PRISTOL, pristoluri, s. n. (În bisericile creștine) Masă din mijlocul altarului, pe care se țin obiectele necesare oficierii liturghiei; p. gener.: altar. [Var.: (înv. și reg.) prestol, prastol s. n.] – Din sl. prĕstolŭ.

pristol sn [At: (cca 1550) CUV. D. BĂTR. II, 466/15 / V: (îrg) pras~, preas~, pres~, (înv) ~or, ~til, (reg) ~tariu / Pl: ~uri, (rar) ~oale / E: slv прѣстолъ] 1 Masă din mijlocul altarului pe care se țin obiectele necesare oficierii serviciului religios. 2 (Pgn) Altar. 3 (Trs; pcf) Pistornic.

PRISTOL, pristoluri, s. n. Masă din mijlocul altarului unei biserici, pe care se țin obiectele necesare oficierii liturghiei; p. gener. altar. [Var.: (înv. și reg.) prestol, prastol s. n.] – Din sl. prĕstolŭ.

PRISTOL, pristoluri, s. n. Masa din mijlocul altarului pe care se țin obiectele necesare serviciului liturghiei. A scăpat... o sfărimitură de pască jos și aceea a apucat-o o broască și s-a ascuns cu ea sub pristol. RETEGANUL, P. I 24. Am jurat ca peste dînșii să trec falnic, fără păs, Din pristolul de la Roma să dau calului ovăs! EMINESCU, O. I 147. Sculîndu-se, Mihnea sărută pristolul și icoana... ce sta pe iconostasul din dreapta. ODOBESCU, S. A. 89. – Variante: prestol (BIBICESCU, P. P. 325), preastol (ODOBESCU, S. I 455), prastol (GALACTION, O. I 83) s. n.

PRISTOL ~uri n. bis. Masă din mijlocul altarului pe care se țin obiectele necesare slujbei. /<sl. prĕstolu

pristol n. V. prestol: din pristolul dela Roma să dau calului ovăz EM.

pristól n., pl. oale (vechĭ prestol și preastol, d. vsl. prĭestolŭ, tron, d. stolŭ, tron; bg. rus. prestól, tron, pristol. V. stoliță, stolnic). Sfînta masă, masă din mijlocu altaruluĭ. Altar.

prastol sn vz pristol

preastol sn vz pristol

prestol sn vz pristol

pristariu sn vz pristol

pristil sn vz pristol

pristor sn vz pristol

PRASTOL s. n. v. pristol.

PREASTOL s. n, V. pristol.

prestol n. sfânta masă pe care preotul sfințește pâinea și vinul: Mihnea sărută prestolul și icoana OD. [Slav. PRĬESTOLŬ, tron].

preastól, V. pristol.

prestól, V. pristol.

pristol s. n., pl. pristoluri

pristol s. n., pl. pristoluri

pristol s. n., pl. pristoluri

pristol, -luri.

pristol (pristoluri), s. n. – Altar, masă din altar. – Var. prestol, înv. preastol. Sl. prĕstolŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 41; Cihac, II, 294), cf. bg., rus. prestol, sb. prjestol.

PRISTOL, com. în jud. Mehedinți, situată pe stg. Dunării, la granița cu Bulgaria și Iugoslavia; 1.782 loc. (2003). Produse alim. Biserica Sf. Nicolae (sfârșitul sec. 19), în satul P.

PRISTOL s. v. altar.

pristol s. v. ALTAR.

pristól, pristoluri, (prestol), s.n. Masa din mijlocul altarului: „…și au cumpăratu și o fațu de masă pe prestol și le-au dat să le fie pîntru sufletele lor și a părinților…” (Bârlea, 1909: 29-30; doc. din 1771). – Din sl. prěstolǔ „tron” (Scriban, DEX).