BELȘIȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii, și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe (Canna indica). – Et. nec.

GAROFIȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă de câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (în sintagmele) Garofiță de munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus). Garofița Pietrei Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

MEGALOCIT, megalocite, s. n. (Biol.) Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte.

FLOCOȘICĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori alb-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică.

ECTIMĂ, ectime, s. f. Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi sau de stafilococi, manifestată prin pete mari roșii, pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. – Din fr. ecthyma.

RĂSCOAGE s. f. Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec.

CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic care se datorește refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Et. nec.

APĂRĂTOARE ~ori f. 1) Obiect sau dispozitiv cu rol protector. ~oarea roților trăsurii. 2) reg. Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari roșii, cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; mac; somnișor. [G.-D. apărătorii] /a (se) apăra + suf. ~ătoare

BELȘIȚĂ ~e f. Plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzi sau purpurii, și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse sub formă de spic în vârful plantei. /Orig. nec.

BUJOR ~i m. 1) Specie de plante erbacee decorative, cultivate pentru florile lor mari roșii, roz sau albe. 2) Floare a acestor plante. * ~-de-munte arbust exotic de munte, cu flori roșii sau roz mirositoare; smirdar; trandafir-de-munte. 3) fig. Copil frumos. Un ~ de fată. 4) fig. Roșeață naturală a obrajilor. /<bulg. božur

ECTIMĂ ~e f. Boală infecțioasă de piele, constând în apariția unor pete mari roșii, purulente și ulceroase, care lasă cicatrice. /<fr. ectyma

MAC¹ ~i m. 1) Plantă erbacee cu frunze ovale și cu flori mari, roșii (sau albe), cultivată pentru semințele ei mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă și folosite în alimentație; somnișor. 2) Sămânța acestei plante. 3): ~ sălbatic, ~ de câmp plantă erbacee cu flori roșii, care crește prin lanurile de cereale. /<bulg. mak, sb. mak

PRIBOI¹ ~oaie n. Plantă erbacee cu frunze plăcut mirositoare și cu flori mari, roșii (rar albe), folosită în scopuri medicinale și decorative. /<sb. priboj

SOMNIȘOR ~i m. (diminutiv de la somn) Plantă erbacee cu flori mari, roșii (mai rar albe), cultivată pentru semințele mici, negre sau cenușii, închise într-o capsulă; mac. /somn + suf. ~ișor

ȚÂȚĂ ~e f. 1) pop. Organ de secreție a laptelui la mamifere; glandă mamelară; mamelă. ◊ Copil de ~ copil sugar. A da ~ a alăpta. A avea ~ a avea lapte în cantitate suficientă (în perioada alăptării copilului). ~a-vacii plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, ovale, și cu flori galbene, dispuse în umbele; ciuboțica-cucului. ~a-caprei a) varietate de viță de vie cu boabe mari, lunguiețe și cărnoase; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze lungi, înguste, și cu flori galbene-aurii, solitare; barba-caprei. ~a-mielului plantă erbacee decorativă cu tulpina erectă, cu frunze cărnoase și eliptice, cu flori roz sau roșii; urechelniță. ~a-oii a) plantă erbacee veninoasă cu tulpina erectă, cu frunze păroase și cu flori mari, roșii sau galbene, dispuse în inflorescențe; b) plantă erbacee cu tulpina erectă, cu frunze mari, subțiate spre pețiol, și cu flori galbene-închise, dispuse în umbele. ~a-oilor plantă erbacee medicinală, cu tulpina erectă și păroasă, cu frunze eliptice, mari, și cu flori galbene, care crește în regiuni umede montane; arnică. ~a-fiului plantă erbacee cu tulpina înaltă, cu frunze mari, alungite, și cu flori roșii dispuse în spice terminale, care crește în regiuni umede montane. 2) reg. Celulă de fagure în care se dezvoltă matca; botcă. 3) pop. Parte în formă de cioc de la gura unor vase (pe unde se bea); gurgui. /<lat. titia

TOPAZ s.n. Silicat natural de aluminiu și fluor, piatră prețioasă de culoare galbenă. [< fr. topaze, cf. lat. topazus, gr. topazos – din insula Topazos de la Marea Roșie].

CALĂ³ s.f. Plantă ornamentală cu flori mari roșii sau albe; floarea acestei plante. [< germ. Kalla, lat. calla].

păpușoi¹, păpușoi, s.m. (reg.) 1. păpușă care reprezintă o figură masculină; păpușă mare. 2. bărbat fără personalitate, om de nimic. 3. porumb.4. rodul porumbului (știuleți sau boabe). 5. plantă erbacee ornamentală cu frunze mari, verzui sau purpurii și cu flori mari, roșii, galbene sau pestrițe; belșiță. 6. plantă denumită și lușcă albă. 7. plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu flori mici alburii sau trandafirii; papanaș.

CALĂ² s. f. plantă ornamentală cu flori mari, roșii sau albe. (< germ. Kalla, lat. calla)

MALAGA s. m. varietate de struguri cu bobul mare, roșu închis. ◊ vin dulce din viță de Malaga. (< sp., fr., it. malaga)

RODODENDRON s. m. arbust originar din regiunea mediteraneană, cu frunze persistente și flori mari, roșii sau albe, cu miros pătrunzător; smirdar. (< fr. rhododendron)

ADEN (ADAN) 1. Golf al Oc. Indian, între coasta meridională a Arabiei și Pen. Somalia. Ad. max.: 3.681 m. Comunică cu Marea Roșie prin str. Bab al-Mandeb. Navigație intensă. Aici se află ins. Socotra și Perim. 2. Oraș și port la golful cu același nume în Yemen; 400 mii loc. (1985, cu suburbiile). Rafinării de petrol. Aluminiu, îngrășăminte chimice. Șantiere navale. Produse alim. Port comercial pe ruta Marea Roșie-G. Persic în timpul stăpînirii romane și mai tîrziu al celei arabe. Cucerit de otomani (1538), apoi de britanici, care l-au alipit coloniei lor India (1839-1937). Din 1937 colonie a Coroanei. Între 1963 și 1967 orașul și terit. înconjurător au făcut parte din Federația Arabiei de Sud. În 1967-1990, capitala R.P.D. Yemen.

AFAR (DENAKIL, DANCALIA, DANCALLA), depr. în E Africii (Ethiopia și Djibouti), la Marea Roșie, în unele puncte sub nivelul mării (~ 155 m.); climă tropicală deșertică (30°C media lunii iulie). Lacuri sărate (Assal, Afrera ș.a.). Zăcăminte de sare, izvoare geotermale. Pe litoral, pescuit de perle; palmieri.

AFRICA, al doilea continent, ca mărime, al Pămîntului, traversat de Ecuator și de cele două tropice, cuprins între Oc. Atlantic (la V), M. Mediterană (la N), Marea Roșie și Oc. Indian (la E); c. 30,3 mil km² (cu insulele învecinate); c. 795 mil. loc. (1990). Se întinde între 37°21′ lat. N (Capul Ras el-Abiad) și 34°52′ lat. S (Capul Acelor), pe c. 8.000 km, și între 17°35′ long. V (Capul Verde) și 51°20′ long. E (Capul Ras Hafun), pe c. 7.400 km. A. este constituită dintr-un bloc masiv vechi, care a suferit puține modificări în perioadele geologice mai recente și unde structurile de platformă au o dezvoltare largă. Relieful. Forma tipică a reliefului A., mai puțin variat ca al altor continente, este podișul tabular întins. Alt. medie a continentului: 750 m. Alt. max.: 5.895 m (vf. Kilimanjaro). Se deosebesc: Africa joasă (Sahara, Sudanul, Guineea și Depr. Zair) cu alt. în general sub 500 m. Africa înaltă (Abisinia și Somalia) și Africa de Sud, constituită din podișurile înalte de peste 1.000 m. Doar sistemul montan al Atlasului este format prin cutare, restul munților africani reprezentînd mari zone de fractură, în care se pot grupa atît marginile înălțate ale Marelui Graben Est-African (Pod. Abisiniei și Pod. Somaliei), cît și munții, podișurile ridicate tectonic (Ahaggar, Aïr, Tibesti) și horsturile (Munții de Cristal și Munții Scorpiei). De formarea Marelui Graben Est-African sînt legate puternice erupții vulcanice, care au dat naștere vulcanilor Kilimanjaro, Kenya (5.199 m) și Elgon (4.322 m). Depr. sînt largi și limitate de praguri: Kalahari, Zair, Ciad, Niger, precum și cele din Sahara. Cîmpiile sînt restrînse și de scufundare recentă (C. Senegalului, Guineei Superioare, Mozambicului și Somaliei). Resursele subsolului. Mari exploatări de min. auroargentifere în Rep. Africa de Sud (Witwatersrand), Zimbabwe, Zair (Shaba), Tanzania, Ghana ș.a. Expl. de diamante în Rep. Africa de Sud (Kimberley) sau în Zair (Shaba), Angola, Ghana, Sierra Leone ș.a. și de min. de fier concentrate mai ales în Liberia, Zimbabwe, Algeria și Rep. Africa de Sud. Zăcăminte importante de petrol în Sahara algeriană (Hassi-Messaoud, Edjelé, In Salah) și Libia (Zelten) și gaze naturale (Hassi-R’Mel). A. deține mari ponderi în producția de crom, cobalt, cupru, precum și de mangan, stibiu, plumb, zinc, molibden, azbest etc. Clima. A. este continentul cu clima cea mai caldă de pe glob, cu o zonă de climă ecuatorială (cu temperaturi medii anuale avînd variații sezoniere reduse și cantități mari de precipitații), două zone dec climă subecuatorială, două zone tropicale cu precipitații extrem de reduse (între 50 și 150 mm anual) și două zone subtropicale (cu două sezoane opuse, umed și secetos). Temperatura cea mai ridicată (58°C) s-a înregistrat la Azῑzῑyah (Libia) la 13 sept. 1922. Valorile termice de peste 40°C sînt frecvente în întreaga Sahară. Hidrografia. Se caracterizează prin fluvii și lacuri mari, dar și prin întinse zone endoreice (1/2 din continent). Cele mai importante fluvii sînt: Nilul (cel mai lung fluviu al lumii), Zair, Niger, Zambezi, Orange, Limpipo și Sénégal. Lacurile cele mai importante (jalonate pe linia Marelui Graben Est-African) sînt tectonice și au apă dulce (Victoria, Malawi, Edward, Mobutu Sésé Séko, Turkana, Kivu și Tana). L. Ciad, situat în zona semiaridă, este puțin adînc și are apă sărată.

ALBA, jud. în partea central-vestică a României, pe cursul mijlociu al Mureșului; 6.231 km² (2,62 la sută din supr. țării); 420.548 mii loc. (1991), din care 55,1 la sută în mediul urban; densitate: 66,4 loc /km². Reșed.: municipiul Alba Iulia. Orașe: Abrud, Aiud, Blaj, Cîmpeni, Cugir, Ocna Mureș, Sebeș, Zlatna. Comune: 67. Relief accidentat: în V o zonă muntoasă, cu alt. pînă la 1.826 m (M-ții Trascău, ramificațiile estice ale M-țilot Bihor și cele sudice ale Muntelui Mare), în S prelungirile M-ților Cindrel și Șureanu (alt. max. în Vîrful lui Pătru, 2.136 m) și în E și SE o reg. de podiș (Pod. Tîrnavelor și Pod. Secașelor). În lungul văilor, ce fragmentează spațiul montan, se desfășoară cîteva depr. bine individualizate: Abrud, Zlatna, Trascău și Cîmpeni. Climă temperat-continentală variind în funcție de unitățile de relief (mai blîndă în culoarul văii Mureșului și Pod. Tîrnavelor, unde temp. medie anuală este de 9,5°C și mai aspră în reg. montană, 2°C). Precipitațiile oscilează între între 600 și 1.000 mm anual. Hidrografia: Mureșul reprezintă pr. colector al apelor de pe întreg terit. jud. (Tîrnava, Sebeș, Arieș, Ampoi etc.). Resurse naturale: min. auro-argentifere (Abrud, Zlatna, Baia de Arieș, Almașu Mare, Roșia Montană), pirite cuprifere (Bucium), cinabru (Izvoru Ampoiului), gaz metan (Cetatea de Baltă, Tăuni), sare (Ocna Mureș), calcare (Abrud, Galda de Sus), marmură (Sohodol), argile, nisipuri, păduri (1/3 din supr. jud.). Economia. Cele mai importante ramuri ind. sînt.: ind. constr. de mașini și a prelucr. metalelor (30,6 la sută din prod. globală, 1989), care produce utilaj minier și agricol, utilaje pentru ind. mat. de constr. (Alba Iulia, Blaj, Cugir), ind. metalurgiei neferoase (Abrud, Zlatna), ind. de expl. și prelucr. a lemnului (Cîmpeni, Aiud, Blaj, Sebeș), chim. (Ocna Mureș, Zlatna), mat. de constr. (Aiud, Alba Iulia, Ocna Mureș, Blaj), faianței și porțelanului (Alba Iulia), hîrtiei (Petrești), conf. și tricotajelor (Cîmpeni, Cugir, Aiud, Sebeș), alim. Produse meșteșugărești specifice zonei M-ților Apuseni: tulnice, ciubere, fluiere, pieptare, diverse țesături cu motive naționale etc. Agricultura are un caracter diversificat. În 1989, structura culturilor de cîmp era dominată de culturile de grîu și secară (37.508 ha) urmate de cele de porumb (31.784 ha), plante de nutreț (22.743 ha), cartofi, sfeclă de zahăr, legume etc. Culturile viticole sînt mai răspîndite în Pod. Tîrnavelor și pe dealurile din jurul orașului Sebeș, fiind renumite podgoriile de la Alba Iulia, Blaj, Crăciunelu de Jos, Jidvei, Aiud, Ighiu ș.a. Pomicultura are condiții optime în zona dealurilor, cele mai importante bazine pomicole aflîndu-se în arealul localităților Șona, Galda de Jos, Cugir, Stremț, Ighiu, Rimetea, Gîrbova ș.a. (pruni, meri, cireși, vișini, nuci etc.). În 1990, sectorul zootehnic cuprindea: 150,8 mii capete bovine, 375,4 mii capete ovine, 143,2 mii capete porcine, 1.843,8 mii capete păsări ș.a. Căi de comunicație (1990): rețeaua feroviară dispune de 315 km din care 148 km electrificate, iar cea rutieră de peste 1.972 km drumuri publice, dintre care 391 km modernizate. Unitățile de învățămînt, cultură și artă (1989-1990): o universitate, 402 școli generale, 25 licee, 460 biblioteci, 148 cinematografe, muzee, case imemoriale etc. Turism. Frumusețea peisajului, marea diversitate a monumentelor naturii, a celor istorice și arhitectonice, bogăția și varietatea etnografiei și folclorului etc., înscriu această zonă la loc de frunte în patrimoniul turistic al țării. Farmecul deosebit al M-ților Apuseni, cu culmile lor domoale, pe care se risipesc pînă aproape de vîrf așezările omenești, prezența numeroaselor forme carstice (peșterile Pojarul Poliței și Scărișoara, complexul carstic de pe valea Gîrdișoara, Cheile Ordîncușei, Galdei, Runcului ș.a.), masivul de roci bazaltice „Detunatele”, Rîpa Roșie ee lîngă Sebeș, declarate monumente ale naturii, sînt numai cîteva dintre atracțiile jud. La acestea se mai adaugă: calcarele de la Ampoița (rezervație geologică), Ghețarul de la Vîrtop (rezervație speologică), Iezerul Șureanu (rezervație complexă), Pădurea de larice de la Vidolm (rezervație forestieră), precum și valoroase obiective istorice și de arhitectură (Cetatea de loa Alba Iulia, Cîmpia Libertății de la Blaj, Catedrala romano-catolică, clădirea Palatului episcopal și biblioteca Battyáneum din Alba Iulia, Biserica evanghelică din Sebeș etc.). În suita manifestărilor folclorice, un loc deosebit îl ocupă tradiționalul „Tîrg de fete” de pe Muntele Găina, una dintre cele mai ample și origine serbări populare organizate anual în luna iulie. Indicativ auto: AB.

AQABA (AKABA) 1. Golf strîmt și și alungit în NE Mării Roșii, între Pen. Sinai și Pen. Arabia. Lungime: 180 km; lățime: 28 km. Ad. max.: 1.828 m. 2. Oraș în SV Iordaniei, unicul port al țării, la Marea Roșie; 37,4 mii loc. (1986). Export de fosfați.

ARABIA 1. Cea mai mare pen. de pe Pămînt, în SV Asiei, limitată la V de Marea Roșie, la NV de G. Aqaba, Marea Moartă și rîul Iordan, la NE de C. Mesopotamiei, la E de G. Oman și G. Persic, iar la S de G. Aden și M. Arabiei; 2,73 mil. km²; c. 31 mil. loc. (1989). Este un uriaș podiș deșertic, cu marginile de V și de S înălțate (alt. max.: 3.600 m în Jebel an Nabi Sha’ib), iar spre E o cîmpie joasă. În interiorul pod. se găsesc deșerturile Nefud (la N) și Rub’al Khali (la S), între care se intercalează hamada Nejd, cu dune, ueduri și stînci golașe. Mari expl. de petrol în reg. G. Persic. Străbătută prin mijloc de Tropicul Capricornului. A. are climă tipic tropicală, cu temperaturi de 40-45 °C și amplitudini termice mari, cu precipitații reduse (100 mm/an). În M-ții Yemenului și M-ții Omanul, musonul de vară din Oc. Indian aduce precipitații bogate (700-900 mm/an). Rîurile permanente și lacurile sînt aproape inexistente. Vegetația, solurile și fauna sînt specifice deșerturilor. 2. Marea Arabiei, mare în bazinul Oc. Indian, situată între Pen. Arabia și India; 3,7 mil. km². Ad. med.: 2.734 m; ad. max.: 5.203 m. Temp,. apei: 22-29 °C. Salinitate: 35-36 ‰. 3. Deșertul Arabiei, reg. deșertică situată în Egipt, între Nil și Marea Roșie. Zonă de podiș cu fundament vechi cristalin, care spre Marea Roșie se ridică pînă la 2.187 m (vf. Sha’il el Banat), iar spre S trece în deșertul Nubiei. Climat secetos. Exploatări de petrol, fosforite, cositor.

ARABIA SAUDITĂ, Regatul Arab Saudit, stat în SV Asiei, în Pen. Arabia; 2,1 mil. km²; 14,43 mil. loc. (1989). Limba oficială: araba. Cap. Riyadh. Orașe pr.: Jeddah, Mecca (Makkah), Medina (Al Madinah), Ta’if. Este împărțit în 17 provincii. Podiș slab ondulat, deșertic (Nefud, Rub’ și Al Khali), presărat cu oaze și înconjurat de munți nu prea înalți (alt. max.: în SV, 2.565 m); cîmpii litorale (Tihama în V, El Hasa în E). Climă tropicală deșertică, mai umedă pe coasta Mării Roșii (în SV, 500 mm/an). Mari exploatări de petrol (peste 23 miliarde t rezerve, locul 1 pe glob) și gaze naturale; resurse de min. de fier, cupru, sulf, sare (practic neexploatate). Culturi de cereale (c. 800 mii ha, 3,25 mil. t, 1988, din care grîu 3 mil. t), viță de vie (100 mii t de struguri, 1988), curmali (495 mii t curmale, 1988), legume și pepeni (1,2 mil. t, 1988) ș.a. Creșterea în parte nomadă, a animalelor: ovine (7,5 mil. capete, 1988), caprine (3,6 mil. capete, 1988), cămile (417 mii capete, 1988), bovine (325 mii capete, 1988). Rafinării de petrol (c. 80 mil. t capacitate, 1988). Întreprinderile ind. produc îngrășăminte chimice, mase plastice, produse metalice de larg consum, echipament electric, ciment (c. 9 mil. t), marochinărie, produse petroliere: gaze lichefiate. C. f.: 1.251 km. Căi rutiere: c. 46 mii km. Moneda: 1 riyal = 100 halalah. Exportă petrol (c. 3/4), produse petroliere (c. 1/10); gaze naturale, produse chimice ș.a. și importă autovehicule, produse chimice, echipament electric, produse siderurgice, alim., textile, cereale ș.a. – Istoric. Terit. A.S. a fost locuit din timpuri străvechi de triburi arabe. După constituirea statului musulman arab (Califatul) și apariția religiei islamice (sec. 7, la Medina, în V Pen. Arabia), terit. actualului stat al A.S. s-a aflat sub autoritatea nominală a califatelor Omeiazilor, Abbasizilor, Fatimizilor, precum și a statului mamelucilor. În sec. 16 o parte a terit. țării (Hijaz) a fost cucerită de turcii otomani. După cîteva încercări de unificare a terit. A.S. (sec. 18-20), în care un rol important l-a avut secta islamică a wahhabiților, Abd-al-Aziz II ibn Saud, emirul Nejdului, ca urmare a războaielor purtate, reușește să realizeze unificarea terit. din aproape întreaga Pen. Arabia, proclamîndu-se rege al A.S. la 23 sept. 1932. După al doilea război mondial începe exploatarea marilor zăcăminte petroliere. Veniturile obținute din exportul țițeiului au permis crearea unor ramuri industriale, modernizarea țării și au conferit A.S. un rol important în viața politică a Asiei de Sud-Vest. În 1990, în urma invadării Kuweitului de către Iraq, A.S. s-a alăturat coaliției antiiraqiene, pe terit. său fiind organizate majoritatea acțiunilor militare împotriva invadatorilor. A.S. este monarhie absolută. Activitatea legislativă și cea executivă sînt exercitate de către rege care conduce Consiliul de Miniștri. După Războiului din Golf, în A.S. a fost înființat Consiliul Consultativ (Majless al-choura) și s-a adoptat o lege fundamentală de tipul unei constituții, inspirată din Charia (legea islamică).

ASIA, cel mai mare continent al Pămîntului; 43,95 mil. km² (1/3 din suprafața uscatului); 3,05 miliarde locuitori (1988). Este cuprins între Oc. Înghețat (la N), Oc. Pacific (la E), Oc. Indian (la S) și Marea Roșie, Marea Mediterană, Marea Neagră, M-ții Caucaz, Marea Caspică și M-ții Ural (la V); se întinde de la 26°10′ long. E (capul Baba din Asia Mică) la 169°10′ long. V (Capul Dejnev) pe c. 9.000 km și de la 77°44′ lat. N (Capul Celiuskin) la 1°16′ lat. N (Capul Piai din Pen. Malacca), pe 11.000 km. Relieful: A. este extrem de variat, cu lanțuri montane, podișuri și cîmpii de dimensiuni foarte mari și cu alt. medie ridicată (960 m). Continentul asiatic este constituit din două grupe de cîmpii și platouri, grupate de o parte și de alta a unei zone montane. Aceasta se întinde din Pen. Asia Mică și trece prin nodul orografic al Pamirului, de unde se desparte în două ramuri: de N, formată dintr-o serie de masive muntoase care se orientează în centru pe direcția V-E (M-ții Tian-Shan), la o direcție SV-NE, ca ulterior să se îndrepte spre E pînă la str. Bering, și de S cu o direcție V-E în M-ții Himalaya, iar din nodul orografic al Pod. Iunnan spre S prin Pen. Indochina, continuîndu-se din nou pe direcția V-E în Arh. Malaez. Fațada orientală a A. este alcătuită dintr-o suită de pen. și arh., care se unesc în S cu arcul Filipinelor și cu Arh. Malaez. Sectoarele de orogeneză precambriană sînt destul de rare (Pen. Arabia și în Pod. Deccan). Mișcările orogenice care au lăsat urme sînt cele caledoniene (M-ții Ural), hercinice și mai ales alpine (M-ții Himalaya). Se pot distinge cîteva ansambluri geomorfologice mari. În N se dezvoltă un ansamblu format din cîmpii, depr., platouri și masive vechi reînălțate. La V de fl. Enisei se desfășoară C. Siberiei Occidentale, iar în centru, Pod. Siberiei Centrale. În S și în E acestui pod. se ridică munții caledonieni și hercinici. Legătura dintre complexul muntos caledoniano-hercinic și cel alpin din S o face depr. endoreică Aralo-Caspică. În SV și S se dezvoltă ansamblul Pen. Arabia și și pod. Deccan, resturi ale soclului precambrian. Ansamblul alpin din S continentului se întinde din Pen. Asia Mică pînă în Arh. Sondele Mici. Din Anatolia spre E se despart două sisteme montane hercinice, Caucaz și Kopetdag la N și Zagros, Belucistan și Suleiman la S, care încadrează Pod. Iran. Sistemul Himalaya, constituit din mai multe culmi paralele orientate spre V-E, atinge în vf. Chomolungma cea mai mare alt. a Pămîntului (8.848 m). Ansamblul Extremului Orient este constituit de o succesiune de arcuri montane, care formează ins. sau pen. alungite. Resursele naturale. Subsolul A. este bogat în zăcăminte de cărbuni (Siberia și E Chinei), petrol (Orientul Apropiat și Mijlociu și Indonezia), gaze naturale (Asia Centrală, Siberia), minereu de fier (Siberia. NE Chinei, India, Filipine, Turcia), aur (Siberia, India, Birmania, Sri Lanka), mangan (Caucaz, India, E Chinei), plumb, zinc, wolfram, antimoniu, crom (Turcia), cositor (Malaysia, Indonezia), bauxită (Indonezia). Clima. Pe întinsul continentului sînt prezente toate tipurile climatice. Lipsa lanțurilor montane latitudinale în N favorizează pătrunderea adîncă a maselor de aer arctice spre interiorul continentului. Temperaturile cele mai coborîte (- 70 °C) s-au înregistrat în NE Siberiei. În centrul A. se instalează iarna un anticiclon termic, din care curenții de aer înaintează sub forma alizeului de NE, transformat în musonul de iarnă, spre Oc. Indian, către NV în Siberia Occidentală, către SE în Siberia Orientală și Pen. Indochina. Vara situația se schimbă, locul anticiclonului fiind luat de o arie ciclonală, unde temperaturile depășesc 50 °C, iar curenții de aer au o circulație inversă, alizeul de SV transformîndu-se în musonul de vară. Precipitațiile sînt abundente la S de M-ții Himalaya (c. 12.000 mm/an la Cherrapunji în India) și în Asia de SE datorită musonilor de vară și barajelor montane din calea acestora. Arh. Malaez are un regim pluviometric tipic ecuatorial, în timp ce pustiurile tropicale din Pen. Arabia, India, Pod. Iran, ca și cele temperate din A. Centrală, primesc cantități de precipitații extrem de reduse. Hidrografia. Deși 1/3 din A. este endoreică, rețeaua hidrografică este bine reprezentată. În Oc. Înghețat se varsă marile fl. ale Siberiei: Obi cu Irtîș, Enisei, Lena, Kolîma și Indighirka. În Oc. Pacific se varsă fl. Amur, Huanghe, Yangtze, Xijiang și Mekong. În Oc. Indian se varsă fl. Saiween, Irrawaddy, Gange, cu afluentul său din zona de vărsare, Brahmaputra, Ind, Tigru cu Eufrat, unite în Shatt al’Arab. Lacurile cele mai importante sînt: Aral, Balhaș și Baikal (cel mai adînc din lume).

BOUGAINVILLEA [bughẽviléa] ({s} L. A. de Bougainville) subst. 1. Plantă agățătoare, originară din America, cultivată ca ornamentală pentru bracteele mari, roșii-violacee strălucitoare, ce înconjură florile mici, tubulos-campanulate, aurii-deschis. 2. Hidrozoar din Oc. Atlantic, asemănător ca aspect cu b. (1), care se reproduce eliberînd în apă meduze minuscule, purtătoare de organe sexuale.

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numită și bujor-de-grădină) are flori mari, roșii, roz sau albe, iar alta (numită și bujor-de-cîmp) are flori roșii ca sîngele (Paeonia). ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Bg. božur.

Arabia, (În Noul Testament) ținutul din sud-vestul Idumeii până la Marea Roșie, până unde se întindea altădată Palestina, care includea și muntele Sinai. De aici au venit la Cincizecime mulți arabi și tot aici s-a retras Saul, prigonitorul creștinilor și viitorul apostol Pavel, după teofania de pe drumul Damascului și după convertirea sa.

Egipt, partea de nord-est a Africii până la Marea Roșie, încorporată Imperiului roman după moartea Cleopatrei (anul 30 î. Hr.) și cunoscută iudeilor pentru că strămoșii lor fuseseră robi în vremea faraonilor. În Alexandria se afla o colonie puternică de iudei, ca și în tot Egiptul după dărâmarea Ierusalimului în anul 522 î. Hr., în folosul cărora 70 de învățați din Alexandria au tradus din ebraică în limba greacă Vechiul Testament, iudeii de aici nemaivorbind decât greaca. După numărul traducătorilor, această traducere s-a numit Septuaginta. Tot în egipt a fugit și Sfânta Familie cu pruncul Iisus.

Marea Roșie, mare a Oceanului Indian, între Africa și Arabia, care comunică prin canalul Suez, în nord, cu Marea Mediterană, iar în sud cu Marea Arabiei prin strâmtoarea Bab el Mandeb. A fost traversată în mod miraculos de evrei, sub conducerea lui Moise, când au scăpat de robia egipteană.

Pesach, cea mai solemnă sărbătoare anuală la evrei, numită și Paști sau Sărbătoarea azimelor, în care se comemorează ieșirea lor din Egipt, conduși de Moise, și trecerea prin Marea Roșie. Se sărbătorește la începutul primăverii prin jertfirea unui miel și prin consumarea de azimă timp de șapte zile între 15 și 22 ale lunii Nisan. – Din ebr. pesach „trecere”.

fasóle s.f. sg. 1 (bot.) Plantă erbacee anuală, din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu florile albe, roz sau roșii, cultivată pentru păstăile și semințele sale, folosite în alimentație (Phaseolus vulgaris). ◊ (urmat de determ. care indică specia sau varietatea) Fasole de arac. Fasole fideluță. Fasole franțuzească. Fasole galbenă. Fasole grasă. Fasole lată. Fasole pestriță. Fasole roșie. Fasole verde. ◊ Fasole țucără v. țucăr. ◊ expr. (pop.; fam.) A bate (sau a da) ca la (sau în) fasole = a bate foarte tare. (pop.) A nu avea (sau a nu-i fi) fasolea fiartă = a se înșela. 2 (bot.) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole ovale, cu florile mari, roșii și albe, dispuse în raceme, cultivată ca plantă ornamentală (Phaseolus multiflorus). 3 (bot.) Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă, care este comestibilă. 4 (bot.) Fiecare dintre boabele care se află în interiorul păstăii de fasole. 5 (culin.) Mîncare preparată din păstăi sau din boabe de fasole. 6 Compuse: (bot.) fasole japoneză (sau -soia) (Glycine hispida); fasole-sălbatică = brusture negru (Symphytum cordatum). 7 fig. (pop.; fam.) Dinte. ◊ expr. A-și arăta (sau a-și rînji, a-și beli) fasolea (sau fasolele) = a rîde. • pl.-e și (reg.) fasólă, fasúlă, fasúle, făsúle, păsúlă s.f., făsúi s.m./ <ngr. φασόλα, φασόλι.

rochie-furou s. f. Rochie dreaptă, în formă de furou ◊ „Blazers [...] rochia de seară-furou, fără spate, drapată după legile artei statuilor.” Săpt. 12 V 72 p. 16. ◊ „Rochiile de casă au decoltee asemenea rochiilor de seară [...] Sunt simple rochii-furou, lungi, brodate cu paiete sau purtate cu o floare mare roșie.” Săpt. 4 VII 75 p. 8 (din rochie + furou, după fr. robe fourreau)

*arábic, -ă adj. (lat. arábicus). Arăbesc: cifre arabice. Golfu Arabic, marea Roșie. Gumă arabică, un fel de cleĭ care provine din diferite felurĭ de salcîmĭ și care a fost cules maĭ întîĭ în Arabia. Adv. Ca Arabiĭ: a scrie arabic.

HAECKEL [hécəl], Ernst Heinrich (1834-1919), biolog și filozof german. Prof. univ. la Jena. Fondator al monismului materialist. Reprezentant al evoluționismului. Cercetări în domeniul biologiei generale („Morfologia generală a organismelor”, „Istoria naturală a creației”), al zoologiei nevertebratelor, al filogeniei plantelor și animalelor, al embriologiei, al antropologiei („Antropologia sau istoria dezvoltării omului”). Unul dintre autorii „legii biogenetice fundamentale”, sintetizată în formula: „ontogenia repetă filogenia” (1866). Prin teoria gastreii (1868), a explicat originea metazoarelor din monocelularele coloniale. A formulat conceptul de ecologie (1866). Călătorii de studii în insulele Canare, Ceylon, Java și în Marea Roșie.

ROSCOÁGE s. f. Plantă erbacee perenă, meliferă, înaltă de 50-150 cm, cu frunze moi, lanceolate și flori mari, roșii-purpurii, rar albe, în racem terminal (Chamaenerion angustifolium). Foarte abundentă în tăieturi de pădure. Frunzele tinere și lăstarii tineri se pot consuma ca salată. Frunzele și florile au proprietăți depurative, hemostatice, astringente, diuretice, dezinfectante, decongestionante. Sin. pana zburătorului, zburătoare.

NEARCHOS (NEARKHOS) din Amfipolis (c. 360-c. 312 î. Hr.), general grec. Satrap al Liciei și Pamfiliei (334-333 î. Hr.). A participat la luptele din Bactria și la campania din India. Amiral în flota lui Alexandru Macedon (din 326 î. Hr.). În anii 327-326 î. Hr. a parcurs drumul de la Marea Roșie la gurile Indusului și înapoi, periplu pe care l-a descris într-o lucrare, ce conținea bogate observații geografice și etnografice, folosită de Arian și de Strabon.

NECHAO, numele a doi faraoni egipteni. Mai important: N. II (609-594 î. Hr.), din dinastia XXVI, fiul și succesorul lui Psametic I. Inițiatorul unei politici de expansiune în Palestina și Siria. L-a înfrânt în bătălia de la Megiddo (600 î. Hr.) pe regele Iosia al Iudeii, dar a fost învins în bătălia de la Kardemiș (605 î. Hr.) de Nabucodonosor II, fiind obligat să renunțe la cuceririle sale. A început construcția unui canal între Nil și Marea Roșie. Potrivit relatărilor lui Herodot, fenicienii ar fi făcut, din ordinul lui, o călătorie în jurul Africii.

RECÍF (< fr.; arab. ar-rasif „dig”) s. n. ~ coralier (sau de corali) = acumulare calcaroasă biogenă formată în mările calde (la peste 20°) în locuri cu ape limpezi și puțin adânci (de obicei, sub 50 m), actualmente întâlnită în zona tropicală (foarte extinși în V Oc. Pacific, în Oc. Indian, în Marea Roșie și în M. Caraibilor), alcătuită în cea mai mare parte din schelete de corali, îndeosebi madreporari (hexacoralieri), uneori și de echinoderme, foraminifere, moluște. Constituie o comunitate biotică extrem de complexă, oferind adăpost pentru numeroase specii de alge, actinii, pești viu colorați, spongieri ș.a. După forma și dispoziția lor, se întâlnesc: r.c. marginali (litorali), r.c. barieră și r.c. inelari (atoli). În prezent puternic periclitați din cauza poluării apelor marine și recoltării coralilor în scopuri comerciale. În vederea ocrotirii lor, s-au constituit rezervații marine: Marea Barieră de Corali (care se extinde pe c. 2.000 km la E de continentul australian, constituind cel mai mare sistem de r. de corali din lume, în care sunt incluși și c. 250 de atoli), rezervația ecosistemului r. de corali din Hawaii, Parcul Național Biscaye la SE de pen. Florida.

OCEANUL INDIAN, ocean cuprins între Africa (la V), Asia (la N și NE), Australia (la E) și Antarctica (la S), care comunică larg cu Oc. Atlantic, în zona de S a Capului Bunei Speranțe, și cu Oc. Pacific prin intermediul strâmtorilor și al mărilor din Arh. Malaez și prin zona de la S de Tasmania; 73,4 mil. km² (74,9 mil. km², cu mările mărginașe – al treilea ca mărime, după Oc. Pacific și Atlantic). Ad. max.: 7.450 m (fosa Java). Ad. medie: 3.897 m. În partea centrală a fundului oceanului se află un lanț muntos submarin, care se prelungește spre S cu câteva ramificații. În V se află ins. Madagascar, iar în N ins. Ceylon. În cadrul O.I. se află arhipelagul Andaman și Nicobar, Lakshadweep, Maldive, Mscarene, Seychelles ș.a. Mările mărginașe, sunt: Marea Roșie, Marea Arabiei, Marea Andaman, Marea Timor. Golfuri: Aden, Oman, Persic, Bengal. Salinitate medie: 33-36,5‰. În N sunt curenți marini determinați de musoni, iar în S se formează un curent alizeic cu două ramuri: al Mozambicului și al Madagascarului. Prin O.I. trec importante linii de navigație maritimă care leagă Europa de Asia de S, SE și E, cu Australia și Africa de E.

PERIM (BARῙM), insulă vulcanică yemenită, situată în Marea Roșie, la intrarea în str. Bāb el-Mandeb; 13 km². Relief cu alt. max. de 65 m. Pescuit. Vizitată de portughezi în 1513, ocupată de francezi în 1738 și de britanici în 1799, a revenit Yemenului în 1967.

SAHARA (în arabă: AȘ-ȘAHRᾹ), cel mai mare deșert de pe Pământ, în sens larg ocupând aproape în întregime N Africii, extins pe 5.630 km de la V la E, respectiv de la Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, și pe 1.930 km de la N la S, de la m-ții Atlas și țărmul M. Mediterane și până în zona savanelor din reg. Sudan; 9,1 mil. km². În sens restrâns, se întinde în E numai până în Valea Nilului; deșertul de la E de Nil, până la M. Roșie, este cunoscut și sub numele de Deșertul Arabiei. Ocupă mari porțiuni din statele Maroc, Algeria, Tunisia, Libia, Egipt, Mauritania, Mali, Niger, Ciad, Sudan și o mică parte din Sénégal și Burkina Faso. Fundamentul cristalin, acoperit de gresii și calcare paleozoice, mezozoice și terțiare, apare la suprafață în V, precum și în masivele muntoase centrale (Ahaggar, Tassili-n-Ajjer, Tibesti). Alt. max.: 3.415 m (vf. Emi Koussi din masivul Tibesti). Sunt caracteristice dunele de nisip, hamadele (în zonele montane și în platourile vulcanice din Libia și din Mauritania), regurile și ergurile. Climă tropicală deșertică, cu temp. medii ridicate (38°C), precipitații reduse (20-200 mm/an) și amplitudini termice diurne foarte mari (30°C în aer și 70°C pe sol). Temp. medie a lunii ian. este +10°C, iar a lunii iulie 35°C. Temp. max. absolută (58°C) a fost înregistrată în sept. 1922 la Al-’Azĭzĭyah (Libia), iar minima absolută -18°C (pe timp de noapte). S. este o regiune endoreică, lipsită de cursuri de apă permanente, rețeaua hidrografică fiind reprezentată prin ueduri, care se umplu cu apă în timpul ploilor ocazionale. Vegetație (c. 1.000 de specii) xerofită, rară. În cele c. 90 de oaze mari se cultivă curmali, legume, cereale ș.a. Faună săracă (scorpioni, șopârle, vulpi de deșert); spre margini pătrund uneori și animale de savană. Lipsită de așezări omenești permanente (cu excepția oazelor), este locuită totuși de o populație nomadă foarte dispersată, alcătuită din arabo-berbere crescători de cămile. Mari zăcăminte de petrol, gaze naturale, min. de fier etc.

SAHEL (în arabă: SᾹHIL = margine), amplă zonă de tranziție, de la deșert la savană în partea central-nordică a Africii, extinsă de la țărmul Oc. Atlantic și până la Marea Roșie, pe o lățime ce variază între 300 și 500 km la S de Sahara. Ocupă mari porțiuni din Sénégal, Mauritania, Mali, Burkina Faso, Niger, Nigeria, Ciad și Sudan. Este o regiune cu ploi de vară (aproximativ 200 mm/an în N și până la 550 mm/an în S). În N pășunile, extrem de sărace (de semideșert) sunt folosite de arabo-berberi nomazi, crescători de cămile și capre, pe când în S vegetația este ceva mai bogată în sezonul ploios, permițând păstoritul transhumant al bovinelor practicat de populația negridă. Un produs specific al S. este guma arabică, recoltată de la o specie de Acacia. Această reg. a devenit foarte secetoasă după 1968, ceea ce a provocat un exod masiv al populației înfometate, determinând o conștientizare a gravității fenomenelor de deșertificare. În ciuda numeroaselor programe guvernamentale menite să împiedice acest fenomen nefast, deșertificarea a continuat să se extindă spre S (în anumite zone cu c. 100 km), iar seceta și foametea ce au lovit în 1983-1985 au făcut numeroase victime.

SIRENIÉNI (< fr.) s. m. pl. Ordin de mamifere placentare acvatice ierbivore (Sirenia), cu corpul în formă de torpilă, buza superioară foarte dezvoltată, coada dispusă în plan orizontal și membrele anterioare (cele posterioare lipsesc) transformate în lopeți înotătoare cu articulația de la cot mobilă. Cuprinde două familii actuale, Trichechide, în care sunt incluși lamantinii și Dugongide, cu o singură specie, dugongul, exclusiv marin, întâlnit din Marea Roșie și până în mările din Extremul Orient și apele litorale ale Australiei de N. Vaca de mare a lui Steller, dintr-o familie înrudită, întâlnită până în sec. 18 în str. Behring, a dispărut din fauna Globului ca urmării excesive.

goldánă f., pl. e. Est. Un fel de prună sferică mare roșie al căreĭ sîmbure nu se desprinde ușor de mez (R. S. Prună cu gît). – În Olt. gorgană. V. avramă.

ERITREEA, stat în NE Africii, cu ieșire la Marea Roșie (875 km); 117,4 mii km²; 3.67 mil. loc. (1993). Limbi oficiale: tigriga și araba. Religie: creștină (copți 50%), islamică (50%). Cap.: Asmara. Orașe pr.: Massawa, Keren, Aseb, Agordat. Este împărțită în zece prov. Relief accidentat reprezentat de prelungirile nordice ale Masivului Ethiopian (alt. max.: vf. Simba, 3.248 m) și de M-ții Danakil (alt. max.: 2.130 m). O îngustă câmpie însoțește țărmul Mării Roșii, iar în depr. Danakil (SE țării) există sectoare cu alt. sub nivelul mării. Climă tropicală aridă în reg. joase (sub 200 mm/an) și cu precipitații mai bogate (până la 1.000 mm/an) pe versanții răsăriteni ai Masivului Ethiopian. Râurile (multe temporare) sunt scurte, excepție Tekeze și Atbara (la granița cu Ethiopia) și Baraka. Vegetație xerofită în depr. Danakil și în câmpia litorală, savane cu pâlcuri forestiere în reg. înalte. Resurse de subsol variate (min. feroase, crom, nichel, huilă, aur, azbest ș.a.) practic nevalorificate. Se exploatează doar sarea (din apa mării) și sărurile de potasiu. Economia este predominant agrară, în care creșterea animalelor joacă un rolul principal. Pe 5% din terit. se cultivă cereale (orz, porumb, grâu, teff), bumbac, tutun, cafea. Mici supr. ocupate de citrice și bananieri. Ind. slab dezvoltată (prelucrarea produselor agricole, rafinarea petrolului importat, materiale de constr.), concentrată în Asmara, Aseb și Massawa. Infrastructură insuficientă, degradată de îndelungatul conflict militar. C. f.: 310 km. Porturi: Massawa și Aseb, ultimul asigurând accesul Ethiopiei la mare. Moneda: 1 birr = 100 cents. Exportă produse animaliere, cafea și importă combustibili, bunuri manufacturate, produse alimentare. – Istoric. Parte componentă a Regatului Aksum (primele sec. ale milen. 1 d. Hr.), terit. E. a fost ocupat, în sec. 8, de către arabi, iar în perioada următoare a fost disputat de către etiopieni, portughezi, otomani, egipteni și italieni. Colonie a Italiei (din 1890), iar după ocuparea Ethiopiei de către trupele italiene (1935-1936), E. a fost inclusă în Somalia italiană. În 1941 a fost eliberată de trupele anglo-etiopiene. S-a aflat sub administrația Marii Britanii până în 1952, când, în urma unei rezoluții a Adunării Generale a O.N.U., a fost integrată Ethiopiei ca regiune autonomă. În 1962 statul federal al E. a fost lichidat și aceasta a fost transformată în o prov. a Ethiopiei. În aceste condiții s-a declanșat o puternică și îndelungată mișcare de gherilă (soldată cu aproape 100.000 de victime și o jumătate de milion de refugiați), condusă de Frontul de Eliberare a Eritreei (fondat în 1958, din 1970, Frontul Popular de Eliberare a Eritreei – F.P.E.E.). După prăbușirea regimului marxist al lt.-col. Hailé Mariam Mengistu, F.P.E.E. a ocupat la 24 mai 1991 cap. Asmara (ultimul centru de rezistență etiopian); în urma referendumului (23-24 apr. 1993) desfășurat sub egida O.N.U. E. și-a proclamat independența (24 mai 1993). În febr. 1994, F.P.E.E. se transformă în partid politic – Frontul Popular pentru Democrație și Justiție. În E. s-a instituit un regim prezidențial cu parlament interimar (Consiliul Legislativ).

ELAT (EILAT), oraș în S Israelului, port petrolier la G. Aqaba (Marea Roșie); 24,7 mii loc. (1988). Pescuit. Rezervație naturală marină. Întemeiat în 1949.

mărgăritár n., pl. e (ngr. margaritári, de unde și alb. margaritár. V. mărgărit). Perlă, o bobiță sferică dură și strălucitoare ca sidefu și care se află în niște scoĭcĭ, maĭ ales în stridiĭ, și căreĭa oameniĭ vanitoșĭ îi atribue mare valoare și o poartă ca ornament. Fig. Lucru orĭ ființă excelentă: acest om e un mărgăritar. Dințĭ ca mărgăritarele, foarte albĭ și frumoșĭ. Un fel de bube (după fr. muguet) care seamănă cu aftele și pe care le cauzează în gura copiilor micĭ, răŭ nutrițĭ, o cĭupercă numită oidium álbicans. S. m. Vest. Lăcrămĭoare, o plantă (convallaria majalis). Est. Hurmuz, un copăcel caprifoliaceŭ ale căruĭ fructe îs niște bobițe albe maĭ marĭ de cît mazărea și care seamănă a mărgăritare (symphori carpus racemosus saŭ symphória racemosa). Un fel de vîsc (numit și vîsc de stejar) care face niște bobițe galbene (loranthus europaeus). – Scoĭcile cu mărgăritare se află maĭ ales în marea Roșie, golfu Persic, împrejurimile Ceylonuluĭ și, în general, în oceanu Indian pînă pin Australia. Pescuirea lor se face în timpu liniștiĭ musonilor de nord-est, de la răsăritu pînă la apusu soareluĭ. Cufundătoriĭ, de ordinar negri, se lasă în apă pin ajutoru uneĭ funiĭ de capătu căreĭa e legat un bolovan, pe care-șĭ sprijină picĭoarele. Eĭ culeg în grabă scoĭcile pe care le găsesc, le pun într’o rețea, scutură funia, și alțiĭ îĭ trag afară. Uniĭ cufundătorĭ ajung să poată sta supt apă maĭ multe minute, pe cînd omu neobișnuit de abea ajunge la 40-50 de secunde fără să răsufle.

MAREA ROȘIE (AL-BAHR AL-AHMAR), mare intercontinentală a Oc. Indian, situată între Africa și pen. Arabia, care comunică prin canalul Suez (în N) cu M. Mediterană și în S, prin str. Bab el-Mandeb, cu G. Eden al Mării Arabiei; 450 mii km²; lungime: 1.930 km; lățimea max.: 380 km. Ad. medie: 491 m; ad. max.: 3.039 m. Salinitatea: 40‰ (cea mai mare dintre mările deschise). Temp. medie a apei: 32°C (cea mai ridicată de pe glob). Aici s-a înregistrat (1956) cea mai ridicată temp. a apei de pe glob (56°C). Numeroase colonii de corali. Datorită canalului Suez, este o importantă cale de navigație, care asigură legăturile între Oc. Atlantic și Oc. Indian. Este singura mare în care nu se varsă nici un râu permanent. Pescuit. Porturi pr.: As-Suways (Suez), Jiddah, Port Sudan, Al-Hudaydah.

MARELE GRABEN EST-AFRICAN, importantă zonă de ruptură a scoarței terestre în Africa. Amplitudinea faliilor ajunge la 2.000 m. Se desfășoară de la Marea Roșie până la cursul inf. al fl. Zambezi. Zona este alcătuită din două șiruri de grabene, pe direcția aproximativă N-S, și este însoțită de vulcanii Meru, Kilimandjaro și Kenya. Aici se găsesc lacurile Malawi, Tanganyika, Kivu, Edward, Albert, Turkana ș.a.

MECCA (MEKKA, MAKKAH), oraș în V Arabiei Saudite, în reg. Hijaz, la 72 km E de țărmul Mării Roșii; 630 mii loc. (1991). Nod rutier. Aeroport. Centru comercial (animale, piei, cafea). Cel mai important centru religios și oraș sfânt al Islamului; pelerinajul anual (peste 2,5 mil. de pelerini la Kaaba); considerat ca loc de naștere al Profetului Mahomed. Locuit de tribul kureișiților. O dată cu apariția religiei islamice, a devenit principalul centru al cultului musulman. După dezmembrarea Califatului de Bagdad, M. a intrat în stăpânirea dinastiilor Fatimizilor, Aiubizilor și apoi a mamelucilor, iar între 1517 și 1916, a Imp. Otoman. În 1916, devine capitala regatului Hijaz. Cucerit în 1924 de armatele lui Ibn Saud, a fost inclus, în 1932, în Arabia Saudită.

MEDITERANĂ (MAREA MEDITERANĂ), mare intercontinentală situată între Europa (la N), Africa (la S) și Asia (la E), care comunică cu Oc. Atlantic prin str. Gibraltar, cu M. Marmara prin str. Dardanele (în continuare cu Marea Neagră prin str. Bosfor) și cu Marea Roșie (în continuare cu Oc. Indian) prin Canalul Suez; 2,5 mil. kmn²; lungimea: 3.700 km; ad. medie: 1.498 m; ad. max.: 5.121 m (în fosa Matapan, la S de Pelopones). Țărmul nordic este sinuos, cu mari peninsule (Iberică, Italică, Balcanică), mări mărginașe (Ligurică, Adriatică, Ionică, Egee) și golfuri (Valencia, Lion, Genova, Veneția ș.a.). Pen. Italică și ins. Siclia împart M. în două bazine pr.: M. Apuseană (mările Ligurică, Sardiniei, Tireniană) și M. Răsăriteană (mările Adriatică, Ionică, Egee). În ea se varsă Nilul, Ebrul, Ronul, Padul, Tibrul, Marița. Salinitate: 36-39‰. Influențează zonele învecinate prin clima sa cu ierni blânde și umede. Zonă de intensă navigație și de pescuit. Porturi pr.: Barcelona, Marsilia, Genova, Napoli, Palermo, Alger, Tripoli, Alexandria, Port Said, Haifa, Beirut. Insule pr.: Baleare, Corsica, Sardinia, Sicilia, Creta, Cipru, Malta ș.a. Renumite stațiuni balneoclimaterice pe Coasta de Azur.

MEGALOCÍT (< fr. {i}; {s} megalo- + cito-) s. n. Celulă roșie, mare (10-20μ), anucleată, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase sau în măduva osoasă în anemiile provocate de carența vitaminei B₁₂.

MOCCA (MOCHA, MOKHA, MOKKA, AL-MUKHᾹ), oraș în SV Republicii Yemen, port la Marea Roșie; c. 10 mii loc. Centru comercial (activitate cunoscută încă din sec. 16, dar a stagnat în ultimii ani). Important centru pentru exportul de cafea. A dat numele unei celebre cafele bogată în cofeină.

páscă f., pl. paște și paștĭ (lat. pascha, vgr. pásha, d. aramaĭcu păs’hâ, ebr. pésăh, cruțare, adică „scăparea din marea Roșie cînd Egipteniĭ îl alungaŭ pe Jĭdanĭ”; vsl. bg. rus. pásha, rut. páska. V. paște). Vechĭ (și pashă). Mĭel pascal. Azĭ. Un fel de turtă care se face la Paște din lapte cu orez amestecat cu oŭă (budincă) saŭ din brînză de vacă cu oŭă ș. a. puse de o foaĭe de aluat de cozonac și îngrădită c’un cerc tot de aluat. Anafora care se dă la Înviere. Pască jidănească, un fel de turtă de cocă (azĭmă) pe care șĭ-o fac Jidaniĭ la Paștele lor și-șĭ frîng dințiĭ în ĭa de vîrtoasă ce e. V. ghisman.

páște și paștĭ f. pl., și n. sing. (lat. Paschae, pl. d. Pascha, vgr. pásha, care vine d. ebr. pasch’ah, trecere; it. Pasqua, pv. Pasca, Pasqua, fr. Pâques, sp. Pascua, pg. Pascoa; vsl. rus. Pásha. V. pască). La Jidanĭ, mare sărbătoare în primăvară în amintirea treceriĭ pin Marea Roșie și a îngeruluĭ exterminator, care, în noaptea cînd aŭ fugit din Egipt, ĭ-a ucis pe toțĭ copiiĭ născuțĭ de curînd aĭ Egiptenilor, dar care a cruțat casele Jidanilor, însemnate cu sînge de mel. (Această credință a Jidanilor nu arată de cît dorința lor de a-ĭ vedea morțĭ pe toțĭ afară de eĭ). La creștinĭ, o mare sărbătoare în primăvară în amintirea învieriĭ luĭ Iisus Hristos, adică a treceriĭ sale de la moarte la vĭață. (Paștele se celebrează treĭ zile la ortodocșĭ și doŭă la catolicĭ și protestanțĭ, în prima Duminică după luna plină care urmează după echinocțiu de primăvară și cade tot-de-a-una între 21 Martie și 26 April, adică într’un spațiŭ de 36 de zile. De Paște depind toate sărbătorile mobile. La Paște se obișnuĭește a se mînca oŭă roșiĭ, cozonacĭ și pască). Paștele caluluĭ, numele a doŭă plante crucifere numite și stupitu cuculuĭ (cardamine praténsis) și traista cĭobanuluĭ (capsélla búrsa pastóris). La Paștele caluluĭ saŭ numaĭ la Paște (iron.), nicĭ-odată. Din Joĭ în Paște, rar, foarte rar: ne vizităm și noĭ din Joĭ în Paște. Nu e în toate zilele Paște, nu e chilipir în toate zilele. – Paște a fost la început un f. pl., apoĭ (supt infl. luĭ Crăcĭun saŭ după analogia altor vorbe: brațele, spatele meŭ îld. mele) s’a prefăcut în n. sing. (pl. tot Paște, cum zice azĭ toată lumea și cum se vede din proverbu: Crăcĭunu sătulu, Paștele fudulu. Fiind-că pl. pe lîngă Paște a fost și Paștĭ (ca vacă, vacĭ), se zicea în ainte Paștile acestea, dar astăzĭ nu se maĭ zice de cît Paștile acesta (pl. Paștile acestea cînd e vorba de Paștele a doĭ anĭ), în regiunile în care se pronunță părintele se pronunță și Paștele, ĭar în est, bine înțeles, Paștili. Așa dar, spre vest Paștele ăsta, la mijloc Paștile ăsta, la est (Mold.) Paștili ista. În orĭ-ce caz, și Paște, și Paștĭ, îs considerate de popor ca un neutru singular.

PORT SUDAN (BUR SUDAN), oraș în NE Sudanului, port la Marea Roșie, situat la 645 km NE de Khartoum; 308,2 mii loc. (1993). Ind. de prelucr. a petrolului, textilă (bumbac) și alim. Reparații navale. Export de bumbac, piei de animale, arahide, gumă arabică etc. Legat prin pipe-line de Khartoum. Orașul a fost construit în anii 1905-1909, pe vatra așezării Sawakin (Suakin).

PUNT, Țara ~, nume sub care era cunoscută în Egiptul antic regiunea din Africa răsăriteană cuprinsă între Marea Roșie și G. Aden, corespunzând astăzi regiunii de coastă a statelor Eritreea șI Djibouti. De aici negustorii aduceau fildeș, aur, abanos, smirnă ș.a.

HIJᾹZ, Al ~ (HEJᾹZ sau HEDJAZ), regiune naturală în V Pen. Arabia (Arabia Saudită), de-a lungul țărmului Mării Roșii, între G. ’Aqaba și orașul Mecca; c. 300 mii km². Orașe pr.: Mecca, Medina, Jiddah, Yanbu. Litoral nisipos, mărginit de recife coraligene, iar, spre interior, un podiș muntos cu alt. de 1.400-1.800 m. Curmali, sorg, orez. Creșterea cămilelor și cabalinelor. Pescuit de perle. Locul de naștere al lui Mahomed și „pământ sfânt” al musulmanilor. H. a fost transformat în regat independent după ce șeriful Husayn a ieșit de sub suzeranitatea otomană (1916). Cucerit de Abdul-Aziz III ibn Saud (1924), a devenit provincie a Arabiei Saudite (1932).

HODEIDA (AL-HUDAYDAH), oraș în V Yemenului, port la Marea Roșie; 155,1 mii loc. (1995). Aeroport. Prelucr. lemnului, egrenarea bumbacului, ind. alim. (tutun) și a hârtiei. Export de cafea, bumbac, curmale și piei. Moschei. Poarta Bab al-Mushaif.

IORDANIA, Regatul Hașemit al Iordaniei (al-Mamlakah al-Urdunnῑyah al-Hashimῑyah), stat în SV Asiei, în Orientul Apropiat, cu o mică ieșire la Marea Roșie (G. ’Aqaba); 97,74 mii km²; 5,4 mil. loc. (1995). Limba oficială: araba. Religia: islamică (90% musulmani sunniți), creștină. Cap.: Ammān. Orașe pr.: Az-Zarqā’, Irbid, Aș-Șalt, ’Aqaba. Este împărțit în 8 guvernorate. Cea mai mare parte a țării este ocupată de spațiile aride ale unui vast podiș, dominat de culmi izolate, nu prea înalte (alt. max.: 1.734 m, vf. Jabal Ramm), separate prin depresiuni largi, cu văi seci și dune de nisip. În V se află depr. tectonică El Ghor, drenată de râul Iordan (265 km), aflată, în parte, sub nivelul Oc. Planetar, dominată de o reg. colinară, dens populată, și de M-ții Iudeii (alt. max. 1.004 m), lipsiți de vegetație forestieră. Climă subtropicală uscată (mediteraneană), cu ariditate excesivă (98% din terit. primește sub 200 mm/an precipitații). În V se află Marea Moartă (un lac cu salinitate ridicată, 260‰), din apele căreia se extrag importante cantități de săruri de sodiu și potasiu. Vegetație sărăcăcioasă (ierburi xerofite, pâlcuri de stejar și pin de Alep). Expl. de petrol, cupru (55 mil. t rezerve), fosfați (4,2 mil. t, 1994, al 3-lea exportator mondial), săruri de potasiu (1,5 mil. t, 1994), sare gemă, min. de fier și mangan. Ind. prelucrătoare, concentrată în zona Ammān-Az-Zarqā’-’Aqaba, produse energie electrică (5,1 miliarde kWh, 1994), oțel și laminate, acumulatori, produse petroliere, îngrășăminte chimice, detergenți, acizi, ciment (3,4 mil. t, 1993), țesături de bumbac și lână, piei brute și prelucrate, produse alim. (ulei de măsline, carne, lactate, țigarete, bere și băuturi alcoolice). Terenurile agricole ocupă 13,1% (arabil 4,2%) din supr. țării (irigații în zona El Ghor), pe care se cultivă cereale (grâu, orz, porumb, mei), cartofi, tutun, legume (tomate 550 mii t, 1994), fructe; plantații de măslini çitrice, viță de vie, curmali. 86% din supr. țării este neproductivă (deșert). Se cresc ovine și caprine (2,6 mil. capete, 1994), păsări etc. C. f.: 619 km. Căi rutiere: 6,9 mii km. Turism (3,1 mil. turiști străini, 1993). Principalele obiective: malul estic al Iordanului, cu Jerash (vechea Gesara), unul dintre cele mai bine păstrate orașe antice din lume, Ammān, Madaba (biserică din timpul lui Iustinian), Petra (sec. 8 î. Hr.-13 d. Hr.), ’Aqaba (port fondat de regele Solomon, turism subacvatic). Moneda: 1 dinar iordanian = 1.000 fils. Export: fosfați, săruri de potasiu, citrice, ciment, îngrășăminte chimice, ulei de măsline, piei, legume, etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, combustibili, produse alim. (carne tăiată), bunuri de larg consum etc. – Istoric. Istoria antică a I. este strâns legată de istoria biblică. Locuit de triburi semitice și arabe, teritoriul I. a fost succesiv ocupat de asirieni, babilonieni, greci, de imperiile Roman (106 d. Hr.) și Bizantin (395), de califatul arab (636, în urma bătăliei de la Yarmuk), care impune islamul ca nouă religie, și, parțial, de cruciați (Regatul Latin de Ierusalim, 1118-1187). Terit. I. a fost cucerit în 1187 de Saladin, el rămânând în stăpânirea sultanilor mameluci din Egipt. O dată cu marea campanie de cucerire a lui Selim I, DIN 1516-1517, terit. I. a fost cucerit și inclus în Imp. Otoman, rămânând în componența acestuia până la primul război mondial. În urma revoltei arabilor împotriva Imp. Otoman, sprijinită de englezi, după primul război mondial teritoriul I. trece în regim de mandat, încredințat de Societatea Națiunilor, spre administrare, Marii Britanii (1920). Cu sprijin britanic se constituie (1921) emiratul numit Transiordania, condus de Abdullah ibn Hussein din familia Hașemiților, beneficiind de o largă autonomie, supravegheată însă de Legiunea arabă, creată în 1928 și condusă de Glubb-pașa (generalul britanic Sir John Bagot Glubb). Sigură de fidelitatea emirului Abdullah, Marea Britanie renunță la mandat (22 mart. 1946) și Transiordania este proclamată regat independent (25 mai 1946). În urma primului război arabo-israelian (1948-1949), regatul Transiordaniei ocupă partea de E a Palestinei (Cisiordania) și vechiul Ierusalim. În 1950, Transiordania ia denumirea de Regatul hașemit al Iordaniei. În 1956, regele Hussein II (din 1952) a denunțat tratatul anglo-iordanian (1948) și l-a expulzat pe Glubb-pașa. Participantă la războiul iaraelo-arab din 1967, I. a pierdut vechiul Ierusalim și Cisiordania. În sept. 1970, în urma încercării gherilelor palestiniene de a răsturna guvernul, s-a trecut la reprimarea sângeroasă a acestora (c. 3.000 de victime) și la expulzarea lor de pe terit. I. În iul. 1988, regele Hussein a renunțat la responsabilitățile sale asupra Cisiordaniei și a recunoscut suveranitatea Organizației pentru Eliberarea Palestinei pe care o recunoscuse în 1974 ca reprezentant legitim al palestinienilor) asupra acestui teritoriu. În conflictul irakiano-iranian (1980-1988), I. a sprijinit Iraqul. Dependentă de livrările de petrol irakian, I. a avut o atitudine critică față de operațiunea militară împotriva Iraqului, condusă de S.U.A. (1991), fapt ce a provocat o oarecare izolare a țării în cadrul lumii arabe. La 25 iun. 1994, regele Hussein și primul ministru al Israelului, Yitzhak Rabin, au semnat la Washington o declarație prin care se punea capăt stării de război dintre cele două țări, care dura din 1948, urmată de un tratat de pace (26 oct.). Poziția constructivă a I. în conflictul israelo-arab, a atras ameliorarea raporturilor cu S.U.A., deteriorate în timpul Războiului din Golf. În ian. 1999, regele Hussein l-a desemnat succesor pe fiul său Abdullah, care a devenit rege în 8 febr. 1999. Monarhie constituțională, ereditară, conform Constituției din 1952. Activitatea legislativă este exercitată de rege și de un parlament bicameral (Senat și Camera Reprezentanților), iar cea executivă, de un guvern desemnat de rege.

ISRAEL 1. Stat sclavagist antic, constituit în N Palestinei (c. 926 î. Hr.) în urma dezmembrării statului iudeo-israelian. A dăinuit până în 722 î. Hr., când a fost cucerit de asirieni. V. Palestina. 2. Statul ~ (Medinat Yisrael), stat în Asia de Sud-Vest, în Orientul Apropiat, cu ieșire la M. Mediterană (188 km) și Marea Roșie (G. ’Aqaba/Elat, 10,5 km); 20,8 mii km²; 5,5 mil. loc. (1994). Limbi oficiale: ivrit (neo-ebraică) și arabă. Religia: mozaică 82%, islamică 4%, creștină. Cap.: Ierusalim (Yerushalayim /Al-Quds). Orașe pr.: Tel Aviv-Yafo, Haifa, Holon, Petah Tikva, Bat Yam, Rishon Lezion, Netanya, Beersheba (Be’er Sheva) ș.a. Este împărțit în 6 districte. Relief variat, care cuprinde o câmpie litorală îngustă, în V, M-ții Galileii (alt. max.: 1.208 m, vf. Meron), în N, ce domină spre E Valea Iordanului (265 km) și lacul Tiberiada (Yam Kinneret), și deșertul Negev (50% din terit.) în S. În centrul țării se află piemontul Shefala, traversat de râuri temporare. Climă mediteraneană, cu ierni blânde, ploioase, și veri uscate, toride (în Negev precipitațiile scad sub 100 mm/an). Vegetație de arbuști, specifici zonei mediteraneene (maquis, garriga) și de tufișuri xerofite (Negev). Parcuri naționale și rezervații naturale. Economie dezvoltată, bazată pe o ind. modernă, diversificată, pe o agricultură de mare randament și pe turism. Expl. de săruri de potasiu (2,1 mil. t, 1993), fosfați naturali (2,7 mil. t), petrol, gaze naturale, sare, min. de fier, cupru, magneziu, brom. Ind. (în care lucrează 25% din populația activă a țării și realizează 35% din venitul național) și produce energie electrică (26 miliarde kWh, 1993), oțel, diamante șlefuite (c. 30% din export), utilaje ind. diverse, motoare electrice, montaj de autovehicule, avioane, produse electronice (aparate radio), derivate petroliere, acid sulfuric și azotic, îngrășăminte chimice, anvelope, mase plastice și rășini sintetice, ciment, hârtie, țesături de lână și bumbac, articole de marochinărie, ceramică, vinuri (12,7 mil. hl, 1993), bere, conserve și sucuri de fructe, carne, produse lactate, ulei de măsline, țigarete (5,5 mii t, 1993). Agricultură (6,2% din populația activă și 5% din venitul național) se practică pe 15,6% din terit. țării (supr. arabilă) cu întinse zone irigate (42%) și este specializată în cultura citricelor (portocale 475 mii t, 1994, grepfruturi 370 mii t, 1994, locul 5 pe glob, lămâi, mandarine), a cerealelor (grâu, porumb, sorg, orz, ovăz, ce acoperă 50% din consumul intern de grâu) și a legumelor. Se mai cultivă bumbac, floarea-soarelui, sfeclă de zahăr, cartofi, tutun, arahide, fructe (mere, piersici, caise etc.). Plantații de măslini, de Persea americana (fructul avocado), curmali, bananieri și viță de vie. Se cresc bovine, ovine, caprine, porcine și păsări de curte. C. f. (1994): 596 km. Căi rutiere: 14,2 mii km. Flotă comercială: 1,5 mil. t. r. b. (1994). Moneda: 1 shekel = 100 agorot. Turism dezvoltat: c. 1,7 mil. turiști străini (1993). Principalele obiective: Ierusalim, cu obiective de mare interes pentru credincioșii creștini (Biserica Sf. Mormânt, Biserica Ghetsimani etc.), pentru evrei (Zidul de Vest sau Zidul plângerii, mormintele lui David, Absalom, Rachela, Zaharia) și musulmani (Moscheea Al Aksa), Tel Aviv și împrejurimile, stațiunile balneare Netanya, Herzliya, apoi Ramla, cu un minaret din 1268 și moschee – fostă catedrală a cruciaților, NV țării (Haifa, Akko – cu vestigii romane, cruciate și turce), zona Mării Moarte (peșterile Qumrān, stânca Masada, stațiunea balneară ’En Gedi etc.). Export: diamante prelucrate, echipament electric, citrice, utilaje ind. și mijloace de transport, oțel și fontă, cupru, produse chimice (îngrășăminte, mase plastice), textile, legume, confecții, produse alim., băuturi și tutun etc. Import: utilaje ind. și mijloace de transport, produse chimice, diamante brute, combustibili, ciment, cherestea, bunuri de larg consum etc. – Istoric. Locuit încă din timpuri preistorice, terit. actual al I. (numit Palestina), reprezenta o cale de trecere privilegiată între Asia și Africa de Est. Civilizația canaaneană, care s-a dezvoltat aici, din milen. 3 î. Hr. a fost influențată, rând pe rând, de mesopotamieni (veniți din Caldeea, sec. 18 î. Hr.), de egipteni (sec. 16-13 î. Hr.) și ocupată de filisteni (sec. 12 î. Hr.) și de evreii veniți din Egipt sun conducerea lui Moise și apoi a lui Iosua (sec. 12 î. Hr.), care, în vremea lui Saul (1029-1004 î. Hr.), au întemeiat regatul Israel, care va ajunge la apogeul expansiunii sale sub David și Solomon. „Biblia” reprezintă principalul izvor de informație privind perioada de instalare și organizare teologico-politică a evreilor în Canaan și a luptelor cu principalii dușmani: filistenii, arameii, amoniții, edomiții, moabiții etc. La moartea lui Salomon regatul a fost divizat în Iudeea (la S) și regatul Israel (la N), cucerit de Alexandru cel Mare (333 î. Hr.), de lagizi (325 î. Hr.), Seleucizi (197 î. Hr.), împotriva cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora s-au răsculat sub conducerea lui Iuda Macabeul (164 î. Hr.), și de romani (64 î. Hr.), în timpul cărora a apărut creștinismul. Evreii s-au răsculat împotriva romanilor (66-70), revoltă reprimată de împăratul Titus și în 132-135, sub conducerea lui Bar-Kochba, înfrântă și ea. În urma acestor mișcări, evreii au început să părăsească Palestina, răspândindu-se în Imp. Roman. După ce creștinismul a devenit religie de stat în Imp. Roman, persecuțiile repetate împotriva evreilor au accelerat emigrația lor din Palestina. Inclusă în Imp. Bizantin (395), Palestina a fost ocupată de perși (614), de arabi (din 634; a făcut parte din statele conduse de califii Omeiazi, Abbasizi și Fatimizi), de cruciați (sec. 11 – Regatul latin de Ierusalim). În Evul Mediu, Palestina devine „Țara Sfântă”, iar Ierusalimul oraș sfânt, atât pentru evrei și creștini (ținta cruciaților), cât și pentru musulmani. Recucerit de Saladin (1187), a trecut sub tutela mamelucilor, (1250), apoi a fost inclus în Imp. Otoman (1517). În urma congresului sionist de la Basel (1897), care prevedea crearea unui stat al evreilor din Palestina, începe o imigrare sistematică. În 1917 Palestina a fost ocupată de Marea Britanie. Acțiunile organizațiilor teroriste evreiești (Haganah, Irgun, Stern) au constrâns Marea Britanie să renunțe la mandatul asupra Palestinei, care a fost divizată de O.N.U. în două zone, destinate a deveni una stat al evreilor și alta stat al arabilor palestinieni. Refuzul statelor arabe de a recunoaște noul stat Israel, proclamat la 14 mai 1948, a dus la patru războaie israelo-arabe (1948-1949, 1956, 1967, 1973), încheiate cu victoria I. Cu concursul S.U.A., în 1977, s-au semnat la Camp David (S.U.A.) două acorduri israelo-egiptene (Egiptul a fost prima țară arabă care a recunoscut I.). În iun. 1982, I. a invadat Libanul pentru a pune capăt prezenței combatanților Organizației pentru Eliberarea Palestinei (O.E.P.), care atacau I. la frontiera cu Libanul, I. a instituit o zonă de siguranță (10-20 km), ocupată de „Armata Libanului de Sud”, formațiune militară arabă controlată de I. În urma Conferinței de la Madrid (aug. 1991), I. a recunoscut entitatea palestiniană și reprezentativitatea O.E.P. Negocierile israelo-palestiniene au fost perturbate de ciocnirile în teritoriile ocupate (Infatida), problema așezărilor evreiești din Cisiordania și, în cele din urmă, de asasinarea primului-ministru al I., Yitzhak Rabin (4 nov. 1995). Guvernul lui Benyamin Netanyahu, câștigătorul alegerilor din 1996, a adoptat o poziție dură în negocierile cu palestinienii. Republică parlamentară, I. nu are o constituție propriu-zisă, ci o culegere de legi. Activitatea legislativă este exercitată de Knesseth, iar cea executivă, de un guvern numit de președinte.

JIDDAH [ʒídə] (JIDDA, JEDDAH), oraș în V Arabiei Saudite, port la Marea Roșie, la 74 km V de Mecca; 1,5 mil. loc. (1991). Aeroport. Turnătorie de oțel. Rafinarea petrolului. Șantiere navale; asamblare auto. Fabrici de ciment, mobilă, hârtie, piel. și încălț., textile, alim.; prelucr. marmurii. Pescuit. Universitate.

KAMARᾹN (QAMARᾹN) [kæmæræn], arhipelag în S Mării Roșii, în apropierea țărmului de V al Yemenului; 181 km². Aparține Yemenului. Pescuit.

KRAMSKOI, Ivan Nikolaevici (1837-1887), pictor rus. Critic și teoretician de artă, inițiatorul și conducătorul grupării peredvijnicilor. Portrete valoroase prin forța de caracterizare psihologică („L.N. Tolstoi”, „N.A. Nekrasov”, „Minna Moiseev”). Tablouri cu tematică filozofico-religioasă, dezvăluind complexe trăiri sufletești („Hristos în pustie”, „Rugăciunea lui Moise în timpul traversării Mării Roșii”).

cocorei m. pl. plantă cu florile mari roșii-purpurii, sinonim cu cocoșei, după coloarea florilor (Erythronium dens canis). [Diminutiv din cocor cu sensul primitiv de „cocoș” (v. cocor)].

Paște (Paști) f. pl. 1. sărbătoare solemnă ținută de Evrei în fiecare an spre aducere aminte de trecerea Mării Roșii; 2. sărbătoare solemnă ținută anual de creștini în memoria învierii Domnului: la Paști se mănâncă ouă roșii; Paștile cailor: a) numele popular al zilei de Ispas când caii se satură de iarbă: la Paștile cailor, la sf. Așteaptă: la moșii ăi verzi ori la Paștile cailor ISP.; b) Bot. traista ciobanului; 3. fig. sărbătoare în genere (cu veselie și cu petreceri): nu-i în toate zilele Paște. [Lat. PASCHAE].

Aden n. oraș și port în Arabia la intrarea Mării Roșii, aparține dela 1839 Englezilor: 45.000 loc.

Arabia f. vastă peninsulă, în centru aproape pustie, la S.-V. Aziei, între Marea Roșie, Oceanul Indian și Golful Persic, cu cap. Meka. Exportă cafea, lămâi, ceaiu și cămile: 12 mil. loc.

Arabic (Golful) n. alt nume ce poartă Marea Roșie.

Bab-el-Mandeb n. («Poarta primejdiei»), strâmtoare care unește Marea Roșie cu Oceanul Indian.

ròdiu m. frumos arbore cu flori mari roșii, se cultivă adesea și pe la noi ca plantă ornamentală (Punica granatum). [Gr. mod.].

Marea-Roșie f. sau Golful Arabic, între Arabia și Egipt, comunică cu Marea Mediterană prin canalul de Suez.

Mediterana f. Mare situată între Europa, Azia și Africa; ea comunică cu Oceanul Atlantic prin strâmtoarea de Gibraltar, cu Marea Neagră prin Dardanele și Bosfor, cu Marea Roșie și Oceanul Indian prin canalul de Suez. Mediterana prezintă mai multe golfuri, ce poartă asemenea numele de mare, Marea Tireniană, Adriatica, Marmara, Marea Neagră și Marea de Azov.

Moka f. oraș în Arabia, pe coasta răsăriteană a Mării-Roșie: 6000 loc. Cafea.

Sinai n. munte în Arabia la Nordul Mării Roșie, celebru în istoria Evreilor.

Troglodiți m. pl. numele unui vechiu popor african care trăia în peșteri de-a lungul Mării-Roșie; se zice de popoarele sălbatice cari trăiau în peșteri.

BELȘIȚĂ, belșițe, s. f. Plantă erbacee onrnamentală, cu frunze mari, verzui sau purpurii și cu flori mari roșii, galbene sau pestrițe; cană¹ (Cana indica). – Et. nec.

RĂSCOAGE s. f. (Reg.) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe (Chamaenerion angustifolium). – Et. nec.

CURCUBEU, curcubeie, s. n. 1. Fenomen optic datorat refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor desfășurat pe cer. ♦ Fascicul de raze luminoase care apar uneori noaptea pe bolta cerească. 2. Plantă erbacee cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari, roșii-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria). – Cf. lat. curvus „îndoit”, „curb”, concurvare „a îndoi”.

FLOCOȘICĂ, flocoșele, s. f. 1. Plantă erbacee din familia gramineelor, acoperită cu peri moi, cu frunze lungi, cu flori alburii sau roșietice (Holcus lanatus). 2. (La pl.) Plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunze lanceolate și flori albe-gălbui (Filago arvensis). 3. (La pl.) Plantă erbacee cu frunzele și tulpina păroase și flori mari roșii-purpurii (Lychius coronaria). – Flocoasă + suf. -ică.

GAROFIȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lanceolate și flori purpurii; garoafă-de-câmp (Dianthus carthusianorum). 3. Plantă erbacee ornamentală cu tulpina ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe (Dianthus chinensis). 4. (În compusele) Garofiță-de-munte = plantă erbacee cu flori mari, purpurii (Dianthus compactus); garofița-Pietrei-Craiului = plantă erbacee a cărei tulpină de 10-20 cm poartă o singură floare purpurie brăzdată radial de dungi mai închise (Dianthus callizorus). – Garoafă + suf. -iță.

MEGALOCIT, megalocite, s. n. Celulă roșie, mare, care apare în sânge în cursul anemiei pernicioase. – Din fr. mégalocyte.

EMBLEMĂ, embleme, s. f. Obiect, imagine care poartă în mod convențional un anumit înțeles, o anumită idee; figură simbolică. V. insignă. Deodată, din rîndul gardului sovietic și deasupra liniei ferate, se înalță un arc uriaș. În mijlocul lui stă o stea mare roșie cu emblema comunistă: secera și ciocanul. SAHIA, U.R.S.S. 8. Jean Goujon... a creat... o splendidă emblemă a vînătoriei. ODOBESCU, S. III 167. ♦ Fig. Simbol. Albul este emblema nevinovăției.

BUJOR, bujori, s. m. 1. Numele unor plante erbacee din familia ranunculaceelor, dintre care una (numită și bujor-de-grădină), cu flori mari roșii, roz sau albe, se cultivă în grădină ca plantă ornamentală, iar alta (numită și bujor-de-cîmp) are flori roșii ca sîngele (Paeonia). Cu hore noi vom desfunda înaltul Tăriilor aprins ca un bujor. BENIUC, V. 45. Ieșisem din pădure și ne apropiam de vadul apei... Aproape de drum, în finul plin de rouă, observarăm niște flori roșii. Tata opri trăsura. – Sînt bujori-de-cîmp. Du-te de-i culege. GALACTION, O. I 327. Întii zi-i rodnicului soare... Să taie firele luminii Ce torc bujorilor vestmîntul. TOMA, C. V. 92. Cu obrăjei ca doi bujori De rumeni, bată-i vina, Se furișează pînditor Privind la Cătălina. EMINESCU, O. I 173. Lumea fără de feciori, Grădină fără bujori! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 454. ◊ (Metaforic) Era un bujor de flăcău cînd l-au luat în armată, se-nvrăjbeau toate fetele din pricina lui. SP. POPESCU, M. G. 46. Un bujor de fată, să o fi sorbit într-o lingură cu apă de dragă ce îți era. DELAVRANCEA, S. 213. Șede bătrînul Novac... Cu cincizeci de finisori, Tinerei, mîndri bujori. ALECSANDRI, P. P. 149. ◊ (Ca termen, alintător pentru copii) Dragi bujori, copiii mei! COȘBUC, P. I 130. ♦ Fig. Roșeață naturală a obrajilor. În pălărie cu flori Și pe față cu bujori. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 102. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar.

GAROFIȚĂ, garofițe, s. f. 1. Diminutiv al lui garoafă. 2. Plantă erbacee cu frunze lunguiețe și flori purpurii. (Dianthus Carihusianorum); garoafă-de-cîmp, garoafă-sălbatică. Dediței și garofițe pîrguite-n foc de soare. ALECSANDRI, P. A. 125. 3. Plantă erbacee cu tulpina foarte ramificată, cu flori mari, roșii, albe sau pestrițe, cultivată ca plantă ornamentală (Dianthus chinensis).

INDRUȘAIM, indrușaimi, s. m. Plantă agățătoare decorativă din familia leguminoaselor, cu flori mari, roșii, violete sau albe, cu miros plăcut (Lathyrus odoratus). La ferestre se înghesuiau ghivecele de garoafe, de mușcate, de cerceluși, de indrușaim. M. I. CARAGIALE, C. 76. – Variantă: indrișaim (ARGHEZI, P. T. 116) s. m.

NALBĂ, nalbe, s. f. Nume dat la mai multe plante: a) plantă erbacee cu tulpina acoperită de peri aspri și cu flori mari, roșii, purpurii sau albe; frunzele, florile, uneori și rădăcinile sînt folosite în medicină (Malva silvestris); b) (și în forma nalbă-de-grădină) plantă erbacee înaltă, cu flori roșii, galbene, violete sau pestrițe, cultivată în grădini, cu întrebuințări în medicină (Althea rosea); c) (și în forma nalbă-mare) plantă erbacee cu rădăcina cărnoasă, care crește în locuri umede și ale cărei frunze, flori și mai ales rădăcini se întrebuințează în medicină ca emolient (Althea officinalis). Își făcu un ceai de nalbă și rămase frumușel acasă. ANGHEL-IOSIF, C. L. 80. Ea are față albă, Ca tăiată-n flori de nalbă. COȘBUC, P. II 209. Ești ca floarea cea de nalbă. ALECSANDRI, P. P. 340.

PRIBOI¹, priboaie, s. n. 1. (Tehn.) Dorn. Băț lung (de 80-90 cm) terminat într-un fel de steluță, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. Curățirea de pelițe se face cu un instrument simplu, numit în Deltă «priboi». ANTIPA, P. 706. 2. Plantă erbacee cu frunzele plăcut mirositoare, cu florile mari, roșii ca sîngele; Crește pe stînci și prin locuri pietroase (Geranium macrorrhizum). Frunză verde de priboi, Auzi lele-un pițigoi. MARIAN, O. II 151. 3. Numele unui dans popular.

TULBURE, tulburi, adj. (Și în forma turbure) 1. (Despre apă și alte lichide, în opoziție cu limpede) Lipsit de transparență, amestecat cu impurități; (despre rîuri, mări, în opoziție cu lin) agitat, învolburat. Deodată se arată Siretul, tulbure, venind mînios, cu albia plină pînă sus. SADOVEANU, O. VII 338. Ne ungem cu leșie tulbure. CREANGĂ, A. 28. Roma arde și furtuna chiuind în ea se scaldă Și frămîntă-n valuri roșii marea turbure și caldă. EMINESCU, O. IV 123. Ea în palme să-ți tot cară Apă turbure ș-amară. ALECSANDRI, P. P. 18. ◊ Expr. A pescui în apă tulbure v. apă (2). ♦ (Despre cer, p. ext. despre vreme) Întunecat, cețos, posomorît. Cerul era turbure către asfințit. SAHIA, N. 91. Un cer hursuz, tulbure și fără soare sta încremenit deasupra cîmpiilor moarte și pustii. VLAHUȚĂ, O. A. 128. Vremea e turbure, curînd o să tune. NEGRUZZI, S. I 58. ♦ Fig. Difuz; vag, neclar. Un întunerec turbure acoperă munții. BOGZA, C. O. 63. Făclia arunca o lumină turbure. EMINESCU, N. 52. ♦ (În opoziție cu clar, logic) Greu de înțeles, confuz, zăpăcit, încurcat. Înțelegerea lui Isidor Abramovici deveni turbure. SAHIA, N. 86. 2. (Despre ochi, privire, vedere) Lipsit de limpezime, de claritate; împăienjenit. Rătăcitor, cu ochii tulburi, Cu trupul istovit de cale, Eu cad neputincios, stăpîne, În fața strălucirii tale. GOGA, P. 5. În colțul ochilor verzi, tulburi, ai moșneagului străluceau două picături de argint. MIRONESCU, S. A. 34. Și ochii ei sînt tulburi. COȘBUC, P. II 198. ◊ (Adverbial) Tudor privi tulbure la bătrîn. Se trase într-un colț, dădu cu apă rece pe ochi, apoi se așeză pe un scăunaș. SADOVEANU, O. VII 65. 3. Fig. (Despre stări sociale, politice) Neliniștit, nesigur, agitat. Atmosfera era încă tulbure și nu trecuse de la revoluție decît doi ani și ceva. SAHIA, U.R.S.S. 79. ♦ (Despre stări psihice) Frămîntat, zbuciumat, neliniștit. Cu cîteva cuvinte, Caragiale zugrăvește o întreagă stare sufletească, o stare tulbure și dureroasă. GHEREA, ST. CR. II 137. – Variantă: turbure adj.

ZBURĂTOARE², zburătoare, s. f. Plantă erbacee, din regiunile de munte și de coline, cu tulpina înaltă și cu florile mari, roșii-purpurii, folosită în medicina populară (Epilobium angustifolium). Se fierbe zburătoare... se amestecă cu tărîțe și ceva sare și se dă vitei să mănînce, și-i trece. ȘEZ. IV 128.

URZICĂ, urzici, s. f. 1. Plantă erbacee din familia urticaceelor, cu flori dioice, verzui, în formă de ciorchine, așezate la subsuoara frunzelor, cu tulpina și frunzele acoperite cu peri urticanți (Urtica dioica). În toate părțile se întind desișuri mari de bozii și de urzici. VLAHUȚĂ, R. P. 107. Și din... urzică mai fac un feli de pînză. CREANGĂ, O. A. 299. Frunză verde de urzică, Primăvara-i noaptea mică. HODOȘ, P. P. 54. Eu cămașa i-am spălat Cu urzici i-o am frecat. ALECSANDRI, P. P. 374. ◊ Compuse: (Bot.) urzică-moartă = a) plantă erbacee din familia labiatelor, cu flori mari roșii-purpurii; crește prin locurile umede din păduri, tufișuri și grădini (La- mium); b) sugel; (Zool.) urzică-de-mare = animal marin a cărui înțepătură provoacă o iritație a pielii (Actinia). 2. Țesătură fabricată din fibrele urzicii (1), din care se confecționează saci.

SÎNGE, (rar) sîngiuri, s. n. 1. Substanță lichidă, de culoare roșie, compusă din plasmă și globule (albe și roșii), care circulă prin artere și vine, asigurînd nutriția și oxigenarea organismului la animalele superioare. În învălmășeala din ce în ce mai strînsă, sîngele curgea ca o ploaie; în curînd se prefăcu în bălți care sclipeau ca rubinuri mari în lumina soarelui. SADOVEANU, O. VII 12. Vărdaru observă că, atunci cînd roșește, obrazul lui Comșa e mai respingător: cicatricele rămîn palide, fiindcă dedesubt nu mai circulă sîngele. C. PETRESCU, Î. II 85. Atunci sîngele cerbului odată a și început a curge gîlgîind și a se răspîndi în toate părțile. CREANGĂ, P. 226. ◊ Sînge roșu (sau arterial) = sîngele din artere încărcat cu oxigen. Sînge negru (sau venos) = sîngele din vine încărcat cu bioxid de carbon. Circulația sîngelui = mișcarea sîngelui în vine și artere. Pierdere (sau scurgere) de sînge = hemoragie. Donator de sînge v. donator. (Impropriu) Animale cu sînge rece = animale (pești, reptile, batracieni și nevertebrate) la care temperatura corpului se schimbă în funcție de temperatura mediului înconjurător. ◊ Loc. adj. De sînge = de culoare roșie. Văzînd înainte-i pîclă de sînge s-a răpezit acasă ș-a izbit cu umăru-n ușă. SADOVEANU, O. A. IV 72. (Despre cărnuri fripte) În sînge = care a rămas puțin crud și își păstrează sîngele. ◊ Loc. adv. Cu lacrimi de sînge v. lacrimă. ◊ Expr. A scuipa (cu) sînge = a avea hemoptizie. A-i lua (sau a-i lăsa) (cuiva) sînge v. lăsa (1). Că doară n-o pica (sau curge) sînge = nu e mare pagubă. ◊ Compuse: sînge-de-nouă-frați (sau sîngele-dracului sau sîngele-zmeului) = rășină de culoare roșie, recoltată din fructele unui arbore din familia palmierilor și care, arzînd, răspîndește un miros plăcut; sîngele-voinicului = plantă agățătoare din familia leguminoaselor, cu flori mari, roșii, violete sau albe, care se cultivă prin parcuri și grădini (Lathyrus odoratus). Mă gîndesc c-ar fi bine s-adun flori. Îmi umplu buzunarul cu maci, maci mulți, cu sîngele-voinicului și albăstrele. SAHIA, N. 24; (cu aluzie la un simbol din mistica creștină) sîngele-domnului = vin. De-abia m-oi mai încălzi oleacă bînd sîngele-domnului. CREANGĂ, P. 258. Săteanul de munte numai rar... cinstește sîngele-domnului. ȘEZ. I 39; (familiar) sînge-de-prună = țuică. 2. (Metaforic, în locuțiuni și expresii în legătură cu anumite stări afective, cu temperamentul, cu caracterul omului) ◊ Loc. adj. și adv. Cu sînge rece v. rece. Cu sînge iute = fără stăpînire; impulsiv, pornit spre mînie. ◊ Expr. A-și păstra sîngele rece v. păstra. A avea sînge în vine = a fi energic. A i se urca (sau a i se sui, a-i năvăli, a-i da etc.) sîngele la cap (în față sau în obraz) = a) a se înroși din cauza unei emoții puternice. Sîngele îi năvăli în față și inima-i bufnea cu grabă în coșul pieptului. SADOVEANU, O. VII 91. Și atunci de sfiiciune mi-iese sîngele-n obraz, Cum nu vine zburătorul ca la pieptul lui să caz? EMINESCU, O. I 80; b) a se înfuria. Se încruntă și tot sîngele îi năvălește în față. SAHIA, N. 53. Și-a prins-o tremurul de ciudă, Și simțea suindu-i sîngele-n obraz. COȘBUC, P. I 252. A nu mai avea o picătură de sînge în obraz = a păli, a se face alb la față (de emoție). Cred că n-am mai avut o picătură de sînge în obraz. CAMIL PETRESCU, U. N. 229. A-i îngheța (cuiva) sîngele în vine sau a îngheța sîngele în cineva = a se speria, a fi cuprins de groază, a înlemni de spaimă. A fierbe (sau a clocoti) sîngele în cineva = a se înfierbînta din cauza mîniei, supărării etc. Simțea că începe să-i clocotească sîngele. REBREANU, I. 81. A-și face (sau a-i face cuiva) sînge rău, a-și pune (sau a pune cuiva) sînge rău la inimă = a (se) supăra foarte tare, a (se) enerva (sau a enerva pe cineva). Nu-ți mai face atîta sînge rău. DUMITRIU, N. 115. Ca să-i puie sînge rău la inimă... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul... CREANGĂ, P. 136. Oleu, soro, ce-ți mai faci îndată sînge rău? CONTEMPORANUL, V_I 99. De m-ai tăia (sau de ai tăia etc.) n-ar curge (o picătură de) sînge, se spune pentru a exprima în chip hiperbolic starea de adîncă deprimare a cuiva. Săraca inima mea, C-un cuțit de-o ai tăia N-ar curge sînge din ea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 189. 3. (Metaforic, exprimă ideea de obîrșie, p. ext. de progenitură, familie, neam) O mumă iubește fiul, căci este al ei sînge, Căci l-a purtat în sînu-i, căci este viața sa. BOLINTINEANU, O. 202. Cu soldați aleși, pe care cred a-i aduce lesne ca să apere sîngele și patria lor, voi apăra nația mea pînă la cel din urmă suspin. BĂLCESCU, O. II 302. ◊ Legături de sînge = legături de rudenie (apropiată). Frate de sînge = frate de la același tată și de la aceeași mamă. Glasul sîngelui = înclinare firească de dragoste pentru familie. ◊ Loc. adj. De sînge = de neam, de familie. Murise vecinul și lasase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sînge. EMINESCU, N. 3. Cu (sau de) sînge albastru = de neam mare, ales, de familie bună. Ei vor să reprezinte tradiția, noblețea de sînge albastru, vechimea de clasă sau de familie. RALEA, O. 67. ◊ Expr. Sîngele apă nu se face = legăturile de rudenie nu se uită. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său... – Apoi dă, măi nevastă, sîngele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute? CREANGĂ, P. 38. Deși sîngele apă nu se face și cămeșa e mai aproape decît anteriul, dar nepotul e salba-dracului. NEGRUZZI, S. I 249. A fi de același sînge cu cineva (sau a fi sîngele cuiva) = a fi rudă cu cineva, din aceeași familie cu cineva. A avea (ceva) în sînge = a fi obișnuit (cu ceva); a avea (ceva) înnăscut. A-i intra (cuiva) în sînge v. intra (II 2). ♦ Soi, rasă (la animale). Cal de sînge arab. La CADE. 4. (Metaforic, mai ales în locuțiuni și expresii, exprimă ideea de violență, cruzime, asuprire, exploatare) (Loc. adv.) La sînge = drastic, pînă la distrugere. Pînă la sînge = pînă țîșnește sîngele. Am găsit într-o șaică pe moșneag legat. Și-n cealaltă șaică, pe jupîn Costea, strîns în funii pînă la sînge, cu căluș de rășină-n gură. SADOVEANU, O. A. IV 67. ◊ Expr. A umple de sînge = a bate foarte tare, crunt. Odată, la o nuntă îl umpluse de sînge. REBREANU, I. 21. A suge sîngele cuiva = a chinui, a oprima; a exploata. Dumneata sugi sîngele poporului!... CARAGIALE, O. I 102. ♦ (Exprimă ideea de omor, crimă, p. ext. de luptă sîngeroasă, război) Pe sceptre și steme și tronuri sfărmate, Trufașă tu calcă, și mîndră te-ndreaptă Spre țărmuri de sînge și plîns neudate, Spre țărmuri pe care divina dreptate De veacuri te-așteaptă. NECULUȚĂ, Ț. D. 40. ◊ Expr. Sînge nevinovat, se spune despre cel ucis fără nici o vină. Vărsare de sînge (rar de sîngiuri) = ucidere în masă, măcel. Dreptăți agonisite cu multe și mari vărsări de sîngiuri. PISCUPESCU, O. 15. A vărsa sînge = a omorî. Împăratul Roș avînd inimă haină, nu se mai satură de a vărsa sînge omenesc. CREANGĂ, P. 232. M-am arătat cumplit, rău, vărsînd sîngele multora. NEGRUZZI, S. I 149. A se scălda în sînge sau a se adăpa cu sînge = a omorî (în masă) din cruzime. A fi omul sîngelui sau a fi iubitor (sau dornic, setos) de sînge = a fi crud, ucigaș. A face să curgă sînge = a fi pricina unui război, a unei încăierări sîngeroase. A avea (sau a fi cu) mîinile pătate de sînge = a fi vinovat de o crimă. A-și băga mîna în sînge v. băga (I 1). A primi botezul de sînge = a intra pentru prima dată în luptă (la război). ♦ (Exprimă ideea de efort, de jertfă, de sacrificiu) Eu am luat-o fără drum în sus, Am mărturie urmele-mi de sînge, Mai urc, și-mi vine cîteodată-a plînge, Dar singur duc ce-mi este dat de dus. BENIUC, V. 7. ◊ Expr. A-și da (sau a-și vărsa) sîngele pentru cineva sau ceva = a se jertfi; a suferi sau a-și da viața pentru cineva sau ceva. 5. (Învechit, la pl.) Sînge (1) vărsat prin cruzime, prin omor; p. ext. omoruri, crime. Îmi pare că mă aflu în locuinț-adîncă A unei groazneci iezme, ce sîngiuri o hrănesc. ALEXANDRESCU, M. 94. Îi spală zăbunele Și-i curăță armele... De siropuri ienicerești Și de sîngiuri păgînești. TEODORESCU, P. P. 574. ◊ Omul sîngiurilor = călău, gîde. Fiori de groază coprinseră atunci pe omul sîngiurilor, și... aruncă jos securea. ISPIRESCU, M. V. 8. Oamenii sîngiurilor = tiranii, asupritorii. Cu toate aceste temeiuri de descurajare, sufletu-mi te slăvește încă, înzeită libertate, și deși oamenii sîngiurilor au învelit cu maramă neagră dulce fața ta, crede că va veni ziua fericită, ziua izbîndirii. BĂLCESCU, la ODOBESCU, S. III 495. Orașele s-au întemeiat din nou...copiii robiți întorsu-s-au iarăși.... dar oamenii sîngiurilor nu-ți deteră înapoi volnicia... pămînt al grelelor dureri! și copiilor tăi le-a rămas robia. RUSSO, O. 42. 6. (Popular) Nume dat unei boli a vitelor. Vitele tragace... se bolnăvesc de sînge. ȘEZ. III 147. Cînd vita e bolnavă greu de sînge, poți să-i tai vîrful urechilor... și, curgînd sînge, vita scapă. ib. 147.

SCYLAX din Caryanda (sec. 6 î. Hr.), geograf și navigator grec. În serviciul regelui persan Darius I. A cercetat cursul Indului până la vărsare și apoi Oc. Indian și Marea Roșie (508 î. Hr.).

Allium aflatunense Rgl. Specie ce înflorește primăvara. Flori stelate, mari, roșii-purpurii, în inflorescențe globulare. Frunze liniar-înguste, netede. Plantă bulboasă, bienală. Se folosește pentru borduri însorite, printre arbuști sau ca floare tăiată.

Alloplectus capitatus Hook. Specie care înflorește în sept.-noiemb. Flori (diviziunile caliciului mari, roșii, corolă galbenă) în mea frunzelor. Tulpină înaltă pînă la 82 cm, robustă. Frunze pețiolate (pețioli roșietici, catifelați), ovate, puternic-dentate, lungi pînă la 20 cm, late pînă la 10 cm, partea inferioară pubescentă.

Alpinia speciosa (Wendl.) K. Schum. (syn. A. nutans Rose.). Specie cu flori (caliciul alb-campanulat, corolă albă, buză ovată, trilobată, cu marginea rulată, galbenă cu pete și dungi roșii, mari) frumoase, atîrnînde. Frunze lanceolate, pubescente pe margini. Plantă înaltă pînă la 3 m.

Amasonia calycina Hook. f. Specie care înflorește în dec.-febr. Frunze oblonge sau eliptic-lanceolate, lungi pînă la 60 cm. Flori galbene, cca 4,5 cm lungime, pendente, cupa pînă la 3 cm lungime, peduncul roșu. Bractee mare, roșie, cu o pată roșie-purpurie.

Anacampseros rufescens (Haw.) Sweet (syn. A. arachnoides hort.). Specie înaltă de cca 7 cm. Flori mari, roșii. Frunze lungi de cca 18 mm, late de 10 mm, invers-ovat-lanceolate, ascuțite, pe partea inferioară roșietice.

Anacampseros telephiastrum DC. Specie înaltă de cca 4,8 cm. Flori mari, roșii. Frunze netede, pînă la 2 cm lungime, aproape tot atît de late, ovat-rotunde, foarte puțin ascuțite la vîrf.

Barbacenia purpurea Hook. Specie cu flori mari, roșii-purpur și frunze dentate, spinoase.

Barkeria elegans Knowl. et Westc. (syn. Epidendrum elegans Rchb.). Înflorește primăvara. Flori (petalele interioare și exterioare eliptice, label lung și destul de lat, alb, cu o pată mare, roșie) roșii-roz, așezate cîte 7 într-un ciorchine pețiolat.

Bartschella schumanii (Hildm.) Br. et R. (syn. Mammillaria schumannii Hildm.). Specie cu cca 12 spini laterali și 1-2 centrali (la bază albi, spre vîrf negri), areolele și axilele la început păroase, după aceea glabre. Flori mari, roșii-deschis.

BRILLANTAISIA P. Beauv., BRILANTESIA, fam. Acanthaceae. Gen originar din Africa tropicală și I. Madagascar, 18-22 specii, erbacee sau semitufe. Frunze cu marginea neregulată. Flori mari, roșii sau violete, pubescente, glanduloase, 2 stamine fertile și 2 sterile, stil lung, îndoit, caliciul cu 5 diviziuni, corolă cu 2 buze, cea superioară împărțită în două, erectă, în forma unui coif, cealaltă împărțită în trei.

Brillantaisia lamium Benth. Specie care înflorește din apr. pînă în aug.-sept. Flori (caliciul cu lacinii înguste, asemănătoare) mari, roșii-purpur, în paniculă terminală, ramificată. Plantă erbacee, cu frunze ovate, nedentate.

Digitalis purpurea L. Specie care înflorește vara. Flori (caliciul cu 5 diviziuni, campanulat, corolă tubulat-campanulată-dilatată, la exterior roz sau roșie-purpurie, glabră, în interior cu pete și puncte brune sau purpurii înconjurate de un inel alb, pubescentă) mari, roșii, mai rar albe, campanulate sau bilabiate, scurt-pedunculate, dispuse în ciorchini unilaterali lungi, ușor arcuite spre vîrf, la subsuoara unor bractei foliacee mici. Tulpinile sînt alburii, pubescente, erecte, înalte de peste 1 m, puțin ramificate sau simple. Frunze alterne, lanceolate, marginea întreagă, aproape sesile, pe fața inferioară pubescente, cele bazale așezate în rozetă, oblonge sau ovat-lanceolate cu marginea dințată (Pl. 29, fig. 170).

Epilobium angustifolium L., [syn. Chamaenerion angustifolium (L.) Scop.]. Specie care înflorește vara. Flori mari, roșii, purpurii, rar albe (corolă cu 4 petale, caliciul cu 4 sepale, 8 stamine, 1 stil), în racem terminal, alungit. Fruct, capsulă, semințe cu peri mătăsoși. Frunze lanceolate, întregi sau denticulate, glanduloase, nepețiolate sau scurt-pețiolate, pe partea inferioară glauce, cu marginea rulată și reticulat-nervate. Tufă perenă, cca 1,40 m înălțime. Rizom tîrîtor. Tulpină erectă, glabră, rareori ramificată, deseori cu reflexe roșii.

Euphorbia pulcherrima Willd. (syn. Poinsettia pulcherrima Grah.). Specie originară din Mexic și America. înflorește în dec.-mart. Florile galbene, nesemnificative, unisexuate, cu o structură variată, se formează la capătul tulpinii principale. Bracteele mari, roșii-strălucitoare, albe sau limon, situate la baza inflorescenței, formează o rozetă ce apare în perioada înfloritului. Frunze ovoide, alungite, eliptice, lanceolate, ascuțite la vîrf, cu margini întregi sau ușor lobate, caduce. Arbust de seră (cu mare valoare decorativă), conține în toate organele laticifere, iar ramurile anuale sînt erbacee, suculente. În cultură sînt numeroase soiuri, cu bractee albe, roșii, roz, cu diferite nuanțe si panașate (Pl. 33, fig. 192).

GORDONIA Ellis, GORDONIA, fam. Teaceae. Gen originar din Asia și America de N, 25-35 specii, arbori sau tufe perene, cu lemn tare. Frunze lucioase, verzi-închis. Flori la subsuoara frunzei, albe sau roșii, mari, 5 sepale, 5 petale, deseori concrescute la bază, stamine concrescute în formă de inel. Unele specii au staminele așezate în 5 buchete, un stil mijlociu, stigmat cu 3-5 crestături. Fruct, capsulă cu 5 loji, sămînță aripată.

Hedysarum coronarium L. Specie care înflorește primăvara. Flori mari, roșu-purpur, în. spice dense, laterale, stindard puțin mai lung decît aripioarele. Fruct segmentat, glabru. Plantă bienală, cca 98 cm înălțime, cu tulpină erectă. Frunze, compuse din cca 11 foliole, eliptice sau rotunde, pe partea inferioară pubescente.

Hemerocallis fulva L. Specie care înflorește, vara. Flori mari, roșii-gălbui, portocalii-închis, fără miros, periantul cu diviziunile nervate longitudinal și reticulate. Plantă perenă, înaltă de peste 1 m. Frunze lungi de 40-80 cm și late de 1,5-4 cm, arcuite, puțin plisate și carenate.

HYLOCEREUS (Berger). Britt. et. Rose, HILOCEREUS, fam. Cactaceae. Gen originar din America de S, circa 22 specii, grase, fără frunze, cu tulpini înalte sau scurte, prevăzute de-a lungul cu coaste spinoase, bogat ramificate, lăstari triunghiulari, rădăcini adventive, spini maro, gălbui sau închiși. Flori laterale compuse dintr-un tub prelungit, cca 28 cm lungime, ce se deschid noaptea, infundibuliforme. Petale numeroase, mai lungi decît diviziunile caliciului, spre bază iau înfățișarea de solzi lați. Stamine, de asemenea, numeroase, grupate în două sau mai multe serii. Pistil filiform terminat printr-un stigmat divizat în peste 5 părți. Fructe mari, roșii, comestibile.

Jacobinia pauciflora (Nees) Lindau (syn. Libonia floribuna Koch; Sericographis pauciflora Nees). Specie cu flori în număr mare, roșii cu portocaliu, scurt-pedunculate, solitare în axa frunzei lor, care sînt eliptice, oblonge sau ovate, cu vîrf bont, pieloase. Arbust (40-50 cm înălțime) erect, bogat ramificat.

KENNEDYA Vent. KENEDIA, fam. Leguminosae. Gen originar din Australia, pînă la 14 specii, erbacee sau semitufe. Flori mari, roșii, în axa frunzei. Păstaie liniară. Tulpină și ramuri tîrîtoare.

Cavendishia acuminata (Hook.) Benth. Specie ce înflorește toamna. Florile roșii cu pete verzi, în ciorchine, în faza de boboc sînt înfășurate în frunze mari, roșii. Frunzele sînt ovate, lunguiețe sau lanceolate, cu vîrf lung, la bază rotunjite, 4-8 cm lungime, pețiol scurt și gros. Ramuri atîrnînde.

Centaurea dealbata Willd. Specie ce înflorește vara. Flori mari, roșii-purpur. Frunze punctate, dentate. Plantă (cca 1 m înălțime) perenă.

Centropogon cornutus (L.) Druce (syn. C. surinamensis Presl). Specie ce înflorește iarna. Flori terminale în vîrful tulpinii sau în axa frunzelor, scurt-pedunculate, la bază cu 2 frunzulițe, corolă mare, roșie-deschis, în interior albă-gălbuie sau albă cu diviziunile liniar-lanceolate, dentate. Frunze (cca 6- 7 cm lungime) scurt-pețiolate, dentate, cu vîrf ascuțit, la bază rotunjite. Semitufe cu tulpini simple, rotunde, glabre.

Columnea gloriosa Sprague. (syn. C. gloriosa var. superba, hort.) Specie care înflorește iarna-primăvara. Flori mari, roșii, asemănătoare orhideelor. Frunze ovate, cafenii, limbul gofrat, fin-pubescente. Lăstari de cca 60 cm lungime. Plantă epifită, cu tulpină agățătoare (Pl. 24, fig. 137).

Columnea lepidocaula Hanst. Specie care înflorește aproape tot timpul anului. Flori tubulare, mari, roșii, oranj cu gîtul galben. Lăstari groși și lungi de cca 60 cm. Frunze mici, ovat-lanceolate, verzi-intens, vîrf ascuțit.

Crataegus oxyacantha L. Specie care înflorește în mai-iun. Flori albe, laciniile caliciului ovate, fin-păroase în partea internă, 2-3 stile. Fructe mari, roșii, aproape globuloase, 1-3 sîmburi. Frunze (cu 3-5 lobi rotunjiți, puțin adînci, cu mulți dinți arcuați și peri rari pe nervuri obovate, la bază cuneate, pe partea suprioară verzi-lucitor). Arbust (4 m înălțime) cu lujeri scurți și groși, ghimpi de cca 1,5 cm lungime (Pl. 25, pag. 145).

CROSSANDRA Salisb., CROSANDRA, fam. Acanthaceae. Gen originar din Africa tropicală, și Madagascar, cca 20 specii, erbacee sau tufe, glabre, cu talie mică și frunziș strîns. Frunze lanceolate, nedentate, verzi-strălucitoare. Flori mari, roșii, oranj, albe sau galbene (caliciul pergamentos, 5 sepale, tub floral lung, îngust, puțin îndoit, corolă cu 5, lobi cu marginea întinsă, oblică, stamine scurte, stigmat bilobat) dispuse în spic terminal, Fruct, capsulă, eu cîteva semințe. Înflorește din primăvară pînă la sfîrșitul toamnei (Pl. 26, fig. 148).

Lapeyrousia grandiflora Bak. Specie ce înflorește în mart.-mai. Flori mari, roșii.

Lathyrus grandiflorus Sibth. et Smith. Specie care înflorește vara-toamna. Flori (aripioare purpurii, stindardul 3-4 cm lățime) foarte mari, roșii-purpurii-violete, 3 pe un peduncul lung. Frunze compuse din 1-3 perechi de foliole ovat-rotunde, cu 3 nervuri. Pețiol însoțit de stipele liniar-ascuțite, terminat printr-un cîrcel ramificat. Plantă înaltă de 1-2 m.

Maxillaria sanderiana Rchb. f. Specie cu flori (label oblong cu vîrf bont, în interior crem cu desen roșu, în exterior purpur-închis, petale îndepărtate, albe, la bază pătate cu roșu) mari, cca 20 cm diametru, lung-pedunculate, pendente. Pseudobulb ovat, plat, cu o frunză lanceolată (cca 35 cm lungime, 8 cm lățime), pețiolată.

NEMATANTHUS Mart. NEMATANTUS, ifam. Gesneriaceae. Gen originar din Brasilia, 4-8 specii, tufe epifite, puțin cățărătoare, cărnoase. Flori (cilindrul florii cu lacinii late și scurte, caliciul cu 5 diviziuni înguste, lungi, cu vîrf ascuțit) mari, roșii, lung-pedunculate, singulare, pendente, în axa frunzei. Frunze opuse, nedentate, puțin pubescente, cărnoase. Fructul este o capsulă cu 2 clape.

Odontoglossum grande Lindl. Specie care înflorește toamna-iarna. Flori (petale exterioare oblong-lanceolate, pe fond galben acoperit cu pete oblice, mari, roșii-maro, cele interioare mai late, spre bază 1/2 roșii-maronii, vîrful și marginile galbene, label din coloană pendent, invers-ovat, obtuz, margini ondulate, alb-crem sau galben-deschis, la bază și pe margine, cu pete roșii-maronii, coloană scurtă, fin-păroasă) pînă la 16 cm diametru, 4-7 pe peduncul. Frunze, 2-3, eliptice. ascuțite, lungi de cca 23 cm pe dos violet-punctate, pieloase. Pseudobulb lat-ovat.

ORPHIUM E. Mey., ORFIUM, fam. Gentianaceae. Gen cu o singură specie în Africa de S, tufă (cca 20-65 cm înălțime), erectă, bogat ramificată: Orphium frutescens (L.) E. Mey. Flori (caliciul campanulat, corolă cu 5 lacinii întinse) mari, roșii. Frunze sesile, cărnoase, liniare (3-3,5 cm lungime, pînă la 1 cm lățime) opuse.

Paeonia romanica Brîndza, « Bujor românesc ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, roșii-sîngerii (5-6 sepale inegale, 8-11 petale, 2-4 carpele tomentoase, staminele glabre, stigmat roz sau purpuriu, lameliform) așezate în vîrful unor pedunculi glabri. Frunze glabre, verzi, lung-pețiolate. Plantă erbacee, perenă, cu rădăcini fibroase, fasciculate, terminate prin tuberculi oblong-eliptici sau moniliformi, cărnoși. Tulpină glabră, erectă, cilindrică, sulcată.

Papaver alpinum L. Specie care înflorește vara. Flori mari, roșii, portocalii, galbene sau albe (2 sepale păroase, 4 petale galbene), solitare, terminale pe tulpină. Plantă anuală, bienală sau vivace, cu talie mică, cca 15-20 cm înălțime. Frunze bazilare, simplu sau dublu-penat-sectate sau penat-fidate.

Phaseolus coccineus L. (syn. P. multiflorus Lam.). Specie originară din America de S. înflorește vara-toamna. Flori mari, roșii-aprins sau albe, uneori bicolore, în lungi raceme multiflore, mai lungi decît frunzele trifoliate, cu foliole ovate, acuminate. Plantă perenă, deseori cultivată ca anuală, erbacee, volubilă, cu tulpină peste 4 m înaltă, ușor-pubescentă. Fruct, păstaie păroasă.

Phlox paniculata L. Specie care înflorește vara-toamna. Flori mari, roșii-violete, albe sau pătate, roze, roșii, violete, albastre în diferite tonuri, unicolore sau bicolore, ușor mirositoare (caliciu cu 5 dinți acuminați, corolă cu tub lung 5-lobată, 5 stamine de lungimi diferite), în panicule multiflore, dense, piramidale, terminale pe tulpină. Frunze simple, acuminat-eliptice sau ovat- lanceolate. Plantă erbacee, perenă cu tulpină glabră, erectă, rigidă și pătată, înaltă pînă la 1 m.

Pleione lagenaria Lindl. (syn. Coelogyne lagenaria Lindl.). Specie ce înflorește toamna. Flori roz-violet, 6-8 cm lungime, labei alb sau roz-roșu, spre marginea dentată cu pete mari roșii-închis, spre bază galben. Frunze eliptice, din pseudobulbi cu pete maronii. P. maculata Lindl. (syn. Coelogyne maculata Lindl.). Specie care înflorește toamna. Flori albe, 5-6 cm lățime, label trilobat cu pete violete și aurii. Pseudobulbi plați din care pornesc 2 frunze.

Rebutia chrysacantha Bckbg. [syn. R. senilis var. chrysacantha (Bckbg.) Donald]. Specie cu flori mari, roșii-viu. Plantă globuloasă cu numeroși spini galbeni, subțiri.

Rheum officinale Baill. Specie care înflorește în iun.-aug. Flori mici, verzi (perigon cu 6 diviziuni, 9 stamine, 3 stigmate), dispuse într-o paniculă cu spice, terminală. Frunze radicale subrotunde, palmate cu 5 lobi inegali dentați, foarte mari, pînă la l m diametru, glabre pe partea superioară, cu un puf albicios pe cea inferioară, lung-pețiolate, pețiol pubescent. Plantă cu rizomi cărnoși. Tulpină mare, pînă la 3 m înălțime, dreaptă, Flori. mari, roșii-carmin, grupate într-un cu ramificații scurte,

Rhododendron barbatum Wall. Specie originară din Nepal. Înflorește primăvara, foarte devreme. Flori mari, roșii-oranj, grupate într-un cerc foarte compact. Arbust mare sau arbore mic, cca 3 m înălțime, scoarță netedă, roșie-purpurie. Frunze eliptic-lanceolate, pînă la 20 cm lungime, Specia se distinge prin țepii de la baza frunzelor și a florilor, pe tulpini. Rezistent în zone mai reci, dar necesită adăpostire.

Rhododendron edgeworthii Hook. f. Specie originară din China. Înflorește primăvara. Flori tubuloase, puternic parfumate, 10 cm diametru (caliciul mare, roșu), grupate 2-5. Frunze lungi, eliptice, pe partea superioară verzi-închis, pe cea inferioară încrețite, cu aspect lînos-brun. în zone reci se cultivă în seră rece. Arbust cu creștere laxă, cca 2 m înălțime, cu ramuri tinere, lînoase. Se cultivă în seră rece.

Robinia hispida L., « Salcîm roșu ». Specie care înflorește primăvara-vara. Flori mari, roșii, roz sau purpur, mirositoare, cca 4 cm lungime, dispuse, cîte 3-6, în raceme acoperite cu peri lungi, rigizi, pendente. Frunze imparipenat-compuse, 7-13 foliole, lat-elip- tice, glabre, rotunjite sau cordiforme la bază, mueronate. Specie fără spini, cca 2,5 m înălțime, ramuri fragile, lujerii și pețiolii prevăzuți cu sete roșcate. Fructe, păstăi acoperite cu peri lungi, rigizi.

SCHIZOSTYLIS Backh. et Harvey, SCHIZOSTILIS, fam. Iridaceae. Gen originar din Africa, 2 specii cu rizom, din care pornesc tulpinile în verticil, uneori îngroșate la bază. Frunze (liniare sau sabiate) așezate în 2 rînduri. Înfloresc iarna. Flori solitare, mari, roșii, cu tub floral, cilindric, subțire, cu lacinii egale, lunguiețe sau ovate, îndepărtate, stamine intercalate la baza tubului, libere, filamentoase, antere liniare, 1 stil scurt, cu 3 ramuri lungi, papilare. Fruct, capsulă pletoasă cu 3 semințe.

Stanhopea hernandezi Schlechter (syn. S. tigrina Batem,; Anguloa hernandezii Link.). Specie care înflorește vara-toamna. Flori parfumate, (petale exterioare și interioare galbene-deschis cu pete mari, roșii-sîngerii, labei cărnos cu hipochil lat, emisferic, galben cu pete violete, mezochil cu 2 coarne falcate albicioase, la bază cu puncte violete, epichil lat, romboidal, albicios, cu pete violete, coloană cu aripi lațe), dispuse 4, inflorescență destul de scurtă.

Tigridia pavonia (L.) Ker-Gawl. Specie care înflorește vara-toamna, deși floarea rezistă numai o zi, alta îi ia locul, succedîndu-se regulat o perioadă de 1-2 luni. Flori roșii-stacojii, portocalii, galbene, roz sau albe, cu diametru pînă la 15 cm, 1-4 pe un peduncul, sînt formate din 6 lacinii, 3 exterioare mai mari, roșii-stacojii, la bază violete cu pete purpur și galbene, spre vîrf roșii-aprins, 3 interioare, galbene cu pete purpur. Frunze sabiate, cu vîrf ascuțit, verzi-deschis, subțiri și lungi, cca 40 cm, asemănătoare cu cele de gladiolă, din mijlocul lor pornește tija florală de pînă la 45 cm înălțime. Plantă bulboasă cu rădăcini filamentoase, cărnoase, din care pornesc una sau mai multe tulpini.

MEGALO- „mare, uriaș, înalt, gigant, intens”. ◊ gr. megas, megalos „uriaș” > fr. mégalo-, engl. id., germ. id. > rom. megalo-. □ ~blast (v. -blast), s. n., globulă roșie care are un nucleu foarte mare; ~cefal (v. -cefal), adj., care prezintă megalocefalie; sin. megacefal; ~cefalie (v. -cefalie), s. f., anomalie care constă în dezvoltarea excesivă a craniului; sin. megacefalie, megalocranie; ~cit (v. -cit), s. n., celulă roșie mare și anucleată, care apare în sînge în cazul anemiei pernicioase; ~cranie (v. -cranie), s. f., megalocefalie*; ~dactilie (v. -dactilie), s. f., dezvoltare exagerată a degetelor; ~dermie (v. -dermie), s. f., hipertrofie congenitală a pielii; sin. dermomegalie; ~gametogeneză (v. gameto-, v. -geneză), s. f., proces de formare a macrogameților; ~manie (v. -manie), s. f., manifestare psihică morbidă, caracterizată prin obsesia grandorii, a gloriei, a puterii; ~melie (v. -melie), s. f., anomalie congenitală care constă în gigantismul unuia sau al ambelor membre superioare; ~psihie (v. -psihie), s. f., încredere exagerată în propriile sale forțe sau posibilități; ~splanhnie (v. -splanhnie), s. f., mărise excesivă a viscerelor; sin. megasplanhnie; ~splenie (v. -splenie), s. f., mărire exagerată a splinei; ~timie (v. -timie), s. f., creștere în volum a timusului; ~zaur (~saur) (v. -zaur), s. m., reptilă fosilă gigantică dinozauriană, din mezozoic, care, în mers, se sprijinea pe coadă.

RODO- „trandafir, trandafiriu, rozaceu”. ◊ gr. rhodon „trandafir” > fr. rhodo-, engl. id., it. rodo- > rom. rodo-. □ ~carp (v. -carp), adj., cu fructe rozacee; ~cit (v. -cit), s. n., globulă sanguină roșie; ~dendron (v. -dendron), s. m., arbust alpin mediteranean, cu flori mari, roșii sau albe, cu frunze persistente; ~ficee (v. -ficee), s. f. pl., clasă de alge roșii, răspîndite în apele tropicale marine; ~fil (v. -fil₂), adj., s. f., 1. adj., Cu frunze de culoare roșie. 2. s. f., Pigment roșu, prezent în plastidele algelor roșii; ~fite (v. -fit), s. f. pl., încrengătură a algelor roșii; ~grafie (v. -grafie), s. f., descriere a trandafirilor; ~logie (v. -logie₁), s. f., tratat despre speciile de trandafiri; ~plast (v. -plast), s. n., cromatofor al algelor roșii; ~sperm (v. -sperm), adj., cu semințe rozacee; ~spori (v. -spor), s. m. pl., spori haploizi sau diploizi formați pe filamentele carposporagene ale algelor roșii.

ectimă sf [At: ENC. ROM. / S și: ~thymă / Pl: ~me / E: fr ecthyma, ngr ἒκθυμα] 1 Boală infecțioasă de piele provocată de streptococi sau de stafilococi, manifestată prin pete mari roșii, pustule și ulcerații care se acoperă cu cruste și lasă cicatrice. 2 Ulcerații ale pielii, acoperite cu cruste care lasă cicatrice. 3 (Îs) ~ contagioasă Boală virotică a oilor și a caprelor, care se manifestă prin erupții pustuloase în jurul buzelor, a nărilor și uneori pe pielea ugerului și a extremităților membrelor. 4 Erupții pustuloase, la unele animale, în jurul buzelor, a nărilor și uneori pe uger sau la extremitățile membrelor.

curcubeu sn [At: N. COSTIN, ap. LET. I 46/21 / V: (reg) cuculbău, cucurbeu, culcubău, ~bău, ~bei, ~bel / Pl: ~eie, (rar) ~eiuri / E: nct] 1 Fenomen optic care se datorează refracției, reflexiei totale și dispersiei luminii solare în picăturile de apă din atmosferă și care are aspectul unui imens arc multicolor dispersat pe cer Si: curcubiță. 2 Fascicul de raze luminoase care apar noaptea pe cer. 3 (Bot; reg) Plantă cu frunzele și cu tulpina păroase, cu flori mari roșu-purpurii și cu fructele capsule (Lychnis coronaria) Si: curcubea (2), curcubetă (6). 4 (Bot; reg) Neghină (Agrostemma githago) 5 (Bot; reg) Pir-gros (Cynodon dactylon).

fasole sfs [At: (a. 1793) URICARIUL VI, 168 / V: (reg) ~lă, fasulă, fasule, fansulă, fansule, fajolă, făsulă, făsule, păsulă, păsule sf făsui, păsui sm / E: ngr φασόλι] 1 (Șîc; reg ~-albă, ~-albăstruie, ~-arici, ~-bobică, ~-boambe, ~-bambulea, ~-cereșele, ~-clujene, ~-copăcei, ~-cușulenci (pestrițe), ~-cu-araci, ~-cu-hărac, ~-cu-par, ~-cu-pui-galbeni, ~cu-stâlp, ~-cu-bobul-bălțat, ~-cu- vițe, ~-curve, ~-de-arac, ~-de-arac-pestriță, ~-de-grădină, ~-de-harag, ~-de-lună, ~-de-lună-albă, ~-de-oloagă, ~-de-par, ~-de-porci, ~-de-unt, ~-de-zahăr, ~-flageruț, ~-fără-vițe, ~-fideluță, ~-franceză, ~-franțuzească, ~-gălbănuță, ~-galbenă, ~-galbenă-de-plat, ~-galbene, ~-galbină-aurie, ~-gogoneață, ~-granat, ~-grasă (-oloagă și ~-de-rudă), ~-grase, ~-grasă-gălbuie, ~-grasă-oloagă, ~-grasă-pe-arac, ~-grănac, ~-gura-rândunicii, ~-jumătate-bombe, ~-lată, ~-linte-măruntă, ~-lungă, ~-mărunțică, ~-metru, ~-moldovenească, ~-negre, ~-oacheșă, ~-obădată, ~-oloagă, ~-oloagă-de-Dobrogea, ~-oloagă-ca-pucioasele, ~-oul-păsării, ~-oușoare, ~-ovreiască, ~-pestriță, ~-plumbușori, ~-popească, ~-pucioasă, ~-putără, ~-rangău, ~-roșie, ~-sălaică, ~-sântiliese, ~-șerpi, ~-tărcată, ~-tufoșă, ~-țigăncușă, ~-țucără, ~-urcătoare, ~-uriașă, ~-verde) Plantă erbacee anuală din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole mari, păroase, cu flori albe, roz sau roșii, ale cărei păstăi și semințe sunt folosite în alimentație Si: (reg) baclău, baghi, bob, bob-turcesc, broancă, colțuroasă, fasuliu, fâsai, mazăre, pisulă, păsoi, postae, tea, teacă-pentru-măncare, tecă, țârțărică, țucără (Phaseolus vulgaris) 2 (Șîc; reg ~-bihalcă, ~-bihoaică, ~-bivolească, ~-cu-flori-roșii, ~-de-Arabia, ~-d-aia-pentru-flori, ~-ghibolărească, ~-grasă, ~-pestriță, ~-roșie, ~-spaniolă, ~-urcătoare, făsui-cu-teaca-lată) Plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze compuse din trei foliole ovale, cu flori mari, roșii și albe, dispuse în raceme, cultivată cu plantă ornamentală Si: babane-roșii, făsaică (-ce-se-urcă), mazăre-bivolească, mazăre-roșie, păstaie-pentru-flori (Phaseolus multiform). 3 (Reg; îc) ~a (sau ~la)-cioarei, ~la-calului, ~la-dracului, ~la-viermelui, ~grecească Remf (Aristolochia clematitis). 4 (Îvp; îc) ~-japoneză (sau ~-soia) Soia (Glycine hispida). 5 (Reg; îc) ~-turcească, (sau fasule)-de-floare Plantă din familia leguminoaselor (Dolichos lablab). 6 (Reg; îc) ~-sălbatică Brustur negru (Symphytum cordatum). 7 Păstaia fasolei (1), de culoare verde sau galbenă. 8 Fiecare dintre boabele din interiorul păstăii de fasole (1). 9 Mâncare de boabe sau păstăi de fasole (1). 10 (Pfm; fig) Dinte. 11 (Pfm; îe) A (-și) arăta, rânji sau beli ~a (sau ~le) A râde. 12 (Pfm; îe) A bate (sau a da) ca la ~ A bate fără milă (metodic). 13 (Îvp; îe) A nu avea (sau a nu-i fi) ~a fiartă A se înșela.

gemănariță sf [At: PANȚU, PL.² / Pl: ~țe / E: geamăn + -ariță] (Bot; reg) 1 Plantă din familia orchidaceelor cu tulpina dreaptă și înaltă, cu flori mari roșii (Orchis papilionacea). 2 Poroinic (Orchis militaris). 3 Poroinic (Orchis purpurea). 4 Untul-vacii (Orchis morio).

ghimpe¹ sm [At: DOSOFTEI, ap. TDRG / V: ghimp / Pl: ~pi / E: alb emp] 1 Prelungire tare și ascuțită care crește pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părți ale unor plante Si: spin. 2 Spin de pe corpul unor animale. 3 Țepușă de lemn care a intrat sub piele. 4 (Îe) A sta (a ședea) ca pe ~i A nu mai avea răbdare. 5 (Pop; îe) A se atârna ~ii de cineva A fi beat. 6 (Bot) Plantă ierboasă cu flori purpurii și spinoase Si: pasul-dropiei, scai-ghimpos, scaiete (Centaurea calcitrapa). 7 (Bot) Arbust verde, cu ramurile terminate printr-un spin, cu flori mici verzui și cu fructul în forma unei boabe roșii, mare cât o cireașă, care persistă și peste iarnă Si: ghimpe pădureț (Ruscus aculeatus). 8 (Bot, reg) Ghimpe-mare Si: scai-măgăresc (Cirsium lanceolatum). 9 (Bot; reg) Holeră (Xanthium spinosum). 10 (Art) Numele a două dansuri populare țărănești. 11 Melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. 12 (Îe) A avea (sau a simți) un ~ la (sau în) inimă (sau în cuget) A avea un necaz, o supărare sau o nemulțumire (nedestăinuită nimănui).

nalbă sf [At: CALENDARIU (1814), 184/23 / V: (reg) ~lmă / Pl: ~e, (reg) nălbi / E: ml malva] (Bot) 1 (Șîs ~ mică) Plantă erbacee din familia malvaceelor, acoperită cu peri aspri, cu frunze alterne dințate, cu flori mari, roșii, purpurii sau, rar, albe, folosită în medicină mai ales la prepararea emolientelor Si: (reg) colăceii-babei, mălăuț (Malva silveritatis). 2 (Șîs ~ creață) Plantă erbacee din familia malvaceelor, cu tulpina mare, puternică, cu frunze mari, rotunde, cu flori mici alburii sau roșietice (Malva crispa). 3 (Șîc ~-mare, ~-albă) Plantă erbacee din familia malvaceelor acoperită cu peri moi, frunze ovale, catifelate, cu flori albe sau trandafirii (Althaea officinalis). 4 (Șîc ~-de-grădină, ~-mare-de-grădină, ~-de-ai-mare, ~-roșie) Plantă erbacee din familia malvaceelor acoperită cu peri aspri, cu frunze mari, cu flori mari, roșii, galbene, albe sau violete Si: (reg) rujalină (Althaea rosea). 5 (Reg; șîc ~-mică, ~-măruntă) Cașul-popii (Malva rotundifolia). 6 (Reg) Salvie albă (Lavatera thuringiaca). 7 (Îc) ~-rumenă (sau ~-mare) Plantă erbacee acoperită cu peri aspri, cu frunze ușor lobate, cu flori mari trandafirii sau violacee (Althaea pallida). 8 (Reg) Podbal (Tussilago farfara). 9 (Reg; îc) ~-galbenă Calcea-valului (Caltha palustris). 10 (Reg; îc) ~-albastră Cicoare (Cichorium intybus). corectat(ă)

nebunesc, ~ească a [At: CORESI, EV. 398 / Pl: ~ești / E: nebun + -esc] 1 (Înv) Rău. 2 (Înv) Ticălos. 3 (Trs; d. ciuperci) Otrăvitor. 4 Care denotă lipsă de rațiune Si: absurd, nechibzuit, nesocotit, prostesc. 5 Care depășește limitele obișnuitului prin lipsă de chibzuință. 6 (Pex) Exagerat de mare. 7 (Pex) Foarte intens. 8 (Pex) Foarte mult. 9 (Reg; îs) Mere ~ești Varietate de mere foarte mari, roșii și cu gust dulce.

poroinic, ~ă [At: LB / V: (îrg) ~ran~ (A și: poranic), ~ranici, ~rănici, (reg) pur~, puroinică / Pl: ~ici, ~ice / A și: (rar) ~nic / E: nct] 1 sm (Reg; șîs poranic bun) Plantă orhidee cu tulpina dreaptă, frunze mari și lucioase, cu florile purpurii în spic, din tuberculii căreia se prepară salepul Si: (reg) bujor, gemănariță, limba-cucului, salep, sculătoare, untul-vacii (Orchis mascula). 2 sm Plantă erbacee cu flori mari roșii-purpurii, parfumate, cu frunzele inferioare mari, ascuțite, lucioase, groase și cărnoase Si: (reg) bujorei, bujori, gemănariță, sculătoare, untul-vacii (Orchis militaris). 3 sm (Mol) Untul-vacii (Orchis morio). 4 sm (Bot; reg) Gemănariță (Orchis papilionacea). 5 smf Plantă cu frunze mari, lungi, lucioase și cu florile mari, roșii-brune, cu fructe roșii-purpurii, în spic conic Si: (reg) bujori, gemănariță, sculătoare, untul-vacii (Orchis purpurea). 6 sm (Bot; reg îc) ~-alb Stupiniță (Platanthera bifolia). 7 sm (Bot; reg; lpl; îf puroinici) Săbiuță (Gladiolus imbricatus). 8 smf (Mun; îf puroinică) Plantă mică, cu frunze lungi, lucioase și flori albastre, adunate în vârful tulpinii, nedefinită mai îndeaproape. 9 a (Mun; îf puroinic) Albastru. 10 a (Mun; îaf) Liliachiu.

priboi¹ snm [At: ANON. CAR. / V: (reg) br~, prab~, ~oc, ~on / Pl: (1-15) ~oaie, (16-20) ~ / E: bg пробой] 1 sn Unealtă de oțel în formă de bară, cu unul dintre capete conic, care servește la perforarea sau la lărgirea găurilor în materiale metalice Si: dorn, (reg) găunitor, găurar, jugastău, licastru, pătrunzător. 2 sn (Mol) Unealtă cu care se fac găuri în pământ pentru semănatul porumbului. 3 sn (Reg) Par scurt, ascuțit la un capăt, cu care se fac în pământ găuri în care se introduc stâlpii unui gard. 4 sn Pană¹. 5 sn (Buc) Piron gros și scurt. 6 sn Băț lung, terminat la unul dintre capete cu un fel de măciulie, cu care se bat icrele pentru a le curăța de pielițe. 7 sn Ciur din sârmă împletită folosit de pescari pentru curățatul de pielițe al icrelor de morun. 8 sn (Buc; pop) Soluție de pilitură de sulfat de cupru folosită pentru vindecarea fracturilor în medicina populară. 9 sn (Îvr) Deal noroios. 10 sn (Reg) Stâncă abruptă pe malul unei ape curgătoare. 11 sn (Reg) Loc la cotul unei ape curgătoare unde apa se izbește în mal Si: (reg) priboină. 12 sna (Reg) Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 13 sna (Reg) Melodie după care se execută priboiul (12). 14 sn (Reg) Plantă erbacee, din familia geraniaceelor, cu frunze parfumate, cu flori mari, roșii, rar albe, cu fructe valvulare, care crește în locuri pietroase, folosită ca plantă medicinală Si: (reg) banat, cumătră, floarea-raiului, piscul-cocorului, poalele-sfintei-Marii (Geranium macrorrhizum). 15 sn Planta erbacee Geranium rotundifolium. 16 sm (Bot; pop) Pălăria-cucului (Geranium phaeum). 17 sm (Bot; pop) Ciocul-berzei (Geranium lucidum). 18 sm (Bot; pop; șîs) ~ căpresc Năprasnică (Geranium robertianum). 19 sm (Bot; pop) Piscul-cocorului (Erodium cicutarium). 20 sm (Bot; pop) Bobornic (Veronica beccabunga).

pribolnic sm [At: TDRG / Pl: ~ici / E: ns cf priboi¹] 1 Plantă erbacee din familia orhideelor, cu tulpina înaltă și dreaptă, cu flori mari, roșii, care crește pe terenuri calcaroase (Orchis simia). 2 (Bot; reg) Bobornic (Veronica beccabunga). 3 (Bot; reg) Năsturel (Nasturtium officinale). 4 (Bot; reg) Popilnic (1) (Asarum europaeum).

pupăză sf [At: BIBLIA (1688), 137¹/8 / V: (reg) ~pază, ~ăță, ~peză, ~poză, ~puză / E: alb pupëzë] 1 Pasăre insectivoră migratoare, cu penaj pestriț, cu cioc lung, subțire și curbat în jos, cu moț de pene mari, roșii-ruginii, așezate ca o creastă în vârful capului Si: (reg) nevăstuică, pasăre-de-balegă (Upupa epops). 2 (Îs) Cuib de ~ Loc murdar. 3 (Pex; îas) Locuință murdară, urât mirositoare. 4 (Reg; îs) Brânză de ~ Mâncare proastă. 5 (Reg; îe) A-l spurca (pe cineva) ~za A auzi, pe nemâncate, pupăza (1) cântând pentru prima oară într-un an. 6 (Gmț; îae) A vedea o femeie goală. 7 (Reg; îe) A aduce tot pui (sau ouă) de ~ sau a-i cânta ~za A-i merge totul rău, în pagubă. 8 (Reg; îe) A-i merge (cuiva) gura ca ~za A vorbi mult. 9 (Reg; îe) A-și umple cuibul ca ~za (sau ca o ~) A fi murdar. 10 (Reg; îae) A avea obiceiuri proaste. 11 (Reg; îe) A-i lua (cuiva) dracul din pupeze A-și pierde răbdarea. 12 (Reg; îae) A fi nebun. 13 (Reg; îe) A-i pune (sau a-i da) (cuiva) o ~ în obraz A batjocori. 14 (Reg) Femelă a cucului. 15 (Reg; fig) Persoană care flecărește, clevetește. 16 (Prc) Gură, considerată ca organ al vorbirii. 17 (Pfm; îe) A bate din ~ A vorbi mult. 18 (Fig) Femeie îmbrăcată sau fardată strident Si: (reg) pupezoaică. 19 (Pex) Prostituată. 20 (Trs; Olt) Organ genital feminin. 21 (Trs; Olt) Organ genital al iepei. 22 (Reg) Preparat din aluat, în formă de pasăre sau de cuib de pasăre, care se face la botezuri, nunți, înmormântări etc. Si: (reg) păpurojnie, păsărică, păsăruică, păsăruță, peștișor. 23 (Îs) Colac peste ~ sau (rar) ~ peste colac Supărare, pagubă etc. care se adaugă la o altă nenorocire, supărare. 24 (Rar; îs) ~ pe colac Lucru excepțional. 25 (Bot; reg) Nopticoasă (Hesperis matronalis). 26 (Bot; reg) Orăstică (Orobus vernus sau Lathyrus vernus). 27 (Olt; Ban) Ciocan mare, ascuțit la un capăt, folosit la spart și cioplit pietre și pentru făcut găuri sau scobituri în lemn. 28 (Med; Olt) Cicatrice. 29 (Olt) Semn convențional pus de dogari pe fundul vaselor.

Serafim Nume cunoscut și destul de frecvent la toate popoarele europene, Serafim, fem. Serafíma, este o creație a onomasticii creștine pe baza cuvîntului serafim, prin care sînt desemnați în textul biblic îngerii lui Iahve. Forma seraphim redă, în greacă și latină, ebr. seraphim, la origine forma de plural (cu suf. -im) a lui seraph. Acest din urmă termen apare în V.T. cu valoare de epitet al șarpelui (în cîteva pasaje apar șerpii înfocați sau zburători; în unul dintre acestea ni se povestește că în drum spre Marea Roșie poporul și-ar fi pierdut răbdarea și ar fi vorbit împotriva lui Dumnezeu și a lui Moise. Drept pedeapsă „domnul a trimis... niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul”); așa se face că seraph, seraphim a fost apropiat de vb. saraph „a arde”. Dată fiind importanța pe care au căpătat-o îngerii în doctrina creștină, în special catolică, apariția și răspîndirea numelor pers. Serafim, Serafima sînt cu totul normale. Venit prin filieră slavă, numele este vechi la noi, dar puțin folosit (uneori ca nume de familie); se întîlnesc și formele Sarafim, Sarafima, Sarafin, Săracin (de aici toponimele Sărăcinești - sat și Sărăcinul – munte), Sera, Fimu, etc. Golite astăzi de încărcătura mistică inițială, prenumele sînt apropiate de adj. serafic „pur, nevinovat, candid” și devin sinonime ale frecventelor → Angel, Angela, Angelica. ☐ Germ. Seraph, Seraphine, it. Serafino, Serafina, magh. Szerafin, Szerafina, bg., rus. Serafim, Serafina etc.

zburător, ~oare [At: PO 14/5 / S și: sb~ / Pl: ~i, ~oare / E: zbura + -tor] 1 a Care planează sau se deplasează în aer cu ajutorul aripilor. 2 a Care este pentru zbor¹ (1). 3 a Care ține de zbor¹ (1). 4 sf (Înv) Pasăre. 5 a (Îs) Pești ~i Grup de pești prevăzuți cu înotătoare foarte dezvoltate și cu formă aerodinamică, datorită cărora pot plana deasupra apei. 6 sm (În mitologia populară) Personaj fabulos malefic, imaginat ca un tânăr frumos care se furișează noaptea în casă și tulbură somnul fetelor și al femeilor, trezindu-le fiori de dragoste și chinuindu-le. 7 sm Întruchipare idealizată a iubitului. 8 sm (Pop) Boală (mai ales la fetele și la femeile care au o dragoste neîmpărtășită) despre care se crede că este provocată de zburător (6), care se manifestă prin frisoane, somnolență, halucinații Si: (îvp) zmeu (11), (pop) lipitură. 9 sm (Liv) Pilot¹ (1). 10 a (D. lucruri) Care plutește prin aer (purtat de vânt, de curenți). 11 a (D. lucruri) Care străbate aerul cu mare viteză (fiind azvârlit sau lansat cu putere). 12 a (D. lucruri) Care se deplasează prin aer asemenea unei nave. 13 a (D. nisipuri; rar, d. alte soluri) Care este lipsit de stabilitate și care poate fi ușor dislocat de vânt. 14 a (Înv; d. substanțe chimice) Volatil. 15 a (Îvr; fig; d. vești) Răspândit. 16 sm (Rar) Sportiv care execută exerciții la trapez. 17 a (Înv; fig; d. oameni și facultățile lor intelectuale) Nestatornic. 18 a (Înv; fig) Trecător. 19 sm și (rar) sn (Nav) Penultima velă pătrată a unui catarg, situată înaintea rândunicii. 20 sm și (rar) sn (Nav; pex) Vergă care susține această velă. 21 sf (Reg) Praștie (1). 22 sf (Reg) Zmeu (16). 23 a (Îvr; îs) Plug ~ Plug prevăzut cu cormană mobilă. 24 sf (Șîs ~oare de pădure) Plantă erbacee meliferă cu frunze moi, lanceolate și cu flori mari, roșii-purpurii sau albe Si: (reg) prisecări, pufuliță, răchițică, ceaiul-lui-Ioan, iarba-Sfântului-Ion, răscoage, răscogea (Chamaenerion angustifolium). 25 sf (Bot; șîs ~oare de apă) Pufuliță (1) (Epilobium hirsutum). 26 sf (Bot; șîs ~oare bărboasă, ~oare bărbătească) Răchitan (Lythrum salicaria). 27 sm Planta Veronica austriaca. 28 sf (Bot; reg) Sunătoare (1) (Hypericum perforatum).

săpunel, ~ea [At: I. GOLESCU, C. / V: (reg) sapon~, saponele sfp, săpon~, sop~, sorpon~, sorponele sfp, sup~ / Pl: ~ei, ~e / E: săpun + -el, -ea] 1-3 sn Săpunaș (1-3). 4 smf (Bot; reg; îs soponele domnești) Săpunariță (1) (Saponaria officinalis). 5 sm (Reg; îf saponel) Mică plantă erbacee cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori mari roșii-purpurii Si: (reg) cimbrișor (1), cimbru (1) (Thymus comosus). 6 sm (Bot; reg) Vălul-miresei (Gysophila muralis). 7 sf (Lpl) Plantă erbacee cu frunze lanceolate și cu flori albastre, cultivată pentru ornament Si: (reg) dumitraș, floarea-sfintei-Mării, salbă¹ (15)-moale, sălcioară (5), scânteiuțe (12), stele-chineze, vinețele (Aster novae-angliae). 8 sf (Lpl) Săpuneală (9) (Aster laevigatus). 9 sf (Reg; lpl; îf soponele) Flori-de-toamnă (Aster salignus). 10 sf (Reg; lpl) Scânteiuțe (9) (Aster novi-belgii).

sânge sn [At: PSALT. HUR. 48^v/15 / V: (înv) sin~ sm / Pl: (îvp) ~giuri / E: lat sanguis] 1 Lichid (de culoare roșie), vital pentru organism, care circulă într-un sistem de vase, având o compoziție chimică complexă și variabilă de la o specie animală la alta. 2 (Rar; îs) ~ de iepure Vin roșu. 3 (Fam; îs) ~ de prună Țuică. 4 (Pop; îs) ~ Domnului Vin (roșu). 5 (Înv; îs) ~ de ouă Vin. 6 (Îla) De ~ Roșu (aprins). 7 (Îal; d. lacrimi) De mare durere. 8 (Îal) Sângeros (1). 9 (Îal) Crud (19). 10-11 (D. cărnuri fripte; îljv) În ~ Care nu este prea fript, care a rămas crud în interior. 12 (Îal) Care este ca sângele (1) curgând. 13 (Îal) Plin de sânge (1). 14 (Îlav) În ~ În mod sângeros. 15 (Îlav) (Până) la ~ Până când țâșnește sângele. 16 (Pex; îal) Foarte tare, foarte mult. 17 (Îal) Extrem de aspru Si: drastic (2). 18 (Îal) Până la distrugere. 19 (Îe) A lua (sau a ori a-i lăsa, a slobozi cuiva, reg, de) ~ A scoate cuiva o anumită cantitate de sânge (în scop terapeutic). 20 (Îe) A da ~ A consimți să-i scoată o cantitate oarecare de sânge pentru a fi folosit la transfuzii. 21 (Îe) A-i îngheța (cuiva) ~le în vine sau a îngheța ~le (în cineva) A fi cuprins de groază. 22 (Îe) A i se urca (sau a face să i se urce ori a i se sui, a-i năvăli, a-i da, a-i ieși etc.) ~ în obraz ori la cap, în față A se înroși sau a face să se înroșească din cauza unui sentiment, a unei emoții puternice etc. 23 (Pex; îae) A se înfuria. 24 (Îe) A-și face (sau a-i face cuiva) ori, înv, a face în cineva ~ rău, sau (reg) a-și pune (ori a pune cuiva) ~ rău la inimă A (se) supăra foarte tare. 25 (Îae) A (se) enerva (5). 26 (Îe) A(-i) fierbe (sau a ori a-i clocoti, dogorî) ~le (în cineva) A se înfierbânta din cauza mâniei, a unei supărări etc. 27 (Îe) A avea ~ în vine A fi plin de energie și de vigoare. 28 (Îe) A-și vărsa (sau a-și da, a-și jertfi) ~le (ori, înv, sângiurile) (pentru cineva sau ceva) A se sacrifica pentru cineva. 29 (Îae) A-și da viața (pentru cineva sau ceva). 30 (Fig; csc) Sacrificiu suprem. 31 Jertfă. 32 (Fig; adesea lpl) Sânge (1) vărsat prin fapte sângeroase. 33 (Pex) Omor. 34 Crimă sângeroasă. 35 (Înv; îs) Om al (sau omul) sângiurilor Călău¹ (1). 36 (Îe) A avea (sau a fi cu) mâinile pătate de ~ A fi vinovat de crimă. 37 Sânge considerat ca purificator al caracterelor ereditare sau ale unei colectivități naționale, sociale etc. 38 (Pex) Familie (1). 39 Neam. 40 (Înv; îs) Mestecător de ~ Persoană care a săvârșit un incest. 41 (Înv; îs) ~ amestecat sau amestecare de ~ Căsătorie între rude apropiate. 42 (Pex; îas) Incest. 43 (Pex; îas) Corcire (2). 44 (Îs) Legături de ~ Înrudire (apropiată). 45 (Îs) Rudenie de ~ sau înrudire de ~ Legătură de consagvinitate între membrii aceleiași familii. 46 (Îs) Rudă de ~ Persoană din aceeași familie cu o alta, de care e legată prin legături de consangvinitate. 47 (Îs) Frate de ~ Frate care provine de la aceeași mamă și de la același tată Si: frate bun. 48 (Îas) Popor care aparține aceleiași ginți. 49 (Îs) Frăție de ~ Legătură de rudenie între frați buni. 50 (Îs) Glasul ~lui sau (rar) vocea ~lui Dragoste firească, înnăscută, dintre membrii aceleiași familii. 51 (Îla) Cu (sau de) ~ albastru De familie nobilă. 52 (Îe) A fi ~le cuiva A fi copilul cuiva. 53 (Îe) A avea ceva în ~ A fi obișnuit, familiarizat cu ceva. 54 (Îae) A avea ceva înnăscut. 55 Rasă de animale, în special de cai. 56 Sânge (1) considerat ca purtător al caracterelor morale. 57 (Îla) ~ rece Echilibru sufletesc. 58 Calm (11). 59 (Reg; îc) ~le-voinicului sau (rar) ~-de-voinic Plantă agățătoare din familia leguminoaselor cu frunze compuse și flori mari roșii, violete, albastre sau albe, frumos mirositoare, care se cultivă ca plantă ornamentală Si: indrușaim (reg) agrișai, costete, hărăgică, măzăruică, oreșniță, pejnea, floare-de-mazăre (Lathyrus odoratus). 60 (Bot; reg; îac) Oreșniță (Lathyrus tuberosus). 61 (Bot; reg; îac) Săbiuță (5) (Gladiolus imbricatus). 62 (Bot; reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori plăcut mirositoare de culoare purpurie Si: (reg) muscel (Nigritella rubra). 63 (Reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori de culoare purpuriu-întunecat Si: (reg) muscel, puțoi (Nigritella nigra). 64 (Reg; îc) ~-de-nouă-frați sau ~-a-nouă-frați Plantă nedefinită mai îndeaproape. 65 (Șîc ~le-zmeului, ~le-dracului, ~-de-godie, ~le-dragonului) Produs vegetal rășinos (cristalizat) folosit, pentru mirosul plăcut pe care îl degajă prin ardere sau ca praf dizolvat în rachiu ori în diferite uleiuri vegetale, în medicina populară. 66 (Șîc ~le-boului) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 67 (Înv) Materie. 68 (Pop; șîs ~ grabnic sau lin) Boală a vitelor, a cailor și a oilor care se manifestă prin lipsă de poftă de mâncare, prin somnolență, respirație grea, răcirea urechilor Si: (reg) sânger (4), sângerare (9), sângerătură (5), sângereală. 69 (Îs) ~ mohorât Dalac (1). 70 (Pop; îs) ~ roșu Personaj din credințele populare, ostil omului.

MÁRE² s. f. 1. Nume generic dat vastelor întinderi de apă stătătoare, adînci și sărate, de pe suprafața pămîntului, care de obicei sînt unite cu oceanul printr-o strîmtoare; partea oceanului de lîngă țărm; p. e x t. ocean. Nedejde tuturoru. . . carii sîmtu pre mare departe. PSALT. HUR. 53^r/10. Și vrăjmașii lor cuperi-i marea. PSALT. 160. Că cum nu se poate sătura marea ce-i vin toate rîurele întru ea, așa și cela lacomul . . . nu se poate sătura. CORESI, EV. 52. Pre țărmurele mariei. PALIA (1581), ap. CP 123/13. Valuri cumplite a mărei ce se spumă într-undele sale (cca 1618). GCR I, 49/39. Sănt ca o corabie fără de cîrmă în mijlocul [scris: mijlicul] mării (a. 1644). id. ib. 110/33. Căruia i să va tîmpla de să-și ucigă pre tată-său. . . și deaciia-l arunca în mare. PRAV. 91. Să-i leage piatra morii de grumazii lui și să să îneace într-adîncul mării. N. TEST. (1648), 19^v/3. Ostrov al mării. ST. LEX. 169^r/2, cf. 170^r/1, 175^v/2. Spuma mării și nori supt ceriu trecători. M. COSTIN, ap. GCR I, 202/29. Și-n tot ce-i în mare el oblăduiaște. DOSOFTEI, PS. 28/16. Mările săca-va de s-a vedea fundul. id. ib. 51/9. Aruncară apostolii mrejile în mare. CHEIA ÎN. 8^r/4. Încetați de a vă trudi deasupra mărei cei neînsuflețite. ANTIM, P. 3. încunjurată de apă, cetatea. . . era ca un uscat între doao mări. AETHIOPICA, 51^r/1. Au umblat și umblă fără frică pre deasupra mării până în ziua de astăzi. MOLNAR, RET. 5/11, cf. 77/24. Oceanul cînd se varsă în destulă cîtățime pîntre pămînturile statornice se numește mare. CR (1829), 123¹/29. Comandantul puterilor noastre de marea priimise (solia) misia de a vedea pe deiul. ib. 196¹/21. Corăbierul cel înțelept plutește în odihnă pe noianul mării. MARCOVICI, D. 13/23. Întru acele zile aruncasă marea mulțime de pești la uscat. DRĂGHICI, R. 58/8. Capitala aceea a împăratului Mirag. . . era un oraș marineț (pă lîngă marea). GORJAN, H. II, 10/17. Prin toate ea răzbate, ajunge și biruiește, Uscatul tot îl cuprinde și mările privestește. CONACHI, P. 83. Dunărea se-nștiințează Ș-ale ei spumate unde către mare îl pornesc. ALEXANDRESCU, M. 15. Mulți sînt ca nisipul mărei, Mulți ca ghearele mustrărei. ALECSANDRI, P. II, 14. Lună tu, stâpîn-a mării, pe a lumii boltă luneci. EMINESCU, O. I, 130, cf. 63, 132, 149. Zgomotul creștea ca marea turburată și înaltă. id. ib. 144. Cînd chiuie o dată. . . mările clocotesc și peștii din ele se sparie. CREANGĂ, P. 54, cf. 213, 220. După o călătorie de cîteva săptămîni, ajunseră la smîrcurile mărilor. ISPIRESCU, L. 24. O gondolă, fulgerînd Cu fanarul ei cel roșu peste marea cenușie. MACEDONSKI, O. I, 242. Își închipuia că e pe mare și-l leagănă valurile. VLAHUȚĂ, O. A. I, 103. O întindere de apă sărată și stătătoare ale cărei maluri nu le mai zărești se numește mare. MEHEDINȚI, P. 4, cf. CANDREA, F. 105, 106. Cei mai mulți [nori] se vor ridica, deci, de pe fața mărilor. PAMFILE, VĂZD. 61. Marea fierbe, marea urlă, Marea fulgere frămîntă. DENSUSIANU, L. A. 103. Te-am așteptat pe țărmul mării. MINULESCU, V. 37. În zări se urcă marea ca o coamă De fiară ce se zbate. D. BOTEZ, P. O. 54. În port, marea, fără o cută, e de o limpezime perfectă. RALEA, O. 27, cf. 26. Zeci și sute de mii de stropi s-au ridicat. . . de pe marea cea mare. BOGZA, C. O. 39. Pescarii plecau pe mare. Și marea era ca oglinda. STANCU, R. A. III, 235. Dunărea aleargă înainte către marea cea mare. V. ROM. octombrie 1953, 9. Dar acuma văd pe marea largă Vis de flăcări, vasul cum s-avîntă. BENIUC, V. 42, cf. 133. Sirenele buciumă cu noi împreună, Prin marea cea mare, Cîntecul lor de chemare. DEȘLIU, G. 19. Tot corăbii ferecate, Ce pe mare stau plecate Și-s cu tunuri încărcate. JARNIK-BÎRSEANU, D. 321. Pe la noi fac burduhuri din cîte o sută de piei de bivol și merg la rîuri sau la mare, de iau apă! SBIERA, P. 179. Că eu-s floare după mare, Cine mă iubește moare. DOINE, 60. Vine marea mare, Vine-n turburare, Greu urlînd și urducînd, Toată lumea spăimîntînd. MARIAN, Î. 107. În lădițî l-o turnat Și-n mariia cî l-o dat. VASILIU, C. 36. Bubă de nouăzeci și nouă de feluri. . . Du-te în spumele mărilor. PAMFILE, B. 19, cf. 32, ALR II 2561/130, 141, 172, 228, 353, 362, 520, 551. Călătorind cineva pe mare, anevoie scapă de furtună. ZANNE, P. V, 112. Darea trece marea (= cu bani se poate face orice). Cf. TDRG, PAMFILE, J. II, 153. ◊ (Figurat sau în contexte figurate) Să înțelegem și noi, fraților, că corabie iaste și beseareca lu Hristos, întru marea vieției ceștii lumi aflîndu-se. CORESI, EV. 234, cf. 56, 212. Viața mea este o mare care nu se liniștește. CONACHI, P. 82, cf. 279. Pleacă deseori pe marea livrescului fără busolă. CONTEMP. 1948, nr. 109, 5/6. ◊ (Articulat, urmat de un substantiv în genitiv sau de un adjectiv, formează nume de mări) Că cu toiagul Marea Boșie lovi curmeziș. CORESI, EV. 65. Marea Albă. HERODOT (1645), 309. Pren credință trecură Marea Roșie ca și pre uscat. N. TEST. (1648), 300^r/24, cf. 20^v/15. O dată lîngă Marea Galileiului le-au zis lor. CHEIA ÎN. 7^v/12. Domnii Țării Rumănești biruia până la Marea Neagră. BIBLIA (1688), [prefață] 7/28. Marea Caspică. LB. S-a băgat de seamă că multe corăbii englizești se trimit în Marea Mediterană. CR (1833), 43²/3. Am ajuns în sfîrșit la Marea Înghețată. ALECSANDRI, T. I, 457. Marea Neagră. ANTIPA, P. 177. Și tu, Gheorghe, să mi te duci, Pîn-oi ajunge rob la turci, Rob la turci pe Marea Albă. MAT. FOLK. 318. A sosit de trei zile. . . să mă răpească – împăratul Galben de la Marea Galbenă. RĂDULESCU-CODIN, Î. 90, cf. 96. ◊ Mare lucie v. l u c i u. Mare teritorială v. t e r i t o r i a l. Mare liberă v. l i b e r. Mare moartă v. m o r t. ◊ (Învechit) Marea ocheanului = ocean. Să rădicară turcii de la răsărit și cuprinserâ toate laturile spre apus, tocma păn-la marea ocheanului. GAVRiL, NIF. 19/1. Hoț de mare v. h o ț. Rău de mare v. r ă u. ◊ Expr. (Învechit) De la mare pînă la mare = de la un capăt la altul al pămîntului ; pretutindeni. Și oblădui-va de la mare pâră la mare și de la riure pără în cumplitul a tot. PSALT. 141. (Popular) Peste mări negre = foarte departe. Că cu mîna voi lua, Peste mări negre voi arunca. MAT. FOLK. 1530, cf. 1522, ZANNE, P. VI, 198. Peste (nouă sau șapte) mări și (nouă sau șapte) țări sau (rar) peste nouă țări și mări, peste nouă mări, peste nouă țări, se spune pentru a arăta o distanță foarte mare, o mare depărtare. Am călcat venind la tine Peste nouă țări și mări. ALECSANDRI, T. I, 452. Și merg ei și mergf cale lungă să le-ajungă, trecînd peste nouă mări, peste nouă țări și peste nouă ape mari. CREANGĂ, P. 207. Lorzii. . . trecuseră peste atîtea mări și țări, pentru a veni la noi să împuște urși. GANE, N. III, 140. Treci, dorule, treci! Peste nouă mări Cu mărgăritări, Peste nouă țări Cu flori. BELDICEANU, P. 85, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG. Așa mîndru și frumos, Poți să cauți nouă mări, Nouă mări și nouă țări. JARNIK-BÎRSEANU, D. 19. Marea cu sarea (și Oltul cu totul) = (construit de obicei cu verbe ca „a făgădui”, „a cere”, „a căuta”) mult, totul; p. e x t. imposibilul. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D. Popa cerea însă marea cu sarea! SLAVICI, O. II, 88, cf. DDRF, BARCIANU, TDRG, IORDAN, STIL. 98, 333. Dar tu te-ai dus să cauți marea cu sarea și acum nu faci nici cît o ceapă degerată. CĂLINESCU, I. 211, cf. ZANNE, P. VI, 241. A vîntura țările și mările = a călători mult, a cutreiera prin lume; a hoinări. Crede-mă ca să aibi tu puterea mea, ai vîntura țările și mările. CREANGĂ, P. 190. A (în)cerca marea cu degetul = a încerca să rezolvi ceva la întîmplare, la noroc, cu foarte puține șanse de reușită; a încerca imposibilul. Bine, bine! cercați voi marea cu degetul, dar ia să vedem, cum i-ți da de fund? CREANGĂ, P. 260, cf. DDRF, ALEXI, W., PAMFILE, J. II, 153, ZANNE, P. I, 211. 2. F i g. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Suprafață vastă; întindere mare, nesfîrșită. Marea de focu clocotind (a. 1654). CUV. D. BĂTR. II, 455/9. Pustia e o mare aprinsă de soare, Nici cîntec de păsări, nici pomi, nici izvoare. MSCEDONSKI, O. I, 142. Stelele pluteau ca niște faruri pe nemăsurata și liniștita mare de întuneric. VLAHUȚĂ, O. A. 158. Tufe uriașe de liliac. . . se scaldă în razele aurite ca-ntr-o mare de lumină. PETICĂ, O. 263. Marea de flăcări ce se revarsă peste pămînt în miezul arzător al zilelor de vară. HOGAȘ, M. N. 14. O boare lină stîrnea valuri în întinsele mări galbene de grîu. SADOVEANU, O. I, 51. S-aprinde un joc de licăriri ciudate pe această mare întinsă de nisipuri arzătoare. BART, S. M. 22. Goana după aurul negru se petrece într-o mare de noroi. BOGZA, A. Î. 76. Și deodată oceanul a devenit o mare de flăcări. BARANGA, V. A. 11. Pier valuri de zbucium în mări de-albăstrimi. DEȘLiU, G. 38. ♦ Mulțime (nesfîrșită), cantitate foarte mare. Cufundat sînt într-o mare de plăceri – mă simt schimbat. MACEDONSKI, O. I, 274. O mare de capete priveau surîzînd spre un omuleț care, stînd în mijloc, vorbea cu aprindere. AGÎRBICEANU, A. 419. Tot Podu Tîrgului din Afară era, mult în urmă, o mare de capete. CAMIL PETRESCU, O. II, 251. S-au strîns în curtea uzinei o mare de oameni. BOGZA, C. O. 308. Departe, cît poți cuprinde cu ochii, o mare de capete, o mare de oameni. STANCU, U.R.S.S. 167, cf. 49, 83. În jurul lor era o mare de strigăte. T. POPOVICI, S. 394. Aste buze răpitoare Nu le-aș da. . . Nici p-o mare de mărgele. BIBICESCU, P. P. 34. - Pl.: mări și (învechit) mari, mare (IORDAN, L. R. A. 69). – Gen.-dat. și: (învechit) măriei, măriei. – Și: (regional) máră s. f. ALR II 2561/27. – Lat. mare, -is.

MARGINE s. f. (De obicei urmat de determinări în genitiv sau introduse prin prep. „de”) I. 1. (În opoziție cumijloc, centru) Parte extremă a unui teren, a unei regiuni, a unei localități etc.; s p e c. punct inițial sau final al unei suprafețe, al unui lucru etc.; capăt, extremitate. De va sta un pom într-o margine de vie a unui om și cu ramurile lui va face umbră altei vii. . . dăm învățătură, stăpînul cela cu pomul sâ-ș taie crângile. PRAV 21. Într-o horă trebuie să fie unul să o poarte, carele să cheamă adevărat verhovnic, căci iaste în marginea horii (a. 1699). GCR I, 330/12. Lumina. . . focului toată asemenea iaste eiși și nu are întru sineși cap sau margine (a. 1775). id. ib. II, 107/24. Și purceasă Alicsandru de acolo spre răsărit. . . și sosi la margine țărilor și de acolo nu mai era oameni dumesnici (a. 1784). id. ib. 132/18. Am mers vro două ceasuri pînă la margenea Moscovei. CHIRiAC, 93. În timpul acesta trăsura damelor se oprește în marginea unui sat, sub poalele munților. BOLINTINEANU, O. 328. Uit’te florile cele frumoase de prin margenea pădurei, cum împlu văzduhul de miroznă. CREANGĂ, P. 123. La marginea împărăției lui mai era un alt împărat, carele, cît au fost tînăr, nu se lăsase să-l bată. ISPIRESCU, L. 11. Șed la o femeie bătrînâ, departe, departe, tocmai la marginea orașului. vlahuță, O. A. 134. În marginea dinspre pădure a satului răsar din pieptul unui deal zidurile înalte și roșietice ale mărețului castel. id. ib. 153. Pe sub marginea pădurii Boii pasc. COȘBUC, P. I, 153. Amara se afla la marginea pădurii. REBREANU, R. I, 77, cf. II, 38. Soarele sclipește proaspăt lustruit la marginea orizontului. C. PETRESCU, A. 295, cf. 273, id. R. DR. 58. Noaptea, liniștea desăvîrșită a marginei de oraș nu era turburată decît de lătratul sătesc al cîinilor. CĂLINESCU, E. 308. Călări pe cai, trecură spre marginea din sus a taberei. SADOVEANU, O. V, 514. Pădurea de fagi se isprăvea, și marginea ei cotea pe văi. id. ib. 557, cf. id. A. L. 142. La marginea dinspre miazănoapte a satului, cotim pe stîngă. STANCU, U.R.S.S. 85, cf. id. D. 314. Nu o dată, la marginea unor sate, a aterizat avionul sanitar, pentru a transporta în grabă un bolnav într-o clinică din oraș. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2760. În timpul războiului m-am adăpostit două luni într-o căsuță a unui muncitor la marginea Cîmpinei. BARANGA, I. 174. Mulțimea tresări. O sută de glasuri vuiră îndată. . . Cei de pe margini se îmbulziră în față. VORNIC, P. 219. Frumos e-aici la margine de sat! A înflorit în curte oțetarul. DEȘLIU, M. 37, cf. 15. La o margine de tîrg. JARNIK-BÎRSEANU, D. 348. Ajunse într-o zi, de cătră sară, într-o cetate și, fiindcă era foarte trudit și ostenit, n-au intrat înlăuntru, ci au abătut la o căsuță micuță în marginea cetății. SBIERA, P. 123. A ajuns tuma la marnea orașului, unde era un oț spînzurat.GRAIUL, I, 208, cf. ALR SN III h 808, ALR I 404/283, 679, 980/700, 710, 720, 725, 960, 984, 986, ALR II 2485/365, A I 17, 23, II 12, iii 16. Golea ici, Golea colea, Golea-n margine de sat, În cel cătun afumat, se zice cînd cauți pe cineva despre care nu știi unde șade. ZANNE, P. VI, 129. ♦ (În contexte figurate) Deasupra seninul, tivit pe amîndouă mărnile de șirurile de case, părea ca o pestelcă bătută în mărgele sinilii. CONV. LiT. XLV, 362. ◊ Marginea (sau marginile) pămîntului (sau lumii) sau margine (sau margini) de pămînt = a) (învechit și popular) limita pămîntului (privit ca întindere). În tot pămîntul veastea lor și în margirile lumiei graiurile lor. PSALT. HUR. 14^v/5. Veastea bunătăților lor. . . ajungînd pre în toate marginile lumii (a. 1648). GCR I, 131/11. Din marginea lumii a nopții regină Vărsa-n calea noastră duioasa-i lumină. ALECSANDRI, P. I, 126. Țara în care împărâțea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pămîntului și crăia istuilalt, la altă margine. CREANGĂ, P. 183. Și patru margini de pămînt Ce strimte-au fost în largul lor, Cînd s-a pornit s-alerge-n zbor Acest cuvînt. COȘBUC, P. I, 54; b) p. e x t. (învechit) oamenii de pe întreg pămîntul, lumea întreagă. Întoarce-se-vor cătră d[o]m[nu]lu toatea margirele pămîntului și închinra-se-vor înraintea-i. PSALT. HUR. 18^r/15. Se vor teame de el toate marginrile pămîntului. ib. 55^r/6. Toată marginea pâmîntul[u]i i pare bine de împreunarea cereștilor cu pâmînteanii (a. 1633). GCR I, 83/9. Și porțile. . . nu vor hi închise nice dzua, nice noaptea, ce vor întră marginile și laturile lumiei. VARLAAM, C. 169. Acela va giudeca marginile pămîntului dirept fiind. DOSOFTEI, ap. GCR I, 250/21. Cela ce iaste nădeajdea tuturor margenilor pămîntului. VARLAAM-IOASAF, 166^r/1. (Cu determinantul subînțeles) Bucură-te nădeajdea marginilor, sprijineala celor scîrbiți. MINEIUL (1776), 210^r2/19. ◊ Loc. adj. Fără (de) margini (sau, rar, margine) = care este sau pare a fi nelimitat; foarte mare, foarte întins ; nesfîrșit. Ce prăpastie fără marginii. . . Grozavă vecinicie. MARCOVICI, C. 10/19. Codrii-făr-de margini au a-i da adăpostire. CONACHI, P. 263. Pustiul fără margini. ALEXANDRESCU, M. 20. Calea-i lungă, fără margini, Cum e și iubirea mea. ALECSANDRI, T. I, 435. Uscățiv așa cum este, gîrbovit și de nimic, Universul fără margini e în degetul lui mic. EMINESCU, O. I, 132, cf. id. N. 32. Am văzut cîrdurile de dropii cutrierînd. . . acele șesuri fără margine. ODOBESCU, S. III, 14. Cîmpia părea fără margini. V. ROM. iunie 1955, 73. ◊ Expr. De la (sau din ori la) marginea (sau marginile) lumii (sau de lume, pămîntului, de pămînt) = (de) foarte departe. Veni de la marginea pămîntului să auză înțelepțiia lui Solomon. N. TEST. (1648), 16^r/28. Răsar-o vijelie din margini de pămînt, Dînd pulberea-mi țărînii și inima-mi la vînt. EMINESCU, O. I, 128. Pustii ei se simt Și-aruncați Departe la margini de lume. COȘBUC, P. II, 46. Neștiind că astfel mor oamenii în orașele mici, la marginile lumii, privea în toate părțile împungător și cu dușmănie. SADOVEANU, O. IX, 142. Glas nu am, dar cînd vorbesc, S-aude la marginea lumii (Condeiul). ȘEZ. IV, 88. (Învechit) De la margini pînă la margini = de la un capăt la altul, de pretutindeni. De la margini pînă la margini au străbătut vestirea ta. MINEIUL (1776), 35^v2/32. A nu ști la ce margine (îi) va ieși (ceva) = a nu ști ce reușită va avea la ceea ce a întreprins (sau ce reușită va avea lucrul întreprins). Șădea ca un osîndit, de nu știa la ce margine va să-i iasă lucrul. IST. Ț. R. 104. Nu știu la ce margine va să-i iasă. ap. DDRF, cf. ZANNE, P. VI, 195. (Regional) A umbla huci marginea = a fugi de frică; a da dosul. Com. din PIATRA NEAMȚ. (Argotic) A gini (sau a gimbi) marginea = a fi atent la ceva, a observa. GR. S. VII, 130, cf. BUL. FIL. II, 207, BL II, 156. ♦ Rezervă de care se poate dispune în anumite limite; marjă. ♦ F i g. Limită, punct extrem pînă la care se poate concepe, admite sau pînă la care e posibil ceva. Tot omul înțelept datoriu iaste cu bun cuget și cu semuire vie fietecare lucru de folos. . . a socoti și ce folos trage cu el și până la care margine măsură (a. 1642). GCR I, 97/21. Înțeleptele oblăduiri feresc pe noroade a nu se atinge de două margeni, de care atingîndu-se, pricinuiesc lor zdrobire și sfărîmare neapărată, adecă, nici le împilează. . . dar nici le lasă întru ușurință atît de nemăsurată (a. 1802). URICARIUL, I, 12. Omul este centrul din care izvorăsc două nemărginiri înprotivitoare; într-însul se văd adunate marginile cele mai depărtate. MARCOVICI, C. 11/8. Puterea ce margini n-are Au așezat rînduiala crugurilor călătoare. CONACHI, P. 259, cf. MAIORESCU, CR. I, 294. Dorind să contribuiesc și eu, în marginile puterii mele, la numărul de sărbători al „Tribunei”,, vă trimit, alăturat, un mic cîntec studențesc. CARAGIALE, O. VII, 218. Într-un mic studiu critic e foarte greu a vorbi despre o chestie însemnată; sînt neajunsuri fatale, care țin de marginile restrînse ale unui articol. GHEREA, ST. CR. II, 290. Furia lui Scatiu nu mai cunoscu margini. D. ZAMFIRESCU, T. S. 6. Să se știe că toate au o margine, chiar și în țara noastră bine- cuvîntată. REBREANU, R. II, 25. Entuziasmul a întrecut orice margine, cînd scamatorul și-a fluturat în soare cele trei săbii. SAHIA, N. 67. Impresia pe care o lasă istoriile tradiționale ale răscoalei din 1821 e că mișcarea a izbucnit spontan, din suferințe care atinseseră marginile răbdării. OȚETEA, T. V. 133. Aurica. . . se aprinse pînă la marginea de a-și închipui că poate să intereseze pe student. CĂLINESCU, E. O. II, 251. Întreabă-măl În marginile cuvîntului de onoare, tot ai să afli ceva. C. PETRESCU, A. R. 31. Au dreptate, toate au o margine. PREDA, D. 157. ◊ (În propoziții consecutive negative dă determinantului valoare de superlativ) Șiret de nu mai avea margini. ȘEZ. III, 3. Îi zgîrcit de n-are margină. ALR II 3038/682, cf. ALR I 783/984. ◊ Loc. adj. și adv. Fără margini = foarte puternic, intens; nestăvilit. El îi pune pe-a ei frunte mîndru diadem de stele. . . Și iubind-o fără margini, scrie; „visul de poet”. EMINESCU, O. I, 32. În ușoara lui tristețe e o hotărîre de fier și un curaj fără margini. PETRESCU, O. III, 203. Ilie se făcu crunt și o ură fără margini îi pustii inima. PREDA, D. 46. ♦ (Regional) Loc de pășunat situat la un capăt de sat (unde dorm vitele vara). Cf. CHEST. V 21/74, ALR I 648/980, 1122/880, ALR II 3869/769. ♦ (Regional) Cimitir. Cf. IORDAN, STIL. 365. 2. (Învechit și popular) (Teritoriu de) graniță; frontieră, hotar. Aceia sănto cădzace șe ședu prea cele margene în țara leșească (a. 1612). ROSETTI, B. 79, cf. ANON. CAR., LB. Mergi la margine și ține straja acolo. ALEXANDRIA, 4/7. Îndată au trimis cărți pre la margini să păzească. N. COSTIN, L. 570. Și au gătit leșii oaste și au pornit-o păn-la marginea lor, la Snetin. NECULCE, L. 224, cf. 197. Căpitanii cei mari de marginea de Cernăuți. . . vor da de zece bucate un leu (a. 1728). URICARIUL, i, 51. Se orînduisă în cîteva locuri oaste turcească pentru paza marginei la Hotin (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 268/36. Primejdiile marginilor și ale crăimei noastre întregi atîta sînt de mari, cît nu se pot arăta prin cărți. ȘINCAI, HR. II, 143/17, cf. 151/17. Venisă pîră de la Stroia vornicul. . . cum că au îmbiat oamenii lui pe marginea turcească (a. 1810). GCR II, 206/22, cf. BUL. COM. IST. IV, 52. Intrînd pe margine în țară, s-au lovit cu turcii. DIONISIE,173. Prin poruncile domniii mele. . . către căpitanii mărginilor, s-au poprit cu totul a nu să mai aduce vinuri streine (a. 1822). DOC. EC. 262, cf. 360. Banii vămii i-au răspuns aici la Divanu săvîrșitor. . . Drept aceea, i s-au dat acest bilet de trecătoare la margine, spre a fi nesupărat (a. 1830). ib. 462. În vreme de pace ei erau îndatorați să facă garnizoana orașelor și tîrgurilor și să păzească pe rînd marginile. BĂLCESCU, M. V. 608, cf. 607. Un an și mai bine Tomșa primi vești după vești de la marginile Lehiei, cum că Moviloaia cu feciorii și ginerii strîng oști. SADOVEANU, O. V, 671, cf. X, 9. Eram în oștire, grănicer d-ăi dă pă marne. GRAIUL, I, 196. ◊ F i g. Era și ea încă la marginea copilăriei, fără prea multe griji. C. PETRESCU, R. DR. 79. ◊ L o c. adj. (Învechit) De margine = periferic, mărginaș. Au mărsu la vizirul și i-au dat răspunsu că nu va pute purta grije a doo țări ce sint de margine. NECULCE, L. 164. Socoti cum că fiul său este prea tînăr și nu va putea cîrmui o țară de margine. BĂLCESCU, M. V. 437. 3. Terenul din imediata apropiere a unei ape (v. m a l, ț ă r m); porțiunea de apă din imediata apropiere a malului. Păru corabniciloru că se apropiarâ la vriu o marrgire (ț ă n u t u N. TEST. 1648, ț a r ă BIBLIA 1688). COD. VOR. 90/26, cf. 86/2. Rrădicară veatrila și sufla ventișoru și văslămu la marrgiri. ib. 94/21. Se umnojești semănța lor ca stealele ceriului și ca arira pre margirea mariei. PSALT. 328, cf. IORGA, L. R. 31. [Scoaseră năvodul] la margine și șezură de aleaserâ bunii în vase, e putrezii lepădară afară. CORESI, ap. GCR I, 18/6. Domnul, deaca întră în vasul ce era a lui Petru, ședzu și-i dzise să urnească vasul de la margine. VARLAAM, C. 258. Ieșind vasăle la margină, le așăză și ieși oastea pre uscat și o tocmi. HERODOT (1645), 345. Carele va găsi pre marginia unii ape mari fiece lucru. . . de nu-l va mărturisi, nu va avia nice o certare. PRAV. 39. Născură ca mulțimea stealelor ceriului și ca năsipul nenumărat la margenea măriei. N. TEST. (1648), 299^v/23. Iară alții s-au tinsu în gios preste tot locul, de au făcut oraș și sate, păn-în marginea Dunării și pănă în Olt (cca 1650). GCR I, 189/29. Au ieșit la margine, la uscat, pre pămînt și priviia pre mare (a. 1675). id. ib. I, 223/14. Strîngînd de tot feliul de peaște. . . îl scoaseră la margine. CHEIA ÎN. 9^v/6. Și sosim. . . la dîlboană adîncă și mare și de margine era o muiare despletită. DOSOFTEI, V. S. octombrie 79^v/35. De la munții Monomotapii pînă în marginea Marii Roșii 5015 de mile se numera. CANTEMIR, IST. 139. Prezburg. . . Oraș mare și frumos, în marginea Dunării și cu toate cele spre odihnă și podoabă orînduieli. GOLESCU, Î. 20. Toate marginile mării ce sînt spre oraș, și canaturile ce intră în oraș, sînt pline de corăbii. id. ib. 79. Ajungînd de mărginea unui eleșteu. ap. DDRF. Oltule, care-ai fost martur vijeliilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit. ALEXANDRESCU, O. I, 72. În liniștea serii, Să mă lăsați să mor La marginea mării. EMINESCU, O. I, 216. Trecînd desculți, prin vad. . . Moldova înghețată pe la margini. . . ne degera măduva-n oase de frig! CREANGĂ, A. 116. Cum mergea el gîndindu-se. . . se pomeni la marginea unui eleșteu. ISPIRESCU, L. 43, cf. 34. Podarul îngenunche pe marnea rîului, luă apă în pumnii făcuți găvan. . . și. . . și-o împroșcă pe obraji. CONV. LIT. XLIV, 38. Ciutălina am scornit Din lunca Siretului Pînă-n marnea Prutului. PAMFILE, CR. 80. Trage la marne. ALR I 1737/954, cf. ALR II 2485/219, ALR SN III h 824. Luntrea pă mare, pă margine s-o tragi. ZANNE, P. V, 395. 4. Fiecare dintre cele două părți laterale ale unui drum; p. e x t. porțiunea de teren din imediata apropiere a unui drum. Mergea Ivan șovăind cînd la o margine de drum, cînd la alta. CREANGĂ, P. 297. Era odată, la marginea unui drum umblat, o fîntînă. CARAGIALE, O. II, 244. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe rezor. COȘBUC, F. 69. Cu frîul calului trecut pe după cot, porni pe cărarea din marginea drumului. SADOVEANU, B. 222. Venea pe marginea uliței. REBREANU, R. I, 176. Călca cu băgare de seamă. . . ferind noroiul și băltoacele, ținînd marginea.id. ib. 298. Mecanicul spune că a văzut-o mergînd liniștită pe marginea liniei. C. PETRESCU, C. V. Ar fi mers pe jos. . . dacă nu ar fi simțit numaidecît o sfîrșeală a trupului, ce-l făcuse să se așeze în marginea șoselei. BARBU, Ș. N. 8. Marnea drumului. ALR II/987. ♦ S p e c. Bordură (la un drum). Cf. CIHAC, I, 158. 5. (Învechit și popular; mai ales la pl.) Fiecare dintre cele două laturi ale unei formații de luptă; flanc, aripă. Purcegînd. . . cu oastia, vioții [=beoțienii] luară două margini a athineilor. HERODOT (1645), 298. Radu din gură grăia. . . Băteți voi mijloacele, Iară eu marginile. De la voi ce va scapa, De la noi nu s-a-nturna. POP., AP. GCR II, 301. ◊ Expr. A ține (tot) marginile sau a bate marginile = a se feri de ce-i mai greu, a se codi la treabă; p. e x t. a fi ascuns, fals, înșelător. Cf. ZANNE, P. VI, 195. 6. (Regional) Fiecare dintre cei doi drugi laterali ai unei scări; carîmb. Cf. ALR II/I MN 134, 3888/47, 235, ALRM II/I h 343. 7. (Regional) Fiecare dintre cele două brațe ale ferăstrăului. Cf. PAMFILE, I. C. 121. 8. Extremitate laterală a unui obiect (v. l a t u r ă, d u n g ă, m u c h e); partea de jos sau de sus a unui obiect (v. c a p ă t). Atinse-se de marginea veșmintelor lui. CORESI, EV. 380. Margenele hlamidei aruncîndu-le preste. . . pulpele picioarelor calului (a. 1773). GCR II, 90/29, cf. LB, PONTBRIANT, D. Brațul ei atîrnâ leneș peste marginea de pat. EMINESCU, O. I, 79. Le privi din urmă, aplecată peste marginea balustradei. PETRESCU, C. V. 363. După ce umplu cu bagajele-i prețioase locurile libere de pe canapele. . . arendașul se ghemui cum putu pe o margine, lîngă un geamantan. REBREANU, R. I, 13. Mă plec peste el, sprijinindu-mi mîna de marginea patului. SAHIA, N. 117. Ia șezi, tu, colea pe marginea prispei. SADOVEANU, O. VII, 334. Prinde cu greu, din cauza pantofilor, marginea de sus a ulucilor înalte și dese. V. ROM. iunie 1954,129. Se așeză pe marginea patului. PREDA, Î. 32. Doisprezece frați, Într-un pat culcați, Nici unul nu-i la margine (Spițele roții). SADOVEANU, P. C. 13. ◊ (Învechit) Marginea unghiului sau margine de unghi = temelie. Puiu [scris : poiu] întru Sion piatră în marrgire de unghiu (p i i a t r ă t e m e l i e u n g h i u l u i N. TEST. 1648). COD. VOR. 146/13. Piatra. . . cea din marginea unghiului. MiNEIUL (1776), 98^v2/15. ◊ Loc. adv. (Regional) Într-o margine = (culcat sau aplecat) pe o parte; într-o rînă. Cf. ALR II/I h 98. ♦ Porțiune lăsată nescrisă pe una sau pe mai multe laturi ale unei foi de hîrtie sau ale unei pagini de carte. Unele cuvente le-am pus pre rănd, ce le-am închis în parintijiș. . . iară altele le-am pus pre margene (a. 1651). BV I, 189. Și pe margini de caiete scriam versuri dulci. EMINESCU, O. I, 140. Am însemnat pe marginea cărții unele pasagii, cu gîndul să le transcriu pentru cetitor. IBRĂILEANU, S. L. 110. ◊ Pe marginea cărților = rubrică a unor reviste, în care se face prezentarea lucrărilor recent apărute Cf. DR. V, 744, VI, 484. Pe marginea (sau marginile) = în legătură cu. . . , în raport cu. . . , ca corolar a. . . Pe marginea ideii pe care am enunțat-o mai înainte, amintim acum, numai în treacăt, că. . . V. ROM. ianuarie 1954. Au continuat cu discuții pe marginea celor două rapoarte prezentate. SCÎNTEIA, 1961, nr. 4855. ♦ (Transilv.) Porțiune dintr-un copac care se lasă netăiată cu ferăstrăul, pentru a susține trunchiul pînă în momentul cînd va fi prăbușit. Cf. ALR I 985/231, 283, 335, 558. ♦ (Regional, în sintagma) Altoire la margine = altoire în coroană. V. c o r o a n ă. (Dobra-Deva). ALR II 6102/105. 9. (Învechit, mai ales la pl.) Extremitate a corpului unei ființe (v. m î n ă, p i c i o r) sau a membrelor corpului (v. d e g e t). Piialea vițelului și tot trupul lui cu capul lui și cu marginele (p i c i o a r e l e B 1938, 108) lui. BIBLIA (1688), 71²/17. L-au prins pre el și i-au tăiat margenile (degetele cele mari B 1938, 252) mînilor lui și marginele picioarelor lui. ib. 173¹/19. Că n-au scris mîna cerească, îngerească, ce mîna păcătoasă și n-am dat odihnă marginilor meale (a. 1694). GCR I, 314/3. 10. (Regional) Scîndură de calitate inferioară tăiată de pe laturile bușteanului (avînd o parte plană și una convexă), lătunoaie; p. g e n e r. scîndură (ALR I 1853/40). Cf. LM. Materialul cel mai ieftin, potrivit mai ales pentru împrejmuirea grădinilor și a livezilor, îl formează despicăturile, marginile, lăturoaiele. PĂCALĂ, M. R. 439. Gard d’i mărgini, ALR II/I MN 125, 3838/551, cf. ALR I 1851. ♦ Doagă mică. V. a r i p ă. ALR II 6707/235, cf. 6707/551, 812, 928, 987. ♦ S p e c. (La pl.) Șipci care se bat pe pereții caselor de lemn, ca să țină tencuiala sau lutul (Petreștii de Sus-Turda). CHEST. II 369/329. 11. (Învechit) Rest dintr-un val de pînză sau de stofă; cupon. Cf. POLIZU. Margine de postav, 14 ocă: 1 leu (a. 1726-1733). N. A. BOGDAN, C. M. 159. ♦ (Regional) Bucată de teren de formă triunghiulară, care rămîne nearată la capătul ogorului; clin, colțar (Iscroni-Petroșeni). A III 7. ♦ (Regional) Colț de pîine (Marginea-Rădăuți). ALR II 4016/386. II. Ceea ce mărginește un obiect sau o suprafață; ceea ce se găsește pe margine (I) sau în imediata ei apropiere. 1. Limita superioară a pereților unui recipient, a unei cavități etc.; gură, buză, (învechit) usnă. Cf. COSTINESCU. Sta în groapă liniștit, sprijinindu-și mîinile de marginea ei. SAHIA, N. Acolo sus se află marele amfiteatru al carierei, ca un circ uriaș de granit. . ., iar oamenii apar și dispar pe marginea prăpastiei, asemeni unor pitici. BOGZA, C. O. 255. ◊ E x p r. A fi (sau a se găsi, a ajunge) pe (sau la) marginea gropii = a fi aproape de moarte. Cf. COSTINESCU. Iată că împăratul ajunse la marginea groapei. Cînd fu la ceasul morții, el luă copilul pe genunchi și-i zise: . . sînt în clipa de a-mi da obștescul sfîrșit. ISPIRESCU, L. 41. A fi pe (sau la) marginea prăpastiei = a se afla într-un moment critic; a fi amenințat de o mare primejdie. Cf. COSTINESCU. Am fost din cauza ei pe marginea prăpastiei. GANE, N. III, 80. 2. Împrejmuire de piatră sau de bîrne ridicată în jurul gurii unei fîntîni sau a unui bazin. V. g h i z d. Cf. POLIZU, PONTBRIANT, D., DDRF, ȘĂINEANU, D. U. (În contexte figurate) Iubirea ei era o amforă uitată pe marginea unei fîntîni. TEODOREANU, M. II, 112. ♦ (Regional) Peretele de lemn de formă circulară al sitei; veșcă (Nucșoara-Cîmpulung). ALR II 3983/784. ♦ (Regional, la pl.) Pereții laterali ai scocului. Cf. ALR SN I h 156. 3. Partea răsfrîntă a unei pălării; bor. Cf. POLIZU, COSTINESCU. Umblă îndeobște cu haine negre. . . iar capul și-l acopere cu o pălărie de pîslă cu margini largi. CONV. LIT. V, 335, cf. LM, ALEXI, W., ALR I 1859. 4. Chenar decorativ la o țesătură. Cf. APMFILE, I. C. 321. Formarea marginii. . . comportă un grup de două sau mai multe fire care parcurg drept pe direcția urzelii, IONESCU-MUSCEL, ȚES. 290. – Pl.: margini și (popular) mărgini, (rar) margine. – Și: márgină, márgene (pl. margene și margeni), (neobișnuit) mărgine, (regional, prin sincopare) márne (pl. mărni) s. f. – Lat. margo, marginis.

MĂSEÁ s. f. I. 1. Fiecare dintre dinții situați în partea posterioară a maxilarelor, după canini; molar. Măsealele leilor frînse. PSALT. Ochii lui sînt di mascur și dinții mari și măsălile după cum iaste și mărimea trupului. HERODOT (1 645), 112, cf. 499, ANON. CAR. Măsele vrăjmașilor săi zdrobia (sec. XVIII). ARHIVA R. I, 46. Nu știu cine mă oprește să nu-ți sfărăm măselele din gură cu buzduganul. NEGRUZZI, S. I, 139. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degete plesnind. ALECSANDRI, P. I, 6, cf. id. T. I, 106. Măselele și dinții i-au căzut mai bine de o mie de ani. CREANGĂ, P. 52. O durea îngrozitor o măsea de sus. CARAGIALE, O. I, 137. Este bună la pregătirea aburului care va tămădui măselele. PAMFILE, VĂZD. 90. Se uita la Dănuț ca la mîna dentistului după ce ți-a scos măseaua. TEODOREANU, M. II, 18, cf. 136. Că din sus Măsele nu-s Și din jos Dinții i-am scos. JARNIK-BÎRSEANU, D. 447, cf. 449. RETEGANUL, TR. 44. Tu tînără cu mărgele, El bătrîn fără măsele. HODOȘ, P. P. 158. În țevile plămânilor, În gingiile măselelor. ȘEZ. II, 92, cf. 20, 182. Urechile ca leucile, Măselele ca piuele, Mînile ca bîrnele. BIBICESCU, P. P. 304, cf. MAT. FOLK. 1436. Mă doare măsaua. ALR II 2 946/848. De ai venituri mititele Mai oprește din măsele, se spune ca îndemn la economie și cumpătare. Cf. ZANNE, P. V, 654. De la noi și pînă la voi, Tot în zele Și-n măsele Și-n parale mărunțele (Cîntarul). GOROVEI, C. 61. ◊ Măsea de minte sau măseaua minții (sau, popular, întreagă, din capăt, din fund, din urmă, cea tînără, a ochiului) = fiecare dintre cele patru măsele situate la capătul interior al maxilarelor și care apar la sfîrșitul adolescenței. Cf. DR. V, 289, 816, ALR II/I MN 16, 6 922. (Regional) Măseaua cățelii (sau cățelească) = măseaua de lîngă dintele canin; premolar. Cf. ALR II 2 943/310, 836, 848. ◊ Fig. Directorul se lăsă pe-o enormă măsea de stîncă. AGÎRBICEANU, A. 380. ◊ E x p r. A clănțăni din măsele = a tremura de frig. Doar s-a încălzi cîtuși de cît și n-a mai clănțăni atîta din măsele. CREANGĂ, P. 246. A-i crăpa (sau, rar, a-i pocni, a-i scăpăra) măseaua (sau măselele) (în gură) = a fi foarte nerăbdător (să. . .); a avea mare nevoie (de. . .). Mă uitam. . . așteptînd cu neastîmpăr să vie un lainic de școlar de afară. . . și-mi crăpa măseaua-n gură cînd vedeam că nu mai vine. CREANGĂ, A. 5, cf. ZANNE, P. II, 269. A nu avea ce pune (nici) pe o măsea sau a pune abia pe o măsea sau (nici) cît (să) pui pe o măsea = (a avea) foarte puțin de mîncare. [Lupul] îl mîncă așa de iute și cu așa poftă, de-ți părea că nici pe-o măsea n-are ce pune. CREANGĂ, P. 23. Dară de unde să le ajungă ce bruma le aducea el? Abia puneau p-o măsea. ISPIRESCU, L. 174, cf. ZANNE, P. II, 267, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu avea cu ce-și stropi măseaua = a nu avea ce bea ; a fi sărac. Cf. BARONZI, L. 43, ZANNE, P. II, 268. A trage (sau a o lua, a suge) la măsea sau a pune (ori a-și încălzi, a-și pili, a-și stropi) măseaua = a bea mult (băuturi alcoolice). Ercule își încălzi măseaua și se cam turlăci. ISPIRESCU, U. 33, cf. 103. Vorbele dascălului Pândele păreau rostite în vînt, potrivite cu felul său de a fi cînd o lua la măsea. PAS, Z. I, 225, cf. ZANNE, P. II, 267, 268, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. A nu-l durea (pe cineva) măseaua (de ceva) = a nu-i păsa (de ceva). De te-ar calici numai pe tine. . . nu m-ar durea măsaua. CONV. LIT. IV, 310, cf. ZANNE, P. II, 269. Fiecare știe undel doare măseaua = fiecare om își cunoaște păsurile, ZANNE, P. II, 266. (În legătură cu diverse verbe, mai ales cu „a bate”, „a pălmui”, pe lîngă care expresia capătă valoare adverbială) De-i sar (sau crapă, trosnesc) măselele sau de-și culege măselele (de pe jos) = extrem de tare, de mult etc. Cf. id. ib. 269. A lepăda (pe cineva sau ceva) ca pe o măsea stricată = a se debarasa (de cineva sau de ceva) fără părere de rău. id. ib. 266. A-i scoate (sau a-i vinde) (cuiva) și măselele (din gură) = a-i lua (cuiva) tot ce are, a-l sărăci. Cu sila-ți vinde și măselili din gură. JIPESCU, O. 62, cf. ZANNE, P. II, 268. Cît te-ai scobi în măsea = repede. ZANNE, P. II, 268. Oltean (sau, rar, mehedințean) cu douăzeci și patru de măsele, se spune despre un oltean sau, p. gener., despre un om voinic și isteț. Cf. BARONZI, L. 42, ZANNE, P. VI, 201, 244. 2. C o m p u s e: măseaua-ciutei = nume dat mai multor plante: a) plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori mari, roșii; (regional) cocorei, cocoșei, ghicitori, turcarete (Erythronium dens canis); b) (regional) brîndușă-de-primăvară (Crocus heuffelianus). ALR SN III h 643; c) (regional) ghiocel (Gálanthus nivalis). aALR I 1932/200. Măseaua-ciuti, chipărușu, bune de vătămătură. JIPESCU, O. 73, cf. H IV 44, IX 49, 141, 306, XI 311, 327 ; măseaua-calului = varietate de porumb mare în bob. Com. din ȚEPEȘ VODĂ-CERNAVODĂ. II. (Regional) 1. Nume dat la diferite părți ale unor obiecte sau unelte, asemănătoare cu măseaua (I 1). a) (La moară) Fiecare dintre penele de lemn dreptunghiulare înfipte în obada roții, cu ajutorul căreia se pune în mișcare prîsnelul. De obezile roții sînt prinse măselele. Cînd se rupe o măsea se zice că este o știrbină sau o știrbitură la roată. DAMÉ, T. 152, cf. 151, 159, PAMFILE, C. 185, 189. Lovi c-un ciocan în șele, De o dete pe măsele; Atunci moara s-a pornit, Roțile și le-a-nvîrtit. ALECSANDRI, P. P. 103, cf. VASILIU, C. 183, ȘEZ. VII, 188, H II 13, 81, 186, 214, 244, 254, III 18, IV 11, XIV 248, ALR SN I h 163, ALR II 6 749/95, 141, 886. b) (La joagăr) Fiecare dintre bucățile de lemn prinse în jurul roții sau al carului, care pune în mișcare joagărul; (regional) șiștori. Cf. ALR II 6437 bis/228, 365. Roata cu măsele (pe dungă) = roata dințată a joagărului; (regional) șuștorar. Cf. ib. 3 437/310, 353, 6 456/27, 265. c) (La piuă) Fiecare dintre penele grindeiului. În curtea fostului primar se învîrtea încet o roată de piue și trei „săgeți” izbeau pe rînd cu măselele lor de cremene. AGÎRBICEANU, A. 529, cf. ALR II 6471/172, 250, 260. d) (La plug) Cuiul din capătul grindeiului, care prinde grindeiul de roțile sau care prinde cîrligul de jug ; (regional) ciocîlteu, ciocîrlie, popă, cui, cocoș. Cf. ECONOMIA, 21/18, H II 282, IX 6, 123, XI 7, XIV 16, 210, XVII 234, LIUBA-IANA, M. 167, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, LEXIC REG. 82. e) (La grapă) Fiecare dintre colți; dinte. Grapa de părete-o stat, Cinci măsele i-o picat. ȘEZ, XXI, 83, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR I 898/347, ALRM SN I h 30. f) (La coasă) Parte a custurii care se leagă de toporîște, (regional) coadă, mănușă, mînă; dintele care intră într-o gaură din toporîște (numită locul măselei). (regional) b o n ț o c, c ă ț e l. Prinde coasa de măsea, o pleacă puțin cu vîrful în jos. MARIAN, NA. 15, cf. I. CR. III, 226, PAMFILE, A. R. 125, id. I. C. 141. Luăi coasa di Uicior, Ș-o izbii di-un păducel Ș-o rupsăi di prin cățel Ș-am făcut din cățel un băltăgel Și din măsea o securice. CARDAȘ, C. P. 80, cf. ALR SN I h 50, A I 22, 23, 26, III 2, 4, 16, 17, 18, 19, 23, 25, IV 5. g) (La car) Colț la capătul de sus al leucii, de care se leagă lanțul sau cîrligul care prinde loitra de leucă; (regional) ureche, clenci, burete, creastă, crestuș, boț, nod, umăr, gît, ceafă, copilul de jos. Cf. DAMÉ, T. 11, PAMFILE, C. 134. h) (La sanie) Cui cu care sînt prinse cele două scînduri prin care se leagă tălpile de proțap. Cf. DAMÉ, T. 22, A III 3. i) (La ferăstrău) Fiecare dintre dinții rupți la colț, ca să se facă mai largă tăietura în lemn și să meargă ferăstrăul mai ușor. Cf. PRIBEAGUL, P. N. 61. j) (Prin nord-estul Olt.) Cep de lemn care se bate în bîrnă, în dosul canatului care trebuie să rămînă fix. CIAUȘANU, V. 178. 2. (Regional) Numele unei înflorituri de pe ștergare (Brașov). Cf. PITIȘ, ȘCH. 111. – Pl.: măsele. – Și: (regional) măsáuă (pl. și măsauă ALR II 2 946/2, 29, 64, 76, 325³ 202/2, ALR II/I h 42/64, ib. h 43, A I 23, II 12, III 12, 13, 16, 18, 19, IV 5), mășáuă (ALR II 2 943/272) s. f. – Lat. maxilla „maxilar”. – Măsauă: refăcut după forma articulată.

bujor s.m. I (bot.) 1 Nume dat mai multor specii de plante, din familia ranunculaceelor, cu florile mari, unele cultivate ca plante decorative (Paeonia): a) (și bujor-de-grădină) plantă cu florile mari, roșii, roz sau albe; b) (și bujor-de-cîmp) plantă cu florile roșii ca sîngele. ◊ Bujor românesc = specie de bujor ocrotită de lege, cu tulpina înaltă de 50-80 cm și cu florile mari sîngerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ restr. Floarea acestor plante. ◊ compar. Frumoasă, roșie ca un bujor (c. NEGR.). ♦ fig. Roșeață naturală a obrajilor. Pălărie cu flori Și pe față cu bujori (POP.). ♦ fig. (la pl.) Obraji roșii. De supărare i-au pălit bujorii. 2 Compus: bujor-de-munte = smirdar (Rododendron kotschyi). 3 Gemănariță, poroinic (Orchis papilionacea). II analog. 1 (hipocor.) (Nume pentru o) persoană tînără, frumoasă. Cincizeci de finișori, Tinerei, mîndri bujori (ALECS.). 2 (Nume dat unui) bou sau vițel cu părul roșu. • pl. -i. și bajor s.n. /<slav. божоуръ, bg. божур, srb. božur.

MÍJLOC s. n. I. 1. (De obicei precedat de prep. „în”, „din”, „prin”, „la”, „pe la”, învechit, „pre”, și urmat de un genitiv) Punct, linie, parte a unui lucru, a unei suprafețe care se găsește la depărtare egală de punctele periferice, de circumferință, de extremități (v. c e n t r u, j u m ă t a t e, m i e z, b u r i c); p. ext. (în opoziție cu m a r g i n e) parte a unui lucru situată la oarecare distanță de fiecare dintre punctele marginale ale acestuia; (în opoziție cu c a p ă t, e x t r e m i t a t e) interval cuprins între două extremități sau între două elemente de același fel. În mijloc de besearecă cîntu tinre. PSALT. HUR. 17^v/21. În mijlocul raiului răsădi Dumnezeu pom de preceput ce iaste bine și rău. MOXA, ap. GCR I, 57/39. Banii. . . să să facă în loc vestit, cum are fi în mijlocul târgului, să vadză toți. PRAV. 76, cf. 230. În mijlocul teatrului. DOSOFTEI, V. S. septembrie 19^r/29. Zveazda. . . slujeaște încă, ca să stea pururea în mijlocul discosului cinstita pîine (a. 1680-1700). GCR I, 244/24. Din iezăr cură apă prin mizlocul orașului. N. COSTIN, ap. IORGA, L. I, 94. După ce au aflat Brîncovanul pe Bălâceanul mort în război, trimisu-i-au capul la București, de l-au pus într-un prepeleac în mijlocul ogrâdzîi lui. NECULCE, L. 105. La mijlocul moșiei Brăndușăni au intrat Chirileștii (a. 1759). BUL. COM. IST. IV, 201. Merse în mijlocul bisericii și. . . se înturnă spre norod. NEGRUZZI, S. I, 149. Luni pe la amiazi, pe cina eram m ulița mare, in mijlocul tîrgului, îmi iese înainte un impiegat cu guler roșu. GHICA, S. 244. Trîntește baba în mijlocul casei și-o frămîntă cu picioarele. CREANGĂ, P. 13. Harap Alb. . . cînd îl croiește o dată cu sabia pe la mijlocul gîtului, îi și zboară capul. id. ib. 226. Văzu că se află în mijlocul unei odăi mari. CARAGIALE, O. II, 262. Acel vas. . . se află pe o masă în mijlocul unei bisericuțe. ISPIRESCU, L. 29. Vulturul de pe monumentul independenții ridicat. . . în mijlocul orașului Calafat. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Era o casă albă, veche și simplă, în mijlocul unei curți largi. id. O. A. III, 72. Sării ars în picioare, prin întuneric, drept în mijlocul poieții. HOGAȘ, M. N. 87. Avînd margine sau poale, bolta cerului are și un mijloc sau o inimă, pe sub care. . . se crede că nu-i bine să meargă omul. PAMFILE, CER. 3. În mijlocul drumului picotește cîinele învățătorului. REBREANU, I. 10. Nu apucă însă să ajungă decît pînă la mijlocul uliței. id. R. I, 152. Din mijlocul chiliei îi privea zîmbind bătrînul Mihu. SADOVEANU O. V, 569. Spune-mi un' mi-i îngropa? În ușa altarului, În mijlocu raiului. JARNIK-BÎRSEANU, D. 173, cf. DENSUSIANU, Ț. H. 162, ALR I 965/1, ALR II 6673/47, 235, 362, 6 706/102, 141, 235, 250, 812, 886, 987, A II 6. Să te sălești a fi totdeauna la mijloc de masă și la colț de țară. NEGRUZZI, S. I, 247. (Determinat de termeni care denumesc spații, întinderi mari, include ideea de zonă foarte înaintată, foarte lăuntrică, cu caracteristici excesive) Apele îngroșară-se și undele pre mijloc de mare. PSALT. 311. Corabiia era în mijlocul măriei. CORABIA, EV. 262. Iară corábiia era pre în mijlocul mării învăluită de valuri. CHEIA ÎN. 31^v/21.au trecut pre mijloc de Marea Roșie ca pre uscat. FL. D. (1680), 69^v/7. Au venit împăratul. . . într-un mijloc de cîmpu pustiiu. NECULCE, L. 226. În mijlocul cîmpiei întinsă ce se perde. . . Culcat pe spate șede voinicul bivolar. ALECSANDRI. POEZII, 368. Cînd mă trezii, eram afară de barieră, în mijlocul cîmpului. BOLINTINEANU, O. 387. În mijloc de codru-ajunse Lîngă teiul nalt și vechi. EMINESCU, O. I, 66, cf. 215. Cînd se pomeni în mijlocul mării, Ileana Simziana se prefăcu că-i pare rău și prinse a certa pe neguțător că o înșelase. ISPIRESCU, L. 25. Cîntă puiul cucului în mijlocul codrului. JARNIK-BÎRSEANU, D. L-am cătat vara toată. . . în mijlocul codrului, La porțile dorului. MAT. FOLK. 1050, cf. 74, DENSUSIANU, Ț. H. 97, A II 2, 8. ◊ Mijlocul cerului = a) (învechit) zenit. Zenitu și căruia uneori i se mai dă numirea de mijlocul ceriului. CULIANU, C. 9; b) (regional) miazăzi (1). Cf. ALR I 1236/75, 85. L o c, a d j. De mijloc = situat (sau destinat a fi așezat) în centru sau, p. e x t., în spațiul dintre alte lucruri. Plasa de mijloc [a năvodului]. ANTIPA, P. 461. (Indicînd poziția într-o clasificare, o ierarhie) Birnicii sînt 17214 familii din care 4 082 „dă frunte”, 4 961 „dă mijloc” și 8171 „dă coadă” (a. 1819). DOC. RC. 225. Ține treapta cea de mijloc între sublim și simplu. HELIADE O. II, 37. Locuitorii săi din clasa de mijloc . . . vara se adunau la grâdinele Rreslea, Barbălată. FILIMON, O. I, 175. (Expr.) Drum (sau cale, linie, învechit, hotar) de mijloc = soluție intermediară, atitudine de compromis. Povățuiește pre părinți ca să nu se arate cu atîtă neomenire și asprime către fiii lor . . . ci să cuvine să păzească hotarul cel de mijloc. PANN, E. I, [prefață] 7/4. Cînd îi alb, spun alb și la negru, spun negru . . . ori, ori! Că drum de mijloc nu există. DAVIDOGLU, M. 83. (Regional) Degetul de mijloc = degetul mijlociu, v. m i j l o c i u (I 2). Sâ-m trimeatâ inelu Dzîn zezetu hăl dze milzoc. DENSUSIANU, Ț. H. 160. Gegitu dă meljoc. ALR II/I MN 32, 2 186/310. ◊ Din mijloc = a) l o c. a d j. așezat în centru, în zona centrală; central. După catapeteazma din mijloc era cortul ce să chiamă sf[i]nția sf[i]nților. N. TEST. (1 648), 297^r/2; b) l o c. a d j. (Învechit) în devălmășie. La tovărășie, cheltuiala iaste din mijloc, cum și cîștigul și paguba. PRAVILA (1814), 86/10; c) l o c. a d v. din centru; (în opoziție cu d i n d ă r ă t și d i n a i n t e ) din flanc; p. e x t. în plin. Goniră pre Alexandru . . . și deteră în trîmbițe și în tîmpine și-i loviră unii din dărăpt, unii din mijloc, alții dinainte.ALEXANDRIA 37/11. (E x p r.; învechit) A ridica (sau a scoate) (pe cineva sau ceva) din mijloc = a înlătura, a îndepărta; a exclude (din discuție). Trebuie să se rădice Mihai Vodă den mijloc, ca un amestecător și turburător de prieteșug între domni. N. COSTIN. LET.² I, 494. Pentru cutremur, căutînd pe filosofi, vom găsi unii zicînd una și alții alta, scoțînd la aceasta pre D-zeu din mijloc. ANTIM, ap. TDRG. Acest hrisov prin lămurită sa înțălegere, rădică din mijloc toată îndoiala și toată împotriva punere înainte asupra stăpînirei vrăncenilor (a. 1817). URICARIUL, IV, 341/13. ◊ L o c. a d v. La (sau în) mijloc = (aproximativ) în centru, în spațiul care separă două persoane sau două lucruri. R ă s t i g n i r ă . . . și alți doi de încoace și de încolo, e în mijloc I[su]s. CORESI, ap. GCR I, 21/25. Cela ce va ucide pri cela ce va întră la mijloc să-i împartă . . . nu să va certa. PRAV. 116, cf. 91. Cîte 3 alăturea mergînd, craiul la mijloc (a. 1700). GCR I, 334/29. Piața sfintei Troiți. . . are în mijloc un stîlp de marmură. GOLESCU, Î. 25. O frumoasă mînă scapă de pe margine de-altan O mânușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu. EMINESCU, O. I, 166. În mijloc sta așezată o masă cu șapte talere. CARAGIALE, O. II, 268. Casa n-avea nici o podoabă, dară în mijloc era o masă mare. ISPIRESCU, L. 50. Lăutarii trecură la mijloc. REBREANU, R. I, 220. Își așternu și lui un pat, la mijloc, între tovarășii săi de suferință. MIRONESCU, S. A. 129. Îl crepăm așe cu cuțîtu în jumătate ș-avem un ic de lemn și-l băgăm la ńiljoc. ALR SN I h 222/141. Cînd e plosca la mijloc, Mare, mic e cu noroc, se spune despre cei bețivi. ZANNE, P. IV, 92. Sus copaie, jos copaie, La ńiljoc carne de oaie (Scoica). SADOVEANU, P. C. 12. (E x p r.) A sta (sau a se pune) la mijloc = a se interpune, a sta între două persoane pentru a le împiedica să se încaiere; (învechit și popular) a interveni, a stărui (pentru cineva). Ca să pot isprăvi mai iute, te rog umil pe dumneata, milostivul mieu domn și de bine făcător, să te pui la mijloc . . . ca să stăruie cu trecerea lui crăiască pe lîngă măria sa domnul (a. 1 681). IORGA, S. N. 79. Ș-au stătut banul la mijloc cătră viziriul, de au aședzat să-l puie pre dînsul leșii craiu. NECULCE, L. 59. Văzînd noi că era cît pe ce să se încaiere la bătaie, ne punem la mijloc și-i împăcăm cu mare greu. CREANGĂ, A. 107. Kir Ianulea și-a ieșit din pepene; s-a repezit cu pumnii-ncleștați s-o pilduiască; dar musafirii s-au pus la mijloc și l-au oprit în piept. CARAGIALE, O. II, 227. Boierii din Țara Românească se puseră la mijloc cu rugăciuni și se făcu pace. ISPIRESCU, ap. CADE. (Învechit) A pune (ceva) la mijloc = a aduce, a oferi în folosința, în fondul comun. Li-au adus toate [prăzile] și li-au pus la mijloc cît au dobîndit. HERODOT (1645), 493. La logodnă au fost pus la mijloc galbini 12000, cine ar strica logodna, acela să peardă acea somă de bani. N. COSTIN, LET². I, 382. Toată averea mea o puiu la mijloc cu voi. GORJAN, H. I, 147/6. (Învechit) A aduce (sau a pune pe cineva sau ceva) la (sau în) mijloc = a aduce în fața, la cunoștința, în discuția unei adunări; a convoca pe cineva într-o adunare. Iară Domnul nostru Isus Hristos, aciiaș aduse la mijloc cugetul lor și grăi lor. CORESI, EV. 61. Nici întrebare ca aciasta la mijloc să puie s-au căzut. CANTEMIR, IST. 153. A filului și a inorogului pomenire la mijloc să fie adus de carii aminte mi-am adus, precum nici la adunare dintei chemați să nu fie fost. id. ib. 159. Să aducem în mijloc pe fericitul David carele zice. . . ANTIM, ap. TDRG. Iată ascultai cuvîntul tău și voi scoate din sfat mîniia și pohta și voi aduce la mijloc înțelepciunea și dragostea. VARLAAM-IOASAF, 9^V/17. Ritorul, pentru ca să dovedească după leage și după dreptate lucrul acela. . . aduce la mijloc vreun cap din pravilă. MOLNAR, RET.102/18. (Învechit) A sta la mijloc = a nu fi hotărît, a sta în cumpănă; a rămîne în suspensie. Acealea ce să feaceră pre tine au fost den farmeci, iară nu dentr-adevăr. Și stînd la mijloc voroava, socoti de chemă pre popii idolilor să facă și ei ceva minune. DOSOFTEI, V. S. noiembrie 103^v/25. A-și pune capul (sau, rar, gîtul) la mijloc = a garanta (cu viața). Mi-a spus mie cine l-a văzut, că Ion a luat-o, gîtul îmi pun la mijloc. CREANGĂ, A. 56. Despre asta mi-aș pune capul la mijloc. id. P. 170. A fi la mijloc = a) (învechit) a fi prezent într-o adunare, la o consfătuire. Or sta la pace, fiind și alți crai megieși la mijloc să socotească și să judece. NECULCE, L. 248; b) a fi în cauză, în joc. Așadar, a răspuns Făt-Frumos, un om prost, pă cum ai spus măria-ia, ar avea drept să te învinuiască de călcarea făgăduința, iar eu n-am, cînd e la mijloc tot norocul vieții mele. CARAGIALE, O. II, 354; c) se spune pentru a semnala că există un dedesubt al lucrurilor, că desfășurarea faptelor este influențată de un factor suplimentar. Vezi d-ta că-i un „dacă” la mijloc. CONV. LIT. IV, 336. Îți venea parcă să crezi că e vreo șiretenie la mijloc. GANE N. III, 161. Aici încă trebuie să fie un drac la mijloc, zise Gerilă.CREANGĂ, P. 266. La casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o, c-a mai fost și mila părințească la mijloc, id. ib. 286. Spun unii ș-alții că n-ar fi fost la mijloc puterea ursitoarei, ci că numai vraja dragostii a făcut așa prefaceri minunate. CARAGIALE, O. II, 354. Dăscălița înțelese numaideât că nu poate fi la mijloc lucru curat. REBREANU, I. 262. Era la mijloc o înșelare și o uneltire. SADOVEANU O. XI, 110. Bănuind că e ceva încurcat la mijloc, se duse de-a dreptul la jupîneasa Ralița. CAMIL PETRESCU, O. II, 268. E o confuzie la mijloc. CĂLINESCU, S. 123. Ați trimis după doctor?. . . Crezi că nu e nimic la mijloc, DEMETRIUS, C. 41. Altceva e la mijloc. Ție ți-a plăcut să trăiești comod. BARANGA, I. 154. (Cu parafrazarea expresiei) Bănui că aci la mijloc se joacă vreo drăcovenie. ISPIRESCU, U. 16. Muma zmeului pricepu că aci la mijloc se joacă vreo drăcie, id. L. 19. (Popular) A băga (pe cineva) la mijloc = a înconjura (pe cineva) cu simpatie sau cu afecțiune. Lumea nu-l bagă la mijloc, toți îl ocolesc. JIPESCU, ap. ZANNE, P. IV, 220. ◊ L o c. p r e p. În (sau prin) mijlocul. . . sau (învechit) în mijlocul a . . ., pe mijlocul. . ., în (sau prin pre, întru) mijloc de . . ., la mijloc = (urmat de un pl.) între, printre; (urmat de un nume colectiv) în. În mijloc de mulți lăuda-voiu el. PSALT. HUR. 97^r/11. Atunce stătu Pavelu prin mijlocu de ei și dzise. COD. VOR. 88/27. Tremiseși izvoare în balte, pre mijloc de codri trecu ape. PSALT. 214. Ia socotiți credința ucenicilor lu Hristos și ascultarea ! Că ei în mijloc de lucrure-s fiind, și deaca auziră Hristos zicîndu-le. . . lăsară tot, de mearseră după el. CORESI, EV. 334. [Sămínța] căzu în mijloc de mărăcini. id. ib. 350. Și zice Dumnezeu: fie tărie în mijlocul apelor, să despartă apele de la ape. PALIA (1581), ap. GCR I, 34/6. În mijlocul celor fărădeleage se numără ca să te ducă pre tine să viețuiești (a. 1642). GCR 1, 102/22. Cînd să va prileji în mijlocul a mulți, de vor fi unii dentrănși mai capete, cumu s-are dzice, ispravnici, atunce la unii ca aceia nu va micșura giudețul certaria aceii greșeale pentru cei mulți. PRAV. 271, cf. 154. Chemă I[su]s un poroboc și-l puse în mijlocul lor (a. 1648).GCR I, 127/8. Văzură pe sv[î]nta în cuptoriu în mijloc de doi îngeri. DOSOFTEI, V. S. septembrie 21^r/9. Unde sînt doi sau trei adunați întru numele mieu, acolo sînt pre mijlocul lor (a. 1 693). GCR I, 310/7. Iată eu vă trimeț pre voi, ca pre niște oi în mijlocul lupilor (a. 1746). id. ib. II, 38/4. Spînzurat în mijlocul a doi tîlhari. MINEIUL(1 776), 127^r2/10. Se fălesc cei ce se îngrașă în mijlocul societăței făr' de a-i fi de vreun folos. MARCOVICI., C. 18/24, cf. 9/9. Corabia plutea cu mare repejiune prin mijlocul valurilor. DRĂGHICI, R. 24/26. Crede-te în această casă ca în mijlocul unor vechi și intimi amici. BOLINTINEANU, O. 419. Văzînd pe Galben de Soare în mijlocul iepelor, se răpezi la dînsul. ISPIRESCU, L. 28. D. Sadoveanu, în mijlocul povestirilor sale, are și nuvele veritabile: Păcat boieresc, Haia Sanis etc. IBRĂILEANU, S. L. 58. Herdelea nu s-a plictisit prea rău în mijlocul cărților frumoase. REBREANU R. I, 55. A crescut ca un dușman în mijlocul nostru. C. PETRESCU, C. V. 229. Cît îi de ticăloasă lumea ! . . . – D-apoi n-o cunosc eu? suspină baba. Că doar în mijlocul ei am îmbătrînit l SADOVEANU, O. VII, 320. Din mijlocul. . . sau (învechit) de mijloc de. . . = (urmat de un sg. cu înțeles colectiv) din; (urmat de un pl.) dintre. Deaci dzise voiniciloru se deștingă și se-lu rapă elu din mijlocul loru. COD. VOR. 50/5. Izbăvit-au sufletul mieu de mijloc de schimeni. PSALT109. Vor ieși îngerii de vor aleage răii den mijlocul drepților. CORESI, ap. GCR I, 18/9. Numai iată că iese din mijlocul hergheliei o răpciugă de cal. CREANGĂ, P. 194. Harap Alb iese atunci din mijlocul celorlalți și iar se înfățișează înaintea împăratului, id. ib. 262. Regretíndu-vă foarte mult absența din mijlocul nostru, am avut onoarea să ridicăm primul pahar în sănătatea domniei voastre. CARAGIALE, O. VII, 585. ♦ (Învechit, în opoziție cu m a r g i n e I 2) Teritoriu de centru, zonă de interior. Cîmpul de jos și Bahnița dă jos, ca niște mărginași. . . să să socotească. . . Iar jilțurile dă Sus i Baia, ca niște mijloace ale județului (a. 1819). DOC. EC. 225. 2. Partea corpului omenesc cuprinsă între torace și șolduri; talie, brîu. Era Ioan îmbrăcat cu peri de cămilă și brîu de curea prespre mijlocul lui. N. TEST. (1648), 41^r/20. Legă cu brîul mijlocile lor. BIBLIA (1688), 368²/2. Încingînd vîrtos mijlocul său, întări brațele sale pre lucru (a. 1 694). GCR I, 313/6. Ș-au legat mijlocul cu brîul de o creangă groasă. DRĂGHICI, R. 49/30. Voinic foarte chipos.. . Din mijlocul delicat, Gîndea cineva că vede un alt Narțis. PANN, E. II, 19/7. Gîndeá că mijlocul ei cel dulce s-ar putea odihni cuprins de brațul lui. EMINESCU, N. 74. Atunci, ea deodată s-a văzut încinsă cu un cerc zdravăn, de fier, peste mijloc. CREANGĂ, P. 88, cf. 98. Era încins cu bete cu mărgele mici. . . învîrtite de cinci ori în jurul mijlocului, peste brîul roșu. CAMIL PETRESCU, O. I, 72. Mijlocul [fetelor]. . . e locul din care tot farmecul pleacă, să li se răspîndească în restul ființei. BOGZA, C. O. 282. S-a mișcat încet, a săltat o mînă și s-a îndoit de mijloc pe spate. PREDA, Î. 159. Murgu-i mic și drumu-i greu, Abia duce trupul meu, Trupul cu păcatele, Mijlocul cu armele. ALECSANDRI, P. P. 17. O fețișoară Cu cosița gălbioară, Cu mijloc de trestioară. JARNIK-BÎRSEANU, D. 101. ◊ Expr. A apuca (sau a prinde, a cuprinde, a ține etc.) de mijloc = a petrece brațul în jurul taliei cuiva (în semn de afecțiune). E iubitul, care vine De mijloc să te cuprindă. EMINESCU, O. I, 76, cf. id. N. 9. Ai luat-o de mijloc și te uitai la ea așa galeș. CARAGIALE, O. II, 225. Cînd vezi răul lîngă mine – Haide, prinde-mă mai bine De mijloc. COȘBUC, P. I, 238. Unde să stăm? întrebă Titu, cuprinzîndu-i mijlocul. REBREANU, R. I, 245. El de mijloc o ținea, Lîngă peptu-i o strîngea. ALECSANDRI, P. P. 97. A fi moale de mijloc = a fi lingușitor. Cf. ZANNE, P. II, 273. ♦ Șale; crucea șalelor. Nevastă secerătoare, Ce seceri vara la soare Și mijlocu nu te doare? JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. Hai, Ioane, de fă focul! Nu pot. Mă doare mijlocul. ANT. LIT. POP. I, 216, cf. ALRM II/I h 120. ♦ Durere de șale. Cf. LB. Și io-s secerător, De mijloc numai nu mor. JARNIK-BÎRSEANU, D. 37. P. a n a l. Parte a corpului albinei situată între torace și abdomen (unde corpul pare a fi sugrumat). Cf.CHEST. VI 65/17, 20. ♦ (Regional) Tulpina unei plante. Vro doi meri Și vro doi peri, Din stupină stupinași, Din mijloace depărtași, La vírfuri apropiași. BIBICESCU, P. P. 253. [Scaiete] rădăcina ți-oi secui, Mijlocul ți-oi mijloci, Vîrful ți-oi vîrfui. DENSUSIANU, Ț. H. 282. 3. (Regional) Nume dat anumitor părți ale unor obiecte, situate sau destinate a fi situate în partea (aproximativ) centrală a obiectului respectiv sau care reprezintă corpul principal al acestuia: a) mijlocar (I 4). Cf. CADE; b) (la pl., în forma mijloace) cruce de lemn care desparte fereastra în mai multe cîmpuri ; răscruci, (regional) mijlocar (I 6). Cf. CHEST. II 177/91; c) (la pl., în forma mijloace) broderie, dantelă sau orice alt lucru de mînă care unește două bucăți de țesătură (măi ales la fețele de masă); (regional) mijlocar (I 7). Prostirile. . . fiind late se compun din mai multe foi, cusute de-a lungul sau legate prin împletituri numite mijloace sau mijlocuțe. PAMFILE, I. C. 284, cf. ALR II 5 780/791; d) plasa din mijloc a năvodului cu trei plase. Cf. ANTIPA, P. 461; e) (urmat de determinări) calota pălăriei. Cf. ALR II 3 279/325; f) parte a cobzei nedefinită mai de aproape, probabil bîrdan. Cf. H XII 176. ♦ Partea interioară, lemnoasă a unui fruct, în care stau sîmburii; cocean. Mijlocu mărului. ALR I 890/214, cf. 890/576, 764, 842, 887, 926, 990. 4. (Învechit și popular, în opoziție cu m a r g i n e I 5, a r i p ă) Corp central al unei formații de luptă; (învechit) temei. Tabăra. . . la mijloc era mai cu puțini oameni decît la perși. HERODOT (1645), 347. Așezarea oștilor în „rînduiala bătăliei” era astfel: pedestrimea . . . la mijloc (centru); la cornul din dreapta sau aripa dreaptă se așezau călărașii. BĂLCESCU, M. V. 618. Bate tu marginile, Că eu bat mijloacele, Care-a scăpa de la mine Să nu scape de la tine. ALECSANDRI, R. P. 126. 5. (Învechit, calc după fr. milieu) Mediu¹ (înconjurător), ambianță. Plăcerea noastră . . . pentru producerile literare ale d-rei Cugler și ale d-lui Șerbănescu va fi cu atît mai ușor de explicat, cu cît ne vom aminti mai mult mijlocul literar în care le aflăm. MAIORESCU, CR. I, 300. Spiritele ce nu sînt accesibile . . . senzațiunilor ce deșteaptă în noi mijlocul înconjurător. MACEDONSKI, O. IV, 103. Pîn-acum am vorbit despre înrîurirea mijlocului social asupra creațiunei literare și de stabilirea legăturei între mijlocul natural și social. GHEREA, ST. CR. I, 38, cf. 36, II, 70. Din mijlocul social al lui Tudorache, al țigănașilor, al slugilor . . . voia mama să mă scoată. MILLE, V. P. 162. 6. (În opoziție cu început, sfîrșit) Moment situat (aproximativ) la aceeași depărtare de începutul și sfîrșitul unei unități de timp, al unei acțiuni sau al unui fenomen care se desfășoară în timp. Începutul iernii va fi cu grindină, mijlocul cald. CALENDARIU (1 814), 64/8. Un străin. . . a călătorit prin părțile noastre pe la mijlocul secolului al XVII-lea. CANDREA, F. 139. Băură ce mai era de băut și mîncară ce mai era de mîncat, neuiúnd să caute după aceea mai cătră mijlocul mesei alte hartane și alte căni, pentru oamenii lor, care așteptau . . . la căruțe. SADOVEANU, O. XI, 36. Cînd la mijloc de cale. . . S-a iscat un vînt. SEVASTOS, N. 136. Mńișlocu postului. ALR II 2 850/325. ◊ L o c. p r e p. În mijlocul sau (învechit) în mijloc de = în timpul, în cursul; (cu nuanță intensivă) în plină desfășurare, în toiul. . . În mijloc de bănat, învie-mă-veri. PSALT. HUR. 117^r/16, cf. 64^r/2. Îmi făgăduiam . . . zile seninoase și liniștite în mijlocul chinurilor vieții. MARCOVICI, C. 15/7. În mijlocul zburdăciunei tinereței ferbăntate. . . De adevărul acesta fii lovit și zi și noapte. CONACHI, P. 289. După o ocară așa de mare care mi s-au făcut, adecă de a mi se opri pașaportul în mijlocul drumului. . . ce-mi mai rămîne mie de nădăjduit ? KOGĂLNICEANU, S. 190. Moș Nichifor era și geambaș de cai și cînd îi venea la socoteală, făcea schimb ori vindea cîte-o iapă chiar în mijlocul drumului. CREANGĂ, P. 106. Avea amnezii lacunare, uitînd dintr-o dată în mijlocul vorbirii ideile. CĂLINESCU, S. 236. Ne aflăm în mijlocul iernii. STANCU, D. 307. În mijlocul hohotelor, Ilie o luă încet spre ușă. PREDA, D. 122. ◊ E x p r. A trece (sau a fi, rar, a face) la (sau, învechit, în) mijloc, se spune pentru a insista asupra ideii de interval, de răstimp intervenit între două date de referință. Nu multă vreamea în mijloc fu. CORESI, EV. 58. De la așezămîntul romanilor în Dachia pănă la acest Aorelian a trecut la mijloc 167 de ani. CANTEMIR, ap. HEM 1 998. Într-o vreme . . ., sînt mulți ani trecuți la mizloc, o rudenie a bâtrînilor noștri, anume Enache Bîrzu, aflîndu-se la închisoare pentru o blăstâmăție, au mers doi moși ai noștri. . . de l-au scos de la închisoare (a. 1 786). URICARIUL, XIV, 250. Și trecând multă vreme la mijloc . . . ei s-au apucat că vor scrie și niciodată nu contenia ca să scrie (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 204/11. Așa scria unul la altu tot cu poșta, făcînd luni la mijloc pănă lua unu de la altul scrisoarea, ib. 256/10. Fiind acun trei săptămîni la mijloc (a. 1825). URICARIUL, XXV, 120. Au trecut cîteva zile la mijloc fără a le istoris ceva. DRĂGHICI, R. 111/12. Trecură trei ani la mijloc de la despărțirea acestor doi frați. GORJAN, H. I, 2/17. Să-ți vorbesc despre aceasta, trebui timp la mijloc. PANN, E. I, 92/3. Sînt ani la mijloc și-ncă mulți vor trece Din ceasul sfînt în car ne-ntîlnirăm. EMINESCU, O. I, 120. Astăzi, că ai trecut zecimi de ani la mijloc, nu o pot spune fără un pic de înduioșare. GANE, N. III, 28. Nu po ști cît a fi trecut la mijloc, pînă ce am adormit mort. CREANGĂ, A. 16, cf. id. P. 140, 183, 260 305. A trecut după aia o săptămînă la mijloc. CARAGIALE, O. VI, 6. Nu trecu mult timp la mijloc și rămase grea împărăteasa. ISPIRESCU, L. 112. ♦ (Astăzi rar) Veacul (sau vîrsta) de mijloc = evul mediu. O pompă solemnă ce aducea aminte de turnerile cavalerilor vrîstei de mijloc. NEGRUZZI S. I, 36. Clasicismul antic și romantismul din veacul de mijloc. GHEREA, ST. CR. II, 106. Sîntem o societate cu moravurile veacului de mijloc. CAMIL PETRESCU, O. II, 55. ♦ P. e x t. Parte centrală a unei comunicări orale sau scrise Ei! începutul [basmului] nu-i nimica; să vez dumneata mijlocul și sfîrșitul. CARAGIALE, O. II 247. Ți-o trimite, bade, carte Pe de laturi Cu bănaturi, în mijloc Pară de foc. JARNIK-BÎRSEANU, D. 135. 7. (Învechit și popular, în opoziție cu frunte, coadă) Ceea ce are dimensiunea, calitatea valoarea situate între extrema inferioară și cea superioară. Scos-au hîrtii frunte de 4 ugh,i mijlocul de trei ughi și de 2, coada de un ughi. NECULCE, L. 322. ◊ (Adjectival) Om mijloc = om de statură mijlocie. Cf. DR. IX, 429, ALRM II/I h 137. ◊ L o c. a d j. De mijloc = a) nic prea mare, nici prea mic (ca dimensiune); potrivit. Alecsandru Vodă era la stat de mijloc. N. COSTIN, LET. II, 98/4. 8 tingiri de mijloc (a.1 738). IORGA, S. D. XIV, 56. Era. . . la mărirea trupului om de mijloc. MINEIUL (1776), 18^r2/27. Cartoflele. . . cele de mijloc să pun întregi. I. IONESCU, C. 58/26. Nu depășea pe un om de mijloc, nici prin înălțime, nici prin grosime. GALAN, B. I, 35. Fărină de mńijlocu. ALR 1 372/357, cf. 1 372/359, 388; b) nici prea bun nici prea rău; obișnuit, banal; mediocru. Care scaune. . . le îmbracă cu postav roș, nici prei bun, nici prea rău, de mijloc. GHEORGACHI, LET. III, 320/25. Frăgarii mai bine cresc în loc de mijloc și cam arinos, decît în loc gras. ECONOMIA, 210/4. Acel om este un autor de mijloc. HELIADE, O. II, 25. Multe [poezii] prea de mijloc. . . ar fi fost mai bine să rămînă nepublicate. MAIORESCU, CR. I, 322. Muntenii, rîdea sfinția sa, sînt ori așa ca noi, cu bucurie și cu cîntece. . ., ori dușmani căpcăuni. . . la noi nu sînt oameni de mijloc. SADOVEANU, O. X, 587. (Învechit, în construcții negative cu valoare de superlativ) Nădăjduind și alte vrednice cărți a se tipări în limba românească, spre literatura aceștei limbi și spre nu de mijloc folos acestui națion (a. 1814). BV III, 102. Limba latinească cea de obște nu de mijloc schimbare au pătimit. MAIOR, IST. 233/28; c) moderat, temperat. Începutul iernii va fi cu grindină . . . iară sfîrșitul de mijloc. CALENDARIU (1814), 64/8, cf. ib. 72/2, LB. ◊ (Adverbial) Mazerea iubește mai mult un pămînt de mijloc de vîrtos. IONESCU, C. 24/14.1. II. 1. (Învechit) Persoană care se pune în serviciul cuiva pentru a stabili o legătură, pentru a obține o favoare, mediator (1); persoană de care se servește cineva pentru atingerea unui scop. Deci găsind Racoț și Matei Vodă mijloc pre acest boiar, ș-au așăzat între dînșii să-i trimiță oști den țara Ungurească și den țara Rumânească și el va fi cap lor de va scoate pre Vasilie Vodă den scaun (începutul sec. XVIII). MAG. IST. I, 299/14. ◊ L o c. prep. Prin (sau cu) mijlocul. . . sau prin mijloc de . . . = prin intermediul. . . , cu concursul. . ., prin intervenția . . . ; pe calea . . . Grăiaște cu noi. . . pren mijloc de îngeri. CORESI, EV. 282. Au făcut pă Dionisie patriearh Țarigradului cu mijlocu domnului Constantin Vodă Brîncoveanu. IST. Ț. R. 56. I-au văzut osînda perind nevinovat de alți domni, însă tot prin mijlocul Ducăi Vodă și cu îndemnarea lui. N. COSTIN, LET. II, 18/3. Au fost isprăvit Șerban logofătul, cu mijlocul Ducăi Vodă, de au fost mărsu un capegi-bașe de au luat pre toți frații lui Șerban și neamul lui din închisoarea lui Grigorie Vodă din Rucurești. NECULCE, L. 51. Au ieșit. . . de la închisoare, din Vama, cu mijlocul hanului. id. ib. 272. Pren mijlocul ev[an]gh[e]liei biruim pre iudei (a. 1703). GCR I, 348/12. Silia cu mijlocul tergimanului și a capichihaelilor să isprăviască să-i ierte împăratul. AXINTE URICARIUL, LET. II, 150/27. Sînteți datori să le știți și să le păziți nu numai voi, ce și bieții creștini prin mijlocul vostru. ANTIM, ap. GCR II, 28/16. Venit-au iarăși Constantin Duca Vodă la scaunul țării Moldovei, luînd domniea cum și cea dintăi cu mijlocul socru-său. MUȘTE, LET. III, 31/14. Zic că i s-ar fi dat otravă prin mijlocul unui dohtor. VĂCĂRESCUL, IST. 259, cf. 248. Dumnezău știe. . . că era să să facă mai bun prin mijlocul ticăloșiilor. DRĂGHICI, R. 54/17. 2. P. g e n e r. Ceea ce servește ca unealtă pentru realizarea unui scop; (de obicei la pl.) posibilități (materiale sau morale) de care dispune cineva într-un anume scop; p. e x t.chin, cale, metodă, procedeu de_a acționa; (învechit) mijlocire (3). M-am îndemnat a scrie o adunare istornică a prea puternicilor împărați otomani, pe scurt alcătuită, arătînd de cînd și cu ce mijloc au luat această stăpînire începerea ei. VĂCĂRESCUL, IST. 245. Vom arăta mijlocul cu care poate fieștecare să să facă de tot putearnic. MOLNAR, RET. [prefață] 8/23. Trebuia ca să-i găsească un mijloc ca să-l dizbrace de averea lui (sfîrșitul sec. XVIII). LET. III, 264/3. Loghica iaste meșteșug ce învață pre mijlocul de a îndrepta mintea din lipse (a. 1826). GCR II, 253/13. Mijloc de ajutor pentru cei mai de treabă și cu familii grele. GOLESCU, Î. 31. Tipărirea în limba rumânească a unei gazete este negreșit între celelalte un mijloc deosebit a lumina pe fieștecare asupra drepturilor și datoriilor sale. CR (1829), 247¹/23. Toată lumea s-a pătruns de adevărul acesta că singurul mijloc al împărtășirii ideilor este limba patriei. ib. (1 833), 35¹/30. Muzica vedem asemenea că este un mijloc prin care artistul de multe ori mai mult și decît cu vorba poate a ne porni lacrămile. HELIADE, O. II, 38, cf. 10, 95, 168, 208. Gîndește la mijloacele cele mai bune ca să te aperi de nenorocire. MARCOVICI, D. 16/25, cf. id. C. 24/4, 35/18. Te faci drag la orcare Cu mijloace-nțelepțești. PANN, E. II, 127/8. Se îngrijea acum de mijloacele scăpărei amantului ei. ASACHI, S. L. II, 12. Numai acest mijloc au spre a-și redobîndi starea lor cea dintîi. BĂLCESCU, M. V. 393. Hrana obștiei de prin târguri să fie sub cea mai de aproape îngrijire a ocărmuirei spre a nu se mai face un mijloc de îmbogățiri particulare (a. 1848). URICARIUL, X, 10. Am recitit toate băgările de seamă ce faci asupra limbii românești și m-am bucurat văzînd în dumneata mijlocul prin care să ne putem înțelege mai bine cu moldovenii. BOLLIAC, O. 50. O supărare de care căuta vreun mijloc a scăpa. NEGRUZZI, S. I, 49, cf. 143, 286, 341. Dar cu slabele-ți mijloace faptele-ți sînt de mirare. Pricina, nu rezultatul, laude ți-a cîștigat. ALEXANDRESCU, O. I, 72. Pe dată ce dorința care ne-a aprins imaginațiunea se află împlinită, ne liniștim și mai adesea căutăm mijloace ca să ne desfacem de obiectul ce o aprinsese. FILIMON, O. I, 114, cf. 126. Baba are Mijloc de răzbunare. BOLINTINEANU, O. 74. Este un mijloc de a scăpa de această greutate. EMINESCU, N. 53. Să caut vreun mijloc ca să ne căpătuim. ISPIRESCU, L. 162. Cînd chelnerița își bătuse joc de sufletul ei. . . Berta găsise mijloc să zîmbească. ZAMFIRESCU, A. 185. E o fericire pentru compilatorul nostru cînd mijloacele sale de a ști devin mai puține în secolul al XVI-lea. IORGA, L. I, 91. Aș fi regretat toată viața, dacă nu aș fi încercat și acest ultim mijloc. C. PETRESCU, C. V. 337, cf.108, 109. Sînt destule mijloace să vă fac să spuneți adevărul. SAHIA, N. 80. Căutau zadarnic un mijloc ca să-și cîștige pîinea. BART, E. 302. Deasupra patului, într-o nișă, o scară de frînghie – mijloc de salvare în caz de incendiu. id. S. M. 41. Cititorul lui Creangă este mai întîi izbit de mulțimea mijloacelor tipice ale prozei sale. VIANU, A. P. 110, cf. GRAUR, I. L. 29 ◊ (Urmat de determinări care arată natura; uneori concretizat) Mijloacele fotografice excelente înlesnesc răspîndirea copiilor. PETICĂ, O. 407. Accentuarea, oricare i-ar fi natura, nu-i un fapt propriu-zis lingvistic, întrucât nu se exprimă prin mijloace lingvistice (sunete, cuvinte, morfeme). IORDAN, STIL. 18. Momente psihologice care cer o reducere pînă la maximum a mijloacelor de expresie. id. ib. 278. Într-o limbă există uneori mai multe mijloace gramaticale pentru a exprima aceeași categorie logică. GRAUR, I. L. 40. Chiar procedeele inversiunii, ale elipsei sau ale repetiției, care trec uneori drept mijloace stilistice specific poetice, sînt prezente în vorbirea comună. VIANU, M. 147. ◊ L o c. a d v. Prin toate mijloacele sau prin orice mijloc, cu orice (sau orișice) mijloace, (rar) cu tot mijlocul, cu multe feluri de mijloace = pe toate căile; p. e x t. cu orice preț, indiferent cum. Nevoea cu tot mijlocul ca să rădice domn de pămînt.IST. Ț. R. 5. Munciea cei mai mari cu multe feliuri de mijloace să-l oprească pre el și numai oștile cu seraschieariu să trimită. ib. 58. Vreau să scap de tine prin toate mijloacele, chiar de-a fi să mă arunc în mare. ALECSANDRI, T. I, 444. Cu orișice mijloace a face bani voim, în lux și-n desfătare ne place să trăim. BOLINTINEANU, O. 155. Boierii s-au făcut cu atît mai spoliatori. . . cu cît societatea consideră îmbogățirea prin orice mijloc, chiar dezonorant, ca o dovadă de destoinicie și talent. OȚETEA, T. V. 60. ◊ E x p r. (Învechit și regional) A nu fi mijloc (de a . . .) = a nu exista o posibilitate de înfăptuire, de realizare; a fi cu neputință de înfăptuit, a nu fi chip, a nu fi mod. Caută, cum vei ști, a căpăta [bani] de la turci, altminterea nu e mijloc de lucrare. BĂLCESCU, ap. GHICA, A. 454. [Mănăstirea] de lemn s-o facem nu e mijloc, Căci lemnul poate s-ardă de foc. MARIAN, SA. 250. Împărate! nu e mijloc a prinde omul de flori altfel. H IV 59. A nu avea mijloc să. . . = a nu avea posibilitatea, a-i fi imposibil să . . . N-am mijloc să prefac Belele care nu-mi plac. I. VĂCĂRESCUL, P. 251/4. (Învechit) A face toate mijloacele (sau mii de mijloace) = a face tot ce este cu putință, tot ce este posibil. Am făcut mii de mijloace să fug din patria mea. PANN, E. I, 68/3. [Vistieria] au făcut toate mijloacele ca să înduplice pe dumnealui contracciul . . . să plătească banii acestui adaos (a. 1837). DOC. EC. 663. (Cu parafrazarea expresiei) Ca să-i vază înțelepți. . . Părinții. . . mii de mijloace pătimesc și griji nenumărate. PANN, E. IV, 16/19. ♦ Logică, rațiune, temei, motivare (a unui fapt); p. e x t. pretext, (învechit) cale, chip. Va arăta viața împăratului Roamei a lui Marco Avrelie și învățăturile lui carea să cuvin domnilor la cîrma obștii, arătînd de atocma direptatea și mijlocile cu carea va fi domnul întru aleagerea giudecătorilor. N. COSTIN, ap. GCR II, 9/23. Gîndul și gătirea lui Șerban Vodă era să fie el împărat în Țarigrad. Și cu acel mijloc silie să facă pe Cantemir domnu în Moldova. NECULCE, L. 88. Nu aduce mijloc boale mincinoase. ANTIM, ap. ROSETTI-CAZACU, I. L. R. I, 167. Arătăm cele de mai sus mijloace profundei voastre judicăți, deși sîntem convinși că neasemănata voastră înțelepciune poate să invente alte mai avantagioase (a. 1776). UTICARIUL, I, 180. Tu nu poți vedea, sărace, corzile nenumărate A căror armonie ține lucrurile atîrnate Nici a ști cu ce mijloace . . . Au așezat rînduiala crugurilor. CONACHI, P. 259. Să uita . . . la el. . . Dar prea nebăgat în seamă și cu un tainic mijloc. PANN, E. I, 114/18. Se mai adăuga la toți membrii Comisiei și duhul camaraderiei, amintirea vieții și a petrecerilor împreună, peste care nu aveau mijloace destule ca să treacă. CAMIL PETRESCU, O. II, 580. 3. (La pl., urmat de determinări arătînd natura sau scopul) Unelte, instrumente, utilaj. Omul de azi, mai luminat și mai înțelegător, trebuie să-și cultive pămîntul mai bine, cu mijloace tehnice. SADOVEANU, E. 26. Mijloace de muncă (sau de bază) = lucrurile cu ajutorul cărora omul acționează asupra obiectului muncii și îl modifică. Mijloacele de bază se trec în folosința Comerțului Interior. BO (1953), 10. Mijloace de producție = totalitatea obiectelor muncii și a mijloacelor de muncă. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a creat un puternic sector socialist în economia națională. CONTEMP. 1 948, nr. 104, 13/1. Mijloace de circulație (sau de locomoție) = vehicule care servesc pentru deplasarea persoanelor sau a obiectelor. 4. (La pl.) Avere, stare, fonduri, resurse materiale (suficiente); spec. (urmat de determinări ca „bănești”, „financiare” etc.) bani; (învechit) mijlocire (4). Mijloacele de monedă ale grecilor de ce merg să împuținează. CR (1829), 4²/3. Multe familii cărora le-au mai rămas ceva mijloace de bani au fugit în ostrovul bălții Ianinii. ib. (1 830), 130²/12. Neavînd mijloace, la școală nu m-a dat. HELIADE, O. II, 110. Avînd lipsă de mijloace trebuincioase spre a susține schitul acesta, au lăsat nesăvîrșit și nefăcut toate ce era de făcut (a. 1856). URICARIUL, IV, 411/1. Pe la anul 1816, Bălcescu, procurîndu-și mijloace bănești din familie, a pornit în streinătate. GHICA, S. 698. Ni se cer mijloace finanțiare. MAIORESCU, D. I, 87, cf. id. CR.I, 273. Această instituție culturală.. . dă avînt învățăturilor științei prin nenumăratele burse ce acordă tinerilor fără mijloace. D. ZAMFIRESCU, Î. 55. Mi-a dat 40 de florini, rugîndu-mă . . . să-i înapoiez banii, fondurile consulatului fiind . . . destinate celor lipsiți cu totul de mijloace. BRĂESCU, A. 201. Bătrînul a avut totuși mijloace de a-și susține familia. CĂLINESCU, E. 158, cf. id. S. 375. Mai am puține zile de trăit, Lucica. Puține mijloace. CAMIL PETRESCU, O. I, 410. - Accentuat și: mijloc. - Pl.: mijloace, mijlocuri și (învechit) mijloci. – Și: (regional) míjluc (ALR II 2940/414, 551, 6496/365), míjlic (A V 26, accentuat și míjlic GLOSAR REG.), míjoc (GR. S. VI, 241, ALR II/I H 43, ib. MN 32, 2186/130, ib. MN 34, 2 194/723, 2 940/130), míljoc (PUȘCARIU, ET. WB., DENSUSÍANU, Ț. H. 43, ALR Il/l MN 17, 6 929/769, ib. MN 32, 2 186/141, 872, ib. MN 34, 2 194/157, A III 5, 6, 12, GL. V. J., GLOSAR REG.), míljuc (ALR II 2 940/95, A V 14, accentuat și miljúc GLOSAR REG.), míljluc (A V 14, accentuat și miljlúc GLOSAR REG.), mílgoș (MAT. DIALECT. I, 181), mínjoc (ALR II 2 940/27, 172), mírjoc (L. COSTIN, GR. BĂN. 138), míșloc (BL I, 112, ALR II/I MN 34, 2 194/325, ib. MN 32, 2 186/334, 574, 987), méljoc (ALR II 2 940/102, 310, A I 13), méljuc (ALRT II 52), mióljoc (A I 26, 31), mióljuc (ib. 21), míójuc (ALR II 2 940/605), móljuc (PHILIPPIDE, P. 141), (învechit) mízloc s. n. - Lat. medius locus.

MOHORÎT, -Ă a d j. 1. (În textele vechi apare adesea în n. pr. Marea Mohorîtă = Marea Roșie) Care are culoarea de la roșu-cărămiziu pînă la roșu-vînăt. Și-i va da un veșmentu mohorîtu împărătescu (cca 1550). CUV. D. BĂTR. II, 460/32, cf. I, 200/9. Scutură Faraon și sila lui în Marea Mohorită (R o ș i e D). PSALT. 284, cf. CORESI, PS. 373/3, PALIA (1581), 6/11. Căftan mohorît. MOXA, 368/34. Că-l îmbrăcară într-un veșmînt mohorît. VARLAAM, C. 77, cf. HERODOT (1645), 43. În țara Eghipetului să află Mare Mohorîtă, întru care s-au înecat faraon, împăratul Eghipetului. CHEIE ÎN. 9^r/5. Cunună avînd de aur și diadimă de vișin mohorîtă. BIBLIA (1688), 361²/17, cf. 355²/38, ANON. CAR. Să iei patlageanele, să le curi de coaja lor cea mohorîtă (a. 1749). GCR II, 43/29, cf. 98/11. Vede pre Hamzam îmbrăcat în vison mohorît. ȘINCAI, HR. II, 41/28, cf. I, 184/33, CALENDARIU (1814), 80/17. Și ajunse la un cîmp frumos, tot cu flori frumoase . . . și era unele albe, altele negre, altele roșii, altele verzi, vinete, mohorîte și galbene. ALEXANDRIA, 105/24, cf. 100/18. Pustietatea goală sub arșița de soare în patru părți a lumii șe-ntinde-ngrozitoare, Cu iarba-i mohorîtă, cu negrul ei pămînt. ALECSANDRI, P. III, 89, cf. COSTINESCU. Grinzile cele lungi și afumate. . . erau de culoarea cea mohorîtă-roșie (a) lemnului pîrlit. EMINESCU, G. P. 45, cf. id. N. 38, 156. Începu a clocoti un sínge mohorít. ISPIRESCU, L. 225, cf. 138. Trupul său neînsuflețit și mohorít de vînătaiele funiilor fu dezlegat de la furcile caznei. ODOBESCU, S. I, 443, cf. MARIAN, CH. 54, BARCIANU, ALEXI, W. Vîrful nasului ascuțit și vînăt. . . închipuia o mică pată mohorîtă pe o întindere gălbie. HOGAȘ, DR. II, 31. Ciobani le-or lua Și le-or învîrsta, Dalbe Cu albastre, Verzi cu mohorîte. TEODORESCU, P. P. 75, cf. 50. Cu veșmântul mohorît, Lung din cer pînă-n pămînt. JARNIK-BÎRSEANU, D. 512, cf. SEVASTOS, C. 199. Du-te-n tîrg și-mi ia năframă, Tot năframă mohorîtă, Să nu-ți fiu, bade, urîtă. RETEGANUL, TR. 145. Bubă albă, bubă neagră, bubă roșie . . . bubă mohorîtă. ȘEZ. IV, 19, cf. BiBiCESCU, P. P. 233, ȚIPLEA, P. P. 113, BUD. P. P. 10, VASILIU, C. 649, PĂSCULESCU, P. 6, BÎRLEA, C. P. 130, 142, com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI, ALR II 3 403/362. ◊ (Substantivat, n.; învechit, rar) De vor fi păcatele voastre ca roșiul, ca zăpada le voi albi, iară de vor fi ca mohorîtul, ca lîna le voi face albe. VARLAAM- IOASAF, 166^r/6. ♦ (Substantivat, n.; învechit, rar) Stofă purpurie. Veț lua de la dînșii aur, argint și aramă. Și vînăt, și mohorít (p o r f i r ă v i o l e t ă, s t a c o j i e și v i ș i n i e B 1 938, 85), roșiu îndoit și mătase răsucită. BIBLIA (1 688), 56²/52. ♦ (Substantivat, f.; învechit, rar) Haină făcută din stofă purpurie. Dezbrăcară de pre el mohorîtă. TETRAEV. (1 574), 251. ♦ (Substantivat, m. art.; eufemistic) Dracul, diavolul. Căci într-o zi prinde a se gîndi mohorîtul, cum ar vîrî el vrajba între doi oameni. PAMFILE, D. 36, cf. FURTUNĂ, V. 8. 2. De culoare închisă; lipsit de strălucire, de lumină; întunecos, sumbru. [Oameni] oacheși, cu ochi și cu păr negru și mohorîți la față. PISCUPESCU, O. 141/6. O beșică-n loc de sticlă e întinsă-n ferăstruie, Printre care trece-o dungă mohorîtă și gălbuie. EMINESCU, O. I, 84. Văzusem un nor mohorít Venind din adîncuri de zare. COȘBUC, P. I, 235, cf. 259. Vremea era de asemenea răcoroasă, umedă, mohorîtă. AGÎRBICEANU, S. P. 115. Domnul Tase fumează un fel de tutun negru și ieftin. De aceea, fundul chiselei e mohorít tot, ca iadul. BASSARABESCU, S. N. 13, cf. 28. Pe garduri ostenite, pe umede stradele, Lumina mohorîtă se-ntunecă. CAZIMIR, L. U. 31, cf. 19, 75. Înserarea asta, după o zi ploioasă . . . era mereu mohorîtă și apăsătoare. CAMIL PETRESCU, U. N. 414. O lampă-n mohorîte umbre. BACOVIA, O.103. Ceasurile curgeau încet în după-amiezile mohorîte. SADOVEANU, O. II, 293, cf. VII, 281, id. E. 122. Ziua se anunța a fi mohorîtă. STANCU, U.R.S.S., 49, cf. CAMILAR, N. I, 205. Zidurile erau pînă la jumătate de faianță verde. . . și restul zugrăvit într-o culoare incertă, mohorîtă. DEMETRIUS, A. 65. E toamnă și negurile mohorîte inundă zările. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2 777. Zilele veneau una după alta, mohorîte și ude. V. ROM. mai 1955, 29. N-ar avea loc și pomană Cine m-au făcut cătană. Mi-au dat haine mohorîte, Cum îs mic mai urîte. ALECSANDRI, P. P. 294, cf. 204, ȚIPLEA, P. P. 113, BUD. P. P. 10. Este-un pat mîndru-ncheiat. . . Și pre el e așternut covor verde, mohorît. PĂSCULESCU, L. P. 59, cf. BÎRLEA, C. P. 130, ALR II 3403/250, 362, 836, 6 076/682, A V 15. Pe sub rîpile rîpite Ciute negre mohorîte (Cuptorul). GOROVEI, C. 122. ◊ (Substantivat) Din ce-a fost o zi întreagă mai măreț mai lucitor, Dintr-un soare, ce rămâne ? Mohorîtul unui nor. DAVILA, V. V. 100. ♦ Întunecat (și apăsător, trist). Pe bănci de lemn, în scunda tavernă mohorîtă. EMINESCU, O. I, 56. Un morman cumplit de leșuri umple cîmpul mohorít. MACEDONSKI, O. I, 105. Deodată, cineva ieși din mohorîtă locuință de pescar. TAFRALI, S. 38. Tăcerea tot mai grea se lasă în cuprinsul mohorít al fabricilor. DUNĂREANU, CH. 147. Mai mohorîtă-i azi odaia. IOSIF, PATR. 78. În dosul unei biserici mohorîte, o cruce mare înfiptă în stîncă. ARDELEANU, V. P. 25. Subt bolta mohorîtă, pămîntul negru se zgribulea pătat cu dese ochiuri de apă tulbure. REBREANU, R. II, 10, cf. I, 244. În cîmpul mohorít li țin de-a lungul zilei de urît Doar tufe albăstrii de scai pitici. CAZIMIR, P. 133, cf. id. L. U. 37, LESNEA, P. E. 20. Piatra Singuratică se ridică mohorîtă în aer, bizară apariție a marilor înălțimi. BOGZA, C. O. 13. Nimic nu se zărea în pustietatea mohorîtă. V. ROM. octombrie 1955, 163. 3. (Despre oameni și despre înfățișarea, privirea, gîndurile lor) Trist, mîhnit, posomorit. Palidă și mohorîtă Maica Domnului se vede. EMINESCU, O. I, 50, cf. IV, 363. Alecu, trist și mohorît la față, tot drumul îi ținu mîna. CONTEMPORANUL, VIG, 194. Fața lui. . . era muncită și mohorîtă de gînduri. REBREANU, NUV. 283, cf. id. R. I, 85. Bărbați mohorîți. . . și femei. . . beau la rînd. BRĂESCU, V. 129. Peste sufletul ce umblă oropsit și mohorít. . . Schitu-și mișcă, în litanii, tristul clopot de la gît. LESNEA, A. 26. Veni acasă mohorít. PAS, Z. I, 133. Amîndoi tăceau, în niște gînduri mohorîte. CAMILAR, N. II, 109, cf. 102, id. N. I, 246, 373, 413. Bătrînul îi aruncă o privire mohorîtă. V. ROM. martie 1954, 71. ◊ (Prin metonimie) Se opri înlemnit în fața zidului mohorît de săteni care-l înconjurau. CAMILAR, N. I, 207. ◊ F i g. Destul m-am închis în singurătatea mohorîtă a științelor. PETICĂ, O. 343. Stă Negoiul mohorît, Cu-a lui negură bătrînă Care-i ține de urît. TOPÎRCEANU, B. 26. – Pl.: mohorîți, -te. – Și: (învechit, rar) mohurît, -ă adj. VARLAAM-IOASAF, 48^v/27. – V. mohorî.

BARBĂ (pl. bărbi, barbe) sf. 🫀 Părul care crește pe bărbie și pe fălci; proverb: cine poartă ~, să-și cumpere și pieptene; ~ mare Și minte n’are sau ~ lungă Și minte scurtă; – la așa așa ~, așa răsătură, după faptă și răsplată; – barba lasă să se ducă, capul să trăiască, se zice spre mîngîiere acelora cari au suferit o pagubă, arătîndu-le că aceasta ar fi putut fi și mai mare; – An scuipam în iarbă Și estimp în ~, arată tristele urmări ale bătrînețelor; cînd va face spînul ~. sau cînd mi-a crește iarbă ’n ~, niciodată; trage nădejde ca spînul de ~, se nutrește cu speranțe deșarte; – cîți peri în ~, foarte mulți ¶ 2 Bărbie: o văduvă ’n vîrstă... Cu doi dinți în gură, barba ascuțită (PANN)¶ 3 Perii cei lungi ce au unele animale sub falca dedesubt, la bot sau la cioc: barba caprei, țapului, maimuței, cocoșului, etc. ¶ 4 🌿 Țepile unui spic: barba spicului; grîu cu ~; orz cu ~ ¶ 5 🌿 În compunere cu alte substantive formează mai multe nume de plante: BARBA-LUI-ARON – RODUL-PĂMÎNTULUI; BARBA-BOIERULUI¹, plantă ierboasă cu flori de coloare gălbuie-urîtă și cu vine purpurii (Ajuga Laxmanni); BARBA-BOIERULUI² – CHICA-VOINICULUI; – BARBA-CAPREI¹, plantă ierboasă cu flori galbene dispuse în capitule (Tragopogon major); BARBA-CAPREI² = AGLICĂ; BARBA-CAPREI³ = CREȚUȘCĂ; BARBA-CA-PREI⁴, ciupercă de coloarea gălbenușului de ou, care crește prin păduri pe trunchiurile de brazi (Clavaria viscosa); BARBA-CAPREI⁵ = RĂMURELE; BARBA-CAPREI⁶ = BUREȚI-DE-CONOPIDE; BARBA-CAPREI⁷ = TOGMĂGEL¹; BARBA-CAPREI⁸ = MELOȘEL¹; – BARBA-ÎMPĂRATULUI¹, plantă originară din America, cu flori mari roșii, galbene sau albe în formă de pîlnie care se deschid seara după apusul soarelui și se închid spre ziuă (Mirabilis jalapa) (🖼 359); BARBA-ÎMPĂRATULUI² = CURCUBEU¹; BARBA-ÎMPĂRATULUI³ = CATIFELUȚĂ; BARBA-LUPULUI – SPÎNZ¹; – BARBA-POPII, plantă ierboasă cu flori mici albe-gălbui așezate într’un fel de mănunchiu de spice (Spiraea aruncus) (🖼 360); – BARBA-SASULUI = BARBA-URSULUI¹; – BARBA-ȚAPULUI = BARBA-POPII; – BARBA-UNGURULUI, mică plantă ierboasă cu flori albe plăcut mirositoare, așezate în vîrful tulpinei (Dianthussi iculifolius); – BARBA-URSULUI¹ plantă ierboasă numită și „barba-Sasului”, „brădișor”, „coada-calului”, „coada-iepei”, „coada-mînzului”, „iarba-de-cositor” sau „părul-porcului” (Equisetum arvense) (🖼 361); BARBA-URSULUI² = MĂTREAȚĂ-DE-ARBORI [lat. barba].