DASCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică; diac, psalt, cantor. – Din bg., sb. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. (Fam.) 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesia de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

dascal sm vz dascăl

dascăl sm [At: (a. 1620) GCR I, 60/25 / V: (reg) ~cal, ~căr, ~câl, ~cul / Pl: ~i / E: ngr δασχαλοῃ] 1-2 (Înv) Persoană (cu calificare specială) angajată a bisericii, care preda într-o școală elementară Si: institutor, învățător, (înv) didascăl. 3 (Asr; fam) Profesor. 4 (Ast; reg; îs) ~u’ cu cartea în mână Constelație nedefinită mai îndeaproape. 5 (Înv; spc) Preceptor¹. 6 (Înv) Persoană cultivată care activa și crea într-un anumit domeniu al cunoașterii, al culturii. 7 (Fig) Persoană care a adus contribuții valoroase într-un domeniu de activitate, într-o doctrină. 8 Șef al unei școli. 9 Creator al unui curent artistic. 10 Inițiator și propagator al unei doctrine. 11 (Pgn) Îndrumător (1) Cf maestru, mentor. 12 (Reg; îe) A sta ~ (pe capul) cuiva A bate la cap (pe cineva). 13 (Reg) Maistru. 14 (Adesea determinat prin „bisericii” sau „de biserică”) Cântăreț de strană în biserică Si: (reg) cantor, diac, (înv) psalt, (îvr) psaltichieș, psălticaș. 15 (Înv) Predicator (1). 16 (Bot; Trs) Bălbisă (Stachys sylvatica). corectat(ă)

dascăr sm vz dascăl

dascâl^[1] sm vz dascăl corectat(ă)

dascul sm vz dascăl

dăscăli [At: PRAV. 300 / Pzi: ~lesc / E: dascăl] 1 vi (Înv) A exercita profesiunea de dascăl (4). 2 ct (C.i. oameni) A sfătui. 3 vt (Pex) A dojeni. 4 vt A insista în mod supărător cu reproșuri, sfaturi etc. Si: a cicăli.

dăscăliță sf [At: PRAV. 171 / Pl: ~țe / E: dascăl + -iță] 1 (Pop) Învățătoare (la țară). 2 (Pex; fam) Profesoară. 3-7 (Fam) Soție de dascăl (1-2, 5, 14).

DASCĂL, dascăli, s. m. 1. (Înv.) Învățător (la țară); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de știință; învățat, savant. 2. Fig. Inițiator sau propagator al unei doctrine; îndrumător într-un anumit domeniu. 3. Cântăreț de biserică, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal. Cf. ngr. didáskalos.

DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni, 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl, a funcționa ca dascăl. – Din dascăl.

DASCAL s. m. v. dascăl.

DASCĂL, dascăli, s. m. 1. (Popular, azi tot mai rar) Învățător (mai ales la țară); (p. ext., arhaizant) profesor. Ședeam singur în banca mea, la examenul de limba latină... stăpînit de o salutară teamă față de severul moșneag de pe catedră, dascălul meu de latinește. GALACTION, O. I 57. De copil... se lovea cu pumnul peste cap cînd vedea că nici dascălul nu putea să-i tălmăcească bine ceva, și vai de școlarii care-l sminteau de la învățătură! CREANGĂ, A. 134. (Cu pronunțare regională) Dascalul de joc a fost azi după masă? ALECSANDRI, T. I 32. ♦ (Învechit și arhaizant) Preceptor. Trebuie să caut lui Ferid un dascăl mai harnic. SADOVEANU, D. P. 16. 2. Fig. Nume dat creatorilor ideologiei revoluționare a proletariatului. Marx, Engels, Lenin și Stalin sînt marii dascăli ai proletariatului internațional. ♦ Maestru, magistru. (Cu pronunțare regională) Ucenicii lui Petru Maior au răstălmăcit cuvintele dascalului. RUSSO, S. 47. 3. (Rar) Om învățat, savant. Iar colo bătrînul dascăl cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. 4. (Uneori determinat prin «de biserică») Cîntăreț, diac, psalt. Se cunoaște că-i vulpe, dascălul de biserică. CAMILAR, N. I 141. Părintele... binecuvintează, dascălul pune în sac partea sfintei biserici. SADOVEANU, P. M. 160. Veșnică pomenire cîntată pe nas de popi și de dascăli mahmuri. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 87. ♦ (Învechit) Elev al unui seminar de preoți. La Socola să mergem, dacă voim să ieșim dobă de carte... Acolo-s profesorii cei mai învățați din lume, după cum aud eu. – La Socola! strigă dascălii cei mai tineri. CREANGĂ, A. 115. – Variantă: (Mold.) dascal (EMINESCU, N. 52, ALECSANDRI, T. I 172, NEGRUZZI, S. I 246) s. m.

DĂSCĂLI, dăscălesc, vb. IV. 1. Tranz. A învăța, a povățui, a sfătui; p. ext. a mustra, a dojeni. Mătușă-sa... după ce a lăsat-o să plîngă să se răcorească, a povățuit-o, a dăscălit-o. GALACTION, O. I 125. Moartea, avînd bunătate a dăscăli pe Ivan, se pune în raclă. CREANGĂ, P. 322. Mintea... Este un înțelept sfetnic tocmit să ne dăscălească. CONACHI, P. 281. 2. Tranz. A bate capul (cuiva); a cicăli. Cum prindea pe unul la strîmtoare, cum îl lua la dăscălit: că el așa, că el pe dincolo. GALAN, Z. R. 11. 3. Intranz. (Rar) A exercita profesiunea de dascăl (1). Tata dăscălește aci de cincisprezece ani. C. PETRESCU, Î. II 169.

DASCĂL ~i m. 1) Cântăreț în biserică; psalt. 2) înv. Invățător (la țară). 3) fig. Îndrumător într-un anumit domeniu. 4) fig. Propagator al unei concepții, învățături. /< bulg., sl. daskal

A DĂSCĂLI ~esc 1. tranz. 1) înv. (persoane) A face să capete anumite cunoștințe și deprinderi; a învăța; a instrui. 2) (persoane) A trata cu dojeni; a mustra; a probozi. 3) fam. A trata cu povețe; a sfătui; a îndruma; a povățui; a învăța. 2. intranz. A practica ocupația de dascăl; a fi dascăl. /Din dascăl

dascăl m. 1. pop. maestru, profesor: se mirau dascălii cum de învață așa repede ISP.; 2. învățător dela sat, institutor; 3. cântăreț de biserică sau psalt. [Gr. mod. DIDÀSKALOS].

dăscălesc a. 1. ce ține de dascăl; 2. pedantesc: apucături dăscălești.

dăscălì v. 1. a instrui, a povățui: având bunătate a dăscăli pe Ivan CR.; 2. a dresa: lighioi păr’că erau dăscălite.

dáscal și dáscăl m., pl. lĭ (ngr. dáskalos, vgr. didáskalos, d. didásko, din didák-sko, învăț pe altu. V. didactic). Învățător, institutor, profesor. Cîntăreț de biserică (fiind-că odinioară școala era o anexă a bisericiĭ).

2) dăscălésc v. tr. (d. dascăl). Fam. Instruĭesc, învăț. V. intr. Funcționez ca dascăl.

dascăl s. m., pl. dascăli

dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, 3 sg. dăscălește, imperf. 1 dăscăleam; conj. prez. 1 sg. să dăscălesc, 3 să dăscălească

dascăl s. m., pl. dascăli

dăscăli (a ~) (fam.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, imperf. 3 sg. dăscălea; conj. prez. 3 să dăscălească

dascăl s. m., pl. dascăli

dăscăli vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dăscălesc, imperf. 3 sg. dăscălea; conj. prez. 3 sg. și pl. dăscălească

dascăl, -li.

DASCĂL s. v. călăuză, îndrumător, povățuitor, preceptor, sfătuitor, sfetnic.

DASCĂL s. 1. v. profesor. 2. v. învățător. 3. v. institutor. 4. (BIS.) cântăreț, diac, paracliser, psalt, țârcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ul îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

DĂSCĂLI vb. v. îndruma, învăța, povățui, sfătui.

DĂSCĂLI vb. 1. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cârti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 2. v. cicăli.

dascăl s. v. CĂLĂUZĂ. ÎNDRUMĂTOR. POVĂȚUITOR. PRECEPTOR. SFĂTUITOR. SFETNIC.

DASCĂL s. 1. profesor, (livr.) magistru, (peior.) belfer. (În liceu a avut un ~ de istorie minunat.) 2. învățător, (prin Bucov. și Transilv.) școleriu, (peior.) belfer. (I-a fost ~ la școala primară.) 3. institutor, (peior.) belfer. (~ la o școală primară urbană.) 4. (BIS.) cîntăreț, diac, paracliser, psalt, țîrcovnic, (Transilv.) cantor, făt, (înv.) eclisiarh, grămătic. (~ îl ajută pe preot la oficierea slujbei.)

DĂSCĂLI vb. 1. a îndruma, a învăța, a povățui, a sfătui. (L-a ~ multă vreme.) 2. a admonesta, a certa, a dojeni, a moraliza, a mustra, (pop. și fam.) a beșteli, a muștrului, a ocărî, a probozi, (pop.) a sfădi, a sudui, (înv. și reg.) a înfrunta, a oropsi, a stropoli, a toi, (reg.) a cîrti, a tolocăni, (prin Mold.) a(-i) bănui, (Olt.) a docăni, (prin Mold.) a mogorogi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (Bucov.) a puțui, (Mold.) a șmotri, (Olt. și Ban.) a vrevi, (înv.) a preobrăzi, a prihăni, a probăzui, a prociti, (fam. fig.) a săpuni, a scutura. (L-a ~ cu asprime.) 3. a bodogăni, a cicăli, a plictisi, a sîcîi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Nu-l mai ~ atîta!)

dascăl (dascăli), s. m. – 1. Institutor, profesor. – 2. Cantor. – Var. dascal, (înv.) didascal. Mr., megl. dascal. Ngr. δάσϰαλος, din gr. διδάσϰαλος (Cihac, II, 654; Murnu 16; Tiktin; Gáldi 172; Candrea; Scriban); cf. alb. dhaskalj, bg., sb. daskal (Vasmer, Gr., 51). – Der. dăscălaș, s. m. (dim. peiorativ al lui dascăl); dăscăleci, s. m. (dăscălaș); dăscălesc, adv. (profesoral; didactic); dăscălește, adv. (în mod didactic); dăscăliță, s. f. (învățătoare; nevastă de dascăl); dăscălime, s. f. (mulțime de dascăli); dăscălicesc, adj. (erudit); dăscălie, s. f. (instrucție, învățătură; știință; profesiunea de dascăl); dăscăli, vb. (a sfătui, a călăuzi; a orienta; a dojeni, a face observații; a plictisi cu discursuri, a ține predici).

dascăl (< gr. διδάσϰαλος, „cel care învață pe altul”, de la vb. διδάσϰω), (în muzica bis.) cântăreț de strană* ale cărui atribuții se confundau cândva cu acelea ale învățătorului satelor (mai ales acolo unde nu existau învățători specializați). V. cântăreț (2), psalt.

DASCĂLU, com. în Sectorul Agricol Ilfov; 2.247 loc. (1995).