inventat, ~ă a [At: BUL. COM. IST. II, 29 / Pl: ~ați, ~e / E: inventa] 1 Născocit. 2 Descoperit. 3 (Fig) Găsit în grabă. 4 (Fig) Imaginar (1).

INVENTA, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a realiza ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. [Prez. ind.; și: invent] – Din fr. inventer.

inventa vt [At: NEGRUZZI, S. I, 347 / Pzi: ~tez / E: fr inventer] 1 A născoci ceva nou, care nu exista până atunci. 2 (Spc) A face o descoperire tehnică. 3 (Fig) A găsi ceva sau pe cineva la repezeală, pentru anumite ocazii. 4 A prezenta drept reale anumite lucruri imaginare Si: a născoci, a scorni. 5 (Pex; fig) A minți.

INVENTA, inventez, vb. I. Tranz. 1. A crea, a născoci ceva nou care nu a existat până atunci, a imagina pentru prima dată; a face o descoperire tehnică. 2. A prezenta drept adevărate lucruri imaginare, care nu există, neadevărate; a scorni, a născoci; p. ext. a minți. – Din fr. inventer.

INVENTA, inventez și invent, vb. I. Tranz. 1. A imagina, a face, a crea, a construi ceva nou, care nu exista pînă atunci; a născoci. V. descoperi. Praful de pușcă a fost inventat de chinezi. ▭ Fiecare inventă o etimologie și o tecnologie proprie a sa. NEGRUZZI, S. I 347. 2. A scorni lucruri închipuite, inexistente, neadevărate; p. ext. a minți. Întreaga întîmplare a fost inventată de răuvoitori.

INVENTA vb. I. tr. 1. A găsi, a crea, a imagina ceva nou; a născoci. 2. A scorni (minciuni, închipuiri); (p. ext.) a minți. [P.i. -tez și invent, 3,6 -tează. / < fr. inventer, it. inventare].

INVENTA vb. tr. 1. a găsi, a crea, a imagina ceva nou; a născoci. 2. a scorni (minciuni, închipuiri); (p. ext.) a minți. (< fr. inventer)

A INVENTA ~ez tranz. 1) A descoperi prin muncă creatoare; a născoci; a scorni; a izvodi. 2) A crea în imaginație în mod arbitrar; a izvodi; a născoci; a ticlui; a broda; a fabrica. /<fr. inventer

inventà v. 1. a afla cel dintâiu, a descoperi: a inventa o mașină; 2. fig. a plăsmui: a inventa calomnii.

*inventéz v. tr. (fr. inventer, d. lat. in-venire, -ventum, a găsi, a descoperi. V. vin 2). Scornesc, născocesc, imaginez eŭ cel dintîĭ ceva: Gutemberg a inventat tipografia. Fig. A inventa o calomnie.

!inventa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. inventez, 2 sg. inventezi, 3 inventează; conj. prez. 1 sg. să inventez, 3 să inventeze

inventa (a ~) vb., ind. prez. 3 inventează / inventă

inventa vb., ind. prez. 1 sg. inventez, 3 sg. și pl. inventează; conj. prez. 3 sg. și pl. inventeze

inventa (ind. prez. 1 sg. inventez)

INVENTAT adj. 1. v. imaginar. 2. v. mincinos.

INVENTAT adj. fals, inautentic, mincinos, născocit, neadevărat, neautentic, neîntemeiat, nereal, plăsmuit, scornit, (înv.) mințit, răsuflat, spuriu, (pop. fig.) strîmb. (Afirmații ~; mărturie ~.)

Inventat ≠ real

INVENTA vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gândi, a imagina, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. v. scorni.

INVENTA vb. 1. a afla, a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (înv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un nou sistem de...) 2. a născoci, a plăsmui, a scorni, a ticlui, (pop.) a scoate, a stîrni, (reg.) a scornoci, (înv.) a băsni, (fig.) a țese, a urzi, (fig. rar) a tăia, (fig. înv.) a ascuți. (A ~ ceva pe socoteala cuiva.)

Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer (fr. „Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”) – Este un vers de Voltaire. „Sînt rareori mulțumit de versurile mele – scria el la 10 septembrie 1770 poetului și dramaturgului parizian J. Saurin – dar mărturisesc că pentru acest vers încerc o tandrețe de părinte”. Versul face parte din Epistola către autorul cărții „Cei trei impostori”, carte apărută în 1768, al cărei autor era anonim. Voltaire i-a răspuns la 1769, susținînd că religia este un „frîu împotriva sceleraților” și că „dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui (de aceea) inventat”. Aceste cuvinte își găsesc aplicare la alte probleme decît cele religioase, atunci cînd vrem să spunem că e ceva necesar, binevenit, care dacă n-ar fi existat, trebuia născocit. Dostoevski, în Frații Karamazov, trage concluzia logică: „Și într-adevăr omul l-a inventat pe Dumnezeu” (vol. I, 5). Iar Cehov, în Salonul nr. 6: „Dostoevski sau Voltaire, nu mai țin minte care, spune undeva că, dacă n-ar fi Dumnezeu, oamenii ar trebui să-l inventeze. În orice caz, eu sînt adînc convins că, dacă nu există nemurire, mai curînd sau mai tîrziu inteligența omenească o s-o inventeze” (Opere vol. 7, pag. 412). LIT.