RĂSPUNDERE, răspunderi, s. f. Faptul de a răspunde de un lucru; conștiința sau sentimentul de a fi responsabil; responsabilitate. Tocmai de aceea am fost trimis în acest loc de grea răspundere. REBREANU, R. II 227. ◊ (Construit cu verbe ca: «a avea», «a purta», «a lua», «a asuma» etc.) Noi avem răspundere grea și eu singur o am și mai grea. DUMITRIU, N. 278. Cine își ia răspunderea unei căsătorii, care este un act foarte serios? PAS, Z. I 95. Eu mi-am declinat de mult orice răspundere. REBREANU, R. I 182. ◊ Expr. A trage sau a chema (pe cineva) la răspundere = a obliga pe cineva să dea socoteală de faptele sale. N-avea pe cine chema la răspundere. C. PETRESCU, Î. II 127. (A avea) simț de răspundere (sau simțul răspunderii) = a fi conștient de însemnătatea sarcinilor asumate sau primite, a lucra cu rîvnă și seriozitate pentru executarea lor. Pe răspunderea cuiva = pe garanția (morală sau materială) a cuiva.