SEAMĂN, semeni, s. m. (în forma semen) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: semen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

seamăn, ~ă smf [At: I. VĂCĂRESCUL, P. 335/9 / V: semen sm, (rar) semene sf, (reg) semin / Pl: semeni, semene / E: pvb semăna² cf lat similis] 1 Ființă, obiect etc. care seamănă (și se potrivește) perfect cu o altă ființă, cu un alt obiect etc. Si: pereche, (pop) potrivă. 2-3 (Îljv) Fără (de) ~ (Care este) de necomparat (prin calitate, dimensiune, intensitate etc.) cu altceva similar Si: incomparabil, inegalabil, neasemănat. 4-5 (Îal; pex) (Care este) cu totul deosebit Si: extraordinar, nemaiauzit, nemaiîntâlnit, nemaipomenit. 6 (Îe) A nu(-și) (mai) avea (sau a nu-și afla) ~ (pe sau, rar, în lume) A nu se putea compara cu nimic datorită însușirilor pe care le posedă Si: a fi unic. 7 (Nob) Înfățișare. 8 (De obicei urmat de un aps) Ființă (umană) considerată din punctul de vedere al apartenenței la aceeași specie, categorie, grup etc. Si: aproape.

SEAMĂN, semeni, s. m. Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om (considerat în raport cu alt om). ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, extraordinar. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a fi unic, a nu avea pereche, asemănare. [Var.: semen s. m.] – Din semăna² (derivat regresiv).

SEAMĂN, semeni, s. m. (Mai ales la pl.) Cel care e la fel cu cineva; aproapele cuiva; om. Ca o cometă pe bolta stelelor fixe Am rătăcit printre semeni. BENIUC, V. 38. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. El nu ura atunci pe nimeni, fiindcă în fiecare seamăn descifra o suferință secretă. C. PETRESCU, C. V. 122. ◊ Loc. adj. și adv. Fără (de) seamăn = fără asemănare, cum nu mai este altul. Vecinic ar visa acea oară fără seamăn. EMINESCU, N. 75. ◊ Expr. A nu (mai) avea seamăn (pe lume) = a nu avea pereche, asemănare, a nu mai exista altul la fel. Auziși ce-am spus, domniță? Ce făcut-ai seamăn n-are! EFTIMIU, Î. 23. O sfrijită de lighioaie, mai urîtă decît ciuma... cocoșată și cucuiată, de seamăn pe lume nu mai avea. ISPIRESCU, I. 206. Ștefan, Ștefan, domn cel mare, Seamăn pe lume nu are Decît numai mîndrul soare! ALECSANDRI, T. 1480. – Variante: (regional) samăn (SADOVEANU, O. VIII 174), semen (SADOVEANU, E. 194) s. m.

SEAMĂN semeni m. Persoană care este la fel cu alta. ◊ Fără (de) ~ fără asemănare; neasemuit. A nu (mai) avea ~ (pe lume) a nu (mai) avea asemănare; a nu (mai) avea pereche (pe lume). [Var. semen] /Din a semăna

seamăn m. 1. care este asemenea sieș, aproapele: iubiți pe semenii voștri; 2. se zice de lucruri sau de ființe asemenea: n’are seamăn pe lume AL. [Lat. SIMILIS].

2) seámăn v. tr. V. semăn 1.

1) seámăn m., pl. sémenĭ (lat. simĭlis, asemenea. V. semăn 2). Care seamană cu tine, aproapele tăŭ, om: ĭubește-l pe seamănu tăŭ ca pe tine însuțĭ, semeniĭ noștrĭ. Fără seamăn, fără egal, fără asemănare, fără păreche, fără potrivă: un viteaz fără seamăn. A nu avea seamăn, a nu avea egal, a-ĭ întrece pe toțĭ. – Și fem., pl. semene: semenele noastre. Fals semen în L. M. Cp. cu geamăn, geamăt.

3) seámăn V. intr. V. semăn 2.

SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A pune în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul Nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

samăna vt vz semăna¹

sămăna² v vz semăna²

sămăna¹ v vz semăna¹

semăna¹ vt [At: PSALT. HUR. 111^v/22 / V: (pop) sam~ (Pzi: samăn și samen), săm~, (îvr) ~mena, ~mâna / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) seamen, 2 semeni și (reg) semini, seamini, 3 seamănă, 4 semănăm, 5 semănați, seamănă / E: ml seminare] 1 (Fșa; c. i. semințe) A pune sau a arunca în pământ (pregătit), pentru a face să încolțească, să se dezvolte și să rodească. 2 (C. i. terenuri agricole) A pune semințele necesare unei culturi Si: a însămânța, (pop) a pune, (reg) a sămânța. 3 (Pop; c. i. persoane) A arunca boabe de grâu, de orez, bomboane, stafide etc. la Anul Nou, la nuntă etc., însoțind gestul de o urare. 4 (Rar; pex) A planta. 5 (Îvr) A îngropa. 6 (Îvr; îf sămăna) A zămisli. 7 (Pan; de obicei la participiu) A arunca în toate părțile Si: a împrăștia, a presăra, a risipi. 8 (Rar; fig; c. i. idei, principii, teorii, metode etc.) A propaga. 9 (Rar; fig; c. i. învățături morale, concepții, doctrine etc. religioase, divinitatea etc.) A propovădui (1). 10 (Fig; c. i. stări, sentimente etc. de ură, de spaimă etc., împrejurări nefavorabile etc.) A împrăștia, provocând efecte negative, nenorociri, necazuri etc.

semăna² vi [At: TETRAEV. (1574), 241 / V: (pop) săm~ (Pzi: samăn și samen, 2 sameni, 3 samănă și samână), (înv) ~mina / Pzi: 1 semăn și (pop) seamăn, (reg) semen, 2 semeni, 3 seamănă și (reg) seamână, 4 semănăm, 5 semănați, 6 seamănă / E: ml similare] 1 (De obicei udp „cu”) A avea înfățișarea, trăsături sau unele caracteristici, calități, defecte etc. (foarte) asemănătoare sau identice cu cele ale unei persoane, ale unei ființe, ale unui obiect etc. Si: a aduce, a se asemăna, a se asemui, a se apropia, (pop) a se lovi, (îrg) a se răduce¹ (1), (înv) a se arăduce, a se închipui, a se podobi (1), (reg) a se cumpăni, a semeri² (4). 2 (De obicei udp „a” sau prin c „că”, îvp, „ca și cum”, „cum ca”) A da impresia de ... 3 (De obicei udp „a” sau prin c „că”, îvp, „ca și cum”, „cum ca”) A părea¹.

semâna v vz semăna¹

semen² sm vz seamăn

semena v vz semăna¹

semene sf vz seamăn

semin sm vz seamăn

semina v vz semăna²

SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. A pune sau a arunca sămânța în pământul pregătit în prealabil, pentru a o face să încolțească și să răsară; a însămânța. ♦ (Înv.) A vârî în pământ, a îngropa. ♦ (Pop.) A arunca boabe de grâu, bomboane, stafide etc. în direcția unei persoane de Anul nou sau la nuntă, însoțind gestul și de o urare. 2. A pune din loc în loc; a presăra, a împrăștia, a risipi. 3. Fig. A răspândi, a propaga idei, cunoștințe, vrajbă etc. – Lat. seminare.

SAMĂN s. m. v. seamăn.

SEMĂNA², semăn și seamăn, vb. I. Intranz. 1. A avea trăsături, calități, defecte comune cu cineva; a se asemui, a se asemăna, a aduce cu cineva. Nu semănau amîndouă surorile. Fiecare era frumoasă în felul ei. VLAHUȚĂ, O. A. I 108. Azi le semeni tuturor La umblet și la port, Și te privesc nepăsător C-un rece ochi de mort. EMINESCU, O. I 192. Nu voi vorbi... nici de farmecul ochilor ei, nici de glasul ei ce semăna cu suspinul amorului, nici de a ei talie mlădioasă. NEGRUZZI, S. I 38. ◊ Expr. A semăna cu cineva (sau cuiva) bucățică ruptă (sau tăiată) = a semăna mult cu altul, a fi leit altul. Îmi seamănă mie... bucățică tăietă. ALECSANDRI, T. I 173. ◊ Refl. reciproc (Cu pronunțare regională) Sîntem amîndoi prietini și tovarăși de 30 de ani; ne-am deprins unul cu altul, ne sămănăm în toate, parc-am fi făcuți tot pe-un calup. ALECSANDRI, T. 1231. 2. A părea, a arăta că..., a da impresia de... Băiatul nu e așa prost cît seamănă. NEGRUZZI, S. I 65. El sta înfipt pe șea și atît de neclintit, încît omul și dobitocul semănau un trup, un centaur. id. ib. 42. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «a» și indicînd obiectul comparației) Băgară de seamă că hainele lor sînt murdare și terfelite de bucate, încît nu mai semăna a haine puse pe om. ISPIRESCU, L. 40. Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți priminești, Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac. ALECSANDRI, P. P. 144. La tulpina nucului Cîntă muma cucului, Și mai sus, pe vîrf de nuc, Îmi cîntă drăguțul cuc: Unde-l auz, Mă usuc, Parcă seamăn a pierdut. TEODORESCU, P. P. 345.

SEMĂNA¹, semăn, vb. I. Tranz. 1. (Complementul indică planta în discuție sau ogorul plantat) A pune sau a arunca (cu mîna sau cu mașini speciale) sămînța în pămîntul pregătit, pentru a face să încolțească și să rodească; a însămînța. Să-mi dați de semănat borceag, mei, lucernă chiar, orz, ovăz și puțin porumb. MIHALE, O. 83. Grădinarul îl învață cum... să semene flori. ISPIRESCU, L. 164. Cine seamănă vînt culege furtună sau semeni cenușă, iese pulbere sau cînd semeni spini nu poți s-aduni smochine (= rău faci, rău găsești). Răsare unde nu-l semeni, se spune despre acela care apare deodată într-un loc unde prezența lui nu e nici așteptată, nici dorită. ◊ Fig. Cît sînge aste locuri setoase înghițiră! Cîte oase războiul aici a semănat! ALEXANDRESCU, P. 39. ◊ Absol. Tot ară și seamănă, Și din gură blas temă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 377. (Expr.) Seamănă, dar nu răsare v. răsări. 2. Fig. A propaga idei dăunătoare, a răspîndi zvonuri false, a lăsa în urma sa un rău, o nenorocire. Apele vin mai mari ca niciodată, surprinzînd oamenii și semănînd în drumul lor prăpădul. BOGZA, C. O. 101. Domnii și boierii neamurilor ziseră între dînșii:... să ridicăm stavili, să semănăm zavistia și ura și să însuflăm lăcomia... prăzilor. RUSSO, O. 30.

A SEMĂNA² seamăn intranz. 1) A avea trăsături comune; a fi deopotrivă; a se potrivi; a se asemăna; a se asemui. Seamănă cu fratele său. ◊ ~ ca două picături de apă a avea foarte multe trăsături comune. 2) A avea aparența (de); a fi în aparență; a da semne (de); a părea; a se arăta. /<lat. similare

A SEMĂNA¹ seamăn tranz. 1) (semințe de plante cultivate) A introduce în sol (pentru a încolți și a crește); a însămânța. ~ grâu. ◊ Culege ce-ai semănat se spune, când cineva trebuie să suporte consecințele unor fapte de-ale sale. 2) pop. (persoane) A presăra cu semințe de cereale dorind fericire în Noul An. 3) fig. A împrăștia uniform pe o suprafață. ~ flori în calea cuiva. 4) fig. (idei, gânduri, intrigi etc.) A face să devină cunoscut unui cerc larg de persoane; a răspândi; a propaga. /<lat. seminare

SEMEN ~i m. mai ales la pl. Ființă care seamănă perfect cu altă ființă; pereche potrivită. /v. a semăna

sămănà v. V. semăna.

semănà v. 1. a pune semânța în pământ ca să răsară și să producă fruct: seamănă grâu; 2. fig. a răspândi, a întinde: a semăna calea cu roze, a semăna vrajbă. [Lat. SEMINARE].

semănà v. a fi asemenea: seamănă cu tată-său. [Lat. SIMILARE].

sámăn V. seamăn și semăn.

1) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semâná v. tr.(lat. sémino, semináre, id.; it. seminare, pv. semnar, fr. semer, sp. sembrar, pg. semear. V. seminar). Pun sămînța în pâmînt ca să răsară: el seamănă grîŭ, tu semeni un cîmp. Fig. Răspîndesc: a semăna discordie. Fac din ainte: seamănă la tinereță ca să aĭ ce să culegĭ la bătrineță. V. plantez, însemînțez.

2) sémăn (Munt.) și seámăn (Trans.), a semăná v. intr. (lat similo, similare, id.; pv. sp. sembrar, fr. sembler. V. seamăn 1, asemăn, simulez). Am asemănare, par a fi, par’că sînt, mă potrivesc în formă, în caracter, în sunet: cînele seamănă a lup (saŭ cu lupu), acest copil seămănă luĭ tata-su (saŭ cu tată-su), aceste cîntece seamănă între ele. Seamănă dar nu răsare, se zice în glumă despre o persoană care, Intr’o privință, seamănă cu alta maĭ distinsă, dar se deosebește în colo. De ex.: Acest copil seamănă cu Dante!. Răspuns: Seamănă (pin aluz. la semăn 1), dar nu răsare! – În est samăn, samenĭ, samănă.

seamăn (fără ~) loc. adj., loc. adv. (frumusețe ~, frumoasă ~)

!seamăn (fără ~) loc. adj., loc. adv.

seamăn/semen (persoană, asemănare) s. m., (persoane) pl. semeni

seamăn (fără seamăn).

semăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 2 sg. semeni, 3 seamănă; conj. prez. 1 sg. să semăn, 3 să semene; imper. 2 sg. afirm. seamănă

semen (persoană; drug de fier) s. m., pl. semeni

semăna (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 2 sg. semeni, 3 seamănă; conj. prez. 3 să semene

!semen (persoană, drug de fier) s. m., pl. semeni

semăna (a însămânța, a avea trăsături comune) vb., ind. prez. 1 sg. semăn, 3 sg. și pl. seamănă; conj. prez. 3 sg. și pl. semene

semen (persoană, asemănare) v. seamăn

seamănă (v. semăna)

semăna (ind. prez. 1 sg. semăn, 3 sg. și pl. seamănă)

semăn (grâu, semăn cu mama), semeni 2, seamănă 3, semene 3 conj., semănător adj. v.

semen, -ni (semenul tău).

SEAMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)

SEAMĂN s. egal, pereche, potrivă, seamă. (Nu are ~ în lume.)

SEMĂNA vb. v. difuza, împrăștia, îngropa, planta, populariza, propaga, propovădui, pune, răsădi, răspândi, sădi, transplanta.

SEMĂNA vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. v. părea.

SEMĂNA vb. 1. (AGRIC.) a însămânța, (prin Mold. și Olt.) a sămânța. (Au ~ orzul.) 2. (AGRIC.) a pune. (Când ~ porumbul?) 3. v. răspândi.

SEMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~ul!)

SEMĂNA vb. 1. a aduce, a se apropia, a se asemăna, a se asemui, (înv. și pop.) a se lovi, (reg.) a se cumpăni, (înv.) a arăduce, a se închipui, a se podobi, a răduce. (~ cu sora lui.) 2. a arăta, a părea. (~ a fi mai mult o proză versificată.)

SEMĂNA vb. 1. a însămînța, (prin Mold. și Olt.) a sămînța. (Au ~ orzul.) 2. a pune. (Cînd ~ porumbul?) 3. a împrăștia, a presăra, a răspîndi, (rar) a scutura. (~ flori în calea cuiva.)

semăna vb. v. DIFUZA. ÎMPRĂȘTIA. ÎNGROPA. PLANTA. POPULARIZA. PROPAGA. PROPOVĂDUI. PUNE. RĂSĂDI. RĂSPÎNDI. SĂDI. TRANSPLANTA.

SEMEN s. aproapele (art.), (înv. și pop.) soț, (înv.) priatnicul (art.). (Ajută-ți ~!)

semăna (-eamăn, -at), vb. – 1. A se asemui, a avea asemănăre. – 2. A părea, a arăta. – Var. Mold. sămăna. Mold. seamin, siminare. Lat. sĭmĭlāre (Pușcariu 1504; REW 7925), cf. it. (somigliare), prov., cat. semblar, fr. sembler, sp. (semejar), port. (semelhar). Cf. și Sneyders de Vogel, Les mots d’identité dans les langues rom., Groningen 1947, 113-18. Der. seamăn, s. n. (asemănare), deverbal (după REW 7928 din lat. sĭmĭlis); semen, s. m. (aproapele), sing. reconstituit după pl. semeni al cuvîntului anterior; semănător, adj. (al fel, comparabil). – Cf. asemăna. – Din rom. provine rut. samanaty (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409).

semăna (-eamăn, -at), vb. – 1. A însămînța. – 2. A împrăștia, a risipi. – 3. A răspîndi, a propaga. – Var. Mold. sămăna. Mr. seamîn, siminare, megl. sęmin(are), istr. semiru. Lat. sēmĭnāre (Pușcariu 1505; REW 7807), cf. it. seminare, prov. semenar, fr. semer, sp. sembrar, port. semear. – Der. semănat, s. n. (însămînțare; obicei folcloric de Anul Nou care constă în a arunca înspre oameni grîu sau orez, în semn de abundență); semănător, s. m. (muncitor agricol care seamănă); semănătoare, s. f. (femeie care seamănă, mașină agricolă care seamănă); semănătură, s. f. (însămînțare, loc semănat). – Cf. sămînță.

Ut sementem feceris, ita metes (lat. „Cum vei semăna, așa vei culege”) – Cicero a fost marele furnizor de proverbe al antichității romane, așa cum după Renaștere au fost Shakespeare pentru Anglia, Molière și La Fontaine pentru Franța. Dictonul citat se găsește în De oratore (Despre orator – II, 65, 361). Tradus în numeroase limbi, a devenit proverb universal. Noi spunem: ceea ce vei semăna, aceea vei secera – adică cum vei munci, așa vei dobîndi. LIT.

a semăna ca două picături de apă expr. a semăna perfect.

a semăna vrajbă / zâzanie expr. a învrăjbi.