3 intrări
35 de definiții
din care- explicative (18)
- morfologice (7)
- relaționale (8)
- etimologice (1)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
SPÂNZURAT2, -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.
SPÂNZURAT2, -Ă, spânzurați, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. ♦ (Fam.; substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastâmpărat. 2. Agățat, atârnat, suspendat. – V. spânzura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
SPÂNZURAT1 s. n. (Rar) Spânzurare. – V. spânzura.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPÂNZURAT1 s. n. (Rar) Spânzurare. – V. spânzura.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
spânzurat2, ~ă [At: POLIZU / Pl: ~ați, ~e / E: spânzura] 1 a Căzut liber în jos, fiind fixat cu (un capăt din) partea superioară de ceva Si: agățat2 (1), atârnat2 (1), prins2, suspendat2, (liv) acroșat2, (pop) aninat2, zgrepțănat2. 2-4 a Omorât, executat sau sinucis prin spânzurătoare (6) Si: strangulat2. 5 smf (Pop; art.; îcs) De-a ~ul (sau ~a) Joc de copii pentru două persoane, în care una scrie prima și ultima literă dintr-un cuvânt, înlocuind restul literelor prin liniuțe, iar cealaltă persoană trebuie să ghicească, în succesiunea lor normală, literele care lipsesc, fiecare greșeală fiind penalizată cu o linie ce constituie partea unei spânzurători (6) sau a chipului celui spânzurat Si: (pop) de-a ~rătoarea (5). 6 a (Reg; d. oameni) Deșirat2 (7). 7 sm (Fam; dep) Ștrengar. 8 sm (Fam; dep; pex) Om de nimic.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
spânzurat1 sns [At: DL / E: spânzura] (Rar) 1-7 Spânzurare (1-4, 6-8).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPÂNZURAT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A SPÂNZURA. 2) și substantival fam. (despre copii) Care este neastâmpărat; zbânțuit; zvăpăiat. /v. a (se) spânzura
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spânzurat a. suspendat: pădurile spânzurate pe coastele tale BĂLC. ║ m. vrednic de ștreang.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPÂNZURA, spânzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
spânzura [At: COD. VOR.2 48/6 / Pzi: spânzur / E: ml *expendiolare] 1-2 vti A atârna liber în jos, fiind fixat cu (un capăt din) partea superioară de ceva, lăsând restul să cadă liber Si: a (se) agăța (1), a atârna (1), a (se) prinde, a suspenda, (liv) a se acroșa, (pop) a se anina (1), a se zgrepțăna, (reg) a se împrinde, a se tăgârța. 3 vi (Îe) A-i ~ (cuiva) mațele de foame A fi foarte flămând. 4 vt (Pop; îe) A ~ (cuiva) lingurile de (sau la) brâu (sau gât) A nu da mâncare (celui care vine târziu la masă). 5 vr A se apuca și a se ține strâns de cineva sau de ceva Si: a se agăța (4), a se atârna (8), a se prinde. 6 vt (C. i. oameni) A omorî prin spânzurătoare (6). 7 vt (C. i. oameni) A executa în urma unei sentințe de condamnare prin spânzurătoare (6). 8 vta (Îe) A tăia și a ~ A abuza nelimitat de puterea sau de autoritatea sa. 9 vr A se sinucide prin strangulare cu ștreangul Si: (înv) a se strangula. 10 vt (Fam; c. i. bani) A cheltui fără rost. 11 vi (Înv) A depinde (1). 12 vi (Îvr) A înclina.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
SPÂNZURA, spânzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii (2). ◊ Expr. (Absol.) A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide, strangulându-se cu ștreangul. 2. Tranz. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. ◊ Expr. (Fam.) A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. ♦ Intranz. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva în partea superioară). 3. Intranz. (Înv. și pop.; în expr.) A spânzura de... (sau de la... ) = a depinde de..., a fi condiționat de... 4. Tranz. Fig. (Fam.) A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). – Probabil lat. *expendiolare.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURA, spînzur, vb. I. 1. Tranz. A omorî, a executa pe cineva, de obicei în urma unei sentințe de condamnare, prin spînzurătoare. Boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face. ISPIRESCU, L. 176. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. ◊ (Absol., în expr.) A tăia și a spînzura, se spune despre cel care abuzează în mod nelimitat de puterea, de autoritatea sa. ♦ Refl. A se sinucide strangulîndu-se cu ștreangul. Se jura... că mai curînd se spînzură decît să mai vîndă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. Are de gînd să se spînzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 331. Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul... De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. 2. Tranz. A agăța, a atîrna, a anina, a suspenda un obiect (cu unul din capete), lăsînd restul să atîrne liber în jos. A întins o sfoară de la balamaua ușii pînă la fereastră, a spînzurat pe ea hainele. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 10. [Decorațiile] unii le poartă la piept, alții le spînzură de gît. ALECSANDRI, T. I 84. Au poroncit să spînzure de catarturi fînarile (= felinarele) corăbiei. DRĂGHICI, R. 20. ◊ (Poetic) Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur’ creasta lor bolnavă. Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. ◊ Fig. (Sugerînd ideea de încetare a unei activități). Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui. EMINESCU, O. I 105. ◊ Expr. A spînzura (cuiva) lingurile la brîu (sau de gît) = a nu da de mîncare (celui care vine tîrziu la masă). Cînd să ne deie bucate, giupînu bucătar ne spînzură lingurile la brîu și se duce la primblare. ALECSANDRI, T. 40. ◊ Refl. pas. La cea mai mică greșeală dregătorească... capul vinovatului se spînzura în poarta curții cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. ♦ Refl. A se agăța, a se prinde (și a se ține strîns) de cineva sau de ceva; a se atîrna. Te-ai spînzurat de mîna lui și ai străbătut cu el, printre oameni și trăsuri, bulevardul. PAS, Z. I 17. Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de șipcile gardurilor. id. ib. 107. ◊ Fig. Știi tu să pui picior peste picior și să te spînzuri de gîtul bărbaților? CĂLINESCU, E. O. I 50. ♦ Intranz. A atîrna, a cădea liber în jos (fiind prins sau suspendat de ceva). Două rînduri de icoane spînzurau pe perete, deasupra candelei. DUMITRIU, N. 180. Sub fereastra din colț spînzura firma albă pe care scria cu slove roșii numele unei gazete umoristice. I. BOTEZ, ȘC. 60. Mînele ei spînzurau în jos ca la un copil vinovat. EMINESCU, N. 9. La o vatră, pe cîrlige, spînzură un ceaun mare. BELDICEANU, P. 53. 3. Intranz. (Învechit, în expr.) A spînzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... O ceată de pedestrime... de la dînsa spînzură soarta bătăliei. BĂLCESCU, O. II 91. Aș zice și aș face cît spînzură de mine. ALEXANDRESCU, M. 254. 4. Tranz. Fig. (Familiar, cu privire la bani) A cheltui (fără rost), a consuma (pe fleacuri). Aveai în buzunar și 10 bani pe care îți propuneai să-i spînzuri bînd bragă. PAS, Z. I 139.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURAT2, -Ă, spînzurați, -te, adj. 1. (Despre oameni) Omorît sau mort prin spînzurătoare. (Substantivat) De o creangă crescută mai drept, Atîrna, ca un băț de alt băț, Un om cu capul prăvălit pe piept... spînzuratul tăcea. DEȘLIU, G. 41. Pădurea spînzuraților [titlu]. REBREANU. ◊ Expr. A vorbi de funie în casa spînzuratului v. funie. ♦ (Substantivat) Epitet dat unui copil sau unui tînăr care face fapte rele, se ține de pozne, de nebunii; ștrengar, neastîmpărat, zburdalnic; afurisit. Mare spînzurat Alexe ăsta! Cît a stat acasă, vro zece zile, mai nu l-a văzut nimeni prin sat. V. ROM. noiembrie 1953, 97. Mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicînd: Na! satură-te de cireșe! de-amu să știi că ți-ai mîncat lefteria de la mine, spînzuratule! CREANGĂ, A. 50. Spînzurat nebun ce ești, Nu-ți găsiși de-aiurea jocuri? CONTEMPORANUL, II 58. 2. Agățat, atîrnat, aninat, suspendat. Se așază pe malul înalt, cu picioarele spînzurate deasupra apelor și așteaptă să vină noaptea. C. PETRESCU, S. 42. Un dulău lățos, cu limba spînzurată, se apropie în trap leneș. REBREANU, I. 10. O stalactită... stă spînzurată acolo ca să te vestească de ce minunății ai să vezi mai departe. VLAHUȚĂ, R. P. 85. ◊ Fig. Bîrsănenii au tăcut, cu vorbele spînzurate în buze, uitîndu-se la moșneag ca la o vedenie din altă lume. VORNIC, O. 211. David și copiii o luară din nou la drum... în sus pe malul Bistriței, unde drumul abia spînzurat pe marginea muntelui e foarte rău, glodos, lunecos, după vreme. CĂLINESCU, I. C. 44.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURAT1 s. n. (Rar) Spînzurare.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
spânzura vb. I (în combinație cu bani, parale, chenzina, salariul etc.; lb. vorbită) A cheltui ◊ „Am spânzurat toți banii în magazinul ăsta.” (Comunicat de M. Caragiu-Marioțeanu)
- sursa: DCR2 (1997)
- furnizată de Editura Logos
- adăugată de raduborza
- acțiuni
A SPÂNZURA spânzur 1. tranz. 1) (un obiect) A prinde în (sau de) ceva, lăsând să atârne liber în jos; a anina; a agăța; a suspenda; a atârna. * ~ cuiva lingurile la brâu (sau de gât) a lăsa flămând. 2) A omorî prin strangulare. * A tăia și ~ a face abuz de putere. 2. intranz. A atârna liber în jos. /<lat. expendiolare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE SPÂNZURA mă spănzur intranz. A-și pierde viața prin strangulare (cu ștreangul). /<lat. expendiolare
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spânzurà v. 1. a atârna: de câte ori voit-am să spânzur lira ’n cuiu EM.; 2. a pune în spânzurătoare: au spânzurat pe hoț; 3. fig. a depinde: dela ceată spânzura soarta bătăliei BALC. [Lat. EXPENDULARE].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
spînzur, a -á v. intr. (lat. *ex-pendeolare, d. ex-pendére, a spînzura [intr.]; it. spenzolare, a se bălălăĭ. V. apăs, pasă, de-pind, pendent). Atîrn, îs atîrnat: struguriĭ spînzuraŭ (maĭ des atîrnaŭ) de butuc, o medalie îi spînzura pe pept. Fig. Rar. Vechĭ. Depind. V. tr. Atîrn, anin, agăț, pun în cuĭ ș. a.: și-a spînzurat pușca’n cuĭ, haĭna de-o crangă. Pun în spînzurătoare, ucid pin spînzurare: a spînzura un tîlhar de un copac. V. refl. Mă sinucid pin spînzurare, mă strangulez: Iuda s’a spînzurat. Mă cațăr, mă suĭ: copiiĭ se spînzură pin copacĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
spînzurát, -a adj. Atîrnat. Sinucis pin spînzurare. A vorbi de funie (saŭ: de ștreang) în casa spînzuratuluĭ (a vorbi despre niște fapte urîte în casa unuĭ om vinovat tocmaĭ de aceste fapte). Fig. fam: Vrednic de spînzurătoare, aventurier. Neastîmpărat: niște spînzurațĭ de copiĭ.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
spânzurat s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
spânzurat s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
spânzurat s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spânzura (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 spânzură; conj. prez. 1 sg. să spânzur, 3 să spânzure
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
spânzura (a ~) vb., ind. prez. 3 spânzură
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
spânzura vb., ind. prez. 1 sg. spânzur, 3 sg. și pl. spânzură; part. spânzurat
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spânzur.
- sursa: IVO-III (1941)
- adăugată de Ladislau Strifler
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
SPÂNZURAT s. 1. v. spânzurare. 2. v. agățare.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPÂNZURAT adj. 1. strangulat. (L-au găsit ~.) 2. agățat, atârnat, suspendat, (pop.) aninat. (Obiecte ~ și obiecte libere.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPÂNZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atârna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atârna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgârța, (prin Munt.) a (se) atăgârța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atârna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
SPÂNZURA vb. v. atârna, depinde.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
spînzura vb. v. ATÎRNA. DEPINDE.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURA vb. 1. a (se) strangula. (S-a ~ și a murit.) 2. (rar) a atîrna. (Pe vinovat l-au ~ în furci.) 3. a (se) agăța, a (se) atîrna, a (se) prinde, a (se) suspenda, (livr.) a (se) acroșa, (pop.) a (se) anina, a (se) zgrepțăna, (reg.) a (se) tăgîrța, (prin Munt.) a (se) atăgîrța, (Transilv.) a (se) împrinde. (A ~ ceva în cui.) 4. a atârna, a sta. (Pe perete ~ un tablou.) 5. a atîrna, a cădea, a curge. (Părul îi ~ pe spate.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURAT adj. 1. strangulat. (L-au găsit ~.) 2. agățat, atîrnat, suspendat, (pop.) aninat. (Obiecte ~ și obiecte libere.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
SPÎNZURAT s. 1. spînzurare, spînzurătoare, (înv.) spînzurătură. (~ condamnatului.) 2. agățare, agățat, atîrnare, atîrnat, prindere, prins, spînzurare, suspendare, (livr.) acroșaj, acroșare, (pop.) aninare, aninat. (~ unui obiect în cui.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
spînzura (-r, -at), vb. – 1. A atîrna, a agăța. – 2. A-și pune ștreangul de gît. – 3. A sta atîrnat, suspendat. – 4. A depinde. – 5. (Refl.) A se agăța, a se prinde, a se apuca de un obiect mai înalt. – 6. (Refl.) A cheltui fără rost. – Mr. (a)spindur(are), megl. spinzur(ari). Lat. pendĕre, prin intermediul unei der. mai puțin clară; *pendiāre (Pușcariu 1623), care pare dificil; *pendŭlāre (Meyer, Alb. St., IV, 74), care nu ar fi posibil; *expendĭolāre (Pascu, I, 159; Candrea; Scriban; cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 286 și Tiktin), cf. it. penzolare, care se potrivește fonetic dar pare greu de admis în lat. Uz general (ALR, I, 288). Der. spînzurat, adj. (atîrnat, agățat; s. m., poznaș, ștrengar); spînzurătoare, s. f. (instrument de spînzurat, furci).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a spânzura banii expr. (glum.) a cheltui exagerat de mult; a cheltui fără discernământ; a fi risipitor.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT2) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
spânzurat, spânzuratăadjectiv
- 1. Care a fost omorât sau s-a sinucis prin spânzurare. DEX '09 DLRLCsinonime: strangulat
- De o creangă crescută mai drept, Atîrna, ca un băț de alt băț, Un om cu capul prăvălit pe piept... spînzuratul tăcea. DEȘLIU, G. 41. DLRLC
- Pădurea spînzuraților [titlu]. REBREANU. DLRLC
- 1.1. Epitet dat unui copil sau unui tânăr care se ține de pozne, de nebunii. DEX '09 DLRLC NODEXsinonime: afurisit neastâmpărat zburdalnic zbânțuit zvăpăiat ștrengar
- Mare spînzurat Alexe ăsta! Cît a stat acasă, vro zece zile, mai nu l-a văzut nimeni prin sat. V. ROM. noiembrie 1953, 97. DLRLC
- Mi-a tras o chelfăneală ca aceea, zicînd: Na! satură-te de cireșe! de-amu să știi că ți-ai mîncat lefteria de la mine, spînzuratule! CREANGĂ, A. 50. DLRLC
- Spînzurat nebun ce ești, Nu-ți găsiși de-aiurea jocuri? CONTEMPORANUL, II 58. DLRLC
-
- A vorbi de funie în casa spânzuratului. DLRLC
-
-
- Se așază pe malul înalt, cu picioarele spînzurate deasupra apelor și așteaptă să vină noaptea. C. PETRESCU, S. 42. DLRLC
- Un dulău lățos, cu limba spînzurată, se apropie în trap leneș. REBREANU, I. 10. DLRLC
- O stalactită... stă spînzurată acolo ca să te vestească de ce minunății ai să vezi mai departe. VLAHUȚĂ, R. P. 85. DLRLC
- Bîrsănenii au tăcut, cu vorbele spînzurate în buze, uitîndu-se la moșneag ca la o vedenie din altă lume. VORNIC, O. 211. DLRLC
- David și copiii o luară din nou la drum... în sus pe malul Bistriței, unde drumul abia spînzurat pe marginea muntelui e foarte rău, glodos, lunecos, după vreme. CĂLINESCU, I. C. 44. DLRLC
-
etimologie:
- spânzura DEX '09 DEX '98 NODEX
spânzuratsubstantiv neutru
- 1. Agățare, spânzurare. DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: agățare spânzurare
etimologie:
- spânzura DEX '09 DEX '98
spânzura, spânzurverb
- 1. A omorî, a executa pe cineva (în urma unei condamnări) prin strangulare, cu ajutorul spânzurătorii. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Boierule, n-am ce zice, omoară-mă, spînzură-mă, n-am ce face. ISPIRESCU, L. 176. DLRLC
- Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure, pentru a nu mai da pildă de lenevire și altora. CREANGĂ, P. 329. DLRLC
- 1.1. A se sinucide, strangulându-se. DEX '09 DLRLC
- Se jura... că mai curînd se spînzură decît să mai vîndă o palmă de loc. REBREANU, I. 49. DLRLC
- Are de gînd să se spînzure în cuiu lui, dacă nu-i vei da pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 331. DLRLC
- Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul... De-aș ști, maică, că m-ai da, Mai bine m-aș spînzura. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 274. DLRLC
-
- A tăia și a spânzura, se spune despre o persoană care abuzează (în mod nelimitat) de puterea, de autoritatea sa. DEX '09 DLRLC
-
- 2. A agăța un obiect de unul dintre capete, lăsând restul să atârne liber în jos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- A întins o sfoară de la balamaua ușii pînă la fereastră, a spînzurat pe ea hainele. BRĂTESCU-VOINEȘTI, F. 10. DLRLC
- [Decorațiile] unii le poartă la piept, alții le spînzură de gît. ALECSANDRI, T. I 84. DLRLC
- Au poroncit să spînzure de catarturi fînarile (= felinarele) corăbiei. DRĂGHICI, R. 20. DLRLC
- Trei pruni frățîni, ce stau să moară, Își tremur'' creasta lor bolnavă. Un vînt le-a spînzurat de vîrfuri Un pumn de fire de otavă. GOGA, P. 19. DLRLC
- Ah! de cîte ori voit-am Ca să spînzur lira-n cui Și un capăt poeziei Și pustiului să pui. EMINESCU, O. I 105. DLRLC
- La cea mai mică greșeală dregătorească... capul vinovatului se spînzura în poarta curții cu o țidulă vestitoare greșealei lui. NEGRUZZI, S. I 143. DLRLC
- 2.1. A se agăța, a se prinde (și a se ține strâns) de cineva sau de ceva; a se atârna. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Te-ai spînzurat de mîna lui și ai străbătut cu el, printre oameni și trăsuri, bulevardul. PAS, Z. I 17. DLRLC
- Oamenii făceau o foarte complicată echilibristică, spînzurîndu-se de șipcile gardurilor. PAS, Z. I 107. DLRLC
- Știi tu să pui picior peste picior și să te spînzuri de gîtul bărbaților? CĂLINESCU, E. O. I 50. DLRLC
-
- 2.2. A atârna, a cădea liber în jos (fiind prins sau agățat de ceva). DEX '09 DLRLCsinonime: atârna
- Două rînduri de icoane spînzurau pe perete, deasupra candelei. DUMITRIU, N. 180. DLRLC
- Sub fereastra din colț spînzura firma albă pe care scria cu slove roșii numele unei gazete umoristice. I. BOTEZ, ȘC. 60. DLRLC
- Mînele ei spînzurau în jos ca la un copil vinovat. EMINESCU, N. 9. DLRLC
- La o vatră, pe cîrlige, spînzură un ceaun mare. BELDICEANU, P. 53. DLRLC
-
- A spânzura (cuiva) lingurile la brâu (sau de gât) = a nu da mâncare celui care vine târziu la masă. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Cînd să ne deie bucate, giupînu bucătar ne spînzură lingurile la brîu și se duce la primblare. ALECSANDRI, T. 40. DLRLC
-
-
- 3. A cheltui o sumă de bani (fără rost, pe lucruri care nu sunt strict necesare). DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Aveai în buzunar și 10 bani pe care îți propuneai să-i spînzuri bînd bragă. PAS, Z. I 139. DLRLC
-
- A spânzura de... (sau de la...) = a depinde de..., a fi condiționat de... DEX '09 DLRLC
- O ceată de pedestrime... de la dînsa spînzură soarta bătăliei. BĂLCESCU, O. II 91. DLRLC
- Aș zice și aș face cît spînzură de mine. ALEXANDRESCU, M. 254. DLRLC
-
etimologie:
- *expendiolare DEX '09 DEX '98