prorocire sf [At: (a. 1650) GCR I, 134/3 / V: (îrg) prooro~ / Pl: ~ri / E: proroci] 1-2 Prezicere a viitorului de către un proroc (1, 4). Si: prevestire, prezicere, profeție, (asr) prorocie, (înv) plaz², prorocestvie, prorocitură (1), (îvr) prorocenie. 3 (Reg) Orație de nuntă care prevestește viitorul tinerilor căsătoriți.

PROROCIRE, prorociri, s. f. Acțiunea de a proroci și rezultatul ei; ceea ce se prorocește, prezicere, prevestire, prorocie. Prorocirile mele sînt mai vrednice de crezare decît ale prorocului Ilie. VORNIC, P. 191. Glasuri din trecut străbate l-a prezentului ureche, Din a valurilor sfadă prorociri se aridic (= se ridică). EMINESCU, O. I 45.

PROROCIRE ~i f. 1) v. A PROROCI. 2) Fapt prezis de un proroc; profeție. /Din a proroci

proorocire sf vz prorocire

prorocíe și prorocíre f. (d. proroc). Profeție, prezicere.

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

prorocire s. f., g.-d. art. prorocirii; pl. prorociri

PROROCIRE s. 1. v. prezicere. 2. v. prezicere.

PROROCIRE s. 1. oracol, prevestire, previziune, prezicere, profeție, prorocie, (livr.) predicțiune, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură. (~ lui nu s-a împlinit.) 2. prevestire, prezicere, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.)

prorocire, prorociri s. f. 1. Prezicere sau anunțare precisă a unui eveniment viitor care nu poate fi cunoscut pe care naturală, ci numai din descoperire dumnezeiască. 2. Ceea ce prorocește cineva; profeție, prorocie, prezicere. 3. (Reg.) Orație de nuntă (care prevestește viitorul tinerilor căsătoriți). [Var.: proorocire s.f] – Din proroci.