UMPLUTURĂ, umpluturi, s. f. 1. Aliment (de obicei măcinat sau tăiat mărunt) care se introduce într-un înveliș de asemenea comestibil, alcătuind împreună un fel de mîncare sau o prăjitură. Locul gol dinlăuntrul colacului se umple cu umplutură făcută din brînză de oi. ȘEZ. VII 33. 2. Material care umple sau acoperă un gol sau un spațiu dintre două sisteme tehnice, în diferite scopuri (solidarizarea unor piese care nu pot fi alipite, realizarea unei suprafețe plane etc.). ♦ Masă de pămînt sau de pietriș, așezată pe o suprafață de teren pentru a o înălța; rambleu. 3. Fig. Ceea ce servește pentru a completa un gol. Acea literă parazită [«u» scurt] care servă de umplutură netrebnică. ALECSANDRI, S. 6. ♦ Material (lipsit de valoare și fără legătură cu ansamblul) cu care se completează o rubrică într-un periodic; adaos sau cuvînt de prisos într-un text (literar). Calificativele în versuri, atunci cînd sînt întrebuințate cu exces, devin cele mai urîcioase umpluturi. MACEDONSKI, O. IV 39. Un gazetar din cei mărunței, furnizor de umplutură. VLAHUȚĂ, la Tdrg. Fabula nu sufere secătură și umplutură. NEGRUZZI, S. I 336. 4. Cantitate de praf de pușcă și de alice cu care se încărcau altădată armele de foc; încărcătură. Se împărțea iarbă și alice, cîte patru umpluturi de pușcă. GHICA, la TDRG. La brîu cu șapte pistoale Fără leac de umplutură. BIBICESCU, P. P. 161.