jignit, ~ă [At: DOSOFTEI, V. S. 76/2 / V: jec~, jeg~, jic~, (reg) jăg~ / Pl: ~iți, ~e / E: jigni] 1 a (Înv) Lovit. 2 a (Înv) Atins. 3 a (Înv) Rănit ușor. 4 a (Înv; fig) Prejudiciat. 5 a (D. oameni) Care a suferit o ofensă. 6 av În mod ofensat. 7-8 a (Reg; d. alimente) Care are un miros sau un gust rău. 9 a (Reg; pgn; d. alimente) Stricat. 10 a (Reg; d. ulei, untură etc.) Rânced. 11 a (Reg; d. oameni) Înghiontit.

JIGNIT, -Ă, jigniți, -te, adj. Care a suferit o jignire; ofensat, insultat. Nu e poveste, domnule, intîmpină Duțu, jignit. SLAVICI, N. II 377. ♦ (Neobișnuit) Îndurerat, întristat. Numai de-un lucru era baba cu inima jignită; că nu poate să le zică: tată și mamă. CREANGĂ, P. 76.

jignit a. 1. strâmtorat. 2. fig. penibil impresionat: îi era inima jignită CR.

jignít, -ă adj. Stricat, rînced: unt-de-lemn jignit. Fig. Ofensat. Vătămat, păgubit.

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicni vb. IV] – Din sb. žignuti.

jăgni v vz jigni

jăgnit, ~ă a vz jignit

jecnit, ~ă a vz jignit^2[1]

jegni v vz jigni

jegnit, ~ă a vz jignit

jicni v vz jigni

jicnit, ~ă a vz jignit

jigni [At: LB / V: jeg~, jicni, (reg) jăg~ / Pzi: ~nesc / E: slv жєгнати] 1 vt (Înv) A lovi. 2 vt (Înv) A atinge. 3 vt (Înv) A răni ușor. 4 vt (Înv; fig) A aduce un prejudiciu cuiva. 5 vt A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa Si: a insulta, a ofensa. 6-7 vr (Reg; d. alimente) A căpăta un gust sau un miros rău atunci când stau într-un loc închis Si: a se încinge. 8 vr (Reg; pgn; d. alimente) A se strica. 9 vr (Îrg; despre ulei, untură) A se râncezi. 10 vr (Reg; d. oameni) A se înghionti.

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în onoarea sau în demnitatea sa; a ofensa, a insulta. 2. (Înv.) A aduce un prejudiciu. [Var.: jicni vb. IV] – Din scr. žignuti.

JIGNI, jignesc, vb. IV. Tranz. 1. A atinge pe cineva în demnitatea sau onoarea sa, a-i aduce o ofensă; a ofensa, a insulta. De ce să mă jignești, domnule Petrescu? Eu vin la dumneata cu inima deschisă. GALAN, Z. R. 357. Eu nu sînt în stare să jignesc pe semenii mei. SADOVEANU, P. M. 24. Îi spusese... să nu mai vorbească de asta că-l jignește. CONTEMPORANUL, V_II 493. 2. (Învechit) A aduce un prejudiciu. (Atestat în forma jicni) [Acel drept] jicnea așezămintele cele vechi. ODOBESCU, S. II 24. – Variantă: jicni vb. IV.

A JIGNI ~esc tranz. (persoane) 1) A înjosi prin vorbe sau purtare nedemnă; a ofensa; a insulta. 2) înv. A face să suporte un prejudiciu. /<sb. žignuti

jigni v. 1. a strâmtora, a jena; 2, a cauza pagubă; 3. fig. a ofensa. [Cf. serb. JIGNUTI, a înțepa].

jignésc v. tr. (sîrb. žignuti, rus. -útĭ, a arde, a trage un bicĭ. V. jig). Vest. Stric, alterez: căldura jignește alunele. Fig. Ofensez: a jigni interesu cuĭva. V. refl. Mă stric, mă rîncezesc: untura s’a jignit.

jigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, 3 sg. jignește, imperf. 1 jigneam; conj. prez. 1 sg. să jignesc, 3 să jignească

jigni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, imperf. 3 sg. jignea; conj. prez. 3 să jignească

jigni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. jignesc, imperf. 3 sg. jignea; conj. prez. 3 sg. și pl.jignească

jigni

jignesc, -neam 1 imp.

JIGNIT adj. insultat, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat. (O persoană ~.)

JIGNIT adj. insultat, ofensat, ultragiat, (livr.) vexat, (fig.) atins, rănit, (livr. fig.) lezat. (O persoană ~.)

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a injuria, a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

JIGNI vb. a insulta, a ofensa, a ultragia, (livr.) a invectiva, a vexa, (pop.) a sudui, (fig.) a atinge, a răni, (livr. fig.) a leza. (L-a ~ profund prin atitudinea lui.)

A jigni ≠ a flata, a măguli