Definiția cu ID-ul 953783:


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

baláur, balauri, (balaor, bălaur), s.m. – (mit.) Dragon, zmeu, șarpe; monstru, bală. Ființă fantastică întruchipată sub forma unui șarpe uriaș, cu solzii aurii, coadă lungă, adesea înaripat, cu unu, șapte, nouă sau 12 capete. Conform credințelor, balaurii populează lacurile montane din Maramureș, de unde ies în ziua de Paști și care înghit pe oricine se apropie de lac (Bilțiu, 1999: 27): „Ci te fă șarpe-balaur / Cu coadă de aur, / Cu ciute bolțate, / Cu par de foc încălțate” (Memoria, 2001: 18). „La Cornu Gutâiului / […] / Unde bea balauru” (Papahagi, 1925: 160). ♦ (onom.) Bala, nume de familie. ♦ (astr.) Balaurul, constelație din emisfera boreală. ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – „Faptul că este vorba de un cuvânt balcanic, fără explicație în celelalte limbi cunoscute, ne face să credem că formele lui actuale trebuie să se reducă la o rădăcină tracică, *bell- sau *ber- «fiară, monstru»” (DER); termen autohton (Hasdeu, Philippide, Rosetti, Russu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. boljë, bollë „șarpe”; et. nesigură, cf. alb. bollë, srb. blavor (MDA).