17 definiții pentru altar


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

altar1 sn [At: PSALT. SCH. 76/2 / V: (îrg) ~i, ~tariu / S: (înv) ~tari / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: lat altarium] 1 Parte a bisericii în care preotul oficiază liturghia și care este despărțită de naos prin catapeteasmă. 2 (Fig) Biserică. 3 (Pex) Religie. 4 (Pfm) Cununie religioasă. 5 Ridicătură din pământ, piatră etc., pe care se aduceau, în vechime, jertfe zeilor. 6 Monument sacru. 7 Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 8 (Îe) Pe ~ul patriei (Sacrificându-se) pentru patria sa. 9 (Teh) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra.

altár2 sn [At: FRÂNCU – CANDREA, M. 97 / Pl: ~e / E: nct] (Mun; înv) Scrin în care se păstrau documentele, banii etc.

ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult, simbol al lui Hristos, pe care se oficiază liturghia, în Biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în Antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. ♦ Masă de cult pe care se oficiază liturghia, în biserica creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în antichitate, se aduceau jertfe zeilor. 3. (În expr.) Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa. 4. (Tehn.) Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra. – Lat. altarium.

ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia. Popa l-a ponegrit și în altar pe Cuzea. PAS, L. I 10. Și-avea o fată, fata lui Icoană-ntr-un altar s-o pui COȘBUC, P. I 53. 2. Ridicătură din piatră, pămînt sau lemn, pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. (Fig.) Dar poate nu e dat oricui Să-nalțe un altar căminului. BENIUC, V. 25.

ALTÁR, altare, s. n. 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia; fig. religia creștină. 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în vechime, se aduceau jertfe zeilor. [Var.: (înv.) oltár s. n.] – Lat. altarium.

ALTÁR ~e n. 1) Parte într-o biserică în care preotul oficiază liturghia. 2) Masă de cult pe care se oficiază liturghia în biserica creștină. 3) (în antichitate) Loc ridicat sau masă pe care se aduceau jertfe zeilor. /<lat. altarium

altar n. 1. masă pentru sacrificii (la necreștini); 2. sf. masă unde preotul săvârșește leturghia; 3. chiliuța din dosul iconostasului, în mijlocul căreia s’află sf. masă sau prestolul; 4. fig. cult, religiune: al dragostei altar AL. [Lat. ALTARE, pe lângă slavicul oltar, de aceeaș origină: dublet lexic latino-slav ca sânt și sfânt].

altár n., pl. e (lat. altarium, altare și altar, d. altus, înalt; it. altare, fr. autel). La Romanĭ, rîdicătura pe care se ardeaŭ victimele la sacrificiŭ. La creștinĭ, acea parte a bisericiĭ unde servește preutu și unde e sfînta masă. – Vechĭ (și azĭ rar) și oltar, d. vsl. olŭtarĭ, bg. oltar, ung. oltár (tot d. lat.).


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ALTÁR s. (BIS.) 1. (la creștini) sanctuar, (rar) pristol, (înv. și pop.) oltar, (înv.) jertfelnic, trebnic. 2. tabernacul.

ALTAR s. (BIS.) 1. (la creștini) sanctuar, (rar) pristol, (înv. și pop.) oltar, (înv.) jertfelnic, trebnic. 2. (la vechii evrei) tabernacol.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

altár (altáre), s. n. – Parte a bisericii în care se oficiază liturghia. – Var. altariu (înv.). Megl. altar, istr. altor. Lat. altār sau altārium (Pușcariu 68; Candrea-Dens., 49; REW 381; DAR; Philippide, II, 631); cf. alb. ljter, it. altare, prov., sp., port. altar. Există în rom. și dubletul oltar, din sl. olŭtarĭ (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 227; Cf. Gáldi, Dict., 148), cf. bg., sb., cr., slov., rus. oltar, ceh., mag. oltár. Forma oltar este înv.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

PIATRA ALTARULUI, stâncă singuratică, sub forma unui pilon, cu abrupturi accentuate, reprezentând un martor de eroziune, situată în m-ții Giurgeu, alcătuită din calcare mezozoice. Domină valea Bicazului în chei. Alt.: 1.200 m. Alpinism.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

altar, altare s. n. restaurant; bar

Intrare: altar
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • altar
  • altarul
  • altaru‑
plural
  • altare
  • altarele
genitiv-dativ singular
  • altar
  • altarului
plural
  • altare
  • altarelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

altar

  • 1. Parte a bisericii, despărțită de naos prin catapeteasmă, în care se oficiază liturghia.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC 2 exemple
    exemple
    • Popa l-a ponegrit și în altar pe Cuzea. PAS, L. I 10.
      surse: DLRLC
    • Și-avea o fată, fata lui Icoană-ntr-un altar s-o pui. COȘBUC, P. I 53.
      surse: DLRLC
    • 1.1. Masă de cult, simbol al lui Hristos, pe care se oficiază liturghia, în Biserica creștină.
      surse: DEX '09
  • 2. Ridicătură din piatră, pământ sau lemn pe care, în Antichitate, se aduceau jertfe zeilor.
    surse: DEX '09 DLRLC un exemplu
    exemple
    • Dar poate nu e dat oricui Să-nalțe un altar căminului. BENIUC, V. 25.
      surse: DLRLC
  • 3. expresie Pe altarul patriei = (sacrificându-se, făcând totul) pentru patria sa.
    surse: DEX '09 DEX '98
  • 4. tehnică Perete de material refractar situat în spatele unui focar pentru a dirija flacăra.
    surse: DEX '98 DEX '09

etimologie: