ACUARELIST, -Ă, acuareliști, -ste, s. m. și f. Pictor specializat în acuarelă (3). [Pr.: -cu-a-] – Din fr. aquarelliste.

AUREOLĂ, aureole, s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjoară capetele unor personaje, mai ales ale sfinților; nimb, aură. ♦ Zonă pe suprafața unui obiect, variat colorată, în care există o tranziție continuă de la o culoare la alta. ♦ Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări, unui arc electric etc. 2. Fig. Strălucire, glorie, faimă. [Pr.: a-u-re-o-] – Din fr. auréole, lat. [corona] aureola.

CĂLUȘ, călușuri, s. n. 1. Bucată de lemn sau de metal care se pune între dinții dinainte ai unui animal, spre a-l forța să țină gura deschisă; mototol de cârpe care se introduce în gura unei persoane, pentru a o împiedica să strige. ◊ Expr. A pune (cuiva) călușul în gură = a împiedica (pe cineva) să vorbească. 2. Bețișor care face parte din mecanismul de declanșare al capcanelor de lemn. 3. Mică piesă de lemn cu o formă specială, pe care se sprijină coardele întinse ale unui instrument muzical; scaun. 4. Suport de lemn pe care pictorul își așază tabloul când lucrează; șevalet. 5. Utilaj de foraj, pentru rotirea prăjinilor, folosit în forajul prin percuție sau în cel manual. 6. (De obicei art.) Numele unui dans popular cu figuri variate, jucat (în preajma Rusaliilor) de un grup de flăcăi; melodie după care se execută acest dans; călușar (1), călușel (4). – Cal + suf. -uș.

INFORMAL, -Ă, informali, -e, adj. 1. (În sociologie; despre relații sociale) Care se desfășoară în absența determinărilor și cadrelor instituționale, oficiale, formale; neoficial, neprotocolar, familiar. 2. (Despre pictura abstracționistă) Caracterizat prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale; abstract. ♦ (Despre pictori) Care practică arta informală sau abstractă. – Din engl. informal, fr. informel.

ZUGRAV, zugravi, s. m. 1. Lucrător specializat în zugrăvit¹. 2. (Înv.) Pictor (de biserici). [Acc. și: zugrav] – Din ngr. zoghráphos.

MODEL, modele, s. n. 1. Ceea ce poate servi ca orientare pentru reproduceri sau imitații; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect; machetă. ♦ Tipul unui obiect confecționat. Model de pălărie. ♦ Obiect care, imprimat într-un material plastic, formează un tipar după care se realizează alte obiecte identice. ♦ Sistem teoretic sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate indirect proprietățile și transformările altui sistem, mai complex, cu care primul sistem prezintă o analogie. 2. Persoană, realizare, operă care, prin valoare sau calități, poate servi ca exemplu; p. ext. exemplu, pildă servită de o asemenea persoană, realizare, operă. 3. Manechin. 4. Persoană care pozează unui pictor sau unui sculptor. 5. (Mat.) Sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. – Din fr. modèle, it. modello.

PALETĂ, palete, s. f. 1. Placă de lemn, de porțelan etc., prevăzută cu o deschizătură pentru a putea fi ținută cu mâna, pe care pictorii își întind și își amestecă vopselele când lucrează. ♦ Fig. Gamă cromatică specifică unui pictor sau unei picturi; cromatică, colorit; p. ext. măiestrie artistică a pictorului; p. gener. măiestrie artistică. 2. Lopățică rotundă sau ovală de lemn, de obicei acoperită cu cauciuc sau cu plută, cu care se lovește mingea în tenisul de masă. 3. Piesă (plată) de forme variate, folosită ca suport, ca unealtă de presat, de netezit etc. sau la diferite mecanisme și instrumente. ♦ Pală² (de dimensiuni mici). – Din fr. palette.

PICTA, pictez, vb. I. Tranz. 1. A reprezenta o imagine, un model etc. pe pânză, pe carton, pe sticlă etc., cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. ♦ Absol. A se ocupa cu pictura (1), a practica pictura. ♦ A acoperi sau a împodobi cu picturi (2) un obiect, un material. ♦ Refl. (Fam. și depr.; despre femei) A se farda (exagerat). 2. Fig. A caracteriza (sugestiv), a înfățișa (plastic) prin cuvinte, într-o operă literară, ființe, situații, întâmplări; a descrie, a zugrăvi. – Din pictor și pictură (derivat regresiv).

PICTURĂ, (2) picturi, s. f. 1. Ramură a artelor plastice care interpretează realitatea în imagini vizuale, prin forme colorate, bidimensionale, desfășurate pe o suprafață plană. 2. Lucrare artistică executată de un pictor: tablou, pânză. ♦ Ansamblul creațiilor plastice care definesc personalitatea unui pictor. ♦ Ansamblul operelor, stilurilor și procedeelor specifice pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă, dintr-o școală etc. 3. Fig. Descriere sugestivă (într-o operă beletristică) a fizicului și a caracterului personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. – Din lat. pictura.

PORTRETIST, -Ă, portretiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor sau sculptor specializat în portrete (1); portretar. 2. Scriitor specializat în portrete (2). – Din fr. portraitiste.

SCENOGRAF, -Ă, scenografi, -e, s. m. și f. Persoană care face decorurile (și costumele) unui spectacol. ◊ (Adjectival) Pictor scenograf. – Din fr. scénographe.

ATELIER, ateliere, s. n. 1. Local înzestrat cu uneltele sau mașinile necesare, în care se desfășoară o muncă meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Parte dintr-o întreprindere industrială în care se execută aceeași operație sau același produs. ♦ Totalitatea muncitorilor care lucrează într-un atelier (1). 2. Încăpere sau grup de încăperi în care își desfășoară activitatea un pictor sau un sculptor. ♦ Artiștii, elevii sau studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). [Pr.: -li-er] – Din fr. atelier.

PASTELIST, pasteliști, s. m. 1. Pictor de pasteluri (1). 2. Poet care compune pasteluri (2). – Din fr. pastelliste.

PEISAGIST, -Ă, peisagiști, -ste, s. m. și f. 1. Pictor specializat în peisaje. 2. Scriitor sau compozitor specializat în descrierea naturii. [Pr.: pe-i-] – Din fr. paysagiste.

PENEL, peneluri, s. n. Pensulă mică, cu păr fin și suplu, cu care se pictează. ♦ Fig. Fel, mod, stil de a picta; măiestrie artistică (specifică unui pictor). – Din it. pennello.

PICTOR, pictori, s. m. Artist plastic care se ocupă cu pictura (1). ♦ Fig. Scriitor care descrie sugestiv fizicul și caracterul personajelor, scene din viață, din natură etc. – Din lat. pictor.

PICTORIȚĂ, pictorițe, s. f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura (1). [Acc. și: pictoriță] – Pictor + suf. -iță.

PORTRETAR, portretari, s. m. (Înv.) Portretist (1); p. gener. pictor. – Portret + suf. -ar.

POZA, pozez, vb. I. 1. Intranz. A lua o anumită atitudine spre a servi de model unui pictor sau unui sculptor sau spre a fi fotografiat. ♦ (Peior.) A-și studia gesturile, a lua o atitudine afectată pentru a produce impresie, pentru a epata. 2. Tranz. și refl. (Pop. și fam.) A (se) fotografia. – Din fr. poser.

PRIMITIV, -Ă, primitivi, -e, adj. 1. Din perioada de la începutul societății umane; străvechi. ♦ Care se află pe treapta cea mai de jos a dezvoltării (sociale). 2. Care are un caracter simplu, rudimentar; (despre oameni și despre manifestările lor) sălbatic; p. ext. necivilizat, necioplit, grosolan. 3. Care se referă la începutul istoric al existenței sale, care se află în starea de la început; originar, primar. ♦ (Despre cuvinte) Care servește ca element de bază pentru formarea de derivate; primar. ♦ (În sintagma) Culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. ♦ (Substantivat, m. pl.) Denumire dată pictorilor adepți ai primitivismului (2). – Din fr. primitif, lat. primitivus.

ȘEVALET, șevalete, s. n. Suport de lemn pe care pictorul fixează cartonul sau pânza când pictează. ◊ Pictură de șevalet = pictură pe panou mobil cu suport din pânză, lemn sau carton. [Pl. și: șevaleturi] – Din fr. chevalet.

LUMINIST¹, -Ă, luminiști, -ste, s. m. și f. Pictor care folosește efecte de lumină. – Din fr. luministe.

NAIV, -Ă, naivi, -e, adj. (Despre oameni; adesea adverbial și substantivat) 1. Lipsit de experiență și de prefăcătorie, simplu, natural, credul și sincer. ♦ Care arată, denotă naivitate (1). 2. (Peior.) Lipsit de judecată matură. ♦ Care arată, denotă naivitate (2), lipsă de judecată matură. ♦ Adj., s. m. (Pictor) care face parte dintr-o grupare ce ignoră intenționat perspectiva, anatomia artistică, legile proporțiilor și ale compoziției, inspirându-se adesea din pictura populară. – Din fr. naïf.

ECORȘEU, ecorșee, s. n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, servind sculptorilor și pictorilor pentru studiul anatomic al musculaturii. – Din fr. écorché.

STUDIU, studii, s. n. 1. Acțiunea de a studia (1); muncă intelectuală susținută depusă în vederea însușirii de cunoștințe temeinice într-un anumit domeniu. ♦ Spec. Însușire de cunoștințe științifice; învățătură. ◊ Expr. A-și face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de învățământ; a urma cursurile unei școli, instituții de învățământ. ♦ (Teatru; în expr.) A pune o piesă în studiu = a începe repetițiile la o piesă. 2. Materie de învățământ. 3. Lucrare, operă științifică. 4. (În artele plastice) Schiță parțială sau preliminară cu ajutorul căreia pictorul, sculptorul etc. compune și execută o operă definitivă. ♦ Compoziție muzicală cu caracter de virtuozitate, destinată mai ales unui scop pedagogic (de exercițiu). – Din lat. studium, it. studio.

TENEBROS, -OASĂ, tenebroși, -oase, adj. (Livr.) Întunecos, sumbru, obscur. ♦ (Substantivat, m.; la pl.) Grup de pictori italieni din sec. XVII, a căror pictură este caracterizată prin atmosferă întunecată și prin treceri bruște de la lumină la umbră, cu puternice efecte de clarobscur. ♦ Fig. (Despre oameni) Posomorât, închis. ♦ Fig. Ascuns și perfid. – Din fr. ténébreux, lat. tenebrosus.

TUȘĂ¹, tușe, s. f. I. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii articulate a mașinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapă la orgă sau la pian. II. Limită regulamentară a unor terenuri sportive (trasată cu o linie vizibilă). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tușă¹ (II 1) și repunerea ei în joc. III. Lovitură care atinge pe adversar, la jocul de scrimă. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care definește stilul unui pictor. – Din fr. touche.

COLORIST, -Ă, coloriști, -ste, s. m. și f. Pictor care se distinge prin atenția deosebită acordată coloritului tablourilor sale. – Din fr. coloriste.

STUDIO, studiouri, s. n. I. 1. Atelier special amenajat în care lucrează pictorii, sculptorii, fotografii etc. 2. Ansamblu de clădiri, de instalații și de amenajări speciale care servește în procesul de turnare a filmelor. 3. Încăpere special amenajată din punctul de vedere al acusticii (și iluminatului) și echipată cu utilajul necesar captării unor programe sonore sau de sunete și imagini, destinată transmisiunii sau înregistrării în vederea unei transmisiuni ulterioare la radio și televiziune. 4. Teatru de capacitate mică, de obicei dependent de un teatru mai mare, destinat prezentării de spectacole în scopul valorificării unor artiști (tineri) sau al prezentării unor spectacole experimentale. II. Divan prevăzut cu o ladă pentru păstrarea așternutului (și cu polițe sau rafturi pentru cărți). [Pr.: -di-o] – Din fr., engl. studio.

ATELIER s. 1. (Transilv. și Ban.) lucrătoare, (Transilv.) mihei, (înv.) meserie. (~ul fierarului.) 2. studio. (~ul pictorului, fotografului.)

AUREOLĂ s. aură, nimb. (~ cu care pictorii înconjură capetele sfinților.)

COMUN adj. 1. v. general. 2. (GRAM.) (ieșit din uz) apelativ. (Substantiv ~.) 3. v. obișnuit. (Un om ~.) 4. mediocru, mijlociu, potrivit. (Un elev ~.) 5. grosolan, ordinar. (Pânză ~.) 6. v. banal. 7. banal, neoriginal, (fig.) ieftin. (Un procedeu stilistic ~.) 8. v. prozaic. 9. banal, neînsemnat, obișnuit, sărac. (Viața pictorului a fost uimitor de ~.) 10. banal, obișnuit, ordinar, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeți numai minuni.)

PICTOR s. (înv. și pop.) zugrav, (reg.) scriitor. (Un ~ de peisaje.)

POANTILIST adj., s. (PICT.) divizionist. (Pictor ~.)^[1]

SCRIITOR s. v. autor, birou, desenator, pictor.

TALENTAT adj. dotat, înzestrat, (înv.) măiestrit, talentos. (Un pictor ~.)

VENEȚIAN adj., s. (înv.) venetic. (Galben ~; pictor ~.)

ZUGRAV s. v. pictor.

luminist (pictor, iluminist) s. m., pl. luminiști

pictor s. m., pl. pictori

ACUARELIST ~ști m. Pictor care lucrează în acuarelă. /<fr. aquarelliste

AMATOR ~i m. 1) Persoană care manifestă o predilecție pentru ceva. ~ de fotbal. 2) Persoană care se ocupă cu o artă sau cu o meserie fără a fi profesionist. Pictor ~. /<fr. amateur, lat. amator

AREOPAG ~uri n. 1) (în Atena antică) Organ suprem de judecată. 2) fig. Adunare de persoane eminente (savanți, scriitori, pictori etc.). [Sil. -re-o-] /<fr. aréopage, lat. areopagus

ATELIER ~e n. 1) Local înzestrat cu utilaj special în care se confecționează produse sau se fac reparații. ~ de lemnărie. 2) Încăpere de lucru a unui pictor, sculptor, fotograf. [Sil. -li-er] /<fr. atelier

AUREOLĂ ~e f. 1) (în pictura religioasă) Cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calități care impresionează, trezind respect și admirație; strălucire. 3) Zonă mai puțin luminoasă din jurul unei flăcări sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. auréole, lat. aureola, it. aureola

CARICATURIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Pictor specializat în caricaturi. /<fr. caricaturiste

CĂLUȘ ~uri n. 1) Bucată de lemn care se pune între dinții unui animal pentru a-l forța să țină gura deschisă. 2) Bucată de cârpă făcută boț, care se introduce în gura unei persoane ca să nu strige. ◊ A pune (cuiva) ~ în gură a împiedica pe cineva să vorbească. 3) Plăcuță de lemn care servește ca suport pentru coarde la instrumentele muzicale cu arcuș; scaun. 4) Suport de lemn pe care pictorul fixează pânza când pictează; șevalet. 5) v. CĂLUȘAR. /cal + suf. ~uș

COLORIST ~stă (~ști,~ste) m. și f. Pictor care se distinge prin îmbinarea artistică a culorilor. /<fr. coloriste

ECORȘEU ~e n. Reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal jupuit de piele, în vederea unui studiu anatomic al musculaturii de către sculptori și pictori. /<fr. écorché

GODETĂ ~e f. Vas special în care pictorii își combină culorile. /<fr. godet

ILUSTRATOR ~oare (~ori, ~oare) m. și f. Pictor care ilustrează publicațiile. /<fr. illustrateur

MINIATURIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Pictor specializat în executarea miniaturilor. [Sil. -ni-a-] /<fr. miniaturiste

MODEL ~e n. 1) Obiect, întrunind însușirile tipice ale unei categorii, destinat pentru a fi reprodus; mostră; exemplu. 2) Obiect cu dimensiuni reduse care reprezintă un obiect real; machetă. 3) Obiect determinat după care se reproduc obiecte similare; tipar; șablon; calapod. 4) Reprezentare simplificată a unui proces sau a unui sistem. 5) Operă de artă care prin calitățile sale poate servi drept exemplu. 6) Persoană care pozează unui pictor sau sculptor. 7) Prezentator de obiecte noi de îmbrăcăminte; manechin. /<fr. modele, it. modelio

PALETĂ ~e f. 1) Placă de lemn pe care pictorul își dispune și își amestecă culorile. 1) Gamă de culori caracteristică pentru opera unui pictor; cromatică; colorit. 3) fig. Măiestrie artistică a pictorului. 4) Ansamblu de mijloace expresive folosite în creația unui om de artă. 5) sport Rachetă mică de lemn acoperită cu cauciuc sau cu plută și folosită pentru a lovi mingea la tenisul de masă. 6) Piesă a unei mașini cu rotor, având forma unei aripi cu fețe curbe. /<fr. pallete

PENEL ~uri n. 1) Pensulă mică cu care se pictează. 2) fig. Măiestrie artistică a unui pictor; stil propriu unui pictor. /<it. pennelo

A PICTA ~ez 1. tranz. 1) (tablouri, portrete, peisaje etc.) A reprezenta în imagini cu ajutorul pensulei și al culorilor; a zugrăvi. 2) (suprafețe) A acoperi cu imagini, împodobind. 3) fig. (personaje, situații, întâmplări) A descrie în cuvinte cu maximă expresivitate; a zugrăvi. 2. intranz. A se ocupa cu pictura; a practica pictura. /Din pictor, pictură

PICTOR ~i m. 1) Artist plastic care profesează pictura. 2) Persoană care pictează. 3) Scriitor care descrie cu mare expresivitate diferite personaje, scene din viața socială sau din natură. /<lat. pictor

PICTORIȚĂ ~e f. 1) Artistă plastică care profesează pictura. 2) Femeie care pictează. 3) Scriitoare care descrie cu mare expresivitate diferite personaje, scene din viața socială sau din natură. [G.-D. pictoriței] /pictor + suf. ~iță

A POZA ~ez 1. intranz. 1) A lua o anumită poză (pentru a servi drept model unui pictor, unui sculptor sau pentru a fi fotografiat). 2) A lua o atitudine afectată (pentru a produce impresie). 2. tranz. (imagini de ființe, obiecte, locuri etc.) A fixa pe o placă fotografică (cu ajutorul unui aparat special); a fotografia. /<fr. poser

PROFESIUNE ~i f. Activitate de muncă bazată pe anumite cunoștințe teoretice și pe deprinderi practice; carieră. ~ de medic. ~ de agronom. Sudor de ~. ◊ De ~ a) profesionist; b) după pregătirea sa; după studiile pe care le are. ~ liberă profesie bazată pe munca intelectuală și exercitată de persoane neaflate în serviciu plătit (scriitori, pictori etc.). [G.-D. profesiunii; Sil. -si-u-; Var. profesie] /<fr. profession

PSEUDONIM ~e n. Nume de împrumut pe care îl adoptă un om de creație (scriitor, artist, pictor etc.) și sub care este cunoscut publicului; criptonim. /<fr. pseudonyme

ROMANTIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. Om de creație (scriitor, artist, pictor etc.) a cărui operă se încadrează în romantism. /<fr. romantique, germ. romantisch

SCENOGRAF ~ă (~i, ~ e ) m. și f. Specialist în scenografie. Pictor-~. /<fr. scénographe, it. scenografe

ȘEVALET ~e n. Suport pe care pictorii fixează cartonul sau pânza în timpul lucrului. [Pl. și șevaleturi] /<fr. chevalet

TUȘĂ³ ~e f. (în pictură) Mod de aplicare a culorilor pe pânză, caracteristic, mai ales, unui pictor. /<fr. touche

ZUGRAV ~i m. 1) Muncitor specializat în operații de zugrăveală. 2) înv. Pictor care zugrăvea pereții bisericilor. /<ngr. zoghráphos

CEZANISM s.n. Direcție impresionistă în pictură, în care se manifestă preocuparea de a da ritm și cadență compoziției, reconstituind natura în structura ei fundamentală și descoperind armonia ei esențială. [Pron. se-za-. / < fr. cézannisme, cf. Cezanne – pictor și desenator francez].

COLORIST, -Ă s.m. și f. Pictor care excelează în armonizarea culorilor. ♦ Cel care colorează stampe, hărți etc. [Cf. fr. coloriste].

CONTRAST s.n. 1. Opoziție, deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, situații, calități etc. ♦ Diferența dintre densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ♦ Efect artistic obținut de un scriitor, de un pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, a culorilor etc. 2. (Lit.) Gen de poezie lirică medievală în care este folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. [Pl. -te, var. (2) contrasto s.n. / < fr. contraste, cf. it. contrasto].

DIVIZIONIST s.m. Pictor care practică divizionismul. [Pron. -zi-o- / < fr. divisioniste].

INTIMIST, -Ă adj. Referitor la intimism, propriu intimismului. // s.m. și f. Adept, partizan al intimismului. ♦ Pictor de interioare. [< fr. intimiste].

MINIATURIST, -Ă adj. Referitor la miniaturistică. // s.m. și f. Pictor, autor de miniaturi. [< fr. miniaturiste].

MONUMENTALIST s.m. Arhitect, sculptor sau pictor autor de lucrări monumentale. [Et. incertă].

NABIȘTI s.m.pl. Grup de pictori francezi de la sfîrșitul sec. XIX, ale căror opere aveau un caracter decorativ, tinzînd spre o exprimare sintetică și simbolistă. [< fr. nabi, cf. ebr. Nabi – numele unui profet].

NAZAREENI s.m. pl. 1. Denumire dată de evrei primilor creștini. 2. Adepți ai unei secte de fanatici creștini din Ungaria din sec. XIX. 3. Grup de pictori germani instalați la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primitivilor italieni. [Pron. -re-eni, sg. nazareean. / < fr. nazaréens].

NEOIMPRESIONISM s.n. (Arte) Direcție modernistă în pictură introdusă de pictorii francezi și belgieni, care, alături de ideea observației naturii, țin seama și de rezultatele așa-numitei experimentări științifice. [< fr. néo-impressionnisme].

NIMB s.n. 1. Parte luminoasă (în formă de cerc sau de triunghi) desenată de pictori în jurul capului unor persoane (mai ales al sfinților de pe pereții bisericilor); aureolă. 2. (Fig.) nor (de praf). 3. (Fig.) Prestigiu, măreție, glorie, slavă. [< fr. nimbe, cf. lat. nimbus – nor].

OPERĂ¹ s.f. 1. Acțiune, lucrare, faptă, lucru. 2. Lucrare originală în domeniul artelor plastice, al literaturii, al științei etc. ♦ Ansamblul scrierilor, al lucrărilor unui scriitor, ale unui om de știință, ale unui pictor, ale unui sculptor etc. 3. (Mar.) Operă vie = corpul unei nave dedesubtul liniei de plutire; carenă; operă moartă = corpul navei deasupra liniei de plutire. [< lat., it. opera].

PALETĂ s.f. 1. Plăcuță de lemn, de obicei ovală, pe care pictorii își amestecă culorile cînd lucrează. ♦ (p. ext.) Denumire dată gamei cromatice specifice unui pictor sau unei lucrări. ♦ (Arheol.) Obiect de formă plată, geometrică sau animalieră, din șist, pe care se crede că erau preparate culorile. 2. Plăcuță rotundă cu mîner care se folosește pentru lovirea mingii la tenisul de masă. 3. Organ al turbinelor sau al roților hidraulice care conduce fluidul; pală mică. 4. (Mar.) Platformă folosită în porturi și pe nave la manipularea și la stivuirea unor mărfuri. [< fr. palette].

PENSULAȚIE s.f. 1. Pensulare; (p. ext.) trăsătură de penel, specifică unui pictor. 2. (Med.) Badijonare (cu o pensulă). [Gen. -iei. / < pensula].

PERSPECTIVIST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în știința perspectivei. [< fr. perspectiviste].

PICTORIC, -Ă adj. Referitor la pictură, de pictor. [Cf. lat. pictorius].

PINXIT s.n. Formulă cu semnificația „a pictat”, săpată pe o placă de gravură alături de numele pictorului după care gravorul și-a făcut lucrarea. [< lat. pinxit].

PRIMITIV, -Ă adj. 1. De la începutul omenirii, străvechi. ♦ Aflat pe cea dintîi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. Necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. Nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. Originar, primar; de bază. ◊ Cuvînt primitiv = Cuvînt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, se derivă alte cuvinte; culori primitive = cele șapte culori ale spectrului solar. // s.f. (Mat.) Primitivă a unei funcții = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. [< fr. primitif, it. primitivo < lat. primitivus < primus – cel dintîi].

RAFAELIC, -Ă adj. Care are calitățile lui Rafael; care amintește tipurile lui Rafael; rafaelesc, rafaelitic. [Pron. -fa-e-. / < fr. raphaélique, cf. Rafael – pictor italian al Renașterii].

ROMANIST s.m. 1. Specialist care se ocupă cu studiul limbilor romanice. 2. Specialist în studiul dreptului roman. 3. Denumire dată pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitînd pictura maeștrilor Renașterii italiene. [Cf. fr. romaniste, germ. Romanist].

SCIOGRAF s.m. (Ant.) Pictor care excela în sciografie. [< fr. sciographe].

TAȘIST, -Ă adj. Referitor la tașism. // s.m. și f. Pictor care practică tașismul. [< fr. tachiste].

TUȘĂ s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe pînza unui tablou, care definește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimitează un teren de joc. ♦ Ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. Lovitură care atinge pe adversar la jocul de scrimă. II. 1. Mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pîrghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. [< fr. touche].

BATALIST s. m. (Rar) Pictor de bătălii, de scene de război. (<it. battaglista)^[1]

COLORIST, -Ă s. m. f. 1. pictor care excelează în armonizarea culorilor. 2. cel care colorează stampe, hărți etc. 3. (cinem.) specialist care realizează culoarea personajelor, după modelul conceput de regizor, pentru fiecare cadru în parte. (<fr. coloriste)

ACUARELIST, -Ă s.m. și f. Pictor care lucrează în acuarelă. [Cf. fr. aquarelliste, it. acquarellista].

ATELIER s.n. 1. Loc, încăpere, local înzestrat cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială organizată. ♦ Totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local. 2. Încăpere de lucru a unui pictor, a unui sculptor, a unui fotograf etc. [Pron. -li-er. / < fr. atelier].

AUREOLĂ s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. Halo în jurul unui astru, pe o fotografie. ♦ Zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. (Fig.) Glorie, strălucire, faimă, splendoare. [Pron. a-u-re-o-. / < fr. auréole, it. aureola < lat. aureolus – de aur].

maler, maleri, s.m. (reg.) pictor (de icoane).

MANECHIN s.n. Figură de lemn, de ceară etc. care reprezintă corpul (sau numai bustul) omului; este folosită de pictori, de sculptori etc. ca model. ♦ Formă care reprezintă corpul omenesc și pe care se probează (sau se expun) hainele. // s.m. 1. Persoană care prezintă modelele de îmbrăcăminte ale marilor ateliere sau fabrici de confecții. 2. (Fig.) Om lipsit de personalitate, ușor de condus, foarte influențabil. [Pl. -ne, (s.m.) -ni. / < fr. mannequin, cf. ol. mannekijn].

MODEL s.n. 1. Sistem ideal (logic-matematic) sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate, prin analogie, proprietățile și transformările unui alt sistem mai complex. ♦ Obiect destinat să fie reprodus prin imitație; tipar. ♦ Reprezentare în mic a unui obiect care urmează a fi executat la dimensiuni normale. ♦ Tipul unui obiectiv confecționat. 2. Schemă teoretică elaborată în diferite științe pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unuia sau mai multor fenomene sau lucruri. 3. Persoană, lucrare, operă etc. vrednică de imitat. 4. Persoană care pozează pictorilor, sculptorilor. [Cf. fr. modèle, it. modello].

MURALIST, -Ă s.m. și f. (Arte) Pictor specializat în picturi murale. [< engl. muralist].

NAIV, -Ă adj. 1. Simplu, încrezător; candid; sincer, neprefăcut. ◊ Artă naivă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă a lucrurilor, ființelor etc., așa cum se impun ele atenției imediate a artistului. 2. (Peior.) Simplist, prostuț; copilăresc. // s.m.pl. Pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. [Pron. na-iv. / < fr. naïf, cf. lat. nativus – natural, înnăscut].

sarcă s.f. (înv.) culoare folosită odinioară de pictori pentru redarea carnației.

PASTELIST s.m. Poet, pictor, autor de pasteluri. [< fr. pastelliste, it. pastellista].

PEISAGIST, -Ă s.m. și f. 1. Pictor specializat în peisaje. 2. Scriitor, compozitor specializat în descrieri de natură. [< fr. paysagiste].

PICTURĂ s.f. 1. Arta de a înfățișa peisaje din natură, ființe, obiecte etc. în culori. 2. Tablou, portret. 3. Totalitatea operelor pictorilor dintr-o țară sau dintr-o epocă. [< lat. pictura].

PICTOR s.m. Artist plastic care se ocupă cu pictura. ♦ (Fig.) Scriitor care evocă în mod plastic și viu aspecte din viață și din natură. [< lat. pictor].

PICTORIȚĂ s.f. Artistă plastică care se ocupă cu pictura. [< pictor + -iță].

PORTRETIST, -Ă s.m. și f. Pictor specializat în portrete. ♦ Scriitor de portrete. [Cf. fr. portraitiste].

PRERAFAELITISM s.n. 1. Doctrină estetică de la sfîrșitul sec. XIX, care plasa apogeul picturii în operele predecesorilor lui Rafael. 2. Curent estetizant în literatura sec. XIX, care condamnă poezia decadentă, admițînd literatura înaintașilor. [Pron. -fa-e-, var. prerafaelism s.n. / cf. fr. préraphaélisme < Rafael – pictor, sculptor și arhitect al Renașterii].

SCENOGRAF, -Ă s.m. și f. Pictor de decoruri teatrale. [Pron. sce-. / cf. fr. scénographe].

ȘEVALET s.n. Suport de lemn pe care își fixează pictorii pînza sau cartonul cînd pictează. [Pl. -turi, -te. / < fr. chevalet].

TENEBROS, -OASĂ adj. (Liv.) Întunecos, întunecat, obscur; sumbru. ♦ (Fig.; despre oameni) Întunecat, mohorît, închis. ♦ (Fig.) Ascuns și perfid. // s.m.pl. Grup de pictori italieni din sec. XVII, a căror pictură se caracterizează prin atmosfera întunecată și prin efecte de clarobscur puternic contrastant. [Cf. fr. ténébreux, lat. tenebrosus].

ACUARELIST, -Ă s. m. f. pictor în acuarelă (1). (< fr. aquarelliste)

ANIMALIER, -Ă I. adj. 1. referitor la animale, la produse de origine animală. 2. (despre opere de artă) care reprezintă animale. II. adj., s. m. (pictor, sculptor) care înfățișează animale. (< fr. animalier)

ATELIER s. n. 1. încăpere, local cu unelte sau mașini unde se desfășoară o activitate meșteșugărească sau industrială. ◊ totalitatea lucrătorilor care muncesc într-un asemenea local. 2. încăpere de lucru a unui pictor, fotograf etc. ◊ artiștii, elevii, studenții care lucrează sub îndrumarea aceluiași maestru într-un atelier (2). (< fr. atelier)

AUREOLĂ s. f. 1. cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele unor personaje, în special ale sfinților; nimb. 2. halo în jurul unui astru, al unei efigii, pe o fotografie etc. ◊ zonă luminoasă care înconjură flacăra propriu-zisă. 3. fenomen de iluminare parazită, sub formă de inele concentrice, în jurul punctelor luminoase de pe ecranul tubului cinescop. 4. efect nedorit de zonă luminoasă pe mărcile poștale litografiate. 5. (fig.) glorie, faimă; aură (1). (< fr. auréole, lat. aureola)

CONTRAST s. n. 1. deosebire izbitoare între două sau mai multe lucruri, stări, acțiuni etc. 2. diferență între densitățile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obținut de un scriitor, pictor etc. prin opoziția ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirică medievală în care era folosit efectul artistic al opozițiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste)

DIVIZIONIST s. m. pictor care practică divizionismul. (< fr. divisionniste)

ENCAUSTIC, -Ă I. adj. care ține de encaustică, specific encausticii. II. s. f. (ant.) procedeu de pictură făcută cu culori diluate în ceară topită. III. s. m. 1. preparat pe bază de ceară cu care se impregnează sculpturile pentru a luci. 2. pictor în encaustică. (< fr. encuastique, lat. encaustica, gr. enkaustike)

FOV, -Ă I. adj., s. n. (de) culoare galben-roșiatică. II. adj., s. m. (pictor) aparținând fovismului. (< fr. fouve)

FOVIST, -Ă adj., s. m. f. (pictor adept) al fovismului. (< fr. fauviste)

FRESCHIST s. m. pictor de fresce. (< fr. fresquiste)

GESTUALIST, -Ă adj., s. m. f. (pictor adept) al gestualismului. (< engl. gestualist)

INFORMAL, -Ă adj. 1. lipsit de determinări și cadre instituționale, oficiale, formale; neoficial, simplu. ◊ (log.) care ține de conținut, de general, de altceva decât de forma logică. ◊ (despre concepte) care are ca referință imediată un obiect sau un proces bine determinat. 2. (despre pictura abstractă) caracterizată prin lipsa oricărei organizări a materiei picturale. ◊ (despre pictori) care practică astfel de pictură. (< engl. informal, fr. informel)

INTIMIST, -Ă adj., s. m. f. 1. (adept) al intimismului. 2. (pictor) de interioare. (< fr. intimiste)

LUMINIST¹, -Ă s. m. f. pictor care practică efecte de lumină. (< fr. luministe)

LUMINIST², -Ă I. adj., s. m. f. (adept) al luminismului. II. s. m. f. pictor care folosește efecte de lumină. (< lumină + -ist)^[1]

MACCHIAIOLI s. m. pl. grup de pictori italieni din Florența, din sec. XIX, care cultivau o pictură apropiată de cea a impresioniștilor. (< it. macchiaioli)

MANECHIN s. n. 1. figură de lemn, de ceară etc. care reprezintă corpul (sau numai bustul) omului, pentru pictori, sculptori etc. ca model sau ca suport pentru a proba sau expune țesături, haine etc. 2. persoană care prezintă modelele de îmbrăcăminte ale marilor ateliere sau fabrici de confecții. 3. (fig.) om lipsit de personalitate, ușor influențabil. (< fr. mannequin)

MINIATURIST, -Ă s. m. f. 1. pictor de miniaturi. 2. scriitor care descrie cu finețe și sensibilitate aspecte ale realității. (< fr. miniaturiste)

MODEL s. n. 1. sistem ideal sau material cu ajutorul căruia pot fi studiate, prin analogie, proprietățile și transformările unui alt sistem mai complex. ◊ sistem de relații matematice care leagă între ele mărimile de stare ale sistemului modelat. 2. obiect destinat să fie reprodus prin imitație; tipar. ◊ reprezentare în mic a unui obiect care urmează a fi executat la dimensiuni normale. ◊ tipul unui obiect confecționat. 3. schemă teoretică elaborată în diferite științe pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unor fenomene sau lucruri. 4. persoană, lucrare, operă etc. vrednică de imitat. 5. persoană care pozează pictorilor, sculptorilor. (< fr. modèle, it. modello)

MONUMENTALIST s. m. arhitect, sculptor, pictor autor de lucrări monumentale. (< monumental + -ist)

MURALIST, -Ă adj., s. m. f. (pictor) specializat în arta murală. (< sp., it. muralista, fr. muraliste)

NABIȘTI s. m. pl. grup de pictori francezi de la sfârșitul sec. XIX, ale căror opere aveau un caracter decorativ, tinzând spre o exprimare sintetică și simbolistă. (< fr. nabi)

NAIV, -Ă I. adj. (și adv., s. m. f.) 1. natural, candid, ingenuu; sincer, neprefăcut. 2. fără experiență, credul, inocent. ♦ artă ~ă = artă cu trăsături artizanale și populare, caracterizată prin enumerarea și descrierea minuțioasă, intuitivă, a lucrurilor, ființelor etc. 3. (peior.) simplist, prostuț; copilăresc. II. s. m. pl. pictori care ignorează perspectiva, legile proporțiilor și ale compoziției etc. (< fr. naïf)

NAZAREENI s. m. pl. 1. denumire dată de evrei primilor creștini. 2. adepți ai unei secte de fanatici creștini din Ungaria și SUA. 3. grup de pictori germani instalați la Roma la începutul sec. XIX, care se inspirau din idealismul naiv al primitivilor italieni. (< fr. nazaréens)

NIMB s. n. 1. cerc luminos desenat de pictori în jurul capului unor personaje (sfinți); aureolă. ◊ cerc, zonă luminoasă. 2. nor (de praf). 3. (fig.) prestigiu, măreție, splendoare, slavă. (< fr. nimbe, lat. nimbus)

PALETĂ s. f. 1. plăcuță de lemn (ovală) pe care pictorii își amestecă culorile când lucrează. ◊ (fig.) gamă cromatică specifică unui pictor, unei lucrări; cromatică, colorit, măiestrie a unui scriitor, compozitor etc. 2. plăcuță rotundă cu mâner pentru lovirea mingii la tenisul de masă. 3. organ al turbinelor sau al roților hidraulice care conduce fluidul. 4. (mar.) platformă în porturi și pe nave la manipularea și stivuirea unor mărfuri. (< fr. palette)

PASTELIST s. m. pictor, poet autor de pasteluri. (< fr. pastelliste)

PEISAGIST, -Ă s. m. f. 1. pictor de peisaje. ◊ decorator care compune planuri de parcuri, grădini, peisaje. 2. scriitor, compozitor specializat în descrieri de natură. (< fr. paysagiste)

PERSPECTIVIST, -Ă I. adj. referitor la perspectivism. II. adj., s. m. f. (pictor) specializat în vederi de orașe; (artist) care utilizează efectele perspectivei. (< fr. perspectiviste)

PICTOR s. m. artist plastic care se ocupă cu pictura. ◊ (p. anal.) scriitor care evocă în mod plastic și viu aspecte din viață și din natură. (< lat. pictor)

PICTORIȚĂ s. f. femeie pictor. (< pictor + -iță)

PICTURĂ s. f. 1. artă a reprezentării de peisaje din natură, ființe, obiecte cu ajutorul culorilor. 2. operă artistică executată de un pictor; tablou, portret; pânză. 3. totalitatea operelor unui pictor sau a pictorilor dintr-o țară, dintr-o epocă. 4. (fig.) descriere sugestivă, într-o epocă literară, a fizicului și a caracterelor personajelor, a unor scene din viața reală și din natură etc. (< lat. pictura)

PINXIT s. n. formulă săpată pe o placă de gravură alături de numele pictorului după care gravorul și-a făcut lucrarea. (< lat. pinxit, a pictat)

PORTRETIST, -Ă s. m. f. 1. pictor specializat în portrete. 2. autor de portrete (2). (< fr. portraitiste)

PRIMITIV, -Ă I. adj. 1. de la începutul omenirii, străvechi. ◊ aflat pe cea dintâi treaptă a dezvoltării societății umane. 2. necultivat, necivilizat, sălbatic. 3. nume dat pictorilor și sculptorilor care precedă epoca Renașterii. 4. primar, de bază. ♦ cuvânt ~ = cuvânt-bază de la care, cu ajutorul afixelor, sunt derivate alte cuvinte; culori ~e = cele șapte culori ale spectrului solar. II. s. f. 1. (mat.) ~ă (a unei funcții) = funcție a cărei derivată este egală cu funcția inițială. 2. (inform.) operație elementară indivizibilă, neinterferabilă cu altă operație de aceleași gen. (< fr. primitif, lat. primitivus)

ROMANIST, -Ă s. m. f. 1. specialist în romanistică. 2. specialist în dreptul roman. 3. denumire dată pictorilor flamanzi din sec. XVI care au lucrat la Roma, imitând pictura maeștrilor Renașterii italiene. (< fr. romaniste, germ. Romanist)

SCIOGRAF s. m. pictor antic care excela în sciografie. (< fr. sciographe)

SUPĂ s. f. 1. fiertură de legume sau de carne. 2. (fam.; la pictorii romantici) vernis galben aplicat peste o pictură pentru a-i da acea patină aurie evocatoare a timpului trecut. (< fr. soupe)

ȘEVALET s. n. suport de lemn pe care pictorii își fixează pânza sau cartonul când pictează. (< fr. chevalet)

TAȘIST, -Ă I. adj. (despre picturi) realizat în pete de culoare. II. s. m. f. pictor care practică tașismul. (< fr. tachiste)

TENEBROS, -OASĂ I. adj. 1. întunecos, obscur; sumbru. 2. (fig.) ascuns, tainic, misterios, impenetrabil. 3. (fig.; despre oameni) întunecat, posomorât, taciturn. II. s. m. pl. grup de pictori italieni din sec. XVII, a căror pictură se caracterizează prin atmosfera întunecată și prin efecte de clarobscur puternic contrastant. (< fr. ténébreux, lat. tenebrosus)

TUȘĂ s. f. I. 1. manieră de a aplica culoarea cu pensula pe pânza unui tablou, care devinește stilul unui pictor; urmă de pensulă în pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimitează un teren de joc. ◊ ieșirea mingii peste această linie și repunerea ei în joc. 3. lovitură care atinge pe adversar, la scrimă. II. 1. mică piesă de metal pe care este imprimată o literă, o cifră sau un semn convențional, fixată la capătul unei pârghii a mașinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placă la claviatura unui pian, a unei orgi etc. (< fr. touche)

icoană (icoane), s. f. – 1. Imagine pictată care reprezintă un sfînt. – 2. Imagine, portret, reprezentare. – Mr. icoană. Ngr. εἰϰόνα (Murnu 29; Sandfeld 21), în parte prin intermediul sl. (bg., sb.) ikona. – Der. iconar, s. m. (pictor de icoane); iconărie, s. f. (pictură religioasă). Comp. iconoboreț, s. m. (înv., iconoclast), din sl. ikonoborĭcĭ, sec. XVII; iconoborenie, s. f. (luptă iconoclastă); iconoclast, adj., din fr. iconoclaste; iconografie, s. f., din fr.; iconografic, adj., din fr.; iconolatrie, s. f. (adorare excesivă a icoanelor), din fr.; iconologie, s. f., din fr.; iconomah, s. m. (iconoclast), din ngr. ἐιϰονομάχης; iconomahie, s. f. (luptă iconoclastă), din ngr. ἐιϰονομαχία; iconostas, s. n. (catapeteasmă), din ngr. ἐιϰονοστάσιον, în parte prin intermediul sl. ikonostasi.

picta (pictez, pictat), vb. – A zugrăvi, a face o pictură. Lat. *pictare (sec. XIX), dubletul lui păta. – Der. pictor, s. m. din lat. pictor (sec. XIX); pictură, s. f., după it. pittura; pictural, adj., din fr. pictural.

portret (portrete), s. n. – Imagine care reprezintă chipul unei persoane. Fr. portrait. – Der. portretist, s. m. (pictor de portrete), din fr. portraitiste; portretiza, vb. (a realiza un portret, a face portretul literar).

zugrav (-vi), s. m. – 1. Pictor. – 2. Lucrător care acoperă pereții cu o soluție colorată. – Var. înv. zugraf, zograf. Mr. zugraf. Mgr. ζωγράφος (Murnu 60; Bărbulescu, Arhiva, XXXIII, 47; Sandfeld 58), cf. sl. zografŭ, alb. zograf. – Der. zugrăvi, vb. (a picta; a reprezenta, a descrie; refl., a se imprima, a se tipări), din mgr. ζωγραφίζω; zugrăveală, s. f. (pictură; zugrăvire); zugrăvie (var. zugrăvitură), s. f. (înv., pictură), din ngr. ζωγραφία

ABA NOVAC Vilmos (1894-1941), pictor și grafician ungur. Compoziții în frescă, tempera și gravuri pe teme religioase („Sfîntul Francisc predicînd păsărilor”) și laice („Oraș vechi din Sicilia”). Între 1921 și 1923, lucrează la Școala de la Baia Mare.

ABBATE, Niccoló dell’(1512-1571), pictor italian. Lucrează la Modena și Bologna, apoi la Școala de la Fontainebleau. Influențat de Rafael și Correggio, realizează compoziții decorative cu subiecte antice („Calul troian”, „Venus și Neptun”).

ABRUDAN, Petre (1907-1979, n. Zucor, jud. Sălaș), pictor român. Portrete, compoziții istorice, naturi statice și peisaje într-o manieră realistă tradițională („Sfatul cucoanelor”). Pictură monumentală și mozaic.

AIVAZOVSKI, Ivan Konstantinovici (1817-1900), pictor rus. Maestru al peisajului marin, redat într-o viziune romantică („Al nouălea val”).

ALBERTI, Leon Battisti (1404-1472), arhitect, pictor, sculptor și scriitor renascentist italian. A publicat primul tratat modern de pictură, în care preconizează tipul de perspectivă al Renașterii (perspectivă albertiană) și un tratat de arhitectură. Opere: Palatul Rucellai și fațada Bisericii Santa Maria Novella din Florența, Biserica San Francisco din Rimini. A scris o comedie în latină, iar în italiană eseuri filozofice-morale (tratatul „Despre familie”). Pentru vastele preocupări umaniste, considerat prototip al omului Renașterii.

ALDEGREVER, Heinrich (1502 -c. 1588), gravor, pictor și orfevreu german. Lucrări într-o viziune realistă, care se disting prin finețea tratării. Portrete ale contemporanilor săi, scene mitologice și religioase.

ALEŠ [áleș], Mikoláš (1852-1913), pictor, decorator, și ilustrator ceh. Operă înspirată din istoria și folclorul național (ciclul „Patria”).

ALEXANDRESCU (ALESSANDRESCU), Petre (1828-1899, n. București), pictor român de formație academistă. Portrete și compoziții alegorice pe tema Unirii Principatelor.

ALMĂȘANU, Virgil (n. 1926, Baccialia, Basarabia), pictor român. Lirism stăpînit, scheme geometrizate în care figurația este sugerată, gamă cronică rafinată („Epos legendar – Mihai Viteazul”, „Moment revoluționar, 1848”). Autor de lucrări monumentale.

ALTDORFER, Albrecht (c. 1480-1538), pictor, gravor și arhitect german. Unul dintre primii peisagiști ai Renașterii. Tablouri mitologice, alegorice și religioase, pline de fantezie și cu un ascuțit simț al redării naturii într-o interpretare poetică („Bătălia lui Alexandru”).

ALTINI, Eustatie (1772-1815), pictor român. A studiat la Viena. Stabilit la Iași în 1802, a întemeiat aici o școală de pictură de factură academică. Ansambluri de pictură religioasă și remarcabile portrete („Portret de femeie”).

AMAN, Theodor (1831-1891, n. Cîmpulung), pictor și grafician român. A oscilat între academism și romantism, prezentînd puternice trăsături realiste și, în meșteșug, receptivitate la înnoiri impresioniste. Compoziții cu teme istorice („Izgonirea turcilor de la Călugăreni”, „Boerii surprinși la ospăț de trimișii lui Vlad Țepeș”), tablori de gen („Horă la Aninoasa”, „Bal mascat în atelier”, „Pe terasă la Sinaia”). Portrete („Principesa Zoe Brîncoveanu”), naturi moarte. În creația sa de gravor (acvaforte) îmbrățișează o tematică similară cu a picturii. Fondator, alături de Gh. Tattarescu, al Școlii de Arte Frumoase din București, pe care o conduce pînă la sfîrșitul vieții. M. post-mortem al Acad. (1991).

ANDREESCU, Ioan (1850-1882, n. București), pictor român. Studii la București și, ulterior la Paris, unde s-a alăturat grupului de la Barbizon. Influențat de impresioniști, deosebindu-se de aceștia prin solida construcție a formelor și prin cromatica sobră cu tonalități grave. Complexă vocație de peisagist; profund și meditativ observator al naturii, căreia îi conferă un intens dramatism și un mare potențial poetic („La arat”, „Stejarul”, „Iarnă la Barbizon”). A mai pictat flori, naturi moarte și portre („Autoportret”, „Profil de fată”). M. de onoare post-mortem al Acad. (1948).

ANESTIN 1. Ion A. (1847-1919, n. București), actor român. Interpret al personajelor din comediile lui Caragiale. 2. Victor A. (1875-1918, N. Bacău), ziarist român. Fiul lui A. (1) Popularizator al științelor, fondator al Societății Astronomice Române (1907). Autor al primului roman științifico-fantastic din literatura română („În anul 4000 sau o călătorie la Venus”). 3. Ion A. (a semnat și cu pseudonimul Ion Valentin) (1900-1963, n. București), grafician, pictor și scenograf român. Nepotul lui A. (2) Desene politice și caricaturi portrete șarjă din lumea teatrului.

ANGELICO, Fra ~ (Fra Giovanni da Fiesole, zis Il Beato) (c. 1400- 1455), pictor italian. Maestru al școlii florentine. Legat de gotic prin sentimentul religios și cromatica vie, aparține Renașterii prin observarea realității și redarea atmosferei scăldate în lumină (frescele din chiliile Mănăstirii San Marco din Florența).

ANGHELUȚĂ, Octavian (1882-1978, n. Brăila), pictor român. Prof. univ. la București. Tematică socială în compoziții, portrete și peisaje („Proba oțelului”, „Tataia”).

ANTONELLO DA MESSINA (c. 1430-1479), pictor italian din Renaștere. Asimilează de la flamanzi tehnica picturii în ulei. Maestru al prespectivei cromatice. Portrete („Condotierul”, „Annunziata”) și compoziții cu tematică religioasă („Răstignirea”, „Sf. Sebastian”).

APELLES (a doua jumătate a sec. 4 î. Hr.), pictor grec. Portretistul lui Filip II și al lui Alexandru Macedon.

ARCIMBOLDO (ARCIMBOLDI), Giuseppe (c. 1527- 1593), pictor italian. Portrete simbolice compuse din flori, scoici, cărți, fructe etc. („Primăvara”, „Bibliotecarul”). Prin originalitate și fantezie a anticipat pe unii suprarealiști.

ARHIPOV, Abram Efimovici (1862-1930), pictor rus. Membru al grupării peredvijnicilor. Scene inspirate din viața țăranilor și a muncitorilor („Pe Volga”), peisaje („Pe malul rîului Oka”), portrete și scene de gen („Spălătorese”).

ARNOLD M.W. (pseud. lui Max Wechsler) (1897-1946, n. Iași), pictor român. Strălucit acuarelist, remarcabil prin spontaneitatea notației. Predilecție pentru atmosfera porturilor, a cheiurilor („Peisaj pe Sena”, „Sport-Club”). Pictură cu pastă fluidă („Tîrg în Bretania”, „Marină”).

ARP, Hans (Jean) (1887-1966), sculptor, pictor și poet francez. Unul dintre inițiatorii mișcării dada și al artei abstracte („Păstorul și norii”). A participat la decorarea Palatului UNESCO de la Paris.

ARTACHINO, Constantin (1870-1954, n. Giurgiu), pictor român. Unul dintre fondatorii grupării „Tinerimea artistică”. Peisagist („Peisaj de iarnă”, „Stradă turcească din Sofia”) și portretist („I.L. Caragiale”). În colab. cu Șt. Luchian a realizat decorația interioară a catedralelor din Tulcea și Alexandria.

AUREÓLĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Cerc luminos cu care pictorii înconjură capetele sfinților; aură (2). 2. (FIZ.) Zonă mai puțin luminoasă care înconjură o flacără, un arc electric etc. 3. (PETROGR.) A. de contact = zona din jurul unei intruziuni magmatice în care, sub influența temperaturii și a chimismului magmei în ascensiune, se manifestă fenomenul de metamorfism. A. hidrotermală = zona din jurul unui coș vulcanic, în care rocile sînt metamorfozate de către soluțiile hidrotermale. A. mofetică = zona de răspîndire a emanațiilor de dioxid de carbon ale mofetelor, prin fisurile, dislocațiile sau erupțiile vulcanice. A. geochimică (sau de dispersiune) = zonă din jurul unor zăcăminte de substanțe minerale utile care prezintă un conținut ridicat în elementele chimice ce alcătuiesc acel zăcămînt și care se formează concomitent cu zăcămîntul (a. primară) sau prin alterarea acestuia (a. secundară).

BABA, Corneliu (1906-1997, n. Craiova), pictor și grafician român. Acad. (1990), prof. univ. la Iași și București. Compoziții și portrete profund umane, în care personajele au, deseori, valențe simbolice. Calitatea culorii și folosirea unui sistem complex de lumini dirijate înscriu lucrările sale pe linia expresionismului cromatic, permițînd un discurs aluziv asupra realității („Odihnă pe cîmp”, „Arlechin”, „Portretul artistei Lucia Sturdza-Bulandra”, „Portret de fată”, „Peisaj din Veneția”, ciclul „Regele nebun”).

BAKST, Léon (pe numele adevărat Lev Samoilovici Rosenberg) (1866-1924), pictor și decorator rus. Înnoitor al scenografiei. În creația sa se distinge inspirația oriental-exotică. Costume și decorații pentru Baletele ruse („Seherezada”).

BALDUNG, Hans (supranumit Baldung Grien) (c. 1484-1545), pictor, desenator și gravor german. Portrete, compoziții religioase și mitologice. Colorist delicat. Influențat în grafică de Albrecht Dürer („Cavalerul, moartea și tînăra fată”, „Contele Ludovic de Löwenstein”).

BALLA, Giacomo (1871-1958), pictor italian. A semnat, împreună cu U. Boccioni, Carlo Carrá., F. Russolo și G. Severini, manifestul futurist din 1910. Interesat de redarea mișcării în pictură („Becul”, „Dinamismul unui cățel în lesă”).

BALOMIR, Ion (1784-c. 1835, n. Săliște, jud. Sibiu), pictor român. Portretist („Pravilistul Andronache Donici”). Stil de tranziție între grafismul hieratic tradițional și tendința de redare a volumelor.

BALTAZAR, Apcar (Abgar) (1880-1909, n. București), pictor și critic de artă român. Compoziții istorice, portrete, peisaje și scene de gen, evocînd viața mahalalelor („Muza mahalalelor”).

BALZAC, Honoré de (1799-1850), romancier francez. Scriitor de prodigioasă fecunditate (c. o sută de nuvele și romane, reunite sub titlul „Comedia umană”). A configurat un vast și viguros tablou critic al societății franceze sub Restaurație, sesizînd cu o rară intuiție raporturile social-economice (declinul aristocrației, ascensiunea burgheziei, obsesia banului). Pictor de moravuri și de caractere, unul dintre cei mai mari creatori de tipuri vii, bine individualizate; a excelat în descifrarea legăturilor existente între fizionomia spirituală a eroilor și mediul în care trăiesc aceștia. În opera lui B., fantezia romantică se îmbină cu forța observației realiste, cu exactitatea științifică a descrierilor și a analizei psihologice. A avut o covîrșitoare influență asupra evoluției romanului. Op. pr.: „Gobseck”, „Pielea de sagri”, „Eugénie Grandet”, „Moș Goriot”, „Cézar Birotteau”, „Țăranii”, „Iluzii pierdute”, „Verișoara Bette”, „Vărul Pons”.

BAMBOCIÁDĂ (< it.) s. f. Reprezentare în pictură a unei scene rustice, cu caracter grotesc. Frecventă în arta flamando-olandeză, își datorează numele pictorului Pieter van Laer, poreclit „il Bamboccio” (paiața).

BARABAS [bɔrɔbɔș], Mikloș (1810-1898), pictor maghiar din Transilvania. Poetrete, peisaje, într-o manieră academică, cu note de surprindere spontană a oamenilor și locurilor („Mocani sălișteni îndreptîndu-se spre tîrg”).

BARBIZON, [barbizõ], Școala de la ~, nume dat unui grup de pictori (Th. Rousseau, Millet, Diaz de la Peña, Daubigny, Troyon ș.a.) care, la mijlocul sec. 19 s-au stabilit în satul B., la marginea pădurii Fontainebleau. Preocupat de a lucra în „plein-air”, de a reda peisajul familiar neidealizat. Asimilează lecția peisagiștilor englezi și fac trecerea spre impresionism. Marchează un moment important în dezvoltarea artei peisajului.

BARCSAY [bɔrtʃɔi], Jenö (1900-1988), pictor ungur. Mozaicuri cu elemente abstracte (Teatrul Național din Budapesta). Lucrări teoretice („Anatomia artistică”, „Spațiu și formă”).

BARDASARE, Emanoil (1850-1935, n. Burdujeni-Suceava), pictor român. Peisaje („Burdujeni”), scene de gen sentimental-anecdotice, portrete („Fetița cu cartea”), schițe de compoziție („Stegarul”).

B’ARG (pseud. lui Ion Bărbulescu) (1887-1969, n. Odobești), grafician și pictor român. Desene satirice și caricaturi antirăzboinice, antimonarhice și antifasciste („Șomerii”, „Propagandă țărănistă”).

BAROCCI, Federigo (Baroccio sau Fiori d’Urbino) (1528-1612), pictor italian. Compoziții cu subiecte religioase („Madona del Popolo”, „Sf. Francisc”, „Irodiada”) sau mitologice („Enea ducîndu-l pe tatăl său Anchise”); portrete („Federico d’Urbino”, din palatul Pitti).

BARTÓK [bɔrto:c], Francisc (n. 1937, Băcia, jud. Hunedoara), pictor maghiar din România. Stabilit în Franța (1982). Peisaje și portrete („Peisaj”, „Păsări în libertate”). Fresce și mozaicuri monumentale (Institutul Agronomic din Iași).

BARTOLOMMEO, Fra ~ (1472-1517), pictor italian. Călugăr dominican. Îmbină simțul monumentalului cu grația elegantă (frescele de la biserica mănăstirii San Marco din Florența, tablourile „Plîngerea lui Hristos”, „Căsătoria Sf. Ecaterina”).

BASSANO (pe numele adevărat Da Ponte), familie de pictori venețieni din sec. 16-17, originară din Bassano. Cel mai important: Jacopo B. (c. 1517-1592), tratează temele sacre ca scene de gen. Folosește clarobscurul („Răstignirea”, „Cina cea de taină”). Fii săi, Francesco (1549-1592), Leandro (1557-1622), Gerolamo (1566-1621), au pictat într-o manieră asemănătoare.

BAUMEISTER [báumaistər], Willi (1889-1955), pictor și grafician german. Orientat către arta abstractă, realizează compoziții murale din diverse materiale dispuse în relief. În lucrările sale apar caligrame, semne și reprezentări din diferite culturi (ciclurile „Pereți peruani”, „Tablouri africane”, „Ziduri ciclopice”). Ilustrații la „Ghilgameș”, „Furtuna” de Shakespeare etc.

BĂEȘU, Aurel (1896-1928, n. Fălticeni), pictor român. Portrete, peisaje, scene din viața satelor moldovenești, într-o cromatică discretă și luminoasă („Savin din Dorna”, „Țărancă pe gînduri”).

BĂLAȘA, Sabin (1932-2008, Iancu Jianu, jud. Olt), pictor român. Creația sa, de factură figurativă, evoluează de la realismul cu accente lirice spre o viziune suprarealistă; paletă de preferință pastelată. Pictură monumentală („Elogiul tinereții”, Universitatea din Iași, „Nașterea poporului român”, Muzeul Militar Central). Numeroase filme de animație.