ADERENȚĂ, aderențe, s. f. 1. (Med.) Țesut fibros care se dezvoltă în special în cavitățile seroase, în urma unei infecții sau intervenții chirurgicale, unind organe care în mod normal sunt separate; bridă. 2. (Tehn.) Forță care menține alăturate două corpuri aflate în contact. Aderența dintre roțile unui vehicul și șosea. ♦ Fenomen de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. 3. Aderare, solidarizare conștientă la ceva. – Din fr. adhérence.

AGREGAT¹, agregate, s. n. 1. Grup de mașini care lucrează împreună pentru realizarea unei anumite operații tehnice. 2. Material mineral sau organic, alcătuit din granule, fibre sau fâșii, care intră în compoziția betoanelor, mortarelor sau a altor materiale aglomerate cu un liant. ◊ Agregat mineral = concreștere de minerale în diferite formații naturale. – Din rus. agregat, (2) fr. agrégat.

AMIEZITĂ s. f. Îmbrăcăminte rutieră permanentă, confecționată din beton asfaltic cu filer de var stins. [Pr.: -mi-e-] – Din fr. amiésite.

ANROCAMENT, anrocamente, s. n. Îngrămădire de bolovani, de piatră, de beton etc., care formează platforme de întărire, diguri etc. – Din fr. enrochement (după rocă).

AUTOCLAVIZAT, -Ă, autoclavizați, -te, adj. (Despre beton) Fabricat în condiții de autoclavă. [Pr.: a-u-] – De la autoclavă.^[1]

BALAST, balasturi, s. n. 1. Încărcături de saci de nisip, pietriș etc. care reechilibrează o ambarcație sau reglează ridicarea în aer a unui aerostat; lest, savură. ♦ Cameră care se umple cu apă sau cu aer pentru a modifica greutatea unui submarin în vederea manevrei de scufundare a lui la suprafață. ♦ Fig. Ceea ce este împovărător, nefolositor. 2. Pietriș, zgură etc., folosite ca așternut pe care se montează traversele șinelor de tren; amestec de pietriș și de nisip întrebuințat la prepararea betonului, la pietruirea șoselelor etc. – Din fr. ballast.

BETON s. n. 1. Amestec de pietriș, nisip, ciment (sau asfalt, var hidraulic etc.) și apă, care se transformă prin uscare într-o masă foarte rezistentă și se folosește în construcții. ◊ Beton armat = amestecul descris mai sus, turnat peste o armătură de vergele metalice. (În sintagma) Beton vibrat = beton de ciment a cărui compactitate este sporită după turnarea în cofraje prin imprimarea unor oscilații rapide cu ajutorul unor aparate speciale. 2. (Sport) Sistem de apărare folosit în unele jocuri sportive (mai ales în fotbal), constând în utilizarea supranumerică a jucătorilor în linia defensivă. – Din fr. béton.

BETONA, betonez, vb. I. Intranz. și tranz. A turna betonul moale în cofrajele unei construcții, în săpăturile de fundații etc. – Din fr. bétonner.

BETONIER, betonieri, s. m. Betonist. [Pr.: -ni-er] – Beton + suf. -ier.

BETONIERĂ, betoniere, s. f. Mașină pentru prepararea betonului. [Pr.: -ni-e-] – Din fr. bétonnière.

BETONIST, -Ă, betoniști, -ste, s. m. și f. Muncitor, tehnician sau inginer specializat în lucrări de beton; betonier. – Beton + suf. -ist.

BINDER s. n. Strat de beton asfaltic folosit ca strat de legătură între fundația unui drum și stratul de uzură, ca fundație la trotuarele de asfalt etc. – Din germ. Binder.

BITUMA, bitumez, vb. I. Tranz. 1. A amesteca cu bitum un material granular. 2. A face bitumajul unei șosele. ♦ A umple cu o substanță bituminoasă locurile dintre pavelele sau dalele de beton ale unei șosele. – Din fr. bitumer.

BOLARD, bolarzi, s. m. Stâlp scurt de metal sau de beton fixat pe chei, de care se leagă parâmele de acostare ale navelor. – Din fr. bollard.

BOLTIȘOARĂ, boltișoare, s. f. Diminutiv al lui boltă; spec. boltă mică dintre grinzile de metal sau de beton armat ale unui planșeu. – Boltă + suf. -ișoară.

BOLȚAR, bolțari, s. m. Bucată de piatră sau de beton special fasonată pentru construirea bolților. – Boltă + suf. -ar.

BUIANDRUG, buiandrugi, s. m. Element de construcție alcătuit dintr-o grindă de beton armat, de zidărie, de metal sau de lemn, așezată deasupra unei porți, a unei uși, a unei ferestre etc. pentru a susține porțiunea de zidărie de deasupra acestora. – Et. nec.

BUNCĂR, buncăre, s. n. 1. Construcție alcătuită dintr-un recipient de oțel, de beton etc. și un schelet de susținere, destinată depozitării temporare a unor materiale granulare. 2. Cutie metalică destinată depozitării pieselor la mașinile-unelte în vederea prelucrării lor. 3. Compartiment amenajat pe nave pentru depozitarea combustibilului (cărbuni). 4. Mic adăpost blindat; cazemată. – Din germ. Bunker. Cf. rus. bunker.

BURLAN, burlane, s. n. Tub de tinichea, de fontă etc. prin care se scurge apa de la jgheaburile acoperișului. ♦ Jgheab prin care se scurge apa dintr-un izvor, dintr-o cișmea etc. ♦ Tub cilindric de tinichea sau de olane, prin care trece fumul din sobă în coș; urloi. ♦ Tub de beton, de fontă etc. din care se fac canale, utilaje pentru exploatarea minieră etc. – Cf. tc. boru.

CADĂ, căzi, s. f. 1. Vas mare pentru îmbăiat; baie¹, vană (1). 2. Recipient mare, deschis, din lemn, din metal, din beton etc.; în care se introduc lichidele folosite în diverse operații tehnologice. 3. Vas mare din doage, întrebuințat la prepararea vinului, a rachiului etc.; zăcătoare. – Din sl. kadĩ.

CADRU, cadre, s. n. I. 1. Ramă în care se fixează un tablou, o fotografie etc. ♦ Tablou, fotografie etc. înrămate ♦ Fig. Persoană foarte frumoasă. 2. Pervaz al unei uși sau al unei ferestre. ♦ Deschizătură a zidului ocupată de o ușă sau de o fereastră. ♦ Desen care înconjură, mărginește un text, o hartă, o fotografie etc. ♦ Porțiune a unei mărci poștale pe care este executat desenul. 3. Fig. Mediu, ambianță. ♦ Spațiu în limitele căruia este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică. 4. Fig. Limitele unei probleme, ale unui subiect, ale unei acțiuni etc.; p. ext. cuprinsul dintre aceste limite. 5. Schelet alcătuit din bare de lemn, de metal sau din grinzi de beton armat, care se întrebuințează la construcții; suport pentru diferite aparate. ♦ Schelet pe care sunt înfășurate conducte (electrice, radiofonice etc.) izolate. II. 1. (La pl.) Efectiv de bază al salariaților dintr-o întreprindere sau dintr-o instituție, dintr-un sindicat etc.; elementele de conducere și de comandă ale subunităților și unităților militare; p. gener. întregul efectiv al unei întreprinderi sau al unei instituții. ♦ (Rar, la sg.) Persoană din efectivul unei întreprinderi sau instituții, dintr-o organizație etc. 2. (Ieșit din uz; la pl.) Subdiviziune în administrația internă a unei instituții, întreprinderi etc. care se ocupă cu angajarea personalului. (II 1), cu evidența lui etc.; serviciul personal. ♦ (Astăzi rar; la pl.) Serviciu care se ocupă cu angajarea și evidența personalului unei întreprinderi, instituții etc. [Var.: (I 1) cadră s. f.] – Din fr. cadre, (II) rus. kadrî.

CALUP, calupuri, s. n. (Pop.) 1. Calapod, tipar în cărămidărie, olărit, cizmărie. 2. Bucată (de săpun, de brânză etc.) de forma tiparului în care a fost turnată. 3. Bucată (paralelipipedică) de piatră, beton sau lemn, care servește la executarea unor pavaje – Din tc. kalıp.

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.

CANDELĂ, candele, s. f. 1. Lampă cu ulei, care se pune la icoane sau la morminte sau care servea, în trecut, la iluminat. 2. Unitate de măsură pentru calcularea intensității unui izvor de lumină. 3. Stâlp rotund de lemn, întrebuințat pentru susținerea bolților unui tunel până la turnarea betonului. – Din sl. kanŭdilo sau ngr. kandíla, (2) din fr. candela.

CAROTĂ, carote, s. f. 1. Varietate de morcovi timpurii, cu rădăcini scurte globuloase, de culoare galbenă-roșiatică. 2. Probă cilindrică de material luată din betonul de fundație al unei șosele, în vederea verificării proprietăților fizice și mecanice ale acesteia în laborator. 3. Fig. (Rar) Înșelătorie, șmecherie, trișare, șarlatanie. 4. (La jocul de biliard) Poziție dificilă lăsată adversarului care urmează să execute lovitura. – Din fr. carotte.

CAVALET, cavalete, s. n. 1. Postament pe care se așază ambarcațiile la bordul unei nave sau pe uscat. 2. Suport de lemn care se fixează provizoriu pe cofrajul unui planșeu de beton și pe care se sprijină dreptarul cu care se face nivelarea planșeului după turnarea betonului. – Din it. cavalletto.

CAZEMATĂ, cazemate, s. f. Lucrare de apărare, construită din lemn și pământ sau din beton armat, în care sunt instalate diferite mijloace de luptă împotriva artileriei și împotriva bombardamentelor aeriene; buncăr (4). ♦ Încăpere blindată pe nave, unde sunt instalate tunurile de calibru mijlociu. – Din fr. casemate.

CĂLĂREȚ, -EAȚĂ, călăreți, -e, adj., subst. 1. Adj., s. m. și f. (Persoană) care călărește, (sportiv) care practică călăria. ♦ (Înv.) Călăraș (1). 2. S. m. Denumire dată unor piese și instrumente: a) placă mică de metal care se prinde în partea superioară a unei fișe dintr-o cartotecă de bibliotecă sau de contabilitate; b) mică piesă de sârmă de forma literei U, care se așază răsturnată pe brațele unei balanțe pentru a obține echilibrul; c) mică piesă de sârmă îndoită în formă de U, care servește la închiderea unui circuit; d) bară scurtă de oțel și de beton, folosită ca armătură suplimentară în zona de reazem a unei grinzi de beton armat. – Lat. caballaricius.

CĂMĂȘUI, cămășuiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi un element de construcție cu beton, metal etc. – Cămașă + suf. -ui.

CĂMĂȘUIALĂ, cămășuieli, s. f. 1. Acțiunea de a cămășui; cămășuire. 2. Pojghiță, înveliș care acoperă unele materii, obiecte sau piese. ♦ Căptușeală interioară, subțire, de zidărie a unui tunel. ◊ Cămășuiala piloților = tub metalic folosit pentru confecționarea piloților² de beton. 3. Strat de piatră sau de balast dezagregat, care trebuie îndepărtat la deschiderea unei cariere sau a unei balastiere. [Pr.: -șu-ia-] – Cămășui + suf. -eală.

CĂMĂȘUIT, -Ă, cămășuiți, -te, adj. (Despre elemente de construcție) Care a fost acoperit cu beton, metal etc. – V. cămășui.

CĂRĂMIDĂ, cărămizi, s. f. Material de construcție artificial, având forma unei piese prismatice, obținut dintr-un amestec de argilă, nisip și apă sau din alte materiale (beton, zgură de furnal etc.), uscat la soare sau ars în cuptor. ◊ Cărămidă refractară = cărămidă confecționată dintr-un material cu temperatură de topire foarte înaltă, folosită la zidirea focarelor cuptoarelor metalurgice. – Din ngr. keramídi.

CĂSOAIE, căsoaie, s. f. 1. Augmentativ al lui casă¹ (1). ♦ Baracă (de lemn) unde se adăpostesc muncitorii care lucrează la câmp sau la pădure. 2. Cămară în care se țin, la țară, lucruri de gospodărie. 3. Element de construcție în formă de cutie (fără funduri sau cu un singur fund), confecționat din grinzi de lemn sau de beton prefabricat, care se umple cu piatră, cu pământ etc. și care se așază în albie sau pe malul unei ape în scopul executării unui baraj, a unui dig etc. [Var.: căsoi s. n.] – Casă + suf. -oaie.

CENTURĂ, centuri, s. f. 1. Curea (lată) de piele, de pânză etc. cu care se încinge talia; cordon, cingătoare. ◊ Expr. Până la centură = (de la umeri) până la talie. ♦ Centură de campion = centură, panglică lată etc. cu care se încinge mijlocul câștigătorului unui campionat la box sau la lupte. Centură de gimnastică = cingătoare lată, folosită pentru a susține corpul la unele exerciții de gimnastică. Centură ortopedică = dispozitiv folosit în unele afecțiuni ale sistemului osos, pentru menținerea corpului în poziție corectă. Centură de salvare = echipament individual, de forma unui cordon lat, a unui pieptar etc., făcut din plăci de plută învelite în pânză, care servește la menținerea unui naufragiat la suprafața apei; colac de salvare. Centură de siguranță = echipament individual de protecție folosit de muncitorii care lucrează pe stâlpi la înălțime, constituit dintr-o cingătoare lată și o frânghie de susținere. ♦ (Mil.) Curea lată de piele (rar de pânză) care se pune în jurul taliei și de care se agață sabia, baioneta sau tocul pistolului; centiron. ♦ Fâșie lată de pânză, de elastic, de material plastic etc. cu care se încinge abdomenul pentru a-l susține sau pentru a-l menține în poziție corectă. 2. (Anat.) Ansamblu osos prin care extremitățile se leagă de trunchi. ◊ Centură pelviană = centură formată din oasele coxale și care leagă membrele inferioare de trunchi. Centură scapulară = centură formată din clavicule și omoplați și care leagă membrele superioare de trunchi. 3. (Sport) Linie orizontală, imaginară, la nivelul ombilicului, care marchează limita sub care loviturile la box sunt nepermise de regulament. ♦ (La lupte) Procedeu tehnic de prindere a mijlocului adversarului cu mâinile. 4. (Astron.; în sintagma) Centură de radiație = fiecare dintre zonele din jurul Pământului în care radiația corpusculară ionizantă este atât de intensă, încât prezintă nocivitate pentru cosmonauți. 5. (În sintagma) Centură de fortificații = linie de lucrări de apărare din beton armat și metal, construită în jurul unei localități. 6. Grindă orizontală rezemată pe toată lungimea ei pe zidurile unei clădiri, în vederea realizării legăturii dintre ziduri. 7. (Constr.) Brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor. 8. Fâșie continuă de tablă de oțel care formează bordajul unei nave. – Din fr. ceinture.

CHESON, chesoane, s. n. 1. Vehicul de artilerie, tras de cai, format dintr-o ladă de tablă închisă, împărțită în compartimente, destinat pentru transportul muniției. 2. Fiecare dintre despărțiturile cu pereți metalici care se fac la o navă, cu scopul de a evita pătrunderea masivă a apei în caz de avarie. ♦ Dulap pentru păstrarea efectelor pe bordul unei nave. 3. Construcție de beton, de oțel etc. de forma unei cutii, care servește la executarea fundațiilor sub apă sau în terenurile umede, precum și la repararea unei nave sub linia de plutire. – Din fr. caisson.

DALĂ, dale, s. f. Placă poligonală subțire de piatră, marmură, beton, material plastic etc., folosită la executarea unor pardoseli, pavaje sau placaje de zidărie. ♦ Placă de beton armat a unui planșeu, a unei bolți etc. – Din fr. dalle.

GAZBETON s. n. Beton poros, folosit ca izolant termic. – Din germ. Gasbeton.

GLAF, glafuri, s. n. 1. Săpătură făcută cu dalta în lungul sau împrejurul unei coloane. 2. Element de construcție din lemn, din marmură sau din beton, folosit la căptușirea părții inferioare a golului unei ferestre. 3. Muchia finisată a deschiderii făcute într-un perete. – Din bg. glah.

GRINDĂ, grinzi, s. f. Element de construcție din lemn, oțel, beton armat etc., cu lungimea mare în raport cu celelalte dimensiuni, folosit de obicei la asigurarea rezistenței unei construcții. – Din sl. grenda.

GUJON, gujoane, s. n. (Constr.) Bară de oțel așezată paralel cu axa drumului, la rosturile transversale de dilatație ale planșelor unei îmbrăcăminte de beton vibrat.^[1] – Din fr. goujon.

HAVUZ, havuzuri, s. n. Bazin de apă descoperit, construit în parcuri, în scuaruri etc., din piatră sau din beton, de obicei cu fântână arteziană în interior; fântână arteziană. [Pl. și havuze] – Din tc. havuz.

ÎMPUȘCAT, -Ă, împușcați, -te, adj. 1. Care a fost omorât prin împușcare. ◊ (Expr.) A fugi (sau a ieși, a se duce) (ca) împușcat = a fugi, a se duce repede, glonț. 2. (Despre vopsele, tencuieli și despre pereții pe care sunt aplicate) Care s-a degradat (la suprafață) prin umflare, cojire etc.; coșcovit, scorojit, cojit. 3. (Despre pereți de beton) în care s-au introdus, cu un aparat special, cuie. – V. împușca.

JILIP, jilipuri, s. n. Construcție în formă de jgheab, făcută din pământ, din bârne, din beton etc. pe versantele cu pante ale munților și dealurilor, folosită pentru scoaterea, prin alunecare, a buștenilor tăiați din pădure. – Din magh. zsilip.

JOANTĂ, joante, s. f. 1. Legătură făcută la capetele șinelor de cale ferată pentru a asigura continuitatea căii de circulație. 2. Legătură între două bare de oțel din armătura unui element de beton armat. – Din fr., engl. joint.

MĂRGĂRITAR, (1, 2) mărgăritare, s. n., (3, 4) s. m. 1. S. n. Boabă rotundă și tare de culoare albă-strălucitoare cu reflexe sidefii, care se formează în corpul unor scoici și care se întrebuințează ca podoabă de preț; perlă. ◊ Loc. adj. De mărgăritar = împodobit, bătut, încrustat cu mărgăritare (1). ♦ Fig. Lucru fără cusur, de mare valoare. 2. S. n. Pietriș mărunt la betoane pentru fațade, mozaicuri, pentru așternut pe alei etc. 3. S. m. (Bot.) Lăcrimioară, cerceluș. 4. S. m. Numele unei specii de vâsc care crește numai pe stejari, cu fructe în formă de bobițe galbene (Loranthus europaeus) – Din ngr. margaritári.

ȘARPANTĂ, șarpante, s.f. Schelet format din grinzi de lemn, de metal sau de beton armat, care susține acoperișul unei clădiri.

VACUUMARE, vacuumări, s. f. 1. (Fiz.) Vidare. 2. (Constr.) Procedeu de extragere a apei în exces dintr-un beton proaspăt turnat. [Pr.: -cu-u-] – Din vacuum.

ZENCUIRE, zencuiri, s. f. Operație din procesul de tăbăcire vegetală care constă în menținerea pieilor așezate în straturi orizontale în bazine de beton umplute cu zemuri tratate cu tananți, mai concentrate decât cele folosite la pretăbăcire. – Et. nec.

ZID, ziduri, s. n. Element de construcție vertical sau puțin înclinat, cu grosime (relativ) mică în raport cu celelalte dimensiuni, executat din cărămizi, din blocuri de piatră etc., așezate ordonat unele peste altele (și legate printr-un liant), sau din beton, destinat să limiteze, să separe sau să izoleze un spațiu ori să susțină alte elemente de construcție, alcătuind un perete, o îngrădire, o fortificație etc. ◊ Loc. adv. Între (cele patru) ziduri = în interiorul unei clădiri. ◊ Expr. A face zid împrejurul cuiva = a înconjura pe cineva din toate părțile pentru a-l apăra; a se solidariza cu cineva, a se uni în jurul cuiva în susținerea unei cauze. ◊ Zid sonic = barieră imaginară referitoare la depășirea vitezei sunetului. – Din sl. zidŭ.

ZIDAR, zidari, s. m. Muncitor specializat în executarea lucrărilor de construcție din zidărie¹ sau din mortar, precum și de finisare a betonului după turnare. – Zid + suf. -ar.

TIRANT, tiranți, s. m. Element de construcție confecționat din cabluri, lanțuri, bare de oțel sau din beton armat, care are rolul de a prelua forțe de întindere. – Din fr. tirant

MASIV, -Ă, masivi, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care se prezintă ca o masă unitară și compactă. ♦ (Despre obiecte) Care este format dintr-un material compact, fără goluri; plin; p. ext. greu. 2. (Despre ființe, construcții etc.) Mare, solid, voluminos, greu; p. ext. impunător, impresionant (prin dimensiuni). 3. Care este sau se produce în cantități mari, pe scară întinsă; amplu. II. S. n. 1. Unitate de relief formată dintr-un grup de munți sau de dealuri (reunite în jurul unui vârf); p. restr. munte. 2. Arboret în care coroanele arborilor se ating. ♦ Grupare de arbori, de arbuști sau de plante de același fel (făcută pentru a produce anumite efecte decorative). 3. P. anal. Bloc de beton sau de zidărie de dimensiuni mari, de care se leagă sau care susține o construcție. ♦ Masă mare de material solid; grămadă mare; morman. ♦ Partea cea mai compactă, cea mai mare, cea mai importantă dintr-un întreg. – Din fr. massif, germ. Massiv.

BOLȚIȘOARĂ, bolțișoare, s. f. Fiecare dintre bolțile de dimensiuni mici și puțin arcuite, așezate între grinzile de metal sau de beton armat al unui planșeu masiv. – Din boltă + suf. -ișoară.

FERMĂ², ferme, s. f. Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton armat, destinat să susțină acoperișul unei construcții. – Din fr. ferme.

FIERAR, fierari, s. m. 1. Muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea la cald a fierului sau a altor metale; faur², făurar², covaci, covali. 2. (Adesea determinat prin „ betonist”) Muncitor specializat în fasonarea și în montarea armăturilor pentru betonul armat. – Din lat. ferrarius.

PIETRIȘ, pietrișuri, s. n. 1. Rocă sedimentară detritică necimentată constituită din diferite fragmente de roci și de minerale rotunjite, cu dimensiunile cuprinse între 2 mm și circa 70 mm, care se formează pe litoral, în albiile apelor curgătoare, în regiunile ocupate de ghețari etc. 2. Pietriș (1) mai mărunt provenit din albiile râurilor, din cariere sau din piatră sfărâmată, folosit ca agregat în prepararea betoanelor, ca material de pietruire a drumurilor etc. 3. (Înv. și pop.) Pământ pietros sau nisipos, neproductiv, sterp. – Piatră + suf. -iș.

PILĂ², pile, s. f. 1. Dispozitiv (alcătuit din doi electrozi introduși într-un electrolit) care transformă energia dezvoltată de un agent chimic, termic sau luminos în energie electrică. 2. (În sintagma) Pilă atomică = ansamblu de instalații care servește la producerea treptată și reglabilă a fisiunii nucleare în lanț; reactor (nuclear). 3. (Elt.; în sintagma) Pilă electrochimică = pilă de curent continuu. 4. (Ieșit din uz) Teanc, grămadă formată din lucruri de același fel puse unele peste altele. 5. Picior de pod executat din zidărie, din piatră, din beton sau din metal; contrafort de beton care întărește un baraj. 6. (Fam.), Sprijin, ajutor (ilegal) dat cuiva de o persoană influentă pentru obținerea unui avantaj; p. ext. persoană care acordă acest sprijin. ◊ Expr. (Fam.) A pune (sau a băga) o pilă = a interveni (în mod abuziv) în favoarea cuiva sau pentru sine, a solicita o protecție (ilegală) pentru cineva sau pentru sine. A avea pile = a se bucura de protecția cuiva. – Din fr. pile.

PLANȘĂ, planșe, s. f. 1. Foaie de hârtie (mai groasă) pe care sunt reproduse desene, fotografii sau picturi, folosită ca ilustrație într-o carte; carton cu desene sau cu fotografii, care servește ca material didactic (la predarea științelor naturale). ♦ Coală, foaie mare de hârtie pe care s-a executat un desen tehnic, o hartă etc.; desen tehnic executat pe o astfel de coală. 2. Placă de metal sau de lemn în care se sapă litere, note muzicale etc. spre a fi folosită în gravură. 3. Fiecare dintre plăcile de beton ale pavajului unei șosele, limitată de rosturile de dilatație. – Din fr. planche.

RUPERE, ruperi, s. f. Acțiunea de a (se) rupe și rezultatul ei. ◊ Rupere de nori = ploaie torențială însoțită de descărcări electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inimă = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ Ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii în cele două elemente componente. (Mat.) Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitări mecanice pe mai multe direcții. (Tehn.) Rupere de pantă = construcție (de beton, zidărie de piatră sau de lemn) între două porțiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) Ruperea prețului = fixarea prețului unei vânzări. – V. rupe.

STĂVILAR, stăvilare, s. n. 1. Construcție de lemn, de beton sau de fier înălțată transversal pe cursul unei ape curgătoare, servind la reglarea nivelului apelor din amonte cu ajutorul stavilelor; baraj, zăgaz, opust. 2. Fiecare dintre obloanele verticale mobile ale stăvilarului (1), acționate manual sau mecanic; stavilă. 3. Întăritură de protecție în apropierea unui pod. 4. Fig. (Rar) Obstacol, piedică; împotrivire. – Stavilă + suf. -ar.

STÂLP, stâlpi, s. m. 1. Lemn lung și gros, de obicei cioplit și fixat în pământ, care servește pentru a susține ceva; element masiv de construcție, cu lungimea mare în raport cu dimensiunile secțiunii, confecționat din lemn, din metal, din beton armat etc., care servește la susținerea unei clădiri, a unei instalații, a unui pod, a liniilor electrice aeriene, a antenelor etc. ◊ Expr. Stâlp de cafenea = persoană care își petrece timpul prin cafenele. ♦ Picior, coloană ornamentală la o mobilă (în special la pat). 2. Porțiune neexploatată dintr-un zăcământ, destinată susținerii tavanului unui abataj. 3. Fig. Persoană care constituie un sprijin, un reazem, un ajutor de bază pentru cineva. ◊ Stâlpul casei = capul familiei. – Din sl. stlŭpŭ.

FORTIFICAȚIE, fortificații, s. f. Construcție militară de pământ, de piatră, de beton armat, făcută cu scopul de a apăra luptătorii împotriva proiectilelor și a bombelor de avion și a înlesni acțiunea de observare și de folosire a mijloacelor de luptă proprii. – Din fr. fortification, lat. fortificatio.

FRETĂ, frete, s. f. 1. Tub sau inel metalic montat la exteriorul unui tub sau al unui ansamblu de piese, pentru a le consolida. 2. Fir metalic înfășurat pe un tub sau pe un ansamblu de piese pentru a le mări rezistența. 3. Piesă de metal în formă de inel sau de elice, care înconjoară barele armăturii longitudinale ale unei piese de beton armat. – Din fr. frette.

PALPLANȘĂ, palplanșe, s. f. Element de construcție din lemn, oțel sau beton, de forma unei grinzi cu lungime mare, folosit la executarea unor pereți care susțin săpăturile, sprijină malurile înalte etc. – Din fr. palplanche.

PARAVALANȘĂ, paravalanșe, s. f. Zid de piatră sau de beton pentru apărarea unei căi de comunicație contra avalanșelor de zăpadă. – Din fr. paravalanche.

ASTEREALĂ, astereli, s. f. Căptușeală de scânduri așezată pe un schelet de lemn, pentru a susține învelitoarea unui acoperiș, o boltă de beton în timpul turnării etc. – Astări (ieșit din uz, „a căptuși cu scânduri” < astar, înv., „pânză ordinară” < tc.) + suf. -eală.

ARMA, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare.

ARMĂTURĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unei instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă).

VIBROLAMINARE, vibrolaminări, s. f. (Constr.) Confecționare a panourilor mari de beton armat cu ajutorul unei instalații care laminează și vibrează concomitent betonul. – Vibra + laminare.

ARIE¹, arii, s. f. 1. Loc special amenajat unde se treieră cerealele; arman. 2. Suprafață de teren sau platformă pe care se așază cărămizile la uscat, se montează unele elemente de construcții, se prepară betonul etc. – Lat. area.

ARMAT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. 2. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma.

PILON, piloni, s. m. 1. (Adesea fig.) Stâlp puternic care susține o construcție sau o parte a unei construcții. ♦ Element decorativ în formă de stâlp prismatic, așezat la capătul unui pod (de o parte și de alta), la intrarea într-o expoziție etc. 2. Construcție masivă la monumente sau la temple, de o parte și de alta a intrării. 3. Suport de metal, de beton armat sau de lemn care servește la susținerea conductelor și izolatoarelor liniilor electrice aeriene, a antenelor electromagnetice etc. – Din fr. pylône.

PILOT², piloți, s. m. Stâlp de lemn, de oțel sau de beton (armat), fixat în pământ (vertical sau înclinat) pentru a transmite la straturile de teren rezistent greutatea construcțiilor de deasupra sau pentru a consolida terenul; stâlp de susținere. – Din fr. pilot.

PLANȘEU, planșee, s. n. Element de construcție de lemn, de beton armat etc. care servește ca suport pentru fixarea unei mașini, formează partea carosabilă a unui pod, separă etajele unei clădiri (constituind dușumeaua sau acoperișul) etc. – Din fr. plancher.

POD, poduri, s. n. I. 1. Construcție de lemn, de piatră, de beton, de metal etc. care leagă între ele malurile unei ape sau marginile unei depresiuni de pământ, susținând o cale de comunicație terestră (șosea sau cale ferată) și asigurând continuitatea căii peste un obstacol natural sau artificial. ◊ Pod de gheață = strat continuu de gheață care acoperă în întregime suprafața unui râu sau a unui lac ca urmare a unei perioade îndelungate de temperatură scăzută a aerului. Pod carstic = porțiune a tavanului unei peșteri rămasă suspendată în urma prăbușirii acestuia. Pod plutitor (sau umblător) = bac. ◊ Expr. A face pod cu palma mâinii = a pune mâna streașină la ochi pentru a putea vedea mai bine. (Sport) A face podul = a face o figură caracteristică prin îndoirea corpului pe spate în semicerc, cu sprijin pe mâini și pe picioare. ♦ Pod (I 1) demontabil, format dintr-un șir de bărci sau de plute legate de ancore sau de piloți. Pod de vase. ♦ Punte suspendată (mobilă) la o cetate sau la un castel medieval. 2. Platformă având forma asemănătoare cu a unui pod (I 1) și care servește ca loc de lucru, ca element de protecție etc.; spec. macara cu scheletul în formă de pod (I 1), pe care se deplasează aparatul de ridicare și de transportare a greutăților. ◊ Pod-basculă = basculă prevăzută cu o platformă pe care se cântăresc în stațiile de cale ferată vagoanele încărcate cu marfă. Pod rulant = macara mobilă alcătuită dintr-un pod metalic care are o cale de rulare la oarecare înălțime deasupra solului și care se folosește în ateliere, în hale de montaj, în turnătorii etc. pentru ridicarea unor sarcini și deplasarea lor pe direcție orizontală. Pod basculant = pod metalic mobil, destinat circulației vagonetelor între rampele puțurilor de mină și colivia de extracție. Podul sondei = platformă folosită ca rampă pentru materialul tubular care se introduce sau se extrage din sondă. Pod de siguranță = platformă prevăzută cu deschideri pentru trecere, montată din loc în loc într-un puț de mină pentru a opri căderea unei persoane care ar aluneca pe scări sau pentru a reține o rocă desprinsă din pereți. 3. (Înv.) Puntea unei nave. 4. (Înv.) Pavaj din scânduri groase de stejar cu care se acopereau străzile; caldarâm; p. ext. stradă, uliță pavată cu scânduri. Podul Mogoșoaiei. 5. (În practicile religiei creștine ortodoxe) Bucată de pânză îngustă și lungă care se așterne din loc în loc pe parcursul unui cortegiu mortuar. II. Spațiul dintre acoperiș și planșeul superior al unei clădiri. ◊ Loc. adv. Din pod în pivniță = în întregime, complet. ◊ Expr. A călca (sau a se uita) (ca) din pod, se spune despre un om plin de sine, îngâmfat, încrezut. A cădea ca din pod = a rămâne surprins, uimit, dezorientat, buimac. A călca ca din pod = a merge cu pași nesiguri, greu. ♦ P. ext. Tavan, plafon. III. P. anal. 1. (În sintagmele) Podul mâinii = dosul mâinii. Podul palmei = partea interioară a palmei, de la încheietura cu antebrațul până la degete. 2. Lucrare protetică dentară, metalică sau mixtă, folosită ca metodă terapeutică. – Din sl. podŭ.

PRECOMPRIMARE, precomprimări, s. f. Operație prin care se aplică, inițial, unui element de construcție din beton armat eforturi unitare de comprimare, pentru a-i mări rezistența. – Pre¹- + comprimare.

PRECOMPRIMAT, -Ă, precomprimați, -te, adj. (Despre betonul armat; adesea substantivat) Care a fost supus operației de precomprimare. – Pre¹- + comprimat.

PURICE, purici, s. m. 1. Nume dat mai multor insecte mici parazite, de culoare neagră-cafenie, fără aripi, cu picioarele posterioare adaptate pentru sărit, care se hrănesc cu sânge supt din corpul omului sau al unor animale. ◊ Expr. A i se face (cuiva) inima cât un purice, se spune când cineva se simte în mare primejdie, când este foarte speriat. A nu face (mulți) purici (undeva sau cu cineva) = a nu sta mult (undeva sau cu cineva). (În basme) De (sau pe) când se potcovea puricele = foarte demult; niciodată. 2. Numele a două specii de insecte parazite mici, care trăiesc pe plante: a) insectă de culoare albastră sau verde, cu un cap mic și cu antene subțiri, care distruge legumele, în special răsadul de varză (Haltica obracea); b) insectă de culoare neagră, care atacă inul, trifoiul și varza (Haltica nemorum). ◊ Compus: (Entom.) purice-de-apă = dafnie. 3. (La pl.) Cuie foarte mici, cu floarea mare, folosite în tapițerie, în cizmărie etc. 4. (La pl.) Impurități (de forma unor punctișoare) care apar pe țesăturile de bumbac nesupuse procesului de albire. 5. (Tehn.; la pl.) Bucăți mici de piatră, de beton sau de oțel care se așază pe fundul cofrajului, sub armături etc. [Var.: purece, purec s. m.] – Lat. pulex, -icis.

ȘARPANTĂ, șarpante, s. f. Schelet format din piese de lemn, de metal sau de beton armat, care susține învelitoarea unui acoperiș (sau un alt element al unei construcții) și permite realizarea formei acestuia. – Din fr. charpente.

ȘPLIT s. n. Piatră dură spartă, folosită la confecționarea betoanelor de ciment și la pietruiri. – Din germ. Splitt.

VIADUCT, viaducte, s. n. Construcție de piatră, de beton sau de metal care susține o cale de comunicație terestră, traversând o vale la mare înălțime. [Pr.: vi-a-] – Din fr. viaduc, germ. Viadukt.

CRUCE, cruci, s. f. I. 1. Obiect format din două bucăți de lemn, de piatră, de metale prețioase etc. așezate perpendicular și simetric una peste alta și constituind simbolul credinței creștine. ◊ Expr. A pune cruce cuiva (sau la ceva) = a considera ca mort, definitiv lichidat, pierdut. A fi cu crucea-n sân = a fi (sau a se preface) evlavios. Cruce de aur, spun oamenii superstițioși când aud numele diavolului. 2. Figură sau desen în formă de cruce (I 1), având diferite semnificații: într-o listă de nume de persoane arată că posesorul celui însemnat cu cruce a decedat; înaintea unui cuvânt atestă vechimea mare a cuvântului respectiv; în calendar marchează o zi de sărbătoare creștină; peste un text indică semnul anulării etc. ◊ Cruce roșie = semn distinctiv al spitalelor, ambulanțelor, centrelor de asistență medicală, de prim ajutor etc. 3. Simbol al ritualului creștin, care constă dintr-un gest (semnul crucii) făcut cu degetele la frunte, la piept și, succesiv, la cei doi umeri. ◊ Expr. A-și face cruce = a) a executa simbolul crucii (I 1); b) a se minuna, a se mira tare. 4. Religia, confesiunea creștină; creștinism. 5. Termen care intră în componența numelui unor decorații, insigne etc. în formă de cruce (I 1). Crucea „Sfântul Gheorghe”. 6. Nume dat la diverse obiecte sau părți ale unor obiecte, dispuse în formă de cruce (I 1). ◊ (Tehn.) Cruce cardanică = dispozitiv mecanic de asamblare prin articulare, permițând transmiterea mișcării circulare între doi arbori care pot forma între ei un unghi oarecare. 7. Piesă de oțel, fontă, beton etc. pentru legarea a două conducte în prelungire, din care se despart două orificii laterale perpendiculare. ♦ Fiting cu patru intrări. ♦ Crucea căruței = bucată de lemn pusă de-a curmezisul peste proțap. Crucea amiezii = a) punct pe bolta cerească unde se află soarele la amiază; b) ora 12 ziua. Crucea nopții = miezul nopții. ◊ Loc. adj. și adv. În cruce = (așezat) cruciș, încrucișat. ◊ Expr. (Soarele) e cruce amiazăzi sau în crucea amiezii sau soarele e (în) cruci sau (în) cruce amiazăzi = (e) la amiază, (ne aflăm) la ora 12 din zi. ♦ (Adverbial) Cruciș. ◊ Expr. A se pune cruce = a se împotrivi unei acțiuni, a se pune de-a curmezișul spre a o zădărnici. 8. Instrument de tortură în antichitate, pe care osânditul îl purta adesea în spinare până la locul de execuție și pe care era apoi pironit cu cuie. ◊ Expr. A-și purta crucea = a îndura o suferință mare. ♦ (La catolici) Drumul crucii = ciclu de 14 picturi sau sculpturi reprezentând chinurile lui Cristos de la judecata lui Pilat până la răstignire; calvar, drumul Golgotei. 9. (Pop.; art.) Constelația lebedei, formată din cinci stele așezate în formă de cruce (I 1). 10. (Adesea la pl.) Loc unde se întretaie două sau mai multe drumuri; răscruce, răspântie. ◊ Expr. A face cruce = (despre vehicule cu orar fix) a se întâlni într-o stație, venind din direcții diferite. (Reg.) A i se face (cuiva) calea cruce cu cineva = a-i ieși cuiva cineva în cale, a se încrucișa drumurile mai multor persoane. A da cu crucea peste cineva = a întâlni pe cineva din întâmplare, pe neașteptate. A i se face cuiva calea cruce = a se deschide înaintea cuiva o răspântie; fig. a avea de ales între mai multe soluții; a se ivi piedici înaintea cuiva. ♦ (Înv.) Echipă compusă din doi până la patru soldați, care erau obligați să plătească, în mod solidar, căpeteniilor o anumită cotă de impozite. 11. (În sintagma) Cruce de voinic (sau de om) = bărbat în toată puterea; bărbat bine făcut; voinic. II. (Bot.) Compuse: crucea-pământului = plantă erbacee meliferă din familia umbeliferelor, cu tulpina și frunzele păroase, cu flori albe sau roz; brânca-ursului (Heracleum sphondylium); crucea-voinicului = plantă erbacee din familia ranunculaceelor, cu flori mari, albastre (Hepatica transilvanica). – Lat. crux, -cis.

FINISOR, -OARE, finisori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Muncitor specializat în operațiile de finisare. 2. S. n. Mașină care se folosește pentru executarea îmbrăcămintei de asfalt sau de beton a șoselelor. – Din fr. finisseur.

FISURĂ, fisuri, s. f. Crăpătură îngustă, plesnitură la suprafața sau în interiorul unui corp solid (metal, beton, aliaj, piatră, os etc.). – Din fr. fissure, lat. fissura.

MUSTAȚĂ, mustăți, s. f. I. 1. Părul care crește deasupra buzei superioare la bărbați. ◊ Expr. (Fam.) A-i râde (sau a-i zâmbi cuiva) mustața = a se bucura. A râde (sau a-i zâmbi) pe sub mustață = a râde (sau a zâmbi) pe ascuns sau reținut (și ironic). A trage (sau a duce) la mustață = a bea mult. ♦ (La pl.) Fire lungi de păr care cresc împrejurul botului unor animale. 2. Fiecare dintre antenele insectelor și ale crustaceelor. II. P. anal. 1. (La pl.) Fire lungi și subțiri care cresc pe spicul cerealelor. 2. (Pop.; la pl.) Mătasea porumbului. 3. (Pop.; la pl.) Rădăcinile adventive ale porumbului, cepei, viței de vie etc. 4. (La pl.) Fire de sârmă întrebuințate în construcții pentru susținerea structurii sau a tavanelor false; vergele de oțel care rămân la exterior după turnarea unei piese de beton. [Var.: (pop.) musteață s. f.] – Lat. *mustacea.

CONDUCTĂ, conducte, s. f. Țeavă, ansamblu de țevi din metal, beton, lemn etc. sau instalație destinate transportului fluidelor sau materialelor pulverulente, pe un anumit traseu. ◊ Conductă electrică = conductor sau ansamblu de conductoare electrice de metal și cu lungime mare, folosit pentru efectuarea legăturilor conductive în instalațiile electrice. – Din lat. conductus.

LIN², linuri, s. n. 1. Vas de lemn, de tablă sau de beton în formă de jgheab, în care se adună și se storc strugurii. 2. Vas de lemn, de tablă sau de beton în care se pune la fermentat materia primă folosită la fabricarea berii, a spirtului etc.; vas, cadă de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face țuică. – Din ngr. linós.

LISĂ, lise, s. f. 1. Bară orizontală de lemn, de beton sau de oțel fixată între stâlpii unei balustrade. 2. Bară metalică sau de lemn fixată perpendicular pe cadrele fuzelajului sau pe nervurile aripii unui avion. – Din fr. lisse.

CUVĂ, cuve, s. f. 1. Vas special din metal, lemn, beton, material plastic, sticlă etc., de diferite forme și mărimi, folosit în operații tehnice. ◊ Cuvă de ulei = rezervor de metal umplut cu ulei, în care se cufundă transformatoarele, reostatele etc. 2. Porțiunea superioară a cuptorului metalurgic vertical. – Din fr. cuve.

LONGRINĂ, longrine, s. f. Grindă de lemn, de oțel sau de beton armat, folosită drept cofraj lateral pentru o îmbrăcăminte rutieră de beton, în cursul executării acesteia. ◊ Longrină de deraiere = șină de oțel fixată paralel cu șinele căii ferate, pe poduri și la curbe, pentru a reduce pericolul de deraiere. – Din fr. longrine.

ZGURĂ, zguri, s. f. ~ (Fig.) Negură. Din zgura vremii. ◊ Zgură bazică = produs secundar obținut la fabricarea oțelului și folosit ca îngrășămînt. Piatră de zgură = piatră de construcție, fabricată dintr-un amestec de nisip, zgură și un liant și întrebuințată la prepararea betoanelor și a plăcilor izolante. ◊ (Fig.) (Cu aluzie la culoarea neagră a reziduului) Soarele spărgea norii de zgură. (din ngr. σκουρά, σκουριά < gr. σκωρία; cf. scoare și scr. skorija, bg. zgorija, zgurija, zgurja, alb. zgürë) [def. DLRLC]

CUZINET, cuzineți, s. m. 1. Piesă inelară sau din două bucăți semiinelare din metal moale, care îmbracă în interior lagărul și vine în contact direct cu fusul sau axul unei mașini. 2. Element de construcție confecționat din beton armat, piatră dură etc. așezat între un bloc de fundație și un stâlp și având ca scop transmiterea greutății la blocul de fundație respectiv. – Din fr. coussinet.

CLOPOT, clopote, s. n. 1. Obiect metalic în formă de pară, deschis în partea de jos și prevăzut în interior cu o limbă mobilă, care, lovindu-se de pereții obiectului, produce sunete caracteristice. ◊ Expr. (Fam.) A trage clopotele = a) a curta o femeie; b) a divulga un secret. ♦ Sunet de clopot (1). 2. Piesă în formă de clopot (1), cu diverse întrebuințări (în industrie). ◊ Clopot scufundător = cameră de lucru, construită din metal sau din beton armat, alimentată cu aer comprimat, care permite executarea unor lucrări sub apă. ♦ Capac de sticlă de forma unui clopot (1), care se folosește pentru a feri alimentele sau alte obiecte de praf, în laboratoare etc. – Din sl. klopotŭ.

MONOLITIZARE, monolitizări, s. f. Operație prin care elemente de construcție din beton turnate separat se solidarizează pentru a prelua împreună sarcinile exterioare. – Din monolit.

CONSTRUCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.; spec. casă, edificiu, clădire. 2. Faptul de a construi. ◊ Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură. 3. (La pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊ Construcții de mașini = ramură de bază a industriei care produce mașini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a științelor care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc. 4. (Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din fr. construction, lat. constructio.

CONTRABARAJ, contrabaraje, s. n. Baraj de înălțime mică din piatră, din beton sau din lemn, amplasat la o distanță mică în aval de un baraj principal, pentru a preîntâmpina eroziunea fundului albiei și surparea barajului principal. – Contra¹- + baraj.

NERVURĂ, nervuri, s. f. 1. Fiecare dintre fasciculele conducătoare liberiene lemnoase care străbat limbul frunzelor și prin care circulă sevă. P. anal. (Rar) Fiecare dintre ramificațiile cele mai subțiri ale rădăcinii unui copac. 2. Fiecare dintre fibrele cornoase, ramificate în formă de rețea, care străbat membrana aripii unor insecte. 3. (La pl.) Rețea de dungi de altă culoare decât fondul, care dau un aspect marmorat unei suprafețe; (și la sg.) fiecare dintre dungile care formează această rețea. 4. Proeminență pe suprafața interioară sau exterioară a unei piese, a unui organ de mașină etc., care servește la mărirea rezistenței sau a rigidității piesei, la mărirea suprafeței de schimb de căldură etc. 5. (Arhit.) Fiecare dintre mulurile care formează osatura unei bolți (gotice sau romanice); mulură care conturează și decorează muchiile unei bolți, marginile unei nișe etc. 6. Grindă de beton armat turnată o dată cu planșeul și servind la întărirea acestuia. 7. Fiecare dintre piesele așezate pe axa unei aripi de avion pentru a asigura profilul aripii, a împiedica deformarea ei și a mări rezistență scheletului acesteia. 8. (De obicei la pl.) Cută foarte îngustă, cusută ca garnitură pe un obiect de îmbrăcăminte; cerculeț. – Din fr. nervure.

EFLORESCENȚĂ, eflorescențe, s. f. 1. Începutul înfloririi unei plante; fig. înflorire, dezvoltare sub aspecte bogate. 2. Transformare în pulbere a unor săruri cristalizate, prin pierderea apei de cristalizare; (concr.) sare cu aspect de pulbere rezultată în acest fel. ♦ Depozit de săruri care apare la suprafața unor roci. ♦ Pată sau depozit cristalin de săruri alcalino-pământoase care apare pe suprafața exterioară a construcțiilor de beton sau de zidărie. 3. (Med.) Erupție ușoară pe piele; (pop.) spuzeală. – Din fr. efflorescence.

CONTRAFORT, contraforturi, s. n. 1. Întăritură masivă de beton sau de zidărie în formă de pilastru, care formează corp comun cu un zid și care servește la mărirea rezistenței lui. 2. Fiecare dintre picioarele înclinate spre exterior ale unui turn de extracție. – Din fr. contrefort.

ESTACADĂ, estacade, s. f. 1. Punte fixă construită la țărmul unei ape mari, către larg, pentru a realiza legătura cu vapoarele care nu pot acosta la chei. ♦ Platformă așezată pe picioare înalte pentru a realiza comunicația între două puncte situate deasupra solului sau între un punct de pe sol și altul situat la înălțime. ♦ Construcție din bare de lemn, de metal sau de beton armat, la intrarea într-un port sau la gura unui fluviu, pentru a micșora lățimea apei în acel loc. 2. Baraj construit de-a curmezișul unui curs de apă sau la intrarea într-un port maritim pentru protejarea contra minelor, corpurilor plutitoare etc. – Din fr. estacade.

ETRIER, etriere, s. n. 1. Piesă în formă de U utilizată pentru asamblarea barelor de tracțiune ale vehiculelor, ca mâner pentru pârghiile de acționare ale întrerupătoarelor electrice etc. 2. Element de armătură transversală care înconjoară armătura longitudinală la construcțiile de beton armat. [Pr.: -tri-er] – Din fr. étrier.

DRIȘCĂ, driște, s. f. Unealtă a zidarului cu care se netezește tencuiala, mortarul, betonul. – Din bg. drăžka.

DRIȘCUI, drișcuiesc, vb. IV. Tranz. A netezi tencuiala, betonul sau asfaltul cu drișca. – Drișcă + suf. -ui.

TORCRETA, torcretez, vb. I. Tranz. (Constr.) A aplica sub presiune un strat de mortar, de ciment sau de beton, pe o suprafață. – Din germ. torkretieren.

TRAVERSĂ, traverse, s. f. Grindă de fier, de lemn, de beton armat etc., așezată transversal pe axa longitudinală a unei construcții sau a unui sistem tehnic și folosită ca piesă de rezistență la construirea scheletului unei clădiri, al unui pod, al unei mașini etc. ♦ Bară de lemn, de metal sau de beton armat care se așază transversal sub șinele de cale ferată și de care acestea se fixează prin crampoane sau șuruburi. ♦ Parâmă sau grindă transversală față de direcția unei nave, pe care se sprijină puntea. ♦ Fâșie de pânză care se pune deasupra covorului pentru a-l proteja. – Din fr. traverse.

TREILER, treilere, s. n. Remorcă joasă de mare capacitate, folosită în construcții, pentru transportul elementelor prefabricate grele, de beton armat. – Din engl. trailer.

TURN, turnuri, s. n. 1. Construcție prismatică sau cilindrică, clădită separat sau făcând parte dintr-un complex arhitectural, fiind de obicei mai înaltă decât celelalte construcții. ◊ Turn de răcire = construcție de lemn, de piatră, de beton armat etc. în care apa dintr-o instalație termică complexă cedează o anumită cantitate de căldură, transmițând-o aerului înconjurător. Turn de sondă = turlă (2). Turn de extracție = construcție de suprafață situată deasupra gurii unui puț de mină și prevăzută cu diverse utilaje. Turn de apă = castel de apă. ◊ Expr. Turn de fildeș, denumește izolarea de viață, de realitățile înconjurătoare a unui scriitor, artist etc. ♦ (Rar) Coș de fabrică. 2. Tură². – Din germ. Turm.

TRIBUNĂ, tribune, s. f. 1. Construcție din lemn, din beton, din piatră etc., de obicei cu mai multe rânduri de bănci așezate în amfiteatru, de unde spectatorii pot privi desfășurarea unei festivități, a unei parade, a unei competiții etc.; p. restr. fiecare dintre cele două laturi lungi ale acestei construcții (având cea mai bună vizibilitate). 2. Loc înălțat, platformă, estradă pe care stă cel ce vorbește în fața publicului. – Din fr. tribune.

RADIER, radiere, s. n. 1. Tip de fundație alcătuit dintr-un planșeu de beton armat care se întinde de obicei sub întreaga construcție pe care o susține. 2. Căptușeală de beton, de bolovani sau de pavele executată pe fundul albiei unei ape, între picioarele unui pod etc., pentru a împiedica eroziunea, spălarea pământului de către ape și adâncirea albiei. 3. Boltă de beton sau de piatră așezată la baza unui tunel. [Pr.: -di-er] – Din fr. radier.

DECOFRA, decofrez, vb. I. Tranz. A demonta cofrajul în care s-a turnat o piesă, elementele unei construcții de beton etc. – Din fr. décoffrer.

SALTEA, saltele, s. f. Obiect făcut dintr-un fel de sac de pânză, de material plastic etc. în care se introduce (și se fixează prin cusături din loc în loc) un strat gros de lână, de iarbă-de-mare, de paie, de vată sau care se umple cu aer și care se așază pe pat (pentru a forma un așternut moale) sau pe apă (pentru a pluti). ◊ Saltea de apă = mic rezervor de apă creat la piciorul unui baraj pentru a amortiza lovitura apei care cade asupra terenului de la piciorul barajului. Saltea de beton = construcție de protecție a albiei râurilor, alcătuită din plăci de beton sau de beton armat. Saltea de piatră = strat de piatră uscată care are rolul de a colecta infiltrațiile de apă din galeriile de tunel. Saltea de protecție = înveliș al unui cablu electric, cu rolul de a-l proteja de deteriorările care pot surveni în timpul curburii la montare. – Din ngr. siltés.

DIG, diguri, s. n. Construcție de piatră, de pământ sau de beton, făcută în lungul unei văi, la marginea unei ape, pe țărmul sau spre largul mării etc., pentru a apăra un loc de inundație, pentru a izola anumite porțiuni de teren, pentru a corecta albia unui curs de apă, a reduce forța valurilor etc. – Din fr. digue.

SCAFĂ, scafe, s. f. 1. Căuș. ♦ Strachină (mare) de lemn scobit; găvan. 2. (Arhit.) Suprafață curbă sau cu muluri care face racordarea între pereții și tavanul unei încăperi sau între pereți și podea. 3. Piesă (de ceramică, din beton etc.) cu care se execută scafele (2). – Din ngr. skáfi.

SEGREGARE, segregări, s. f. 1. Faptul de a (se) segrega; segregație. ♦ Operație metalurgică de afinare a unui aliaj prin răcire selectivă prin care, la solidificare, unele impurități se concentrează și se pot îndepărta ușor. 2. Proces de izolare a minereurilor de masa rocilor înconjurătoare și de cristalizare în filoane distincte, cu forme precise. 3. (Constr.) Operație de separare a materialului granular din beton sau din mortar în straturi de consistență diferită. 4. Fenomen în hibridarea sexuală a plantelor, constând în separarea eredității materne de cea paternă, în anumite celule diferențiate. 5. Segregație rasială. – V. segrega.

SILICE s. f. Corp solid, compus al siliciului cu oxigenul, dur, alb sau incolor, insolubil în apă, cu temperatura de topire foarte înaltă, care se găsește în natură în compoziția celor mai multe roci și care se folosește la fabricarea sticlei, a betonului etc.; bioxid de siliciu. – Din fr. silice, lat. silex, -icis.

beton s. n., (sorturi) pl. betonuri

fibrobeton s. n. → beton

oțel-beton s. n.

tetrapod (piedestal, bloc de beton) s. n. (sil. -tra-), pl. tetrapoduri

ADERENȚĂ ~e f. 1) Fenomen care se produce între roțile unui vehicul și calea de rulare, realizându-se astfel mișcarea vehiculului. 2) mai ales la pl. Lipire patologică a două organe în urma unei intervenții chirurgicale. 3) Țesut rezultat în urma acestui proces. 4) constr. Element de legătură între beton și oțel în construcțiile de beton armat. /<fr. adhérence

AGREGAT ~e n. 1) Grup de mașini cuplate pentru a lucra ca un tot unitar. ~ agricol. 2) Material inert (nisip, pietriș etc.) care, fiind amestecat cu ciment și apă, se folosește la prepararea mortarului, a betonului. /<fr. agrégat

ARMAT ~tă (~ți, ~te) 1) (despre conflicte militare) Care se efectuează cu armele; însoțit de acțiuni militare. ◊ Forță (sau putere) ~tă armată. 2) Care este prevăzut cu armătură. ◊ Beton ~ beton în masa căruia se integrează bare de oțel, care îi dau o mai mare rezistență. /v. a arma

ARMĂTURĂ ~i f. 1) Ansamblu de bare metalice, care întăresc o construcție de beton armat. 2) Ansamblul elementelor de susținere a unei lucrări miniere subterane. 3) Totalitate a pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi, conducte etc. 4) Totalitate a aparatelor de control (de comandă, de siguranță etc.), montate la o instalație sau la o mașină. 5) Îmbrăcăminte metalică de protecție a unui cablu electric. 6) Fiecare dintre conductoarele unui condensator electric. [G.-D. armăturii] /<lat. armatura, fr. armature

ASIZĂ ~e f. Strat orizontal al unei zidării (de cărămidă, piatră, blocuri de beton etc.). /<fr. assise

BABA ~le f. Piesă cilindrică, de metal sau de beton, fixată pe puntea unei corăbii sau pe chei de care se leagă parâmele la ancorare. ~ mică. /<turc. babá

BARAJ ~e n. 1) Construcție făcută transversal pe cursul unei ape (pentru a o opri sau a regla nivelul); zăgaz; stăvilar. ~ de beton. 2) mil. Lucrare de fortificație făcută cu scopul de a întârzia sau de a opri înaintarea inamicului. ~ de fum. 3) Obiect material care împiedică libera trecere; obstacol; stavilă. 4) fig. Factor care împiedică realizarea unei acțiuni; obstacol; piedică; impediment; stavilă; barieră. /<fr. barrage

A BETONA ~ez 1. tranz. A acoperi cu beton (pentru a face rezistent). 2. intranz. A turna beton moale în cofrajele unei construcții. /<fr. bétonner

BETONIERĂ ~e f. Mașină pentru prepararea betonului. ~ automată. [G.-D. betonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. bétonniere

BETONIST ~stă (~ști, ~ste) m. și f. Muncitor specializat în lucrări de beton. /beton + suf. ~ist

A BITUMA ~ez tranz. 1) (mase granulare) A amesteca cu bitum. 2) (șosele) A acoperi cu bitum. 3) (rosturile dintre pavelele sau dintre dalele de beton ale unei șosele) A umple cu o masă bituminoasă. /<fr. bitumer

BOLȚAR ~i m. Bucată de piatră sau de beton, cu formă determinată, folosită în construcții. /boltă + suf. ~ar

BORNĂ ~e f. 1) Stâlp de beton, piatră sau alt obiect care servește drept semn de marcaj pe marginea unei șosele, de-a lungul unei frontiere, a unei proprietăți funciare etc. 2) Piesă metalică montată la capătul unui fir care realizează legătura unei mașini sau a unui aparat la rețeaua electrică. /<fr. borne

BUNKER [pr.: buncăr] ~e n. 1) Recipient (de oțel, beton, lemn etc.) de dimensiuni mari, montat pe un schelet de susținere și destinat depozitării temporare a unor materiale granulare (cărbuni, minereuri). 2) mar. Compartiment special amenajat pentru depozitarea combustibilului pe o navă. 3) mil. Adăpost blindat de dimensiuni reduse. /<germ. Bunker

BURLAN ~e n. 1) Tub de tinichea, prin care se scurge apa de ploaie de pe acoperișurile caselor. 2) Tub (de tinichea sau de olane) prin care trece fumul din sobă spre coș. 3) rar Țeavă prin care se scurge apa dintr-un izvor; șipot; țurloi. 4) Tub din materiale de mare rezistență (oțel, fontă, beton) care se introduce în găurile sondelor pentru susținerea pereților acestora. /cf. turc. buru

CADĂ căzi f. 1) Vas mare pentru îmbăiat; baie. 2) Vas mare din doage, în formă de trunchi de con, în care se strivesc strugurii și se lasă să fermenteze. 3) Recipient mare, deschis (din lemn, metal, beton etc.) pentru lichide, folosit în diverse operații tehnologice. [G.-D. căzii] /<sl. kadi

CANDELĂ ~e f. 1) Lampă mică cu ulei care se aprinde la icoane sau la morminte. 2) Unitate de măsură pentru intensitatea fluxului de lumină. 3) Stâlp de lemn menit să susțină bolta unui tunel până la turnarea betonului. /<sl. kanudilo, ngr. kandila

CAROTĂ² ~e f. 1) Probă de rocă extrasă prin foraj în vederea verificării proprietăților terenului. 2) Probă de material luată din betonul unei șosele, în vederea determinării proprietății fizico-mecanice a acesteia. 3) Poziție dificilă la jocul de biliard, lăsată în mod intenționat adversarului. /<fr. carotte

CAZEMATĂ ~e f. 1) Construcție militară, de obicei din beton armat, care protejează de proiectile și bombe și în care sunt instalate tunuri sau mitraliere. 2) Încăpere blindată pe o navă, înzestrată cu tunuri. /<fr. casemate, germ. Kasematte

A CĂMĂȘUI ~iesc tranz. (elemente de construcție) A acoperi cu beton, metal etc. /cămașă + suf. ~ui

CENTURĂ ~i f. 1) Cingătoare militară purtată peste uniformă (de care se atârnă sabia sau baioneta); centiron. 2) Fâșie din piele sau din alt material, care servește la încins sau la ajustat îmbrăcămintea; brâu; cingătoare; cordon; curea. ~ la rochie. ◊ ~ de gimnastică cingătoare care susține corpul în timpul executării exercițiilor de gimnastică. ~ ortopedică dispozitiv care servește la menținerea corpului în poziție optimă pentru tratarea sistemului osos vătămat. ~ de salvare echipament care servește la menținerea unei persoane pe suprafața apei. ~ de siguranță echipament de protecție pentru muncitorii care lucrează la înălțimi mari sau pentru pasagerii unor vehicule. 3) Bandaj confecționat dintr-un material elastic și folosit la susținerea abdomenului. ◊ ~ antiseismică brâu de beton pe care se fixează planșeul clădirilor pentru a le proteja în timpul cutremurelor. 4) Porțiune dintr-un spațiu care se caracterizează prin anumite particularități; zonă. ◊ ~ verde ansamblu de parcuri și de grădini aflate în jurul unui oraș. ~ de fortificație totalitate a fortificațiilor construite în jurul unei localități. 5) anat. Ansamblu osos care leagă membrele superioare și cele inferioare de trunchi. ◊ ~ scapulară ansamblu osos format din omoplați și din clavicule care leagă membrele superioare de trunchi. ~ pelviană ansamblu osos format din oasele coxale care leagă membrele inferioare de trunchi. 6) (la box) Linie imaginară din regiunea ombilicului, sub care loviturile sunt interzise. [G.-D. centurii] /<fr. ceinture

CHERAMZIT n. Material poros obținut prin arderea unor argile speciale și folosit la fabricarea betonurilor ușoare.

COFRAJ ~e n. Tipar de lemn sau de metal în care se toarnă betonul pentru a se întări în forma prevăzută. /<fr. coffrage

CONTRAFORT ~uri n. Întăritură din piatră sau beton alăturată unui zid înalt pentru a-l consolida. /<fr. contrefort

COSOROABĂ ~e f. pop. 1) Element al unei construcții, făcut din lemn, oțel sau beton, folosit ca piesă de rezistență; grindă. 2) fig. Vită slabă. [Sil. -roa-bă] /<ung. koszori

A DECOFRA ~ez tranz. (piese sau construcții de beton) A elibera de cofraj. /<fr. décoffrer

DIG ~uri n. Construcție de piatră, beton sau pământ, făcută de-a lungul malului unei ape și menită să apere împrejurimile de năvălirea apei. /<fr. digue

DRIȘCĂ ~te f. Unealtă de zidărie folosită pentru netezirea tencuielii sau a betonului; fățuitoare. /<bulg. drăžka

A DRIȘCUI ~iesc tranz. (tencuială, asfalt sau beton) A netezi cu drișca. /drișcă + suf. ~ui

EFLORESCENȚĂ ~e f. 1) Perioadă de început a înfloririi plantelor. 2) Transformare a unor săruri din stare cristalină în stare pulverulentă prin pierderea unei părți a apei de cristalizare, când vin în contact cu aerul. 3) Substanță pulverulentă apărută prin trecerea unor săruri din stare cristalină în stare pulverulentă. 4) Depozit de săruri de pe suprafața unor roci, a unor construcții de beton sau a unor zidării. 5) Exantem ușor apărut pe piele. 6) Pulbere naturală care acoperă anumite fructe. [G.-D. eflorescenței] /<fr. efflorescence

FĂȚUITOARE¹ ~ori f. Unealtă de zidărie folosită pentru netezirea tencuielii, a betonului etc.; drișcă. [Sil. -țu-i-] /a fățui + suf. ~tor

FERMĂ² ~e f. Ansamblu format din bare de lemn, de metal sau de beton, constituind scheletul unei construcții, destinat să susțină acoperișul acesteia. /<fr. ferme

FIBROBETON ~uri n. Material de construcție în formă de plăci, obținut din deșeuri lemnoase impregnate și ciment. /fibro- + beton

FIERAR ~i m. Meșter care confecționează obiecte din fier sau alte metale. ◊ ~-betonist muncitor specializat în fasonarea și montarea scheletului metalic pentru beton armat. [Sil. fie-] /<lat. ferrarius

A FRETA ~ez tranz. tehn. 1) (două sau mai multe tuburi coaxiale) A supune unui fretaj; a monta forțat unul în altul. 2) (tuburi, piese de beton armat etc.) A asambla cu ajutorul unei frete. /<fr. fretter

FRETĂ ~e f. tehn. 1) Fir sau inel metalic, de diferite lățimi fixat pe exteriorul unei piese tubulare, pentru a-i mări rezistența la presiuni interioare sau pentru a le consolida. 2) Piese de metal, în formă de inel, care înconjoară barele armaturii unei piese de beton armat. /<fr. frette

GAZBETON n. Beton poros, folosit ca izolant termic. /<germ. Gazbeton

GLAF ~uri n. 1) Ornament executat cu dalta pe suprafața unei coloane. 2) Material de construcție (din lemn, marmură sau beton) ornamentat cu mozaic, cu care se căptușește golul unei ferestre în partea inferioară. /<bulg. glah.

GRINDĂ ~zi f. Element de construcție (din lemn, beton armat, oțel), având lungimea mai mare în raport cu celelalte dimensiuni, care, pus la o construcție, servește drept piesă de rezistență. * A însemna (sau a încresta) în ~ (ceva) a însemna pentru a nu uita ceva (important). [G.-D. grinzii] /<sl. grenda

HAVUZ ~uri n. (mai ales, în grădinile publice) Bazin de apă din piatră sau din beton, având, de obicei, o fântână arteziană la mijloc. /<turc. havuz

LISĂ ~e f. Bară de lemn, de metal sau de beton prinsă orizontal de stâlpii unei balustrade. /<fr. lisse

MIXTURĂ ~i f. 1) Preparat farmaceutic lichid obținut prin amestecarea unor substanțe după o anumită corelație. 2) Amestec bizar și întâmplător de elemente diferite. 3) Amestec de materiale lichide sau granulare, folosit la prepararea unor mortare sau a betonului. /<fr. mixture, lat. mixtura

MUR² ~i m. înv. Element de construcție executat din piatră, beton etc., care închide sau separă o încăpere; perete. /<lat. murus

NERVURĂ ~i f. 1) bot. Fiecare dintre ramificațiile vaselor purtătoare de sevă în interiorul unei frunze. 2) zool. Fiecare dintre ramificațiile fibrelor cornoase de pe aripa unei insecte. 3) Linie subțire, care se evidențiază cromatic, formând o rețea pe suprafața unor obiecte. 4) Element arhitectural, cu funcție decorativă, care reliefează muchiile sau marginile unei bolți sau ale unei nișe. 5) Protuberanță pe suprafața unui obiect tehnic, care asigură o rezistență sporită a acestuia. 6) Bară de beton armat, care fortifică planșeurile unei construcții. 7) Element de rezistență montat pe aripile unui avion. 8) Dungă cusută în relief pe suprafața unui obiect vestimentar. [G.-D. nervurii] /<fr. nervure^[1]

PALPLANȘĂ ~e f. Element de construcție din lemn, oțel sau beton, având forma unei scânduri și servind, împreună cu altele identice, la executarea unui perete de susținere sau de etanșare. /<fr. palplanche

PAT¹ ~uri n. 1) Mobilă formată dintr-o suprafață orizontală fixată pe patru picioare, având, de obicei, două rezemătoare laterale, care servește omului pentru dormit sau pentru a sta culcat. ~ cu somieră. ~ cu saltea. ◊ ~ pliant pat ușor și pliabil din pânză (de cort), montată pe un schelet metalic. Fotoliu ~ fotoliu care se poate întinde pentru a fi folosit ca pat. A sta la ~ a fi (grav) bolnav. A fi pe ~ul de moarte (sau morții) v. MOARTE. ~ul lui Procust măsură în care cineva încearcă să potrivească ceva cu forța. 2) Așternut sau tot ce se așterne pentru culcat; culcuș. ~ din paie. ~ moale. ◊ A face (sau a așterne) ~ul a pregăti așternutul pentru culcare. A strânge ~ul a aduna așternutul. 3) rar Targă pe care sunt purtate sicriile; năsălie. 4) Strat de material pe care se așază alte materiale. ~ de beton. ◊ ~ de cale ferată strat de balast pe care se așază traversele unei căi ferate. 5) Element al unui dispozitiv, al unei mașini sau al unui sistem tehnic pe care se reazemă, alunecă sau se rostogolesc alte elemente ale acestora. ~ de strung. 6) Partea de lemn a armei pe care sunt fixate țeava și mecanismul; stratul puștii. /<ngr. pátos

PILON ~i m. 1) Stâlp de beton armat sau de metal, folosit ca suport de mare rezistență. 2) Stâlp masiv folosit în calitate de picior sau de suport la bolți sau ca element arhitectural decorativ. /<fr. pylône

PINTEN² ~i m. 1) Obiect de metal în formă de potcoavă, prevăzut cu o rotiță, fixată de călcâiul încălțămintei unui călăreț, cu ajutorul căruia se îndeamnă calul la mers. 2) Lovitură dată cu un astfel de obiect. 3) Proeminență pe o piesă, care servește ca locaș de articulație sau pentru a limita cursa altei piese. 4) Element de construcție din beton executat la un baraj pentru a-i mări rezistența. 5) Culme care iese în afara unui ansamblu deluros sau muntos. /<sl. pentinu

PLANȘĂ ~e f. 1) Piesă plană de lemn, subțire având lungimea mai mare decât lățimea. 2) Coală de hârtie mai groasă ca de obicei, pe care sunt reproduse desene, fotografii, picturi, folosită ca ilustrație într-o carte. 3) Carton pe care este executată o ilustrație, servind ca material didactic; tabel. 4) Placă de lemn sau de metal în care se sapă litere sau note muzicale, folosită în gravură. 5) Placă de beton folosită la pavarea drumurilor. /<fr. planche

PRECOMPRIMARE ~ări f. Operație prin care blocurile de beton înainte de a fi folosite în construcție sunt supuse unor probe de rezistență. /pre- + comprimare

RADIER ~e n. arhit. 1) Planșeu din beton armat care servește ca fundație pentru o construcție. 2) Căptușeală de beton sau de piatră executată pe fundul albiei unei ape pentru a evita eroziunea. [Sil. -di-er] /<fr. radier

SABOT ~ți m. 1) mai ales la pl. Obiect de încălțăminte confecționat dintr-o bucată de lemn scobit sau dintr-o talpă de lemn cu față de piele groasă. 2) Înveliș metalic fixat pe vârful ascuțit al unui pilon (de lemn sau de beton) pentru a-l proteja și pentru a pătrunde mai ușor în pământ. 3) Piesă care servește ca organ principal la o frână cu fricțiune. ~ de frână. 4) Dispozitiv montat pe o șină de cale ferată pentru frânarea vagoanelor. /<fr. sabot

SALTEA ~ele f. Obiect făcut dintr-un sac în care se introduce și se fixează un strat gros de lână, de vată, de iarbă-de-mare, de paie etc., care se așază pe pat pentru a forma un așternut moale. ◊ ~ de plajă sac impermeabil care se umple cu aer și pe care se poate pluti; saltea pneumatică. ~ de beton căptușeală de protecție a albiei unei ape curgătoare, constând din plăci de beton. [Art. salteaua; G.-D. saltelei] /<ngr. saltés

SILICAT ~ți m. Sare a acidului silicilic care intră în compoziția unui număr mare de minerale și este întrebuințată ca materie primă (în metalurgie, în industria ceramicii, cimentului, betonului, sticlei etc.). /<fr. silicate

STÂLP ~i m. 1) Element de construcție, lung și gros, din lemn, din metal sau din beton armat, care, pus vertical, servește pentru a susține ceva. ~ de gard. ~ de telegraf. ◊ A sta ~ a sta drept și nemișcat. ~ de cafenea se spune despre o persoană care își petrece timpul mai mult prin cafenele. A pune (sau a țintui) la ~ul infamiei (sau rușinii) a condamna în public faptele urâte ale cuiva. ~ de hotar stâlp care indică o graniță. 2) fig. Persoană care constituie un sprijin pentru cineva sau ceva. ~ii societății. ◊ ~ul casei susținătorul (capul) familiei. /<sl. stlupu

ȘAPĂ ~e f. Strat dintr-un produs hidrofug aplicat pe unele elemente de construcție pentru a le impermeabiliza. ~ de beton. ~ de ciment. /<fr. chape

ȘARPANTĂ ~e f. Schelet (de lemn, de metal sau de beton) care susține acoperișul unei case. /<fr. charpente

TOMBERON ~oane n. Cutie mare (de tablă) cu fundul rotunjit, montată pe o osie cu două roți și folosită pentru transportarea la distanțe mici a betonului și a altor materiale. /<fr. tombereau

TREILER ~e n. Remorcă pentru transportul de obiecte grele, în special prefabricate de beton armat. /<engl. trailer

VIADUCT ~e n. Pod aerian lung, susținut de arcuri de beton, care asigură continuitatea unei căi de comunicație peste o vale adâncă sau deasupra unei alte căi de comunicație. [Sil. vi-a-] /<germ. Viadukt, fr. viaduc

ZID ~uri n. Element de construcție (din piatră, beton etc.) care împrejmuiește sau separă un spațiu, un teren sau o încăpere. * ~ chinezesc a) zid uriaș construit în vechime la granițele de nord ale Chinei; b) barieră riguroasă. A face ~ în jurul cuiva a) a înconjura pe cineva pentru a-l apăra; b) a fi solidar cu cineva. /<sl. zidu

ASFOLIT s.n. Beton asfaltic dur, rezistent la temperaturi joase, folosit pentru îmbrăcăminți rutiere. [< fr. aspholithe].

BETONIERĂ s.f. Mașină cu ajutorul căreia se prepară betonul; malaxor. [< fr. betonnière].

BETONIT s.n. Bloc prefabricat de beton, folosit la executarea îmbrăcăminților de tunel. [< fr. bétonite].

DIG s.n. Construcție de piatră, de beton etc. care apără rada unui port, drumurile situate pe țărm etc. de acțiunea erozivă a valurilor; stăvilar, zăgaz. [< fr. digue].

DURCISARE s.f. (Franțuzism) Întărire, solidificare (a metalelor, a betonului, a mortarului etc.); durificare. [După fr. durcissement].

DUROX s.n. (Constr.) Beton poros. [< fr. durox].

ELECTROBETON s.n. Beton armat turnat pe timp friguros și încălzit electric prin intermediul armăturii lui. [< fr. électrobéton].

ETRIER s.n. 1. Vergea de oțel care înconjură la exterior armătura longitudinală a unui element de beton armat. 2. (Mar.) Suport pe care se sprijină tangoanele, scărițele etc. [Pron. -tri-er, pl. -re. / < fr. étrier].

ETUVA vb. I. tr. A ține la etuvă; a usca în etuvă. ♦ A aburi, a usca betonul. [< fr. étuver].

FORTIFICAȚIE s.f. Construcție de apărare făcută din pămînt, din piatră, din beton armat etc. care întărește un oraș, o linie de luptă etc. [Gen. -iei, var. fortificațiune s.f. / cf. fr. fortification, lat. fortificatio].

FRETARE s.f. 1. Ansamblare prin contact strîns a două piese care urmează să facă un corp comun. 2. Armare transversală a pieselor de beton armat. [< freta].

GAZBETON s.n. Beton poros folosit ca izolant termic și acustic. [< germ. Gazbeton].

GLASBETON s.n. Geam solid format din tuburi de sticlă închegate cu beton. [< germ. Glasbeton].

MICROBETONIERĂ s.f. Betonieră pentru cantități mici de beton. [Cf. fr. microbétonnière].

MONOLITIZA vb. I. tr. A solidariza elementele de construcție din beton turnate separat. [Et. incertă].

OCRATARE s.f. Procedeu de tratare a betonului cu tetraflorură de siliciu, pentru a-l face mai rezistent la acizi. [Cf. fr. ocratation].

PERVIBRARE s.f. (Constr.) Vibrare a betonului în plină masă. [Cf. fr. pervibration].

PERVIBRATOR s.n. (Constr.) Aparat care permite vibrarea betonului în plină masă. [< fr. pervibrateur].

PLANȘEU s.n. 1. Element de construcție făcut de obicei din beton armat, care separă două etaje ale unei clădiri, care alcătuiește partea pe care se circulă a unui pod etc. ♦ Planul inferior al unei cavități subterane. 2. (Anat.) Perete musculos care delimitează la bază o cavitate. [Pron. -șeu, pl. -ee, -uri. / cf. fr. plancher].

PLASTBETON s.n. Beton în care se folosesc drept lianți mase plastice. [Nume comercial].