2 intrări

23 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TURBAT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.

TURBAT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. 2. Fig. Furios, violent, sălbatic; nebun (de durere, de spaimă etc.). ♦ Care are o mare intensitate, violență; foarte mult; extraordinar, grozav. – V. turba.

turbat, ~ă [At: N. COSTIN, L. 349 / Pl: ~ați, ~e / E: turba] 1 a Bolnav de turbare 2 a (Fig; d. ființe) Foarte furios Si: sălbatic, violent. 3 a (Fig; d. acțiuni, fenomene ale naturii etc.) Care are o mare intensitate, violență. 4 av (Pfm; fig; legat de un adjectiv prin pp „de”) Foarte mult Si: grozav, extraordinar. 5 a (Fig) Înnebunit (de durere, de spaimă, de dragoste, de gelozie, de întristare etc.). 6 a (Pfm; îe) A fi ~ după ceva (sau cineva) sau a fi ~ ... A fi foarte pasionat după ceva (sau cineva). 7-8 a (Pop; mai ales în basme; îs) Vânt (sau aer) ~ Vânt (sau curent de aer) foarte puternic, din straturile cele mai înalte ale atmosferei. 9 sma (Îrg) Demon1 (3). 10 a (Îvr) Care este stăpânit de diavol Si: posedat.

TURBAT, -Ă, turbați, -te, adj. 1. Bolnav de turbare. A murit... mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. Un lup... cu o limbă ca de dihanie turbată, cu colții rînjiți. ISPIRESCU, L. 17. Spînul... se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. ◊ (Substantivat) În durerea lui strigă ca un turbat. BOLINTINEANU, O. 294. 2. Furios, violent, sălbatic. Să-l tîrîie... legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat. COȘBUC, P. I 53. Ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată. CARAGIALE, O. III 7. Zimbrul, aprig ca un zmeu... Fiară cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată. ALECSANDRI, P. II 93. ◊ Fig. Dîmbovița asta e turbată cînd se umflă. CAMIL PETRESCU, O. I 556. Deznădejdi ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng, Zbuciumînd tot mai turbate. MACEDONSKI, O. I 200. Slănicul... îngîmfat și turbat, se aruncă rostogolind pietre și bolovani. NEGRUZZI, S. I 316. ◊ Expr. A se face dunăre turbată v. dunăre. ◊ (Adverbial) Emelian răcni turbat că a intrat dracul în ei. DUMITRIU, P. F. 52. Din dinți grozav scrîșnește Și tot blastemă turbat. ALECSANDRI, P. A. 40. (Fig.) În tuspatru părți a lumii turbat vîntul se tot duce. ALECSANDRI, P. A. 132. ♦ Înnebunit (de durere, de spaimă). Alerga turbată de colo-colo, întrebînd, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. A. 426. 3. (Popular, mai ales în basme, în expr.) Vînt (sau aer) turbat = vînt (sau aer) din straturile cele mai înalte ale atmosferei. Vîntul turbat suflă sus... nu suflă niciodată pe pămînt. PAMFILE, VĂZD. 44. Ciocîrlanul... ajunge tocmai lîngă cer, în aerul cel turbat. MARIAN, O. I 350. Îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat. ISPIRESCU, L. 46. 4. Foarte mare, foarte intens, foarte mult; extraordinar, grozav. Un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat de viu, S-a îmbrăcat în fată. COȘBUC, P. I 70. Aerul răsună de țipete turbate Și mii de cai înoată în umbre-ntunecate. BOLINTINEANU, O. 52. ◊ (Adverbial) Idoli străini, mari băutori de sînge, Turbat s-au apucat aici să bea. BENIUC, V. 93.

TURBAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A TURBA. 2) fig. Care se produce cu o intensitate extrem de mare. Valuri ~te. /v. a turba

turbat a. 1. atins de turbare: câine turbat; 2. fig. pasionat, nebun: turbat de gelozie. ║ m. om impetuos, violent. ║ adv. ca un turbat.

turbát, -ă adj. Bolnav de turbare: cîne, om turbat (ca subst. „om turbat”). Fig. Foarte furios, nebun: turbat de mînie, de gelozie. Foarte pasionat: copiiĭ îs turbațĭ după joc. Strașnic (de bun, de violent): un vin, un vînt turbat. Vîntu cel turbat, vînt furios pe care îl presupune poporu că bate la înălțimea la care nu maĭ zboară păsările: zmeu a ajuns la vîntu cel turbat. Adv. Strașnic (de bine, de violent): a dansa turbat, vîntu bate turbat.

TURBA, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.

TURBA, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. 2. Fig. A se mânia, a se înfuria peste măsură. [Prez. ind. și: (pop.) turb] – Lat. turbare.

turba [At: CORESI, EV. 270 / Pzi: ~bez, (pop) ~rb / E: ml turbare] 1 vr (Înv) A-și pierde firea Si: a se zăpăci. 2 vr (Reg; d. oi; îe) A se ~ Ia cap A căpia (2). 3 vr (Îvr; d. ochi sau vedere) A se tulbura (7). 4 vr (Îvr; d. oameni) A se răzvrăti. 5 vi A se îmbolnăvi de turbare (2). 6-7 vti (Fig) A face pe cineva să-și iasă sau a-și ieși din minți (de ciudă, de furie, de durere, de ură etc.) Si: a (se) înfuria, a (se) mânia. 8 vi (Pfm; îe) A ~ după ceva (sau cineva) sau a ~ să... A-i plăcea ceva (sau cineva) foarte mult.

TURBA, turbez, vb. I. Intranz. 1. A se îmbolnăvi de turbare. Un cîine nu rămîne nebătut în sat... Totuși, mai turbează cîte unul primăvara. STANCU, D. 174. Mai ales primăvara... vietatea turbează. PAMFILE, VĂZD. 44. 2. A se mînia peste măsură; a se înfuria. Cînd auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mînie. ISPIRESCU, L. 276. Și să nu turbezi de mînie cînd cugeți că sînt guri rele, invidioși și ignoranți? CARAGIALE, O. III 211. Și cu toții crunt turba, Paloșile ridica. ALECSANDRI, P. P. 154. ◊ Tranz. fact. Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru dumnezeu! nu-l mai turba! CARAGIALE, O. III 36. Mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. ALECSANDRI, T. I 210. ◊ Refl. Fig. Înființîndu-să o furtună foarte cumplită, cu așa sălbătăciune s-au turbat marea, încît undele ei să înălța ca niște case. DRĂGHICI, R. 9. ♦ A cădea într-un acces de furie; a se lăsa cuprins de furie, a înnebuni. Să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altăceva. CREANGĂ, P. 123. Da dați-mi pace!... Ați turbat? ALECSANDRI, T. I 299. – Prez. ind. și: turb (EMINESCU, N. 20, ȘEZ. I 126).

A TURBA ~ez intranz. 1) A se îmbolnăvi de turbare; a deveni turbat. 2) fig. fam. (despre oameni) A se înfuria grozav; a se supăra peste măsură, exteriorizându-și supărarea. /<lat. turbare

turbà v. 1. a fi atins de turbare; 2. fig. a simți o ciudă mare; 3. fam. a se înfuria peste măsură. [Lat. TURBARE].

turb și turbéz, a v. tr. (lat. tŭrbare, a turbura [lucrurile, apa, mintea] și intr. „a fi agitat”, d. turba, mulțime de oamenĭ: vgr. týrbe, zgomot, tumult tyrbázo și styrbázo, turbur. V. sturlubatic). Mă îmbolnăvesc de turbare: cînele a turbat. Fig. Mă înfuriĭ grozav: îmĭ vine să turbez cînd văd asemenea lucrurĭ. V. tr. Amețesc: hîrtiile astea m’aŭ turbat!

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

+turbat adj. m., pl. turbați; f. turba, pl. turbate

turba (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. turbez, 3 turbea; conj. prez. 1 sg. să turbez, 3 să turbeze

turba (a ~) vb., ind. prez. 3 turbea

turba vb. ind. prez. 1 sg. turbez, 3 sg. și pl. turbea

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TURBAT adj. v. colosal, cumplit, extraordinar, fenomenal, formidabil, furibund, furios, groaznic, grozav, infernal, îndârjit, înfiorător, înfuriat, îngrozitor, înspăimântător, întărâtat, înverșunat, mâniat, mânios, năprasnic, pornit, strașnic, teribil, violent.

turbat adj. v. COLOSAL. CUMPLIT. EXTRAORDINAR. FENOMENAL. FORMIDABIL. FURIBUND. FURIOS. GROAZNIC. GROZAV. INFERNAL. ÎNDÎRJIT. ÎNFIORĂTOR. ÎNFURIAT. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. ÎNTĂRÎTAT. ÎNVERȘUNAT. MÎNIAT. MÎNIOS. NĂPRASNIC. PORNIT. STRAȘNIC. TERIBIL. VIOLENT.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

turba (turbez, turbat), vb.1. A se îmbolnăvi de rabie. – 2. A se mînia, a se înfuria, a-și ieși din fire. – Mr. turbu, turbedz, turbare, megl. anturb(ari), istr. turbu. Lat. turbāre (Pușcariu 1774; Philippide, II, 656; Densusianu, GS, II, 20; REW 8992), cf. it. turbare, prov., cat. torbar, sp. turbar, port. torvar, alb. tërboń. Der. din lat. torvus (Pascu, Elemente, 40) nu este probabilă. Uz general (ALR, I, 127). – Der. turbă, s. f. (rabie), popstverbal); turbăciune, s. f. (furie, mînie), cu suf. -ciune (după Candrea, din lat. turbātĭōnem); turbat, adj. (care suferă de rabie; furios, violent, sălbatic; strașnic); turbătură, s. f. (înv., rabie).

Intrare: turbat
turbat adjectiv
adjectiv (A2)
Surse flexiune: DOOM 3
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • turbat
  • turbatul
  • turbatu‑
  • turba
  • turbata
plural
  • turbați
  • turbații
  • turbate
  • turbatele
genitiv-dativ singular
  • turbat
  • turbatului
  • turbate
  • turbatei
plural
  • turbați
  • turbaților
  • turbate
  • turbatelor
vocativ singular
plural
Intrare: turba
verb (V201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turba
  • turbare
  • turbat
  • turbatu‑
  • turbând
  • turbându‑
singular plural
  • turbea
  • turbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turbez
(să)
  • turbez
  • turbam
  • turbai
  • turbasem
a II-a (tu)
  • turbezi
(să)
  • turbezi
  • turbai
  • turbași
  • turbaseși
a III-a (el, ea)
  • turbea
(să)
  • turbeze
  • turba
  • turbă
  • turbase
plural I (noi)
  • turbăm
(să)
  • turbăm
  • turbam
  • turbarăm
  • turbaserăm
  • turbasem
a II-a (voi)
  • turbați
(să)
  • turbați
  • turbați
  • turbarăți
  • turbaserăți
  • turbaseți
a III-a (ei, ele)
  • turbea
(să)
  • turbeze
  • turbau
  • turba
  • turbaseră
verb (V1)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • turba
  • turbare
  • turbat
  • turbatu‑
  • turbând
  • turbându‑
singular plural
  • turbă
  • turbați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • turb
(să)
  • turb
  • turbam
  • turbai
  • turbasem
a II-a (tu)
  • turbi
(să)
  • turbi
  • turbai
  • turbași
  • turbaseși
a III-a (el, ea)
  • turbă
(să)
  • turbe
  • turba
  • turbă
  • turbase
plural I (noi)
  • turbăm
(să)
  • turbăm
  • turbam
  • turbarăm
  • turbaserăm
  • turbasem
a II-a (voi)
  • turbați
(să)
  • turbați
  • turbați
  • turbarăți
  • turbaserăți
  • turbaseți
a III-a (ei, ele)
  • turbă
(să)
  • turbe
  • turbau
  • turba
  • turbaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

turbat, turbaadjectiv

  • 1. Bolnav de turbare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote A murit... mușcat de un lup turbat. HOGAȘ, DR. II 46. DLRLC
    • format_quote Un lup... cu o limbă ca de dihanie turbată, cu colții rînjiți. ISPIRESCU, L. 17. DLRLC
    • format_quote Spînul... se răpede ca un cîne turbat la Harap-Alb. CREANGĂ, P. 278. DLRLC
    • format_quote (și) substantivat În durerea lui strigă ca un turbat. BOLINTINEANU, O. 294. DLRLC
  • 2. figurat Nebun (de durere, de spaimă etc.). DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Să-l tîrîie... legat De-a calului meu coadă, de-a celui mai turbat. COȘBUC, P. I 53. DLRLC
    • format_quote Ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată. CARAGIALE, O. III 7. DLRLC
    • format_quote Zimbrul, aprig ca un zmeu... Fiară cruntă și turbată Pleca fruntea lui cea lată. ALECSANDRI, P. II 93. DLRLC
    • format_quote figurat Dîmbovița asta e turbată cînd se umflă. CAMIL PETRESCU, O. I 556. DLRLC
    • format_quote figurat Deznădejdi ce nu se-nfrîng, În grozav vîrtej se strîng, Zbuciumînd tot mai turbate. MACEDONSKI, O. I 200. DLRLC
    • format_quote figurat Slănicul... îngîmfat și turbat, se aruncă rostogolind pietre și bolovani. NEGRUZZI, S. I 316. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Emelian răcni turbat că a intrat dracul în ei. DUMITRIU, P. F. 52. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial Din dinți grozav scrîșnește Și tot blastemă turbat. ALECSANDRI, P. A. 40. DLRLC
    • format_quote (și) adverbial figurat În tuspatru părți a lumii turbat vîntul se tot duce. ALECSANDRI, P. A. 132. DLRLC
    • format_quote Alerga turbată de colo-colo, întrebînd, frîngîndu-și mîinile. VLAHUȚĂ, O. A. 426. DLRLC
    • 2.1. Care are o mare intensitate, violență; foarte mult. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Un fiu De împărat odată, În piept cu dor turbat de viu, S-a îmbrăcat în fată. COȘBUC, P. I 70. DLRLC
      • format_quote Aerul răsună de țipete turbate Și mii de cai înoată în umbre-ntunecate. BOLINTINEANU, O. 52. DLRLC
      • format_quote (și) adverbial Idoli străini, mari băutori de sînge, Turbat s-au apucat aici să bea. BENIUC, V. 93. DLRLC
  • chat_bubble popular mai ales în basme Vânt (sau aer) turbat = vânt (sau aer) din straturile cele mai înalte ale atmosferei. DLRLC
    • format_quote Vîntul turbat suflă sus... nu suflă niciodată pe pămînt. PAMFILE, VĂZD. 44. DLRLC
    • format_quote Ciocîrlanul... ajunge tocmai lîngă cer, în aerul cel turbat. MARIAN, O. I 350. DLRLC
    • format_quote Îl făcu un pui de corb și îl vîrî într-un stol de corbi ce se urcase pînă la vîntul turbat. ISPIRESCU, L. 46. DLRLC
etimologie:
  • vezi turba DEX '09 DEX '98

turba, turbezverb

  • 1. A se îmbolnăvi de turbare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Un cîine nu rămîne nebătut în sat... Totuși, mai turbează cîte unul primăvara. STANCU, D. 174. DLRLC
    • format_quote Mai ales primăvara... vietatea turbează. PAMFILE, VĂZD. 44. DLRLC
  • 2. figurat A se mânia, a se înfuria peste măsură. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Cînd auzi dascălul de fuga copiilor, turbă de mînie. ISPIRESCU, L. 276. DLRLC
    • format_quote Și să nu turbezi de mînie cînd cugeți că sînt guri rele, invidioși și ignoranți? CARAGIALE, O. III 211. DLRLC
    • format_quote Și cu toții crunt turba, Paloșile ridica. ALECSANDRI, P. P. 154. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv Mai potolește-te și dumneata, coană Acrivițo, pentru dumnezeu! nu-l mai turba! CARAGIALE, O. III 36. DLRLC
    • format_quote tranzitiv factitiv Mă turbează și, zău, mă tem să nu fac vrun păcat într-o zi. ALECSANDRI, T. I 210. DLRLC
    • format_quote reflexiv figurat Înființîndu-să o furtună foarte cumplită, cu așa sălbătăciune s-au turbat marea, încît undele ei să înălța ca niște case. DRĂGHICI, R. 9. DLRLC
    • 2.1. A cădea într-un acces de furie; a se lăsa cuprins de furie. DLRLC
      sinonime: înnebuni
      • format_quote Să turbeze omul că nu putea spune nimănui ce văzuse el! ISPIRESCU, U. 112. DLRLC
      • format_quote Cînd gîndesc... că am să mă întorc iar la dînsa acasă, îmi vine să turbez, să iau cîmpii, nu altăceva. CREANGĂ, P. 123. DLRLC
      • format_quote Da dați-mi pace!... Ați turbat? ALECSANDRI, T. I 299. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.