ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor ce urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate; important, pe primul plan. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. funcționare bună, armonioasă; disciplină, regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și care se concretizează în funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ordine sf [At: MAN. SĂNĂT. 192/21 / V: (înv) ~nă / Pl: ~ni / E: lat ordo, -inis] 1 Succesiune a unor lucruri sau fapte înșiruite în timp sau spațiu Si: orânduială, rând. 2 (Mil; înv; îs) ~ de bătaie Dispozitiv de luptă. 3 (Îs) ~ de zi sau ~a zilei Program cuprinzând totalitatea chestiunilor care urmează a fi discutate într-o ședință, într-o adunare etc. 4-5 (Îljv) La ~a zilei (Care este) de actualitate. 6-7 (Îal) (Care este) pe primul plan. 8 (Îoc dezordine) Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic Si: rânduială. 9 (Pex) Funcționare bună. 10 Disciplină. 11 (Îs) Oameni de ~ Persoane care au sarcina să vegheze la păstrarea disciplinei în timpul manifestărilor. 12 (Îlav) În ~ Așa cum se cuvine. 13 (Îe) A chema (pe cineva) la ~ A soma pe cineva să respecte anumite reguli de conduită pe care le-a încălcat. 14 Mers firesc al lucrurilor, al evenimentelor. 15 Orânduire socială, politică, economică Si: regim. 16 (Înv) Rang. 17 (Înv; îlpp) De ~ De natura. 18 (Înv) Dispoziție.

ORDINE, ordini, s. f. 1. Dispoziție, succesiune regulată cu caracter spațial, temporal, logic, moral, estetic; organizare, înșiruire, rând, rânduire, orânduială. ◊ Ordine de bătaie = dispozitiv de luptă. Ordine de zi = program care cuprinde totalitatea problemelor care urmează să fie discutate într-o ședință, într-o adunare. ◊ Loc. adj. și adv. La ordinea zilei = de actualitate, care face vâlvă; important. 2. Așezare a unor obiecte potrivit unor cerințe de ordin practic și estetic, rânduială; p. ext. conformitate cu o cerință, cu o normă, cu o disciplină, cu o regulă. ◊ Loc. adv. În ordine = așa cum se cuvine; în regulă. ◊ Expr. A chema pe cineva la ordine = a soma pe cineva să respecte anumite norme (de conduită) încălcate; a admonesta. 3. Principiu de cauzalitate sau de finalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ Expr. (Înv.) De ordine = de natura..., de felul..., de domeniul. 4. Organizare, orânduire socială, politică, economică; regim; spec. stabilitate socială, respectul instituțiilor sociale stabilite. ◊ Ordine publică = ordine politică, economică și socială dintr-un stat, care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite de la o orânduire socială la alta și se traduce prin funcționarea normală a aparatului de stat, menținerea liniștii cetățenilor și a respectării drepturilor acestora. – Din lat. ordo, -inis, it. ordine.

ORDINE, (rar) ordini, s. f. 1. Dispoziție, mod de succesiune metodică a unor lucruri sau fapte (înșiruite în timp sau în spațiu); orînduială, înșiruire, rînduire. Ordine crescătoare. Ordine cronologică. Număr de ordine. Ordine de zi = program cuprinzînd totalitatea chestiunilor care urmează a fi discutate într-o ședință, într-o conferință etc. Era vorba ca astăzi la patru după-amiază să se țină... o ședință cu un singur punct pe ordinea de zi. GALAN, B. I 112. ◊ Loc. adj. La ordinea zilei = care este de actualitate, despre care se vorbește, care face vîlvă. Stau de vorbă, la masa lor obicinuită într-o berărie, despre chestiunile la ordinea zilei. CARAGIALE, O. II 235. 2. Dispoziție, așezare a unor obiecte conform unor cerințe de ordin practic și estetic; p. ext. bună funcționare, mers reglementar; rînduială, disciplină, regulă. Își face ordine pe birou, își așază-n teanc deoparte cele două cărți și caietul. VLAHUȚĂ, O. A. III 87. ◊ Fig. Nu puteam... să nu admir cultura variată, ordinea și puterea spiritului acestui om. GALACTION, O. I 232. ◊ Expr. A chema la ordine = a soma (pe cineva) să se supună anumitor reguli de conduită pe care le-a călcat. 3. Orînduire (socială, politică, economică); regim. Urmărind pe oamenii noi în faptele lor mărețe, literatura sovietică îi fixează cu credință și iubire, ca pe cea mai frumoasă realizare a ordinei socialiste. SADOVEANU, E. 196. Lupta pentru schimbarea ordinii sociale. IBRĂILEANU, SP. CR. 10. 4. (Învechit, numai în expr.) De ordine... = de natură, de domeniu. Este destul să ne bucurăm de frumos, de orice ordine ar fi acel frumos. MACEDONSKI, O. IV 129. Să luăm acuma un exemplu mult mai complex de ordine sufletească. GHEREA, ST. CR. II 52. – Variantă: (învechit) ordin (BOLINTINEANU, O. 248) s. n.

ORDINE s.f. 1. Dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, făcut după anumite reguli etc.; organizare, înșiruire. ◊ Ordine de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. Rînduială, regulă, disciplină. 3. Orînduire, regim, organizare (socială, economică etc.). [Gen. -nii, var. ordin s.n. / cf. lat. ordo, it. ordine].

ORDINE s. f. 1. dispoziție, aranjament al unor lucruri, al unor fapte, după anumite reguli etc.; organizație, înșiruire. ♦ ~ de zi = program care cuprinde chestiunile ce urmează să fie discutate într-o ședință. 2. principiu de cauzalitate a lumii, lege proprie naturii. ◊ rânduială, regulă, disciplină. 3. orânduire, organizare; regim. 4. (mat.) relație de ~ = relație tranzitivă între elementele unei mulțimi. (< lat. ordo, -inis, it. ordine)

ORDINE f. 1) Stare de orânduială și de sistematizare; organizare armonioasă. 2) Succesiune regulată a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie să fie discutate într-o ședință sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regulă sau normă după care se înfăptuiește ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva să respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a încălcat. 4) Mod de organizare a vieții politice, economice și sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publică stare care asigură activitatea normală a organelor de stat și a celor publice, respectarea drepturilor cetățenilor și paza proprietății obștești. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate și finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

ordine f. 1. dispozițiunea lucrurilor după rangul sau locul cuvenit: a așeza cărțile după ordinea materiilor; 2. funcționarea regulată a unui Stat, a unei administrațiuni: a menține ordinea; 3. lege, regulă stabilită de natură, de autoritate: ordinea socială; 4. rang ce ocupă între ele spiritele, talentele: orator de prima ordine; 5. dispozițiunea unei trupe: ordine de bătaie; 6. regularitate, exactitate, economie: a trăi cu ordine; ordinea zilei, lucrarea cu care o adunare trebue să se ocupe în ședința prezentă: a trece la ordinea zilei, a depărta o propunere spre a relua cursul lucrărilor; chemare la ordine, blamul ce președintele unei adunări inflige unui membru, care se depărtează dela regulament.

*órdine f. (fr. ordre și lat. ordo, órdinis. V. ordin). Rînduĭală, așezare după rînd și cuviință: ordine cronologică, numerică, alfabetică. Rînduĭală, așezare saŭ funcționare utilă și armonică: a lăsa, a pune hîrtiile în ordine, trupele se desfășuraŭ în ordine. Dispozițiune, formațiune: ordinea de luptă a uneĭ trupe. Liniște care decurge din supunerea la legĭ, regulamente lu uzurĭ: a turbura ordinea socială. Regularitate, exactitate, economie: a trăi cu ordine. Ordinea zileĭ, șiru lucrurilor, lucrurile care vin la rînd într’o ședință. A fi la ordinea zileĭ, a fi la rînd p. a fi pus în discusiune: votarea bugetuluĭ era la ordinea zileĭ. Fig. A fi în gura lumiĭ: isprăvile luĭ eraŭ continuŭ la ordinea zileĭ. A trece la ordinea zileĭ, a depărta o chestiune și a trece la altele într’o ședință. A chema pe cineva la ordine, a-ĭ face observațiune că, pin purtarea sa, s’a depărtat de regulament, vorbind de un pretident care face observațiune unuĭ membru al uneĭ adunărĭ. V. așezătură.

ordină sf vz ordine

ORDIN¹ s. n. V. ordine.

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

ordine s. f., g.-d. art. ordinii; pl. ordini

ordine, gen. ordinii

ORDINE s. 1. organizare, orânduială, regulă, rânduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvârșită domnea acolo.) 2. v. rânduială. 3. succesiune. (O ~ descrescândă a elementelor șirului.) 4. ordine de zi = agendă. (Ce puncte figurează pe ~?) 5. organizare, rânduială, rost. (~ lumii nu se schimbă cu pamflete.) 6. v. disciplină.

ORDINE s. 1. organizare, orînduială, regulă, rînduială, (înv.) tocmeală, tocmire. (O ~ desăvîrșită domnea acolo.) 2. regulă, rînduială, rost, socoteală, (înv. și reg.) soroc. (Știe ~ lucrurilor.) 3. succesiune. (O ~ descrescîndă a elementelor șirului.) 4. organizare, rînduială, rost. (~ lumii nu se schimbă cu pamflete.) 5. disciplină, regulă, rînduială. (Obișnuit cu ~; respectați ~.)

Ordine ≠ debandadă, dezmăț, dezordine, haos, neordine

ORDINE s. f. (cf. lat. ordo, -inis, it. ordine): înșiruire după anumite reguli; organizare în raport cu anumite cerințe. Se vorbește astfel despre o. părților de propoziție în cadrul propoziției (subiect + predicat sau subiect + atribut + predicat + complement – într-o o. obișnuită; predicat + subiect sau predicat + complement + subiect + atribut – într-o o. neobișnuită), despre o. propozițiilor în frază (propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. obișnuită; propoziție secundară + propoziție principală sau propoziție secundară + propoziție principală + propoziție secundară – într-o o. neobișnuită). ◊ ~ alfabetică: înșiruire în conformitate cu literele alfabetului (a, b, c etc.) – alb, bun, cald etc. ◊ ~ liberă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază în o. dorită de vorbitor sau de scriitor, la libera lor alegere, în raport cu preferințele și intențiile lor. ◊ ~ fixă: așezare a părților de propoziție în propoziție sau a propozițiilor în frază, într-o o. strictă, obligatorie, impusă de o normă gramaticală, de o exigență a limbii literare (v. și topică).

L’ordre règne à Varsovie (fr. „Ordinea domnește la Varșovia”) – Așa declara la 16 septembrie 1831, la tribuna camerei franceze, generalul Sébastiani, pe atunci ministru de externe al Franței, cînd a fost interpelat asupra situației din Polonia. Or, realitatea era că revoluția fusese înăbușită în sînge și, într-adevăr, domnea liniștea, dar o liniște de cimitir. Presa a demascat cruda ironie a acestor cinice cuvinte ministeriale și scandalul ce-l stîrniseră le-a conferit o tristă celebritate. Fraza a fost de atunci de multe ori amintită (și întotdeauna în ironie), cînd se întîmpla ca și alte demonstrații, tulburări, răscoale, indiferent unde, să fie reprimate prin foc și sabie. Dar, prin extensiune, se poate face aluzie la ea și în împrejurarea că o molimă, un cataclism instaurează o pace de țintirim. De exemplu: Heinrich Heine, scriind în 1832 (v. Heine: Proza, ESPLA, 1956, p. 361) despre holera care a bîntuit la Paris și a provocat mii de victime, conchide: „De atunci e liniște aici: « L’ordre règne à Paris » ar spune Horace Sébastiani”. Balzac scrie în romanul César Birotteau: „La Paris, falimentele de primul rang merg atît de repede, încît, la termenul cerut de lege, totul e încheiat, parafat, servit, aranjat! În o sută de zile, judele-comisar poate rosti fraza fioroasă a unui ministru: « Ordinea domnește la Varșovia! »” IST.