prezicere sf [At: DRLU / Pl: ~ri / E: prezice] 1 Anunțare dinainte a ceea ce urmează să se întâmple. 2 Prevestire (2). 3 (Spc) Prorocire. 4 (Spc) Profeție. 5 (Spc) Ghicire în cărți, în cafea, în palmă etc.

PREZICERE, preziceri, s. f. Acțiunea de a prezice și rezultatul ei; arătare a unui fapt care va avea loc în viitor; prevestire, prorocire. Dintr-acele glăsuiri pline de miez și de tîlc, acum se alegeau numai veșnicele preziceri ale lui Vasile Ciovîrf, adeverind ciudat cuvintele băbuștei. C. PETRESCU, A. R. 53. Așa e... că s-a îndeplinit vorba mea?... Acum rămîne să se îndeplinească și cealaltă prezicere. La TDRG.

PREZICERE s.f. Acțiunea de a prezice și rezultatul ei; prevestire. [< prezice].

PREZICERE ~i f. 1) v. A PREZICE. 2) Fapt prezis (de cineva). /v. a prezice

prezicere f. 1. acțiunea de a prezice; 2. lucrul prezis.

prezícere f. Acțiunea de a prezice. Lucru prezis: s’a împlinit prezicerea luĭ.

prezicere s. f., g.-d. art. prezicerii; pl. preziceri

prezicere s. f., g.-d. art. prezicerii; pl. preziceri

prezicere s. f., pl. preziceri

PREZICERE s. 1. prevestire, prorocire, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 2. (concr.) oracol, prevestire, previziune, profeție, prorocie, prorocire, (livr.) predicție, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură. (~ lui nu s-a împlinit.)

PREZICERE s. 1. prevestire, prorocire, vestire. (~ unor vremuri înfloritoare.) 2. oracol, prevestire, previziune, profeție, prorocie, prorocire, (livr.) predicțiune, (rar) prevestit, (înv.) hrismos, menire, plaz, plăzuit, plăzuitură, prezisă, prorocestvie, prorocitură. (~ lui nu s-a împlinit.)