumplit. BOGZA, C. O. 55. Am un prieten la Institutul meteorologic. SEBASTIAN, T. 33. De ce nu introduceți o rubrică zilnică în «Opinia» despre vreme: observațiuni meteorologice? CARAGIALE, O. VII 432. ◊ Buletin meteorologic v. buletin.

MISCELANEU, miscelanee, s. n. (Livresc, și în forma miscelaneu) Volum care cuprinde studii, articole variate ale unuia sau mai multor autori. ♦ Rubrică în unele publicații periodice care cuprinde articole, note cu conținut variat. ◊ (Adjectival) Manuscris miscelaneu = manuscris vechi cu caracter variat. – Variantă: miscelanea s. f.

PELTIC, -Ă, peltici, -e, adj. (Despre oameni) Care rostește defectuos anumite sunete; care pronunță «s» și «z» în loc de «ș» și «j» (v. cepeleag, sîsîit); (despre vorbirea omului) care prezintă acest defect. Vorbea repede, cu un imperceptibil accent peltic. ▭ Nu mă considera nimeni o fetiță peltică și străvezie. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. II 194. Henrieta...prinse a vorbi cu ea [cu fetița] limba peltică a copiilor. D. ZAMFIRESCU, la TDRG. ◊ (Adverbial) Vorbea moale, cam peltic, și ochii umezi niciodată nu se ținteau asupra omului. SADOVEANU, O. VI 138. E un om de treabă ginerele; dar e slab de înger. vorbește peltic. CARAGIALE, S. 81. ◊ (Substantivat) Sub această rubrică se așază «esercițiele de pronunțare», făcute în ciuda copiilor, gîngavilor și pelticilor. TEODORESCU, P. P. 258.

RUBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală) cuprinzînd una sau mai multe coloane într-un registru, formular, grafic etc. Rubrica «debit». Rubrica «credit». 2. Spațiu rezervat într-o publicație periodică pentru articole, comunicări etc., dintr-un anumit domeniu. Rubrica informațiilor. ▭ Materialul înregistrat subt această rubrică prezintă un interes deosebit și din punctul de vedere al istoriei sociale. IORDAN, N. L. 9. Nu omitea niciodată să o pomenească rubrica mondenă a ziarelor din capitală. C. PETRESCU, C. V. 235. 3. (Învechit) Titlu de pagină sau de capitol, care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu.

TABEL, tabele, s. n. 1. Foaie cuprinzînd nume, cifre și date, introduse în rubrici cu specificații amănunțite, pentru a servi unui anumit scop. ◊ Fig. În tabelele istoriei se scrie numai veșnicul adevăr. KOGĂLNICEANU, S. A. 77. ♦ (Mat., Tehn.) Serie de valori numerice obținute prin calcul, prin observații sau experiențe, aranjate într-o anumită ordine în șiruri și coloane, pentru ușurarea anumitor calcule sau pentru obținerea unei clasificări. Tabele pentru calcule de rezistență a materialelor. 2. (Învechit) Tablou; planșă. Globul de pe masă, hărțile și tabelele zoologice de pe perete erau tot atîtea dovezi că și dascălul Clăiță învățase mult de o bucată de vreme. SLAVICI, O. I 109. ♦ Tablou din natură; priveliște. Versuri mai vii și mai colorate decît cel mai nimerit tabel. ODOBESCU, S. III 82. Negreșit că tabelul ce s-a prezentat la ochii scriitorului a fost măreț. id. ib. III 93.

POST², posturi, s. n. 1. Funcție, slujbă. A doua zi și-a luat postul în primire. SAHIA, N. 109. Aflînd că postul de director al noului teatru comunal din Iași nu este pînă acum ocupat, îmi permit a vă oferi pentru acest post serviciile mele. CARAGIALE, O. VII 481. Boierii se bucurau de o schimbare ce le da nădejde că vor pute ocupa iarăși posturi, ca să adune nouă avuții din sudoarea țăranului. NEGRUZZI, S. I 150. ◊ Loc. adj. și adv. La post (sau la postul lui, lor etc.) = prezent la datorie pentru îndeplinirea obligațiilor de serviciu. Tipografii, la postul lor, Ciocănesc, supraveghează, numără, Pregătesc cuvîntului aripi de zbor. DRAGOMIR, P. 11. 2. Locul unde se găsește o formație militară însărcinată cu executarea unor operații militare; p. ext. formația militară respectivă. Găsiră un post al regimentului de roșiori. DUMITRIU, N. 122. Aproape de tranșeea lor Vom face aci un post înaintat. CAMIL PETRESCU, V. 37. ◊ (Urmat de determinări indicînd felul, natura, scopul etc.) Ajunse asudat la postul de observație, ascuns chiar în prima linie de tranșee. REBREANU, P. S. 83. Într-un minut toți vînătorii se împărțiră pe la posturile lor de pîndă. BOLINTINEANU, O. 329. ♦ Unitate de milițieni (în trecut, de jandarmi), însărcinată cu menținerea ordinii publice într-o comună rurală; p. ext. localul unde funcționează unitatea respectivă. La postul de miliție nu-l găsiră pe șef, care era plecat în alt sat. DUMITRIU, N. 153. Mai tîrziu, ar fi putut ajunge șeful unui post, frumos îmbrăcat în uniformă, mai mare peste tot satul. BOGZA, C. O. 273. Toată lumea din sat, adunată în fața postului de jandarmi, cerea cu îndîrjire șefului de post eliberarea din arest a sfătuitorului ei, Gheorghe a Paraschivei. BUJOR, S. 156. ♦ Locul unde stă santinela în timpul serviciului de gardă; p. ext. serviciul de gardă al santinelei; (rar) santinela însăși. Cînd eram în post tăceam ore, ce ore, zile întregi. Așa era consemnul. SAHIA, N. 56. Grupuri de soldați înarmați alergau zoriți, din toate părțile. Posturile se îndoiau pe la gherete. VLAHUȚĂ, O. AL. 149. ♦ Locul unde stă un milițian însărcinat cu supravegherea circulației pe străzi. ♦ Punct sau element situat la (mare) distanță de centrul de care depinde. După vegetația orientală și înfățișarea solului, insula aceasta apare ca o prelungire a Asiei, un post înaintat al vechiului continent. BART, S. M. 48. 3. Instalație cuprinzînd aparatele necesare pentru executarea unor anumite operații tehnice. Post telefonic. ▭ Toți ofițerii își luară locurile obișnuite pe punte. Secundul trecu la postul de manevră al ancorei. BART, E. 131. ♦ Loc în care se desfășoară o activitate (în special tehnică), sau pe care îl ocupă o persoană în timpul efectuării unei operații. Post de observație. ♦ Loc pe care îl ocupă o piesă sau un dispozitiv de fixare sau de prelucrare la o mașină combinată. 4. Categorie în care sînt introduse, într-o evidență contabilă, sume de bani, materiale etc.; rubrica corespunzătoare dintr-un registru, de contabilitate.

POȘTĂ, poște, s. f. I. 1. Instituție publică care efectuează transportul și distribuirea scrisorilor, telegramelor, mandatelor poștale și coletelor; (concretizat) localul în care se află această instituție. O să-i cumpăr o pereche de ghete și o să i le trimitem cu poșta. STANCU, D. 175. Din sus, dinspre poștă, s-auzi deodată un pas greoi, cadențat. Petrache Hulubi, factorul, pornise la împărțirea corespondenței în oraș. BART, E. 20. 2. (Cu sens colectiv) Corespondență expediată, primită sau distribuită în aceeași zi. Probabil că [autobusul] nu avea de ce să oprească. N-or fi fost călători. N-o fi avut poștă. SEBASTIAN, T. 24. Prin urmare d-abia cu poșta viitoare, la 26, ți-o voi trimite. BĂLCESCU, la GHICA, A. 507. Cu prima poștă (cu poșta viitoare sau următoare) – cu prima corespondență care urmează să plece. (în forma învechită postă) Surorilor și lui Alecu voi răspunde cu posta viitoare. KOGĂLNICEANU, S. 223. Vagon de poștă = vagon de cale ferată cu care se transportă corespondența. Oamenii de la vagonul de poștă... scoteau capul și întrebau ce se petrece. DUMITRIU, N. 98. Poșta redacției = rubrică într-o revistă sau într-un ziar, în care se publică răspunsuri la corespondența trimisă de cititori. ◊ Fig. (Rar) Poșta satului = poreclă dată unei persoane care răspîndește vorbe, bîrfeli, face intrigi. ◊ Expr. A duce (a purta sau a umbla cu) poșta = a purta vorbe mincinoase, a face intrigi. O cam bănuiau... că umblă cu poșta de la o casă la alta. SADOVEANU, la TDRG. 3. Curier poștal, poștaș.Echipă de muncitori pentru încărcarea vapoarelor acostate la chei. Poștele se întocmeau cu mare greutate, alegîndu-se pe grupe: hamalii, lopătații, stivatorii, ipistații. BART, E. 289. 4. Serviciu de transport pentru călători și corespondență, folosit înainte de introducerea căilor ferate. Aicea la noi, măria-ta, nu-i ca-n țara acestui avă franțuz: să ai pe drum împărătesc piatră bătută cu ciocanul și poștă rînduită, și toate ca-n palmă. SADOVEANU, Z. C. 40. Era și poștă organizată de la București pe la Curtea de Argeș și către Rîmnic. CAMIL PETRESCU, O. I 327. Poștele în Moldova sînt în stare mai puțin proastă ca în Valahia. Cu toate acestea, două poște aproape de Iași le găsirăm înapoiate cu totul. BOLINTINEANU, O. 275. ♦ Vehicul folosit de către acest serviciu. Călătoreau într-o caleașcă cu cai de poștă. CAMIL PETRESCU, O. II 18. Poșta pleacă în toate zilele în ținutul Austrii, și iar în toate zilele alta vine. GOLESCU, Î. 109. Trăsura poștei sau trăsură (ori căruță) de poștă = vehicul pentru transportul în comun, folosit de serviciul descris mai sus; poștalion, diligență. Nu-i da mîna să vie cu trăsura poștei, căci avea totdeauna cîte ceva de adus și dacă luai pe seama ta caii, ca să te ducă cu poștalionul tău încărcat, costa scump. CAMIL PETRESCU, O. I 327. (În forma postă) Se sui într-o căruță de postă și, ajungînd la Iași, trase la cel mai bun birt unde nămi cele mai frumoase odăi. NEGRUZZI, S. I 84. Cal de poștă = cal utilizat la căruțele de poștă. Of! mări, frate, De ai păcate, Cu cai de poștă să te pornești. ALECSANDRI, T. I 114. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge) cal de poștă v. cal. ♦ Loc de popas, stație, han pe parcursul unui drum, unde călătorii găseau vehicule de transport în comun și cai de schimb. Ceilalți au mas la poșta de la Oncești. La TDRG. S-aduci vro patru surugii de la poștă șt să le poruncești ca să ureze... cu harapnicele pe spinarea lui. ALECSANDRI, T. 12. 5. (În trecut) Distanță între două stații de schimb al cailor, avînd aproximativ 20 de km; (astăzi) distanță nedeterminată (de obicei mare). De la Rîureni pînă la gura Luncavățului e o poștă. GALACTION, O. I 264. Caii călcau pînă la două poște pe zi. CAMIL PETRESCU, O. I 543. O cale scurtă, de 2 poște, de la Fălticeni la Neamț, nu se potrivește c-o întindere de șese poște lungi și obositoare, de la Iași pînă la Neamț. CREANGĂ, A. 117. ◊ Expr. (Cale) de-o poștă = (de) la o distanță (relativ) mare. În fundul grajdului era o gloabă de cal roșu, dar numai pielea pe oase de gras; de-o poștă-i vedeai coastele. RETEGANUL, P. IU 54. Un gelos amiroase amorez ații... de-o poștă de departe. ALECSANDRI, O. P. 25. II. (De obicei la pl.) Bucăți de hîrtie unse cu grăsime, care se lipesc pe talpa unui om adormit și se aprind pentru a-l speria și a stîrni hazul celorlalți. Pîndim cînd erau ceilalți duși de-acasă și ne apucăm de făcut poște, ca s-avem pe mai multă vreme. CREANGĂ, A. 101. – Variante: (I, învechit) postă, (regional) poștie, poștii (DELAVRANCEA, S. 11, CARAGIALE, O. I 173), s. f.

TRECE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri (printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau, a ceva). Trecînd, se opri la cutioarele de argint, de sidef, de fildeș. C. PETRESCU, C. V. 377. Și-n creasta coifului înalt Prin vulturi vîntul viu vuia, Vrun prinț mai tînăr cînd trecea. COȘBUC, P. I 56. Îi aștepta cu o bîtă de corn în poartă și pe care cum trecea, mi-l măsura peste spate. RETEGANUL, P. V 47. Ei trec ca vijelia cu aripi fără număr. EMINESCU, O. I 97. ◊ (Urmat de determinări locale) Trecu prin fața unei case mari. DUMITRIU, N. 159. Popoare nouă de viteji trec pe pămîntul strămoșesc, ducînd foc și sabie la dușman. SADOVEANU, O. I 247. Treceau drumeți pe lîngă ea, Șoptind, dar fata nu-i vedea. COȘBUC, P. I 283. Trece lebăda pe apă Între trestii să se culce. EMINESCU, O. I 207. ◊ Expr. Trece ca pe lîngă o moară pustie, se spune despre cineva care trece pe lîngă o casă cunoscută fără să intre sau pe lîngă o persoană cunoscută fără să o salute. A trecut baba cu colacii = e prea tîrziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. A nu-i trece cuiva pe dinainte v. dinainte (1). ♦ A merge rînduri-rînduri formînd un convoi, o coloană; a se perinda. O căprioară răsări la marginea poienii... Pe urmă se arătă alta și alta: toate trecură mînate de spaimă. SADOVEANU, O. I 64. O sărmane! ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit? EMINESCU, O. I 134. ◊ (Metaforic) Pe jos, valuri de frunze treceau, te înfiorau cu foșnetul lor trist. SADOVEANU, O. I 331. ◊ Tranz. (În expr.) A trece în revistă = a inspecta trupele (adunate în acest scop într-o anumită formație); fig. a considera fapte, evenimente, în desfășurarea lor. Ceasuri întregi stăteam cu Panu adeseori și ne treceam în revistă viața de școală. HOGAȘ, DR. II 119. ♦ (Despre vehicule cu rută fixă) A merge pe linia, pe traseul obișnuit; a intra și a ieși din stație. După trenul acesta nu va mai trece poate nici unul. DUMITRIU, N. 77. Veneau trenuri de departe și treceau în depărtări. SADOVEANU, O. V 21. ♦ (Despre păsări) A străbate văzduhul în zbor; a zbura. Peste vîrf de rămurele Trec în stoluri rîndunele. EMINESCU, O. I 214. Iar pe sub grozavii nori Trece-un cîrd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori. ALECSANDRI, P. III 8. Trece-un cîrd de rîndunele Pe deasupra casei mele. BIBICESCU, P. P. 371. ♦ (Mai ales despre proiectile) A străbate aerul. Alicele mi-au trecut pe la urechi. DUMITRIU, N. 36. Chiar cînd merg ceva mai departe, obuzele trec pe lîngă tine, stîrnind curent. CAMIL PETRESCU, U. N. 360. ♦ (Despre vînt, vîrtej) A sufla, a bate. A trecut întîi o boare Pe deasupra viilor. TOPÎRCEANU, B. 45. ◊ Fig. De-acuma toate s-au tulburat în jurul meu... Trece peste mine un vîrtej mare! SADOVEANU, O. VII 55. ♦ (Despre ape curgătoare) A merge la vale; a curge. Pe-aici au trecut odată puhoaie, Acum, alb în soare, sclipește pietrișul, Iar Crișul, În matca lui leneș se-ntinde, se-ndoaie. BENIUC, V. 99. Trebuie să mai treacă multă apă pe Moldova pînă ce-i învăța tu atîtea ș-atîtea. SADOVEANU, O. VIII 213. Valul trece neoprit. ALECSANDRI, P. II 101. Apa trece, pietrele rămîn. ♦ (Despre corpuri cerești sau despre nori) A se mișca pe cer. Sus, peste clipirile stelelor, treceau grămezi uriașe de nouri. SADOVEANU, O. VI 11. Peste vîrfuri trece lună, Codru-și bate frunza lin. EMINESCU, O. I 206. Un nor trecea pe ceruri, pămîntul aburind. BOLINTINEANU, O. 242. ♦ (Despre lumină) A se întinde peste..., a ajunge, a cuprinde pe rînd (locuri, ființe, lucruri, unele după altele). Soarele răsare și trece cu lumina lui peste oameni și peste dobitoace, peste cîmpuri și peste ape, apune, și a doua zi răsare iar. STANCU, D. 13. ◊ (Metaforic) Cozma vorbea liniștit, încruntat; parcă de cînd era el, lumină de zîmbet nu trecuse pe chipul lui. SADOVEANU, O. I 469. Iar pe buze-i trece un zîmbet Înecat, fermecător. EMINESCU, O. I 67. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă sau cu un anumit scop. Trece-n sus, pe plai în sus, Un voinic pe-un murg călare. IOSIF, PATR. 51. Băiatul cel bubos însă, de cîte ori trecea cu cofa la apă și ea era la fereastră, vedea că îi tot rîde. ISPIRESCU, L. 386. Nu știu luna pe cer merge, Ori puica la apă trece, Să-mi aducă apă rece. TEODORESCU, P. P. 319. ♦ (Despre ape curgătoare și despre drumuri, șosele) A avea cursul sau traseul prin... Dîmbovița trece prin București. ▭ Șosele care trec prin sate Ca niște rîuri fără valuri Ce scînteind lucios în soare, Coboară văi, ridică dealuri. D. BOTEZ, F. S. 6. Ploaia cădea măruntă pe stradele nepavate, strîmte și noroioase, ce trec prin noianul de case mici. EMINESCU, N. 33. 3. Intranz. A se abate pe undeva sau pe la cineva; a face o vizită (scurtă) cuiva. Nu s-a putut stăpîni să nu treacă pe la Avrum, să vadă ce se mai petrece. REBREANU, I. 35. S-a dus după leac, trecînd iarăși pe la Ileana. SBIERA, P. 30. Trecui și eu pe acolo și stătui de mă veselii la nuntă. ISPIRESCU, L. 94. 4. Tranz. (Popular) A ocoli. Aoleo, frate Răsneț! Ce ne treci ca un drumeț Și nu vii să ne mai vezi? ALECSANDRI, P. P. 280. ◊ Fig. Ori acu, ori altă dată, blestemu să nu te treacă. ȘEZ. XII 66. ◊ Expr. A trece (pe cineva sau ceva) cu vederea = a) a nu lua în seamă, a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite. Ai trecut cu vederea și ai nesocotit vînatul numit «grives». ODOBESCU, S. III 24; b) a nu lua în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. E păcat grozav, pe care nu poate să-l dezlege ori să-l treacă cu vederea nici un vlădică. GALACTION, O. I 76. Își dedea silința să uite cele petrecute, să le treacă cu vederea, ca și cînd nu ar fi fost. SLAVICI, O. I 179. Te rog iubită Anicuță să treci cu viderea oarecare necioplire a apucăturilor sale. ALECSANDRI, T. 183. A trece (ceva) sub tăcere v. tăcere. 5. Intranz. A depăși (un anumit loc sau punct), a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. Călătorule! nu trece, stă, cetește și cunoaște. CONACHI, P. 88. ◊ (Mai ales urmat de determinări locale sau temporale) Pe cerul îndepărtat și senin, soarele abia trecuse de amiază. BOGZA, C. O. 24. Cum trecu de poartă, vizitiul începu a chiui. La TDRG. Trecînd de aci, văzu un bolnav zăcînd în pat. RETEGANUL, P. II 59. ◊ Fig. Mă doare că te muncesc, Cobilo, dar poate c-așa ne-o ajuta scrisul să trecem și d-astă primejdie. DELAVRANCEA, S. 204. ◊ Expr. A-i trece cuiva înainte = a ocupa locul, rîndul cuvenit altcuiva; a lăsa pe altul în urmă; fig. a depăși pe altul în merite, demnități, ranguri. S-au găsit alții mai destoinici ori mai dibaci, care mi-au trecut înainte. SADOVEANU, A. L. 18. La mir [boierii țării] trebuia să lase să le treacă înainte plăcintarii, lăptarii și bucătarii Fanarului. GHICA, la TDRG. ◊ Tranz. Voi vă opreați din joc... și vă uitați după el. Pe urmă, după ce trecea colțul, vă vedeați mai departe de ale voastre. PAS, Z. I 60. Unde sîntem? Am trecut orașul?... Dar afară nu se putea vedea nimic. SAHIA, N. 86. De treci codri de aramă, de departe vezi albind Ș-auzi mîndra glăsuire a pădurii de argint. EMINESCU, O. I 85. ◊ Fig.. Mînia grădinarului trecu orice hotare cînd veni și văzu acea mare prăpădenie. ISPIRESCU, L. 152. 6. Tranz. A merge peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. Se vestise la mare depărtare, că nohaii au trecut Nistrul, după războiul Tomșei. SADOVEANU, O. VII 77. Trecură dealuri, trecură munți și văi. ISPIRESCU, L. 22. Și cînd să treacă un pod peste o apă mare, iaca o nuntă de furnici trecea și ea tocmai atunci podul. CREANGĂ, O. A. 245. Ei zboar-o vijelie, trec ape făr’ de vad. EMINESCU, O. I 98. ◊ (Urmat de determinări modale) Fugariul însă, sporind mai mult, au ajuns pînă la un sîn de mare... pe care bietul rob, cu așa grabă l-au trecut înot. DRĂGHICI, R. 167. ◊ Fig. Treci, dorule, Murășul, Nu-mi mai rupe sufletul; Treci, dorule, Tîrnava, Nu-mi mai rupe inima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. ◊ Expr. A trece pragul casei v. prag (2). A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea v. drac. Nu zi hop, pînă nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbîndă încă nesigură. ◊ Tranz. fact. (Cu complement dublu) Mă trecuși, măicuță, dealu... Să nu ne vedem cu anu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Intranz. Cînd au ajuns băiatul la foc, n-au știut ce-i acesta, un deal ori alta ceva? Au dat să treacă peste dînsul și n-au putut. SBIERA, P. 34. Că valea-i cu pietricele, Nu poci trece preste ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 69. Armăsariul l-auzea... De la iesle se smucea, Peste zid ușor trecea. ALECSANDRI, P. P. 130. (Fig.) Cînd văzui a lor mulțime, cîtă frunză, cîtă iarbă, Cu o ură nempăcată mi-am șoptit atunci în barbă, Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs. EMINESCU, O. I 147. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. Nimeni nu mai are curajul să treacă șoseaua. CAMIL PETRESCU, U. N. 283. A trecut drumul pe dinaintea noastră și a intrat iar în pădure. CREANGĂ, P. 120. ♦ Intranz. A merge pășind peste cineva sau ceva, călcînd în picioare, zdrobind. A venit un tîlhar de general cu un regiment de călăreți și toate oalele mi le-a spart, a trecut cu caii preste ele. RETEGANUL, P. II 20. Iată o nuntă de furnici... Să trec peste dînsele, am să omor o mulțime. CREANGĂ, P. 237. ◊ Expr. A trece peste cineva = a nu-l lua pe cineva în seamă, a-l desconsidera, a-l disprețui. Vor trece peste voi cum trec tătarii peste bălăriile pustiului! DELAVRANCEA, O. II 247. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste... ). M-a trecut în luntre pe celălalt mal. GALACTION, O. I 63. Se roagă de turc să-i treacă de cea parte. RETEGANUL, P. III 5. Văzînd și pe Ercule cu nevasta, el fu gata a-i trece soția dincolo preste gîrlă. ISPIRESCU, U. 74. Trage podișca de car, Să mă treci la cela mal. ALECSANDRI, P. P. 159. ◊ (Cu complement dublu) Ș-o să pui murgul înot Să mă treacă Oltul tot; Că cu luntrea nu mai pot. TEODORESCU, P. P. 323. 8. Tranz. A atinge un obiect alunecînd ușor pe suprafața lui. Își trecea limba peste buzele arse parcă, și surîdea cu ochii albaștri. CAMIL PETRESCU, U. N. 137. Uneori își trece mîna peste frunte, peste ochi, ca să alunge închipuirile stăruitoare. C. PETRESCU, A. 277. Ea privi atunci în jos, Trece mîna pe la tîmple, Iară inima-i se împle De un farmec dureros. EMINESCU, O. I 103. ◊ Intranz. (În expr.) A trece peste ceva cu buretele = a da ceva uitării, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin... sau peste... Iar traista o purtau cu frînghia trecută peste amîndoi umerii. BOGZA, C. O. 26. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. Venea la vale un cîine, care trecea dintr-o curte într-alta. DUMITRIU, N. 159. Ianco, fără a-i răspunde, trece din nou în cîrciumă. DAVIDOGLU, M. 12. Trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse. ISPIRESCU, L. 255. A crescut Murășu mare... Nici îi luntre Și nici punte Să trec la mîndruța-n curte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 309. ◊ Expr. A trece la cineva (sau în rîndurile cuiva) sau a trece de (sau, învechit, în) partea cuiva (sau a ceva) = a se ralia la ceva, a se alia cu cineva. Ardelenii vîndură pe domnul lor într-un chip foarte mîrșav; căci ei, înțeleși fiind cu Basta de mai nainte, trecură în partea vrăjmașului. ISPIRESCU, M. V. 51. Oastea cea curat moldovenească a lui Petru cel Șchiop se grăbi a trece la Potcoavă, pe care-l dorea de mai nainte. HASDEU, I. V. 187. Miron nu vru la 1674 să treacă cu Petriceico-vv. în partea polonezilor. BĂLCESCU, O. I 185. ◊ Fig. O parte din versurile sale [ale lui Eminescu] au trecut în rîndul cîntecelor populare. BENIUC, P. 24. ◊ Expr. A trece pe linie moartă v. mort (6). ◊ Tranz. [Locomotiva] trăgea un vagon de marfă gol. Îl trecu de pe o linie pe alta, cu ușile lui larg deschise, pustii. DUMITRIU, N. 70. ♦ Fig. (De obicei determinat prin «din lume», «din viață») A muri. Stăpîne al ființei mele, nu este nimic alta decît că roaba ta dorește să treacă din această lume. SADOVEANU, D. P. 112. ◊ Refl. Ursul făcu numai joap! în cuptoriul cu foc... Și așa s-au trecut ursul în chinurile cele mai cumplite. SBIERA, P. 205. Au căpătat oftică și s-au trecut din viață. DRĂGHICI, R. 3. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mînă în mînă) pînă la... Cofăielul trece la moș Vîrlan. Bea și moș Vîrlan. SADOVEANU, O. VIII 162. (Tranz.) Trage o dușcă zdravănă și trece băutura bătrînului. REBREANU, I. 14. O apucă alții ș-o trec mai departe. ȘEZ. I 272. ◊ Expr. A trece din mînă în mînă (din om în om sau de la unul la altul) = a ajunge pe rînd de la unul la altul. Pachetele de cărți treceau din mînă în mînă. DELAVRANCEA, S. 123. (Tranz.) Poftiți de-nchinați o dată, Vă udați gura căscată Și-o treceți din mînă-n mînă. TEODORESCU, P. P. 171. (Rar) A trece din ureche în ureche = a se transmite de la unul la altul prin viu grai. Vestea trecu din ureche în ureche. C. PETRESCU, C. V. 297. A trece (sau a umbla, a fi purtat) din gură în gură v. gură (I 3). A trece din generație în generație (sau din tată în fiu) = a se transmite din generație în generație sau din tată în fiu. ♦ Tranz. A transmite ceva (mai ales averea). Au înzestrat-o cu patru table de porumb... trecîndu-i și casa din capul satului. REBREANU, I. 48. Și acum (bătrîna) o trecea (casa ei de zestre) copilului ei. BASSARABESCU, la TDRG. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou cîmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva. Se hotărăște să nu mai întrebe despre el și trece la niște încurcate daraveri de pămînt. SADOVEANU, O. VIII 184. Abia trecusem la partea a doua a abecedarului. SAHIA, N. 21. E păcat să rămîi fără leac de învățătură, zicea părintele... ești acum la ceaslov și mîne-poimîne ai să treci la psaltire. CREANGĂ, A. 7. ◊ Expr. A trece la fapte = a trece la acțiune, a acționa, v. acțiune. ◊ Tranz. Cînd ajungeai la scoarța din urmă a cărții, (dascălul) te trecea la... gramatica compusă de... Neofit Duca. GHICA, la TDRG. ♦ (Urmat de determinări în care alternează «de la» cu «la», mai rar «din» cu «în») A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. A trece de la starea lichidă la starea gazoasă. ◊ Tranz. Iată cincizeci de pașale Că veneau la Iancul Mare, Să-l treacă-n legea turcească Dintr-a lui, a creștinească. TEODORESCU, P. P. 481. 13. Tranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «în» sau «la») A introduce (pe cineva sau ceva) înțr-o clasificare, într-o rubrică (v. înregistra, înscrie); a repartiza pe cineva undeva. Se așază, ia condeiul și-ncepe a trece hîrtii la registru. CARAGIALE, O. II 213. Să mă treci la catastif pe mine?... Da ce sînt eu, să mă treci la izvod? ALECSANDRI, T. 111. Cum s-o dus, cum ni l-o tuns. Ni l-o tuns la Bozîieni, L-o trecut la atnileri (= artilerie). ȘEZ. II 182. ◊ Refl. pas. Clăcașii, transformați în robi, nu numai că urmară a se vinde împreună cu pămîntul lor, dar și numele lor începu a se trece în actul vînzării. BĂLCESCU, O. I 139. ♦ A înscrie un bun imobil pe numele cuiva. Acum are două milioane, avere trecută pe numele nevestei. DELAVRANCEA, la TDRG. 14. Tranz. A susține cu succes un examen, a fi declarat reușit, admis; a înainta în treptele învățămîntului, a fi promovat într-o clasă superioară. După ce-a trecut examenul de bacalaureat, s-a înscris la drept. VLAHUȚĂ, O. A. 257. II. 1. Intranz. A străbate un drum (îngust) sau un spațiu gol. În zori de ziuă ajung la palat și, trecînd cu dînsa printre străji, o silesc să intre în odaia ei tot cum a ieșit. CREANGĂ, P. 269. Dar poate acolo să fie castele... Să treci tu prin ele, o sfîntă regină, Cu păr lung de raze, cu ochi de lumină. EMINESCU, O. I 38. ◊ Tranz. Golescu trecu sala și din pragul altei odăi, îl pofti pe beizadea Scarlat Ghica. CAMIL PETRESCU, O. II 490. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva prin gînd v. gînd (4). A-i trece cuiva ceva prin minte v. minte. A-i trece cuiva ceva prin cap = a-i trece cuiva ceva prin minte. (Rar) A nu-i trece cuiva ceva nici prin vis, se spune față de întîmplări sau situații cu totul neașteptate, care provoacă uimire. Să am... Și cai și trăsură Care nu-mi trecură Nici măcar prin vis. ALECSANDRI, T. I 37. ♦ A străbate cu osteneală, a-și face drum cu greu, a înainta (prin... sau printre... ); a răzbate. Porneam cu o nouă însuflețire, călcam prin smîrcuri, treceam prin desișuri. SADOVEANU, O. VIII 205. Trecurăm cum trecurăm pînă aci stăpîne; mai avem un hop. ISPIRESCU, L. 6. Trec prin tină, nu se-ntină; De voinic tînăr s-anină; Trec prin apă nu se-neacă, De voinic tînăr se leagă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 17. ◊ Expr. A trece ca un cîine prin apă = a nu se alege cu nici o învățătură, cu nici o experiență din viață, din școală. Da multe mai știi și dumneata. – Știu, firește; cum să nu știu?... că pîn’ la vîrsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un cîine pîn apă. CARAGIALE, O. III 53. A trece prin foc și prin apă = a avea de îndurat multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. Cînd sînt zile și noroc, treci prin apă și prin foc și din toate scapi nevătămat. CREANGĂ, P. 235. Un om cu maniere nobile... un om în sfîrșit ce trecuse prin foc și prin apă. NEGRUZZI, S. I 73. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. A trimis acolo o scrisoare ca pentru un prieten al lui – vorbă să fie! – și ne trece iarăși prin toate apele: că sîntem popor așa și pe dincolo, că sîntem o țară nu știu cum. PAS, L. I 251. ♦ (Despre legi) A fi aprobat, a fi votat. Legea a trecut prin Marea Adunare Națională. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat, de trăit; a fi supus la... Cine nu-și mai amintește de suferința prin care a trecut camaradul nostru Bozan? SAHIA, N. 36. Prin multe focuri și prin mari greutăți a trecut și Brăila pe vremuri. VLAHUȚĂ, O. AL. I 124. Crîncu, prin cîte trecuse și tot era voinic și frumos, de gîndeai că nici un gînd nu l-o mîncat în viață. RETEGANUL, P. III 55. Trec prin fel de fel de ispite, necazuri și nevoi. ISPIRESCU, L. 61. ◊ Tranz. (Rar) Cînd îi vorba de mers la curte, parcă m-aș duce la moarte, mai ales de cînd mi-a spus vrăjitoarea c-am să trec o cumpănă mare. CONTEMPORANUL, VI_II 7. 3. Intranz. A străbate printr-o deschizătură, printr-o crăpătură, printr-un spațiu îngust. Dar între accentele amestecate ce trec prin ușa cu geamul spart, Petrache pare că aude un glas cunoscut. CARAGIALE, O. II 74. Și prin frunzele uscate Rînduri-rînduri trece-un freamăt, ce le scutură pe toate. EMINESCU, O. I 83. ◊ Expr. A-i trece cuiva ceva printre degete = a lăsa să-i scape ceva, a pierde ceva. Să-mi treacă pintre degete bunătate de zestre?... nu se poate. ALECSANDRI, T. 546. A trece mulți bani prin mîinile cuiva, se spune cînd cineva cheltuiește mult și fără socoteală, risipind. ◊ Tranz. Ea numai trecuse mîna prin deschizătură și apucase toporul. SADOVEANU, O. VIII 194. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, strecurare, cernere. 4. Intranz. A ieși pe partea cealaltă (făcînd o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. Dar nu mai tăceți, măi? Că ia, acuși trec cu picioarele prin păreți și ies afară cu acoperămîntul în cap, zise Lăți-Lungilă. CREANGĂ, P. 254. Lasă-le, saracele, Că-s catane tinerele, Nu știu rîndul la oțele, Ș-o trece focu prin ele, Ca coasa prin buruiene. ȘEZ. II 79. ◊ (În diverse expresii, sugerînd senzații neplăcute) Deodată a simțit că-i trece Junghiul pe sub coaste, fulgerat și rece, Și s-a strîns de spaimă toată lîngă pom. COȘBUC, P. I 253. Cînd i-a zărit împărăteasa [pe căței] i-au trecut numai rece pin inimă. SBIERA, P. 109. Cînd s-apropie bine, ce să vadă? Un fior rece ca gheața îi trece prin vine, picioarele i se taie, un tremur o cuprinde în tot trupul. CREANGĂ, P. 26. Prin lumea spăimîntată, În uimire cufundată, Treceau reci fiori de moarte. ALECSANDRI, P. II 11. ◊ Tranz. Îi bate tare pieptul ș-o trece un fior. MACEDONSKI, O. I 244. (Expr.) A trece (un oraș, o țară etc.) prin foc și sabie v. foc (I 2). A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul săbiei (sau sub sabie, sub paloș) = a tăia, a omorî (cu o armă ascuțită). Îi trecură pe sub ascuțișul săbiei. ISPIRESCU, M. V. 29. Pe care-l prindea Pe subt paloș îl trecea, Pînă cînd îi isprăvea. TEODORESCU, P. P. 512. ♦ A pătrunde în întregime prin... Numai să fie bine fripți [puii], știi colea, să treacă focul printr-înșii. CREANGĂ, P. 33. 5. Tranz. A năpădi pe cineva (fără a putea fi oprit). Nu cumva mă trădez? se gîndi Anculia simțind că-l trece nădușeala. DUMITRIU, N. 179. Negoiță luă o hotărîre mare de-l trecură mii de nădușeli. GALACTION, O. I 300. Sudori reci și calde îl trecură. BUJOR, S. 25. Rîde, cît îl trec lacrîmile, de gluma pe care-a făcut-o. EMINESCU, N. 143. ◊ Expr. A-l trece pe cineva cu rece și cu cald = a fi zguduit de o emoție puternică. Parcă-l trecea cu rece și cu cald, parcă vedea pe Anica cum îi rîdea. La TDRG. ♦ (Popular, despre excremente și despre urină) A nu putea fi reținut. Din cauza usturimii, îl podidesc lacrimile și cîteodată îl trece udul. PAS, Z. I 65. Nu mă faceți, că ia acuș vă ard cîteva jordii prin țolul cela, de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128. III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) A se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfîrșit). După-amiaza trecu liniștită, fără întîmplări. SADOVEANU, O. VII 161. Pe măsură ce trece vremea, îmi dau seama ce minunat tovarăș mi-am căpătat. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 9. În ce vară? În ce an? Anii trec ca apa... TOPÎRCEANU, B. 9. Și-ncet ce trece viața Cînd n-ai nici un noroc – Mai iute dac-ar trece, De-ar sta mai bine-n loc! COȘBUC, P. I 61. Nu trece nici un ceas la mijloc, și-un cuptiori de plăcinte, cîțiva pui pîrpîliți în frigare și prăjiți în unt... erau gata. CREANGĂ, P. 10. ◊ (Metaforic) Porni luceafărul. Creșteau În cer a lui aripe, Și căi de mii de ani treceau În tot atîtea clipe. EMINESCU, O. I 176. ◊ Expr. Pe zi ce trece v. ce (IV 1). Mai trece ce mai trece = după o bucată de vreme, după un timp (nu prea lung). Mai trecu ce mai trecu și mai mărindu-se și dînsul, într-una din zile, ducîndu-se iarăși la vînat, cum, cum, el se pomeni iarăși dinaintea acelui palat. ISPIRESCU, L. 122. Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea tîrziu, mai e timp. Nu te mai face așa de bătrîn, că doar nu ți-i vremea trecută. CREANGĂ, P. 154. Nici acum nu e timpul trecut. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Povestea verzi și uscate, ca să le treacă timpul. ISPIRESCU, L. 98. Hai, leliță, la prisacă, Timpul dulce să ne treacă. ALECSANDRI, P. P. 344. ♦ Refl. A se epuiza, a se sfîrși, a nu mai fi actual. He-he-he! rîse jupîn Năstase, s-au trecut acele vremuri! Curcanul cel bătrîn ți-o jucat festa. Ce să faci?... s-o trecut vremea curcanilor. ALECSANDRI, T. I 227. Supărate-s fetele Că să trec cîșlegile. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 450. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). O, fii ai soarelui! Voi ați văzut cum împărățiile trec. BOUREANU, S. P. 10. Toate ale lumii trec și rămînem în veci cu dulceața ori cu otrava faptelor noastre. SADOVEANU, O. VIII 251. Ei nu-i trecea Răbdarea așteptînd. COȘBUC, P. I 283. ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit, să mai acționeze. Criza cea mare a trecut. C. PETRESCU, C. V. 205. Trece-un rău și altu vine, N-am nădejde de mai bine; Trece-un rău ș-o supărare, Și-mi vine alta mai mare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. ◊ (Cu pronumele personal în dativ) Și-n toată făptura ei atîta lumină și veselie, că-ți treceau parcă toate necazurile numai cît te uitai la ea. VLAHUȚĂ, O. A. 347. Încercă deci, după ce se văzu singură, a-și face voie bună, ca să-i treacă urîtul, și tot cîntînd merse înainte. RETEGANUL, P. IV 4. De-a cădea bobii în zece, Să știi că dorul nu-mi trece. ALECSANDRI, P. P. 234. ◊ (În construcții impersonale) Așa ne învățase o babă să facem, ca să ne treacă de rîie. CREANGĂ, A. 28. Ardă-l focu pe badea, Că rău mi-a rupt inima, Și mi-a rupt-o tocma-n zece, Cît trăiesc nu mai îmi trece. HODOȘ, P. P. 86. 3. Tranz. A petrece (un timp, o epocă din viață). Ea vedea încă seara, în pat, cu ochii pe jumătate închiși, printre gene, ca într-un vis, dormitorul nesfîrșit al internatului în care-și trecuse copilăria. BART, E. 102. Altă grijă nu avea sărmanul decît cum să-și treacă viața dintr-o zi în alta. SBIERA, P. 282. Dară acești doi ani care am trecut în casa păstoriului au fost prea amărîți pentru mine. KOGĂLNICEANU, S. 138. Valea sui, dealul cobor, Îmi trec viața tot cu dor. ALECSANDRI, P. P. 243. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și întrebuința vremea (fără folos); a-și pierde vremea. Să nu ne trecem vremea căutîndu-l. RETEGANUL, P. I 14. Da ia să nu ne trecem vremea cu vorbele. – Hai, sui, jupîneșică. CREANGĂ, P. 116. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. Au prins să vorbeasc-amîndoi Să-și treacă din vreme. COȘBUC, P. I 235. ◊ Refl. pas. Vremea se trecea cu instrucție într-o poiană mai mărișoară. CAMIL PETRESCU, U. N. 7. ♦ Refl. (Învechit) A se petrece, a se întîmpla. Era străin mai la toate cîte se trecuse între mine și Bem, între mine și Kossuth. GHICA, A. 630. 4. Intranz. A depăși o anumită vîrstă, o anumită limită de timp. Copiii se jucau toți laolaltă... iar colo, după ce cam trecură de nouă ani, îi îmbrăcă împăratul într-un port. RETEGANUL, P. I 33. Un bătrîn odinioară de nouăzeci de ani trecut. PANN, P. V. II 103. ◊ (Impersonal) Trebuie să fie trecute de unsprezece. Să mă culc. CARAGIALE, O. I 68. Pînă-și ia buhaiu-n spate, Trecut-a de miez de noapte. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 174. ◊ Tranz. (Rar) O să mor cînd oi apropia suta, poate după ce-oi trece suta. STANCU, D. 16. 5. Refl. (Despre ființe) A-și pierde frăgezimea tinereții; a îmbătrîni. [Coana Liza] s-a trecut repede. S-a resemnat cu situația de întreținută și cu fărîme de fericire. PAS, Z. I 87. Așa vă treceți, bieți bătrîni. GOGA, P. 33. Flăcăul începe și el a se trece, mergînd tot înainte cu burlăcia. CREANGĂ, O. A. 185. ♦ A-și pierde sănătatea, vigoarea. Omul începe a se umfla la pîntece, a se îngălbeni... și încetul cu încetul se trece, se prăpădește și moare. ȘEZ. II 71. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se ofili, a se usca. Dacă nu se culege cînepa la vremea ei, în cîteva zile firele se trec... adecă se usucă. PAMFILE, A. R. 170. Culese flori și făcu trei legături... Pe cea mai mare, care era alcătuită din flori ce începuse a se trece și abia mai mirosinde, o dete fetei împăratului cea mai mare. ISPIRESCU, L. 165. Eu mă plec, floarea-mi răspunde, Căci o jale mă pătrunde. Arde sufletu-mi și geme Căci mă trec fără de vreme. ALECSANDRI, P. P. 232. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt (pierzînd din savoare sau din valoare). Unul [dintre pepeni] se cam trecuse, al doilea era tocmai bun de mîncare și al treilea dase în copt. ISPIRESCU, L. 150. ♦ A se sfîrși, a se stinge. În așternutu-i de jăratec Să trece flacăra cu-ncetul. La TDRG. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma, a se împuțina. Felinarul... pîlpîia, gata să se stingă, fiindcă lumînarea de seu se trecuse. CAMIL PETRESCU, O. II 104. Sus paharul se ridică, sănătățile pornesc, Și cu cît se trece vinul, vorbele se înmulțesc. BELDICEANU, P. 54. Vinu-i bun și rece, Mult vinaț se trece. ALECSANDRI, P. P. 121. ♦ (Despre mărfuri) A avea căutare, a se vinde. Se vînd boi ca al meu în tîrg? – Tot s-ar trece – îi răspunse omul – numai are prea mari ochi. SBIERA, P. 2. ♦ Tranz. A vinde; a desface. De ce să nu-l vinzi [vinul]?... – Nu-l vînd, giupîne, pentru c-am să-l trec la crîșma mea cea de la drum. ALECSANDRI, T. 1542. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decît o anumită mărime, cantitate, valoare; a depăși. Toată cireada satului trecea de cinci sute. CAMIL PETRESCU, O. I 16. Mi se pare că trecem cam dincolo de măsură. O să înceapă a rîde lumea de noi. HOGAȘ, DR. II 135. Stau voinicii codrului! Nu știu zece sau cincisprece Sau peste sută mai trece. ALECSANDRI, P. P. 262. ◊ Expr. Treacă de la mine (de la tine etc.), se spune cînd cineva face o concesie dînd ceva în plus sau cînd cedează admițînd părerea altuia. Fie... treacă de la mine... DELAVRANCEA, O. II 345. Dar ce-mi pasă!... Piciu să trăiască! Treacă de la mine! ALECSANDRI, T. 530. (Eliptic) Mi se pare că ești cam aspru cu dînșii... dar, treacă! ODOBESCU, S. II 540. Treacă-meargă v. merge (V 2). ♦ A ajunge pînă dincolo de... Lui Bedros [Soliman] abia-i trecea de brîu. DUMITRIU, N. 258. [Ei] străbăteau porumburile care treceau de creștet. La TDRG. ♦ Tranz. A întrece, a depăși. Noi citim luptele voastre cum privim vechea armură Ce un uriaș odată în războaie a purtat; Greutatea ei ne-apasă, trece slaba-ne măsură. ALEXANDRESCU, P. 164. ◊ Expr. A trece măsura = a exagera. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios, a se emoționa. (Impersonal) A se trece de șagă (sau de glumă) = a se merge prea departe cu gluma; a începe să fie lucru serios; a se îngroșa gluma. Fetelor, hăi! s-a trecut de șagă. CREANGĂ, P. 9. Și eu plin de jale Îți rostesc matale: Duducuță dragă, S-o trecut de șagă. ALECSANDRI, T. I 48. (Rar) A se trece cu gluma = a exagera cu gluma. Eleno, dar cu gluma tu te-ai trecut. MACEDONSKI, O. II 36. (Tranz.) A-l trece pe cineva cu șaga = a glumi pe socoteala cuiva, întrecînd măsura. Deși Talpă-Lată mă trece cu șaga... nu mă mîniu. ALECSANDRI, T. 612. ♦ Refl. (De obicei determinat prin «din băut», «din pahare») A bea prea mult, a se ameți de băutură. Se cam trecuse și din băut de focul pasiunii. CARAGIALE, O. III 20. Osteniți cum erau de drum, se cam trecuseră din pahare. id. ib. 49. V. 1. Refl. A fi luat în seamă; a avea crezare, trecere. Degeaba te mai sclifosești, Ioane, răspunse mama cu nepăsare; la mine nu se trec acestea. CREANGĂ, A. 119. Vă mirați, cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece. EMINESCU, O. I 151. Du-te, omule, de unde ai vinit, că nu ți se trec brașoavele pe la noi. ALECSANDRI, T. I 254. ♦ Tranz. A ierta, a îngădui. Știi cum m-a făcut dumnezeu pe mine, nu-i trec muierii nici atîtica din al meu. CARAGIALE, O. I 48. ◊ Refl. pas. Orice măgării făcea (măgarul), Toate-i erau lăudate, toate lui i se treceau. La TDRG. 2. Intranz. A fi considerat de..., a fi luat drept... Sadoveanu trece, cu drept cuvînt, ca cel mai de seamă poet descriptiv al literaturii noastre. VIANU, A. P. 227. Medelioglu, slab, uscat, cu fața arămie și osoasă... trecea drept un mare cărturar. CAMIL PETRESCU, O. I 303. Safta face să treacă de stăpînă în casă. SLAVICI, N. I 80. 3. Intranz. A se transforma, a se preface. În pragul porței bîzîia o albină, care să roti o dată și trecu în pasăre, să roti a doua oară și să prefăcu într-o ciută. DELAVRANCEA, S. 247. Ca doi giganți năprasnici stau astăzi față-n față... «E scris din noi doi unul în pulbere să treacă». ALECSANDRI, P. III 433.

PUBLICITATE s. f. Faptul de a face un lucru cunoscut publicului (prin difuzare scrisă sau prin relatări orale, transmise de la om la om); propagare în public. Cel ce se teme de publicitate știe că are multe păcate, și n-are nici voința, nici dorința de a se îndrepta. BOLLIAC, O. 263. Birou de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate în ziare, anunțuri. Să nu te surprindă dacă ai să-l întîlnești mîine pe scări, urcînd la dantist sau coborînd de la biroul de publicitate. C. PETRESCU, C. V. 281. Mica (rar mică) publicitate = totalitatea anunțurilor, de obicei referitoare la interese personale, pe care le publicau ziarele în rubrici speciale; rubrica în care se publicau astfel de anunțuri. Încotro se află ghișeul de mică publicitate? C. PETRESCU, C. V. 160. Agent de publicitate - persoană angajată de o firmă comercială pentru a face reclamă mărfurilor ei. ◊ Expr. A da publicitate = a face cunoscut, a informa publicul. Prea insista să dăm publicitate scandalului. C. PETRESCU, C. V. 131. A da publicității = a publica. Cît pentru odă, am dorit să fac o grațiozitate lui vodă înainte de sărbători... și cred, prin urmare, că domnitorul va da-o publicității. ALECSANDRI, S. 95.

ULTIM, -Ă, ultimi, -e, adj. Care ocupă locul cel din urmă (dintr-o serie, dintr-o succesiune). Într-unul din palatele Kremlinului, cu odăi mici și scunde, găsim apartamentul în care a trăit și a lucrat în ultimii ani ai vieții sale, Vladimir Ilici Lenin. STANCU, U.R.S.S. 66. Cîți oameni... luptă cu entuziasm pînă la ultima suflare, pentru a cuceri o nouă rază de lumină și de dreptate. VLAHUȚĂ, O. A. 434. El muri... mut pînă-n ultimul moment. EMINESCU, N. 40. ◊ Ultima oră = rubrică într-o gazetă unde se publică cele din urmă știri culese pînă în momentul punerii gazetei sub tipar. Ultimul drum v. drum (2). Ultimele momente (ale unui om) v. moment (1). În ultimul grad v. grad (II 1). În ultimă instanță v. instanță. ◊ Expr. A(-și) juca ultima carte v. carte (II 3).

UMPLUTURĂ, umpluturi, s. f. 1. Aliment (de obicei măcinat sau tăiat mărunt) care se introduce într-un înveliș de asemenea comestibil, alcătuind împreună un fel de mîncare sau o prăjitură. Locul gol dinlăuntrul colacului se umple cu umplutură făcută din brînză de oi. ȘEZ. VII 33. 2. Material care umple sau acoperă un gol sau un spațiu dintre două sisteme tehnice, în diferite scopuri (solidarizarea unor piese care nu pot fi alipite, realizarea unei suprafețe plane etc.). ♦ Masă de pămînt sau de pietriș, așezată pe o suprafață de teren pentru a o înălța; rambleu. 3. Fig. Ceea ce servește pentru a completa un gol. Acea literă parazită [«u» scurt] care servă de umplutură netrebnică. ALECSANDRI, S. 6. ♦ Material (lipsit de valoare și fără legătură cu ansamblul) cu care se completează o rubrică într-un periodic; adaos sau cuvînt de prisos într-un text (literar). Calificativele în versuri, atunci cînd sînt întrebuințate cu exces, devin cele mai urîcioase umpluturi. MACEDONSKI, O. IV 39. Un gazetar din cei mărunței, furnizor de umplutură. VLAHUȚĂ, la TDRG. Fabula nu sufere secătură și umplutură. NEGRUZZI, S. I 336. 4. Cantitate de praf de pușcă și de alice cu care se încărcau altădată armele de foc; încărcătură. Se împărțea iarbă și alice, cîte patru umpluturi de pușcă. GHICA, la TDRG. La brîu cu șapte pistoale Fără leac de umplutură. BIBICESCU, P. P. 161.

VARIA¹ s. n. (Latinism) 1. Culegere bibliografică de scrieri diferite și (de obicei) mărunte. 2. Rubrică într-o revistă, în care se publică diferite articole, note și informații mărunte.

rege, regi, s.m. – Suveran, monarh. ♦ (onom.) Regele, porecla unui locuitor din Moisei, fin al Regelui Mihai: „Cu actul nr. 1.559 din 30 aprilie 1947, se arată că în registrul de născuți Matricol botezați, la rubrica Observații, înregistrarea cerută a numelui Mihai s-a făcut în fața reprezentantului Majestății Sale Regele Mihai I al României, ca nănaș. Ofițerului de stare civilă i se va cere corectarea numelui în Teodor Mihai. Este vorba de fiul lui Coman Gheorghe Ceapă (Cârznic), născut la 18 ianuarie 1947. Copilul este al 20-lea născut în familie și al 13-lea în viață. S-a prezentat prefectul județului, Nicolae Vancea și Anderco Iulia, ambii fii ai Borșei. De atunci, cel botezat este poreclit Regele” (Coman, 2004: 25). ♦ (top.) Grădina Regelui (Grădina Crăiască), o poiană mărginită cu arbori seculari de larice, situată în apropiere de Cavnic, în partea de est, sub Hija. Rezervație naturală. Copacii au fost plantați în anul 1736, cu ocazia redeschiderii minei Roata. În prezent, au mai rămas 24 de exemplare din coniferi, având fiecare o circumferință de circa 2 m. La plantarea arborilor a asistat și principele Reiner. Din acest motiv zona a primit numele de Poiana / Grădina Regelui. – Lat. rex, regis (Scriban, DEX, MDA).

SINOPTIC, -Ă, sinoptici, -e, adj. (Mai ales despre tablouri de rubrici și date) Care este astfel întocmit, încît permite ca diversele sale părți componente să poată fi îmbrățișate dintr-o privire. Adunînd la un loc toate întinderile parțiale ale județului, după cum sînt cu de-amănuntul arătate pe plăși în tabelele statistice corectate de noi, dresăm următorul tablou sinoptic... I. IONESCU, D. 12. ◊ Hartă sinoptică = hartă cu date meteorologice culese simultan în diferite localități și servind la stabilirea timpului probabil în următoarele 48 de ore de la întocmirea ei.

STORNA, stornez, vb. I. Tranz. A rectifica (într-un registru de contabilitate) o înregistrare trecută într-o rubrică greșită, anulînd-o în acea rubrică și introducînd-o în rubrica justă.

CLASIFICARE. Subst. Clasificare, clasificație (rar), categorisire, grupare; ordonare, aranjare, aranjament, orînduire, orînduială, rînduire, rînduială, sistematizare, catalogare, clasare, clasament, inventariere. Împărțire, împărțeală, repartizare, repartiție, distribuire, distribuție. Alegere, sortare, sortat, triere, triaj, selecție, selecționare. Diferențiere, ierarhizare. Grupă, grup, clasă, secțiune, categorie, diviziune, subdiviziune, compartiment, secție, subsecție, sector; ramificație, ramură (fig.), domeniu, ordin, sferă. Gen, soi, familie, specie. Calitate, varietate, sortiment, marcă, tip, model, fel, sort. Tipologie, caracterologie, sistematică. Șir, șirag, serie, rînd. Tabel, listă, catalog, index, indice; coloană, rubrică, capitol, subcapitol, paragraf, secțiune. Catalog; catalog alfabetic; catalog sistematic. Tablou (tabel) sinoptic. Arbore genealogic. Clasor, cartotecă, cartonieră (rar), fișier. Clasificator, sortator, normator. Taxonomie, taxologie (rar); catalografie. Adj. Ordonat, aranjat, orînduit, organizat, sistematizat; împărțit; divizat, compartimentat. Clasificator, specificativ, specificator, sistematic. Selectiv, selecționat. Clasabil, selecționabil. Vb. A clasifica, a clasa, a categorisi (fam.); a ordona, a aranja, a orîndui, a rîndui, a pune în ordine, a sistematiza; a cataloga, a inventaria. A împărți, a subîmpărți, a diviza, a divide, a subdivide, a compartimenta, a grupa. A sorta, a alege, a tria, a selecționa, a selecta. V. aranjare, asemănare, componență, formă, structură.

CAPITOL s. (înv.) cap, glavă, pont, rubrică, zăloagă. (Un ~ dintr-o carte, dintr-un text.)

echipier În publicațiile noastre sportive apare termenul echipier cu sensul de „membru al unei echipe sportive”. DLRM îl explică prin fr. équipier (la fel și DN). În tinerețe citeam în mod curent publicațiile sportive franceze și nu l-am întîlnit niciodată. Dicționarul Quillet nu l-a inserat. Dicționarul Bordas, cel mai recent, îl are, cu sensul de „membru al unei echipe”. Convingerea mea este că a fost format în românește, prin derivare regresivă de la coechipier, care în adevăr e din franțuzește (nici acesta nu e în Quillet, ci numai în Bordas, dar l-am întîlnit în presa din trecut). În românește, echipier a apărut mai întîi în rubrica sportivă a ziarului „Dimineața”, unde în anii 20 au fost lansate multe expresii franceze, ca ratează de puțin, buturi etc., sau pseudofranceze. Desigur echipier, odată format, a fost util, pentru a nu se repeta prea des cuvîntul jucător.

riglă s. v. IVĂR. ÎNCUIETOARE. RUBRICĂ. ZĂVOR.

RUBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

rubrică s. v. CAPITOL.

caleidoscop sn [At: DA / P: ~lei~ / Pl: ~oape / E: fr kaléidoscope] 1 Aparat optic format dintr-un cilindru opac, în interiorul căruia se găsesc mai multe oglinzi dispuse astfel încât mici piese viu colorate, aflate la capătul opus celui prin care se privește, să formeze, prin rotirea cilindrului, diferite imagini simetrice. 2 Rubrică într-o publicație periodică, emisiune la radio sau la televiziune cu un conținut extrem de variat. 3 Fel de fel de imagini care se perindă necontenit.

carnet sn [At: ȘTEFĂNESCU, C. 44 / Pl: ~e / E: fr carnet] 1 Caiet de buzunar, uneori cu date și cu rubrici tipărite, pentru diferite însemnări. 2 Act, document în formă de carnet (1), care atestă apartenența posesorului la o anumită organizație, asociație etc. 3 (Îs) ~ de muncă Document (în formă de carnet (1)) care cuprinde date privitoare la activitatea unei persoane (locul și vechimea în muncă) și care servește acestuia pentru anumite drepturi (pensie, retribuție, concediu etc.) Si: carte de muncă. 4 (Îs) ~ de cecuri Instrument de operații bancare care permite efectuarea plăților fără a lucra cu bani.

cheltuială sf [At: PALIA (1582), ap. GCR 138/2/ V: (înv) ~tăia~, chil~ / Pl: ~ieli și (înv) ~iele / E: cheltui + -eală] 1 Cheltuire (1). 2-3 (Pex; ccr) Bani necesari pentru a procura ceva sau pentru a ajunge la un scop. 4-5 (Pex; ccr) Bani cheltuiți sau de cheltuit. 6-7 (Îlav; îla) Cu ~ (În mod) costisitor. 8 (Îs) Bani de ~ Bani pentru cumpărături (mărunte). 9 (Fig, gmț; îe) A da cuiva de ~ A bate zdravăn pe cineva. 10 (Pfm; îe) A da pe cineva de ~ A face pe cineva să cheltuiască mult. 11 (Îal) A-i produce o pagubă. 12 (Pex) Bani întrebuințați nechibzuit spre procurarea unor lucruri de prisos Si: risipă. 13 (Lpl; pfm; îe) A se pune pe ~ieli A cheltui mai mult ca de obicei. 14 (Îe) A băga pe cineva la (sau, iuz în) ~ A-l face să cheltuiască (bani mulți). 15 (Înv) Impozit. 16 (Fig) Întrebuințare de timp, de muncă, energie etc. pentru satisfacerea unor nevoi, a unor obligații etc. 17 Risipă. 18 (Pex; lpl; rar) Lucruri cumpărate pentru ceva Si: cumpărături. 19 (Lpl) Lucruri de mâncare Si: merinde, alimente. 20 (Spc) Rubrică (într-un registru de contabilitate) unde se trec sumele cheltuite. 21 Garnitura (și căptușeala) unei haine. 22 (Trs; nob) Floarea făinii. 23 (La plutărit) Capătul trunchiului care servește de legătură și care se calculează la cubaj. 24 (Îs) ~ieli de judecată Sumă de bani pe care este obligat să o plătească, pe baza unei hotărâri judecătorești, partea care a pierdut un proces părții care a câștigat procesul. 25 Cu (sau pe) ~la cuiva Cu mijloace bănești oferite de altcineva. corectat(ă)

divers, ~ă [At: PRAVILA (1788), 81/6 / Pl: ~rși, ~e / E: fr divers, lat diversus] 1 a Care prezintă trăsături variate Si: deosebit, diferit, felurit, variat. 2 a (Îs) Fapt ~ Întâmplare banală, de toate zilele. 3 a (Îas) Rubrică de ziar care prezintă succint întâmplările și evenimetele petrecute în cursul zilei. 4 sf Probleme mărunte și auxiliare (care se discută într-o adunare). 5 a (Lpl; precedând substantivul) Tot felul de...

colț [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / Pl: ~i sm, ~uri sn / E: ucr колици, cf bg колец srb kolac, pn kolec] 1 sm Dinte al animalelor și al oamenilor. 2 sm (Pop; îe) A-și arăta ~ii A manifesta o atitudine agresivă. 3 sm (Pop; îe) A scăpa din ~ii cuiva A scăpa dintr-o mare primejdie. 4-5 sm (Pop; îlv) A (se) lua în ~i A (se) certa. 6 sm (Îae) A fi gata de încăierare. 7 sm (Pop; îe) A fi la ~i A trăi rău. 8 sm (Pop; îe) A prins de la ~ A se obrăznici. 9 sm (Înv; îe) A avea ~i A fi obraznic. 10 sm (Îc) ~de-lup Bucățele mici de os desprinse dintr-un os mort, care ies printr-o fistulă împreună cu puroi. 11 sm (Îae) Răni pline de puroi. 12 sm (Îae) Tuberculoză osoasă. 13 sm (Reg; îc) ~ul lupului Cancer. 14 sm (Bot; reg; îae) Crăbin (Cirsium erisithales). 15 sm (Bot; reg; îc) ~ul babei sau ~ii babei Plantă erbacee târâtoare cu frunze penate, cu flori galbene și cu fructe țepoase Si: păducheniță, păduchele-caiului, păduchele-elefantului (Tribulus terrestris). 16 sm (Îae) Buruiană cu ghimpi. 17 sm (Bot; reg; îc) ~ul leului (după ger Löwenzahn) Capul călugărului (Leoilolon antumnalis). 18 sm (Bot; reg; îc) ~de-cal Specie de porumb cu bobul mare, lat și albicios Si: dinte-de-cal, dintele-calului. 19 sm (Pop; îs) Boală de ~i Boală a porcilor. 20 sm (Reg) Fiecare dintre vârfurile lungi și ascuțite ale greblei, furcii sau ale altor instrumente asemănătoare. 21 sm (Reg) Fiecare dintre cuiele de fier pe care le aplică cineva pe talpa încălțămintei de iarnă ca să nu alunece pe gheață. 22 sm Vârf ascuțit, proeminent de stâncă, de gheață etc. 23 sm (Reg) Papilă pe limba rumegătoarelor. 24 sm (Mdv; lpl) Ridicături tăioase pe marginea măselelor cailor, care, prin rănile pe care le produc, împiedică mestecarea furajelor și cauzează indigestii și colici. 25 sm Șuviță de păr ondulat, trasă pe frunte sau pe tâmple. 26 sm Vârful plantelor, în special al ierbii, când încolțesc. 27 sm (D. plante; reg; îlv) A da ~ A încolți. 28 sm Plantă care încolțește. 29 sm Mugurul unei plante. 30 sm Porțiune dintr-un obiect sau dintr-un loc cuprinsă între extremitățile reunite ale laturilor lui. 31 sn (Șîs) ~ de pâine Coltuc. 32 sn (îas; pgn) Orice bucată de pâine tăiată de la o margine. 33 sn (Îs) ~ul colțarului Unghiul din afară al echerului. 34 sn Punct unde se întâlnesc muchiile unui obiect sau laturile unei figuri. 35 sn (Spt; îs) Lovitură de ~ Lovitură executată dintr-un colț al terenului când un jucător trimite balonul peste linia de fund a terenului. 36 sn (Îs) ~ul gurii Fiecare dintre cele două extremități laterale ale gurii, unde se întâlnesc buzele. 37 sn Fiecare dintre unghiurile formate de două străzi care se întâlnesc. 38 sn Locul format de fiecare dintre colțuri. 39 sn (Înv) Loc îndepărtat. 40 sn (Înv) Ascunziș. 41 sn (Îlav) ~ cu... În unghiul format de străzile... 42 sn (Îla) În (sau c) ~uri Colțuros. 43 sn (Îlav) În (sau din) toate ~urile (lumii) (De) pretutindeni. 44 sn (Pop; îe) A prinde pe cineva la ~ A prinde pe cineva la strâmtoare. 45 sn (Pop; îe) A da din ~ (în ~) A recurge la tot felul de subterfugii pentru a ieși dintr-o încurcătură. 46 sn (Îe) A pune la ~ A blama. 47 sn (Îae) A pedepsi. 48 sn (Fig) Coloană de susținere. 49 sn Conducător. 50 sn (În publicistică) Rubrică rezervată unei anumite specialități. 51 sn Porțiune dintr-o încăpere cuprinsă între extremitățile reunite ale pereților. 52 sn Fragment dintr-un dinte sau dintr-o măsea ruptă. 53 sn Tăietură în formă aproximativ triunghiulară făcută pe marginea unei stofe. 54 sn Dantelă împletită triunghiular.

cont² sn [At: EMINESCU, N. 80 / V: (înv; după fr) compt, conta, (înv; după it) conto / Pl: ~uri/ E: fr compte, it conto, cf ger Konto] 1 Socoteală scrisă alcătuită din două părți, debit și credit, care exprimă valoric, în ordine cronologică și sistematică, existența și mișcările unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată. 2 Evidență a acestor operații. 3 (Lpl; îs) Curte de ~uri Instituție superioară de stat însărcinată cu controlul și verificarea cheltuielilor publice. 4 (Îe) A trece Ia (sau în) ~ A înscrie o notă de plată la rubrica datoriilor cuiva. 5 (Îe) A cere (cuiva) ~ A trage pe cineva la răspundere pentru cele spuse sau făcute. 6 (Îe) A da (cuiva) ~ A da cuiva lămuriri asupra faptelor sau socotelilor sale Si: a justifica. 7 (Fig) Seamă. 8 (Îe) A ține ~ (de ceva) A lua ceva în considerare. 9 (Îe) Pe ~ propriu Pe propria răspundere. 10 (Îae) Independent. 11 (Îe) În ~ul (cuiva sau a ceva) Pentru cineva sau ceva. 12 (Fig; în poezia populară; lpl) Complicație. 13 Notă de plată. 14 (Îe) A vinde sau a cumpăra pe ~ A vinde sau a cumpăra pe credit, pe datorie.

control sn [At: DICȚ. / V: (Trs) ~ă sf / Pl: ~oale și (înv) ~uri / E: fr controle] 1 Verificare permanentă sau continuă a unei activități, situații etc., pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire. 2 (Îs) Lucrare de ~ Lucrare scrisă prin care se verifică periodic cunoștințele elevilor sau ale studenților. 3 Supraveghere economică sau politică. 4 (Îs) ~ monetar Măsuri destinate să asigure buna circulație a monedelor. 5 (Îs) Cifră de ~ Exponent care indică limitele cantitative ale producției. 6 (Îs) Punct de ~ Loc fix la marginea unui oraș, țări etc. unde organele autorității supraveghează respectarea formalităților legale de către călători. 7 Supraveghere continuă, morală sau materială. 8 (Iuz; îs) ~ obștesc Formă de control social specifică fostelor țări socialiste. 9 Stăpânire. 10 (Trs) Cercetare amănunțită. 11 Stăpânire a propriilor gesturi și mișcări. 12 Instituție sau gmp de persoane care supraveghează anumite activități. 13 (Nob) Registru dublu de verificare a altuia. 14 (Lpl) Registru de evidență a personalului și a animalelor dintr-o unitate militară. 15 (Îc) -șah Metodă de verificare în care conturile debitoare se pun în prima rubrică, iar conturile creditoare corespondente în rubricile ce urmează. 16 Semn care se pune pe obiectele de aur, argint sau platină ca dovadă că au fost plătite statului taxele pentru posesia legală a acestora. 17 (Elt; îs) ~ de poziție Aparat care indică ocuparea poziției comandate dintr-un post de supraveghere sau de comandă a dependențelor electrice. 18 (Îs) ~ de volum Dispozitiv pentru menținerea constantă a anumitor elemente ale recepției radioelectrice, independent de variația între anumite limite ale puterii recepționate.

ecou¹ sn [At: ȘINCAI, ÎNV. 68/20 / V: (înv) eco (S și: echo) / A și: echo) sn și, rar, sf / V: eho (pl: rar ehole), iho, (îvr) ecu (S și: echu) / Pl: ~ri, (îvr) ~oi / E: fr écho, it eco, lat echo] 1 Repetare a unui sunet prin reflectarea undelor sonore pe un obstacol. 2 (Lpl) Unde sonore reflectate care pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 3 (Adesea fig) Răspuns. 4 (Adesea fig) Sunet. 5 (Adesea fig) Zgomot. 6 (Fig) Impresie pe care o produce un lucru, un fapt, un eveniment asupra cuiva Si: răsunet, vâlvă. 7 (Fig) Interes stârnit de ceva. 8-9 (Fig) Persoană care repetă spusele sau faptele cuiva. 10-11 (Îe) A se face ~l cuiva A răspândi cuvintele sau ideile cuiva. 12 (Asr) Rubrică de ziar consacrată noutăților (mondene). modificată

cronică sf [At: M. COSTIN. ap. LET I 216/27 / V: (înv) ~nic sn, hro~ / S: (înv) chro~ / Pl: ~ici și (rar) ~ice / E: lat chronica, fr chronique] 1 Lucrare istorică, specifică Evului Mediu, în care se expun cronologic evenimentele sociale, politice, familiale din viața unui popor Si: letopiseț. 2 (Pex) Scriere care cuprinde o cronică. 3 Articol al unui ziar sau al unei reviste, în care se relatează noutăți importante din viața politică, culturală, socială etc. 4 Rubrică din ziare sau reviste, cuprinzând cronici (3). 5 Scurtă comunicare oficială, privind schimbări în guvern, mișcări în corpul diplomatic etc.

curier, ~ă [At: LB / P: ~ri-er / V: (înv) curueriu, ~iir / Pl: ~i, ~e / E: fr courier, ger Kurier] 1 smf Persoană (în serviciul unei instituții) însărcinată să ducă la destinație corespondență, mesaje etc. 2 smf (Spc) Factor poștal. 3 smf Ștafetă. 4 sn (înv) Corespondență care se trimite sau se primește o dată Si: poștă. 5 sn Rubrică (într-o publicație periodică) cu caracter informativ.

fapt¹ sn [At: PALIA (1581), ap. CP 205 / Pl: ~e, (înv) ~uri, (pop 23, reg 26-28) fapți sm / E: ml factum] 1 (Înv) Creare (1). 2 (Înv) Realizare. 3 (Înv) Îndeplinire. 4 (Înv) Construire. 5 Faptă (1). 6 (Îvp; îe) A (se) da în ~ A (se) declara vinovat. 7 (Îvp; îe) A prinde în ~ A prinde în flagrant delict. 8 (Îae) A prinde pe cineva săvârșind un adulter. 9 (Îs) ~ împlinit Situație iremediabilă sau inatacabilă. 10 (Înv) Faptă bună. 11 Lucru petrecut în realitate Si: eveniment. 12 (În ziare; îs) ~(ul) divers Rubrică în care se povestesc, pe scurt, întâmplări (mai mult sau mai puțin) deosebite. 13 (Jur) Orice eveniment susceptibil să aibă consecințe juridice. 14 Ceea ce există în realitate și este observabil Si: fenomen (3). 15-16 (Îljv) De (sau în) ~ (sau, înv, cu ~ul îoc „cu numele”) (Care e) în realitate. 17 (Îe) ~ e că... Nu e mai puțin adevărat că... 18 (Îae) Adevărul e că... 19 (Îae) În orice caz... 20 (Pop; în legătură cu unele momente ale zilei; urmat de determinări în genitiv sau introduse prin pp „de”) Început Faptul zilei. În fapt de seară. 21 (Pop) Farmec (2). 22 (Îvp; în superstiții) Boală de stomac și de ficat provocată prin fapt (21). 23 (Ent; pop) Larva strigăi (Acherontia atropos). 24 (Pop; în superstiții) Vierme descântat, trimis de o vrăjitoare să facă rău cuiva. 25 (Mpp; reg; șîs ~ de vânt) Scarlatină. 26 (Bot; reg; șîc ~ mânănțăl, iarba ~ului) Feciorică (Herniaria glabra). 27 (Bot; Buc) Trifoiaș (Trifolium campestre). 28 (Bot; reg; îc) ~(ul)-mare Ștevie (Astrantia major).

intrare sf [At: PSALT. 269/32 / V: (îvr) în~ / Pl: ~rări / E: intra] 1 (Îoc ieșire) Trecere din afară înăuntru. 2 Trecere dintr-un loc deschis într-un loc închis Si: intrat¹ (1). 3 Permisiune de a intra. 4 Drept de a intra Si: acces. 5 (Fig; înv) Apropiere de cineva Si: închinare. 6 Începere a frecventării unei societăți. 7 (Îls) ~ în spital Internare (1). 8 (înv; îoc sfârșit) Introducere. 9 (îvp) Determinare a unui obiect să intre în ceva Si: băgare. 10 Asociere cu cineva în scopul săvârșirii unei fapte reprobabile. 11 (Fig) Îmbrățișare a unei profesii. 12 Amestecare într-o afacere. 13 Implicare a cuiva în ceva. 14 (Îs) ~ în serviciu Angajare într-un post. 15 (Îas) Începere a efectuării unei gărzi într-un spital sau într-o unitate militară. 16 (Jur; îs) ~ în vigoare Punere în aplicare a unei legi, a unui regulament etc. 17 (Îs) ~ în război (sau în luptă) Începere a ostilităților sau a participării la un război. 18 Mizare la jocurile de noroc. 19 Aderare la o organizație, la o asociație. 20 Înfigere în ceva a unui obiect ascuțit. 21 Pătrundere a unor idei într-o colectivitate. 22 Strecurare a ceva într-un spațiu închis. 23 (Îs) ~ în posesie Obținere a proprietății și a dreptului de folosință asupra unui obiect. 24 (Mat; înv) Cuprindere de un anumit număr de ori în alt număr. 25 Proporție sau cantitate în care un material este necesar pentru realizarea unui anumit produs. 26 Apartenență la ceva. 27 (Ctb) Înscriere a unei sume de bani sau a altor valori la rubrica de credit Si: încasare. 28 (Ctb) Înregistrare la sosire. 29 (Ctb; îs) Registru de ~ Registru în care se trec adresele, rapoartele, petițiile etc. înregistrate la intrare. 30 (Îs) ~ la apă Micșorare a dimensiunilor unui obiect textil în urma spălării. 31 (Muz; d. dirijor; îe) A da ~a A face un semn pentru ca o voce sau un instrument să intervină (după o pauză) în execuția bucății muzicale, printre alte instrumente sau voci. 32 (Muz; ccr) Moment al intervenției unui instrument, al unei voci, al unui grup de instrumente în execuția unei bucăți muzicale. 33 (Fin) Adunare a unor sume de bani într-un cont Si: intrat¹ (2). 34 Loc sau deschizătură pe unde se intră Cf poartă, ușă. 35 Stradă mică, înfundată la capăt Si: fundătură. 36 (Elt) Punct sau aparat prin care un semnal este introdus într-un sistem. 37 Ansamblu al influențelor și informațiilor care parvin unui sistem, organism, mecanism Si: input (3). 38 Ocupare a unui teritoriu de către o armată. 39 Promovare a unui examen de admitere. 40 Ocupare a unui loc într-o instituție de învățământ Si: intrat¹ (3).