3 intrări

25 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj., s. m. și f. (Om) prost, neghiob, nătâng. [Var.: (pop.) tânt, -ă adj.] – Cf. it., sp., port. tonto.

tont, toantă [At: CANTEMIR, IST. 205 / V: (reg) tânt, tent, tentea, toancă, tunt / Pl: tonți, toante / E: cf it tonto] 1-2 smf, a (Om) prost Si: bleg, nătărău, nătâng, nerod, (reg) tanteș (1-2), tălășman (1-2), tontan (1-2), tontălan (1-2), tontălancă, tontălaucă, tontălău (1-2), tontolete (1-2), tontolog (1-2), tontovan (1-2), tronc2 (1-2), tuieș (3), tul2 (1-2), tut2 (1-2). 3 a (Reg) Bâlbâit2 (2). 4 av (Reg; îe) A vorbi ~ A vorbi pe nas Si: (reg) a fonfăi. 5 sfa (Buc; șîs ~a slută, ~a sluta) Dans popular nedefinit mai îndeaproape.

TONT, TOANTĂ, tonți, toante, adj. Prost, neghiob, nătîng. Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. ◊ Fig. Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. ◊ (Substantivat) S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. – Variantă: tînt, -ă (BENIUC, V. 124, CREANGĂ, A. 5) adj.

TONT toantă (tonți, toante) și substantival (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădește lipsă de inteligență; prost; neghiob; tâmp; nătărău; netot; nerod; stupid; năuc; nătâng; tălălău. /Orig. nec.

tont a. și m. neghiob. [Cf. spaniol tonto].

tont, toántă adj. (lat. [at]-tonitus, uĭmit, speriat; it. sp. pg. tonto, prost. D. rom. vine ung. tandi, țopîrlan). Prost, neghĭob: stăĭ, toanto! – Și tînt (Mold. Munt.).

TÂNT, -Ă adj. v. tont.

tânt a. Mold. V. tont: Vasile tântul CR.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tont adj. m., s. m., pl. tonți; adj. f., s. f. toantă, pl. toante

tont adj. m., s. m., pl. tonți; f. sg. toantă, pl. toante

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

TONT adj., s. bleg, nătăfleț, nătărău, nătîng, neghiob, nerod, netot, prost, prostănac, stupid, tontălău, (înv. și pop.) năuc, (pop. și fam.) haplea, (pop.) flaimuc, (înv. și reg.) nătîntoc, prostan, prostatic, prostănatic, (reg. și fam.) șui, (reg.) bleot, hăbăuc, mangosit, metehău, meteleu, motoflete, motolog, mutălău, natantol, năbîrgeac, nătăbîz, nătînt, nătrui, nătruț, năvleg, năvligos, nerodoi, pliurd, ponc, pricăjit, puncău, tălălău, tălîmb, tontan, tontolete, tontolog, (prin Transilv.) balamut, (prin Olt.) bleomb, (prin Mold.) bobletic, (prin Munt.) bobleț, (Mold.) cherapleș, (prin Transilv., Mold. și Bucov.) chiomb, (Transilv., Ban. și Olt.) lud, (Transilv. și Ban.) năhui, (Transilv.) nebleznic, (prin Mold., Transilv. și Maram.) șuietic, (Mold.) tanău, (Bucov.) tălășman, (prin Olt. și Munt.) tărăntuc, (Munt.) tontovan, (turcism înv.) budala, (fam.) fleț, găgăuță, gogoman, zevzec, (fig.) sec. (~ mai ești, amice, de-ai putut să faci așa ceva!) erată

Tont ≠ ager, deștept, înțelept, inteligent, isteț, mintios

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

tont (-oantă), adj. – Prost, nerod. – Var. tînt. Creație expresivă, cf. tîmp, it., sp., port. tonto, calabr. ntontu (Meyer-Lübke, ZRPh., XXVIII, 636; REW 8988). – Der. tontălău (var. tăntălău, tontalan, tontolog, tontolete), s. m. (prost, nătîng, nepriceput); tonti, vb. (a prosti). Tontoroi, s. n. (țopăială) se bazează fără îndoială pe același sens, deși nu este atestat astfel, se folosește în expresia a juca tontoroiul „a țopăi ca un nebun”, var. țonțoroi (după Cihac, II, 534, de la țanțoș; după Scriban,din mag. tantorogni „a țopăi”). Torontoc, s. m. (Olt., prost) s-a format ca sărîntoc. Tut, s. m. (Munt., prost) pare a fi același cuvînt ca tont, cu pierderea nazalei, der. tută, s. f. (toantă); rătuti, vb. (a prosti, a zăpăci), pe care Scriban îl lega degeaba de mag. Ratoti ember „om din satul Ratot”; rătuteală, s. f. (zăpăceală; prostie); hututui, s. m. (Mold., zăpăcit); tutuială, s. f. (zăpăceală).

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ȚONC, ȚONȚ cuvînt de alintare pentru copil. 1. Țoncu 1808 (Acte Sc); – jupîn, 1838 (P Bor 47); + -ești: Țonțești fam. (Buștenari), grupul de familii cu numele Țoncu. 2. Țonca b. (17 A I 147). 3. Țoancă b. (Ard). 4. Țonța b. (Sd XVI); f. (17 A I 61, V 374). 5. Țonțea b. (17 A II 14). 6. Țonțeiu, Strat, mold. (RI X 275). 7. Țuncu, St. (RA VI 39); Țuncă, Miron, 1782 (BCI VII 60).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

cu tonții / toantele expr. (glum.) cu toții / toatele.

Intrare: tont (adj.)
tont1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A43)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tont
  • tontul
  • tontu‑
  • toantă
  • toanta
plural
  • tonți
  • tonții
  • toante
  • toantele
genitiv-dativ singular
  • tont
  • tontului
  • toante
  • toantei
plural
  • tonți
  • tonților
  • toante
  • toantelor
vocativ singular
plural
tânt1 (adj.) adjectiv
adjectiv (A2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânt
  • tântul
  • tântu‑
  • tântă
  • tânta
plural
  • tânți
  • tânții
  • tânte
  • tântele
genitiv-dativ singular
  • tânt
  • tântului
  • tânte
  • tântei
plural
  • tânți
  • tânților
  • tânte
  • tântelor
vocativ singular
plural
tunt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
tentea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: tont (s.m.)
substantiv masculin (M3)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tont
  • tontul
  • tontu‑
plural
  • tonți
  • tonții
genitiv-dativ singular
  • tont
  • tontului
plural
  • tonți
  • tonților
vocativ singular
  • tontule
plural
  • tonților
substantiv masculin (M3)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • tânt
  • tântul
  • tântu‑
plural
  • tânți
  • tânții
genitiv-dativ singular
  • tânt
  • tântului
plural
  • tânți
  • tânților
vocativ singular
  • tântule
  • tânte
plural
  • tânților
Intrare: Țonț
Țonț nume propriu
nume propriu (I3)
  • Țonț
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

tont, tonțisubstantiv masculin
toantă, toantesubstantiv feminin
tont, toantăadjectiv

  • 1. (Om) prost, neghiob, nătâng. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Badea – negustor nepriceput și tont – își adusese acasă nu tihnă... ci belea. GALACTION, O. I 134. DLRLC
    • format_quote figurat Leleo muică, măiculiță! Ia dă-mi toanta pușculiță; Că de an n-am mai cătat-o Și rugina-a fi mîncat-o. BOLLIAC, O. 183. DLRLC
    • format_quote S-a amestecat fără rost Bucșan, ca un tont, căruia nimeni nu-i ceruse părerea. SADOVEANU, N. F. 146. DLRLC
    • format_quote Colo la răzor, tontule... pune umăru de-mpinge. ALECSANDRI, T. 395. DLRLC
    • format_quote Cucule cucuțule, Cucule drăguțule, Cîntă diminețile Pe la toate porțile; Să se scoale toantele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 422. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.