zvon² sn [At: LM / Pl: ~uri / E: srb zvono] (Ban) 1 Clopot (1). 2 Clopoțel (3) (care se agață la gâtul animalelor).

zvon¹ sn [At: BUDAI-DELEANU, LEX. / V: (reg) ~orn, zbon, znov, snov / S și: sv~ / Pl: ~uri, ~oane / E: slv звонъ] 1 Sunet (depărtat) produs de clopote, de instrumente muzicale etc. 2-4 Zumzet (4-6). 5 Știre care circulă de la om la om Si: (Ban) zai¹ (2), zvoană (1), zvonire (8). 6 (Pex) Informație neîntemeiată (și neverificată), uneori tendențioasă sau neadevărată. 7 Vorbă. 8 (Îvr; îe) A (se) face ~ A (se) zvoni (7). 9 (Pop) A da ~ A înștiința. 10 (Îvr) Faimă (4).

zvon² s.n. (reg.) Clopot. • pl. -uri. /<srb. zvono.

zvon¹ s.n. 1 Știre, veste (care circulă de la om la om). Începuseră să umble zvonuri de război (REBR.). ♦ Ext. Informație neîntemeiată, care nu a fost verificată (și uneori tendențioasă). Se silea să nu dea crezare zvonurilor necontrolate (COCEA). ◊ Expr. (pop.) A da zvon = a înștiința. 2 Gălăgie, rumoare produsă de glasuri, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi etc. Auzi zvon de glasuri multe la poartă (STĂN.). 3 Zgomot confuz, ușor, nedefinit din natură (produs de ape, frunze, vînt, păsări etc.); foșnet, murmur. Se stinge zvonul din dumbravă (GOGA). ◊ Fig. Zvon legendar se ridica din brazi (BLA.). 4 Sunet (depărtat) produs de clopote sau de instrumente muzicale. În cer e zvon de clopot și glas de ciocîrlie (IOSIF). • pl. -uri. și (înv., reg.) zvoană s.f. /<sl. veche звонъ.

ZVON, zvonuri, s. n. 1. Veste, știre (care circulă din gură în gură); p. ext. informație necontrolată (uneori tendențioasă). Fiecare înțelegea că nu-i la mijloc decît un zvon nebun. SADOVEANU, O. VIII 149. Auzind părintele Duhu că s-a făcut zvon prin Iași despre niște năzdrăvănii ca aceste, cică s-a luat... pe gînduri. CREANGĂ, A. 142. Mai mîndruță decît ea Cîmpul floare nu avea, Stea pe ceriuri nu era, Încît zvonul ajungea Pînă-n țeara turcului. JARNÍK-BÎRSEANU D. 491. 2. Rumoare produsă de glasuri confuze, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi. A înălțat încet-încet ochii și i-a ațintit asupra căpitanului... ascultînd în același timp zvonul norodului de afară. SADOVEANU, N. P. 189. Auzi zvon de glasuri multe la poartă și, uitîndu-se pe un ochi de geam, văzu cum ograda babei se umple de lume. STĂNOIU, C. I. 67. Dimineața ca un fum Urcă pe coline, Zvon de glasuri dinspre drum Pînă-n preajmă-i vine. TOPÎRCEANU, B. 10. 3. Zgomot confuz, nedefinit din natură. Ca o vecernie domoală Se stinge zvonul din dumbravă. GOGA, P. 23. Zvonurile imensei singurătăți a Deltei scădeau înăbușite de zbuciumul și răsuflarea mării. BART, B. 316. Și deodată, dintre dealuri, Se desprinde larg un zvon Depărtat și monoton, Ca un murmur lung de ape. TOPÎRCEANU, B. 40. Papura se mișcă-n freamăt de al undelor cutrier, Iar în iarba înflorită somnoros suspin-un grier... E atîta vară-n aer, e atît de dulce zvonul. EMINESCU, O. I 152. ♦ Zumzet, bîzîit de insecte. Livada a rămas iar liniștită în soare; s-auzea, ca murmurul prelung al unei strune, zvonul albinelor. SADOVEANU, N. F. 155. Nu mă poci apropia, Fîn uscat la boi a da, De zvonul albinelor, De para făcliilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 514. ♦ Glas, cîntat, ciripit de păsări. Poezia mea cîntă revărsarea zorilor noi La al treilea zvon de cocoși. TULBURE, V. R. 7. O stea se surpă-n țăndări și negura o taie. Copacii se întind în somn, cu zvon de mierle. STANCU, C. 96. Ieșise mai curînd ca de obicei, ca să asculte zvonul cel dulce al paserilor. SADOVEANU, P. 45. ♦ Murmur, susur, șopot de ape. În făptura părintelui Nicodim... urmează a suna șuietul pădurii și zvonul apei de munte. SADOVEANU, F. J. 610. Privind eu orizonul Ascult, în noapte, zvonul De ape somnoroase. BELDICEANU, P. 77. ♦ Freamăt de vînt. Lunca a început a suna de zvonul unui vînt grabnic. SADOVEANU, N. P. 29. 4. Sunet depărtat, produs de clopote, instrumente muzicale etc.; răsunet. Cineva doarme cu capul pe pușcă Și poate visează zvon de talangă. BENIUC, V. 76. Hăt un clopot își distramă zvonul. LESNEA, C. D. 77. Cobzarule, de-ai ști cît farmec Și voie bună răspîndești Cu zvonul cîntecelor tale. IOSIF, V. 48.- Variantă: zvoană (DEȘLIU, G. 28, DUMITRIU, v. E. 104, SADOVEANU, N. F. 67) s. f.

ZVON, zvonuri, s. n. 1. Știre, veste (care circulă din gură în gură); p. ext. informație necontrolată (uneori tendențioasă). 2. Rumoare produsă de glasuri, de activitatea sau de mișcarea unei mulțimi. 3. Zgomot confuz, nedefinit, din natură (produs de ape, frunze, vînt, păsări etc.). 4. Sunet depărtat produs de clopote sau de instrumente muzicale. [Var.: zvoană s. f.] – Slav (v. sl. zvonŭ „sunet”).

ZVON ~uri n. 1) Informație neconfirmată (uneori tendențioasă) care circulă oral. 2) Zgomot lin, continuu și plăcut, produs de unele fenomene naturale (curgerea apei, bătaia vântului etc.); susur; murmur; șoaptă; freamăt. /<sl. zvonu

zvon n., pl. urĭ (vsl. zvonŭ, zgomot, clopot; sîrb. zvono, clopot; rus. zvon, sunet). Zgomot, huĭet: zvonu cascadelor, zvon de lăutarĭ (Sadov. VR. 1923, 12, 301 și 1924, 1, 7). Tărăboĭ, tumult: se frămînta și făcea zvon (Sadov. VR. 1911, 1, 5). Veste, vorbă din gură’n gură: așa merge (umblă) zvonu. A da zvon, a zvoni. Banat. Clopot. V. muștea.

svon sn vz zvon¹

zbon sn vz zvon¹

znov¹ sn vz zvon¹

zvorn sn vz zvon¹

svon n. 1. sunet confuz: a clopotelor svonuri AL.; svon de vorbe omenești EM.; 2. fig. opiniune publică asupra cuiva: umblă svonul... [Slav. ZVONŬ, clopot (românește: mai întâiu sunet de clopot, apoi sgomot confuz): cf. invers., clopot].

zvon s. n., pl. zvonuri

zvon s. n. pl. zvonuri

zvon s. n., pl. zvonuri

zvon

svon, svonuri.

ZVON s. v. clopot.

ZVON s. 1. vorbă, (înv.) cuvânt, sunet. (Umblă un ~ despre el.) 2. v. rumoare. 3. v. murmur. 4. v. clipocit.

ZVON s. 1. vorbă, (înv.) cuvînt, sunet. (Umblă un ~ despre el.) 2. rumoare. (~ de glasuri.) 3. murmur, susur, zumzet. (~ de glasuri îndepărtate.) 4. clipoceală, clipocire, clipocit, murmur, susur, susurare, șoaptă, șopot, (rar) murmuială, murmureală, zuzet, (înv.) murmuit. (~ de ape.)

zvon s. v. CLOPOT.

svon (-nuri), s. n. – 1. Sunet. – 2. Zgomot, rumoare, vuiet. – 3. Știre, veste, vorbă care circulă. – Var. zvon, și der., Mold. svoană. Sl. zvonŭ (Miklosich, Lexicon, 221; Cihac, II, 383; Tiktin), cf. sb. zvon, bg. zvăn. – Der. svon, s. n. (Banat, clopot), din sb. zvonu (Candrea); svoni, vb. (a răspîndi o veste, a publica, a bate toba; refl., a se spune, a umbla vorba; Banat, a bate clopotul); svonit (var. svonișor), s. n. (Banat, clopoțel).

zvon, zvonuri s. n. informație falsă răspândită în mase