ORDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau verbală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare se adresează în anumite ocazii, întregii unități. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. (Biol.) Categorie sistematică subordonată clasei, care cuprinde una sau mai multe familii strâns înrudite și cu caractere asemănătoare. 4. (Arhit.) Ansamblu de elemente constructive și decorative care definesc caracteristicile stilurilor de bază greco-romane. 5. Comunitate monahală înființată în vederea propagandei religioase. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

ordin sn [At: (a. 1771) URICARIUL, XXI, 211 / V: (înv) ord^[1], ~den / Pl: ~e și (iuz) ~uri (nob) ~i / E: lat ordo, -inis, it ordine, fr ordre] 1 Dispoziție dată subalternilor de o autoritate sau de un reprezentant al unei autorități Si: (înv) poruncă. 2 (Îe) La ~ele cuiva La dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini cererile sau dorințele. 3 (Îe) Sub ~ele cuiva Sub comanda cuiva. 4 (Îe) La ~! Vă stau la dispoziție. 5 (Ccr) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoiu. 6 (Îs) ~ de front Dispoziție dată de comandantul unei unități militare, referitoare la organizarea serviciului de zi și la bunul mers al activității în unitatea respectivă. 7 (Înv; îs) ~ de zi Act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii (sărbători, victorii, evidențieri etc.) 8 (Îs) ~ de chemare Dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. 9 (Îs) ~ de serviciu Act prin care cineva primește o însărcinare oficială. 10 (Îs) ~ de plată Dispoziție dată către o bancă de a plăti o sumă în numerar sau în cont de virament unei persoane fizice sau juridice. 11 Decorație superioară medaliei. 12 Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 13 Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 14 Comunitate monahală în diverse religii, mai ales în cea catolică. 15 Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 16 (Iuz) Clasă socială. 17 Rang. 18 (Îla) De prim (sau de primul) ~ Superior într-o ierarhie valorică Si: excelent. 19 Domeniu. 20 (Îe) De ~ să... De natură să. 21 (Înv) Bună rânduială Si: ordine, regulă. corectat(ă)

ORDIN, ordine, s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de o persoană oficială pentru a fi executată întocmai; poruncă. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva. Sub ordinele cuiva = sub comanda cuiva, sub conducerea cuiva. La ordin! = vă stau la dispoziție. ♦ (Concr.) Act care conține o dispoziție cu caracter obligatoriu. ◊ Ordin de zi = act prin care comandantul unei mari unități militare se adresează întregii unități în anumite ocazii. Ordin de chemare = dispoziție scrisă a unei autorități militare, prin care o persoană din cadrele de rezervă ale armatei este chemată la unitate. Ordin de serviciu = act prin care cineva primește o însărcinare oficială; delegație. Ordin de plată = dispoziție dată de către o bancă pentru a plăti o sumă de bani unei persoane fizice sau juridice. 2. Decorație superioară medaliei. 3. Categorie sistematică în zoologie și în botanică, superioară familiei și inferioară clasei. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. 5. Comunitate monahală întâlnită în diverse religii, care susține o propagandă activă în favoarea religiei respective. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni războinice. 6. Rang, categorie (după importanță). ◊ Expr. De ordin(ul)... = cu caracter (de)... De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang. ♦ (Înv.) Ordine, categorie, domeniu. ♦ Regulă, ordine. – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

ORDIN², ordine, s. n. 1. Dispoziție orală sau scrisă, dată de o autoritate sau de o persoană (oficială) unei autorități sau persoane (subalterne) și care trebuie executată întocmai; poruncă. Ordinul e să cercetăm tot ce întîlnim în cale. CAMIL PETRESCU, U. N. 264. Într-o dimineață Gogu a primit ordinul să se prezinte la un regiment de pe țărmul Dunării. C. PETRESCU, S. 119. Trupa totdeauna execută ordinele, răspunse generalul. REBREANU, R. II 227. ◊ Expr. La ordinele cuiva = la dispoziția cuiva, gata a-i îndeplini dorințele. Ori pe care scenă, domnul meu; eu sînt la ordinele d-voastre. ALECSANDRI, T. I 286. Sub ordinele cuiva = la comanda cuiva, sub conducerea cuiva. Graurii par a fi supuși la o tactică ce se exercită cu o disciplină militară subt ordinele unui șef. ODOBESCU, S. III 30. La ordin! = sînt gata a vă executa porunca, vă ascult, vă stau la dispoziție. Am o rugăminte, domnule Ispas. [Șeful:] La ordin! SEBASTIAN, T. 222. A da ordin = a ordona. ♦ (Concretizat) Act, hîrtie care conține o asemenea dispoziție. Ordin de plată. ▭ Locotenentul Vieru îl dădu dezertor, trimițînd în satul lui, la postul de jandarmi, ordin de urmărire. CAMILAR, N. I 203. Și nu da banii, decît cînd ai ordinul la mînă. CAMIL PETRESCU, P. V. 124. Ordin de zi = act prin care comandantul unei unități militare importante se adresează întregii unități în anumite ocazii extraordinare (sărbătoriri, victorii, evidențieri deosebite etc.). Mareșalul... a citit ordinul de zi. STANCU, U.R.S.S. 49. (Ieșit din uz) Ordin de chemare = dispoziție scrisă (a unei autorități militare) prin care o persoană făcînd parte din cadrele de rezervă ale armatei era chemată la unitate. 2. Decorație. Uzina a fost decorată cu trei ordine. Zp (în denumirea unor decorații) «Ordinul Muncii» clasa I. 3. Termen folosit în clasificarea plantelor și a animalelor, care indică o unitate cuprinzînd una sau mai multe familii. Clasa arahnidelor cuprinde zece ordine. 4. Sistem arhitectonic ale cărui elemente sînt dispuse și proporționate după anumite reguli, pentru a forma un ansamblu armonios și regulat. Ordinul doric v. doric. Ordinul ionic v. ionic. Ordinul corintic v. corintic. 5. Comunitate monahală catolică. V. congregație. Ordinul iezuiților. Ordinul carmelitelor. ♦ Comunitate medievală de cavaleri-călugări care participau la acțiuni militare. Ordinul templierilor. Ordinul cruciaților. 6. (Însoțit de determinări adjectivale indicînd caracterul, natura, felul) Rang, categorie (după importanță). Creanță de prim ordin. ◊ Expr. De ordin... = cu caracter... Considerente de ordin economic. De prim(ul) ordin = de prim(ul) rang, excelent. ♦ (Învechit) Ordine, categorie, domeniu. Zici iară că suma binelui în lume covîrșește suma răului, atît în ordinul moral cît și în cel fizic. BOLINTINEANU, O. 361. ♦ (Rar) Lucru obișnuit, comun. Conferă fericiților proprietari o situație cu totul în afară de ordin. ARGHEZI, P. T. 102.

ORDIN¹ s. n. V. ordine.

ORDIN s.n. 1. Poruncă; comandă. 2. Comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli; cin, tagmă. ♦ Comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ♦ Societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. Decorație; distincție conferită de stat. 4. Dispoziție de plată (a unei sume etc.). 5. (Biol.) Grup intermediar între clasă și familie. 6. Sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli, încît să alcătuiască un tot armonios. 7. Rang, categorie. V. ordine. ◊ De prim ordin = de prim rang, excelent. 8. De ordin = de natură..., cu caracter... [< lat. ordo, cf. it. ordine].

ORDIN s. n. 1. dispoziție obligatorie, dată de o autoritate sau persoană oficială; poruncă; comandă. 2. comunitate catolică de călugări care se supuneau anumitor reguli de organizare și de activitate; cin, tagmă. ◊ comunitate de cavaleri călugări din evul mediu. ◊ societate, asociație în care cineva era primit în semn de onoare. 3. decorație superioară medaliei. 4. dispoziție de plată (a unei sume). 5. (biol.) grup între clasă și familie. 6. (mat.) ~ de multiplicitate (al rădăcinii unei ecuații algebrice) = număr natural care arată de câte ori apare o rădăcină (soluție) într-o ecuație algebrică. 7. sistem de arhitectură ale cărui elemente sunt dispuse și proporționate după anumite reguli. 8. rang. categorie. ♦ de ŭl = cu caracter (de); de prim ~ = de cea mai bună calitate, excelent. (< lat. ordo, -inis, fr. ordre)

ORDIN² ~e n. Decorație guvernamentală superioară medaliei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ORDIN¹ ~e n. Dispoziție, scrisă sau orală, emisă de o autoritate sau de o persoană oficială spre a fi îndeplinită de cei vizați; poruncă; comandă. ◊ La ~ele cuiva la dispoziția cuiva. ~ de plată dispoziție în scris dată unei bănci de către un debitor, pentru a vira din contul său o anumită sumă de bani în contul unui creditor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ORDIN⁴ ~e n. 1) (în Europa medievală) Comunitate monaho-cavalerească, care lua parte la acțiuni războinice. 2) Societate secretă. ~ul masonilor. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ORDIN³ ~e n. 1) Treaptă într-o ierarhie; rang. De prim ~. 2) biol. Categorie sistematică inferioară clasei și superioară familiei. /<lat. ordo, ~inis, fr. ordre

ordin n. 1. poruncă către un inferior: a da ordine; ordin de zi, proclamațiune făcută trupelor de o căpetenie; 2. clasă socială: ordinul patricienilor, plebeilor; 3. societate religioasă ai cării membri trăiesc după anumite regule: ordinul șfântului Benedict; 4. hirotonirea preoților (la Catolici): ordine ecleziastice; 5. semn distinctiv al unui ordin de cavalerie: ordinul Steaua României, Coroana României; 6. Zool. diviziunea claselor, reunirea de familii; 7. dispozițiune particulară a capitelelor și intabulamentelor cari disting diferitele moduri arhitectonice: ordinul doric, ionic, corintian, toscan și compozit. În cursul răsboiului austro-român (Dec. 1916) s’au creat ordinele: Mihai Viteazul, pentru fapte excepționale de răsboiu, făcute de militari cari s’au distins în fața inamicului (are trei clase): Steaua României și Coroana României, cu spade încrucișate prin ramurile crucii, oferite pentru fapte meritorii militare; iar în Martie 1917 s’a înființat ordinul Crucea Regina Maria, acordată celor ce s’au distins în chestiunile sanitare. V. medalie.

*ordin n., pl. e (d. fr. ordre m., dar acomodat [ca și ordine] după lat. ordo, órdinis [m.], rînd, șir; it. órdine [m.]). Poruncă, comandament al unuĭ superior: regimentu primi ordin să înainteze, colonelu dădu ordin de plecare. Clasă socială, treaptă socială: ordinu patricienilor, oplebeilor (V. teapă). Tagmă, societate călugărească saŭ militară: ordinu franciscanilor, ordinu templierilor (V. orta). Sacrarea preuților la catolicĭ. Companie de onoare instituită p. a recompensa meritele pintr’o decorațiune: ordinu Legiuniĭ de onoare (în Francia), al Steleĭ Româniiĭ. Subdiviziune a claseĭ în științele naturale: ordinu se împarte în familiĭ. Stilu, forma coloanelor și intabulamentelor în arhitectură: ordinu doric, ionic, corintian, toscan și compus. Șir, rînd: acelașĭ ordin de ideĭ (nu aceĭașĭ ordine). Rang, treaptă, grad, mîna: orator de primu ordin (nu prima ordine). Andosamentu uneĭ polițe. Natură, fel, caracter: chestiune de ordin politic. Cuvînt de ordin (nu de ordine), cuvînt pin care se recunosc între eĭ partizaniĭ uneĭ societățĭ (lozincă, parolă) saŭ deviză. Ordin de zi, ordin general, proclamațiune adresată de un comandant unor trupe relativ la serviciu interior, la regule de poliție, legĭ, decrete, deciziunĭ, laude, mustrărĭ ș. a. Bilet la ordin. V. bilet.

ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ord³ sn vz ordin

orden sn vz ordin

ordină sf vz ordine

ordine sf [At: MAN. SĂNĂT. 192/21 / V: (înv) ~nă / Pl: ~ni / E: lat ordo, -inis] 1 Succesiune a unor lucruri sau fapte înșiruite în timp sau spațiu Si: orânduială, rând. 2 (Mil; înv; îs) ~ de bătaie Dispozitiv de luptă. 3 (Îs) ~ de zi sau ~a zilei Program cuprinzând totalitatea chestiunilor care urmează a fi discutate într-o ședință, într-o adunare etc. 4-5 (Îljv) La ~a zilei (Care este) de actualitate. 6-7 (Îal) (Care este) pe primul plan. 8 (Îoc dezordine) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic Si: rânduială. 9 (Pex) Funcționare bună. 10 Disciplină. 11 (Îs) Oameni de ~ Persoane care au sarcina să vegheze la păstrarea disciplinei în timpul manifestărilor. 12 (Îlav) În ~ Așa cum se cuvine. 13 (Îe) A chema (pe cineva) la ~ A soma pe cineva să respecte anumite reguli de conduită pe care le-a încălcat. 14 Mers firesc al lucrurilor, al evenimentelor. 15 Orânduire socială, politică, economică Si: regim. 16 (Înv) Rang. 17 (Înv; îlpp) De ~ De natura. 18 (Înv) Dispoziție.

ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlvă; important. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. conformitate cu o cerință, cu o normă, cu o disciplină, cu o regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială, respectul instituțiilor sociale stabilite. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și a respectării drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ORDINE, (rar) ordini, s. f. 1. Dispoziție, mod de succesiune metodică a unor lucruri sau fapte (înșiruite în timp sau în spațiu); orînduială, înșiruire, rînduire. Ordine crescătoare. Ordine cronologică. Număr de ordine. Ordine de zi = program cuprinzînd totalitatea chestiunilor care urmează a fi discutate într-o ședință, într-o conferință etc. Era vorba ca astăzi la patru după-amiază să se țină... o ședință cu un singur punct pe ordinea de zi. GALAN, B. I 112. ◊ Loc. adj. La ordinea zilei = care este de actualitate, despre care se vorbește, care face vîlvă. Stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. CARAGIALE, O. II 235. 2. Dispoziție, așezare a unor obiecte conform unor cerințe de ordin practic și estetic; p. ext. bună funcționare, mers reglementar; rînduială, disciplină, regulă. Își face ordine pe birou, își așază-n teanc deoparte cele două cărți și caietul. VLAHUȚĂ, O. A. III 87. ◊ Fig. Nu puteam... să nu admir cultura variată, ordinea și puterea spiritului acestui om. GALACTION, O. I 232. ◊ Expr. A chema la ordine = a soma (pe cineva) să se supună anumitor reguli de conduită pe care le-a călcat. 3. Orînduire (socială, politică, economică); regim. Urmărind pe oamenii noi în faptele lor mărețe, literatura sovietică îi fixează cu credință și iubire, ca pe cea mai frumoasă realizare a ordinei socialiste. SADOVEANU, E. 196. Lupta pentru schimbarea ordinii sociale. IBRĂILEANU, SP. CR. 10. 4. (Învechit, numai în expr.) De ordine... = de natură, de domeniu. Este destul să ne bucurăm de frumos, de orice ordine ar fi acel frumos. MACEDONSKI, O. IV 129. Să luăm acuma un exemplu mult mai complex de ordine sufletească. GHEREA, ST. CR. II 52. – Variantă: (învechit) ordin (BOLINTINEANU, O. 248) s. n.

ORDINE s.f. 1. Dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, făcut după anumite reguli etc.; organizare, înșiruire. ◊ Ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. Rînduială, regulă, disciplină. 3. Orînduire, regim, organizare (socială, economică etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine].

ORDINE s. f. 1. dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, după anumite reguli etc.; organizație, înșiruire. ♦ ~ de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. principiu de cauzalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ rânduială, regulă, disciplină. 3. orânduire, organizare; regim. 4. (mat.) relație de ~ = relație tranzitivă între elementele unei mulțimi. (< lat. ordo, -inis, it. ordine)

ORDINE f. 1) Stare de orânduială și de sistematizare; organizare armonioasă. 2) Succesiune regulată a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie să fie discutate într-o ședință sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regulă sau normă după care se înfăptuiește ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva să respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a încălcat. 4) Mod de organizare a vieții politice, economice și sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publică stare care asigură activitatea normală a organelor de stat și a celor publice, respectarea drepturilor cetățenilor și paza proprietății obștești. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate și finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

ordine f. 1. dispozițiunea lucrurilor după rangul sau locul cuvenit: a așeza cărțile după ordinea materiilor; 2. funcționarea regulată a unui Stat, a unei administrațiuni: a menține ordinea; 3. lege, regulă stabilită de natură, de autoritate: ordinea socială; 4. rang ce ocupă între ele spiritele, talentele: orator de prima ordine; 5. dispozițiunea unei trupe: ordine de bătaie; 6. regularitate, exactitate, economie: a trăi cu ordine; ordinea zilei, lucrarea cu care o adunare trebue să se ocupe în ședința prezentă: a trece la ordinea zilei, a depărta o propunere spre a relua cursul lucrărilor; chemare la ordine, blamul ce președintele unei adunări inflige unui membru, care se depărtează dela regulament.

*órdine f. (fr. ordre și lat. ordo, órdinis. V. ordin). Rînduĭală, așezare după rînd și cuviință: ordine cronologică, numerică, alfabetică. Rînduĭală, așezare saŭ funcționare utilă și armonică: a lăsa, a pune hîrtiile în ordine, trupele se desfășuraŭ în ordine. Dispozițiune, formațiune: ordinea de luptă a uneĭ trupe. Liniște care decurge din supunerea la legĭ, regulamente lu uzurĭ: a turbura ordinea socială. Regularitate, exactitate, economie: a trăi cu ordine. Ordinea zileĭ, șiru lucrurilor, lucrurile care vin la rînd într’o ședință. A fi la ordinea zileĭ, a fi la rînd p. a fi pus în discusiune: votarea bugetuluĭ era la ordinea zileĭ. Fig. A fi în gura lumiĭ: isprăvile luĭ eraŭ continuŭ la ordinea zileĭ. A trece la ordinea zileĭ, a depărta o chestiune și a trece la altele într’o ședință. A chema pe cineva la ordine, a-ĭ face observațiune că, pin purtarea sa, s’a depărtat de regulament, vorbind de un pretident care face observațiune unuĭ membru al uneĭ adunărĭ. V. așezătură.

ordin s. n., pl. ordine

ordin s. n., pl. ordine

ordin s. n., pl. ordine

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

+prim ordin (de ~) (de cea mai bună calitate) loc. adj. (personalități ~)

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

ordine, gen. ordinii

ORDIN s. I. 1. v. dispoziție. 2. v. comandă. 3. v. consemn. 4. v. chemare. II. v. categorie. III. ordin călugăresc v. congregație; ordin monahal v. congregație.

ORDIN s. I. 1. dispoziție, hotărîre, poruncă, (pop.) porunceală, (înv.) așezămînt, carte, farmuta, învățătură, mandat, orînduială, orînduire, pitac, poruncită, povelenie, povelire, pravilă, rînduială, strînsoare, șart, tertip, ucaz, (rusism înv.) pricaz. (A emis, a primit un ~.) 2. comandă, poruncă. (Ascultă ~ la mine!) 3. (MIL.) consemn, dispoziție. (~ de a rămîne în cazarmă.) 4. (MIL.; concr.) chemare, (prin Transilv. și Maram.) poruncă. (A primit ~ și s-a prezentat la unitate.) II. (BIS.) ordin călugăresc = congregație, ordin monahal; ordin monahal = congregație, ordin călugăresc.

ORDINE s. 1. organizare, orânduială, regulă, rânduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvârșită domnea acolo.) 2. v. rânduială. 3. succesiune. (O ~ descrescândă a elementelor șirului.) 4. ordine de zi = agendă. (Ce puncte figurează pe ~?) 5. organizare, rânduială, rost. (~ lumii nu se schimbă cu pamflete.) 6. v. disciplină.

ORDINE s. 1. organizare, orînduială, regulă, rînduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvîrșită domnea acolo.) 2. regulă, rînduială, rost, socoteală, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.) 3. succesiune. (O ~ descrescîndă a elementelor șirului.) 4. organizare, rînduială, rost. (~ lumii nu se schimbă cu pamflete.) 5. disciplină, regulă, rînduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~.)

Ordine ≠ debandadă, dezmăț, dezordine, haos, neordine

ordin (ordine), s. n. – Poruncă, comandament. It. ordine. E dubletul lui ordine, s. f. (rînduială), din lat. ordinem (sec. XIX). – Der. (din fr.) ordinal, adj.; ordinar, adj. (curent, vulgar); ordinanță, s. f., din pol. ordynans (Tiktin), sec. XVIII, înv.; ordona, vb.; ordonanță, s. f., din germ. Ordonnanz, cf. rus. orodonanc; ordonator, s. m.; ordonanța, vb. (a da, a emite un act); coordona, vb.; dezordine, s. f.; dezordona, vb.; subordina (var. subordona) vb., din fr. subordonner.

ORDIN DE MISIUNE document oficial în care se înregistrează efectuarea fiecărui zbor cuprinzând diverse date legate de tipul aeronavei, componența echipajului, scopul zborului, zona de acțiune sau ruta, înălțimea maximă de zbor etc.

ORDINE s. f. (cf. lat. ordo, -inis, it. ordine): înșiruire după anumite reguli; organizare în raport cu anumite cerințe. Se vorbește astfel despre o. părților de propoziție în cadrul propoziției (subiect + predicat sau subiect + atribut + predicat + complement – într-o o. obișnuită; predicat + subiect sau predicat + complement + subiect + atribut – într-o o. neobișnuită), despre o. propozițiilor în frază (propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. obișnuită; propoziție secundară + propoziție principală sau propoziție secundară + propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. neobișnuită). ◊ ~ alfabetică: înșiruire în conformitate cu literele alfabetului (a, b, c etc.) – alb, bun, cald etc. ◊ ~ liberă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază în o. dorită de vorbitor sau de scriitor, la libera lor alegere, în raport cu preferințele și intențiile lor. ◊ ~ fixă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază, într-o o. strictă, obligatorie, impusă de o normă gramaticală, de o exigență a limbii literare (v. și topică).

ordin, ordine s. n. 1. Dispoziție obligatorie, scrisă sau orală, dată de o autoritate sau de un reprezentant al acesteia; poruncă. 2. Ordine călugărești = asociații monahale din Occident, înființate în vederea propagandei religioase și întăririi catolicismului, și anume: ordine mari: augustinieni, benedictini, carmeliți, cartezieni, cistercieni, dominicani, franciscani, iezuiți și premonstrateni; ordine mici: capucini, piariști, trapiști, ursuline ș.a. 3. Ordine religioase de cavaleri = organizații militare în cadrul Bis. romano-catolice, în care monahismul era unit cu cavalerismul pentru a lupta cu armele pentru cauza creștinismului mai întâi în Palestina în timpul cruciadelor, apoi și în Europa (de ex. ioaniții, templierii, teutonii ș.a.). – Din lat. ordo, -inis, fr. ordre.

FRANCMASONERIA (ORDINUL MASONILOR), asociație (fraternitate) de elite, non-profit, liber consimțită, universală (fără bariere naționale, rasiale sau confesionale), secretă (sau mai degrabă „discretă”), care aderă la o anumită explicație metafizică a lumii, de obicei cu caracter esoteric; are o orientare filantropică și activează pentru ameliorarea calității vieții atât pe plan material cât și moral al oamenilor, ca și pentru progresul individual și social. Începuturi legendare obscure sunt plasate în Antichitate. F. modernă apare în sec. 18, răspândindu-se în Europa și S.U.A., diversificându-se în peste 50 de rituri. În România a fost introdusă în epoca fanariotă (prin 1733) de A.M. del Chiaro (fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu). Între 1740 și 1750, se constituie primele loji la Iași și București. După 1750, apar primele loji în Transilvania. Prima grupare masonică mai importantă din România a fost Societatea Filarmonică (1833). În sec. 20, f. a primit cele mai drastice lovituri, cea mai importantă fiind interzicerea ei în Germania (1933). În România, la 24 febr. 1937, Marea Lojă Națională (condusă de J. Pangal) s-a autodizolvat sub presiunea regelui Carol II. În 1944, f. română reîncepe să activeze legal. În iun. 1948, autoritățile comuniste ordonă închiderea lojilor masonice din țară, după care (începând din 1950) urmează condamnările capilor masoneriei. F. română reîncepe să activeze în țară din 1990. În momentul de față, în România există o mișcare masonică în curs de structurare sub trei obediențe: a „Marelui Orient al Franței”, a „Marelui Orient al Italiei” și a lojei „Americano-canadiene”.

L’ordre règne à Varsovie (fr. „Ordinea domnește la Varșovia”) – Așa declara la 16 septembrie 1831, la tribuna camerei franceze, generalul Sébastiani, pe atunci ministru de externe al Franței, cînd a fost interpelat asupra situației din Polonia. Or, realitatea era că revoluția fusese înăbușită în sînge și, într-adevăr, domnea liniștea, dar o liniște de cimitir. Presa a demascat cruda ironie a acestor cinice cuvinte ministeriale și scandalul ce-l stîrniseră le-a conferit o tristă celebritate. Fraza a fost de atunci de multe ori amintită (și întotdeauna în ironie), cînd se întîmpla ca și alte demonstrații, tulburări, răscoale, indiferent unde, să fie reprimate prin foc și sabie. Dar, prin extensiune, se poate face aluzie la ea și în împrejurarea că o molimă, un cataclism instaurează o pace de țintirim. De exemplu: Heinrich Heine, scriind în 1832 (v. Heine: Proza, ESPLA, 1956, p. 361) despre holera care a bîntuit la Paris și a provocat mii de victime, conchide: „De atunci e liniște aici: « L’ordre règne à Paris » ar spune Horace Sébastiani”. Balzac scrie în romanul César Birotteau: „La Paris, falimentele de primul rang merg atît de repede, încît, la termenul cerut de lege, totul e încheiat, parafat, servit, aranjat! În o sută de zile, judele-comisar poate rosti fraza fioroasă a unui ministru: « Ordinea domnește la Varșovia! »” IST.