PRERAFAELITISM s.n. 1. Doctrină estetică de la sfîrșitul sec. XIX, care plasa apogeul picturii în operele predecesorilor lui Rafael. 2. Curent estetizant în literatura sec. XIX, care condamnă poezia decadentă, admițînd literatura înaintașilor. [Pron. -fa-e-, var. prerafaelism s.n. / cf. fr. préraphaélisme < Rafael – pictor, sculptor și arhitect al Renașterii].