Definiția cu ID-ul 965301:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

PODOABĂ. Subst. Podoabă, împodobire, găteală, dichis (pop. și fam.), decor, ornament, ornamentație, zorzoane, farafastîcuri (fam. și peior.), țarțamuri (reg.). Dantelărie, ceaprăzărie. Coroană, coroniță (dim.), cunună, cununiță (dim.). Dantelă, danteluță (dim.), cipcă (reg.), horbotă (reg.), horboțică (dim., reg.). Franj, țarțam (reg.), ciucure, ciucuraș (dim.), ciucurel, canaf, pompon, tuftur (reg.), peleș (reg.). Panglică, panglicuță (dim.), panglicea (reg.), cordea, cordeluță (dim.), betea (reg.); fundă, fiong (înv. și reg.). Sovon (pop.). Broderie, chilim, găurele, firet; alesătură, cusătură. Ceapraz, găitan, brandenburg, treflă, șiret, șinor (reg.), șnur, șnuruleț (dim.); sărad (reg.); dragon. Panaș, egretă, surguci, pompon, pană, penaj. Bijuterie, giuvaer, odor, gemă, giuvaericale (pop.). Brodeză. Ceaprazar, găitănar (înv.). Bijutier, giuvaergiu. împodobire, înfrumusețare, ornamentare, ornamentație; gătire, dichisire (pop. și fam.) înzorzonare, împopoțonare. Adj. Împodobit, înfrumusețat, ornat, gătit, dichisit (pop. și fam.); înzorzonat, împopoțonat, înțoțonat (rar). Vb. A (se) împodobi, a (se) înfrumuseța, a orna; a (se) găti, a (se) dichisi (pop. și fam.); a (se) înzorzona, a (se) împopoțona, a (se) împopoța (reg.), a (se) înțoțona (rar). V. bijuterie, îmbrăcare, îmbrăcăminte, împodobire.