prorocire sf [At: (a. 1650) GCR I, 134/3 / V: (îrg) prooro~ / Pl: ~ri / E: proroci] 1-2 Prezicere a viitorului de către un proroc (1, 4). Si: prevestire, prezicere, profeție, (asr) prorocie, (înv) plaz², prorocestvie, prorocitură (1), (îvr) prorocenie. 3 (Reg) Orație de nuntă care prevestește viitorul tinerilor căsătoriți.

PROROCIRE, prorociri, s. f. Acțiunea de a proroci și rezultatul ei; ceea ce se prorocește, prezicere, prevestire, prorocie. Prorocirile mele sînt mai vrednice de crezare decît ale prorocului Ilie. VORNIC, P. 191. Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche, Din a valurilor sfadă prorociri se aridic (= se ridică). EMINESCU, O. I 45.

PROROCIRE ~i f. 1) v. A PROROCI. 2) Fapt prezis de un proroc; profeție. /Din a proroci

prooroci v vz proroci

proorocire sf vz prorocire

proroci vt(a) [At: COD. VOR. 140/11 / V: (îrg) prooro~ / Pzi: ~cesc / E: proroc] 1 (Rel) A prezice viitorul, voința divină Si: a prevesti, a profetiza, a profeți, (înv) a prorocestvui. 2 (Pgn) A prevedea și a anunța evenimente viitoare. 3 (Îvr) A propovădui (1).

PROROCI, prorocesc, vb. IV. Tranz. (În concepțiile religioase și în superstiții) A prezice viitorul grație unui dar special sau prin inspirație divină; (sens curent) a prevedea și a anunța evenimente viitoare. A prorocit bine părintele asupra sărmanului bade Isac. SADOVEANU, O. VIII 258. Vîntule, copile, Codrii ce-i trudești? Ce-mi tot spui de jale Și-mi tot prorocești? CERNA, P. 116. ◊ Refl. impers. Ne apropiam de teribilul an 1840, despre care se prorocea fel de fel de grozăvii. GHICA, S. 172. – Variantă: prooroci (GALAN, Z. R. 126, BASSARABESCU, V. 4, CONACHI, P. 293) vb. IV.

A PROROCI ~esc tranz. A prezice ca proroc; a profetiza. /Din proroc

prorocì v. a profetiza.

prorocésc v. tr. (d. proroc). Profetizez, prezic. – Și proo-.

prorocíe și prorocíre f. (d. proroc). Profeție, prezicere.

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

proroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prorocesc, 3 sg. prorocește, imperf. 1 proroceam; conj. prez. 1 sg. să prorocesc, 3 să prorocească

proroci (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prorocesc, imperf. 3 sg. prorocea; conj. prez. 3 să prorocească

proroci vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. prorocesc, imperf. 3 sg. prorocea; conj. prez. 3 sg. și pl. prorocească

proroci (conj. prorocească)

PROROCIRE s. 1. v. prezicere. 2. v. prezicere.

PROROCIRE s. 1. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, (livr.) predicțiune, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură. (~ lui nu s-a împlinit.) 2. prevestire, prezicere, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.)

PROROCI vb. 1. v. prezice. 2. v. ghici.

PROROCI vb. 1. a prevesti, a prezice, a profetiza, a profeți, a vesti, (înv. și reg.) a plăzui, a prepune, (prin Transilv.) a pohibi, (înv.) a meni, a prorocestvui. (Ce a ~ sfîntul?) 2. a ghici, a prevesti, a prezice, (franțuzism înv.) a devina. (A ~ viitorul cuiva.)

prorocire, prorociri s. f. 1. Prezicere sau anunțare precisă a unui eveniment viitor care nu poate fi cunoscut pe care naturală, ci numai din descoperire dumnezeiască. 2. Ceea ce prorocește cineva; profeție, prorocie, prezicere. 3. (Reg.) Orație de nuntă (care prevestește viitorul tinerilor căsătoriți). [Var.: proorocire s.f] – Din proroci.