DESPICA (-pic) I. vb. tr. 1 A crăpa, a tăia, a sparge în două, a spinteca, a despărți în lungime: ~ lemne; a tras sabia și i-a despicat capul în două (DLVR.); Moisi a despicat Marea Roșie cu toiagul; ~ capul cuiva cu sabia ¶ 2 A trece prin, a străbate, a răzbate: pe aici trece linia ferată care despică munții și răzbate în Ardeal (VLAH.) ¶ 3 Ⓕ ~ inima, a rupe, a sfîșia inima, a pricinui o vie compătimire ¶ 4 Ⓕ ~ aerul, vîntul, a sbura repede: păsările aleargă, despică vînturile (DLVR.); ~ valurile, a înainta repede (vorb. de o luntre, de o corabie). II. vb. refl. 1 A se crăpa în două, a se spinteca: Cum nu se despica locul ce te ține și să te înghită! (PANN) ¶ 2 A se desface, a se deslipi, a se depărți: dacă s’ar fi despicat pămîntul dinaintea lui... n’ar fi rămas mai aiurit (GN.); de cînd s’au despicat și s’au despărțit de Biserica răsăritului (LET.) [lat. *despīcare < spīcum].