ASUMARE s.f. Acțiunea de a-și asuma și rezultatul ei; răspundere. [< asuma].

DECLINA vb. I. tr. 1. a trece un substantiv, adjectiv, pronume, numeral sau articol prin toate cazurile gramaticale. 2. a respinge, a refuza, a contesta, a nu-și asuma o sarcină, o funcție etc. ♦ a-și ~ competența = a nu-și recunoaște competența (autoritatea, capacitatea de a se pronunța într-o problemă); a-și ~ orice răspundere = a nu-și asuma răspunderea. 3. a nu recunoaște, a nu admite ceva. 4. a-și ~ numele, calitatea = a-și spune numele, calitatea; a se prezenta. II. intr. (despre aștri) a coborî către asfințit, a apune. ◊ (fig.) a decădea, a fi în declin; a-și pierde vigoarea, importanța. (< fr. décliner, lat. declinare)

a se da după deget expr. a recurge la pretexte pentru a se eschiva de la o acțiune sau pentru a nu-și asuma răspunderea unei fapte.

mingea este în terenul lui... expr. (pub.) cel care trebuie să-și asume răspunderea este...

a pasa mingea expr. (pub.) a se eschiva, a se fofila; a evita să-și asume răspunderea.

radiodifuziune (muzica la ~). În programele posturilor de radio din lumea întreagă muzica ocupă un loc privilegiat. Mai mult decât discul*, existența r., completată în ultimele decenii de televiziune, a produs mutații profunde în statutul social al muzicii. Omogenizarea treptată a cunoașterii prin democratizarea difuzării muzicii, proces istoric îndelungat și cu accentuate diferențieri naționale în funcție de tradiții, nivele culturale și, evident, de gradul de răspândire a r., este consecința cea mai importantă. Majoritatea r. și-au constituit formații muzicale proprii pentru interpretarea repertoriului tradițional și a celui contemporan, original, măsura în care un organism de radio își asumă răspunderi pentru stimularea creației proprii fiind una dintre determinantele principale ale calității sale pe plan cultural. Aproape de la începuturi compozitorii au fost interesați de nota specifică pe care o pot da creației muzicale tehnicile de captare și difuzare a sunetului (Ex. F. Lazăr, Muzică pentru radio, 1932 ș.a.). Îndeosebi în ultimele decenii progresele obținute în această direcție, cum sunt procedeele de montaj, de tratare a înregistrării* primare a sunetului, ca și producerea pe cale pur electronică (v. electronică, muzică) a unui „set” din ce în ce mai bogat și nuanțat de semnale sonore și-au găsit reflectarea imediată – dacă nu chiar prefigurată – în creații ale unor compozitori de seamă, unii lucrând asiduu în centre de cercetări de r. (Paris, Köln, Milano etc.). Desigur, ideea de creație muzicală radiofonică nu se limitează la lucrările cu caracter experimental. RTV Română organizează în mod curent concursuri de creație în principalele genuri (1, 2) muzicale și participă la competiții internaționale specializate. Cu opera radiofonică Jertfirea Ifigeniei de P. Bentoiu, RTV Română a câștigat în 1968 Prix Italia, cel mai important concurs mondial deschis exclusiv creațiilor muzicale cu specific radiofonic sau televizual. Preocupări în acest domeniu au de asemenea A. Stroe, A. Vieru, N. Brânduș, L. Profeta, M. Moldovan ș.a.

*asúm, a -á v. tr. (fr. assumer, d. lat. assúmere. V. consum). Ĭaŭ asupra mea, mă însărcinez cu: îmĭ asum răspunderea faptuluĭ.

ĭaŭ, a luá și lŭa, luat și lŭat v. tr. (lat. lĕvare a rîdica; it. levare, pv. pg. levar, fr. lever; sp. levar, a rîdica, și llevar, a lua. V. scol, ușor 2, relev, relief). Apuc și rîdic: a lua cartea de pe masă, baniĭ din dulap. Răpesc: a lua cuĭva vĭața, drepturile, baniĭ; l- luat curentu apeĭ. Cuprind, ocup, cuceresc: a lua o cetate. Percep: a lua vamă, taxă, dijmă. Primesc: a lua lecțiunĭ de la cineva. Înghit un medicament: a lua un praf de chinină, a lua ĭod. Beaŭ, mînînc (după fr. prendre): a lua un ceaĭ, o înghețată. (Pentru alimente maĭ grele se zice numaĭ mănînc orĭ beaŭ: mînînc mere, beaŭ lapte). Apuc, rîdic, tratez pe cineva, mînuĭ ceva: a lua un bolnav încet, a lua un pahar cu atențiune; a lua pe cineva cu binele, a-l lua în rîs, a-l lua peste picĭor. Primesc, accept: a lua un preț, o mie de francĭ. Mă îndrept: a o lua la dreapta. Admit, adopt: mĭ-am luat un nume. Contractez, îmĭ fac obiceĭ: mĭ-am luat obiceĭ să beaŭ ceaĭ. Consider orĭ mi se pare că e: am luat arama drept aur. V. refl. Merg: mă ĭaŭ după cineva. Fig. Imitez, ascult: nu te lua după gura luĭ! Mă distrez, mă mîngîĭ: bețivu se ĭa cu băutura. Mă transmit, mă lipesc: văpseaŭa de pe gard s’a luat pe haina mea, guturaĭu e o boală care se ĭa. A lua aminte, a lua sama, a băga de samă, a observa, a fi atent. A lua de bărbat, de nevastă, a te căsători cu. A lua la bătaĭe, la goană, a’ncepe să bațĭ, să fugăreștĭ. A lua apă (un vas, o corabie), a fi spart așa în cît să pătrundă apa. A lua în bine, în răŭ (saŭ în nume de bine, de răŭ), a considera drept bun saŭ răŭ. A nu lua din loc, a nu porni cu toate opintelile (un cal înhămat, un automobil). A țipa cît te ĭa gura, a țipa cît poțĭ. A te lua groaza, fioriĭ, a te apuca groaza, fioriĭ; a’ncepe să simțĭ groază, fiorĭ. A țĭ-o lua asupra, 1. a-țĭ asuma răspunderea, 2. a te supăra pentr’o vorbă pe care o considerĭ emisă la adresa ta. A-țĭ lua ziŭa bună, rămas bun, a zice „adiĭo”. Arm. A lua în ceafă, a te așeza drept în apoĭa cuĭva în front orĭ în coloană. Să aĭ să ĭeĭ! la paștele caluluĭ, la anu cu brînză, la calendele greceștĭ; paște, murgule, ĭarbă verde (ironic despre niște banĭ pe care nu-ĭ veĭ maĭ primi). – Barb. A lua o baĭe (fr. prendre un bain), a face o baĭe, a te scălda. – Se zice: ĭaŭ (vest), ĭeŭ (est), ĭaĭ (vest), ĭeĭ (sud și est), ĭa (în nord ĭe), luăm și lŭăm, luom și lŭom, luațĭ și lŭațĭ, ĭa (lit. ĭaŭ, în nord ĭeŭ); luam; luaĭ (în est luăĭ); luasem și lŭasem, să ĭaŭ (în est să ĭeŭ), să ĭaĭ (vest), să ĭeĭ (sud și est), să ĭa (vest), să ĭeĭe (nord), să luăm, să luațĭ, să ĭa (în nord să ĭeĭe), luînd. Cp. cu beaŭ și vreaŭ.

asumà v. a lua asupră-și: a asuma răspunderea faptului.

CHEZAȘ, -Ă, chezași, -e, s. m., s. f. 1. S. m. și f. (Pop.) Persoană care garantează cu averea sa pentru cineva sau ceva; garant; p. ext. persoană care își asumă răspunderea morală pentru cineva sau ceva. 2. S. m. (Rar) Fiecare dintre suporturile de lemn pe care se așază butoaiele cu vin în pivniță. – Din magh. kezes.

CURAJ. Subst. Curaj, îndrăzneală, îndrăznire (înv.), intrepiditate (livr.), aplomb (livr.), cutezanță, cutezare (rar), temeritate, încumetare, neînfricare, neînfricoșare, nefrică (rar), bărbăție, vitejie, eroism; voinicie (pop.), cavalerism, bravură, înfruntare, bravadă, desfidere (rar), desfid (înv.), sfidare. Spirit de sacrificiu. Faptă eroică, faptă de vitejie, faptă vitejească, act de curaj, ispravă. Fermitate, hotărîre, tărie, neclintire (fig.), dîrzenie. Erou, viteaz, cutezător, voinic, voinicel (dim.), voinicuț (dim.), voinicaș, vultur (fig.), șoim (fig.), șoiman (fig.), leu (fig.). Vitejime (rar), voinicime (pop.). Adj. Curajos, îndrăzneț, îndrâznitor (rar), intrepid (livr.), rezolut (livr.), cutezător, temerar, neînfricat, neînfricoșat (înv.), fără teamă, fără frică, tare de înger, viteaz, brav, bărbat (rar), eroic; vitejesc, voinicesc, cavaleresc, bărbătesc. Ferm, tare, neclintit (fig.), dîrz. Vb. A fi curajos, a fi îndrăzneț, a fi neînfricat; a voinici (pop.), a viteji (înv.), a face vitejii; a îndrăzni, a cuteza, a se încumeta; a lua (a prinde) taurul de coarne. A avea curaj, a nu se teme, a nu se da la o parte, a-și asuma răspunderea, a privi moartea în față, a disprețui moartea, a da dovadă de eroism. A-și face curaj, a prinde curaj, a căpăta curaj, a se îmbărbăta, a se încuraja, a-și lua inima în dinți, a lua (a prinde) foc cu gura. A înfrunta, a brava, a desfide, a sfida. A risca, a-și risca viața, a-și pune capul în joc, a-și risca pielea, a-și băga capul în foc, a se juca cu focul, a se băga singur în gura leului. A încuraja, a îmbărbăta, a însufleți, a da curaj, a face din iepure leu. Adv. Vitejește, voinicește. Cu curaj, cu îndrăzneală, cu bărbăție, fără frică, fără teamă. (În mod) curajos, vitejesc, eroic; ca un erou, ca un viteaz; ca un leu, ca un tigru. V. imprudență, provocare, răzvrătire, stăpînire de sine.

felelui vi [At: COD. VOR. 59/12 / V: ~lăl~ / Pzi: ~esc / E: mg felelni] (Reg; mgm) 1 A răspunde. 2 A-și asuma răspunderea.

răspunde [At: COD. VOR. / S și: res~ / Pzi: răspund, (îrg) răspunz / S și: să răspunz / Ps: răspunsei / Par: răspuns / E: ml respondere] 1-2 vit A da un răspuns² la o întrebare sau la unele cuvinte adresate de cineva. 3 vt (Reg) A face cunoscut (prin viu grai). 4 vt (Reg) A da de veste. 5 vt (Înv) A menționa ceva (în scris). 6 vi (Înv) A sta de vorbă cu cineva. 7 vt (Înv) A pronunța. 8 vt (Reg) A spune deschis, fără înconjur. 9 vi A face dovada cunoștințelor sale în fața unui examinator. 10 vi A reacționa prin vorbe, gesturi, atitudini la acțiuni, solicitări, provocări etc. Si: a replica (1), a riposta (1). 11 vt (Înv) A protesta. 12 vt A interveni într-o discuție (publică) combătând (oral sau în scris) afirmațiile cuiva. 13 vt A scrie cuiva de la care s-a primit o scrisoare. 14 vt A saluta pe cineva care a salutat întâi. 15 vi A da urmare unei cereri, unui apel etc. 16 vi (D. autorități, organe de presă etc.) A lămuri problemă la cererea sau sesizarea cuiva. 17 vi A constitui o explicație la o întrebare. 18 vrr (Pop) A ține legătura cu o persoană sau cu un grup de persoane. 19 vi (Înv) A lua contact cu cineva. 20 vi A da socoteală pentru faptele sale (sau ale altcuiva). 21 vi A-și asuma răspunderea pentru faptele sale (sau ale altcuiva) Si: a garanta (8). 22 vt (Înv) A decide (3). 23 vt (Înv) A achita o sumă de bani. 24 vr (Înv) A se folosi (de ceva). 25 vr A se da drept... 26 vr A se prezenta. 27 vr (D. lucruri) A se numi. 28 vi A corespunde (1). 29 vi (Fig) A satisface. 30 vi A fi orientat spre... 31 vi A avea comunicație cu... 32 vi A străbate până la... 33 vi A ieși în... 34 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se face simțit. 35 vi (D. senzații fizice sau psihice) A se transmite. 36 vi (D. senzații fizice sau psihice) A răzbate.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumare.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcații) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără nici un țel (de desperare, de durere etc.); a ajunge la desperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Fr. assumer (lat. lit. assumere).

ASUMA, asum, vb. I. Tranz. A lua ceva asupra sau pe seama sa; a se angaja să îndeplinească ceva. A-și asuma o răspundere. – Din fr. assumer, lat. assumere.

LUA, iau, vb. I. Tranz. I. 1. A prinde un obiect în mână spre a-l ține (și a se servi de el) sau spre a-l pune în altă parte. ◊ Expr. A lua altă vorbă = a schimba (cu dibăcie) subiectul unei discuții. A(-și) lua picioarele la spinare = a pleca (repede) de undeva. A lua pușca la ochi (sau la cătare) = a pune arma în poziție de tragere, a se pregăti să tragă cu arma; a ochi. A-și lua pălăria (din sau de pe cap) = a saluta. A lua pasărea din zbor, se spune despre un vânător foarte iscusit, bun ochitor. A-și lua nădejdea (de la cineva sau de la ceva) = a renunța la ceva, a nu mai spera. A-și lua seama sau (intranz.) a-și lua de seamă = a se răzgândi. A nu-și lua ochii de la (sau de pe)... = a privi insistent. A-și lua o grijă de pe cap = a scăpa de o grijă, a se elibera. A-i lua cuiva (o suferință) cu mâna = a face să-i treacă cuiva (o suferință) imediat. (Refl.) A i se lua (cuiva) o piatră de pe inimă, se spune când cineva a scăpat de o grijă chinuitoare. ♦ A apuca pe cineva sau ceva cu mâna; a cuprinde cu brațul (de după...); p. ext. a înhăța, a înșfăca. ◊ Expr. (Fam.) A lua purceaua de coadă = a se îmbăta. (Refl. recipr.) Poți să te iei de mână cu el = ai aceleași apucături ca el. A se lua de cap (sau de piept) cu cineva = a se încleșta la bătaie cu cineva; a se certa în mod violent cu cineva. A se lua (cu cineva) la trântă = a se lupta (cu cineva) corp la corp. 2. A mânca (pe apucate), a înghiți din ceva; spec. a înghiți o doctorie. ◊ Expr. A (o) lua la măsea = a bea peste măsură. 3. A îmbrăca, a pune pe sine o haină etc. ◊ Expr. A lua hainele la purtare = a îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. (Fam.) A-și lua nasul la purtare = a se obrăznici. II. 1. A scoate ceva din locul în care se afla; a smulge, a desprinde. ♦ Refl. (Rar) A înceta să mai existe; a dispărea. 2. A scoate ceva în cantitate limitată. ◊ Expr. A lua (cuiva) sânge = a face să curgă printr-o incizie o cantitate de sânge (pentru a obține o descongestionare, pentru analize etc.). 3. A deposeda pe cineva de un lucru (fără intenția de a și-l însuși). ◊ Expr. A-i lua (cuiva) comanda = a înlătura (pe cineva) de la un post de răspundere, în special de la comanda unei unități militare. A-i lua (cuiva) ochii (sau văzul, vederile) = a fermeca (pe cineva), a orbi prin strălucire, a impresiona foarte puternic, a zăpăci, a ului pe cineva. A-i lua (cuiva) viața (sau sufletul, zilele) = a omorî. A-și lua viața (sau zilele) = a se sinucide. ♦ (Pop.) A face să paralizeze, a paraliza o parte a corpului. III. 1. A-și însuși ceea ce i se cuvine, a pune stăpânire pe ceva; p. ext. a primi, a căpăta. 2. A(-și) face rost de ceva; a găsi pe cineva sau ceva. ◊ Expr. Ia-l dacă ai de unde (sau de unde nu-i), se spune despre cineva (sau despre ceva) care nu se mai găsește acolo unde era mai înainte. (Fam.) A nu ști de unde să iei pe cineva = a nu-ți aduce aminte în ce împrejurare ai cunoscut pe cineva. 3. A cumpăra. 4. A încasa o sumă de bani. 5. A-și însuși un lucru străin. 6. A cuceri; a ocupa. ♦ A ataca într-un anumit fel sau cu o anumită armă. 7. A angaja pe cineva; a folosi un obiect pentru un timp determinat, contra plată. ◊ Expr. A lua (pe cineva) părtaș = a-și asocia (pe cineva) într-o întreprindere. A lua (pe cineva) pe procopseală = a angaja (pe cineva) fără salariu, cu promisiunea de a-l căpătui. ♦ A invita pe cineva la joc, la dans. ♦ A primi pe cineva la sine; a contracta o legătură de rudenie cu cineva. ♦ Refl. recipr. A se căsători. 8. A se angaja, a se însărcina (cu ceva). ◊ Expr. A lua comanda = a fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni (militare). A lua (un lucru) în primire = a primi un lucru, asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. A-și lua răspunderea = a se declara și a se socoti răspunzător de ceva. (Refl. recipr.) A se lua la sfadă (sau la ceartă etc.) = a se certa. 9. A contracta o boală molipsitoare. 10. (Despre vase) A avea o anumită capacitate, a cuprinde. 11. (În expr. și loc. vb.) A lua măsura (sau măsuri) = a fixa prin măsurători exacte dimensiunile necesare pentru a confecționa un obiect. A lua (ceva) cu chirie = a închiria. A lua (ceva) în arendă = a arenda. A lua parte = a participa. A lua pildă = a imita exemplul altuia. A lua obiceiul (sau năravul etc.) = a se obișnui să... A lua (pasaje sau idei) dintr-un autor = a reproduce într-o scriere sau într-o expunere proprie idei extrase din alt autor (indicând sursa sau însușindu-și pasajul în mod fraudulos). A lua ființă = a se înființa. A lua sfârșit = a se termina. A lua înfățișarea (sau aspectul etc.) = a părea, a da impresia de... A lua un nou aspect, o nouă formă etc. = a se schimba, a se transforma. A-și lua numele de la... = a purta un nume care se leagă de..., care amintește de... A lua o notă bună (sau rea) = a obține o notă bună (sau rea). A lua apă = (despre ambarcațiuni) a avea o spărtură prin care intră apa, a se umple de apă. A lua foc = a se aprinde. (Înv.) A lua veste (sau scrisoare, răspuns etc.) = a primi veste (sau scrisoare, răspuns etc.). IV. 1. A duce cu sine. ◊ Expr. A-și lua ziua bună = a se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas bun. A-și lua traista și ciubucul, se zice despre un om foarte sărac care pleacă fără să aibă ce să ducă cu el. A-și lua tălpășița (sau catrafusele etc.) = a pleca repede dintr-un loc; a o șterge. A lua (pe cineva) la (sau în) armată = a înrola un recrut. A lua (pe cineva) pe sus = a lua (pe cineva) cu forța. A lua (pe cineva) pe nepusă masă = a lua (pe cineva) fără veste, cu forța. A-l lua moartea sau Dumnezeu (ori, depr. dracul, naiba) = a muri. L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba), se spune când cineva este într-o situație critică sau la capătul puterilor (din cauza unui efort prea mare). (În imprecații) Lua-l-ar naiba! ♦ A duce cu sine una sau mai multe persoane, cu rolul de însoțitor. ◊ Expr. A lua (pe cineva) cu binele (sau cu frumosul, cu binișorul, cu încetișorul etc.) = a proceda cu tact, cu blândețe, a trata (pe cineva) cu menajamente. A lua (pe cineva) cu răul = a se purta rău (cu cineva). A lua pe cineva cu măgulele sau (refl.) a se lua pe lângă cineva cu binele = a măguli pe cineva (pentru a-i câștiga bunăvoința). A lua (pe cineva) sub ocrotirea (sau sub aripa) sa = a ocroti (pe cineva). A lua (pe cineva sau ceva) în batjocură (sau în bătaie de joc, în râs, în zeflemea, peste picior etc.) = a-și bate joc de cineva. A lua (pe cineva) cu amenințări = a amenința (pe cineva). A lua (pe cineva) la rost (sau la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală etc.) = a mustra (pe cineva), a-i cere socoteală. A lua (pe cineva) pe departe = a începe (cu cineva) o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el sau de a-i comunica ceva neplăcut. Nu mă lua așa! = nu mă trata, nu-mi vorbi în felul acesta nepotrivit. A o lua de bună = a considera că este așa cum se spune, a primi, a accepta un lucru ca atare. A lua (ceva) de nimic = a nu lua în serios. A lua (ceva) în nume de bine (sau de rău) = a judeca un lucru drept bun (sau rău). A lua (pe cineva sau ceva) de (sau drept)... = a considera (pe cineva sau ceva) drept altcineva sau altceva; a confunda. A lua lucrurile (așa) cum sunt = a se împăca cu situația. ♦ Refl. (Despre vopsele) A se desprinde, a se șterge (și a se lipi pe altceva). 2. (Despre vehicule) A transporta pe cineva. V. A începe, a porni să... ♦ (Despre manifestări fizice sau psihice) A cuprinde (pe cineva). ◊ Expr. A-l lua ceva înainte = a-l cuprinde, a-l copleși. A lua frica cuiva (sau a ceva) = a se teme de cineva (sau de ceva). (Refl.) A se lua de gânduri = a începe să fie îngrijorat, a se îngrijora; a se neliniști. VI. 1. (Construit cu pronumele „o”, cu valoare neutră) A pleca, a porni. ◊ Expr. A o lua din loc (sau la picior) = a pleca repede. A o lua la fugă = a porni în fugă, în goană. A o lua la galop (sau la trap, la pas) = a porni la galop (sau la trap, la pas). (Reg.) A o lua în porneală = a porni la păscut. A o lua înainte = a merge înaintea altuia sau a altora (pentru a-i conduce). A i-o lua (cuiva) înainte (sau pe dinainte) = a întrece (pe cineva). A-și lua zborul = a porni în zbor; fig. a pleca repede; a părăsi (o rudă, un prieten) stabilindu-se în altă parte. (Refl.) A se lua după cineva (sau ceva) = a) a porni în urma cuiva (sau a ceva); b) a se alătura cuiva; c) a urmări, a alunga, a fugări; d) a porni undeva orientându-se după cineva sau după ceva; fig. a imita pe cineva, a urma sfatul cuiva. (Refl. recipr.) A se lua cu cineva = a) a pleca la drum cu cineva; b) a se întovărăși, a se asocia cu cineva. (Refl.) A se lua cu cineva (sau cu ceva) = a-și petrece vremea cu cineva (sau cu ceva) și a uita de o grijă, de o preocupare etc., a se distra. A se lua cu vorba = a se antrena într-o conversație, uitând de treburi. ♦ A se îndrepta într-o direcție oarecare; a coti spre... A luat-o la deal. ♦ (Despre căi de comunicație și ape curgătoare) A-și schimba direcția. Drumul o ia la dreapta. 2. A merge, a parcurge. ◊ Expr. A(-și) lua câmpii = a pleca la întâmplare, fără niciun țel (de disperare, de durere etc.); a ajunge la disperare. [Pr.: lu-a. – Prez. ind.: iau, iei, ia, luăm, luați, iau; prez. conj. pers. 3: să ia] – Lat. levare.

asupra [At: PSALT. SCH. 162 / V: ~răi, ~re / E: ml ad + supra] 1 pp Mai sus față de ceva. 2 pp Peste. 3 pp Însoțește numele unui dușman care a fost biruit. 4 pp Arată un raport de superioritate față de ceva. 5 pp Către. 6 pp În direcția... 7 pp (Îe) A avea ceva ~ sa A purta ceva cu sine. 8 pp (Îae; înv) A avea ceva pe conștiință. 9 pp (Îe) A prinde ~ faptului A prinde în flagrant delict. 10 sfs (Reg; îlav) Cu ~ (de măsură) Peste măsură. 11 pp Spre. 12 pp Cu privire la... Si: despre. 13 pp (Reg) Aproape. 14 pp (Reg) În timp, de... 15 pp (Îe) A sta ~ unui lucru A stărui să se vorbească despre un lucru sau să se facă. 16 av (Înv) Peste toată întinderea. 17 av (Înv) În tot locul. 18 sfs (Înv) Partea cea mai de sus a unui obiect. 19 pp (Îe) A lua ceva ~ sa sau (înv) a-și lua ~ră, ~ sufletului (ori capului) său A se însărcina cu ceva. 20 pp (Îae) A-și asuma o răspundere. 21 pp (Îae) A-și asuma o vină. 22 pp (Îe; înv) A sta ~ cuiva să... A fi în puterea cuiva să... 23 pp (Îe; înv) A fi ~ unui lucru A fi gata tocmai atunci să se apuce de ceva. 24 pp Împotriva. 25 pp (Îe; înv) A fi (sau a sta) ceva cuiva ~ră A apăsa ceva pe cineva. 26 pp (Îe; înv) A veni ceva cuiva ~ră A veni un necaz neașteptat peste cineva. 27 (Îe; înv) A cădea ceva cuiva ~ră A cădea pacoste pe capul cuiva. 28 (Îe; înv) A se scula ~ cuiva A ataca pe cineva. 29 pp (Îae) A se revolta împotriva cuiva. 30 pp (Arată direcționarea unor sentimente binevoitoare) Față de... 31 sfs (Înv; îe) Cu ~ră Cu dobândă. 32 sfs (Îae; înv) Cu prisosință.

garantare sf [At: LEG. EC. PL. 145 / Pl: ~tări / E: garanta] 1 Asumare a răspunderii cu propria avere că datoria făcută de altcineva va fi achitată conform obligațiilor stabilite. 2 Asigurare dată cuiva că va avea ceva. 3 Responsabilitate față de valoarea, de calitatea unui obiect.

ham¹ sn [At: M. COSTIN, ap. LET. I, 254/6 / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: mg srb ham] 1 Curele (uneori sfori groase) necesare pentru înhămarea animalului de tracțiune. 2 (Îe) A-și lua ~ul (și praștia) A-și asuma o răspundere. 3 (Îoc cal de călărie; îs) Cal de ~ Cal de tracțiune.

lua [At: COD. VOR. 86/12 / P: lu-a / Pzi: 1 iau, 4 luăm / E: ml levo, -are] 1-2 vtr (Înv; asr; mai ales în locuțiuni) A (se) mișca de jos în sus. 3-4 vtr (Îvr) (A așeza ceva sau) a se așeza la un nivel mai înalt Si: a înălța. 5 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva sau ceva) la că(u)tare sau la ochi A ține pe cineva sub observație, suspectându-l de ceva rău. 6 vt (Reg; îe) A-și ~ poalele-n brâu A depăși orice limită. 7-8 vt (Pfm; îe) A-și ~ picioarele la spinare (sau călcâiele de-a umere) sau a-și ~ ușa-n cap sau în spate A pleca repede de undeva. 9 vt A apuca ceva sau pe cineva cu mâna, cu ciocul, în coarne etc. pentru a-l ridica sau a-l da la o parte. 10 vt (Fam; îe) A(-și) ~ lumea în cap A pleca în lume. 11 vt (Pop; îe) A o ~ în gât A face un lucru împotriva rațiunii sau sfatului cuiva. 12 vt (Pfm; îe) A ~ ca din strachină (sau ca din oală) A face ceva fară nici o dificultate. 13 vt (Îe) A ~ prin surprindere (pe cineva) A surprinde pe cineva. 14 vr (Pfm; îe) A se ~ în coarne cu cineva A se certa cu cineva. 15 vt A pune mâna pe ceva sau pe cineva pentm un anumit scop Si: a apuca. 16 vt A cuprinde cu brațul de după... 17 vt (Pop; îe) A ~ focul (sau cărbunele) cu mâna altuia A se folosi de cineva într-o situație dificilă. 18 vt (Pop; îe) A ~ biciul A amenința pe cineva cu pedeapsa. 19 vr (Pfm; îe) A se ~ de mână cu cineva A avea aceleași obiceiuri. 20 vr (Pfm; îe) A se ~ de gât cu cineva A fi prieten la cataramă cu cineva. 21 vt (Îrg; îe) A ~ (pe cineva) de grumaz A face pe cineva prizonier. 22 vt (Pfm; îe) A o ~ de coadă A se pune pe treabă. 23 vt A (se) ~ cu luleaua (neamțului, a lui Dumnezeu etc. sau (reg) a ~ purceaua (sau bitia) de coadă (pop) a ~ apă la cap (sau a o ~ în cap) A se îmbăta. 24 vr (Pfm; îe) A se ~ cu mâinile de cap, (sau de păr) A fi îngrozit de ceva. 25 vt (Reg; îlv) A ~ armele A se înarma. 26 vt (Reg; îe) A ~ grânele la mână A vântura grânele. 27 vt (Pfm; îe) A ~ o afacere în mână A începe o treabă pentru a o duce la bun sfârșit. 28 vt (Pfm; îe) A ~ la măsea A bea peste măsură. 29 vt (Pop; îlv) A ~ la cap A învăța. 30 vt (Pop; îe) A ~ (o lucrare) cu ruptu A face o lucrare cu bucata. 31 vt (Pop; îe) A ~ pasărea din zbor A doborî o pasăre cu săgeata sau glonțul. 32 vt (Pop; îae) Se spune despre un vânător foarte bun. 33 vt (Pop; îe) A ~ foc cu gura A face tot posibilul. 34-35 vr (Fam; îe) A se ~ de cineva A ataca verbal pe cineva. 36 vr (Fam; îae) A pune stăpânire pe cineva. 37 vrr (Pop) A se acuza unul pe altul. 38 vt (C. i. un aliment, o băutură) A consuma puțin și pe apucate. 39 vt (Fam; îlv) A ~ masa A mânca. 40 vt (Spc) A înghiți o doctorie, un medicament. 41 vt (Îlv) A ~ jurământul A face un jurământ. 42 vt (Înv; fig; îe) A ~ credință A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului, pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 43 vt (Pfm; îe) A ~ aer A ieși din casă pentru a respira aer proaspăt. 44 vt (C. i. un obiect de îmbrăcăminte, de încălțăminte etc.) A purta. 45 vt (Pop; îe) A ~ doliu (sau haine de jale) A se îmbrăca în negru. 46 vt (Înv; îe) A ~ caftanul A deveni domn. 47 vt (Înv; îae) A deveni boier. 48 vt A apuca cu forța Si: a înhăța, a înșfăca, a umfla. 49 vr (Pop; îe) A se ~ de piept (sau de cap) cu cineva A sări la bătaie. 50 vr (Pop; îae) A se certa în mod violent cu cineva. 51 vr (Pop; îlv) A se ~ în colți (cu cineva) A se certa. 52 vr (Nob; îlv) A se ~ la arme A se lupta. 53 vt (Înv) A ataca pe dușman. 54 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu bâta (ciomagul, topoarele, mătura etc.) A ataca pe cineva cu bâta, ciomagul, topoarele, mătura etc. 55 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu furca (cea) lungă A certa. 56 vt (Reg; îe) A ~ pe (cineva) în (pe) gurgui A alunga. 57 vt (Reg; îe) A ~ (sau a apuca) (pe cineva) în unghii (în unghie sau în colți și-n unghii) A pune stăpânire pe cineva. 58 vt (Reg; îae) A certa foarte tare pe cineva. 59 vt (Reg; îae; șîe a ~ în spăngi sau la briptă) A bate. 60-61 vtr (Pop; îe) A (se) ~ pe (lângă) cineva cu binele (rar bine), cu binișorul (cu buna), cu frumosul sau încet (încetișor ori cu încetișorul) A proceda cu blândețe, înțelegere sau bunăvoință față de cineva supărat sau irascibil. 62 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva rău (sau cu răul) A se purta urât cu cineva. 63 vt (Îlv) A ~ sub ocrotire (sau sub aripa sa) A ocroti. 64 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva cu cuvântul A duce cu vorba. 65 vt (Fig; îe) A ~ pe cineva în gură (sau, nob, în cap) A vorbi de rău pe cineva Si: a bârfi. 66 vt (Fig; îae) A critica pe cineva. 67 vt (Fig; îlv) A ~ pe cineva în batjocură (în bătaie de joc, în râs, în șfichiu, în zeflemea, în târlie, în deșert, reg, în har, în hulă sau în defăimare, peste picior, la vale sau, înv, în batgioc) ori, pfm, a ~ pe cineva încolo, a ~ pe cineva în balon, a ~ apă la galoși A batjocori. 68 vt (Îe) A ~ altă vorbă (sau a ~ pe cineva înainte) A nu lăsa pe cineva să vorbească, schimbând cu dibăcie subiectul unei discuții. 69 vt (Reg; îe) A ~ la (sau a-i ~ cuiva) dopros A interoga pe cineva. 70 vt (Pfm; îe) A ~ (pe cineva) la rost (la trei parale, la refec, la trei păzește, la socoteală, împrejur, reg, la ghermete) A-i cere cuiva socotelă pentru ceea ce a făcut. 71 vt (Pfm; îe) A mustra pe cineva. 72 vt (Reg; îlv) A ~ cu măgulele sau (a se ~ pe lângă cineva cu binele) A măguli pe cineva pentru a-i câștiga bunăvoința. 73 vt (Pop; îe) A ~ cu asprime (reg, în răspăr) A trata aspru. 74 vt (Pop; îlv) A ~ cu amenințări A amenința. 75 vt (Reg; îlv) A ~ cu huideo A huidui. 76 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de departe (sau în sus, în jos) A începe cu cineva o discuție pe ocolite cu scopul de a obține ceva de la el, de a-i comunica ceva neplăcut etc. 77 vt (Reg; îe) A o ~ moldovenește A acționa fățiș și ferm. 78 vt (Fam; îe) A ~ pe cineva de sus A trata pe cineva cu superioritate. 79 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva așa A vorbi urât cuiva Si: a repezi. 80 (Pop; îe) Nu mă ~ așa Nu-mi vorbi în felul ăsta nepotrivit. 81 vrr (Îe) A se ~ dragi A se îndrăgosti. 82 vt (Înv) A ține cont de ceva Si: a aprecia, a prețui. 83 vt (Înv) A judeca. 84 vt (Îlv) A ~ în considerare A ține seama de ceva Si: a considera. 85 vt (Fam; îe) A o ~ de bună A crede ceea ce se spune. 86-87 vt (Fig; îe) A ~ în (sau a) nume de bine (sau de rău) A judeca (ne)favorabil. 88 vt (Fig; îe) A o ~ în glumă A socoti drept o glumă. 89 vt (Pop; îe) A o ~ așa A considera un lucru așa cum este. 90 vt (Pop; îe) A ~ la sigur A ataca pe cineva cu dovezi evidente, fară a-i lăsa posibilitatea de a se eschiva. 91 vt (Pop; îe) A ~ pe credință A lua pe datorie. 92 vt (Pop; îlv) A ~ pe cineva în antipatie A antipatiza pe cineva. 93 vt (Fig; îe) A ~ lucrurile cum sunt A fi realist. 94 vt (Îae) A se împăca cu situația. 95 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva (ceva) de (sau drept)... A considera pe cineva sau ceva drept altceva sau altcineva Si: a confunda. 96 vt (Îe) A ~ (ceva) de nimic A nu acorda importanță unui lucru. 97-98 vt (Îe) A (nu) ~ (ceva sau pe cineva) în serios A (nu) trata un lucru sau pe cineva cu seriozitate. 99 vt (D. oameni; subiectul este o stare fizică sau psihică) A fi cuprins de... Si: a apuca, a cuprinde. 100 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva ceva înainte A copleși. 101 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A paraliza. 102 vt (În superstiții; d. iele, spirite etc.) A urâți. 103 vt (Pfm; îe) A ~ frica cuiva (sau a ceva) sau, reg, cu frică (înv) a ~ de frică A se teme de ceva sau de cineva. 104-105 vr (Pop; îe) A se ~ de (sau pe) gânduri, de mirare A fi cuprins (de gânduri sau) de mirare. 106 vt (Pop; îae) A începe să fie îngrijorat Si: a se îngrijora, a se neliniști. 107 vt (Îlv) A ~ foc A se aprinde. 108 vt (Îe) A ~ foc A se supăra foarte rău. 109 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ ciutul (sau părul) foc cuiva A fi bătut foarte rău. 110 vt A-și însuși ceva. 111 vt (Pop; fig; îe) A-i ~ cuiva apa de la moară A schimba împrejurările în defavoarea cuiva. 112 vt (Pop; fig; îe) A-și ~ gura de pe cineva A nu mai certa pe cineva. 113 vt (Pop; îe) A-și ~ nădejdea A nu mai spera. 114 vt (Fig; îe) A-și ~ gândul de la... A nu se mai gândi la... 115 vt (Înv; îe) A ~ în lături A respinge. 116 vt (Înv; îae) A discredita. 117-118 vri (îe) A-și ~ seamă sau de seamă A se răzgândi. 119 vt (Pfm; fig; îe) A-și ~ lua ochii de la (sau de pe) ceva A se uita în altă parte. 120 vt (Îe) A nu-și ~ ochii de la (sau de pe)... A privi insistent ceva sau pe cineva. 121 vt (Înv) A elimina un pasaj dintr-un text. 122 vt A nu mai acorda un bine, o favoare etc. 123 vt A culege. 124 vt A da jos un obiect. 125 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva în (sau la goană), ori la (sau pe) fugă (sau la fugărit) A goni pe cineva. 126 vt A face să înceteze, să dispară Si: a desființa. 127-128 vtr (Îvr) A (se) risipi. 129 vr (D. culori) A se decolora. 130 vt (Înv) A reduce. 131 vt (Pfm; îe) A-și ~ o grijă de cap A scăpa de o grijă Si: a se elibera. 132 vt (Pfm; îe) A ~ cu mâna (ori cu căușul) boala sau durerea, suferința etc. A vindeca rapid pe cineva. 133 vr (Îe) A i se ~ (cuiva) o piatră de pe inimă A scăpa de o grijă, de o durere, de o suferință etc. chinuitoare. 134 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva calea (sau drumul) din picioare A scuti pe cineva de a mai face un drum. 135 vt (Îoc a băga) A scoate. 136 vt (Îvp; îe) A ~ sânge A face cuiva o incizie, lăsând sângele să curgă, în scop terapeutic. 137 vt (Fam; îe) A ~ cuiva vorba din gură A spune tocmai ce voia să spună altcineva. 138 vt (Pop; îlv) A ~ o copie (de pe ceva) A copia. 139-140 vt (A împrumuta idei sau) a copia dintr-un autor. 141 vt (Înv; îe) A ~ afară A nu ține seamă de faptul că... 142 vt A lipsi pe cineva de ceva Si: a deposeda. 143 vt (Reg; îe) A ~ (Avram) cuiva sporul A împiedica pe cineva să progreseze, să prospere. 144 vt (Reg; îae) A aduce cuiva ghinion. 145 vt (Pfm; îe) A ~ cuiva pâinea (sau, îrg, pita) de la gură A lăsa pe cineva muritor de foame. 146 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva mințile A face pe cineva să-și piardă judecata. 147 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva ochii, vederile (sau vederea), văzul, luminile A atrage privirea cuiva, orbindu-l prin frumusețe sau strălucire. 148 vt (Îae) A impresiona puternic pe cineva Si: a ului, a zăpăci. 149 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva auzul (sau urechile) A asurzi. 150 vt (Pfm; îe) A (-i) ~ cuiva cuvântul A întrerupe. 151 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva maul A face pe cineva să-și piardă cunoștința în urma unei lovituri. 152 vt (Pfm; îe) A-i ~ cuiva piuita (sau piuitul) A lăsa pe cineva fară replică. 153 vt (Rar; îae) A ucide. 154 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ cuiva respirația A provoca cuiva o emoție mare. 155 vt (Pfm; îlv) A ~ cuiva viața, sufletul, zilele (pop) a ~ mirul cuiva A ucide. 156 vt (Pfm; îlv) A(-și) ~ (singur) viața sau zilele A se sinucide. 157 vt (Reg; în superstiții; îe) A ~ mana de la vite A face ca vitele să nu dea lapte. 158 vt A duce ceva sau pe cineva undeva. 159 vt (Reg; îlv) A-și ~ tălpășița (reg tălpășițele, teșchereaua, tărăbuțele ori funia în traistă) A pleca. 160 vt (Reg; îe) A-și ~ traista și ciubucul Se spune despre un om foarte sărac, atunci când părăsește un loc. 161 vt A duce pe cineva sau ceva cu sine, pentru a-l scăpa, a-l îngriji etc. 162 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe procopseală A ține pe cineva pe lângă sine pentru a-l ajuta. 163 vt (Reg) A mâna vitele. 164 vt (Reg; îe) A ~ în porneală A mâna oile la pășune. 165 vt (Pfm; îlv) A ~ la (sau în) armată, în (sau miliție), de miliție, la oaste, cătană, la cătane, în cătănie, la sorți, la număruș A înrola. 166 vt (Pfm; îe) A ~ pe sus A duce pe cineva cu sine, fără voia acestuia. 167 vt (Reg; îe) A ~ pe nepusă masă (sau a ~ pe cineva pe nepregătite) A nimeri peste cineva fără veste, fără să fie așteptat. 168 vt A reține prizonieri. 169 vt A fura. 170 vt (D. apă, vânt, vijelie etc.) A ridica ceva din locul în care se găsește și a-l duce departe. 171 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva moartea sau Dumnezeu (sau dracul sau mama dracului) (înv) a se ~ de pe pământ sau a-și ~ cale(a) spre drumul veșniciei A muri. 172 vt (Pfm; îe) L-a luat dracul (sau mama dracului, naiba) Se spune atunci când cineva se află într-o situație critică. 173 vt (Pfm; îae) Se spune atunci când cineva este la capătul puterilor în urma unui efort fizic foarte mare. 174 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva gura pe dinainte (sau, nob, înainte) A vorbi prea mult, spunând lucruri care nu ar fi trebuit rostite. 175 vt (Pfm; îe) A striga (sau țipa, răcni sau a se văita) cât îți (sau te) ia gura A striga foarte tare. 176 vt (Pfm; îe) A fugi cât îi iau picioarele A fugi foarte tare. 177 vt (Pfm; îe) A ~ ceva înapoi (sau îndărăt) A recupera. 178 vt (Pfm; îe) A-și ~ vorba înapoi A se răzgândi. 179 vr (D. vopsea) A se lipi. 180 vt (Pop) A se căsători cu cineva. 181 vt (Pop) A duce un trai comun. 182 vt A aduce în posesiunea sa pe cale pașnică și legală. 183 vr (D. boli) A fi contagioasă. 184 vt A adopta obiceiul de a... 185 vt (Pop; îe) A ~ în cap A pricepe. 186 vt (Pop; îae) A începe să facă un lucru cu entuziasm. 187 vt (Pop; îae) A se încăpățâna. 188 vt (Pfm; îe) A-și ~ (așa) în cap A face de capul său, fară să asculte de nimeni. 189 vt (Pop; îe) A-și ~ de gând A-și pune în gând. 190 vr (Pop; îe) A se ~ de gânduri A fi dezamăgit de ceva sau cineva. 191 vt (Îlv) A ~ cu chirie A închiria. 192 vt (Îlv) A ~ cu (sau în) arendă A arenda. 193 vt (C. i. un aliment, o băutură) A înghiți. 194 vt (C. i. un aliment, o băutură sau o doctorie) A consuma. 195 vt (Pop; fig; îe) Parcă a ~t în arendă vorba Se spune despre cineva care nu lasă și pe alții să vorbească. 196 vt (Reg; d. pământ; îe) A ~ în parte A lua în arendă, dând proprietarului jumătate din recoltă. 197 vt A(-și) face rost de ceva. 198 vt (Pfm; îe) Ia-l de unde nu-i Se spune despre ceva care nu se află la locul lui. 199 vt (Îlv) A ~ măsura cuiva A-i măsura dimensiunile, pentru a-i confecționa haine, încălțăminte etc. 200 vt (Pfm; îe) A-i ~ urma cuiva (sau a ceva) A descoperi pe cineva sau ceva căutat. 201 vt (Pfm; îe) A-și ~ rămas-bun, ziua-bună etc. A se despărți de cineva, rostind cuvinte de rămas-bun. 202 vt (Pop; îe) A-și ~ timp A-și face timp pentru a îndeplini ceva. 203 vt (Îe) A ~ la cunoștință A fi înștiințat. 204 vt (Îvr; îlv) A ~ obraz A se obrăznici. 205 vt (Îvr; îal) A îndrăzni. 206 vt (Îe) A ~ lecții A studia o disciplină cu ajutorul unui profesor. 207-208 vt (Îe) A ~ o notă bună (sau rea) A obține o notă (bună sau) rea. 209 vt (Pop; îe) A-și ~ măsuri A se proteja. 210 vt (Îlv) A ~ inițiativa A fi primul care începe o acțiune, care propune o idee etc. 211 vt (Îe) A – comanda A fi numit la conducerea unei unități sau acțiuni militare. 212 vt (Îe) A-i ~ cuiva comanda A înlătura pe cineva de la comanda unei unități militare. 213 vt (Pex; îae) A înlătura pe cineva de la un post de răspundere. 214 vt (Îe) A ~ (ceva) în primire A primi un lucru asumându-și răspunderea pentru buna lui păstrare. 215 vt A-și ~ răspunderea A se declara și a se socoti răspunzător de ceva. 216 vt (Îe) A nu ști de unde să iei pe cineva A nu-și aduce aminte în ce împrejurare a cunoscut pe cineva. 217 vt (Îvr) A procura cuiva ceva. 218 vt A cumpăra. 219 vt (Îlv) A ~ cu împrumut, (pe sau în) datorie, în (sau pe credit, înv pe credință, pe cambie etc). A împrumuta de la cineva. 220 vt A percepe o taxă, un impozit etc. 221 vt A sechestra. 222 vt A confisca. 223 vt (C. i. o persoană) A angaja pe cineva într-un serviciu. 224 vt (Pfm; îe) A ~ pe cineva părtaș (sau tovarăș) A face pe cineva asociat. 225 vt (Pfm; îe) A ~ la joc (sau la dans) A invita la dans. 226 vt (Pop; îe) A ~ pe cineva pe garanție sau pe (înv în) chezășie, pe credință A garanta pentru cineva. 227 vt (Pop; îe) A ~ martor (sau în mărturie) pe cineva A se servi de cineva ca martor. 228 vt A-și apropia pe cineva sufletește Si: a înfia. 229 vt A călători cu un mijloc de transport. 230 vt (Îlv) A ~ loc A se așeza pe un scaun. 231 vt (Îlv) A-și ~ angajamentul A se angaja. 232 vt (Îe) A ~ puterea A prelua conducerea unei armate, instituții, a unui stat etc. (prin abuz, lovitură de stat etc). 233 vt (Pop; îlv) A ~ grija unui lucru A se angaja să aibă grijă de ceva. 234 vt (Înv; îe) A ~ cu sufletul său A jura. 235 vt (Înv; îae) A pune la contribuție. 236 vt (Pfm; îe) A ~ ceva asupra sa sau (înv spre sine) A-și asuma o răspundere, obligație, o vină etc. 237 vt (D. o demnitate, o funcție etc.) A-și aroga. 238 vt (Înv; îe) A și-o ~ asupră A băga în cap. 239 vrr (Înv; îlv) A se ~ la prinsoare (sau la rămășag) A paria. 240 vt A-și însuși un lucru străin Si: a apuca, a fura, a răpi. 241 vt (Reg; îe) A ~ cu hapca (sau cu japca) sau (înv) cu jacul A-și însuși ceva repede și pe nedrept. 242 vt (C. i. o cetate, o țară etc.) A cuceri cu asalt. 243 vt A primi. 244 vt (Îlv) A ~ în gazdă A primi în gazdă Si: a găzdui. 245 vt A primi spre păstrare o sumă de bani. 246 vt A primi o marfă în comision. 247 vt A obține. 248 vt A câștiga. 249 vt (Pfm; îe) A-și ~ numele, (înv nașterea) A se trage din... 250 vt (Îae) A purta un nume care amintește de... 251 vt (Pop; Îe) A ~ hasnă (sau folos) din ceva A profita de ceva. 252 vt (Îe) A ~ aspectul, înfățișarea etc. A se prezenta sub aspectul, înfățișarea etc. 253 vt (Îae) A da impresia Si: a părea. 254 vt (Îe) A ~ un nou aspect, o nouă formă A se transforma. 255 vt (Pfm; îe) A ~ o mină bună A arăta mai bine la față. 256 vt (Înv; îlv) A ~ izbânda A învinge. 257 vt (Îlv) A ~ sfârșit (sau, înv, săvârșirea) A se termina. 258 vt (Înv; îlv) A(-și) ~ tămăduirea A se vindeca. 259 vt (Înv; îlv) A ~ izbăvirea A se elibera. 260 vt (Îvp; d. o femeie sau femelă) A concepe. 261 vt (Înv; îlv) A ~ în pântece A rămâne însărcinată. 262 vt (Îlv) A ~ grâu (porumb) A recolta. 263 vt A obține ceva în urma unei solicitări, cereri, stăruințe Si: a căpăta. 264 vt (Îrg; îe) A ~ o năframă A fi ocărât. 265 vt (Pop; îe) A (o) ~ în nas (sau a ~ peste nas) A primi mustrări aspre. 266 vt (Pfm; îe) A o ~ pe coajă (sau la ceafă) A primi bătaie. 267 vt A primi înapoi Si: a relua. 268 vt A primi în dar Si: a căpăta. 269 vt (Înv; îe) A ~ primire de A accepta. 270 vt (Îlv) A ~ de veste A afla. 271 vt (D. ambarcațiuni; îe) A ~ apă A se umple de apă. 272 vt (Pop; îe) A ~ apă la galoși A o păți. 273 vt (Îvp) A accepta. 274 vt (Înv; îe) A ~ un lucru în preț A accepta un obiect în loc de bani, pentru o datorie. 275 vt (Înv; îe) A ~ de cuvânt A asculta de cineva. 276 vt A obține un anumit preț la vânzarea sau confecționarea unui obiect. 277 vt (C. i. o boală, paraziți etc.) A contracta. 278 vt (D. capacitatea unui vas sau d. un gol) A cuprinde. 279 vt (Îlv) A o ~ (de la început) A începe. 280 vr (Pfm; îe) A se ~ de (sau la) ceva A se apuca de ceva. 281 vr (Pop; îe) A se ~ cu cineva A fi ocupat cu cineva. 282 vr (Pop; îae) A începe să se certe cu cineva. 283 vt (Îe) A ~ hainele la purtare A începe să poarte hainele. 284 vt (Îlv) A ~ ofensiva A începe o luptă ofensivă. 285 vt (Îlv) A ~ cuvântul A începe să vorbească. 286 vt (Îlv) A ~ vorba despre... A aduce vorba despre... 287 vt (Pop; îe) A (o) ~ cu gura înainte A răspunde fără a lăsa pe altul să vorbească. 288 vt (Pop; îe) A ~ vorba mai înainte A continua vorba. 289 vr (Pop; îe) A se ~ la (sau de vorbă cu cineva) A intra în vorbă cu cineva. 290 vr (Îe) A se ~ în (sau de) gură (cu cineva) A se certa cu cineva. 291 vt (Îlv) A ~ pe cineva la bătaie (sau la palme, pumni etc.) A începe să bată pe cineva. 292 vr (Îlv) A se ~ la luptă (la bătaie sau la trântă) A se bate corp la corp cu cineva. 293 vt (Reg; îe) A ~ (la depănat sau la descântat) A mustra. 294-295 vtr (Îlv) A (se) ~ la (în) ceartă (înv; în cuvinte, la sfadă, la harță) A începe cearta. 296 vr (Îlv) A se ~ la întrecere A se întrece. 297-298 vtr (Incoativ; d. ființe în mișcare) A porni într-o anumită direcție Si: a apuca, a pleca, (înv) a purcede. 299 vt (Îlv) A o ~ din loc A porni rapid. 300 vt (Îal) A înnebuni. 301 vt (Îrg; îlv) A o ~ în porneală A porni brusc. 302 vt (Îvp; îe) A-și ~ calea în picioare A pleca. 303 vr (Înv; fig; îe) A se ~ pre cineva A apela la cineva. 304 vt (D. prețuri; îe) A o ~ la vale A scădea. 305 vt (Fig; urmat de determinări care arată o orientare, o preocupare; îe) A ~ drumul A se apuca de... 306 vt (Fig; îe) A ~ drumul uliței A umbla fără țintă. 307 vt (Fam; îe) A o ~ înainte (sau a-și ~ drumul înainte) A continua drumul. 308 vt (Fam; îe) A o ~ înainte cu ceva A continua. 309 vt A merge înaintea altuia sau altora, pentru a-i conduce. 310 vt (Fam; îe) A i-o ~ cuiva înainte (pop pe dinainte) A sosi înaintea cuiva Si: a întrece. 311 vt (Pfm; îe) A o ~ peste câmp A se abate de la subiectul vorbirii Si: a aiura. 312 vt (Fig; îe) A o ~ pe altă cale A se abate de la drumul cel bun. 313 vr (Înv; d. grupuri de persoane; îe) A se ~ într-o parte A se izola de ceilalți. 314 vt (Pop; îe) A-și ~ rândul A se așeza în șir. 315 vt (Reg; îe) A o ~ hăbăuca A vagabonda. 316 vt (Pfm; îlv) A o ~ la (sau pe picior) sau a o ~ la sănătoasa (sau la goană) (înv) a o ~ la papuc ori a-și ~ papucii A fugi. 317 vt (Pfm; îe) A o ~ la (sau pe picior) A porni la un drum lung. 318 vt (Pfm; îlv) A o ~ razna, sau a(-și) ~ câmpii A înnebuni. 319 vt (Mai ales d. cai; îlv) A o ~ la galop, la trap A începe să meargă la trap, la galop etc. 320 vt (Îe) A o ~ la dreapta (stânga) A coti la dreapta sau la stânga. 321 vt (Pfm; îe) A(-și) ~ câmpii A(-și) pierde cumpătul. 322 vt (D. cai sau un vehicul) A fi în stare să parcurgă. 323 vt (D. vederi) A cuprinde. 324 vr (Fam; îe) A se ~ după cineva (sau ceva) A merge în urma cuiva sau a ceva. 325 vt (Pop; îae) A merge împreună cu cineva Si: a însoți. 326 vt (Fam; îal) A supraveghea pe cineva. 327 vt (Fam; îae) A fugi după cineva Si: a alunga, a fugări, a urmări. 328 vt (Fam; îae) A asculta de cineva. 329 vt (Fig; îae) A imita pe cineva. 330 vt (Fig; îae) A-i păsa de cineva. 331 vt (Fam; îe) A (o) ~ (pe) urma cuiva A semăna cu cineva 332 vt (Îae) A îmbrățișa aceeași meserie, aceleași preocupări cu cineva. 333 vr (Îvp; îe) A se ~ (împreună) cu cineva A pleca la drum împreună cu cineva. 334 vr (Pop; îae) A se întovărăși cu cineva. 335 vr (Pop; îae) A se atașa de cineva. 336 vr (Pop; îe) A se ~ de ochi cu... A se îndrăgosti de cineva. 337 vr (Mol; îe) A se ~ cu cineva sau ceva A-și petrece vremea cu cineva sau ceva. 338 vr (Mol; îae) A se destăinui cuiva. 339 vr (Mol; îae) A se distra. 340 vr (Fam; îe) A se ~ cu una, cu alta A vorbi de toate. 341 vr (Pop; îe) A se ~ la ceva A se îndemna la ceva. 342-343 vrt(a) (îe) A (se) ~ aminte A fi atent la cineva sau ceva Si: a cerceta, a observa. 344 vt (Îae; șîe a ~ întru minte) A ține seama de ceva Si: a considera. 345 vt (Reg; îe) A ~ întru minte A înțelege. 346 vt (Îlv) A ~ apărarea A apăra. 347 vt (Îlv) A ~ atitudine A adopta o poziție clară. 348 vt (Iuz; îlv) A ~ o baie A face baie. 349 vt (Îlv) A ~ o hotărâre A hotărî. 350 vt (Înv; îlv) A-și ~ începutul A începe. 351 (Înv; îlv) A-și ~ îndrăzneala A îndrăzni. 352 vt (Îlv) A-și ~ inima în dinți A îndrăzni. 353 vt (Îlv) A ~ la înțelegere A cădea de acord. 354 vt (Îlv) A ~ pe cineva la întrebare (sau întrebări) A chestiona. 355 vt (Fam; îlv) A o ~ pe mânecă A se speria. 356 vt (Pfm; îlv) A ~ nas (sau a-și ~ nasul la purtare) A se obrăznici. 357 vt (Reg; îe) A ~ (pe cineva) de olac A grăbi pe cineva. 358 vt (Fam; îlv) A ~ parte A participa. 359 vt (Pfm; îlv) A-i ~ cuiva pielea A distruge. 360 (Pfm; îal) vt A ucide. 361 (Pfm; îal) A sărăci. 362 vt (Pop; îe) A-i ~ cuiva porumbul de pe foc A dejuca planurile cuiva. 363 vt (Înv; îlv) A ~ sațiu A se sătura. 364 vt (Îlv) A ~ în scris A procura o dovadă scrisă despre ceva. 365 vt (Pfm; îe) A ~ din (sau de) scurt pe cineva A obliga pe cineva să se justifice. 366 vt (Îlv) A ~ (în) seamă A fi atent la ceva. 367 vt (Îlv) A ~ parte A participa. 368 vt (Înv; îlv) A ~ stricăciune A se strica. 369 vt (Înv; îe) A ~ la tărbacă A bate rău pe cineva. 370 vt (Îal) A-și bate joc de cineva. 371 vt (Pop; îe) A și-o ~ în traistă A-și însuși ceva. 372 vt (Reg; îe) A ~ pe cineva de țuluc A părui pe cineva. 373 vt (Pop; c. i. femei) A poseda. 374 vt (D. vânat, infractori etc.; îe) A ~ urma A afla date despre locul în care se află. 375 vr (Îe) A-și ~ zborul A porni în zbor. 376 vr (Fig; îae) A părăsi o rudă, un prieten etc. stabilindu-se în altă parte. 377 vr (Fig; îae) A pleca în grabă. 378 vt (Pop; îe) A ~ hainele la purtare A îmbrăca în toate zilele hainele de sărbătoare. 379 vt (Înv; îe) A ~ veste (sau scrisoare, răspuns etc.) A primi veste, scrisoare, răspuns etc. 380 vt A prelua. 381 vt (Trv; a, femei; îe) A o ~ în gură A face sex oral. 382 vt (C. i. organe, țesuturi) A preleva.

suflet sn [At: COD. VOR.² 8^v/11 / V: (înv) sof~, (reg) ~ă sf / Pl: ~e / E: ml sufflitus (<sufflare)] 1 (Îvp; astăzi mai ales în locuțiuni și expresii) Respirație. 2 (Pex) Expirație (6). 3 (Ccr) Suflare (24). 4 (Pe lângă verbe de mișcare; îlav) Într-un ~ sau (înv) tot sau numai într-un ~ Foarte repede. 5 (Pe lângă verbe de mișcare; îal) Continuu (1). 6 (Înv; îal; șîf) Cu un ~ În același timp. 7 (Îe) A(-și) trage ~ul A respira. 8 (Îae) A inspira. 9 (Îae) A se odihni. 10 (Îae) A se liniști. 11 (Îe) A-i veni ~ul la loc A-și potoli respirația. 12 (Pex; îae) A-și reveni dintr-o sperietură, o emoție etc. 13 (Îe) A se umple de ~ A nu mai putea respira normal din cauza unui efort fizic prea mare. 14 (Îae) A-și pierde răsuflarea. 15 (Pex; îae) A gâfâi (1). 16 (Îe) A-și lua (sau a prinde la) ~ A trage adânc aer în piept, pentru a-și recăpăta puterile. 17 (Pex; îae) A-și recăpăta puterile. 18 Starea sau însușirea de a trăi sau a fi viu Si: viață (1). 19 (Îla) Plin de ~ Vioi. 20 (Îal) Energic (1). 21 (Îal) Vesel (1). 22-23 (Îlav) Cu (sau fără) ~ Cu (sau fără) însuflețire, cu (sau fără) elan. 24 (Pfm; îe) Vai de ~ul tău (sau său, lui etc.) Exprimă convingerea că cineva o duce greu, sau se află într-o situație grea Si: (fam) vai de suflețelul tău 25 (Pfm; îae) Exprimă convingerea că cineva este foarte necăjit Si: (fam) vai de suflețelul tău. 26 (Îvp; îe) A scăpa (sau a rămâne) numai cu ~ul (ori cu ~ele) A sărăci (3). 27 (Îe) A avea șapte (sau nouă) ~e sau (reg) a avea ~ cu crăci A avea o mare rezistență fizică. 28 (Îae) A trăi mult. 29 (Reg; îe) A rămâne cu ~ul în oase A rămâne în viață. 30 (Reg; îe) A da ~ul din oase A-și da viața. 31 (Reg; îe) A avea ~ul în oase A fi foarte slab. 32 (Reg; îe) A avea ceva la (sau după) ~ul său (ori pe ~) A poseda ceva. 33 (Înv; pfm; de obicei la Vc; adesea urmat de un aps) ~ul meu Termen cu care se dezmiardă o persoană dragă. 34 (În filozofia idealistă și în concepțiile religioase; îoc trup) Substanță imaterială, de sine stătătoare, independentă de corp, considerată ca principiu al vieții umane și socotită de origine divină și nemuritoare Si: spirit, (12), (îvp) duh¹ (12), (înv) sufleție (4). 35 (Reg; îs) Partea ~ului Parte din avere pe care și-o rezervă părinții pentru întreținerea lor, când împart averea la copii. 36 (Îla) Cu ~ul în palmă Care nu-și ascunde sentimentele. 37 (Fam; îe) Cu ~ul la gură (sau pe buze) Abia mai putând respira din cauza oboselii, a emoției etc. 38 (Îal) Cu nerăbdare. 39 (Îal) (În mod) interesat. 40 (Îal) În agonie. 41 (Îe) (A fi) ~ călător sau (reg) a i se bate ~ul în tindă Exprimă convingerea că cineva nu mai are mult de trăit, că se află în pragul morții. 42 (Pfm; îe) A-și da sau a-i ieși cuiva ~ul ori (reg; îf) a-și stupi ~ul, a-i zbura (cuiva) ~ul, a-i pieri (cuiva) ~ul, a da ~ul din el, din ea etc. A muri¹. 43 (Pfm; îae; șîf) A-și da ~ul, (pop) a-și stupi ~ul A obosi prea mult într-o acțiune Si: a-și scoate sufletul, (pfm) a-i ieși suflengherul. 44 (Pfm; îae și îaf) A se extenua muncind. 45 (Pfm; îae și îaf) A fi la capătul puterilor. 46 (Îvp; fam; îe) A-i scoate cuiva ~ul, (pfm; îf) a-i lua cuiva ~ul A nu lăsa (pe cineva) în pace. 47 (Îae) A necăji. 48 (Pop; îe) A-și scuipa (sau, reg) a-și stupi ~ul cu cineva A se obosi în mod exagerat. 49 (Pop; îae) A se chinui (pentru a determina pe cineva să facă un anumit lucru). 50 (Pop; pex; îae) A se supăra foarte tare. 51 (În practicile religiei ortodoxe) (A fi, a da, a împărți, a căuta, a face) de (sau pentru) ~ul cuiva (care a murit) (A fi, a da, a împărți, a face cele necesare) ca pomană pentru absolvirea de păcate a celor morți și pentru odihna lor. 52 (În practicile religiei ortodoxe) (Să) fie de ~ul cuiva! Exprimă dorința ca Dumnezeu să ierte păcatele celui pomenit. 53 (În practicile religioase; îe) A(-și) căuta (sau a-și vedea, reg, a-și griji) de ~ A trăi conform normelor bisericești (cu posturi și rugăciuni). 54 (În practicile religioase; pex; îae) A se pocăi¹. 55 (Înv; îe) A da (sau a lăsa) drept ~ A da sau a lăsa o parte din avere cuiva în vederea pomenirii după moarte. 56 (Îvp; îe) A fi un ~ în două trupuri (sau o mână și un ~) A se potrivi din toate punctele de vedere cu cineva. 57 (Îvp; îae) A fi în armonie perfectă cu cineva. 58 (Îvp; îae) A fi nedespărțit de cineva. 59 (Îe) A-și vinde (sau a-și da) ~ul pentru ceva ori a fi vândut cu trup și ~ cuiva A fi lipsit de scrupule, făcând orice pentru (cel care îi oferă) avantaje personale. 60 (Reg; îe) A da ~ului cu de toate A se hrăni cu tot felul de bunătăți. 61 (Reg; îae) A nu se abține de la nimic. 62 (Ent; pop; îc) ~-de-strigoi Strigă (2) (Acherontia atropos). 63 (Ent; pop; îc) ~-ul-morților (sau ~ul-mortului) Bohoci (Mamestra brassicae). 64 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”) Tot ceea ce are viață (și se mișcă) Si: ființă, suflare (19), vietate, viețuitoare. 65 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Om. 66 (De obicei cu determinări care arată felul sau urmat de determinările „de om”, „de țigan”; spc; fig) Persoană. 67 (Pop; spc) Locuitor. 68 Latură psihică, spirituală a omului, alcătuită din totalitatea proceselor afective, voliționale și intelectuale și care constituie principiul sensibilității și al rațiunii Si: conștiință (6), cuget (1), gândire (1), psihic, (iuz) simțire, (liv) for interior, (grî) sinidisis. 69 (Îlav) În adâncul (sau în fundul) ~ului În intimitatea ființei umane. 70 (Îal) În sinea mea, ta etc. 71 (Fig) Ceea ce constituie elementul specific al spiritualității unei colectivități umane, al unei națiuni etc. 72 (Fig) Ansamblul stărilor de conștiință comune membrilor unui grup de oameni. 73 Inima (ca sediu al sensibilității, al sentimentelor etc.). 74 Ansamblul facultăților afective și morale ale cuiva. 75 (Îla) De ~ Afectiv (1). 76 (Îvp; îs) Copil (sau fiu, fiică, fecior etc.) de ~ Copil (fiu, fiică, fecior etc.) adoptiv. 77 (Îe) A lua (sau a crește, a ține) de ~ pe cineva A înfia. 78 (Îe; d. copii) Luat (sau crescut) de ~ Înfiat. 79 (Îe) A da de ~ A-și ceda copilul cuiva care îl înfiază. 80 (Îlav) Din ~ sau din (ori cu) tot ~ul, din adâncul (sau din fundul) ~ului Cu participare totală Si: din toată inima. 81 (Îal) Cu toată convingerea, sinceritatea, cu tot devotamentul Si: din toată inima. 82 (Îal) Foarte mult sau foarte tare Si: din toată inima. 83 (Fam; îe) A uita (sau a se băga) în ~ul cuiva (șîf) a se vârî în ~ul cuiva A fi foarte insistent față de cineva. 84 (Fam; îae; îaf) A plictisi cu prezența, cu insistențele etc. pe cineva. 85 (Fam; îae) A deveni drag cuiva. 86 (Pfm) A-i arde (cuiva) ~ul de (sau după) ceva A dori foarte mult ceva. 87 (Îe) A arde la ~ A chinui (4). 88 (Fam; îe) A-l durea (sau a i se rupe) ~ul ori a-l durea în ~ (de cineva sau de ceva) A suferi mult în legătură cu cineva sau ceva. 89 (Fam; îae) A-și exprima compătimirea, regretul etc. pentru cineva sau pentru ceva. 90 (Fam; îae) A-i părea rău după cineva sau după ceva. 91 (Pop; îe) A-i arde (sau a i se frige) cuiva ~ul de sete A fi foarte însetat. 92 (Pfm; îe) A nu avea (pe cineva) la ~ A nu suferi pe cineva. 93 (Îe) A sta cuiva pe ~ A incomoda pe cineva. 94 (Pfm; îe) A-i pofti cuiva ~ul ceva A dori foarte mult un lucru. 95 (Pfm; îae) A avea chef de ceva. 96 (Reg; fam; îe) A-și săra ~ul A se bucura de o izbândă. 97 (Reg; fam; îae; șîf) A i se săra ~ul A se răzbuna. 98 (Reg; fam; îae; îaf) A se simți răzbunat. 99 (Reg; îe) A i se lua dinspre ~ A i se tăia pofta de mâncare. 100 (Reg; pex; îae) A-i fi greață. 101 (Reg) Inimă (ca organ al corpului uman). 102 (Rar; îe) A strânge pe cineva la ~ A strânge la piept. 103 (De obicei cu determinări care arată felul) Trăsătură de caracter (bună sau rea) a cuiva, fel de a fi. 104 (Pgn) Caracter (7). 105 (Reg; îla; d. oameni) Lăsat (sau lepădat) de ~ Nelegiuit. 106 (Îal) Criminal² (1). 107 Complex de calități alese, proprii unei persoane. 108 Purtare blândă, înțelegătoare. 109 Atitudine cuviincioasă, respectuoasă Si: omenie. 110 (Rar; prc) Milă¹. 111 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Cu ~ Bun¹ (2). 112 (Îal) Milos. 113 (Îal) Generos (2). 114 (Îvp; fam; îla; d. oameni) Fără ~ Rău. 115 (Îal) Nemilos. 116 Persoană considerată din punctul de vedere al trăsăturilor sale de caracter. 117 (Îvr; îe) A cere sau (a acționa etc.) în ~ul cuiva În numele cuiva. 118 Sentiment al responsabilității morale față de propria conduită. 119 (Îvr; îe) Pe (sau cu) ~ul meu (tău, său etc.) Exprimă încercarea de a adeveri ceva prin jurământ. 120 (Îe) A avea (sau a-i sta cuiva, reg, strâmb) (ceva) pe ~ A fi preocupat, chinuit, apăsat de ceva. 121 (Pex; îae) A se simți vinovat de ceva. 122 (Îae) A avea conștiința încărcată. 123 (Înv; îe) A(-și) lua ceva pe ~ul (sau asupra ~ului) cuiva A-și asuma întreaga răspundere. 124 A i se lua (ceva) de pe ~ A se elibera de o mare răspundere, de o vină, de un necaz etc. 125 Factor, element etc. esențial al unui lucru, al unei acțiuni, al unei concepții, al unui fapt etc. 126 Parte determinantă, hotărâtoare, vitală a ceva. 127 (Rar) Avânt (11). 128 Însuflețire. 129 Impuls. 130 (Bot; înv; lpl) Lăcrimioară (Convallaria majalis).

zburda vb. I. intr. 1 (despre copii sau, ext., despre animale) A alerga sprinten încoace și încolo; a se zbengui, a se juca cu voioșie; a se ține de nebunii; a zburdălnici. Cum se văzu în parc, copilul începu a zburda prin iarbă. ◊ Expr. A zburda orzul (în cineva) v. orz. ◊ Fig. Mintea începe a-i zburda copilărește (REBR.). 2 Fig. A-și petrece timpul fară a-și asuma vreo răspundere, fară a avea vreo grijă; a se distra (ținîndu-se de ștrengării, de nebunii etc.). ◊ Expr. A-i zburda (cuiva) inima = a fi foarte vesel; a avea chef de petreceri. A zburda de bine = a nu mai putea de bine. • prez.ind. zburd. /lat. *exburdare; cf. lat. burdus „catîr”.

RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde de un lucru; conștiința sau sentimentul de a fi responsabil; responsabilitate. Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. ◊ (Construit cu verbe ca: «a avea», «a purta», «a lua», «a asuma» etc.) Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. ◊ Expr. A trage sau a chema (pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. (A avea) simț de răspundere (sau simțul răspunderii) = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială) a cuiva.

OBLIGAȚIE. Subst. Obligație, datorie, îndatorire, sarcină; însărcinare, misiune, atribuție; răspundere, responsabilitate. Obligativitate, necesitate, imperativ. Obligare, constrîngere, silire, silnicie, impunere, forțare. Angajare, angajament, promisiune, făgăduială, făgăduință, juruință (înv. și reg.), jurămînt, legămînt. (pop.); jurămînt solemn. Adj. Obligat, dator, îndatorat. Răspunzător, responsabil. Obligatoriu, obligat (rar), de datorie (înv.), îndatoritor (neobișnuit), necesar, imperios. Obligat, silit, silnicit (rar), impus, forțat. Vb. A fi obligat, a avea obligații, a fi dator, a fi îndatorat; a fi însărcinat cu ceva, a răspunde de ceva, a avea o răspundere, a avea o responsabilitate. A fi obligatoriu, a fi necesar. A obliga, a constrînge, a sili, a silnici (rar), a impune, a forța. A se obliga, a-și asuma o obligație (o răspundere, o responsabilitate), a se angaja, a-și lua o sarcină, a se însărcina; a promite, a face promisiuni, a făgădui, a jurui (înv. și reg.); a jura, a depune jurămîntul. A-și îndeplini obligațiile, a face față obligațiilor, a-și face datoria, a se achita de datorii, a se ține de cuvînt. Adv. Obligatoriu, forțamente (livr.), cu forța, cu sila, de nevoie, vrînd-nevrînd. V. constrîngere, necesitate, promisiune.

declina [At: HELIADE, O. II, 229 / Pzi: ~len / E: fr décliner, lat declinare] 1 vt (Grm) A trece un substantiv, un pronume, un numeral, un adjectiv sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2 vt (Îe) A-și ~ numele, calitatea etc. A-și spune numele, calitatea etc. prezentându-se. 3 vt A refuza să-și asume o sarcină, o răspundere. 4 vt A pune la îndoială competența cuiva sau compatibilitatea a ceva. 5 vi (D. aștri) A coborî spre apus.

revendica vt [At: RUSSO, S. 65 / V: (rar) ~vin~, (înv) ~van~ / Pzi: revendic / E: fr revendiquer cf lat revindicare] 1 A-și reclama un drept sau un bun care i se cuvine sau îi aparține și care se află în posesiunea altei persoane Si: (rar) a cere (9), a pretinde. 2 (Înv) A-și asuma (o obligație, o răspundere etc.).

RESPONSABILITATE s. f. 1. atitudine conștientă, simț de răspundere față de obligațiile sociale. 2. sarcină, răspundere pe care și-o asumă cineva. (< fr. responsabilité)

DECLINA, declin, vb. I. 1. Tranz. (Gram.) A trece un substantiv, un adjectiv, un pronume, un numeral sau un articol prin toate cazurile gramaticale. 2. Tranz. (Învechit, în expr.) A (-și) declina numele, calitatea etc. = a arăta cine este, a se prezenta. După ce îmi zice acestea, își declină numele: oficerul Zalic, fiul Doamnei Eliad. GHICA, A. 644. 3. Tranz. (În opoziție cu a-și asuma) A refuza o sarcină, o răspundere, a respinge, a nu lua asupră-și. Își declină orice răspundere. C. PETRESCU, C. V. 229. ◊ Expr. A-și declina competința v. competință. 4. Intranz. (Rar, despre aștri) A coborî spre asfințit, a apune, a scăpăta. Un soare ce declină, din nou renaște soare. ALECSANDRI, P. III 496. ◊ (Poetic) Azi de dimineață, am privit pe sora ta, Selene, plutind și declinînd spre același rece occident. GALACTION, O. I 427.

PERSONAL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al unei persoane care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane, care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). II. S. n. 1. (Colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea personalului (II 1). 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

PERSONAL, -Ă, personali, -e, adj., s. n. I. Adj. 1. Care aparține unei anumite persoane (1), privitor la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. ◊ Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală = răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. ♦ Original. ♦ Cu personalitate puternică, marcată. ♦ (Adverbial) Din punctul de vedere al persoanei care vorbește; direct, în persoană, nemijlocit. 2. (În sintagmele) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane (1), care circulă cu o viteză relativ mică și care oprește în toate stațiile. (Gram.) Pronume personal = pronume care desemnează diferitele persoane (1) și care se declină schimbându-și forma după persoană, număr și caz. (Gram.) Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane (3). (Gram.) Gen personal = categorie gramaticală existentă în unele limbi care diferențiază persoanele de animale și de lucruri. II. S. n. 1. (Cu sens colectiv) Totalitatea persoanelor (1) care lucrează într-o întreprindere, într-o instituție, pe un vehicul de transport terestru sau aerian etc. ♦ Categorie de angajați stabilită după anumite criterii: pregătire, specializare, sector de activitate etc. ♦ Serviciu dintr-o întreprindere sau instituție care se ocupă cu angajarea salariaților, cu evidența lor. 2. Categorie de lucrători din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc o muncă cu același specific. – Din lat. personalis, germ. personell, personal, it. personale, fr. personnel.

PERSONAL², -Ă, personali, -e, adj. 1. Care aparține unei persoane sau se referă la o anumită persoană, care este specific, caracteristic pentru o persoană; individual, propriu. Zbătîndu-se în preocupări meschine și personale, neînțelegînd nimic din ce se petrece în juru-i, e bîntuit de vedeniile morții. SADOVEANU, E. 45. [Poetul este] insuflat nu de dureri personale și proprii... ci de durerile a sute și mii de nenorociți. IONESCU-RION, C. 88. Ion-vodă introduse... controlul personal al actelor emanate din cancelaria domnească. HASDEU, I. V. 31. Legături personale = legături de prietenie. Răspundere personală= răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. Drept personal = (în corelație cu drept real) drept pe care o persoană îl exercită asupra altei persoane spre a o obliga să dea, să facă sau să nu facă ceva. Fișă personală v. fișă. ♦ (Adverbial) În persoană, direct, nemijlocit. Acesta personal, deși legat de Hagi Curți, știindu-l hagiu, nu avusese curajul să-i vorbească pînă acum despre masonerie. CAMIL PETRESCU, O. II 117. ♦ Original, propriu cuiva. Lucrare personală. 2. (În expr.) Tren personal (și substantivat, n.) = tren de persoane care are viteză mai mică decît un accelerat sau un rapid și care oprește la toate stațiile. Tocmai sosise personalul de două și patruzeci și trei. C. PETRESCU, A. 312. Șeful (apărînd o secundă în prag): Personalul! Vine personalul! SEBASTIAN, T. 215. Pronume personal = pronume care are forme deosebite pentru indicarea celor trei persoane. Mod personal = mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane.

personal, ~ă [At: GOLESCU, Î. 39 / V: (înv) ~e a, ~nel sn, ~rzo~ a / Pl: ~i, ~e / E: lat personalis, ger personell, personal, it personale, fr personnel] 1 a Care aparține unei anumite persoane (1) Si: (înv) personalicesc. 2 a Privitor la o anumită persoană (1). 3 a Care este specific, caracteristic pentru o persoană (1). 4 a Individual. 5 a (Îs) Legături ~e Legături de prietenie. 6 (Îs) a Răspundere ~ă Răspundere care îi revine cuiva sau pe care și-o asumă cineva individual. 7 a (Îs) Drept ~ (îcr drept real) Drept al unei persoane de a obliga o altă persoană să dea, să facă sau să nu facă ceva. 8 a (Îs) Fișă ~ă Fișă care conține informații despre o persoană. 9 a Cu personalitate puternică. 10 av (Întărit prin „eu”, „tu”, „el”) Din punctul de vedere al unei persoane. 11 av Direct. 12 av În persoană. 13 av Nemijlocit. 14 av Destinat unei anumite persoane (1) Si: (înv) personalicește. 15 sn, a (Șîs tren ~) (Tren pentru persoane) care are viteza mai mică decât acceleratul și care oprește în toate stațiile. 16 a (Îs) Pronume ~ Pronume care substituie numele diverselor obiecte după locul sau funcțiunea lor în vorbire Si: (înv) pronume frățesc. 17 a (Îs) Mod ~ Mod ale cărui forme se modifică după cele trei persoane. 18 a (Îs) Verb ~ Verb care poate fi conjugat la toate persoanele. 19 a (Îs) Gen ~ Categorie gramaticală existentă în unele limbi, care diferențiază persoanele (1) de animale și lucruri. 20 sn (Csc) Totalitate a salariaților unei întreprinderi, instituții, organizații obștești etc. 21 sn (Rar) Persoană (1) care aparține personalului (22). 22 sn Serviciu dintr-o întreprindere, într-o instituție etc. care se ocupă cu angajarea personalului (22), cu evidența lui. 23 sn Categorie de salariați din cadrul unei întreprinderi sau instituții care îndeplinesc aceeași muncă.

A PRELUA preiau tranz. (răspunderi, funcții, sarcini etc.) A lua în grijă; a lua asupra sa; a-și asuma. /pre- + a lua

A LUA iau 1. tranz. 1) A apuca (cu mâna sau cu un instrument) pentru a avea în posesie. ◊ ~ armele a se înarma. ~ (pe cineva) la ochi a) a suspecta (pe cineva); a avea bănuieli; b) a supraveghea (pe cineva). ~ pasărea din zbor a fi un bun ochitor. ~ altă vorbă a schimba subiectul discuției. ~ foc cu gura a face tot posibilul și imposibilul. ~ jăratic cu mâna altuia a întreprinde o acțiune riscantă, folosind în acest scop o altă persoană. 2) A apropia de sine, așezând pe o parte a corpului. ~ în brațe. ~ pe genunchi. ~ în cârcă. ◊ ~ (pe cineva) în unghii a certa cu brutalitate (pe cineva). 3) (alimente, medicamente etc.) A pune în gură, înghițind. ~ un ceai. ◊ ~ o gustare a servi în fugă o mâncare ușoară. ~ masa a sta la masă; a mânca. A nu ~ nici rouă în gură a nu mânca absolut nimic. ~ aer a se plimba puțin în aer liber. 4) (obiecte de îmbrăcăminte) A pune pe sine; a îmbrăca. 5) (porțiuni, cantități dintr-un lucru) A face să iasă din interiorul său. * ~ (cuiva) sânge a face să curgă sânge printr-o incizie, pentru analiză sau în scopul descongestionării. 6) (lucruri, drepturi, favoruri etc.) A face să nu mai fie în posesia (cuiva). ◊ A-i ~ (cuiva) comanda a înlătura (pe cineva) dintr-un post de răspundere. A-i ~ (cuiva) apa de la moară a-l priva (pe cineva) de avantajele pe care le-a avut. A-i ~ (cuiva) durerea (sau suferința) a face (pe cineva) să simtă momentan o ușurare. A-i ~ (cuiva) viața (sau zilele) a omorî (pe cineva). A-i ~ (cuiva) mintea (sau mințile) a face (pe cineva) să-și piardă dreapta judecată. A-i ~ (cuiva) auzul a asurzi (pe cineva). 7) A-și asuma, intrând în stăpânire. 8) (sume de bani) A primi în calitate de venit; a încasa. 9) A găsi pentru a duce cu sine. ◊ Ia-l de unde nu-i se spune despre cineva sau despre ceva care nu se mai găsește la locul unde se afla mai înainte. 10) A obține în schimbul a ceva; a cumpăra. * ~ pildă a urma exemplul (cuiva). 11) (lucruri străine) A sustrage, însușindu-și. A-i ~ cuiva banii. ◊ A-i ~ (cuiva) pâinea de la gură a lipsi (pe cineva) de sursa de existență. 12) (fortificații, terenuri străine) A pune stăpânire (prin forță armată); a cuceri, a ocupa. ~ un oraș. 13) (mijloace de transport) A folosi drept mijloc de deplasare. ~ trenul. 14) (persoane) A trata într-un anumit fel. ~ cu binișorul (pe cineva). ◊ ~ (pe cineva) pe sus a lua cu forța (pe cineva). ~ (pe cineva) pe nepusă masă a ataca (pe cineva) pe neașteptate. 15) (persoane) A primi în familie, stabilind legături de rudenie. ~ de nevastă. ~ de bărbat. ◊ ~ de suflet (un copil) a înfia. 16) (despre stări fizice sau psihice) A pune stăpânire în întregime (pe cineva). A-l ~ frica (pe cineva). ◊ A o ~ din loc a pleca repede (de undeva). A o ~ la fugă a porni în fugă. A-și ~ zborul a porni în zbor. 2. intranz. (despre căi de comunicație, ape curgătoare) A-și schimba direcția (spre)... Râul a luat-o în dreapta. [Sil. lu-a] /<lat. levare

ÎNTREPRINDÉRE (< întreprinde) s. f. 1. Orice afacere care comportă un risc. 2. Unitate economică care își asumă responsabilitatea combinării tehnico-economice optime a factorilor de producție în care lucrătorii au, de regulă, calitatea de salariați și a cărei funcție economică principală este producerea bunurilor materiale și serviciilor destinate vânzării. În funcție de numărul de salariați, de cifra de afaceri anuală și de alte criterii, î. sunt grupate în: mici, mijlocii și mari. După statutul lor juridic, prin care se definesc responsabilitățile și drepturile proprietarilor, se disting: î. individuale, care aparțin unei singure persoane fizice și î. organizate sub formă de societăți comerciale, care au personalitate juridică și reunesc mai multe persoane care își aduc contribuția la capitalul î. (cele mai numeroase sunt societățile cu răspundere limitată și societățile pe acțiuni). ◊ Î. publică = î. aflată în proprietatea integrală a statului sau controlată de stat și care furnizează bunuri și servicii destinate publicului.