BALAUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu unul sau mai multe capete, adesea înaripat. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bollë „șarpe”, scr. blavor.

ZDRAHON, zdrahoni, s. m. (Mold.) ~ (din dragon, cu pronunție ucr.)

DRAGON¹, dragoane, s. n. Șiret confecționat din fir metalic și terminat cu un ciucure, care se prinde la mânerul sabiei. – Din fr. dragonne.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Art.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

BALAUR s. 1. (MITOL. POP.) (pop.) șarpe, (prin Olt.) bălăoană, (înv.) ajder, zmeu. (~ cu șapte capete.) 2. (ASTRON.; art.) dragonul (art.). (~ul este o constelație din emisfera boreală.)

DRAC s. 1. aghiuță, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.) satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pârlea (art.), sarsailă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefârtatul (art.), nevoia (art.), pârdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hâdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (IHT.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.

DRAGON s. 1. v. drac-de-mare. 2. (ASTRON.; art.) Balaurul (art.; n. pr.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)

dragon (monstru, animal, soldat) s. m., pl. dragoni

dragon (șnur) s. n., pl. dragoane

Dragonul (astron.) s. pr. m. art.

DRAGON¹ ~i m. înv. Ostaș din trupele de cavalerie, care lupta atât călare, cât și pedestru. /<fr. dragon

DRAGON² ~i m. 1) mit. Monstru cu aripi de vultur, gheare de leu și coadă de șarpe, care scoate foc pe gură. 2) art. Constelație în emisfera nordică situată între Ursa Mare și Ursa Mică. /<fr. dragon

DRAGON¹ s.m. 1. Animal fabulos închipuit cu aripi de vultur, gheare de leu și coadă de șarpe. ♦ Reprezentare plastică a acestui animal. 2. Șopîrlă tropicală care trăiește pe copaci și care are de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii ca niște aripi. 3. Numele unei constelații din emisfera boreală, alcătuită dintr-un șir lung de stele. [< fr. dragon].

DRAGON² s.m. Cavalerist astfel echipat încît să poată lupta și pe jos. [Var. zdragon, drahon, zdrahon s.m. / < fr. dragon, it. dragone].

DRAHON s.m. v. dragon² [în DN].

ZDRAGON s.m. v. dragon² [în DN].

DRAGON s.n. Galon cu șnur care împodobește garda unei săbii. [Pl. -oane. / < fr. dragonne].

TRACHINIDE s.n.pl. Familie de pești teleosteeni avînd ca tip dracul-de-mare, dragonul; (la sg.) pește din această familie. [< lat. trachinidae].

dragon¹, dragoni, s.m. (înv.) 1. soldat de cavalerie francez. 2. (fig.) femeie țeapănă.

bală (bale), s. f. – 1. Vietate, lighioană. – 2. Monstru, fiară. Probabil contracție de la boală, care se folosește curent în limba populară, ca termen depreciativ, aplicat mai ales vitelor. Primul său sens trebuie să fi fost, ca în boală, cel de „lighioană primejdioasă” sau „calamitate”. Accepția de „monstru”, care apare exclusiv în dicționare, este numai secundară și artificială, datorită asocierii instinctive cu balaur. În acest sens se folosește mai ales în literatura scrisă: uzul popular (cf. în DAR; o bală de cîine, o bală de copil, du-te’n bală, mînca-te-ar balele; în Candrea; o bală de ibovnică) se identifică perfect cu cel al lui boală. După altă ipoteză, este vorba de lat. bellua (Tiktin; REW 1026; Philippide, II, 633; Pascu, Arch. Rom., VI, 224), cf. alb. boljë, „dragon”, it. belva „fiară”; dar această explicație prezintă dificultăți fonetice. Hasdeu 2374, urmat de DAR, se gîndea la o formație modernă, pe baza lui bale, și o lega cu credința populară legată de balele dracului. În sfîrșit, Scriban pleacă de la lat. pop. billa „animal de tracțiune”.

balaur (balauri), s. m. – 1. Dragon, monstru, hidră. – 2. Țigan. – Var. bălaur, (înv.) bălaure. Mr. bul’ar. Origine necunoscută. Pare evident că este vorba de un cuvînt identic cu alb. boljë „șarpe”, buljar „șarpe de apă” (de unde provine cu siguranță mr.), și cu sb. bla(v)or, blavur; dar nu este sigură filiația sa exactă. După Cihac, Meyer 41 și Berneker 58, rom. provine din sb., și acesta din alb., care ar reprezenta lat. bel(l)ua; totuși, sb. nu este suficient pentru a explica fonetismul rom., în timp ce, dimpotrivă, sb. pare mai curînd a se explica drept împrumut din rom. (cf. Candrea, Elementele, 407). Celelalte soluții nu oferă mai multă probalilitate: din gr. πελώριον, după Roesler 555; din belua aura, după o ipoteză curioasă a lui Philippide, II, 633; din belluarius, după Pascu, Arch. Rom., VI, 224, și Pascu, I, 84. Această ultimă ipoteză poate părea plauzibilă; dar rezultatul ei normal ar fi *bălar (cf. alb. buljar). Pascu încearcă să elimine dificultatea, presupunînd o analogie cu laur; însă nu se înțelege necesitatea unei asemenea analogii. Adăugăm că Lahovary 317 crede că este vorba de un cuvînt anterior perioadei indo-europene; și că Moldovan 422 îl derivă din arab. billaur, bullar „umflat”, care, după Dozy, Suppl. I, 110, este cuvîntul gr. βηρύλλος. Faptul că este vorba de un cuvînt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică *bell- sau ber- „fiară, monstru”, care nu știm dacă ar fi coincis cu gr. πελώριον „monstru”. Pentru acest ultim cuvînt, Boissacq 765 presupune un indoeurop. *queror. Este posibil să rămînă o urmă din cuvîntul tracic pe care l-am semnalat în numele eroului mitic Bellerophon; în acest nume, legenda interpretează prima parte, βελλέρος, ca nume propriu al unui frate al personajului, considerînd că numele său înseamnă „cel care ucide monstrul” (nu „cel care îl ucide pe Belleros”, cum se interpretează curent). Terminația -aur prezintă o evidentă similitudine cu cea a gr. ϰενταύρος, care pînă în prezent nu a fost explicată satisfăcător, și în care este de asemenea posibil să se întrevadă o influență tracică. Der. balauroaică, s. f. (hidră); balaoană, s. f. (țigancă). Prin rom. se explică săs. balaur „dragon” și sb. balaura, termen de insultă.

drac (draci), s. m. – 1. Demon, diavol, spirit malign. – 2. Diavol, imprecație adresată în special copiilor. – 3. Diavol, imprecație în general. – 4. Joc de copii, care se împart în două grupuri, unul reprezentînd oastea diavolilor, celălalt al îngerilor. – Mr. dracu, darac, megl. drac, istr. drocu. Lat. dracu „dragon” probabil cu forma *dracus, cf. ngr. δράϰος, alb. drek (Cihac, II, 81; Pușcariu 547; Candrea-Dens., 510; REW 2759). În latina religioasă a ajuns să însemne „demon”; cf. CIL, VIII, 15247 și Suidas: „In Hiobo diabolus draco dicitur”. Pentru der. directă de la nominativ, cf. cap, om, șarpe, etc. Der. drăcărie, s. f. (drăcie, ștrengărie; vrăjitorie, magie); drăcesc, adj. (demonic, diavolesc); drăcie, s. f. (acțiune diabolică; fărădelege, răutate; ștrengărie, poznă); drăcime, s. f. (mulțime de draci); drăcoaică, s. f. (diavoliță); drăcos, adj. (care se ține de drăcii; neastîmpărat, ștrengar); drăcovenie, s. f. (drăcie), cu suf. fals -ovenie de la parascovenie; drăcui, vb. (a invoca diavolul, a da dracului); îndrăci, vb. (a înfuria, a scoate din sărite).

drăgan (drăgani), s. m. – Dragon, soldat. – Var. dragon. Pol. dragan, dragon, din fr. dragon, germ. Dragoner; var., direct din fr. Sec. XVII. – Der. drăgănesc, adj. (relativ la dragoni); drăgănime, s. f. (trupă de dragoni); dragonă, s. f. (șiret cu care se prinde mînerul sabiei), din fr. dragonne.

AMFIPTERĂ s. f. (herald.) figură, un șarpe sau un dragon înaripat. (< fr. amphiptère)

DRAGON¹ s. m. I. 1. animal imaginat cu cap și aripi de vultur, gheare de leu, trup și coadă de șarpe. 2. reprezentare heraldică a unui chip omenesc cu barba din șerpi încolăciți. 3. șopârlă tropicală, pe copaci, care are de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii ca niște aripi. 4. pește marin care, în timpul zilei, stă îngropat în nisip, noaptea fiind foarte activ; drac-de-mare. 5. ambarcație cu două vele de suprafață mare; velă triunghiulară suplimentară. II. cavalerist astfel echipat încât să poată lupta și pe jos. (< fr. dragon)

DRAGON² s. n. șiret din fir metalic terminat cu un ciucure, care împodobește garda unei săbii. (< fr. dragonne)

DRAGONIER s. m. arbore din țările calde, asemănător unui palmier, de dimensiuni enorme, din care curge o gumă roșie, numită sângele dragonului. (< fr. dragonier)

OFIOLATRIE s. f. cult al șarpelui sau al dragonului. (< fr. ophiolâtrie)

TRACHINIDE s. n. pl. familie de pești teleosteeni: dracul-de-mare, dragonul. (< lat. trachinidae)

panțir (panțiri), s. m. – Dragon; platoșă. – Var. panțîr, panțur. Germ. Panzer „cuirasă”, prin intermediul sl. pansyrŭ (Miklosich, Lexicon, 554; Cihac, II, 242), cf. pol. pancerz, rus. pancyr, sb. pancijer. Mold., sec. XVII, înv. – Der. panțiresc, adj. (de dragoni); panțarolă, s. f. (un anumit joc de cărți), din pol. pancerola < it. panzeruola (Candrea).

scorpie (-ii), s. f. – 1. Scorpion. – 2. Dragon. – 3. Constelația Scorpionului. – Mr. scorpiu. Mgr. σϰορπίον, prin intermediul sl. skorpija (Miklosich, Fremdw., 125; Densusianu, Rom., XXXIII, 285; Murnu 50; cf. REW 7741a și Vasmer, Gr., 134). Este dubletul lui scorpion, s. m., din fr. scorpion și a lui scorpenă, s. f. (porc-de-mare, Scorpaena scrofa), din ngr. σϰόρπαινα. Din var. sl. skoropei, skoropeja cu suf. -niță pare să provină coropișniță.

sdrahon (-ni), s. m. – Găligan, vlăjgan. – Var. zdrahon. De la dragon, cu pronunțarea rut. (Tiktin). În Mold.

smeu (-ei), s. m. – 1. (Înv.) Șarpe. – 2. (Înv.) Dragon. – 3. Căpcăun, monstru din mitologia populară. – 4. Boală atribuită intervenției unui duh rău care persecută femeile. – 5. (S. n.) Cometă, jucărie de hîrtie. – Var. zmeu, smău, zmău și der. – Mr., megl. zmeu. Sl. zmiĭ „balaur” (Miklosich, Lexicon, 230; Cihac, II, 474; Conev 106; cf. Byck-Graur 21), cf. bg. zmĕi, zmija, sb., cr. zmaj. – Der. smeoaică, s. f. (căpcăună; somnoroasă, Laserpitium latifolium); smeoaie, s. f. (căpcăună; plantă, Libanotis montana), în Trans. și Olt.; smeesc, adj. (de căpcăun); smeios, adj. (năvalnic, violent).

temleac (-ece), s. n. – 1. Dragon, epolet. – 2. (Dobr.) Cange de pescuit. Rus. temjlak (Cihac, II, 407).

BALAUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru fantastic, imaginat în formă de șarpe cu unul sau mai multe capete, adesea înaripat. ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației dragonului. – Comp. alb. bollë „șarpe”, sb. blavor.

CEFEU (Cepheus), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Casiopeea, Dragonul și Lebăda. Conține o stea de mărime variabilă (între 3,6 și 4,2) care a fost descoperită în 1784; este tipul clasei cefeide. Numele popular: Coasa.

vânarea dragonului expr. (tox.) obiceiul de a inhala vaporii degajați de heroina încălzită pe o folie de aluminiu.

DRĂGAN, drăgani, s. m. (Înv. și arh.) Dragon² (I). – Pol. dragan.

ZDRAHON s. m. v. dragon.

ZDRAGON s. m. v. dragon.

basm-comedie s. n. Comedie în formă de basm ◊ „«Dragonul», basm-comedie în trei acte de autorul sovietic E.S.” Cont. 19 V 67 p. 4 (din basm + comedie)

Argonautae, cei cincizeci de eroi care au alcătuit echipajul corăbiei Argo. Printre ei se numărau: Heracles, Orpheus, Castor, Pollux, Theseus etc. Argonauții l-au însoțit pe Iason în faimoasa expediție organizată de acesta, la porunca lui Pelias, regele din Iolcus, care-i ceruse să-i aducă Lîna de Aur (v. și Pelias). După un drum lung, pe mare, drum presărat cu multe peripeții, corabia argonauților a ajuns în Colchis. Acolo regele Aeetes le-a făgăduit că le va da Lîna de Aur după ce Iason va fi săvîrșit o serie de isprăvi: el trebuia să are un cîmp înjugînd la același plug doi tauri cu copite de aramă și care scoteau flăcări pe nări, după care urma să semene acolo dinții unui dragon. Din această sămînță neobișnuită avea să iasă un neam de războinici, pe care trebuia să-i biruie în luptă. Cu ajutorul Medeei (v. Medea), fiica lui Aeetes, care se pricepea la vrăji, Iason a izbutit să iasă victorios din toate aceste încercări. La sfîrșit Aeetes n-a mai vrut însă să-și țină făgăduiala. Atunci, sprijinit din nou de Medea, căreia i-a făgăduit s-o ia în căsătorie, Iason a reușit să fure prețioasa Lînă de Aur și să fugă cu ea. Din nou datorită Medeei, pe care a luat-o cu el, corabia a scăpat de urmărirea lui Aeetes, care se luase după fugari (v. Absyrtus, Aeetes, Medea și Iason). Pe drum, la întoarcere, argonauții au avut de înfruntat alte numeroase vitregii ale sorții, după care, în cele din urmă, au ajuns cu bine în patrie.

ROURKE [ro:k], Mickey (n. 1954), actor american. Interpretează personaje violente, cinice, blazate, dezamăgite („Anul dragonului”, „Stâlp de cafenea”, „Angel Heart”).

QU YUAN [Tsü luen] (c. 340-278 î. Hr.), primul poet al Antichității chineze, dregător. Din patriotism, se sinucide atunci când regatul său, Chu, este cotropit de regatul Qin. Stil inspirat din lirica orală, introduce noi tehnici prozodice („Nouă elegii”, „Întristare”, „Întrebări către Cer”, „Căderea în dizgrație sau întâlnire cu durerea”). Pentru comemorarea lui, se organizează în fiecare an sărbătoarea bărcilor-dragon, în a cincea zi a lunii a cincea din calendarul lunar, prin care este simulată, ritual, căutarea trupului său.

PETER, PAUL and MARY, grup folk american. Constituit în 1961 de Peter Yarrow, Noel Paul Stookey și Mary Allin Travers. Reflectă aspectul respectabil, serios și comercial al mișcării folk. Trio care valorifică repertoriul lui Bob Dylan („Blowin in The Wind”) și propriu („Puff The Magic Dragon”, „Leaving On a Jet Plane” etc.). Se autodesființează în 1970.

LEE [li], Bruce (pe numele adevărat LeeYuan Kam) (1940-1973), actor și regizor chinez din Hong Kong. Vedetă a filmelor cu arte marțiale, a impus acest gen pe plan mondial („Marele boss”, „Drumul dragonului”, „Fiul dragonului”, „Jocul morții”),

husár m. (ung. huszár [d. vsl. husarĭ. V. hînsar], de unde și pol. housar, rus. gusár, germ. husár, fr. hussard și housard. Uniĭ cred greșit că ung. huszár ar veni d. ung. husz-ar, al doŭă-zecelea, nume rămas de la 1458, cînd Mateĭ Corvin ar fi luat cîte unu din doŭă-zecĭ ca să facă husarĭ. V. și husăș). Cavalerist ușor armat în unele oștĭ. V. dragon, ulan.

drac m. (lat. dráco, -ónis, șarpe, balaur, d. vgr. drákon, ngr. drákos; it. draco, drago și dragóne, pv. drago, fr. sp. dragon, pg. dragăo. D. rom. vine slov. drak, balaur. – Gen. al luĭ dracu și al draculuĭ). Diavol, spiritu răuluĭ (reprezentat în biblie supt formă de șarpe). Un drac de copil, un copil neastîmpărat. Al draculuĭ!, interj. de mirare: măĭ, al draculuĭ! Oare ce să fie asta? Om al draculuĭ, om răŭ, om veninos. Frig al draculuĭ, mare frig. Apa frige al draculuĭ, frige grozav. Al draculuĭ de mult, foarte mult. Ce dracu! interj., de mirare și întrebare: ce dracu aĭ, măĭ, de țipĭ așa? De unde dracu viĭ, unde dracu te ducĭ? din ce loc al draculuĭ (= neștiut) viĭ, în ce loc al draculuĭ te ducĭ? Dracu gol, drac împielițat, persoană rea saŭ pricepută la rele. Calu dracilor, femeĭe rea. Salba draculuĭ (iron.), nepot. A face pe dracu’n patru, a face tot posibilu. Meșter e dracu: voĭ reușĭ! îs priceput ca dracu și voĭ reușĭ. A fugi ca dracu de tămîĭe, a fugi (a evita) grozav. A fi ca dracu pe uscat, a fi foarte urît. A avea pe dracu în tine, a fi nebun. A te duce draculuĭ, a pleca, și (fig.) a muri. A se duce draculuĭ, a se perde: s’au dus boiĭ draculuĭ (= am pățit-o!). A da draculuĭ, a arunca, a renunța. Lua-te-ar dracu! murire-aĭ. A scăpa de dracu și a da peste [V. peste] tată-su, a scăpa de un răŭ ș ia da peste altu maĭ mare. A cere pe dracu și pe tată-su, a cere un preț exorbitant. O mîncare pe care n’o mănîncă nicĭ dracu, o mîncare foarte rea. A trage mîța de coadă (saŭ pe dracu de coadă, barb. după fr. tirer le diable par la queue), a fi în mizerie. Unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ, la dracu’n praznic, la mama draculuĭ saŭ (Bz.) la dracu cu cărțĭ, foarte departe: s’a mutat la dracu’n praznic. Eĭ, comedia draculuĭ, eĭ, mare comedie, lucru cĭudat! A băga în dracĭ (fam.), îndrăcit, foarte mult: a băut în dracĭ.

1) *dragón m. (fr. dragon, germ. dragoner. V. drăgan, drac, zdrahon). Soldat de cavaleria în Francia ș.a. instruit în vechime și p. lupta de jos și numit așa de la balauru (fr. dragon) pe care și-l alesese cavaleria ca simbol al greutăților de învins (maĭ vechĭ dragán, drăgán și dragún, d. pol. dragan, dragun, rus. dragún). Zool. Un fel de șopîrlă nevătămătoare.

2) dragón n., pl. oane (fr. dragonne). Cureaŭa de mîneru săbiiĭ și de la lance. – Maĭ corect ar fi dragonă, f., pl. e.

drăgán V. dragon.

DRACUL, numele popular al constelației Dragonul.

DRAGONUL (Draco), constelație din emisfera boreală, între Ursa Mare și Ursa Mică, compusă din stele puțin strălucitoare, dispuse într-un șir terminat cu un trapez. Numele popular: Dracul.

LAO SHE (SHU SHE-YII) (pe numele adevărat Shu Qing-Chun) (1899-1966), romancier și dramaturg chinez. Prof. univ. la Beijing și la Univ. Harvard. Romane cu accente satirice, influențate de Dickens sau în tradiția narațiunii clasice chineze („Filozofia bătrânului Chang”, „Omul cu ricșa” – capodopera sa, „Patru generații sub același acoperiș”), ori de atitudine împotriva agresiunii japoneze („Furtuna galbenă”); piese de teatru („Groapa dragonului”, „Ceainăria”, „Omul din Beijing”) evocând viața oamenilor din cartierele mărginașe ale marilor orașe. S-a sinucis în timpul revoluției culturale.

LAO ZI [lau-dzî], (LI-ER, LIDAN) („Bătrânul maestru”) (sec. 6 î. Hr.), filozof chinez. Contemporan cu Confucius; legenda consemnează o întâlnire dintre cei doi, în urma căreia Confucius, transfigurat, mărturisește discipolilor că acela pe care l-a întâlnit este „dragonul însuși”. Lucrarea sa, numită „Lao Zi”, marchează începutul tradiției filozofice taoiste. În taoismul religios cartea este intitulată „Dao de jing” („Scriptura despre Tao și lucrarea sa”), L.Z. fiind venerat ca încarnare divină. Exegeza plasează tradiția taoistă în contrast fie cu cea confucianistă, fie cu cea budistă; alteori este privită ca formând un trunchi comun împreună cu gândirea confucianistă. Există și tendințe unificatoare ale celor trei mari tradiții – taoismul, confucianismul și budismul.

NEGOIȚESCU, Ion (1921-1993, n. Cluj), critic și istoric literar român. Stabilit în Germania (1980). Continuator al criticii estetice lovinesciene, s-a remarcat prin originalitatea adesea insolită a judecăților și prin pregnanța metaforică a caracterizărilor („Scriitori români moderni”, „Lampa lui Aladin”, „Engrame”, „Analiza și sinteze”). Eseul „Poezia lui Eminescu” marchează un moment de referință în exegeza eminesciană. O „Istorie a literaturii române” subîntinde perioada 1800-1944. Lirică onirică („Sabasios”, „Moartea unui contabil”). Memorii („Straja dragonilor”), traduceri. Deținut politic în timpul regimului comunist (1961-1964).

OOLONG [u-lung] (chin. Wulong, lit. „dragon întunecat”), ceai de culoare închisă din SE Chinei, lăsat să fermenteze parțial înainte de a fi pus la uscat.

PAN GU (P’AN-KU) [phankú] (în mitologia chineză), omul primordial cosmic născut din haosul reprezentat ca un ou gigantic. Era descris ca un dragon cu trup de șarpe, care, după ce a dormit 18 milenii în ou, a spart găoacea și tot ce era pur și ușor s-a ridicat constituind Cerul, iar tot ce era impur și greu a coborât, devenind Pământul.

PRICE [prais], Vincent (1911-1994), actor american de film. Interpeet preferat al filmelor de groază din anii ’50-’70 („Laura”, „Castelul dragonului”, „Căderea casei Usher”, „Corbul”, „Masca morții”).

balaur, -i, (balaor, bălaur), s.m. – (mit.) Dragon, zmeu, șarpe; monstru. Ființă fantastică întruchipată sub forma unui șarpe uriaș, cu solzii aurii, coadă lungă, adesea înaripat, cu unu, șapte, nouă sau 12 capete. Conform credințelor, balaurii populează lacurile montane din Maramureș, de unde ies în ziua de Paști și care înghit pe oricine se apropie de lac (Bilțiu 1999: 27): „Ci te fă șarpe-balaur / Cu coadă de aur, / Cu ciute bolțate, / Cu par de foc încălțate” (Memoria 2001: 18). „La Cornu Gutâiului / … / Unde bea balauru” (Papahagi 1925: 160). – „Faptul că este vorba de un cuvânt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică, *bell- sau *ber- «fiară, monstru»” (DER); Termen autohton (Hasdeu 1894, Philippide 1928, Rosetti 1962, Russu 1981, Brâncuși 1983), cf. alb. boljë, bollë „șarpe”.

HESPERIDE (în mitologia greacă), nimfe ale Crepusculului, în număr de trei, fiice ale lui Nyx, Zeus sau Atlas. Păzeau, împreună cu dragonul Ladon, o grădină cu mere de aur, primite, de Hippomenes, ca dar de nuntă de la Afrodita, mere care ofereau nemurirea celui ce le mânca. Herakles a ucis dragonul și a luat merele (una dintre „cele 12 munci”). H., Ca și Sirenele, aveau darul de a fermeca pe oricine cu cântecul lor.

HINO, Ashihei (pseud. lui Tamai Kasunari) (1907-1960), scriitor japonez. Romane notabile prin spiritul de observație și căldura umană, într-un stil aproape reportericesc, ce abordează în special tematica războiului ca urmare a participării sale la Războiul chino-japonez din 1937-1945 („Grâul și soldații”, „Visul lui Neptun”, „Floarea și dragonul”).

KAIFENG [kaifəŋ], oraș în E Chinei (Henan), port pe Huang He; 619 mii loc. (1990). Nod de comunicații. Constr. de mașini; ind. textilă, chimică și alim. Capitală imperială a Chinei (907-1126, sub denumirea de Pien, Bian, Pien-liang. Templul Xiangguo (555), Pagoda de Fier (1049), Pavilionul Dragonilor (reconstruit în 1692).

dragon¹ (monstru, șopârlă, soldat) s. m., pl. dragoni

dragon² (șnur) s. n., pl. dragoane

Dragonul (constelație) s. propriu m.

zdrahón m. (din dragon 1 cu pron. rut.; rus. dragún). Est. Zaplan, vlăjgan, om înalt și zdravăn. – Fem. zdrahoancă, pl. e. V. vivandieră.

dragon m. 1. soldat de cavalerie putând lupta pe jos ca un pedestru; 2. fig. muiere țeapănă.

sdragon (sdrahon) m. Mold. 1. dragon: eu sunt sdragon AL. 2. fig. sdravăn, puternic. [V. dragon; sensul 2 e o generalizare analogă cu a sinonimului voinic].

BALAUR, balauri, s. m. (În basme) Monstru care întruchipează răul, imaginat ca un șarpe uriaș cu mai multe capete, adesea înaripat; dragon². ♦ (Art.) Denumirea populară a constelației Dragonului. [Pr.: -la-ur] – Cf. alb. bollë „șarpe”, sb. blavor.

DRAGON¹, dragoane, s. n. Piesă anexă a armelor albe (săbii, pumnale etc.), din bumbac, mătase, piele, fixată de mânerul armei. – Din fr. dragonne.

DRAGON², dragoni, s. m. I. 1. Monstru fabulos, cu cap de câine sau de pisică, cu multe limbi (pe care scoate foc), cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe. 2. Specie de șopârlă care trăiește pe copaci în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 3. Reprezentare heraldică având profilul unui chip omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 4. (Astron.) Numele unei constelații din emisfera boreală, dispusă într-un șir lung de stele terminat cu un fel de cap; (pop.) Balaurul. II. Soldat din cavalerie care lupta atât călare, cât și pedestru. – Din fr. dragon.

BALAUR, balauri, s. m. (În basme; uneori determinat prin «de șarpe») Monstru fantastic cu înfățișare fioroasă, imaginat în formă de șarpe, adesea înaripat, cu unul sau mai multe capete. V. bală, zmeu. Mă doare capul de horăitul moșnegilor; parc-ar fi balauri. SADOVEANU, N. F. 75. D-ta nu știi că aici în fîntînă este un balaur mare de șarpe, care bîntuie omenirea? ISPIRESCU, L. 341. Ograda se umpluse și pădurea fojgăia de-o mulțime de balauri și de tot soiul de jivine. CREANGĂ, P. 289. ◊ (Uneori, în literatura populară, în legătură cu «laur») Laur-balaur, Cu solzii de aur. ȘEZ. IV 196. ◊ Fig. Vîntul sporea și fața pustiei se posomora de vîrtejuri. Din asfințit veni cu hărnicie balaurul nourilor, învălmășind negreață și scăpărînd fulgere. SADOVEANU, O. A. II 231. ♦ Denumire populară a constelației dragonului. – Pronunțat: -la-ur. – Variantă: bălaur (BENIUC, V. 72) s. m.^[1] modificată

FLOARE, flori, s. f. I. 1. Parte a plantei, care cuprinde organele de reproducere sexuată, și care are de obicei o corolă frumos și variat colorată. Cîțiva flăcăi, pe din afara gardului, ocheau fetele și glumeau, lovindu-le cu cîte o floare. BUJOR, S. 95. În brațul drept Avea flori albe, dragi odoare, Și flori avea la-ncingătoare Și-n mînă flori, și flori la piept Și însăși ea era o floare. COȘBUC, P. II 258. Flori albastre tremur-ude în văzduhul tămîiet. EMINESCU, O. I 85. ◊ (Adesea la sg., cu înțeles colectiv) Salcîmii plini de floare Se uită lung spre sat. TOPÎRCEANU, S. A. 45. Mă sui încetișor în teiul care te adormea de mirosul floarei. CREANGĂ, A. 53. Cîmpul floare nu avea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 491. ◊ Fig. Veșnic floarea fericirii pe pămînt va fi în floare, Cînd în lumea cugetării, cugetarea va fi soare. BELDICEANU, P. 126. ◊ Loc. adj. În floare = a) înflorit, în perioada înfloririi. Un miros de salcîmi în floare venea dinspre grădină. SANDU-ALDEA, U. P. 31. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă și alții tocmai în floare. ISPIRESCU, L. 146; b) (fig.) în plină strălucire, frumos, zdravăn, puternic. Mureau pe rînd, Cînd oameni în floare și cînd Micuții din fașe. TOMA, C. V. 327. Ci tu rămîi în floare, ca luna lui april. EMINESCU, O. I 128. Un voinicel în floare pe-un alb fugar călare. ALECSANDRI, O. 211. În floarea vîrstei = tînăr. Bătrîni sînt prea puțini, mai toți oamenii în floarea vîrstei. BART, S. M. 34. ◊ Expr. Floare la ureche = lucru de puțină însemnătate, care nu produce îngrijorare. Ale noastre sînt flori la ureche pe lîngă cele ce spune în cărți. CREANGĂ, A. 22. De florile mărului sau de flori de cuc = în zadar, degeaba, fără nici un folos. Nu-i trebui lui Mercur să alerge mult, căci nu doară de florile mărului era el zeu alergător. ISPIRESCU, U. 7. Nu-l ducem noi la spînzurătoare numai așa de flori de cuc. CREANGĂ, P. 332. N-am crescut-o eu, n-am descîntat-o eu... de flori de cuc?... Adeluța-i a mea. ALECSANDRI, T. I 355. ◊ (Adverbial; în expr.) A strînge degetele floare = a strînge degetele cap la cap. Făceai mîna puică, strîngînd degetele floare. DELAVRANCEA, la TDRG. 2. Orice plantă (erbacee) care face flori colorate. Să-și caute mireasă, Subțire ca o floare. GOGA, P. 97. Floarea cu coroana aurie se clătină ușor spre copilă, la adierea vîntului. IBRĂILEANU, S. 11. Jelui-m-aș florilor De dorul surorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 192. ◊ (Poetic) Nastasia s-a întors la moară plină de încredere, ca și cum ar fi crescut în ea o floare. SADOVEANU, M. C. 154. 3. Compuse: floarea-soarelui = plantă erbacee din familia compozeelor, cu tulpina înaltă pînă la 2 metri, cu floarea galbenă îndreptată spre soare; e cultivată pentru semințele ei oleaginoase (Helianthus annuus); sora-soarelui, răsărită. Orașul vechi, cu izul amărui, Azi, își întoarce fața spre uzină Ca, după soare, floarea-soarelui. CASSIAN, H. 50. Bolta și-a cernit năframa Ca o mamă întristată, Floarea-soarelui pe cîmpuri Pleacă fruntea-ngîndurată. GOGA, P. 64. Floarea-soarelui, bătrînă, De pe-acum se sperie C-au să-i cadă în țărînă Dinții, de mizerie. TOPÎRCEANU, S. A. 65; (Mold.) floarea-brumei = brîndușă. Leona are obicei de strînge, toamna, cepe de brîndușă, care la noi se cheamă «floarea-brumei». SADOVEANU, N. F. 35. În jurul lor răsăreau ici-colo din țărîna săracă brîndușe, florile-brumei. id. F. J. 364; (Transilv.) floare-domnească = garoafă, garofiță-de-munte. La ferești Cu flori-domnești, Dar în casă? Floare-aleasă. HODOȘ, P. P. 61; floare-de-colț sau (învechit) floarea-reginei, floarea-doamnei = mică plantă erbacee din familia compozeelor, cu frunzele albe, catifelate, ascuțite și dispuse în jurul inflorescenței; crește în regiunea alpină (Gnaphalium leontopodium); albumeală. Adela va rămînea pentru tine mereu stînca pe care crește floarea-reginei. IBRĂILEANU, A. 186; floarea-paștilor = breabăn. II. 1. Desen, pictură, broderie, ornament etc., în formă de floare (I). Vestmînt avea țesut în floare Și-un brîu purta pe-ncingătoare. COȘBUC, P. I 122. O năframă cusută frumos cu flori de mătasă. CREANGĂ, A. 92. ◊ Fig. Lumina zilei, florile de umbră și de lumină din poieni... toate cereau ceva sufletului ei. SADOVEANU, O. IV 484. Gerul... depune flori de iarnă pe cristalul înghețat. ALECSANDRI, P. A. 113. 2. Strat de mucegai care se formează la suprafața vinului, borșului, laptelui acru etc. Iar de vreți în poloboace să nu prindă vinul floare, Faceți cum făceau străbunii: la arminden beți pelin! BELDICEANU, P. 54. 3. (Chim., în expr.) Floare de pucioasă = pulbere de pucioasă, produsă prin sublimarea sulfului. 4. Capul sau fața caracterelor tipografice (spre deosebire de suportul pe care sînt aplicate). ♦ Extremitatea lățită a cuiului unde se bate cu ciocanul. Floarea pironului. ◊ (În expr.) Floarea cheii = parte a cheii care intră în broască sau în lacăt. III Fig. Partea cea mai aleasă, cea mai de seamă; frunte, elită. Sînt douăzeci și șapte de ani încheiați, de cînd pieri floarea Moldovei la Războieni. DELAVRANCEA, A. 9. O, tu nici visezi, bătrîne, cîți în cale mi s-au pus! Toată floarea cea vestită a întregului Apus. EMINESCU, O. I 146. În poiana tăinuită, unde zbor luciri de lună, Floarea oaspeților luncii cu grăbire se adună. ALECSANDRI, O. 184. ◊ (Cu sens de superlativ prin repetarea cuvîntului ca atribut) Pîn' vineai, bade, la noi, Eram floarea florilor, Drăguța feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 158. IV. (Învechit și arhaizant) Culoare. Vîntul îi sălta-n cosiță Și-i făcea floare-n obraz. COȘBUC, P. I 49. Și-apoi ce vin! De era roș, bătea-n floarea rubinului. CONTEMPORANUL, VI 385. Sînt acum trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști, iar floarea postavului ca a oștenilor moldovinești. KOGĂLNICEANU, S. 44. V. (În expr.) Copil din flori = copil nelegitim.

DRAGON¹, dragoni, s. m. I. (În trecut) Soldat de cavalerie care descăleca atunci cînd trebuia să lupte. Lisaveta... o femeie naltă, naltă cît un dragon și uscată ca o scîndură, strînse masa. SADOVEANU, M. 163. În Liunevil sînt acum trii polcuri de dragoni, care îi o prea frumoasă oaste. KOGĂLNICEANU, S. 44. ♦ Fig. Om voinic, zdravăn, bine legat. Un dragon de bărbat ca Ivan nu se lăsa ucis așa de ușor. G. M. ZAMFIRESCU, SF. M. N. I 273. II. 1. (În superstiții și legende mitice) Animal fantastic, înzestrat cu puteri uriașe, care are aripi și gheare, trupul acoperit cu solzi, coadă de șarpe și scoate foc pe gură. V. balaur. ♦ Reprezentare, în artele plastice, a acestui animal fabulos, mai ales în China și în alte țări asiatice. Dragonul legendei vedea cu ochi uriași de mărgean Ciudate făpturi venind de peste ocean. BOUREANU, S. P. 10. [Mandarinul] stă în trîndăvie pe-un dragon de porcelană. ALECSANDRI, P. III 85. 2. Veche insignă ostășească reprezentînd un dragon (II 1), uneori zugrăvit pe un steag. Dragonii [la daci] erau lungi prăjine dasupra cărora sta fîlfăind un balaur. ODOBESCU, S. II 284. 3. Un fel de șopîrlă care trăiește pe copaci, în regiunile tropicale, avînd de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi. 4. Numele unei constelații din emisfera boreală, compusă din mai multe stele de mărimi diferite, dispuse într-un lung șir între Ursa-mare și Ursa-mică; balaur. – Variante: zdragon (ALECSANDRI, T. 69), zdrahon (DUNĂREANU, CH. 11) s. m.

DRAGON², dragoane, s. n. Șnur sau cordon de piele, sau de fir, terminat cu un ciucure, care se atîrnă la mînerul săbiei, Îmi strecurai stînga în toc, trăsei încet revolverul, îl pipăii, îmi așezai și dragonul săbiei la pumnul mînei drepte. SADOVEANU, O. VI 13.

DRĂGAN, drăgani, s. m. (Mil.; învechit și arhaizant) Dragon. Coconii puseră piciorul pe pămînt, zvîrlind drăganilor frîiele. SADOVEANU, Z. C. 93. Drăganii aduseră caii scăpați. id. ib. 150.

POLC, polcuri, s. n. (Învechit) Regiment. Un polc de călăreți s-arătă în capul Măgurei. DELAVRANCEA, S. 201. În Liunevil sînt acum trii polcuri de dragoni. KOGĂLNICEANU, S. 44.

PRIVIRE, priviri, s. f. 1. Faptul de a privi; funcțiunea organică a ochilor, văz, uitătură, căutătură. Tomșa se încredință dintr-o privire că răzășii lui sînt de față. SADOVEANU, O. VII 109. Florica îl măsură din cap pînă-n picioare cu o privire veselă și luătoare în rîs. BUJOR, S. 56. Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormîntare, Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare. EMINESCU, O. I 134. ♦ Contemplare. Aerul curat, privirea naturei, deșteptară în inima mea suvenirea doamnei B. NEGRUZZI, S. I 60. ♦ (Concretizat) Organul vederii; ochii. Avea o privire blîndă, albastră, deși în slujba lui... i se încruntau deseori sprîncenele. SADOVEANU, O. VIII 7. Ileana și simțește Că-i arde plînsul în priviri. COȘBUC, P. I 124. 2. Examinare, apreciere, considerare. La o privire superficială, s-ar părea că Eminescu este un junimist. IBRĂILEANU, SP. CR. 174. ◊ Expr. (învechit) A avea (sau a lua) în privire = a avea în vedere, a lua în considerare, a ține seama de... Luînd în privire nădejdea viitoarelor lor venituri, li se puse condiții ca să aibă a ținea fiecare cîte 1000 soldați cu cheltuiala lor. BĂLCESCU, O. II 67. 3. (În locuțiuni) Loc. prep. Cu privire la... (sau, învechit, în privirea...) = referitor la... în privința... Loc. adv. (Rar) În această privire = privind respectiva problemă. Nu te pot sfătui în această privire. EMINESCU, N. 55. (Popular) Într-o privire = pe cît se poate, după posibilitate. Cînd mă uitam în oglindă, barbă și mustețe ca în palmă; și doar le și pîrleam eu într-o privire și le ungeam în toată sara cu său amestecat cu muc de lumînare și alună arsă. CREANGĂ, A. 86. 4. (Învechit) Priveliște, aspect. Crunt război! Privire cruntă! ALECSANDRI, P. II 16. Trii polcuri de dragoni... îmbrăcați în roșu... Această îmbrăcăminte are o privire foarte frumoasă. KOGĂLNICEANU, S. 44. Fulgerele cele necontenite înfățoșau o privire ca cum ar arde ceriul. DRĂGHICI, R. 112.

ULAN, ulani, s. m. Militar din cavaleria ușoară a vechii armate romîne și a unor armate străine. Trecu mai întîi o patrulă de ulani cu flori în vîrful lăncilor. PAS, Z. III 81. Sînt acum trii polcuri de dragoni, care îi o prea frumoasă oaste, îmbrăcați în roșu, afară de frac, care îi ca a ulanilor rusăști. KOGĂLNICEANU, S. 44. Ulanii ne-mpresoară. TEODORESCU, P. P. 489.

ZDRAGON s. m. v. dragon¹.

ZDRAHON s. m. v. dragon¹.

drăcui, drăcuiesc, vb. tranz. – A invoca diavolul, a blestema, a înjura. – Din drac (< lat. draco „șarpe, balaur; dragon” < vgr. drakon) (DEX, MDA).

zdrahon, zdrahoni, s.m. – Om voinic: „Atunci zic către cel mai zdrahon, Silipuc...” (Bilțiu, 1999: 242; Sârbi). – Et. nec. (DEX); din dragon, cu pronun. ucr. (Tiktin, cf. DER; Șăineanu, Scriban); din z- + dragon (MDA).

balaur, balauri, (balaor, bălaur), s.m. – (mit.) Dragon, zmeu, șarpe; monstru, bală. Ființă fantastică întruchipată sub forma unui șarpe uriaș, cu solzii aurii, coadă lungă, adesea înaripat, cu unu, șapte, nouă sau 12 capete. Conform credințelor, balaurii populează lacurile montane din Maramureș, de unde ies în ziua de Paști și care înghit pe oricine se apropie de lac (Bilțiu, 1999: 27): „Ci te fă șarpe-balaur / Cu coadă de aur, / Cu ciute bolțate, / Cu par de foc încălțate” (Memoria, 2001: 18). „La Cornu Gutâiului / […] / Unde bea balauru” (Papahagi, 1925: 160). ♦ (onom.) Bala, nume de familie. ♦ (astr.) Balaurul, constelație din emisfera boreală. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – „Faptul că este vorba de un cuvânt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică, *bell- sau *ber- «fiară, monstru»” (DER); termen autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. boljë, bollë „șarpe”; et. nesigură, cf. alb. bollë, srb. blavor (MDA).

zmeu, zmei, (smeu, zmău), s.m. – 1. (mit.) Personaj fantastic din basmele românești, imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale. 2. Balaur: „ Frundză verde de durdzău / Tăt bea Marcu cu un zmău” (Papahagi, 1925: 277). ♦ (top.) Piatra Zmăului (Giulești); Casa Zmeilor, grotă situată sub o placă uriașă de piatră, pe Valea Uriș, în apropiere de localitatea Prislop (Lăpuș) (Portase, 2006: 53). 3. Șarpe. 4. (mit.) Căpcăun. 5. (fig.) Erou, viteaz. 6. (astr.) Smeul, numele popular al constelației Dragonul. ♦ (onom.) Smeu, nume de familie (12 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Din sl. zmij „șarpe, balaur” (Scriban, DLRM, DEX, MDA); posibil cf. zamol, cuvânt trac, cu sensul de „pământ”, de unde și Zamolxis „zeu al pământului” (v. Eliade, 1970: 54).

FIINȚE IMAGINARE. Subst. Alcion. Argus. Balaur, bălăurel (dim.), bălăuroaică, dragon. Baba Cloanța. Bală. Catoblepas. Centaur, hipocentaur (rar); bicentaur. Cerber. Ciclop. Demon. Diavol, drac, satana, necuratul. Divinitate. Duh, spirit; duhuri bune; duhuri rele. Faun, satir, silvan. Făt-Frumos. Gogoriță. Grifon. Harpie. Hipocamp. Hipogrif. Ielele, sfintele (doamne), dînsele, drăgaice, frumoasele, iezme, șoimane, șoimărițe, vîntoase, rusalii. Ileana-Cosînzeana. Inorog, licorn (livr), unicorn. Leu-paraleu. Mama-dracului. Mama-pădurii (pădurilor), muma-pădurii, vidma-pădurii, pădureana, vîlva-pădurii; moșul-codrului, tatăl-codrului, pădurarul, păduroiul. Măgăoaie. Minotaur. Monstru, dihanie. Murgilă, Serilă, De-cu-seară, De-cu-vreme; Miază-noapte; Mezilă; Zorilă; De-către-ziuă. Pajură. Pegas. Pitic, sfredeluș; Statu-Palmă-Barbă-Cot. Samcă. Scorpie, scorpioană. Sfînta Luni, Marțolea, Sfînta Miercuri, Sfînta Joi, Sfînta Vineri, Sfînta Duminică. Sirenă. Solomonar. Spiriduș. Stafie, fantomă, nălucă, hrătare, vedenie, vidmă (reg.). Strigoi, vampir, moroi, pricolici, vîrcolac, șiscoi ( reg.), strigă, strigoaică, strigoaie, moroaică; strigoime. Bazilisc; dipsadă, dipsas; hidră, vidră. Știmă. Ursitoare, ursită, urzitoare (rar), ursoaică. (pop.), parce. Uriaș, gigant, hecatonchir (mit.). Novac, Strîmbă-Lemne, Sfarmă-Piatră, Bate-munți-n-capete. Păsărilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Flămînzilă. Setilâ. Gerilă. Ochilă. Fugilă. Vasilisc. Vîntoaică. Zburător. Zgripțor, zgripțoraș (dim., pop.). Zgripțuroaică. Zînă, zînișoară (dim.); vîlva băii; nimfă; undină; rusalcă, silfidă. Zmeu, zmeoi, zmeoaică, zmeoaie. V. divinitate, drac, imaginație.

FIR. Subst. Fir, firicel (dim.), firișor, firuț (reg.); fibră, fibră textilă, tort, torsătură, iță, borangic, bumbac, cînepă, lînă, lînică; fibră sintetică, capron, nailon, relon, rolan. Ață, ațișoară (dim.), ață de cusut, batir; papiotă; mosor; scul; ghem, ghemuleț (dim.), ghemușor. Sfoară, sforicică (dim.), sforișoară; baieră; ciripie (reg.), spagat, funie, funioară (dim., rar), frînghie, frînghiuță (dim.), frînghioară (rar), halat (reg.), ștreang, odgon, cablu, pălămar (pop.), hîrzob (reg.), parîmă, bandulă, edec, pripon. Fir de telefon (telegraf), cablu. Fir de pâr, șuviță, floc, gîță (reg.), gîțișoară (reg., dim. ). Fir de păianjen, funigel. Șnur, șiret, firet (rar), ceapraz, găitan, brandenburg, eghilet, drâguleț (înv.), dragon, baibafir (reg.), zarafir (pop.), tasma (reg.); capitalband. Sîrmă, sîrmuliță (dim.); sîrmușoară (reg.), filament, liță. Coardă, strună. Catgut. Adj. Fibros, ațos, firos (rar); fibrilar, filiform, filamentos; sîrmos (rar). Filat, răsucit, tors. Vb. A toarce, a răsuci, a fila, a împleti; a cabla. A coase, a însăila. V. podoabă, țesătură.

OSTAȘ. Subst. Ostaș, oștean (înv. și pop.), soldat, soldățel (dim.), soldățoi (augm., peior.), militar, milităroi (augm., depr.), cătană (reg.), cătâniță (dim., reg.), cătănioară (reg.), luptător, luptaș (rar), scutier (înv.), sprintenaș (înv. și arh.), hărțaș (înv.), voinic (înv.), stratiot (înv.), pandur. Recrut, răcan (depr.), leat (fam.). Ostaș de curte, curtean (înv.), viteaz (înv. și arh.); mameluc; scutelnic (înv.), scutelnicel (dim.), paie (înv.); manaf (turcism înv.), nefer (înv.). Mercenar, lefegiu (înv. și arh.), levent (înv.), joimir (înv.), tufecciu (turcism înv.), arnăut, arnăuțel (dim., pop.), lanschenet. Voluntar, volintir (înv.), volintiraș (dim., înv), volintiroi (augm., înv.), bașbuzuc (înv.). Țintaș, ochitor, trăgător, trăgaci, lunetist, tiralior; pușcaș, carabinier (înv.), archebuzier, mușchetar, mitralior. Infanterist, pedestraș (înv. și pop.), pedestru (înv.), pifan (fam. și ir.), pihotaș (înv. și reg.), odivoi (înv.), dorobanț (înv.), glotaș (înv.), curcan (fig.), căciular (înv.), ferentar (înv.), grenadier, tălpaș (înv.), vînător de munte; culoglu (înv.), ienicer, honved (înv.), streliț (înv.). Cavalerist, călăraș (înv.), călăreț (înv.), cazac (înv.), beșliu (înv.), verzișor, ulan, cuirasier, deliu (înv.), dragon (înv.), drăgan (înv.), panțir (înv.), saragea (înv.), spahiu (înv.), husar (înv.). Artilerist, tunar, pușcar (înv.), topciu (înv.). Tanchist. Pionier. Grănicer. Vînător (înv.), bersalier. Jandarm, jadarnic (înv.). Aviator, pilot. Marinar, matroz, clasiar, levent (înv.), epibat (ant.). Arcaș, sagitar (rar), săgetar (înv.), săgetaș (înv.), săgetător, arbaletier. Sulițaș (înv.), sulițar (înv.), lăncier (înv.), fustaș (înv.); halebardier, trabant (germanism înv.). Furier. Pahonț (pop.). Stegar, portdrapel. Toboșar gornist, trîmbițaș. Ostășime (rar), soldățime, cătănime (reg.). Pandurime. Ienicerime. Arnăuțime. Pedestrime, dorobănțime (înv.). Cavalerie, cavalerime (înv.). Serviciu militar, soldăție (rar), ostășie (înv.), cătănie (reg.), moscălie (înv.). Adj. Ostășesc, oștenesc (înv.), soldățesc, milităresc, cătănesc (reg.), panduresc. Arnăuțesc; ieniceresc; volintiresc (înv.); dorobănțesc (înv.); grăniceresc. Vb. A fi ostaș, a fi soldat, a(-și) face serviciul militar, a face armata, a satisface serviciul (stagiul) militar, a fi la oaste, a sluji în oaste, a ostăși (înv.), a cătăni (reg.), a voinici (înv. și arh.). A se înrola, a se încorpora, a se înregimenta. Adv. Ostășește, militărește, soldățește, cătănește (reg.). Arnăuțește. În (la) cătane. V. armată, grade militare, război, steag.

PODOABĂ. Subst. Podoabă, împodobire, găteală, dichis (pop. și fam.), decor, ornament, ornamentație, zorzoane, farafastîcuri (fam. și peior.), țarțamuri (reg.). Dantelărie, ceaprăzărie. Coroană, coroniță (dim.), cunună, cununiță (dim.). Dantelă, danteluță (dim.), cipcă (reg.), horbotă (reg.), horboțică (dim., reg.). Franj, țarțam (reg.), ciucure, ciucuraș (dim.), ciucurel, canaf, pompon, tuftur (reg.), peleș (reg.). Panglică, panglicuță (dim.), panglicea (reg.), cordea, cordeluță (dim.), betea (reg.); fundă, fiong (înv. și reg.). Sovon (pop.). Broderie, chilim, găurele, firet; alesătură, cusătură. Ceapraz, găitan, brandenburg, treflă, șiret, șinor (reg.), șnur, șnuruleț (dim.); sărad (reg.); dragon. Panaș, egretă, surguci, pompon, pană, penaj. Bijuterie, giuvaer, odor, gemă, giuvaericale (pop.). Brodeză. Ceaprazar, găitănar (înv.). Bijutier, giuvaergiu. împodobire, înfrumusețare, ornamentare, ornamentație; gătire, dichisire (pop. și fam.) înzorzonare, împopoțonare. Adj. Împodobit, înfrumusețat, ornat, gătit, dichisit (pop. și fam.); înzorzonat, împopoțonat, înțoțonat (rar). Vb. A (se) împodobi, a (se) înfrumuseța, a orna; a (se) găti, a (se) dichisi (pop. și fam.); a (se) înzorzona, a (se) împopoțona, a (se) împopoța (reg.), a (se) înțoțona (rar). V. bijuterie, îmbrăcare, îmbrăcăminte, împodobire.

DRAG adj. și subst., din o veche temă slavă, care ne-a dat multe cuvinte: drăgălaș, drăguț, drăgăstos, dragoste, a drăgosti, îndrăgosti etc. și provincialisme ca dragna (iubire). Frecvența temei în vocabularul romînesc a contribuit la îmbogățirea formelor onomastice, prin creații proprii limbii romîne, în afară de cele primite direct de la vecinii slavi ca: Dragn, -a (srb-blg), Dragan (big., srb., ceh), Dragič (srb, blg.), Dragos (blg. srb), Draguș (srb), Drakša (srb.), Dragomir, Dragoslav etc., date de Miklosich, și cele sîrbo-croate date de Maretic: Dragina, Dragota, Dragun, Dragoman; cf. blg. Drag/o, -oj date de Weigand. I. 1. Izvoarele menționează un Drag, fiul lui Dragoș-Vodă al legendei, și alt Drag, voievod de Maramureș (1368 -1398), fiul lui Sas-Vodă. 2. Dragu frecv. și astăzi; -l (Pom; Dm); Draga b. (16 A III 119); Drăg/escu, Ioan (AO XVI); -ești s. 3. Cu ă în temă: Drăgul (Tec I); -a (Sd XI 264); -ă (16 A 1 89; C Bog); Drăgulea (Hur); Drăgulici (16, B I 114, 144; Ștef); Drăgul/escu; -ești s.; -eț (16 B IV 113); Drâgulin 1656 (Hris I 231; Sd X, XXI; Cat; 17 B I 171); – Comișu din Tohani, 1733 (BCI V 241); -escu, act. 4. + -ai, -ae: Dragai, -o (AO XVIII 135); -na (Dm). 5. Cu ă în temă + sufixe: Drăgae b. (16 B I; Sur I) și s.; Drăgaia b. (Isp I²) și s. (Cat); Drăgaicea, D-tru (Dm); Drăgaici s.; Drăgăilă (Dm; Sd XVI; 17 A II 83, V 148; Isp IV¹); Drăgael, Nistor (Sur IV). 6. Dragan (Dm); -ul s. (17 B I 11); -ciul, mold.; -ici (Ștef). 7. Cu ă în temă: Drăgan frecv., -u, N. filologul; -ul t.; Drăgan/ea t. (Mus); -easa, -ești ss.; Drăgancea (Sur XXI); Drăgăn/el (Hur 128); -eț, A. (17 B II 90); -iță (17 B I 230; RA III 272; Drăgăniș (Băl III); Drăgănoiu 8. + -ciu: Dragciul (16 B I 167, 187). 9. Dragia (Moț); Drăgioiu s. (17 B I 301). 10. -aș: Drăgaș Boul (17 A V 162); Drăgaști (Giur 333); Drăgășești; Drăgășan b. (17 A IV 115); -i, oraș. II. Cu gh: 1. Draghi, țig. (16 B 1 60); -ul 1711 (Sd IV 4, 41); Draghie (Dm; Bîr IV); Drăghie (17 B II 340); Draghia b., vlah din Serbia, 1348; Drăghiea s.; Drăghiescu; Drăgh/easa, -ești s. (Mus). 2. + -ici: Drăghici, deși cu sufix patronimic, a servit din vechime ca prenume frecv.; Draghici (Dm); Drăghiciu pren., ard., 1726 (Paș); și cu hiperurb.: Drăvici, Neculae din Văleni (RI XIV 206); + -an: Drăghicean pren., munt. (RI XV 270; BCI X 106); – Vintilă (Sd VII 26); – Greceanu (IO 237), ca Bărbucean, pronunțat greșit astăzi cu -u final, sufixul de alintare -ean fiind confundat cu suf. augmentativ -an, sau cu cel de apartenență locală -eanu; Drăghic/eni, -ești ss.; -escul, Oprea (16 B II 20). 3. + -ilă: Drăgăilă (17 A III 9, IV 35; Draghilă (16 B II 383); Drăghilă (Sd XVI); Drăgilă act. 4. + -in: Draghin (17 A157); -a b (BCI V 218); -ici, mold.; Drăghin (Giur 104); -a b. (Sd XI 68; 16 B263); -ici (Isp IV¹); -ici. C. (Băl III, VI); -ieasca s. 5. + -iș, -an: Drâghișan (16 A IV; -i s. (Ștef). 6. + iț: Draghiț b. (Isp II¹); -a b. (Ștef); Drăghiț/ă (Sd XVI); -ă, răzeș, 1592 (BCI VII 6); -a (Dm). III. Cu alte sufixe: 1. + -lea: *Drăglea, cf. și subst. drîglu (unealtă) l Regleanu, act. 2. Cu term, -ne: Dragne, act.; -a (16 B I 133); Dragn/a f. (cf. subst. prov. olt. dragna -„iubire”) -escu, act.; Drăgneiu t., în Mehedinți (AO nr. 11); -l t (16 B IV 414); Drahna (P Bor 118) și cu cn < gn: Dracna f. (ib. 7); Drăgnoiu (GL). 3. + -ociu: Dragocea (16 B IV 288); Drăgociul t., cu afer. Ragoci s. (DR IV² 872 n. 2) cf. și subst. răgoace. 4. + -oiu: Dragoi (Dm); Dragoe (16 B I 54); Drăgoiaș (Sd XVI); Drăgo/iu, -aia, -eni, -ești ss; -escu; Drăgoicea (16 B I 96). 5. + -mari: Dragoman, antrop. srb.-blg. (Rad), e socotit și de Weigand un derivat din Drago, deci fără legătură cu omonimul dragoman (tîlmaciu) < it. dragomanno < orient, targoman = tc. terziman. a) Dragoman (Dm; 16 B I 79, 80, II 97, 130 etc.); – Căpotescul, diiac (16 A II 45); -ul (16 B III 98). Dragomănești (și cu o < u), ss. (Dm); b) Drăgoman (17 A II 206; III 182, IV 190); c) Drăguman (16 A III 298); d) Drăgămănești s (G Roș 78). 6. Dragomir (Dm), frecv.; -escu; -ești s.; -na m-rea; Dragumir (M mar). 7. Dragoslav(Ștef), -a, -e, -eni ss; cu schimbarea părții finale: Dragosea (17 B III 325) și Dragosul t. (Mus); cf. cu afer. și sinc. Gosav (Drag 120). 8. Dragosteu 1647 (AO XVIII 135); Dragostin (16 B I 159; 17 B IV 159; RI XVIII 155); -a t. 9. + -oș: Dragoș Vvd; – (Dm; Ștef; G Ștef; G Bog); n. foarte frecvent în Moldova In legătură cu tradiția întemeirii statului; „Cîmpul lui Dragoș” tt.; Dragoșe (16 A I 312, III 52); Dragoșin (16 A I 195); -a s.; -ul t.; Drăgoșani s. (Ștef). 10. + -otă: Dragotă pren. (P¹¹; Dm; Ștef; Băl III; 17 A II 5; Rel; 17 B II 204, 289); – Sacuianul (C Bog); Dragot/escul (Din); -easa, -eni, -ești ss.; Dragoțel, act.; Dragoțăl (C Ștef); sinc. Dragoțescu, act. 11. + -șa *Dragșa: Dragșan, spătar (16 A I 373); Drăgșan (Băl III, VI; Sd XI 87 etc.); Drăgșin vistier (Sd V 529; AO V 119); cu cș < gș: Drăcșani, Drăcș/eni ss (Dm); -ănei, -ini ss.; Dracșin post., mold. (Hurm XI). 12. + -uș: Draguș (Mar); Drăguș mold. Dm; Ștef); ard. (Paș) și s.; Drăgușan (Paș; Sd XI, XVI; 17 A IV 264, V 159; G Bog; BCI VII 6); -a, -i ss.; Drăguș/eni s.; -escu (Sd XVI); Drăgușca b. (16 A III 414); Drăgușel (17 B IV 367); Drăgușin, munt. (Gat; Tis 351; Sd XVI; IO 99 etc.); – pren. (P¹¹ P Bor V 120); – pah., 1645 (AO XVII 305); Drăgușoiu, act. 13. + -uț: Drăguț (Glos); -escul (Băl II); -ești s.; -ă b. (Am); -ul (Glos; Gras 39; Isp II²; 16 A III 143; 17 A V 207; Sd XVI. 62); -ăscul, Ilie (Vit 12; Sur V). IV. Feminine. 1. Draga (Ștef; 16 B I 144; P¹²; Tec I; 17 A V 269; A Gen II 71). 2. Drăgae (16 B I 147; 16 A I 200); Drăgaia, (16 A II 44; Cat). 3. Drăghia și Drăguța (P¹ fila 8 vo; G Ștef; 16 A I 15); – cneaghina (17 A II 75); Drăguță (sic) (Dm). 4. Draghiță (Sd XVI 157); Drăghița (16 A III 145; Ștef). 5. Draghina, (și cu ă) (16 A II 141, III 30).6. Drăgana (Dm; Sur VI). 7. Dragole (16 A II 192; 16 B II 188; 17 B II 350); Dragulea (16 A I 256). 8. Drăgulina (16 A II 186); Drăgălina (16 A I 15,64; Ștef). 9. Dragomir/a (Buftea); -na, m-re. 10. Dragoslava. 11. Draguna (Sd X; Vr; Brăz 4); Drăguna (RI VI 87; Isp II²; P Bor 26, 103). 12. Dragna (Ștef; Ur XXII 71; BGI V 186; 17 B I 466; P¹ fila 9); Drăgna (Vit B 10); Drahna (SurXIX; 16 A III 25). 13. Drăgușa, fiica Dragaei f. (16 A I 301). 14. Drăgușca (Cat.) Multe din aceste feminine apar aidoma și ca prenume de bărbați sau ca nume de familie; coincidență, de formă: trac. Dragilis (OR I 548). 15. Drăguța, v. III 13 și IV 3. V. Scurtări. Dragu intră, din cauza abundenței formelor și frecvenței lor, în grupul celor zece nume laice pasibile de scurtare, ca și Dobre, prin afereza lui D inițial. Scurtări ca Rogobete fam. din Dragobete și Ragul < Dragul ne pot obliga să luăm în considerație derivatele ipotetice date aici. 1. Ragul s.; Răgul, P. (Mar); Răgul/eni s. (Tis); -eanu (Tis 394) și contras 2. Ragla s., băn. (14 G I 312); Răglă, Neacșul, munt. (Sd VII 352) și Rigla oronim; Reglea (Viciu 34) Regleanu, arhivist. 3. Răgău (17 B III 32) < *Drăgău. 4. Răgan, Gh., mold. și Râgănești s. (Cat; 16 B II 309) < Drăgan etc. 5.5. Răgăila b. (16 B III 36) < Drăgăilă, și cu metateză Răgălie (17 B II 67; Drj XIX an 1685) sau din subst. răgălie. 6. Răgnea t. (Mus) și cu cn < gn: Racnea (17 B III); Răcnea (16 B IV 393); Răcnoae, Neagoe (17 B III 197); sau Rahne (17 B III 54), toate din Dragnea etc. 7. Rogobete, < Dragobete. VI. Compuse. 1. Dragul-mamei, Tanasă (Sur V). 2. + Ilina: Dragalina s.; Drăgălin (17 A 1 244); -a f. (ib. 15, 04; Dm; Ștef; Sd XI 87); v. mai sus IV 8. 3. + Onuț: Dragaonuț Petrea, mold., 1615 (Sur XX). 4. + Ghinda: Draghinde (16 A III 459); -a, V. (Băl IV, VI), Ghinda fiind nume b. și f. frecvent în Moldova. 5. + Bratu: Dragobrat (16 B II 383, IV 259). 6. + Dan: Dragodan (Tis 351); -a, -ești ss.; Dragudănescu (VM). 7. + Dia: Dragodie. 8. + Golea: Dragole (17 A IV 118); -a f., mold., munt., ard. (P¹⁴; RI X 138; Ard II 147); Drăgolești s. 9. + term. -mir, -slav: Dragomir, Dragoslav (primite în această formă de la slavi); Draghislav (13 – 15 B 228; 17 B II 169). 10. + Ivan: Dragovan, țig. (17 A III 152). 11. + Gugu: Drăgugești s. 12. + sl. cын „fiu”: Dragosin, V. (Met 100; 16 B 11 228, lll 63 16 A I 467; Sd XVI); -escu (17 B I 409) și fără o. 13. Dragsin (Dm; Băl II; Sd XVI); cu gs > cs: Dracsin (Băl I; C Ștef; 16 B I 60); – Toader, 1606 (C Neamț II 5); – preot misionar la romînii din Timoc-Vidin; Dracsin/i, -ești ss. Tema drag frecventă în vocabular și în onomastică produce acomodări fonetice la unele nume comune: drăgan (ostaș) < fr. dragon, și drăgan (plantă) < fr., adragant; formează nume pentru sărbători: Dragobete, Drăgaică sau pentru plante: drăgaică, dragavei (ștevie) și pentru insecte: drăghiciu (o viespe). Toate acestea repetă nume de persoană identice.

BALAUR s. 1. (MITOL. POP.) (pop.) șarpe, (prin Olt.) bălăoană, (înv.) ajder, zmeu. (~ cu șapte capete.) 2. (ASTRON.; art.) dragonul (art.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)

DRAC s. 1. aghiuță, demon, diavol, încornoratul (art.), naiba (art.), necuratul (art.), satană, tartor, (livr.) belzebut, (rar) scaraoțchi, (pop. și fam.) michiduță, nichipercea (art.), pîrlea (art.), sarsaflă, (pop.) faraon, idol, împelițatul (art.), mititelul (art.), nefîrtatul (art.), nevoia (art.), pîrdalnicul (art.), procletul (art.), pustiul (art.), vicleanul (art.), cel-de-pe-comoară, cel-din-baltă, ducă-se-pe-pustii, ucigă-l-crucea, ucigă-l-toaca, (înv. și reg.) mamon, săcretul (art.), sotea (art.), (reg.) hîdache, năpustul (art.), spurc, spurcat, șeitan, șotcă, ucigan, (Transilv., Ban. și Maram.) bedă, (Mold. și Bucov.) benga (art.), (prin Bucov.) carcandilă, (Transilv. și Mold.) mutul (art.), (prin Mold. și Bucov.) pocnetul (art.), (prin Olt.) sarsan, (prin Mold.) scaloi, (prin Bucov.) șlactrafu (art.), (înv.) împiedicătorul (art.), nepriitorul (art.), (eufemistic) păcatul (art.). 2. (IHT.) drac-de-mare (Trachinus draco) = dragon.

DRAGON s. 1. (IHT.; Trachinus draco) drac-de-mare. 2. (ASTRON.; art.) balaurul (art.). (~ este o constelație din emisfera boreală.)

balaur [At: VARLAAM, C. 425 / V: (rar) ~e, (îvp) bă~, (reg) ~aor^[1] / P: ~la-ur / Pl: ~i / E: ns cf alb bollë, srb blavor] 1 sm (Mit; pop) Monstru fantastic, adesea înaripat, care întruchipează răul, cu înfățișarea unui șarpe uriaș cu coadă lungă, având șapte, nouă sau douăsprezece capete cu limbile ascuțite și prin care varsă flăcări Vz ală, bală, zmeu. 2 sm (Îc) ~ de șarpe (sau, a) șarpe ~ Monstru târâtor. 3 sm (Fig) Om înfricoșător, crud Si: monstru. 4 sm (Irn) Țigan (mai ales lăutar). 5 sm (Reg) Zmeu cu care se joacă copiii. 6 sm (Ast; pop) Constelația dragonului situată între Cefeu și Carul Mic. 7 sm (Reg) Un fel de cerc de scânduri care încinge luntrea pe marginea gurii. 8 sn (Reg) Grindă groasă pe care se bate podeaua la poduri. corectat(ă)

colac sm [At: URECHE, ap. LET. I, 104/37 / Pl: ~aci,^[1] (nob) ~uri / E: vsl колакъ] 1 Preparat din pâine, de obicei în formă de inel, împletit din mai multe suluri de cocă și făcut, mai ales, pentru anumite evenimente religioase. 2 (Pfm; îe) A trecut baba cu ~acii (sau -ul) sau I-a mâncat cioara ~ul Se spune persoanelor care au scăpat o ocazie. 3 (Irn; îe) Pe la noi umblă câinii cu ~acii în coadă E belșug mare. 4 (Pop; îe) Cum e sfântul și ~ul Omagiul sau darul se măsoară după importanța persoanei Si: cum e turcul și pistolul. 5-6 (Pop; îe) Așteaptă ca mortul ~ul Cu nerăbdare sau cu poftă. 7 (Pop; îe) Să dai ~ (sau turtă) zilei că ai scăpat! Să mulțumești lui Dumnezeu că ai scăpat fără probleme. 8 (Pfm; îe) ~ peste pupăză Se zice când la un necaz sau la o nenorocire se adaugă un alt necaz sau o altă nenorocire. 9 (Îe) Dă-i ~ și lumânarea Renunță. 10 (Îe) Asta-i lapte cu ~ Când se întâmplă ceva plăcut, folositor. 11 (Îe) A umbla după (sau a aștepta sau a veni) ~aci calzi La un lucru plăcut și de-a gata. 12 (Pop; îe) A duce pe cineva la ~aci calzi A-l duce cu vorba. 13 (Pop; îe) Așa ~! Ce noroc (pe mine)! 14 (Pfm; îe) A-și face coada ~ A căuta pretexte nefondate. 15 (Pop; îe) Nu i s-au prins ~acii Nu i-a mers sau n-a reușit ceva. 16 (Pfm; îe) A se face (a ședea) ~ Cu corpul încolăcit Cf ghemuit. 17 (Trs; Ban) Cozonac. 18 (Buc) Covrig. 19 (Pop; îe) A aștepta (sau a primi pe cineva) cu ~aci calzi A face (cuiva) o primire bună. 20 (Reg) Bucăți de pâine cu colivă și lumânare care se împart la săraci, rude, vecini etc. 21 Obiect de metal, de lemn, de cauciuc etc. de formă inelară. 22 (Îs) ~ de caș Brânză topită lăsată să se răcească, după ce i s-a dat formă de colac (1). 23 Gânj împletit în formă de cerc, cu care se leagă strâns lemnele. 24 (Îs) ~ de sârmă Sârmă răsucită în formă de roată, ca să nu ocupe mult spațiu. 25 (Îs) ~ de tel Sârmă de fier, oțel, alamă etc. 26 (Îas) Arc în formă de spirală care se pune la fotolii, canapele etc. 27 (Lpl) Obezile împreunate ale roții carului, talpa roții Cf ciolan, năplațe. 28 Încingătoare de lemn care înconjoară pietrele de măcinat ale morii. 29 Împrejmuire de piatră sau de lemn (mai modern din tuburi de beton) din jurul unei fântâni, unui puț, unui ghizd etc. Cf butălău, gardină. 30 (Înv) Împrejmuire de zid, de pământ Cf brâu. 31 Ornament care înconjoară pereții sau stâlpii unei clădiri Cf brâu, chenar, ciubec. 32 (Îs) ~ de salvare Cerc de plută sau de cauciuc umflat cu aer, cu ajutorul căruia se plutește deasupra apei și care se aruncă celor care se îneacă. 33 Lemn încovoiat care ține o boltă Si: arc. 34 (Ban) Colibă rotundă din nuiele și acoperită cu paie, în care se adăpostesc ciobanii. 35 (Trs) Cerc de piele (capitonată) care se pune în unele regiuni în jurul gâtului cailor înhămați Cf jugul hamului. 36 Vârtej (la păr). 37 Fiecare din cele două trapeze din constelația numită „dragon” sau „balaur”. 38 Verigă formată din corpul șarpelui răsucit (în jurul cuiva). 39 (Mlp) Rotocoale de fum (de țigară). 40 (Înv; mpl) Dar făcut de fini nașilor. 41 (Fig) Recompensă (în bani) pentru îngrijirea sau găsirea unei vite pierdute sau furate. 42 (Fig) Recompensă pusă pe capul unui tâlhar etc. 43 (Îs) Cal de ~ Cal străin, adăpostit în comună și dat de primar unui nevoiaș până se găsește stăpânul. 44 (Îs) Vită de ~ Vită fără stăpân. 45 (Irn; îe) A lua ~ A da de știre, a informa pe cineva despre ceva. 46 Discurs ținut de colăcer la nuntă Si: colăcărie (1), colăcerie (1). corectat(ă)

dracon s [At: BORZA, D. 24 / A: ? / Pl: ? / E: ger Dragon] (Bot; reg) Tarhon (Artemisia dracunculus).^[1]

dragan sm vz dragon¹

dragon¹ [At: NECULCE, L. 44 / V: (înv) ~gan, ~gone, ~gun, drăgan, drăgun, ~ahun / Pl: ~i sm, ~oane sn / E: fr dragon, it dragone] 1 sm (Mil; iuz) Soldat din cavaleria de linie care era astfel echipat, încât să poată lupta și pedestru. 2 sm (Reg; îf drăgan, drahum) Om voinic. 3 sn (Reg) Picior lung. 4 sm Monstru fabulos, închipuit cu gheare de leu, aripi de vultur și coadă lungă de șarpe, care întruchipează forțe ale naturii. 5 sm Reprezentare în artele plastice a dragonului (4), mai ales în China și în alte țări asiatice. 6 sm (Iht) Drac-de-mare (Trachinus draco). 7 sm Șopârlă care trăiește în copaci, în unele regiuni tropicale, având de-a lungul corpului două excrescențe ale pielii în formă de aripi (Draco volans). 8 sm Reprezentare heraldică având profilul unui corp omenesc cu barba formată din șerpi încolăciți. 9 sm (Art) Constelație din emisfera boreală, dispusă într-un șir de stele terminat cu un cap de dragon (8) Si: (pop) balaurul (6). 10 sm Unul dintre cele douăsprezece semne simbolice ale zodiacului chinezesc. 11 sm (Îs) Anul ~ului Perioadă de un an în calendarul chinezesc, corespunzătoare semnului zodiacal omonim.

dragon² sn [At: (a. 1874) URICARIUL XXII, 482 / V: (înv) ~ă sf / Pl: ~oane / E: fr dragonne] 1 Șiret din fir metalic terminat cu un ciucure, care se atârnă de mânerul sabiei. 2 (Reg) Mânerul sabiei.

dragonadă sf [At: NEGULICI, E. II, 29/10 / Pl: ~de / E: fr dragonnade] Nume dat în Franța persecuțiilor la care erau supuși protestanții de către regimentele de dragoni, în timpul lui Ludovic al XIV-lea.

dragonă sf vz dragon²

dragone sm vz dragon¹

dragun sm vz dragon¹

drahun s vz dragon¹

drăgan² sm vz dragon

drăgănie sf [At: M. COSTIN, ap. GÂDEI / Pl: ~ii / E: drăgan + -ie] (Înv) Unitate de dragoni a unei armate Si: (înv) drăgănime.

temleac sn [At: CIHAC II, 407 / V: (înv) tim~ (Pl: ~uri) / Pl: ~ece / E: rs темляк] (înv) 1 Dragon² (1) (la sabie). 2 Curea cu care se ține lancea după umăr. 3 Unealtă de pescuit formată dintr-o vargă groasă de fier, terminată la unul dintre capete cu un cârlig ascuțit, iar la celălalt capăt cu o verigă de care se leagă o frânghie groasă, al cărei capăt se prinde ca o brățară pe mâna pescarului, care servește pentru a apuca și a trage peștii mari spre barcă. 4 (Rar) Măciucă.

trachinide snp [At: DN³ / E: lat trachinidae] (Zlg) 1 Familie de pești teleosteeni, având ca tip dracul-de-mare, dragonul. 2 (Lsg) Pește din familia trachinidelor (1).

zdragon^[1] sm vz dragon¹

zdrahon [At: ALECSANDRI, ap. ȘĂINEANU² / V: (rar) ~oană sf, (îvr) ~agon / S și: sdrahon / Pl: ~i / E: z- + dragon] 1 sm (Îvr; îf zdragon) Dragon¹ (4). 2 sm (Îvr; îf zdragon) Zmeu (3). 3 sm (Îvr; îf zdragon) Balaur (1). 4-5 sm, a (Pfm; pex) (Bărbat) înalt, bine dezvoltat, cu multă putere fizică.

zmeu smn [At: PSALT. HUR. 64^v/5 / V: (îvp) zmău, (îvr) zmieu, zmiu, (reg) zmău, smer / S și: sm~ / Pl: ~ei sm, ~eie (rar) ~ri sn / E: slv змєй, змий] 1 sm (Înv) Șarpe (1). 2 sm (Pex) Balaur (1). 3 sm Personaj fantastic din basme imaginat ca un uriaș cu puteri supranaturale, întruchipând răutatea și fiind întotdeauna învins de forțele binelui Si: zdrahon (2), zmeoi. 4 sm (Îs) ~l zmeilor Căpetenia zmeilor (3). 5 sm (Fam; îe) A se lupta ca un ~ A se lupta vitejește. 6 sm (Reg; îe) A fi de-al ~lui (sau ~eilor) A fi neobișnuit de puternic. 7 sm (Fig) Bărbat tânăr și voinic Si: viteaz. 8 sm (Pex) Erou (2). 9 sm Cal aprig și nărăvaș, care aleargă repede. 10 sm (Pop) Diavol (1). 11 sms (Îvp) Zburător (8). 12 sms (Pop; îlv) A prinde ~ A se îmbolnăvi de zburător (8). 13 sm (Îvp) Stea căzătoare. 14 sm (Pex) Cometă (1). 15 sm(a) Denumirea populară a constelației Dragonului. 16 sn Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hârtie sau de pânză fixat pe un schelet ușor de lemn, care, mânuită (de pe pământ) cu ajutorul unei sfori lungi, se ridică în aer la bătaia vântului Si: (reg) balaur, balon, pasăre, șercan, zburătoare (22), zbârnâitoare (7), uli. 17 sn (Reg; îs) ~ turcaleț Jucărie rudimentară confecționată din hârtie și sfoară. 18 sn (Spc) (Șîs ~ meteorologic) Dispozitiv din sârmă, hârtie (sau scândurele, pânză, material plastic etc.) legat și manevrat de o sfoară, folosit în observațiile atmosferice. corectat(ă)

sânge sn [At: PSALT. HUR. 48^v/15 / V: (înv) sin~ sm / Pl: (îvp) ~giuri / E: lat sanguis] 1 Lichid (de culoare roșie), vital pentru organism, care circulă într-un sistem de vase, având o compoziție chimică complexă și variabilă de la o specie animală la alta. 2 (Rar; îs) ~ de iepure Vin roșu. 3 (Fam; îs) ~ de prună Țuică. 4 (Pop; îs) ~ Domnului Vin (roșu). 5 (Înv; îs) ~ de ouă Vin. 6 (Îla) De ~ Roșu (aprins). 7 (Îal; d. lacrimi) De mare durere. 8 (Îal) Sângeros (1). 9 (Îal) Crud (19). 10-11 (D. cărnuri fripte; îljv) În ~ Care nu este prea fript, care a rămas crud în interior. 12 (Îal) Care este ca sângele (1) curgând. 13 (Îal) Plin de sânge (1). 14 (Îlav) În ~ În mod sângeros. 15 (Îlav) (Până) la ~ Până când țâșnește sângele. 16 (Pex; îal) Foarte tare, foarte mult. 17 (Îal) Extrem de aspru Si: drastic (2). 18 (Îal) Până la distrugere. 19 (Îe) A lua (sau a ori a-i lăsa, a slobozi cuiva, reg, de) ~ A scoate cuiva o anumită cantitate de sânge (în scop terapeutic). 20 (Îe) A da ~ A consimți să-i scoată o cantitate oarecare de sânge pentru a fi folosit la transfuzii. 21 (Îe) A-i îngheța (cuiva) ~le în vine sau a îngheța ~le (în cineva) A fi cuprins de groază. 22 (Îe) A i se urca (sau a face să i se urce ori a i se sui, a-i năvăli, a-i da, a-i ieși etc.) ~ în obraz ori la cap, în față A se înroși sau a face să se înroșească din cauza unui sentiment, a unei emoții puternice etc. 23 (Pex; îae) A se înfuria. 24 (Îe) A-și face (sau a-i face cuiva) ori, înv, a face în cineva ~ rău, sau (reg) a-și pune (ori a pune cuiva) ~ rău la inimă A (se) supăra foarte tare. 25 (Îae) A (se) enerva (5). 26 (Îe) A(-i) fierbe (sau a ori a-i clocoti, dogorî) ~le (în cineva) A se înfierbânta din cauza mâniei, a unei supărări etc. 27 (Îe) A avea ~ în vine A fi plin de energie și de vigoare. 28 (Îe) A-și vărsa (sau a-și da, a-și jertfi) ~le (ori, înv, sângiurile) (pentru cineva sau ceva) A se sacrifica pentru cineva. 29 (Îae) A-și da viața (pentru cineva sau ceva). 30 (Fig; csc) Sacrificiu suprem. 31 Jertfă. 32 (Fig; adesea lpl) Sânge (1) vărsat prin fapte sângeroase. 33 (Pex) Omor. 34 Crimă sângeroasă. 35 (Înv; îs) Om al (sau omul) sângiurilor Călău¹ (1). 36 (Îe) A avea (sau a fi cu) mâinile pătate de ~ A fi vinovat de crimă. 37 Sânge considerat ca purificator al caracterelor ereditare sau ale unei colectivități naționale, sociale etc. 38 (Pex) Familie (1). 39 Neam. 40 (Înv; îs) Mestecător de ~ Persoană care a săvârșit un incest. 41 (Înv; îs) ~ amestecat sau amestecare de ~ Căsătorie între rude apropiate. 42 (Pex; îas) Incest. 43 (Pex; îas) Corcire (2). 44 (Îs) Legături de ~ Înrudire (apropiată). 45 (Îs) Rudenie de ~ sau înrudire de ~ Legătură de consagvinitate între membrii aceleiași familii. 46 (Îs) Rudă de ~ Persoană din aceeași familie cu o alta, de care e legată prin legături de consangvinitate. 47 (Îs) Frate de ~ Frate care provine de la aceeași mamă și de la același tată Si: frate bun. 48 (Îas) Popor care aparține aceleiași ginți. 49 (Îs) Frăție de ~ Legătură de rudenie între frați buni. 50 (Îs) Glasul ~lui sau (rar) vocea ~lui Dragoste firească, înnăscută, dintre membrii aceleiași familii. 51 (Îla) Cu (sau de) ~ albastru De familie nobilă. 52 (Îe) A fi ~le cuiva A fi copilul cuiva. 53 (Îe) A avea ceva în ~ A fi obișnuit, familiarizat cu ceva. 54 (Îae) A avea ceva înnăscut. 55 Rasă de animale, în special de cai. 56 Sânge (1) considerat ca purtător al caracterelor morale. 57 (Îla) ~ rece Echilibru sufletesc. 58 Calm (11). 59 (Reg; îc) ~le-voinicului sau (rar) ~-de-voinic Plantă agățătoare din familia leguminoaselor cu frunze compuse și flori mari roșii, violete, albastre sau albe, frumos mirositoare, care se cultivă ca plantă ornamentală Si: indrușaim (reg) agrișai, costete, hărăgică, măzăruică, oreșniță, pejnea, floare-de-mazăre (Lathyrus odoratus). 60 (Bot; reg; îac) Oreșniță (Lathyrus tuberosus). 61 (Bot; reg; îac) Săbiuță (5) (Gladiolus imbricatus). 62 (Bot; reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori plăcut mirositoare de culoare purpurie Si: (reg) muscel (Nigritella rubra). 63 (Reg; îac) Plantă din familia orhideelor care crește în regiunile alpine, cu frunze înguste și alungite, cu flori de culoare purpuriu-întunecat Si: (reg) muscel, puțoi (Nigritella nigra). 64 (Reg; îc) ~-de-nouă-frați sau ~-a-nouă-frați Plantă nedefinită mai îndeaproape. 65 (Șîc ~le-zmeului, ~le-dracului, ~-de-godie, ~le-dragonului) Produs vegetal rășinos (cristalizat) folosit, pentru mirosul plăcut pe care îl degajă prin ardere sau ca praf dizolvat în rachiu ori în diferite uleiuri vegetale, în medicina populară. 66 (Șîc ~le-boului) Plantă nedefinită mai îndeaproape. 67 (Înv) Materie. 68 (Pop; șîs ~ grabnic sau lin) Boală a vitelor, a cailor și a oilor care se manifestă prin lipsă de poftă de mâncare, prin somnolență, respirație grea, răcirea urechilor Si: (reg) sânger (4), sângerare (9), sângerătură (5), sângereală. 69 (Îs) ~ mohorât Dalac (1). 70 (Pop; îs) ~ roșu Personaj din credințele populare, ostil omului.

baláur s.m. 1 (în mit. rom.) Animal fantastic, monstruos și vorace, care întruchipează răul, reprezentat sub formă de șarpe (înaripat) uriaș, cu coada lungă, cu unul sau mai multe (șapte, nouă sau douăsprezece) capete, cu limbile ascuțite, vărsînd foc pe gură. ◇ Balaur de șarpe sau șarpe-balaur = monstru tîrîtor. ◇ Fig. Vîntul sporea... Din asfințit veni cu hărnicie balaurul nourilor (SADOV.). 2 Fig. Om extrem de crud, care trăiește din munca altora. 3 (iron.) Poreclă dată țiganilor (mai ales lăutarilor). 4 (astron.; pop.; art.; și nm. pr.) Constelația Dragonului, situată în emisfera boreală. 5 (zool.) Șarpe neveninos, lung de circa 2 m, de culoare galbenă, răspîndit în Dobrogea și în S Moldovei (Elaphe quatuorlineata). 6 (pesc.; reg.) Cerc de scînduri care încinge luntrea pe marginea gurii. 7 (constr.; reg.) Grindă groasă pe care se bate podeaua la poduri. 8 (reg.) Zmeu înălțat de copii. • sil. -la-ur. pl. -i. și (înv., pop.) baláure, băláur, (reg.) baláor s.m. /cuv. autoh.; cf. alb. bollë „șarpe”, srb. blavor.

zdrahon s.m. 1 (pop.; fam.) Om zdravăn, bine legat, voinic. Un zdrahon cît un munte înhățase de gît pe un lăutar (SADOV.). ◊ (ca epitet,precedînd termenul calificat, de care se leagă prin prep. „de”) E un zdrahon de femeie. 2 (înv.; în forma „zdragon”) Dragon. ♦ Balaur. • pl. -i. și (înv.) zdragon s.m. /z- + dragon.

zmeu s.m., s.n. I s.m. 1 (în mit. pop.) Personaj reprezentînd o întruchipare fabuloasă a forțelor răului, imaginat ca un uriaș (cu coadă solzoasă și cu aripi) cu puteri supranaturale, dar cu o inteligență redusă, fiind întotdeauna învins de forțele binelui. Eu sînt smeul din poveste... cel cu aripi și cu gheare (EFT.). ◊ Zmeul zmeilor = căpetenia zmeilor. ◊ Expr. A se lupta ca un zmeu = a se lupta vitejește. ◊ Compar. Se simte ca un zmeu. ♦ Fig. Bărbat (tînăr) voinic, viteaz; erou. Tu, Ioane, zmeul tatii, prea mi te sumeți (VOIC.). Fig. Cal focos și aprig, care aleargă repede. Căruța trasă de zmeii lui (GAL.). 2 (înv.) Șarpe. În vîrful fietecărui stîlp..., patru zmei începea a se împleteci (CANT.). ♦ Ext. Balaur. 3 (în credințele pop.) Boală pricinuită de o dragoste neîmpărtășită. Mie mi se pare că cuconița are zmeu... A ajuns ca o scîndură (FIL.). 4 (pop.) Diavol. 5 (înv., pop.) Stea căzătoare. ♦ Ext. Cometă. ♦ (asron.; pop.; art.; nm.pr.) Constelația Dragonului. II s.n. Jucărie făcută dintr-un dreptunghi de hîrtie sau de pînză fixat pe un schelet ușor de lemn, care, mînuită de pe pămînt cu ajutorul unei sfori lungi, se ridică în aer sub acțiunea vîntului. Bucuria jocului cu zmeul în plin soare (TEOD.). ◊ Compar. O vijelie și tot tezaurul meu Se va zvîrli în aer nebun, precum un zmeu (CĂL.). ♦ (meteor.; și zmeu meteorologic) Dispozitiv făcut din scîndurele foarte subțiri sau din sîrmă, îmbrăcat cu hîrtie, pînză sau material plastic, legat și manevrat de o sfoară, folosit în observațiile atmosferice. • pl. m. zmei, n. -ie. și smeu, smău s.m. /<sl. veche змен, змнн, змън.

MAMELÚC s. m. 1. Soldat de cavalerie din garda personală a sultanilor din Egipt. Cf. COSTINESCU. Mamelucii zboară prin cîmpii cei sălbatici Ca pulberea în vînt, Și umbrele lor mute, cu caii lor fantastici, Reintră în mormînt. BOLINTINEANU, O. 189, Cf. BARCIANU, ALEXI, W. Cairo e tot un cimitir. Morminte de califi, de mameluci, de faraoni. RALEA, S. T. I, 246. ♦ Cavalerist francez dintr-un escadron de gardă imperială. Grenadirii, tiralerii, mamelucii, dragonii împărătesii, matrozii mergea mestecați unii cu alții. GT (1841), 3²/35. 2. F i g. Om fără personalitate și fără păreri proprii. La Cameră nu deschisese gura niciodată, fiind mameluc guvernamental. REBREANU, I. 416, cf. id. R. II, 33. Regele va ajunge, cu concursul mamelucilor politici, la dictatură personală. STANCU, R. A. IV, 192. - Pl.: mameluci. – Din fr. mamelouk.

MĂRGEAN s. n. 1. Scheletul calcaros, de obicei de culoare roșie, al unor colonii de animale celenterate (Corallium), din care se fac diferite obiecte de podoabă, coral; (la pl. sau lasg. cu sens colectiv) șirag de mărgele făcut din acest schelet sau, p. gener., din orice alt material similar. Buzele ei sînt ca mărgeanul, iar dinții albi ca fildeșul. FILIMON, O. I, 117, cf. 197. Colo-n palate de mărgean Te-oi duce veacuri multe. EMINESCU, O. I, 170. Sipeturi de sidef pline cu. . . colane și sponciuri de mărgean și de mărgăritare. ODOBESCU, S. I, 134. Pe sînul alb al fetei, cînd iese-n ziuă-n prag, O salbă de mărgeanuri se leagănă cu drag. COȘBUC, B. 210, cf. id. P. I, 68. Imameaua era o bucățică de chihlibar sau de mărgean, substanțe de cari nu se prinde murdăria. ȘIO I, 215. În jurul gîtului ei de marmoră sînt întoarse șiruri de mărgean. PETICĂ, O. 284, cf. N. A. BOGDAN, M. 159. Purta nasturi de mărgean la cămașă. BRĂESCU, A. 55. Trecu cu vederea șiragul de mărgeanuri pe care-l observase la gîtul cameristei sale. SADOVEANU, O. XI, 46, cf. IX, 453, id. P. M. 59, V. ROM. august 1 961, 15. Foaie verde matostat, Unde-ți văz gîtul spălat Și mărgeanul răvărsat, M-aș băga la tine-argat. TEODORESCU, P. P. 310, cf. 125. Mîndra șade pe măidan Și-mi înșiră la mărgean. . . Și-mi înșiră cîte-un bob, La tot bobul face nod. MAT. FOLKk. 277, cf. ȘEZ. XII, 84, ALR I 1864/590, ALR II 3 357/784, 791. ◊ Fig. O, cocostîrci, dragi păsări migratoare. . . Am să vă văd și anul ăsta oare Prin mlaștini de smarald la vînătoare Umblînd pe catalige de mărgean? ANGHEL-IOSIF, M. II, 73. Aș vrea să-mi înflorești cu zarzării grădinii. . . Cu inima să clatini mărgean și clopoței. STANCU, C. 16. Dragonul legendei vedea cu ochi uriași de mărgean, Ciudate făpturi venind de peste ocean. BOUREANU, S. P. 10. Vedeam prin pînza subțire Tîmpla-i cu vinișoare de mărgean. ISANOȘ, Ț. L. 75. Fluid mărgeanu-n trupul tău aleargă Trezind în marmor joc de aurori. V. ROM. august 1961, 10. ♦ Nume dat mai multor specii de animale celenterate marine care trăiesc în colonii, avînd scheletul calcaros amintit mai sus. Puzderie [de celenterate] se găsesc în mări. Între ele intră mărgeanul căutat, coralii ziditori de insule. SIMIONESCU, F. R. 456. 2. (Bot. ; prin Munt., Mold.) Tufănică (Chrysanthemum indicum). Cf. H XII 170, com. din OBILEȘTI-FOCȘANI. - Pl.: mărgeanuri. – Din tc. mercan.

!Dragonul (constelație) s. propriu m. art., neart. Dragon (În ~ nu sunt stele strălucitoare.) corectat(ă)

dragon¹ (monstru; șopârlă; soldat) s. m., pl. dragoni

dragon² (șnur) s. n., pl. dragoane

Hesperidele și grădina Hesperidelor – Nu ne referim nici la constelația cu acest nume, nici la insulele Hesperide, nici la Hesperidele lui Mendelssohn Bartholdy. Toate acestea își trag numele de la Hesperidele din mitologia greacă, cele trei frumoase nimfe surori care stăpîneau o grădină cu mere de aur, păzită de Ladon, un fioros dragon cu o sută de capete. Cu merele fermecate și fetele fermecătoare, grădina Hesperidelor a ajuns să ispitească foarte des pe scriitori, poeți, pictori, muzicieni. Shakespeare, în Loves Labours lost (Chinurile zadarnice ale dragostei, act. IV, sc. 3), vorbind de farmecele dragostei, invocă merele Hesperidelor. Mai frecvent însă se face aluzie în literatură la „grădina Hesperidelor” cu referire la o pază severă, la o supraveghere puternică instituită în jurul unei comori, a unor opere de artă prețioase etc. Henri Murger, autorul romanului Scene din viața de boem, care a inspirat opera Boema, scrie: „Am căutat mult timp mijlocul prin care am putea pătrunde în casă: dar intrarea în grădina Hesperidelor era mai puțin păzită decît aceea a misterioasei vile…” MIT.

zdrahón, zdrahoni, s.m. Om voinic: „Atunci zic către cel mai zdrahon, Silipuc...” (Bilțiu, 1999: 242). – Din dragon, cu pronun. ucr. (Tiktin, după DER; Scriban); din z- + dragon (MDA).