drac m. (lat. dráco, -ónis, șarpe, balaur, d. vgr. drákon, ngr. drákos; it. draco, drago și dragóne, pv. drago, fr. sp. dragon, pg. dragăo. D. rom. vine slov. drak, balaur. – Gen. al luĭ dracu și al draculuĭ). Diavol, spiritu răuluĭ (reprezentat în biblie supt formă de șarpe). Un drac de copil, un copil neastîmpărat. Al draculuĭ!, interj. de mirare: măĭ, al draculuĭ! Oare ce să fie asta? Om al draculuĭ, om răŭ, om veninos. Frig al draculuĭ, mare frig. Apa frige al draculuĭ, frige grozav. Al draculuĭ de mult, foarte mult. Ce dracu! interj., de mirare și întrebare: ce dracu aĭ, măĭ, de țipĭ așa? De unde dracu viĭ, unde dracu te ducĭ? din ce loc al draculuĭ (= neștiut) viĭ, în ce loc al draculuĭ te ducĭ? Dracu gol, drac împielițat, persoană rea saŭ pricepută la rele. Calu dracilor, femeĭe rea. Salba draculuĭ (iron.), nepot. A face pe dracu’n patru, a face tot posibilu. Meșter e dracu: voĭ reușĭ! îs priceput ca dracu și voĭ reușĭ. A fugi ca dracu de tămîĭe, a fugi (a evita) grozav. A fi ca dracu pe uscat, a fi foarte urît. A avea pe dracu în tine, a fi nebun. A te duce draculuĭ, a pleca, și (fig.) a muri. A se duce draculuĭ, a se perde: s’au dus boiĭ draculuĭ (= am pățit-o!). A da draculuĭ, a arunca, a renunța. Lua-te-ar dracu! murire-aĭ. A scăpa de dracu și a da peste [V. peste] tată-su, a scăpa de un răŭ ș ia da peste altu maĭ mare. A cere pe dracu și pe tată-su, a cere un preț exorbitant. O mîncare pe care n’o mănîncă nicĭ dracu, o mîncare foarte rea. A trage mîța de coadă (saŭ pe dracu de coadă, barb. după fr. tirer le diable par la queue), a fi în mizerie. Unde șĭ-a înțărcat dracu copiiĭ, la dracu’n praznic, la mama draculuĭ saŭ (Bz.) la dracu cu cărțĭ, foarte departe: s’a mutat la dracu’n praznic. Eĭ, comedia draculuĭ, eĭ, mare comedie, lucru cĭudat! A băga în dracĭ (fam.), îndrăcit, foarte mult: a băut în dracĭ.